Învățarea centrată pe copil

In actul fundamental pentru invatamantul prescolar, denumit curriculum pentru educatie

timpurie, exista principii ce incurajeaza aplicarea conceptului dat. Inainte de a-l defini, sa ne
reamintim respectivele principii. Unul priveste educatia centrata pe copil, iar altul, invatarea
activa. In baza lor, educatorul creeaza situatii care favorizeaza cunoasterea nevoilor copilului si a
caracteristicilor sale; se urmaresc indeobste caracteristicile ce ii dau unicitate. Totodata,
educatorul creeaza si situatii ce favorizeaza aparitia unor experiente de invatare, de-a lungul
carora prescolarul devine un subiect activ. In aceasta calitate avuta permanent, el poate alege cum
sa se desfasoare activitatea si sa propuna modificari ce sunt in acord cu trebuintele sale. Ideea se
regaseste in atari intrebari: Ti-ar placea sa …? Cum si cu cine ti-ar placea sa faci aceste lucruri?
Ce crezi ca ar mai fi de facut la …? Altfel spus, in ciuda varstei mici, este bine sa tinem cont de
parerea/afirmatiile copilului, caci numai asa putem afla detalii despre dorintele si trebuintele lui.
In viziunea noastra, invatare centrata pe copil inseamna demersul didactic in temeiul
caruia se pune accent pe strategiile de invatare individualizata, aplicate direct proportional cu
potentialul copilului si cu eventualele tulburari/dificultati de invatare depistate. Drept care,
inclusiv actul de predare trebuie sa fie adaptat la nivelul inteligibil al copilului.
Invatarea centrata pe copil este promovata de didactica moderna, mai ales de
neurodidactica. Din practica stim cat sunt de eficiente metodele activ-participative. Prin definitie,
acestea dinamineaza grupa de copii, per total, si microgrupul, in particular. Chiar denumirea
conceptului ne arata ca toata atentia este indreptata asupra copilului, nu a educatorului. Timpul
ne-a dovedit ca strategia centrata pe profesor are numeroase limite care ii reduc simtitor copilului
libertatea de exprimare si o asa-zisa libertate de miscare de-a lungul incursiunii sale in procesul
de invatamant. Intr-o asemenea imprejurare, copilul este doar obiect, nu subiect in procesul
formator.
Ca orice lucru bine realizat, strategia de invatare centrata pe subiect trebuie gandita
riguros in prealabil. Ca atare, educatorul are de parcurs urmatorii pasi:
→ sa reciteasca teoriile instruirii si ale invatarii;
→ sa aprofundeze procedura de operationalizare a obiectivelor;
→ sa identifice caracteristicile si temperamentele copiilor;
→ sa le raporteze structurile umane la factorii de mediu (intern si extern);
→ sa isi analizeze stilul de predare, stilul propriu de comunicare si de colaborare;
→ sa efectueze sociomatricea si sociograma pentru a sti cum interactioneaza copiii si ce profil are
grupa;
schematic, sa constituie grupuri de lucru omogene sau eterogene, dupa caz;
→ sa monitorizeze fisele de observatie ale copiilor pentru a gasi indicii ce redau
progresul/regresul copiilor pe traseul educational;
→ sa noteze cum poate anima fiecare centru prin metode activ-participative si cum poate folosi
autoevaluarea;
→ sa aleaga jocuri de rol care ii pot determina pe copii sa vorbeasca liber despre nevoile si
preferintele lor.

Odata ce s-a edificat asupra acestor lucruri elementare, educatorul trebuie sa se asigure ca isi ia
toate
masurile necesare in urmatoarele sensuri:
→ sa studieze teoria si exemplele ce privesc modul de intocmire a planului personalizat de
invatare;
→ sa patrunda sfera designului instructional pentru a vedea cum isi poate atinge finalitatile, in
conditiile ofertei unui curriculum aprofundat sau extins, in functie de cazurile existente in sala de
grupa;
→ sa imbine cat mai armonios si mai atractiv posibil domeniile experientiale cu activitatile liber
alese; in acest scop se poate folosi cu succes de atributele dezvoltarii personale si de fascinatia
elementelor de joc;
→ sa isi imbogateasca si sa isi diversifice ansamblul de resurse materiale si de mijloace didactice;
→ sa transforme fiecare centru intr-o adevarata lume captivanta si viu colorata, in care copilul,
realmente, sa se simta cel mai important;
→ daca situatia impune, sa stie cu ajutorul caror tactici pedagogice readuce subiectii in sarcina
fara constrangeri si fara reactii pline de nemultumire;
→ sa utilizeze deseori materiale concret intuitive, jocuri si jucarii care ii solicita copilului
functiile intelectuale, afective, psihomotrice si socio-comportamentale;
→ sa comunice constant cu familia copilului despre aspectele ce denota progresul/regresul pentru
a se putea lua cele mai bune decizii in favoarea lui.

Mai departe, exemplificativ, redam situatia de invatare, in care adaptam continutul la

particularitatile si la nevoile instructiv-educative ale copilului din grupa mare (5 – 6 ani). Situatia
se incadreaza in domeniul experiential Limba si comunicare. Astfel, pornim de la piesa de teatru
radiofonic Turtita cantareata, poveste populara. Piesa e aleasa, in principal, pentru copiii carora
vrem sa le formam inteligenta spatialvizuala, iar in subsidiar, pentru cei carora vrem sa le-o
dezvoltam. Activitatea se desfasoara frontal, sub forma de semicerc. Dupa auditie, in functie de
nevoia identificata, prescolarilor li se cere, pe rand, sa descrie casa oamenilor care au plamadit
turtita si bucatile de drum parcurse de aceasta. Procedand intocmai, educatorul poate observa cat
de mare e capacitatea fiecarui copil de a-si imagina lucruri posibile numai pe cale auditiva. In
plus, educatorul mai poate proba receptivitatea copilului la stilul auditiv de invatare, stil atat de
benefic in perioada scolaritatii mici. Si nu doar atunci. In aceleasi circumstante, pe deasupra,
educatorul poate efectua exercitii de fonetica, de vocabular, de ascultare activa si de comunicare
verbala.
Pe scurt, avand povestea in fundal, se fac aplicatii de educare a limbajului, dar si unele de
educatie muzicala. Gandind la aceasta din urma, credem ca totodata se poate testa capacitatea de
receptare si de redare a sunetelor din mediul inconjurator apropiat – cu ajutorul CD-ului, in speta.
Toate acestea constituie o valoroasa baza informativa, de care educatorul poate face, negresit, uz
in scopul dezvoltarii holistice a prescolarilor din respectiva grupa. Aceasta, dezvoltarea holistica,
se fondeaza pe (auto)cunoastere.
In loc de final, evidentiem un punct de vedere despre abordarea prezentata anterior. In sustinerea
ideii de mai sus, consideram ca este vitala adaptarea continutului la particularitatile si nevoile
educationale individuale ale copilului. Procedand in acest fel, in conformitate cu natura, cu
trebuintele si cu doleantele lui, este ca si cum servim copilul la masa cu ceea ce ii este pe plac,
fara a face insa rabat de la calitatea hranei si de la normele de sanatate alimentara. Consideram
asa, deoarece promovam interesul
lui superior. Poate parea un cliseu ori un lucru utopic, dar avem convingerea ca numai punerea
copilului mai presus de prestatia didactica si de numarul prestabilit de obiective ne poate defini in
postura de educator; mai bine spus, in postura de formator de oameni multilateral evoluati, fapt
resimtit mai ales in viata adulta. Conchidem ca abordarea ne determina sa atingem si laturile
educatiei pe toata durata vietii. In acest sens, primul pas trebuie facut inca din educatia timpurie.
Drept care, suntem in context si in ton cu tendintele in materie de sensibilizare a copilului – si a
familiei lui – fata de ceea ce inseamna educatie personalizata in numele unicitatii de care se
bucura fiece copil, indiferent de varsta.
Conchidem ca, pentru reusita actului didactic in sala de grupa, este de luat in calcul si abordarea
noastra, per ansamblu, completata cu exemple si argumente. Fara pretentia a fi o abordare
perfecta, ne asumam toate cele scrise, fapt care oglindeste intentia de a incuraja studierea
didacticii si a metodicilor de specialitate. Fara doar si poate, si intentia de a incuraja studierea
noului curriculum pentru educatia timpurie, in spiritul principiului individualitatii. Numai
stapanirea lor pe de-a-ntregul poate face diferenta intre un act educational de calitate si unul
improvizat sau lipsit de profesionalism.