Международная научно-практическая 31-ая годовщина

конференция «Наука. Образование. Культура» Комратского государственного университета

CZU 338.43

ASIGURAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR PERSOANEI ÎN ACTIVITATEA

SPECIALĂ DE INVESTIGAȚII

Jitariuc Vitalie
doctor în drept, Șef al secției nr. 1 (Investigații criminale) a Direcției Investigații „Sud”
a Inspectoratului național de Investigații, comisar principal.
e-mail: vjitariuc@gmail.com
orcid:0000-0003-5489-5058

Abstract. The state is obliged to guarantee the rights and freedoms of man and citizen, not
invoking, in this respect, the hypothetical presumption of good faith and conscientiousness of the
representatives of the law enforcement bodies. The requirement also applies to situations of
legislative regulation of admissible restrictions on certain rights and freedoms. These guarantees are
of particular importance in the field of special investigative activity, which is non-public and non-
procedural. However, considering that this activity, insofar as it infringes on the rights and freedoms
of the person, is ancillary, subordinated in relation to the tasks of preventing and combating crime
and investigating criminal cases, the procedural guarantees of protection of the person should not be,
in this case, weaker and less important than in criminal trial. One of the basic tasks of the criminal
trial is the inadmissibility of prosecuting innocent people for committing crimes, which imposes strict
requirements on the quality of the information obtained, used in justifying and formulating certain
conclusions in criminal cases. However, all these are meant to ensure an appropriate protection of the

380
 Международная научно-практическая 31-ая годовщина
конференция «Наука. Образование. Культура» Комратского государственного университета

rights and freedoms of the person in the criminal trial and in the investigative activity as a preliminary
stage.
Keywords: criminal trial, special investigative activity, investigating officer, special
investigative measures, evidentiary item, evidence, rights, freedoms, criminal procedure safeguards,
defense, insurance, criminal prosecution, publicity, secrecy, reasonable suspicion, restriction,
proportionality.

Dacă în teoria sancțiunilor penale s-au recunoscut dintotdeauna posibilitatea și necesitatea

restrângerii unor drepturi fundamentale, ca cele referitoare la libertatea individuală sau proprietate,
doctrina modernă și legislațiile tuturor statelor au găsit oportună instituirea unor ingerințe justificate
și cu titlul procesual.Problema care se pune în contemporanietate este dacă aceste ingerințe pot și
trebuie să fie extinse la alte drepturi și libertăți, avîndu-se în vedere îndeosebi cele legate de viața
privată și intimitate, comunicările de orice fel sau domiciliul în sensul său larg.
Pentru secolul XX, mai ales în a doua sa jumătate, o dominantă a dreptului la scară mondială a
constituit-o grija față de drepturile omului și garantarea acestora atât în edictarea tuturor normelor
legale cât mai ales în domeniul activității judiciare.Pașii uriași pe care știința și tehnica i-au făcut în
secolul trecut proiectează perspective ample pe linia constantă și probabil accelerată a acestei
tendințe. Nu știm ce ne rezervă viitorul în adoptarea unor procedee și mijloace nebănuite de
descoperire a infracțiunilor. Oricare ar fi acestea și oricât de sofisticate nu ar fi ele, nu trebuie să
devină un scop în sine și mai ales o justificare a ideii că în folosul general informațiile de mare
importanță pot fi obținute prin orice mijloace [14, p. 8-9].
Deși specialiștii în domeniu identifică apariția activității speciale de investigații odată cu
activitățile primare ale statului de cercetare a infracțiunilor, reglementări normative autohtone în acest
domeniu au apărut odată cu adoptarea legii privind activitatea operativă de investigații, nr. 45-XII din
12,04.1994. Anterior acest domeniu important al activității sociale era lăsat la latitudinea
reglementărilor departamentale, inaccesibile publicului, deși repercusiunile activității speciale de
investigații limitau substanțial exercitarea celor mai importante drepturi ale omului. În același timp,
chiar și după adoptarea Legii privind activitatea operativă de investigații, unele aspecte legate de
drepturile fundamentale ale omului, afectate în cadrul activității în cauză, au continuat să fie
reglementate prin acte normative subordonate legii, inaccesibile publicului larg. În consecință,
ultimele tendințe în instituționalizarea activității speciale de investigații, prin adoptarea Legii privind
activitatea specială de investigații, nr. 59 din 29.03.2012 [9] și modificările operate în alte acte
normative (în special în Codul de procedură penală al Republicii Moldova [1]), nu pot fi, în opinia
autorului I. Covalciuc, decât salutate. Or, în opinia acestui autor, este dificil de stabilit ceea ce nu
există, mai cu seamă dacă activitățile respective au caracter, dacă nu secret, atunci, cel puțin, nepublic,
iar eventuala ingerință a agenților statului în sfera drepturilor fundamentale ale omului, de regulă, nici
nu poate fi sesizată de către persoanele vizate cu consecințele de rigoare [4, p. 3].
Normele constituționale consolidează baza juridică al statului contemporan civilizat,
fundamentat pe prinicipiile democratice, ale divizării puterilor în stat, ale priorității drepturilor și
libertăților inalienabile ale persoanei și în ceea ce privește supremația legii. Statul este principalul
actor pe scena dreptului, având cele mai mari competențe și împuterniciri în acest sens [16, p. 19-20].
Respectiv, împuternicirile organelor statale în sfera reglementării și exercitării activității speciale de
investigații, exercitarea obligațiilor statale în acest domeniu nu pot să nu aibă o nuanță constituțională.
Metodele speciale de supraveghere sau de cercetare (cunoscute în legislația Republicii Moldova
cu denumirea de măsuri speciale de investigație – n.n.), reprezintă procedee probatorii care vizează
investigarea unor infracțiuni grave de așa manieră încât persoanele în cauză să nu aibă cunoștință de
acest lucru (Recomandarea 10/2005 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei). Toate aceste
tehnici sunt susceptibile să aducă limitări vieții private a persoanei vizate, astfel încât legea procesual-
penală a reglementat în mod expres condiții de proporționalitate și de subsidiaritate pentru a realiza
un echilibru între eficiența procesului penal și protecția drepturilor fumdamentale ale persoanei [2, p.

381
 Международная научно-практическая 31-ая годовщина
конференция «Наука. Образование. Культура» Комратского государственного университета

427]. Deci, una dintre cele mai importante garanții ale asigurării drepturilor și libertăților persoanei
în procesul efectuării activității speciale de investigații se regăsește în respectarea temeiurilor legale
și condițiilor măsurilor speciale de investigații. De faptul pe cât de clar sunt determinate, fixate și
reglementate aceste temeiuri și condiții, depinde corectitudinea acestor măsuri. De asemenea,
efectuarea activității speciale de investigații într-un cadru legal condiționează posibilitatea folosirii
rezultatelor ei în probatoriul procesual-penal. Din acest considerent, temeinicia activității speciale de
investigații și a măsurilor exercitate în cadrul ei este apreciată destul de minuțios de către ofițerii de
urmărire penală, procurori, judecători și avocați [17, p. 141].
Drepturile persoanei reprezintă elementul statutului juridic al individului în sociatate (de rând
cu obligațiile acestuia), ce caracterizează posibilitățile și revendicările acesteia în domeniul economic,
social, juridic și politic. În raport cu activitatea specială de investigații, doctrina de specialitate
evidențiază trei aspecte de bază ale drepturilor omului: a) examinarea acestora în calitate de obiect de
bază al protecției juridice; b) îngrădirea forțată a unor drepturi ale persoanei în baza prevederilor
normelor constituționale și ale altor ramuri de drept; c) încălcarea ilegală a acestor drepturi de către
participanții la activitatea specială de investigații, fapt ce atrage după sine răspunderea juridică.
Respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului în cadrul activității speciale de investigații
reprezintă un caz particular de respectare a dreptului, este o formă particulară a realizării normelor de
drept. În acest caz, respectarea dreptului constă în abținerea organelor operativ-investigative și ale
persoanelor care le reprezintă de la comiterea acțiunilor, inacțiunilor interzise prin lege: Or,
respectarea reprezintă o formă a comportamentului pasiv din partea celor ce sunt antrenați în
exercitarea activității speciale de investigații. Respectarea drepturilor omului în cadrul activității
speciale de investigații presupune următoarele momente: 1) organele operativ-investigative și ofițerii
de investigații nu pot atenta la inviolabilitatea vieții private, a domiciliului și proprietății, la secretul
corespondenței; 2) este inadmisibilă exercitarea activității speciale de investigații în vederea realizării
unor sarcini sau obiective care nu sunt prevăzute de legislația operativ-investigativă; 3) organelor
operativ-investigative și ofițerilor de investigații li se interzice efectuarea măsurilor operativ-
investigative în interesul partidelor politice, a organizațiilor religioase sau obștești, să participe în
activitatea organelor puterii de stat, să divulge informațiile ce țin de viața privată și de bunul nume al
persoanei [18, p. 38-39].
Literatura de specialitate de atrage atenție la faptul că folosirea metodelor speciale este supusă
unor condiții, la care sunt atribuite: a) rezonabilitatea, adică să existe o suspiciune rezonabilă cu
privire la săvârșirea unei infracțiuni; b) proporționalitatea, în sensul că măsura să fie proporțională
cu restrângerea adusă unor drepturi sau libertăți fundamentale; c) subsidiaritatea, ceea ce presupune
că probele nu pot fi obținute în alte modalități procedurale sau utilizarea altor modalități să presupună
dificultăți deosebite, care ar putea prejudicia mersul cercetărilor ori ar periclita siguranța unor
persoane sau a unor bunuri de valoare [15, p. 228]. Condițiile de efectuare a măsurilor speciale de
investigații derivă din raționamentele expuse de către Curtea Europeană în materia art. 8 din
Convenție. Or, necesitatea unei ingerințe în viața privată poate fi justificată numai atunci când nu se
poate realiza scopul de investigație printr-o altă măsură mai puțin restrictivă. Bănuiala rezonabilă
presupune existența unui cumul de informații care să convingă un observator independent că, în cazul
de față, a fost comisă o faptă interzisă de legea penală și această faptă putea fi comisă de către
persoana care va fi supusă unor ingerințe în viața privată [6, p. 426]. Per ansamblu, bănuiala
rezonabilă nu poate fi divizată în bănuială de fapt și bănuială de drept, deoarece ea reprezintă un tot
întreg, iar în momentul în care bănuiala rezonabilă apare la investigator, generează obligații de a
întreprinde măsuri în vederea confirmării sau infirmării ei. Bănuiala de fapt și de drept poate fi
acceptată doar convențional; bănuiala de drept ar viza măsuri procedurale, în timp ce bănuiala de fapt,
constituie o presupunere, o percepție senzorial-logică a faptei penale investigate. Conceptul de
bănuială rezonabilă în dreptul procesual-penal prezumă o presupunere sau un raționament
probabilistic, o concluzie preliminară privind implicarea unei persoane în comiterea unei infracțiuni;

382
 Международная научно-практическая 31-ая годовщина
конференция «Наука. Образование. Культура» Комратского государственного университета

în cazul bănuielii rezonabile vinovăția nu are un caracter definitiv, suscitând investigații preliminare
suplimentare și o fundamentare din partea investigatorului [12, p. 14-15].
Atragem atenție și la faptul că instanța Europeană analizează și îndeplinirea condițiilor de
subsidiaritate și proporționalitate a măsurilor speciale de investigații. Or, acestea sunt dispuse doar
atunci când pe altă cale este imposibilă realiarea scopului procesului penal. Aceasta înseamnă că
probele din dosar nu trebuie să fie unicile probe administrate până la dispunerea operațiunii și cu atât
mai mult la transmiterea în instanță. În cazul respectării subsidiarității în discuție poate fi pus doar
modul în care nemijlocit a fost realizată operațiunea și nu caracterul general și modul cum a fost
autorizată. Astfel, în fiecare cauză în care analiza Curții a conchis neîncălcarea dispozițiilor art. 6
parag. 1, aceasta a reținut că probele obținute de organele de investigații nu au fost unicele din cauză,
instanțele judecătoreștri având posibilitatea de a administra și alte mijloace de probă, pe care persoana
interesată le-a putut contesta în cadrul unei proceduri contradictorii, desfășurată în fața instanței.
Astfel, în speță, în cauza Klass și alții vs. Germania, Curtea a hotărât că o impersoană poate, în
anumite condiții, să se pretindă victima unei încălcări cauzate prin simpla existență a unor măsuri
secrete sau a unei legislații care permite astfel de măsuri, fără a fi nevoie să pretindă că acestea i-au
fost aplicate în realitate. În plus, condițiile necesare trebuie să fie definite în fiecare cauză în parte, în
funcție de dreptul/drepturile din Convenție a cărui/căror încălcare a fost invocată, caracterul secret al
măsurilor în litigiu și relația dintre reclamant și măsurile respective [6, p. 430; 7]. Dacă ne vom referi
la asigurarea drepturilor și libertăților persoanei în activitatea specială de investigații în Republica
Moldova, cadrul juridic autohton este favorabil protecției drepturilor și libertăților omului, prin
stabilirea modului de atac a unor acțiuni și acte ilegale ale organului de urmărire penală, ale organului
care exercită activitatea specială de investigații sau ale procurorului care exercită nemijlocit acțiuni
de urmărire penală, judecătorului de instrucție, în scopul restabilirii drepturilor și libertăților lezate
[13, p. 165].
Reținem și faptul că procurorul este nu doar unicul subiect din afara subdiviziunilor specializate
ale autorităților care efectuează activitatea specială de investigații cu cele mai vaste atribuții în
domeniul verificării activității speciale de investigații, dar, practic, este unic și din persoectiva
deciziilor pe care le poate lua în cadrul acestor proceduri. Procurorul efectuează, inclusiv din oficiu,
controlul asupra respectării legislației privind activitatea specială de investigații. De asemenea, tot el
dispune și de instrumentele juridice corespunzătoare pentru sancționarea disciplinară a persoanelor
culpabile de încălcarea prevederilor legale în cadrul activității speciale de investigații. Din conținutul
cadrului legal rezultă o situație diferențiată de control a legalității măsurilor speciale de investigații,
aceasta referindu-se nu doar la organele implicate în activitatea respectivă, ci și la sfera nemijlocită a
controlului. Se constată că măsurile speciale de investigații, efectuate în cadrul procesului penal, pot
fi supuse inclusiv controlului judiciar al fazei prejudiciare, pe când măsurile speciale de investigații
efectuate în afara procesului penal nu cunosc o atare procedură [4, p. 18]. În altă ordine de idei, dacă
în cadrul procesului penal pot fi depuse plângeri împotriva acțiunilor/inacțiunilor și actelor organului
de urmărire penală și ale organului care exercită activitatea specială de investigații, atunci, în cadrul
activității speciale de investigații pot fi contestate doar ordonanța de dispunere și, respectiv, de
verificare a legalității acestei măsuri. Concluzia este evidentă: legea prevede diferențiat posibilitatea
contestării anumitor acte în funcție de procedura în care acestea au fost efectuate, fapt care antrenează
ideea inegalității în fața legii. Cele menționate, raportate la practica Curții Europene a Drepturilor
Omului, care, cu ocazia examinării cauzei Argintaru vs. România [8] a egalat, practic, faza
premergătoare urmăririi penale cu procesul penal. Or, cadrul legal în vigoare ar face posibilă ca
ingerința de aceeași gravitate, în anumite cazuri, să poate fi contestată, inclusiv pe cale judiciară, iar
în alte cazuri nu [4, p. 18; 2, p. 350].
Raporturile juridice ce apar în procesul efectuării controlului judiciar inițial asupra activității
speciale de investigații unde încă nu avem părți, unde subiectul verificat nu are statut de participant
la proces și nici nu cunoaște despre acest fapt, au un caracter specific, excluzând din sfera sa
persoanele în a căror privință este efectuată activitatea specială de investigații. Deoarece persoanele

383
 Международная научно-практическая 31-ая годовщина
конференция «Наука. Образование. Культура» Комратского государственного университета

în a căror privință, de către instanța de judecată, sunt examinate materialele referitoare la îngrădirea
drepturilor lor constituționale nu sunt subiecți ai raporturilor juridice, apoi ele nu obțin careva drepturi
subiective în acest sens, inclusiv dreptul la examinarea cauzei de către o instanță de judecată
competentă în materie. Persoanele devin subiecți ai acestui drept constituțional doar în rezultatul unui
control judiciar ulterior și al contestării pe cale judiciară a hotărârilor și acțiunilor organelor operativ-
investigative, precum și în procesul utilizării rezultatelor activității speciale de investigații în cadrul
procesului penal.
Concluzii și recomandări. Activitatea operativ-investigativă este destul de specifică și
multilaterală, din care considerent aspectele juridico-constituționale ale acestei activități sunt
multiple, specifice și destul de diversificate. Problemele legate de aprecierea acestei activități
presupun soluționarea unui spectru larg de chestiuni care țin de mai multe ramuri ale dreptului, ceea
ce evidențiază necesitatea studierii amănunțite a activității speciale de investigații și a respectării
drepturilor și libertăților persoanelor în cadrul ei.Cercetarea subiectului asigurării drepturilor și
libertăților persoanei în activitatea specială de investigații ne demonstrează că măsurile operativ-
investigative reprezintă o pârghie eficientă în lupta cu infracționalitatea. În același timp,
reglementarea juridică a măsurilor operativ-investigative înregistrează anumite lacune și contradicții,
necesitând o revizuire și perfecționare, inclusiv în ceea ce privește asigurarea respectării drepturilor
și libertăților persoanelor în a căror privință se exercită activitatea specială de investigații. Asigurarea
și garantarea constituționalității obținerii rezultatelor activității speciale de investigații are o
importanță substanțială în raport cu posibilitatea solosirii lor în cadrul probatoriului procesual-penal.
De asemenea, de lege ferenda, susținem completarea art. 1321 din Codul de procedură penală al
Republicii Moldova cu alin. (3) în următoarea redacție: „Măsurile speciale de investigații se dispun
nu doar în privința faptului infracțiunii sau referitor la persoana care pregătește, comite sau a coimis
o infracțiune, ci și în vederea prevenirii comiterii faptelor infracționale”.

Bibliografie:
1. Codul de procedură penală al Repiblicii Moldova. Legea Republicii Moldova nr.122-XV din 14
martie 2003. Monitorul Oficial, 2003, nr.104-110. În vigoare din 12 iunie 2003.
2. Codul de procedură penală. Comentariu pe articole. Coordonator M. Udroiu. Ed. C. H. BECK.
București, 2015.
3. Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale din 04
noiembrie 1950. Semnată de către Republica Moldova la 13 iulie 1995, Ratificată prin Hotărîrea
Parlamentului Republicii Moldova nr.1298-XIII din 24 iulie 1999. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1999, nr. 54-55/502.
4. Covalciuc I. Măsuri speciale de investigații autorizate de procuror în procesul penal.
Autoreferatul tezei de doctor în drept. Chișinău, 2018.
5. Declarația Universală a Drepturilor Omului.Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 217 A (III)
din 10.12.1948. În: Tratate internaționale.Vol. I. Chișinău, 2001. p. 11-18.
6. Dolea I. Codul de procedură penală al Republicii Moldova (Comentariu aplicativ). Ediția a 2-a.
Ed. Cartea Juridică. Chișinău, 2020.
7. Hotărârea CtEDO în cauza Klass și alții vs. Germania, din 6 septembrie 1978, nr. 5029/71, par.
34-36.http://jurisprudentacedo.com. (accesat pe 15.01.2022)
8. Hotărârea CtEDO în cauza Argintaru vs. România, din 8 ianuarie 2013, par.
27.http://jurisprudentacedo.com. (accesat pe 15.01.2022).
9. Legea Republicii Moldova privind activitatea specială de investigații, nr. 59 din 29.03.2012. //
Monitorul Oficial nr. 113-118/373 din 08.06.2012.
10. Legea Republicii Moldova „Cu privire la Procuratură”, Nr. 3 din 25.02.2016. // Monitorul Oficial
nr. 69-77/113 din 25.03.2016.

384
 Международная научно-практическая 31-ая годовщина
конференция «Наука. Образование. Культура» Комратского государственного университета

11. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Adoptat prin Rezoluţia Adunării
Generale a ONU nr.2200 A (XXI) din 16 decembrie 1966, art.9 alin.4. În: Tratate internaţionale
la care Republica Moldova este parte. Vol. I. Chişinău, 1998. p. 30-50.
12. Pântea A. Bănuiala rezoabilă: cadrul procesual penal național și jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului. Autoreferatul tezei de doctor în drept. Chișinău, 2018.
13. Șterbeț V., Avram M., Popovici T. et al. Ghidul judecătorului de instrucție. Ed. Cartier Juridic.
Chișinău, 2007.
14. Udroiu M., Slăvăiu R., Predescu O. Tehnici speciale de investogare în justiția penală. Ed. C. H.
BECK. București, 2009.
15. Volonciu N., Vasiliu A., Gheorghe R. Noul Cod de procedură penală adnotat. Partea generală.
Analiză comparativă. Noutăți, explicații, comentarii. Ediția a II-a, revizuită și adăugită. Ed.
Universul Juridic. București, 2016.
16. Зорькин В. Д. Конституционно-правовое развитие России. Изд. Норма. М., 2011.
17. Чечетин А. Е. Актуальные проблемы теории оперативно-розыскных мероприятий.
Монография. Издательский Дом Шумиловой И. И. М., 2006.
18. Шумилов А. Ю. Курс основ оперативно-розыскной деятельности. Учебник. Издательский
Дом Шумиловой И. И. М., 2006.

385