Sunteți pe pagina 1din 26

UNIVERSITATEA "BABEŞ - BOLYAI" CLUJ -NAPOCA

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor


Catedra de Administrarea Afacerilor – Sf. Gheorghe
An univ.2009-2010

PROGRAMA DE PRACTICĂ - CONTABILITATE FINANCIARĂ


Pentru studenţii anului II
Specializarea ECONOMIA
FIRMEI
Practica de contabilitate financiară are ca scop completarea şi adâncirea cunoştinţelor practice
în domeniul contabilităţii, familiarizarea studenţilor cu modul de aplicare în unităţile patrimoniale a
cunoştinţelor teoretice însuşite în procesul instructiv şi formarea de noi deprinderi practice în
problemele contabilităţii financiare.
Practica desfăşurată de studenţi în unităţile patrimoniale se va concretiza în întocmirea unei
monografii contabile pe specificul unităţii la care optează să desfăşoare această activitate. Aceasta
va cuprinde toate obiectivele solicitate prin prezenta programă de practică. Ea va constitui baza
acordării notelor pentru examenul de practică.
Monografia contabilă va cuprinde următoarele obiective:

Nr. Operaţii de urmărit Punctai


crt Prevederi Realizat
Prezentarea unităţii patrimoniale, cadrul legislativ,
particularităţile 10
1
activităţii şi ale structurii organizatorice inclusiv organigrama
unităţii.
2 Operaţii de încasări în numerar 10
3 Acordarea şi justificarea avansului spre decontare 10
4 Depuneri de numerar la bancă 10
5 Aprovizionarea cu stocuri de la furnizori şi decontarea valorii 10
6 Eliberarea în consum a materiilor prime şi materialelor 10
7 Contabilitatea intrărilor şi ieşiri lor de imobilizări necorporale 10
Operaţiuni de intrare şi ieşire a imobilizărilor corporale în
8 unităţile 10
patrimoniale
Operaţiuni de intrare a imobilizărilor financiare în unităţile 10
9
patrimoniale
10 Contabilitatea cheltuielilor privind energia si apa 10
11 Contabilitatea cheltuielilor privind mărfurile 10
12 Contabilitatea cheltuielilor cu lucrări şi servicii prestate de terţi 10
Contabilitatea cheltuielilor cu impozitele, taxele ŞI vărsămintele 10
13
asimilate
14 Contabilitatea cheltuielilor cu salariile 10
15 Contabilitatea cheltuielilor privind asigurările şi protecţia socială 10
16 Contabilitatea cheltuielilor financiare 10
1
17 Contabilitatea cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor 10
18 Contabilitatea cheltuielilor cu provizioanele 10
19 Contabilitatea stocuri lor din producţie proprie 10
20 Contabilitatea vânzărilor de stocuri din producţie proprie 10
21 Contabilitatea veniturilor din vânzări de mărfuri 10
22 Calculul și vărsarea impozitului pe profit 10
Pe baza înregistrărilor efectuate de la punctul 2 la 22 se va
întocmi balanţa de verificare. Pentru a respecta principiile de
funcţionare a conturilor intervenite în operaţiile cuprinse în
prezenta monografie se va regla rulajul acestora prin luarea în
23 considerare a unor solduri iniţiale estimate de fiecare student, 80
astfel încât soldul final să asigure respectarea prevederilor
privind funcţionarea corectă a conturilor, soldurile iniţiale
estimate apărând în balanţa de verificare. Se vor folosi
conturile de deschidere la începutul activității.
TOTAL PUCTAJ 300

Balanţa de verificare va avea următoarele egalităţi: Solduri iniţiale, Rulaje (o lună), Total sume,
Solduri finale.
În cazul în care unele operaţii din cele enumerate mai sus nu se efectuează în unitatea
patrimonială, studentul va alege alte operaţii în locul acestora, apropiate ca şi conţinut.
Pentru fiecare operaţie economică sa va efectua:
 exemplificarea cifrică a operaţiei economice;
 întocmirea documentelor justificative;
 completarea evidenţei operative, unde este cazul;
 înregistrarea în contabilitatea sintetică, conform
formei adoptate de unitatea patrimonială.
Fiecare student va lucra individual, cu date specifice unităţii în care face practică,
finalizând aceasta cu întocmirea dosarului de practică în care vor fi aranjate documentele în ordinea
efectuării operaţiilor, evaluarea practicii făcându-se astfel:

Punctajul realizat Nota acordată


280 10
265 9
250 8
235 7
220 6
205 5
190 4
175 3
160 2
145 1

2
Studenţii vor completa punctajul realizat în coloana "Realizat" din programa de practică.
Programa de practică astfel completată se va anexa în dosarul de practică.
Caietul de practică, cuprinzănd monografia contabilă elaborată, se va depune personal de către
fiecare student în ziua colocviului, care va avea loc în data de............................... ora...................
Se va prezenta în mod obligatoriu şi o adeverinţă de efectuare a practicii emisă de unitatea
unde s-a efecuat stagiul de practică.

Instructajul studenţilor pentru practică şi difuzarea programelor de practică se va face la ultimul


curs al studenţilor de către titularul disciplinei de contabilitate financiară pentru forma de învăţământ de
zi şi la ultima întâlnire programată pentru învăţământul la distanţă.

COMPETENŢELE GENERALE şi PROFESIONALE pe care studenţii le pot dobândi în


urma realizării practicii CONTABILITATE FINANCIARĂ:
- completarea şi adâncirea cunoştinţelor practice în domeniul contabilităţii,
- familiarizarea studenţilor cu modul de aplicare în unităţile patrimoniale a cunoştinţelor teoretice
însuşite în procesul instructiv,
- formarea de noi deprinderi practice în problemele contabilităţii financiare,
- abilităţi de utilizare a instrumentarului statistico-matematic specific,
- capacitatea de a folosi limbajul economic în comunicare, în scris şi oral.

Titular de disciplină,
Asist.univ.drd. Bogdan Laura

3
1. Prezentarea unităţii patrimoniale, cadrul legislativ, particularităţile
activităţii şi ale structurii organizatorice inclusiv organigrama unităţii.

Firma: SC.Iza-Impex SRL.


Forma de organizare:societate comercială cu răspundere limitată
Cod unic de înregistrare:RO 8632762 din data 18/07/1996
Număr de ordine în registrul comerţului J14/306/1996 din data 12/07/1996
Sediul social:Municipiul Sfântu Gheorghe,Str.Oltului ,Nr.30 ,Judeţul Covasna
Activitatea principală:Construcţii de clădiri şi lucrări de geniu
CAEN:4521 Construcţii de clădiri şi lucrări de geniu
Formă de organizare:Societate comercială cu răspundere limitată
Capital social:200 RON ,integral vărsat
Domenii de activitate:
Activitatea principală conform codificării (ordin 601/2002)
4521-Construcţii de clădiri şi lucrări de geniu

Aceasta clasa include:


 constructia tuturor tipurilor de cladiri;
 lucrari de geniu:
* poduri, inclusiv cele pentru autostrazi suspendate, viaducte, tunele si pasaje
subterane;
4
* conducte de mare lungime, linii de comunicatii si electrice;
* conducte urbane, linii urbane de comunicatii si electrice; lucrari urbane
auxiliare;
 asamblarea si ridicarea de constructii din prefabricate, pe santier.
Aceasta clasa exclude:
 activitati de servicii anexe extractiei petrolului si gazelor;
 realizarea constructiilor complete din prefabricate, din parti componente
autofabricate, altele decat din beton;
 lucrari de constructii, altele decat cladiri, pentru stadioane, bazine de inot,
sali de gimnastica, terenuri de tenis, terenuri de golf si alte baze sportive;
 lucrari de instalatii pentru cladiri;
 lucrari de finisare;
 activitati de urbanism si inginerie;
 activitati de proiectare pentru constructii

Activităţi secundare conform codificării (ordin 601/2002)

5211-Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate,cu vânzare predominantă de


produse alimentare,băuturi şi tutun.
4544-Lucrări de vopsitorie,zugrăveli şi montări de geamuri
4522-Lucrări de învelitori,şarpante şi terase la construcţii
4525-Alte lucrări speciale de construcţii
4541-Lucrări de ipsoserie
4542-Lucrări de tâmplărie şi dulgherie
4543-Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor
4545-Alte lucrări de finisare
5224-Comerţ cu amănuntul al pâinii,produselor de patiserie şi produselor zaharoase
2010-Tăierea şi rindeluirea lemnului,impregnarea lemnului
2020-Fabricarea de produse stratificate din lemn:placaj,panel,furnire,plăci din aşchii
de lemn,plăci fibrolemnoase etc.
2030-Fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii
2040-Fabricarea ambalajelor din lemn
5153-Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi de construcţii
6024-Transporturi rutiere de mărfuri

5
6
2. Operaţii de încasări în numerar

 se achită contravaloarea facturii în numerar pe bază de chitanţă

Contul aplicat 5311 - Casa în lei


7
 ridicat numerar 5311 = 581 42700
 plăţi prin casă % = 531 42070,24
35687,24 401
4580 421
335 4313
339 4314
46 4473
1027 635.2

 operaţiile de numerar se înregistrează în registrul de casă

8
 se încaseză de la asociat pe baza unei dispoziţii de încasare către casierie

3. Acordarea şi justificarea avansului spre decontare

 acordarea şi justificarea avansului se ridică avans de administrator

542 = 5311 3200

9
 justificarea avansului ridicat

401 = 542 3150


 restituirea avansului nefolosit

5311 = 542 50

4. Depuneri de numerar la bancă

5121 - Conturi la bănci în lei

 achitat contravaloarea facturilor emise

5121.1 = 411 43204,03

 achitat contribuţii salariale

% = 5121.1 2522
1188 4311
579 4312
42 4315
52 4316
61 4371
33 4372
61 4373
506 444

 încasat dobândă de la bancă

5121.1 = 766 3,88

 ridicat numerar de la bancă,pe baza de ordin de plată în numerar

581 = 5121.1 40000

10
 încasări în cont

5121.3 = %
581 5000
766 20,92

 plătit din cont curent


% = 5121.3 6212,63
480,62 401
5700 581
32,01 627

11
 încasat dobândă
5121.3 = 766 9,78

 încasat garanţie
5121.43 = 766 4,35

 încasat în cont curent


3967,02 5121.42 = %
411 3963,67
766 3,35
 încasări în cont
35000,79 5121.41 = %
581 35000
766 0,79

 plăţi din cont curent


12
404 = 5121.3 799
 plăţi din cont curent

% = 5121.41 43990,51
4923,47 401
1341,97 404
37000 581
170,50 627
554,57 635.2

5. Aprovizionarea cu stocuri de la furnizori şi decontarea valorii acestora

301 - Materii prime


401 - Furnizori
 se consumă materia primă achiziţionată în baza bonului de consum

13
 aprovizionări cu materiale

301 = 401 27635,68


 intrat obiecte inventar

303 = 401 2814,20


 aprovizionări cu alte materiale

3021 = 401 88,11


 aprovizionări cu combustibil

3022 = 401 3326,44

14
 dat în consum
% = 3022 3326,44
2695 6022
631,44 6028
 înregistrat TVA deductibilă
4426 = 401 7187,72

 unitatea se aprovizionează cu mărfuri de la furnizori pentru bufetul unităţii,valoarea


mărfurilor la preţ de cumpărare ce se plăteşte furnizorilor este în suma de 575,valoarea
adaosului comercial este de 10 %.
% = 401 575 483,20 x 10 %
483,20 371
91,80 4426

15
 valoarea adaos 371 = 378 48,30

 valoare TVA neexigibilă 371 = 4428 100,8

6. Eliberarea în consum a materiilor prime şi materialelor

603 - Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de invenar


303 - Materiale de natura obiectelor de inventar
3021 – Materiale auxiliare
 dat în consum
603 = 303 2814,20

6201 = 3021 88,11


16
 dat în consum materiale
601 = 301 27635,68

7. Contabilitatea intrărilor şi ieşiri lor de imobilizări necorporale

 unitatea se aprovizionează cu un program informatice


% = 404 476
400 208
76 4426
 se scoate din evidenţă programl informatic amortizat
280 = 208 250

8. Operaţiuni de intrare şi ieşire a imobilizărilor corporale în unităţile patrimoniale

 recepţii leasing
% = 404 2140,97
671,43 167.1
1127,71 167.2
341,83 4426

 dobândă leasing achitat


% = 401 708,63
511,19 1686
197,47 1687

17
9. Operaţiuni de intrare a imobilizărilor financiare în unităţile patrimoniale

 se depune garanţie la un furnizor

267 = 5121 550

10. Contabilitate cheltuielilor privind energia şi apa

612 – Cheltuieli cu redevenţele locaţiile de gestiune şi chiriile


 înregistrat chirie
612 = 401 276,35
11. Contabilitatea cheltuielilor privind mărfurile

 descărcarea contului
% = 371 700
 adaos mediu = 10 % 530,24 607
58,00 378
111,76 4428

12. Contablitatea cheltuielilor cu lurări şi servicii prestate de terţi

628 – Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi


 înregistrat alte prestări
628 = 401 3,80
 cheltuieli cu poştă şi telefon
626 = 401 148,25

18
13. Contabilitatea cheltuielilor cu impozitele,taxele şi vărsămintele asimilate

 impozite şi taxe
635.2 = 401 2852,95
 alte impozite şi taxe
635.3 = 401 34,08

14. Contabilitate cheltuielilor cu salariile

 salarii conform state de plată


641 = 421 6353
641- Cheltuieli cu salariile personalului
421- Personal-salarii datorate

19
15. Contabilitatea cheltuielilor privind asigurările şi protecţia socială

6451 – Contribuţia unităţii la asigurările sociale


6452 – Contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomaj
6453 – Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate
6458 – Alte cheltuieli privind aigurările şi protecţia socială
 reţineri din salarii
1564 421 = %
444 545
4314 387
4312 600
4372 32
 înregistrat CAS angajator
6451 = 4311 1230
 înregistrat CASS angajator
6453 = 4313 329
 înregistrat şomaj angajator
6452 = 4371 60
 înregistrat fond de garantare creanţe salariale
6452 = 4373 15
 fond accident de muncă şi boli profesionale
6451 = 4315 48
 fond concedii şi indemnizaţii
6454 = 4316 51
 taxă direcţia muncii pentru complectare
6458 = 4473 45

20
16. Contabilitea cheltuielilor financiare

665 – Cheltuieli din diferenţe de curs valutar


666 – Cheltuieli privind dobânzile
627 – Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate
 dobândă leasing
708,63 666 = %
1686 511,19
1687 197,47
 comision bancă
627 5121.42 = 5,50
 diferenţă curs valutar
665 = 401 918,74
 cheltuieli cu dobândă
666 = 401 7,23

17. Contabilitate cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor

6811 – Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor


 amortizare mijloace de transport
6811 = 2813 1435,25
6811 = 2813 1959

18. Contabilitatea cheltuielilor cu provizioanele

 se constituie provizion pentru materiale în sumă de 500


6864 = 391 500
21
19. Contabilitatea stocurilor din producţie proprie

 unitatea construieşte un imobil în cont propriu în valoare de 2500


212 = 722 2500
20. Contabilitatea vânzărilor de stocuri din producţie proprie

704 – Venituri din lucrări executate şi servicii prestate


4427 – TVA colectată
 facturi emise
90968,67 411 = %
704 76444,26
4427 14524,41

21. Contabilitatea veniturilor din vânzări din mărfuri

 vinde mărfuri în suma de 700


700 5311 = 707 588,24
4427 111,76

22. Calculul şi vărsarea impozitului pe profit

121 – Profit sau pierdere


766 – Venituri din dobânzi
 închidere cont venit
% = 121 76487,33
76444,26 704
43,07 766

22
 închidere cont de cheltuieli
52135,51 121 = %
601 27635,68
6021 88,11
6022 2695
6028 631,44
603 2814,20
612 276,35
626 148,25
627 414,23
628 3,80
635.2 4434,52
635.3 34,08
641 6353
6451 1278
6452 75
6453 3291
6454 51
6458 45
665 918,74
666 715,86
6811 3394,25

 închidere cont TVA


14524,41 4427 = %
4426 7529,55
4424 807,58
4423 6187,28
23
 înregistrat impozit pe profit
691 = 441 4438
121 = 691 4438

24
Balanţă de verificare
Luna Iunie 2009

25
26

S-ar putea să vă placă și