Determinarea grupei sanguine

rupa de sânge reprezintă o metodă de a clasifica sângele indivizilor în funcție de

prezența pe membrana eritrocitară a unor structuri glicoproteice sau lipoproteice, cu
caracter antigenic (aglutininogene) și a unor anticorpi ce reacționează cu acestea
(aglutinine)
În cazul unei transfuzii de sânge este important să cunoaștem grupa
sangvină întrucât o transfuzie greșită ar putea să declanșeze o întreagă cascadă de
fenomene imunologice capabile să ducă chiar la moartea pacientului.
Exprimarea antigenelor pe suprafața eritrocitară este determinată genetic, deci
apartenența la un anumit grup sanguin are caracter ereditar. Principalul scop în
cunoașterea și împărțirea indivizilor pe grupe de sânge este evitarea accidentelor
cauzate de incompatibilitatea antigenică (accidentele posttransfuzionale, boala
hemolitică a nou născutului)
F
actorul Rh
Denumirea de Rh provine de la numele maimutei Maccasus Rhesus, la care a fost identificat
prima data
Acesta este un alt grup de antigene prezente pe suprafata eritrocitelor.
Prezenta antigenelor este determinata de o gena dominanta (D).Indivizii cu respectivele antigene
se numesc Rh pozitivi, iar cei fara antigenele Rh se numesc Rh negativi.
Cunoasterea factorului Rh este foarte importanta pentru transfuzii si pentru gravidele care pot
purta un fat cu Rh diferit fata de propriul lor sange.

Eritrocitele prezintă o structură antigenică foarte complexă. În prezent se cunosc

peste 400 de antigene, distribuite în aproximativ 33 de sisteme eritrocitare (M, N, S,
P, Kell, Lewis, Duffy etc. ). Dintre aceste antigene, 100 pot da reacții imunologice,
însă nu toate prezintă importanță în practica medicală curentă. Importante din punct
de vedere al implicațiilor clinice sunt antigenele sistemului ABO și Rh, deoarece
acestea pot provoca accidente transfuzionale în cazul incompatibilității dintre grupa
primitorului și donatorului sau în cazul incompatibilității în sarcină.
(anatomie.romedic.ro)
Pentru sistemul ABO, producerea de factori antigenici se află sub controlul unor
perechi de gene alele (adică situate în același loc pe doi cromozomi pereche și care
codifică diferitele expresii ale aceluiași caracter sau aceleiași funcții a organismului).
Când genele alele de pe cei doi cromozomi omologi sunt identice, individul
este homozigot pentru caracterul antigenic controlat de gena respectivă (în cazul de
față pentru antigenul de grupă sanguină). Dacă alelele sunt diferite, individul
este heterozigot.

Se descriu 4 grupe principale:

 grupa 0 – pe eritrocite nu este prezent nici aglutinogenul A, nici B; în plasmă se

găsesc ambele aglutinine (α și β);

 grupa A – pe suprafața eritrocitelor se găsește antigenul A, iar în plasmă este

prezentă aglutinina β;

 grupa B – poartă pe suprafața eritrocitelor antigen B, iar în plasmă aglutinina α;

 grupa AB – pe suprafața eritrocitelor sunt prezente ambele aglutinogene, iar din

plasmă lipsesc aglutininele;

Când sângele este transfuzat în cantitate moderată (sub 400-

500 ml), se ține cont de următoarele:
 indivizii din grupa 0 sunt considerați „donatori universali”,
sângele lor putând fi transfuzat persoanelor cu orice altă
grupă sanguină, dar ei pot primi sânge doar de la grupa 0;
 grupa A – persoanele cu aceasta grupă pot dona sânge celor
cu aceeași grupa sanguină, dar și celor cu grupa AB; pot
primi sânge de la grupele A și 0;
 grupa B – indivizii pot furniza sânge grupelor B și AB și pot
primi sânge de la grupele B și 0; (anatomie.romedic.ro)
 grupa AB - persoane considerate „receptori universali”,
deoarece pot primi sânge de la orice grupă, dar nu pot dona
decât celor din aceeași grupă;

Aglutinogenii sunt glicolipide situate la suprafaţa eritrocitelor; apar din luna treia a
vieţii fetale. Se găsesc în toate ţesuturile cu excepţia cristalinului, corpului vitros; mai
puţin în ţesutul nervos, cornee, cartilaj, ţesut osos compact, fire de păr. Se găsesc şi
unele secreţii: salivă, suc gastric, intestinal, lapte, lichid spermatic, amniotic.
Aglutininele apar între lunile 3-6 ale vieţii intrauterine şi ating nivelul maxim la 10 ani.
Unele probe de eritrocite de grupa A, B sau AB dau reacţii slabe cu anumite
antiseruri, caracterizând prezenţa unor antigene slabe care reprezintă variantele sau
subgrupele sistemului ABO.

Subgrupele A: A1 (A tare) şi A2 ( A slab), aceasta din urmă

caracterizându-se prin reacţii de aglutinare slabe faţă de serul anti –A.
Datorită acestor subgrupe, grupele A şi AB se împart în A1, A2, A1B şi
A2B. Alte subgrupe A precum şi subgrupele B sunt excepţional de rare
şi nu prezintă importanţă pentru boala hemolitică a nou-născutului.
Grupele sanguine se transmit ereditar; fiecare persoană posedă două
gene (câte una de la fiecare părinte). In acest sens sunt utile la stabilirea
paternităţii.
Când există incompatibilitate între mai multe tipuri de sânge astfel încât
aglutininele plasmatice vin în contact cu aglutinogenii omologi , hematiile
aglutinează ca urmare a ataşării pe suprafaţa lor a aglutininelor ; prin
urmare celulele se adună într-un conglomerat în cadrul procesului de
aglutinare. Aceste conglomerate vor determina ocluzia vaselor mici de
sânge din întregul sistem circulator(drdanazaha.files.wordpress.com)

Antigenele sistemului de grup sanguin Rh sunt codificate de două gene: RHD şi

RHCE localizate pe cromozomul 1. RHD codifică antigenul D, în timp ce RHCE
codifică antigenele Cc şi Ee. Antigenul d nu există; totuşi, prin convenţie, d este
utilizat pentru a conota absenţa antigenului D. RHD şi RHCE codifică polipeptide
similare, care în membrana eritrocitară formează un complex cu glicoproteina
asociată Rh. Funcţia antigenelor Rh nu este cunoscută, deşi pe baza fenotipului
celulelor Rh nul este sugerat faptul că antigenele Rh ar juca un rol structural în
membrana eritrocitară. Structura antigenelor Rh sugerează că sunt proteine de
transport, iar glicoproteina asociată Rh ar putea juca un rol în transportul
amoniacului. Există 45 antigene care au fost atribuite sistemului de grup sanguin Rh,
dintre acestea cele mai comune şi importante fiind D, C, c, E şi e. Deşi indivizii pot
deveni aloimunizaţi la antigenele C, c, E şi e prin transfuzii şi sarcină, acestea sunt
mult mai puţin imunogenice decât D. Mai puţin de 3% din indivizii expuşi la
antigenele C, c, E, e devin aloimunizaţi, astfel testarea pretransfuzională nu se
efectuează de rutină pentru aceste antigene. După antigenele A şi B, antigenul D
manifestă cea mai înaltă imunogenicitate (de 20 ori mai mare decât alte antigene Rh
majore); în urma transfuziei de eritrocite D-pozitive aproape 80% din primitorii D-
negativi dezvoltă anticorpi anti-D. În plus imunizarea anti-D promovează în
continuare sinteza de anticorpi faţă de alte antigene de grup sanguin din sau din
afara sistemului Rh5. De asemenea antigenul D este implicat în 95% din cazurile de
boală hemolitică a nou-născutului1(www.synevo.ro)
Metodă de determinare:
– hemaglutinare pe placă cu reactiv anti-D IgM monoclonal4. Determinarea se
efectuează cu două tipuri diferite de anticorpi monoclonali, iar testarea include
martorul autolog (martor albuminos – se testează eritrocitele pacientului cu mediul în
care sunt conţinuţi Ac monoclonali), precum şi hematii martor de grup O, Rh pozitiv
şi Rh negativ1;3.
– aglutinare şi gel-filtrare pe carduri cu microtuburi ce conţin un gel impregnat cu
reactivul specific antigenului eritrocitar de determinat (anticorpi monoclonali murini
sau umani) – test direct de grupaj ABO şi de determinare a Ag RH1( D) şi a Ag RH
1,2,3 ( DCE).
– metoda automată de hemaglutinare pe plăci cu godeuri
Plăcile de lucru (Erytype S) conţin 12 stripuri test cu câte 8 godeuri fiecare (1 strip =
testare completă ABO şi factor Rh ). Pentru determinarea Rh se utilizează 2 seruri
anti-D IgM monoclonale uscate ce căptuşesc două din godeurile stripului4.
(www.synevo.ro)

Limite și interferențe Determinarea factorului Rh:

Reactii fals negative:
- anemia hemolitica a nou-nascutului (blocarea situsurilor antigenice D de catre
anticorpii materni);
- individ cu Rh D slab - posibila aglutinare slaba si tardiva; aceste cazuri se
indruma catre un serviciu de specialitate, unde determinarea D slab se face cu
ajutorul testului antiglobulinic indirect cu anti-D IgG (incompleti policlonali).
Reactii fals pozitive (martor albuminos pozitiv):
- hematii in fisicuri/rulouri (mielom, macroglobulinemie Waldenström) – se reface
determinarea dupa spalarea hematiilor;
- poliaglutinarea;
- anemii hemolitice cu autoanticorpi la cald (prezenta de anticorpi IgG pe suprafata
hematiilor) – se reface grupajul cu un reactiv din care se elimina albumina, care
contine Ac anti-D aglutinanti capabili sa aglutineze hematiile in suspensie salina
(anti-D salin).( www.pcfarm.ro)