TESTARE PSIHOLOGICA VS.

EVALUARE PSIHOLOGICA

Testarea psihologica este un domeniu caracterizat prin utilizarea de mostre de comportament

in scopul de a face generalizari despre o anumita persoana. Prin mostre de comportament, se
inteleg observatii realizate in timp asupra sarcinilor efectuate de o persoana, care au fost, de
obicei, prescrise in prealabil. Aceste raspunsuri sunt adesea compilate in tabele statistice care
permit evaluatorului sa compare comportamentul individului testat cu raspunsurile unui grup.
Testele psihologice reprezinta o rafinare sistematica a observatiei si a metodelor de evaluare.
Ele materialieaza, traduc intrun dispozitiv experimental si de analia psihologica o anumita
conceptie sau teorie psihologica dintr-o anumita perioada, despre o functie sau despre
functionalitatea psihica. In constructia probei se reflecta limitele conceptiei de la care s-a pornit.
Acesta pune in discutie valoarea de cunoastere a unui anumit test.
Testul psihologic se aseamana cu experimental psihologic, dar are o mai mare finite in
realizarea evaluarilor cu care opereaza. In timp ce experimental se intereseaa de legitatea, testul
urmareste sesizarea diferentelor dintre oameni.
Testarea psihologica nu este acelasi lucru cu evaluarea psihologica.
Evaluarea psihologica este un proces care implica integrarea informatiilor din multiple surse (ex.
Teste psihologice, antecedente personale si medicale, descrierea simptomelor si problemelor
acute- de catre subiectul investigat sau alte personae din anturajul apropiat, precum si informatii
colaterale).
Testul psihologic este una din sursele de date utilizate in cadrul procesului de evaluare; de obicei
este utilizat mai mult de un test. Toti psihologii realizeaza o forma de testare atunci cand
furnizeaza servicii catre clientii sau pacientii lor, folosind, de exemplu, simple liste de verificare
pentru a evalua unele trasaturi sau simptome.
Evaluarea psihologica este un proces mult mai complex, mai adanc si mai detaliat, care se
focalizeaza pe psihodiagnoza, evaluarea nivelului de functionalitate sau de invaliditate al
subiectului, a nivelului de ajutor direct in tratament, precum si de evaluare a rezultatelor
tratamentului.
Un test psihologic este o procedura sistematica de obtinere a probelor de comportament,
relevate pentru functionalitatea cognitiva sau afectiva, precum si pentru evaluarea si notarea
acelor probe in conformitate cu standardele. Mii de intrumente de precizie pot fi numite astazi
teste psihologice.
Testul psihologic este o metoda sistematica de evaluare a unui esantion de comportament a
uneia sau mai multor persoane. Prin aplicarea de teste psihologice se obtine intr-un timp relativ
scurt informatii destul de precise, cuantificabile si obiective despre caracteristicile psihologice
ale subiectului, evidentiandu-se diferentele dintre indivizi. Pe baza rezultatelor obtinute se poate
formula un prognostic asupra evolutiei ulterioare.

VALIDITATEA TESTELOR PSIHOLOGICE

Validitatea unui test se refera la masura in care testul masoara ceea ce isi propune sa
masoare si cat de bine realizeaza acest lucru (Anastasi, 1976) sau la “masura in care testul isi
indeplineste functia” (Lindeman, 1978). Cand se contruieste un test, trasatura psihica
luata in consideratie pentru a fi masurata, trebuie, in prealabil, sa fie definite pentru
a putea fi operationalizata in indicatorii masurabili in mod obiectiv. Definiţia
iniţială a validităţii unui test arată că aceasta se referă la ceea ce se consideră că măsoară
efectiv testul. Este greu de garantat însă că produsul final (ceea ce rezultă
din operaţionalizarea definiţiei caracteristicii de măsurat – de exemplu, itemii)
se referă într-adevăr numai la fenomenul respective (trăsătura, însuşirea), nu şi la altceva.
Validitatea testului psihologic este un concept mai puţin binedefinit decât fidelitatea.
Definiţia clasică (validitatea = calitatea testului psihologic de a măsura în realitate şi cu
precizie ceea ce şi-a propus să măsoare) este prea restrictivă. Există situaţii când nu
avem decât o vagă idee despre ceea ce măsoară în realitate un test, dar totuşi îl utilizăm de
exemplu, in practica selectiei, pur si simplu pentru ca s-a demonstrat existent unei legaturi
constante între scorurile la test şi criteriul reuşitei profesionale într-un anumit domeniu. În acest
caz, se poate sustine ca sunt respectate exigentele definitiei validitatii, si anume: testul masoara-
indirect- reusita profesionala intr-un anumit domeniu.
Un test este pe deplin valid atunci cand scorurile obtinute de un subiect permit o concluzie
nemijlocita si fara echivoc in legatura cu gradul de reliefare a caracteristicii psihice a subiectului
care este cercetat. Validitatea unui test permite psihologului sa-si justifice afirmatiile pe care le
face pornind de la scorurile testului.
 Intrucit testele sint construite fie pentru masurare fie pentru predictie, estimarea validitatii se
face determinind:
-daca testul masoara ceea ce se doreste sa se masoare (in cazul testelor de cunostinte de exemplu,
daca masoara cunostintele elevului, gradul sau de intelegere, capacitatea de a aplica principii
care au fost predate intr-o anumita secventa instructionala)
-daca testul poate fi utilizat pentru a lua decizii ori a face prognoze asupra persoanelor examinate
( de exemplu, in cazul testelor de cunostinte aplicate la un examen de admitere, daca persoanele
declarate reusite vor obtine rezultate bune in timpul sau dupa incheierea perioadei de instruire).
Desi formal, decizia (prin care se intelege o actiune particulara) difera de predictie (prin care
se estimeaza valoarea unei anumite variabile pe baza valorii cunoscute a unei alte variabile),
existenta unor similaritati conceptuale strinse intre acestea face ca validitatea pentru decizii sa fie
tratata drept sinonima cu validitatea pentru predictie. Ambele se exprima prin valoarea
coeficientului de corelatie liniara intre scorurile la test si masurile succesului sau masurile
rezultatelor deciziilor. Aceste masuri fiind denumite criterii, validitatea calculata astfel se
numeste validitate relativa la criteriu.Pentru un anumit test, alegerea criteriului se face in functie
de scopul urmarit de catre cel ce ia deciziile pe baza rezultatelor testului.
Standardele recunosc patru tipuri diferite de validitate:
- validitatea de continut;
- validitatea de construct;
- validitatea de criteriu;
Validitatea de continut se foloseste pentru a urmari ce calitati psihice sau cunostinte masoara
testul, corespondenta dintre continutul sau ca esantion de comportament, pe de o parte, si
comportamentul masurat, pe de alta parte. Cu alte cuvinte, ea verifica daca testul este un
reprezentativ al comportamentului vizat. Validitatea de continut este deseori apreciata pe baza
evaluarii facute de experti. Principala dificultate in verificarea acestui tip de validitate pentru un
test este legata de descrierea amanuntita a domeniului de continut. Este greu sa se furnizeze
descrieri detaliate pentru domenii cum sint “Concepte matematice”, care includ o multime larga
de comportamente ale caror limite nu pot fi usor separate. In asemenea cazuri este foarte dificil
de verificat daca itemii unui test sint cuprinsi intre limitele domeniului. Analiza validitatii de
continut a unui test trebuie sa surprinda urmatoarele aspecte:
 - definirea si descrierea domeniului de continut a testului (trebuie sa fie foarte clara si sa
includa toate fatetele domeniului care se doreste sa fie evaluat)
- analiza itemilor care sunt inclusi in test
- compararea structurii testului cu domeniul de continut.

Validarea referitoare la continut se impune a fi calculate in urmatoarele situatii:

-in cazul testelor de cunostinte, atunci cand nu exista un criteriu extern adecvat pentru analia
validitatii de criteriu;
-in cazul testelor utilizate la masurarea unui atribut ce nu poate fi exprimat printr-un construct;
-in cazul testelor care evalueaza performanta in munca, in scopuri de selectie si clasificare a
angajatilor.

Validitatea de construct se refera la masura in care se poate sustine ca testul masoara o variabila
sau o trasatura specifica. In termeni generali “constructul” este sinonim cu notiunea de concept,
fiind utilizat pentru a desemna o serie de fenomene intr-un cadru stiintific. Pentru a putea fi
utilizat si evaluat, un concept trebuie sa fie corect si precis operationalizat, adica descrierea
constructului trebuie sa fie realizata in termeni comportamentali concreti.

In operationalizarea unui construct trebuie sa urmarim urmatoarele etape:

-identificarea comportamentelor care au legatura cu constructul;

-identificarea altor constructe, pentru fiecare decizandu-se daca au sau nu legatura cu constructul
masurat de test;
-alcatuirea, pentru fiecare construct, a unei liste de comportamente, prin care acestea se exprima.

Pentru fiecare comportament, pe baza relatiilor dintre constructe, se decide daca are sau nu
legatura cu constructul masurat de test. In consecinta, spunem despre un test ca are validitate
convergenta daca evalueaza aceleasi constructe ca si alte teste, adica daca intre scorurile sale si
scorurile altor teste exista o relatie functionala.
Pe de alta parte, un test are validitate de discriminare daca evaluarea altceva decat alte teste
despre care se stie ca se refera la constructe ce nu au legatura cu constructul masurat de test.
Acest lucru inseamna ca intre scorurile la test si scorurile la alte teste sau variabile nu exista o
relatie functionala.
Validitatea de criteriu se refera la masura in care testul este bun predictor pentru un esantion de
comportamente viitoare. In acest caz, performanta la un test trebuie raportata la o alta performata
pe care o numim criteriu. Criteriul este o masura directa si independenta a ceea ce testul doreste
sa prezica.
Criteriul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
-sa fie relevant pentru activitatea sau caracteristica la care se refera, adica ordinea subiectilor la
test sa coincide cu ordinea performantei la criteriu;
-sa fie fidel, adica sa fie congruent cu evaluari diferite ale performantelor la care se refera;
-sa fie practice, adica sa nu coste mult;
-sa fie exprimat in aceleasi unitati pentru toate persoanele.
Tipuri de validitate de criteriu
Asociatia Psihologilor Americani a identificat inca din 1974 existenta a 2 tipuri de validitate de
criteriu, si anume:
 validitate predictiva
 validitate concurenta
Validitate predictiva. Termenul de predictive poate fi utiliat fie in sens larg- cand se refera la
predictia unui test pentru orice situatie , fie in sens restrans- cand se refera la predictia intr-un
interval de timp. Validitatea predictiva vizeaza cel de-al doilea sens si presupune existenta unui
interval de timp intre test si verificarea criteriului. Validitatea predictiva arata gradul de eficienta
al unui test in prognoza comportamentului unei persoane intr-o situatie data. Pentru estimarea
validitatii predictive se calculeaza coeficientul de corelatie liniara intre scorurile la un test
administrat unor indivizi, de pilda cu ocazia finalizarii unui curs de pregatire profesionala, si
masurile performantelor obtinute de aceleasi persoane dupa un timp, cind li s-a dat posibilitatea
aplicarii cunostintelor respective.
Validitatea concurenta presupune obtinerea scorurilor la criteriu aproximativ in acelasi timp
cu scorurile la test. Distinctia logica intre validitatea predictive si cea concurenta nu se bazeaza
pe relatia temporala dintre test si criteriu, ci pe obiectivele testarii:
-validitatea concurenta are ca scop rezolvarea unei probleme privind starea actuala a subiectului;
-validitatea predictiva vizeaza evolutia sa in viitor.
 Pentru a exemplifica diferenta dintre cele doua tipuri de validitate utilizam intrebari de tipul:
“Este X furios?” (validitate concurenta)
“Este posibil ca X sa devina furios?” (validitate predictiva)