Partea întâi

AGROTEHNICA
(Principii si metode generale)

„Noroc bun!/ Pe câmp neted ies românii cu a lor pluguri!/ Boi

plavani în câte sease trag,/ Se opintesc în juguri.
Bratul gol apasa-n coarne,/ Ferul taie brazde lungi/ Ce se-nsira-n
batatura/ Ca lucioase, negre dungi.”

V. Alecsandri
(din „Pugurile”)
 CAPITOLUL 1
Suportul ecologic al productiei agricole
Desfasurându-se în cadrul unui ecosistem pe diferite teritorii
biogeografice (ecologice) ca dimensiuni, relief, sol si clima, productia
agricola (recolta) cu componentele sale de teren (sol) si plante cultivate, este
conditionata de o serie de factori ecologici majori ai mediului înconjurator,
care reprezinta suportul ei ecologic vital.

1.1 Formarea recoltei

1.1.1 Recolta , este un rezultat nu numai al activitatii fotosintetice a

plantelor, ea se datoreste si actiunii complexe, reciproce dintre planta, sol,
substante nutritive cu factorii climatici, genetici, fito-sanitari si tehnologici
(fig. 1.1)
Formarea recoltei se afla sub permanenta supraveghere a omului, care
depune o activitate productiva creatoare, în vederea dirijarii si conducerii
stiintifice a procesului de productie.

Fig. 1.1 Relatia dintre recolta si factorii mediului ambiant

 Agrofitotehnie comparata

Este bine de retinut ca factorii care participa în productia agricola si

la formarea recoltei, de orice natura ar fi ei, au o importanta egala în orice
moment sau faza a procesului tehnologic, neputând fi înlocuiti unul de altul.
Cele mai bune rezultate în realizarea recoltei se obtin atunci, când acesti
factori se afla la un nivel optim, care variaza în functie de specie si soi.
Davidescu,D.(1968) arata ca recolta este o functie complexa a unui mare
numar de factori, unii fiind foarte variabili, altii constanti.
Din toata cantitatea de substanta organica creata de planta, circa 1/3 se
prezinta direct sub forma utila ca: fructe, seminte, radacini, tuberculi, fibre,
etc, iar 2/3 se prezinta sub forma de produse secundare: paie, pleava, tulpini,
frunza, radacini sau alte organe vegetale din sol, care nu au pentru om o
valoare de întrebuintare directa, dar sunt foarte folositoare în nutritia
animalelor si în industrie.
Îngrasamintele si apa, masurile agrotehnice, bolile si daunatorii, solul
si soiul, sunt alte elemente componente, caracteristice productiei agricole,
care intervin în formarea recoltei cu intensitati si frecvente diferite.
Recolta este de fapt masa biologica utila, pe care o consuma omul si
animalul domestic. Ea este principala, sub forma de boabe (grâu, porumb),
radacini (sfecla de zahar), seminte (floarea soarelui), tuberculi (cartoful),
fibre (inul si cânepa), de frunze verzi sau uscate si secundara cum ar fi
paiele (de cerealele paioase), cocenii (la porumb), tulpinile (la floarea
soarelui), frunzele (la sfecla de zahar) care sunt valorificate în zootehnie. De
asemenea trebuie de retinut ca este o diferenta între productia recoltata din
teren, la cereale de exemplu, si productia fizica, dupa ce a fost sortata si
curatata de diferite amestecuri în localuri specializate.
Zelitch I. (1975) a calculat indicele de recolta, adica procentul din
masa aeriana uscata (la maturitate), ce reprezinta recolta utila, economica a
unei culturi (tabelul 1.1)

Tabelul 1.1
Valoarea indicelui de recolta (în %)

Cultura Media Limita de variatie

Porumb 24 38-47
Grâu 31-39 23-46
Orez 51 43-57
Sorg 41 40-41
Soia 32 29-36
Fasole boabe 59 53-67
 Supo rtul ecologic al productiei agricole

Raportul între resturile vegetale si productia utila ce ramân dupa

recoltare oscileaza de la cultura la cultura. La grâu acest raport este de 0,7,
la porumb 0,2, la sfecla de zahar de 0,4, la floarea soarelui de 2.
Resturile vegetale au un potential energetic demn de luat în seama,
mai ales pentru producerea biogazului, în care se remarca valoarea calorica
(în Kcal/Kg): paie de grâu - 4273, tulpini porumb - 4409, frunze porumb -
4395, frunze sfecla de zahar - 3477.
Pentru a obtine o tona de produs culturile agricole consuma cantitati
ridicate de elemente nutritive (NPK), ceea ce este redat în tabelul 1.2.

Tabelul 1.2

Consumul de elemente nutritive (kg) pentru formarea recoltei

Cultura N P 2O5 K2O

Grâu la 1 tona 25 12 29
la 3 tone 75 36 86
Porumb la 1 tona 24 10 25
La 5 tone 120 50 125
Cartof la 1 tona 6 3 6
la 20 tone 120 60 120
Floare la 1 tona 10 6 30
soarelui la 2 tone 20 12 60
Sfecla de la 1 tona 4 2 4
zahar la 30 tone 120 60 120
Soia la 1 tona 45 18 20
la 2 tone 90 36 40

Din datele de mai sus rezulta în mod elocvent ca formarea recoltei se

coreleaza direct cu consumuri mai mari sau mai mici de substante nutritive,
functie de planta cultivata.

1.1.2.Prognoza recoltei agricole. În activitatea unei exploatatii

agricole este esential sa se stabileasca corect nivelul productiei la unitatea de
suprafata si pe fiecare cultura si pentru fiecare an în parte înainte ca
produsul sa fie recoltat. Prognoza permite sa se cunoasca de la începutul
formarii recoltei care sunt perspectivele ca ea sa fie îndeplinita la potentialul
biologic natural al culturii agricole si la cel programat de catre cultivator
 Agrofitotehnie comparata

pentru anul respectiv din plan. Prevederea înainte de recoltat aduce date
corecte asupra productiei totale într-o ferma, societate agricola, pe o zona
ecologica si foarte important la stabilirea ei pe întreaga suprafata arabila pe
culturi. Pe baza acestor date se poate calcula balanta pe produse, judete (la
cereale de exemplu), consumul pentru populatie si rezerva pentru export.
Dupa Hartia Sergiu 1 (1976) una din formele curente ale prognozei
productii medii la hectar o constituie analiza structurala a schimbarii
proceselor tehnologice într-o societate sau ferma agricola. Se pleaca de la
principiul ca între nivelul productiei medii si tehnica folosita exista un
raport functional. Desigur ca pe primul plan de influenta stau factorii pedo-
climatici.
În prognoza recoltei se folosesc metode matematice moderne care
necesita în prealabil o modelare a procesului pe car e îl studiem care se
introduce în calculator. Modelul ce se elaboreaza trebuie: sa reflecte
mecanismul de functionare a interdependentei factorilor; sa ofere o solutie
eficienta si rationala de dezvoltare a productiei; sa asigure folosirea tuturor
resurselor ce sunt puse la dispozitie de cultivator.

1.2 Factorii climatici

1.2.1.Importanta : În climatologie în general si în cea agricola în

mod special trebuie sa avem în vedere doua notiuni fundamentale: clima si
microclima. Clima reprezinta regimul starii timpului (vremii) caracteristic
unei zone ecologice, pe o perioada îndelungata de ani, rezultat din
interactiunea dintre energia radianta solara, caracterul suprafetei pamântului
si circulatia generala a aerului în atmosfera pe mari regiuni ale globului sa u
a unei tari. Microclima este starea vremii pe suprafete mici, ca rezultat al
neuniformitatii suprafetei terestre din punct de vedere al proprietatilor sale
fizice. Astfel apar diferente uneori majore între factorii meteorologici dintr-
o localitate de câmpie si cei din zona de deal, cu influenta directa, de
exemplu, asupra epocii de semanat si a recoltatului.
Plecând de la aceste consideratii si de la influentele pe care le
exercita elementele meteorologice, cunoasterea climei si microclimei si a
componentelor sale este deosebit de importanta pentru zonarea culturilor
agricole pe teritoriu, pentru calculul evaporo-transpiratiei si pentru stabilirea
bilantului energetic al solului.

1
Hartia Sergiu – Metode de prognoza a productiei agricole, Bucuresti, Redactia de
Materiale de Propaganda Agricola, MAIA, 1976
 Factorii climatici (conditiile climatice) si microclimatice
(meteorologice) au o influenta bioenergetica determinata asupra culturilor
agricole, asupra formarii recoltei. Ei participa de asemenea la formarea
bilantului energetic influentând schimbul de caldura si circulatia aerului pe
un teritoriu biogeografic cultivat. Exista o strânsa legatura între actiunea
interna si externa a factorilor climatici în perimetrul unei suprafete agricole,
cu multiple implicatii de ordin biologic, tehnologic si chiar economic.

1.2.2. Zonele climatice. O caracteristica a teritoriului României

este varietatea, pe orizontala si în altitudine a elementelor meteorologice, de
vegetatie si sol. Tara noastra se situeaza în zona de influenta a maselor de
aer mai umed din vest si a celor continentale, mai uscate, din est, rezultând
trei sectoare climatice: 1-clima continentala moderata; 2- clima continentala
cu nuante de excesivitate; 3- clima de munte. În cadrul acesta general se
diferentiaza trei etaje de clima corespunzatoare celor trei trepte de relief:
câmpie, dealuri si munti (Puiu St., Trofin Ghe.-1984):
- Clima câmpiilor se caracterizeaza printr-o repartizare teritoriala
destul de uniforma a principalelor elemente meteorologice; vara cad
ploi la intervale mari sub forma de averse; iarna perioadele de ger
alterneaza cu cele de dezghet;
- Clima dealurilor cuprinde cea mai mare parte a tarii, cu ploi
îndelungate, iar pe vai si depresiuni sunt frecvente îngheturile;
- Clima muntilor iese în evidenta prin temperaturi scazute si
precipitatii abundente, care asigura vegetatia pajistilor pentru
pasunat si fân.
Pentru a întelege mai bine climatul României si legatura foarte
directa cu productia agricola redam o varianta a zonelor pedoclimatice),
prezentate de Berbecel O. si colab. (1970).
Zona a I-a (calda secetoasa) Cuprinde Câmpia Româna, Dobrogea
si partial Câmpia de Vest si se caracterizeaza prin cele mai ridicate resurse
termice si prin precipitatiile scazute;
Zona a II-a (moderat umeda) are ca areal partea de vest a
Transilvaniei, cu dealuri si terenuri plane de mica altitudine, unde resursele
termice sunt scazute si precipitatiile mai ridicate;
Zona a III-a (racoroasa si umeda) cuprinde teritoriile de deal,
puternic fragmentate, situate la diferite altitudini, de o parte si de alta a
masivelor muntoase, cu resursele termice scazute si de umiditate foarte
ridicata.
Prin suprapunerea tuturor acestor elemente s-au diferentiat pe lânga
tinuturile climatice determinate de relief si subtinuturile si districtele
 Agrofitotehnie comparata

climatice dictate de circulatiile dominante ale maselor de aer, precum si de

anumite conditii locale. Limitele dintre unitatile teritoriale climatice nu
trebuie considerate ca rigide, în raport cu relieful.
Repartitia elementelor meteorologice în conformitate cu cerintele
plantelor agricole pe teritoriu, atesta ca România detine conditii favorabile
pentru o agricultura performanta (fig.1.2).

Fig. 1.2 Zonele climatice din România

I – calda secetoasa, II – moderata subumeda, III – racoroasa umeda

1.2.3. Resursele climatice. Ele sunt redate în tabelul 1.3 si pot fi

rezumate în cele ce urmeaza:
Temperatura medie este de +10°C, cu o temperatura maxima de
+44°C în baragan si cu minima de -38,5°C la Urziceni si Dorohoi în anumiti
ani. De subliniat ca temperatura minima de -15°...-20°C în timpul iernii
afecteaza culturile de grâu de toamna în lipsa zapezii.
Radiatia solara creeaza un regim radiativ pe teritoriu ce variaza între
120 000 cal/cm.p. în sudul tarii si 80 000 cal/cm.p. în nordul ei.
Precipitatiile se prezinta cu o cantitate medie anuala de 638 mm, dar
variaza de la 350-400 mm în Dobrogea, 400-500 mm în Câmpia Româna si
600-800 mm în zona colinara.
 Tabelul 1.3
Sectoarele climatice ale teritoriului României

Clima
Clima continentala continentala Clima
moderata cu nuante de muntilor cu
excesivitate altitudini
Caracteristici climatice Tinuturile climatice de Subtinutul mai mari de
câmpie si de deal pâna la climatic de 1700 – 1900
altitudini de 500 m* litoral m*
maritim
1 2 3 4 5
Amplitudinea anuala a temperaturii
anului ( o C) <24 >24 <23 <19
Media temperaturilor maxime
absolute anuale (o C) 32…35 34…39 32…33 17…18
Media temperaturilor minime
absolute anuale (o C) -18…-25 -20…-25 -15…-16 -25
Amplitudinile medii diurne ale
temperaturii aerului în luna iulie
(oC) 10…11 10…12 6…7 3…4
Numarul anual de zile:
- cu înghet (temperatura minima
0oC) 100…120 100…150 <80 >200
- de vara (temperatura 25oC) 70…100 80…125 65…80 -
- tropicale (temperatura maxima
30 oC) 15…35 35…60 6…15 -
Umiditatea relativa medie la ora 14,
în luna iulie(%) 50…70 45…55 >60 >80
Numarul zilelor cu cer senin în luna
iulie, dimineata la ora 8 12…16 14…20 >20 8…10
Numarul zilelor cu cer acoperit în
luna iulie la ora 14 6…12 4…10 <4 18…22
Numarul zilelor cu cer senin în luna
iulie la ora 14 6…10 10…17 14…20 2…4
Cantitatea anuala a precipitatiilor
(mm) 500…750 400…700 350…400 900…1500
Cantitatea precipitatiilor (mm) din
semestrul cald (1 aprilie – 30
septembrie) 300…400 200…400 <200 >600
Numarul anual de zile cu precipitatii
≥ 0,1mm 115…130 70…115 55…80 150…200
Numarul anual de zile cu strat de
zapada 25…48 40…60 10…25 100…225

* Zonele cu altitudini între 600 – 1700 m prezinta caracteristici

climatice cuprinse între cele semnalate în coloanele 2 sau 3 si 5, si care
trebuie considerate în functie de conditiile climatice.
 Agrofitotehnie comparata

Vântul aduce vara mase de aer fierbinte si uscat, iar în primavara rece
(mai ales iarna) aer umed, cu zapada, ploi puternice si temperatura scazuta.
În ceea ce priveste temperatura, aceasta se urmareste în perioada de
vegetatie a culturilor prin suma gradelor de temperatura activa, calculata
pentru fiecare planta în parte, de la rasarire pâna la recolta t .
Din datele succinte prezentate în tabelul 2.3, se evidentiaza climatul
continental în tara noastra, cu diferente apreciabile de temperatura între
anotimpuri, dar în mod deosebit între vara si iarna, dar si cu influente pe
zone mari agricole, de -a lungul râurilor si în depresiuni, ceea ce
conditioneaza repartizarea culturilor, perioada de executare a lucrarilor
agrotehnice, biologia plantelor cultivate si a daunatorilor, relatiile plantelor
cu factorii de vegetatie.
Înregistrarea elementelor meteorologice se efectueaza de Institutul
National de Meteorologie si Gospodarirea Apelor prin statiile meteorologice
amplasate în toata tara. Acestea sunt dotate cu instalatii de mare
performanta, aparate si termometre de înregistrat în aer si (pe) în sol
(fig. 1.3).

Fig. 1.3. Aparatura

meteorologica
 Fig.1.4
Repartitia
lunara a
precipitatiilor
si productiile
medii de
porumb

Pentru Dobrogea, cercetarile efectuate de Doina Iancu în perioada

anilor 1962-1965 arata ca pentru porumb, de exemplu, principalele elemente
meteorologice care joaca un rol hotarâtor în asigurarea unor productii
ridicate si constante sunt temperatura si precipitatiile din luna iulie, atunci
când are loc înspicarea la majoritatea hibrizilor de porumb (fig. 1.4).
Porumbul, datorita perioadei sale de vegetatie nu au posibilitatea de a
valorifica întreaga cantitate de apa cazuta în decursul unui an, iar totalul
precipitatiilor nu oglindeste si repartitia lor în functie de cerintele plantelor.
În zona agricola Craiova, însa, precipitatiile cazute între 1 ianuarie si 31
august au un rol determinant în formarea recoltei de porumb.
 Agrofitotehnie comparata

Accidentele clima tice. Factorii meteorologici în cazul în care se

manifesta tulburent, pe o perioada scurta sau lunga de timp, pot provoca
pagube productiei agricole, mai ales terenurilor si culturilor. Dintre
fenomenele climatice care afecteaza agricultura se pot enumera: temperatura
scazuta (gerul), grindina, seceta, vântul, ploaia torentiala.
- gerul din iarna, pe o semanatura fara zapada, distruge o parte din
plante si reduce numarul lor optim la unitatea de suprafata, de unde
pierderi de recolta de 10-60 %;
- grindina dist ruge plantele sau parti din acestea, în deosebi în
perioada de înflorire si coacere si duce la pierderea recoltei;
- seceta, datorata temperaturii ridicate si persistente în aer si sol,
precum si lipsei de precipitatii, este o adevarata calamitate pentru
productia vegetala; actioneaza primavara împiedicând cresterea
radacinilor, iar vara în perioada de înflorire si de umplere a bobului
la cereale, planta produce boabe mici si zbârcite (sistare); toamna,
când în solul uscat întârzie încoltirea si rasarirea pla ntelor;
- vântul usuca terenul, mareste evaporo-transpiratia solului,
provoaca caderea plantelor, spulbera zapada, erodeaza solul
(eroziune eoliana), actioneaza destructiv pe solurile nisipoase,
dezvelind sau acoperind culturile;
- precipitatiile creaza exces de apa pe terenul agricol cu baltiri si
inundatii, reduce aerisirea solului si activitatea microorganismelor,
provoaca eroziuni în zona colinara.
Cunoscând aceste accidente meteorologice, cultivatorul poate lua
diferite masuri de prevedere si combatere: ir igatie, rachete antigrindina,
perdele de protectie, desecari, canale de coasta, care se regasesc în lucrarile
agrotehnice.

1.3. SOLUL

1.3.1. Notiuni. Solul reprezinta stratul superior, afânat de la

suprafata pamântului, care s-a format pe seama rocilor printr-un îndelungat
proces de actiune a factorilor de clima, vegetatie, relief, asupra acestora. El
este un corp natural complex, alcatuit din material mineral, organic, apa si
aer, în care se petrec importante procese fizice chimice si biochimice. Solul
constituie, de asemenea, mediul (stratul) nutritiv cel mai economic pentru
cresterea si dezvoltarea optima a plantelor, în vederea obtinerii unor recolte
de calitate superioara.
 Acestea se comporta ca un organism viu, care se formeaza, evolueaza
si se autogenereaza prin functiile si însusirile sale caracteristice. Asigura în
permanenta substratul material-energetic pentru cresterea plantelor si
producerea de recolte. El este o conditie vitala pentru realizarea unei
agriculturi eficiente si are relatii complexe cu mediul înconjurator (fig 1.5).
Solul ocupa un loc bine definit în geosfera, gasindu-se la granita dintre
litosfera, atmosfera, hidrosfera si biosfera, formând asa numita pedosfera.
Grosimea pedosferei poate varia de la câtiva centimetri în zona muntilor si
dealurilor abrupte, la câtiva metri în zona padurilor si savanelor ecuatoriale.

Fig.1.5.
Sistemul de
relatii al solului
cu mediul
înconjurator

1.3.2.Formarea solului. Rocile de la suprafata litosferei, ca

material primar, cu miloane de ani în urma au fost supuse unor procese de
maruntire fizico-mecanica si de alterare chimica. Ca rezultat s-a format
partea minerala a solului, care consta din saruri, oxizi si hidroxizi, minerale
argiloase, praf, nisip, pietris si pietre.
În materialul maruntit, s-au stabilit microorganismele ce oxideaza
substantele sarace în oxigen, descompun silicatii, fixeaza azotul din aer si
transforma azotul organic în compusi minerali. Pe acest substrat, în care se
gasesc primele substante nutritive si apa, s-au instalat plantele. În procesul
de descompunere si mineralizare a resturilor de plante si microorganisme se
formeaza humusul (materie organica) si se elibereaza substante minerale
nutritive accesibile plantelor.
În sol se acumuleaza cantitati apreciabile de apa, iar aerul umple toate
spatiile goale. Materialul parental maruntit (roca mama) a devenit sol fertil
(fig 1.6).
 Agrofitotehnie comparata

Fig.1.6. Schema principala a formarii solului

1.3.3. Humusul consituie un produs organic (materie organica)

complex format din componente nespecifice, adica substante organice în
curs de descompunere si compone nte specifice (acizii humici rezultati din
descompunerea resturilor organice de catre bacteriile aerobe). Humusul
consituie principala rezerva în substante nutritive, în deosebi azot.
Continutul în humus pe adâncimea de 30 cm poate atinge 60-90 to/ha pe
soluri sarace si 200-300 to/ha pe cernoziomuri.
 1.3.4. Profilul de sol reprezinta o succesiune de straturi dispuse în
adâncime, ce poarta denumirea de orizonturi (tabelul 1.4).

Tabelul 1.4.
PROFILUL DE SOL
(dupa Sistemul Român de clasificare a solurilor, 1980)

Orizonturile
A mineral, de acumulare a
humusului
E mineral, eluvial
B mineral de alterare a materialului
parental
C mineral calcic, situat în partea
inferioara a profilului
R mineral, situat la baza profilului
O organic, nehidromorf la suprafata
solului
T organic hidromorf sau turbos
G gleic mineral
W pseudogleic, mineral
Sa salic, mineral
Sc salinizat, mineral
Caracteristici
Contine materie organica humificata
1-35%, iar argila 20-60%
Un continut mai scazut de humus si
argila; se acumuleaza silice
Cu sau fara iluviere de argila sau
humus
Constituie sau nu material parental.
Acumuleaza carbonatul de calciu
prin iluviere.
Este constituit din roci compacte,
având functia de material parental
(roca mama)
Format în mediu nesaturat cu apa
sub vegetatia lemnoasa
Format in mediu saturat cu apa din
resturi de plante hidrofile
Format în mediu saturat de apa
freatica la adâncime mica
Apare sub influenta excesului de apa
provenind din precipitatii
Acumuleaza saruri solubile (1-1,5%)
Contine saruri usor solubile mai
redus decât Sa (0,10-1,00 %)

Acestea se deosebesc între ele dupa culoare si continut, reflectând

modul de formare si evolutia unui anumit tip de sol. Orizonturile s-au
diferentiat ca urmare a unor procese complexe de bioacumulare a
humusului, depuneri si deplasari a sarurilor si argilei, desfasurate în conditii
de uscaciune sau exces de apa. Unul sau acelasi orizont se poate întâlni la
mai multe soluri.
 Agrofitotehnie comparata

Cunoasterea profilului de sol este utila pentru analizele si investigatiile

privind substantele fertilizante pe orizonturi, prezenta microorganismelor,
studiul caracteristicilor solului.

1.3.5. Caracteristicile solului. Fiind un corp alcatuit din

particule de diferite dimensiuni, cimentate între ele, în care deosebim o parte
solida (minerala si organica), una lichida (apa) si alta gazoasa (aer), solul
întruneste o serie de caracteristici, indici ce îi confera un profil sfecific, o
configuratie proprie în adâncime si o activitate biologica intensa (fig.1.7).
Aici actioneaza factorii naturali ai fertilitatii, ce stau la baza capacitatii de
productie a solului.

Reprezentarea schematica Reprezentarea schematica

a apei de higroscopicitate a apei capilare
si a apei peliculare si
miscarea acestuia
Fig.1.7. Diferite caracteristici ale solului

1.3.5.1.Caracteristicile morfologice ofera posibilitatea de a face o

delimitare a orizonturilor, de a identifica tipurile de sol direct pe teren si
conditioneaza, în parte, capacitatea de productie a unui sol. În aceasta
categorie intra: culoarea, textura, structura, adezivitatea, porozitatea,
plasticitatea, consistenta si neoformatiile. Ele influenteaza, de asemenea,
regimul de apa, aer si nutritie din sol, activitatea microorganismelor si
radacinilor plantelor. Au un rol important în executarea lucrarilor solului.
Astfel, solurile cu textura grea, argiloasa, au o mare putere de retinere a
apei, sunt slab permeabile, opunând o rezistenta mare la executarea
lucrarilor agricole.
1.3.5.2.Proprietatile fizico -mecanice ale solului sunt prezentate
prin greutatea volumetrica, plasticitatea, contractia, coeziunea, gonflarea,
rezistenta la arat. Ele confera solului rezistenta la sfarâmare, taiere, separare
sau rupere. Favorizeaza sau nu lipirea particulelor de sol de utilaje sau
masini, craparea solului, pierderea apei prin evaporare, modificarea formei,
ruperea radacinilor plantelor cultivate. Astfel, pe un sol uscat sau prea umed,
rezistenta la arat este mare, ceea ce duce la o aratura de calitate inferioara.

1.3.5 .3.Indicii hidrofizici se exprima în procente de apa si arata

gradul de retinere, mobilitatea si accesibilitatea diferitelor forme
conventionale de apa pentru plante si indica intervalele în care apa din sol
poate fi folosita sau nu de radacinile plantelor. Dintre indicii hidrofizici o
importanta deosebita pentru productie prezinta: capacitatea totala de câmp
ce corespunde solului saturat cu apa; coeficientul de ofilire când apa lipseste
si plantele se ofilesc; capacitatea de apa utila sau intervalul umiditatii active,
adica apa accesibila cuprinsa între capacitatea de câmp si coeficientul de
ofilire.

1.3.5 .4.Proprietatile termice ale solului sunt determinate de

capacitatea de a retine o parte din energia radianta solara si a o stoca sub
forma de caldura. Energia calorica acumulata în anumite cantitati, în functie
de însusirile fizico-mecanice ale solului si caracteristicile morfologice se
repartizeaza pe orizontala si în adâncime. Proprietatile calorice au un rol
important în germinarea semintelor, rasarirea plantelor, cresterea si
dezvoltarea acestora, în regimul de nutritie prin sistemul radicular. Pentru
practica agricola interes prezinta: capacitatea de absorbtie a radiatiilor
solare, capacitatea calorica si conductivitatea termica.

1.3.5.5.Proprietatile chimice ale solului sunt conditionate de starea

în dispersie coloidala a diferitelor substante din masa solului. Ele sunt
reprezentate prin:
1. Solutia solului, mediu apos în care se afla substantele minerale si
organice, care participa la procesul de nutritie prin sistemul
radicular;
2. Coloizii ce alcatuiesc complexul argilo -humic;
3. Puterea de retinere a anumitor substante nutritive (micro-
organisme, apa si diferiti poluanti);
4. Reactia solului (pH), care poate sa fie acida, neutra sau alcalina.
 Agrofitotehnie comparata

De retinut ca reactia solului actioneaza direct asupra plantelor si

microorganismelor din sol. Majoritatea plantelor cultivate necesita o reactie
neutra cu pH=7, iar sfecla r osie, secara, cartoful, ca exceptie, merg pe soluri
mai acide. Solul cu ph <7 este acid, iar cu ph>7 este alcalin.

1.3.5.6.Proprietatile biologice se exprima prin activitatea intensa a

microorganismelor, radacinilor de plante si animalelor din sol, fiind
îndreptata în directia descompunerii si prelucrarii materiei organice si
formarii humusului. Microorganismele produc: a)fixarea azotului atmosferic
prin bacteriile simbiotice; b)transformarea unor compusi ai fierului, sulfului
(sulfobacterii) si fosforului (fosfobacterii) din forme inaccesibile în forme
usor asimilabile de plante; c)descompunerea substantelor proteice si
transformarea lor in amoniac (bacterii amonificatoare); d)nitrificarea, adica
oxidarea amoniacului si trecerea lui în forma de azot accesibile plantelor cu
ajutorul bacteriilor nitrificatoare. Plantele, prin sistemul radicular,
furnizeaza în mod continuu resturi organice ce pot atinge 1-10 tone la
hectar. Animalele reprezentative ca protozoare si râme, prelucreaza si
transporta materia organica amestecând-o cu cea minerala. Râmele pot
prelucra anual 400-600 tone de sol pe un hectar de teren agricol.

1.3.5.7.Fertilitatea solului. Procesul complex de formare si evolutie

a solului, proces de natura fizico-chimica si biologica, influentat în mare
parte de activitatea umana, confera acestuia însusirea esentiala de a pune la
dispozitia plantelor cultivate substante nutritive, aer si apa, de a creea
conditii optime de temperatura, umiditate si aeratie, în vederea asigurarii
cresterii si dezvoltarii culturilor si producerii de recolte. Toate
caracteristicile si proprietatile solului se constituie în factori optimi ce
concura la asigurarea unei fertilitati constante (fig. 1.8).
În definitia fertilitatii un loc aparte îl ocupa humusul, deoarece acesta
constituie suportul energetic de asigurare cu substante nutritive. Cu cât
cantitatea de humus este mai mare, cu atât si fertilitatea este mai mare. Deci
humusul poate fi luat drept criteriu de baza în aprecierea gradului de
fertilitate a diferitelor tipuri de sol, a capacitatii sale de productie, în final, al
potentialului productiv.
Solul poseda o fertilitate naturala, atunci când se gaseste în conditii
naturale de evolutie si o fertilitate efectiva sau economica, când începe sa
fie dat în folosinta, pentru a produce recolte.
 Fig.1.8. Schema principalilor factori naturali
din sol ai fertilitatii (dupa Boguslavski N.I. – 1955)

Fapt deosebit de important este ca fertilitatea efectiva poate fi dirijata

si chiar modificata de om în procesul de productie agricola, în urma
tehnologiilor aplicate. Fertilitatea afectiva sau economica se manifesta prin
nivelul si calitatea recoltelor realizate prin actiunea unor game variate de
tehnici agricole asupra solului.
De retinut ca, fertilitatea se mentine în continuare ca proprietate
fundamentala a solului, atât sub actiunea factorilor naturali din sol, cât si sub
actiunea rationala si constienta a cultivatorului. De fapt, toata activitatea
productiva în agricultura este îndreptata spre mentinerea unei stari de
fertilitate cât mai ridicate, în vede rea realizarii de recolte superioare de la
plantele cultivate. În acest sens, cultivatorul actioneaza prin elementele de
tehnologie ca sa pastreze însusirile esentiale ale solului si sa le
îmbunatateasca.
Interventia necorespunzatoare asupra solului, din punct de vedere
mecanic sau chimic, poate deteriora echilibrul ecologic si raportul dintre
factorii care contribuie la formarea si evolutia fertilitatii, diminuând
capacitatea lui de productie.
1.3.5.8.Capacitatea de productie sau potentialul productiv al
solului este de fapt însusirea acestuia de a asigura conditii optime plantelor
 Agrofitotehnie comparata

si recolte constante si sigure an de an. Ea este conditionata, atât de însusirile

generale, cât si de fertilitatea solului. Cresterea capacitatii de productie a
solului, a potentialului sau productiv este o actiune de mare amploare si
durata, ea necesitând aplicarea unui complex de masuri agropedo-
alimentare, fundamentate pe baza de studii pedologice, agrochimice si de
cadastru calitativ:
- organizarea unui sistem stiintific de fertilizare cu îngrasaminte
organice si chimice, în functie de tipul de sol si cerintele plantelor
cultivate;
- corectarea permanenta a reactiei solurilor acide si alcaline prin
administrarea de amendamente;
- scarificarea si afânarea adânca a solului, pentru a îmbunatati
însusirile fizico-calorice, aero-hidrice si biologice.

1.3.6. Principalele tipuri de sol. Actiunea îndelungata, continua

si conjugata a climei, vegetatiei, animalelor, rocii-mama si reliefului,
elemente foarte variate în cuprinsul globului pamântesc, sau chiar pe un
teritoriu restrâns, a dat nastere la o diversitate de tipuri de sol. S-a constatat
ca varie tatea de clima si vegetatie atrage dupa sine o varietate de soluri. Mai
precis, anumitor zone climatice si de vegetatie le corespund anumite tipuri
de sol. Astfel, stepa are soluri specifice , total diferite de regiunea muntilor.
Zona temperata cuprinde soluri specifice ce difera de solurile din zona
subtropicala sau tropical-ecuatoriala.
În functie de caracteristicile si însusirile orizonturilor, solurile din tara
noastra, în numar de 39, sunt grupate în 10 clase si 22 subclase (tab1.5).
Pentru a avea o privire de ansamblu asupra resurselor de sol facem o scurta
caracterizare agroproductiva a celor mai raspândite soluri din tara noastra,
ce stau la baza productiei agricole.

1.3.6.1. Solul balan ocupa suprafete reduse sub forma unor fâsii în
judetele Constanta si Tulcea, pe malul drept al Dunarii, în zone aride cu
vegetatie ierboasa si cu roca-mama de loess nisipos. Continutul în humus
este de 1,5-3,0% reactie alcalina, fertilitatea buna. Se preteaza pentru culturi
de cereale, plante tehnice si furaje pe suprafete mari.

1.3.6.2. Solul cernoziom ocupa zone din Dobrogea, estul Câmpiei

Romane, Câmpia Moldovei, Banat, roca-mama fiind loessul. Se caracteri-
zeaza prin prezenta carbonatilor în orizonturi si levigarea acestora.
Continutul în humus de calitate este de 3-5%, reactia neutra sau slab
alcalina, fertilitate ridicata.Este favorabil pentru toate culturile de câmp.
 De remarcat cernoziomul levigat ce cuprinde zona de silvostepa din
Oltenia, Muntenia si Banat, cu plante lemnoase si ierboase, roca-mama fiind
loessul, marna si argila. Se caracterizeaza prin levigarea carbonatului de
calciu. Continutul în humus este de 2,10-5,40 %, reactia slab acida sau
neutra, fertilitatea ridicata. Se cultiva toate plantele de câmp si hortiviticole.
1.3.6.3. Solul brun-roscat ocupa suprafete în zona padurilor de
câmpie din sudul tarii, în jurul Municipiului Bucuresti si în Banat.
Continutul în humus este de 2,5-3%, reactia slab acida, fertilitate buna. Se
cultiva o gama variata de culturi agricole si horticole.
Tabelul 1.5.
Clasificarea solurilor la nivel de clasa si tip
Clasa Orizont sau caracter Tipuri de sol
diagnostic
1.Soluri molice Orizont A molic 11.Sol bãlan 14.Cernoziom
12.Cernoziom argiloiluvial
13.Cernoziom 15.Sol cerno-
cambic ziomoid
17.Rendzina
2. Soluri argiloiluviale Orizont B argiloiluvial 21.Sol brun -roscat
22.Sol brun argiloiluvial
23.Sol brun -roscat luvic
(podzolit )
24.Sol brun -luvic (podzolit)
25.Luvisol alvic (sol podzolicar-
giloiluvial)
3.Soluri cambice Orizont B cambic 31.Sol brun eu -mezobazic
32.Sol rosu (terra rossa)
33.Sol brun acid
4.Soluri spodice Orizont B spodic 41.Sol brun feriiluvial(podzolic)
42.Podzol
5.Soluri umbrice Orizont A umbric 51.Sol negru acid
52.Andosol
53.Sol humicosilicatic
6.Soluri hidromorfe Orizont G (gleic) sau 61.Lãcoviste
W (pseudogleic) 62.Sol gleic
64.Sol pseudogleic
7.Soluri halomorfe Orizont sa(salic) sau 71.Solonceac
na(natric) 72.Solonet
8.Soluri vertice Orizont vertic 81.Vertisol
9.Soluri neevaluate, Orizont A urmat de 91.Litosol
trunchiate sau desfundate material parental 94.Protosol aluvial (aluviune)
95.Sol aluvial
96.Erodisol
10.Soluri organice Orizont turbos 101.Sol turbos
(histosoluri)
 Agrofitotehnie comparata

1.3.6.4. Solul podzolic (argiloiluvial) se gaseste în zona umeda a

padurilor, vegetatia fiind formata din stejar si fag. Caracteristic este
levigarea totala a sarurilor solubile a carbonatilor si acidifierea puternica.
Orizontul eluvial saraceste în argila si se depune multa silice coloidala, care
devine toxica pentru plante. Continutul în humus este de 1-2%, reactia
puternic acida, fertilitatea scazuta. Se pot cultiva eficient, în conditii de
amendare, pentru a asigura o reactie neutra a solului, diferite culturi
agricole, în special grâul, porumbul, cartoful (fig.1.9).

1.3.6.5. Solul brun en-mezobazic este cantonat în zona colinara,

pe podisuri, cu vegetatie înalta formata din gorun, fag, format pe roci bogate
în Ca. Reactia solului este aproape neutra cu ph între 6 si 7, iar fertilitatea
buna, continutul de humus 2-4%. Se cultiva cu plante cerealiere tehnice si
furajere.

1.3.6.6. Solul hidromorf de tip lacoviste si gleic, format sub

influenta excesului de apa într-un spatiu geografic larg, de la câmpie pâna la
padure. Reactia este slab alcalina – slab acida (ph=8,5-6) cu potential ridicat
de fertilitate (humus 4-12% ) numai în conditiile îndepartarii excesului de
apa din pânza freatica. Ameliorate se pot cultiva cereale paioase, porumb,
plante furajere.

1.3.6.7. Solul holomorf de tip solonceac (cu orizont salic si solonet)

este raspândit în zonele cu apa freatica la 1-3m si bogate în saruri solubile.
Reactia este alcalina, ph ≥ 8,5, fertilitate redusa, cu toxicitate mare pentru
plante. Se pot cultiva numai ameliorate o perioada îndelungata de timp.

1.3.6.8. Solul neevoluat, trunchiat sau desfundat de tip litosol,

regosol, psamosol, protosol aluvial, sol aluvial, erodisol, care de fapt este în
curs de formare si se regasesc într-un perimetru geografic larg: munte, deal,
podis, câmpie, lunca Dunarii, Delta Dunarii. Fertilitatea redusa, dar
ameliorat poate fi cultivat cu plante agricole.

1.3.7. Cartarea si bonitarea solurilor. O agricultura moderna,

intensiva, presupune studierea permanenta a solurilor pe teritoriu, mergând
pâna la mica exploatatie. Aceasta actiune are caracter de cercetare si control
(monitorizare) a însusirilor solului ce stau la baza fertilitatii.
 cernoziom brun feriiluvial podzol lacoviste

Fig. 1.9. Tipuri de soluri

1.3.7.1. Cartarea. Are drept obiect inventarierea resurselor de sol,

stabilirea eventualelor modificari de ordin ecologic sau genetic, o
caracterizare mai completa a diferitelor tipuri de soluri. Cartarea pune la
dispozitie noi date privind sistemul national de monitoring , adica sistemul
de supraveghere, cercetare si control al solurilor pe întregul teritoriu agricol
national. Datele obtinute din cartare, ca urmare a analizelor fizice, chimice
si biologice de laborator, a studiilor din teren referitoare la profilul de sol, se
folosesc pentru lucrari de ameliorare a solului, pentru ridicarea capacitatii
lui de productie. De asemenea, cartarea permite sa se elaboreze harti de sol,
(geomorfologice, litologice) si cartograme cu rezerva de substante nutritive
la diferite adâncimi ale stratului arabil.

1.3.7.2. Bonitarea. Reprezinta o metoda de apreciere a capacitatii de

productie a terenurilor agricole, stabilirea gradului de favorabilitate a
solurilor pentru culturile agricole în diferite conditii biogeografice. Prin
bonitare se face o apreciere cantitativa si calitativa a unui teren agricol, în
 Agrofitotehnie comparata

aceleasi conditii ecologice pentru anumite categorii de folosinta si culturi.

Aprecierea se face pe baza unor norme precise, cu un numar de puncte
acordate pe grupe de factori cum ar fi resursele climatice, însusirile solului,
relieful si hidrologia. Pe baza punctelor acordate se determina nota de
bonitate de la 1 la 100, pentru fiecare teren agricol, care apoi se încadreaza
în cele 10 clase de favorabilitate (Teaci D. – 1970) 2
Bonitatea permite o repartizare si folosire mai judicioasa a terenurilor
agricole în functie de favorabilitate si luarea unor masuri corespunzatoare în
vederea ameliorarii solurilor, a ridicarii potentialului de productie.
Prin bonitare se pot aprecia mai bine diferentele de recolta de la o
categorie de teren la alta, se poate asigura o planificare a culturilor pe
teritoriu pentru a obtine o eficienta economica ridicata. Bonitarea da
posibilitatea fundamentarii planului de cultura, economic si financiar, a
investitiilor.

1.3.8. Protectia, conservarea si ameliorarea solurilor.

Punerea în valoarea la un nivel de productie cât mai înalt al întregului fond
funciar agricol constituie unul din aspectele de baza ale economiei
nationale. Trebuie subliniat ca, alaturi de solurile productive, în România se
întâlnesc si soluri slab productive sau chiar nepr oductive. Acestea sunt
reprezentate prin terenuri erodate, saraturi, soluri mlastinoase, soluri
turboase, soluri nisipoase, terenuri inundate, halde cu cenusa. Ele necesita
aplicarea u-nor metode speciale, agropedoameliorative, menite sa duca la
înlaturarea cauzelor care le imprima caracterul de neproductivitate sau de
slaba productivitate, astfel încât solurile sa dobândeasca însusiri fizice,
chimice si biologice bune, iar capacitatea lor de productie sa creasca ne -
contenit. Aceste metode constau din lucrari de amenajare si ameliorare a
terenurilor agricole, în functie de poluarea lor, care se clasifica în lucrari de
îmbunatatiri funciare si lucrari de echipare (Teaci D. - 1983).
Lucrarile de îmbunatatiri funciare se refera la :
- îndiguirea terenurilor si în laturarea pericolului de inundatie;
- desecarea si drenarea terenurilor pentru elibera-rea excesului de
apa;
- irigarea terenurilor pentru suplinirea deficitului de apa pentru
plante;
- combaterea si prevenirea eroziunii si alunecarii terenurilor;
- desalinizarea si desalcalinizarea terenurilor;
- ameliorarea terenurilor nisipoase;

2
Teaci D. – Bonitarea terenurilor agricole, Bucuresti, Editura Ceres, 1970
 - refacerea, reconstructia si ameliorarea terenurilor degradate de
activitati industriale si a celor polua-te.
Aceste lucrari se executa în mod unitar, integrate cu gospodarirea
apelor, sistematizarea si amenajarea teritoriului pe zone ecologice si bazine
hidrografice, conform legislatiei în vigoare privind ameliorarea solului.
Lucrarile de tehnica agricola urmaresc toate sistemele si metodele de
cultivare a terenului, accentul punându-se pe nivelare, fertilizare cu
îngrasaminte organice, amendare, mobilizarea solului la diferite adâncimi.
Pentru valorificarea terenurilor în panta se recomanda un complex de
masuri agropedohidroameliorative, de protejare si ameliorare a solului,
precum si de sporire a fertilitatii. Aceste masuri privesc obiective diverse
precum: amenajarea versantilor în terase, dirijarea scurgerilor pe versanti
prin canale de coasta, debusee, trepte de beton, eliminarea excesului de
umiditate, stabilizarea alunecarilor (fig. 1.10 si 1.11)
Cercetarea stiintifica a studiat ani de zile tehnologiile de ameliorare a
solurilor din tara noastra si a dat solutii pertinente în acest sens. Astfel, în
zona de câmpie a judetului Buzau, terenurile marginale ocupa circa 130000
ha si sunt reprezentate prin soluri saraturate (saline si alcalice) de tip
salonceac si solonet, soluri cu exces de umiditate, lacovisti, psamosoluri.
Tehnologiile sunt recomandate în vederea înfiintarii de pajisti, în functie de
conditiile naturale si dificultatile de ameliorare ( Sandu Ghe. 1987)3. În
acest scop se propun o serie de lucrari specifice: modelarea terenului,
afânarea adânca fara întoarcerea, inversarea si omogenizarea orizonturilor
pedogenetice, fertilizarea cu gunoi de grajd, desalinizarea si desalcalinizarea
prin spalare si amendare cu gips si sulf.
În câmpurile spalate, cantitatea de saruri si reziduu mineral pe un
solonceac aluviat scade, ceea ce face ca solul sa treaca de la un grad de
salinizare foarte puternic la un grad moderat (tabelul 1.6.) constata Mihnea
I.4 si colaboratorii (1981).

3
Sandu Gh. – Tehnologii de ameliorare si valorificare ca pajisti a terenurilor marginale,
Bucuresti, Redactia de materiale agricole MAIA, 1987
4
Mihnea I., Oanea N., Dobre V. – Tehnica ameliorarii terenurilor saturate, Bucuresti,
Editura Ceres, 1981
 Agrofitotehnie comparata

Fig. 1.10 Evacuarea excesului

de apa

Fig. 1.11 Fenomenul de alunecare a terenurilor

Tabelul 1.6.
Cantitatea de saruri spalata si reziduurile
minerale de la Sallgny (Valea Carasu)

Adâncimea Cantitatea de Reziduu mineral redus

stratului de sol saruri spalata Prin spalare

t / ha % mg / 100 g sol %
0 – 50 55.0 57 823 57
50 – 100 41,1 38 619 38
100 – 150 31,8 35 503 35
 Terenurile arabile în panta sunt frecvent erodate si scoase din circuitul
agricol, de aceea s-au efectuat cercetari din care sa rezulte urmatoarele
solutii de prevenire si combatere a acestui proces foarte periculos, prin
cultivarea terenului:
- pe contur, adica pe directia generala a curbelor de nivel si pe
pantele mai mici de 8 % ;
- în fâsii de plante prasitoare dese cu plante paioase si legumi-
noase, dispuse pe contur, favorabila pe pantele de 8 - 18 % ;
- cu benzi înierbate din ierburi perene pe pantele cuprinse între 12 -
15 % ;
- pe terase orizontale cu latimea de 4 - 5 metri, pe pantele de 15 -
25 %.
Ca urmare a practicarii acestor metode de cultivare a terenului s-au
redus pierderile de sol si s-au obtinut sporuri de productie de 10 - 12 %, iar
productia medie la ha a atins valori de 300 - 5100 kg grâu, 4500 - 7900 kg
po-rumb, 1600 - 2600 kg fasole boabe.
Haldele cu cenusa de la centralele termoelectrice au devenit o sursa de
poluare a mediului prin emisiile gazoase si mai ales solide, care, acestea din
urma, ocupând anumite suprafete de teren arabil. Ele pot fi redate în circuit
prin unele masuri specifice: fixarea cu polimeri, ierburi perene sau mulci
organic; cultivarea cu plante perene (leguminoase sau graminee), secara,
cartofi, soia, porumb, în conditii de irigatie.

1.4. Fondul funciar si folosinta sa

1.4.1. Importanta. Pentru efectuarea unui management performant

este necesar sa cunoastem foarte bine fondul funciar agricol, adica
totalitatea terenurilor cultivate cu plante, indiferent de destinatie si
proprietar. Pamântul, ca fundament al fondului funciar, face parte din avutia
nationala si buna sa folosinta contribuie la cresterea productiei agricole, la
redresarea agriculturii în general. Dupa 1990 se constata ca suprafete mari
de pamânt (0,2-1,5 milioane ha) au stat necultivate. Însamântarea cu culturi
agricole a întregii suprafete arabile constituie prima conditie în gestionarea
rationala a fondului funciar, al pamântului si a asigurarii securitatii
alimentare a populatiei. De asemenea, un alt aspect de luat în seama este
valorificarea superioara a fiecarei portiuni de pamânt, amplasând fiecare
cultura pe terenul cel mai in dicat.
Pe teritoriul tarii noastre conditiile de sol sunt foarte diferite, ca si
relieful. Chiar într-o localitate sau în perimetrul unei societati agricole,
 Agrofitotehnie comparata

potentialul de productiei al pamântului este variat, ceea ce impune ca

tehnologia si în specialo lucrarile solului sa se execute în mod diferentiat,
conform conditiilor locale.
Fondul funciar al României cuprinde cca. 14,7 milioane hectare, din
care teren agricol 9,4 milioane hectare, pasuni si fânete 4,6 milioane hectare,
livezi si vii 0,7 milioane he ctare. Suprafata agricola pe un locuitor este de
0,45 ha în România, 0,3 ha în Rusia si USA, 0,2 ha în Germania, 0,1 ha în
Olanda, ceea ce situeaza tara noastra pe o pozitie foarte buna. Totusi, un
agricultor în Danemarca produce bunuri pentru 120 locuitori, în Germania
pentru 20 si în SUA pentru 10. S-a mai calculat ca la 100 hectare agricole
revin: în Rusia – 46 locuitori, în SUA – 55 locuitori, în Germania – 512, în
Olanda – 722 locuitori, în Danemarca 750 locuitori. Foarte interesanta este
diferenta în ceea ce priveste numarul de locuitori la 1 ha agricol: în Rusia –
0,46, în SUA – 0,55, în Germania – 5,12, în Olanda – 7,22 si în Danemarca
–7,50.

1.4.2. Folosinta fondului funciar. Un aspect deosebit care

evidentiaza importanta cunoasterii fondului funciar agricol îl reprezinta
structura reliefului acestuia (Bold I. – 1980) 5. Din suprafata totala agricola
50% sunt terenuri în panta din care 8,25% cu panta peste 50%, 7,35% cu
panta între 35-40% si 9,37% cu panta între 20-25%. Daca ne raportam la
suprafata arabila, 9,96% din terenuri au panta între 20-25%. De subliniat
totusi ca în România suprafata arabila poate fi folosita 95,98%, comparativ
cu Rusia, 64%si SUA cu 51%. Aceste date atrag atentia supra încadrarii în
diferite folosinte a fondului funciar (tabelul 1.7).
Tabelul 1.7.
Folosinta solului
(dupa Sistemul Român de clasificare a solurilor, 1980)
Denumire Cuprinde
Culturi de câmp, pajisti semanate, gradini de
Arabil legume, orezarii, capsunarii, sere si adaposturi
din plastic
Pasuni Curate, împadurite, cu pomi
Fânete Curate, împadurite, cu pomi
Vii Nobile, hibride, pepiniere viticole
Livezi Clasice, intensive, arbusti fructiferi, pepiniere
pomicole

5
Bold I., Hartia Sergiu, Nita V, Teaci D. – Economia funciara, Bucuresti, Editura Ceres,
1984
 Subliniem ca folosinta s-a referit numai la suprafata agricola a
României. În fondul funciar mai intra: padurile, perdele de protectie,
pepiniere siervice, constructiile si curtile, parcurile, plajele, drumurile,
aerodromurile, caile ferate. Tot aici se încadreaza terenul numit neproductiv:
nisipuri, bolovanisuri, ravene, cariere, care însa prin tehnologii specific3e
poate fi redat agriculturii si silviculturii.

1.4.3 Cadastrul funciar. Pentru a cunoaste potentialul agro-

productiv al fondului funciar prin legislatia actuala, care reprezinta sistemul
de evidenta generala si obligatorie a tuturor terenurilor, inclusiv al celor
agricole, indiferent de posesori si destinatia lor. Cadastrul funciar se remarca
ca un instrument unic care întruneste toate conditiile tehnice, juridice,
sociale si economice în care se situeaza fiecare parcela de teren. Prin
cadastru se realizeaza:
- masurarea terenului, folosinta lui, întocmirea hartilor, planurilor si
registrelor cadastrale;
- stabilirea destinatiei si înscrierea categoriei de folosinta a
terenurilor;
- aprecierea potentialului de productie al terenurilor agricole;
- puner ea în evidenta a tuturor resurselor funciare;
- înscrierea posesorilor si a titlului de proprietate asupra terenului.

1.5. Factorii de vegetatie

Formarea recoltei la plante are loc în ciclul biologic ca rezultat al unor

procese fiziologice si biochimice, precum si a unor procese de crestere si
dezvoltare, exprimate morfologic printr-o succesiune de faze fenologice.
Acestea se încadreaza în perioada de vegetatie activa a plantelor care se
desfasoara numai atunci când conditiile de mediu, numite si factor i de
vegetatie ating anumite valori corespunzatoare cerintelor biologice ale
plantelor. Principalii factori de vegetatie sunt: radiatia sau lumina solara,
caldura, apa, aerul, substantele nutritive, radioactivitatea, electricitatea.

1.5.1. Relatiile plantelor cu factorii de vegetatie. Plantele

intra în relatii cu factorii de vegetatie care sunt necesari în toata perioada de
vegetatie, de la germinarea semintelor pâna la coacerea fructelor, în diferite
cantitati si de o anumita calitate. Factorii de vegetatie actioneaza asupra
partii aeriene a plantelor si asupra partii subterane, dar cu intensitati mai
reduse pentru unii factori.
 Agrofitotehnie comparata

Relatiile dintre factorii mediului ambiant si plante sunt foarte

complexe, de interdependenta si integrare. Factorii sunt de importanta
inegala în ceea ce priveste durata, intensitatea si calitatea de actiune în
decursul perioadei de vegetatie. Ei se conditioneaza reciproc, nu se pot
substitui unul cu altul. În schimb, se pot conjuga, dar si neutraliza. Unii
dintre ei au o frecventa si un diapazon mai mare de actiune, ceea ce poate
ascunde actiunea specifica a altor factori. În unele situatii factorii de
vegetatie pot devenii restrictivi pentru procesele de crestere si dezvoltare,
deci pentru formarea recoltei, prin aceea ca devin nocivi daca depasesc
anumite limite, valori sau nu pot satisface în masura necesara cerintele
plantelor. În acest caz, plantele rasar, înfloresc si se fructifica sub potentialul
lor biologic.
Trebuie subliniat ca planta si mediul înconjurator formeaza un tot
unitar, între ele existând raporturi care în final determina nivelul productiei.
Toti factorii de vegetatie sunt relativi egali în procesul de crestere si
dezvoltare si insuficienta unuia are repercusiuni negative asupra plantelor.
Cunoasterea raporturilor dintre factorii de vegetatie si plante ofera
cultivatorului posibilitatea ca prin mijloacele tehnice de care dispune sa
poata controla, regla si dirija actiunea si influenta acestora în anumite limite,
sa asigure conditii optime pentru desfasurarea norma la a ciclului biologic si
obtinerea recoltelor planificate.
Considerentele de mai sus pot fi sintetizate în câteva legi ale productiei
agricole descoperite si cercetate înca din secolul trecut de oamenii de stiinta:
Legea minimului, legea maximului, Legea optimului, Legea nesubstituirii si
egalitatii factorilor de vegetatie, Legea actiunii în complex a factorilor de
vegetatie si Legea factorului limitativ al productiei, despre care s-a explicat
mai sus.

1.5.2. Radiatia si lumina solara participa direct si intens la

procesul de fotosinteza, alaturi de apa si dioxidul de carbon. Radiatia
infrarosie de unda lunga peste 750 nanometri, provoaca o încalzire excesiva
a apei din tesuturile plantei, urmata de o alungire a acestora. Radiatia
ultravioleta, sub 200 nanometri, este foarte daunatoare, provocând moartea
plantelor. Spectrul optim pentru cresterea si dezvoltarea plantelor este cel
violet-albastru, oranj si rosu, cu lungimea de unda între 350-650 nanometri
Radiatia fiziologica activa conditioneaza direct fructificarea plantelor,
continutul în zahar grasimi si substante proteice si este înmagazinata în
frunze (fig. 1.12).
Plantele au pretentii diferite fata de lumina. Astfel, grâul, porumbul,
tomatele, marul, au cerinte moderate fata de lumina. În schimb, soia,
bumbacul, pepenele, piersicul, sunt pretentioase fata de lumina. Unele
plante ca inul de fuior, salata, murul, dau recolte bune si în conditii de
lumina redusa.

Fig.1.12. Bilantul
energetic al frunzei la
caderea pe suprafata ei a
energiei solare. A -
distributia generala a
energiei solare; B -
distributia energiei
absorbite. (dupa
Niciporovici N.I. –
1955)

1.5.3. Caldura este necesara în tot cursul ciclului biologic, atât la

plantele anuale, cât si la cele multianuale. Ea conditioneaza germinatia
semintei, rasarirea plantelor, cresterea radacinilor si pornirea în vegetatie a
culturilor agricole. Plantele au nevoie de caldura pentru desfasurarea unor
procese fiziologice vitale ca: respiratia, transpiratia, absorbtia apei si
substantelor nutritive din sol. În vederea parcurgerii diferitelor faze de
vegetatie se cer anumite valori de temperatura, pentru fiecare specie în
parte, care pot fi minime, optime si maxime (tab. 1.8).
Dupa cerintele fata de caldura, plantele se împart în urmatoarele grupe:
moderat pretentioase: grâul, mazarea, cartoful, sfecla; pretentioase:
porumbul, floarea soarelui, ricinul; foarte pretentioase: soia, castravetele,
migdalul.

1.5.4. Apa constituie o conditie de baza a obtinerii unor recolte

economic eficiente, de calitate superioara. Ea este necesara pentru
 Agrofitotehnie comparata

declansarea proceselor din samânta în vederea încoltirii, în sinteza

diferitelor substante din planta, în circulatia substantelor nutritive,
vegetative si de fructificare, pentru procesul de transpiratie.

Tabelul 1.8
Temperatura pentru încoltirea semintelor

PLANTA Temperatura în grade C

Minima Optima Maxima
Mazare, lucerna, trifoi 1-2 25-32 32
Orz ,ovaz 1-3 21-25 28-30
Grâu 3-4 25 30-32
In 2-3 21 32
Sfecla de zahar 4-5 25 28-30
Floarea soarelui 4-5 25 35
Cartof 7-8 25 30
Porumb 8-10 32-34 40-44
Orez 10-12 32-35 38-40

Nevoia în apa se mareste pe moment ce planta creste si fructifica, ceea

ce conduce la marirea consumului de apa pentru formarea unei unitati de
greutate de substanta uscata. Consumul de apa difera de planta la planta.
Cantitati moderate de apa consuma grâul, porumbul, orezul si lucerna. În
anumite perioade critice cerintele în apa sunt mai mari si ele coincid cu
aparitia organelor de reproducere si cu fructificarea.

1.5.5. Aerul face parte din componentele de viata a plantelor, el

reprezentând în sol o proportie de 20-25%. El este un amestec de oxigen,
dioxid de carbon, amoniac si vapori de apa, necesar cresterii organelor
aeriene si celor subterane, procesului fiziologic de respiratie. Pe terenurile
grele, cu exces de umiditate, unde oxigenul este înlocuit, are loc asfixierea
plantelor, urmata de diminuarea si în final, de pierderea recoltei. În perioada
de vegetatie plantele asimileaza o cantitate enorma de dioxid de carbon din
aer, circa 3-9 tone pentru 200 tone recolta. Astfel, o cultura de grâu pentru a
realiza o tona de boabe trebuie sa prelucreze 120 tone aer în vederea
obtinerii a 137 kg dioxid de carbon.

1.5.6. Substantele nutritive care se gasesc în sol sub forma usor

asimilabila, în afara faptului ca conditioneaza fertilitatea, participa direct la
procesul de crestere si fructificare al plantelor. În functie de gradul de
aprovizionare a solului cu substante nutritive variaza si productia la unitatea
de suprafata.
Substantele nutritive sunt necesare în tot cursul de perioadei de
vegetatie, dar în principal în faza de formare a organului comestibil. Astfel
grâul are nevoie de hrana multa de înspicat, iar porumbul la formarea
stiuletului.
Pentru crestere si fructificare, plantele au nevoie de macroelemente
(NPK) si microelemente (Mn, Zn, S, Bo, Fe etc.) în diferite proportii. Dupa
Davidescu6 (1968), elementele nutritive conducatoare în ridicarea productiei
ramân azotul, fosforul si potasiul. Azotul ia parte la cresterea vegetativa,
fosforul influenteaza înfloritul si formarea fructelor, iar potasiul echilibreaza
armonia dintre azot si fosfor când acestea sunt administrate în cantitati prea
mari în sol si influenteaza cresterea radacinilor si rezistenta la boli a
plantelor.

1.6. Biodiversitatea agricola

1.6.1. Notiune si atribute. În productia agricola se foloseste o
diversitate biologica de culturi agricole (culturi de câmp) compusa din
specii, soiuri, hibrizi, care reprezinta plantele cultivate, ce se diferentiaza
între ele prin ciclul biologic, cerintele fata de factorii de vegetatie, morfo-
anatomia lor; destinatia de productie. Fitotehnia se ocupa cu studiul si
tehnica a peste 45 de plante agricole adaptate la conditiile pedoclimatice din
România, iar numarul soiurilor cultivate trece de 300. De exemplu la grâul
de toamna se recomanda 37 de soiuri, iar la porumb 190 de hibrizi, cu
coacerea foarte diferita.
Diversitatea biologica este constituita de ansamblul speciilor de
vegetale si de animale (flora si fauna) naturala si artificiala, de materialul lor
genetic si de ecosistemul din care ele fac parte. Unii autori considera
biodiversitatea ca o forma de manifestare a eterogenitatii interne a
sistemelor biotice „atât la nivelul biocenozelor – constituite din specii
deosebite între ele prin caractere si functii diferite si la fel, la nivelul
speciilor si populatiilor (Schiopu D, Penescu A, Stroe Elena – 2001) 7.
Biodiversitatea este o componenta definitorie a capitalului na tural al lumii.

6
Davidescu D, Davidescu Velicica – Agrochimia moderna, Bucuresti, Editura Academiei,
RSR, 1981
7
Schiopu S, Penescu A, Stroe Elena – Eseu privind functionalitatea biodiversitatii în
„Cercetarea stiintifica si agricultura durabila”, Bucuresti, Editura Agris, Redactia Revistelor
Agricole, 2001
 Agrofitotehnie comparata

Biodiversitatea plantelor agricole este vitala pentru întreaga omenire, fiind

singura sursa sigura de alimente. De aceea rolul Statului si al cultivatorilor
este esential în conservarea si protejarea speciilor vegetale utile omului, cu
atât mai mult ca ele si varietatile lor constituie fundamentul ecosistemului.
Biodiversitatea este unul din pilonii dezvoltarii durabile a agriculturii
si determina starea de sanatate a populatiei, prin diversificarea productiei
agricole. Reducerea biodiversitatii, de fapt a numarului de plante cultivate,
nu este numai o problema de mediu, dar si una de politica sociala si
economica rurala. În prezent exista programe mondiale coordonate de FAO
(Federatia Mondiala pentru Agricultura si Alimentatie) pendinte de ONU
care sunt finantate în directia tuturor resurselor fitogenetice posibile.
Functioneaza în prezent în numeroase tari 20 de institute specializate în
pastrarea resurselor genetice vegetale în „banci genetice” un timp
îndelungat.

1.6.2. Componentele biologice ale unei tehnologii, de fapt însasi

ratiunea de a fi a acesteia, sunt reprezentate prin specie soi si hibrid, care
stau la baza biodiversitatii ca numar si importanta economica.

1.6.2.1. Specia reprezinta un grup mare de plante, cantonate pe areale

ecologice (biogeografice) întinse (chiar pe diferite continente), în diferite
conditii pedo-climatice, care au însusiri biologice si morfo-anatomice
distincte, dar asemanatoare. Specia reprezinta de fapt în productie planta
cultivata (grâul, porumbul) si este constituita din subspecii si varietati (grâul
tare si grâul moale, porumbul obisnuit si porumbul zaharat), din soiuri si
hibrizi.
1.6.2.3. Soiul reprezinta un grup de plante din aceeasi specie sau
varietate, ce au însusiri omogene biologice, morfo-anatomice si de
productie la toti indivizii din parcela cultivata. De exemplu, un soi de grâu
într-o parcela trebuie sa aiba aceeasi înaltime, spic identic pentru a se putea
recolta mecanic si a obtine o productie medie uniforma. Dupa Raducu I.
(2000) „soiul reprezinta o populatie genetica constituita dintr-un grup de
indivizi cu ereditatea lor specifica, aflati într-un echilibru temporar, adaptati
conditiilor de clima, sol si cultura, care le confera omogenitate si identitate,
exprimate printr-o serie de caracteristici. Soiul este unitatea biologica,
componenta biologica a fluxului tehnologic ce influenteaza direct recolta.
Un ansamblu de mai multe soiuri constituie un sortiment de baza cu soiurile
de baza în cultura si auxiliar cu soiurile importante si create în tara, care
sunt în curs de verificare pe tot teritoriul României.
 Soiul are însusiri specifice: perioada de vegetatie, perioada de coacere
(maturitate), perioada de recoltare, astfel ca ele pot fi clasificate, la unele
culturi, în timpurii, semitimpurii, târzii (tardive); productie (recolta) ce
difera de la o cultura la alta (grâul 3 000-5 000kg/ha; porumbul 5 000-7
000kg/ha; floarea soarelui 1 500-2 500kg/ha; sfecla de zahar 30 000-
50000kg/ha; cartoful 20 000-30 000kg/ha).
Soiul se produce la 1-2 ani dupa scheme specifice pastrându-si
însusirile ereditare o perioada îndelungata de timp (5-20 de ani). El este
creat si verificat în statiunile experimentale si în reteaua I.S.T.I.S. timp de
minimum 3 ani. Soiurile se testeaza din punct de vedere al distinctiei,
stabilitatii si omogenitatii, dar si al valorii tehnologice si economice.
Soiurile care nu mai corespund exigentelor tehnologice si economice sunt
radiate si se scot definitiv din productie.
Puritatea biologica este asigurata de statiunile de cercetare agricola, de
Universitatile de Stiinte Agricole, de societati comerciale agricole, societati
comerciale si chiar persoane particulare atestate (cadre didactice sau
cercetatori stiintifici ) de Ministerul Agriculturii. În România sunt aprobati
si mentinatori ai puritatii biologice a soiurilor, firme de renume în Europa si
SUA în domeniul ameliorarii si comercializarii (Institutul de Cercetari
pentru Cereale si Plante Tehnice Fundulea, Statiunea de Cercetari Agricole
Suceava, Universitatea de Stiinte Agricole a Banatului, Pioneer Hi-Brend
Seeds Agro SRL, SAATZucht Quedlinburg – Germania).

1.6.2.4. Hibridul reprezinta, de asemenea, o grupa omogena de plante,

dar spre deosebire de soi el este format din 2,3 sau 4 parteneri (parinti,
mama+ tata), care se încruciseaza (hibrideaza) în fiecare an, dupa tehnici
speciale. Hibridul este productiv numai în generatia F1 si are însusiri mai
bune decât soiul propriu-zis: productie mai timpurie, rezistenta la
temperaturi scazute si la seceta, rezistenta la unele boli, port mai scund,
chiar randament mai ridicat. În F 2 … F n hibridul începe sa se descompuna în
cei doi parinti si îsi pierde treptat din însusirile specifice. De aceea nu se
recomanda decât samânta hibrida din F1.
Hibrizii pot sa fie: HS (AxB simplu) si HD (AxBxCxD dublu)
Pentru o mai buna întelegere se reda schema de hibridare:
⇒ Anul I - HS AxB - cu denumirea de Roxana;
- HS CxD - cu denumirea de Bucium.
⇒ Anul II - HS AxBxHS CxD - rezulta HD Fundulea 102 din
care se produce samânta comerciala. De retinut ca A este soiul
mama, iar B soiul tata.(fig. 1.13.)
 Agrofitotehnie comparata

În anul I

În anul II
hibridul hibridul
simplu AxB simplu CxD

Seminte hibride comerciale

Fig. 1.13 Schema încrucisarii la porumb

1.6.3. Clasificarea culturilor agricole se face în functie de

familia botanica, tehnologia comuna aplicata, destinatia productiei (tab. 1.9)
 Tabelul 1.9.
P lantele agricole cultivate în România

- paioase: grâul, secara, orzul, ovazul,

1 Cereale
2 Leguminoase pentru boabe
3 Plante oleaginoase
4 Plante textile
5 Plante tuberculifere si
radacinoase
6 Plante furajere
7 Tutunul si hameiul
8 Plante medicinale si
aromatice
orezul, meiul, triticale
- prasitoare: porumbul si sorgul
- neprasitoare: mazarea
- prasitoare: fasolea, soia, lintea,
bobul, nautul
- neprasitoare: inul pentru ulei
- prasitoare: floarea soarelui, ricinul,
rapita, alunul de pamânt, soia
- inul pentru fuior, cânepa pentru
fuior, bumbacul
- cartoful
- sfecla de zahar, cicoarea
- leguminoase furajere: lucerna,
trifoiul, sparceta, mazarea furajera,
borceagul, soia furajera,
mazarichea, ghizdei, bobul
- graminee furajere: porumb pentru
siloz, porumb masa verde, iarba de
sudan, secara furajera, sorg, firuta,
golomat, raigras, obsiga, paius,
timoftica
- alte plante furajere: dovleacul
furajer, sfecla furajera, morcovul
furajer, rapita, topinambur, gulia
furajera
- coriandrul, feniculul, chimionul,
menta, musetelul, cimbrul, anghinarea,
lavanda, nalba, tarhonul, valeriana,
degetelul.

1.6.4. Organismele modificate genetic. Completarea biodiver -

sitatii agricole cu plante modificate genetic (OMG) desi o mare realizare a
biotehnologiei, pune probleme serioase specialistilor, organelor agricole si
chiar cultivatorilor. Desi creatorii acestor forme noi de plante sustin ca noile
 Agrofitotehnie comparata

proteine sau microorganisme introduse în planta nu modifica compozitia

chimica si calitatea produsului obtinut, în unele tari exista rezerve în ceea ce
priveste introducerea lor în cultura. Astfel, în Franta, hibrizii de porumb
OMG sunt interzisi. În tara noastra legislatia este armonizata cu legislatia
Uniunii Europene în proportie de 100% în privinta utilizarii OMG în
conditii de izolare si în proportie de peste 90% în ce priveste introducerea
deliberata a OMG în mediu (Badea Elena Marcela – 2002). În Uniunea
Europeana sunt aprobate pentru comercializare orientativ circa 28 OMG, ia r
18 OMG asteapta aprobate pentru a fi introduse în cultura. Pentru plantele
modificate genetic se numara: porumbul, soia, rapita, orzul, tutunul.
Semnalele în ceea ce priveste unele efecte negative ale OMG asupra
sanatatii oamenilor sunt din ce în ce mai numeroase. Se constata ca dupa
consumul alimentelor transgenice poate sa apara fenomenul de alergie,
rezistenta unor microbi la antibiotice, toxicitate ridicata si chiar cazuri de
cancer (Nastasoiu I.-2000) 8. Astfel, introducerea în planta de soia a unei
gene dintr -un arbore tropical pentru a-i creste continutul în proteine si a
îmbunatati calitatea acizilor aminati a condus la modificarea genetica a
proteine initiale în sens negativ, care a devenit alergizanta. La un soi de
porumb transgenic s-a gasit o ge na care inactiveaza Amoxiclina, antibiotic
foarte util la ora actuala, cu spectru larg în combaterea unor infectii, mai
ales a cailor respiratorii.
Produsele agricole care nu sunt agreate ca OMG unele state trebuie sa
fie certificate de catre un organism international de specialitate (SGS).
Reglementarile în vigoare întârzie pentru moment mentinerea „fara OMG”
pe eticheta oricarui produs, mai ales destinat alimentatiei animalelor, daca
marca nu este capabila sa garanteze absenta totala de OMG. Franta, de
exemplu, nu accepta turtele de soia din OMG.
În România, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor prin
Institutul de Stat pentru Testarea si Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) publica
anual Catalogul oficial al Soiurilor hibrizilor de plante de cultura din
România. Catalogul cuprinde la cultura de soia trei soiuri modificate
genetic, recomandate pentru cultivare si tolerante la erbicidele pe baza de
glifosat.

8
Nastasoiu Ioan – Sanatatea si alimentele modificate genetic, în „Agricultorul român”,
Nr.11, 2000
 1.7. Zonarea ecologica
a culturilor agricole
1.7.1. Notiune. Studierea ansamblului climatic si pedologic de
vegetatie si relief al tarii noastre, precum si a factorilor de vegetatie, permite
sa se cunoasca relatiile acestora cu plantele cultivate, cerintele lor fata de
conditiile mediului înconjurator. Pe baza acestor constatari s-a initiat si
perfectat zonarea ecologica a culturilor care, înseamna dupa Berbecel O. si
Valuta (1960)9 stabilirea zonelor de favorabilitate la plantele cultivate, pe
baza confruntarii conditiilor naturale din regiunea cercetata cu cerintele
biologice ale plantelor fata de acestea. Zonarea este de fapt repartizarea
culturilor în acele teritorii biogeografice unde ele au conditii favorabile
pentru formarea unei recolte ridicate si constante an de an. În zonarea
ecologica se respecta ca principiu de baza optim-ul ecologic, adica raportul
optim dintre cerintele culturilor agricole si factorii ecologici. Zonarea mai
este conditionata si de alte elemente: cadrul general geomorfologic, cadrul
hidrografic.
Bâlteanu Gh. (1974)10 evidentiaza faptul ca în lucrarile de zonare a
culturilor agricole prioritate îl au factorii climatici, si numai dupa
delimitarea asa numitelor zone "fito-climatice" sau a hartilor fito-climatice
se ia in considerare factorul sol. Desigur ca temperatura si umiditatea au un
rol fundamental în zonare, prin in fluentare foarte mare asupra raspândirii
vegetatiei cultivate.
Prin zonarea ecologica se asigura: cresterea productiei, valorificarea
potentialului biologic si productiv al culturilor într -un anumit teritoriu,
stabilitatea recoltelor, valorificarea resurselor de clima si sol, identificarea
potentialului ecologic al unei regiuni, tinut sau localitati; stabilirea
prioritatilor pentru eventuala reconstructie ecologica a unor zone poluate si
degradate. Zonarea pune la dispozitie date în vederea fundamentarii actului
de decizie referitor la gestionarea ecosistemului, a biotopului si a
biocenozei.

1.7.2. Zonele (teritoriile, regiunile) agricole. Ele s-au stabilit

pe baza principiilor ecologice expuse mai sus, a convergentei dintre culturi
si cadrul biogeografic , a analizei resurselor zonale si locale. Zonele se
caracterizeaza prin structura si dinamica factorilor ecologici, a

9
Berbecel Oct.,Valuta Gh. -Zonarea ecologica a plantelor agricole în R.F.R. . Principiile si
metoda de lucru, Bucuresti , Editura Academiei ,1960.
10
Bâlteanu Gh.-Fitotehnie, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica,1974.
 Agrofitotehnie comparata

biodiversitatii si a suprafetelor destinate plantelor cultivate. Zonele, în

anumite conditii se desfac în microzone si centre, mici teritorii specializate
în 1-2 culturi agricole.
În ceea ce urmeaza se face o descriere sumara a zonelor agricole
stabilite de Institutul de Cercetari pentru cereale si Plante Tehnice de la
Fundulea, Judetul Ilfov, dupa criteriul geografic, forma de relief si asociatia
de soluri. De fapt s-a avut în vedere întregul ansamblu de conditii de relief,
sol si clima, inclusiv modul de folosinta si interventiile antropice care duc la
aplicarea unui sistem de agricultura, astfel încât oferta ecologica a fiecarei
zone agric ole sa fie valorificata cu cele mai bune rezultate (fig. 1.14).

Fig. 1.14 Zonele agricole din România

Zona irigata din sud si est de câmpie în Câmpia Româna, Podisul

Dobrogei si Lunca Dunarii, unde se cultiva în conditii foarte favorabile,
porumbul, plantele furajere, grâul, soia, orzul de toamna, iar în conditii
favorabile, sorgul, fasolea, mazarea, cartoful timpuriu, inul pentru ulei,
orezul.
Zona neirigata din sud si est este cantonata în nordul Dobrogei,
Câmpia Româna, cu partea de est; este favorabila pentru culturile de câmp:
porumb, plante furajere, grâu, orz, floarea soarelui, soia, sfecla de zahar;
 Câmpia de Vest cuprinde teritoriul dintre granita de vest si poalele
dealurilor vestice, începând de la Satu Mare si pâna la Oravita; este foarte
favorabila pentru porumb, plante de nutret, grâu de toamna, orz de toamna,
floarea soarelui, soia, sfecla de zahar, cartof , cânepa si favorabile pentru
mazare, fasole, inul de ulei, orez;
Moldova si Transilvania colinara cuprind agroecosistemele: Câmpia
Jijiei, Podisul Bârladului si Câmpia Transilvaniei; detin conditii foarte
favorabile pentru cereale paioase, porumb si plante de nutret, dar se mai
cultiva soia, floarea soarelui, leguminoase anuale pentru boabe, sfecla de
zahar, cânepa, cartoful, inul de ulei si inul pentru fuior, acestea din urma pe
suprafete mici;
Piemonturile sudice din care face parte Piemontul Getic sudic si
Piemontul Getic nordic, cu relief variat; mai putin favorabile culturilor de
câmp, dar se cultiva cereale, porumb, plante furajere (lucerna si trifoi),
leguminoase pentru boabe, floarea soarelui, cartoful de toamna; favorabile
pentru pasuni si fânete naturale;
Piemonturile estice si vestice au ca areal Podisul Somesan, Podisul
Transilvaniei, Podisul Moldovenesc, Subcarpatii Orientali, Piemonturile
vestice; relieful este framântat cu dealuri, care predomina; favorabile pentru
cereale paioase, trifoi, porumb, pentru boabe si cartof; si mai putin
favorabile pentru sfecla de zahar si floarea soarelui.