Virlan Constantin Cristian

Anul II – Pastorala

Tema seminar Patrologie – semestrul II 2023

Sfantul Grigorie Palama – personalitate marcantă a Bisericii bizantine

Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) este un important teolog al Bisericii Ortodoxe din
perioada bizantină. Născut în Constantinopol, el a devenit una dintre cele mai strălucite figuri
teologice ale vremii sale și a jucat un rol semnificativ în controversa cunoscută ca “isihastă”.

Ajunge arhiereu al Tesalonicului in anul 1347, fiind hirotonit mitropolit de catre

patriarhul Constantinopolului Isidor.

Tatăl Sfantului Grigorie – Constantin, care era membru al senatului și colaborator

apropiat al Împăratului Andronic al II-lea, moare pe cand sfantul avea numai 7 ani, dar Sfantul
Grigorie se bucură de o educație aleasă la palatul imperial, studiind științele profane: gramatica,
retorica, fizica, logica, disciplinele aristotelice, practicand un mic canon, inainte de inceperea
lectiilor pentru a le memora mai ușor - trei metanii și o rugăciune la Maica Domnului. Discipol al
renumitului logofăt și scrib al vremii, Teodor Metokites, Sfantul Grigorie se va remarca inca de
la varsta de 17 ani prin cursivitatea si argumentarea discursului său pe marginea Tratatului de
logică al lui Aristotel, expus într-o dispută publică chiar in prezența împăratului. Dascălul său
avea să remarce: „Însuși Aristotel dacă ar fi fost prezent și l-ar fi auzit pe acesta, cred că l-ar fi
lăudat nu puțin”.

După studiile primare și generale, se dedica aprofundării scrierilor ascetice și

duhovnicești ale Sf. Părinți, preferând să se supună unor renumiți părinți și învățători ai
virtuților, și, mai ales, celor mai distinși și cunoscuți duhovnici care veneau din Sf. Munte Athos.
Între aceștia, Teolept, episcopul Filadelfiei va deveni pentru Sf. Grigorie parintele duhovnicesc
în practica trezviei și a rugăciunii minții.

In muntele Athos, Sfantul Grigorie Palama și-a petrecut o perioadă semnificativă de timp,
muntele fiind un centru monastic important. Aici a intrat în viața monahală și a petrecut ani în
studiul Scripturilor și al textelor patristice sub îndrumarea unor călugări experimentați.

Se intoarce la Constantinopol după ce isi imbogateste si mai mult cunoștințele teologice

și spirituale pe Muntele Athos, unde a intrat în contact cu cercurile teologice ale vremii. Aici a
devenit implicat în dezbateri teologice și a dezvoltat propriile sale idei și învățături.
 Isihasmul a fost o mișcare spirituală care a avut loc în Răsăritul creștin în secolele XIII-
XIV. Aceasta a promovat practica rugăciunii inimii și a căutat experiența directă a lui Dumnezeu
prin cultivarea tăcerii interioare și a contemplării lui Hristos. Sfântul Grigorie Palama a fost unul
dintre principalii susținători ai acestei mișcări și a apărat practica isihasmului împotriva criticilor
și a atacurilor.

Una dintre cele mai semnificative contribuții ale Sfântului Grigorie Palama a fost
distincția pe care a făcut-o între Esența (Ființa) lui Dumnezeu și energiile Sale necreate. El a
afirmat că, în timp ce Esența lui Dumnezeu rămâne inaccesibilă oamenilor, energiile Sale
necreate sunt manifestate și pot fi experimentate de către oameni.

Sfântul Grigorie Palama a scris o serie de lucrări teologice importante. El a argumentat în

favoarea practicii rugăciunii inimii și a experienței contemplative, ca mijloace prin care oamenii
pot să intre în comuniune cu Dumnezeu. De asemenea, a subliniat importanța Luminii necreate,
care este văzută în teologia sa ca o manifestare a harului divin.

Una dintre cele mai importante realizări ale Sfântului Grigorie Palama a fost promovarea
învățăturii despre isihasm, o practică de rugăciune și contemplare profundă a lui Dumnezeu. El a
argumentat că prin rugăciunea profunda, omul poate avea o experiență directă și personală a
prezenței lui Dumnezeu, într-o stare de iluminare duhovnicească.

Sfântul Grigorie Palama a fost un apărător fervent al învățăturii ortodoxe privind

apofatismul, care subliniază caracterul transcendent și inefabil al lui Dumnezeu – ramane
necunoscut si necuprins. El a afirmat că Dumnezeu poate fi cunoscut prin experiența tainică a
Luminii necreate, care a fost văzută în timpul transfigurării lui Iisus Hristos pe Muntele Tabor.

Lucrările sale, cum ar fi "Triadele în apărarea sfinților palamiti" au influențat profund

teologia și spiritualitatea ortodoxă. Învățăturile sale au fost recunoscute oficial de Biserica
Ortodoxă și Sfântul Grigorie Palama a fost canonizat în anul 1368.

Viața sa a fost marcată de o profundă angajare în căutarea lui Dumnezeu și de o activitate

prolifică în domeniul teologiei. În timpul șederii sale pe Muntele Athos, Sf. Grigorie Palama a
experimentat viata duhovniceasca prin contemplarea Luminii necreate prin experiențe de
rugăciune intensă. Această experiență a avut un impact profund asupra teologiei sale ulterioare și
l-a determinat să promoveze practica rugăciunii contemplative și a teologiei isihaste.

Evenimentul la care Sf. Grigorie a participat ca protagonist, care a marcat istoria Bisericii
și a teologiei ortodoxe, a fost controversa isihastă. Principalul adversar al său a fost călugărul
Varlaam de Calabria.

Varlaam de Calabria, un călugăr occidental și profesor de filosofie, a ajuns în

Constantinopol și a început să critice practica isihastă și învățătura ortodoxă a lui Grigorie
Palama. El a susținut că cunoașterea despre Dumnezeu poate fi dobândită doar prin intermediul
rațiunii și filosofiei, negând posibilitatea unei cunoașteri directe și experiențiale a lui Dumnezeu.

Controversa dintre Sfântul Grigorie Palama și Varlaam de Calabria a fost un conflict

teologic și filosofic. Dezbaterea porneste de la trei teme principale:

- valoarea stiintei pentru mantuire, sustinutia de Varlaam, iar Palama o contesta

- valoarea rugaciunii in general si a rugaciunii mintale in special, pe care Varlaam o
nesocoteste, iar Palama o apara
- caracterul luminii vazute de Sfintii Apostoli pe Muntele Tabor, care au vazut-o multi
sfinti, multi isihasti, despre care Varlaam spunea ca cel mult este o viziune naturala –
creata si efemera; Sfantul Grigorie afirma ca este lumina dumnezeiasca, necreata si
eterna.

Sfântul Grigorie Palama, pe de altă parte, susținea că există o cunoaștere directă a lui
Dumnezeu prin intermediul rugăciunii contemplative și al practicii isihaste. Rugaciunea inimii –
rugaciunea mintala, neintrerupta, este rugaciunea savarsita de minte in inima, care intareste in
inima gandul permanent la Mantuitorul Iisus Hristos, si acest gand curateste, sfinteste cugetul si
simturile, focusand sau influentand in mod covarsitor toata activitatea fiintei umane spre pazirea
si implinirea poruncilor lui Hristos Domnul.

Palama a argumentat că cunoașterea rațională este limitată și că există o realitate

transcendentă care poate fi cunoscută numai prin experiența directă a lui Dumnezeu. Stiintele
profane contribuie la cunoasterea lucrurilor, la clarificarea Scripturii, dar nu sunt absolut
necesare la mantuire. Intelepciunea profetilor si a apostolilor este total diferita de intelepciunea
dobandita din cunoastere, deoarece cea dintai este de la Duhul Sfant. Prin intelepciunea data
apostolilor acestia au cucerit in scurt timp intreaga lume.

Polemica dintre Sfantul Grigorie Palama si Varlaam a dus la dezbateri intense și la un

conflict teologic în intreg Imperiul Bizantin. În cele din urmă, în anul 1341, în timpul Sinodului
de la Constantinopol, învățăturile lui Grigorie Palama au fost declarate ortodoxe și legitime, iar
învățăturile lui Varlaam au fost condamnate ca fiind erezii. Astfel, Sf. Grigorie Palama a obținut
victoria în această controversă teologică.

Pentru Varlaam singura lumina spirituala este lumina stiintei, pe care o au cei invatati si îi
acuza pe isihaşti că socotesc vesnica si necreata lumina dumnezeiasca de pe Tabor, ca prin
aceasta se vede si se comunica Esenţa (Ființa) lui Dumnezeu, ceea ce duce la masalianism.

În răspunsul său, Sfântul Grigorie Palama pune în discuție o temă extrem de importantă
în teologie, şi anume deosebirea dintre Ființa (Esența) lui Dumnezeu şi energiile (lucrările)
dumnezeieşti – cea dintai este nevizibila si neimpartasibila, iar cea de a doua dimpotriva, vizibila
si comunicabila celor drepti. Fiinta lui Dumnezeu nu este numai invizibila si inaccesibila fata de
orice simt, ci este mai presus si dincolo de ce este inaccesibil si invizibil pentru simturi. Sfantul
sustine mai departe ca lumina este considerata ca stralucire si har dumnezeiesc, vazuta in chip
tainic si cunoscuta doar prin experienta. Varlaam acuza in continuarea argumetarii sale pe
isihasti de diteist, insa Sfantul Grigorie Palama rapsunde ca nu sunt doua dumnezeiri, ci una:
fiinta cu lucrarea ei cea nedespartita de ea.

Astfel, se dezvoltă teologia palamită despre distincția dintre Ființa divină și energiile
dumnezeiești necreate. Cunoasterea lui Dumnezeu prin revelatia naturala, este insuficienta, ca pe
temeiul ei omul poate vedea puterea, intelepciunea si providenta dumnezeiasca. In lumina
taborica, cand binevoieste Dumnezeu, vedem slava dinainte de crearea lumii, de care vorbeste
insusi Mantuitorul Iisus Hristos. Slava aceasta nu este natura lui Dumnezeu, dar nu e nici
despartita de natura dumnezeiasca. Domnul Hristos prin schimbarea la fata, nu isi insuseste ceva
ce nu avea, nici nu se transforma in ceva ce nu era, ci se arata ucenicilor sai cu era. Deci accea
lumina tine de dumnezeirea lui Hristos, un simbol natural al dumezeirii. Lumina aceea tine
fiintial si natural de Dumnezeu, dar nu este insasi natura Lui. Dumnezeirea se face cunoscuta
numai prin cele ce ni se destanuie din ea, deoarece in sine nu o cunoaste nimeni.

Potrivit învățăturii lui Grigorie Palama, Ființa divină este inaccesibilă și inefabilă. Ea este
transcendentală și nu poate fi cunoscută în mod direct de către oameni. Cu toate acestea,
Dumnezeu Se revelează prin energiile divine necreate, care sunt manifestările și acțiunile Sale în
lume.

Energiile divine necreate sunt considerate a fi comunicarea și participarea lui Dumnezeu

în viața oamenilor. Ele reprezintă prezența activă a lui Dumnezeu în creație și sunt mijloace prin
care oamenii pot experimenta și comunica cu Divinitatea. Aceste energii nu sunt separate de
Ființa divină, ci sunt în mod nedespărțit legate de ea.

Astfel, Sfântul Grigorie Palama a argumentat că oamenii pot avea o experiență reală și
personală a lui Dumnezeu prin participarea la energiile divine necreate. Această participare se
realizează prin rugăciune, contemplare și viata duhovniceasca, precum și prin primirea Sfintelor
Taine și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Sfintii vad inca de pe pamant slava necreata a lui
Dumnezeu, nu ca o slava din fapturi, ci ca pe cea care straluceste direct din Dumnezeu. Insa
aceasta nu este vazuta cu simturile naturale, cum ii acuza Varlaam pe isihasti, ci cu puterea
Duhului Sfant.

Distincția dintre Ființa divină și energiile divine necreate a fost o învățătură importantă în
teologia lui Grigorie Palama și a avut un impact semnificativ în spiritualitatea ortodoxă. Aceasta
a evidențiat că omul poate avea o relație reală cu Dumnezeu și poate primi harul și lumina
dumnezeiasca prin participarea la energiile Sale necreate. Această distincție a fost acceptată și
recunoscută de Biserica Ortodoxă și a avut un impact durabil în teologia ortodoxă și în
înțelegerea experienței spirituale a credincioșilor. Ea subliniază importanța unei vieți spirituale
profunde și a participării active la energiile divine necreate în căutarea cunoașterii și a
comuniunii cu Dumnezeu.
 Învățătura Sfântului Grigorie Palama despre distincția dintre Ființa divină și energiile
divine necreate are o influență semnificativă în soteriologie, adică în învățătura despre mântuirea
omului.

Prin distincția pe care o face între Ființa divină și energiile divine necreate, Grigorie
Palama oferă o perspectivă clară asupra modului în care omul poate participa la viața și natura
divină și, prin urmare, poate experimenta mântuirea. Aceasta înseamnă că omul poate avea o
comuniune reală cu Dumnezeu prin harul Său, prin intermediul energiilor divine care luminează
și transformă sufletul uman.

Învățăturile Sfântului Grigorie Palama au promovat, de asemenea, teza că oamenii pot

deveni părtași ai dumnezeirii prin harul divin și că există o potențială unire între om și
Dumnezeu. El a subliniat că scopul final al vieții creștine este desăvârșirea și unirea cu
Dumnezeu, prin purificarea și transformarea interioară a sufletului.

Sf. Grigorie subliniază că mântuirea nu este doar o experiență rațională sau teoretică, ci o
participare reală și personală la viața și energia lui Dumnezeu. Prin intermediul acestor energii
necreate, omul este transformat și înnoit, devenind parte din viața divină și dobândind o relație
directă cu Dumnezeu.

Această învățătură are implicații profunde în soteriologie. Ea afirmă că mântuirea nu este

doar o achiziție externă, ci o lucrare interioară a harului divin în sufletul uman. Prin participarea
la energiile divine necreate, omul este eliberat de păcat, îmbrățișând sfințenia și transformându-
se într-un copil al lui Dumnezeu (fiu al lui Dumnezeu după har).

De asemenea, învățătura lui Palama aduce lumină asupra conceptului de divinizare sau
deificare (theosis) în teologia ortodoxă. Prin participarea la energiile divine necreate, omul
devine conștient de propria sa chemare la sfințenie și la unirea cu Dumnezeu, devenind parte din
planul divin de a-l aduce pe om în comuniunea sa trinitară.

Astfel, învățătura Sfântului Grigorie Palama despre distincția dintre Ființa divină și
energiile divine necreate întrunește soteriologia ortodoxă, subliniind că mântuirea este o
experiență reală și personală de participare la viața divină, prin intermediul energiilor necreate
ale lui Dumnezeu.

Controversa isihastă a avut un impact semnificativ asupra teologiei ortodoxe și a întărit

practica rugăciunii contemplative și a isihasmului în rândul credincioșilor ortodocși. De
asemenea, a consolidat importanța experienței directe și a vieții spirituale în teologia și
spiritualitatea ortodoxă.

Sfântul Grigorie Palama și controversa cu Varlaam de Calabria au rămas ca un reper

important în istoria teologiei creștine și în dezvoltarea spiritualității ortodoxe, demonstrând
importanța unei vieți spirituale profunde și a unei cunoașteri directe a lui Dumnezeu prin
rugăciune și contemplare.

Sfântul Grigorie Palama a fost numit mitropolit al Tesalonicului în anul 1347, după o
perioadă de timp în care a fost călugăr și teolog în Muntele Athos. Alegerea sa în această poziție
importantă în ierarhia Bisericii a fost rezultatul recunoașterii și aprecierii învățăturilor sale și a
contribuției sale la teologia și spiritualitatea ortodoxă.

După ce a participat la Sinodul de la Vlaherne în 1341, în care învățăturile sale despre

isihasm au fost recunoscute ca ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama și-a continuat activitatea de
călugăr și teolog în Muntele Athos. Aici, el a scris și a predicat despre învățăturile sale,
câștigându-și un mare număr de adepți și admiratori.

Alegerea sa ca mitropolit al Tesalonicului a fost rezultatul sprijinului pe care l-a avut din
partea unor influenți clerici și oameni puternici din acea perioadă. Sfântul Grigorie Palama avea
o reputație favorabilă ca teolog și ca lider spiritual, iar învățăturile sale erau apreciate de mulți
credincioși.

Astfel, în urma acestor factori, Sfântul Grigorie Palama a fost numit mitropolit al
Tesalonicului, ocupând această funcție importantă în ierarhia Bisericii. Ca mitropolit, el și-a
continuat activitatea de învățător și păstor, aducând contribuții semnificative în dezvoltarea
spiritualității și teologiei ortodoxe și în consolidarea credinței în rândul credincioșilor.

Sfântul Grigorie Palama a avut o activitate remarcabilă ca mitropolit al Tesalonicului,

fiind un lider spiritual și teologic influent în acea perioadă. În timpul mandatului său, el și-a
concentrat eforturile pe promovarea învățăturilor ortodoxe și pe consolidarea spiritualității
credincioșilor.

Una dintre preocupările majore ale Sfântului Grigorie Palama ca mitropolit a fost
susținerea și promovarea învățăturilor sale despre isihasm și despre experiența tainică a lui
Dumnezeu. El a predat și a scris despre aceste învățături, aducând claritate și adâncime în
înțelegerea practicilor spirituale ale credincioșilor.

Sfântul Grigorie Palama a acordat, de asemenea, o mare importanță vieții monahale și s-a
implicat activ în susținerea și îndrumarea călugărilor. El a promovat viața contemplativă și
rugăciunea inimii, contribuind astfel la dezvoltarea și întărirea spiritualității monahale în
Tesalonic și în întreaga Biserică Ortodoxă.

Ca mitropolit, Sfântul Grigorie Palama a fost cunoscut pentru strădania sa în apărarea

credinței ortodoxe împotriva atacurilor și influențelor eretice. El a participat la dezbateri
teologice și a scris tratate pentru a respinge învățăturile și ideile eretice ale vremii, afirmând
învățătura ortodoxă despre Dumnezeu, învățăturile Bisericii și rolul sfintelor icoane în viața
credincioșilor.
 De asemenea, Sfântul Grigorie Palama a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea
vieții liturgice și a cultului în Tesalonic. El a promovat slujbele și ritualurile bisericești, precum
și venerarea sfinților și a icoanelor, reafirmând importanța lor în viața spirituală a credincioșilor.

Activitatea sa ca mitropolit al Tesalonicului a avut un impact durabil asupra Bisericii

Ortodoxe și a lăsat o moștenire teologică și spirituală valoroasă. Sfântul Grigorie Palama a fost
recunoscut ca un învățător și păstor înțelept, dedicat slujirii Bisericii și căutării experienței
tainice a lui Dumnezeu.

Ultimii ani din viața Sfântului Grigorie Palama au fost caracterizați de continuarea slujirii
sale în calitate de mitropolit al Tesalonicului și de activitatea sa teologică și spirituală prolifică.
Chiar și după trecerea sa la această înaltă demnitate bisericească, el și-a păstrat fervoarea și
dedicarea în slujba Bisericii și a credincioșilor.

În calitate de mitropolit, Sfântul Grigorie Palama a continuat să predice și să învețe

despre învățăturile ortodoxe și să promoveze viața spirituală profundă și autentică. El a susținut
practica rugăciunii inimii și a căutării unei relații personale cu Dumnezeu prin experiența tainică
a Acestuia.

Sfântul Grigorie Palama a fost, de asemenea, implicat în activitățile administrative ale

Mitropoliei Tesalonicului și a contribuit la rezolvarea problemelor bisericești și sociale ale
vremii. El a acordat o atenție deosebită justiției sociale și a sprijinit dreptatea în rândul
credincioșilor săi și al comunității în ansamblu.

În ultimii ani ai vieții sale, Sfântul Grigorie Palama a scris multe tratate teologice și
omilii care au rămas o sursă de inspirație și învățătură pentru generațiile ulterioare. El a abordat
subiecte precum natura lui Hristos, harul divin, sfințenia și smerenia, contribuind astfel la
dezvoltarea teologiei ortodoxe și la apărarea învățăturilor ortodoxe împotriva influențelor eretice.

Sfântul Grigorie Palama a trăit o viață dedicată slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui său.
El a fost un teolog strălucit, un învățător iscusit și un păstor iubitor al turmei sale. Moartea sa a
survenit în anul 1359.

Moștenirea Sfântului Grigorie Palama continuă să influențeze Biserica Ortodoxă și

creștinismul în general. Scrierile sale teologice și învățăturile spirituale au rămas surse de
inspirație pentru mulți credincioși, iar el este venerat ca sfânt și învățător de seamă în tradiția
ortodoxă in data 14 noiembrie. Viața și învățăturile sale stau drept mărturie a iubirii și
înțelepciunii lui Dumnezeu în mijlocul lumii.

Cunoașterea și aplicarea învățăturilor sale au fost considerate cruciale în dezvoltarea

vieții duhovnicești și în înțelegerea naturii divine în tradiția ortodoxă.

Aceste învățături au fost transmise și păstrate de-a lungul secolelor și au continuat să

influențeze teologia și spiritualitatea ortodoxă. Ele au oferit creștinilor o perspectivă profundă
asupra relației lor cu Dumnezeu și au evidențiat importanța rugăciunii, a contemplației și a vieții
duhovnicești în căutarea comuniunii cu Dumnezeu. Ele au rămas o sursă de inspirație și
învățătură pentru credincioși de-a lungul timpului, subliniind că viața duhovnicească și căutarea
unei relații autentice cu Dumnezeu sunt aspecte centrale ale credinței creștine.

Sfântul Grigorie Palama a fost canonizat ca sfânt în Biserica Ortodoxă și este recunoscut
ca unul dintre marii teologi ai Bisericii. El a reprezentat o voce puternică în apărarea tradiției
ortodoxe și a promovat ideea că oamenii pot avea o comuniune reală cu Dumnezeu și pot
experimenta harul Său prin practici spirituale precum rugăciunea și contemplația.

Teologia Sfântului Grigorie Palama a avut o influență semnificativă în teologia ortodoxă

și a fost receptată în mod diferit în teologia modernă. Învățăturile sale despre distincția dintre
Ființa divină și energiile divine necreate au rămas o parte importantă a teologiei ortodoxe și au
continuat să fie studiate și dezvoltate de teologi.

În secolul al XX-lea, teologia Sfântului Grigorie Palama a devenit din ce în ce mai

studiată și apreciată. Multe lucrări au fost scrise despre învățăturile sale și despre impactul lor în
teologia ortodoxă. Acest interes a fost susținut de o redescoperire a spiritualității și a teologiei
patristice în lumea ortodoxă.

În afara lumii ortodoxe, învățăturile Sfântului Grigorie Palama nu au fost în mod direct
sau extensiv integrate în teologia sau gândirea teologică a altor tradiții creștine. Cu toate acestea,
anumite aspecte ale teologiei sale, cum ar fi importanța experienței personale a lui Dumnezeu și
accentul pus pe rugăciune și viața duhovnicească, pot fi găsite în diverse mișcări teologice și
spirituale ale lumii creștine contemporane.

Sfântul Grigorie Palama rămâne o figură de mare importanță în teologia și spiritualitatea

ortodoxă, iar învățăturile sale continuă să inspire și să îndrume pe cei care căută o relație mai
profundă cu Dumnezeu.

Bibliografie

1. “Viata si invatatura Sfantului Grigorie Palama. Cu patru tratate traduse” de Pr. Prof. Dr.
Dumitru Stăniloae, editia a II-a, Editura Scripta, Bucuresti 1993

2. “Tratat de teologie dogmatica si ecumenica” de Pr. Prof. Dr. Ion Bria, editura Romania
Crestina, Bucuresti 1999, pp 155-157