CUPRINS

Capitolul II. HERNIA DE DISC LOMBARĂ

II.1. Definiție
II.2. Cauzele herniei de disc
II.3. Simptome
II.3.1. Simptomele herniei lombare
II.3.1.1. Simptomele herniei de disc lombare cu debut brusc
II.3.2. Cele patru stadii ale herniei de disc
II.4. Complicații
II.5. Diagnosticul
II.6. Profilaxie
II.7. Tratament
II.7.1. Tratamentul herniei de disc cuprinde măsuri personalizate
II.7.2. Tratamentul complementar pentru hernia de disc include
II.8. Sechelele post operatorii
II.9. Concluzii
 CAPITOLUL II
HERNIA DE DISC LOMBARĂ

II.1 Definiție
Hernia de disc – reprezintă o alunecare a nucleului pulpos în afara discului
intervertebral în urma ruperii inelului fibros în interiorul căruia se află. Cel mai frecvent
deplasarea se produce spre posterior și poate apare în orice parte a coloanei vertebrale, de cele
mai multe ori la nivelul inferior al coloanei (zona lombară). Uneori hernia de disc apare la
nivelul gâtului (cervical) și mai rar thoracic. (fig. 6).

Figura 6. Hernia de disc lombară

II.2 Cauzele herniei de disc

Specialiștii consideră că hernia de disc are o importantă componentă genetică, în
special în cazul pacienților cu hernie lombară, însă cei mai mulți factori de risc care
favorizează apariția herniei de disc sunt strâns legați de modul de viață pe repede-înainte:
- fumatul;
- predispoziția către sedentarism;
- efort fizic exagerat după repaos îndelungat;
- ridicarea greutăților în mod greșit;
- înaintarea în vârstă;
- traumatismele coloanei vertebrale.
1
 Aceste cauze sunt amplificate de:
- obezitate;
- sedentarism;
- expunerea coloanei vertebrale la vibrații;
- malformații congenitale.
Persoanele cele mai predispuse la hernie de disc sunt persoanele învârstă, dar și cele
care trăiesc în extreme, adică fac mult sport, dar neglijează postura corectă în timpul
exercițiilor sau nu fac deloc mișcare.
II.3. Simptome
Simptomele herniei de disc lombare se manifestă ca durere în zona feselor, a coapselor
și sub genunchi. Cei mai afectați nervi sunt cel sciatic și cel femural. Durerile pot fi însoțite de
furnicături, amorțeli și tulburări de sensibilitate la nivelul membrelor și al zonelor afectate.
II.3.1. Simptomele herniei lombare
În cazul herniilor lombare, pacientul resimte dureri la acest nivel, în zona feselor și
coapsei pe partea respectivă, dureri care pot iradia spre gambă și chiar picior. Dintre nervii
implicați, cel mai adesea este vorba de nervul sciatic, determinând aspectul clinic de sciatică,
însă poate fi afectat și nervul femural. Aceste dureri pot fi însoțite de furnicături, amorțeli și
tulburări de sensibilitate.
II.3.1.1 Simptomele herniei de disc lombare cu debut brusc
Perioada acută desemnează stadiul de evoluție al bolii în care durerile sunt intense și
nu se calmează indiferent ce poziție adoptăm, fapt ce creează un disconfort major. În perioada
subacută însa durerile în poziție de șezut dispar, astfel că pacientul se poate mișca mai ușor,
poate sta pe un scaun pe o perioadă determinată și se poate deplasa.
II.3.1.2. Simptomele herniei de disc lombare cu debut insidios
Perioada cronică permite bolnavului să-și mobilizeze coloana, aceste mobilizări
declanșând durere moderată, suportabilă. În ortostatism și mers, durerile apar după un interval
mare de timp și pot persista contracturi ale musculaturii paravertebrale lombare.
Fazele acestei etape sunt:
Faza I - a
Este faza de instabilitate discală cu ușoară laxitate a nucleului pulpos în inelul fibros,
determinând dureri lombare cronice intermitente, de tip postural.
De cele mai multe ori, la încetarea efortului și la repaus, aceste dureri dispar, pentru a
reapare în condiții variate de solicitare a segmentului lombar.

2
 Faza a II - a
Este faza de leziune a discului, cu ruperea inelului fibros și cu protruzia postero-
centrală a nucleului pulpos, determinând un lumbago acut sau supraacut de tip discogen, a
cărui manifestare clinică se prezintă astfel:
Subiectiv:
- debut brusc;
- dureri lombosacrate uni- sau bilaterale;
- caracter mecanic;
- durerea nu coboară pe membrele inferioare, sau dacă o face, nu trece de genunchi.
Obiectiv:
- deformare lombară cu diminuarea lordozei lombare fiziologice adesea fără
scolioză;
- limitarea dureroasă a flexiei trunchiului.
Faza a III - a
Se mai numește și faza radiculară și apare prin protruzia postero-laterală a discului
herniat, care va intercepta în calea sa o radacină nervoasă. Din acest motiv simptomatologia
va apare unilateral. Această fază are trei stadii:
Stadiul 1 - Iritativ
Discul herniat ajunge la rădăcină, pe care doar o atinge, fără a o comprima sau leza în
vreun fel. De aceea în acest stadiu bolnavii acuză durere pe traiectul rădăcinii, dar fără să
apară semne neurologice.
Manifestare:
Subiectiv:
- durere lombo-sacrată unilaterală;
- iradiere în membrul inferior de-a lungul unui dermatom (L5, S1, L4, L3, L2);
- caracter mecanic al durerii, care de obicei este calmată de repaus
Obiectiv:
- sindrom vertebral static cu:
 scolioză lombară;
 diminuarea lordozei lombare;
 contractură musculară paralombară.
Stadiul 2 - Compresiv
Materialul herniat ajunge la rădăcina nervoasă, pe care deși nu o lezează, o comprimă.
Acum se adaugă la simptomatologia deja menționată, paresteziile pe traiectul durerii.

3
 La examenul obiectiv vor apare diminuări ale sensibilități cutanate nervoase, pe
traiectul unei rădăcini, precum și diminuările sau disparițiile unor reflexe osteotendinoase:
reflexul rotulian în afectarea rădăcinii L4 și reflexul achilian în afectarea rădăcinii S1.
Stadiul 3 - De întrerupere
În acest stadiu se manifestă, pe lângă semnele și simptomele prezente în stadiul 1 și 2,
și semnele rezultate din secționarea unor axoni din rădăcină, prin complicația discului herniat.
Vom constata astfel că bolnavul nu poate sta pe vârfuri în paralizia rădăcinii S1, sau că
nu poate sta pe călcâie în paralizia rădăcinii L5.

Faza a IV-a
Este faza modificărilor de tip degenerativ, cu apariția discartrozei și a artrozei
interapofizare, după vârsta de 40 de ani. Odată cu vârsta, nucleul pulpos își pierde îmbibația
normală cu apă, se deshidratează și devine friabil. În același timp, inelul fibros suferă și el
modificări importante în urma repetatelor solicitări mecanice la care a fost supus.
În această fază vom putea întâlni urmatoarele aspecte clinice:
- fără acuze subiective; 60-70% din subiecți sunt purtători ai unei discopatii lombare
de faza IV asimptomatice;
- lombalgie cronică, cu noduli de indurație modulară a țesutului muscular și puncte
de declanlșare paralombare și parasacrate, a căror activare are un net caracter
psihoemoțional și meteorotrop;
- lumbago acut după 40 de ani, lumbago de tip musculo-ligamentar, cu pseudo-
sciatică (durere difuză în membrul inferior, fără caracter dermatomal).

II.3.2. Cele patru stadii ale herniei de disc

Atât timp cât hernia nu este cauzată de vreun traumatism, discul herniat poate trece
prin urmatoarele stadii:
1. Protruzia - Discul începe să se extindă și să devină mai fragil.
2. Prolapsul - Discul iese din cavitatea sa, în timp ce nucleul pulpos împinge pereții
inelului pentru a ieși.
3. Extruziunea - Inelul discului este crăpat, iar nucleul începe să iasă din perimetrul
său.
4. Sechestrul - Inelul este rupt, iar nucleul se revarsă în canalul spinal.

4
 II.4. Complicații
În cazul în care boala rămâne netratată, hernia de disc poate genera următoarele
complicații:
- durere cronică de spate;
- afectarea mobilității sau a simțurilor membrelor - nervii legați de un anumit
membru pot fi comprimați de un disc herniat; în cazul herniei de disc cervicale pot
fi afectate membrele superioare, iar în cazul herniei de disc lombare, membrele
inferioare;
- sindromul cauda equina - cunoscut și ca sindromul cozii de cal; cel mai grav
efect al acestei afecțiuni este incontinența - pierderea controlului asupra vezicii
urinare și a colonului;
- leziuni permanente ale măduvei - în cazuri foarte rare, discul herniat poate
comprima măduva spinării.

II.5. Diagnosticul
Deoarece această boală se poate agrava foarte rapid, este importantă prezentarea la
medic imediat cum apar primele simptome. Procesul de diagnosticare al hernie de disc va
trece prin mai multe etape:
 Anamneza - Medicul face primele cercetări și întreabă pacientul despre zona în
care simte durere, intensitatea ei, dar și exact în timpul căror activități o resimte.
 Examinarea fizică - Pacientului îi sunt testate reflexele, poziția corpului, abilitatea
de a merge pe jos, forța musculară și sensibilitatea la atingere.
 Testele imagistice - Pentru un diagnostic 100% corect, medicul poate recomanda
aceste teste imagistice:
o Radiografia - acest test nu este foarte concluziv în privința
diagnosticării herniei de disc, însă poate fi util pentru a elimina
posibilitatea unor alte afecțiuni;
o RMN - Rezonanță Magnetică Nucleară poate determina cu exactitate
locația discului herniat, dar și a nervilor afectați;
o CT - prin Tomografia Computerizată se obțin numeroase imagini
transversale ale coloanei și a țesuturilor din jurul ei.
o Mielograma - este cea mai exactă metodă prin care poate fi
diagnosticată hernia de disc, însă este o metoda invazivă ce presupune
injectarea unui colorant în lichidul cefalorahidian.

5
 II.6. Profilaxie
Pentru prevenirea apariției simptomatologiei herniei de disc trebuie să eliminăm în
primul rând cauzele ce o produc.
a. Renunțarea la fumat
Fumatul poate interfera cu oxigenarea corectă a coloanei și implicit a discului. Astfel,
poate să apară deshidratarea și degenerarea discală, care pot determina în timp hernia de disc.
b. Reducerea în greutate
Păstrându-ne o greutate optimă, reducem forțele mecanice care acționează asupra
orgamismului și se prevene degradarea coloanei vertebrale, cât și a articulațiilor membrelor
inferioare.
c. Efortul fizic corect dozat
Hernia de disc poate să apară și din cauza suprasolicitării organismului într-un efort
fizic intens, de aceea se recomandă evitarea efortului peste capacitatea cunoscută a
organismului nostru.
d. Postura corectă
În activitățile curente, postura corporală are o mare importanță în a preveni apariția
herniei lombare, de exemplu: legatul șireturilor să nu se facă prin hiperflexia trunchiului, ci cu
membrele inferioare flexate sau din șezut. Pe termen lung, s-a demonstrat că se obțin rezultate
mai bune pentru pacient înlocuind intervenția chirurgicală cu un program personalizat de
recuperare prin fiziokinetoterapie.

II.7. Tratament
Scopul tratamentului herniei de disc este ameliorarea durerii și oprirea evoluției
afecțiunii. Hernia de disc ar trebui tratată în primul rând prin metode alternative de
tipul fizioterapiei și kinetoterapiei, intervenția chirurgicală rămânând un ultim resort.

II.7.1. Tratamentul herniei de disc cuprinde măsuri personalizate:

a. exerciții de kinetoterapie;
b. fizioterapie;
c. injecții cu cortizon;
d. evitarea unor eforturi sau poziții dăunatoare;
e. medicamente antiinflamatorii miorelaxante (relaxarea musculaturii
paravertebrale);
f. intervenția chirurgicală.
6
 II.7.2. Tratamentul complementar pentru hernia de disc include:
- acupunctura;
- masajul terapeutic;
- yoga.
a. Kinetoterapia în tratamentul herniei de disc
Scăderea presiunii exercitate la nivelul discului și nervului afectat este unul din
principalele obiective în tratamentul herniei de disc. De aceea, kinetoterapeuții recomandă
exerciții fizice cu rol specific în această afecțiune. Scopul lor este să tonifice mușchii spatelui.
Se vor prezenta în continuare pe scurt exercițiile care alcătuiesc programul Williams,
exerciții care se execută diferențiat, pe trei faze, în funcție de evoluția afecțiuni.
Faza I-a
Exercițiul 1 - Decubit dorsal: se flectează și se extind genunchii.
Exercițiul 2 - Decubit dorsal: se trage un genunchi cu amândouă mâinile la piept,
încercând atingerea lui cu fruntea; se procedează apoi la fel cu celălalt.
Exercițiul 3 - Ca la Exercițiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi.
Exercițiul 4 - Decubit dorsal, cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai
mult, apoi celalalt, apoi ambii.
Exercițiul 5 - Decubit dorsal cu brațele ridicate pe lângă cap în sus, genunchii flectați
la 90°, tălpile pe pat: se împinge lombara spre pat, se contractă abdominalii, se saltă ușor
sacrul de pe pat; se revine, apoi se repetă.
Exercițiul 6 - În sezînd pe scaun, cu genunchii mult depărtați: se apleacă mult înainte,
astfel încât să atingă cu mâinile solul de sub scaun; se menține această poziție 4-5 secunde, se
revine, apoi se repetă. Fiecare exercițiu al fazei I se execută de 3-5 ori, repetându-se de 2-3 ori
pe zi. După două săptămâni, acestor exerciții li se adaugă cele din faza a II-a.

Faza a II-a
Exercițiul 7 - Decubit dorsal, cu genunchii flectați, tălpile pe pat: se apleacă ambii
genunchi spre dreapta, apoi spre stânga, până ating patul.
Exercițiul 8 - Decubit dorsal: calcâiul drept se așează pe genunchiul stâng; se execută
o abducție cât mai internă a soldului drept, până se atinge cu genunchiul drept planul patului,
apoi se inversează.
Exercițiul 9 - Decubit dorsal: se ridică alternativ cât mai sus câte un membru inferior
extins.
7
 Exercițiul 10 - În ortostatism: flexii cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului, spatele
perfect drept, călcâiele rămânând pe sol.
Exercițiul 11 - Poziția de “cavaler servant”, corpul aplecat pe coapsa ridicată la 90°,
sprijin și pe sol cu mâinile: se întinde genunchiul de sprijin, executând și o balansare care
trebuie să întindă psoas-iliacul. În această perioadă se fac și exerciții din atârnat: cu fața sau
cu spatele la spalier, ridicare de genunchi la piept, rotare genunchi stânga-dreapta, bascularea
membrelor inferioare, cifozări lombare cu picioarele pe o bară.

Faza a III-a
Exercițiul 12 - Decubit dorsal, genunchii flectați la 90°, tălpile pe pat: se împinge
lombara spre pat, se contractă abdominalii, se saltă ușor sacrul de pe pat; treptat se execută
aceleași mișcări lombare și ale bazinului, dar cu genunchii tot mai puțin flectați, până ajung să
fie complet întinși.
Exercițiul 13 - În ortostatism, la perete se aplică sacrul și lombar aplatizate pe perete;
se apropie treptat calcâiele de perete, menținând contactul lombarei cu acesta.
Exercițiul 14 - Decubit dorsal: se execută bicicleta cu bazinul mult basculat.
b. Fizioterapia în tratamentul herniei de disc
Tratamentul fizioterapeutic în hernia de disc este benefic în calmarea durerilor și
presupune proceduri de electroterapie, hidroterapie, balneoterapie. Principalele efecte ale
acestei forme de tratament sunt cele antiinflamatorii, decontracturante (cu efect de relaxare
musculară) și hiperemiante.
c. Electroterapia
În herniile de disc lombare, electroterapia are doar efect adjuvant, fără a putea înlocui
celelalte forme de tratament. Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenți
electrici în discopatiile lombare sunt:
- antialgic, antiinflamator, hiperemiant și decontracturant.

Figura 7. Aplicarea electrozilor în regiunea lombară

8
 Curenții diadinamici (CDD) au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, dar
efectul lor în formele discogene este moderat.
d. Tratamentul balnear
Curele balneare pot fi recomandate încă de la sfârșitul perioadei subacute, când au
rolul de a continua tratamentul început în spital cu amplificarea metodelor de
hidrotermoterapie și kinetoterapie. Rolul esențial al curelor balneare este acela de prevenire a
recidivelor. În acest sens se recomandă 1-2 cure balneare pe an în stațiuni în care este posibilă
hidrokinetoterapia în bazine cu apă termală, alaturi de aplicația de nămol, folosirea factorilor
contrastanți de călire, etc. Stațiunile recomandate în discopatiile lombare sunt: Băile
Herculane, Băile Felix, Techirghiol, Mangalia, Eforie-Nord, Amara, Pucioasa, etc.
e. Masajul, tratament adjuvant în hernia de disc
Masajul relaxează musculatura și stimulează secreția de lichid sinovial intraarticular –
lichid prin intermediul căruia se hrănesc structurile moi din interiorul articulațiilor, inclusiv
discul intravertebral - fiind benefic în contracturile musculare. Astfel, calmează durerea și
îmbunătățește circulația sangvină locală.
f. Elongațiile în hernia de disc
Elongațiile sunt o decompresie tridimensională a vertebrelor. Practic, vertebrele vor fi
repoziționate în mod corect printr-o tracțiune tehnologizată executătă în parametrii perfecți.
În urma acestei proceduri, discurile intervertebrale se deblochează, fapt ce favorizează
mediul de vindecare.

Figura 8. Exercițiun de elongație (întindere) a coloanei vertebrale

g. Tratament igieno-postural
Repaosul absolut se recomandă în suferințele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile.

9
 În formele comune se recomandă repaos relativ, pe pat tare, în așa-numitele posturi
delordozante: decubit dorsal sau lateral cu membrele inferioare flectate.
Alimentația va cuprinde toate principiile alimentare, recomandându-se regim
hipocaloric la bolnavii cu plus ponderal. În cazul folosirii medicației antiinflamatorii, se
indică regim hiposodat.
h. Tratament medicamentos
În formele simple, nediscale, sunt suficiente analgezicele obișnuite administrate oral
sau intrarectal, de tipul algocalminului.
Tratamentul medicamentos de bază se face cu antiinflamatorii nesteroidiene (AINS):
- indometacin drg 75 mg/zi sau supozitoare 100-150 mg/zi;
- diclofenac drg sau supozitoare 50-100 mg/zi;
- piroxicam tb sau supozitoare 20 mg/zi;
- aspirină 2-4 g/zi;
- fenilbutazonă supozitoare 400-600 mg/zi;
- ketoprofen tb 100-150 mg/zi.
i. Operația de hernie de disc
Operația constă în înlăturarea chirurgicală a fragmentelor din disc sau chiar a
întregului disc herniat care apasă pe rădăcinile nervoase, însă apar destul de des riscuri
asociate intervențiilor chirurgicale.
În timp, lipsa discului intervertebral poate cauza noi dureri, pentru că spațiul dintre
vertebre rămâne liber, iar celelalte discuri se pot deplasa. În majoritatea cazurilor, această
evoluție a problemei vine cu recomandarea realizării unei noi operații.
Principala intervenție operatorie la care se recurge în hernia de disc lombară este
laminectomia (intervenție chirurgicală care constă în rezecția apofizelor vertebrale în cazul
afecțiunilor canalului medular), decompresivă, care are urmatoarele indicații:
- dureri persistente, necalmate de repaos sau analgetice;
- apariția unui deficit motor;
- agravarea unui deficit motor;
- apariția unui sindrom de coadă de cal;
- recidivele frecvente.
Stări postlaminectomie:
a) sechele radiculare:
- durere surdă și continuă a nervilor inflamați, restante cu parestezii distale;
- pareze sau paralizii radiculare;
- sindromul de coadă de cal.
10
 b) stări dureroase lombosacrofesiere cu redori vertebrale și retracții musculo-fasciale;
c) psihizarea durerii.
II.8. Sechelele postoperatorii
În prezent, tehnicile chirurgicale îmbunătăţite cauzează o incizie mai mică la nivelul
pielii, reducându-se astfel trauma ţesuturilor la una minimă, cât și o manipulare mai redusă a
elementelor neuronale și a mușchilor.
Prin reducerea postoperator a restricţilor în planul activităţilor și prin începerea
intensivă a antrenamentului fizic la 4,5 săptămâni după operaţie se ajunge la îmbunătăţiri în
capacitatea de a munci și se reduce dizabilitatea pacienţilor.
În multe clinici se cere pacienţilor să își restricţioneze anumite activităţi primele 6-8
săptămâni post operator.
Antrenamentul schimbă deja lucrurile într-o direcţie mai activă, mai ales după
detectarea dizabilităţilor fizice din această analiză.
Operaţiile în zona părţii posterioare a spatelui pot cauza probleme la nivelul
mușchilor și/sau nervilor, conducând la atrofierea postoperatorie a mușchilor. Sciatica și
durerea provocată de operaţii au un rol important în disfuncţiile coloanei vertebrale. Durerea
duce la întârzierea debutului contracţiei mușchilor trunchiului. Această schimbare a stabilităţii
musculare scade sprijinul muscular al coloanei și poate crește riscul unei răni la nivelul
coloanei.
Eliberarea de durere este un scop important a operaţiei de hernie de disc (se face prin
eliberarea nervului de compresie).
Scăderea încărcăturii fizice a spatelui pentru a proteja coloana în urma operaţiei la
nivelul discurilor lombare este recomandată, deși beneficiile acestor restricţii nu sunt foarte
clare.
Depresia după intervenția operatorie determină creșterea riscului unui rezultat slab
încă de la începutul perioadei postoperatorii. În perioadele de urmărire de 2 ani, evaluarea
depresiei reprezintă o etapă importantă în prezicerea efectului operaţiei de hernie de disc.
Revenirea la muncă
Temerea că munca, efortul pot cauza o recidivă sau durere, pot adesea întârzia
întoarcerea la activităţile obișnuite, întoarcerea la muncă este influenţată de factorii
psihosociali, (încărcarea în muncă, abilitatea de a schimba condiţiile de muncă, satisfacţia
muncii).
Durata concediului medical și dizabilităţile de durată interferează major cu scăderea
productivităţii muncii și redau indirect costul tratamentului medical. 60-85% dintre pacienţi
revin la muncă în intervalul 1-3 ani, ceea ce relevă scăderea productivităţii în muncă.
11
 De-a lungul perioadei 7-10 ani, 77-93% dintre pacienţi își recâștigă posibilitatea de
angajare.
Indicaţiile pentru intervenţie includ dureri extensive/insuportabile la extremitatea
inferioară, slăbirea mușchiului, rezultatul la testul de ridicare a piciorului la 60 de grade.
Pacienţii au arătat semne neurologice (ex. reflexul lui Ahile, sindromul cauda equina,
diminuare a sensibilităţii locale).
Evaluarea pacientului
Înainte de operaţie pacienţii completează un chestionar ce include întrebări despre
durata durerii spatelui, a piciorului, despre intensitatea acesteia (scala analogică VAS, 0-100
mm), statut profesional, dacă sunt angajaţi în munca fizică (cu solicitare mică sau mai mare).
Dispoziţia depresivă s-a testat cu forma scurtă a chestionarului Beck.
Motivaţia de a lucra a fost stabilită printr-un chestionar special. La 152 de pacienţi
angajaţi le-a fost prescris concediu medical timp de 2 luni de la operaţie. În acest timp,
intensitatea durerii spatelui și a piciorului au fost înregistrate.
La controlul medical la 2 luni se aplică protocolul clasic de evaluare și recuperare.
Concediul se prescrie pacienților care dovedesc incapacitate de muncă, iar dacă incapacitatea
a persistat și după un an s-a pus problema pensionării pe caz de boală în funcţie de decizia
medicului examinator și a comisiei de specialitate.
Recomandări după operaţie, pacienţii sunt instruiţi:
- să nu stea mult jos;
- să nu conducă mașina timp de 4 săptămâni, iar încă 2 săptămâni, aceștia nu au avut
voie să care;
- să nu ridice;
- să nu își îndoaie spatele.
De asemenea, au fost instruiţi să efectueze și exerciţii ușoare de mobilitate, în timpul
celor 2 luni de concediu. Când zilele de concediu medical au fost analizate, a rezultat o
mediană a zilelor cu incapacitate de muncă de 11 pe an, media fiind de 61 de zile nelucrate
din motive de dizabilitate.
Genul nu a constituit un factor independent în raport cu aceste variabile. Capacitatea
funcţională a fost scăzută. Aşadar, dizabilitatea funcţională este un predictor permanent pentru
incapacitatea de muncă.
Acestă durere rezultă probabil din comprimarea prelungită preoperatorie a rădăcinei
nervoase care conduce la leziuni ulterioare ale nervilor şi la o constantă durere. În multe
studii, durata durerii a avut un impact asupra pronosticului privind capacitatea de muncă. Cei

12
cu durere de spate s-au întors la muncă în general după o lună, însă un procent de 5% nu mai
revin în muncă.
În mod contrar, durata durerii în perioada preoperatorie nu este un predictor al
problemelor reîntoarcerii la muncă.
Gradul dizabilităţii şi durerii postoperatorii sunt factorii cei mai puternici ai întârzierii
revenirii în muncă. La aceştia se adaugă motivaţia redusă. Motivaţia este un factor crucial al
funcţionării şi corelează negativ cu dizabilitatea. Ea depinde de satisfacţia muncii, de acuzele
sau plângerile pacienţilor.
Depresia nu apare ca un factor independent de risc, ci se asociază cu alţi factori.
Explicaţia probabilă este aceea că pacienţii depresivi raportează un grad mai mare de durere şi
de dizabilitate.
Evaluările capacităţii funcţionale, durerii și motivaţiei de a munci pot ajuta la predicţia
revenirii în muncă a pacienţilor. Celor presupuși a fi în grupul cu probleme de revenire li se
pot indica programe terapeutice speciale:
- consilierea pacientului cu privire la cerinţele propriului job;
- începerea timpurie a reabilitării.
Activităţile vizate să îmbunătăţească capacitatea de muncă și să prevină creșterea
numărului de zile nelucrate pot conduce la creșterea capitalului economic al societăţii.
În general, au fost raportate rezultate excelente ale discectomiei. Într-un studiu,
extirparea unui disc herniat a dus la o ameliorare rapidă a sciaticii la 86 de pacienţi din totalul
de 87 de pacienţi selectaţi.
S-a raportat că 12 (14%) din 87 de pacienţi sufereau de o durere lombară chinuitoare,
la numai 37 de luni de la operaţia de discectomie pentru tratarea herniei de disc. Studiile nu
indică însă vreo fluctuaţie a intensităţii durerii pacienţilor și nici dacă aceasta a fost sau nu
persistentă. Toţi pacienţii au suferit de dureri persistente și frecvente ale membrului inferior,
care nu a răspuns la tratamentul curativ pe o durată de minimum două luni.
RMN-ul a fost utilizat pentru a confirma existenţa unei hernii de disc la toţi cei 40 de
pacienţi. Nivelul herniei de disc a fost la L4-L5 la 16 dintre pacienţi și la nivelul L5-S1 la 24
dintre pacienţi.
Gradul de degenerare al discului intervertebral a fost identificat la nivelul vertebrei T2
mediosagital – analizat prin rezonanţă magnetic.
Pacienţii eligibili și-au dat consimţământul în scris, iar studiul a fost aprobat de un
consiliu intern. Grupul de studiu a inclus 9 femei și 31 de bărbaţi, care aveau la momentul
intervenţiei chirurgicale o vârstă medie de 34 de ani (de la 15 la 71 de ani).

13
 16 pacienţi se ocupau cu activităţi ce presupuneau efort fizic, 12 se ocupau cu
activităţi mai ușoare, 4 au fost implicaţi în munca de birou, 6 erau studenţi și 2 erau ieșiţi la
pensie.
Primii 20 de pacienţi (grupul 1) au suferit o discectomie standard, iar ceilalţi 20 de
pacienţi (grupul 2) au suferit o discectomie microendoscopică.
Toate procedurile au fost efectuate cu pacientul sub anestezie generală.
Procedura chirurgicală de disectomie deschisă utilizează un retractor tubular sub
vizualizare endoscopică.

Figura 9. Procedura chirugicală: Disectomia

Pe baza concluziilor la momentul intervenţiei chirurgicale, s-a clasat hernia într-unul

din cele trei tipuri:
- iritarea rădăcinii (la 28 de pacienţi),
- compresia radacinii (la 9 pacienţi);
- paralizia rădăcinii (la 3 pacienţi).
În a doua zi după operaţie, pacienţilor li s-a permis să se plimbe în timp ce purtau un
corset lombar.
Postoperator, lucrul și activitatea ce presupuneau efort au fost restricţionate timp de
șase săptămâni. S-a recomandat ca pacienţii să poarte în această perioadă un corset pentru a
reduce mișcarea trunchiului.
După această perioadă, activitatea a fost permisă fără restricţii. Durata medie de
monitorizare a stării pacienţilor a fost de 40 de luni.

14
 Datele evaluării postoperatorii au fost colectate de către observatori independenţi.
Intensitatea durerii membrului inferior și a durerii lombare a fost înregistrată prin
utilizarea unei scale vizuale analogice de 100-mm (un scor 0 indică nicio durere, un scor de
100 ce indică cea mai profundă durere).
Rata de ameliorare a fost calculată prin utilizarea următoarei formule: (scor
preoperator – scor postoperator) × 100)/ scor preoperator.

II.9. Concluzii
Tratamentul durerii lombare reprezintă o provocare pentru majoritatea specialiștilor.
Îngrijirea atentă, exerciţiile fizice contribuie la implicarea pacienţilor și la reluarea
activităţilor normale, dintre care cea profesioală prezintă un interes major. Durerea cronică
lombară este mult mai greu de tratat decât cea acută.
Programul specific de tratament trebuie individualizat. Pentru tratamentul iniţial al
durerii acute lombare, se recomandă utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene
și a calmantelor pentru mușchi, două zile de odihnă la pat. Utilizarea medicamentelor
antiinflamatoare nesteroidiene trebuie continuată, iar terapia fizică trebuie să fie iniţiată într-o
săptămână, dacă este posibil.
Terapia trebuie să includă exerciţii pentru întindere, întărire și stabilitate la nivelul
trunchiului. Modalităţi de ameliorare a simptomelor trebuie să fie utilizate doar iniţial pentru a
permite pacientului să înceapă exerciţiile de revenire în mucă.
Este necesară pregătirea pacientului pentru a face faţă situaţiei create de dizabilitate
temporară și pentru a deveni principalul agent al tratamentului, astfel încât gradul de
independenţă și de manifestare a capacităţii de muncă să fie maximal exploatate. Pacientului
trebuie să i se pună la dispoziţie indicaţiile și instrumentele necesare pentru a continua
autotratamentul pe termen lung.
El trebuie să cunoască bine lista de contraindicaţii, să evite rănirea și trebuie să se
angajeze într-un program terapeutic de exerciţii la domiciliu.
Educând responsabilitatea propriei îngrijiri se crează premisele derulării celui mai
eficace tratament al durerii lombare, cu impact direct asupra revenirii în câmpul muncii.

15