SUPORT DE CURS

STRESUL VIEŢII

În ultimii ani, cercetarea stresului a căpătat o importanță sporită.

Factori:
- modificările survenite în condițiile de muncă și de viață ale oamenilor (modernizării
accelerate ale societății, schimbării rapide ale tehnologiilor, reorganizării frecvente ale unităților
productive şi sociale, dispariţiei unor profesii şi apariției de noi activități profesionale);
- creşterii consumului şi abuzului de droguri;
- creşterii tensiunilor din viața internaţional;
- criză de energie;
- pericolul războiului nuclear, poluării etc.
În țara noastră, pe lângă aceşti factori (universali), se adaugă cei caracteristici situației de
tranziție.

Adaptare şi stres
Ființa vie dispune de o anumită plasticitate, datorită căreia îi este posibil să se mențină în
acord cu mediul şi să păstreze echilibrul său interior. Procesul vital necesită o continuă ajustare și
reajustare a organismului pentru restabilirea echilibrului mereu întrerupt. Aceasta se realizează prin
schimburi neîntrerupte între organism şi mediu prin procesele de:
- acomodare – reacţia sau comportamentul care pune organismul şi activitatea psihică în
relaţie cu diversele variabile ale mediului (acţiunea mediului asupra persoanei);
- asimilare – capacitatea psihicului de a se modifica în raport cu schimbările intervenite în
condițiile de viață, devenind capabil să îndeplinească obiectivele sale (acţiunea persoanei asupra
mediului).
Aceste două moduri de acţiune interacţionează pentru a menține starea de echilibru relativ
stabil care defineşte adaptarea.
Factorii adaptării
- folosirea activă a resurselor interne şi externe,
- rezolvarea problemelor sau conflictelor,
- variabilitate privind scopurile.
Tipuri de adaptare
- biologică (implică un proces continuu orientat asupra modificării propriului organism sau a
mediului);
- psihologică (modificare în raport cu schimbările intervenite în condițiile sale de viaţă,
devenind capabil să îndeplinească funcțiile şi obiectivele sale - asimilare).
- socială (proces complex de interacțiuni permanente, dinamice între individ şi membrii
grupului, societății care îi recunosc identitatea, capacitățile, rolul şi statutul).
Aceste forme de adaptare sunt interdependente.
 Definirea stresului
Cuvântul stres, provine din latinescul "strângere" care înseamnă a cuprinde, a îmbrăţişa, a
strânge, a restrânge, a lega, a ciupi, a îndurera, a răni, a jigni şi care a dat naştere în limba engleză
cuvântului "stress".
Pe de o parte, stresul indică condițiile neprielnice, agresive (situații stresante) cărora individul
trebuie să le facă față, iar pe de altă parte, indică starea în care se găseşte organismul în urma acţiunii
asupra lui a agenților stresori (starea de oboseală, de uzură, de suferinţă).
Definirea stresului este o problemă complexă, în continuă reactualizare şi adaptare la
rezolvarea adecvată a situaţiilor de natură practică.
Selye (1956) defineşte stresul ca fiind răspunsul nespecific pe care îl dă corpul la oricare
solicitare la care este supus. Conform autorului, în cazul unei acţiuni de mai lungă durată a agentului
stresor, apare sindromul general de adaptare. Acesta constă în răspunsul organismului față de
agresiune şi cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice (se manifestă la oricare dintre agenții
declanşatori), capabile să asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului în fața agresiunii
care îi ameninţă integritatea morfologică sau a constanţelor sale umorale.
Tentativele contemporane de definire a stresului (indiferent de natură sa biologică, psihică,
socială) au dus la diversificarea sensului termenului. Astfel, acesta este înţeles ca: stimul, răspuns,
proces.
Stresul ca stimul se referă la solicitarea provenind din surse, cum sunt: evenimente
catastrofale (tornadele, cutremurele); evenimentele majore ale vieții; circumstanțe cronice, cum ar fi
cele de viaţă în condiţii aglomerate sau zgomot.
Stresul ca reacţie (răspuns) se referă modul în care persoana răspunde la stres. Reacția
implică atât componente emoţionale, cognitive, fizice (transpirație, bătăi mai frecvente ale inimii), cât
şi motivaționale (apatia, pierderea interesului).
Stresul ca proces: se referă la o serie de interacţiuni şi ajustări între persoană și mediu. Aceste
interacţiuni şi ajustări sunt numite tranzacţii. Stresul nu este văzut ca un stimul sau un răspuns, ci mai
degrabă ca un proces. Persoana care suferă de stres este văzută ca un agent activ, care poate
influenţa impactul unui stres prin strategii comportamentale, cognitive şi emoţionale. Procesul poate
lua forma de buclă: factorul de stres prezintă o ameninţare, produce stare de tensionare sau
nervozitate care are ca efect simptome de stres mai intense dacă persoana nu reuşeşte să facă față în
mod adecvat situaţiei.
În sens larg, stresul este rezultatul unei nepotriviri între cerințele situației şi capacitatea
percepută a persoanei de a îndeplini aceste cerinţe.

Componentele stresului
- stresorii (sursele de stres);
- reacţiile la stres şi consecinţele lor;
- particularitățile individuale care mediază comportamentul în stres.
Stresul apare atunci când oamenii se confruntă cu evenimente pe care le percep ca fiind
periculoase pentru bunăstarea lor fizică sau psihologică.
Organismul poate să nu reacţioneze întotdeauna prin stres la acelaşi agent stresor (de
exemplu, căldura pentru o persoană care s-a acomodat la temperatură ridicată), după cum, în cazul
stresului psihic, acelaşi agent stresor (de exemplu, o observație, un reproş) poate avea semnificații
diverse pentru persoane diferite.
 Sursele şi factorii stresului
În general, factorii de stres sunt multiplii, însă ei pot fi grupaţi la nivelul următoarelor surse:
mediul (fizic, social, profesional, cultural); individul (biofiziologic, psihologic).

Factorii de stres
- solicitările vieții cotidiene: pierderi reale de orice fel (bani, fiinţe apropiate, bunuri
materiale), pierderi simbolice (speranțe, proiecte), boală, schimbările majore (şomaj, pensionare,
despărţiri, divorț), aglomeraţia.
- confruntarea cu desfăşurarea unor fenomene, cum sunt: sancțiuni, amenzi, abuzuri,
discriminări, veşti proaste, impolitețe, întârzieri;
- relațiile tensionate cu alții;
- singurătatea şi absenţa relaţiilor;
- situaţii de viață speciale: aniversări, căsătorie, examene, interviuri etc.;
- ritmul de viaţă solicitant: profesii cu risc crescut (militar, medic, pompier etc.);
- mediu ostil: zgomot, căldură, frig, dezastre, calamități, război etc.

Factori de stres - criterii de clasificare

Natura agenților stresori:
- stresori fizici - situaţii ce induc oamenilor un disconfort fizic forțând organismele să se
adapteze: zgomotele, vibrațiile, radiaţiile, efortul fizic prelungit, traumatismele, hemoragiile externe,
arsurile, stimulii luminoşi, boala, durerile de cap cronice, temperaturile extreme, cât şi umiditatea,
sunt doar câteva exemple. Aceştia cât şi alţi stresori fizici pot deteriora performanțele şi
productivitatea persoanei cât şi sănătatea şi bunăstarea acesteia;
- stresori chimici - noxele chimice ce au acţiune toxică asupra organismului şi care pot induce
şi un stres psihic atunci când sunt percepute ca un pericol iminent pentru sănătatea persoanei;
- stresori biologici - viruşii, bacteriile, paraziții prin care se instalează diferite boli, stresori ce
sunt conştientizaţi ca surse de pericol pentru funcţionarea organismului;
- stresori la nivelul individului: organismului - predispozițiile genetice, particularitățile de
dezvoltare, starea de sănătate fizică etc.; psihicul - predispoziții genetice, particularități
morfuncționale, particularităţi de dezvoltare şi formare, starea de sănătate fizică şi psihică. Stresori
psihologici sunt stimuli cu o semnificație nocivă, interpretați subiectiv de psihicul uman la nivelul
operațiilor gândirii, cum sunt: conflictele interne (existenţa concomitentă a două scopuri la fel de
atractive; atunci când două trebuințe sau motivații se află în opoziție; trăirile emoționale acute sau
cronice (în mod deosebit cele negative, cum sunt anxietatea, frustrarea, furia, ura, gelozia, depresia,
sentimente de nesiguranţă, sentimente de inferioritate, culpabilitatea etc., dar şi cele pozitive cum
sunt dragostea, succese neaşteptate etc.); caracteristicile proceselor cognitive (percepția, memoria,
gândirea, învățarea); trăsăturile de personalitate (aprecierea de sine scăzută, tipul A de
comportament, fire psihastenă, senzitivă, distimică, imaturitate afectivă, sistemul de motive-nevoia
ridicată de autorealizare, sistemul de atitudini şi convingeri, locul controlului extern, autoeficiența,
perceperea stresului etc.). În general, stresorii de natură psihică derivă din acţiunea celor proveniți
din mediul: fizic, familial, profesional, social.
- stresori de natură socială - nesiguranţa politică, urbanizarea şi supraaglomerarea, emigrarea,
condițiile economice dificile, dezorganizarea socială, poluarea, violența, evenimentele de viață etc.
 - stresori de natură profesională: cariera (incertitudine în evoluţia carierei, frustrări în
dezvoltarea carierei, statut incert şi lipsa recunoaşterii, nesiguranța locului de muncă, insuficienţa
programelor de instruire); sarcina de muncă și ritmul de muncă (lipsa controlului asupra ritmului de
muncă, sarcini de muncă supra - sau subîncărcate, lipsa prioritizării activităților, modificarea
statutului în cadrul organizaţiei); proiectarea locului de muncă (sarcini de munca repetitive şi
monotone, riscuri semnificative de accidentare și îmbolnăvire profesională la locul de muncă -
tehnologii cu riscuri de accidentare, zgomot, noxe chimice etc., teama de tehnologie în raport cu
responsabilitatea, lipsa de competență); programul de lucru (program de lucru inflexibil, apariţia
imprevizibilă a unor supraîncărcări ale sarcinii de muncă, ore de lucru suplimentare neplanificate,
lucrul în schimburi, lucrul suplimentar excesiv); relaţiile luă locul de muncă (izolare fizică sau socială,
legături slabe cu superiorii, lipsa de comunicare, conflicte interpersonale, diferite tipuri de hărţuire -
agresivitate verbală, hărţuire sexuală etc.); statutul, rolul in organizaţie (statut neclar în organizaţie,
obiective şi priorități contradictorii, nivel înalt de responsabilitate la locul de muncă); stilul de
conducere (lipsa unor obiective clare, slaba comunicare și lipsa de informare în cadrul organizației,
neconsultarea şi neimplicarea angajaților în schimbările şi modificările de la locul de muncă, lipsa
sprijinului din partea conducerii); decizie şi control (slaba participare la luarea deciziilor, lipsa
controlului asupra propriei muncii);
Numărul persoanelor afectate:
a) stresori cu semnificație strict individuală (de ex., insatisfacția prelungită a unor trebuințe
fiziologice cum ar fi: setea intensă şi lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn);
b) stresori cu semnificație colectivă, “de grup” familial sau profesional (de ex., nereuşita unui
copil la examen, decesul părinţilor, divorțul, perspectiva şomajului etc.);
c) stresori cu semnificație generală care afectează orice individ (de ex., evenimentele subite
dezastruoase specifice unor situaţii de calamitate naturală - inundație, cutremure, război, etc.).
Natura agenţilor stresori, sub forma conflictelor:
a) conflicte familiale: conflictul copilului cu autoritatea părinţilor, din care poate rezulta fie
frustrarea ca urmare a excesului de autoritate exercitată de părinți, fie depresia ca urmare a
dezinteresului părinților faţă de copil; conflictul copilului cu ceilalţi frați datorită concurenţei afective
existente între ei, a intereselor divergente etc.; conflictul conjugal generat de exercitarea autorităţii
unuia dintre soţi, diverse probleme maritale, educaţia şi îngrijirea copiilor etc.; conflictul paraconjugal
cu socrii, părinții sau rudele apropiate; pierderi sau prejudicii concretizate în boli ale membrilor
familiei, decese, divorțuri;
b) conflicte profesionale ce sunt generate de activitățile profesionale excesive; lipsa relaxării;
odihna insuficientă; diferiți factori perturbatori ai activității, cum ar fi cei sonori sau termici;
raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii; responsabilități profesionale care
depăşesc posibilităţile; insuccese; nerespectarea termenelor limită;
c) conflicte sociale rezultate din: probleme legate de locuinţă, criza de timp, poluarea sonoră,
accidentele, șomajul, unele programe TV, terorismul;
d) conflicte din sfera vieții intime: complexe de inferioritate, dificultăți de integrare
sociofamilială, insatisfacția legată de unele trebuințe biologice, tristețe datorită subsolicitărilor sau
monotoniei din viața personală.
Conexiunea cu problemele vieții (Weitz):
a) stresori periferici (dificultăţi trecătoare, cum ar fi: vremea urâtă, aglomerația, blocajele
rutiere etc.);
b) stresori centrali (sunt cei regăsiți în problemele importante ce pot provoca perturbări în
viața unei persoane).
 Factori care influențează stresul – mediatori, moderatori
- vârsta;
- sexul;
- natura stresului;
- funcţionarea fiziologică;
- personalitatea (stabilitatea emoțională, extraversiunea, robusteţea, locul controlului intern,
optimismul, conştiinţa şi stima de sine;
- caracteristici comportamentale;
- nivelul controlului personal (disponibilitatea sistemului de suport, sentimentul de
competenţă, aprecierea cognitivă, statutul economic);
- vulnerabilitatea;
- rezistenţa;
- sprijinul social;
-credinţele spirituale, religioase.

Caracteristicile situației stresante:

- intensitatea evenimentului (mărimea schimbărilor percepute în situația personală);
- dimensiunea evenimentului;
- durata evenimentului;
- imprevizibilitatea evenimentului (efectul de noutate);
- acţiunea simultană sau secvențială a evenimentului;
- provocarea propriei limite.
Tipuri de stres
Clasificarea stresului poate fi făcută după mai multe criterii:
În funcție de caracteristicile agenţilor stresori declanşatori:
- fizic - atunci când acţiunea agenţilor stresori este de natura fizică, exterioară organismului.
- psihic - acţiunea agenților stresanţi se adresează sferei emoționale a psihicului;
- psihofiziologic - acțiunea agenţilor stresanţi se adresează întregului organism;
- psihosocial - acțiunea agenților stresanți se adresează interacțiunilor umane;
- organizațional - acțiunea agenţilor stresanți se adresează conflictelor de rol, politica
organizaţiei, structura organizaţiei;
- cultural - acțiunea agenților stresori se adresează conflictelor privind obiceiuri, tradiții etc.
- de masă - acțiunea agenților stresori se adresează evenimentelor determinate de natură
(cutremure, inundații etc.) sau de om (războaie, violuri etc.)
În funcție de durata de acţiune a agentului stresant:
- acut - în care factorul stresant acționează minute sau ore;
- secvenţial – în care factorul stresant acţionează în mod periodic
- cronic - în care factorul stresant acţionează zile, luni de zile.
În funcţie de numărul de persoane asupra căruia acţionează agenţii stresori:
 - individual - când o singură persoană este supusă acţiunii agenţilor stresor;
- grupal - când este afectat un grup de persoane;
- populaţional sau de masă - când proporţii ridicate de oameni trăiesc situaţii deosebite:
război, catastrofe, dezastre etc.
În funcţie de nivelul de stimulare sau de intensitatea stimulului:
- Stresul psihic de substimulare - apare în condițiile vieții moderne în activități de "deprivare
senzorială" realizată în unele situaţii de izolare profesională (efect al scăderii stimulării a cortexului
cerebral); o formă mai subtilă, dar mai nocivă o constituie situația de subsolicitare emoțională prin
insatisfacerea unor trebuințe sociale - diferite de cele biologice şi care implică procese de comunicare
interumană, implicit nevoia de autoafirmare;
- Stresul psihic de suprasolicitare - apare in activități intelectuale sau fizice, în activități
complexe ce implică solicitare cognitivă, afectivă, volițională, motivațională; cel mai adesea este
cauzat de condiții perturbante de tipul: a) factori externi - ex. întreruperi frecvente ale activității sau
interferențe cu activități sau cu acţiunea unor excitanți nedoriți: zgomote, temperatura
necorespunzătoare, microclimat viciat; b) factori interni- de natură motivaţională, afectivă, volitivă.
În funcție de continuitatea de acţiune a agenților stresori:
- stresul continuu;
- stresul discontinuu.
În funcţie de consecinţele produse:
- distres;
- eustres.
Notă: Orice situaţie de viață care solicită mecanismul adaptativ generează stres. In raport de
consecinţe există două forme de stres: stres negativ sau distres şi stres pozitiv sau eustres. Cercetările
arată că ambele tipuri de stres pot fi dăunătoare în anumite condiţii: perceperea unei experiențe ca
fiind plăcută sau neplăcută. Evenimentul în sine este întotdeauna un stresor, fie că este vorba de
căldură sau frig, de veşti bune sau rele; de pierdere sau câştig.

Mecanismele de acţiune ale stresului

Principalele teorii acceptate privind mecanismele de acţiune ale stresului: stadiile sindromului
general de adaptare (Selye, 1956); secvențele stresului (Lazarus, 1968; Lazarus şi Folkman, 1984),
teoria evenimentelor de viaţă Holmes şi Rahe (1967)
Stadiile sindromului general de adaptare (Selye, 1956)
Conform lui Selye sindromul general de adaptare se desfăşoară în mai multe etape: stadiul
reacţiei de alarmă (care cuprinde două faze: de "şoc" şi de "contrașoc"); stadiul de rezistenţă (de
revenire sau de "contraşoc prelungit"); stadiul de epuizare.
Stadiul de epuizare se instalează atunci când agentul nociv continuă să acționeze iar
adaptarea, obținută prin intermediul reacţiilor de contraşoc, nu mai poate fi menţinută. Rezistenţa
scade din nou sub medie, iar îndată ce resursele se epuizează viața încetează. Cele trei faze ale
stresului sunt:
Stadiul de alarmă: cuprinde o fază de “soc” (manifestată prin hipotensiune, hipotermie,
creşterea permeabilității vasculare etc.) contracarată de faza de “contraşoc” când apar răspunsuri în
special endocrine: hipersecreție de ACTH, cortizol, adrenalină. În acest stadiu agentul stresor
acţionează asupra sistemului nervos vegetativ, care trimite informații hipotalamusului şi hipofizei
anterioare; se induce o stimulare a glandelor suprarenale care descarcă hormonii corticosteroizi.
Reacţiile de tipul “luptă sau fugă” sunt activate pentru a răspunde amenințării percepute. În faza
acută de şoc a reacţiei de alarmă rezistenţa generală a organismului scade sub cea medie. Dacă
agentul nociv este foarte intens, se instalează faza de contraşoc, când are loc mobilizarea generală a
forțelor de apărare ale organismului până la instalarea unei stări de rezistență cu rol adaptativ şi
corespunzătoare situației date, capacitatea de rezistență a organismului crescând peste medie.
Stadiul de rezistență specifică (de revenire): organismul pare că s-a adaptat la situație,
comportându-se relativ normal – dar cu persistenţa modificărilor din stadiul de alarmă (contraşoc
prelungit” datorită acțiunii agentului stresor). Dacă agentul stresor nu este eliminat, o parte dintre
răspunsuri au tendinţa de a descreşte în intensitate. Reacţia de a lupta sau a fugi continuă şi persoana
poate iniția o serie de acţiuni care se pot dovedi ineficiente.
Stadiul de epuizare: apare în cazul repetării frecvente a acţiunii factorului stresant; în această
situație adaptarea obţinută cu prețul reacţiilor de contrașoc prelungit – nu mai poate fi menținută
(prin încetarea reacţiilor neuro-endocrine-vegetative din stadiul anterior), rezistenţa organismului
scade - ceea ce duce la epuizare şi implicit la suferinţă.
Procesul adaptării poate deveni în această situație, el însuşi, o cauză generatoare de boală,
aşa cum se întâmplă în cazul hipertensiunii arteriale, a bolilor degenerative ale vârstei înaintate, în
afecțiunile psihosomatice (infarctul miocardic, migrena, astmul bronşic, ulcerul gastroduodenal etc.).

Secvențele stresului (Lazarus, 1968; Lazarus şi Folkman, 1984)

Teoria interacţiunii dintre individ şi mediu consideră stresul drept un dezechilibru intens,
perceput subiectiv, dintre cerinţele impuse organismului şi capacitatea sa de răspuns. In explicarea
dinamicii interacţiunii dintre stresori şi individ teoria consideră importantă cunoaşterea mijloacelor
prin care individul face față situației. Momentele (secvențele) caracteristice stresului: ameninţarea,
evaluarea şi ajustarea.
Amenințarea are rolul de anticipare a confruntării cu situația periculoasă sau cu o trăire
negativă şi orientează conduita individului. Aceasta este dependentă de procesele cognitive
(percepție, gândire, memorie, învățare). Ameninţarea nu presupune existența unei situații
periculoase reale. Stresul este reprezentat de dezechilibru dintre solicitările percepute subiectiv şi
autoevaluarea capacităţilor proprii de răspuns.
Evaluarea este activitatea mintală ce implică discriminări, judecăți, raționamente, deducții,
opțiuni privind situația. Prin intermediul proceselor psihice de evaluare, stimulii sunt apreciați de
individ ca fiind nocivi, neutri sau benefici. Autorul descrie trei momente ale evaluării: primară,
secundară şi reevaluarea. În evaluarea primară este definită caracteristica situației: dăunătoare sau
nu. Aceasta se finalizează printr-un sentiment de încredere sau de neputinţă în forțele proprii. In
evaluarea secundară individul analizează alternativele adaptative proprii. Reevaluarea se referă la
procesul de reanalizare al datelor percepției inițiale în raport de noile informaţii asupra situației şi a
succesului sau eşecului privind tentativele de adaptare.
Ajustarea (coping) se declanşează atunci când stimulul este evaluat ca fiind ameninţător.
Procesele de ajustare vizează reducerea sau eliminarea stresului. Sun categorii de strategii de
ajustare: directe (orientate spre modificarea intensității sau eliminarea stresorilor); indirecte
(orientate spre diminuarea rezonanței emoționale a stresului).

Teoria evenimentelor de viață (Holmes şi Rahe, 1967)

Holmes şi Rahe afirmă că cele mai diverse schimbări de viață (respectiv moartea partenerului,
mutarea, schimbarea locului de muncă, divorțul etc.) implică încărcătură,
readaptare şi consecință (ideea de bază constând în aprecierea situațională a stresului). Autorii au
argumentat că orice schimbare în viață care solicită numeroase ajustări poate fi percepută ca
stresantă. De asemenea, autorii emit ipoteza că acumularea de evenimente de viaţă duce la creşterea
susceptibilităţii individului la diverse boli.
Încercând să măsoare impactul schimbărilor de viață, autorii menționați au elaborat Social
Readjustement Rating Scale. Schimbările de viață cuprinse în chestionar pot fi clasificate pe mai
multe domenii: familial, profesional, social, financiar, sănătate.
Aceste evenimente sunt eşalonate de la cele mai ridicat până la cele mai puțin stresante;
deoarece căsătoria s-a dovedit a fi un eveniment critic pentru majoritatea oamenilor, ea a fost
plasată la mijlocul scalei şi i s-a atribuit în mod arbitrar valoarea 50.

Reacţii, manifestări, indicatori ai stresului

Organismul reacţionează la evenimentul considerat stresant în plan fizic, fiziologic, psihologic,
comportamental.
Semne fizice
- bătăi rapide ale inimii, palpitații;
- dilatarea pupilelor;
- dispnee - dificultăți respiratorii, respirație accelerată, neconcordată cu efortul fizic depus;
- hipersudorație, transpirație nemotivată de situație;
- modificări ale apetitului: creştere sau pierdere rapidă în greutate;
- inflamarea amigdalelor;
- mâncărime şi iritare a pielii, eczeme, erupții cutanate,
- plâns;
Simptome fiziologice
- epigastralgii (dureri în capul pieptului), dureri de cap;
- stări de vertij, amețeli;
- oboseală;
- tulburări ale somnului;
- tulburări circulatorii: bătăi rapide ale inimii, palpitații;
- stomac deranjat, tulburări ale tranzitului intestinal: greaţă, diaree sau constipație;
- gura uscată;
- dispnee neconcordată cu efortul fizic depus;
- răceli frecvente;
- tensiune musculară, contracţii musculare.
Simptome psihice - emoționale
- tensiune nervoasă, teamă; tresărire puternică la diverşi stimuli;
- sentiment de insecuritate, teama de a fi atacat;
- sentimente de vină;
- suspiciozitate;
- apatie, senzație de copleşit; senzație de "plutire" sau de "pierdere" a controlului;
- sentiment de singurătate şi izolare;
 - fluctuații bruște ale dispoziției, supărare, tristețe, nefericire sau euforie, umor nejustificat;
- stima scăzută de sine; lipsa de entuziasm şi motivație;
- pierderea încrederii în ceilalți;
- scăderea satisfacţiilor, schimbare a centrelor de interes, hobby-urilor;
- sentimentul de gol interior - insecuritate, nesiguranță, inhibiții;
- "explozii" emoționale, până la fobii, toane;
- atitudini fluctuante; spirit cinic, frustrare;
- tendinţa de a fi în permanență îngrijorați, gânduri negative.
Simptome psihice cognitive
- scăderea capacității de concentrare;
- deficit de atenţie;
- probleme ale memoriei, incapacitatea de a memora lucruri importante, dificultăți de
reactualizare, lapsus;
- blocaje ale gândirii; flexibilitate scăzută, rigiditate; greşeli nejustificate;
- scăderea creativității;
- dificultăți în luarea deciziilor, decizii pripite;
- stări confuzionale generalizate.
Simptome comportamentale:
- dezechilibre alimentare (tendinţa de a mânca prea mult sau prea puțin);
- tulburări ale somnului (tendinţa de a dormi prea mult sau prea puțin), coşmaruri;
- probleme interpersonale, izolare socială;
- amânarea sau neglijarea responsabilităților;
- lipsa capacităţii de decizie;
- abuz de alcool, tutun, cafea, medicamente ;
- ticuri nervoase (bătutul din picior, roaderea unghiilor);
- lentoare, acţiuni nesigure, necoordonate;
- accese de furie, acte de violenţă absurdă;
- agitaţie, incapacitatea de a se relaxa;
- agresivitatea faţă de colegi sau membrii familiei;
- comportament excesiv de autoritar;
- tendinţe suicidare;
- irascibilitate, nervozitate, controlare dificilă a impulsurilor;
- scăderea iniţiativei în diverse activități atât familiale cat şi profesionale
 Simptome comportamentale - cu impact organizaţional
- interes scăzut pentru realizarea sarcinilor;
- performanțe scăzute în activitate;
- realizarea incompletă a sarcinilor;
- activitate dezorganizată;
- indiferenţă faţă de muncă, absenteism;
- fluctuaţie profesională;
- scăderea interesului pentru ajutorarea celorlalți;
- reducerea contactelor interpersonale;
- predispoziție spre erori şi accidente;
- pierderea controlului/autodisciplinei.
Consecinţe ale stresului
- afectarea stării de bine a vieții;
- tulburări psihice (anxietate; depresie etc.);
- tulburări psihosomatice.

TULBURĂRILE PSIHOSOMATICE
Cele mai frecvente tulburări de natură psihosomatică în raport de diversele sisteme organice
sunt prezentate mai jos.. Multe dintre aceste simptome, pot fi întâlnite și la pacienții cu patologie
organică, însă acestea sunt izolate. Pacienţii cu somatizare au multe simptome, în multe sisteme
organice, care au un trecut lung. Sindroamele prezentate pot fi recunoscute la mulți pacienți, dar
sunt tipic imposibil de evidenţiat obiectiv la pacienţii cu somatizare

Clasificarea tulburărilor psihosomatice

Sistemul cardiovascular:
- boala arterială coronariană;
- hipertensiune arterială;
- sincopa vasomotorie;
- aritmia cardiacă;
- fenomenul lui Raynaud;
Sistemul respirator:
- astmul bronşic;
- Febra fânului;
- Sindromul de hiperventilație;
- tuberculoza.
Sistemul gastrointestinal:
 - ulcerul peptic;
- colitele ulceroase;
- obezitatea;
- anorexia nervoasă;
- boli neurologice (tumori creier, boli degenerative ale creierului – Parkinson).
Sistemul muscular-schelet:
- artrite reumatoide;
- durei ale spatelui;
- fibromialgia;
- dureri de cap;
- migrene (vascular);
- tensiuni (contracții musculare)
Sistemul endocrin:
- hipotiroidism;
- diabet zaharat;
- tulburări endocrine la femei (tulburare disforică premenstruală, distres menopauză);
- infertilitatea.
Dureri cronice:
- pragul şi percepția durerii
Tulburări imunologice:
- boli infecțioase;
- tulburări alergice;
- transplantația de organ;
- tulburări autoimune;
- tulburări mintale;
Cancer: tipuri diverse.
Afecţiuni dermatologice:
- pruritul generalizat;
- pruritul localizat;
- hiperhidroza.
Cel mai frecvent afectate de tulburări psihosomatice sunt sistemele gastrointestinal şi
respirator.
Gruparea tulburărilor psihosomatice realizată de diferiți autori este eterogenă şi tulburările
cuprinse au mecanisme de producere de natură foarte diferită.
Sunt grupate în această categorie de tulburări, în mod frecvent, dismorfofobia (preocupare
obsesivă în legătură cu o pretinsă dizgrație corporală), conversia, tulburarea hipocondriacă,
somatizarea (tulburări funcţionale diverse) şi unele stări puțin diferenţiate pentru a putea fi incluse
într-una din tulburările precedente.
 Tulburările psihosomatice, în sens restrâns, ascund în spatele lor o reacţie fizică de situație
conflictuală sau de stres. Reacția este însoţită de leziuni de țesut demonstrabile morfologic şi de
punerea în evidența a unor modificări organice. Alegerea sistemelor organice este influenţată şi de o
predispoziție individuală.
Cele 7 afecţiuni psihosomatice "sacre" sunt: astmul bronşic, colita ulceroasă, hipertensiunea
esențiala, neurodermatita, artrita reumatoidă, ulcerul duodenal, anorexia (J. L. Halliday).