GLOSAR

Crișu Mădălina Adela.

Aria curriculara - reprezinta un grupaj de discipline scolare care au în comun anumite obiective si
metodologii si care ofera o viziune multi- si/sau interdisciplinaraasupra obiectelor de studiu.
Curriculumul National din România este structurat în sapte arii curriculare, desemnate pe baza unor
principii si criterii de tip epistemologic si psiho-pedagogic. Ariile curriculare au fost selectate în
conformitate cu finalitatile învatamântului, tinând cont de importanta diverselor domenii culturale
care structureaza personalitatea umana, precum si de conexiunile dintre aceste domenii.Ariile
curriculare asupra carora s-a convenit în învatamântul românesc sunt urmatoarele: Limba si
comunicare,Matematica si Stiinte ale naturii,Om si societate,Arte,Educatie fizica si
sport,Tehnologii,Consiliere si orientare.
Ariile curriculare ramân aceleasi pe întreaga durata a scolaritatii obligatorii si a liceului, dar ponderea
lor pe cicluri si pe clase este variabila.

Autoeducaţia - are şi ea o pondere importantă în cadrul domeniului Om și societate din

învăţământul obligatoriu, prin valorificarea potenţialului de autoformare-autodezvoltare a copilului
(eforturile de a-şi desăvârşi pregătirea personală, de a-şi dezvolta universul de viaţă prin eforturi şi
mijloace proprii, încurajat zilnic de părinţi (familie) şi şcoală pentru ca să se autoperfecţioneze în
domeniul problematicii inserţiei sociale).
Prin autoeducaţie, obiectul educaţiei (elevul) devine subiect al propriei formări-dezvoltări: pentru el,
educaţia, ca factor extern al învăţării, devine, în fapt, factor intern, nemaidepinzând în măsură totală
de eteroeducaţie

Auxiliarele didactice - este, prin definiție, un mijloc de învățământ care asigură eficientizarea
activității didactice, activitate care se desfășoară pe baza unui manual evaluat și aprobat. Așadar,
auxiliarul nu înlocuiește manualul, ci îi ajută pe profesor și pe elev să utilizeze mai bine resursele
oferite de manual. ca suporturi materiale: culegeri de texte sau probleme, caiete sau fişe de muncă
independentă, fişe pentru predare sau evaluare, modele variate, atlase, albume tematice, discuri,
casete audio-video, folii, diapozitive, mape tematice, portofolii;

B
Brainstorming - este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educaţie, în
stimularea creativităţii, în domeniul afacerilor, al publicităţii, etc. Etimologic, brainstorming provine
din engleză, din cuvintele „brain”= creier şi „storm”= furtună, plus desinenţa „-ing” specifică limbii
engleze, ceea ce înseamnă „furtună în creier”- efervescenţă,o stare de intensă activitate imaginativă,
un asalt de idei. Este „ metoda inteligenţei în asalt.”
ETAPELE METODEI:
1. Se alege tema şi se anunţă sarcina de lucru.
2. Se solicită exprimarea într-un mod cât mai rapid, în enunţuri scurte şi concrete, fără cenzură, a
tuturor ideilor – chiar trăznite, neobişnuite, absurde, fanteziste, aşa cum vin ele în minte legate de
rezolvarea unei situaţii-problemă conturate.Se pot face asociaţii în legătură cu afirmaţiile celorlalţi, se
pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar atenţie, fără referiri critice.Se suspendă
orice gen de critică, nimeni nu are voie să facă observaţii negative.În acest caz funcţionează principiul
„cantitatea generează calitatea”.
3. Totul se înregistreză în scris, pe tablă, flipchart, video, reportofon, etc.
4. Se lasă o pauză de câteva minute pentru „aşezarea” ideilor emise şi recepţionate.
5. Se reiau pe rând ideile emise, iar grupul găseşte criterii de grupare a lor pe categorii-simboluri,
cuvinte-cheie, imagini care reprezintă posibile criterii.
6. Grupul se împarte în subgrupuri, în funcţie de idei listate, pentru dezbatere.Dezbaterea se poate
desfăşura însă şi în grupul mare. În această etapă are loc analiza critică, evaluarea ,argumentarea şi
contraargumentarea ideilor emise anterior.Se selectează ideile originale sau cele mai aproape de
soluţii fezabile pentru problema pusă în discuţie. Se discută liber, spontan, riscurile şi contradicţiile
care apar. . 7. Se afişează ideile rezultate de la
fiecare subgrup, în forme cât mai variate şi originale: cuvinte, propoziţii, imagini, desene,
cântece,coleje, joc de rol, pentru a fi cunoscute de ceilalţi.

C
Cadrul didactic (educatorul, dascălul) - este profesionistul din învăţământ care realizează triada
predare-învăţare-evaluare, relaţionând cu elevii, influenţându-le, modelându-le comportamentul,
intervenind în direcţionarea evoluţiei lor şcolare generale, ca principiu modelator al personalităţii
elevilor.

Curriculum, în accepţiunea largă în care este vehiculat astăzi, presupune un sistemcomplex de

„procese decizionale, managerialsau de monitorizare care preced, însoţesc şiurmează
proiectarea,elaborarea, implementarea, evaluarea şirevizuirea permanentă şi dinamică a setului
deexperienţe de învăţare oferite în şcoală. În sensrestrâns, CURRICULUM desemneazăansamblul
documentelor de tip reglator sau dealtă natură în cadrul cărora se consemnează experienţele de
învăţare”.

Competenţe - ca finalităţi, sunt ansambluri structurate de cunoştinţe şi deprinderi dobândite prin

învăţare, cu ajutorul cărora elevii pot rezolva diferite probleme ale disciplinei. Competenţele generale
sunt vizate pe un ciclu de învăţământ, în comparaţie cu cele specifice, care sunt urmărite pe un an
şcolar.1

D
Didactica este o disciplina stiintifica care se bazeaza pe anumite legitati , obiective referitoare la
procesul cunoasterii , al dezvoltarii si care utilizeaza metode si procedee stiintifice ( fie imprumutate
din filosofie , pedagogie , fie proprii : modul de organizare si desfasurare a actului invatarii , de regula
in grup : in clasa sau in grupe de activitate).
Are ca obiectiv procesul invatarii , invatarea este calea principala de terapie , este un adevarat
antrenament pentru procesele si functiile psihice care inlesnesc cunoasterea , invatarea.

Didactica studiaza :
1. procesul de invatamant - ca proces de cunoastere si formare
2. sistemul de invatamant ca ansamblu al institutiilor de instructie si educatie
3. principiile didactice
4. continutul invatamantului
5. metodele de invatamant
6. tehnologia didactica
7. raportul profesor-elev si rolul profesorului in procesul de invatamant
8. arhitectura scolara
9. modalitatile de evaluare a elevilor
Are tangente cu procesul de terapie , de stimulare a proceselor compensatorii.

1
Cucoş, Constantin, Pedagogia, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 203
 Asadar , obiectul didacticii este procesul de invatamant. Didactica poate fi considerata ca teorie
stiintifica a procesului de invatamant. Didactica poate fi considerata ca teorie stiintifica a procesului
de invatamant .
- pe de o parte , relatiile dintre laturile acestuia
- pe de alta parte , interdependenta dintre acest proces si contextul social in care se desfasoara .
Didactica studiaza procesul de invatamant prin prisma relatiei dintre predare si invatare , dintre
conduitele pedagogice ale subiectului actiunii ( profesorul) si modalitatile de raspuns ale obiectului ei
( elevii) in vederea asigurarii unei armonii intre ele.
In consecinta , didactica se preocupa de mecanismele interne ale procesului de invatamant care
asigura acestuia un echilibru si o finalitate pedagogica in concordanta cu cerintele sociale si cu cele
mai noi cuceriri ale psihologiei.

Didactica Om și societate - este o didactică aplicată, o didactică a specialităţii. Obiectul ei de

activitate corespunde elementelor abordate de didactica generală, cu particularizare la domeniul
propriu de activitate, legat de educarea copiilor în spiritul inserţiei sociale depline, pentru o viaţă
comunitară activă şi responsabilă, pentru cetăţenie şi o societate democratică. De asemenea,
trebuie amintit faptul că didactica disciplinelor socio-umane „împrumută” de la didactica generală
conceptele de bază, pe care le adaptează elementelor proprii de existenţă ca domeniu specific şi pe
care le dezvoltă sub aspect epistemic şi practic –aplicaţional.

Disciplinele socio-umane - sunt discipline şcolare integrate şi implicate activ şi iremediabil în

conturarea personalităţii elevului. Ele îl educă pe copil pentru societate, pentru apartenenţa la
grupurile sociale, îl responsabilizează relativ la status-ul lui social, ca agent al propriei formări şi ca
pion al unei societăţi care evoluează pe coordonatele democratizării, modernizării şi a dezvoltării
durabile, în concordanţă cu preceptele morale, cu legislaţia în vigoare şi cu cerinţele generale ale
societăţii româneşti în ansamblu.2

Documentele (produsele) curriculare3 - Curriculum-ul Naţional român cuprinde, se concretizează în

documente specifice de prezentare, clasificate în funcţie de mai multe criterii:
După nivelul de elaborare:- la nivel central, expresie a politicii educaţionale unitare: planul de
învăţământ, programele şcolare, manualele şcolare.
- la nivel local, ca modalităţi de realizare: metodicile, ghidurile cadrelor didactice, softurile
educaţionale ca programe informative, auxiliarele didactice ca suporturi materiale, programele de
activităţi-orarele şcolare, planificările calendaristice ale materiei şcolare, proiectele didactice, alte
suporturi curriculare.
După criteriul obiectivizării:
- obiectivizări primare: planul de învăţământ, programele şcolare;
- obiectivizări secundare: manualele şcolare, metodicile;
- obiectivizări terţiare: celelelalte documente curriculare.
-
E
Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie
fundamentală a pedagogiei.
Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile
native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că
„educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.
2
Cristea, Sorin, Ştiinele sociale, încotro?..., în Învăţământul în anticamera reformei, Editura Porto-Franco,
Galaţi, 1992, pp. 107-111
3
Negreţ, Dobridor, I., Teoria curriculumului, în Cerghit, Ion, (coord.), Prelegeri pedagogice, Editura Polirom,
Iaşi, 2001, pp. 54-58
a) Educaţia formală (denumită și oficială)
Educaţia formală reprezintă totalitatea acţiunilor sistematice şi organizate, proiectate şi desfăşurate
în instituţii specializate și urmărește finalităţi explicite,având scopul formării şi dezvoltării
personalităţii. Acest tip de educație formală se realizează prin procesul de învățământ, ceea ce
semnifică respectarea actelor oficial. Educația oficială are următoarele atribute: organizată conştient,
sistematică, instituţionalizată, reglementată, coordonată, dirijată, planificată, evaluată, așadar este
expresie a unei politici educaţionale.
Educaţia formală ajută la o asimilare permanentă a cunoştinţelor şi uşurează dezvoltarea unor
aptitudini și introducerea persoanei în societate. Un aspect esențial al educaţiei formale o constituie
evaluarea, aceasta este de mare ajutor reuşitei şcolare.
Evaluarea formală are următoarele limite:
• lipsa de creativitatea,
• caracter de rutină,
• nu apare explicarea, de aceea cunoștințele transmise sunt pur informative;

b) Educaţia nonformală se desfăşoară în afara instituţiilor şcolare, adică în spații aflate în relaţie de
parteneriat cu şcoala. De fapt, acest tip de educație se referă la acele întruniri organizate în mod
sistematic în afara sistemului formal pentru a răspunde unei mari varietăţi de cerinţe de învăţare.
Profesorului ce adoptă o variantă nonformală i se solicită mai multă flexibilitate și entuziasm,
adaptabilitate în adoptarea stilurilor de conducere a activității, în funcție de nevoile și cerințele
elevului.
Conținutul si obiectivele sunt prevăzute în documente special elaborate ce prezintă o mare
flexibilitate și sunt diferite după vârstă, sex, categorii socio-profesionale, interesul elevilor,
aptitudinile lor. Activitățile nonformale se desfăsoară într-un cadru relaxat, calm si placut, de
asemenea, proesorul ce prectică sau alege o astfel activitate trebuie să dispună de mijloace
reprezentative care să atraga subiecții. Evaluarea unei activități nonformale este optională.
Educația nonformală încurajează următoarele principii pedagogice:
• e centrată pe cel ce învață, pe procesul de învățare, nu pe cel de predare,
• subiecții sunt solicitați diferit
• curriculum e la alegere, flexibil și variat,
• activitățile sunt diferite și atractive (după interese, după aptitudini, după aspirații).

Educatia permanenta, sau invatarea pe tot parcursul vietii este una dintre cheile dezvoltarii in secolul
XXI, un motor al societatii, se afirma intr-un raport UNESCO din 1996 (raportul coordonat de Jaques
Delors, pentru educatia secolului XXI).
Legea in vigoare a invatamantului romanesc (nr. 84 din 1995, cu amendamentele ulterioare)
precizeaza ca educatia permanenta este o componenta distincta a sistemului educational.
Robert Dottrens defineste educatia permanenta drept aceea ‘care dureaza tot timpul vietii, care
debuteza in scoala si pe care o urmeaza fiecare pe socoteala proprie, in functie de interesele si de
dorinta sa ’.

Educatia adultilor cuprinde totalitatea acelor procese care inlocuiesc sau continua educatia initiala,
pentru completarea continua a cunostintelor generale sau de formare profesionala.
Educatia adultilor e un subiect care a intrat in atentia multor cercetatori. Nu trebuie să fii un expert
deosebit ca să iti dai seama că un adult are o capacitate de invatare si disponibilitate pentru aceasta
mai mică decat a unui copil. De aceea este evident că nu se poate gândi procesul de instruire la adult
prin instrumentele utilizate în cazul copilului.
Expertii au incercat să treacă peste aceste observatii superficiale si să inteleagă cat mai multe despre
modul in care invată adultii pentru ca apoi să poată găsi cele mai bune metode de instruire a
adultilor. Specialistii au luat ca puncte de pornire nevoia de instruire a adultilor, pentru a o adapta
capacitatii si disponibilitatii adultilor de a invăta.
Educatoarea - este cel dintâi profesionist din învăţământ, în ordine strict cronologică, chemat să
asigure copiilor deschideri către orizontul social, către o integrare formală şi conştientă în ansamblul
treburilor cetăţii. Ea îl iniţiază pe copil în cunoaşterea relaţiilor sociale, îl formează ca viitor cetăţean,
îl educă în spiritul valorilor fundamentale ale organizării sociale. Venit în mediul grădiniţei direct din
familie, copilul trebuie ajutat să vadă lumea prin intermediul normelor de comportare în mediul
social; educatoarea îi insuflă reguli de conduită în relaţiile cu semenii, îi învaţă să respecte şi să
asculte, să ajute dezintereasat persoanele care sunt în nevoie, să devină un om de omenie în vederea
integrării facile în viaţa şcolară.

Exemplele de activităţi de învăţare - sunt diferite pentru fiecare obiectiv în parte şi construite astfel
încât să pornească de la experienţa concretă a elevului, integrându-se, totodată, unor strategii
didactice adecvate contextelor variate ale învăţării.

F
Feedback - are drept scop menţinerea unui anumit echilibru, este un răspuns la o anumită cauză, el
nu trebuie să fie o reacţie la ceea ce a declanşat cauza, ci doar la efect! Feedback înseamnă a oferi
celorlalţi un răspuns eficient pentru a le comunica exact ceea ce ne deranjează, în ce mod ne
afectează sau ce dorim să facă ceilalţi. Trebuie să facem acest lucru fără a leza cealaltă persoană, a
minimaliza apărarea, ci a-i face pe ceilalţi să înţeleagă că doar comportamentul mă deranjează sau
îmi place, nu persoana.

Formarea profesionala continua sau dezvoltarea/perfectionarea profesionala este un proces mai

complex de pregatire, care presupune fie dobandirea de noi cunostinte si abilitati in calificarea pe
care o persoana o poseda deja, fie o policalificare sau recalificare.
De obicei, acest tip de formare profesionala se adreseaza managerilor – in vederea asumarii unor
responsabilitati crescute in posturi actuale sau viitoare –, dar are aplicabilitate pentru toate
categoriile de angajati ai unei firme.
Formarea continua este mai valoroasa pentru directorii executivi care au de infruntat noi provocari –
fie ca sunt externe (proiecte noi, un rol nou) sau interne (restructurari, schimbarea structurii pietei) –,
dar este importanta si pentru ceilalti angajati din firma dvs. dornici de autodepasire.

Finalitatea unei actiuni semnifica orientarea ei spre un anumit scop. Finalitatea actiunii educative
decurge din caracterul intentional al acesteia. Prin educatie se urmareste atingerea unor teluri,
obtinerea unor rezultate, de obicei clar conturate in mintea educatorului si mai vag prefigurate in
mintea educatului.
Insasi etimologia cuvantului „educatie” sugereaza ideea de finalitate, caci „a educa inseamna a
conduce, deci a indruma spre un scop” iar „actiunea de a conduce si notiunea de nicaieri se exclud
reciproc”

Î
Invatarea- munca intelectuala si fizica desfasurata in mod sistematic de catre elevi, in vederea
insusirii continutului ideatic si formarii abilitatilor necesare dezvoltarii continue a personalitatii,
poate fi definita ca act de elaborare de operatii si de strategii mintale/cognitive.
J
Jocul de rol (role playing) - este o formă de aplicare şi utilizare în activitatea educativă a
psihodramei, metodă activă ce se bazează pe simularea unor situaţii, funcţii, relaţii, activităţi,
fenomene, sisteme etc. prin care elevii devin „actori” ai vieţii sociale, în vederea câştigării unor
status-uri (profesionale, culturale, ştiinţifice etc.), „jucând” rolurile corespunzătoare acestora.

M
Metodologia -Termenul de metodologie defineste, la modul general, un set de principii, practici si
proceduri aplicabile la un anumit domeniu al cunoasterii. Mai concret, o metodologie descrie modul
de obtinere a informatiilor sau, mai simplu, modul in care se desfasoara o anumita
activitate.Metodologia include metode, tehnici si proceduri utilizate pentru culegerea si analizarea
informatiilor obtinute. Cu alte cuvinte, metodologia este deopotriva o viziune, o strategie
decercetare, un proiect, un program si o filosofie de lucru, dar si o colectie de instrumente/ idei
practice de imbogatire a cunoasterii.

Metode de predare-asimilare;
A. Traditionale:
-Expunerea didactica
-Conversatia didactica
-Demonstratia
- Observarea
-Lucrul cu manualul
- Exercitiul
B. Moderne
-Algoritmizarea
- Modelarea
-Problematizarea
-Instruirea programata
-Studiul de caz
-Metode de simulare ( jocurile, invatarea pe simulator),
- Invatarea prin descoperire.

Manualele - sunt instrumente de învăţare, de lucru pentru elevi. Ele trebuie să aibă trei funcţii:
- să ofere informaţii pertinente;
- să structureze învăţarea;
- să ghideze învăţarea.
Varietatea ofertei educaţionale se reflectă şi în diversitatea tipologiei manualelor:
a). în funcţie de ţinta vizată (după apartenenţa lui):
- manual centat pe elev;
- manual pentru cadrul didactic.
b). în funcţie de metoda pedagogică predominantă utilizată:
- manual bazat pe instruirea programată;
- manual bazat pe instruirea prin cercetare;
- manual bazat pe instruirea prin acţiuni practice;
- manual bazat pe instruirea problematizată;
- manual bazat pe instruirea asistată pe calculator;
- manual cu conţinut repartizat pe lecţii şi timp.
c). în funcţie de modul de structurare şi organizare, de gradul de deschidere spre
autoinformare:
- manual cu univers închis (care oferă o singură sursă de informare);
- manual cu deschidere spre alte surse, spre corelaţii interdisciplinare.
d). în funcţie de sursa principală, de implicarea acesteia la elaborarea lui:
 - manual de autor/coautori;
- manual/culegere de texte;
- manual /culegere de documente reale.
e). în funcţie de modul de realizare a sarcinilor:
- documente de completat;
- documente auxiliare;

O
Obiective cadru - care sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate şi de complexitate. În
calitatea lor de dominante disciplinare, ele se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini specifice
disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu.

Obiective de referinţă - care specifică rezultatele aşteptate ale învăţării pe fiecare an de studiu şi
urmăresc achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe de la un an de studiu la altul

Observaţia - prin observaţie se urmăresc comportamente, atitudini, idei, referitoare la gradul de

cunoaştere şi înţelegere de către copii a regulilor de convieţiuire socială, ca şcolari şi ca membri ai
familiei şi societăţii în ansamblu, concretizat în fapte de viaţă, răspunsuri la cerinţele sociale şi
şcolare, acţiuni. Înregistrarea datelor se realizează concomitent cu desfăşurarea acţiunilor, pe baza
grilei de observaţie, corelându-se permanent cu cele anterioare. Observaţia este spontană (se
notează concluziile reieşite din tipurile de activităţi desfăşurate), dar şi ştiinţifică sistematică.

P
Pedagogia este o știinţă socio-umană ce are ca obiect de studiu educația.
Este un domeniu ce se constituie între rigoarea studiilor şi arta practicilor.
Este o știință necesară pentru a structura, sistematiza, pozitiva şi îmbunătăţi influenţele educative.
Pedagogia provine din grecescul: paidos (copil) + agoge (a conduce) și înseamnă călăuzirea copilului,
educaţia copilului.

Planul de invatamant - reprezinta un document oficial de proiectare globala a continutului instruirii,

care stabileste, conform criteriilor valorice/pedagogice adaptate la nivel de politica a educatiei:
a) obiectivele pedagogice generale valabile la nivelul intregului sistem de invatamant;
b) obiectivele pedagogice specifice valabile pe niveluri si trepte de invatamant;
c) numarul de ore maxim rezervat instruirii formale/scolare in cadrul fiecarei trepte de invatamant: d)
obiectele de invatamant studiate pe niveluri, trepte scolare;
e) succesiunea obiectelor de invatamant pe ani scolari;
f) numarul de ore saptamanal rezervat fiecarui obiect de invatamant in contextul structurii anului
scolar;
g) ofertele de educatie nonformala realizabile in contextul timpului real de invatare al elevului.

Portofoliul - este o metodă alternativă (complementară) de evaluare, complexă, integratoare, ce

cumulează, dar şi suplineşte, experienţa şi rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode de
evaluare (probe scrise, orale, practice, observarea sistemică a comportamentelor şcolare în timpul
rezolvării sarcinilor, investigaţia, proiectul, autoevaluarea, examenele, precum şi sarcinile specifice
fiecărei discipline).
Predarea este activitatea dominanta a profesorului, de calitatea acesteia depinzand, in mare masura,
starea de pregatire a elevilor. Calitatea activitatii de predare este data de potentialul ei transformator.
Procesul de invatamant este activitatea instructiv educativa complexa desfasurata in mod sistematic
si organizat de catre elevi si profesori care conduce la inzestrarea elevilor cu un sistem de cunostinte,
deprinderi , capacitati si competente pe baza carora ei dobandesc cunoasterea stiintifica a realitatii ,
isi formeaza conceptia despre lume, connvingerile morale, trasaturile de caracter, precum si
aptitudinile de cercetare si creatie.

Profilul psihologic al scolarului-perioada şcolarităţii mici este prima dintr-o serie de perioade care se
caracterizează prin faptul că dezvoltarea psihică se face sub influenţa foarte puternică a vieţii şcolare.
Dezvoltarea psihică se diferențiază de la copil la copil prin:
- ritm(lent sau accelerat);
- consum energetic (mic sau mare, echilibrat sau dezechilibrat, rațional);
- viteză (mică sau mare);
- rezonanță ( slabă sau puternică);
- sens (ascendent sau sincopat);
- durată ( normală sau întârziată);
- efecte (pozitive sau negative)

Profilul psihologic al prescolarului -copilul prescolar ia contact mai strans cu mediul de gradinita,
diferit de cel familial, si traverseaza observativ mediul social (strada, magazinele, mijloacele comune
de transport).
Cele trei componente ale mediului solicita copilului ajustari ale comportamentului la sistemele
nuantat diferite de cerinte, in conditii de tutela, protectie si afectiune diferite, si creeaza si o mai mare
sesizare a diversitatii lumii si vietii, o mai densa si complexa antrenare a deciziilor, curiozitatii,
emotiilor si cunoasterii in situatii numeroase inedite. Astfel dezvoltandu-se bazele personalitatii
copilului si capacitatile de cunoastere, comunicare, expresia si emanciparea personalitatii. Se
dezvolta, de asemenea, capacitatile de proiectare in contextul evenimentelor prin care trece copilul.
Capacitatile de cunoastere devin complexe, sunt insa specific impregnate de caracteristicile varstelor,
si concomitent cu dezvoltarea lor, se dezvolta reprezentaril

S
Scopurile educationale
Reprezinta finalitati educationale cu nivel mediu de generalitate care se realizeaza in intervale medii
de timp.
Sunt anticipari mentale ale diverselor actiuni de formare a personalitatii umane si se refera la
rezultatele ce urmeaza sa se obtina in cadrul unui sir de actiuni educationale
Detaliaza practic idealul educational la nivelul diverselor situatii instructiv-educative; astfel, daca
idealul educativ este unul singur, scopurile educationale vizeaza finalitati educationale particulare,
specifice diverselor laturi ale educatiei, diferitelor nivele si profile de invatamant si diferitelor tipuri de
scoli.

Self Managementul Educational reprezinta un proces constient de conducere si coordonare a

actiunilor si activitatilor individuale si de grup, precum si de mobilizare si alocare a resurselor
organizatiei in vederea indeplinirii obiectivelor acesteia in concordanta cu misiunea, finalitatile si
resposabilitatile sale economice si sociale.
Managementul educational consta in studierea proceselor si relatiilor ce se manifesta in cadrul
institutiilor de invatamant, in timpul desfasurarii procesului educational, in vederea descoperirii
legilor care-l genereaza si a elaborarii unor metode si tehnici de conducere pe baza acestora, care sa
asigure cresterea eficientei acestui proces. Managementul educatiei reprezinta teoria si practica,
stiinta si arta proiectarii, organizarii, coordonarii, evaluarii, reglarii elementelor activitatii educative
(nu numai a resurselor), ca activitate de dezvoltare libera, integrala, armonioasa, a individualitatii
umane, in mod permanent, pentru afirmarea autonoma si creativa a personalitatii sale, conform
idealului stabilit la nivelul politicii educationale.

Stiintele educatiei / pedagogice studiaza nucleul functional-structural al activitatii

de formare-dezvoltare a personalitatii printr-o metodologie specifica, angajata conform unor principii
si legitati specifice care anticipeaza si ordoneaza desfasurarea probabila a fenomenelor educationale,
proiectate la nivel de sistem si de proces.
Stiintele educatiei/pedagogice valorifica cercetarile întreprinse în cadrul unor discipline înrudite,
situate, de regula, în categoria stiintelor socioumane: filosofia, psihologia, sociologia, economia,
politologia, logica, antropologia etc. Aceste discipline nu fac parte, însa, în mod automat, din
categoria stiintelor pedagogice deoarece ele studiaza fenomenul educatiei doar tangential, la nivelul
câmpului psihosocial care înconjura actiunea educationala sau doar din perspectiva unui element
component al actiunii educationale.
Extinderea numerica a stiintelor educatiei/pedagogice impune ordonarea acestora în functie de
anumite criterii de clasificare riguroase, adaptate la specificul domeniului. Avem în vedere doua
asemenea criterii: a) raportarea la obiectul de studiu specific pedagogiei - educatia (având ca
subsistem principal - instruirea); b) raportarea la metodologia de cercetare folosita în mod
predominant pentru explicarea si întelegerea / interpretarea educatiei si a principalului sau
subsistem instruirea.

Strategia didactică - reprezintă o modalitate de combinare, o manieră personală de abordare a

predării-învăţării, de organizare a demersurilor didactice pentru realizarea obiectivelor. Ea
cumulează:
- metode şi procedee;
- resurse materiale;
- forme de organizare ale acţiunilor de învăţare

T
Trebuinţele sociale - ale copilului pot fi satisfăcute prin măsuri educative ale educatoarei, care
necesită calităţi de profesionist desăvârşit în arta pedagogică:
- trebuinţe fizice;
- trebuinţe intelectuale;
- trebuinţe de dezvoltare a personalităţii;
- trebuinţe sociale.