111111111111111111

Stres, cuvânt englezesc a fost utilizat pentru prima dată de H.Selye, în 1936, pentru a desemna starea în
care se găseşte un organism ameninţat de dezechilibru sub acţiunea unor agenţi sau condiţii care pun în
pericol mecanismele sale homeostatice (N. Sillamy, 1996).

Orice factor susceptibil de a distruge acest echilibru, fie el factor de origine fizică (traumatism, frig),
chimică (otravă), infecţioasă sau psihologică (emoţie), este numit agent stresant. Termenul stres
desemnează atât agentul agresor cât şi reacţia corpului la acesta. După Selye, acest răspuns nespecific
este legat de mecanismele neuroendocrine (diencefalohipofizare).

Numeroase observaţii ştiinţifice au arătat că şocurile afective, cum ar fi pierderea partenerului, provoacă
alterarea ba chiar prăbuşirea mecanismelor de apărare ale organismului împotriva bolilor şi, în
consecinţă, creşterea riscului de a contracta afecţiuni grave, inclusiv cancerul.

P. Fraisse defineşte stresul psihic ca fiind “totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului
care nu îşi găsesc soluţia”(apud Iamandescu, 1993).

M. Golu dă o definiţie mai largă stresului psihic spunând că reprezintă “o stare de tensiune, încordare şi
disconfort determinată de agenţii afectogeni cu semnificaţie negativă, de frustrare sau reprimarea unor
stări de motivaţie (trebuinţe, dorinţe, aspiraţii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor
probleme ” (M. Golu, A. Dicu, 1972).

Noţiunea de factori de stres psihosociali implică un concept complex, dificil de definit, cu o multitudine
de aspecte (P. Derevenco, 1992).

Factorii de stres psihosociali rezultă din interacţiunea individului cu mediul său socio-profesional,
economic şi familial.

După Levi (apud Derevenco, 1992) , cel mai important stresor îl reprezintă nepotrivirea şi
incompatibilitatea cu mediul său.

Stresorii sunt divizaţi în: fizici, psihici şi sociali.

Stresorii psihici decurg fie din stresorii fizici sau din cei sociali, fie sunt autoinduşi. Prin natura lor
repetitivă, sunt consideraţi ca fiind cei mai dăunători. În această categorie se includ atât trăiri emotive
acute sau cronice, cu amprenta negativa (frustrarea, culpabilitatea, furia, ura, gelozia, depresia,
anxietatea, sentimentul de inferioritate, de insecuritate), cât şi cele pozitive (dragostea, fericirea, etc.).
Caracterul de stresor decurge din măsura în care succesul, respectul solicită răspunsuri adaptative
intense din partea organismului. Nivelul intensităţii stresului psihic nu depinde întotdeauna de
intensitatea stresorului, ci de maniera subiectivă în care acesta este perceput şi trăit.

Stresorii sociali sunt factorii externi rezultaţi din impactul individului cu structurile şi procesele sociale,
susceptibili a influenţa starea de sănătate somatică şi mentală, confortul fizic şi psihic, calitatea vieţii.
O.M.S. enumeră următoarele situaţii sociale ce contribuie semnificativ la intensificarea stresului social:
urbanizarea, microelectronica, televiziunea, dezumanizarea instituţiilor sociale, dezrădăcinarea unor
grupuri etnice, familia, microcomunitatea, conflictul de rol, supraîncărcarea de roluri, evenimentele de
viaţă.

S. B. Sells consideră că SP ia naştere în următoarele situaţii:

1. circumstanţele care surprind individul nepregătit spre a le face faţă: lipsa de antrenament,
incapacitate fizică, intelectuală (de moment sau de fond) etc.;

2. miza este foarte mare, un răspuns favorabil având consecinţe importante pentru individ, în timp ce
eşecul (incapacitatea de a răspunde eficient la situaţia solicitanta) are un efect nociv permanent,
accentuând şi mai mult SP;

3. gradul de “angajare” a individului (in funcţie de “miză”) conferă o intensitate direct proporţională cu
SP (I.B Iamandescu, 1993).

În viziunea unor autori (Kaplan, French) care au elaborat teoria cognitivă a SP, la baza SP există o
neconcordanţă între resursele, abilităţile, capacităţile individuale ale subiectului şi cerinţele şi
necesităţile impuse acestuia (P. Derevenco, 1992). În această optică – se pot codifica unii termeni, cu
semnificaţie stresantă, care sunt prezenţi în diferitele definiţii ale SP:

– “ameninţare”: este semnificaţia de anticipare a unui pericol;

– „conflict”: situaţia creată de interferenţa a două sau mai multe solicitări;

– rezolvarea unor probleme dificile sau imposibile (în raport cu contextul situaţional de rezolvare);

– suprasolicitarea peste limitele capacităţii intelectuale (inclusiv parametrii atenţiei, memoriei,

rezistenţei la perturbaţii);

– subsolicitarea prin insatisfacerea unor nevoi psihologice fundamentale de activitate, afiliere, de

informaţie (de nou);

– remanenţa unor stări afective negative( pierderea unei fiinţe dragi, eşec profesional sau de alta natură
etc.) sau redeşteptarea lor sub acţiunea unor excitanţi condiţionali, ori readuse la suprafaţa conştiinţei
prin vise, asociaţii de idei etc.

Încercând o caracterizare generală a situaţiilor generatoare de SP şi pornind de la aceeaşi diferenţiere a

agenţilor stresori faţă de stresul propriu-zis (considerat ca „o stare a întregului organism aflat în condiţii
extenuante”), Appley şi Trumbull (apud Iamandescu, 1993) evidenţiază următoarele:

– SP poate fi mai bine înţeles ca interacţiune a subiectului cu situaţia (stresantă); în evaluarea acestei
interacţiuni trebuie avute în vedere şi ,,condiţiile interne” ale subiectului (stări de motivaţie: trebuinţe,
dorinţe, aspiraţii, stare de oboseală fiziologică sau patologică);

– contextul social are un rol fundamental în generarea reacţiilor de SP;

– există mari diferenţe individuale în reacţiile la situaţiile stresante;

– nu se pot corela criteriile psihologice de măsurare a stresului (,,intrarea în SP’’) cu diverşi indicatori
fiziologici ai stresului;
– existenţa unor deosebiri nete în sânul condiţiilor naturale şi între acestea şi cele de laborator de
producere a SP.

La aceste caracterizări se mai poate adăuga o precizare pe care a făcut-o Lazarus (apud Iamandescu,
1997) privind caracterul subiectiv al perceperii de către individ a unor solicitări, evaluate de el ca
depăşindu-i posibilităţile (chiar dacă uneori realitatea e alta), deci SP apare când există un dezechilibru
între solicitările obiective ale organismului şi posibilităţile pe care subiectul consideră că le are spre a le
face faţă.

Coffer şi Appley (apud Iamandescu, 1993) oferă o clasificare dihotomizată a situaţiilor de stres:

– situaţiile de solicitare, stimulare neadecvată (în exces sau în minus);

– situaţiile conflictuale propriu zise.

Weitz (apud Floru, 1974) enumeră următoarele condiţii în care o situaţie poate genera un SP adăugând
şi nuanţările cuvenite:

– supraîncărcarea cu sarcini multiple şi în condiţii de criză de timp (deci şi de necunoaştere a duratei);

– perceperea de către subiect a unei ameninţări reale sau imaginare (inclusiv a integrităţii fizice);

– izolarea sau sentimentul restrângerii libertăţii ca şi a contactului social;

– apariţia unui obstacol (bariera psihologică sau fizică) în calea activităţii sale resimţită ca un sentiment
de frustrare;

– presiunea grupului social (favorabilă sau nefavorabilă) generatoare a temerii de eşec sau de
dezaprobare;

– perturbări de către agenţii fizici (termici, zgomot, vibraţii, chimici, biologici (boli somatice) care scad
rezistenţa adaptativă (inclusiv în sfera proceselor psihice).

De la observaţii empirice la studii riguroase s-a ajuns la afirmaţia, devenită astăzi axiomă, că factorii
psihosociali influenţează starea de sănătate, calitatea vieţii, confortul fizic şi psihic la nivel individual şi
social.

Ritmul alert al evoluţiei societăţii contemporane în plan economic, tehnic, social şi cultural a impus
înlocuirea solicitărilor de natură fizică cu cele ale funcţiilor psihice superioare. Aceste modificări au
determinat comutarea atenţiei cercetătorilor de la stresul fizic la cel psihosocial şi implicarea unor noi
ştiinţe în studiul problematicii stresului cum sunt psihologia, sociologia, antropologia.

S-a propus mai demult distincţia între stresul sistemic, produs de agenţi fizici, chimici şi biologici, ce
subliniază mai ales aspectele fiziologice şi psihobiologice, şi stresul psihic, care implică în primul rând
starea psihologică a organismului.

Apariţia conceptului de stres în limbajul psihologic este relativ nouă (noţiunea este folosită prima dată în
1944 în Index Psychological Abstracts). Topica de studiu a stresului era raportată de psihologi până la
acea dată la alte fenomene psihice cum sunt: emoţia, frustrarea, conflictul, anxietatea, adaptarea,
apărarea.
În contextul studiilor moderne (P. Derevenco, 1992) asupra stresului psihosocial se impun a fi descifrate
cinci probleme majore:

1. condiţiile şi factorii care provoacă stresul;

2. caracteristicile recepţiei subiective a acestor factori;

3. reacţiile la stresul psihic şi consecinţele lor;

4. modul de ajustare a individului la situaţiile de stres;

5. factorii ce determină vulnerabilitatea sau rezistenţa la stres.

Există diferenţe individuale în ceea ce priveşte reacţia indivizilor la stres datorită unor trăsături de
personalitate (P. Derevenco, 1992). Cobasa şi colaboratorii au efectuat cercetări prospective, cu caracter
medical şi psihosocial şi au dovedit că anumiţi subiecţi rămân sănătoşi în ciuda stresului intens la care au
fost supuşi, în timp ce alţii cu structuri psihice diferite de primii, au prezentat diverse disfuncţii
psihosomatice ca efect al stresului. Aceasta se explică prin faptul că în calea agenţilor stresori se
interpun factori cu rol de filtru: suportul social, experienţa personală, factorii demografici, teren psihic
patologic minim, trăsături imunogene de personalitate (robusteţe, optimism, umor, controlabilitate
internă).

O formă particulară de manifestare a relaţiilor interpersonale ce se situează pe interfaţa dintre individ şi

sistemul social din care acesta face parte poartă numele de ,,suport social”. Pentru moment este
important de luat în considerare că suportul social este preponderent activ pentru obţinerea unui loc
central în psihologia comunităţii deoarece pare a avea un puternic potenţial pentru a ne ajuta să
înţelegem legăturile ce se stabilesc între indivizi şi comunităţile acestora (J. Orford, 1998).

Este necesar a defini suportul social pentru înţelegerea rolului de mediator pe care îl joacă în
accentuarea sau scăderea susceptibilităţii faţă de stresul psihologic şi boală.

https://www.psihohipnoza.ro/conceptul-de-stres-psihic-sp/

22222222222222222222222222222222222

Ce este stresul?

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerinte,
sarcini, situatii, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanta pentru
persoana respectiva (Baban, 1998).
Dictionarul de psihologie sociala defineste termenul de stres psihic ca fiind o stare de tensiune, de
incordare si de disconfort, determinata de agentii afectogeni, cu semnificatie negativa, de frustrarea sau
deprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau de imposibilitatea
rezolvarii unor probleme.

Stresul are o importanta componenta subiectiva, in sensul ca ceea ce este provocator, facil sau chiar
relaxant pentru o persoana, pentru o alta poate deveni amenintator sau imposibil de realizat (Roesch si
colab., 2002). Diferentele individuale in ceea ce priveste raspunsul la stres sunt datorate atat
componentei genetice, cat si experientelor de viata diferite.

Cuprins

Ce este stresul?

Despre stres, de ce apare, cum reactionam

A. Factori de stres

B. Resurse personale de a face fata la factorii de stres (stil de gandire si interpretare)

C. Reactii la stres

Avem responsabilitatea, dar si puterea de a schimba lucrurile.

sus

Despre stres, de ce apare, cum reactionam

Intelegerea felului in care raspundem la stres este esentiala pentru implementarea tehnicilor de
management al stresului. Exista, bineinteles, mai multe perspective prin care poate fi abordat conceptul
de stres.

Din perspectiva neurofiziologica (triada formata din sistemul nervos autonom, sistemul endocrin si
sistemul imunitar – Cacioppo, 1994), stresul poate fi considerat o constanta a existentei umane, din
perioada prenatala si pana la sfarsitul vietii noastre.
Creierul este programat sa perceapa toate experientele, sa le catalogheze pe fiecare ca fiind negativa
(periculoasa), neutra sau pozitiva si, apoi, sa reactioneze corespunzator.

Exprimarea furiei, agresivitatea verbala sau fizica sunt cateva exemple ale reactiei de lupta, in vreme ce
izolarea sociala, vizionarea excesiva a televizorului, dependenta de substante sau de jocuri (de noroc, pe
internet etc.) reprezinta cateva exemple de reactii de „fuga”. Ulterior, a fost descrisa si o a treia reactie,
cea de „inghetare”, caracterizata prin lipsa reactiilor fizice sau psihice, sentimentul de neajutorare, de
neputinta, simptome depresive.

Daca situatia nu se rezolva prin “lupta sau fugi”, individul ramane in continuare expus la agentii
stresori, iar, cu timpul, apar tulburari emotionale, neliniste, solicitari mari fizice si psihice permanente
care, in cele din urma, produc boli (cardiovasculare, endocrine, psihice, cancer etc.).

Atunci cand suntem supusi solicitarilor externe, organismul secreta asa-numitii „hormoni de stres”
pentru a le putea face fata cu succes. Problemele apar atunci cand aceste substante persista mai mult
tip in sange (expunere prelungita la stres); pot aparea leziuni ale vaselor de sange, afectiuni ale rinichilor
si chiar moarte; imbatranirea celulara este accelerata, iar imunitatea scade, astfel incat creste riscul
aparitiei bolilor somatice sau psihice.

Din perspectiva psihologica, stresul este definit ca fiind “o relatie particulara intre persoana si mediu, in
care persoana evalueaza mediul ca impunand solicitari care exced resursele proprii si ameninta starea sa
de bine, evaluare ce determina declansarea unor procese de coping, respectiv raspunsuri cognitive,
afective si comportamentale la feedback-urile primite” (Lazarus si Folkman, 1984, p. 19).

Conform lui Lazarus, exista doua tipuri de evaluari:

Evaluarea primara – evaluarea situatiei in functie de semnificatia pentru confortul persoanei. In urma
acestei evaluari, situatia poate fi catalogata ca fiind amenintatoare, ca fiind o dauna deja produsa (nu
mai poate fi prevenita sau modificata) sau o provocare pentru individ.

Evaluarea secundara - evaluarea resurselor personale de a raspunde solicitarilor aduse de situatia

respectiva.
Evaluarea primara si secundara nu trebuie intelese ca desfasurandu-se secvential, ci ca un proces
continuu, ca o “cascada de evaluari si reevaluari” (Miclea, 1995).

sus

A. Factori de stres

Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente/situatii externe sau interne, reale sau imaginare,
suficient de intense sau frecvente care solicita reactii de adaptare din partea individului. Exista o serie
de factori de stres / potentiali factori stresori:

• boala fizica sau psihica,

• abuz fizic, emotional sau sexual,
• situatie financiara precara,
• probleme la locul de munca: supraincarcarea muncii, conditii proaste de lucru, lipsa de resurse,
probleme de comunicare cu colegii, cu sefii, responsabilitate prea mare, schimbari organizationale,
schimbarea locului de munca,
• familia – probleme de comunicare in familie, divortul, decesul unui membru al familiei, conflicte cu
fratii, violenta in familie, alcoolismul,
• prietenii – conflicte cu prietenii, lipsa prietenilor, lipsa suportului social,
• dezastre naturale (cutremure, inundatii) sau atacuri teroriste, razboaie civile,
• propria persoana – lipsa de incredere, nemultumire fata de aspectul fizic, deciziile luate de-a lungul
vietii etc.

Organismul uman scaneaza si evalueaza in permanenta mediul extern si intern si raspunde, in

consecinta, acestor evaluari.
Evenimentul sau situatia (real/imaginar, extern/intern) pot fi percepute ca fiind:

• ceva neutru, lipsit de interes si irelevant pentru organism;

• ceva pozitiv, benefic;
• ceva negativ, amenintator sau periculos.

sus
B. Resurse personale de a face fata la factorii de stres (stil de gandire si interpretare)

Resursele individuale de adaptare la stres sunt definite ca fiind capacitatea cognitiva, emotionala si
comportamentala de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne sau externe, care depasesc
capacitatea de raspuns automata a organismului.

Adaptarea la stres implica atat existenta unor resurse reale (intelectuale, emotionale, fizice, sociale
etc.), dar, de cele mai multe ori, decurge din autoevaluarea propriilor resurse pentru a face fata
evenimentelor evaluate ca fiind negative sau amenintatoare (evaluare secundara).
Nu de putine ori, exista o discrepanta intre resursele reale de raspuns si evaluarea acestor resurse
(prezenta unor reale resurse care, insa, sunt evaluate de persoana in cauza ca fiind insuficiente), care
genereaza de cele mai multe ori starea de stres.

sus

C. Reactii la stres

Daca un eveniment este evaluat ca fiind stresant, individul poate avea diferite reactii la stres.

1. Reactii fizice/fiziologice: dureri de inima, palpitatii; apetit alimentar scazut sau crescut; indigestii
frecvente; insomnii; crampe sau spasme musculare, dureri de cap sau migrene; transpiratii excesive,
ameteli, stare generala de rau; constipatii sau diaree (nemotivate medical); oboseala cronica;

2. Reactii cognitive: blocaje ale gandirii; deficit de atentie; scaderea capacitatii de concentrare;
dificultati in reamintirea anumitor lucruri; flexibilitate redusa; diminuarea creativitatii.

3. Reactii emotionale: iritabilitate crescuta, scaderea interesului pentru domenii care reprezentau
inainte pasiuni sau hobby-uri; pierderea interesului pentru prieteni; instabilitate emotionala; anxietate;
tristete sau chiar depresie; reprimarea emotiilor; dificultati in angajarea in activitati distractive sau
relaxante.

4. Reactii comportamentale: performante scazute la locul de munca sau la scoala; fumat excesiv;
consum exagerat de alcool; tulburari de somn; un management ineficient al timpului; izolarea de
prieteni; preocupare excesiva pentru anumite activitati; comportamente agresive.

Concluzia: importanta de retinut, este ca stresul (reactiile neplacute) are o dubla determinare: una din
partea stimulului (a factorilor stresori), alta din partea individului care interpreteaza situatia (resurse
personale, stil de gandire si interpretare). Acest lucru inseamna ca avem o mare influenta asupra
propriilor stari de stres, atat in bine, cat si in rau.

sus

Avem responsabilitatea, dar si puterea de a schimba lucrurile.

1. Identificarea si monitorizarea factorilor de stres

• identificarea factorilor de stres (cum ar fi, supraincarcarea muncii, lipsa de suport si comunicare, lipsa
de resurse, probleme medicale, conflicte in familie etc.);
• anticiparea perioadelor de stres si realizarea unui plan de actiune pentru a face mai bine fata (de
exemplu, in apropierea unor termene limita pentru finalizarea proiectelor la locul de munca, in preajma
unui eveniment important in familie etc.).
2. Constientizarea propriilor reactii la stres
• identificarea si exprimarea emotiilor fata de anticiparea evenimentului/ situatiei (precum anxietate,
iritabilitate, discomfort, frustrare, deznadejde etc.);
• identificarea reactiilor emotionale imediate (cum ar fi, iritabilitatea) si de lunga durata (de exemplu,
neajutorare, apatie) fata de eveniment/situatie;
• identificarea reactiilor comportamentale, fiziologice si cognitive privind evenimentul (izolare, evitare,
renuntare; dureri de stomac, dureri de cap, lipsa poftei de mancare, insomnii; randament scazut la
scoala sau la munca, probleme de concentrare, tulburari de memorie, dificultati in rezolvarea de
probleme, in luarea de decizii etc.).

3. Dezvoltarea unor abilitati si comportamente de management al stresului

• dezvoltarea asertivitatii;
• dezvoltarea comunicarii pozitive cu ceilalti;
• identificarea si rezolvarea conflictelor, atunci cand apar;
• invatarea metodelor de rezolvare a problemelor si de luare a deciziilor;
• imbunatatirea managementului timpului;
• invatarea unor metode de relaxare.

4. Stabilirea si mentinerea unui suport social adecvat

• solicitarea ajutorului direct si receptivitate fata de acesta;
• dezvoltarea si mentinerea relatiilor sociale.

5. Dezvoltarea unui stil de viata sanatos

• adoptarea unor comportamente alimentare sanatoase;
• practicarea regulata a exercitiilor fizice;
• practicarea unor exercitii de relaxare;
• consum responsabil/moderat de alcool, cafea sau alte excitante pentru sistemul nervos;
• cultivarea unor pasiuni, hobby-uri.

6. Dezvoltarea increderii in propria persoana si acceptarea neconditionata

• stabilirea unor scopuri si obiective realiste, „ce vreau eu de la viata asta?”;
• stabilirea prioritatilor si a limitelor personale;
• participarea la activitati care dezvolta increderea in sine.

Exemplificare
Stadial si progresiv, se procedeaza in felul urmator:
1. se identifica factorii de stres actuali sau potentiali;
2. se evalueaza resursele personale si caracteristicile generale de a evalua factorii de stres (convingeri
centrale, ganduri automate);
3. se identifica reactiile specifice (cum se comporta, se simte persoana);
4. in functie de conditiile specifice identificate, se intervine pe rand sau in acelasi timp, la unul, la doua
sau la toate cele trei aspecte.
https://www.csid.ro/boli-afectiuni/psihiatrie/stresul-definitie-cauze-factori-de-stres-si-metode-de-
combatere-13763206

333333333333333333333333333

Relatiile interpersonale referat

Conceptul de relatii umane ocupa un loc privilegiat in psihologia sociala. Din chiar definitia acestei
discipline rezulta ca principala sa preocupare este interactiunea intre actorii sociali, relatiile intre
personalitati intr-un camp social (grup, organizatie). Relatia sau legatura este insasi modalitatea de a se
exprima a individului uman, plasat intr-un context. Prin interactiune se dezvolta, cum am vazut,
inteligenta umana, se valorizeaza competentele, se exercita influente sau se realizeaza socializarea
umana. Relatia cu altul (altii), fie acestia parinti, frati, grupuri de prieteni, institutii si organizatii,
angajeaza pe fiecare individ intr-o retea de legaturi, il insereaza, il solicita si-l stimuleaza sa-si dezvolte
competentele. Avem nevoie de altul pentru a ne confirma identitatea sau pentru a evalua critic
atitudinile si comportamentele noastre. Prin altul ajungem sa ne cunoastem mai bine; altul este
imaginea noastra in oglinda, un Alter-Ego. In acelasi timp altul reprezinta un suport pentru fiecare dintre
noi: ne influenteaza nivelul de aspiratii si ne imbogateste prin cunostintele sale si cultura sa, prin
comportamentele si atitudinile sale intelectuale; ne ajuta sa depasim situatiile critice, ne impune idei
prin autoritatea sa sau prin opozitia fata de unele dintre atitudinile si gesturile noastre inadecvate.

Relatiile interpersonale se pot infatisa ca simpla afiliere, exprimata prin cooperare sau sociabilitate, prin
atractia fata de altul (iubire, atasament afectiv), prin ura, datorita unor sentimente de inferioritate si de
culpabilitate, dar si prin solidaritate umana si angajament.
Studiul relatiilor interpersonale poate fi abordat din doua perspective: teoria armoniei cognitive si
teoriile intaririi. Prima teorie sustine ca oamenii incearca sa-si mentina o oarecare armonie cu ceilalti
datorita fricii ca, in lipsa acesteia, s-ar instaura o stare de indispozitie, inconfort, rau. De aceea indivizii
incearca sa stabileasca relatii de comunicare pozitive (echilibru, simetrie, armonie) si sa evite pe cele
negative. Aceasta teorie a fost influentata de studiile lui Heider (1958) asupra echilibrului, de teoria
simetriei a lui Newcomb (1961) si de teoria disonantei cognitive (Festinger, 1957). Conform acestor
teorii, pentru a ne mentine armonia interioara avem nevoie de cei cu care ne asemanam si-i pretuim pe
cei ce ne impartasesc acest sentiment (principiul reciprocitatii). Teoriile intaririi isi extrag substanta din
studiul perceptiei reciproce a partenerilor. Intarirea poate veni din exterior, din partea mediului social
sau a acelorlalti cu care venim in contact; (teoriile cognitive pun accentul pe rolul individului si a rolului
sau in "armonizare".
Postulatele teoriilor intaririi sunt urmatoarele:
a) existenta umana este hedonista, ceea ce inseamna ca scopul vietii este de a cauta si obtine placerea,
binele propriu, respingand greutatile si durerile si reducand cat mai mult costurile;
b) existenta umana este rationala, adica capabila sa selecteze informatiile, sa evalueze probabilitatile si
sa ajunga la decizii bune. Efortul individului este acela de a maximiza aceasta competenta, reducand
costurile.
Potrivit acestei ultime teorii relatia interpersonala este un schimb social (Homans, 1961). Interactiunile
umane ar semana deci cu niste tranzactii economice. Pentru a ajunge la resursele pe care le considera
valoroase, individul incearca sa obtina aprobarea celorlalti, afectiunea lor. Daca resursele sunt rare sau
dificil de atins, el va intreprinde numeroase schimburi sociale pentru a ajunge la sentimentul de
"satietate", de satisfactie a implinirii personale. Dupa Homans oamenii sunt recompensati, in efortul lor,
in functie de "investitiile" sociale. Exista deci o justitie distributiva in functie de costuri si profit.
Teoria interdependentei sociale (Thibaut si Kelley, 1959) postuleaza interdependenta intre indivizi:
fiecare depinde de ceilalti; individul se compara continuu cu altii pentru a obtine noi informatii privind
standardele de comportament ale grupului. In functie de aceste informatii obtinute prin comparare isi
augmenteaza oferta si isi poate dezvolta un sentiment pozitiv.

Forme de relatii interpersonale

Relatiile intepersonale se pot desfasura la diferite nivele si pot lua diferite forme. Astfel se poate
identifica contactul zero, cand individul suporta prezenta altuia dar nu cauta sa intre in relatie cu acesta;
relatia superficiala presupune existenta unor centre de interes comune (cinema, muzica, fotbal) dar intr-
o maniera neangajanta. Acestea sunt relatiile noastre cotidiene cu colegii, vecinii, cunoscutii. Nivelul
reciprocitatii inseamna impartasirea in comun a unor credinte, valori sau sentimente, atasamentul unuia
fata de altul sau chiar iubirea.
Teoriile prezentate mai sus ne sugereaza si formele in care relatiile interpersonale se manifesta.
Afilierea exprima natura sociala a existentei umane, aceea de a fi cu ceilalti, nevoia de a conta pe
suportul colectiv. Individul uman este obligat sa coopereze pentru a putea trai intre ceilalti; obtinerea
resurselor existentei, in atingerea unor scopuri este imposibila in afara acestor orientari atitudinale.
Omul este deci dependent de altii, iar aceasta interdependenta se manifesta prin nevoia de afiliere cu
grupuri, structuri sociale sau indivizi care ne pot sustine. Contactele sociale ne ajuta sa depasim
incertitudinea sau stresul, sa controlam o situatie care provoaca anxietate, sa inlaturam frica.
Atasamentul poate fi definit ca o relatie afectiva intre doua persoane. De exemplu, relatia mama-copil se
sprijina pe contactul fizic si expresia faciala (plans sau suras). Au fost identificate trei tipuri de atasament
mama-copil: a) relatia de securizare, cand mama este atenta, disponibila, capabila sa raspunda nevoilor
copilului. Prin mama copilul exploreaza si descopera apoi mediul inconjurator; b) relatia de evitare cand
mama respinge copilul in cautarea de contacte fizice si afective. In acest caz copilul se detaseaza de
mama, o evita; c) relatia anxios-ambivalenta apare atunci cand mama este lenta in raspunsurile sale la
nevoile copilului sau cand raspunsul sau e imprevizibil. O mama nedispusa sau chiar inaccesibila trezeste
protestele copilului, anxietatea sa in final.
Teoria atasamentului cuprinde doua mari tendinte: una care considera relatia de atasament ca fiind
instinctuala, alta care o defineste ca o relatie sociala invatata, achizitionata. In ambele cazuri conduita
celor doi parteneri este interactiva, incurajand explorarea anturajului, sustinerea prin numeroase semne
exterioare a acestui comportament.
Atasamentul comporta deci un raspuns activ la solicitudinea celuilalt si creeaza legaturi afective: grija
fizica fata de copil si asigurarea securitatii sale afective.

Prietenia. Aterizat pe Pamant, Micul Print, ciudatul si neprihanitul erou al lui Antoine de Saint-
Exupéry, il intalneste pe Sarpe. "De ce e atat de pustiu aici? Il intreaba. Tare sunt singur. Unde sunt
oamenii?" Iar Sarpele, cu intelepciunea sa, ii raspunde: "Singur te simti si printre oameni". Daca nu stii
sa-i descoperi, daca nu vrei sa-i cunosti, sa comunici cu ei, ramai singur. Si un alt personaj il indruma pe
Micul Print sa-i descopere pe oameni. E Vulpea, care-l invata "imblanzitul", adica valoarea relatiilor
umane, a prieteniei care-i leaga si-i transfigureaza. "Caut prieteni", zice Micul Print, care nu stie ce
inseamna "a imblanzi". Atunci Vulpea ii spune: "E un lucru care prea mult e dat uitarii. Inseamna a-ti
crea legaturi. Tu nu esti pentru mine decat un baietas, aidoma cu altii, iar pentru tine eu nu sunt decat o
vulpe, ca alte multe vulpi. Dar daca ma imblanzesti, tu vei fi pentru mine fara seaman pe lume, viata mi
se va insenina. Atunci pasul tau ma va chema din vizuina ca o melodie . Va fi minunat cand ma vei fi
imblanzit". Si-l indeamna: "Te rog, imblanzeste-ma. Daca vrei sa ai prieteni, imblanzeste-ma. Nu
cunoastem decat ceea ce am imblanzit".

La ora despartirii de Micul Print, Vulpea ii descopera "taina" sa: ". limpede nu vezi decat cu inima. Ochii
nu pot sa patrunda in miezul lucrurilor. Numai timpul «cheltuit» cu un prieten face ca el sa fie atat de
pretios. Devii raspunzator pentru tot ceea ce ai «imblanzit»". Legatura de prietenie, deci, il transforma
pe om, il inalta, exprima adevarata masura a aspiratiei omenesti spre perfectiune si implinire.
Relatia de prietenie presupune deci: a) impartasirea reciproca a unor opinii, valori sau trasaturi de
personalitate; b) satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit);
c) inseamna adesea si o atractie fizica; d) dezvolta un sentiment de placere, fericire, o stare de bine; e)
semnalizeaza atractia reciproca, pretuirea la celalalt a unor calitati intelectuale, fizice, morale etc.; f) se
manifesta prin nevoia de apropiere fizica de celalalt (prin acordarea increderii si sentimentul de
siguranta ce-l incearca in apropierea sa).
Prietenia inseamna ajutor reciproc, sprijin afectiv, sustinere in procesul de integrare sociala.
Relatia de prietenie se sprijina pe trairea sentimentului similaritatii in idei, credinte, apartenenta sociala.
Ea apare si se dezvolta in timp, prin cunoastere reciproca, prin parcurgerea impreuna a unor evenimente
deosebite, prin probe care trebuie mereu reintarite.
Relatiile intime presupun interiorizarea unor legaturi, cunoasterea profunda a celuilalt. Unii autori
inteleg prin relatii intime numai iubirea, altii includ aici si prietenia sau relatiile de rudenie intre membrii
aceleiasi familii. Cerandu-le unor adulti sa defineasca intimitatea, Waring (1980) a obtinut urmatoarele
teme: impartasirea in comun a visurilor si gandurilor private; sexualitate; afectiunea pentru o alta
persoana si angajamentul vis-à-vis de aceasta; absenta resentimentelor; posesiunea unei identitati
personale stabile (stima de sine, cunoasterea exacta a nevoilor).
R.J. Vallerand (1994) regrupeaza astfel "temele" principale ale intimitatii: a) este o nevoie pe care o
manifesta un individ fata de altul, intarita prin caldura, schimburi reciproce, efort comun pentru
integrare sociala; b) intimitatea poate fi definita ca o capacitate personala, relatia stabila care presupune
angajament, sacrificiu, compromisuri; c) apare ca un proces de apropiere intre doua persoane, in
incercarea lor de a se cunoaste profund si a-si satisface nevoile si aspiratiile personale; d) intimitatea
este factorul favorizant, adesea hotarator al relatiilor intime.
Cum evolueaza relatiile intime? Cand se transforma intr-o relatie interpersonala intima? Lavinger (1988)
a identificat trei stadii de dezvoltare: a) un stadiu de atentie (deschidere catre celalalt, acordarea
reciproca a atentiei pentru gesturile celuilalt, expresie corporala, contacte fizice); un stadiu de contact
superficial, in cadrul unor norme de participare, atasate unor roluri sociale; stadiul mutualitatii
presupune o cunoastere profunda a celuilalt, intensitatea sentimentelor.
Relatiile intime nu sunt oarbe, irationale sau doar romantice, pasionale. Ele presupun existenta unor
norme sau reguli, in functie de cultura comunitatii si de epoca sau context social-ideologic. Exista chiar
un vocabular normativ pentru a descrie emotiile prilejuite de prezenta celuilalt. Pentru a evalua si
descrie gradul de indentitate, diferite culturi folosesc expresii specifice, potrivit unor coduri acceptate si
utilizate de catre grupuri sau colectivitati mai largi.
Relatiile intime presupun o comunicare continua intre cei doi parteneri, gasirea unor forme specifice de
a comunica. Deficitul de comunicare separa cuplurile maritale. Formularea si transmiterea de mesaje
hraneste relatia, o intareste continuu.

Determinantii psihosociali ai relatiei

Relatia interpersonala este favorizata de urmatorii trei factori:
a) proximitate sau apropierea fizica, ca si distanta geografica diminuata ne apare ca un incitator al
relatiei. Cercetarile lui Festinger, Schachter si Back (1950) au dovedit ca locuirea in apartamente vecine
faciliteaza contactele. Aceasta situatie creeaza familiaritate, multiplica ocaziile de intalniri. Dupa
stabilirea relatiei, partenerii isi delimiteaza frontierele si - de regula - rezista "invaziei" unui strain in
acest spatiu intim.
b) Factorul similitudine-complementaritate actioneaza ca o reciprocitate de interese, opinii, gusturi,
mod de comunicare. Indivizii care au mai multe in comun (sunt similari) sunt adesea legati si manifesta
impreuna predilectii pentru cei ce le impartasesc preferintele. Similitudinile pot imbraca diferite forme:
imbracaminte, emotii, statut social. Similitudinea poate dezvolta, celor doi parteneri, stima de sine si
crea sentimente pozitive. Complementaritatea, la randul sau, poate si aceasta constitui un factor de
relationare. Diferenta intareste adesea relatia, complementaritatea ne apare ca un mecanism
compensatoriu.
c) Atractia fizica constituie un alt factor al relatiilor intime. Aparenta fizica influenteaza evaluarea altuia
si demonstreaza totodata caracterul irational al unui mare numar de judecati pe care le intreprindem.
Persoanele fizice agreabile au mai mari sanse sa fie cautate, apreciate, evaluate pozitiv. Aceasta atractie
este favorizata de urmatorul mecanism: oamenii care au o perceptie de sine pozitiva se identifica cu cei
care, cred ei, le seamana.

444444444444444444444

CONCEPTUL DE "STRES"

1.1.Etimologie si conceptualizare
Evidentierea unor aspecte ce particularizeaza aparitia, modul de manifestare si urmarile stresului are in
vedere realizarea unei minime cunoasteri a unei atat de dificile problematici care insa incita la a fi
clarificata pentru a putea fi stapanita.

Astazi termenul stres apare tot mai mult si mai des in publicatiile stiintifice, dar si in vocabularul curent,
intrucat istoria aparitiei si evolutiei sale este una relativ recenta.

Cuvantul stres, pe care este nevoie nu numai sa-l intelegem dar si sa-i patrundem semnificatiile, provine
din latinescul "stringere' care inseamna a cuprinde, a imbratisa, a strange, a restrange, a lega, a ciupi, a
indurera, a rani, a jigni si care a dat nastere in limba engleza cuvantului "stress', iar in limba franceza
cuvintelor de "streindre' si "détresse' 1[1].

"Stres' desemneaza o serie de substantive inrudite ca inteles dar cu nuante ce pot diversifica sensul:
incordare, presiune, povara, efort, solicitare, tensiune, constrangere.

Cel care insa l-a introdus pentru prima oara in limbajul stiintific a fost Hans Selye, canadian de origine
austriaca, omul ce a cladit o singura catedrala, creatorul si slujitorul unei singure idei - si ce idee! - aceea
de stres, cu care a revolutionat medicina.

Hans Selye a utilizat acest termen in 1950 spre a desemna un ansamblu de reactii ale organismului fata
de o actiune externa exercitata asupra sa de catre un evantai larg de agenti cauzali - fizici (traumatisme,
arsuri), chimici, biologici (infectii), psihici etc. - constand in aparitia unor variate modificari
morfofunctionale, in special endocrine (hipofiza, suprarenalele). 2[2] In cazul unei actiuni de mai lunga
durata a agentului stresor aceste modificari imbraca forma a ceea ce Selye a numit inca din anul 1936
"sindromul general de adaptare' (SGA).

Acesta cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru ca ele apar la
oricare dintre agentii declansati mentionati), capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptive ale
organismului in fata agresiunii care-i ameninta homeostazia - termen introdus de Cannon.

A stresa, in general, inseamna " orice forta care aplicata la un sistem cauzeaza anumite modificari
insemnate ale formei sale, de obicei cu conotatia ca acea modificare este o deformatie ori o distorsiune.
Termenul este utilizat cu privire la fizic, la presiunea si forma sociala si psihologica'. 3[3]

1GOLU, M. - "Dinamica personalitatii", Bucuresti, Editura Geneze, 1993, p.19

2Cristea, Dumitru (2000) Tratat de psihologie sociala, Editura Pro Transilvania, p. 87

3Ibidem, p. 88
In numeroasele incercari de a defini stresul, indiferent de natura sa, gasim ca nota comuna caracteristica
faptului ca acesta apare pe fondul unei adaptari perpetue a organismului la conditiile sale de viata.

Retinem in acest sens contributiile lui Harold G. Wolff, care impreuna cu colegul sau Hinkle de la
Laboratorul de Ecologie Umana al Scolii Medicale de la Universitatea Cornell au studiat consecintele
stresului asupra supravietuitorilor din lagarele de concentrare naziste si japoneze si pe aceasta baza au
construit o noua definitie a stresului inteles ca: "stare dinamica a unui organism, ca raspuns la o
solicitare de adaptare .deoarece viata insasi impune o adaptare constanta, in asa fel incat toate fiintele
vii sunt in permanenta intr-o stare mai mare sau mai mica de stres'.

Identificarea originii acestui concept, definitiile generale date stresului ne dau posibilitatea de a intelege
mai bine stresul psihic.

Pentru H. Piéron stresul este identic cu agresiunea, cu actiunea violenta exercitata asupra organismului,
de la socul electric sau imersiunea brusca in apa rece pana la socul emotional sau frustrarea acuta.
Bruschetea, intensitatea mare, caracterul amenintator al situatiei ar constitui particularitatile generale
ale conditiei stresante.

O ultima acceptiune a stresului pe care o prezentam, este cea din Dictionarul de psihologie sociala, care
se refera in mod expres la stresul psihic, unde este definit ca "stare de tensiune, incordare si disconfort
determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de
motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme. 4[5]

Retinem astfel, din succintele definitii date, ca stresul a depasit domeniile de abordare specializata ale
biologiei si medicinii (fundamentate admirabil de H. Selye), intrand ca prioritate in campul teoriei si
practicii stiintelor sociale, umane, militare etc.

Din cele prezentate putem considera ca stressul psihic presupune confruntarea individului cu o situatie
care ameninta buna sa stare, integritatea persoanei; subiectiv sau obiectiv, situatia stresanta solicita
organismul pana la sau dincolo de limitele posibilitatilor individului de a-i face fata. Astfel, este necesar
sa avem in vedere cel putin doua aspecte: intai conditia stresanta si doi, starea de stres. Conditia
stresanta consta in cauza producerii stresului, in actiunea tuturor agentilor stresori, iar starea de stres
reprezinta socul emotional, situatia tensionata psihic la nivel individual sau grupal.

Ca stare a tensiunii psihologice, stresul apare astfel ca produs al varietatilor de presiuni si forte cu care
ambianta actioneaza asupra individului deci ca un raspuns dezorganizant al organismului uman si al
colectivitatii sociale la solicitarile mediului. Fiind declansat de factori care actioneaza intens, surprinzator
sau persistent, perceputi sau anticipati ca amenintare, alteori constituit de o suprasolicitare sau
subsolicitare a mecanismelor cognitive si volitive, stresul psihic este caracterizat printr-o prezenta
afectiva pregnanta.

Chiar in conditii optime de echilibru emotional, reactiile emotionale pot fi inadecvate stimulilor,
dezadaptate in situatiile cand capacitatea de rezistenta emotionala este depasita de intensitatea
solicitarilor, de violenta traumelor afective sau de prelungirea si afectarea acestora in timp.

4NEVEANU, P. P. - Dictionar de Psihologie, Bucuresti, Editura Albatros, 1978

Notiunea de stres a cunoscut o evolutie semantica bogata, cu nuantari specifice, cu treceri
spectaculoase dar necesare de la o conceptie fizica la una medicala si apoi psihologica si sociala. Pe
aceasta baza a noului model de abordare putem retine ca stresul psihic: 5[6]

Este un produs al actiunii exercitate de un agent extern, caracterizat printr-o anumita intensitate si
durata;

Apare ca stare psihica individuala sau ca stare psihosociala colectiva, rezultat al actiunii agentului
stresor;

Se naste si se manifesta ca reactie de aparare construita in functie de modul cum functioneaza psihicul
in fata influentelor mediului extern sau chiar a celui intern.

Consideram astfel, ca stresul psihic reprezinta reactia specifica de raspuns la actiunea agentilor care
produc o presiune deosebita asupra fiintei umane.

1.2.Mecanismul producerii

Actiunea fiecarui stimul exterior care actioneaza asupra psihicului nu conduce automat la instalarea
stresului psihic. Interactiunea dintre stimulii cu potential stresor si organismul uman poate conduce la
aparitia stresului psihic in functie de evolutia conditiilor concrete ale acestei relatii si de particularitatile
celor doi membri posibili generatori de stres.

Dezechilibrul emotional reflecta o destructurare neuropsihica (cel mai adesea putin profunda si de
scurta durata), o perturbare in ierarhia functionala a urmatoarelor nivele de integrare: cortical si
subcortical, aparatele neurovegetative (esalonate in trunchiul cerebral), maduva spinarii, ganglionii
vegetativi.

Structurarea pe niveluri de integrare, supraetajate si ierarhizate, a sistemului nervos joaca un rol decisiv
in comportamentul emotional. Impresionanta arhitectura neuronala a scoartei permite realizarea unei
fine analize si sinteze a informatiei fara de care gandirea umana nu poate fi conceputa. Daca se suprima
impulsurile activatoare nespecifice cu care "substanta reticulata' bombardeaza scoarta, aceasta din
urma zace in adormire, complet incapabila de a prelucra mesajele care-i sosesc pe caile "specifice'
(senzitivo-senzoriale).6[7]

Nivelul cortico-subcortical explica reactiile emotionale in aspectul lor comportamental-psihic, in timp ce

etajele inferioare ale esafodajului neuronal asigura baza comuna a reactiilor instinctual-emotionale.

Fiecare etaj in parte elaboreaza raspunsuri locale sau regionale si totodata indeplinesc functia de releu,
in transmiterea, fie ascendenta (spre nivelul suprem de integrare) fie descendenta, a numeroaselor
mesaje implicate in functiile organice, ca si in comportamentul emotional sau instinctual. De asemenea,
aparatul endocrin, dirijat pe de o parte de glanda hipofiza, pe de alta parte, de aparatele
neurovegetative centrale, contribuie cu mesajele sale chimice la mentinerea "homeostaziei generale' si

5Stora, Jean-Benjamin Stresul, editura Meridiane, Bucuresti 1999, p. 32

6Radu-Tomsa, Ion Sanatate si succes prin optimizarea stresului A.I.S.M., Bucuresti

2002, p. 43
la elaborarea reactiilor emotionale legate de rasunetul pe care vibratiile mediului intern il au asupra
centrilor nervosi.

Dezechilibrul emotional reflecta o destructurare neuropsihica, o perturbare in ierarhia functionala a

"nivelelor de integrare' pe care le-am prezentat. Coeziunea intra-psihica slabeste relatiile de
subordonare cortex-subcortex, rational-instinctual care se altereaza, pana la inversarea rolurilor si
preluarea dirijarii comportamentului de catre nivelul inferior de integrare, moment in care se produce
faza de impact a stresului.

In analiza globala a acestui mecanism al producerii stresului psihic, stresorii actionand asupra cortextului
cerebral produc reactii primare de stres la nivelul rinencefalului si reactii secundare de stres la nivelul
sistemului limbic. Nu trebuie sa omitem din explicatie capacitatea exceptionala de adaptare a
organismului care impiedica de cele mai multe ori transformarea stresului intr-o stare regionala sau
generalizata de disfunctionalitate a organismului uman.

Explicatia mecanismului7[8] producerii stresului este necesar a fi completata cu prezentarea fazelor

aparitiei si manifestarii acestuia. Fazele care evidentiaza si alte particularitati ale stresului sunt: de
amenintare, de impact, de indepartare de pericol si cea posttraumatica.

Faza de amenintare, caracteristica unor situatii defavorabile cu care se confrunta subiectul, este
generata de actiunea unor stimuli care pericliteaza integritatea psihologica a acestuia, fara insa a deveni
generatoare de stres. Subiectul are capacitatea rationala si biologica de a gasi solutii de raspuns care
rezolva situatia respectiva, oprindu-i evolutia mai departe catre starea de stres.

Comportamentalistii americani, indeosebi Dohrenwend P.B. si Dohrenwend S.B., au stabilit ca

perceperea stresului de catre indivizi depinde de doua mari categorii de variabile: factorii personali, cum
ar fi pragul senzatiilor biologice si psihologice, inteligenta, capacitatea verbala, tipul de personalitate,
sistemele psihologice de aparare, experienta trecuta si un anumit simt de stapanire a propriului destin;
factorii externi, cum ar fi varsta, nivelul scolar, veniturile, ocupatia profesionala etc. Pentru cei doi
cercetatori, indivizii dotati cu mai multe calitati, calificare si resurse decat altii, sunt mai adaptati sa faca
fata situatiilor stresante.

Faza de impact, constituie stresul propriu-zis, care incepe odata cu momentul in care individul
constientizeaza faptul ca se afla in prezenta unui pericol real sau imaginar, a unei situatii deosebite.
Omul intra in starea de stres daca-si simte amenintat echilibrul, stabilitatea sau integritatea, nu mai este
in masura sa prevada evenimentele si, in loc sa-si mentina orientarea catre ce are de indeplinit o
dirijeaza catre sine. Prezentam in continuare o lista a conditiilor generale care pot declansa stresul:

supraincarcarea prin sarcini multiple si in conditii de criza de timp (deci si de necunoastere a duratei
suprasolicitarilor);

izolarea, monotonia, restrangerea contactului social si a posibilitatii de exprimare si comunicare;

declansarea unor situatii conflictuale;

aparitia acelor situatii care sunt percepute ca amenintari reale sau imaginare, inclusiv a integritatii fizice;

7Hindle, Tim Cum sa reducem stresul RAO, Bucuresti 2001, p. 54

presiunea grupului social (favorabila excesiv sau nefavorabila) in calea activitatii sale, resimtita ca un
sentiment de frustrare;

perturbari bruste ale actiunii unor agenti fizici (termici, zgomot, vibratii etc.), chimici sau biologici (boli
somatice) care scad rezistenta psihica adaptativa a organismului;

ambiguitatea sistemului datorat lipsei de informatii sau prezentei unor informatii neclare sau
contradictorii;

aparitia unor situatii in care subiectul este pus sa dea doua raspunsuri incompatibile sau de a proceda
intr-un mod care contravine propriului model de raportare la realitate;

actiunea agentilor stressori timp indelungat, chiar daca intensitatea acestora este una suportabila.

Daca ne referim numai la durata unui eveniment stresant, constatam ca aceasta este variabila in
efectele sale; in unele cazuri, o experienta scurta dar intensa poate avea un efect devastator,
asemanator celui cauzat de situatiile de stress durabile. Un procent foarte ridicat de perturbatie
nervoasa si mentala a fost constatat, de exemplu, la aviatorii de pe bombardierele britanice, in timpul
celui de-al doilea razboi mondial, dupa 30 de misiuni.

Faza de indepartare de pericol consta in aparitia manifestarilor urmarilor negative, a traumelor psihice
datorate dezorganizarilor produse in faza anterioara si din incercarile repetate de a cauta apropierea si
sprijinul de la o alta persoana sau de la un anumit mediu, ce sunt percepute ca puncte de sprijin
necesare rezolvarii acestor disfunctionalitati. Aceste incercari le putem considera ca semnale ale
incertitudinii si eliminarii starii de soc emotional-dezorganizate si a intrarii cu prudenta, dar intr-un mod
ascendent, intr-o stare de neechilibru emotional performant. De modul in care un conducator sau un
grup social devin in mod real un punct de sustinere depinde posibilitatea reorganizarii personalitatii,
reintoarcerea sa la starea anterioara sau intrarea intr-o noua stare, caracterizata prin noi parametri
calitativi si cantitativi pozitivi ai psihicului.

Faza posttraumatica are drept continut distinct restabilirea functiilor cognitive, motrice si afective ale
psihicului uman. Sunt insa multe situatii in care multe persoane raman afectate psihic, cu stari depresive
sau de irascibilitate, de agresivitate sau cu afectiuni psihiatrice profunde.

Stresul apare deci numai in anumite conditii ale vietii si activitatii omului, cunoaste diferite faze de
manifestare, iar "intrarea' sau "iesirea' din stres constituie o strategie ce individualizeaza fiecare fiinta
umana. Nu putem insa generaliza sub conceptul de stres psihic toate evenimentele emotionale, toate
solicitarile intelectuale si chiar fizice la care este supusa fiinta umana. Prezentarea tipologiei, a
simptomelor aparitiei si manifestarii stresului, ne deschid noi posibilitati in cunoasterea si gestionarea
corespunzatoare a acestuia.

1.3.Tipologie

Mai putin patrunse in vocabularul curent, reliefate de catre Selye in 1973, cele doua tipuri fundamentele
de stres sunt: distresul si eustresul. Traim "oboseala placuta' dupa o activitate fizica sau intelectuala ori
prilejuite de un spectacol bun.

Goupil, Georgette - Hans Selye. Intelepciunea stresului Coresi, Bucuresti 1991, p.

65
Modificarile dispozitionale, trecatoare, de mica amplitudine din cursul zilei, efortul mental moderat din
cursul unei activitati profesionale placute se incadreaza in ceea ce numim eustres.

Eustresul reprezinta o stare psihica cu tonalitate afectiva pozitiva puternic exprimata, care nu dureaza
niciodata in mod cronic. Eustresul nu trebuie confundat cu orice emotie placuta, ca de exemplu:
contemplarea unei gradini inflorite, a unei expozitii de pictura, auditia unei simfonii, parcurgerea unui
text literar etc.

Putem include in eustres emotiile produse de: revederea unei persoane foarte dragi, aflarea reusitei la
un examen, vizionarea unui spectacol comic "epuizant' prin accesele de ras violente si frecvente,
practicarea jocurilor de noroc (fara miza pecuniara), excitatia produsa de actul sexual, fericirea dragostei
impartasite, primirea unor vesti de la cei dragi de catre o persoana aflata in situatii de solicitare psihica
deosebita etc.

Aceste consideratii ne indeamna la a circumscrie aria aparitiei si manifestarii eustresului la utilizarea

psihoterapeutica a acestuia, la realizarea unei conduite antistres, sau mai exact antidistres. A aparut
astfel cel de-al doilea tip fundamental de stres, care este distresul.

Distresul desemneaza starea psihica cu tonalitate afectiva negativa, cu efecte nocive asupra persoanei.
De fapt aspectele prezentate anterior si altele ce fac obiectul stresului se refera la aceasta acceptiune a
stresului. In literatura distresul acopera in general sfera notiunii de stress si din acest motiv noi vom
folosi cuvantul stres numai pentru aceasta semnificatie (de distres).

1.4.Simptome ale aparitiei si manifestarii

Gama tulburarilor psiho-comportamentale specifice producerii stresului psihic este larga si nuantata,
determinata atat de natura agentului stresor si de posibilitatile personalitatii individuale cat si de
conditiile concrete, conjuncturale, in care se instaleaza stresul psihic.

In tabelul 1 prezentam principalii indicatori de evaluare si modificarile psiho-comportamentale specifice

acestora pentru situatiile de stres.

Tabloul modificarilor psiho-comportamentale ale stresului psihic ne prezinta o gama diversificata a

acestora de la tulburari afective (manie, frica, groaza, depresie psihica etc.), ale proceselor cognitive
(stari confuzionale, lapsusuri neasteptate etc.) si pana la cele comportamentale (mimico-gestual si
vocal), de la simpla dezorganizare a activitatii si pana la raspunsuri de tip agresiv, ori-dimpotriva de
"blocaj', "impietrire' etc.

Nr. crt.Indicator de evaluare Modificari psiho-comportamentale

Mimica - crispata, anxioasa, depresiva :
tensiune musculara: incordare, lesin;

Modificari musculare dureri musculare;

c) miscari involuntare: tremur, ticuri "emotionale'

 a) stres psihic acut (a1)

- conduite active:

- euforic (logoree):

- excitatie - furie

- agitatie motorie

- conduite pasive(a2) - blocaj (groaza, furie, manie)

- ameteli

- conduita paradoxala = a1 + a2

b) stres psihic cronic

Comportament - agresivitate, pasivitate

- randament profesional scazut

- producerea unor accidente

- relatii deteriorate cu grupul

- abuz de cafea, tutun, alcool

- consum de droguri

a)      frecventa respiratiei (marire, micsorare ritm)

Constante
b)      puls (accelerat, inconstant, scazut)
cardio-respiratorii
c)      tensiune arteriala (cresteri, colaps)
tulburari vasomotorii (eritem, paloare), transpiratie

modificari ale vocii (disfonie, stridenta etc.) tulburari de glutitie

Alte tulburari
greturi-varsaturi (chiar fara continut alimentar), colici, diaree
neuro-vegetative
frigiditate, impotenta (tulburari de dinamica sexuala)
de stres (acut sau cronic)
senzatia de sufocare

lipsa poftei de mancare

 tulburari de atentie si memorie, confuzii

instabilitate excesiva, astenie

afecte: plans, ras paradoxal

anxietate, depresie, insomnie, cosmaruri

Tulburari psihice nehotarare, decizii contradictorii sau pripite

creativitate scazuta, blocaj ideational

sincope si incoerenta verbala

distorsiuni ale perceptiei

colapsuri cognitive etc.

Tabel nr.1. Indicatori si forme de manifestare ale stresului 8[10]

1.5.Clasificarea agentilor stressori

Agentii stresori se clasifica:

a)      Dupa numarul, gradul de asociere si caracterul principal-secundar, distingem:

a.1. Dupa numar:

agenti stresori unici (de exemplu zgomotul pregatirii de foc executate de inamic cu tendinta de
prelungire ori survenit brusc, in cursul noptii);

agenti stresori multipli actionand in doua sau mai multe ipostaze (de exemplu utilizarea zvonului
inaintea, pe timpul si dupa incheierea unei actiuni).

a.2. Dupa asociere:

agenti stresori convergenti (de exemplu o persoana este supusa actiunii de influentare psihologica;

agenti stresori situationali (de regula apar in conditii diferite si au impact complex din punct de vedere al
semnificatiei, datorat prelucrarii sumare, uneori eronate a factorilor de stres; o situatie in acest sens o
constituie supradimensionarea puterii unui oponent, desi in realitate acesta dispune de resurse
corespunzatoare in cantitate si de calitate la nivel corespunzator).

a.3. Dupa profunzimea afectarii psihice

agenti stresori principali (de exemplu ramanerea in lupta la incercuire o perioada mai indelungata sau
pierderea a peste jumatate din numarul camarazilor de arme din propria subunitate);

8Stora, Jean-Benjamin Stresul, editura Meridiane, Bucuresti 1999, p. 76

Goupil, Georgette - Hans Selye. Intelepciunea stresului Coresi, Bucuresti 1991, p.

65
agenti stresori secundari, de interferenta sau de adaugire la actiunea primilor (zgomotele de pe timpul
noptii sau primirea unei vesti neplacute de acasa dupa o actiune militara nereusita).

b) Dupa numarul indivizilor afectati:

- agenti stresori cu semnificatie strict individuala (exemplu: stresul psihic ce apare prin nesatisfacerea
prelungita a unor trebuinte fiziologice - in aceasta situatie poate fi un luptator ce executa o misiune
individuala care are o sete deosebita, fara perspectiva imediata de a o satisface, sau un luptator care nu
mai are munitie si sansele de a o primi sunt minime);

- agenti stresori cu semnificatie colectiva la nivelul grupei, plutonului sau al unitatii din care fac parte (de
exemplu pierderea legaturii cu esalonul superior si cu vecinii).

c. Dupa natura agentilor stresanti:

c.1. Agenti stresori biologici

surmenaj, oboseala, epuizare;

sete, foame, lipsa relatiilor sexuale;

privare de somn si senzoriala;

ritmuri circadiene intrerupte;

actiuni pe timp de noapte;

raniri, arsuri;

conditii de clima deosebite (frig, caldura mare);

zgomotul puternic si prelungit;

boli venerice si tulburari sexuale;

consum exagerat de droguri si alcool;

alte boli.

c.2. Agenti stresori intrapsihici:

teama de moarte, de schilodire si mutilare;

increderea sau neincrederea in sine;

teama de neprevazut si necunoscut;

teama de a ramane izolat;

libertatea de actiune prea mare sau de restrangere excesiva a acesteia;

increderea (neincrederea) in propria pregatire;

pierderea sperantei si a credintei;

dorinta de a onora obligatiile fata de colegi;

nelinistea, teama, frica, panica;

c.3. Agenti stresori socio-culturali:

situatii conflictuale in cadrul colectivitatii;

schimbarea colectivitatii;

coeziunea grupului;

competenta sefului;

zvonul, manipularea, dezinformarea;

climatul psihosocial;

lipsa de informatii sau existenta unor informatii contradictorii;

modul de realizare a circulatiei informatiilor si a accesului la cea necesara si corecta;

Factori ce afecteaza rezistenta la stres

Cu totii suntem afectati intr-un moment sau altul de stres, mai ales in conditiile fenomenului economiei
romanesti, specifice perioadei de tranzitie. Desi stresul nu este nici pe departe un fenomen nou, totusi,
acesta capata tot mai mult caracter globalizat si afecteaza atat toate tarile, toate categoriile socio-
profesionale, cat si familia si societatea in general.

Factorii ce afecteaza vulnerabilitatea la stres pot fi: personalitatea, varsta, sexul, nivelul de dezvoltare
economica etc.

M.Friedman si R.H.Rosenman, cardiologi americani, in urma cercetarilor efectuate, au aratat ca exista o

stransa legatura intre stres, frecventa bolilor cardio-vasculare si tipul de personalitate, identificand
totodata doua tipuri majore de personalitate A si B si un tip intermediar, AB. 9[12]

Personalitatea afecteaza in mod frecvent modul in care individul va raspunde la stres si de asemenea,
modifica impactul stresului asupra organismului. Pentru unii oameni stresul face parte din viata lor.
Oricine a vazut astfel de persoane care isi privesc tot timpul ceasul in mod nervos sau care, pe sosea,
claxoneaza cu disperare din autoturism.

Persoanele care se comporta astfel sunt reprezentanti ai tipului A de personalitate, o structura

caracterizata prin neliniste, agitatie si un stil de lucru contra-cronometru. Spre deosebire de acestia, o
persoana care manifesta tipul B de comportament este in general lent, contemplativ si relaxat.

Persoanele ce aprtin tipului A se concentreaza spre realizari superioare, sunt foarte competitivi,
intoleranti si, chiar, agresivi cand intampina dificultati. Totusi, in exces, tipul A - denota nivele ridicate de
stres, conducand astfel la probleme legate de sanatate. In unele studii realizate pe femei, cele cu tip A de
9T. Zorlentan, E.Burdus, G. Caprarescu, op.cit., p.144.
Alfred B.Heilbrun Jr si Eric B.Friedberg, Type A Personality Self Control
and Vulnerability to Stress, Journal of Personality Assessment 52, no.3
(1988), citat in Marvin R.Lery, Mark Dignam, Jenet H.Shirreffs, "Targeting
comportament au fost gasite cu o rata de 4 ori mai ridicata decat cele din tipul B, in ceea ce priveste
bolile cardiace.

Nu toti specialistii din domeniul stresului agreeaza ideea ca cele doua tipuri in aceasta maniera pot fi
conexate cu sau fara prezenta problemelor de sanatate. Unii experti au identificat o trasatura de
personalitate, numita - serie de caracter ce poate atenua efectele stresului. Indivizii puternici manifesta
trei trasaturi fundamentale ale personalitatii, ei tind sa devina puternic implicati in ceea ce fac,
actioneaza de obicei cu convingerea ca prin munca lor vor face ceva diferit si percep majoritatea
schimbarilor din viata ca fiind benefice si normale pentru dezvoltarea personala.

Datorita sentimentului lor puternic de eficienta de sine, indivizii cu personalitate puternica sunt capabili
sa reziste la stres. Unii specialisti considera ca taria de caracter actioneaza ca un tampon impotriva bolii.
Caracterul puternic, ca trasatura de personalitate se coreleaza cu o tensiune arteriala scazuta, nivel
scazut de acizi grasi in sange, tensiune psihologica redusa si o stare de fericire accentuata.

Din administrarea numeroaselor teste de personalitate au rezultat trei caracteristici ale caracterelor tari

Acordul. Sunt devotati muncii lor, familiei, cat si altor valori importante.

Controlul. Au un sentiment de control propriu asupra vietii lor.

Provocarea. Abordeaza modificarile vietii ca ocazii de autotestare.

Varsta. Din cercetarile efectuate pe un esantion de manageri cu varste cuprinse intre 30-60 ani a reiesit
faptul ca acestia resimt in familie influentele stresului organizational, in proportii variabile si dependente
de grupele de varsta10[15]:

Ø      58% din cei cuprinsi in grupa de varsta 30-40 ani;

Ø      46% din cei aflati intre 41-50 ani;

Ø      38% cei peste 50 ani.

Cu alte cuvinte, presiunile din partea familiei vin tocmai in perioada, la varsta la care persoana
respectiva se afla pe curba ascendenta a aspiratiilor profesionale si a potentialului de munca.

S-a demonstrat faptul ca, in general, varstele tinere (pana in 40 de ani) datorita capacitatii sporite de
rezistenta a organismului actioneaza ca un amortizor al stresului.

Wellness: The Core", Mc Graw Hill, Inc, 1992.

Deborah J. Weibe, Debra Moehle McCallum, Health Practices and
Hardiness as Mediators in the Stress-Illness Relationship, Health
Psychology 5, no.5 (1986), in lucrarea Marvin R.Lery, Mark Dignam, Jenet
H.Shirreffs, "Targeting Wellness: The Core", Mc Graw Hill, Inc, 1992.
10T.Zorlentan, E. Burdus, G. Caprarescu, op.cit., p.145.
Agentii stresori specifici organizatiei genereaza o tensiune nervoasa ce afecteaza personalul angajat
indiferent de sex. Totusi o diferenta exista, si anume in modul de reactie. In stare de stres, femeia poate
deveni pasiva, dezorientata, marcata de un puternic sentiment de vinovatie, manifestand tendinta de
subapreciere si retragere. Raspunsul la stres al barbatului este diferit, acesta reactionand prin
agresivitate, nervozitate, desconsiderarea normelor si valorilor sociale, manifestand tendinta evidenta
de defulare si de a se descarca nervos.

In cazul in care femeia detine o functie de conducere, s-a putut observa existenta unor situatii specifice
ce se pot transforma cu usurinta in agenti stresori, si anume 11[16]:

conflictul de rol profesional si familial generat de dorinta de a rezolva sarcini multe si foarte diferite;

absenta sustinerii atat din partea familiei, cat si din partea colegilor sau a persoanelor de sex feminin
subordonate;

posibilitatile reduse de relaxare dupa o zi de munca, comparativ cu cele ale barbatilor, fapt ce provoaca
oboseala fizica etc.

Daca in urma cu cativa ani categoriile profesionale considerate prin definitie stresante erau: pilotii de
incercare, controlorii de trafic aerian, cosmonautii, lucratorii de la caile ferate si medicii, mai ales
chirurgii; astazi, lista s-a marit adaugandu-se printre altele: managerii si economistii. In cadrul
organizatiilor, angajatii din compartimentele de contabilitate, desfacere si aprovizionare sunt mult mai
expusi stresului organizational decat cei din alte compartimente.

Referitor la nivelul de calificare se poate spune ca spre deosebire de muncitorii necalificati, persoanele
cu studii superioare sunt supuse frecvent conflictelor de rol, tolerand cu greu ambiguitatea rolului.

Un studiu interesant a fost efectuat de catre compania Gallup vizand relatia dintre stres si dimensiunea
organizatiei.12[17] Studiul s-a derulat pe un esantion de 845 manageri americani grupati dupa
dimensiunea organizatiei, rezultatul acestuia indicand faptul ca relatia dintre nivelul stresului managerial
si marimea organizatiei este invers proportionala.

1.6.1.Efectele stresului

In conditii de normalitate, oamenii trebuie sa-si gaseasca echilibrul si raspunsuri noi fata de situatii noi.
Stresul nu este neaparat un fenomen negativ si, de aceea poate constitui o greseala concentrarea doar
asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor
motivational sau poate fi un instrument in dobandirea unei adaptari dinamice la noi situatii.

Daca sanatatea este considerata un echilibru dinamic, stresul este o parte a acestuia. Nu exista stare de
sanatate fara o interactiune cu alti indivizi sau cu alte medii. Doar stresul excesiv devine patologic.

De aceea, unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal si necesar, atat la serviciu cat si in afara lui. In
cazul in care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce
poate conduce la imbolnavire fizica si tulburari psihologice. In contextul organizational, aceasta
genereaza adesea adaptari inadecvate la situatii.

11T. Zorlentan, E. Buruds, G. Caprarescu, op.cit., p.146.

12T. Zorlentan, E. Burdus, G. Caprarescu, op.cit., p.145.
Din timpuri stravechi, fiintele umane au dezvoltat genetic o reactie la amenintari si presiuni, ca obiectiv
primordial in pregatirea lor pentru activitati fizice intense, de tipul "lupta sau fugi".

Acest fapt implica o accelerare a ritmului cardiac, cat si a respiratiei si irigarea accentuata a musculaturii.
Eliberarea adrenalinei si noradrenalinei ridica nivelele de glucoza si de acizi grasi liberi in fluxul sanguin,
pentru a asigura mai multa energie.

Nivelul ridicat de stres, vatamator, conduce la o varietate de tulburari si boli. Acestea includ o plaja larga
de consecinte patologice, ce se intind de la oboseala cronica la depresie, si includ: insomnia, anxietatea,
migrene, accese emotionale, alergii, abuz de alcool si tutun.

Pe termen lung, stresul poate contribui la declansarea hipertensiunii si, ca o consecinta la dezvoltarea
bolilor de inima si cerebro-vasculare, cat si la ulcer peptic, boli inflamatorii ale vezicii si probleme
musculo-scheletale. De asemenea, poate altera functiile sistemului imunitar care, in cele din urma, pot
facilita dezvoltarea formelor de cancer. Luate laolalta, aceste tulburari sunt responsabile pentru o mare
parte de boli, decese, infirmitati si spitalizari.

Oamenii cred ca ei sunt suficient de bine adaptati la stres, dar in lupta de rezistenta sau de realizare a
adaptarii la agentul stres, ei sunt adesea inconstienti de compromisurile pe care le fac. Oamenii nu
constientizeaza stresul generat de situatii de genul a ajunge prea tarziu la o intalnire importanta sau a
presta o munca fizica dificila la temperatura ridicata. Ei considera ca se pot obisnui la o luminozitate
scazuta, galagie, vizibilitate redusa si la conflicte continue in familie sau la locul de munca.

Pe termen scurt stresul poate avea efecte negative asupra comportamentului unei persoane, avand ca
rezultat incapacitatea de a actiona in modurile de promovare a unei stari de sanatate.

Pe termen lung, stresul poate afecta in mod serios o perioada deja vulnerabila la boala si imbolnavire.

Exista persoane pentru care stresul reprezinta un factor puternic energizant. Aceste persoane dispun
nativ sau si-au dezvoltat prin antrenament rezistenta la stres si pot fi remarcate dupa urmatoarele
trasaturi: siguranta de sine in diferite situatii; schimbarea este considerata nu ca o amenintare, ci ca o
provocare la competitie; capacitatea de a-si asuma riscuri; implicarea profunda in viata profesioanla si
personala; flexibilitatea in opinii si in actiuni; constientizarea faptului ca nu pot schimba situatiile
stresante, dar le pot accepta si depasi etc.

Efectele potentiale ale stresului pot fi grupate in cinci mari categorii, si anume 13[18]:

efecte subiective: anxietate, agresiune, apatie, plictiseala, oboseala, indispozitie, scaderea increderii in
sine, nervozitate, sentimentul de singuratate;

efecte comportamentale: predispozitie spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, tendinta de a manca
si/sau de a fuma excesiv, comportament impulsiv;

efecte cognitive: scaderea abilitatii de a adopta decizii rationale, concentrare slaba, scaderea atentiei,
hipersensibilitate la critica, blocaje mentale;

efecte fiziologice: cresterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale, uscaciunea gurii, transpiratii reci,
dilatarea pupilelor;

13T. Zorlentan, E. Burdus, G. Caprarescu, op.cit., p.148.

efecte organizationale: absenteism, productivitate scazuta, izolare, insatisfactie in munca, reducerea
responsabilitatii, reducerea loialitatii fata de organizatie, demisii.

Stresul si comportamentul Impactul stresului asupra unei persoane se poate manifesta intr-o varietate
de forme. Dupa cum am mentionat anterior, stresul poate afecta modul in care individul abordeaza
boala si raspunde la starea de disconfort. De asemenea, stresul face ca o persoana sa devina iritabila,
retrasa, precauta, energica, optimista, aceasta depinzand de natura stresului, daca este negativ sau
pozitiv. In timp ce eustresul poate avea efecte benefice, distresul poate conduce la comportamente cum
ar fi: abuzul de drog si abordarea unor conduite ce pot duce la vatamari. Aceste comportamente, cat si
altele asemanatoare reprezinta modalitati negative de solutionare a stresului.

Pentru a se elibera de stres, multi oameni recurg la droguri, tutun, alcool etc. Totusi, stresul nu trebuie
sa conduca neaparat la abuz. Consumul de bautura este considerat o reactie la/sau mijloc de solutionare
a evenimentelor de stres major, tipice unei grupe de varsta, cum ar fi: pensionarea sau decesul
partenerului de viata. Totusi, observatii atente realizate asupra persoanelor sugereaza ca acelea care au
reusit in general in controlul stresului, nu recurg la astfel de strategii.

Stresul poate afecta si comportamentul alimentar al persoanei. Unele persoane tind sa manance mai
putin, atunci cand se simt stresate, in timp ce altele recurg la mese supradimensionate. Pentru o
perioada de timp aceasta nu constituie o problema, dar stresul cronic poate contribui la problemele de
greutate cat si la problemele asociate unei diete si alimentatii sarace. Observatiile au aratat ca unele
alimente activeaza productia de endorfine in creier ceea ce diminueaza stresul si disconfortul.
Cercetarile14[19] au sesizat ca, cu cat o persoana se situeaza mai mult timp sub actiunea stresului, cu
atat mai ridicat va fi nivelul de endorfine in sange. Natura acestor conexiuni este inca neclara, dar ele
sugereaza posibile legaturi intre endorfine si pofta pentru anumite alimente.

Stresul poate afecta comportamentul si prin cresterea riscului la accidente. De exemplu, capacitatea de
sofat a unei persoane se poate deteriora daca persoana se situeaza sub un stres sever. In mod similar,
lipsa de concentrare poate fi periculoasa in sensul ca aceasta cauzeaza persoanei neglijarea factorilor de
risc in mediul sau.

Comportamentul suicidal poate fi corelat cu stresul. Stirile cotidiene ne semnaleaza ca majoritatea

suicidelor in randul tinerilor sunt precedate de evenimente stresante, evenimente de genul problemelor
cu legea, intreruperea unei prietenii si probleme acasa sau la scoala.

Stresul si boala Daca o persoana are deja o boala, cum ar fi o boala de cord sau o forma de diabet,
atunci accentuarea tensiunii musculare si cresterea nivelului de zahar din sange, generate de stres, pot
agrava aceste suferinte. Studiile au aratat ca stresul prelungit este corelat cu debutul unei boli sau
maladii. Gradul in care stresul contribuie la dezvoltarea bolii este inca neclara. Aceste probleme raman
inca in studiu.

Daca cercetarile au demonstrat o puternica corelatie intre stres si anumite raspunsuri fizice si fiziologice,
totusi, nu s-a dovedit o relatie directa de cauza - efect. Asa ca nu se poate concluziona ca stresul insasi
genereaza de fapt oricare dintre bolile specifice. Exista dovezi consistente ca stresul poate elimina
capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu boala, ca in cazul infectiilor virale, a maladiilor in care

14Paul Raeburn, Eater's High, American Health, (Dec.1987), in lucrarea Marvin R.Lery,
Mark Dignam, Jenet H.Shirreffs, "Targeting Wellness: The Core", Mc Graw Hill, Inc, 1992.
sistemul imunitar nu functioneaza la parametri si astfel sunt atacate tesuturile (maladii de
autoimunizare si unele forme de cancer). Mai mult decat atat, se cunoaste ca stresul poate afecta modul
in care indivizii abordeaza boala, cum ar fi modul lent sau rapid in recunoasterea faptului ca ceva nu este
in regula sau alterarea modului in care reactioneaza la disconfort.

Plecand de la aceste consideratiuni se pot face unele conexiuni dintre stres si diferite maladii.

Hipertensiunea. Deoarece tensiunea arteriala a unor indivizi se ridica uneori in reactiile la un stresor,
cercetatorii au suspectat o posibila legatura intre stres si hipertensiune. Hipertensiunea cronica - stare
anormala sustinuta prin tensiune arteriala inalta ce poate conduce la boala cardiovasculara - este
apreciata ca fiind legata de stres. Studiile au dezvaluit ca indivizii ce au lucrat sub mare presiune
psihologica (de exemplu, pilotii de aeronave) si acei care sunt expusi la stresul sustinut al mediului
(persoanele care lucreaza in locuri cu nivele ridicate de zgomot) tind sa dezvolte o tensiune arteriala mai
ridicata decat acele persoane care traiesc si muncesc intr-o atmosfera mai putin incarcata de tensiune.

Bolile de inima. Se considera ca stresul este un factor ce contribuie la instaurarea bolii de inima. S-a
identificat prin observatii sistematice ca exista legaturi ce pot fi explicate intre boala de inima si anumite
comportamente de tip A, ce deja au fost asociate cu nivele ridicate de stres. Astfel s-ar putea spune ca
personalitatea predispusa la boala coronariana este una care suspecteaza motivele altora, se simte in
mod frecvent furioasa si isi exprima ostilitatea netinand cont de sentimentele acestora.

Unii cercetatori nu sunt convinsi ca nu exista o legatura intre comportamentul de tip A si boala de cord.
Astfel, studiile15[20] acestora sugereaza ca factorii de risc pentru boala de cord nu ar avea legatura cu
tipul A si cu agresiunea, ci cu problemele emotionale cum ar fi: incapacitatea de a percepe si verbaliza
emotiile negative (de exemplu, exprimarea furiei) si de a le solutiona in mod eficient.

Se pare ca, desi stresul poate fi un factor secundar in incidenta bolii de inima, el totusi nu trebuie
subestimat.

Cancerul. Rolul stresului in dezvoltarea cancerului este foarte mult dezbatut. Exista informatii ca
tensiunea psihica poate juca un rol in debutul cancerului la anumite persoane ce pot fi predispuse sa
dezvolte aceasta maladie. Desi unii cercetatori nu sunt inca convinsi ca anumite emotii sau trasaturi de
personalitate pot accentua riscul persoanelor pentru cancer, totusi posibilitatea unei astfel de relatii
este inca in studiu. Alti cercetatori, de la Centrul de Oncologie din New York, au concluzionat ca starile si
trasaturile psihologice pot afecta transformarea celulelor normale in celule canceroase. Ei au identificat
trei tipuri de factori de risc: stresul, trasaturile de personalitate (sau stilurile de solutionare) si obiceiurile
personale, de exemplu: fumatul.

Este cu totul acceptat ca odata ce individul este diagnosticat ca avand cancer, starea emotionala a
acestuia se va constitui intr-unul din factorii ce determina reusita tratamentului. Registrele
medicale16[21] contin nenumarate rapoarte ale pacientilor care considera ca o vor lua de la inceput sau
au descoperit ceva pentru care sa traiasca si au ajuns in remisie (stare in care simptomatologia dispare)

15Liisa Keltikangas Jarvinen, Jaana Jokinen, Type A Behavior, Coping Mechanisms and
Emotions Related to Somatic Risk Reactins of Coronany Heart Disease in
Adoloscents, Journal of Psychosomatic Research 33, 1989.
16Gotthard Booth, Psychobiological Aspects of Spontaneous Regressions of Cancer,
Journal of the American Academy of Psychoanalysis, 1973 si, Theodore R.Miller,
Psychophysiologic Aspects of Cancer, Cancer 39, 1977.
ori s-au refacut complet. In alte cazuri, la acei pacienti care erau in remisie, traumele emotionale severe
au fost asociate cu reaparitia cancerului.

Bolile infectioase si sistemul imunitar. Prin alterarea sistemului nervos si a celui hormonal, stresul
persistent creeaza intr-un fel climatul fertil pentru maladie. Nu se cunoaste mecanismul exact. Stresul
poate avea un efect direct asupra sistemului imunitar - grup de mecanisme din organism ce lucreaza
laolalta pentru a lupta cu infectia - prin reducerea capacitatii sale de functionare eficienta.

De asemenea, stresul poate actiona in maniera indirecta asupra rezistentei organismului la infectie. Daca
persoana are o alimentatie saraca isi neglijeaza intretinerea fizica, nu doarme, fumeaza sau bea prea
mult sau manifesta o conduita prin care isi poate periclita sanatatea.

Persoanele care au inregistrat stres psihologic pe termen lung ca rezultat al evenimentelor stresante in
viata, tind sa manifeste modificari imunologice ce pot conduce la infectii cat si la maladii maligne. Chiar
daca cineva s-a imbolnavit, evolutia bolii depinde totusi de agentii vatamatori la care persoana a fost
expusa si de starea de sanatate a persoanei inainte de evenimentul de viata stresor.

Formele de diabet si ulcerul (digestiv). Atat diabetul cat si ulcerul au conexiuni directe cu stresul. In cazul
formelor de diabet, atunci cand stresul genereaza cresterea nivelului de glucoza in sange, celulele
pancreatice reactioneaza, producand insulina, un hormon ce ajuta la reglarea nivelului de glucoza in
sange. Stresul cronic poate distruge aceste celule, care nu pot fi inlocuite, eliminand sever capacitatea
pancreasului de a elabora insulina necesara pentru a controla nivelul glucozei in sange. Acest fapt are ca
rezultat un risc crescut pentru declansarea diabetului in special la acei indivizi care au predispozitie
genetica la boala.

Ulcerul digestiv este o inflamare in "captuseala" stomacului, cauzata prin secretia excesiva de acid
gastric, producand in mod frecvent durere severa si putand genera sangerari daca peretele stomacului
se perforeaza. Chiar daca inca nu se cunoaste cauza ulcerelor digestive, se accepta in general ca stresul
poate agrava aceasta stare.

Astmul si alergiile. Deoarece stresul afecteaza raspunsul imunologic al organismului, acesta a afost
asociat cu astmul si alte alergii, cum ar fi febra fanului. Aceste stari rezulta adesea din reactia sistemului
imunitar al organismului la un agent de invadare. Organismul invadat produce lanturi de evenimente
prin care organismul produce substante denumite anticorpi, care, la randul lor stimuleaza eliberarea
substantelor chimice ce vor genera modificarea fiziologica, multe fiind poate mult mai iritante si
vatamatoare decat agentul de invadare original.

Dereglari ale pielii. Se considera ca stresul agraveaza cateva aspecte ale pielii, cea mai severa fiind
eczema. Aceasta stare de inflamare17[22] este caracterizata prin inrosire, mancarime si leziuni create de
transpiratie ce devine crusta sau intarita. Eczema poate dispare sau persista cateva luni sau chiar ani.
Medicii au observat ca, atunci cand nivelul de stres este ridicat, eczema sau alte tulburari ale pielii se
extind.

Tulburari mentale. Stresul genereaza framantari emotionale, care pot agrava dereglarile emotionale
existente. Totusi este dificil de stabilit rolul stresului in producerea tulburarilor emotionale si mentale.

17Dennis G.Brown, Stress as a Precipitant Factor of Eczema, Journal of Psychosomatic

Research 16, 1972.
In zilele noastre exista numeroase teorii despre posibilele relatii dintre stres si disfunctia mentala.
Observatiile au evidentiat o incidenta ridicata a evenimentelor de stres major din viata cu putin timp
inainte de debutul schizofreniei, depresiei si tulburarilor non-psihotice. Unele teorii presupun ca unii
indivizi se nasc cu predispozitie la tulburarile mentale, care pot transpare sub actiunea unui stres
neobisnuit.

1.6.2.Stresul si depresia

In societatea moderna depresia majora constituie una din cele mai intalnite tulburari de natura
psihiatrica. Nu numai ca depresia are efecte devastatoare asupra planului afectiv al individului dar,
tulburarea insasi reprezinta o provocare majora pentru sistemul de sanatate publica. De aceea, s-au
dezvoltat o multime de studii pentru identificarea factorilor de risc ale depresiei majore. Aceste studii au
evidentiat puternica contributie a factorilor constitutivi in dezvoltarea depresiei majore, inclusiv baza
genetica, sexul si trasaturile de personalitate.

Ideea unei determinari genetice a depresiei este sprijinita puternic de descoperirile realizate asupra
gemenilor si adoptiilor cat si din observatiile asupra persoanelor cu depresie in istoricul familiei, fapt
care ar conduce la dezvoltarea depresiei. De asemenea, s-a aratat ca femeia manifesta de doua ori mai
multe sanse fata de barbat sa dezvolte depresie majora iar trasaturile de personalitate ale nevrotismului
predispune la depresie.

Pe langa dovezile referitoare la predispozitia constitutionala in dezvoltarea depresiei majore, a fost emis
si rolul predominant al factorilor de mediu in ceea ce priveste patogeneza tulburarii .

Numeroase studii au investigat relatia dintre stresul psihosocial si dezvoltarea depresiei majore. Multe
dintre acestea au conceptualizat stresul psihosocial din prisma evenimentelor majore ale vietii intr-un
cadru de timp dat. Evenimentele majore ale vietii pot fi definite ca "momente de cumpana"care induc
modificari in cursul vietii si care implica adaptarea individului. Astfel, evenimentele majore ale vietii sunt
fapte distincte de frecusurile zilnice minore cat si de formele cronice ale stresului psihosocial. Utilizand
scale de evaluare a evenimentelor majore din viata, numeroase studii au evidentiat o asociatie intre
expunerea la evenimentele de viata, stresante, si instaurarea episoadelor de depresie majora. Pe langa
descoperirile reliefate din cercetarea evenimentelor vietii, anumite studii au inregistrat asociatii intre
stresul cronic, cum ar fi stresul organizational si dificultatile conjugale si, instaurarea depresiei.
 (Nota: CRF= Factor de eliberare a corticotropinei

Fig.1 Reprezentare schematica a rolului stresului in dezvoltarea depresiei 18[23].

Costul stresului

Pe langa efectele potentiale ale stresului asupra starii de sanatate si buna dispozitie a indivizilor, stresul
manifesta si un impact economic si social. Stresul poate diminua performantele si productivitatea la
locul de munca, afectand astfel evolutia afacerii si in cele din urma, economia ca intreg. De asemenea,
poate contribui la sustinerea tensiunilor societatii care se manifesta prin frustrari indreptate impotriva
liderilor si a altor autoritati, cat si prin intoleranta si nerabdarea indreptata fata de ceilalti parteneri.

Costul economic

Stresul economic reprezinta in Romania una din racilele majore. Printre cauzele acestuia identificam
slaba implicare in luarea deciziilor, executia unui volum mare sau prea mic de munca, obiective de
munca neclare si confruntarea cu solicitarile conflictuale, toate pe fondul unei economii distruse.

Pentru Romania nu exista statistici asupra costurilor stresului ocupational. Referindu-ne la tari
dezvoltate (S.U.A.), costul stresului economic la nivelul anului 1999 era de 150 miliarde $. In S.U.A. orice
zi de munca inregistreaza 1 milion de muncitori absenti de la locul de munca datorita tulburarilor legate

18Radu-Tomsa, Ion Sanatate si succes prin optimizarea stresului A.I.S.M., Bucuresti

2002, p. 98
de stres, si anume: dureri de cap, dureri de spate, ulcere, insomnie, anxietate, depresie, probleme de
cord, hipertensiune si probleme gastrointestinale.

Uniunea Europeana estimeaza ca stresul afecteaza cel putin 40 milioane de muncitori din spatiul celor
27 state membre, iar costurile Uniunii se ridica la cel putin 20 de miliarde dolari anual. 19[24]

".Este ingrijorator sa constatam ca 26% din populatia activa care a inregistrat vatamari, stari de
indispozitie, boala, au suferit din cauza stresului in ultimele 12 luni si ca acest procent se accentueaza
simtitor in anumite sectoare (de exemplu, 47% din mediul financiar si al asigurarilor si 44% din domeniul
educatiei)."20[25]

19Guidance on work-related stress: Spice of life - or kiss of death European

Commission, Directorate-General for Employment and Social Affairs
20The1995 Australian Workplace and Industrial Relations Survey (AWIRS 95),
National Occupational Health and Safety Commission, Australia
 (Sursa: Stress at Work, National Institutute for Occupational Safety
and Health (NIOSH), USA)

Problema specifica actuala la locul de munca este oboseala cronica, sindrom caracterizat prin epuizare
fiziologica si emotionala si adesea generat prin frustrare la nivel cronic, de locul de munca cuplat cu
volumul prea mare sau prea mic de munca.

Simptomele includ:21[26]

Cresterea consumului de alcool, cafea si chiar droguri;

Depresie, respectul de sine scazut, pesimism si singuratate;

Cresterea absentismului, a intarzierilor;

Oboseala, iritabilitate, tensiune musculara si probleme stomacale;

Pierderea simtului umorului si accentuarea sentimentului de vinovatie.

Stresul corespunzator locului de munca nu trebuie considerat neaparat rau. Daca tensiunea si stresul
asociat unui post sunt directionate constructiv, afacerile si persoanele implicate pot obtine beneficii.
Intr-o anume masura, stresul caracteristic unui post poate stimula gandirea creativa, poate facilita
performanta si cresterea productivitatii muncii.

Costul social

Stresul nu inregistreaza doar un cost economic, ci si un cost social. Societatea romaneasca aflata in plin
proces de stratificare contine o diversitate de indivizi si grupuri de oameni a caror trebuinte si dorinte,
atitudini, convingeri si moduri de viata difera (din ce in ce mai mult) si uneori se confrunta. Stabilitatea
unei societati depinde si de mentinerea unui echilibru acceptabil intre aceste grupuri. Totusi, stresul
poate distorsiona acest echilibru.

Daca stresul devine cronic, efectele sale pot afecta mecanismele societatii, ducand la tensiuni crescute
intre oameni si la accentuarea frustrarii fata de autoritatile si institutiile statului de drept.

Deoarece stresul este atat de raspandit, acesta determina un cost ridicat pentru indivizi, companii,
organizatii, cat si pentru societate in ansamblu.

21Radu-Tomsa, Ion Sanatate si succes prin optimizarea stresului A.I.S.M., Bucuresti,

2002, p. 88
Pentru individ, pe langa impactul devastator al deteriorarilor severe ale starii de sanatate la care ne-am
referit, poate conduce la scaderea eficientei in munca, cum ar fi pierderea oportunitatilor carierei, cat si
a calitatii de angajat. Acest fapt accentueaza incordarea din relatia familiala si cea cu prietenii, iar in cele
din urma genereaza depresie, deces sau suicid.

Pentru organizatie, costurile legate de stres imbraca multe forme. Acestea includ absenteismul, costuri
medicale ridicate si dereglarea fluxului de productie, asociat cu alte costuri pentru recrutarea si
pregatirea de noi angajati. S-a observat, de asemenea, ca stresul a devenit o mare problema in ceea ce
priveste productivitatea si eficienta.

In vest, nenumarate companii au implementat in mediul organizational programe si masuri pentru a

ajuta angajatii in vederea solutionarii stresului.

Un procent crescator de experti in domeniul combaterii stresului declara ca se poate obtine un succes in
controlul stresului doar daca se actioneaza atat la nivelul individului, cat si la nivelul organizatiei. Acest
fapt implica actiunea la trei nivele distincte:

la nivel primar, actiunea se impune pentru identificarea agentilor stresori de la nivelul organizatiei, in
sensul prevenirii stresului;

la nivel secundar, prin tehnici de interventie care sa ajute angajatii sau grupurile organizationale sa
poata dezvolta prin educatie si pregatire, strategii de solutionare si de crestere a rezistentei la stres;

la nivel tertiar, asistenta de specialitate poate asigura angajatilor suportul necesar vindecarii
simptomelor stresului.

Daca o organizatie nu a intreprins actiuni de identificare a stresului, aceasta demonstreaza o lipsa de

intelegere a costurilor reale, cat si a beneficiilor ce pot fi obtinute din prevenire. Unul din primii pasi in
dezvoltarea unui program de prevenire a stresului il constituie evaluarea sau diagnoza incidentei
stresului, efectele si costurile acestuia. 22[27]

Orice actiune de evaluare a stresului trebuie adaptata cu precautie la situatia organizatiei, la structurile
si departamentele sale.

GOLU, M. - "Dinamica personalitatii", Bucuresti, Editura Geneze, 1993, p.19

Cristea, Dumitru (2000) Tratat de psihologie sociala, Editura Pro Transilvania, p. 87

Ibidem, p. 88

Stora, Jean-Benjamin Stresul, editura Meridiane, Bucuresti 1999, p. 17

NEVEANU, P. P. - Dictionar de Psihologie, Bucuresti, Editura Albatros, 1978

22V. Sutherland, C. Cooper, Stretegic stress management: An organizational

approach, Macmillian Business, Basingstoke, 2000
Stora, Jean-Benjamin Stresul, editura Meridiane, Bucuresti 1999, p. 32

Radu-Tomsa, Ion Sanatate si succes prin optimizarea stresului A.I.S.M., Bucuresti 2002, p. 43

Hindle, Tim Cum sa reducem stresul RAO, Bucuresti 2001, p. 54

Goupil, Georgette - Hans Selye. Intelepciunea stresului Coresi, Bucuresti 1991, p. 65

Stora, Jean-Benjamin Stresul, editura Meridiane, Bucuresti 1999, p. 76

Goupil, Georgette - Hans Selye. Intelepciunea stresului Coresi, Bucuresti 1991, p. 65

T. Zorlentan, E.Burdus, G. Caprarescu, op.cit., p.144.

Alfred B.Heilbrun Jr si Eric B.Friedberg, Type A Personality Self Control and Vulnerability to Stress,
Journal of Personality Assessment 52, no.3 (1988), citat in Marvin R.Lery, Mark Dignam, Jenet
H.Shirreffs, "Targeting Wellness: The Core", Mc Graw Hill, Inc, 1992.

Deborah J. Weibe, Debra Moehle McCallum, Health Practices and Hardiness as Mediators in the Stress-
Illness Relationship, Health Psychology 5, no.5 (1986), in lucrarea Marvin R.Lery, Mark Dignam, Jenet
H.Shirreffs, "Targeting Wellness: The Core", Mc Graw Hill, Inc, 1992.

T.Zorlentan, E. Burdus, G. Caprarescu, op.cit., p.145.

T. Zorlentan, E. Buruds, G. Caprarescu, op.cit., p.146.

T. Zorlentan, E. Burdus, G. Caprarescu, op.cit., p.145.

T. Zorlentan, E. Burdus, G. Caprarescu, op.cit., p.148.

Paul Raeburn, Eater's High, American Health, (Dec.1987), in lucrarea Marvin R.Lery, Mark Dignam, Jenet
H.Shirreffs, "Targeting Wellness: The Core", Mc Graw Hill, Inc, 1992.

Liisa Keltikangas Jarvinen, Jaana Jokinen, Type A Behavior, Coping Mechanisms and Emotions Related
to Somatic Risk Reactins of Coronany Heart Disease in Adoloscents, Journal of Psychosomatic Research
33, 1989.

Gotthard Booth, Psychobiological Aspects of Spontaneous Regressions of Cancer, Journal of the

American Academy of Psychoanalysis, 1973 si, Theodore R.Miller, Psychophysiologic Aspects of Cancer,
Cancer 39, 1977.

Dennis G.Brown, Stress as a Precipitant Factor of Eczema, Journal of Psychosomatic Research 16, 1972.

Radu-Tomsa, Ion Sanatate si succes prin optimizarea stresului A.I.S.M., Bucuresti 2002, p. 98

Guidance on work-related stress: Spice of life - or kiss of death European Commission, Directorate-
General for Employment and Social Affairs

The1995 Australian Workplace and Industrial Relations Survey (AWIRS 95), National Occupational
Health and Safety Commission, Australia

Radu-Tomsa, Ion Sanatate si succes prin optimizarea stresului A.I.S.M., Bucuresti, 2002, p. 88
V. Sutherland, C. Cooper, Stretegic stress management: An organizational approach, Macmillian
Business, Basingstoke, 2000