0% au considerat acest document util (0 voturi)
310 vizualizări7 pagini

Predica La SF Treime

Documentul prezintă învățătura creștină despre Sfânta Treime. Explică că Dumnezeu este Unul în ființă și întreit în persoane - Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. De asemenea, prezintă dovezi ale Sfintei Treimi din Vechiul și Noul Testament și modul în care această dogmă fundamentală este reprezentată în Biserică.
Drepturi de autor
© © All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
0% au considerat acest document util (0 voturi)
310 vizualizări7 pagini

Predica La SF Treime

Documentul prezintă învățătura creștină despre Sfânta Treime. Explică că Dumnezeu este Unul în ființă și întreit în persoane - Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. De asemenea, prezintă dovezi ale Sfintei Treimi din Vechiul și Noul Testament și modul în care această dogmă fundamentală este reprezentată în Biserică.
Drepturi de autor
© © All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

Predică la Praznicul Sfintei Treimi

Dreptmăritori creştini,
Între sărbătorile împărăteşti, se numără şi sărbătoarea
de astăzi închinată Sfintei Treimi, zi aleasă în care adorăm cu
evlavie pe Dumnezeu, Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane:
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
De aceea, este potrivit să vorbim acum despre taina
Sfintei Treimi, învăţătură de credinţă care stă la temelia
mântuirii noastre. Dogma Sfintei Treimi este dogma
fundamentală a creştinismului, pe care trebuie să o cunoaştem
şi să o preţuim.
După cum o mamă arată copiilor săi în tablou pe tatăl
lor, care e dus departe şi ei nu-l pot vedea în alt chip, tot astfel
Biserica, Mama noastră duhovnicească, ne arată şi ne face
cunoscut pe nemărginitul Dumnezeu – prin rugăciuni, prin
icoane şi prin simboluri. Ea ne conduce mintea şi inima pe
calea credinţei până la adevărata cunoaştere şi iubire a lui
Dumnezeu. Ne ajută să înţelegem adevărul despre Sfânta
Treime, Care „ne-a mântuit pe noi”.

Iubiţi credincioşi,
În Vechiul Testament, se vorbeşte despre un
Dumnezeu în trei Persoane: „Şi a zis Dumnezeu: să facem om
după chipul şi după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26);
„Haideţi, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”
(Fac. 11, 7). Prin aceste texte, se face aluzie la o pluralitate în
Dumnezeu, la existenţa Persoanelor Sfintei Treimi în Fiinţa
dumnezeiască.
Dumnezeu Cel tripersonal apare la stejarul Mamvri.
Avraam vede trei bărbaţi, dar li se închină şi se adresează ca

1
şi cum ar fi fost unul singur: „Doamne, de am aflat har
înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!” (Fac. 18, 3).
Proorocul Isaia vede Serafimii zburând în jurul
tronului dumnezeiesc şi cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este
Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Is. 6,
3). În întreita repetare a cuvântului „Sfânt”, Sfinţii Părinţi văd
indicată Sfânta Treime, iar în singularul Domnul Savaot, ei
văd unitatea Fiinţei dumnezeieşti.
În Noul Testament, adevărul despre Sfânta Treime
este arătat mai lămurit. La Bunavestire, îngerul spune
Fecioarei Maria că Duhul Sfânt Se va pogorî peste ea, puterea
Tatălui Celui Preaînalt o va umbri şi Fiul lui Dumnezeu Se va
naşte din ea (cf. Lc. 1, 35).
La Botezul Domnului în Iordan, S-au revelat cele trei
Persoane dumnezeieşti: glasul Tatălui ceresc grăieşte, Fiul
Cel iubit este în apă şi Duhul Sfânt Se pogoară în chip de
porumbel.
În cuvântarea de rămas bun către Apostoli, Domnul
vorbeşte de Tatăl, de Fiul şi de Duhul Adevărului, Care
purcede de la Tatăl (In. 14, 16-17; In. 15, 26). Când îi trimite
pe Sfinţii Apostoli la propovăduire, Mântuitorul le spune:
„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28, 19).
Sfântul Apostol Pavel, în binecuvântarea pe care o dă
corintenilor, spune: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi
dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie
cu voi cu toţi” (II Cor. 13, 13).
Sfântul Apostol Petru îşi începe prima sa epistolă
printr-o urare trinitară către credincioşii „aleşi după cea mai
dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl şi prin sfinţirea de către
Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos”.

2
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan zice: „Trei sunt
care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh; şi
Aceştia Trei Una sunt” (I In. 5, 7).
Sfânta Tradiţie completează şi lămureşte cele scrise în
Sfânta Scriptură cu privire la dogma Sfintei Treimi. Noi ne
închinăm zicând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh” sau „Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh”.
Sfânta Liturghie începe cu „Binecuvântată este
Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh” şi se termină:
„Că Tu (Dumnezeule) eşti sfinţirea noastră şi Ţie slavă
înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. Cântarea „Sfinte
Dumnezeule”, imnul „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!”,
Sfânta Cruce, locaşurile noastre de închinare, sfeşnicul cu trei
braţe sunt dovada sau mărturia credinţei noastre în Sfânta
Treime.
Despre dogma Sfintei Treimi a vorbit foarte frumos
Sfântul Grigorie de Nazianz în biserica din Constantinopol.
Când a vrut să plece, credincioşii au spus într-un glas: „Dacă
pleci, iei Treimea cu tine!”.
Crezul pe care noi îl rostim este o mărturisire de
credinţă despre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. A-l
rosti cu credinţă înseamnă a intra în comuniune cu Sfânta
Treime. Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi întreit în Feţe.
Fiecare Persoană are o însuşire specială şi are o
lucrare specială pentru viaţa şi mântuirea lumii.
Dumnezeu-Tatăl există din veşnicie şi este nenăscut,
făcător al cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi
nevăzute. El este reprezentat printr-un ochi în triunghi sau ca
Bătrân, ca Cel vechi în zile.
Dumnezeu-Fiul este născut din veşnicie din Tatăl,
precum se aprinde o lumină din alta. E întrupat din Fecioara
3
Maria, pentru a izbăvi lumea de păcat şi de moarte. El este
reprezentat ca Arhiereu, Împărat, Judecător, sau în diferite
ipostaze ale vieţuirii Sale pământeşti – de la Betleem la
Înălţarea la ceruri.
Sfântul Duh este purces din Tatăl din veşnicie şi
revarsă valuri din dumnezeiescul har peste credincioşi,
sfinţind-i, întărindu-i şi îndumnezeindu-i. Este reprezentat
printr-un porumbel, aşa cum S-a arătat la râul Iordanului.
Dogma Sfintei Treimi depăşeşte categoriile judecăţii
omului şi puterea lui de cuprindere în formele lui de
exprimare, fiind cea mai adâncă dintre toate învăţăturile
Bisericii noastre creştine.
Este cazul să amintim aici de încercarea Fericitului
Augustin de a scrie o carte despre Dumnezeu. Pe măsură ce
scria, se vedea constrâns să şteargă ce a scris, pentru că nimic
din ceea ce scria despre Dumnezeu nu corespundea cu ceea ce
este Dumnezeu de fapt.
În scrisul său, se avânta spre cele dumnezeieşti, dar îşi
dădea seama că nu poate ajunge să descrie Fiinţa
Dumnezeirii. Amărât de acest insucces al scrisului său, s-a
dus să se plimbe pe marginea unei mări. Acolo văzu un
copilaş care se juca în nisip: purta apa din mare cu o scoică în
gropiţa lui. Fericitul Augustin l-a întrebat: „Ce faci aici,
copile?”. La care, copilul i-a răspuns: „Nu vezi ce fac? Mut
marea în gropiţa mea”. Atunci şi-a venit în fire Fericitul
Augustin şi şi-a zis: „Oare, nu sunt şi eu ca şi acest copil,
vreau să cuprind Dumnezeirea cu scoica minţii mele?!”. Iar
ceea ce a scris despre Dumnezeu a devenit rugăciune şi
mărturisire.
Pe Cel nemărginit nu-L poate cuprinde mintea noastră
mărginită. Este important să cunoaştem voia lui Dumnezeu şi

4
să o împlinim. Aceasta ne aduce fericire temporală şi veşnică
(cf. In. 17, 3).
Această voinţă a lui Dumnezeu ne-o descoperă Sfânta
Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Sfânta Treime este o taină
neajunsă şi necuprinsă a Dumnezeirii: Dumnezeu Unul în
Fiinţă şi întreit în Persoane, uniunea în treime şi treimea în
uniune.
Cum poate fi unul egal cu trei? La Sinodul I ecumenic
de la Niceea (325), Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei,
voind să arate în chip simbolic icoana Sfintei Treimi, a luat o
cărămidă şi a spus: „Avem aici o singură cărămidă, care e
compusă din nisip, foc şi apă, dar e numai o cărămidă”.
Fericitul Augustin ne indică alt exemplu şi anume:
„Unul este izvorul din care porneşte o apă, altul fluviul şi
altceva marea. Sunt trei înfăţişări ale aceleaşi substanţe, care
este apa în toate trei”.
O altă asemănare ne-o oferă soarele, care străluceşte
pe cer, care poate fi văzut în adâncul apei şi într-o oglindă.
Sunt trei înfăţişări, dar nu sunt trei sori. În însăşi viaţa noastră
sufletească întâlnim icoana Sfinte Treimi.Căci fiecare avem
un suflet, care se manifestă treimic: în raţiune, sentiment şi
voinţă, fără să putem spune că avem trei suflete.
În sfârşit, să privim la un sfeşnic cu trei lumânări care
se deosebesc una de alta, deşi se unesc unele cu altele şi
răspândesc o singură lumină nediferenţiată, dând o singură
strălucire neîmpărţită.
Tot aşa, mărturisim trei Persoane ale Sfintei Treimi:
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care, deşi se deosebesc, formează
o singură strălucire a Dumnezeirii, Celei Una şi nedespărţită
după Fiinţă. Aceste asemănări ne ajută, oarecum, să
înţelegem pe Dumnezeul Treimic, însă Taina Sfintei Treimi
poate fi cunoscută numai prin credinţă.
5
Credinţa în Sfânta Treime şi învăţătura despre Sfânta
Treime au o mare şi binefăcătoare însemnătate pentru viaţa
noastră. În primul rând, credinţa în Sfânta Treime ne arată că
Dumnezeu n-a părăsit lumea după ce a creat-o şi nici nu a
lăsat-o în voia întâmplării.
Dumnezeu-Tatăl a creat lumea, Dumnezeu-Fiul a
restaurat-o, iar Dumnezeu-Duhul Sfânt o conduce spre
desăvârşire, încât creaţia devine o împărăţie a harului
dumnezeiesc; lumea e plină de Treime.
În al doilea rând, învăţătura despre Sfânta Treime ne
ajută să înţelegem că Dumnezeu nu este un „anonim”, cum au
zis unii şi nu este una cu natura sau cu o piatră, cu un arbore
sau cu o stea, cum spun alţii.
Dumnezeul nostru e Persoană atotputernică, atotbună,
Care mă ocroteşte. Când mă adresez Lui în rugăciune, am
certitudinea că El e Tatăl nostru din cer, Care ia aminte la
cererea mea, înţelege durerea mea, primeşte rugăciunea mea
şi mă ajută.

Iubiţii mei,
Noi, care credem în Sfânta Treime şi am fost botezaţi
în numele Sfintei Treimi şi ne închinăm zilnic Sfintei Treimi,
avem datoria să-L mărturisim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul
Duh, cu curaj şi evlavie, în toată vremea şi în tot locul,
mustrând pe aceia care nu cred în Sfânta Treime.
Aceştia sunt iehoviştii şi alte secte, care s-au
îndepărtat de sânul Bisericii dreptmăritoare. Dacă Dumnezeul
nostru e iubire (I In. 4, 8), dacă Sfânta Treime este „structura
supremei iubiri”, să-L rugăm pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh să ne inunde cu dragostea Sa, ca să fie pace şi
armonie în suflete, în familii, în ţară şi în întreaga lume.

6
Atunci viaţa oamenilor ar fi un praznic nesfârşit, căci
zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Unde dragostea se bucură,
acolo este sărbătoare!”.
Datoria noastră este să frecventăm regulat biserica, în
care e concentrată la maximum sfinţenia şi iubirea Sfintei
Treimi, Care ne eliberează de patimi şi de neputinţe,
oferindu-ne iertare, putere, bucurie şi belşug de daruri
duhovniceşti.
Haideţi să-L adorăm pe Dumnezeul Cel viu, închinat
în Sfânta Treime şi să mărturisim cu speranţă: „Nădejdea mea
este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este
Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!”.
Lăudându-L pe Cel Ce cunoaşte suferinţele noastre,
ascultă suspinele noastre şi împlineşte dorinţele noastre, să-I
zicem: „Slavă Ţie, Soarelui întreit; Slavă strălucirii celei
unice; Slavă Celui Ce răsari lumii lumina; Preasfântă Treime,
Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”.

Amin.

S-ar putea să vă placă și