Bobis Ciprian-Bogdan

Plutonul 51 Compania 5

MANAGEMENTUL PROIECTELOR

ESTIMAREA DURATEI ŞI COSTULUI UNUI PROIECT

METODE DE ESTIMARE A DURATEI ŞI COSTULUI UNUI PROIECT

In functie de informatiile disponibile, exista doua mari categorii de tehnici de estimare, fiecare
dintre ele avand avantaje si dezavantaje specifice:
 Tehnici de estimare de tip “top-down”: acestea sunt tehnici de evaluare
generala a proiectului, pornind de la nivelul ansamblului si mergand catre detalii. Tehnicile
top-down se utilizeaza atunci cand nu avem informatii detaliate despre toate activitatile
incluse in proiect. Cel mai probabil, aceasta se intampla atunci cand apare ideea proiectului,
dar acesta inca nu a fost demarat. Din cauza lipsei de informatii putem sa facem doar
aproximatii grosiere asupra duratei si costului total al proiectului, bazandu-ne eventual pe
experienta unor proiecte similare. Tehnicile de tip top-down au avantajul ca se pot face rapid
si nu necesita costuri suplimentare, dar precizia lor este foarte scazuta.

 Tehnici de estimare de tip “bottom-up”: aceste tehnici se bazeaza pe

abordarea inversa, de la detaliu catre general. In aceste caz, trebuie sa avem informatii
suficiente despre toate activitatile proiectului, astfel incat sa realizam estimari individuale,
care prin insumare sa conduca la estimarile totale, la nivelul intregului proiect. Estimarile
bottom-up presupun insa un efort semnificativ pentru detalierea elementelor componente (de
exemplu descompunerea pe activitati a proiectului) si din acest motiv, implica si costuri
suplimentare, aferente resurselor umane implicate in procesul de estimare. Fara indoiala,
precizia lor este net superioara estimarilor de tip top-down.

In proiecte ne intereseaza sa estimam costurile si duratele, astfel incat sa putem spune cat va
dura proiectul si cat va costa in total. Pentru a putea estima costul unei activitati trebuie sa
stim in cat timp se poate executa, ce resurse umane sau materiale vor fi implicate, materiile
prime si materialele utilizate in executia activitatii. In consecinta, procesul de estimare intr-un
proiect trebuie sa inceapa de la estimarea duratelor. Pentru aceasta, trebuie sa putem evalua
efortul necesar pentru executia fiecarei activitati. Cu alte cuvinte, trebuie sa putem exprima
numarul de ore de munca pe care le presupune fiecare activitate.
Transformarea orelor de efort in durata presupune cuantificarea unor aspecte cum sunt:
productivitatea resurselor umane, gradul de incarcare cu alte activitati, nivelul de pregatire
profesionala, precum si numarul resurselor disponibile. Pentru a realiza estimari de durata cat
mai precise, trebuie sa tinem cont de toti acesti factori, astfel incat estimarile proiectului sa se
bazeze pe un set de premise realiste. Dupa estimarea duratelor, putem sa trecem la estimarea
costurilor, luand in calcul nu numai costul resurselor umane dar si alte elemente de cost, cum
sunt: materii prime si materiale, echipamente si utilaje etc.
Sintetizand, procesul de estimare presupune parcurgerea urmatorilor pasi:
 Estimarea efortului necesar
 Estimarea duratelor
 Estimarea costurilor

În general, unui proiect i se asociază trei tipuri de costuri: costuri directe (manoperă,
materiale şi echipamente), costuri specifice de proiect şi costuri generale (de regie sau
administrare). Această grupare a costurilor favorizează creşterea eficacităţii procesului de
control şi de ameliorare a luării deciziilor.
Costurile directe sunt strâns legate de un anumit lot de lucrări. Managerul de proiect,
echipa de cercetare şi resursele care se consumă cu ocazia executării unui lot de lucrări
exercită influenţe asupra costurilor din această categorie. Astfel de costuri reprezintă ieşirile
de fonduri reale şi trebuie să fie decontate pe măsură ce proiectul progresează. Costurile
directe se disting de costurile indirecte şi prin regimul de decontare. În general, totalul
costurilor unui proiect la nivelurile de detaliere se referă la costurile cu materialele directe şi
manoperă directă.
Costurile specifice indică resursele organizaţiei alocate unui anumit proiect. Aceste
costuri sunt legate de produsele livrabile sau de loturile de lucrări. În categoria costurilor
specifice se includ: salariul managerului de proiect şi costul locaţiei temporare a spaţiului
pentru echipa de proiect. Deşi nu reprezintă sume de plătit imediat costurile specifice, acestea
sunt totuşi costuri reale care trebuie decontate pe termen lung pentru a asigura stabilitatea
financiară a organizaţiei. Costurile specifice corespund, în general, unui procent din valoarea
resurselor utilizate (de exemplu, un procent din manopera directă sau din materiile şi
materialele directe). In totalul costului unui proiect costurile specifice deţin, aproximativ
20%.
Costurile generale (de regie sau administrative) se regăsesc la orice proiect. Aceste
costuri se înregistrează pe întreaga durată a proiectului. Costurile generale se compun din
cheltuieli organizaţionale pentru toate livrabilele şi produsele, cum sunt: cheltuieli de
publicitate, cheltuieli de deplasare, apă şi energie, consumabile etc. Şi aceste costuri se
estimează sub forma unui procent din costurile directe. In totalul costului unui proiect,
costurile generale reprezintă, în medie, 20%.
Odată identificate costurile directe şi indirecte (costurile specifice şi costurile generale)
ale fiecărui lot de lucrări este posibil să se însumeze costurile tuturor livrabilelor sau cele ale
proiectului.
Sunt preferate două categorii de estimări: agregate şi detaliate. Pentru alegerea metodei de
estimare, managerii de proiect trebuie să interpreteze condiţiile care determină alegerea.
In general, estimările agregate dintr-o resursă se bazează pe o experienţă sau pe
informaţii pentru a evalua durata şi costul total al unui proiect. Aceste estimări aparţin, de
regulă, managerilor de vârf care au puţine cunoştinţe despre natura proiectului şi procedeele
de realizare.
In alte cazuri este posibil şi practic să se prefere un proces de estimare până la nivelul
loturilor de lucrări pentru a obţine estimări detaliate care să se bazeze pe metode eficace şi
puţin costisitoare. Se poate aplica acest proces după ce proiectul a fost descris în detaliu.
În concluzie, cea mai bună metodă de utilizat de către un manager de proiect este aceea care îi
permite să prevadă pe un timp suficient pentru a ajunge la estimări agregate şi detaliate.