MASTER TRANSPORT ŞI TRAFIC URBAN – SEPTEMBRIE 2011

PEISAJUL URBAN ECOLOGIC

[DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN ARHITECTURĂ ŞI URBANISM]

CUPRINS:

I. INTRODUCERE: MIŞCAREA ECOLOGICĂ 2

II. ARHITECTURA ECOLOGICĂ 3

II.1.1. ABORDAREA TEHNOLOGICĂ 7

II.1.2. ABORDAREA TRADIŢIONALĂ 8

III. URBANISMUL ECOLOGIC 10

IV. CONCLUZII 11

V. BIBLIOGRAFIE 12

ÎNTOCMIT: ARH. GHIŢĂ ECATERINA

I. INTRODUCERE:

"Walking City in New York" 1964, Ron Herron, Archigram

Rădăcinile mişcării ecologice reies încă din secolul 19. John Ruskin, William Morris şi
Richard Lethaby au chestionat, fiecare în felul lui, ipoteza conform căreia
industrialismul ar satisface nevoile fizice şi spirituale ale omenirii. Ruskin în The
Seven Lamps of Architecture1 susţine că dezvoltarea trebuie modelată după ordinea
armonică găsită în natură. Morris a pledat pentru reîntoarcerea la ţară şi retrezirea
abilităţilor artizanale locale. Lethaby face apel la arhitecţi să recunoască frumoasa
ordine a naturii. Toţi trei folosesc cuvântul natură care este astăzi tradus prin
durabilitate2.

Arhitecţi precum Patrick Geddes în Scoţia, Buckminster Fuller şi Frank Lloyd Wright
în SUA, Hassan Fathy în Egipt, Richard Rogers şi Norman Foster în UK, au dezvoltat
ideile acestor pionieri însă răspunsurile lor au fost diferite. Natura a fost înlocuită de
consumul redus de energie datorită presiunii problemelor legate de încălzirea
globală. În timp ce Rogers şi Foster au dezvoltat prototipuri de birouri, şcoli sau chiar
terminale de aeroporturi, energetic-eficiente, mişcarea secolului 20 s-a îndreptat in
general inspre îmbunătăţirea condiţiilor de mediu din zonele urbane. Fathy şi Wright
au optat pentru folosirea materialelor şi tehnicilor locale în efortul de a produce
arhitectura modernă din metodele de construcţie tradiţionale. În acest proces, au
introdus ideea că durabilitatea socială şi proiectarea ecologică sunt strâns legate.

Archigram3, de asemenea, la începutul anilor 60 a intuit o reconciliere distinctivă între

tehnologie şi problemele ecologice. Orasul care merge al lui Herron si urbanismul
organic al lui Chalk au fost viziuni ecologice extreme, prezise sub notiunea de specii
migrante si de integrarea unor ordine ecologice si arhitecturale complexe.

Flacăra mişcării verzi nu s-a stins chiar şi cu excesul de materiale al modernismului.

High Tech, înflorirea modernismului în Marea Britanie, a reuşit până în anii 1990 să
adopte principiile durabilitătii. Clădirile au încetat să mai fie obiecte fixe şi grele,
devenind uşoare, flexibile, parţial mobile. Conform lui Rogers, clădirile ar trebui să fie

1
Eseu publicat in 1849, despre cele 7 principii arhitecturale ale criticului de arta si filosofului englez
John Ruskin, respectiv: Sacrificiul, Adevarul,. Puterea, Frumusetea, Viata, Memoria si Supunerea.
2
Brian Edwards si Chrisna du Plessis – Snakes in Utopia: A Brief History of Sustainability – Green
Architecture.
3
Grup de arhitecti experimentali britanici, activi intre anii 1960-1970, in domenii diverse precum poezie,
arhitectura, design, urbanism, s.a.

2
ca nişte păsări care-şi vântură penele şi îşi schimbă forma şi metabolismul pentru a
se adapta condiţiilor diferite ale mediului4.

Întorcându-ne însă în trecut, este posibil să afirmăm că practici de bună durabilitate

au existat încă din perioadele medievale şi supravieţuiesc încă în zonele relativ
nedezvoltate de pe mai multe continente.

Mănăstirile din Europa produceau mâncarea proprie, erau construite din materiale
locale, captau şi reciclau apa şi dezvoltau tehnologii pentru energie regenerabilă (sub
forma morilor de apa sau de vânt). Acestea erau societăţi structurate, ce işi ingrijeau
bolnavii şi batranii, cultivau terenul conform principiilor ecologice, creşteau peşti,
păsări şi animale cu umanitate. Aceste practici încă mai există in diverse comunităti
de pe intregul glob, pe care le consideram in mod arogant “subdezvoltate”.
Dezvoltarea durabilă nu este termenul pe care să il auzi in aceste aşezari, dar in
realitate acestea sunt locurile din care restul umanitatii ar putea invăţa practici utile,
in loc sa incerce să le “imbunătăţească”.

Inca de la inceputurile popularii Pământului, odată cu primele aăezari, oamenii au

trebuit sa supravieţuiască consecinţelor mediului in diverse forme precum poluarea,
resursele limitate sau bolile. Sănătatea este principalul factor de care depinde
durabilitatea, mai mare decat energia. In cautarea sănătăţii s-au introdus spaţiile
libere / publice in oraşele medievale, s-au stabilit materialele de constructie, s-au
realizat instalatii de prelucrare a apei, canale de drenaj sau băi publice. In prezent,
conştientizam faptul că sănătatea noastră depinde de sănătatea planetei pe care, in
graba dezvoltărilor tehnologice care şi-au depasit scopul initial, am imbolnavit-o.

Astfel apare nevoia de a prezerva biodiversitatea si de a proteja resursele naturale.

II. ARHITECTURA ECOLOGICA

Cauzele creşterii accentuate a interesului asupra problemelor puse de ecologie devin

motivate incepând cu epoca industrială. Intrega evoluţie produsă in perioada post-
industrială a adus după sine grave dezechilibre ale ecosistemului. Arderea
incompleta a unor combustibili fosili, practicată la nivelul intregii planete, in cantitati
deosebit de mari, a insemnat crearea unei probleme care azi e de nestăpânit:

Incalzirea globală. Prin arderea hidrocarburilor, în atmosferă se degajă dioxid de

carbon, gaz care determina amplificarea efectului de sera. Un prim semnal de alarma
a fost criza energetica din anii ‘70, moment în care odată cu explozia preţurilor
combustibililor s-a pus in discutie problematica in termeni de ecologie. Este important
a se ţine cont de faptul ca noile direcţii de preocupare au coincis cu saltul urias
produs de dezvoltarea informaticii.Incalzirea globala are consecinte puternic resimtite
in prezent pe toata suprafaţa globului terestru. Creşterea temperaturii in oceanul
planetar implica inceperea unui proces de topire a ghetarilor, deci si cresterea
volumului de apa intr-o masura considerabila. De asemenea se remarca o schimbare
pronuntata a climei, fluctuatii mari intre perioade de inundatii si seceta, furtuni,
uragane, etc.

Prezervarea zonelor plantate reprezinta una dintre posibilitatile de ţinere sub control
a cantitatii excesive de dioxid de carbon. In acest sens, defrişarea pădurilor in
cantităti iraţionale depăşeste nivelul normal de realizare al echilibrului.

4
Richard Rogers – Architecture: A modern View , p 58

3
Efectul de sera, motivul principal al incălzirii globale se constituie in urma acumulării
in mod excesiv in atmosferă a unui mare procent de vapori de apa si a dioxidului de
carbon. Este cunoscut in fizica faptul ca anumite gaze sunt opace respectiv
transparente la razele luminoase sau infrarosii. Energia termică se acumuleaza in
concluzie datorită faptului ca radiaţiile infraroşii ramân captive in stratul de ozon.

CONSUMUL de energie se datorează următoarelor functiuni: transport, industrie,

clădiri cu functiuni civile. Cele din urma realizează un consum cumulat aproximativ
egal cu energia utilizata de celelalte două, directia generala fiind de reducere chiar in
mod reglementat a consumului de energie.

De aici a aparut ideea proiectarii compatibile ecologic. Un prim specialist care a

inteles valenţele energiei naturale, aplicându-le in mod practic a fost inginerul
Buckminster Fuller, cel care a cercetat pentru intâia oara principiul casei
autosuficiente. De aici a mai fost un singur pas pentru specialişti spre intelegerea şi
punerea in aplicare a calităţilor mediului natural, pe baza legilor fizice. Efectul s-a
materializat prin direcţiile generale spre care se orienteaza astăzi arhitectura: solară,
inteligentă, bioclimatică, verde, cu consum redus de energie, toate aceste denumiri
exprimându-se printr-o abordare complexa, obiectul de arhitectură fiind perceput ca
un „organism viu”.

Arhitectura verde exprimă spre exemplu un mod de trai al clădirii din resurse
regenerabile asemeni plantelor care se hranesc din energia existentă pe pământ.(un
adept al acestei abordari este arhitectul Brian Edwards).
Arhitectura solara se bazeaza pe utilizarea energiei provenite de la soare ca energie
libera, neconventională.

Dacă primele utopii referitoare la viitoarele abordări ale arhitecturii vizau utilizarea
tehnologiei la maximum (crearea unui mediu total artificial), direcţiile preluate astăzi
sunt de multe ori total opuse, bazându-se pe calităţile mediului natural:

- orientare cardinală;
- sera orientată spre Sud (iarna închisa -tampon termic cu calităţi calorice importante;
vara deschisă pentru activarea ventilatiei);
- utilizarea pe fatade a celulelor fotovoltaice pentru captarea energiei;
- compartimentări permeabile la vapori; (Este de dorit ca o construcţie să „respire”,
adică să fie permisă difuzia vaporilor de apa prin plinurile faţadei -excluzând
suprafeţele de sticlă- astfel incât sa se creeze in mod natural echilibrul intre exterior
şi interior.)

Trei factori contribuie la conformarea constructiilor, in scopul satisfacerii conditiilor de

ambianţa şi confort corespunzător:

- cerinţele utilizatorului;
- protejarea mediului (fara impact nociv);
- durabilitatea construcţiei in sine;

Dacă in perioadele industrială si modernă se puneau (in mod special in cazul zgarie-
norilor) probleme de insorire si ventilatie artificială, astăzi direcţia ecologica este cea
care deschide tot mai mult interesul arhitecţilor si beneficiarilor.

În cadrul proiectării şi construirii propriu-zise, se poate ajunge la o poluare a mediului

prin: degajarea de noxe odată cu transportul materialelor până la şantier, folosirea
unor materiale poluante (de exemplu azbocimentul), neregenerabile (betoane,

4
polistiren, plastic etc.) sau necorespunzătoare (climei, funcţiunii etc.), programele şi
funcţiunile propuse care pot strica habitatul florei şi faunei, nerespectarea unor reguli
sănătoase de administraţie a deşeurilor de pe şantiere, defrişări masive, poluarea
apelor, ridicarea unei cantităţi mari de praf în atmosferă, nerespectarea sau lipsa
studiilor serioase de însorire şi a efectelor lor asupra vecinătăţilor.

Conform studiului realizat de Viitor Plus, Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă,

arhitectura poate veni în întâmpinarea echilibrului ecosistemic prin:

 alegerea unui program cât mai folositor;

 reutilizarea resurselor;
 integrarea în ecosistem: construcţia fără schimbarea destinaţiei unor terenuri
în regim natural, semi–natural sau agricol; îmbunătăţirea performanţelor
ecologice ale sistemului integrat; minimizarea valorii “Amprentei ecologice”;
 îmbunătăţirea valorii ecologice a unui sit: în cele mai multe cazuri este
posibilă, însă pentru a dobândi acest lucru trebuie îndeplinite diverse criterii,
cum ar fi luarea în considerare a trăsăturilor deja existente cât şi cele din
vecinătate dar şi o selectare amănunţită a speciilor de plante şi a habitatelor
acestora. Aceasta ţine de o expertiză a specialiştilor şi necesită contribuţia
experţilor în faza masterplanului şi în faza detaliilor;
 protejarea distrugerii atributelor ecologice existente în momentul utilizării
sitului pentru lucrările de construcţie (pe viitoarele şantiere de construcţii se
pot afla numeroase elemente cum ar fi: cursuri de apă, copaci, garduri vii,
etc., care ar trebui protejate deoarece acestea sunt vulnerabile la stricăciunile
directe şi indirecte. Deteriorările pot fi cauzate de impact, incendii, poluare,
compactarea pământului, etc. Trebuie luaţi în considerare anumiţi paşi pentru
a minimaliza pe cât posibil riscul unei astfel de deteriorări);
 arhitectură “bioclimatică”: adaptarea şi folosirea tehnicilor şi materialelor la
condiţiile locale, relief, soare, vânt, precipitaţii, integrarea în cadrul natural,
integrarea în mediul construit.
 sănătate şi confort: iluminat natural şi cerul vizibil din toate camerele; izolaţie
fonică eficientă; asigurarea spaţiului privat şi a intimităţii ocupanţilor clădirii;
ventilaţie pasivă conform normelor igienice celor mai exigente; materialele
folosite în construcţie, singure şi în combinaţie cu celelalte să fie non-toxice,
atât la utilizarea cotidiană, cât şi în caz de accident (incendiu, inundaţii).

În unele ţări, guvernele practică stimulente financiare pentru afaceri ecologice,

produse ecologice sau proiecte în domeniul energiei regenerabile. De asemenea, în
sprijinul acestor stimulente, în Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord se
foloseşte deja un ghid al construcţiilor sustenabile 5, conform căruia unei case îi este
atribuit un anumit punctaj, necesar pentru a fi creditată ca ecologică. Este de
remarcat faptul că, pentru a putea fi numită astfel, o casă trebuie să îndeplinească
foarte multe criterii, din urmatoarele categorii: energie, materiale de construcţie,
poluare (managementul deşeurilor) si transport.

5
Code for Sustainable Homes - Technical guide, 2010

5
CASA PASIVĂ

La baza arhitecturii ecologice stă conceptul de casă pasivă. Pasivitatea se referă la

un minimum de energie pe care-l poate schimba cu mediul exterior. De aceea se mai
numeşte şi casa sustenabilă, sau „self-sustainable” (care se autosusţine). Clădirea
sustenabilă este deci un imobil integrat într-un sistem unitar (cartier, oraş, metropolă,
regiune, mediu natural) care încorporează soluţii tehnice şi de design pentru o
utilizare judicioasă a resurselor, materialelor şi proceselor cu impact minim asupra
mediului şi pentru a asigura confort şi sănătate pentru utilizatori. Acest concept
foloseşte în implementarea sa două tipuri de abordări, dezvoltate in paginile
urmatoare: folosirea unei tehnologii tradiţionale (lut, lemn, baloţi de paie, piatră) sau
a unei tehnologii noi (sisteme tehnologice care folosesc energia regenerabilă,
sisteme pentru reciclarea apei sau a deşeurilor menajere etc.). Desigur, acestea se
pot completa reciproc.

Schiţa specificaţiilor pentru o casa pasivă:

Forma compactă şi izolaţie buna Toate componentele părţii exterioare a unei

case pasive sunt izolate pentru a atinge o
valoare U (emisie termică) mai mica de 0.15
W/m2/K
Orientare spre sud şi aspecte legate de Folosirea pasivă a energiei solare este un
umbră aspect semnificativ al design-ului unei case
pasive
Ferestre cu geam si rame eficiente Ferestrele (geamul şi cadrul, combinate) nu
energetic trebuie să aibă o valoare U mai mare de 0.8
W/m2/K, cu un coeficient al transferului
termic de aproximativ 50%
Controlul permeabilităţii pereţilor pentru Pierderile de aer prin tocurile neizolate
aer şi vapori de apă trebuie sa fie mai mici de 0.6 din volumul
casei, intr-o ora (echivalent cu valoarea
permeabilităţii pentru aer sub 1 m 3/ora/m2 la
50 Pa)
Preincălzirea pasivă a aerului proaspăt Aerul proaspăt poate poate fi introdus in
casă prin ducte subterane, pentru a
schimba caldura cu solul. Acest sistem
preincalzeste aerul la o temperatura de
aproximativ 5°C (41°F), chiar si in timpul
iernii.
Recuperarea eficientă a căldurii din Mare parte din căldura din aerul uzat este
aerul uzat, folosind un schimbator de transferată aerului proaspăt (recuperare a
aer căldurii de peste 80%)
Dispozitive de economisire a energiei Frigidere, cuptoare, congelatoare, lampi,
masini de spalat, masini de călcat, etc. cu
consum mic de energie -necesare pentru o
casă pasivă
Totalul necesarului de energie pentru Mai putin de 15 Kwh/m2 / an
incălzire si răcire

II.1 Abordarea tehnologică

6
In cautarea de a descoperi coordonatele sistemelor naturale şi a le introduce într-o
structură care trebuia să fie foarte eficientă, Buckminster Fuller a inventat domul
geodezic sau geo-dome în anul 1940, care pentru că aproxima o sferă putea închide
maximul de spaţiu cu minimul de materiale, în comparaţie cu clădirile convenţionale.
Domurile geodezice reprezintă cele mai uşoare, rezistente şi economice structuri
descoperite până în prezent. Aceste structuri sunt capabile să acopere fără sprijine
interne un spaţiu mai mare decât orice alt tip de închidere. Particular este că devin
mai rezistente şi mai uşoare cu cât sunt mai mari.

Astăzi există peste 300 000 de domuri pe glob. Cele din plastic şi fibră de sticlă
găzduiesc echipamente radar de-a lungul perimetrului Arctic şi de asemenea, staţii
meteorologice care rezistă la vânturi de peste 200 de km/h. Domuri din metal oferă
adăpost unor familii întregi în Africa, la un preţ de numai 350 $ / construcţie. Cea mai
mare construcţie din aluminiu din lume este un dom geodezic ce adăposteşte „Spuce
Goose” din Long Beach Harbor. Fuller este faimos pentru domul pe 20 de nivele care
găzduia pavilionul Statelor Unite la Expoziţia din 1967 de la Montreal. Mai târziu el a
venit cu proiectul de fezabilitate pentru construcţia unui dom ce ar fi trebuit să
acopere centrul Manhattan-ului pentru a realiza un mediu controlat termic (poza sus).
Fuller susţinea că toate costurile proiectului s-ar fi putut acoperi în numai 10 ani doar
din banii plătiţi pe dezăpezire. Fuller a fost printre primii care au propus surse de
energie alternativă (alături de cea solară a inclus în proiectele sale şi energia eoliană
şi pe cea a valurilor). El a afirmat odată că „nu există o criză a energiei, ci doar o
criză a ignoranţei”. A demonstrat că umanitatea ar putea satisface 100% din
necesarul de energie renunţând la combustibilii fosili şi la energia atomică.

Sfârsitul secolului 20 a introdus un nou tip de arhitectură, conform noilor direcţii

ecologice, care sa satisfacă novoile populaţiei din ce in ce mai mari si mai dinamice a
marilor orase. Eco-tech sau eco-cool imbratisează precizia inginerească
computerizarea si ecologia, schimbând totodata radical şi noua imagine a arhitecturii
şi implicit a oraşelor.

. Norman Foster – Primăria Londra (1999)

7
Arhitectul Norman Foster este printre primii care a integrat acest nou tip de
arhitectură in programe sociale din cadrul oraşelor. Preluand imaginea si
funcţionarea unui plămân, noul sediu de primărie din Londra ascunde in spatele
esteticii un exemplu al clădirilor conştiente de energie, integrând sisteme de control
al mediului (faţada, ventilaţie, incălzire si răcire, solar), pentru a reduce consumul de
energie (cu până la 75% mai putin decat o clădire tipică de birouri bazată pe aer
condiţionat).

Noua arhitectură împinge limitele fanteziei pana la incredibile forme si concepte. Mai
mult, ea a captat atenţia publicului prin imaginea futuristica, fiind utilizată chiar si in
proiecte ce nu respecta neaparat principiile ecologice de proiectare. In cautarea
ecuatiei perfecte de management al energiei, multi sunt de parere ca imaginea
tehnologica in care se transforma orasele pierde un aspect important al principiilor
dezvoltarii durabile şi anume perspectiva antropologică conform careia cadrul
construit in care se desfăşoară viaţa oamenilor devine din ce in ce mai alienat de
condiţia umană şi mai asemănător imaginilor fanteziste ale civilizaţiilor extraterestre.

II.2. Abordarea tradiţională

Conform arhitectului şi teoriticianului Neil Leach, “principiul fantasmagoriei,

bombardamentul senzorial al tehno-esteticii sunt cele care ilustrează potenţialul
esteticii de a induce o formă de anestezie. Accentul pe prezentarea vizuală îl
copleşeşte şi îl intoxică pe privitor. Experienţa estetică serveşte astfel ca un soi de
“narcotic”. Acest declin al prezentului, al artei şi arhitecturii percepute vizual, într-o
lume tehnologică bazată pe producţie în masă şi viteză, “tinde să înstrăineze
viziunea de participare emoţională si identificare”.6

Pentru Peter Zumthor, arhitect castigator al Premiului Pritzker 2009, clădirile pot
avea o frumoasă tăcere pe care o asociază cu atribute cum ar fi ”compoziţia,
evidenţa de sine, durabilitatea, prezenţa şi integritatea, totodată cu senzualitate şi
căldură; o clădire care să fie ea insăşi, să fie o clădire, să nu reprezinte nimic, doar
să fie.” 7

6
Anestetica / Neil Leach, p40
7
Thinking Architecture / Peter Zumthor. p32

8
Construcţiile tehnologice tind să neglijeze proprietăţile materialelor naturale, în
favoarea unei producţii sintetice în masă a unor suprafeţe curate, netede şi
estetizate, mai ieftine si mai durabile, care să corespundă unui profit dar si unui
concept inuman. Acestea provin din frica de îmbătrânire şi de acceptare a ciclului
natural al vieţii, afişând imaginea unei perfecţiuni false la care aspirăm. Pallasmaa
afirmă că “în timp ce arhitectura geometriei încearcă să construiască baraje pentru a
opri curgerea timpului, arhitectura palpabilă şi multisenzorială face experienţa
timpului vindecatoare şi plăcută”8. Materialele naturale evocă durabilitatea naturală,
asemeni nouă: înţelegem o suprafaţă care îmbătrâneşte odată cu noi. Arhitectura
care foloseşte astfel de materiale se adresează omului şi îi întăreşte simţurile proprii.
Materialele senzuale şi simţul tradiţiei evocă o experienţă binefăcătoare a duraţiei
naturale şi temporal continuă. Această arhitectură nu se zbate în faţa timpului, ci
concretizează cursul lui, sau îl face acceptabil. Ea caută să acomodeze în loc să
impresioneze, evocă domesticitate şi confort în loc de admiraţie şi respect.

Un exemplu al tehnologiei tradiţionale ce foloseste resurse şi materiale naturale este

casa tip eco-dome, structuri din saci de pamânt/nisip compactat, legaţi cu sârmă si
tencuiţi cu chirpici si mortar de var. Fundaţia se poate face din cauciucuri uzate RE-
used. Unul din principalele avantaje este crearea unor spaţii ample ce pot adăposti
diverse funcţiuni, cat si a unor spaţii controlate dpdv energetic şi climatic. Locuinta
ecologică trebuie să răspundă unei logici economice ce vizează obţinerea unui
confort maxim printr-un consum minim de energie si cost. Captarea poate fi in acest
caz atât pasivă prin elementele arhitecturale cât si activă, prin panouri solare
exterioare structurii. Mobila interioară poate fi facută din acelasi material al structurii.

III. URBANISMUL ECOLOGIC:

8
Hapticity anf Time - Juhani Pallasmaa

9
Dezvoltarea durabilă a mediului urban se realizează prin reconversia spaţiilor
existente şi extinderea oraşului cu un impact cât mai scăzut asupra factorilor
pedoclimatici. În acelaşi timp noile funcţiuni urbane, trebuie armonizate contextului
urban existent. Ecologia în peisajul urban se referă tot la dezvoltarea durabilă şi este
reprezentată de identificarea ecosistemelor sau a zonelor cu potenţial de ecosistem
urban şi valorificarea acestora, de utilizarea materialelor locale pe cât posibil, şi de
crearea unei coerenţe la nivel funcţional şi în acelaşi timp vizual-perceptiv.

Potrivit ghidului de Planificare Urbană pentru Sănătate si Dezvoltare Durabilă

intocmit de OMS 9, o mare parte din dezbaterile mondiale actuale la nivelul oraşelor
se concentrează pe problemele asociate cu mărimea şi funcţiunea.Tenorul acestor
dezbateri este unul de criză. De exemplu, la Conferinţa Naţiunilor Unite privind
Aşezările Umane (Habitat II, Summit-ul de Oraş), care a avut loc la Istanbul în 1996,
s-au enunţat temele principale de care are nevoie progresul:

• guvernare şi oportunităţi pentru cetăţeni de a participa la deciziile locale;

• necesităţile locuirii;
• economie urbană, reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă;
• management de mediu
• atenuarea efectelor dezastrelor, de relief şi reconstrucţie.

În Europa, obiectivele care reies din dezbaterile agendei urbane pentru politici şi
planificare pot fi mai puţin orientate spre criză, subliniind o abordare mai holistică a
dezvoltării oraşelor, punând accent pe rezolvarea problemelor naţionale mai mari.10
Obiectivele în Europa includ:

• îmbunătăţirea mediului urban general prin conştientizarea problemelor de mediu;

• oraşe mai durabile;
• consolidarea economiei oraşului şi antreprenoriatelor;
• crearea de locuri de muncă prin dezvoltarea activităţilor sănătoase şi ecologice;
• îmbunătăţirea sănătăţii şi bunăstării locuitorilor oraşului;
• îmbunătăţirea transportului public, subliniind accesibilitate mai mult decât
mobilitate;
• crearea unor cartiere rezidenţiale, în special în periferiile anonime ale oraşelor;
• crearea unor relaţii politice, sociale şi ecologice viabile între oraşe şi judeţele
învecinate şi regiuni;
• integrarea tuturor politicilor urbane la atingerea acestor obiective.

Ameninţările spaţiilor publice

Spaţiile publice includ pieţe, parcuri, clădiri municipale, spaţii culturale, spaţii
sportive, zone de agrement, spaţii comerciale, târguri, străzi si drumuri. Au fost
descrise în diferite cazuri că fortărete ale libertătii, spaţii de interacţionare si insule
ale umanitătii. Sunt văzute ca ţesutul conjunctiv din oraşe şi au rol de funţionalitate,
de mediu, cultural şi estetic. Au caracteristici atât istorice cât si contemporane iar
menţinerea echilibrului dintre cele două este o provocare constantă.

Spaţiile publice sunt in centrul provocărilor urbane, in special pentru oraşele sau
districtele in care clădirile stradale au limitat aceste zone. Dorinta pentru securitatea

9
WHO, European Sustainable Development and Health Series: 2 - City planning for health and
sustainable development, 1997
10
Mega, V. The wellbeing of cities and citizens in Europe. Our cities, our future: policies and action
plans for health and sustainable development., p. 15–37

10
in oras a ajuns un major impuls pentru politică si plănuire atât cât si pentru
comportamentul individual. Această dorinţă duce la cât mai puţine spatii publice,
pentru ca unii oameni caută să se protejeze de frici reale sau percepute reducând
folosirea spatiilor publice. Acestea pot fi exacerbate mai departe de decizii despre noi
arhitecturi, transport in comun şi iluminat stradal, ce poate fi făcut neluând in
considerare siguranţa colectivă.

Accesibilitate
Un mare accent se pune pe rezolvarea problemelor funcţionale şi de accesibilitate
din cadrul oraşelor, care să corespundă unei arhitecturi fără obstacole fizice sau
psihice şi în care să ne integrăm toţi în mod egal. Sustinute de Uniunea Europeana,
prin programele de combatere a discriminalitatii “Acces pentru Toţi”, accentul cade
pe copii, batrani, persoanele cu handicap (nu numai fizic, dar si locomotor, vizual,
auditiv sau psihologic), care putem fi chiar noi in viitor, considerând că o arhitectură
care răpunde nevoilor lor, va asigura un mediu bun pentru toata lumea;

Scopul merge mai departe de improvizarea unor rampe sau locuri de parcare
speciale, care accentueaza ruptura dintre persoanele vizate si restul societatii, înspre
integrarea viziunii unui mediu comun care să respecte diferenţele între oameni, care
să asigure protecţie şi accesibilitate într-un design clar şi simplu de înţeles.

IV. CONCLUZII

Observăm că ecologia este o manifestare care atinge foarte multe planuri. în general
se bazează pe înlăturarea exceselor (economia de resurse – apă, energie), pe
temperarea consumului dezorganizat, pe grija faţă de natură (cu tot ce cuprinde ea -
floră, faună, peisaj) atât din punct de vedere al (evitării) poluării cu deşeuri, al
protejării siturilor cu valoare naturală (păstrarea biodiversităţii), al integrării în cadrul
natural sau al utilizării unor materiale non–toxice.

Ecologia este o reacţie la o situaţie de criză, o încercare de repunere în echilibru a

relaţiei dintre om şi mediul său, acţionând prin om. Însă, nemaiexistând acea
‚apropiere’, acel contact direct şi firesc cu mediul, omul este nevoit să acţioneze din
afara sa. De aici şi o înşiruire de principii ecologice pe care urmându-le, omul ar avea
şansa să şi le asume pentru început, pentru ca mai apoi să poată ajunge să le
asimileze.

Arhitectura nu trebuie să se limiteze sau să se concretizeze doar la obiectul de

arhitectură realizat, ci la întreg procesul pe care această acţiune îl reprezintă.
Arhitectura de azi are rolul de a reconcilia un oras tradiţional care nu mai poate fi
renăscut dar poate fi conservat, cu un oras “modern” care să ne satisfacă, soluţia
ideala fiind îmbinarea acestora intr-un cadru urban accesibil tuturor.

11
V. BIBLIOGRAFIE

V. JOHN RUSKIN, The Seven Lamps of Architecture, London 1849

V. RICHARD ROGERS, Architecture: A modern View, London 1991

V. PETER ZUMTHOR,Thinking Architecture, Birkhäuser 2006

V. JUHANI PALLASMAA, The Eyes of the Skin (Architecture and the senses), Wiley-
Academy 2005

V. NEIL LEACH, Anestetica, Ed. Paideia 1999

V. Fizica Construcţiilor - note de curs, Institutul de Arhitectură Ion Mincu, 1991

V. Code for Sustainable Homes: Technical guide 2010 – Planning, building and the
environment, http://www.communities.gov.uk/

V. European Sustainable Development and Health Series: 2 - City planning for health
and sustainable development, WHO,1997

V. Mega, V. The wellbeing of cities and citizens in Europe. Our cities, our future:
policies and action plans for health and sustainable development. Copenhagen,
WHO Healthy Cities Project Office, 1996

V. SUSTAINING EUROPE, Research For Sustainable Urban Development And Land

Use, European Commission

Reviste:

V. ARCHITECTURAL DESIGN, Green Architecture, Vol.71, nr.4, iulie 2001

V. DETAIL, Solar Architecture, nr.6 - 2002

V. ARCHITECTURAL REVIEW, Juhani Pallasmaa - Hapticity and time, nr.1239, mai

2000

12