UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII DIN BUCURESTI

PROIECT
CERCETARI OPERATIONALE

COJANU ANDREI – DANIEL

MPC, ANUL I, GRUPA 1

AN UNIVERSITAR
2019-2020

1
 I. Metoda PERT
Metoda PERT (Program Evaluation and Review Technique) sau CPM (Critical Path
Method – metoda drumului critic este un intrument pentru gestionaea (planificare si controlul)
proiectelor mari cu multe activitati separate care necesita coordonare. In realizarea unui proiect
unele activitati trebuie sa aiba o anume succesiune, altele se desfasoara in paralel. Tehnica
PRET a fost conceputa pentru a oferi factorului de decizie un ajutor in planificarea si controlul
unui astfel de proiect. Ea permite stabilirea timpului necesar realizarii intregului proiect,
asigurand controlul evolutiei procesului si atrage atentia asupra acelor intarzieri in realizarea
activitatilor care ar determina o intarziere in realizarea proiectului.
Sunt necesare doua tipuri de informatii pentru fiecare activitate din proiect:
a) succesiunea activitatilor care preced o activitate,
b) timpul necesar realizarii activitatii, care poate fi determinist sau aleatoriu.
Diagrama activitatilor este reprezentarea grafica a intregului proiect. Activitatile sunt
arcele, iar nodurile, momentele de inceput si sfarsit ale activitatilor.
Drumul critic este o multime de activitati din proiect care are cea mai mare durata de
timp asociata.
Pentru prezentarea metodei se va considera un exemplu simplu in care duratele
activitatilor sunt presupuse deterministe si cunoscute.
Lungimea drumului critic determină timpul minim în care proiectul poate fi terminat.
Drumul critic este important pentru că arată că:
 timpul necesar pentru realizarea completă a proiectului nu poate fi redus sub valoarea
dată de drumul critic,
orice întârziere în realizarea activităţilor de pe drumul critic va produce întârziere în
realizarea proiectului.
Pentru reducerea duratei totale a proiectului trebuie reduse duratele activităţilor incluse în
drumul critic.

Aflarea drumului critic

O cale de aflare a drumului critic este descrisă în continuare. Se notează cu:

DSi – momentul cel mai devreme de începere a activităţii i, DFi – momentul cel mai devreme de
terminare a activităţii i, TSi – momentul cel mai târziu de începere a activităţii i,
TFi – momentul cel mai târziu de terminare a activităţii i.
Momentul cel mai devreme de începere a unei activităţi este cel mai devreme moment
posibil la care acea activitate poate să înceapă, presupunând că toate activităţile care o preced
au început la cel mai devreme moment posibil.
Momentul cel mai devreme de terminare a unei activităţi este suma momentului de
început cel mai devreme posibil cu timpul necesar realizării activităţii respective.
Momentul cel mai târziu de terminare a unei activităţi reprezintă cel mai târziu moment
posibil de terminare a activităţii respective fără întârzierea proiectului, presupunând că toate

2
activităţile sunt desfăşurate conform planului iniţial.
Momentul cel mai târziu de începere a unei activităţi este diferenţa dintre cel mai târziu
moment posibil de terminare a activităţii respective şi timpul necesar realizării acestei activităţi.
Procedeu pentru determinarea momentelor DS , DF , TS şi TF

1. Pentru prima activitate se ia DS egal cu zero. Dacă se adaugă la DS timpul t

necesar realizării primei activităţi se obţine DF pentru prima activitate.
2. Pentru o activitate oarecare i, care pentru toate activităţile care o preced imediat
are determinate DS şi DF , se ia
DSi=max{DFk | activitatea k precede imediat activitatea i} şi DFi=DSi+ti, deoarece
activitatea i nu poate începe până când toate activităţile care o preced nu sau terminat.
3. Pentru ultima activitate se ia TF=DF al acestei activităţi. Atunci TS=TFtn , tn
fiind timpul necesar realizării ultimei activităţi.
4. Pentru o activitate oarecare i, având pentru activităţile care o succed imediat
determinate TS şi TF , se ia
TFi=min{TSk | activitatea k succede imediat activitatea i} şi TSi=TFiti,.

Marja, M, a unei activităţi reprezintă numărul de zile cu care o activitate poate întârzia
fără ca termenul de încheiere al proiectului să fie afectat. După determinarea valorilor DS, DF,
TS, TF marjele ca fiind pentru toate activităţile, se pot calcula

Mi= DSi – TSi sau Mi= DFi – TFi .

Dacă proiectul are termenul de finalizare egal cu lungimea drumului critic, atunci orice
întârziere în realizarea unei activităţi incluse în drumul critic va cauza întârziere în finalizarea
proiectului. În schimb, activităţile care au marja pozitivă pot fi decalate cu un număr de zile egal
cu marja, fără ca termenul de finalizare a proiectului să se modifice.
Pentru exemplul de mai sus se consideră că proiectul durează 12 zile şi s-a luat TF
pentru activitatea D egal cu 12. În Tabelul 2.2 sunt trecute momentele DS, DF, TS, M şi TF
pentru acest exemplu obţinute în urma aplicării procedeului de mai sus.
Dupa lansarea pachetului de programe se selecteaza modulul PERT/CPM. Din fereastra
care apare se selecteaza File, apoi New si se precizeaza faptul ca duratele activitatilor sunt
deterministe si numarul acestor activitati.

3
 Figura 1 – Modulul de selectare

Figura 2 – Introducerea numarului de parametri

Se afiseaza o fereastra in care se introduc duratele activitatilor si activitatile care le

preced imediat, iar acestea se codifica folosind literele alfabetului in ordine crescatoare. O
activitate care precede o alta trebuie sa fie deja definita atunci cand este definita ca precedenta.

4
 Figura 3 – Introducerea datelor activitatilor si activitatile care le preced

Selectand Solution, si de aici Solve, se obtine solutia sub forma urmatoare:

Figura 4 – Afisarea solutiei

5
 Analiza numai sub aspectul duratei poate fi completata cu costuri asociate
activitatilor.De exemplu, durata unei activitati poate fi reduse daca se aloca resurse
suplimentare. Aceasta implica si costuri suplimentare. Se introduce astfel si o functie de cost in
luarea deciziei.

II. Programare liniara

O problemă de programare liniară este un model matematic al unei probleme de luare a
deciziei care poate fi rezolvată pentru a asista un manager în luarea celor mai bune decizii.
Modelul matematic este numit un probram liniar din cauză că funcţiile obiectiv şi restricţiile sunt
liniare. Rezolvarea unui program liniar revin la optimizarea funcţiei obiectiv (maximizarea sau
minimizarea) supusă la limitări şi cerinţe care reprezintă restricţiile. Modulul Linear
Programming din THE MANAGEMENT SCIENTIST foloseşte metoda simplex revizuită la
rezolvarea programelor liniare cu cel mult 75 variabile şi 25 restricţii. Numărul total al vareibilelor
utilizate trebuie să fie mai mic decât 100.
Caracteristici semnificative ale modulului:
1) numele de variabile pot avea maxim 14 caractere;
2) editarea problemelor pe ecran simplifică modificarea coeficienţilor problemei,
adaugarea şi ştergerea de variabile etc;
3) ieşirile standard include soluţia optimă ca şi informaţii despre analiza senzitivităţii.
Sunt disponibile preţurile duale şi limitele coeficienţilor funcţiei obiectiv şi termenii din dreapta;
4) are meniuri uşor de folosit care simplifică rezolvarea problemelor de programare
liniară pentru studenţii începători şi oferă posibilităţi extinse pentru utilizatorii avansaţi;
5) este posibil să se salveze şi să se încarce probleme de pe orice unitate de disc;
6) are posibilitatea de verificare a erorilor care să prevină blocarea sistemului din cauza
unei erori de introducere a datelor.
Vom rezolva această problemă utilizând pachetul de programe Management Scientist.
La lansarea programului se afişează pe ecran fereastra de prezentare apoi după apăsarea
butonului Continue apare fereastra care permite selectarea modulului pentru rezolvarea
problemelor de programare liniară ca în figura de mai jos:

6
 Figura 5 – Selectarea modulului pentru rezolvarea problemelor

Selectăm acest modul şi în fereastra care apare din submeniul “File” alegem “New”.

Figura 6 – Pasii premergatori introducerii variabilelor

7
 În fereastra Problem Features precizăm numărul de variabile, de restricţii şi tipul
problemei, ca în Figura 7.

Figura 7 – Precizarea variabilelor si tipului problemei

După apăsarea butonului OK, apare fereastra în care se introduc coeficienţii funcţiei
obiectiv şi restricţiile problemei.

Figura 8 – Introducerea coeficientilor functiei si restrictiile problemei

8
 După ce s-au introdus datele, pentru rezolvare se apasă butonul Solve şi apare
fereastra cu rezultate.

Figura 9 – Fereastra de comunicare a rezultatelor

Rezultatele sunt cele obţinute şi în urma aplicării algoritmului simplex.

Informaţia din coloana Reduced Costs arată cu cât ar trebui să se modifice coeficientul
variabilei respective în funcţia obiectiv pentru ca variabila să fie pozitivă în soluţia optimă
(Anderson et al, 1998). Astfel, dacă o variabilă este deja pozitivă, atunci costul redus este zero.
Informatiile despre restrictii (Constraint) din Tabelul 9 se refera la:
- Slack/Surplus – aceasta coloanal da valorile variabilelor auxiliare. Daca restrictiile sunt
vertical cu inegalitati stricte, atunci variabilele auxiliare sunt nenule, altfel vor fi nule.
- Dual prices – contine informatii despre valorile marginale ale resurselor. In Management
Scientist un pret dual inseamna ibunatatirea valorii optime a functiei obiectiv orespunzatoare
cresterii cu o unitate a termenului liber al restrictiei. Pentru restricţiile verificate cu egalitate
aceste preţuri vor fi nenule. Pentru restricţiile cu inegalităţi stricte aceste preţuri sunt nule, din
cauza nefolosirii integrale a resurselor disponibile.

Secţiunea Objective Coefficient Ranges (intervalele coeficienţilor în funcţia obiectiv) dă

intervalul în care pot varia coeficienţii funcţiei obiectiv astfel încât soluţia să rămână optimă.
Ultima secţiune Right Hand Side Ranges (intervalele termenilor liberi) conţine intervalele
în care ar trebui să se menţină termenii liberi pentru ca preţul dual asociat restricţiei să rămână
nemodificat.

9
Figura 1 – Modulul de selectare.............................................................................................................3
Figura 2 – Introducerea numarului de parametri..................................................................................3
Figura 3 – Introducerea datelor activitatilor si activitatile care le preced...........................................4
Figura 4 – Afisarea solutiei......................................................................................................................4
Figura 5 – Selectarea modulului pentru rezolvarea problemelor........................................................5
Figura 6 – Pasii premergatori introducerii variabilelor.........................................................................6
Figura 7 – Precizarea variabilelor si tipului problemei.........................................................................6
Figura 8 – Introducerea coeficientilor functiei si restrictiile problemei...............................................7
Figura 9 – Fereastra de comunicare a rezultatelor..............................................................................7

10