Reprezentari Ale Sfinilor Imparai Cons

Promotori ai libertății rbugioasb și
susțini ■ ai ai Bisericii
Editura Cuvântul Vieții

2013
Sfinții Împărați Constantin si Elena
Promotori ai libertății religioase si
susținători ai Bisericii
Volum publicat cu binecuvântarea

Preafericitului Părinte
Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Lucrările conferinței pastoral-misionare de primăvară

a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor (2013)
Editura Cuvântul Vieții

a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei
București -2013
CUPRINS
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Cuvânt înainte......................................................................................... 5
Pr. prof. dr. Viorel Ioniță

Edictul de la Milano (313) - toleranță și libertate pentru Biserica
creștină...................................................................................................... 7
Pr. prof. dr. Emanoil Băbuș

Creștinismul în contextul politicii religioase constantiniene dintre anii
324-337.................................................................................................. 27
Pr. conf. dr. Daniel Benga

Constantin cel Mare și Simbolul de credință de la Niceea (325)..... 59
Pr. prof. dr. Adrian Gabor

Aspecte ale legislației constantiniene privind starea moral-socială și
asistența socială a Bisericii (306-337)................................................ 87
Arhim. lect. dr. Veniamin Goreanu

Legislația bisericească în timpul Sfântului Constantin cel Mare
(Sinoadele de la Ancyra - 314, Neocezareea - 315 și Sinodul I
Ecumenic - 325)................................................................................ 107
Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula

Dezvoltarea vieții liturgice în timpul Sfinților împărați Constantin și
Elena......................................................................................................167
Arhim. Timotei Aioanei

Evlavia și cinstirea Sfinților împărați Constantin și Elena de către
Biserică.................................................................................................. 187
Arhim. dr. Policarp Chițulescu

Reprezentări ale Sfinților împărați Constantin și Elena în vechea
cultură românească - texte și imagini.............................................. 207
Arhim. dr. Policarp Chițulescu
Reprezentări ale Sfinților împărați Constantin și Elena

în vechea cultură românească - texte și imagini
în cele ce urmează, ne-am propus să întreprindem o cercetare

care să reliefeze modul în care s-a manifestat cinstirea Sfinților
împărați Constantin și Elena în cultura românească. Inițial, am
dorit să realizăm o investigare a textelor și imaginilor din vechile
tipărituri românești; nu am putut să trecem cu vederea totuși faptul
că tipăriturile au ca prototip manuscrisele, iar miniaturile din
manuscrise nu sunt deloc străine de pictura bizantină și, în mod
special, de arta meșterilor zugravi care au lucrat la curtea voievodului
martir Constantin Brâncoveanu. Cu toate acestea, am concentrat
investigația asupra tipăriturilor vechi, slujindu-ne în mod special de
bogatele colecții ale Bibliotecii Sfântului Sinod.
Epoca Sfântului împărat Constantin cel Mare constituie un
moment înfloritor în istoria Imperiului Roman și a Bisericii, în
particular. Chiar dacă Sfântul Constantin s-a botezat la finalul
vieții, el a adoptat și a manifestat continuu o atitudine cu totul
deosebită față de creștinism. După o lungă perioadă de persecuții
îndreptate de către puterea imperială împotriva creștinilor, Sfântul
Constantin a schimbat fundamental raporturile dintre Stat și
Biserică, facându-și din aceasta un puternic aliat în instaurarea
civilizației și a unei spiritualități viabile în Imperiu. împăratul a
oferit suportul financiar și legislativ pentru dezvoltarea activității
Bisericii, care era, începând cu anul 313, liberă să se organizeze,
în acest context, Sfântul Constantin a manifestat un interes aparte
pentru formularea adevărurilor de credință, în vederea stingerii
207
Sfinții Împărați Constantin și Elena - Promotori ai libertății religioase și susținători ai Bisericii
grupărilor eretice care dezbinau Biserica și Imperiul1. Episcopii și

preoții au dobândit anumite prerogative (ca, de exemplu, dreptul
de a judeca diferite cazuri, scutirea de dări) pe care, mai târziu, le
vor relua și voievozii Țărilor Române. înflorirea vieții creștine sub
numeroase aspecte a făcut ca împăratul Constantin să fie considerat
„al treisprezecelea apostol”. De altfel, el a și fost înmormântat într-
un mausoleu construit de el, în care a dorit să se afle trupurile celor
doisprezece Sfinți Apostoli. Exemplul va fi preluat și de către ceilalți
împărați, apoi și de către domnii români, care vor ctitori biserici în
care își vor pregăti și sălaș de veci (necropole). Sfânta Elena, mama
împăratului Constantin, era o creștină ferventă, a cărei prezență în
Țara Sfântă a contribuit la punerea în valoare și la salvarea locurilor
încărcate de istorie sfântă. Ei i se datorează recuperarea Sfintei Cruci
pe care s-a răstignit Mântuitorul Hristos, dar și construirea mai
multor monumente (unele împreună cu fiul său, Constantin) menite
să marcheze și să protejeze Locurile Sfinte. Alături de bazilicile din
Constantinopol, au rămas cunoscute cele de la Ierusalim, Betleem,
Mamvri, Muntele Eleonului, Tabgha, cea din Antiohia (pe malul
râului Orontes2) etc. Redarea identității spirituale a spațiului Țării
Sfinte a condus la dezvoltarea pelerinajului ca act de căutare a sfințeniei
și de intensificare a dorinței de întâlnire a omului cu Dumnezeu.
Spațiul românesc este direct legat de persoana Sfântului
împărat Constantin prin implicarea și prezența acestuia în
teritoriile bizantine de la Dunăre și Marea Neagră. Nu este de
neglijat nici faptul că marelui Constantin îi plăcea să rezide în
Dacia Mediterranea (zona Balcanilor de azi) și să fie asemuit, ca
profil imperial, cu împăratul Traian3. în demersul de construcție și
refacere a numeroase edificii publice și particulare, printre lucrările
de frunte stă rezidirea cetății Tropaeum Traiani (Adamclisi, jud.
Constanța), distrusă de goți la sfârșitul secolului al III-lea, una
dintre cele mai mari fortificații din Scythia Minor. Constantin cel
1 Ion Barnea, Octavian Iliescu, Constantin cel Mare, București, Editura
Științifică și enciclopedică, 1982, pp. 70-71.
2 Ion Barnea, „Preocupări ale Sfântului Constantin cel Mare la Dunărea de Jos”,
Mitropolia Olteniei, XXXII (1980), 1-2, p. 18.
31. Barnea, O. Iliescu Constantin cel Mare, p. 75.
208
.Reprezentări ale Sfinților împărați Constantin și Elena în vechea cultură românească’
Mare a întărit malurile Dunării cu cetăți, refăcând, totodată, și o

parte din drumul roman ce înainta pe Valea Oltului, iar, pentru a
facilita legătura cu sudul Daciei, a construit un pod de piatră între
Oescus și Sucidava, pe care l-a inaugurat în data de 5 iulie 328.
Pentru a proteja acest pod, Sfântul Constantin a construit cetatea
Sucidava4 (azi, în marginea de vest a orașului Corabia).
Sfântul împărat Constantin se considera responsabil pentru
progresul și salvarea popoarelor din Imperiu, împletind adesea
interesele statului cu cele ale Bisericii. în acest fel, Sfântul Constantin
inaugurează tipologia de monarh creștin (mai întâi prin fapte, apoi
și prin botez), uns (ales) de Dumnezeu, care conduce Imperiul și
susține Biserica lui Hristos. De altfel, Sfântul Constantin este primul
împărat care bate, în anul 317, o medalie festivă cu chipul său pe care
imprimă monograma lui Hristos5. Acest model va fi urmat și de alți
bazilei ai Imperiului (Teodosie cel Mare, Justinian cel Mare), pentru
ca, după căderea Bizanțului (1453), domnitorii Țărilor Române
- pământeni ori veniți direct din Bizanț - să se considere urmași
legitimi ai bazileilor bizantini. Familiile nobile din Bizanț îl aveau
pe Marele Constantin ca model vrednic de urmat, oricare dintre ei
fiind posibili ocupanți ai tronului vreunei țări în care se adăpostiseră,
în fiecare mare familie bizantină sau pământeană (înrudită cu una
bizantină) au existat bărbați care au purtat numele imperial de
Constantin. Amintim familiile: Cantacuzino, Brâncoveanu, Cantemir,
Movilă, Mavrocordat, Duca, Moruzi, Ipsilanti, Racoviță, Hangerli,
Caragea. Adoptarea numelui de Constantin era și un fel de legitimare
a puterii, semnul apartenenței la o condiție superioară, nobilă, care
îndreptățea domnia. în Evul Mediu, o reluare a legăturii dintre Țările
Române și Constantinopol, fie ea și simbolică, ne apare ca un gest
firesc, întrucât încă din primele veacuri ale mileniului I, dincolo de
raporturile militare dintre capitala Imperiului și teritoriile dunărene,
existase, în timpul lui Constantin cel Mare, o înfloritoare activitate
4 ***, Cultura bizantină în România, București, Arta grafică, 1971, pp. 19-24.
5 Eusebiu de Cezareea, Viața împăratului Constantin și alte scrieri, (Părinți
și scriitori bisericești. Serie nouă, 8), ediție revizuită și adăugită, traducere și
note de Radu Alexandrescu, studiu introductiv de Prof. Dr. Emilian Popescu,
București, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 22012, p. 84.
209
Spnții împărați Constantin și Elena - Promotori ai libertății religioase și susținători ai Bisericii
comercială și culturală. Așadar, ipostaza voievozilor din Țările

Române de protectori ai Bisericii Ortodoxe locale și din turcocrație,
lupta împotriva păgânilor otomani, prețuirea și încurajarea culturii
și artelor - domnii fiind adevărați mecena -, actul ctitoricesc din
țară și din întreaga lume ortodoxă, toate acestea îi îndreptățeau să
se considere urmași ai bazileilor de la Constantinopol, fiind deplin
justificată, pentru spațiul românesc, celebra sintagmă a savantului
Nicolae Iorga de Byzance apres Byzance.
Sfinții împărați Constantin și Elena în societatea medievală

românească
în Țările Române, evlavia față de sfinții Constantin și Elena va

lua amploare abia în secolul al XVII-lea, impunând chipul celor doi
monarhi în societatea românească sub diferite forme artistice, dar în
directă legătură cu domnitorul care îi venerează ca pe protectori și îi
are ca model de guvernare.
Constantin Șerban, voievodul Țării Românești (1/11 iun. 1654-
5/15 ian. 1658), este primul care deschide poarta evlaviei creștine
față de marii protectori ai creștinismului, Sfinții împărați Constantin
și Elena. Deși domnia scurtă i-a fost marcată de multe evenimente
sângeroase pe care a trebuit să le înfrunte, el a ctitorit mai multe
biserici, dintre acestea impunându-se mănăstirea din Dealul
Podgorenilor închinată patronului său spiritual, Sfântul împărat
Constantin, și mamei acestuia, Sfânta Elena. Edificiul a devenit
catedrala Mitropoliei Țării Românești, fapt statornicit prin hrisovul
emis în data de 8 iunie 1668 de către domnitorul Radu Leon, în
timpul domniei căruia a fost pictată biserica. Din vremea aceea, mai
exact din anul 1668, se mai păstrează un singur fragment de frescă,
în firida de deasupra ușii de la intrare, unde sunt înfățișați Sfinții
împărați Constantin și Elena, ocrotitorii catedralei. Odată cu zidirea
bisericii, în fiecare an, în data de 21 mai, ziua prăznuirii Marilor
împărați, se va aduna laolaltă, în rugăciune, toată Curtea domnească
și clerul slujitor, cu nenumărate binefaceri și milostenii față de
credincioși, într-o armonie care amintea de sărbătorile vechiului
210
„Reprezentări ale Sfinților împărați Constantin și Elena în vechea cultură românească’
Bizanț. Voievozii care se vor succeda la cârma Țării Românești vor

adăuga fiecare, sub diferite forme, semne ale evlaviei personale
față de Sfinții ocrotitori ai catedralei mitropolitane. Hrisoavele de
danie către Mitropolia Ungrovlahiei vor fi împodobite cu chipurile
Sfinților Constantin și Elena, deveniți ocrotitorii întregii Valahii.
Reprezentativ pentru valoarea sa artistică este actul datat 14 martie
1761, prin care voievodul Scarlat Ghica întărește Mitropoliei mai
multe posesiuni. în colțul din dreapta sus se remarcă o miniatură cu
Sfinții împărați Constantin și Elena pictați în culori vii [fig. 17],
Cultul și prezența Sfinților împărați în viața românească
va atinge maxima înflorire în timpul domniei unui alt mare
Constantin, „dreptcredinciosul și de Hristos iubitorul” domn
Brâncoveanu (1688-1714).
Epoca brâncovenească se caracterizează printr-o stabilitate
politică și o dezvoltare culturală de multă vreme neatinse, „iar
efortul este cu atât mai eroic cu cât se întâmpla într-un timp în care
morțile sângeroase și exilurile fără speranță erau la ordinea zilei. Se
inaugurează un stil de artă și un stil de viață, unul al ceremonialului
și al reculegerii, al culorii și al organicului, al călătoriei și al zăbavei”6.
în această adevărată monarhie culturală, Sfinților împărați
Constantin și Elena li se vor închina biserici, se vor picta icoane,
se vor fereca Sfinte Evanghelii și se vor confecționa vase liturgice
cu chipul lor, se vor alcătui texte panegirice întru cinstea marelui
Constantin, se vor traduce și tipări în limba română cărți cu viața și
slujba spre lauda de Dumnezeu încununaților împărați.
în toate aceste demersuri spirituale, cultural-artistice și literare,
se face - direct sau subtil - referire la trecutul glorios al dinastiei
Basarabilor, de care Brâncoveanu se lega genealogic și prin Craioveștii
Evului Mediu, la fel cum trimiterile către înrudirea - prin mama
domnului - cu familia Cantacuzino (de proveniență din Imperiul
bizantin) sugerează descendența ilustră a voievodului de la București
și posibila sa apropiere de modelul monarhic prin excelență al vechii
Europe; Constantin Brâncoveanu era omonimul primului bazileu
creștin din orașul de pe Bosfor, Constantin cel Mare7.
6 Răzvan Theodorescu, Constantin Brâncoveanu între „Casa cărților” și
„Ievropa”, București, Editura Rao, 2006, p. 12.
7 R. Theodorescu, Constantin Brâncoveanu ..., p. 15.
211
Sfinții împărați Constantin și Elena - Promotori ai libertății religioase și susținători ai Bisericii
La începutul domniei sale, între anii 1690-1693, Constantin

Brâncoveanu construiește la Hurezi o frumoasă mănăstire, a cărei
biserică principală, catholiconul, urma să devină necropola familiei
sale. Așezământul de la Hurezi, isprăvit cu totul în 1695-1696,
constituie ctitoria prin excelență proiectată a fi nu doar necropolă
domnească, ci și reședință voievodală, mănăstire model, loc de
spiritualitate și cultură8.
Biserica mare a fost pusă sub ocrotirea Sfinților împărați
Constantin și Elena, fiind, după catedrala Mitropoliei, a doua mare
biserică din Valahia (dacă nu din tot spațiul românesc) cu acest
hram. Legătura spirituală dintre patronii (ocrotitorii) ctitorului și
ctitor explică alegerea, dar motivele sunt mult mai numeroase ...
Chiar ancadramentul ușii principale de la Hurezi păstrează, alături
de stema Țării Românești (corbul cu crucea în cioc), și vulturul bicefal
cantacuzin (bizantin), cu aluzii la descendența bizantină a familiei
din care provenea ctitorul. în firida de deasupra ușii de la intrare, ca
și la catedrala din București, au fost zugrăviți cei doi Sfinți împărați
Constantin și Elena. Doar că, la Hurezi, Sfinții împărați țin între ei, cu
câte o mână, postamentul Sfintei Cruci. Portretul Sfântului Constantin
este al unui bărbat matur, cu barbă scurtă, care poartă coroană de aur
pe capul acoperit cu păr buclat, fiind înveșmântat cu brocart bizantin.
Sfânta Elena, zugrăvită la o vârstă nu prea înaintată, este îmbrăcată cu
veșmânt bogat din stofa imperială, iar sub coroana de aur, se întrevede
un văl care îi ascunde părul. Chipurile celor doi împărați vor fi reproduse
întocmai, inclusiv inscripția grecească, în tipăriturile brâncovenești.
în interiorul bisericii, pe peretele de est, a fost zugrăvită,
în premieră, viața Sfântului împărat Constantin9. Nu dezvoltăm
această temă aici, deoarece nu face obiectul studiului de față10, dar
8 Monahia Atanasia Văetiși, Arta brâncovenească, București, Editura Noi
Mediaprint, 2010, p. 35.
9 Este posibil ca și catedrala mitropolitană să fi avut, inițial, acest ansamblu de
scene reprezentând viața Sfântului Constantin. Pentru pictura ansamblului
monastic de la Hurezi, a se vedea: Corina Popa et alii, Repertoriul picturilor murale
brâncovenești, Jud. Vâlcea, t. 2 Ilustrații, București, Editura UNARTE, 2008.
10 Menționăm doar că în registrul iconografic al bisericilor zidite între secolele
XlV-lea-XVI-lea (Sfântul Nicolae Domnesc - Curtea de Argeș, Bălinești,
Sfântul Ioan cel Nou din Suceava etc.) este reprezentat mai mult chipul Sfântului
212
.Reprezentări ale Sfinților împărați Constantin și Elena în vechea cultură românească”
menționăm că sursa gravurilor reprezentându-i pe Sfinții Constantin

și Elena din tipăriturile epocii se regăsește în opera meșterului zugrav
Constantinos și a ucenicilor săi care au împodobit Hurezii. Sursele
iconografice bizantine de la Hurezi sunt identificabile și într-unul
din pomelnicele mănăstirii Hurezi [fig. 1], cel scris în anul 1699* 11,
care consemnează cu grijă numele ctitorilor sfântului locaș. La fila 2V
au fost pictați, în culori și aur, ocrotitorii ctitorului și ai zidirii sale:
cei doi împărați bizantini, mamă și fiu, ținând crucea în mijlocul lor.
Această miniatură en pleinepage este una dintre puținele reprezentări
ale Sfinților Constantin și Elena păstrate până azi în manuscrise12.
O altă latură strălucită a monarhiei culturale brâncovenești o
constituie reluarea activității tipografice a înaintașilor, însă într-o
formă diversificată. Centrele tipografice deschise la București, Snagov
și Buzău au imprimat cărți în toate limbile Ortodoxiei, cu cheltuiala
domnitorului, spre „a se da pravoslavnicilor în dar”13. în multe
dintre prefețele tipăriturilor brâncovenești14, semnate de ierarhi
și alți cărturari, aflăm expus un adevărat program cultural inițiat
de domnitor. Versurile la stemă și nenumărate aluzii din înainte-
cuvântări subliniază pregnant faptul că Brâncoveanu este coborâtor
din spița Basarabilor, iar patriarhul Dositei al Ierusalimului afirma
originea acestuia, după mamă, din familia imperială bizantină:
Constantin și, în mod special, Cavalcada Sfântului Constantin (Arbore Bucovăț),

cei doi Sfinți împărați apărând mai rar, în această perioadă, pictați împreună.
11 Biblioteca Academiei Române [în continuare BAR], Ms. rom. 1396.
12 O miniatură cu portretele Sfinților Constantin și Elena a fost desenată în tuș,
în anul 1773, de către Dimitrache ierei otSveti Gheorghie cel Vechiu și se păstrează
în Pomelnicul Mitropoliei Ungrovlahiei aflat în Biblioteca Sfântului Sinod.
Cf. Arhim. Policarp Chițulescu, „Considerații pe marginea unui Pomelnic
necunoscut al Mitropoliei Ungrovlahiei, copiat de Dionisie Eclisiarhul” în: In
honorem Cătălina Velculescu, La aniversară, E. Renhardt, C. Bogdan, Arhim. P.
Chițulescu, I. Stănculescu (eds.), București, Editura Paideia, 2011, pp. 43-53.
13 Prefața Evangheliei greco-române, București, 1693, în: Ioan Bianu, Nerva
Hodoș, Dan Simonescu, Bibliografia românească veche, voi. I, București,
Edițiunea Academiei Române, 1903, p. 333.
14 Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a finanțat apariția a 19
lucrări, la care se adaugă 7 ediții de „exerciții oratorice” aparținând fiilor săi,
a se vedea: I. Bianu, N. Hodoș, D. Simonescu, Bibliografia românească veche,
voi. I-IV, București, Edițiunea Academiei Române, 1903-1944.
213
„eu aflu în neamul dinspre mamă, care este regesc și respectat de

Dumnezeu, cinci împărați ca strămoși ai tăi [...], ție ți se cuvine să
fii numărat cu împărații și principii credinței sobornicești”15. Fiul cel
mare al lui Brâncoveanu, pus și el sub protecția primului împărat
creștin, Constantin, era hărăzit, prin numele său, să asigure, într-un
fel, continuitatea dinastică la tronul domnesc al Țării Românești.
Numeroși învățați, „iatro-filosofi”, străluciți profesori din
lumea bizantină, care aduceau moștenirea veche în școlile susținute
de Brâncoveanu, nu puteau neglija o antică specie a retoricii, și
anume: panegiricul. Acesta era adresat într-un cadru festiv, adesea
în biserică, în fața domnitorului și a altor oaspeți de soi. în aceste
panegirice portretul domnului era creionat cu aspecte referitoare
la originea nobilă, virtuți, familie, evlavia față de cele sfinte etc.16,
ori, cel mai adesea, era invocat Sfântul protector al voievodului,
Marele împărat Constantin, cu ale cărui fapte excepționale se crea
o analogie menită a evidenția calitățile voievodului descendent și
el din spița imperială bizantină. Figura emblematică a împăratului
Constantin cel Mare a fost evocată pentru întâia oară de către
patriarhul Gherasim Paladas al Alexandriei (Ț1710), cu ocazia
participării la o sărbătoare la Hurezi (probabil la sfințirea clădirilor
anexă, terminate în 1696). Manuscrisul17, care păstrează textul în
grecește și în românește, are litera elegantă și este împodobit de o fină
miniatură cu chipurile imperiale ale Sfinților Constantin și Elena
[fig. 2], pictură aproape identică cu cea de pe peretele vestic din
naosul bisericii mari de la Hurezi, care le este închinată. Patriarhul
menționează că „acest cuvânt de laudă al fericitului Constandin
carele până acum n-au fost, ce acum întâiu eu am alcătuit precum să
vede [subl. ns.], și una pentru lauda și pofala fericitului Constandin
15 Dositei, Patriarhul Ierusalimului, Manual împotriva rătăcirii calvine,

București, 1690; I. Bianu, N. Hodoș, D. Simonescu, Bibliografia românească
veche, voi. I, p. 305.
16 Avem în vedere textele publicate de E. Hurmuzaki în Documente privitoare
la istoria românilor, voi. XIII, București, 1909, p. 253 ș.u.
17 BAR, ms. greco-român 766, miniatura este la f. lr; ff. 5r-64v conțin textul
grecesc al Panegiricului, iar între ff. 71r-134r se cuprinde traducerea acestuia în
limba română făcută de ieromonahul Atanasie de la Agapia.
214
„Reprezentări ale Sfinților împărați Constantin și Elena în vechea cultură românească”
împărat, alta pentru dragostea și pofta sufletească a Mării Sale

Blagocestivului Domn Ioan Constandin Băsărabă Voevod” (f.
135v). Și intr-adevăr, avem în față primul text encomiastic bilingv
(greco-român) despre Sfinții împărați Constantin și Elena, în Țările
Române, adresat la o mare sărbătoare. După cum se înțelege, el a
fost alcătuit și la dorința domnitorului ctitor18.
Un alt mare predicator grec, Gheorghe Maiota, dascăl al
„coconilor domnești”, va compune în grecește un Discurs panegiric
despre împăratul Constantin, rostit în preasfânta lui biserică, în
preasfânta mitropolie a Ungrovlahiei, și dedicatpreaînălțatului [... ]
principe și domn a toată Ungrovlahia, D.D. Ioan Constantin Basarab
Voievod. Volumul este de format in quarto, are 10 file și a fost
imprimat la Snagov, în 1697; astăzi, el constituie o raritate19.
Virtuțile Sfântului Constantin cel Mare au fost zugrăvite, tot în
grecește, și de Ștefan, al doilea dintre cei patru fii ai lui Constantin
Brâncoveanu, „pentru a-1 afierosi preablândului său părinte”.
Cărticica omagială a cunoscut două ediții succesive, în 1701 și
170220. De format in octavo (8X9 cm), având 14 file, volumul a fost
imprimat la București de către Sfântul Antim Ivireanul, pe atunci
ieromonah. După ce sunt expuse calitățile și virtuțile care îl ridică
pe împăratul Constantin cel Mare la îndreptățirea de a fi numit
„întocmai cu apostolii”, Ștefan. Brâncoveanu observă în final și despre
tatăl său: „cum, purtând numele lui Constantin, are în el și virtutea
lui Constantin ca icoană”. Asocierea lui Constantin Brâncoveanu cu
marele său patron spiritual (chiar mentor duhovnicesc), împăratul
Constantin cel Mare, transpare în toate panegiricele închinate acestuia
din urmă. Domnul valah se arăta, prin viața și activitatea sa, „un alt
18 Nu întâmplător, tot în 1696, când chinovia Hurezilor a fost isprăvită cu totul,
va apărea tipărită aparte la Snagov și prima carte cu slujba Sfinților împărați
Constantin și Elena, descrisă pe larg în studiul de față.
19 Se păstrează un singur exemplar la British Museum - Londra, de unde s-a
obținut o copie pentru Biblioteca Sfântului Sinod.
20 Biblioteca Academiei Române păstrează câte un exemplar din aceste rare
ediții sub cotele: CRV I 127 (ed. 1701) și I 135A (ed. 1702). Textul a fost tradus
în limba română de către C. Erbiceanu și publicat în 1897 în revista Biserica
Ortodoxă Română, XV (1891-1892), pp. 298-304.
215
Mare Constantin, și la nume și la faptă asemenea cu acela”21. Actele de

binefacere pe toate planurile și mai ales originea imperială și ipostaza
de protector al întregii Ortodoxii îl ridicau pe Brâncoveanu la numele
îndreptățit de urmaș al marelui bazileu și întrupau speranța biruinței
în numele Sfintei Cruci împotriva păgânilor, așa cum izbutise, în
secolul al IV-lea, fiul lui Constantius Chlorus la Pons Milvius. Acest
fapt este întărit și de inscripția grecească gravată pe una dintre săbiile
lui Brâncoveanu: „Tu, împărat nebiruit, Cuvântule al lui Dumnezeu,
Rege al lumii, dăruiește semnele biruinței împotriva dușmanilor lui
Constantin voievodul și Domnul credincios, după cum odinioară le-
ai dăruit Marelui împărat Constantin”22.
*
Folosul tipăririi cărților de cult (în limbile ortodoxe sau în cea
vernaculară), apariția lucrărilor dogmatice, apologetice, encomiastice
etc. contribuiau la consolidarea Ortodoxiei în Țările Române și în
toată lumea ortodoxă. Constantin Brâncoveanu era pe drept numit
oblăduitorul întregului Răsărit, prințul culturii și urmașul împăraților
de odinioară23. Prima tipăritură din Țările Române al cărei conținut
se referă doar la Sfinții Constantin și Elena este Orânduiala slujbei în
21 al lui mai, la zioa Sfinților slăviți și de asemenia cu apostolii mari
împărați Constantin și Elena, acum întâiu osebi tipărit slovenește, cu
voia prea luminatului și înălțatului Domn a toată Țara Rumănească
Ioan Constandin B<râncoveanu> Basarab Voevod, în vremea păstoriei
Prea sfințitului kir Teodosie, mitropolitul Țărâi și exarhu laturilor. La
anul dela Hristos 1696. februarie 6. în Snegov.
Volumul24, de format in quarto (14 x 19,5 cm), are trei file nenu
merotate la început, la care se adaugă patruzeci și două numerotate.
Textul este imprimat cu cerneală roșie și neagră, pe hârtie groasă, de
calitate, iar legătura este executată în piele împodobită cu ornamente
211 Mitrofan al Buzăului, Prefață la Mineiulpe luna septembrie, Buzău, 1698;

I. Bianu, N. Hodoș, D. Simonescu, Bibliografia românească veche, voi. I, p. 366.
22 Sabia se păstrează la Muzeul de Istorie a Bucureștilor. Cf. Inscripțiile medievale
ale României. Orașul București, voi. I, Alexandru Elian et alii (eds.), București,
Editura Academiei, 1965, p. 782.
23 R. Theodorescu, Constantin Brâncoveanu ..., p. 15.
24 Vom face descrierea exemplarului aflat în colecțiile Bibliotecii Sfântului Sinod.
216
aurite, tranșele fiind vopsite cu aur. Această ediție de lux a avut un

tiraj limitat, cu puține exemplare, din care astăzi se cunosc în țară
doar patru. Trei se află la Biblioteca Academiei Române (din care
unul, foarte uzat, provine de la Hurezi) și unul se păstrează în Bibli
oteca Sfântului Sinod.
Lucrarea cuprinde o prefață (ff. 1-2 nenum.) adresată comandita
rului, voievodul Constantin Brâncoveanu, semnată de către tipograful
Mihail Iștvanovici. Această prefață ne furnizează informații prețioase
cu privire la evlavia domnitorului pentru „Sfinții, cu apostolii aseme
nea, creștinii împărați Constantin și Elena”, către care Domnul „era cu
prins cu dragostea”. Cărticica a apărut în 1696, când mănăstirea Hurezi
era desăvârșită, „ea fiind casă dumnezeiască ridicată întru numele lor
<al Sfinților împărați>”. Tot această broșură era și „pârgă și roadă noao
a meșteșugului tipografiei”, căci inaugura și tiparnița de la mănăstirea
Snagov, adusă de la Mitropolie în 1694, cu „purtarea de grijă a cinsti
tului părinte și îndurat dascăl Antim Ivireanul”.
Cartea dedicată Sfinților împărați Constantin și Elena conține
slujba Vecerniei (pp. 1-11), Utrenia (pp. 12-28, între pp. 20-23 fiind
inclus Sinaxaruî), cântări și indicații tipiconale pentru slujba Sfintei
Liturghii (pp. 28-31), iar, la final, a fost așezat Cinstitul Paraclis cătră
sfinții și de asemenia cu apostolii de Dumnezeu încununați împărați
Constantin și Elena (pp. 33-42). Cartea se încheie cu o notiță care
precizează că: Paraclisul acesta, ne aflându-se la zioa sfinților în
izvoadele grecești, s-au făcut slovenește, cu porunca Prea sfințitului kir
Theodosie, mitropolitul a toată Ungrovlahiia. Și s-au așezat să să cânte
la zioa sfinților unde va fi hramul sau și aiurea la alte biserici când va
fi voia eclisiarhului sau paraclis sau la Pavecernițe25.
25 Canonul de la Paraclisul Sfinților Constantin și Elena este altul decât cel de
la Utrenie. Paraclisul a fost tradus din slavonă în limba română, în anul 1776,
chiar la mănăstirea Hurezi, de către ieromonahul Visarion, cu cheltuiala
ieromonahului Mihail, „eclisiarhul Hurezilor”. Cf. BAR, ms. rom. 4913.
Această traducere a folosit textul slavon, lucru confirmat și de faptul că filele cu
traducerea erau legate, inițial, cu un exemplar din Orânduiala slujbei Sfinților
împărați Constantin și Elena, tipărită în 1696. Paraclisul Sfinților Constantin și
Elena a fost copiat în mai multe rânduri. Astfel, găsim încă o copie executată
tot la Hurezi, în secolul al XVIII-lea, de către Rafail monahul, iar o alta se
găsea, în 1799, la Cernica. Din secolul al XlX-lea, avem traducerea Paraclisului
217
Orânduiala slujbei Sfinților împărați Constantin și Elena

constituie prima apariție tipărită a serviciului liturgic al acestor
sfinți, lucrare dedicată lui Constantin Brâncoveanu. Deși textul
slujbei este slavon (este cunoscută reticența mitropolitului Teodosie
față de traducerea textelor în limba vernaculară), tipicul, sinaxarul
și paremiile sunt în limba română (variantă adoptată, de altfel, și
peste doi ani, în 1698, pentru Mineiele de la Buzău). Textul slavon
al slujbei a putut fi preluat din Antologhionul de la Câmpulung,
apărut în 1643 (ff. 341 v-347v).
Obiceiul de a tipări slujba sfinților „osebit”, adică în broșură, mai
fusese adoptat la Iași, în 1685, când apărea Slujba Sfinților Serghie și
Vah, pentru ca, în 1692, să se imprime, la București, Slujba Sfintei Paras-
cheva și a Sfântului Grigorie Decapolitul, toate având textul în grecește.
în Orânduiala slujbei Sfinților împărați Constantin și Elena,
imprimată sub patronajul lui Constantin Brâncoveanu și cel al
mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei, cu osteneala ieromonahului
Antim și a echipei sale de ucenici, observăm câteva note de
originalitate care particularizează tipăritura și demersul în sine.
Grafica este deosebit de îngrijită, litera săpată cu eleganță, dar ceea
ce dă unicitate lucrării este gravura cu Sfinții împărați de la pagina
3V, reluată la pagina 32. Sub această fină gravură, în care numele
sfinților este redat în grecește (ceea ce ne trimite cu gândul la o
inspirație după modelul zugrăvit de Constantinos la Hurezi), găsim
la fiecare înfățișare câte 12, respectiv 10, stihuri encomiastice, într-o
curată și melodioasă limbă română. Versurile introduc cititorul
într-un mic parcurs al celor mai importante fapte vrednice de glorie
din viața Sfântului Constantin. Remarcăm, la fel ca și în Sinaxar,
o concentrare a atenției asupra Sfântului Constantin și mai puțin
asupra mamei acestuia, Sfânta Elena. Faptul se încadrează firesc în
păstrată în mai multe copii, executate în diferite părți ale țării, azi conservate la
BAR în mss. rom. 2348, 4830 și 5472. A se vedea Gabriel Ștrempel, Catalogul
manuscriselor românești din Biblioteca Academiei Române, voi. II {B.A.R. 1601-
3100), București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983, p. 252; voi. IV (B.A.R.
4414-5920), București, 1992 p. 132 și 313. Aria de circulație a Paraclisului a
fost mai restrânsă în vechime, deoarece abia în secolul al XlX-lea bisericile vor
primi în număr mai mare pe Sfinții împărați ca ocrotitori.
218
intenția editorului de a-1 pune în relație pe domnitorul Constantin

Brâncoveanu cu patronul său bizantin. Astfel, la f. 3V, nenumerotată,
se află următoarele versuri:
„Hristos, Tarele împărat, sfinte Constantine,

Semn îți arătă crucea, întărind pre tine.
Scriind slove de stele împrejuru râmlenești,
Constantine, cu acest semn vei să biruești,
Și dând război cu acel Maxentie spurcat,
în apa Tiverului pre dânsul l-ai înecat.
Că cu vicleșugul lui ce-au gândit să fie,
Puternicul Dumnezău i l-au trimis șie,
Pentru aceia, cu maica-ți te roagă-npreună,
Cătră acel împărat ce v-au dat cunună.
Ca și noi să dobândim acea biruire,
Spre văzuți și nevăzuți vrăjmași izbândire”.
La pagina 32 se găsesc stihurile:
„Fericit ai fost aici, Constantine, în lume,

Și-n ceriu cu apostolii ai câștigat nume.
Pus-ai aici pre pământ mare nevoință,
Adăogând lui Hristos cinstita credință.
Bucură-te dară cu maica-ți împreună,
în ceriuri cu toți sfinții țiind crucia-n mână.
C-aciasta-i iubit armă mai tare de toate,
Roagă-te dar lui Hristos Celui ce-i să poate.
Ca și noi să câștigăm acel lăcaș ceresc,
Unde pururea sfinții în veci să veselesc”.
între pp. 20-23, în cadrul slujbei Utreniei, își găsește loc, în mod
firesc, Sinaxarul26. Acesta constituie cel mai vechi text românesc
dedicat Sfinților împărați Constantin și Elena inclus într-o carte de
slujbă. Deși traducerea a fost realizată pentru prima oară în limba
26 Anexa 2.
219
română de către Sfântul Dosoftei, mitropolitul Moldovei, și publicată

în binecunoscuta lucrare Viața și petrecerea sfinților (Iași, 1682-
1686), varianta tradusă de acesta nu a fost preluată în alte lucrări
din cauza nesiguranței lingvistice cu care erau transpuse textele27.
Nu este exclus ca textul Sinaxarului din Orânduiala slujbei Sfinților
împărați Constantin și Elena să fi fost revăzut și adaptat graiului
muntenesc, deja consolidat ca limbă literară prin Biblia de la 1688, de
către învățatul Radu Greceanu. Tot acestuia îi aparține efortul redării
în românește a Sinaxarelor, Paremiilor și a altor texte din Mineiele
imprimate la Buzău peste doar doi ani de la apariția Orânduielii
slujbei Sfinților împărați Constantin și Elena (cu toate diferențele
dintre varianta din 1696 și cea din Mineiulpe mai din 1698).
Sinaxarul punctează câteva dintre trăsăturile Sfântului
Constantin, glorificate în toate referirile care s-au făcut la el, fie
că este vorba de picturi murale, panegirice sau sinaxare. Ceea ce
creionează în mod pregnant chipul marelui împărat este lupta și
biruința sa sub semnul Sfintei Cruci, întemeierea cetății care-i poartă
numele, iubirea Adevărului și apărarea dreptei credințe concretizată
în protecția creștinilor, redescoperirea și înnoirea Locurilor Sfinte
prin evlavia Sfintei Elena, mama sa, și vrednicia celor doi evlavioși
împărați de a fi socotiți „întocmai cu apostolii”; aceste motive au dus
la cinstirea lor ca sfinți de către Biserică.
Evanghelia tipărită la București, în 1682, conține textele Sfintelor
Evanghelii așezate în pericope pentru prima oară în limba română;
aici li s-a rânduit Sfinților împărați Constantin și Elena, la Sfânta
Liturghie din ziua pomenirii lor, textul din Evanghelia după Ioan
10, 1-9. Faptul a fost reluat de Sfântul Antim Ivireanul în Evanghelia
greco-română (București, 1693) și în cea de la Snagov (1697). Această
rânduială se păstrează în Biserica noastră până astăzi.
27 Limba utilizată de Sfântul Mitropolit Dosoftei are multă savoare, dar

și un pronunțat caracter dialectal moldovenesc, astfel ea este nesigură și
eterogenă, cu toate că se constată o bogată limbă literară. Cf. Alexandru
Rosetti, Boris Cazacu, Liviu Onu, Istoria limbii române literare, Bucu
rești, Minerva, 21971, p. 160.
220
Texte referitoare la Sfinții împărați Constantin și Elena în

literatura românească veche (manuscrise și tipărituri)
Intensificarea raporturilor spirituale și culturale dintre Țările

Române și Bizanțul secolului al XlV-lea a dus la pătrunderea și
răspândirea în Țările Române a textelor de la mănăstirea Studion și
de la mănăstirile din Muntele Athos. Monahii din Valahia și Moldova
mergeau la mănăstirile bizantine, unde își copiau sau traduceau
textele din greacă în slavonă și le aduceau cu ei în mănăstirile
românești. Există mărturii în acest sens, consemnate pe marginea
filelor sau în colofoanele manuscriselor care se păstrează azi în
diferite biblioteci din țara noastră28.
în spiritualitatea ortodoxă românească au circulat două texte
referitoare la viața Sfinților Constantin și Elena: Panegiricul slavon,
compus în Constantinopol, la mănăstirea Studion, de către patriarhul
Eftimie al Târnovei, și Sinaxarul - de mică întindere - preluat în
română, mai mult în mineie și direct din limba greacă.
Patriarhul Eftimie și-a făcut ucenicia în Bizanț, la Constantinopol,
în mănăstirea Studion și apoi la Muntele Athos. Aici l-a cunoscut pe
patriarhul Filotei al Constantinopolului, un adevărat reformator al
literaturii creștine de limbă greacă. Eftimie al Târnovei este cel care a
desfășurat în afara țării sale, ocupate de turci în 1393, o prodigioasă
activitate literară, îndreptând și limba slavă veche. Astfel, printre
atâtea alte piese aghiografice, el a alcătuit în limba slavă corectată -
după noi norme ortografice - un text de mai mare întindere despre
Sfinții împărați Constantin și Elena, pe care l-a dedicat țarului Ioan
Șișman. Motivul este lesne de înțeles: bulgarii ocupați de turci doreau
din noul țar să fie „un nou Constantin”, care să le readucă bunăstarea
spirituală și materială29.
28 A se vedea Ioan Iufu, Zlatca Iufu, „Colecția Studion”, Biserica Ortodoxă

Română, LXXXVII (1969), 7-8, pp. 817-835 și Arhim. Policarp Chițulescu,
„Nouveaux manuscrits - possibles autographes - appartennant au moine
Gavriil Uric de Monastere Neamț”, Transylvanian Review, XXI (2012),
(Supplement), 1, pp. 81- 98 (+ VIII planșe).
29 Ioan Iufu, „Despre prototipurile literaturii slavo-române din secolul al XV-
lea”, Mitropolia Olteniei, XV (1963), 7-8, pp. 529-531.
221
Pentru a realiza acest text, patriarhul Eftimie a utilizat surse

bizantine de primă mână: Eusebiu al Cezareei - Viața lui Constantin
și Istoria bisericească, apoi scrierile istoricilor: Socrate, Sozomen,
Teodoret, Teofan și Nichifor Calist Xantopoulos (1256-1317). în
Țările Române și, în general, la popoarele ortodoxe de limbă slavă,
scrierile istoricilor bizantini de mai sus au fost puțin cunoscute și
în prelucrări târzii30. în țara noastră, texte variate privind viețile
sfinților, conform datelor furnizate de acești istorici, au intrat,
pe filieră greacă, prin tipăriturile apărute la Veneția începând cu
secolul al XVII-lea. Dintre acestea, la noi s-au citit mai intens: Viețile
sfinților, în prelucrarea lui Maxim (Manuil) Margunios, episcopul
Citerei (volum apărut în ediții succesive la Veneția în 1607, 1648,
1656, 1685, 1691 etc.), Neos paradisos a lui Agapie Landos (Veneția,
1641 și multe alte ediții), Cronograful lui Dorotei al Monemvasiei
(Veneția, 1637), Nea synopsis de Matei Cygala (Veneția, 1637). După
aceste surse apărute în limba greacă, a fost preluat Sinaxarul Sfinților
Constantin și Elena și inclus în cărțile noastre de slujbă, mai ales în
mineie. Interesant este și faptul că în Evanghelia învățătoare de la
mănăstirea Dealu (1644), Sfinții împărați nu sunt menționați alături
de alți sfinți cărora li s-au scris viața și faptele. Aceeași situație se
regăsește și în Cazaniile de mai târziu, cum este cea de la Râmnic
(1748), unde Sfinții Constantin și Elena nu sunt trecuți.
Panegiricul patriarhului Eftimie în manuscrise din Țările Române
Așa cum am afirmat deja, Panegiricul a fost compus în limba

slavonă corectată de patriarhul Eftimie al Târnovei, prin prelucrarea
informațiilor furnizate de către istoricii antici creștini și de alți autori
bizantini de mai târziu. Textul patriarhului Eftimie a fost preluat încă
din epocă (sec. XIV-XV) în copii manuscrise, dintre care câteva se
păstrează până astăzi. Astfel, din Moldova provine și se păstrează
30 Nu am identificat decât extrem de puține manuscrise slavone care să conțină

scrieri ale lui Eusebiu al Cezareei sau ale altor istorici antici creștini. Cf. Ion
Radu Mircea, Repertoire des manuscrits slaves en Roumanie, auteurs byzantins
et slaves, Sofia, 2005.
222
cea mai veche copie a Panegiricului. El a fost copiat și inclus într-

un Sbornic, la porunca lui Ștefan cel Mare, în 1474, de către Iacov
de la Putna. Alte copii din Moldova, în număr de trei, avem abia
din secolul al XVI-lea și se păstrează: unul la Lvov, unul la Cernăuți,
iar celălalt la mănăstirea Dragomirna. Un manuscris din secolul al
XVII-lea a fost dăruit mănăstirii Dragomirna de către mitropolitul
Anastasie Crimca, azi păstrându-se la Lvov31.
Din Țara Românească avem și mai puține copii ale Panegiricului,
uneori fragmentare. Astfel, un singur manuscris (BAR, 327 ms. slav)
păstrează textul patriarhului Eftimie al Târnovei, iar un fragment din
acesta a fost inclus în celebrele învățături ale lui Neagoe către fiul său
Teodosie, unde portretul marelui împărat Constantin era izbitor de
asemănător cu cel al ctitorului de la Argeș, autor al învățăturilor32.
în toate manuscrisele amintite, textul Panegiricului este slavon.
Prima traducere a sa în limba română a fost realizată de Dositei
ierodiaconul în 1704, în timpul domniei Sfântului Constantin
Brâncoveanu33.
Panegiricul patriarhului Eftimie în tipărituri
Se cunoaște faptul că Panegiricul a circulat în lumea slavă

și prin Ceti-mineiele slavone manuscrise, redactate de către
mitropolitul rus Macarie (t 1563). De aici, Sfântul Dimitrie al
Rostovului a reluat textul în lucrarea sa Viețile sfinților (12 volume),
apărută la Moscova în 1689 (cu o a doua ediție în 1762). Panegiricul
a fost tradus și imprimat în limba română, cu unele adaosuri față
de varianta lui Eftimie, în Mineiul lunii lui mai apărut la Râmnic
(1780) [Anexa 1], Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei a
31 Gheorghe Mihăilă, „Tradiția literară constantiniană de la Eusebiu al

Cezareei la Nichifor Calist Xanthopulos, Eftimie al Târnovei și domnii Țărilor
Române”, în: Cultură și literatură română veche în context european. Studii și
texte, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979, pp. 263-265.
32 Gh. Mihăilă, „Tradiția literară constantiniană ...”, p. 271.
33 BAR, Ms. 2518, ff. 2r-56v. în anul 1979, a fost transcris și publicat de Gh.
Mihăilă în: Cultură și literatură română veche în context european, București,
1979, pp. 281-379.
223
preluat textul și l-a inclus în Viețile sfinților, apărute la mănăstirea

Neamț între 1807-1815. în deceniile următoare, Sfântul Grigorie
Dascălul, mitropolitul Ungrovlahiei, a introdus textul de la Neamț
în Viețile sfinților, ediția de la București, imprimată la Mitropolie
în 1836. Toate edițiile ulterioare cuprinzând Viețile sfinților
reiau Panegiricul lui Eftimie al Târnovei, inclusiv ediția publicată
la București între 1901-1911, sub îngrijirea arhiereului Nifon
Ploieșteanul, republicată la Roman în 1996.
Sinaxarul Sfinților împărați Constatin și Elena în manuscrise
După cum am afirmat mai sus, cel de-al doilea text cuprinzând
viața Sfinților împărați Constatin și Elena este tot o prelucrare după
Eusebiu al Cezareei și după alți istorici antici (creștini) și post-
bizantini și, mai ales, după varianta lui Nichifor Calist Xantopoulos.
Textul Sinaxarului este de mică întindere, el apărând și circulând
mai întâi în limba greacă, ulterior fiind tradus în slavonă pentru
țările care utilizau această limbă în cult. El prezintă, în mod special,
viața și faptele Sfântului împărat Constantin, Sfânta Elena fiind
amintită mai puțin, și aceasta la final.
în Țările Române, Sinaxarul a fost tradus din greacă în slavonă,
cu multe erori, după cum o dovedesc copiile manuscrise dar, după
apariția tiparului va fi tradus din nou, de data aceasta în română,
în mod fidel și direct din grecește. Astfel, din Moldova s-au păstrat
până azi trei manuscrise cu Sinaxarul slavon în discuție: un Minei
din secolul al XV-lea (BAR, Ms. slav 125), unul din secolul al XVI-
lea (BAR, Ms. slav 126) și altul din secolul al XVII-lea (BAR, Ms. slav
458). Din Țara Românească avem o singură copie slavonă datând
din secolul al XVII-lea (BAR, Ms. slav 266). Amintim aici faptul
că, în Țările Române, Sinaxarul în slavonă a fost tipărit prima și
singura dată în Antologhionul de la Câmpulung (1643).
224
Sinaxarul Sfinților împărați Constantin și Elena în tipărituri
Se pare că această variantă scurtă numită Sinaxar a fost

publicată pentru întâia oară în limba greacă, la Veneția, în Mineiul
lunii lui mai, imprimat în 1558. De aici, diferiți autori greci au
preluat textul cu modificări și l-au imprimat în mai multe culegeri
cu vieți de sfinți. Am enumerat mai înainte scriitorii care au
prelucrat Sinaxarul, precum și edițiile publicate de ei. Reluăm doar
numele lor: Maxim Margunios, episcopul Citerei; Agapie Landos;
Dorotei al Monemvasiei; Matei Cygala. Textul a fost tipărit și în
Mineiele apărute la Veneția în ediții succesive (1658, 1678 etc.),
care au avut o mare circulație în Țările Române. De altfel, cărțile
autorilor amintiți s-au regăsit în mai toate bibliotecile mănăstirești
de la noi, în cele ale ierarhilor sau ale altor intelectuali. Dovadă stă
numărul mare de exemplare păstrate până azi34.
Primul care a tradus Sinaxarul Sfinților Împărați Constatin
și Elena în limba română a fost Sfântul mitropolit Dosoftei al
Moldovei. El l-a inclus în Viețile sfinților pe luna lui mai (Iași, 1682-
1686, ff. 128v-129v), preluându-1 din Mineiul grecesc pe luna mai
imprimat la Veneția (1678). El l-a completat cu detalii din cartea
lui Maxim Margunios și din Cronografele alcătuite de Dorotei al
Monemvasiei și Matei Cygala35.
34 în Biblioteca Sfântului Sinod există mai multe ediții ale fiecăruia dintre autorii
amintiți, volumele provenind din vechea bibliotecă a Mitropoliei Ungrovlahiei
sau de la renumiți colecționari de carte: stolnicul Constantin Cantacuzino,
mitropolitul martir Antim Ivireanul, domnitorii Nicolae și Constantin
Mavrocordat, mitropolitul Neofit Cretanul etc.
35 Textul lui Dosoftei a fost copiat la sfârșitul secolului al XVII-lea și adaptat
graiului muntenesc; el se păstrează astăzi în Ms. rom. 339 (Proloage, sfârșitul
sec. XVII) la BAR, ff. 17T-173. Cf. Gabriel Ștrempel, Catalogul manuscriselor
românești din Biblioteca Academiei Române, voi. I (B.A.R. 1-1600), București,
1978, p. 92. Adăugăm și faptul că, târziu, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea
și începutul celui următor, s-au copiat în număr mai mare și s-au prelucrat
texte referitoare la Sfinții Constantin și Elena, după cum o arată mss. rom. 44,
1124, 1158, 1433, 1751, 1766, 2203, 2917 etc., păstrate la Biblioteca Academiei
Române. Toate prelucrează Panegiricul lui Eftimie sau Sinaxarul tradus de
mitropolitul Dosoftei sau varianta muntenească a lui Radu Greceanu.
225
în Țara Românească, Sinaxarul Sf. împărați Constatin și Elena [a

se vedea Anexa 2] a fost tipărit pentru întâia oară, în 1696, la Snagov,
într-o ediție de lux, rară, cuprinzând Orânduiala slujbei în 21 al lui
mai, la zioa Sfinților slăviți și de asemenia cu apostolii mari împărați
Constantin și Elena, acum întâiu osebi tipărit slovenește, cu voia prea
luminatului, și înălțatului Domn a toată Țara Rumănească loan
Constandin B<râncoveanu> Basarab Voevod, în vremea păstoriei
Prea sfințitului kir Teodosie, mitropolitul Țărâi și exarhu laturilor.
în 1698, au apărut, la Buzău, Mineiele tipărite de episcopul
Mitrofan. Acestea aveau tipicul, sinaxarele și paremiile în limba
română. De traducerea lor s-a ocupat învățatul Radu Greceanu. El
a realizat cea mai fidelă și mai frumoasă traducere românească a
Sinaxarului Sf. împărați Constatin și Elena. Se pare că izvodul avut la
îndemână a fost Mineiul lunii mai în greaca bizantină, tipărit în 1678,
la Veneția, în Casa de editură a lui Nikolaos Glykis. Textul a fost
preluat, cu unele îndreptări și actualizări de cuvinte, în Antologhionul
de la Râmnic, apărut în 1705 (ff. 307-307v), la fel și în Antologhionul
de la Iași, tipărit în 1726 (ff. 31 l-311v). începând cu anul 173736,
când apare Antologhionul de la Râmnic, avem nu doar Sinaxarul
în română, ci întreaga slujbă: canoane, tropare, condace, stihiri etc.
Evident că în texte au fost efectuate unele modificări, dar traducerea
de bază a Sinaxarului Sfinților împărați a rămas tot cea a lui Radu
Greceanu. Acest text a fost reluat și în edițiile Antologhioanelor
apărute la: Iași (1755), Râmnic (1766), București (1766, 1777, 1786),
Iași (1806), Blaj (1838) etc.
O altă traducere a Sinaxarului în limba română a fost efectuată
în Mineiul lunii mai tipărit la mănăstirea Neamț (1846), care a avut
ca izvod Sinaxarul din varianta grecească îmbunătățită apărută la
Constantinopol (1843). Totuși, s-a observat un regres al variantei de
la Neamț față de traducerile brâncovenești. Unele cuvinte și expresii
36 Menționăm că slujbele au fost traduse integral în limba română de către

episcopul Damaschin al Râmnicului (1708-1726), care nu a apucat să le vadă
tipărite. Din aceste traduceri, s-au publicat sporadic slujbele în limba română
în Antologhioanele din 1737, 1745 și în alte ediții ulterioare apărute la Râmnic.
Totuși, aceste traduceri foarte bune, adevărate monumente de limbă, au rămas
până azi în manuscris și se păstrează la Biblioteca Academiei Române.
226
au fost înlocuite cu traduceri inexacte și neclare. în mod inexplicabil,

textul de la Neamț a fost preluat fără a mai fi verificat în lucrări de
referință pentru cultul și evlavia Bisericii noastre: Proloage (Neamț,
1855, f. 226), Minei pe luna lui mai (Râmnicu Vâlcea, 1862) și cu
modificări total nepotrivite37 în Mineiele de la București, edițiile din
1852, 1893, 1910 ș.u.
Sfinții împărați Constantin și Elena în grafica tipăriturilor românești
Așezat de Dumnezeu conducător peste popor, împăratul se

simțea dator și responsabil în a asigura supușilor nu doar bunăstarea
materială, ci și pe cea sufletească. Din această perspectivă, Sfântul
Constantin cel Mare se considera „împreună slujitor cu episcopii”38
și a avut inițiativa convocării primului Sinod Ecumenic. Acesta s-a
desfășurat la Niceea, în anul 325, și a urmărit înlăturarea confuziei
și dezbinării create de erezia preotului libian Arie, dorindu-se și a
se preciza dumnezeirea Fiului și consubstanțialitatea Lui cu Tatăl.
Această biruință a Ortodoxiei, susținută de Constantin cu toate
mijloacele, a fost zugrăvită foarte sugestiv în grafica românească.
Astfel, Constantin apare așezat pe tronul imperial, în mijlocul
adunării episcopilor participanți la Sinod. Sub picioarele împăratului
se află ghemuit Arie ereticul, înfrânt și rușinat pentru nebunia
ereziei sale. Era firesc ca gravura să apară în lucrarea îndreptarea
Legii, prima colecție de legiuiri într-o limbă națională (română) din
Europa medievală, imprimată la Târgoviște, în 1652 [fig. 3].
O ipostază mai rară în care este înfățișat împăratul Constantin
este aceea în care este așezat pe tron, cu crucea în mână, privind spre
Mântuitorul Hristos, Care îl binecuvântează, amintind de viziunea
dumnezeiască avută de împărat în care i s-a încredințat misiunea
întemeierii și conducerii unui imperiu creștin; în fundal, se poate
vedea cetatea lui Constantin, noua Romă, atât de iubită de creștini
și plină de istorie. Dintre turnurile cetății apar turle de biserici cu
37 Iulian Ștefănescu, „Legende despre Sf. Constantin în literatura română”,
Revista istorică română, I (1931), p. 278.
38 Pr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală, București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, p. 111.
227
crucea în vârf, sugerând înflorirea liberă a credinței creștine sprijinită

de împărat sub toate aspectele. Această gravură de dimensiune mai
redusă (7x8 cm) a fost introdusă în Panegiricul închinat Marelui
Constantin de Ștefan Brâncoveanu, rostit în fața tatălui său, voievodul
Constantin Brâncoveanu. Cărticica, în grecește, a fost imprimată în
două ediții (1701, 1702) la București [fig. 4],
Cea mai cunoscută ipostază în care este redat Sfântul Constantin
este aceea în care se găsește alături de mama sa, Sfanta Elena, între
ei doi fiind așezată sfânta Cruce. Această reprezentare mărturisește
biruința creștinismului asupra păgânismului, dezvoltarea dreptei
credințe și evlavia Sfinților împărați pentru Sfintele Locuri, unde
Sfânta Elena a descoperit cinstitul lemn al Crucii celei de viață
dătătoare pe care S-a răstignit Mântuitorul lumii. Cea mai timpurie
gravură în care Sfinții împărați apar împreună este cea a Duminicii
tuturor sfinților din Cheia înțelesului [fig. 5], cunoscuta culegere de
predici imprimată la București, în 1678,. cu osteneala mitropolitului
Varlaam al Ungrovlahiei. Sfinții împărați sunt așezați cu crucea în
mână, la baza gravurii, în ceata împăraților binecredincioși. Pare
că, în această carte, gravorul Ioan (Ioanichie) Bakov l-a reprezentat
pe Sfântul Constantin cu chipul lui Șerban Cantacuzino, proaspăt
instalat la domnie, chiar în anul apariției cărții. Asemuirea domnului
cu Sfântul Constantin se baza pe proveniența acestuia dintr-o familie
imperială bizantină, cu veleități vizibile de a restaura Imperiul
creștin; în epocă, atitudinea va fi considerată absolut îndreptățită atât
de către domni, cât și de supuși39. Gravura Duminica tuturor sfinților,
executată de I. Bakov, va mai apărea și în Antologhionul de la Râmnic
(1705), iar într-o altă realizare, datată 1700, va fi reluată în Apostolul
apărut în 1704 la Buzău [fig. 6],
Pictura murală bizantină de la actuala Catedrala patriarhală și de
la mănăstirea Hurezi i-a influențat, în mod vizibil, pe meșterii gravori
care au împodobit cărțile noastre de cult. Paralela dintre programul
39 Se spune că însuși domnitorul Radu Leon al Valahiei (1664-1669) ar fi
poruncit ca icoana Sfinților Constantin și Elena, ocrotitorii actualei Catedrale
patriarhale, să fie pictată având chipul său și al Doamnei Luchia. Cf. Pr. Niculae
Șerbănescu, „Catedrala și reședința patriarhală din București, Biserica
Ortodoxă Română, CVII (1989), 1-2, p. 202.
228
„Reprezentări ale Sfinților împărați Constantin și Elena în vechea cultură românească
de domnie al domnitorului valah și cel al primului împărat creștin a

atins apogeul în timpul Sfântului Constantin Brâncoveanu. Astfel, pe
foaia de titlu a Evangheliei greco-române tipărite la București (1693),
alături de chipul Mântuitorului Hristos și cele ale evangheliștilor,
apare în registrul inferior, pe axă cu chipul lui Hristos, un medalion
cu Sfinții împărați. Chipul Sfinților Constantin și Elena va fi preluat
de către mai toți gravorii de mai târziu și pe alte foi de titlu ale unor
importante cărți de slujbă. Dintre acestea, amintim: Octoihul și Triodul
(Buzău, 1700) [fig. 7], Octoih (București, 1736), Apostol (București,
1743 - cu o gravură foarte rafinată în cartușul superior al foii de
titlu) [fig. 8], Penticostar (București, 1743 - unde Sfinții împărați
Constantin și Elena sunt încadrați de Sfinții Mucenici Gheorghe,
Procopie, Ecaterina și Dimitrie) [fig. 9], Triodion (București, 1769),
Antologhion (București, 1766), Penticostar (București, 1783), Viețile
sfinților (București, 1836) [fig. 10].
în unele cărți liturgice, chipurile Sfinților împărați Constantin
și Elena au fost așezate la deschiderea slujbei din data prăznuirii lor,
ziua de 21 mai. Situația aceasta este întâlnită în Orânduiala slujbei
Sfinților împărați Constantin și Elena [fig. 11], apărută la Snagov
(1696), gravura fiind reluată în Chiriacodromionul imprimat la
Bălgrad, în 1699 (aici, gravura a fost așezată la praznicul înălțării
Sfintei Cruci} de către echipa trimisă de Sfântul Antim Ivireanul,
care adusese cu sine în Ardeal și o parte din plăcile xilografice
confecționate în Valahia. O gravură asemănătoare va fi regăsită mai
târziu, în 1781, în mica Prăvilioară cu învățătură besericească de
taina ispovedaniei [fig. 12], tipărită la „Mitropolia Bucureștilor”. în
Mineiul lunii lui mai tipărit la București (1893), chiar la deschiderea
volumului avem o icoană alb-negru cu Sfinții Constantin și Elena en
pleine page-, gravurile vor fi mult mai modeste în edițiile ulterioare
ale Mineielor. O discretă dar elegantă gravură de mici dimensiuni
cu Sfinții Constantin și Elena este așezată la încheierea unui text în
Octoihul de la Buzău (1700) [fig. 13].
în data de 21 mai, la ziua prăznuirii Sfinților împărați, aflăm
chipurile acestora în text, într-una dintre cele mai ilustrate cărți de la
noi, Antologhionul de la Râmnic (1737) [fig. 14], apoi în Mineiul lunii
229
lui mai de la Buda (1805) [fig. 15], în ediția de la Neamț (1831) [fig.
16] și cea de la București (1852).
Observăm că mai toate gravurile care înfățișează chipurile
Sfinților Constantin și Elena au apărut în manuscrise și tipărituri
din Valahia. Motivele sunt lesne de înțeles. Pe de o parte, ei sunt
ocrotitorii bisericii devenite „maica tuturor bisericilor valahe”, actuala
Catedrală Patriarhală (ea însăși reprezentată, în gravură, pe foaia de
titlu a Antologhionului de la București, 1786) [fig. 17], iar pe de altă
parte, domnul Valahiei, care poartă numele de Constantin, își cinstește
patronii sub nenumărate forme, pentru ca sfinții să îi mijlocească milă
și iertarea păcatelor lui și supușilor săi de la Dumnezeu.
Astăzi, sărbătoarea Sfinților împărați Constantin și Elena
reprezintă în fiecare an un moment de bucurie și înălțare duhovnicească
pentru credincioșii din Arhiepiscopia Bucureștilor. Evlavia pentru
acești ocrotitori ai lumii creștine, dar și ai Catedralei, azi patriarhale,
continuă să înflorească sub diferite foriîie artistice, constituind și un
prilej de comuniune misionară și emulație spirituală.
Anexa l40
întru această lună, în 21 de zile, pomenirea sfinților slăviților, de

Dumnezeu încoronați și întocma cu Apostolii, marilor împărați
Constantin și Elena.
Marele acesta, fericitul și pururea pomenitul între împărați
Constantin fost-au fecior Constei, ce-i zic Hloru, și al cinstitei Elenii.
Că Consta au fost nepot de fată lui Clavdie, ce au împărățit Râmul mai
nainte de împărăția lui Dioclitian și Carin. Deci Consta, tatăl marelui
Constantin, pre carele l-au născut din Elena, au avut și alți feciori
dintr-altă famee, anume Teodora, carea au fost fată împăratului
Dioclitian Erculie: aciasta au născut Constei pe Constantie, tatăl
Galiei și al lui Iulian, pre Dalmat și pre Annival, și pre o fată anume
40 în ceea ce privește transliterarea, am ținut cont de specificul graiului muntenesc

al textelor din prezentul studiu. Astfel, am coborât tacit literele suprascrise și am
completat cuvintele prescurtate, urmărind un restitutio cultural, nu un studiu
filologic stricto sensu.
230
Constandia, carea au fost dată după Lichinie. Iară din Elena numai
unul născut iaste marele Constantin, carele și moștenitoriu au fost al
împărăției cei părintești.
Să povestește de Consta, tatăl lui Constantin, cum că, măcar de
era și să arăta a fi închinătoriu de idoli, după obiceiul cel vechiu al
râmlenilor, însă nu să îndeletnicia așa întru slujirea idolilor ca ceia lalți
închinători de idoli, ci spre Dumnezeul cel dintru înălțime să atârna
și nădăjduia într-însul și învăța și pre fiiul său Constantin a cere și a
căuta ajutoriu de la purtarea de grijă cea dintru înălțime, iară nu de la
idoli; și să milostivia spre creștinii care să muncia și să omora atuncea
de la alți împărați păgâni. Și el nu goniia Beserica lui Hristos, ci mai
ales o și apăra despre gonire și avea credincioșii odihnă sub stăpânirea
lui, în părțile Apusului; iară la Răsărit nu înceta încă gonirea, pentru
că Maximian Valerie, nepotul lui Dioclitian, stăpâniia atuncea părțile
Răsăritului. Era la împăratul Consta mulțime de creștini întru feliuri
de feliuri de dregătorii, slujindu-i la palaturile lui, și împăratul, vrând
arătat ca să cunoască care dintre dânșii sunt bărbați buni desăvârșiți
și statornici întru credință, au făcut un lucru ca acesta. Toată curtea
sa cea împătătească o au chiemat ș-au grăit: De-mi iaste mie cinevași
credincios și voiaște ca să fie în palaturile mele, acela să se închine
dumnezeilor miei și, împreună cu mine, să aducă lor jărtve și-mi
va fi mie priaten adevărat și ne va sluji noao întru dregătoria sa,
învrednicindu-se de la noi de mai multe cinsti. Iară de nu va vrea
cineva să se închine dumnezeilor miei, acela să se ducă din palaturile
mele unde va vrea, pentru că nu pociu împreună a fi cu cei de altă
credință. Aciasta zicând împăratul, era ca să vază împărțită în doao
părți curtea lui, căci care era adevărați robi ai lui Hristos, aceia
să despărția de usebi și, lăsând boeriile și cinstile lor, au început a eși
din palaturile cele împărătești. Iară cari iubia lumea aciasta și mărirea
ei mai mult decât pre Hristos Dumnezeu, aceia au primit cuvintele
împăratului și s-au mutat la închinăciunea idolilor. Deci, împăratul,
oprind pre creștinii cei adevărați, au grăit lor: De vreme că vă văz
pre voi cum că slujiți cu credință Dumnezeului vostru, iată pre voi
vă voesc ca să vă am mie slugi, prieteni și sfetnici, căci nădăjduesc
cum că, în ce chip sânteți credincioși Dumnezeului vostru, așa și mie
231
îm veți fi credincioși. Iară cei ce au priimit a să abate de la Hristos

și a să închina idolilor le-au zis: Pre voi nu vă voesc nici cum a vă
avea în curtea mea, pentru că, dacă Dumnezeului vostru nu ați păzit
credința, apoi mie cum îmi veți fi credincioși? Și așa, rușinați, i-au
izgonit de la fața sa. Deci, arătat iaste cât era de bun împăratul acela și
milostiv cătră creștinii cei adevărați și, mergând în Vretania și căzând
în boală de moarte, împărățiia sa o au lăsat fiiului său Constantin, cel
născut din Elena, fiindcă pre acesta îl iubiia mai mult decât pre toți fiii
săi cei născuți dintr-alte mueri, și așa Consta împărat s-au săvârșit.
Iară Constantin, după moartea tătâne-său, primind stăpânirea
cea împărătească cu bunăvoința tuturor oștilor, căci era iubit tuturor
ca o odraslă bună a rădăcinii ceii bune, au auzit de aciasta Maxentie
Erculie și, fiind cuprins de pizmă, au îndemnat pre oareși carii senaturi
în Râm, dându-le lor multe daruri, făgăduindu-le încă și mai multe, și
au luat scaunul împărăției, facându-se singur stăpânitoriu împărat al
Romei, măcar de și nu bine voia norodul Râmului și toată oastea. De
carele, după ce să făcu înștiințare lui Constantin, nu s-au mâniat pre
dânsul, ci mai ales l-au și priimit pre dânsul și au trimis pre solii săi cei
făcători de pace, lăsând pre Maxentie a împărăți în Râm. Iară el însuși
se îndestula cu Vretania și cu laturile cele hotarnice cu acista. Iară
Maxentie n-au vrut pacea cu Constantin, nici îl numiia pre dânsul
împărat, ci, singur dorind a fi însuși stăpânitoriu în tot pământul și
laturile oblăduirii ceii râmlenești și întemeindu-se în Râm, au început
a face norodului multă răotate, nu numai pre creștini gonindu-i, ci și
pre păgânii lui îi munciia și pre senatorii cei cinstiți îi omorâia, și
averile lor jăfuindu-le și casele cele de bun neam silindu-le, viețuia cu
necurăție, pentru că răpia muierile și fetele senatorilor spre
pângăriciunea sa și să îndeletniciia foarte în fermecătorii și în ursitori
și era tot Râmului foarte greu și urât pentru prea cumplita tiranie și
prea pângărită viețuirea lui. Deci, râmlenii au trimis pre supt ascuns
cătră Constantin împăratul, care petrecea în Vretaniia, împreună cu
maică sa, Elena, rugându-1 pre dânsul ca să vie și să-i izbăvească pre ei
de muncitoriul acela. Iară Constantin au scris întiiu lui Maxentie,
frățește sfătuindu-1 pre dânsul ca să înceteze despre o tiranie ca aceia.
Iară Maxentie nu numai că nu l-au ascultat pre dânsul și nu s-au
232
.Reprezentări ale Sfinților împărați Constantin și Elena în vechea cultură românească’
îndreptat, ci s-au făcut și mai amar și s-au gătit cu războiu asupra lui
Constantin, cu totul nevrând a-1 avea pre el împărat de o potrivă cu
dânsul. Deci, Constantin, auzind de Maxentie cum că petrece
neîndreptat, mai ales cum că și mai spre amar să lățește și strânge
împrotiva lui polcuri ostășăști cu multă plată, s-au sculat și au mers cu
războiu asupra lui și, văzând puterea oștilor sale cum că nu e multă și
lângă aciasta cugetând și fermecătoriile cele rele ale lui Maxentie, au
început a gândi pentru că știa cum că Maxentie mult sânge omenesc
au vărsat spre facerea fermecătoriilor și mulți prunci fete și mueri în
grecate au junghiat spre jărtvirea dracilor, milostivi luiși făcând pre
zadarnici dumnezei lui spre carii să nădăjduia. Deci, știind Constantin
cum că împreună cu Maxentie era mare putere drăciască, au început
a să ruga unuia Dumnezeu, Oblăduitoriul ceriului și al pământului,
pre carele neamul creștinesc îl cinstește, pentru ca să-i dăruiască lui
un chip de biruință asupra tiranului. Deci, rugându-se el cu osârdie, i
s-au arătat întru amiază zi Chipul Crucii Domnului, închipuit fiind
cu stele strălucitoare mai mult decât soarele, și scrisoare pre dânsa: Cu
aciasta să biruești. Și aciasta au văzut și toate oștile, între carii era și
Artemie Duxul, (carele pre urmă au fost muncit de Iulian pentru
Hristos), și s-au minunat: iară mai mulți între dânșii au început a să
teme, căci între păgâni chipul crucii era semn de ne norocire și de
moarte, căci tâlharii și făcătorii de rele pre Cruce era căzniți cu
moarte, deci s-au înfricoșat oștile ca nu cumvași războiul lor să fie cu
rea norocire și împăratul Constantin au fost întru o ne dumireală
mare, iară noaptea, dormind el singur, i s-au arătat lui Hristos Domnul
și iarăși i-au arătat arătatul semn al cinstitei Cruci și i-au grăit lui: Fă
o asemănare a semnului acestuia și să poruncești să-l poarte înaintea
polcurilor și nu numai pre Maxentie, ci și pre toți vrăjmașii tăi vei birui.
Și sculându-se împăratul, au povestit boiarilor săi videnia sa și,
chemând argintari iscusiți, au poruncit lor ca să facă cinstita Cruce
(dupre chipul semnului celui arătat) din aur și din gevaeruri și din
pietre scumpe, încă au poruncit și tuturor oștilor sale a închipui
semnul Crucii pre toate armele lor, pre coifuri și pre paveze. Iară răul
credincios Maxentie, înștiințându-se de venirea lui Constantin în
Italia cătră Râm, cu multă îndrăznire, au scos oștile cele râmlenești și
233
s-au oștit împrotiva marelui Constantin. Iară Constantin au poruncit

să poarte cinstita Cruce înaintea polcurilor oștilor sale și, după ce s-au
lovit cu Maxentie, atunci, cu puterea cinstitei Cruci, au fost biruit
Maxentie și din oștile lui mulțime au fost tăiat, iară Maxentie însuși de
fugă s-au luat, gonit fiind de Constantin, și, fugind el preste podul cel
făcut de dânsul preste apa Tiverului, cu puterea lui Dumnezeu, s-au
rupt podul și s-au înecat ticălosul în rău împreună cu oastea sa, ca și
Faraon cel de demult, și s-au umplut râul de călăreți și de cai într-
armați. Iară marele Constantin cu biruință au mers în Râm și tot
norodul cu mare bucurie și cu cinste l-au întâmpinat pre dânsul, iară
el mare mulțămită au înălțat lui Dumnezeu, Celui ce au dat lui biruință
asupra tiranului prin puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci. Iară
spre pomenirea prea slăvitei birunței aceștiia, au pus o cruce în
mijlocul cetății Râmului pre un stâlp înalt de piatră și au scris
deasupra: Cu acest semn mântuitoriu, slobozită iaste cetatea din jugul
tiranului. Războiul al doilea avut împrotiva bizantiianilor, a cărora
mica cetate, Vizantiia, odinioară oareșcare grec anume Vizis, în
vremea lui Manase, împăratul jidovilor, o zidise întru numele său,
despre carii Constantin de doao ori fiind biruit, întru mare mâhnire
au fost și, seara fiind și ridicându-și ochii săi la ceriu, au văzut o scriere
alcătuită de stele închipuind acestea: Chiamă-mă pre mine în zioa
necazului tău și te voiu izbăvi pre tine și mă vei proslăvi pre mine; și,
înspăimântat facându-se iarăș, ș-au rădicat ochii săi la ceriu și au
văzut o cruce de stele ca și mai nainte închipuită pre ceriu și împrejurul
ei scrisoarea aceasta: Cu acest semn vei birui și, așa fiind crucea purtată
înaintea polcurilor, au biruit pre vrăjmașii săi și pre Vizantiia, cetatea
acelora, o au luat. Iară al treilea războiu având el cu tătarii (sic!) la râul
Dunării, iarăși i s-au arătat pre ceriu mântuitoare arma Crucii și au
făcut biruință precum și mai nainte și de aicea Constantin împărat,
cunoscând puterea lui Hristos celui răstignit pre Cruce și pre Acesta
crezându-1 a fi unul adevărat, s-au botezat, împreună cu maică sa,
Elena, cea vrednică de laude. Iară pentru botezul lui Constantin așa să
povestește: cu o rânduială a lui Dumnezeu, Celui ce toate le orânduiește
spre folosul oamenilor, Constantin împărat au căzut într-o lepră
cumplită și ne vindecată și de la creștet până la picioare era preste tot
234
cu bube, și mulți prea înțelepți doctori și vrăjitori au fost aduși cătră

dânsul nu numai din stăpânirea râmlenească, ci și din Persida, însă nu
au dobândit nici o ușurare întru durerile sale. Iar, mai pre urmă,
preoții Diei din Capitolia, viind la împăratul, i-au zis: De nu-ți vei face
ție scăldătoare din sângiurile pruncilor celor mici și să te speli într-
însele, cald fiind apoi, nu-ți iaste ție cu putință a te tămădui, iară de
vei face așa, îndată vei fi sănătos și nu-ți iaste ție altă tămăduire fără
decât aciasta, și au trimis împăratul pretutindenea ca să adune prunci
mici spre gătirea scăldătoarei lui din sângiurile pruncilor și au adunat
în Capitolia mulțime de prunci care sugea gâgele maicilor lor și,
sosind zioa întru care avea a să face junghiarea pruncilor, au venit
împăratul în Capitolia, pentru că acolo au avut preoții gătită
scăldătoarea de sângiuri și iată au alergat mulțime de mueri care,
zmulgându-și cosițele sale și cu unghiile zgărâindu-și obrazele lor,
striga și plângea cu amar și, întrebând împăratul ce iaste
pricina unii plângeri ca aceștiia a lor, s-au înștiințat cum că sunt
maicele pruncilor celor adunați spre junghiare și, văzând amară
plângerea lor și lacrămile, umilindu-se, au zis: O, cât e de mare
neomenia celor ce m-au sfătuit pre mine ca să vărs sânge ne vinovat
nu iaste arătat oare fi-voiu sănătos de mă voi spăla în sângiurile celor
nevinovați, măcar de aș fi și cunoscut luminat cum că mă voiu
vindeca, apoi mai bine-m iaste pentru ca să sufer eu singur durere
de cât să vărs sângele la atâta mulțime de prunci, carii nu mi-au făcut
mie niciun rău, și a umplea de ne încetată plângere și mâhnire pre
maicele lor. Aciasta zicând, s-au întors la palaturi și au poruncit ca să
dea maicilor pre prunci întregi, încă și aur din comorile cele
împărătești dând fieștecăria, le-au slobozit cu pace. Iară prea Bunul
Dumnezeu, văzând o milostivire a lui ca aciasta, i-au făcut lui
răsplătire cu îndoită sănătate, cu cea trupescă și cu cea sufletească.
Pentru că au trimis cătră dânsul pre sfinții verhovnicii Apostoli. Cari,
dormind el, i s-au arătat în vis stând înaintea patului lui și i-au întrebat
împăratul pre dânșii cine sânt și de unde? Iară ei i-au zis: Noi sântem
Petru și Pavel, Apostolii lui Iisus Hristos, trimiși de la Dânsul cătră
tine, pentru ca să te povățuim pre tine în calea mântuirii și ca să-ți
spunem ție scăldătoarea întru care vei să dobândești sănătatea
235
trupului și a sufletului și ca să-ți făgăduim viața vecinică de la

Dumnezeu pentru aceasta vremelnică, drept cea dăruit slobozenie de
la tine pruncilor, căci i-ai ertat pre ei. Chiamă dară cătră sineți pre
episcopul Silvestru, carele iaste ascuns în muntele Soraktesului,
pentru frică, și ascultă învățătura lui și acela va arăta ție o bae întru
carea te vei curăți de toate spurcăciunile și cu sufletul și cu trupul vei
fi sănătos. Aciasta zicându-i, Sfinții Apostoli s-au dus de la dânsul. Și
împăratul, deșteptându-se din somn, s-au minunat de cele ce văzuse
și iată, după obiceiu, au intrat doftoru la dânsul și el au zis doftorului:
De acum înainte nu-m mai trebuiaște doftoriile voastre, căci mă
nădăjduesc întru ajutoriul lui Dumnezeu, și l-au trimis înapoi de la
sineși. Și îndată au poruncit ca pretutindenea să caute pre episcopul
Silvestru și cu cinste să-l aducă cătră sineși. Și găsit fiind Silvestru și
adus cătră împăratul, l-au priimit pre el împăratul cu cinste și cu
dragoste. Pentru că, singur sculându-se, l-au întâmpinat și prietenește
l-au îmbrățișat pre dânsul. După aciasta, l-au întrebat pre dânsul,
zicându-i: Sânt vreoareș carii dumnezei la voi cari să se numească
Petru și Pavel? Silvestru i-au răspuns: Iaste la noi, o, împărate, carele
au zidit ceriul și pământul și toate cele ce sânt într-însele: iară pre carii
îi grăești tu Petru și Pavel, aceștea nu sânt dumnezei, ci robi lui
Dumnezeu, carii au propoveduit numele lui Hristos în lume, iar, mai
pre urmă, și sângele lor ș-au vărsat pentru Dumnezeul lor de
Neron. Iară împăratul, auzind aciasta, s-au bucurat și au zis: Rogu-te
pe tine, episcoape, arată-mi mie asemănarea acestora dacă o ai pre
icoană închipuită, pentru ca să cunosc luminat de sânt aceștea care mi
s-au arătat mie în vis. Iară Silvestru îndată au trimis diaconul său ca să
aducă icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Și văzând împăratul
fețele Apostolilor închipuite, au zis: Cu adevărat aceștea sânt pre carii
i-am văzut eu și i-au povestit cu de amăruntul toată vederea sa cătră
episcopul. Și l-au rugat pre dânsul ca să arate lui o bae ca aciasta, întru
carea să fie cu putință să se curățească de lepra cea trupească și
sufletească după grăirea Apostolilor celor ce i s-au arătat lui întru
videnie. Iară Sfântul episcop Silvestru au zis împăratului: Nu se cuvine
ție într-alt feliu, o, împărate, a intra întru acea scăldătoare de nu vei
crede mai întâiu fără îndoială întru acel Dumnezeu pre carele L-au
236
propoveduit Apostolii cei cari ți s-au arătat ție. împăratul au răspuns:

De nu aș fi fost crezut pre Iisus Hristos că iaste Dumnezeu adevărat,
eu nici odinioară nu te-aș fi chemat pre sfinția ta cătră mine. Și i-au
grăit lui Sfântul: Ti se cuvine ție mai nainte a posti și cu rugăciunea și
lacrămile, și prin mărturisirea păcatelor tale milostiv să faci pre
Dumnezeu. Deci, dezbracă porfira și coroana ta până în șapte zile și
te încue întru cămările cele mai din lăuntru ale palaturilor tale și întru
târsini și în cenușe îți fa pocăința, plângând și aruncându-te pre sine-
ți pre pământ, și poruncește ca să închiză capiștele cele idolești și să
înceteze jărtvele lor și pre creștinii carii sânt întru izgonire îi slobozește
și celor ce șed în legături făgăduiaște-le slobozire: fii bun celor ce te
roagă pre tine și toată cererea cea dreaptă le plinește, și din averea ta
dă săracilor milostenie din destul. Și s-au făgăduit împăratul toate
acestea a le plini cu lucrul. Iară episcopul, punându-și mâinile preste
dânsul, s-au rugat și, oglașuindu-1 pre dânsul, s-au dus, și pre toți
credincioșii adunându-i, le-au poruncit lor așijderea să se postească și
să se roage ca să înceteze gonirea deasupra Besericii lui Dumnezeu. Și
întunerecul închinării idolilor să se izgonească și lumina cea
mântuitoare să străluciască tuturor, și sosind zioa a șaptea, au venit
sfântul la împăratul și, învățându-1 pre dânsul mult de tainele sfintei
credințe ceii întru prea Sfânta Troiță, i-au gătit lui scăldătoare Sfântului
Botez, întru carea după ce au intrat împăratul și l-au cufundat pre
dânsul Sfântul Silvestru, chemând preste dânsul numele prea Sfintei
Troițe, de năprasnă au strălucit lumină mare din ceriu mai mult decât
razele soarelui și s-au umplut casa de negrăită strălucire și îndatăși
s-au curățit împăratul de lepră, carea toată rămăsese în apă, căzând
dupre trupul lui ca niște solzi de pește, și au eșit din scăldătoare
sănătos, atâta cât nu se vedea nici semn de ranele ce fusese pre trupul
lui și, îmbrăcându-se în haine albe singur, au mărturisit cum că, după
ce l-au afundat în apă, simțiiu (zicea) o mână dintru înălțime
întinzându-se și atingându-se de mine, și îndată au dat poruncă ca
nimenea să nu îndreznească ca să hulească pre Hristos și să facă rău
creștinilor. Și întru împărăteasca curtea sa au zidit o beserică întru
numele lui Hristos Mântuitoriul și au poruncit ca fără oprire să se
boteze toți cei ce voesc ca să se facă creștini și hainele cele albe cele
237
pentru botez să se ia din vistieriile cele împărătești. Și în ceasul acela

s-au botezat mulțime multă de norod și din zi în zi să înmulția
Beserica lui Hristos, iară închinăciunea idolilor să împuțina și mare
bucurie s-au făcut credincioșilor care atâta mulțime era în Râm cât
putea ca să izgonească din cetate pre toți cei ce nu vrea ca să se
facă creștini, dară împăratul a oprit pre norod zicând: Nu voiaște
Dumnezeul nostru, fiind cinevași silit, fără voia Lui, ca să vie cătră
Dânsul, ci dacă cineva din însăși voirea lui și cu cuget bun va veni
cătră El, întru acela El bine voiaște și cu milostivire îl primește pre
acesta. Deci, dupre cum va vrea cinevași, așa să crează cu slobozenie
și să nu gonească unul pre altul: cu acest răspuns împărătesc mai mult
s-a bucurat norodul cum slobodă lasă viața tuturor, pre fieștecarele
întru a sa credință și volnică voire: și nu numai în Râm s-au făcut
bucurie credincioșilor, ci și în toată lumea, pentru că pretutindenea
slobozia din legături și din temnițe pre credincioșii cei munciți pentru
Hristos și să întorcea dintru închisori mărturisitorii lui Hristos și cei
ce era ascunși în munți și în pustietăți, pentru frica muncitorilor, fără
temere veniia la ale sale. Și gonirea s-au alinat pretutindenea și
muncirea au încetat. După aciasta, bine credinciosul împărat
Constantin au vrut ca întru numele său să zidească cetate întru Iliia,
unde, precum povestesc, au fost războiul troiadenilor cu elinii, ci prin
înștiințarea cea dumnezeiască i s-au făcut lui oprire de a zidi acolo
cetate și i s-au dat poruncă ca mai ales să zidească aceasta în Vizantia.
Deci, supunându-se voirii ceii dumnezeești, au zidit cetate în
Vizantiia, mare și prea slăvită și cu toate frumsețile o au împodobit, și
o au numit pre dânsa întru numele său Constantinopol, întru
carele și scaunul său din Râmul cel vechiu l-au adus și au poruncit ca
să se numească Râmul Cel Nou și o au pus pe aciasta întru apărarea
lui Dumnezeu și a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Și răul credincios
Arie cu eresul său tulburând atuncea Beserica lui Hristos, au vrut
binecredinciosul împăratul acesta luminat a ispiti cele ce sânt pentru
sfânta credință și au poruncit ca să se facă soborul cel mare a toată
lumea în Nicheia și s-au adunat sfinții Părinți Părinți trei sute și opt
spre zece și au alcătuit pravoslavnicele dogme ale sfintei credințe. Iară
pre Arie și pre eresul lui l-au blestemat și s-au făcut acest sobor a toată
238
lumea întâiul carele săvârșindu-se, atuncea împăratul Constantin au

trimis pre fericita maică sa, Elena, cu multă avere, la Ierusalim, ca pre
o foarte iubitoare de Dumnezeu, spre căutarea cinstitei Crucii
Domnului, iară ea, mergând la Ierusalim, au văzut Sfintele Locuri și
le-au curățit de spurcăciunea idolească și cinstitele moaște feliuri de
feliuri de sfinți le-au scos la lumină. Și era atuncea în Ierusalim
patriarh Macarie, carele cu cuvioasă cinste au întâmpinat pre
împărăteasa. Iară fericita împărăteasă Elena, vrând ca să caute
facătoarea de viață Crucea Domnului, cea ascunsă de jidovi, au
chemat pre toți jidovii și i-au întrebat pre dânșii ca să arate ei locul
unde iaste ascunsă cinstita Cruce a Domnului și, lepădându-se ei a nu
ști, împărăteasa Elena cu munci și moarte i-au înfricoșat. Iară ei au
arătat împărătesei pre un oare care bărbat bătrân cu numele Iuda,
zicând cum că acela poate ca să o arate împărătesei ceia ce caută,
fiindcă iaste fecior al unui proroc, și făcându-se multă ispitire și Iuda
lepădându-se a spune, au poruncit împărăteasca ca să-l arunce pre el
într-o groapă adâncă, întru carea netrecât vreo câtevași zile, s-au
făgăduit a spune și, scoțându-1 pre dânsul, au venit la un loc unde era
un munte mare nămolit cu nășit și cu pietri, pre carele Andrian,
împăratul Râmului, zidise capiște dumnezeoaei Venera sau Afrodita,
și întru aceia pusese idolul ei. Și Iuda acela acolo au arătat a fi ascunsă
Crucea Domnului. Iară împărăteasa Elena au poruncit ca să râsipescă
capiștea cea idolească și țărâna și pietrile să le sape și să curățe locul.
Iar Macarie patriarhul la locul acela rugându-se, iată au eșit miros cu
bună mireazmă și, îndatăși, mormântul și locul Căpățânei să arătară
la raăsit și lângă acestea au aflat îngropate trei cruci, apoi găsiră
cinstitele piroane și, toți nedumirându-se care ar fi crucea lui Hristos,
întru acea vreme s-au întâmplat de să scotea un oareși care mort spre
îngropare. Atuncea patriarhul Macarie au poruncit celor ce-1
ducea ca să stea și, punând crucile pre cel mort câte una, și după
ce au pus Crucea lui Hristos, îndatăși au înviat mortul și s-au sculat cu
puterea dumnezeeștii Crucii Domnului. Iară împărăteasa, cu bucurie
primind cinstita Cruce, s-au închinat ei și o au sărutat pre dânsa,
așijderea și tot sinclitul cel împărătesc, carele era cu dânsa. Iară alții
nu putea să o vază și să sărute Sfânta Cruce întru acea vreme pentru
239
îmbulzeala și s-au rugat ca măcar de departe să o vază pre dânsa.

Atuncea patriarhul Macarie al Ierusalimului, stând într-un loc mai
înalt, au înălțat cinstita Cruce, arătându-o norodului, iară aceia au
strigat: Doamne, miluiește-ne. Și de atuncea s-au început praznicul
înălțării cinstitei Cruci, care să prăznuiaște în patru spre zece zile ale
lunii lui septembrie. Iară împărăteasa Elena au păzit la sineși o parte
din cinstitul lemn, așijderea și sfintele piroane, iară ceialaltă parte,
puindu-o într-un sicriu de argint, o au dat-o patriarhului Macarie
spre păzirea neamurilor celor ce vor fi de aciia înainte. Atuncea Iuda
acela cu mulțime de jidovi au crezut și s-au botezat și au fost numit
din Sfântul Botez Chiriac, care, după acestea, au fost și patriarh
Ierusalimului și, în zilele lui Iulian, prea călcătoriul de lege, pentru
Hristos fiind muncit, s-au săvârșit. Iară sfânta împărăteasă Elena au
poruncit în locurile cele sfinte ale Ierusalimului ca să se zidească
beserici. Și, mai întâi, au poruncit a să zidi beserica învierii Domnului
nostru lisus Hristos, unde și sfântul mormânt al lui Hristos și sfânta
Cruce au fost aflate. Și iarăși au poruncit ca să zidească în Ghetsimani,
unde iaste mormântul pre sfintei Născătoarei de Dumnezeu, al
cinstitei adormirii ei.
Apoi și alte optsprezece beserici au zidit și, cu toate podoabele
înfrumsețându-le și cu cele de trebuință din destul înzestrându-le, au
venit la Țarigrad, aducând cu sineși o parte din lemnul Cinstitei și de
viață făcătoarei Cruci și sfintele piroane cu care au fost pironit trupul
Domnului Hristos. După aceasta, nu după multă vreme, s-au mutat
cătră Dumnezeu, bine Lui plăcându-i, și au fost îngropat cu cinste.
Iară marele Constantin împăratul, după mutarea sfintei maicii
sale Elenei, trăind ca la zece ani și mai ceva, au luminat cetatea cu
târnosiri și cu praznice și, trecând preste patruzeci și doi de ani/ ce au
împărățit, au mers întru războiu asupra perșilor și, într-un oareși care
sat, într-un câmp al Nicomidiei, au căzut în boală și, cunoscându-
și sfârșitul său că s-au apropiat, au făcut diată împărțind împărăția
celor trei fii ai lui. Și slăvind cu trupul, ș-au dat sfântul său suflet în
mâinile lui Hristos Dumnezeu, împăratul Ceriurilor, și au fost adus la
Țarigrad și cu slavă și cu cinste mare l-au îngropat în beserica sfinților
apostoli, la anii de la Hristos 337, și au împărățit în Râmul cel vechiu
240
la anii de la facerea lumii 5818, fiind al trei zeci și doi<lea> împărat de

la August Chesar. Și să face soborul lui în sfânta beserică cea mare și
la sfinții apostoli și întru a sa dumnezeiască beserică de la Kinsterna,
mergând acolo patriarhul împreună cu împăratul și cu tot sfatul, cu
litie săvârșind dumnezeiasca liturghie. Și s-au săvârșit Constantin
împăratul întru al patru zeci și doi de ani al împărăției sale, însă fără
doao luni. Iară toți anii de la nașterea lui au avut șase zeci și cinci,
iară acum viețuiește cu viață fără sfârșire întru vecinică împărăția lui
Hristos Dumnezeul nostru, a căruia mărire și cinste iaste împreună
cu Părintele și cu Preasfântul Duh, în vecii vecilor, Amin.
Anexa 2
Luna lui mai, în 21 de zile. Pomenirea sfinților slăviți, de

Dumnezeu încununați și tocma cu apostolii, mari împărați
Constantin și maică-sa Elena.
Stih
Den preună au avut a împărăți pâmântește cunună
Și den preună au și a ceriului cunună,
în 21 cu maică-sa muri Constantin.
Acest mare fericit și în veci cinstit întru împărați Constantin
era fecior lui Constantie, celui ce-i zic Verdele, și al cinstitei Elenii,
că Consta era nepot lui Clavdie, împăratul de Râm, de mai nainte
de împărăția lui Dioclitian și a lui Carin împărat. Acesta Consta,
tatăl sfântului Constantin, alegându-1 Dioclitian Erculie sa fie părtaș
împărăției cu Maximian Valerie și pornind acești doi, Dioclitian și
Maximian, goană mare asupra creștinilor, iară Consta, tatăl sfântului
Constantin, sângur era creștinilor cu milă și cu blândețe, lucrând
mai mult cu cei ce să nevoia credința Domnului Hristos prin sfetnicii
și părtașii poruncilor împărătești. Acesta Consta, învățând credința
creștinească și pre iubitul său fiu Constantin, care mai apoi fu și
întâiul creștinilor împărat, îl lăsă să fie după sine împărat în scaun
la Ostroavele Vretaniei. Care, dacă înțelesă ce facea la Râm fiul lui
Erculie, Maxentie, fapte păgânești și lepădate, și spurcate, și pângărite,
pornindu-se din dumnezeiasca râvnă, purciasă asupra lui, luând
241
pre Dumnezău într-ajiutoriu, a căruia văzând Dumnezău curăția

sufletului, întâi i s-au arătat prin vis, deci zioa amiază zi, închipuind
cu stele semnul crucii cu aceste cuvinte: Cu acesta semn învinge. Vru
iarăși de să arătă om iubitoriul și lui și celor destoinici, deci luând
îndrăznire cu chipul cinstitei cruci, facându-o de aur, mersă la Râm
și, bătând războiul, surupă pre acel păgân răpitoriu, pre Maxentie, în
părăul Tiverului, rumpându-să podul supt dânsul și să necă acolo la
podul ce-i zic Vulvia și au izbăvit din tirania lui cetățenii Râmului.
Deci, purcezând, mersă spre răsărit și vru să facă cetate pre numele
său la Ilion, unde zic că au fost războiul troianilor cu elinii, și fu oprit
cu dumnezeiască semnare, invitat de la Dumnezău să-ș zidească
cetatea mai curând la Vizantia. Deci, urmând voei lui Dumnezău,
zidi acea de Dumnezău păzită cetate în numele său Țarigradul.
Și o sfinți, închinându-o ca o pârgâ și începătură credinței sale la
Dumnezău. Și cercând adevera cunoștință a credinței noastre, au
strâns în Nicheia de pretutinderea arhierei, cu mijlocul cărora s-au
strigat de s-au propoveduit pravoslavnica credință și fu cunoscut
Fiul întru o ființă cu Părintele și dând pre Arie supt anatemă și
supt blestem, împreună și pre cei într-un gând cu dânsul cu hulele
lor. Și trimițând la Ierusalim pre maică-sa, Elena, pentru cercarea
cinstitelor lemne în carele s-au răstignit pre trup Hristos Dumnezăul
nostru. Și le-au adus cu dânsa, lăsând o parte la Ierusalim și o parte
aducând la Țarigrad. Și sosind la fiul său, dede săvârșit. Iară marele
Constantin luminând Țarigradul cu obnovlenii, adecă rodinile cu
praznice. Și petrecând puțin preste patruzeci și doi de ani ce au
împărățit, începând a porni oaste asupra perșilor și mergând la un
câmp al Nicomidiei, s-au pristăvit la Dumnezău. Și fu adus în cetatea
sa Țarigradul cu mare cuviințe cu provoduri și cu timpinări, și fu
astrucat în sfânta biserică a sfinților apostoli. Și au împărățit în Râm
la cinci mii opt sute optsprăzece ani de la faptul lumii, fiind al treizeci
și doi<lea> împărat de la avgust Chesar. Și să face săborul lui în sfântă
biserica cea mare și într-a sfinților apostoli, și în dumnezeiasca lui
biserică la Țisterna, lăcașului patriarhului, de împreună împăratul și
cu senatorii, cu litie venind și sfânta liturghie făcându-se. Pentru ale
lor sfinte rugi, Dumnezău, miluiaște și ne spășește, amin.
242
Fig-1 Fig. 2
Fig.3 Fig. 4
Fig- 5 Fig. 6
Fig.7 Fig.8
Fig. 10 Fig-
Sala §Ș| ) (—>-11___ ,

-\K ZT
Fig. 12
1*® ’
iii r|
IjiiiiffigS
StfcBS *
KT mr^Hrni «coHtmAHmrHf , K^șx»
-g® «w f Jfyrtrnre KfKi’i .jCm^fHH^ p^Thh» .
C^f‘^6 fA’G< 6* ern'^<v f nPK^?^<M*5’®s)(X
KcoMftn?rnrH« k1^ Sst <n te» k/h {’iEHiXt >
■•j Vy> .%. r * r 'u < " & i 1 ci ' * ha
«6wr?: \ IBh A*rtA fM*ert «a t”*fK3 'OD^Z
a^-4^ ^4P4 np ^MHC 4*H -JUW4 .
rx.H£tt rifb't
TI Vm-fr^HKli ? H44^7|>HA1H Ui fi >^2ț
niHtWf’A’f A«^ m<hk? mffi^rnH nffVHff 9
2§®k^ înt a ^nnf^rn iisaV jjm k^h'/ht.»
-g?® fUwH H.H ,,«* r«^< , @fej
Cn^fS-s^Tti iuti H«K%gx SfilMa Hb'X^Hjtf •g')^
Fig. 13 Fig. 14
Fig. 15
KlilS><k lij.;- 'F'jJC , U1M KA

w K.Xjl't M»H’rbAl|llW TOTK + risw
Fig. 16 Fig.18
4. T r £ i lî o t
MhSj Kii*
- >• ’c r o * J 4
Geluit, Abjtn Anțf(<«|H tu-1 țTUK.w.i i:b iui
VrOÂiH KlVHlTAMTid UUt VASHU.
AM' & 6 '1 6 f H i A
1k IA il K A .
C.A«SH«"» MHuȘlî! Ma|*
H.’ Ksirt njHH ‘TJ'KHU Â’

ap
r<( ’tf uva
,, HsaTttSMHfn
, „ , ki> a<*h
, ’ ă
’it^w enf'i’fiiiiyi 4 n‘1-f-/v‘ ._.v?
i*'JîT P1 ?
’Js.i'S rî
Fig- 17

Reprezentari Ale Sfinilor Imparai Cons

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Reprezentari Ale Sfinilor Imparai Cons

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Promotori ai libertății rbugioasb și

Editura Cuvântul Vieții

Volum publicat cu binecuvântarea

Lucrările conferinței pastoral-misionare de primăvară

Editura Cuvântul Vieții

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Pr. prof. dr. Viorel Ioniță

Pr. prof. dr. Emanoil Băbuș

Pr. conf. dr. Daniel Benga

Pr. prof. dr. Adrian Gabor

Arhim. lect. dr. Veniamin Goreanu

Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula

Arhim. Timotei Aioanei

Arhim. dr. Policarp Chițulescu

Reprezentări ale Sfinților împărați Constantin și Elena

în cele ce urmează, ne-am propus să întreprindem o cercetare

grupărilor eretice care dezbinau Biserica și Imperiul1. Episcopii și

Mare a întărit malurile Dunării cu cetăți, refăcând, totodată, și o

comercială și culturală. Așadar, ipostaza voievozilor din Țările

Sfinții împărați Constantin și Elena în societatea medievală

în Țările Române, evlavia față de sfinții Constantin și Elena va

Bizanț. Voievozii care se vor succeda la cârma Țării Românești vor

La începutul domniei sale, între anii 1690-1693, Constantin

menționăm că sursa gravurilor reprezentându-i pe Sfinții Constantin

Constantin și, în mod special, Cavalcada Sfântului Constantin (Arbore Bucovăț),

„eu aflu în neamul dinspre mamă, care este regesc și respectat de

15 Dositei, Patriarhul Ierusalimului, Manual împotriva rătăcirii calvine,

împărat, alta pentru dragostea și pofta sufletească a Mării Sale

Mare Constantin, și la nume și la faptă asemenea cu acela”21. Actele de

211 Mitrofan al Buzăului, Prefață la Mineiulpe luna septembrie, Buzău, 1698;

aurite, tranșele fiind vopsite cu aur. Această ediție de lux a avut un

Orânduiala slujbei Sfinților împărați Constantin și Elena

intenția editorului de a-1 pune în relație pe domnitorul Constantin

„Hristos, Tarele împărat, sfinte Constantine,

La pagina 32 se găsesc stihurile:

„Fericit ai fost aici, Constantine, în lume,

română de către Sfântul Dosoftei, mitropolitul Moldovei, și publicată

27 Limba utilizată de Sfântul Mitropolit Dosoftei are multă savoare, dar

Texte referitoare la Sfinții împărați Constantin și Elena în

Intensificarea raporturilor spirituale și culturale dintre Țările

28 A se vedea Ioan Iufu, Zlatca Iufu, „Colecția Studion”, Biserica Ortodoxă

Pentru a realiza acest text, patriarhul Eftimie a utilizat surse

Panegiricul patriarhului Eftimie în manuscrise din Țările Române

Așa cum am afirmat deja, Panegiricul a fost compus în limba

30 Nu am identificat decât extrem de puține manuscrise slavone care să conțină

cea mai veche copie a Panegiricului. El a fost copiat și inclus într-

Panegiricul patriarhului Eftimie în tipărituri

Se cunoaște faptul că Panegiricul a circulat în lumea slavă

31 Gheorghe Mihăilă, „Tradiția literară constantiniană de la Eusebiu al

preluat textul și l-a inclus în Viețile sfinților, apărute la mănăstirea

Sinaxarul Sfinților împărați Constatin și Elena în manuscrise

Sinaxarul Sfinților împărați Constantin și Elena în tipărituri

Se pare că această variantă scurtă numită Sinaxar a fost

în Țara Românească, Sinaxarul Sf. împărați Constatin și Elena [a

36 Menționăm că slujbele au fost traduse integral în limba română de către

au fost înlocuite cu traduceri inexacte și neclare. în mod inexplicabil,

Sfinții împărați Constantin și Elena în grafica tipăriturilor românești

Așezat de Dumnezeu conducător peste popor, împăratul se

crucea în vârf, sugerând înflorirea liberă a credinței creștine sprijinită

de domnie al domnitorului valah și cel al primului împărat creștin a

întru această lună, în 21 de zile, pomenirea sfinților slăviților, de

40 în ceea ce privește transliterarea, am ținut cont de specificul graiului muntenesc

îm<i> veți fi credincioși. Iară cei ce au priimit a să abate de la Hristos