Sunteți pe pagina 1din 3

Sub.

43
Reabilitarea si reinserţia psihosociala

Reabilitarea reprezinta promovarea programelor active avand drept scop


recuperarea maxima posibila de functionare a individului, prevenirea complicatiilor
pac cronic pe durata institutionalizarii si reabilitarea handicapului primar rezidual.
Recuperarea este un proces care se desfasoara chiar din stadiile terapeutice si
cuprinde terapii biologice si metode psihosociale terapeutice, ergoterapie, pregatirea pt
intoarcerea la acelasi loc de munca sau reorientarea profesionala, supravegherea in
timpul perioadei de acomodare, interventia activa corectiva.
Se realizează un conglomerat de metode psihoterapice şi interviu psihosocial în
secvenţe temporale şi combinaţii nestandardizate, mai degrabă adaptate programului
individual (case management) ce duc la optimizarea utilizării de resurse, tehnici,
structuri de asistenţă în favoarea pacientului cu rolul de ameliorare a independeţei,
calităţii vieţii.
Reabilitarea urmareste combaterea efectelor directe sau restante ale bolii psihice
prin utilizarea mediului social, a relatiilor existente in grupurile mici, care pot
restructura personalitatea si optimiza comunicarea.
Pt reabilitare este necesara stimularea complexa a partilor restante ale
personalitatii, pt ca acestea sa-l ajute pe pacient sa se reingrijeasca si sa functioneze in
mediul social.

Echipa terapeutică:
- este multidisciplinară – psihiatru, psiholog, asistent social, asistent medical,
instructor, „case manager” – coordonator;
- reabilitarea trebuie făcută prin farmacoterapie asociată cu dezvoltarea de
abilităţi pentru creşterea capacităţii adaptative şi funcţionării independente a
pacientului plus servicii sociale suportive;
Profesioniştii din comunitate au diferite funcţii:
- psihiatrul – evaluare şi monitorizare, farmacoterapie, orientare spre servicii
medicale, internare, psihoterapie, supervizare, reabilitare;
- psihologul – evaluare psihologică şi programe, consiliere psihoterapică,
supervizare, reabilitare;
- asistentul social – realizeaza ancheta socială, concepe un plan de reinserţie
socială şi aplicare, consiliere, manager de caz;
- asistentul medical – monitorizarea stării de sănătate, administrare tratament,
supravegherea activităţii pacientului, manager de caz;
- instructori – ergoterapie, terapie ocupaţională, activităţi recreative, programe
educaţionale şi profesionale, evaluarea activităţii pacientului, îndrumă după
aptitudini

Case - managementul este condiţionat de:


- continuarea îngrijirii şi accesibilitatea ei;
- eficienţa, disponibilitatea serviciilor terapeutice.

1
Funcţii:
- identificarea, includerea pacientului;
- evaluarea individuală globală, necesară planificării serviciilor;
- asigurarea conectării diferitelor servicii;
- monitorizarea serviciilor;
- sprijinirea şi promovarea intereselor pacienţilor, protecţie socială, juridică.

Terapia ocupaţională:
- se refereă la utilizarea eficientă a timpului liber, reluarea activităţilor
profesionale (sau începerea unora noi ce cresc stima de sine), cultivarea
autoîncrederii;
- cuprinde toate tehnicile de învăţare de abilităţi sociale (identificarea cu
reabilitarea);
- are ca metodă direcţionarea participării pacienţilor în activităţi selective cu rol
de a restitui, creşte, întări informaţiile sociale, de a facilita învăţarea abilităţilor
sociale şi funcţiile pentru adaptare, microproductivitate cu scăderea patologiei,
promovarea sănătăţii;
- au în vedere pacientul cu personalitatea sa, nu diagnosticul;
- trebuiesc promovate atitudini asertive, active.
Scopul:
- menţinerea stării de sănătate la individul vulnerabil;
- remedierea funcţiilor deficitare;
- promovarea de noi ocupaţii, sarcini zilnice, roluri noi (în funcţie de vârstă,
capacităţile reale);

Programe comunitare de susţinere


Servicii:
- identificarea pacienţilor cu nevoi de sprijin;
- asistenţă la oficialităţi;
- stabilizarea stărilor de criză;
- reabilitarea, evaluarea, aranjamentul stărilor tranzitorii;
- suportive (locuit, muncă, organizare timp, cultură);
- îngrijire medicală, psihiatrică;
- suport suplimentar pentru membrii familiei sau comunităţii;
- atragere de persoane din comunitate (promovarea voluntariatului);
- obţinere de drepturi pentru pacienţi;
- asigurarea unui management de caz pentru continuarea asistării.
Condiţii:
- evaluarea corectă a populaţiei cu risc;
- pregătireaşi garantarea asistenţei adecvate nevoilor (ţinându-se cont de
posibilităţile financiare, administrative, legale);
- existenţa agenţilor principali furnizori de servicii;
- stabilirea unei persoane care să fie contactul direct cu pacientul.

2
Alternative ale spitalizării:
- spitale „clasice”, mici (de maxim 200 pacienţi);
- spitale de zi, noapte;
- cămine protejate/apartamente de terapie/apartamente „satelit”;
- pensiuni pentru grupuri;
- apartamente supervizate;
- pensiuni pentru familii protejate (familii surogat);
- locuinţe de criză (maxim 5 zile, supervizat, pe perioade de vulnerabilitate
crescută);
- grupuri de self-help (cluburi psihosociale).

Elemente suplimentare faţă de sistemul clasic:


- evaluarea nevoilor pacientului, a simptomatologiei şi capacităţii funcţionale;
- număr crescut de membri specializaţi în programe de reabilitare şi management
de caz.

Calitatea vieţii – evaluarea eficienţei programelor de reabilitare;


- percepţia omului asupra propriei sale poziţii în raport cu scopurile personale şi
sistemul de valori acceptat
- termen incorporat în perspectiva deciziilor (OMS)
- evaluarea obiectivă a condiţiilor de viaţă şi percepţia subiectivă asupra calităţii
acestor condiţii;
Componente:
- starea de bine subiectiv;
- funcţionarea în roluri sociale şi relaţii interpersonale;
- factori de context materiali (venit, hrană, locuinţă), corelaţi cu caracteristicile
subiectului (facilităţi, educaţie, informaţii şi servicii);

S-ar putea să vă placă și