CURS 11

FUNDATII
1. Principii generale ale conformării de rezistenţă a infrastructurilor
1.1. Definirea sistemului structural şi a subsistemelor componente ale
construcţiei
Sistemul structural reprezintă ansamblul elementelor care asigură
rezistenţa şi stabilitatea unei construcţii sub acţiunea încărcărilor statice şi
dinamice, inclusiv cele seismice.

Elementele structurale pot fi grupate în patru subsisteme: suprastructura (S); substructura (B);
fundaţiile (F); terenul de fundare (T) (fig. 1).
Suprastructura (S) reprezintă ansamblul elementelor de rezistenţă situate deasupra infrastructurii
(I).
Infrastructura (I) - este alcătuită din substructură (B) şi fundaţii (F). La construcţiile care nu au
substructură, infrastructura este alcătuită din fundaţii.
Substructura (B) - este zona poziţionată între suprastructură şi fundaţii.
Fundaţiile (F) - reprezintă ansamblul elementelor structurale care transmit încărcările la terenul
de fundare.
Terenul de fundare (T) - reprezintă suportul construcţiei sau volumul de rocă sau de pământ care
resimte influenţa construcţiei respective, sau în care pot avea loc fenomene care să influenţeze
construcţia.
 Fig. 1. Componentele
sistemului structural:
- Suprastructura (S);
- Substructura (B);
- - Fundaţiile (F);
- Terenul de fundare (T);
- nfrastructura ()

1.2. Cerinţe privind proiectarea fundaţiilor

Fundaţiile trebuie proiectate astfel încât să transmită la teren încărcările construcţiei, inclusiv cele
din acţiuni seismice, asigurând îndeplinirea condiţiilor privind verificarea terenului de fundare la stări
limită.
Se vor impune condiţiile de verificare la stările limită ultime şi ale exploatării normale.
Infrastructura se va proiecta astfel încât să fie solicitată în domeniul elastic de comportare.
Capacitatea portanta a terenului este presiunea maxima pe care o poate suporta terenul de
fundare, fara a exista pericolul ruperii acestuia, sau al unor tasari care sa pericliteze constructia.
Terenul de fundare este supus sarcinilor transmise de constructie; acesta are in componenta sa
roci stancoase sau pamantoase.
Rocile pamantoase (pamanturile) sunt formate din aglomerari necimentate de particule solide,
cu proprietati foarte diferite; ele pot fi coezive sau necoezive. Rezistenta pamanturilor necoezive
depinde de gradul de indesare.
Pamanturile necoezive constituie un teren bun de fundare, cuprind nisipuri, pietrisuri si blocuri si
raman cu rezistenta neinfluentata de prezenta apei dar influentata de gradul de indesare
(compactare).
 Pamanturile coezive provin din alterarea chimica a rocilor stancoase si sunt formate din particule
fine de praf si argila. Aceste particule sunt influentate de prezenta apei, se contracta la uscare, sunt
plastice si au coeziune. Cresterea continutului de apa majoreaza compresibilitatea si micsoreaza
rezistenta pamanturilor coezive.
Rocile stancoase sunt formate din mase cimentate sau cristaline, au rezistenta mare si
compresibilitate mica.

2. ALEGEREA TIPULUI DE FUNDAŢIE

2.1. Factori de care depinde alegerea tipului de fundaţie
2.1.1. In functie de adancimea de fundare, exista doua tipuri de fundatii:
A. Fundatii directe (de suprafata) Hf < 2.00 … 3.00 m
B. Fundatii indirecte (de adancime) Hf > 6.00 m

2.1.2. Sistemul structural al construcţiei

- tipul de suprastructură (în cadre, cu pereţi etc.);
- dimensiuni (deschideri, travei, înălţimi – suprateran şi subteran);
- alcătuirea substructurii;
- materiale (beton, metal, zidărie etc.);
- eforturile transmise fundaţiilor în grupările fundamentale şi speciale de încărcări;
- sensibilitatea la tasări a sistemului structural.

2.1.3. Condiţiile de teren

- natura şi stratificaţia terenului de fundare, caracteristicile fizico-mecanice ale straturilor de
pământ sau de rocă şi evoluţia acestora în timp;
- condiţiile de stabilitate generală a terenului (terenuri în pantă cu structuri geologice susceptibile
de alunecări de teren etc.);
- condiţiile hidrogeologice (nivelul şi variaţia sezonieră a apelor subterane, agresivitatea apelor
subterane, circulaţia apei prin pământ etc.);
 - condiţiile hidrologice (nivelul apelor de suprafaţă, posibilităţi de producere a inundaţiilor, a
fenomenului de afuiere etc.).

2.1.4. Condiţiile de exploatare ale construcţiei

- eforturile transmise la fundaţii (din sarcini statice şi dinamice – vibraţii produse de utilaje etc.);
- posibilitatea pierderilor de apă sau substanţe chimice din instalaţiile sanitare sau industriale;
- încălzirea terenului în cazul construcţiilor cu degajări mari de căldură (cuptoare, furnale etc.);
- degajări de gaze agresive care poluează apele meteorice şi accentuează agresivitatea chimică
a apelor subterane;
- influenţa deformaţiilor terenului de fundare asupra exploatării normale a construcţiei;
- limitarea tasărilor în funcţie de cerinţele tehnologice specifice.

2.1.5. Condiţiile de execuţie ale infrastructurii

- adâncimea săpăturii pentru realizarea fundaţiilor construcţiei şi modul de asigurare a stabilităţii
săpăturii;
- existenţa unor construcţii în vecinătate care pot fi afectate de lucrările de execuţie a
infrastructurii (instabilitatea taluzului, afuierea terenului la realizarea epuismentelor etc.);
- sistemul de epuismente;
- prezenţa reţelelor de apă - canal, de gaze, de energie electrică etc.
A. FUNDATII DIRECTE (DE SUPRAFATA)
Urmatoarele capitole se referă la următoarele tipuri de fundaţii directe:
a) fundaţii izolate ce sunt alcatuite dintr-o placa simpla, patrata sau dreptunghiulara, de grosime
uniforma. Aceste fundatii pot fi prevazute cu trepte sau fete inclinate pentru transmiterea sarcinilor de
la stalpi;
b) fundaţii continue:
- fundatii continue rigide sub ziduri portante si sub siruri de stalpi pozati atat de aproape, incat
fundatiile izolate ar fi tangente;
- fundatii continue elastice (talpi de beton armat) sub ziduri si sub siruri de stalpi, in cazul cand
capacitatea portanta a terenului este scazuta;
 c) fundaţii radier ce se folosesc in cazul terenurilor cu capacitate redusa, la sarcinile foarte mari,
sau in cazul cand proiectarea fundatiilor izolate sau continue nu este rationala. Acest tip de fundatii
reduce tasarile diferentiale, in cazul terenurilor neuniforme sau al stâlpilor cu incarcari diferite.

Fig. 2
Dupa modul de preluare a eforturilor si dupa deformabilitatea la contactul pamant-fundatie,
exista:
- fundatii rigide, ce preiau in conditii bune numai eforturile de compresiune, fiind alcatuite din
materiale cu rezistenta redusa la intindere (zidarie de piatra, beton simplu);
- fundatii elastice, ce preiau la fel de bine eforturile de compresiune si intindere rezultate din
incovoiere.
 2.2. Criterii pentru alegerea adâncimii minime de fundare
2.2.1. Adâncimea de fundare Df este distanţa măsurată de la nivelul terenului (natural sau
sistematizat) până la talpa fundaţiei.
Principalele criterii pentru alegerea adancimii de fundare sunt aratate in continuare.

C.T.A. – Cota Teren Amenajat

C.F. – Cota de Fundatii

Fig. 3. Adâncimea de fundare la clădiri fără Fig. 4. Adâncimea de fundare la clădiri cu subsol.
subsol. 1 – bloc fundatie; 2 – perete subsol;
1 – bloc fundatie; 2 – cuzinet; 3 – placa; 4 – perete zidarie.
3 – placa; 4 – perete zidarie.

a. - adâncimea de îngheţ Hi;

Este in functie de zona climatica si se masoaraPentru
de la cotaa terenului
preveniamenajat
aparitia(CTA)
acestui
pina laaspect
cota
pana la care se face simtit efectul inghetului in defavorabil pentru
iernile cele mai fundatie, este necesar stabilirea
geroase.
cotei variatiilor
Terenul este supus pe o anumita adancime minime sezoniere
de fundare pentru talparespectiv
de temperatura, fundatiei,
ciclurilor repetate de inghet-dezghet. Prin inghettotdeauna cu 10in...pamant
, apa prezenta 20cm isi
submareste
adâncimea minima
volumul, de
fapt ce
înghet,
determina exercitarea unor eforturi suplimentare asuprapentru ca fundatia sa rezeme pe un strat de
talpii fundatiei.
pamânt nedeformabil.
Aceasta adancime este stabilita pentru Romania
prin STAS 6054/1977 si are valori, pe zone, cuprinse
intre 0,60 si 1,10 metri.
 In stas 6054 / 77, adancimea de inghet este definita drept « nivelul cel mai coborat al izotermei
de 0ºC ».
 Figura x: Zonarea teritoriului Romaniei dupa adancimea de inghet, conform STAS 6054/77 „Adancimi maxime
de inghet”
Normativul NP.112-04 indică adâncimile minime de fundare funcţie de adâncimile de ingheţ, de
nivelul apei subterane şi de natura terenului de fundare (tab.I.1).
Tabel normativ cf NP 112/04 ????? il punem?
Tabelul 2.1

Terenul de fundare HÎ H Adâncimea minimă

adâncimea adâncimea de fundare(cm)
de îngheţ apei subterane faţă de cota Terenuri Terenuri
(cm) terenului natural supuse ferite
(m) acţiunii de
îngheţului îngheţ*)
Roci stâncoase oricare oricare 30÷40 20
Pietrişuri curate, nisipuri mari şi H 2,00 Hî 40
mijlocii curate oricare H < 2,00 Hî + 10 40
Pietriş sau nisip argilos, argilă H 2,00 80 50
grasă Hî 70 H < 2,00 90 50
H 2,00 Hî + 10 50
Hî > 70 H < 2,00 Hî + 20 50
Nisip fin prăfos, Hî 70 H 2,50 80 50
praf argilos, argilă prăfoasă şi Hî > 70 H < 2,50 90 50
nisipoasă Hî 70 H 2,50 Hî + 10 50
Hî > 70 H < 2,50 Hî + 20 50

b. - nivelul apei subterane;

Pozitia nivelului apei subterane va influenta, alaturi de alegerea sistemului de fundare, modul de
executie al fundatiei.
Daca este posibil, se va evita fundarea sub nivelul apei subterane, legata de dificultati la
executie si in exploatare.
In cazul nivelului ridicat al apei subterane, vor fi necesare lucrari de epuismente, de izolare a
amplasamentului de apa inconjuratoare sau de executia fundatiilor sub apa.
 În cazul a (fig. I.8a) se va căuta ca săpătura să nu fie dusă prea adânc, pentru a se evita lucrări
de epuismente (h > 50 cm).
În cazul b (fig. I.8b) este necesar a se proceda la lucrări de epuismente pentru evacuarea apei
din săpătură sau la folosirea unor metode de executare a fundaţiilor sub apă.

c. - natura terenului de fundare;

Terenul bun de fundare este alcătuit dintr-un pământ de bună calitate şi într-un strat de grosime
mare, uniform, care permite amplasarea fundaţiei la orice nivel sub cel minim admis. Talpa fundaţiei
va pătrunde cel puţin 20cm în stratul natural bun de fundare.
Din punct de vedere tehnic, la această adâncime, capacitatea portantă a pământului trebuie să
fie mai mare decât presiunea transmisă de construcţie prin intermediul fundaţiei.
Terenul bun de fundare este ales pe baza studiului geotehnic al amplasamentului, a efectuarii
calculelor de capacitate portanta si tasare.

d. - înălţimea minimă constructivă a fundaţiei

Astfel la clădiri fără subsol, adâncimea de fundare se ia ca în fig. 2, iar la clădiri cu subsol ca în
fig. 3, cu specificaţia că în acest din urmă caz putem avea o adâncime de fundare exterioară D fe şi
una interioară Dfi, calculată de la talpa fundaţiei la cota pardoselii subsolului.
La clădiri cu subsoluri neîncălzite, adâncimea minimă de fundare pentru pereţii exteriori este de
100 cm sub nivelul pardoselii subsolului, iar la subsolurile încălzite, de cel puţin 50 cm.
 e. - condiţiile tehnologice
???

f. Cota de fundare a clădirilor învecinate

Exista situatii când este necesar ca o construcţie noua să se amplaseze în imediata apropiere a
uneia mai vechi. Fundaţiile marginale învecinate se recomandă să se aşeze cu tălpile la acelaşi nivel.
Dispunerea fundaţiei noi la o cotă mai ridicată nu este admisă, deoarece presiunile ce se
dezvoltă pe talpă produc împingeri pentru care fundaţia existentă nu a fost dimensionată (fig.I.6 a).

a. b.
Fig. 6. Fundatii invecinate aflate la cote diferite
Când fundaţia nouă este necesar a se amplasa sub nivelul tălpii fundaţiei vechi (fig.I.6 b), se
recomandă să se studieze posibilitatea coborârii cotei de fundare prin subzidire, la construcţia veche.
O altă soluţie pentru această situaţie constă în executarea în imediata apropiere a construcţiei
existente a unui perete din beton turnat direct în pământ (pereţi mulaţi), la adăpostul căruia se
execută săpătura pentru noua fundaţie.
 3. MATERIALE UTILIZATE LA FUNDAŢII
Fundaţiile se alcătuiesc în mod obişnuit din: zidărie de piatră, beton simplu, beton ciclopian si
beton armat. De asemenea, pentru termo şi hidroizolare se folosesc materiale auxiliare ca: polistiren,
bitum, carton şi pânză asfaltată, folie P.V.C. etc.
Caracteristicile betoanelor utilizate la executarea fundaţiilor se stabilesc de proiectant în funcţie
de destinaţie, solicitări, condiţiile mediului de fundare şi influenţa acestora asupra durabilităţii
betonului din fundaţii.
Piatra se foloseşte mai mult în zonele de deal şi de munte pentru a reduce costul transportului.
Trebuie să aibă o rezistenţă la compresiune de cel puţin 200 daN / cm2, o rezistenţă suficientă la
acţiunea intemperiilor şi dimensiuni de 10÷30cm.
 Fundaţiile de piatră se pot executa fără mortar (la construcţiile de mică importanţă) sau cu
mortar de ciment şi var hidraulic (la celelalte construcţii de obicei din mediul rural). Blocurile de piatră
se aşează în poziţie de echilibru stabil.
Grosimea fundaţiilor va fi de cel puţin 60 cm pentru piatra brută spartă neregulat şi bolovăniş de
râu şi de cel puţin 50 cm pentru piatra brută cu două feţe plane şi paralele. Mortarul întrebuinţat va
avea marca de cel puţin M10. In general, pentru proiectarea fundaţiilor din zidărie de piatră se aplică
prevederile STAS 2917-79.

Betonul ciclopian se obtine prin inglobarea in beton in proportie de 30% a bolovanilor de rau, a
pietrei brute sau a sparturilor din fundatiile demolate. Blocurile de piatra sau bolovanii nu ytrbuie sa
vina in contact direct, fiind separate de betonul turnat in spatiile dintre acestea. Folosirea betonului
ciclopian conduce la reducerea consumului de ciment si a costului. Betonul ciclopian nu se foloseste
la fundatii executate in terenuri cu tasari mari si inegale.
Fundatii din beton simplu pentru umpluturi, egalizări şi bloc de fundare la fundaţiile tip bloc şi
cuzinet. Clasa minima de beton folosita este C4/5.

Fundatiile din beton armat se folosesc la cladiri cu structura de rezistenta din zidarie, beton sau
metal, precum si la fundatii situate in terenuri neomogene care prezinta pericol accentuat de tasari
mari si inegale. Clasele de beton folosite sunt :
- C8/10 pentru fundaţii izolate sau continue, fundaţii monolite tip pahar, cuzineţi, radiere şi reţele
de grinzi neexpuse la acţiuni agresive, cu procente optime de armare;
- C12/15 pentru fundaţii prefabricate tip pahar, fundaţii supuse la solicitări importante şi fundaţii
supuse la acţiuni dinamice.
 Pentru armătura rezultată din criterii constructive se utilizează, de regulă, oţel OB37 iar pentru
armătura de rezistenţă rezultată din calcul se utilizează oţel OB37, PC sau plase sudate din STNB.
Pentru fundaţiile continue ale construcţiilor cu cel mult un nivel amplasate în mediul rural se pot
aplica şi soluţii constructive bazate pe folosirea materialelor locale. Fundaţiile se pot realiza din
zidărie de piatră sau beton ciclopian.

4. STABILIREA DIMENSIUNILOR BAZEI FUNDAŢIEI

Dimensiunile bazei fundaţiei se aleg astfel încât presiunile la contactul între fundaţie şi teren să
aibă valori acceptabile, pentru a se împiedica apariţia unor stări limită care să perecliteze siguranţa
construcţiei şi/sau exploatarea normală a construcţiei.
Stările limită ale terenului de fundare pot fi de natura unei stări limită ultime (SLU), a cărei
depăşire conduce la pierderea ireversibilă, în parte sau în totalitate, a capacităţii funcţionale a
construcţiei sau de natura unei stări limită a exploatării normale (SLEN), a cărei depăşire conduce la
întreruperea exploatării normale a construcţiei.

4.1. Calculul terenului de fundare pe baza presiunilor convenţionale

Presiunile convenţionale sunt presiuni acceptabile stabilite pe cale empirică, ţinând seama de
experienţa de construcţie din ţară.
În STAS 3300/2-85 sunt prezentate tabele cuprinzând aşa-numitele valori de bază ale
presiunilor convenţionale, conv , corespunzătoare unor fundaţii convenţionale având lăţimea tălpii B =
1,0 m şi adâncimea de fundare Df = 2.0 m, ( conv = 1,5 .... 3.5 daN/cm2)
Caracterul empiric al presiunilor convenţionale este evidenţiat de faptul că valorile de bază din
tabele se obţin în funcţie de caracteristici ale naturii pământurilor (granulozitate, plasticitate) şi ale
stării pământurilor (starea de îndesare, starea de consistenţă, gradul de saturaţie, indicele porilor),
fără a se face uz de cunoaşterea proprietăţilor mecanice (compresibilitatea şi rezistenţa
Condiţiile care trebuie respectate în cazul calculului terenului de fundare pe baza presiunilor
convenţionale se diferenţiază în funcţie de tipul încărcării şi de gruparea de încărcare (gruparea
fundamentală GF, gruparea specială GS) şi sunt sintetizate în tabelul 2.
 Pentru stabilirea dimensiunilor în plan ale fundaţiei este necesară, după caz, îndeplinirea tuturor
condiţiilor specificate în tabelul 3. Prin aceasta se consideră implicit îndeplinite condiţiile calculului
terenului de fundare la starea limită de deformaţie şi la starea limită de capacitate portantă, ca stări
limită ultime. Tabelul 2

Centrică
Tipul încărcării Cu excentricitate după o Cu excentricitate după
singură direcţie două direcţii

Gruparea de
încărcare

GF pef pconv pef max 1.2 pconv pef max 1.4 pconv
GS p’ef 1.2 pconv p’ef max 1.4 pconv p’ef max 1.6 pconv

5. PROIECTAREA FUNDAŢIILOR IZOLATE

Prevederile prezentului capitol se aplică la proiectarea fundaţiilor izolate ale stâlpilor de beton
armat şi de metal. Fundaţiile izolate pot fi utilizate şi în cazul unor elemente structurale continue, dacă
structura este proiectată considerând rezemările concentrate.
Tipurile de fundaţii izolate sunt:
a) Fundaţiile pentru stâlpi de beton armat monolit:
- fundaţii tip talpă de beton armat (fundaţii elastice);
- fundaţii tip bloc şi cuzinet (fundaţii rigide).
b) Fundaţiile pentru stâlpi de beton armat prefabricat:
- fundaţii tip pahar;
- alte tipuri de fundaţii adaptate sistemului de îmbinare dintre stâlpul prefabricat şi fundaţie.
c) Fundaţiile pentru stâlpi metalici:
- fundaţii tip bloc şi cuzinet;
- fundaţii tip talpă de beton armat.
La alcătuirea fundaţiilor izolate se va ţine seama de următoarele reguli cu caracter general:
 a) sub fundaţiile de beton armat monolit se prevede un strat de beton de egalizare de 50100
mm grosime, stabilit funcţie de condiţiile de teren, execuţie şi suprafaţa fundaţiei;
b) sub fundaţiile de beton armat prefabricat se prevede un pat de nisip de 70150 mm;
c) fundaţiile se poziţionează, de regulă, centrat în axul stâlpului;
d) pentru stâlpii de calcan, de rost sau situaţii în care există în vecinătate alte elemente de
construcţii sau instalaţii se pot utiliza fundaţii excentrice în raport cu axul stâlpului; în acest caz
momentul transmis tălpii fundaţiei se poate reduce prin prevederea de grinzi de echilibrare.

5.1. Fundaţii izolate pentru stâlpi de beton armat monolit

5.1.1. Fundaţii tip talpă de beton armat
Fundaţiile tip talpă de beton armat pot fi de formă prismatică (fig. 2.a) sau formă de obelisc (fig.
2.b).
Betonul utilizat la realizarea fundaţiilor tip talpă armată va fi de clasă minimă C8/10.
Înălţimea fundaţiei (H) se stabileşte funcţie de următoarele condiţii:
a) asigurarea rigidităţii fundaţiei de beton armat; dacă se respectă valorile minime ale raportului
dintre înălţimea fundaţiei şi dimensiunea cea mai mare în plan (H/L) date în tabelul 4 (ultima coloană)
este admisă ipoteza distribuţiei liniare a presiunilor pe teren;
b) verificarea fundaţiei la forţă tăietoare; dacă se respectă valorile minime ale raportului dintre
înălţimea fundaţiei şi dimensiunea cea mai mare în plan (H/L) date în tabelul 3, secţiunea de beton
poate prelua forţa tăietoare nefiind necesare armături transversale;

Fig. 2. Fundaţii tip talpă de beton armat

 c) verificarea fundaţiei la încovoiere; de regulă verificarea secţiunii de beton armat la starea
limită de rezistenţă la încovoiere nu implică modificarea înălţimii secţiunii de beton stabilită conform
punctelor a şi b;
d) valoarea minimă a înălţimii fundaţiei este Hmin = 300mm.

Înălţimea la marginea fundaţiei tip obelisc (H’) rezultă în funcţie de următoarele condiţii:
a) înălţimea minimă necesară pentru ancorarea armăturilor de pe talpa fundaţiei (15max);
b) panta feţelor înclinate ale fundaţiei nu va fi mai mare de 1/3;
c) valoarea minimă este H’min = 250mm.

Armătura fundaţiei (fig. 3) este compusă din:

a) armătura de pe talpă, realizată ca o reţea din bare dispuse paralel cu laturile fundaţiei
Armătura rezultă din verificarea la moment încovoietor în secţiunile de la faţa stâlpului. În
calculul momentelor încovoietoare din fundaţie se consideră presiunile pe teren determinate de
solicitările transmise de stâlp. Se vor considera situaţiile de încărcare (presiuni pe teren) care conduc
la solicitările maxime în fundaţie.
Procentul minim de armare pe fiecare direcţie este 0.10% pentru armături OB37 şi 0.075%
pentru armături PC52.
Diametrul minim al armăturilor este de 10mm.
Distanţa maximă între armături este de 250mm; distanţa minimă este de 100mm.
Armătura se distribuie uniform pe lăţimea fundaţiei şi se prevede la capete cu ciocuri cu
lungimea minimă de 15.
b) armătura de la partea superioară, realizată din 34 bare dispuse în dreptul stâlpului sau ca o
reţea dezvoltată pe toată suprafaţa fundaţiei
Fundaţiile tip obelisc care nu au desprindere de pe terenul de fundare au armătură constructivă
la partea superioară, unde se dispun pe fiecare direcţie principală minimum 3 bare de armătură
OB37, cu diametrul de minim 12mm.
Diametrul minim al armăturilor este de 10mm.
Distanţa maximă între armături este de 250mm; distanţa minimă este de 100mm.
 Armătura se distribuie uniform pe lăţimea fundaţiei şi se prevede la capete cu ciocuri cu
lungimea minimă de 15.
c) armătura transversală pentru preluarea forţelor tăietoare se realizează ca armătură înclinată
dispusă în dreptul stâlpului
Forţa tăietoare în secţiunea de calcul se determină considerând o fisură înclinată cu 45º şi
presiunile dezvoltate pe teren de forţele transmise de stâlp.
d) armături pentru stâlp (mustăţi)
Armăturile verticale din fundaţie, pentru conectarea cu stâlpul de beton armat, rezultă în urma
dimensionării/verificării stâlpului. Armăturile din fundaţie (mustăţile) se alcătuiesc astfel încât în prima
secţiune potenţial plastică a stâlpului, aflată deasupra fundaţiei, barele de armătură să fie continue
(fără înnădiri).
Etrierii din fundaţie au rol de poziţionare a armăturilor verticale pentru stâlp; se dispun la distanţe
de maximum 250mm şi cel puţin în 3 secţiuni.
Armătura trebuie prelungită în fundaţie pe o lungime cel puţin egală cu l ancorare + 250mm, unde
lancorare se determină conform STAS 10107/0-90.

Fig. 3. Armarea fundaţiilor tip talpă de beton armat

Tabelul 3

H/L minim pentru care nu este H/L minim pentru

Presiunea efectivă
necesară verificarea la forţă care nu se verifică
maxim pe teren (kPa)
tăietoare a fundaţiei rigiditatea fundaţiei
Beton C8/10 Beton C12/15*
100 0.22 0.20 0.25
150 0.25 0.23 0.26
200 0.27 0.26 0.27
 250 0.29 0.27 0.28
300 0.30 0.29 0.29
400 0.32 0.30 0.33
600 0.39 0.35 0.35
*) pentru betoane de clasă superioară se utilizează valorile date în tabelul 4 pentru clasa C12/15.

5.1.2. Fundaţii tip bloc şi cuzinet

Fundaţiile tip bloc de beton şi cuzinet sunt alcătuite dintr-un bloc de beton simplu pe care
reazemă un cuzinet de beton armat în care se încastrează stâlpul (fig. 4).
Blocul de beton simplu se realizează respectând următoarele condiţii:
a) înălţimea treptei este de minimum 400mm la blocul de beton cu o treaptă;
b) blocul de beton poate avea cel mult 3 trepte a căror înălţime minimă este de 300mm;
înălţimea treptei inferioare este de minimum 400mm;
c) clasa betonului este minim C4/5; dacă în bloc sunt prevăzute armături pentru ancorarea
cuzinetului clasa betonului este cel puţin C8/10;
d) înălţimea blocului de beton se stabileşte astfel încât tg să respecte valorile minime din
tabelul 5; această condiţie va fi realizată şi în cazul blocului realizat în trepte (fig. 4);

Fig. 4. Fundaţii cu bloc de beton simplu şi cuzinet de beton armat

. Tabelul 5
Presiunea efectivă pe Valori minime tg funcţie de clasa
teren (kPa) betonului
C4/5 C8/10 sau mai mare
 200 1.15 1.05

250 1.30 1.15

300 1.40 1.30

350 1.50 1.40

400 1.60 1.50

600 2.00 1.85

Cuzinetul de beton armat se proiectează respectând următoarele:

a) cuzinetul se realizează cu formă prismatică;
b) dimensiunile în plan (lc şi bc) vor respecta următoarele condiţii:
- se recomandă următoarele intervale pentru raportul lc/L respectiv bc/B:
 bloc de beton cu o treaptă: lc/L = 0.50  0.65
 bloc de beton cu mai multe treapte:lc/L = 0.40  0.50
c) înălţimea cuzinetului (hc) va respecta următoalele valori minime:
- hc  300mm;
- hc/lc  0.25;
- tg  0.65 (fig. 4); dacă tg  1.00 nu este necesară verificarea cuzinetului la forţă tăietoare;
- valori minime impuse de condiţia de ancorare a armăturilor pentru stâlp, cu lungimea l ancorare +
250mm, unde lancorare se determină conform STAS 10107/0-90;
d) clasa betonului este minim C8/10; clasa betonului rezultă şi din condiţia de rezistenţă la
compresiune locală a betonului din cuzinet în secţiunea de încastrare a stâlpului (de regulă, R c_cuzinet 
0.7Rc stâlp);
Armarea cuzinetului va respecta următoarele condiţii:
a) Armătura de la partea inferioară:
-se realizează ca o reţea de bare dispuse paralel cu laturile cuzinetului;
- procentul minim de armare pe fiecare direcţie este 0.10% pentru armături OB37 şi 0.075%
pentru armături PC52;
- diametrul minim al armăturilor este de 10 mm;
 - distanţa maximă între armături va fi de 250mm; distanţa minimă este 100mm.
- armătura se distribuie uniform pe lăţimea cuzinetului şi se prevede la capete cu ciocuri cu
lungimea minimă de 15.
b) Armătura de la partea superioară :
- se dispune dacă cuzinetul are desprinderi de pe blocul fundaţiei ;
- se realizează ca o reţea de bare dispuse paralel cu laturile cuzinetului şi ancorate în blocul de
beton simplu, după modelul din fig. 4.b;
- diametrul minim al armăturilor este de 10 mm;
- distanţa între armături va fi de minim 100mm şi maxim 250mm.
c) Armăturile pentru stâlp (mustăţi):
- armăturile verticale din cuzinet, pentru conectarea cu stâlpul de beton armat, rezultă în urma
dimensionării/verificării stâlpului;
- armăturile din cuzinet se alcătuiesc astfel încât în prima secţiune potenţial plastică a stâlpului,
aflată deasupra fundaţiei, barele de armătură să fie fără înnădiri;
- etrierii din cuzinet au rol de poziţionare a armăturiilor verticale pentru stâlp şi se dispun în cel
puţin in 2 secţiuni;
- armăturile trebuie prelungite în fundaţie pe o lungime cel puţin egală cu lungimea de ancorare
majorată cu 250mm.

5.3. Fundaţii pentru stâlpi metalici

Fundaţiile izolate ale stâlpilor metalici se realizează ca fundaţie cu bloc şi cuzinet (fig. 7).
Se pot utiliza şi modele de fundaţii tip talpă armată, de formă prismatică, dacă înălţimea
acestora asigură lungimea de înglobare necesară pentru şuruburile de ancorare ale stâlpului şi este
adecvată adâncimii de fundare.
Fig. 7. Fundaţii pentru stâlpi metalici

Stâlpul metalic se realizează cu o placă de bază prevăzută cu rigidizări care asigură

transmiterea presiunilor la fundaţie şi a forţelor la şuruburile de ancorare.
Secţiunea în plan a plăcii de bază rezultă din condiţiile privind limitarea presiunii maxime pe
suprafaţa de contact cu betonul la următoarele valori:
- rezistenţa la compresiune a betonului din cuzinet;
- rezistenţa la compresiune a mortarului de poză.

5.3.1. Secţiunea de beton

Betonul din cuzinet este de clasă minimă C8/10. Betonul din bloc este de clasă minimă C8/10
dacă armăturile cuzinetului sunt ancorate în blocul fundaţiei; dacă în bloc nu sunt dispuse armături de
rezistenţă, clasa minimă este C4/5.
Blocul de beton se realizează respectând următoarele condiţii:
- înălţimea blocului de beton se stabileşte astfel ca valoarea tg să respecte limitele minime din
tabelul 5; această condiţie se impune şi în cazul blocului realizat în trepte;
- înălţimea treptei este de minimum 400 mm la blocul de beton cu o treaptă;
- blocul de beton poate avea cel mult 3 trepte a căror înălţime minimă este de 300 mm;
 - turnarea blocului de beton se va realiza astfel încât să fie asigurată continuitatea betonului.
Cuzinetul de beton armat se proiectează respectând următoarele condiţii:
- cuzinetul se realizează cu formă prismatică;
- dimensiunile în plan ale cuzinetul (lc şi bc) vor fi mai mari cel puţin cu 300 mm decât
dimensiunile plăcii de bază a stâlpului (La, Lb (fig. 7)).
- dimensiunile în plan ale cuzinetului se stabilesc şi în funcţie de condiţia de limitare a presiunilor
pe planul de contact cu blocul la valori mai mici decât rezistenţa de calcul la compresiunea betonului;
- se recomandă ca raportul bc/B (lc/L) să se situeze în intervalul 0.500.65;
- înălţimea cuzinetului hc va respecta următoalele limite minime:
• hc  300mm;
• hc se stabileşte astfel încât tg să respecte valorile minime din tab. 5 pentru betonul C8/10;
Armarea fundaţiei se realizează după modelul din fig. 7. Se vor respecta următoarele condiţii:
- diametrul minim al armăturilor este de 10 mm;
- distanţa dintre armături va fi cuprinsă între minim 70 mm şi maxim 200 mm;
- armăturile orizontale minime, dispuse pe perimetrul cuzinetului sunt:
- 1/4 din armătura verticală din cuzinet;
- 8/200 mm.
6. Proiectarea fundaţiilor construcţiilor cu pereţi structurali de zidărie
6.1. Prevederi generale de alcătuire
Alcătuirea fundaţiilor se diferenţiază funcţie de următoarele condiţii:
a) condiţiile geotehnice de pe amplasament;

b) zona seismică de calcul a amplasamentului:

• seismicitate ridicată - zonele A÷D
• seismicitate redusă - zonele E÷F
c) regimul de înaltime al construcţiei:
• foarte redus - clădiri parter (P) sau clădiri parter şi etaj (P+1E)
• redus - clădiri cu puţine niveluri (P+2E÷P+4E)
d) clădire cu sau fără subsol.
 Fundatiile pereţilor sunt de tip continuu; în anumite situatii pot fi avantajoase şi fundaţiile cu
descarcări pe reazeme izolate.
Fundaţiile se pozitionează, de regulă, centric şi, numai în anumite situaţii particulare, excentric
faţă de pereţii pe care îi suportă.

6.2. Fundatii la cladiri amplasate pe teren bun de fundare in zone cu seismicitate

redusa
6.2.1. Fundaţii la clădiri fără subsol
Tipurile de fundaţii cele mai frecvent utilizate sunt cele prezentate în figurile 14÷21.
Fundaţiile bloc cu o treaptă (fig. 14) se recomandă atunci când lăţimea fundaţiei B depăşeşte
lăţimea b a peretelui cu cel mult 50÷150 mm de fiecare parte.
Soluţia indicata în fig. 15 se recomandă în situaţiile în care lăţimea fundaţiei B depăşeşte
lăţimea b a peretelui cu mai mult de 150 mm de fiecare parte.
Fundaţiile cu soclu şi bloc având una sau două trepte sunt prezentate în figurile 16 şi 17.

Fig. 14. Fundaţie bloc cu o treaptă

Fig. 15. Fundaţie bloc cu două trepte

Fig. 16. Fundaţie cu soclu şi bloc

 Fig. 17. Fundaţie cu soclu şi bloc cu două trepte
La fundaţiile pereţilor exteriori se vor avea în vedere particularităţile de alcătuire şi protecţie
exemplificate în figurile 18÷9.21. Sub pereţi exteriori realizaţi din zidărie de blocuri BCA (fig. 20) sau
pereţi având alcătuire mixtă, cu componenta termoizolatoare la exterior sensibilă la umezeală (fig.
21), faţa exterioară a soclului se retrage în raport cu faţa exterioară a peretelui de deasupra cu cca
50mm.
Fig. 18. Fundaţie bloc sub perete exterior (pardoseala parterului la aceeaşi cotă cu trotuarul)

Fig. 19. Fundaţie bloc sub perete exterior (pardoseala parterului deasupra cotei trotuarului)

Fig. 20. Fundaţie cu soclu şi bloc sub perete exterior cu alcătuire simplă (monostrat)
 Fig. 21. Fundaţie cu soclu şi bloc sub perete exterior cu alcătuire mixtă

6.2.2. Fundaţii la clădiri cu subsol

Pereţii subsolului se prevăd sub pereţii structurali, pe cât posibil axaţi faţă de aceştia şi realizaţi
din beton armat sau din zidărie de cărămidă.
În cazul pereţilor de subsol din zidărie (cărămidă plină, piatră) fundaţiile se alcătuiesc conform
detaliilor din figurile 21 şi 22.
Fundaţiile se realizează, de regulă, sub forma unor grinzi continue de beton armat şi se
calculează după modul de calcul al grinzilor continue prezentat la capitolul 6.
Alcătuirea fundaţiilor este prezentată în fig. 23 a, b pentru construcţiile fără subsol.
b.

Fig. 23. Fundaţii armate pentru construcţii fără subsol

 6.3. Soluţii de fundare la pereţi nestructurali
Pereţii nestructurali reazemă, de regulă, pe placa suport a pardoselii. Placa trebuie aşezată pe
teren bun sau umpluturi bine compactate de cel mult 0.80 m grosime. Dacă umpluturile se pot umezi
(prin pierderea apei din instalaţii etc.), grosimea maximă admisă a acestora se va limita la 0.40 m.
Soluţiile de rezemare pot fi realizate astfel:
a) dacă pereţii nestructurali transmit o încărcare de maxim 4 kN/m şi au cel mult 3 m lungime,
placa se realizează de minim 80 mm grosime cu o armatură suplimentară dispusă în lungul peretelui
(fig. 25);
b) dacă pereţii nestructurali transmit o încărcare între 4÷10 kN/m şi au cel mult 3 m lungime,
placa se va realiza cu o îngroşare locală de minim 200 mm grosime (fig. 26).
Armăturile suplimentare longitudinale dispuse în placă sub pereţi vor avea diametrul minim 10
mm.
 Fig. 25. Armare locală a plăcii suport a pardoselii sub perete interior nestructural

Fig. 26. Îngroşarea şi armarea locală a plăcii suport a pardoselii sub perete interior nestructural
 7. PROIECTAREA RADIERELOR DE BETON ARMAT
7.1. Alcătuire generală şi domenii de aplicare
Fundaţia tip radier general reprezintă tipul de fundaţie directă, realizată ca un planşeu întors şi
care asigură o suprafaţă maximă de rezemare pe teren a construcţiei.
Fundaţiile tip radier se utilizează, de regulă, în următoarele situaţii:
- terenuri cu rezistenţă scăzută care impun suprafeţe mari ale tălpii fundaţiilor;
- terenuri dificile sau neomogene, cu risc de tasări diferenţiale;
- prezenţa apei subterane impune realizarea unei cuve etanşe;
- elementele verticale (stâlpi, pereţi) sunt dispuse la distanţe mici care fac dificilă realizarea
(execuţia) fundaţiilor izolate sau continue;
- radierul împreună cu elementele verticale structurale ale substructurii trebuie să realizeze o
cutie rigidă şi rezistentă;
- construcţii cu înălţime mare care transmit încărcări importante la teren.
Radierul general se poate realiza în următoarele soluţii constructive:
a) radier general tip dală groasă, în care elementele verticale (stâlpi sau pereţi structurali) sunt
rezemate direct pe acesta:
 radier cu grosime constantă (fig. 37); hr  1/8 lmax
 radier cu grosime variabilă (fig. 38); soluţia poate fi adoptată în cazul unei construcţii cu pereţi
structurali din beton armat care transferă eforturi secţionale importante într-o zonă centrală a acestuia
b) radier general tip planşeu ciupercă (fig.39);
c) radier tip placă şi grinzi (drepte sau întoarse) dispuse pe una sau două direcţii (fig. 40); se
recomandă alegerea înălţimii grinzii (hg) şi a plăcii radierului (hr) conform relaţiilor:
hg/lmax=1/31/6; hr/lmax=(1/151/20)

De obicei, grinzile au secţiune constantă. În cazul unor încărcări mari se pot realiza grinzi cu
vute.
d) radier tip placă cu vute (fig. 41);
e) radier casetat alcătuit din două planşee solidarizate între ele prin intermediul unor grinzi
dispuse pe două direcţii (fig. 42).
 lmax

1 1

Radier tip dală

1-1 groasă

hr

Beton de
Fig. 37. Radier general tip dală groasă egalizare

Perete

structural
hr1

hr2

-radier

-beton de egalizare

Fig. 38. Radier cu grosime variabilă

 Capitel
1 1

Perete
perimetral
stâlp
1-1

a 45o Capitel cu o pantă

hr

stâlp c
Capitel
drept
1-1
Capitel cu
b

hr
hr

două pante

Fig. 39. Radier de tip planşeu ciupercă

Fig. 40. Radier tip placă şi grinzi pe două direcţii: a - radier tip placă şi grinzi întoarse; b - radier tip placă şi
grinzi drepte

Fig. 41. Radier tip placă cu vute

 Fig. 42. Radier casetat

Fig. 43. Radier folosit la constructii situate sub nivelul apei subterane

f) Radierul poate fi folosit şi la construcţii situate sub nivelul apei subterane (fig. 43). În acest caz
subsolul împreună cu radierul realizează o cuvă etanşă.
Etanşarea cuvei se obţine prin dispunerea hidroizolaţiei la exteriorul radierului şi a pereţilor
perimetrali conform figurii 43. De asemenea, suprafaţa interioară a pereţilor structurali perimetrali se
tratează pentru a asigura impermeabilitatea necesară.