STRESUL ÎN LUPTĂ

Cuvinte cheie: stres, agent stresor, manifestare, reacție stres, reziliență.

Introducere
Stresul mental este un răspuns psihofiziologic al individului, care este forțat să facă față
unor situații pentru care nu este pregătit, să anticipeze eșecul și să atribuie o semnificație crescută
consecințelor rezultate din inabilitatea de a rezolva situația. (G. Arădăvoaice)
Conceptul de stres este formulat pentru prima dată de canadianul Hans Seyle (1907-
1982). Prin stres el intelegea un răspuns specific al organismului la solicitările la care este expus.
În 1973 Hans Seyle propune două tipuri de stres: eustresul și distresul, primul
semnificând o tonalitate afectivă pozitivă puternic exprimată, care nu devine niciodata cronică și
a doua care desemnează starea psihică cu tonalitate afectivă negativă, cu efecte nocive asupra
persoanei.
Este vorba deci, de răspunsul care apare la confruntarea subiectului cu o situație
periculoasă (reală sau percepută ca reală), sau la o agresiune (fizică/psihică) care necesită efort de
adaptare, deci consum de energie. Accentul pus de către Selye pe latura fiziologică şi
psihofiziologică a noţiunii de stres este atestat şi de reprezentarea sa prin ceea ce el a numit
„Sindrom General de Adaptare”- un complex nespecific de manifestări dinamice care are o
desfăşurare în trei stadii: de alarmă, de rezistenţă şi de epuizare. Pentru Selye, stresul este un
fenomen în primul rând fiziologic şi se înţelege că şi psiho-fiziologic el fiind definit de către
acesta ca ”răspuns nespecific al corpului la orice solicitare făcută asupra sa” (de Alexandrescu
-2000). În acest fel, el pleacă de la faptul că toate fiinţele vii se află în interacţiune cu mediul lor
extern sau intern şi că orice astfel de interacţiune care vizează homeostazia (înţeleasă ca fenomen
dinamic), reprezintă un stres. Ca atare, stresul se referă la răspunsul generat de orice tentativă de
destabilizare a homeostaziei indiferent de natura stimulilor, respectiv la fenomenul de restabilire
a unui echilibru perturbat.
Pentru ca potenţialul patogen al acestora să devină o realitate, este însă necesară fie
asocierea unor condiţii adjuvante, unele imprevizibile, altele insuficient cunoscute, fie a unor
aspecte cantitative. Desigur că dispunem de o serie de criterii din care, limitându-ne la eustresul şi
distresul psihic, reţinem situaţiile în care: (citat de Botezat -1992)

 se produce un dezechilibru marcat între solicitare şi capacitatea de răspuns;

 se anticipează (factor subiectiv) imposibilitatea unui răspuns adecvat;
 urmările eşecului au importanţă pentru subiect;
 solicitările sunt ambigui sau contradictorii;
 or posibilităţile de răspuns sunt artificial restrânse.

Dacă știința despre stres și anume, stresologia care ține concomitent de psihologie, medicină,
sociologie este nouă, obiectul ei, stresul, este vechi de când lumea. Oamenii au avut de-a face cu
el dintodeauna dar l-au suportat fără să îl înțeleagă. (Gheorghe Arădăvoaice)
1
Stresul în luptă
Noul mediu în care au loc operațiunile militare actuale este adesea caracterizat de situații
imprevizibile și ambigue. Acest lucru pune noi solicitări personalului militar. În combinație cu
niveluri ridicate de violență și amenințare, aceste situații vor provoca reacții acute de stres, care vor
afecta performanța și capacitatea de a opera eficient. „Războiul va rămâne creaţia socială cu cele
mai multe şi mai acute urmări în producerea şi manifestarea stresului psihic“, care contaminează
cu acest fenomen zeci şi sute de mii sau chiar milioane de oameni- (Cosma, M., Gestionarea
stresului psihic de luptă)
Lupta armată modernă, cu situațiile ei pline de riscuri, de pericol și neprevazut, solicită
toate resursele psihice, morale, cognitive ale ființei umane. Schimbările frecvente, pierderile umane
și materiale, necesitatea imperioasă de a parcurge într-un timp scurt mari distanțe în diferite conditii
de teren și stare a vremii, implică din partea trupelor eforturi psihice sporite.
Stresul în luptă este rezultatul complex și în continuă schimbare al procesului de
interpretare al agenților stresori de luptă, proces realizat de militar în timpul îndeplinirii misiunilor
sale. Luptătorul se confruntă atât cu agenți stresori fizici, cât și cu agenți stresori psihici. Stresul
de luptă este un tip complex de stres psihic, deoarece el devine și o componentă a strategiei de
concepere, organizare și desfășurare a luptei. Militarul este condiționat de scopul urmărit :
obținerea victoriei.

Agenții stresori ai câmpului de lupta.

Pe câmpul de luptă modern, ei se caracterizează printr-o mare diversitate, complexitate și
putere. Pot fi clasificați după următoarele criterii:
1) după numărul lor, agenții stresori sunt:
- unici (de exemplu: zgomotul unui obuz explodat, survenit brusc în timpul noptii);
- multipli (de exemplu: utilizarea zvonului înaintea, în timpul și după încheierea unei acțiuni de
luptă);
2) după asociere, pot fi:
- convergenți (de exemplu: acțiunea convergentă a loviturilor artileriei, aviației și influențării
psihologice);
- situaționali (de exemplu: supraevaluarea puterii inamicului);
3) după profunzimea afectării psihice, ei pot fi:
- principali (de exemplu: ramânerea în luptă la încercuire o perioadă mai îndelungată);
- secundari (de exemplu: primirea unei vești neplăcute de acasă după o actiune militara
nereușită);
4) după numărul indivizilor afectați, ei sunt:
- cu semnificație individuală (de exemplu: epuizarea completă a muniției și șanse minime de a
primi alta);
- cu semnificație colectivă la nivelul grupei, plutonului sau unității (de exemplu pierderea
legăturii cu eșalonul superior și cu vecinii);
5) după natura lor, agenții stresori sunt:
- biologici (de exemplu: epuizarea, setea, foamea, privarea senzorială, utilizarea armelor nucleare);
- intrapsihici (de exemplu: teama de moarte, teama de necunoscut, gemetele răniților);
- socio- culturali (de exemplu: situațiile conflictuale din grup, coeziunea scăzută a grupului,
incompetența comandantului.

2
Forme de manifestare
Formele de manifestare a stresului în luptă sunt studiate în principal pe trei căi:
O primă cale este lupta simulată, în cadrul căreia sunt create condiții cât mai aproape
luptei. Lupta simulată permite o bună cunoaștere a comportamentelor motorii, cognitive
intelectuale, voliționale dar într-o mică măsură dezvăluie activitatea afectivă deoarece condițiile de
stres sunt minime, iar periocolul este inexistent. O altă cale este cercetarea experimentală de
laborator. În aceste condiții experimentale se creează artificial anumite situații observându-se și
înregistrându-se evoluția comportamentelor. Deși rezultatele sunt stiințifice, insuficiența acestui tip
de investigare constă în fracționarea comportamentului, înregistrări disparate, uneori izolate a unei
funcții și proces psihic, știut fiind că psihicul uman funcționează ca un tot unitar. Ultima modalitate
de cunoaștere a comportamentului în luptă, implicit al stresului se realizează în cadrul real al
misiunilor. Evident că rezultatele sunt superioare. Inițial stresul în luptă a fost studiat sub raportul
reacțiilor corporale, dar, în războaiele care au avut loc după ultima conflagrație mondială s-a luat în
considerare latura psihologică a reacțiilor comportamentale generate de stres. Un exemplu edificator
îl constituie cercetările intreprinse de Walter Reed Army Insitute of Research pe echipajele speciale
ale forțelor aeriene. Evaluările au aratat că fiecare militar a folosit mecanisme de apărare prin care
au făcut față pericolelor. Existau și situații în care subiecții exagerau pericolele. Foarte interesante
sunt concluziile experimentului si anume:
A. Organismul uman are capacitatea extraordinară de adaptare fiziologică și psihologică la cele
mai neașteptate evenimente
B. Organismul are disponibilități atunci când stresul devine copleșitor să se protejeze efectiv
împotriva potențialelor periculoase ale schimbărilor fiziologice dar într-o mică masură sub
aportul comportamentului psihic.
Reacții fizice Reacții psihice Reacții fizice Reacții psihice
tremurat oboseala/nesiguranță deplasări continue incoerență
frisoane iritabilitate amorțeli părți corp indiferență la pericol
transpirații reci stări de uitare pierdere auz/văz halucinații
tahicardie neadaptare/neconcentrare mişcări de legănare instabilitate
sau balansare emoțională
amețeală tresăriri panică, fugă apatie
stari de vomă lacrimi comportament ciudat
oboseală ură/pierderea încrederii izbucniri isterice
Reacții simple la stres Reacții grave la stres
Componentele specifice stresului pe câmpul de luptă/misiuni pot lua diferite forme, de la
cele mai simple, la cele mai dramatice. Putem aprecia nivelul de afectare produs de stresul psihic
prin două categorii de reacţii: reacţii simple, fără urmări deosebite asupra militarului şi reacţii
grave. Reacţiile simple (lipsite de pericol deosebit), dintre care reţinem ca stări psihice: oboseala,
teama, anxietatea şi depresia pot afecta majoritatea militarilor în luptă şi desfăşurarea operaţiilor
militare. Manifestările fizice, mult mai vizibile, sunt la fel de prezente în comportamentul
militarilor. Fiecare dintre acestea se pot produce înainte, pe timpul şi după încheierea luptei.
Reacţiile psihice grave la stres, dintre care amintim: incoerenţa în vorbire, indiferenţa la pericol,
coşmaruri, apatie şi izbucniri isterice, pun în faţa comandantului de subunitate necesitatea de a
adopta o decizie care să însemne rezolvarea acestei situaţii prin intervenţia proprie sau prin apelul la
persoane specializate: preot, psiholog, medic, asistent social.
3
Au fost realizate studii care au pus bazele unor cercetari de amploare si anume:
Natura reacțiilor% S.U.A. în al doilea Războiul din Conflictul
război mondial Vietnam Israel-Libian
Palpitații 76 50 76
Transpirație rece 46 30 ?
Tempetaruri ale corpului 52 25 22
Indispoziție(grață) 47,5 25 19
Dureri musculare 41 25 ?
Slăbiciune generală ? 20 17
Dureri abdominale ? 10 ?
Eliminare involuntară urina 7 6 ?
Eliminare involuntară alimente 11.5 ? ?
digerate
Reacții psihice ale militarilor ce duc acțiuni de luptă cu armamentul conventional.
Din numărul total de peste 10 milioane de bărbați care au executat serviciul militar în timpul
războiului, aproximativ 1.363.000 au avut nevoie de îngrijire medicală, din care aproximativ
530.000 (41%) au fost pentru motive neuropsihiatrice (incluzând lupta de epuizare, psihoze,
nevroze și alte tulburări de personalitate care i-au făcut incapabili pentru viața militară). De fapt,
lupta de epuizare a fost considerată principala sursă de incapacitate psihica, provocând cea mai
mare pierdere în efective.
Într-un alt studiu, mai recent, efectuat pe veteranii din Vietnam, de Rustin, Diamond și
De Fazio in 1995, s-a descoperit că simptomele grupului de combatanți sunt de două ori mai
frecvente decât la necombatanți. În urma unui sondaj făcut pe 207 veterani care au servit în armata
mai mult de 5 ani, De Fazio a identificat următoarele procente ale stresului postraumatic la veteranii
combatanți care trăiesc diferite simptome:
 68% coșmaruri frecvente;
 44% se consideră zăpăciti, aiuriți;
 35% alte temeri;
 35% ingrijorați de slujba pe care o au;
 35% traiesc dificultati privind trairile emotional-afective (duritate, raceala a sentimentelor,
cruzime);
 32% rezistenta scazuta la efort.

Stresul de lupta nu poate fi evitat, dar poate fi redus prin cunoasterea particularitatilor
manifestării sale în cămpul tactic și pe această bază printr-o activitate eficientă de pregătire a
comandanților și luptătorilor pentru gestionarea corespunzătoare a acestuia.
Literatura de specialitate supune atenției noastre trei tipuri de stres, specifice câmpului de
luptă, respectiv: stresul bazal, stresul cumulativ și stresul traumatic (Popa, 2005).
• Stresul bazal este determinat de experiențele zilnice, de caracterul monoton și rutinier al unor
activități, precum și de restricțiile privind părăsirea zonei de dislocare.
• Stresul cumulativ este rezultatul solicitărilor intense, repetate și de durată, la care participanții
sunt supuși zilnic.
• Stresul traumatic este provocat de acțiunea unui singur agent stresor care acționeaz brusc și
violent.
Simptomele stresului cumulativ se împart în două grupe. Prima grupa alcatuiește
sindromul "burn out" iar cea de a doua grupă - sindromul "flame out". "Burn out" cuprinde
4
epuizare psihică și modificarea radicală a atitudinilor (fie orientare către munca sa, fie către sine,
cu neglijarea totală a celorlalte laturi ale vieții), pierderea încrederii în sine, sentimente de
vinovație și tristețe. "Flame out" cuprinde oboseala intensă, simptome ale depresiei, dureri de cap,
de spate, de stomac, scăderea semnificativă a performanțelor intelectuale, incapacitate de evaluare
obiectivă a performanțelor profesionale personale. Principalele simptome ale stresului traumatic se
înscriu fie în sfera tulburării de stres acut, fie în sfera tulburării de stres postraumatic.
Un aspect foarte important al conflictelor militare purtate dupa cel de-al doilea razboi
mondial, cu deosebire cel din Vietnam, îl constituie încrederea militarilor în existența și
funcționarea unui sistem eficient de asigurare medicală. Stresul psihic descrește și tot astfel și
stările cronice ale acestuia atunci când militarii știu că, dacă sunt răniți, tratamentul rapid și deci
supraviețuirea sunt posibile.

Reziliența
Nu putem aborda subiectul stres în luptă fără să atașăm lângă acesta conceptul de
reziliență. Rezilienţa reprezintă adaptarea psihologică pozitivă în faţa unui factor stresor
semnificativ care afectează dezvoltarea, evoluţia sau chiar supravieţuirea. În organizaţia militară,
rezilienţa descrie forţa interioară a militarilor de a înfrunta frica şi diversitatea acţiunilor ce pot
apărea în timpul operaţiilor militare. Rezilienţa se bazează pe capacitatea de adaptare mentală,
emoţională, comportamentală şi spirituală a militarilor. Rezilienţa combină abilităţile fizice,
psihice şi sociale pentru a genera performanţe optime.
O bună rezilienţă constituie, de asemenea, un element de bază pentru controlul stresului
operaţional şi pentru managementul stresului în perioada de tranziţie de la întoarcerea din misiune
până la reintegrarea socială, familială şi socială. De aceea, dezvoltarea rezilienţei se desfăşoară atât
înainte de misiune, cât şi după executarea acesteia.
Antrenamentul în rezilienţă înseamnă însuşirea unor abilităţi şi/sau practicarea unor
exerciţii care să contribuie la creşterea capacităţii militarilor de a face faţă unor situaţii stresante,
fără a dezvolta reacţii şi comportamente disfuncţionale, de a se adapta la schimbările pe care le
presupune atât perioada de desfăşurare a misiunilor, cât şi revenirea acasă. Ideea de antrenament în
rezilienţă pleacă de la constatarea faptului că, în timp ce unele persoane au capacitatea de a atinge
un anumit nivel de rezistenţă psihică în mod natural, altele pot învăţa diferite comportamente care
să le ajute să facă faţă unor situaţii dificile. Comandanţii pot contribui la creşterea rezilienţei
subordonaţilor lor prin:
a) includerea în pregătirea misiunii a unor aspecte care vizează creşterea rezistenţei la stres;
b) urmărirea constantă, pe perioada derulării misiunii, a păstrării în rândul subordonaţilor a unei
stări pozitive şi a unui nivel ridicat de coeziune;
c) pregătirea militarilor din subordine pentru schimbările cu care s-ar putea confrunta la întoarcerea
din misiune
Concluzii:
Sensul individului în armată este acela de a se forma ca luptător. Pregătirea lui în contextul
actual devine o activitate complexă, permanentă achiziție de informație, aptitudini și tehnici de
autoreglare. Stresul psihic de luptă este astfel tot mai îndepărat de cei care au o pregătire adecvată în
cadrul căreia componenta psihologică devine prioritară. Astfel pregătirea psihologică și controlul
stresului în luptă este o dimensiune eminamente necesară care oferă un prognostic pozitiv în
îndeplinirea misiunilor și a întoarcerii acasă ca militari echilibrați, sănătoși și apți pentru o nouă
misiune.
5
Bibiografie:
1. Alexandrescu,L.C.)- Clasificarea stresului psihic-revista Română de Psihiatrie,
Pedopsihiatrie şi Psihologie Medicală-Asociaţia Medicală Română-Bucureşti-1993
2. Arădăvoaice Gheorghe-Stresul psihic în lupta armată, Editura Academiei de Înalte Studii
Militare, București 1993
3. Asigurarea psihologiă în acțiunile de luptă -Academia de Înalte Studii Militare Catedra de
Psihologie și sociologie militară-București 1991
4. Botezat Antonescu I (1992) In C. Gorgos: Dicţionar Enciclopedic de Psihiatrie Vol. 4
5. Cosma, M., Gestionarea stresului psihic de luptă, Sibiu, Editura Academiei Forţelor
Terestre, 2000, p.31.
6. Jean Niculescu (1976) Pregătirea psihologică a militarilor pentru luptă -Editura militară.
7. Col. Marineanu Vasile- Manual pentru pregătirea psihologică și controlul stresului
operational Ediția I-a, București, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei-2015