𝕴𝖓𝖋𝖔𝖗𝖒𝖆𝖙𝖎𝖆 𝖅𝖎𝖑𝖊𝖎

Luni 18 Septembrie 2023 Autori: Filip Ana-Maria și Filip Matei Andrei Redacția Strada Cetății

Tudor Arghezi
O scurtă istorisire a unui mare nume.
„Tata, cum a fost un încăpățânat să nu-și ia niciodată slujbe
plătite, lucra și scria la reviste, și niciodată la comandă.”(Mitzura Arghezi)
Prin viața și opera sa, Arghezi pune poezia în șirul îndeletnicirilor naturale,
simple, dar fundamentale, aceasta conturând omul pe toate dimensiunile existenței
sale.
Părinţii scriitorului născut la 21 mai 1880, în Bucureşti, sub numele de Ion N.
Theodorescu, au fost originari din judeţul Gorj, „cel mai sărac şi mai pietros din
regiune", după propria mărturisire, cu „ţărani primitivi" şi un „folclor admirabil":„Cu
vocabularul restrâns al cuţitului îşi aranjau ei tărăşeniile de dragoste sau interesele.
În ce mă priveşte, cred că şi eu port în umbră o părticică din acest cuţit familial".
Sub pseudonimul Ion Theo (Ion Theodorescu), a debutat la 16 ani cu poezia „Tatăl
meu" publicată în „Liga Ortodoxă" a lui Macedonski (nr. 4 / 1896). Poetul a scris şi
pentru alte reviste macedonskiene (Revista modernă,„Viaţa nouă") poezii influenţate de
şcoala simbolisto-instrumentalistă. Macedonski i-a apreciat „cutezanţa fără margini", dar
şi tehnica versificării, la acea vârstă fragedă.
Numele de Arghezi, provine, potrivit scriitorului, din Argesis - vechiul nume al Argeșului, dar pseudonimul ar
putea proveni și din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza, potrivit criticului Ovid S. Crohmălniceanu.
În 1916, la 5 noiembrie, s-a însurat cu Paraschiva Burda, pe care o cunoscuse în 1910, la întoarcerea în ţară. Prin
devotamentul ei nemărginit, Paraschiva, pe care a numit-o „soţia, sora şi prietena de-o viaţă", i-a inspirat multe poezii
de dragoste, dar şi romanul „Ochii Maicii Domnului" din 1934. În 1924 şi, respectiv, 1925, s-au născut cei doi copii ai
lor, Domnica şi Iosif, alintaţi Mitzura şi Băruţu.
Vreme de şaptezeci de ani, între 1896 şi 1967, cu puţine întreruperi, Arghezi a scris pentru toate publicaţiile
importante ale vremii. A scos de unul singur ziarul „Bilete de papagal", în patru serii, iar mai înainte revista
„Cronica", a colaborat la „Linia dreaptă" a prietenului său Vasile Demetrius, la „Viaţa socială" şi „Facla" lui N.D.
Cocea, la „Seara" lui Bogdan-Piteşti înainte de 1916, la „Gazeta Bucureştilor" în anii ocupaţiei, la „Hiena" lui Pamfil
 𝕴𝖓𝖋𝖔𝖗𝖒𝖆𝖙𝖎𝖆 𝖅𝖎𝖑𝖊𝖎 Luni 18 Septembrie 2023

Şeicaru, la „Adevărul literar şi artistic", la „Informaţia zilei" şi la altele în interbelic, la „Adevărul" după 1944, la
„Contemporanul" sau la „Gazeta literară".
Artizan al verbului, magician al forței vizionare și adept al esteticii urâtului, Tudor Arghezi a rămas
celebru pentru stilul original în care a îmbinat simbolismul, modernismul și tradiționalismul, trăind o viață
consumată de drama cunoașterii, de tragicul însingurării eului modern. Voind să vorbească despre omul universal,
istoric, Arghezi ajunge deseori la o cartografie interioară. Căutând divinitatea în macrocosm și microcosm, în
zgomot și în tăcere, se întoarce permanent la una dintre îndeletnicirile
cele mai importante pentru el: jocul. N-am făcut altceva nimic, m-am
jucat, afirmă autorul textului Ars poetica. Poezia devine, pentru el, o
copilărie, un zbeng pe pietre, pe stele, urcioare, case, copaci, o joacă,
altfel spus, cu elementele(E. Simion).
Caracterizate prin limbajul poetic expresiv, pitoresc, prin stilul
oral, prin vorbirea familiară, argotică, prin arhaisme care le înrudesc
cu descântecele, potențând rafinamentul artistic, prin descrieri lirice
puternice, prin subiectele de sorginte biblică (Psalmii), folclorică și
mitică și temele existențiale abordate (raportul dintre divinitate și om,
condiția omului în univers și raportul lui cu sacrul), textele argheziene
par a împăca contrariile (coincidentia oppositorum) și a dematerializa
cuvintele până la iluzie, pendulând între pământesc și transcendent.
Nonconformist, este un senzual cu voluptăți de primitiv, orientat în aceeași măsură către rafinamentul citadin,
fiind caracterizat de Eugen Lovinescu ca având un suflet sfâșiat, faustian.

Dintre animale, Arghezi preferă viețuitoarele mici și desconsiderate, ca albina, viezurele, șarpele,
lăstunul, viermele, lăcusta, păianjenul, mâța, iepurele. Dintre plante, le alege de asemenea pentru a le evoca
tandru pe acelea care trec de obicei neobservate: trifoiul, meiul, macul, lintea, mazărea, curpenul, jneapănul,
iarba, pirul, buruiana, brusturele, sunătoarea. În mod similar, evocând uneltele utilizate de om, dă prioritate
tendențios celor ieftine și totuși folositoare: ciutura, secera, coasa, tocila, sapa, ciurul, fierăstrăul,
cuțitul, securea, ciocanul, cuiul, ilăul, condeiul. Înlocuind mantia și giuvaierurile cu catrința și mărgelele,
inima și fruntea cu călcâiul și degetul, rodia și ambrozia cu urda și mămăliga, el face o reformă de mari
proporții care îl șochează pe cititor. De aici provine impresia de noutate izbitoare pe care o provoacă poezia
lui Tudor Arghezi. O poezie în fond explicită și foarte puțin deviată de la regulile tradiționale ale rimei și
ritmului. Poetul afirmă insistent valorile despre care înclinam să credem, chiar dacă le simpatizam și noi, că n-
au măreția necesară pentru a intra în poezie. Epica însăși de care se servește Tudor Arghezi este domestică,
 𝕴𝖓𝖋𝖔𝖗𝖒𝖆𝖙𝖎𝖆 𝖅𝖎𝖑𝖊𝖎 Luni 18 Septembrie 2023

neeroică. Privind cu atenție și cu dorința de a face dreptate spre cele mai mărunte ființe și lucruri, poetul
descoperă o întreagă lume cu mari resurse lirice până la el prea puțin exploatate.

Adevărul este că mă simt mai mult tipograf decât scriitor. Și probabil prin tipografie și prin
minuțiozitatea îndeletnicirilor mele gazetărești am ajuns cum se zice ,,scriitor” - pun între ghilimele cuvântul
ăsta, pentru că verbul ,,a scrie” are atâtea implicații vaste pe care tinerii le iau cam ușurel, fără să le
cunoască, fără să le trăiască. Mi-a intrat în sânge afacerea asta și nu pot să mă debarasez de ea. Îmi vine cîte
o idee în somn și sar în sus și trebuie să o scriu. Câteodată e întuneric: o scriu și pe întuneric. Scrisul
trebuie foarte muncit și să fii pătruns de el adânc. Pe de o parte e o nenorocire, pe de altă parte e singura
satisfacție pe care poate să o aibă un om îndrumat pe calea asta. Eu scriu acuma cum scriam la 120 de ani: în
fiecare zi nu las condeiul din mână, și nu pot să dorm, să mă culc, să mănânc fără să îmi fac datoria. Eu le-am
spus copiilor mei din limba latină o vorbă pe care le-am scris-o pe toate caietele lor: nulla dies sine linea-
nicio zi să nu treacă fără să lucrezi. (extras dintr-un film documentar dedicat lui Tudor Arghezi cu ocazia
împlinirii vârstei de 85 de ani, realizat de TVR în 1965)

„ În psihologia lui Arghezi, nu sălășluiesc numai două suflete,

ci se ciocnesc principiile contradictorii ale omului modern. De-a lungul anilor, poezia i-a rămas punctul de sprijin fundamental

(Eugen Lovinescu)