Rolul Educaţiei Tehnologice în integrarea socială şi profesională a elevilor

Astăzi, mai mult ca întotdeauna, societatea caracterizată printr-o dinamică

accelerată a schimbărilor structurale, dar şi a profunzimii acestor schimbări, a plasării
omului în contextul ,,izbucnirilor tehnologice” ridică în permanenţă noi sarcini educaţiei,
cărora aceasta trebuie să le facă faţă.
Accelerarea schimărilor şi şocul inevitabil al viitorului, impactul dintre tehnologie
şi mediul natural sau social, trecerea de la tehnologia forţată la înalta tehnologie
reclamă o educaţie şi o mentalitate tehnologică nouă.
Realizarea unei culturi de bază în perioada învăţământului general reclamă
includerea Educaţiei Tehnologice în contextul acestuia, vizând cultivarea unei viziuni
de ansamblu asupra tehnologiei, formarea unei atitudini active morale şi responsabile în
raport cu dezvoltarea şi exploatarea acesteia - premisa pentru o viaţă socio-
profesională adecvată, într-un univers super-tehnologizat. Includerea Educaţiei
Tehnologice în planurile de învăţământ pentru ciclul primar si gimnazial, printr-o
eşalonare corespunzatoare, poate conduce la realizarea progresivă a multiplelor sale
obiective educative şi să facă din această disciplină una din cele mai interesante si atr
active activităţi ale procesului instructiv-educativ.
Educatia tehnologica este o componenta a educatiei, o cale prin care se
formeaza si se dezvolta personalitatea celui educat. Daca prin educatie intelectuala
formam elevul pentru cunoasterea teoretica, prin educatia tehnologica formam elevul
pentru aplicarea cunostintelor in practica.
Educatia tehnologica structurata pe module arata multiplicarea posibilitatilor de
activitate a actului liber si creator.
Educatia tehnologica defineste noua realitate a cunosterii si a actiunii umane care
se afla in curs de constituire.
Scopul Educatiei tehnologice este acela de a aplica cunostintele dobandite stiintific
in practica, de a arata utilitate lor si de a pune intr-o noua lumina legatura intre
cunoasterea stiintifica si aplicarea in practica .
Curriculum-ul constituie unul dintre componentele esenţiale ale proiectului
educativ, pe care se axează şcoala românească. Între disciplinele de învăţământ,
“Educaţia tehnologică” permite elevuluisă se integreze direct în spaţiul social-economic,
iar indirect, în spaţiul istorico -cultural al societăţii. Necesitatea elaborării unei noi
programe analitice de “Educaţie tehnologică” este determinată de transformările social-
economice din ţara noastră. Economia de piaţă impune trecerea de la declaraţii de
intenţii la realizarea activităţii individuale în ceea ce priveşte instruirea prin muncă, adică
“Educaţia tehnologică” trebuie să permită elevului să achiziţioneze competenţele
profesionale şi sociale necesare, care îl vor ajuta să-şi organizeze raţional
activitatea sa de muncă, să se determine în cariera profesională şi să se adapteze
în condiţiile social-economice mereu în schimbare. Se modifică aspectul conceptual
al disciplinei - aceasta nu urmăreşte sloganul “Formarea dragostei faţă de muncă”, ci
formarea de convingeri şi priceperi de a munci, ştiind că munca este principala
sursă vitală pentru propria persoană şi pentru societate. Disciplina de învăţământ
“Educaţia tehnologică” asigură dezvoltarea potenţialului productiv şi creator al elevului
prin valorificarea capacităţilor sale cognitive şi psihomotorice. Programa prezentă ţine
seama de îmbinarea realistă dintre nivelul bazei tehnicomateriale al şcolilor, pregătirea
profesională şi pedagogică a cadrului didactic, tradiţiile şi cerinţele specifice locale, de
aceea programa este expresia sistemului de decentralizare până la nivelul şcolii.
Programa este un instrument de lucru cu un mare grad de autonomie, ea nu depinde de
manuale sau de alte materiale didactice. Pe baza programei însă vor fi elaborate
materialele alternative, de asemenea, seturi de materiale didactice auxiliare, cum ar fi
caietul elevului, ghidul profesorului, materiale de lecţie de informare, exersare,
recomandare etc.
Programa disciplinei Educație tehnologică și aplicații practice este elaborată potrivit
modelului de proiectare curriculară centrat pe competențe, utilizat și la nivelul
învățământului primar. Prezenta programă școlară reflectă caracterul profund
interdisciplinar şi practic-aplicativ al disciplinei, asigură continuarea abordărilor de la
disciplina Arte vizuale și abilități practice (AVAP) studiată în învățamentul primar la
discilplina ed.tehnologica din invatamantul gimnazial.
Includerea culturii tehnologice în cultura generală constituie alt argument
pentru necesitatea educaţiei tehnologice şi relevă relaţia strânsă dintre educaţia
tehnologică şi educaţia intelectuală. G. Văideanu (apud Momanu, M.,2002, p.127)
apreciază că tehnologia face parte din cultura generală şi trebuie să pătrundă în
învăţământul obligatoriu ca disciplină cu funcţie culturală, formativă şi orientativă.
Una dintre sarcinile fundamentale ale educaţiei tehnologice este de a le furniza elevilor
cunoştinţele ştiinţifice şi tehnologice necesare exercitării diverselor profesiuni; nu e
vorba numai despre însuşirea unor priceperi de muncă, ci de o viziune globală asupra
tehnologiei şi ştiinţei, de formare a unei culturi tehnologice şi ştiinţifice. Se
vorbeşte, în acelaşi context, de o lărgire a semanticii alfabetizării: dacă alfabetizarea
tradiţională înseamnă învăţarea cititului şi a scrisului, cea de a doua alfabetizare este
cea computaţională şi vizează învăţarea comunicării cu ajutorul computerului (idem).
Sarcinile educaţiei tehnologice :
- formarea orizontului cultural-profesional - se referă la ansamblul
cunoştinţelor necesare pentru orientarea în domeniul unei profesiuni sau al unui
ansamblu de profesiuni. Se constituie ca o unitate între cultura intelectuală
şi cultura profesională;
- formarea unor capacităţi şi deprinderi practice în vederea desfăşurări
unor activităţi productive: gândire tehnică, capacitate senzorio-motorie
(percepţie spaţială, sensibilitatea analizatorilor, aptitudine metrică, dexteritate
manuală – viteză, precizie, ritm, succesiune, dexteritate), priceperi şi deprinderi
practice (a citi o schiţă, un plan, a monta/demonta, a măsura, a tăia);
- familiarizarea elevilor cu diferite profesiuni şi formarea intereselor
pentru acestea:
- orientarea spre un grup de profesii prin: cunoaşterea specificului şi
condiţiilor de de muncă, locului şi importanţei pentru economia naţională, a
condiţiilor de natură teoretică şi practică pentru exercitarea ei, declanşarea
unor interese şi preferinţe
profesionale;
- formarea interesului şi pregătirea alegerii profesionale (se conturează
relaţia dintre posibilităţile şi capacităţile individuale, pe de o parte, şi
preferinţele şi dorinţele sale, de cealaltă parte. Pe această bază se
stabilizează interesul şi se formează atitudinea justă faţă de muncă;
- asigurarea competenţei profesionale – este antrenată de un echilibru necesar
întreprofesionalism (ca un câmp general al performanţelor) şi specializare (ca o
adâncire a pregătirii profesionale generale).
Orientarea şcolară şi profesională trebuie să fie îndreptată spre obiective precum :
- cunoaşterea profilului aptitudinal şi aspiraţional al elevilor;
- pentru o bună orientare trebuie să ştim ceea ce sunt, pot, speră să devină elevii
noştri;
- informarea adecvată a elevilor cu privire la orizontul devenirii profesionale;
- conexarea adecvată a intereselor personale cu lumea profesiunilor, cu evoluţiile
şi
dinamica acestora.
 Finalităţi ale educaţiei tehnologice
Educaţia tehnologică vizează formarea unei culturi tehnologice, care presupune
depăşirea simplei asimilări de cunoştinţe. O cultură tehnologică autentică oferă o
viziune globală asupra evoluţiei, asupra sensului evoluţiei în cele mai diverse domenii
ale vieţii – de la viaţa de familie la ştiinţă şi artă – şi o conştiinţă a progresului tehnic,
o abordare responsabilă a rolului tehnicii în determinarea sensului evoluţiei.
De asemene, educaţia tehnologică urmăreşte formarea unor atitudini specifice
şi a capacităţii de a evalua consecinţele aplicării rezultatelor cercetării tehnologice în
diverse domenii ale cunoaşterii şi vieţii şi perspectivele pe care cercetarea tehnologică
le deschide asupra acestor domenii.
Prin disciplina Educaţie tehnologică, procesul de învăţământ pune accent pe
individ, ca personalitate distinctă, ca germene al unei chemări aparte, ca purtător al
unei vocaţii proprii. Individului i se prezintă o gamă de domenii de activitate, el având
posibilitatea să opteze după dorinţa lui. Dispare astfel individul subordonat unei
planificări sociale de moment, sau evoluţiei spectaculoase într-un domeniu, pentru
care s-ar putea să nu manifeste nicio atracţie, nicio chemare (Constantin, R., (2006), p.
2).
Prin diversitatea disciplinelor şi a modulelor care compun disciplina Educaţie
tehnologică învăţământul vizează apropierea, în cel mai înalt grad, a individului de
aptitudinile sale naturale, necondiţionate, pe care caută, cu răbdare, să i le cizeleze
progresiv, să i le conştientizeze, punând accentul pe amplificarea capacităţilor creatoare
şi a disponibilităţilor pentru invenţie şi inovaţie .
Disciplina Educaţie tehnologică, prin diversitatea modulelor tratate atât teoretic
cât şi practic, îl ajută pe tânăr să-şi găsească înclinaţia, chemarea, aspiraţia, atracţia
către un anumit domeniu, într-un cuvânt să-şi descopere „vocaţia" pentru o anumită
activitate (idem).
În întreaga Europă se caută să se atenueze diferenţa dintre educaţia primită şi
viaţa profesională viitoare. Aşa s-a născut Educaţia tehnologică, integrată progresiv în
programele şcolare şi devenită o nouă disciplină de bază în învăţământul românesc
Scopul disciplinei Educaţie tehnologică nu este acela de a realiza un produs
finit, ci de a pătrunde în miezul problemelor tehnologice, dezvoltând mobilitatea de
gândire a elevilor, respectiv: a dezvolta puterea de exprimare a minţii, curiozitatea,
plăcerea şi nevoia de a învăţa, aptitudinea de a înţelege o problemă tehnologică, de a îi
defini datele, de a-i găsi o soluţie, de a structura cunoştinţele; a stimula activitatea
gândirii divergente, a libertăţii, a responsabilităţii, a facultăţii de a-şi lua sarcini, de a se
angaja într-o activitate concretă; a explora, a cuceri, a construi mediul şi a se
construi construindu-l (idem).
În sinteză, educaţia tehnologică este acea componentă a educaţiei integrale
care urmăreşte reglarea raportului dintre formarea personalităţii umane, pe de o
parte, şi tehnică-tehnologie, pe de altă parte, din perspectiva inserţiei socio-
profesionale şi a adaptării cu succes la lumea muncii .

BIBLIOGRAFIE
1) Cojocariu, V. M., (2008), Fundamentele pedagogiei; Teoria şi
metodologia curriculumului; Texte şi pretexte, Ed. V & I Integral, Bucureşti;
2) Constantin,R., (2006), Argumente în favoarea discilinei Educaţe tehnologică, în
Revista de Educaţie tehnologică, Nr.1,Vol. 6 An 4 2006;
3) Cucoş, C., ( 2006), Pedagogie – Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom,
Iaşi;
4) Momanu, M., (2002), Introducere în teoria educaţiei, Ed. Polirom, Iaşi;