Reprezentarea queer în teatrul
4
și audiovizualul din România
DOSAR
Alteritatea este încă doar un concept, ade-
sea neclar, pentru mulți oameni, dintre care
unii chiar bine intenționați. E greu să-l înțe-
legi pe cel de lângă tine și cu cât este el/ea
mai diferit/ă, cu atât procesul devine mai
complicat. Dar pentru lumea de azi
alteritatea este fundamentală, identitățile
diferite aduc complexitatea și frumusețea
unei societății. În continuarea preocupării
Scena.ro de a dezbate noile realități ale sce-
nei românești, dar și problemele concrete
cu care se confruntă cei care dau conținut
acestei scene, publicăm dosarul special din
paginile următoare. Dosarul a fost propus
de actorul, managerul de proiecte și docto-
randul în teatru George Albert Costea și
coordonat de acesta împreună cu Cristina
Modreanu.
Foto din Open, spectacol devised, regia Leta Popescu, foto Roland Vaczi
 De ce este nevoie de povești,
personaje și actorx queer?
George Albert COSTEA
5

Una din imaginile emblematice ale

Revoluției din 1989 este cea cu domnul
care ținea pancarta cu „copiii noștri vor fi
liberi”. Eu sunt unul din acei copii. Am
înțeles mai târziu că libertate = responsa-
bilitate. Apoi am mai fost ajutat să înțeleg
și faptul că dacă astăzi pot să lansez
această discuție în mod public, vine și
datorită unui context de viață de care alții
nu s-au bucurat – faptul că sunt bărbat,
alb, educat în România în cele mai bune
școli, că nu mi-au lipsit niciodată lucruri
de bază, că sunt actor, angajat într-un
teatru și că atunci când am început proce-
sul de coming out, am primit sprijin din
partea prietenilor, colegilor, șefilor, inclu-
siv a tatălui meu.

Așadar, am început să îmi formulez câteva

întrebări: Este necesar și relevant să avem
reprezentări queer în teatrul și producțiile
audio-vizuale made in România? Dacă da,
există astfel de reprezentări? Dacă există,
cum sunt ele realizate? Cine sunt creatorii
lor? Iar dacă există personaje queer, sunt
acestea interpretate de actorx aparținând
acestei comunități? Și ce importanță are să
purtăm discuția în acești termeni? O mică
parte a acestor întrebări va primi poate
câteva răspunsuri în paginile care urmează.
Deja când spunem teatrul și producțiile de
televiziune românești (seriale de ficțiune,
docu-drame, teatru tv, spectacole filmate în
diverse teatre și difuzate ulterior la tv etc) și
alăturăm spectrul LGBTQIA+ (diferit ca vizi-
bilitate și acceptare publică), ramificațiile
sunt foarte numeroase. Am pornit de la un
prim interviu cu un regizor si scenarist de
seriale tv, Radu Grigore, interviu pe care îl
publicăm în paginile acestui Dosar.
Am dorit să adaug și o perspectivă a TVR –
asupra felului în care Televiziunea
George Albert Costea în Open, spectacol devised, regia Leta Popescu, foto Roland Vaczi
Națională își propune să sprijine diversita-
tea și minorități precum cea LGBTQIA+
prin producțiile sale. Din păcate, până la
ora publicării acestui material, Ruxandra
Țuchel – director TVR2 și TVR Cultural nu a
putut răspunde întrebărilor adresate.
M-am îndreptat și către Las Fierbinți – unul
din cele mai populare și longevive seriale
care de-a lungul celor 23 de sezoane și-a
asumat inclusiv o direcție educativă (abor-
dând teme precum necesitatea și impor-
tanța educației sau angajamentul pro-vac-
cinare în timpul pandemiei de Covid 19).
Aș fi fost curios să aflu printre altele dacă
reprezentarea queer ar putea fi o temă
compatibilă cu lumea rurală românească
ca cea descrisă în serial. Niciunul din cei
trei membrii ai echipei de creație pe care
am putut să îi contactez nu au dorit să răs-
pundă întrebărilor.
Apoi, ca actor, am căutat să aflu opiniile
actorx din comunitatea LGBTQIA+ din
România, legate de cum percep ei sau ele
această reprezentare. 101 au fost de acord
să participe la această scurtă anchetă.
Le-am adresat câteva întrebări la care
DOSAR
găsiți răspunsurile mai jos.
1. I/le-am rugat să indice cum se identifică
ca membrii/e ai/ale comunității LGBTQIA+ . Cinci
au ales să semneze cu pseudonim sau anonim.
Actorx și răspunsurile lor apar în ordinea în care
am realizat interviurile

ENG
“Queer Representation in Theatre and Audio-visual Made in Romania” is a dossier coordinated by actor, project manager, and Theatre Ph.D.
candidate George Albert Costea, together with Cristina Modreanu. In continuation of Scena.ro’s concern to debate the new realities of the
Romanian scene, but also the real problems faced by those who give content to this scene, we publish this special dossier in the following
pages.
 6 Rămân după acest prim demers cu nevoia
exprimată de actorx LGBT+ de reprezenta-
re queer prin personaje fie ele pozitive sau
negative, în care să fie mixate într-un
mod creativ și poate neașteptat, orientări
și identități alături de profesii sau preocu-
pări, stiluri și obiceiuri de viață, care să
spargă tipare și care să arate diversitatea și
bogăția de posibilități a lumii în care trăim.
Personal, atunci când am interpretat per-
sonaje queer am fost convins de aportul de
încredere pe care reprezentarea aceea a
putut să o producă (cel puțin) în cele câte-
va perechi de ochi din sală care trăiau pe
propria piele acea situație fictivă de pe
scenă. Era un prilej pentru a nu se mai sim-
ți poate atât de însingurați și speriați.
Pentru a depăși rușinea și a-și valida emo-
țiile. În același timp, unde începe și unde se
termină responsabilitatea socială a produ-
cătorilor și a creatorilor când decid cine,
ce joacă și felul cum „arată” personajele
queer atunci când ele există, vis-a-vis de
mesajele pe care le transmit către comuni-
tatea LGBT+ și către societate în general?
Sunt oare conștienți aceștia de rolul sem-
nificativ pe care îl au în formarea opiniei
publice în raport cu niște categorii deja dis-
criminate? Stăm cumva să așteptăm să
vină o nouă generație care să fie formată
pentru a scrie o nouă dramaturgie și noi
scenarii care să vadă lumea prin alte lenti-
le? Iată câteva întrebări posibile pentru o
discuție viitoare.
l Este relevant pentru tine să joci
roluri conform orientării tale sexua-
le sau a identității tale de gen?
Vlad Udrescu, El, 36 ani, actor, gay
DOSAR
(Teatrul Național Marin Sorescu Craiova)
Nu neapărat. E mai relevant să joc în spec-
tacole care au această temă. Nu mă atrage
un asemenea rol mai degrabă decât un
altul, dar și poate pentru că ele nu există.
Sunt foarte puține roluri de gay, în care ei
apar pe scenă dar au altceva de spus în
afa­ră de clișee: travesti, efeminare, păr
lung, unghii făcute – o caricaturizare a per-
sonajelor. Nu există în dramaturgia româ-
nească sau universală, personaje
complexe. Și probabil și din această cauză
nu reprezintă pentru mine un interes
special.
Marc Illich2, El, 33 ani, actor, gay
(Teatrul German de Stat Timișoara)
Ei bine, relevant da, dar nu prea impor-
tant. Se poate simți diferit uneori într-un
fel, dar ca în viață, orientarea sexuală nu
este singurul lucru care definește un perso-
naj pe scenă.
Andi (pseudonim), El, 35 ani, actor, băr-
bat gay
Da, este relevant deoarece consider că
rolurile masculine sunt construite în tipare
heterosexuale ale unui bărbat cu masculi-
Marc Illich • foto: Natalie Paloma
nitate toxică, care devine agresor și nu mă
pot identifica cu astfel de personaje, motiv
pentru care nici nu primesc roluri și nu dau
castinguri. de genul. Mi-ar plăcea să văd dacă mă face
să mă simt mai comod sau dimpotrivă mai
Natasha (pseudonim), Ea, 23 ani, actriță, inconfortabil.
lesbiană
Mihai (pseudonim), El, 23 ani, student
Da, este relevant! Mi-ar plăcea să fiu în Actorie anul al III-lea, băiat trans
postura asta, să văd unde mă duce un rol
Nu mă afectează direct să joc orice orien-
2. M. Illich a răspuns întrebărilor în limba engleză, tare din două perspective: nu consider că
traduse apoi în limba română există diferențe umane atât de mari între
persoanele hetero și/sau queer dar dacă
acestea ar fi, le văd ca fiind parte din acto�
-
rie în sine. Da, este important pentru mine
să joc personaje ce-mi reprezintă comuni-
tatea, astfel simt și eu că o reprezint activ,
nu doar prin simplul fapt că fac deja parte
din ea.
Anonim, El, 32 ani, actor, bărbat gay
Este relevant să joc și astfel de roluri, dar
nu exclusiv.
Ionuț (pseudonim), El, 40 ani, actor, gay
Da. Mi-aș dori să joc personaje gay, în pri-
mul rând pentru că nu prea mi s-a dat oca-
zia să o fac. Ar fi interesant să explorez
personaje cu probleme de care m-am lovit
și eu, dar care poate le tratează altfel. Dar
Vlad Udrescu • foto: selfie /Samuel/a (Casa cu Suricate, regia Radu Afrim)
nu orientarea sexuală a personajului m-ar
atrage în primul rând la un rol.
Andrei Bouariu, El, 24 ani, actor/core-
graf, gay
Nu neapărat, pentru mine este irelevant ce
joc atâta timp cât profesez. Evident, mi-ar
plăcea să interpretez și personaje queer
atâta timp cât nu sunt stereotipurile the
mean gay, the gay best friend, the theatre
gay etc. Ar fi relevant pentru mine să joc
personaje puternice și complexe care se
întâmplă să fie gay.
Raj Alexandru Udrea, Ramya ca drag
queen, El, 29 ani, actor, persoană gay
Da. E foarte relevant pentru că auto-repre-
zentarea mi se pare foarte importantă mai
ales în societatea noastră și pentru că mi
se pare foarte greu pentru cineva care nu
face parte din comunitate și nu are experi-
ențele unei persoane LGBT+ să vorbească
despre niște lucruri pe care nu știe de unde
să le apuce.
Paul Dunca/Paula Dunker, El, Ea, perfor-
mer, actriță, coregraf, poetă, dramaturg,
queer, non-binary
De fiecare dată când sunt pe scenă iau cu
mine și toată ființa mea, iar identitatea mea
queer e o parte foarte importantă din ea.
l Ai avut ocazia până în prezent să
joci personaje conform orientării
tale sexuale sau a identității de gen
în teatru? Dacă da, povestește-mi
despre acele roluri: cum erau repre-
zentate acele personaje? În ce situ-
ații erau implicate? Erau personaje
principale/secundare? În ce
spectacole?
Vlad Udrescu: Am jucat în Elefantul din
cameră3 un personaj (Leo) care era destul
de ambiguu sexual – cel puțin așa l-am
3. Elefantul din cameră sau The Vibrator Play
de Sarah Ruhl, Regia Dragoș Alexandru Mușoiu,
producție a Teatrului Național Marin Sorescu
Craiova, Premiera martie 2017
făcut eu atunci. Părea un gay in the closet –
mergea să obțină un tratament cu un
vibrator anal. Și cred că am folosit clișeul
pentru că mi se părea că prinde mai bine la
public. Dar acum nu știu cum l-aș face.
Este această atracție nemaivăzută pentru
clișeele care prind la public – e ceva foarte
comic și bagatelizant în a reprezenta
homosexualii pe scenă foarte expansivi,
jucăuși, efeminați, foarte aroganți, plini de
aere. Travesti-ul din Casa cu suricate4
(Samuel/a) a fost o explozie – profesional
mi-am depășit multe bariere: teama față
de ce pot face pe scenă, frica de penibil,
cât de departe pot merge. Faptul că am
jucat acel travesti a fost un break through
pentru mine. Dar pe de altă parte, nu mi se
părea un personaj consistent, ci mai degra-
bă de formă – iei un bărbat, îl imbraci în
fustă și îi pui o perucă – îi lipsea un soi de
consistență. Era interesant ca apariție, dar
à la long – Angels in America5 mi se pare că
vorbește cel mai bine despre comunitate.
Marc Illich: Îl joc pe Tschick în spectacolul
TSCHICK6 de Wolfgang Herrndorf.
4. Casa cu suricate de David Drábek, Regia Radu
Afrim, producție a Teatrului Național Marin
Sorescu Craiova, Premiera aprilie 2019
5. Angels in America: A Gay Fantesia on
National Themes este o piesă de teatru
scrisă de Tony Kushner care a avut premiera
pe Broadway în 1993
6. TSCHICK. De ce am furat mașina, drama­tizare
de Robert Koall după romanul lui Wolfgang
7
Raj Alexandru Udrea în VIVA LA DIVA @Apollo111 • foto: Iustina Drăghici
Personajul nu este definit de orientarea lui
sexuală, are un coming out spre sfârșitul
piesei. E de asemenea adolescent, un out-
sider și destul de sigur pe sine, deci cred că
reprezentarea este destul de non-stereoti-
pică. E personaj principal.
Andi: Da, am jucat un personaj într-un
spectacol independent: Frig de Lars
Noren, un autor suedez. Unul dintre perso-
naje este de origine asiatică și gay.
Celelalte două personaje erau abuzatori și
rasiști, iar acțiunea se desfășura în jurul
acestui personaj care în final este ucis după
ce este batjocorit și umilit din cauza homo-
fobiei și a rasismului.
Natasha: Din păcate, n-am ajuns să joc
până acum personaje conform orientării
mele sexuale, dar aș fi foarte curioasă să
trec prin această experiență.
DOSAR
Mihai: Până acum nu am avut șansa de a
juca pe scena unui teatru, însă, pentru exa-
menele de actorie nu a trebuit să joc femei
de prea multe ori, de fapt, doar o dată,
rolul Polinei Andreevna din Pescărușul de
A.P. Cehov. În anul I am jucat doar perso-
naje masculine, în „bucăți” de câte doi.
Personajele erau diferite ca partitură, unul
dintre ele fiind un bișnițar (Lupul din don’t
Herrndorf, Regia Irisz Kovacs, producție
a Tea­trului German de Stat Timișoara, Premiera
ianuarie 2023
 8 cry baby de Catinca Drăgănescu) iar celă-
lalt un tânăr gay care află că partenerul său
ascunde relația lor de părinții religioși (Joel
din Complexitatea apartenenței de Falk
Richter). În anul al II-lea au urmat persona-
je clasice: Iago din Othello, Malvolio din A
douăsprezecea noapte de W. Shakespeare,
Vasili Vasilievici Solionâi din Trei Surori de
A.P. Cehov.

Anonim: Da, chiar destul de mult. Au fost și

roluri principale si secundare. Cele principa-
le erau în drame de familie, adică subiectul
piesei nu era axat pe orientarea sexuală, ci
pe drama familiei (lipsa de comunicare,
conflict între generații, neîncredere, aban� -
don, secrete). Dar am jucat și un personaj
gay într-un film, un rol foarte mic, o apariție
practic, dar pentru că era film străin am
avut dialogue coach, un bărbat american de
culoare, care a încercat să mă convingă o
oră că trebuie să vorbesc ca un gay. Îmi pare
rău și acum că nu i-am spus că mi se pare Paul Dunca/Paula Dunker • foto: Nur Khamis

extrem de deplasat și că mă miră că lucrul

ăsta vine din partea cuiva care trăiește
într-o țară mult mai politically correct și care
bănuiesc că s-a confruntat la rândul lui cu
discriminarea. I-am zis că o să văd cu regi�-
zoarea cum vrea să fie personajul. Așa că
am vorbit cum am vrut și am simțit eu.
Ionuț: Întâmplarea a făcut să nu mi se prea
ofere roluri de personaje gay, ci mai degra-
bă de bărbați aparent heterosexuali dar cu
o sexualitate incertă sau pusă la îndoială și
cu un pronunțat potențial violent, de
„băiat bun” emasculat sub papucul neves-
tei sau după fusta mamei sau personaje
singure și foarte flamboaiante. Poate că
asta transmit eu ca actor – un „băiat bun”
DOSAR
dar relația a fost abordată cât se poate de
deschis, de casnic și de comic, ceea ce a
fost minunat.
Andrei Bouariu: Nu am avut ocazia să joc
până acum personaje gay.
Raj Alexandru Udrea: De 6 ani de când
m-a mutat în București, am jucat doar în
spectacole în care fie eram eu și poveștile
mele personale ori erau personaje scrise
de cineva fiind identificate ca aparținând
comunității sau unei etnii mixte (de care eu
aparțin). Primul personaj – un personaj
colectiv – în Lalele, lalele7. M-am jucat pe
mine ca fiind o persoană gay cu afinități
care am avut-o aici în București cu o per-
soană super nasoală, dar nu-mi spuneam
numele. Era o modalitate de teatru tera-
peutic și confesional, mi s-a părut că dacă
spun povestea asta, cu siguranță o să fie
ceva de înțeles și oamenii din comunitate
o să fie mai atenți. L-am jucat pe Nicolae
Ceaușescu – dar într-o formă foarte gay –
în Cultul Personalității9. Era această întâlni-
re metaforică între Nicolae Ceaușescu -
Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ana Pauker.
Regizorul mi-a spus că își dorea o perspec-
tivă queer în această zonă istorică. Și a fost
foarte nice.
Paul Dunca/Paula Dunker: În perioada

intelectual cu eros incert, agresivitate
latentă și aptitudini de vodevil . Sau poa-
te că, în multe cazuri, mi-a plăcut să plusez
ori în ambivalența sau incertitudinea ori-
entării personajului, ori în excentricitatea
lui. Ori am decis, alături de regizor, că este
mai profitabil ca personajul auto-procla-
mat hetero să fie de fapt atras de un alt
bărbat din piesă, în mod secret. […] Am
jucat o singură dată un personaj asumat
gay, demult, într-o adaptare după Crize de
Mihai Ignat, la Legère. Spectacolul s-a
jucat puțin și n-a avut o mare vizibilitate,
fem și a fost pentru prima dată când am
ieșit pe scenă machiat și îmbrăcat cum
voiam eu (fără nici un fel de limită).
Următorul personaj a fost în Sexodrom8.
Era o experiență sexuală foarte tragică pe
7. Lalele, lalele, scenariul și regia Bogdan
Georgescu, O2G în parteneriat cu MACAZ – Bar
Teatru Coop., Veioza Arte, MozaiQ, Accept
și finanțat de AFCN, Macaz Bar Teatru Coop,
Premiera: februarie 2018
8. Sexodrom, de Mihaela Drăgan, Antonella
Lerca Duda, Nicoleta Ghiță, Zita Moldovan,
Betty Pisică, Oana Rusu, Raj Alexandru Udrea,
studenției mele (2006-2002) și apoi pe
timpul masterului (2008-2006) eram una
dintre puținele persoane out & vizibilă din
UNATC. Am fost student/ă la secția de
Coregrafie (deși îmi doream să dau la
Actorie inițial) și apoi am făcut un master
pe Scriere Dramatică. N-am dat la Actorie
concept și regie Bogdan Georgescu, producție
Giuvlipen, la CNDB, Premiera: mai 2019
9. Cultul personalității, scenariu și regie Matei
Lukács, producție Giuvlipen, Premiera septembrie
2018, la Macaz Teatru Coop
pentru că înainte cu un an să termin liceul,
iubitul meu de-atunci (și el out și vizibil
LGBTQIA+) a dat de mai multe ori
admitere la Actorie și a fost respins din
motive homofobe. Tipul a mers la proba
monologului cu reinterpretări din roluri
feminine. Nu prea aveam chef să mă
confrunt cu asta pe timpul studiului așa că
am optat pentru Coregrafie, dar am avut
șansa să joc diferite roluri, mai ales pe cele
explicit queer. Inițial am fost distribuit/ă în
roluri secundare, clișeice gay. Țin minte un
examen de regie - un Shakespeare adus în
contemporan (nu mai știu ce text exact)
unde exista un stilist, care trebuia să fie
neapărat gay. Apoi am apărut în vreo 2
episoade dintr-un sitcom de pe TVR
(Burlacii) unde interpretam un frizer gay.
Mi-aduc aminte că pentru rolul ăsta nu
găseau pe nimeni, până și-a adus aminte
de mine o studentă, dar după 2 episoade
unul dintre scenariștii sitcomului a tăiat
rolul pur și simplu fără nicio explicație, dar
clar deranjat de interpretarea queer. Știu
că pentru ambele roluri indicațiile regizo-
rale erau să plusez cât mai mult pe gesturi
efeminate și voce subțire.
Dup-aia am avut șansa să joc într-un exa-
men de regie al Ioanei Leca pe un text
de-al lui Mark Ravenhill (nu-mi aduc amin-
te titlul) care cuprindea câteva scene
romantice dintre doi băieți. Erau mai mul-
te date-uri împrăștiate în timp. În sfârșit
depășisem rolurile queer clișeu. Asistentul
profesorilor Hadgi-Culea și Nicolae
Mandea era la acea vreme Felix Alexa, care
a luat-o la un moment dat de-o parte pe
Ioana după o repetiție și i-a spus: „Ai grijă,
băiatul ăsta chiar e homosexual!”. După
examenul la care a fost notată cu 10, asis�-
tentul și-a cerut scuze Ioanei. Un semestru
mai târziu am jucat un rol secundar tot
într-un examen de regie al Ioanei Leca pe
textul Îngeri în America.
În 2007 am jucat în examenul de licență al
Mirunei Dinu care a montat Fotografii
explicite (Some Explicit Polaroids) de Mark
Ravenhill. Mi-aduc aminte că a fost un
întreg scandal în facultate pentru că mai
mulți profesori spuneau: „Ce-i cu homose-
xualii ăștia drogați pe scena de la
Natasha • foto: Ringling Circus Clown Emmett
Casandra? Unde e Caragiale? Unde e
Shakespeare?”. Rolul meu era al unui call‑
boy tânăr din Moldova cumpărat pe
internet de un tip seropozitiv din Londra,
care, la un moment dat, spre disperarea
moldoveanului, moare. Spectacolul a
câștigat premiul de debut la festivalul de
teatru de la Piatra Neamț, Alex Fifea a fost
desemnat cel mai bun actor, iar scenogra-
fia lui Andrei Dinu a fost premiată și ea.
Au mai urmat mici roluri în diferite produc-
ții dintre care amintesc aici No One de
Carmen Vioreanu. Rolul meu era al core-
grafului gay care ajungea să îi ajute cu miș-
carea pe trei tipi pentru boyband-ul lor și la
schimb devenea și el membru în formație.
În spectacol a jucat la un moment dat
Răzvan Fodor și era mereu SOLD OUT.
Exista o scenă unde personajul meu și unul
dintre celelalte (cel al lui Alec Secăreanu)
eram aproape pe punctul de a ne săruta,
dar intra cineva în cameră și fapta nu se
mai consuma. Mi-aduc aminte că din sală
se auzea la scena asta o reacție de scârbă a
publicului.
În 2012 am creat împreună cu Mihaela
Michailov spectacolul După Traian și
Decebal [din filele istoriei gay în România]
care încearcă să traseze un istoric al comu-
nității LGBTQIA+ locale. Conceput ca o
lecție, spectacolul se bazează pe docu-
mente și pe 4 interviuri cu membrii
vârstnici din comunitate. E un spectacol 9
care se mai joacă și azi.
l Ai simțit vreo diferență la nivel de
satisfacție personală/profesională
jucând astfel de roluri?
Vlad Udrescu: N-am simțit altceva decât
simt de obicei.
Marc Illich: Cumva da, pentru că știu că
aceste subiecte sunt reprezentate.
Andi: Nu m-am simțit chiar confortabil
atunci ținând cont că personajul era
extrem de abuzat și a fost foarte greu de
jucat, motiv pentru care am renunțat să
mai joc, dar pot să spun că m-aș simți mult
mai bine să joc roluri cu tematică, desigur.
Mihai: Da, satisfacția a venit și pe plan
profesional și pe plan personal. Nu pot să
spun unde începe una și se termină cealal� -
tă, căci tot ce-mi doresc este să fac mese�-
ria pe care o îndrăgesc atât de mult fără să
apară în discuție sexualitatea sau
identitatea de gen. M-am bucurat doar că
am avut șansa să fiu eu.
Anonim: Da, dar nu știu dacă asta s-a
întâmplat datorită legăturii mele persona-
le cu povestea sau pentru că au fost spec-
tacole care erau foarte bune și care erau în
sine o întâlnire frumoasă, atât cu echipa
cât și cu publicul.
Ionuț: M-am simțit mai expus, vulnerabil,
la vremea aia (acum mai bine de 10 ani),
aveam senzația că nu mă mai pot ascunde
atât de ușor în spatele unui „personaj”.
DOSAR
Eram foarte anxios. Nici nu făceam terapie
la vremea respectivă  Acum, tind să cred
că lucrurile ar sta cu totul altfel. Dar e eli-
berator să joci ceva profund apropiat de
tine și să știi că ai fost distribuit în cunoș-
tință de cauză, asumat și acceptat.
Raj Alexandru Udrea: Am fost student
[n.r. Dep. de Artă Teatrală, Univ. Lucian
Blaga, Sibiu] și aveam acces la castingurile
de la teatru [n.r. Teatrul Național Radu
Stanca]. După primul spectacol pe care
l-am făcut acolo ca student (Nathan
 10
Ionuț • foto: Adi Bulboacă
Înțeleptul, regia Armin Petras) au zis că mă
angajează cu un contract de colaborare
permanentă pe 6 luni, eram plătit pe pro-
iect. Era o practică obișnuită pentru a
selecta studenții pentru ca apoi să îi poată
angaja. Așa am stat 5 ani. Nu s-a întâmplat
nicio angajare. Zero. Am ales să rămân la
teatru, eu știind că fac parte din comunita-
tea queer: e un compromis pe care îl fac și
apoi fac eu ce am în cap – când ai o titula-
tură în teatru mai mergi să propui un pro-
iect, când ești fir de praf de la Facultatea
de Teatru, zici doar da când vine cineva
să-ți propună ceva. M-am dus la un
moment dat și am întrebat: bună ziua!
Sunt și eu aici cu un contract de mai mulți
ani. Eu nu mai pot trăi cu acești bani – erau
50 lei pe spectacol. Lucram noaptea la bar
și la hostel. Dormeam efectiv 4-6 ore
noaptea. Cum să ceri de la mine să fiu
sublim când se aprind reflectoarele? Nu
mai pui la socoteală că nu m-am relaxat,
că nu m-am dus să văd copacii. Da, am și
uitat! Te angajăm! Zic: Ok. Cât să mai stau?
DOSAR
Și mi-a zis: Luna asta te angajăm! Zic: Ok!
Ador! După o lună să aflu că a angajat un
coleg mai mic decât mine. Eu aveam 9
spectacole (5 cu rol principal, 4 cu „apar și
eu la un moment dat”). Băiatul care a fost
angajat – 2 spectacole. Niciun rol principal.
Zic: Ce s-a întâmplat? Bună ziua! Nu mă
deranjează că îl luați și pe el, dar luați-mă și
pe mine pentru că eu sunt aici de 9 fucking
spectacole și el de 2. Eu sunt de 4 ani cu 50
lei pe spectacol și el o să aibă acum 5000 de
lei pe card. M-am enervat foarte tare. Și
mi-a spus: nu o să te angajez acum! Dacă
nu mă angajați acum o să plec! Următoarea
săptămână m-am mutat la București! Nu
știam pe nimeni! Zero barat. Bogdan
Georgescu știa că eu am plecat de la Sibiu.
La Sibiu, cu Bogdan făcusem #minor10 și
Malpraxis11. Acolo, el scrisese rolurile în
zona de LGBT pentru că nu mai puteam să
joc „băieți”. M-a sunat Bogdan și mi-a zis:
Vezi că am un casting pentru un spectacol.
Aplică, vii și vedem de acolo ce se întâmplă.
Și așa am ajuns la Macaz care era un spațiu
super safe și nice. Și am văzut câți bani am
făcut pe un proiect: aproape 5000 de lei (o
lună de repetiții și 4,5 spectacole)! Nu cre-
deam că se fac mai mulți bani. Că pot trăi
din asta. Tu, copil de la Vâlcea, te duci la
Sibiu, ți se dau 50 lei și lumea te aplaudă…
gata, acolo s-a terminat schema! Și au
început să curgă proiectele. Nu vreau să
mă laud. Povestea de la Sibiu a luat o tur-
nură de 180 de grade pentru că mi-am dat
seama că pot să fiu cine sunt eu, fără să fac
atâtea compromisuri pe scenă. Și mi-am
dat seama că pe scenă aici în București, un
teatru politic, de stânga – unde toate
lu­crurile exprimate vin dintr-o docu­men­
tare, faci parte din proces, descoperi mai
mult, când ajungi la scenă e…simplu.
Mi-am dat seama că pot să fiu cine sunt
eu, să joc cum sunt eu, să nu mă mai pre-
fac deloc, să fiu acolo și să am o confesiune
10. #minor concept și regia Bogdan Georgescu,
producție a Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga Sibiu,
Premiera: iunie 2016
11. Malpraxis, text și regia Bogdan Georgescu,
producție a Teatrului Național Radu Stanca Sibiu,
Premiera martie 2017
în fața publicului și să mă și pot întreține
din asta…which was awesome. Pentru un
om de 23-24 de ani cât aveam eu, venind
în București și descoperind toate lucrurile
astea în 4 luni… era mană cerească.
Paul Dunca/Paula Dunker: În 2011 l-am
cunoscut pe Keith Hennessy la New York și
am citit ce a scris despre „queer perfor­
man­ce” și acela a fost momentul în care
am putut să încadrez și să definesc proprii-
le mele lucrări scenice: WE WENT WITH
THESE BODIES AS FAR AS WE COULD
(2009), I.C. [progressive work] (2011), The
Institute of Change (2014), La Institutul
Schimbării (2016). Majoritatea nu se mai
joacă pentru că sunt outdated și unele
aspecte ar putea fi ofensatoare sau proble-
matice azi.
l Ce părere ai despre discuția „perso-
najele queer ar trebui jucate de
actori queer”?
Vlad Udrescu: N-am un răspuns. Mă gân-
deam la Ryan Murphy care este un regizor
de film gay care a produs un film despre
Halston care era gay. Ei bine, a luat un ac­
tor straight să facă rolul. A ieșit un scandal
în care i s-a reproșat de ce nu luase un ac­­
tor gay care să joace. Și el a spus că Ewan
McGregor reprezenta cel mai bine perso-
najul. Și atunci e problematic să zici, ia to­
tuși un gay – chiar dacă nu e bun pe rol și
nu livrează ce ai tu nevoie să îți livreze.
Tind să spun: nu. Sunt de acord pe undeva
cu re­prezentarea, dar nu am răspuns, sunt
confuz.
Marc Illich: E dificil. Pe de o parte discuția
mi se pare importantă (filme despre persoa�-
ne trans jucate de bărbați albi straight pot fi
problematice), pentru că mi se pare că une-
ori subiectele astea sunt alese pentru că
„vând bine”, așa că oamenii pot profita de
pe urma a ceva ce nu le aparține. Pe de altă
parte, profesia de actor implică aptitudini și
posibilitatea de a ne cufunda într-o lume
care nu este a noastră și pe care să o repre-
zentăm. Despre asta e vorba și e ridicol să
spunem că în viitor, fiecare actor ar trebui
să se joace practic pe sine însuși.
Andi: Da, sunt de părere că un actor gay
poate să joace mult mai bine un astfel de
rol deoarece își poate asuma și am văzut
actori hetero care erau falși și se simțea
faptul că oricât de mult încercau să joace
un personaj gay nu erau autentici și cre­
dibili. S-au făcut câteva filme cu tematică
care după părerea mea erau doar niște
povești construite după stereotipuri și nu
făceau decât să arate o parte negativă. Și
nu este așa.
Natasha: Cred că ar fi un factor important
la crearea unui spectacol/film/serial ce
merge în direcția aceasta. Uitându-mă la
seriale/filme ce au personaje queer, am
mereu în vedere să caut cine ce joacă. Și
de obicei, observ că majoritatea actorilor
sunt queer sau dacă nu se știu informații
clare despre asta, la un moment dat aflu
că…they’re queer.
Mihai: Consider că această discuție este
una necesară, cel puțin momentan, pentru
că de multe ori persoanele LGBT+ nu au
fost reprezentate, ba chiar au fost margi-
nalizate. Da, poate încalcă principiul acto-
riei acest lucru, dar momentan avem nevo-
ie de asta pentru a normaliza existența
acestei comunități cât și pentru a perpetua
faptul că nu trebuie să ne mai ascundem în
privința orientării/identității noastre, că nu
vom pierde un proiect din cauza asta.
Anonim: Mi se pare foarte limitată și în
opoziție directă cu meseria de actor. Până
la urmă jucăm niște oameni, inventați sau
nu, și în orice rol cauți elemente comune
între tine și personaj și construiești în func-
ție de asta. Altfel ce facem, ne jucăm pe
noi la nesfârșit? Cât ar ține asta?
Ionuț: Nu sunt de acord cu ea. Înțeleg și
susțin nevoia de reprezentare, de diversita-
te, de șansă, dar eu unul m-am făcut actor
ca să trăiesc alte experiențe, în alte lumi,
prin ochii altor persoane. Și nu consider că
un personaj queer se definește exclusiv prin
orientarea sexuală. O mulțime de actori
heterosexuali au jucat minunat personaje
gay și vice-versa, iar eu am jucat bărbați
heterosexuali în spectacole în care colegi
hetero jucau personaje gay și nu m-am
Raj/Ramya și Paul/Paula în Lalele, lalele, regia Bogdan Georgescu, primul spectacol românesc cu distribuție exclusiv queer
simțit prădat sau trădat. Dar înțeleg că poa-
te fi un subiect delicat, iar experiența și
raportarea mea (ca și gradul de reprezenta-
re a bărbaților gay în artă) sunt diferite de
ale unei persoane trans, non-binary etc..
Andrei Bouariu: Nu cred că personajele
queer ar trebui jucate doar de persoane
queer. E teatru! Atâta timp cât îți faci bine
treaba nu ar trebui să fie relevant ce orien-
tare sexuală sau ce identitate de gen ai,
părerea mea! În același timp, persoanele
queer au o înțelegere mult mai profundă
asupra unor experiențe de viață care sunt
100% queer precum coming out-ul, queer
shaming-ul sau actul sexual în sine, situații
pe care nu ai cum să le înțelegi cu adevărat
dacă nu ești queer. Însă dacă mergem mai
departe pe premiza asta nu ar trebui apli-
cat și reversul medaliei?
Raj Alexandru Udrea: Mi se pare foarte
important subiectul. Auto-reprezentarea
mai ales în teatru care e ’aici’– vezi acea
persoană și nu e o compoziție, nu e ceva la
care a stat, a studiat, a văzut, a încercat să
imite. De exemplu, sunt eu Raj care deja
fac parte din comunitate și tu știi că dacă
tu mâine simți să îți pui un ruj roșu și să ieși
până la pâine… Arrivederci Roma! S-a
întâmplat să ne scuipe cineva pe stradă. Eu
știu că dacă o să plec machiat pentru că
așa simt eu, pe tocuri de acasă până la
Unirii, tramvai, me­trou… te-apucă răul, pe
când o persoană hetero-cis nefăcând asta
pentru că nu simte să facă asta, dacă o pui
să o facă, o face de dragul artei.. Mi se
pare că auto-re­prezentarea vine la pachet
11
și cu autenticitatea și cu înglobarea tuturor
emoțiilor și sentimentelor pe care le ai
într-o situație. Și când you give a slap to the
public cu această chestie… e din start
impactant. E bifă la impact max! Eu nu aș
putea juca o persoană transgender de
exemplu. Nu pot să simt ce simte o per-
soană trans atunci când merge la bar să
ceară o apă sau când are un date. E greu să
îți spun ceva autentic despre o persoană
care e atât de vulnerabilă. Comunitatea
queer în România în aceste momente este
definită de aceste cuvinte: vulnerabilitate
și fragilitate.
Paul Dunca/Paula Dunker: Folosesc cel
mai des scena și rolurile care mi se oferă ca
să queerific cât mai mult lumea asta și să
fac vizibilă o comunitate care a fost de-a
lungul istoriei mereu împinsă la margini și
demonizată.
l Dacă ești OUT: crezi că asta îți
influ­ențează în vreun fel cariera în
teatru, respectiv solicitările la cas-
DOSAR
ting pentru seriale/filme româ-
nești? Dacă da, în ce fel? / Dacă nu
ești OUT: alegerea de a nu îți face
coming out-ul este influențată și de
posibilele implicații asupra carierei
în teatru, televiziune sau cinema în
România?
Vlad Udrescu: Nu îmi dau seama cât de
vizibil este outness-ul meu. Nu știu. Trebuie
întrebați mai degrabă agenții de casting,
eu nu îmi dau seama dacă sunt chemat
mai mult sau mai puțin pentru că sunt gay.
 12 Cred totuși că ar avea o rezervă, dar nu
știu. Nu ar trebui să influențeze dar nu e o
întrebare pentru mine, ci pentru ei.
Marc Illich: Totul ne influențează într-un
fel, dar nu cred să fiu dezavantajat pentru
că sunt out. În același timp, nici n-am vor-
bit mult despre mine.
Andi: Da, alegerea de a nu îmi face coming
out-ul este influențată de faptul că pot fi
marginalizat și văzut doar ca un actor gay
pentru care nu există roluri. Punct. Cred că
la noi nu există încă deschiderea directorilor
de casting de a știi cine este gay și de a folo-
si acel actor pentru acel rol construit speci-
al. Și nu ești neapărat validat sau apreciat,
ci stigmatizat și folosit pe o nișă. Nici nu
există foarte multe scenarii de acest gen și
nu cred că vor exista. Regizorii români încă
fac filme comuniste sau cu subiecte de orice
alt gen, mai puțin cu tematică gay într-o
țară ca a noastră în care religia și biserica
ocupă un loc important.
Natasha: Uneori cred că îmi influențează
cariera în teatru pentru că încă sunt regi�-
zori/oameni de teatru care sunt și ei la rân-
dul lor influențați de orientarea mea sexu-
ală. Iar eu încă încerc să-mi dau seama de
ce e un factor atât de important pentru
casting dacă ești sau nu din comunitatea
LGBTQIA+.
Mihai: Nu sunt out complet, nu tuturor
cunoscuților (din mediul profesional cât și
personal) momentan. Sau cum îmi place să
spun „Nu vreau să epatez cu asta”. Nu pot
avea o părere despre impactul în carieră
deoarece până nu îmi voi avea tranziția
DOSAR
începută încât să nu se mai poată chestio-
na genul meu, nu particip la castinguri.
Anonim: Nu sunt out, dar nici nu-mi
ascund identitatea sexuală. Pur și simplu
nu o fac publică pentru că nu mă reprezin-
tă și nu mă caracterizează. Asta e toată
ideea, că nu sunt altfel pentru că sunt gay.
Dar uneori am senzația că nu sunt chemat
la anumite castinguri din cauza asta sau că
sunt chemat la cele pentru personaje gay.
Recunosc că nu-mi convine stereotipizarea
asta și mă frustrează de multe ori.
Mihai • foto: Arhiva personală
Ionuț: Nu sunt OUT, dar nici IN. Foarte
multă lume din branșă știe, dar nu știu cât
de mult influențează asta rolurile care mi
se propun. Cred că propunerile sunt influ-
ențate mai degrabă de ceea ce par, decât
de ceea ce sunt. În film, cel puțin, mi s-a
propus o singură dată un rol de bărbat gay.
N-am luat proba. E drept că m-am temut
mult timp de expunerea publică a orientă-
rii mele – nu atât de frica unui eșec în cari-
eră, pentru că eu am o viziune destul de
păguboasă despre propria „carieră” (adică
o iau așa cum vine și nu-mi fac mari planuri
sau strategii, poate de asta nici nu sunt
angajat la 40 de ani), ci mai degrabă pen-
tru că am fost mult timp un „born and rai‑
sed people pleaser”, dornic să mulțumesc
pe toată lumea, să nu șochez sau dezamă-
gesc pe nimeni și mi-a fost teamă de reac-
țiile celor din jur. Din nou, poate puțină
terapie la momentul potrivit ar fi făcut
minuni. Pentru că reacțiile, atunci când au
venit, au fost de cele mai multe ori surprin-
zătoare, într-un sens bun.
Andrei Bouariu: Nu cred că îmi influențea-
ză în vreun fel cariera faptul că sunt gay.
Raj Alexandru Udrea: Pentru seriale/filme
cred că sunt influențate 100%. Eu fac parte
din categoria care a descoperit că vulnera-
bilitatea este un atuu și nu un defect. Plus
că eu am și culoarea tenului mai închisă,
fac parte dintr-o comunitate marginală și
am o atitudine destul de radicală. Sunt
orientat politic de stânga și nu trec peste
niște principii pe care mi le-am clădit. Și
multora le este frică să lucreze cu mine din
cauză că eu o să judec niște chestii pe care
ei le-au făcut. Nu-ți dau în cap, nu mai
putem da timpul înapoi, but still when you
have an LGBTQIA character pentru care
m-ai luat pe mine, hai să discutăm cum
poziționăm acest personaj în tot scenariul.
Adică dacă o să ai un personaj gay n-o să
trebuiască să fac din astea (n.r. face cu
mâna prin aer) ca să vadă omul la televizor
sau să-mi fac unghiile sau să mă dau cu
make-up. Nu despre asta e vorba. Dacă e
nevoie de un element ca ăsta pentru că
ajută povestea..nice…I will do cum vrei tu.
Dar dacă e doar o chestie în sine pe care tu
vrei să o bifezi că ai luat niște fonduri de la
UE și trebuie să pui pe cineva queer (gay)
pe acolo – aici avem de discutat. That is
not right.
Paul Dunca/Paula Dunker: Identitatea
mea queer mi-a influențat foarte mult cari-
era în teatru și solicitările la castinguri pen-
tru seriale/filme românești. Amintesc aici
contribuția mea la filmul Adinei Pintilie -
Touch Me Not și rolul din serialul HBO
Ruxx, dar și dublajul pentru seria de dese-
ne animate Dead End: Paranormal Park.
Știu că aici s-a primit special de la Netflix
un brief în care se cerea ca cei care fac
dublajul în românește să fie persoane trans
sau non-binare. Un moment important și
de altfel un precedent a fost spectacolul
Lalele, lalele al lui Bogdan Georgescu la
care castingul a fost exclusiv pentru per-
soane din comunitatea LGBTQIA+.
l În opinia ta, este nevoie de
reprezentarea comunității LGBTQIA+
în producții românești de audiovizual
și în teatru? Dacă da, în ce fel?
Vlad Udrescu: E necesară, dar cu condiția
ca această comunitate să nu fie bagateli-
zată sau folosită ca divertisment. Sau poa-
te și asta e important: ai contact cu un per-
sonaj gay pe scenă. E un aport. Susține
lupta și implicarea LGBT în societate – a
faptului că există homosexualitate. Eu cel
puțin când eram adolescent nu cunoș-
team, nu aveam reprezentarea unui
homosexual. Dar, din păcate, nici regizorii
nu se bazează pe genul de text care ar
putea să propună niște relații homosexua-
le un pic mai complexe – în afară de Angels
in America și Lacrimile amare ale Petrei von
Kant12, eu nu cunosc.
Andi: Da, este nevoie de reprezentarea
comunității și în producții prin posibilitatea
promovării acestor teme, a oferirii șanse-
lor regizorilor și scenariștilor din comuni-
tate despre care nu auzim și pe care nu îi
putem cunoaște și care nu primesc finan-
țări de la CNC. De ce oare? De obicei câști-
gă doar scenarii despre teme comuniste
sau total stupide cu subiecte care nu au
nimic de spus.
Natasha: Pentru mine, de exemplu, a fost
greu să trăiesc într-o lume aflată prin estul
României, dintr-un oraș mic în care comu-
nitatea LGBTQIA+ era un subiect tabu.
Astfel, singurul loc în care am văzut cum e
să faci parte din această comunitate era
serialul L Word unde majoritatea relațiilor
prezentate erau toxice. De asta, cred că ar
fi important să aducem mai aproape
comunitatea LGBTQIA+ prin muzică, seria-
le sau spectacole pentru generația tânără
care are nevoie de validare. Cum ar fi dacă
de exemplu, ar exista un show ca RuPaul
Drag Race în România?
Mihai: Este extraordinar de importantă
reprezentarea comunității în orice fel de
producție. Reprezentări unde să cunoaș-
tem despre personaje că sunt LGBT, să
aflăm despre problemele acestora, repre-
zentări unde doar actorii sunt parte din
comunitate, nu și personajele. Homofobia
vine și din faptul că oamenii nu au cunos-
cut persoane out, nu au interacționat cu
ele. Consider că doar prin vizibilitatea
comunității, românii vor putea să tolereze,
ca mai apoi să accepte și să înțeleagă.
Anonim: Da, e nevoie. Dar asta e valabil
pentru orice. Adică orice face parte din via�-
ță trebuie reprezentat și în teatru. Nu simt
12. Lacrimile amare ale Petrei von Kant,
piesă de teatru (1971), autor: Rainer Werner
Fassbinder
o lipsă a reprezentării, cel puțin în specta�-
colele de teatru. În film probabil nu se
abordează foarte mult subiectul ăsta, iar în
seriale nu știu pentru că nu am TV de 11
ani și chiar nu știu ce personaje există.
Ionuț: Sigur că da. E nevoie de personaje
LGBTQIA+ integrate firesc în scenarii și în
piese de teatru, prezentate ca oameni cu
carne și oase, tridimensionali, cu vieți per-
sonale și profesionale, cu bune și cu rele.
[…] Multe megaproducții recente se laudă
cu includerea unui personaj promovat ca
LGBTQIA+, dar el pare, de regulă, o cireașă
pusă strâmb pe tort de dragul diversității,
nu foarte necesar poveștii sau inserat
deloc organic în scenariu. Cred că trebuie
să ne ferim pe cât posibil de stereotipuri și
de personaje queer parașutate în script din
dorința explicită de a fi toleranți. Dar, în
același timp, e o mare nevoie de vizibilita-
te. Pentru că ea creează obișnuință și, cu
timpul, înțelegere, acceptare și asimilare.
Iar minoritățile LGBTQIA+ trebuie să devi-
nă, în artă, mai mult decât o comunitate
de regulă bolnăvicioasă și patetică, măci-
nată de drama propriei existențe sau de
diverse afecțiuni (care da, există și sunt
cumplite, dar nu sunt exclusiv reprezenta-
tive), mereu solicitând ajutor și integrare
(de la protagoniștii hetero), sau personaje
obsedate de sex și de parcuri întunecoase,
vecini suspecți sau unchi libidinoși. Și cred
asta pentru că, încă din adolescența mea,
cei din jur care au fost vehemenți împotri-
va homosexualității au identificat-o cu
ostentația grotescă și cu boala fizică sau
psihică, până la dezumanizare.
Andrei Bouariu: Avem nevoie de repre-
zentare ca de aer! Trăim într-o societate în
care persoanele queer încă sunt marginali-
zate sau sunt subiecte de bancuri din sim-
plul motiv că nu există mai multă repre-
zentare queer care să educe masele despre
ceea ce înseamnă să fii queer. Observ în
media în ultimii ani o tentativă de a pro-
mova persoane queer însă doar pentru
audiență. Eu simt nevoia să fiu reprezentat
de persoane care deși sunt queer nu asta îi
face interesanți, ci personalitatea lor, gus-
turile lor, faptul că au o viață normală, o
relație normală, că fac și ei cumpărături de
13
Andrei Bouariu • foto: Octavian Șaramet
la Mega ca toată lumea. Simt că asta ar
aduce un mare serviciu comunității
LGBTQIA+ .
Raj Alexandru Udrea: Multe personaje din
seriale sau filme pe care le vedem pe mici-
le ecrane românești au personaje gay. Nu
prea au personaje trans, lesbi – sunt puține
și alea sunt exoticizate like - dau de unul și
ăla vrea să facă sex cu amândouă – horror.
De ce producătorii de film nu caută sce-
narist/ă/o persoană care face parte din
comunitatea queer românească? Nu cred
că e nevoie de o persoană hetero care să
vină și să scrie/regizeze dintr-o perspectivă
hetero-normativă cisgender. I have a life…
ce se întâmplă în viața mea intimă it’s my
personal thing. Dacă vreau, îi dau share,
dacă nu, nu. De ce personajele hetero mai
mici, episodice, din filmele românești nu
sunt sexualizate? Pentru că heterosexuali-
tatea este o chestie normală? Hai să avem
DOSAR
aceeași atitudine și față de comunitatea
queer – de normalitate. E o persoană, are
un background, o familie, are niște emoții
– deci hai să lăsăm sexul pe niște locuri mai
în spate […]
Paul Dunca/Paula Dunker: Observ că în
timp personajele queer din producțiile
locale au trecut de la ceva excentric și
flamboaiant la ceva mult mai nuanțat și
cred că e foarte mare nevoie de reprezen-
tarea lor într-o țară unde homosexualita-
tea a devenit legală de-abia în 2001.
 Regizorul Radu Grigore:
„Subiectele queer nu intră
14
în aria televiziunilor comerciale”
Interviu realizat de George Albert COSTEA
Radu Grigore • foto: Arhiva personală
n Este reprezentarea comunității
LGBTQIA+ în producții românești
de televiziune un subiect relevant
de discuție?
Dacă vorbim din punct de vedere educativ,
pot zice așa: eu lucrez pentru o televiziune
comercială. Acolo sunt niște bani privați: ei
DOSAR
sunt investiți și trebuie să se reîntoarcă.
Piața e în România. %90-%80 din oameni
în România se declară religioși […] Și e
simplu …acele televiziuni investesc niște
bani și interesul lor este să facă rating. Cu
siguranță un subiect LGBTQIA+ ar provoca
o respingere din partea unei mari părți a
telespectatorilor care se uită la genul aces-
ta de programe. Probabil nu s-ar mai uita
pentru a-și „proteja” copiii. Deci, e sim-
plu…nu știu dacă intră în aria televiziunilor
comerciale genul acesta de programe. Din
punctul meu de vedere ar trebui să intre în
aria TVR-ului, care este finanțat din bani
publici.
Și acum mă întorc la ce am făcut noi: noi
am avut Sacrificiul1 (serial original) două
personaje gay, bărbați. Un rol principal și
unul secundar. Personajul principal era
jucat de Alexandru Ion. Povestea – înce­
rcând să nu deranjăm pe nimeni, să nu
provocăm o reacție adversă. Noi am făcut
un story B, care era cumva clasic: el a trăit
la Londra, a venit, le-a spus părinților,
mama a fost de acord, tatăl nu a fost de
acord inițial. Dar în încercarea lui de a-și
mulțumi tatăl s-a și căsătorit, nu a
funcționat, soția s-a prins, au divorțat.
Exista acest personaj secundar care era
îndrăgostit de el în secret și la sfârșitul
1. Sacrificiul – difuzare 2019-2020, 3 sezoane,
conform https://www.imdb.com/title/
tt10934650/ , accesat 14.01.2023
serialului lăsăm de înțeles că rămân cumva
împreună. Nu a existat niciun moment
intim între ei, niciun sărut. A fost mereu cu
mult bun simț făcut, not in your face, evi-
tând în orice moment orice scandalizare a
publicului straight, religios. Cumva, destul
de educativ. Noi urmărim reacțiile pe face-
book și nu au fost reacții adverse; au fost
reacții de genul fătălău, poponar – o dată
la 100 de comentarii – dar fac parte din fol-
clor deja. Serialul nu a mers foarte bine,
dar nu are legătură cu această poveste.
M-am zbătut pentru acest proiect pentru
că mi se pare că uneori reprezentarea asta
ar trebui să existe. N-au fost cenzuri. Aici
nu există niște oameni care dau cu pumnul
care spun n-ai voie aia, dar cred că ne
auto-cenzurăm noi. Sau eu mă auto-cen-
zurez. De ce? Pentru că nu sunt banii mei.
n Au fost alte reacții mai agresive ale
telespectatorilor?
Nu. Dar repet, povestea a fost secundară,
iar de-alungul a 100 de episoade am avut
4, 5 momente în care să simți o chestie gay
între cei 2. În sensul în care unul s-a îmbol-
năvit la un moment dat și celălalt care era
îndrăgostit de el i-a rugat pe doctori să îl
facă bine. Aveam grijă să nu depășim limi-
ta sugestiei în așa fel încât cine avea nevo-
ie să înțeleagă, înțelegea…
n Cum s-au ales actorii pentru aceste
personaje?
Alexandru Ion a dat casting și celălalt actor
era Andrei Barbu (actor de profesie). Noi
l-am ales pe Andrei pentru că lucrează cu
noi. Face parte din echipă. Este script-su-
pervisor. […] Pe Ion l-am chemat la cas-
ting. În brief se știa că personajul este gay.
Au fost câțiva actori la casting și se știa că
personajul era gay. Cred că toți actorii care
au dat proba au fost straight.
nC
 rezi că influențează dacă un actor
este out sau nu?
Nu-mi amintesc ca la acel casting să fi fost
vreun actor out. Dacă există un rol gay, un
actor out nu ar avea vreo problemă să dea
un casting pentru că altfel nu-mi explic de
ce nu a venit la casting niciun actor gay.
n Ați chemat?
Am avut o casă de casting iar castingul a
fost public.
n Cu cine ați lucrat?
Cu Domnica Cârciumaru2. Noi tot timpul
lucrăm cu ea și dacă actorii ar fi vrut să știm
aceste detalii personale despre ei pentru
casting, cu siguranță ar fi ajuns la noi.
n Care sunt tipurile de scenarii care
stau la baza producțiilor la care
lucrezi în prezent?
Acum suntem în situația în care facem niș-
te adaptări după seriale turcești. Lucrăm
cu o casă de producție turcească care are
drepturi internaționale pe produsul nostru.
Ei ne vând nouă produsul lor original și noi
îl adaptăm pentru România. Și schimbăm
destul de mult. Dar conflictul principal
rămâne același. Ei își mențin drepturile de
vânzare internaționale. Practic, după ce
produsul nostru este gata, ei îl pot vinde în
străinătate. Și fiind vorba despre o casă de
producție turcească, produsul este vândut
în toate țările asiatice, în Middle East. Și
imaginează-ți că no way in hell. Nici nu
ne-am pus problema să „îmbunătățim”
povestea. Din această vânzare internațio-
nală ne intră și nouă bani. Iar țările arabe
plătesc chiar bine pentru serialele astea.
Nu l-ar cumpăra nimeni [n.r. dacă ar avea
personaje gay].
n Cum apare acest tip de scenariu
turcesc în România?
Pe piața româneasă acum 10 ani când au
început să dispară telenovelele sud-ameri-
cane pentru că s-au perimat. Kanal D a
intrat pe piață cu seriale care au prins foarte
bine la publicul românesc. Și au făcut și fac
în continuare rating foarte mare. Și au alt
stil: sunt mult mai aproape de film decât
telenovelele, destul de cinematografice,
actorie foarte bună. Subiectele sunt mai
dubioase din punctul meu de vedere: feme-
ia supusă, bărbatul-bărbat – sunt turcisme –
ei trăiesc într-o societate musulmană și
aceasta este cultura lor. […] Și în plus,
2. Domnica Cârciumaru, director de casting
cu experiență de peste 19 ani în film și televiziune,
cnf. https://www.facebook.com/domnica­
circiumarucasting2017, accesat 15.01.2023
casele de producție turcești au venit în
România să producă pe banii lor. Sunt țări
care nu cumpără direct de la turci – pentru
că actorii lor sunt bruneți. La noi mai găsești
și blonzi. Castingul e mai divers – nu arată
toți la fel. Și cu cât distribuția e mai diversă,
looking wise, pot să-l vândă mai bine.
n Crezi că din punct de vedere al pro-
ducătorului, cel puțin pe piața internă
românească, ar fi o problemă ca un
actor gay out, de exemplu, să joace
într-o producție, fie că joacă un rol de
gay sau nu?
Nu cred că ar fi o problemă.
n Incertitudinea legată de orientarea
sexuală a unui actor poate influența
apariția pe sticlă?
Noi nu avem o problemă la casting: dacă
vine un actor out și dă o probă și o ia, o ia și
asta e situația.
n Au fost?
Nu. N-au fost. Știi ce e ciudat? Noi ne cioc-
nim foarte mult de prejudecata asta: ah,
voi faceți o telenovelă. Ne trezim că nu vin
la casting. Pentru că e siropos. Da, e un
basm din toate punctele de vedere. Este a
fost odată ca niciodată și binele învinge
răul. Dar acesta e produsul și poți învăța
meserie.
n Voi știți care sunt telespectatorii
producțiilor voastre?
Da, facem mereu o cercetare de piață și
pentru acest tip de produs, sunt în general
femei, cu vârste între 30-40 până la 60+.
Deci, este clar o generație de vârstă mijlocie
și înaintată. Și femei, destul de multe.
Nivelul de educație medie-spre joasă. Am
avut seriale în care publicul avea și educație
înaltă.
n În opinia ta ce este necesar să se
schimbe în societate pentru o mai
bună reprezentare queer la
televiziune?
Eu am stat 5 ani în SUA. Am avut prieteni
mexicani, afro-americani, chinezi și acum
am venit în România de ceva ani și am avut
discuții cu diverși oameni apropiați.
Vorbeam cu prieteni de-ai mei români care
nu înțelegeau de ce un actor cu o anumită
dizabilitate, de exemplu, să joace neapărat
un personaj care să aibă acea dizabilitate,
și nu un actor oarecare. Și le explic că e
nevoie să iei un om cu o dizabilitate, pen-
tru că e nevoie ca acei oameni care se uită
și se află într-o situație similară, să vadă că
își pot depăși acea condiție de care ei se
simt blestemați și blocați într-un scaun cu 15
rotile, să zicem.
Mai sunt niște chestii: acum copiii nu se mai
uită la televizor ca înainte. Acum internetul
este mult mai puternic iar noi în România
suntem cumva o enclavă. Am rămas setați
pe televizor, dar încet-încet o să moară și la
noi. Internetul și serviciile de streaming sunt
mult mai puternice în multe țări.
În plus, comunitatea LGBT+ nu poate
propune subiecte decât pentru bula sa.
Dar nu pe un canal comercial. Aici cred că
este rolul televiziunii naționale și al
platformelor de streaming. Pentru că acolo
este simplu: nu-ți convine, dai skip.
Trăim într-o țară unde nu există o deschi-
dere legală și atunci toată chestia asta e
într-o zonă gri. Nu ai dreptul la căsătorie,
nu ești om, nu ești egal în societate cu alți
oameni. Există o influență a religiei pe care
o știm foarte bine – și cum o mare parte a
oamenilor se consideră credincioși e foarte
complicat. Trebuie să existe investiții în
educație.
n Ce se poate face punctual?
Pe lângă investiții în educație, trebuie por-
nit din bulă. Și îți mai dau un exemplu din
serialul Adela3 (la care lucrăm în prezent).
Avem 2 personaje care candidează la
Primărie. Și sunt la Butimanu, la țară. Un
bărbat și o femeie. Am îmbrăcat persona-
jul feminin în port românesc (sic!) și i-am
dat un steag LGBT în mână. Și vine flutu-
rând steagul și spune: „Votați pentru Nuți!”
Iar contra-candidatul spune: „Ai greșit
steagul! Ăla nu e steagul României!” Și ea
zice: „Știu, toate voturile contează! Chiar și
astea colorate!” Și repet: înțelege cine
vrea.
DOSAR
Radu Grigore este absolvent al UNATC I.L.
Caragiale București, Facultatea de Teatru,
Secția Regie, MFA Creative Writing for
Screen and Television, USC. Lucrează în
televiziune ca regizor și scenarist din 2006
(Arestat la domiciliu și Pariu cu viața –
ProTV, Războiul Sexelor și O nouă viață -
Acasă TV, Fructul Oprit, Sacrificul, Adela și
Lia - Antena 1). Interviul a fost realizat în
data de 27 octombrie 2022 prin video apel.
3. Face referire la Ep. 14 Sezonul 4
 Florin Buhuceanu:
„Travestiul feminin putea să iasă prost,
până la a plăti cu viața”
16
Interviu realizat de Cristina MODREANU
Florin Buhuceanu • foto: <No data from link>
DOSAR
Istoria travestiului, a cross-dressing-ului ca practică performativă sau iden‑
titară, a spectacolului tip drag-queen este extrem de firavă în cultura româ‑
nească, din motive care țin în primul rând de legislația abuzivă, dar și de
un retard general de mentalitate după 2001, când legislația penală anti-
gay a fost eliminată. Cu toate acestea, am avut actori care au rămas celebri
grație unor roluri în travesti, iar discutarea acestor cazuri celebre, din per‑
spectiva politicilor de gen e importantă pentru înțelegerea prezentului
queer pe scena și în societatea românească. De aceea l-am invitat pe Florin
Buhuceanu, autorul singurei istorii gay din România să discutăm dimensiu‑
nea performativă a manifestării identităților queer.
Cristina Modreanu: Întrebările mele
pornesc de la cazul celebrului actor Miluță
Gheorghiu, cunoscut pentru interpretarea
rolului Chirița din seria de piese scrise de
Vasile Alecsandri, precum și a altor roluri în
travesti în perioada interbelică și în timpul
comunismului, din 1930 când a jucat în
premieră rolul Chirița, până la moartea lui
în 1971. Se știe despre el că insista să se
îmbrace singur și să-și facă propriul machi-
aj, că avea un cult pentru personajele femi-
nine și o mare dezinvoltură și plăcere de a
le interpreta. Nu se știe sigur dacă a fost
sau nu gay, dar din singura carte despre el1
reiese că era curtat de bărbați-spectatori,
primea scrisori de iubire, flori la cabină, era
admirat și iubit de femei și bărbați deopo-
trivă. Nu a avut niciodată probleme cu
autoritățile din acest motiv, celebritatea și
talentul îl apărau, se pare. Una dintre cele
trei fotografii ale sale de la monumentul
funerar îl reprezintă în rolul Chirița, care îi
devenise o a doua natură.
Ca autor al unei istorii a homosexualității
în România, credeți că un astfel de inter-
pret celebru putea constitui un punct de
sprijin al imaginarului gay, în condițiile
interzicerii prin lege a homosexualității în
perioada în care el a fost activ pe scenă?
Ce alte forme de sprijin avea în plan artis-
tic acest imaginar gay interzis cu brutalita-
te în societate?
Florin Buhuceanu: M-am întrebat repetat
cum era văzut și înțeles Miluță Gheorghiu
de cei din comunitatea gay ieșeană. Era
perceput ca gay de către ziarista Rodica
Grindea și de către istoricul de artă Radu
Ionescu. Ultimul îmi vorbea de ce aflase de
la criticul Petru Comarnescu, cel care se
amuza teribil că actorul își putea performa
convingător alteritatea-i sexuală într-un rol
de scenă cu care a avut nu doar mare suc-
ces, dar și aprobarea socială la care alții din
comunitatea artistică queer nu puteau
1. Sorina Bălănescu – Surâzător, comediantul
trecea: Miluță Gheorghiu, Fundația Culturală
„Camil Petrescu”, București, 2005

decât să viseze. Orice extravaganță îi
putea fi permisă, chiar în numele persona-
jului feminin cu care se identificase scenic.
Rodica Grindea i-l contrapunea lui Ion
Omescu2, care nu putea face decât trimi-
teri „shakespeariene” la identitatea celui
pe care îi iubea și cu care plănuia evadarea
dintr-o țară din ce în ce mai conformistă
ideologic.
Gheorghiu e asimilabil unei tradiții scenice
queer în care Radu Ionescu îl așezase ală-
turi de celălalt ieșean devenind faimos pe
scenele pariziene, actorul Edouard de
Max3. Tot Radu Ionescu făcuse legătura
dintre imaginarul gay al anilor 30 din
Craiova și piesa Gaițele: „travestitele noas-
tre nebune” l-ar fi inspirat pe dramaturgul
gay Alexandru Kirițescu4. E un travesti con-
vingător care l-a transformat pe Kirițescu
în autorul unei singure opere, oricât de
nedrept ar fi, așa cum Miluță Gheorghiu va
rămâne în istoria teatrului exclusiv în rolul
Chiriței, oricâte alte roluri ar fi avut în
prealabil.
C.M.: O persoană citată de dvs. în carte
spune că momentele în care juca un perso-
naj feminin, pe scenă sau în afara ei, erau
singurele în care respira cu adevărat.
(”Partea feminină din mine putea să se
exprime doar prin teatru, când puteam să
apar machiat pe scenă. Erau însă puține
momentele astea. Nu aveam informații,
nu știam ce să fac. (…) Nu am avut o zână
bună care să îmi îndeplinească unica dorin-
ță a vieții mele. Doar asta era ce îmi
doream, să fiu fată. La spectacolele de
2. Ion Omescu (1925- 2000) – actor, scriitor
și traducător român, arestat și judecat in 1948
pentru încercarea de trecere a frontierei, eliberat,
apoi emigrat la Paris în 1972..
3. Edouard de Max (1869 – 1924) celebru actor
francez de origine română, ajuns societar
al Comediei Francez și partener de scenă preferat
de Sarah Bernhardt.
4. Alexandru Kirițescu (1888-1961) dramaturg
român, autor al trilogiei mic-burgheze din care
cea mai cunoscută piesă rămâne Gaițele (1929)
17
teatru de la școală aveam roluri feminine,
în care mă simțeam bine.”5).
Cât de prezentă credeți/aveți date că era în
societatea comunistă, practica cross-dres-
sing-ului? Există cazuri cunoscute în lumea
artistică sau în afara ei?
F.B.: „Travestitele noastre nebune”, pentru
a folosi din nou expresia savuroasă a lui
Radu Ionescu, și-au performat identitatea
și au făcut uz de imaginea de sine în răspăr
cu normele sociale și comandamentele
politice ale epocii comuniste înfruntând
pericole zdravene, fiind nu de puține ori
arestate, umilite, bătute și închise. În anii
70-80, le puteai întâlni pe străzile
Bucureștiului pe „Rebecca”, pe „Cora” –
cea care o impersona pe Corina Chiriac -,
puteai repera pălăriile extravagante ale
„Mariei Candelaria” ori decolteul generos
al „Oliviei de Havilland”. Șoc și groază pen-
tru epoca comunistă, vă imaginați!
Relațiile de putere, dominare, rolurile stric- pentru cea care devenise ofițer al Armatei
te de gen și etica socialistă aferente erau Republicii Socialiste România să poată
pulverizate cu insolență, prin absurd, gro- tranziționa. A fost exclusă din corpul arma-
tesc, joc paroxistic de scenă și umor. Sunt tei pentru acuza de homosexualitate și a
sigur că au existat și transgresiuni ale început să se accepte pe deplin abia în
femeilor lesbiene care înfruntau normativi- Occident, după căderea comunismului și
tatea de gen, dar în cazul lor „scandalul după emigrare. Ca atare, cross-dressing
public”, cât a existat, nu a fost însă în prim poate avea multiple sensuri, evident în
plan, diviziunea spațiu public-spațiu privat funcție de un context cultural sau altul, dar
fiind mai strictă. Ele rămân de identificat și și în raport cu imaginea de sine sau chiar
de descoperit, travestiul feminin fiind cu nevoile identitare ale celor care practică
central. această transformare, dacă e să luam în
seamă ultimul subiect. DOSAR
Lică/Lidia din volumul pe care îl citați poa-
te intra doar parțial într-un performance C.M.: Au fost puțini actori bărbați în tea�-
cross-dressing. Interviul pe care mi l-a dat trul românesc care au interpretat roluri în
m-a ajutat să pricep că îmbrăcămintea travesti, mult mai puțini decât în alte cul-
feminină pe care o folosea cel mai adesea turi, iar cei care existau erau excepții. Cu
în spațiul privat și, rareori, în spații publice siguranță nu lipsa de talent era cauza, se
întunecoase precum cel de cinema, avea poate specula, așadar, că la mijloc a fost
mai degrabă rolul unui accelerator identi- mai degrabă homofobia societății și teama
tar. Astăzi am putea vorbi de această per- de expunere a artiștilor? Aveți informații
soană ca femeie transgender, în epoca sau puteți face conexiuni pe această temă,
comunistă ar fi fost exclusă varianta plecând de la cercetarea dvs.?
5. Homoistorii. Ieșirea din invizibilitate, pg. 134: F.B.: A fi bărbat și a-ți asuma un rol de gen
Lică/Lidia perceput a fi inferior era condamnabil. Și
 18
Miluță Gheorghiu în rolul Chirița
Foto din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române din Iași
nu de ieri de azi. Mișu Văcărescu, primul
nostru critic de film, a fost atacat pentru
vestimentația „nemasculină” pe care nu
ezita să o poarte. Era în același timp
temut, pentru limba-i ascuțită și condeiul
cu care relata jurnlistic în presa vremii de la
finele secolului al XIX-lea. Travestiul femi-
nin putea să iasă prost, până la a plăti cu
viața. Nu întâmplător îl introduce Mateiu
Caragiale în Remember pe aristocratul
Aubrey de Vere, bărbat rafinat și femeie
care „nu e una ca toate femeile”, ucis pen-
tru lipsa-i de determinare sexuală. În tota-
litarismul comunist, aceste „vicii” nu
puteau fi imputate decât Occidentului
decadent, imoral, putred. În romanul
Principele, prozatorul Eugen Barbu serveș-
DOSAR
te această teză ideologică îmbrățișată de
partidul-stat prin contrastul pe care îl așa-
ză între un principe impus de o putere stră-
ină (unul decăzut, adept al practicilor
homoerotice) și un Ioan Valahul, reprezen-
tantul masculinității dominante, al „nor-
malității” și al „valorilor tradiționale”.
Un alt exemplu: șocul resimțit de unii din-
tre criticii acerbi ai piesei Revizorul jucată
la București în 1971 e real și le servește ca
pretext pentru a solicita eliminarea piesei
din stagiune. Câțiva dintre aceștia îi scriu
direct Elenei Ceaușescu, soția dictatorului
comunist, plângându-se că există în piesa
pusă în scenă de Lucian Pintilie bărbați
care se îmbracă în femei, se sărută fără
fereală și cântă de zor. Cum e posibil să fie
permisă o asemenea provocare regizorală
pe o scenă de teatru în plin comunism? Nu
a fost posibil, reprezentarea piesei e inter-
zisă după doar 3 reprezentații pe scena de
la Bulandra.
Cei vânați de regimul comunist pentru cul-
pa alterității sexuale existau însă în regim
de supraviețuire: nu interzicerea pe scenă
era pericolul maxim, ci pedeapsa cu închi-
soarea de până la 5 ani, apoi damnarea
socială și profesională. Vizibilitatea costa,
de aici și strategiile multiple folosite pen-
tru a trăi cât mai ferit, chiar cu prețul dedu-
blării și al negării de sine.
C.M.: Performarea unui rol era în centrul
vieții în comunism pentru toată lumea
(acesta e un laitmotiv al mărturiilor din
acea perioadă), dar așa cum precizează
unul dintre cei citați de dvs. în carte pentru
persoanele queer acest proces era și mai
complex. („Sub comuniști, toți gândeam
una și ziceam alta. Dar talent actoricesc ca
la noi, ăștia altfel, mai rar, nene! Una eram,
alta ziceam că suntem. În continuu travesti
de personalitate, ca într-un rol de compo-
ziție ce nu se mai termina naibii. Doi
oameni diferiți, aceeași persoană.”6).
Cum ați spune că afecta acest lucru per-
soanele nevoite să performeze identități
străine de natura lor și ce efecte pe termen
lung a avut/are acest proces
transformativ?
F.B.: Ziaristul și dizidentul anticomunist
Neculae Constantin Munteanu, considerat
„dușman al poporului” de regimul
Ceaușescu, își admite public homosexuali-
tatea la 66 de ani pentru a trăi în autentici-
tate. Îmi e prieten și este dureros când
înțelegi că se va simți întreaga viață vulne-
rabilizat pentru orientarea sa homosexua-
lă. Pentru el, o altă viață abia începe după
66 de ani, pentru cei din generația mea o
6. Ibidem, pg 110: Ițic. K., 86 de ani
altă viață a putut începe abia după 2001,
când incriminarea legală a
homosexualității a fost eliminată din Codul
Penal. Extrem de târziu, cu eforturi
disproporționat de mari, atât la nivel
național cât și internațional. Cei închiși au
trăit cu această traumă toată viața. Mă
gândesc aici la poetul Dominic Brezianu
care a decis să rupă cu tăcerea asurzitoare
din spațiul cultural românesc publicând
câteva volume de poeme homoerotice și
denunțând ipocrizia celor care au întreți-
nut și legitimat decenii această cruzime
legală, politicieni și clerici. A trecut în cea-
laltă lume în luna noiembrie a anului 2022,
însă Uniunea Scriitorilor al cărui membru
era nu l-a considerat vrednic măcar pentru
un anunț de 3 rânduri de rămas bun. Mă
gândesc și la câțiva tineri care au cunoscut
ororile penitenciarelor și după 1990: ulti-
mul deținut pare să fie o femeie, Mariana
Cetiner, eliberată în 1998, și care nu își va
reveni vreodată din suferințele fizice, dar
mai ales psihic îndurate.
Statul român nu a cerut minimal scuze, ci
ne zdrobește pe mai departe prin interzi-
cerea legală a vieții de familie, prin încer-
cări legislative de ultimă oră de a ne nega
ca subiect în spațiul educațional prin intro-
ducerea cenzurii – așa cum au făcut-o deja
Vladimir Putin sau Viktor Orban. Suntem
pe mai departe considerați atacatori ai
românismului, valorilor tradiționale și a
celor morale, identitatea noastră e una
care nu ar trebui cunoscută și manifestată
în spațiul public. Acesta e mesajul care
domină încă în societatea românească, dar
din fericire tot mai mulți adolescenți și
tineri îl contestă activ. Ei sunt cei care își
vor trăi viața la lumină, sunt bucuros că am
șansa sa văd începutul acestei schimbări.
Florin Buhuceanu este activist de drepturile
omului, implicat în eliminarea legislației
penale antigay (2001) și în organizarea pri�‑
mului marș Pride la București (2005), fonda‑
tor al Muzeului Queer (2021). El este autorul
volumului Homoistorii. Ieșirea din invizibili‑
tate, ediția a III-a, Humanitas, 2022