Stresul - mecanisme fiziologice si psihologice

PROBLEME GENERALE PRIVIND STRESUL.

DE ORIGINE ENGLEZA, cuvntul stres circumscrie o serie de substantive nrudite ca nteles, dar ce au
totusi nuante usor diferite: presiune, apasare, efort, solicitare, tensiune, constrngere, ncordare nervoasa.
n limba romna, termenul de stres a fost preluat initial cu ortografia din limba engleza (stress) pentru ca
mai apoi ortografia sa fie adaptata, cu un singur "s"(stres) atunci cnd au aparut derivatele adjectivale
(stresant), substantivale (stresor) si verbale (a stresa).
n Anglia, n secolul al XVII-lea, stres nsemna "stare de depresie n raport cu oprimarea sau duritatea, cu
privatiunile, oboseala si, ntr-un sens mai general, adversitatea vietii". Mai trziu, n secolul al XIX-lea,
apare notiunea conform careia conditiile de viata agresive (stres) pot antrena suferinte fizice sau mentale
(strain).
n anul 1872, Darwin publica "teoria evolutiei". n opinia sa, frica, o caracteristica permanenta a omului si
a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face fata pericolului. El numeste nu numai
emotia, ci si actul emotional ce are loc n fata unei situatii de urgenta: "fuga sau lupta".
O alta figura marcanta a acestui secol este William James care n anul 1884 pune ntrebarea "Ce este
emotia ?", iar n 1890 si publica "tratatul de psihologie" si anunta ca procesul psihic este secundar
procesului fizic. William James acorda o mare importanta autoevaluarii perceptive, reluata n psihologia
cognitiva.
n anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi din America de Nord, profesor
la Harvard, n lucrarile sale fundamentale privind emotia, foloseste termenul de stres mai nti n sens
fiziologic. n anul 1928, el da acestui termen si un sens psihologic, atunci cnd mentioneaza rolul
factorului emotional n evolutia bolilor. Imediat dupa aceasta, Cannon subliniaza legatura directa dintre
reactia organica si reactia comportamentala de fuga sau de lupta n fata unui pericol neasteptat,
completnd astfel teoria lui Darwin.
Paul-Marie Reilly, fiziolog francez, descrie n anul 1934 un sindrom general de reactie la orice agresiune,
n raport cu activitatea sistemului nervos autonom, si anume sindromul de iritare.
Cu toate acestea, cel care lanseaza n limbajul medical, nca din 1936, conceptul de stres este fiziologul
canadian Hans Selye. nca din vremea n care era student n medicina la Universitatea din Praga, Selye a
fost intrigat de sindromul general al maladiei, sindrom descris de pacientii afectati de boli infectioase,
prezentnd toti aceleasi simptome, nsa fara vreun simptom specific. Selye deduce din aceasta ca trebuie
sa fie vorba de un raspuns nespecific al organismului la boala.
Tot n anul 1936, descrie "sindromul general de adaprare" (SGA) ca fiind efortul facut de organism pentru
a raspunde solicitarilor mediului si concluzioneaza ca raspunsul la diferiti agenti stresori este dominat de
hiperactivitatea cortexului suprarenal.
Selye introduce conceptul de stres propriu-zis n anii 50, concept ce ocupa un loc important mai nti n
medicina, apoi n psihiatrie. n conceptia lui Selye, stresul nu este dect o reactie biologica si generala,
adica "o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzator tuturor modificarilor nespecifice,
induse astfel ntr-un sistem biologic".
El defineste stresul la nceput ca fiind o agresiune, apoi ca o reactie a subiectului la o agresiune, ultima
reprezentnd un stresor.
Conform conceptiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viata cotidiana. Stresul1
caracterizeaza o reactie psihologica complexa extrem de intensa si relativ durabila a individului
confruntat cu noi si dificile situatii existentiale.
Printr-o extensie nejustificata, n societatea contemporana oamenii se plng frecvent de stres incluznd n
aceasta categorie elemente relativ banale si stupide rezultate din convietuirea urbana a oamenilor (stresul
calatoriei cu metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de stres s-a demonetizat
capatnd formule atipice.
Stresul reprezinta un aspect normal si necesar al vietii, aspect de care omul nu poate scapa. Stresul poate
genera un disconfort temporar si de asemenea poate induce consecinte pe termen lung. n timp ce prea
mult stres poate altera starea de sanatate a unui individ ct si bunastarea acestuia, totusi, un anumit volum

de stres este necesar pentru supravietuire. Stresul se poate concretiza n diminuarea normalitatii functiilor
sau chiar n aparitia bolilor, dar poate ajuta persoana aflata ntr-o stare de pericol si contribuie n
accentuarea achizitiilor.
Adaptarea constituie conditia fundamentala a supravietuirii fiintelor vii n natura si societate. Att n cazul
omului ct si al animalului reactiile adaptative sunt n covrsitoarea lor majoritate nvatate, dobndite.
Definirea stresului este ngreunata de faptul ca aceasta notiune cunoaste numeroase acceptiuni. J.B.Stora
le-a mentionat:
" stresul, n sensul sau activ, este o forta care produce o tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic
(zgomot, caldura, frig), fie psihologic (necaz, tristete);
" stresul este nteles ca rezultatul actiunii exercitate de un stresor, agent fizic si/sau psihologic si/sau
social, asupra sanatatii unei persoane (consecintele biologice, mentale si psihice ale actiunii acestui agent
asupra sanatatii persoanei);
" stresul este concomitent agentul stresor si rezultatul acestei actiuni, n diversele sale dimensiuni
particulare; aceasta semnificatie este retinuta n numeroase lucrari aparute dupa Hans Selye;
" stresul nu mai este luat n considerare ca reprezentnd consecintele somatice, ci ca aparare a functionarii
psihicului fata de stimularile senzoriale si motrice.
Bazndu-se pe diverse lucrari, Jonas si Crocq propun urmatoarea definitie: "Stresul este o reactie
fiziologica si psihologica de alarma, de mobilizare si de aparare a organismului (sau, mai bine, a
individului, a persoanei) fata de o agresiune, o amenintare sau chiar - s-ar putea spune - fata de o situatie
traita neobisnuita".
O alta definitie a stresului este cea propusa de Ph.Jeammet si colaboratorii sai: "Notiunea de stres, n
acceptia ei cea mai larga, cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externa sau interna,
care ntrerupe echilibrul homeostatic. Aceasta actiune poate fi fizica, sub forma stimulilor nociceptivi
(temperatura, zgomot) sau a agentilor traumatizanti, infectiosi sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai
nalte ale integrarii senzoriale si cognitive, perturbarea atingnd n acest caz sistemul de relatie al
subiectului cu mediul sau".
Termenul de stres are n general doua acceptiuni:
a) situatie, stimul, ce pune organismul ntr-o stare de tensiune;
b) nsasi starea de tensiune deosebita a organismului prin care acesta si mobilizeaza toate resursele sale
de aparare pentru a face fata unei agresiuni fizice sau psihice.
n cazul n care accentul este pus pe starea organismului, pe reactiile acestuia la agentii stresori, se au n
vedere raspunsurile emotionale n exces. Aceste raspunsuri emotionale sunt exprimate vizibil n
comportamentul individului, n limbaj, activitatea motorie, precum si n devierea diferitelor constante
psihologice sau fiziologice.
n faza de nceput a cercetarilor sale, H.Selye a fost tentat sa defineasca stresul ca fiind gradul de uzura si
suferinta a organismului provocat de modul de functionare sau de leziuni. Prelund ideile lui Hipocrate
care considera ca boala nu este numai suferinta, ci si uzura, vatamare, efortul pentru a reveni la starea
normala, Selye descopera mecanismele de adaptare a organismului la actiunea agentilor stresori
identificnd astfel reactiile de aparare ale organismului, si anume sindromul general de adaptare.
Sindromul general de adaptare (SGA) este caracterizat prin trei stadii:
1) Reactia de alarma ce reprezinta primul raspuns al organismului, mobilizarea generala a fortelor de
aparare a organismului. Acest prim stadiu cuprinde doua faze: faza de soc (caracterizata prin
hipotensiune, hipotermie, depresie nervoasa etc.), cu vatamarea sistemica (generala) brusca, urmata apoi
de o faza de contrasoc, n care apar fenomenele de aparare (hiperactivitatea cortico-suprarenalelor,
involutia aparatului timico-limfatic etc.).
2) Stadiul de rezistenta n care sunt activate mecanismele de autoreglare. Cuprinde ansamblul reactiilor
sistemice provocate de o expunere prelungita la stimuli fata de care organismul a elaborat mijloace de
aparare.
3) Stadiul de epuizare este foarte asemanator reactiei de alarma, cnd datorita prelungirii actiunilor
agentilor nocivi, adaptarea organismului cedeaza.
Prin urmare stresul reprezinta starea de conjunctie rezultata din actiunea agentului stresor si capacitatea
de adaptare a organismului. Cu ct o persoana se afla mai frecvent n starea de alarma sau de rezistenta,
cu att este mai mare riscul instalarii epuizarii cu toate consecintele sale negative.
Daca accentul este pus pe situatie, pe factorii generatori ai stresului, de aceasta data se are n vedere

caracterul lor neobisnuit, neasteptat, chiar agresiv care ameninta starea normala a organismului.
n acceptiunea lui Piron, stresul poate fi identificat cu agresiunea, cu actiunea violenta a agentilor
stresori exercitata asupra organismului, iar particularitatile generale ale conditiei stresante sunt
considerate a fi: bruschetea, intensitatea mare si caracterul amenintator al situatiei.
Omul se confrunta deseori si cu situatii adaptative inedite, intens solicitante si fata de care nu are
totdeauna reactii adaptative eficiente, dinainte elaborate. Asemenea situatii sunt de natura sa perturbe prin
ineditul si dramatismul lor schemele adaptative deja elaborate si existente si sa-l oblige pe individ la
identificarea altora noi.
Pentru unii cercetatori, stresul reprezinta un eveniment ce produce tensiune sau ngrijorare, iar altii
privesc stresul ca o perceptie individuala a unui eveniment - modul n care un individ interpreteaza
situatia. Majoritatea expertilor definesc stresul ca fiind raspunsul psihologic si fiziologic la anumiti
stimuli perceputi de catre individ ca fiind amenintari. Astfel de stimuli sunt denumiti stresori sau agenti
stresogeni.
Oamenii percep situatiile n moduri foarte diferite. O persoana evita zborul cu avionul deoarece l
considera un factor de stres pe cnd o alta persoana cauta acest mod de calatorie tocmai pentru ca este
ncntat sa zboare. Perceptia persoanei asupra stimului sau evenimentului este nsotita adesea de gnduri
si sentimente ce au fost deja nvatate, adesea n copilarie. De exemplu, o studenta respinsa la examenul de
absolvire se poate simti chiar devastata, ravasita datorita asociatiei subconstiente cu experientele
nefericite ale esecului de pe timpul cnd era copil. Un student cu experiente neplacute aproape inexistente
n ceea ce priveste esecul la examene va aborda caderea mai degraba ca o provocare dect ca un esec.
Chiar daca agentul stresor este acelasi pentru ambii studenti totusi perceptiile lor si raspunsurile la stimul
sunt total diferite.
Sursele de stres
Stresul poate fi generat de catre o diversitate de situatii sau evenimente, de la modificarea
comportamentului, a obiceiurilor de somn sau de hranire pna la decesul partenerului de casatorie, a
parintilor sau a copiilor. Volumul de stres indus de acesti stresori depinde nu doar de perceptia individului,
ct si de factori precum tipul de stresori si, intensitatea si durata acestora.
J. Weitz considera ca o situatie poate deveni stresanta n urmatoarele conditii:
a) solicitarile sunt att de numeroase nct mpiedica prelucrarea adecvata a informatiei, suprancarcarea
traducndu-se de cele mai multe ori prin degradarea performantelor;
b) situatia este perceputa ca fiind potential periculoasa, motiv pentru care subiectul se simte amenintat;
c) n cazul n care subiectul este izolat, acesta resimtind restrngerea libertatii;
d) cnd subiectul este mpiedicat sa-si desfatoare activitatea si are sentimentul de frustrare;
e) cnd presiunea grupului se exercita de asa natura nct trezeste teama de esec, de dezaprobare.
La toate acestea se pot adauga si situatiile caracterizate prin actiuni cronice ale agentilor fizici
(temperaturi extreme, umiditate, zgomot) sau alte mprejurari care slabesc rezistenta organismului (boala,
lipsa de somn).
Agentii stresori sunt factori nocivi sau stimuli psihici cu semnificatie afectiva puternica.
Multitudinea acestor factori provocatori de stres a impus clasificarea lor n functie de anumite criterii,
astfel:
a) n functie de numarul agentilor stresori n actiune, acestia pot fi: stresori unici, precum un zgomot
puternic cu tendinta de a se prelungi sau un zgomot puternic survenit brusc n plina noapte si stresori
multiplii, de exemplu zgomotul asociat cu caldura si cu noxele.
b) Dupa numarul persoanelor afectate, pot fi identificati:
" stresori cu semnificatie strict individuala. Acestia sunt regasiti n insatisfactia prelungita a unor trebuinte
fiziologice, cum ar fi: setea intensa si lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn.
" stresori cu semnificatie colectiva, "de grup" familial sau profesional. Sunt evenimente precum: nereusita
unui copil la examen, decesul parintilor, divortul, perspectiva somajului ntr-o organizatie etc. Acesti
stresori forteaza ntr-o mare masura capacitatea de adaptare a persoanei.
" stresori cu semnificatie generala care afecteaza orice individ. n aceasta categorie sunt incluse
evenimentele subite dezastruoase specifice unor situatii de calamitate naturala, si anume: inundatie,

cutremure, razboi, etc.. Ca exemplu ne putem referi la cutremurul din martie 1977, soldat cu foarte multe
decese, raniri, distrugeri materiale. Astfel de evenimente ntrerup viata unei persoane facnd-o sa se simta
neputincioasa, inutila. Deoarece cataclismele afecteaza populatii ntregi n acelasi timp, astazi n lume
tind sa se formeze adevarate retele de lucru ce si propun pregatirea populatiei n fata acestui gen de stres.
c) Dupa natura lor, agentii stresori pot fi clasificati n:
" stresori fizici. Stresorii ce induc oamenilor un disconfort fizic fortnd organismele sa se adapteze.
Zgomotele, vibratiile, radiatiile, efortul fizic prelungit, traumatismele, hemoragiile externe, arsurile,
stimulii luminosi, boala, durerile de cap cronice, temperaturile extreme, ct si umiditatea, sunt doar cteva
exemple. Acestia ct si alti stresori fizici pot deteriora performantele si productivitatea persoanei ct si
sanatatea si bunastarea acesteia.
" stresori chimici. Acestia sunt noxele chimice ce au actiune toxica asupra organismului si care pot induce
si un stres psihic atunci cnd sunt percepute ca un pericol iminent pentru sanatatea persoanei.
" stresori biologici. Din aceasta categorie fac parte virusii, bacteriile, parazitii prin care se instaleaza
diferite boli, stresori ce sunt constientizati ca surse de pericol pentru functionarea organismului.
" stresori psihologici. Sunt stimuli cu o semnificatie nociva, interpretati subiectiv de psihicul uman la
nivelul operatiilor gndirii.
d) n functie de conexiunea cu problemele vietii, putem vorbi de:
" stresori periferici, ce sunt materializati n dificultati trecatoare, cum ar fi: vremea urta, aglomeratia,
blocajele rutiere, etc.
" stresori centrali. Acestia sunt cei regasiti n problemele importante ce pot provoca perturbari n viata
unei persoane.
Mentionam si studiul de identificare si clasificare a agentilor stresori centrali, efectuat n 1968 de
T.H.Holmes si R.H.Rahe, profesori la Universitatea din Washington. Cei doi pun n evidenta 43 de agenti
stresori clasificati de subiectii investigati, cu ajutorul unei scale n care punctajul maxim l constituie
moartea partenerului de viata (sot, sotie) cotat cu 100 de puncte.
Cercetarile desfasurate de-a lungul vremii au evidentiat existenta unei lungi liste a cauzelor generatoare
de stres, care grupate dupa natura lor, apar sub forma conflictelor ce pot fi:
a) conflicte familiale:
" conflictul copilului cu autoritatea parintilor, din care poate rezulta fie frustrarea ca urmare a excesului de
autoritate exercitata de parinti, fie depresia ca urmare a dezinteresului parintilor fata de copil;
" conflictul copilului cu ceilalti frati datorita concurentei afective existente ntre ei, a intereselor
divergente etc.;
" conflictul conjugal generat de exercitarea autoritatii unuia dintre soti, diverse probleme maritale,
educatia si ngrijirea copiilor etc.;
" conflictul paraconjugal cu socrii, parintii sau rudele apropiate;
" pierderi sau prejudicii concretizate n boli ale membrilor familiei, decese, divorturi;
b) conflicte profesionale ce sunt generate de activitatile profesionale excesive; lipsa relaxarii; odihna
insuficienta; diferiti factori perturbatori ai activitatii, cum ar fi cei sonori sau termici; raporturile
inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii; responsabilitati profesionale care depasesc posibilitatile;
insuccese; nerespectarea termenelor limita;
c) conflicte sociale rezultate din: probleme legate de locuinta, criza de timp, poluarea sonora, accidentele,
somajul, unele programe TV si chiar terorismul, care poate produce stres psihic social;
d) conflicte din sfera vietii intime: complexe de inferioritate, dificultati de integrare socio-familiala,
insatisfactia legata de unele trebuinte biologice, tristete datorita subsolicitarilor sau monotoniei din viata
personala.
Clasificarea stresului
Variatiile individuale explica de ce una si aceeasi persoana reactioneaza diferit de la un moment la altul,
de ce amploarea, intensitatea, durata reactiilor psihofiziologice se modifica n timp ca rezultat al
familiarizarii sau dimpotriva al sensibilizarii cu unii agenti stresori.
Stresul este o stare a organismului care rezulta din interactiunea, confruntarea unica sau repetata a
individului cu situatia. O situatie poate fi stresanta pentru majoritatea oamenilor, dar ea poate sa nu fie
evaluata si traita n acelasi mod de o persoana sau alta.

Eterogenitatea raspunsurilor individuale a dat nastere unui tablou diversificat al formelor de stres.
Unii indivizi sunt capabili sa se adapteze mai eficient. Un stresor i capaciteaza pe unii sa achizitioneze
mai mult si le poate structura viata ntr-un mod foarte interesant. De exemplu, multi indivizi nvata si
studiaza mai bine n conditii de stres ale unui examen viitor. nfaptuirea casatoriei sau pierderea locului de
munca, desi destul de stresante, pot conduce la remprospatarea relatiilor si la o mai mare emulatie.
Alte persoane nu se adapteaza tot att de bine si acest fapt are ca rezultat nu numai o slaba performanta si
o productivitate scazuta, ci si mbolnavirea, dereglarea homeostaziei. Angajatii care au foarte mult de
lucru sau multe responsabilitati, nu numai ca-si realizeaza sarcinile ntr-un mod inadecvat, dar se pot chiar
mbolnavi. Sau, o persoana incapabila sa suporte decesul sotului, poate cadea n depresie, si va neglija
munca si va face lucruri ce i pot periclita sanatatea, poate chiar viata.
Asadar, stresul poate avea efecte att pozitive, ct si negative. Stresul pozitiv (eustres) este cel care
actioneaza ca factor energizant, ajutnd persoana sa abordeze situatiile ca pe niste provocari, ntr-un mod
mult mai eficient. n cazul stresului negativ (distres) organismul supramobilizat refuza sa revina la starea
normala, individul fiind nervos, gata de reactie, are tensiunea arteriala crescuta si musculatura ncordata.
Cu alte cuvinte aceasta forma de stres se dovedeste a fi o greutate asupra mentalului si a organismului.
Cu toate acestea, din cercetarile efectuate pna n prezent s-a constatat faptul ca ambele forme de stres pot
fi daunatoare daca sunt mentinute timp ndelungat.
n functie de frecventa manifestarii agentilor stresori se poate vorbi despre: stres acut (episodic), care
nceteaza odata cu disparitia agentului stresor; stres cronic (persistent), caz n care agentul stresor se
mentine o perioada ndelungata de timp afectnd starea de echilibru a organismului si stres ciclic provocat
de aparitia agentului stresor cu o anumita regularitate. Stresul ciclic poate conduce la fenomenul de
autoagravare deoarece chiar anticiparea stresului poate duce la aparitia situatiilor stresante (de exemplu,
sesiunile de examene, vacanta, negocierea contractului de munca sau a salariului).
Tipul de stres prelungit indus de catre stresorii cronici se dovedeste a fi nociv ntr-un mod special.
Adesea, stresul cronic erodeaza capacitatea persoanei de a se adapta si poate conduce la probleme
serioase de sanatate. Chiar daca stresul cronic se dovedeste a fi greu de controlat, totusi efectele sale pot fi
diminuate ntr-o oarecare masura daca persoana agresata primeste un puternic suport social provenit din
partea grupului ce l nconjoara. Studiile indica faptul ca, aceste grupuri pot mbunatati statusul mental
dezechilibrat, de genul depresiei si starilor asociate unui risc accentuat de mbolnavire, cum ar fi:
presiunea sanguina ridicata si un nivel de colesterol accentuat.
O alta clasificare a formelor de stres a fost efectuata de catre specialisti avndu-se n vedere natura
agentilor stresori:
a) Stresul psihic n care se regaseste actiunea combinata a mai multor tipuri de agenti stresori. O stare
tipica de stres psihic o reprezinta cea de examen n care se regaseste combinata actiunea urmatorilor
stresori: teama de esec; evaluarea consecintelor pe plan scolar, familial, al microgrupului; starea de start
premergatoare examenului; solicitarea intensa din timpul examenului.
b) Stresul profesional este determinat de actiunea concomitenta sau nu a stresorilor fizici (zgomot,
vibratii, variatii de temperatura, luminozitate), chimici (substante chimice volatile, iritabile).
c) Stresul preoperator si postoperator are la baza caracterele stresului psihic, dar la care se adauga ca
agent de multiplicare, anticiparea stresului operator si postoperator.
d) Stresul de subsolicitare ce este determinat de modificarea caracterului anumitor activitati profesionale.
Cresterea ponderii activitatilor de supraveghere si control, a dialogului cu panoul de comanda sau
calculatorul n defavoarea cooperarii n echipa conduc la diminuarea comunicarii, monotonie excesiva,
izolare. De asemenea, obligatia de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone carora subiectul nu le
gaseste nici o justificare sau chiar inactivitatea pot deveni surse de stres.
e) Stresul de suprasolicitare. Este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit si cu sarcini de
mare diversitate. Apare frecvent n rndul managerilor, mai ales a celor de nivel superior si mediu.
Studiile efectuate n acest sens13 au evidentiat faptul ca, de regula, managerii acorda o pondere ridicata
din timp problemelor profesionale si reduc progresiv timpul destinat familiei si relaxarii. Desi stresul
generat de suprasolicitare se manifesta cu intensitati diferite, ca de altfel toate tipurile de stres n functie
de particularitatile individuale, datele studiului indica faptul ca depasirea mediei de 65 de ore pe
saptamna afecteaza majoritatea managerilor.
f) Stresul situational este cauzat de schimbari recente n modul de viata al indivizilor. Acest tip de stres
mai este denumit si stres cultural, deoarece schimbarile pot viza factori de perenitate din viata si educatia

indivizilor. Societatea si cultura din care provine individul poate intra n conflict puternic cu situatiile
generate de schimbarea locului de munca (cazul emigrarii), a domiciliului (cazul casatoriei cu o persoana
de alta nationalitate), divortului (atunci cnd traditia culturala, religia, normele sociale dezaproba acest
act).
Comportamentul anormal
n acest capitol ne vom ndrepta atenia att asupra indivizilor care au tulburri mentale grave, ct i
asupra celor care au dezvoltat stiluri de via autodistructive. Comportamentele despre care discutm sunt
clasificate ca anormale", dar, aa cum vom vedea, linia de demarcaie ntre comportamentul normal" i
cel anormal" este departe de a fi clar.
DEVIEREA DE LA NORMELE STATISTICE
Cuvntul anormal nseamn alturi de norm". Mai multe caracteristici, ca nlimea, greutatea i
inteligena desemneaz o cafegorie de valori atunci cnd sunt msurate n cadrul unei populaii.
Majoritatea oamenilor se ncadreaz n categoria de nlime medie, n timp ce puini indivizi sunt
anormal de nali sau anormal de scunzi. O definiie a anormalitii are la baz frecvena statistic:
comportamentul anormal nu are frecven statistic sau este deviat de la norm. Dar, potrivit acestei
definiii, persoana care este extrem de inteligent sau extrem de fericit va fi clasificat ca anormal. Prin
urmare, la definirea comportamentului anormal, trebuie s lum n considerare ceva mai mult dect
frecvena statistic.
DEVIEREA DE LA NORMELE SOCIALE
Fiecare societate are anumite standarde, sau norme, pentru un comportament acceptabil;
comportamentul care deviaz pronunat de la aceste norme este considerat anormal. De obicei, dar nu
ntotdeauna, un astfel de comportament nu are frecven statistic n acea societate. Cu toate acestea, apar
unele probleme atunci cnd devierea de la normele sociale este utilizat drept criteriu pentru definirea
anormalitii. Comportamentul care este considerat normal de ctre o societate, poate fi considerat
anormal de ctre alta. De exemplu, membrii unor triburi africane nu consider c este neobinuit s auzi
voci cnd de fapt nimeni nu vorbete sau s vezi ceva cnd nu exist nimic acolo, dar asemenea
comportamente sunt considerate anormale de ctre majoritatea societilor. O alt problem este aceea a
modificrii n timp a conceptului de anormalitate n cadrul aceleiai societi. Acum 30 de ani, majoritatea
americanilor considerau c fumatul marijuanei sau apariia aproape gol pe plaj sunt comportamente
anormale. Astzi, aceste comportamente tind s fie vzute mai degrab ca nite componente ale stilului de
via dect semnele unei anormaliti. Prin urmare, ideile de normalitate i anormalitate difer de la o
societate la alta i de-a lungul timpului n cadrul aceleiai societi. Orice definiie a anormalitii trebuie
s fie ceva mai complex dect nivelul de nelegere social.
COMPORTAMENTUL INADAPTAT
n locul definirii comportamentului anormal n termenii devianei de la normele statistice sau societale,
numeroi oameni de tiin din domeniul social cred c cel mai important criteriu este modul n care
comportamentul afecteaz bunstarea individului sau a grupului social. n conformitate cu acest criteriu,
comportamentul este anormal dac el este inadaptat, dac el are efecte adverse asupra individului sau
asupra societii. Unele tipuri de comportament deviant interfereaz cu bunstarea individului (un brbat
poate s aib o team att de puternic de mulime, nct s nu poat merge cu autobuzul la munc; un
alcoolic care consum cantiti mari de butur nu poate s-i pstreze locul de munc; o femeie care
ncearc s se sinucid). Alte forme de comportament deviant sunt nocive societii (un adolescent care
are ,,explozii" violente de agresivitate; un individ paranoic care pune la cale asasinarea unei figuri
publice). Dac utilizm criteriul inadaptrii, toate aceste comportamente vor fi considerate anormale.
DISCONFORTUL PERSONAL
Cel de-al patrulea criteriu postuleaz anormalitatea n termenii tririi subiective a unor suferine
personale. Majoritatea indivizilor diagnosticai cu o tulburare mental se simt mizerabil. Ei sunt anxioi,
deprimai sau agitai, iar muli sufer de insomnie, apatie sau de numeroase dureri. Uneori, disconfortul
personal poate fi singurul simptom de anormalitate; comportamentul individului pare normal unui
observator obinuit. Nici una dintre aceste definiii nu asigur o descriere complet, satisfctoare a

comportamentului anormal. n majoritatea cazurilor, toate cele patru criterii frecvena statistic, deviaia
social, comportamentul inadaptat i disconfortul personal sunt luate n considerare la diagnosticarea
anormalitii.
3. Despre conceptul de adaptare
Prezent la orice form de psihism, adaptarea este implicat n toate tipurile de reacii ntlnite la om,
dup cum poate fi identificat chiar i n secvenele constitutive ale unor subsisteme psihice ale
personalitii. n acest sens, este cazul s consemnm opinia marelui psiholog J. Piaget, pentru care legile
fundamentale dup care funcioneaz psihicul uman sunt asimilarea i acomodarea, ambele cu evidente
implicaii adaptative. Pentru J.Piaget adaptarea este un echilibru ntre asimilare i acomodare, cu alte
cuvinte un echilibru al schimburilor dintre subiect i obiecte.
Adaptarea este un patern comportamental pozitiv, care poate fi folosit la reducerea stresorilor i stresului
asociat unei boli. ntr-o scurt perioad de timp, conceptul va fi folosit ca un important determinant al
sntii i bolii comunitilor umane i profesionale i, de asemenea, se va vorbi despre managementul
stresului i reducerea stresului prin adaptare eficient.
n 1937, Selye H. introduce termenul de sindrom de adaptare n patologia general, definindu-l ca un
ansamblu de reacii prin care organismul rspunde la o aciune agresiv stres.
Pornind de la acest concept, organismul uman se afl ntr-o relaie simultan i reciproc cu mediul
exterior. Adaptarea, rezultanta acestei relaii, depinde de fiecare dintre cei doi factori participani, fiecare
devenind un determinant i un produs al relaiei.
Comportamentul uman este un proces de adaptare dezvoltat, meninut i schimbat de aceste relaii
simultane i reciproce. Adaptarea este strns relaionat cu promovarea strii de sntate i cu prevenirea
tulburrilor (bolilor). n acord cu Pearlin i Schooler (1978), adaptarea ne protejeaz prin: a. eliminarea
sau modificarea condiiilor care creeaz probleme; b. perceperea controlului semnificaiei tririlor ntr-o
manier prin care s se neutralizeze caracterul ei problematic; c. pstrarea consecinelor emoionale ale
problemelor n limite controlabile.
Aceste funcii prefigureaz baze comportamentale pentru tratarea i prevenirea tulburrilor i pentru
promovarea sntii.
4. Conceptul de stress
Introducerea conceptului de stres n cmpul medical a fost legat de lipsa resimit n ultimele patru
decade, n practica i teoria medical a cadrului teoretic al relaiei dintre sntate, boal, stil de via i
pattern comportamental.
Folosirea conceptului de stres a furnizat medicinii o baz pentru a lega evenimentele exterioare (ex.:
stresorii) i patternurile comportamentale cu condiiile interne i biochimice asociate cu etiologia, factorii
favorizani, declanarea i ntreinerea bolilor.
Conceptul de stres, introdus de Selye H. indica iniial o aciune de suprasolicitare exercitat din exterior
asupra organismului, care determina o reacie de adaptare nespecific a organismului fa de agresiunea
care-i amenina integritatea.
Roger Guillemin, pornind de la aceast definiie, formuleaz una dintre cele mai remarcabile definiii ale
stresului: "Stare tradus printr-un sindrom specific corespunznd tuturor schimbrilor nespecifice induse
astfel ntr-un sistem biologic".

Selye H'. a privit stresul din punct de vedere fiziologic, n timp ce Spinoza considera c "mintea i corpul
sunt unul i acelai lucru". Aproape orice stresor i aproape orice reacie de stres implic att
componente fiziologice, ct i psihologice (emoionale). Conceptul a suferit reconsiderri succesive n
care a fost precizat mai clar noiunea de agent agresor sau stresor i s-a fcut extensia ctre aanumitul stres psihic.
Cea mai larg definiie a agenilor de acest tip ni se pare cea dat de Fraisse P. (1967) "totalitatea
conflictelor personale sau sociale ale individului care nu i gsesc soluia".
Agenii stresori capabili s declaneze un stress psihic sunt de natur variat, nefiind obligatorii numai
stimulii psihici, din aceast cauz putndu-se departaja dou tipuri de ageni stresori:

cei ce sunt reprezentai prin cuvintele, ideile, procesele gndirii. Agenii din aceast categorie sunt
caracterizai sub form de situaii psiho-traumatizante. n stresul psihic, principalii ageni stresori
sunt reprezentai de cei cu coninut noional-ideativ, recepionai de subiect ca indicatori unor
situaii amenintoare actuale sau n perspectiv pentru indivizii agresionai.
cei senzoriali externi. Acetia pot deveni ageni stresori n dou cazuri: atunci cnd se
bombardeaz scoara cerebral timp ndelungat i cu o intensitate crescut sau n cazul cnd au o
semnificaie pentru subiect.
parametri de aciune ai agenilor stresori sunt reprezentai de durat n funcie de atribute precum
noutatea i bruscheea cu care se acioneaz.

Lucian Alexandrescu (2000) stabilete o clasificare stresului realizat n funcie de urmtoarele criterii:
magnitudinea absolut sau relativ a stresului; raportul su cu etapa de via a subiectului (ciclul vieii,
dup Erikson, n termeni de concordant, neconcordant, indiferent); nuanele de expectabilitate
neexpectabilitate i controlabilitate necontrolabilitate; rspndirea general a stresorilor i efectul lor
asupra omului obinuit.
Clasificarea este aplicabil pentru orice stresori, la orice vrst i n conjuncie cu orice sistem de
clasificare al bolilor psihice. Ea conine opt grupe mari, notate A-H.
Trauma i psihotraumatologia
Mult vreme s-a considerat c trauma este acelai lucru cu stresul. Cele dou definesc ns lucruri diferite
trauma se refer la o leziune (ran) sufleteasc, pe cnd stresul este o manifestare cotidian
caracteriastic fiecrei persoane. Trauma are o conotaie de suferin sau boal.
Termenul traum este un termen foarte vechi i semnific leziune sau ran. La origine a fost utilizat n
medicin, n special n chirurgie pentru a desemna leziunea provocat de o agresiune extern. Freud a
abordat psihanalitic acest termen, dndu-i trei semnificaii majore: de oc violent, efraciune i consecin
negativ asupra organismului a unui factor extern. Ali psihologi au definit trauma ca un eveniment de o
intensitate exagerat de mare, eveniment care exist sau apare n viaa individului, depind cu mult
posibilitile lui de adaptare. O alt adaptare const n interpretarea ei ca un aflux de excitaii excesive n
raport cu pragul de toleran al individului.
S-a fcut frecvent confuzia ntre traum i traumatism. Trauma este rana obinut prin ptrundere sau
lezare, pe cnd traumatismul este consecina lezrii. Termenul de traumatologie se refer la studiul
traumelor naturale i a celor provocate de oameni, al consecinelor lor n plan social i psihobiologic;
presupune i studiul regulilor de intervenie i prevenire ce rezult din acest studiu. Aceast definiie
aparine lui Donovan. n categoria traumelor naturale intr: cutremure, inundaii, tornade etc. Din
categoria celor provocate de oameni, fac parte: accidentele, violurile, vtmrile corporale i privarea de
libertate.

Traumatologia este un domeniu interdisciplinar. n funcie de factorii ce determin trauma, distingem

dou mari categorii:

traume fizice factori naturali, independeni de om.

traume psihice provocate de factori ce in de om, dar nu numai.

Trauma psihic este o emoie foarte intens, chiar violent ce determin o modificare permanent n
planul psihic al individului, modificare tradus prin sensibilizare excesiv a individului la emoiile
ulterioare. Trauma psihic este o dezorganizare a vieii psihice, genernd efecte patogene durabile.
Manualele de diagnostic DSM 4 i ICD 10 susin c trauma din punct de vedere obiectiv este un
eveniment care a trecut deja atunci cnd apar simptomele tulburrii. Tulburrile formate dup eveniment
se numesc tulburri posttraumatice, depind cu mult posibilitile individului de a le controla. Trauma nu
e un simplu stresor extern, nici doar o simpl stare i ea apare la interaciunea dintre eveniment i trirea
individualizat a acelui element. Vorbim despre existena unei situaii traumatice atunci cnd
interacioneaz condiiile traumatice din mediu i semnificaiile subiective pe care le atribuie individul
acelor condiii. Situaia traumatic apare la confluena dintre comportament si trire. Situaiile traum
sunt acele situaii n care individul nu este capabil de comportament i reacie afectiv corespunztoare.
Simptomele generale ale reaciei traumatice:

stare de absorbire.
stri amnestice.
simptome generale de depersoanlizare (dedublare, detaare).
simptome de derealizare (detaare de realitate).

Persoanele traumatizate au tendina de a generaliza experiena pe care au trit-o la toate situaiile

ulterioare prin care trec. Situaiile de traum nu se finalizeaz dup ce s-a scurs timpul corespunztor i
nici n momentul n care evenimentul traumatic nu mai este ntlnit ci doar n momentul n care cauzele
care au determinat trauma au fost depistate i recunoscute de ctre persoan i atunci cnd sentimentul de
vinovie a fost rezolvat.
Consecinele traumelor psihice transformrile ce au loc la nivelul sferei receptorii (modificri ale
percepiei temporale, spaiale i ale percepiei de sine). Transformri efectorii, trauma fiind definit ca o
aciune ce a fost ntrerupt de o situaie problematic cu semnificaie vital pentru individ (paralizie,
explozie de micri dezorganizate, stri de panic). n timp aciunile ntrerupte de situaia traumatic se
reiau, ns schemele percepiei noastre au rmas dezactivate de evenimentul traumatic. Apare o reacie
traumatic specific vederea n tunel (ngustarea excesiv a cmpului vizual pe prile laterale).
Situaiile traum se clasific dup urmtoarele criterii:
n funcie de gradul de severitate al factorilor traumatogeni distingem:
situaii traum cu grad uor de severitate. Ex: pentru copii schimbarea colii, n cazul
adulilor gradul de aglomerare urban, certuri familiale moderate.
o
situaii traum cu grad mediu de severitate. Ex: la copii exmatricularea, naterea unui
frate, boal cronic a unui printe, la aduli pensionarea.
o
situaii de traum sever. Ex: la copii desprirea prinilor, la adolesceni graviditate
nedorit, arestul sau divorul, moartea unuia dintre prini (la ambele categorii).
o
situaii de traum extrem de sever. Ex: abuz sexual, maltratare corporal sau moartea
soului sau a soiei.
o
situaii de traum catastrofal moartea copilului, sinuciderea unuia dintre soi, dezastre
naturale.

Aceti factori stresori duc la eveniment traumatizant cnd se gsesc n afara sferei normale a individului
i au acelai grad de severitate (de la sever n sus).
n funcie de acumularea evenimentelor traumatizante distingem:
monotraumatizarea, ex: o ntmplare violent, ieit din comun prin care trece individul.
politraumatizarea, apare atunci cnd exist circumstane traumatizante multiple care
dureaz mai mult timp. Politraumatizarea poate fi: simultan (coexistena eveni-mentelor traumatizante)
i succesiv, care la rndul ei este de dou feluri: cumulativ (succesiunea unor evenimente traumatice ce
rmn subliminare n mintea individului. Succesiunea temporal i acumularea slbete foarte mult fora
eul-ui) i secvenial (existena unei coerene ntre aceste evenimente traumatice. Fiecare nou eveniment
traumatizat determin o reacie n lan ce se amplific la apariia unui nou eveniment).

n funcie de gradul de determinare distingem:

o
afectare direct, atunci cnd cel traumatizat este chiar victima.
o
afectare secundar (traum indirect), atunci cnd afectai sunt cei din anturajul victimei.
o
afectare teriar, atunci cnd sunt afectate generaiile viitoare.
o
afectarea vicariant i traumatizeaz pe cei care i ajut pe cei afectai (pompieri, poliiti
etc).

n funcie de criteriul cauzalitii distingem factori traumatizani. Exemple de factori cauzali: cei
care amenin integritatea corporal, atitudinea de spectator la agresarea persoanei iubite, vinovia fa
de moarte cuiva.

n funcie de criteriul relaiei fpta victim distingem:

o
situaii traumatice simple (necunoaterea victimei de ctre fpta).
o
situaii traumatice complexe (fptaul este persoan apropiat victimei).

n funcie de criteriul clinic distingem urmtoarele situaii:

o
intimitate negativ (victimei i se violeaz intimitatea fizic i psihic. Ex: luri de ostatici,
violuri, tortura fizic i psihic). O form de intimitate negativ este raptusul, cnd persoana are
sentimentul c i s-a furat ceva, c i s-a luat ceva aparte.
o
victimizarea.
o
angoasa (fobia).

o
o

Reaciile fa de traum ale individului difer foarte mult pentru c exist stiluri de aprare diferite
(coping-uri). Acestea sunt:
coping-ul instrumental, este un concept de aprare declanat de individ atunci cnd vrea s rezolve
problema.

coping-ul expresiv este ncercarea individului de a comunica sentimentele pe care le simte fa de

trauma respectiv

coping-ul bazat pe restructurare cognitiv care poate fi pozitiv (ncercarea persoanei de a nelege
mai exact ce s-a ntmplat, de a explica cauza, pe baza explicaiei ncercnd s depeasc situaia) i
negativ (negare sau fragmentare).

coping-ul rezilient, capacitatea de a para evenimentul respectiv.

Fazele reaciei traumatice:

faza de oc (1h 1 spt). Dup terminarea ei individul contientizeaz proporia evenimentului.
Aceast faz se caracterizeaz prin: sensibilitate aparent, negare, alterarea perceperii timpului.

faza de aciune, intervine la ceva timp de la eveniment i dureaz pn la dou sptmni,

individul manifestndu-se prin: mnie, ndoial fa de sine, depresie, sentimente de neputin,
imposibilitatea de a vedea partea pozitiv a lucrurilor, tulburri de somn, iritabilitate, hipervigilen,
flash-back-uri frecvente din situaia traumatic.

faza de descrcare se manifest prin persistena unor comportamente din faza de aciune i
necesit intervenia. n aceast faz trebuiesc evitate alcoolul i drogurile.

"Stresul biologic fundamental", consecin a pierderii afective

Numeroase studii au fost consacrate reaciei organismului n urma decesului unei persoane apropiate,
semnificative, nalt investite, n aceste situaii, dup o perioad de aproximativ 6 luni apar stri complexe,
psiho-somatice, ilustrate prin diminuarea sau abolirea iniiativelor, dispoziie depresiv, reducerea
elanului vital, perturbri fiziologice cu consecine catabolice (prin analogie cu "activarea catabolic")
apreciate ca reacie de lupt sau fug. Pe acest fundal, de stres biologic fundamental, poate apare o
situaie denumit "ntreruperea conservrii" cu consecine metabolice, care pot duce la deces. Se
apreciaz astfel c "doliul i privaiunea, ca i strile afective negative asociate lor, sunt susceptibile s
antreneze reverberaii n sfera fizic, afectnd nsi capacitatea de meninere a vieii" [11, p.79]. Aceste
date sunt ilustrate prin mai multe cercetri efectuate n ultimii 15 ani. ntr-un astfel de studiu, efectuat
asupra unui numr de 900 persoane care au avut un deces n familie, s-a constatat c, dup un an, rata
deceselor la acest grup a fost de 7 ori mai mare comparativ cu un lot martor apariat. Adugm faptul c
decesul "reactiv", consecutiv pierderii soului, este frecvent ntlnit la persoanele vrstnice.
n afara acestor situaii dramatice, se pare c exist patru tipuri generale de reacie la stres, i anume:
normal, nevrotic, psihotic si psihosomatic, n prima situaie, aceea a rspunsului normal, se consider
c starea de alert este urmat de o aciune de defens, respectiv de aprare psihic, n cea de a patra
situaie, aceea a rspunsului psihosomatic, defens psihic eueaz, "iar starea de alert este transmis la
sistemele somatice, determinnd modificri la nivelul esuturilor" [29 p.25-27]. Astfel, nc din deceniile
ase i apte ale secolului nostru s-a demonstrat (i faptul a fost n mod constant confirmat) c ostilitatea
este corelat cu hiperfuncia mucoaselor intestinale, n timp ce depresia i anxietatea determin
hipofuncia acestor mucoase.
Tot n aceeai perioad, n mod clinic i experimental, s-a demonstrat c stresul psihic determin o
hiperfuncie a axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale ce are drept consecin apariia diferitelor tulburri i
chiar boli psihosomatice. Aceste corelaii, care i pstreaz actualmente validitatea, au fost considerate ca
reducioniste, reprondu-li-se aa-numita "cauzalitate linear", creia i se opune astzi "teoria circular".
n acest context, al reaciilor la stresul psihic, mai multe studii efectuate n ultimul deceniu au descris aanumita stare de "neajutorare-disperare" (Helplessness-hopeless-ness), care submineaz capacitile de
coping (de a face fa) ale organismului printr-un mecanism patogenic nc neelucidat.
ntr-o anumit corelaie cu sindromul de neajutorare-disperare a fost descris, de asemenea, ca o
consecin a stresului, o alt stare, denumit alexitime[8, p.93-98]. Caracterizat prin incapacitatea de
cunoatere a dispoziiei, alexitimia este ilustrat sub aspect clinic prin:
- srcirea vieii imaginative;
- rigidizarea, "constricia" vieii emoionale;
- incapacitatea de exprimare adecvat i nuanat n vederea comunicrii dispoziiei;
- inabilitatea de autoexaminare i incapacitatea de autocunoatere.
Incapacitatea acestor pacieni psihosomatici de a aborda problemele "vieii lor interioare" i de a Ie
exprima n cadrul dialogului i al relaiei medic-pacient a fost denumit de unii clinicieni "gndire
operatorie", iar de ctre alii "hiposimbolism". n linii generale, se poate considera ns c aceti pacieni
prezint o incapacitate de a tri i de a exprima emoii. Deseori ns aceast srcire emoional i
fantasmatic este mascat de o aparen normal, ceea ce explic, desigur, diferenele constatate ntre
diferii clinicieni n descrierea sindromului aleximitic.
Constituind tema celei de a 11-a Conferine Europene de medicin psihosomatic, alexitimia nu a fost
clarificat sub aspectul patogcniei. S-a presupus astfel c ar exista "mai multe niveluri" de perturbare
(afectiv, fantasmatic sau al relatrii verbale) la care ar putea apare blocajul. A fost incriminat, de
asemenea, o "deficien profund", probabil nnscut, n virtutea creia, ca rspuns la stimularea extern,
se produce numai o mobilizare neurofiziologic fr o antrenare psihologic, sau este vorba numai de o
deficien a relatrii verbale. Alte ntrebri au n vedere aspectele familiale i culturale ale pacientului
alexitimic, precum i posibilitatea abordrii i influenrii prin aciuni psihoterapeutice a strii
alexitimice.[28 , p..9]
n ncheierea acestui paragraf, menionm faptul c elementele sindromului alexitimic, ntlnit la unii
pacieni psihosomatici, au fost cunoscute i descrise nainte de 1973, cnd P. Sifneos le-a reunit,
conferindu-le denumirea sub care s-a impus ca o nou condiie a patologiei interne. Astfel, referitor la
"constricia" vieii emoionale i la srcirea vieii imaginative din cadrul sindromului alexitimic,
menionm c P. Castelnuovo-Tedesco (1962), prezentase pacienii cu colit ulceroas ca "singuratici",
"detaai", i "deprimai". De asemenea celelalte elemente ale sindromului alexitimic au fost descrise cu

exact un deceniu nainte de ctre C. David (1963), n cadrul aa-numitului "pattern caracterial
psihosomatic", ilustrat prin: reducerea tririlor afective, utilizarea srac a limbajului, gndire
operaional, incapacitatea de regresie psihic etc. n sfrit, unele aspecte ale sindromului alexitimic
regsim i n sinteza comportamentului pacienilor psihosomatici descris de J. Reckless i A. Fauntleroy
(1972) sub denumirea de "set atitudinal negativ". [27, p.264]
Cu toate c problema alexitimiei a fost n mod susinut reluat i raportat conceptualizrile autorilor
referitoare la caracteristicile alexitimice rmn, dup opinia noastr, la nivelul observaiilor clinice i al
formulrilor teoretice, fr argumentri experimentale, neurofziologice sau psihologice.
Menionm totui faptul c cele mai multe caracteristici alexitimice ntlnite la pacieni cu tulburri
psihosomatice au fost descrise i la pacienii cu sindroame algice cronice si tocmai de aceea ele "pot fi
privite ca tulburri psihosomatice n sensul generic al acestui termen". De asemenea, este posibil ca, din
perspectiva acestei asemnri, att pacienii psihosomatici, ct i cei cu tulburri algice, n urma
psihoterapiei s i poat identifica i exprima strile afective cu mult mai mult uurin dect naintea
iniierii ei [31, p.33].
FACTORII DE MORBIGENEZ
Traumatismul psihic
Factorii morbigenetici sunt factori psihotraumatizani capabili de a duce direct, sau n raport cu anumite
circumstane negative, la tulburarea strii de sntate mintal i apariia bolilor psihice. Acetia pot fi
factori personogenetici (care in direct de individ), factori demo-genetici (care in de grupul social-uman)
i factori ecogenetici (care in de mediul ambiant).
Investigarea factorilor morbigenetici se face prin intermediul metodei epidemiologice psihiatrice, care
urmrete, pe de o parte, cercetarea clinic a cazurilor de boli psihice dintr-un grup populaional dat, iar
pe de alt parte investigarea etiologic a factorilor morbigenetici incriminai, n cadrul aceluiai grup de
referin.
Cercetarea are ca scop urmrirea nivelului de morbiditate psihiatric ntr-o populaie i ea se apreciaz
dup urmtorii factori: rata de inciden a bolilor psihice n grupul populaionat cercetat; rata de
prevalent a unei anumite boli psihice n cadrul aceluiai grup; riscul de morbiditate, reprezentnd
probabilitatea ca un individ s prezinte la un moment dat o anumit boal psihic.
n general, se consider c factorii morbigenetici au semnificaie de factori psihotraumatizani sau
traumatisme psihice.
Traumatismul psihic este un eveniment subit i violent, care se confrunt cu mecanismele de aprare
psihic ale individului, (mecanismele de aprare ale Eului), dezorganiznd echilibrul personalitii
acestuia.
n ceea ce privete natura psiho-traumatismelor, acestea pot fi clasificate astfel: agresiuni psihice;
accidente fizice; situaii conflictuale interpersonale; crize de via psiho-biologic (pubertate, adolescen,
menopauz); situaii de impas sau eecuri; privaiunea libertii (nchisoare, prizonierat etc.); utilizarea de
substane toxice (alcool, droguri etc.); circumstane naturale catastrofice (cutremure, incendii, inundaii,
secet etc.); circumstane sociale catastrofice (revoluii, rzboaie, migraii populaionale, deportri n
mas etc.); carene educaionale, frustrri; situaii familiale negative (dezorganizarea familiei, abandon
etc.); situaii agresive (violul etc.).
Pag. 51
Psihotraumatismul este o experien sufleteasca subit i intens fa de un pericol trit ntr-un context de
insuficien a, mijloacelor de aprare, incapabile de a face fa agresivitii psihice, i n absena
ajutoarelor venite din afar. Surpriza, frica, revelaia vulnerabilitii i sentimentul de neputin, de
incapacitate de a reaciona, de a se apra fa de ameninare, sunt corelate traumatismului psihic. De
regul, traumatismul psihic nu este reprezentat de un eveniment unic, ci de conjuncia sau sumarea unor
factori situaionali cu valoare morbigenetic multipl, care se sumeaz. n sensul acesta se rescriu mai
multe tipuri de psihotraumatisme: traumatisme multiple; traumatisme cumulative; traumatisme n lan;
traumatisme silenioase.
Pentru K. Jaspers, orice reacie la evenimentele vieii trite este caracterizat prin trei aspecte cu valoare
de regul: raportul temporal strns ntre o circumstan declanatoare i cauza sa; existena unei relaii

comprehensibile ntre coninutul strii reacionale i cauza care a produs-o; ncetarea strii reacionale n
momentul n care dispare cauza acesteia.
n grupa factorilor precipitani intr evenimentele stresante, dup cum urmeaz: rzboaie; migraii de
populaie; condiii grele de munc; catastrofe naturale; operaii chirurgicale.
Factorii predispozani sunt reprezentai prin urmtorii: factori genetici, n special familiile cu bolnavi
psihici; factorii de mediu din copilrie; factori biologici i ecologici.
Profilaxie
Dac n cazul factorilor de sanogenez se urmrete instituirea de msuri de protecie a strii de sntate
mintal, n cazul factorilor morbigenetici se instituie msuri speciale de psihoprotilaxie, n vederea
prevenirii i combaterii aciunii factorilor morbigenetic, asupra strii de sntate mintal.