Critici la adresa behaviorismului lui Watson:

Orice sistem care propune o revizuire radicală și atacă ordinea existentă se expune inevitabil la critici. Chiar
dacă behaviorismul introdus de Watson în psihologia americană a promovat obiectivitatea, unii psihologi nu au
acceptat cu ușurință extremismul său. Mulți, chiar și susținătorii obiectivității, considerau că programul lui
Watson neglijează aspecte importante, precum procesele senzoriale și perceptive.

Edwin B. Holt (1873-1946):

Era în dezacord cu respingerea watsoniană a conștiinței și a fenomenelor mentale și credea că este posibilă
legarea experienței conștiente de referinți fizici.
Ca și Watson, recunoștea influența determinantă a mediului asupra instinctelor și a susținut că învățarea are loc
ca răspuns la motivații interioare și exterioare.
Era un precursor în identificarea impulsurilor interne, evita restrângerea comportamentului la unități stimul-
răspuns, preferând să exploreze comportamente mai ample, cu scopuri specifice pentru organism, ceea ce
contrasta cu abordarea lui Watson, care respingea termenul și conceptul de "scop".

Karl Lashley (1890-1958):

Lashley, fost elev al lui Watson, era deschis tradiției mecaniciste din psihologie.
A cercetat mecanismele cerebrale la șoareci. A formulat două principii notorii:
- Legea acțiunii de masă, conform căreia eficiența învățării este o funcție a masei corticale intacte (cu cât
există mai mult țesut cortical disponibil, cu atât mai bună va fi învățarea).
- Principiul echipotențialității, care susține că o parte a cortexului este esențialmente egală cu alta parte în
termenii contribuției sale la învățare.
Descoperirile sale au contrazis ideea lui Watson că creierul doar leagă impulsurile nervoase, susținând că
mecanismele cerebrale au un rol mai activ în învățare și au contestat astfel presupunerea lui Watson privind
comportamentul compus doar din reflexe condiționate.

William McDougall (1871-1938):

Era un psiholog englez și unul dintre cei mai aprigi adversari ai lui Watson. Este recunoscut pentru teoria sa
despre rolul instinctelor în comportament.
Conform teoriei lui McDougall privind instinctele, comportamentul uman rezultă din tendințele înnăscute de
gândire și acțiune. Watson a respins categoric conceptul de instinct, generând astfel un conflict între cei doi.

Controversa Watson-McDougall:
Pe 5 februarie 1924, Watson și McDougall au avut o dezbatere, câștigătorul fiind McDougall. Argumentele lor
au fost publicate în "Bătălia behaviorismului" (1929).
McDougall împărtășea opinia lui Watson privind importanța datelor comportamentale în psihologie, dar
susținea că datele conștiinței sunt la fel de esențiale.
El a criticat limitările behaviorismului, subliniind incapacitatea psihologilor de a înțelege sensul și precizia
comportamentului verbal fără introspecție.
McDougall a respins ipoteza lui Watson că experiența trecută determină în întregime comportamentul uman,
argumentând că o astfel de perspectivă elimină liberul arbitru și libertatea alegerii. El a susținut că, într-o astfel
de viziune deterministă, inițiativa umană, efortul creativ și aspirațiile către perfecțiune devin fără sens.

Contribuțiile behaviorismului lui Watson:

Watson a avut o activitate scurtă în psihologie, sub 20 de ani, dar a lăsat o amprentă profundă asupra disciplinei.
Într-un context de schimbări semnificative în atitudinea științifică, el a reprezentat eficient spiritul epocii și a
transformat psihologia, făcând-o mai obiectivă în metode și terminologie. Chiar dacă obiectivele ambițioase ale
programului său nu au fost în totalitate atinse, el este recunoscut pe scară largă pentru rolul său fondator.