Sursele de degajare

Dacă s-a constatat că un element de echipament poate elibera material inflamabil în

atmosferă, trebuie mai întâi să se determine gradul de degajare, constatând frecvenţa şi durata
probabilă a degajării. Prin această procedură, fiecare sursă de degajare va fi clasificată ca fiind
fie „de grad continuu”, „de grad primar”, sau „de grad secundar”. Conform literaturii de
specialitate, definirea gradelor de degajare este următoarea:

 grad continuu de degajare – o degajare care este continuă, sau se aşteaptă

să dureze perioade lungi;
 grad primar de degajare – o degajare care se aşteptă să fie periodică, sau
ocazională în timpul funcţionării normale;
 grad secundar de degajare – o degajare care nu se aşteaptă să apară în
timpul funcţionării normale, iar dacă apare, este probabil să fie rar şi pe durate
scurte.

După ce s-a constatat gradul degajării, este necesar să se determine debitul degajării şi
ceilalţi factori care pot influenţa tipul şi întinderea zonei.
Probabilitatea prezenţei unei atmosfere explozive gazoase şi în consecinţă, tipul de
zonă depind în principal de:

 gradul degajării;
 gradul ventilaţiei;

Întinderea zonei depinde, în principal, de parametrii fizici şi chimici ai materialului

inflamabil şi ai procesului de producţie cum sunt:

 debitul de degajare a gazelor şi vaporilor;

 limita inferioară explozivă;
 ventilaţia;
 densitatea relativă a gazului sau a vaporilor în momentul degajării;
 condiţiile climatice;
 topografia;

Creşterea debitului de degajare măreşte întinderea zonei. Debitul de degajare

depinde, la rândul său, de alţi parametrii şi anume:

a). geometria sursei de degajare

b). viteza de degajare
c). concentrația gazului inflamabil sau a vaporilor inflamabili în amestecul degajat
d). volatilitatea unui lichid inflamabil
e). temperatura lichidului
 Deschideri considerate surse posibile de degajare sunt considerate deschiderile existente
între arii.
Gradul de degajare al acestor „surse” va depinde de:

 tipul de zonă al ariei alăturate ariei studiate;

 frecvenţa şi durata perioadelor de deschidere;
 eficienţa garniturilor de etanşare sau a îmbinărilor;
 diferenţa de presiune între ariile în cauză.

Clasificarea deschiderilor

Deschiderile sunt clasificate în: A,B,C,D după cum urmează:

Tipul A – Deschideri care nu se conformează caracteristicilor specificate pentru tipurile

B,C,D

Tipul B – Deschideri care sunt în mod normal închise (de exemplu cu închidere
automată) şi ramificaţii care se deschid rareori şi care au fitinguri de închidere.

Tipul C – Deschideri care sunt în mod normal închise şi sunt în plus echipate cu
dispozitive de etanșare (de exemplu garnituri ) pe întreg perimetrul sau două deschideri
de tip B în serie prevăzute cu dispozitive de închidere automată independente.

Tipul D – Deschideri normal închise,conforme definiţiei tipului C, care nu pot fi deschise

decât prin mijloace speciale sau în caz de urgenţă.

Deschiderile de tip D sunt în mod efectiv etanşe, cum ar fi treceri utilitare(de exemplu
conducte, ţevi) sau pot fi o combinaţie între o deschidere tip C, alăturată unei regiuni periculoase
şi o deschidere tip B în serie.

Gradul de degajare al
Zona în amonte de
Tipul deschiderii deschiderii,considerată ca sursă de
deschidere
degajare
A Continuu
B Continuu/primar
Zona 0
C (Secundar)/
D Fără degajare Zona 1A
A Primar
B (Primar)/secundar
Zona 1
C (Secundar)/fără degajare
D Fără degajare Zona 2A
Zona 2 A Secundar
B (Secundar)/fără degajare
C Fără degajare
 D Fără degajare

Notă: Pentru gradele de degajare din paranteze, se va lua în considerare la proiectare

frecvenţa de funcţionare a deschiderilor

Ventilaţia
Ventilaţia naturală
Acesta este tipul de ventilaţie care este realizat prin mişcarea aerului datorită vântului
şi/sau gradientelor de temperatură. În aer liber, ventilaţia naturală este adesea suficientă pentru a
asigura dispersia întregii atmosfere explozive care ar apare în arie. Ventilaţia naturală poate fi de
asemenea eficientă în anumite situaţii în interiorul clădirilor (de exemplu când o clădire are
deschideri în pereţi şi/sau acoperiş).

Ventilaţia mecanică
Mişcarea aerului necesară pentru ventilaţie, este asigurată prin mijloace artificiale, de
exemplu ventilatoare sau exhaustoare. Deşi ventilaţia artificială este utilizată în principal într-o
încăpere sau într-un spaţiu închis, ea poate fi utilizată, de asemenea, în aer deschis pentru a
compensa reducerea sau împiedicarea ventilaţiei naturale datorită obstacolelor.
Ventilaţia artificială a unei arii poate fi generală, locală şi în ambele cazuri, corespund
diferite grade de mişcare şi de înlocuire a aerului.

Gradul de ventilare
Sunt recunoscute trei grade de ventilaţie:
Ventilaţie puternică(VP)
Ea poate să reducă concentraţia la sursa de degajare practic instantaneu, ceea ce
conduce la o concentrație inferioară limitei inferioare de explozivitate. Rezultă o zonă de mică
întindere(dacă nu chiar de întindere neglijabilă).
Ventilaţie medie(VM)
Ea poate să controleze concentrația, ceeace conduce la o situaţie stabilă, în care
concentrația, în limitele zonei, este inferioară faţă de LEL în timpul degajării şi în care atmosfera
explozivă nu persistă în mod neobişnuit după oprirea degajării.
Ventilaţia slabă(VS)
Ea nu pate controla concentraţia pe parcursul degajării şi/sau nu poate împiedica
persistenţa atmosferei explozive în mod neobişnuit după oprirea degajării.

Disponibilitatea ventilaţiei
Trebuie luate în considerare trei niveluri de disponibilitate a ventilaţiei:
 foarte bun: ventilaţia există practic permanent;
 bun: se aşteaptă ca ventilaţia să existe în timpul funcționării normale. Sunt permise
întreruperi, dacă ele se produc rareori şi pentru perioade scurte;
 mediocru: ventilaţia care nu satisface criteriile unei ventilaţii foarte bune sau bune,
totodată, nu este de aşteptat să existe întreruperi prelungite.
 O ventilaţie, a cărei disponibilitate nu satisface nici măcar criteriile nivelului mediocru, nu
trebuie să se considere că ar contribui la ventilarea ariei.
Influenţa ventilaţiei asupra tipului de zonă este prezentată sintetic în tabelul nr. 2.

Tabel
nr. 2.
Ventilaţie
Grad
Puternic Mediu Slab
Grad de Disponibilitate
degajare Foarte bună
Foarte Foarte
Bună Mediocră Bună Mediocră Bună
bună bună
Mediocră
Zona 0IN
Zona 0 ÎN Zona 0 IN ; Zona 0+ Zona 0+
Continuu Zonă Zona 0 Zona 0
Zona 21 Zona11 Zona 2 Zona1
neperic1
Zona 1 ÎN;
Zona 1 ÎN Zona1 IN Zona1+ Zona1+ Zona1 sau
Primar Zonă Zona 1
Zona 21 Zona21 Zona 2 Zona2 Zona 03
neperic1.
Zona 2 ÎN Zona 2 ÎN
Zona1 şi Zona
Secundar Zonă Zona Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 2
03
neperic.1 neperic.1

1) Zona 0 IN, 1 IN sau 2 IN indică o zonă teoretică a cărei întindere este neglijabilă în
condiţii normale.
2) Aria zonei, 2 creată de o degajare de grad secundar, poate depăşi aria atribuită unei
degajări de grad primar sau de grad continuu; în acest caz, trebuie luată în considerare
distanţa cea mai mare.
3) Va fi o zonă 0 dacă ventilaţia este atât de slabă încât, în practică, o atmosferă explozivă
este prezentă efectiv permanent(adică situaţia este apropiată de cazul în care nu există
ventilaţie).

NOTĂ: “ + “înseamnă “ “ înconjurat de “.

Definirea zonelor cu risc şi clasificare

Gaze şi vapori
Conform SR EN 60079-10, amplasamentele (spaţiile) în care există sau ar putea să fie
prezentă o atmosferă explozivă gazoasă, generată de substanţe gazoase sau lichide utilizate în
procesul de producţie, se clasifică în trei zone:
Zona 0
Un loc în care este prezentă permanent sau pe perioade lungi sau frecvent o atmosferă
explozivă formată la contactul substanţelor inflamabile sub formă de gaz, vapori sau ceaţă cu
aerul.
Zona 1
 Un loc în care este probabil să apară ocazional în stare de funcţionare normală o
atmosferă explozivă formată la contactul substanţelor inflamabile sub formă de gaz, vapori sau
ceaţă cu aerul.
Zona 2
Un loc în care nu este probabil să apară o atmosferă explozivă formată la contactul substanţelor
inflamabile sub formă de gaz, vapori sau ceaţă cu aerul, dar dacă apare, persistă doar o scurtă
perioadă.

1.2. Prezentarea planului de zonare

Planul de zonare pentru obiectivul vizat a fost realizat în conformitate cu prevederile
normativului SR EN 60079-10-1 „Atmosfere explozive. Partea 10-1: Clasificarea ariilor.
Atmosfere explozive gazoase”. De asemenea s-a avut în vedere „ Manualul metodologic – SC
CONPET SA – CONPET NT-S-T-04/2013 – Zonarea spațiilor cu pericol de explozie”
Zonarea spaţiilor tehnologice cu pericol de formare a atmosferelor explozive şi
clasificarea zonelor, din cadrul punctului de lucru Stația automatizată de țiței Cartojani ce
aparţine de CONPET SA, s-a efectuat şi se găseşte reprezentată pe planşele de zonare
prezentate în Anexa nr. 5, după cum urmează:
- SIP-P4454.DCC-01-A: Planul de zonare și planul instalațiilor
electromecanice – Detaliu A;
- SIP-P4454.DCC-01-B: Planul de zonare și planul instalațiilor
electromecanice – Detaliu B;
- SIP-P4454.DCC-01-C: Planul de zonare și planul instalațiilor
electromecanice – Detaliu C;
- SIP-P4454.DCC-02: Detalii zonare gară godevil;
- SIP-P4454.DCC-03: Detaliu zonare rezervor;
- SIP-P4454.DCC-04: Detaliu zonare SKID de măsură;
- SIP-P4454.DCC-05: Detaliu zonare claviatură;
- SIP-P4454.DCC-06: Detaliu zonare decantor;
- SIP-P4454.DCC-07: Detaliu zonare stație de pompe;
- SIP-P4454.DCC-08: Detaliu zonare flanșe și armături conducte produse
petroliere;

Surse de degajare
 surse care pot produce o degajare de grad continuu:
- suprafața liberă a țițeiului aflat în interiorul rezervoarelor de
stocare țiței;
- suprafața liberă a rezidurilor petroliere colectate în decantorul de
reziduuri;
- suprafața liberă a resturilor de țiței rămase în interiorul conductei
gărilor de godevil;
 surse care pot produce o degajare de grad primar – secundar:
- garniturile de etanșare a îmbinărilor prin flanșe existente pe
conductele prin care se vehiculează produse petroliere;
 - garniturile de etanșare a presetupelor armăturilor existente pe
conductele prin care se vehiculează produse petroliere;
- garniturile de etanșare a aparaturii de măsură și control montate
în cadrul instalațiilor prin care se vehiculează produse petroliere;
- sistemele de etanșare ale agregatelor de pompare;
- sistemele de etanșare ale echipamentelor din cadrul SKID-ului de
măsură;
- sistemele de etanșare ale bateriei de filtre;
- deschiderile de ventilație (aerisire) practicate în capacul
rezervoarelor de țiței;

Aşa cum rezultă din planul de zonare spaţiile tehnologice din cadrul obiectivului au fost
încadrate din punctul de vedere al pericolului formării atmosferei explozive după cum urmează :

Parc rezervoare ţiţei

 ZONA 0 : spaţiul liber din interiorul rezervoarelor ;
 ZONA 1 : spaţiul din jurul gurilor de aerisire a rezervorului aflat la o distanţă de 1,5 m de
acesta;
 ZONA 2 : spaţiul din jurul rezervorului aflat la o distanţă de 3,0 m , spaţiul aferent digului
de retenţie.

Staţia de pompe principale

 ZONA 2 : spaţiul din jurul pompei precum şi spaţiul din interiorul staţiei.

Skid de măsură
 ZONA 0 : nu este cazul;
 ZONA 1 : nu este cazul;
ZONA 2 : spaţiul din jurul skidului aflat la distanţă de 2 m de acesta , respectiv la nivelul
solului pe o rază de 3m și o înălțime 0,5m;

Gară sosire/lansare godevil

 ZONA 0 : spaţiul liber din interiorul conductei de godevil;
 ZONA 1 : spaţiul din jurul capacului gării de godevilare aflat la o distanţă de până la 1,5
m de acestea și interiorul cuvei betonate(batalului) ;
 ZONA 2 : spaţiul din jurul conductelor, flanşelor şi claviaturilor aflat la o distanţă de
1,5m de acestea;
spaţiul din jurul cuvei pe o distanţă de 3,0 m ;

Decantor îngropat
 ZONA 0 : spaţiul liber din interiorul decantorului ;
 ZONA 1 : spaţiul din jurul capacelor de vizitare pe o rază de 1,5m;
 ZONA 2 : spaţiul din jurul capacelor de vizitare pe o rază de 3,0 m precum şi spaţiul din
jurul bazinului pe o rază de 5,0 m la înălţimea de 0,5 m.
 Conducte, flanșe și armături
 ZONA 0: nu este prezentă;
 ZONA 1: nu este prezentă;
 ZONA 2: spațiul liber situat la distanța de până la 1,5 m în jurul îmbinărilor prin
flanșe si a armăturilor aflate pe conductele prin care se vehiculează țiței;
spațiul liber situat la distanța de până la1,5 m în jurul îmbinărilor de montaj
aferente aparaturii de măsură și control, montată pe conductele
tehnologice;