UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI EXTENSIA TÂRGU MUREȘ

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA:PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

Disciplina: Teoria și metodologia curriculumului

An I - Semestrul II
Nume: Man Livia

Cerința temei: I .1 Pornind de la studiul literaturii de specialitate, realizați o analiză diacronică

(evolutivă) a termenului curriculum.

Conceptul de „curriculum” rămâne în prezent unul din cele mai controversate în teoria și

practica educațională ;de altfel ,în timp ,el a fost acceptat ,înțeles, utilizat și operaționalizat în
modalități diferite .
Din punct de vedere etimologic ,conceptul „curriculum” provine din limba latină, de la
termenii ”curriculum”(singular)și ”curricula”(plural),care însemnau, în sens propriu, „alergare”,
„cursă”, „drum”, „parcurgere”, „întrecere”, „pistă de întreceri”; verbul „currere” înseamnă: a
alerga ,a se grăbi, a parcurge, a se pierde.
Ca sensuri figurate ,amintim: curriculum solis - curs al Soarelui; curriculum lunae - curs al
Lunii; curriculum vitae-curs al vieții, parcurs, drum de viață sau carieră.
Din punct de vedere educațional, vorbim despre curriculum educațional sau curriculum
școlar, care reprezintă parcursul educațional al educabilului.
Primele conotații educaționale ale conceptului „curriculum” au apărut în a doua jumătate a
secolului al XVI-lea, în documentele universităților medievale din Leiden (Olanda)-în 1582 și
Glasgow (Soția)-în 1633;curriculumul era „curs obligatoriu de studiu” în universitate, drum de
învățare/ studiu.
Până la jumătatea secolului al XIX-lea a fost vehiculat în lume, aproape exclusiv în
Accepțiunea sa restrânsă, tradițională, cea de conținut al învățământului. Astfel, el semnifica:
 -un set de documente școlare sau universitare care planificau conținuturile instruirii
(planuri de învățământ și programe);
-un program de învățare oficial/curs oficial, organizat instituțional.
Reconsiderarea termenului s-a impus nu doar în sensul unei simple schimbări
terminologice ,ci s-a dorit ca semnificația termenului să treacă dincolo de
conținuturi ,planuri și programe, care reprezentau ceva static , cantitativ și susceptibil de a
fi transferat către educație prin urmărirea unor finalități rigide.
Relevanța contribuției lui John Dewey din perspectiva curriculumului constă în:
-curriculumul este perceput ca o realitate amplă, dinamică, retroactivă și proactivă;
-curriculum reprezintă un proces interactiv între educabil(copil) și educație (curriculum),o
personalizare a ofertei curriculare, în raport cu nevoile și interesele de cunoaștere ale copilului;
Ulterior, după aproape două decenii, americanul Franklin Bobbit, în lucrarea sa ”The
Curriculum” ,conferă noi semnificații conceptului și include în sfera conceptului
„curriculum” întreaga experiență de învățare a elevilor ,respectiv atât activitățile
formale ,desfășurate în mediul școlar ,cât și pe cele desfășurate în mediul
extrașcolar ,planificate și proiectate în școală în vederea realizării unei educații globale,
integrative.
Pedagogul american Ralph Tyler a marcat un alt moment de referință prin publicare în
anul 1949 a cărții „Basic Principles of Curriculum and Instruction”,apreciată drept „Biblia
curriculumului”. Conceptul era configurat cu focalizare expresă pe instituția școlară ,pe
autonomia ei în materie de concepție curriculară.
În a doua jumătate a secolului XX,în Marea Britanie ,afinitatea pentru curriculum în educație a
crescut. El a pătruns și în țări ca Germania, Olanda ,Țările Scandinave, dar țări cu mare tradiție
în educație ,ca Franța ,Belgia, Elveția, Italia ,Spania au rămas indiferente sau chear refractare.
Din perspectivă etimologică termenul curriculum desemnează un traseu ,un parcurs, o
traiectorie de învățare bine programată, inspirat din curriculum vitae ,care desemnează un
traseu de viață al fiecărei persoane. Din perspectivă epistemologică curriculumul, cu
referire la contextul formal .a apărut ,mai întâi, în documentele unor universități medievale
din Leiden ,Olanda ,1582, iar mai apoi scrierile de la Universitatea din Glasgow
Scoția,1633.