Comisia Pontificală pentru Comunicaţii Sociale

Communio et progressio
Instrucţiune pastorală despre mijloacele de comunicare socială publicată din dispoziţia Conciliului
Ecumenic Vatican II

INTRODUCERE
1. Comuniunea şi progresul societăţii umane constituie scopul primar al comunicaţiilor sociale şi
al mijloacelor lor, adică al presei, radioului şi televiziunii. De fapt, perfecţionarea lor continuă
extinde răspândirea lor la mulţimi noi de persoane şi le face mai accesibile pentru fiecare om în
parte, favorizând o tot mai mare şi mai profundă incidenţă a acestor mijloace în mentalitatea şi în
modul de viaţă al oamenilor.
2. Biserica recunoaşte aceste mijloace ca "daruri ale lui Dumnezeu"1, destinate, conform planului
Providenţei, să-i unească pe oameni cu legături fraterne, pentru a-i face colaboratori ai planurilor
sale de mântuire. O cunoaştere mai amplă şi o pătrundere mai adâncă a doctrinei care priveşte
"comunicarea socială", şi deci şi a valorii mijloacelor pe care le are la dispoziţie pentru binele
societăţii de astăzi, este oferită deja în unele documente ale Conciliului Vatican II, în mod
deosebit în constituţia despre Biserica în lumea contemporană 2, în decretul despre ecumenism3,
în declaraţia asupra libertăţii religioase4, în decretul despre activitatea misionară a Bisericii5, şi în
decretul despre misiunea pastorală a episcopilor6; dar în mod explicit se află în decretul dedicat
strict comunicaţiilor sociale7. Această cunoaştere mai aprofundată a temei care izvorăşte din
strălucita doctrină a Conciliului îi va învăţa de acum înainte pe creştini cu ce spirit trebuie să se
comporte în utilizarea mijloacelor de comunicare şi îi va angaja pentru a aduce o contribuţie mai
validă în acest sector.
3. În fine, această instrucţiune pastorală, care este publicată din dispoziţia explicită a Conciliului 8,
expune principiile doctrinare şi sugestiile pentru acţiunea pastorală, cu o structurare voit
generală, lăsând deoparte, aşadar, precizări particulare, care, datorită fluidităţii permanente şi a
dezvoltării continue a problemelor în cauză, pot fi precizate numai ţinând cont de circumstanţele
concrete ale timpului şi locului.
4. Aşadar, vor face bine episcopii şi conferinţele episcopale, ca şi sinoadele Bisericilor Orientale,
să se servească de consultarea persoanelor cu adevărat experte în domeniu şi mai ales de
birourile diecezane, naţionale şi de organizaţiile internaţionale. Vor putea astfel, cu o atare
colaborare voluntară şi colegială, să facă în aşa fel încât această instrucţiune să fie pe deplin
eficientă, aprofundând-o şi adaptând-o la condiţiile particulare ale popoarelor şi teritoriilor de care
se îngrijesc, având totuşi mereu în vedere unitatea întregii Biserici. În acest efort, conferinţele
episcopale vor profita de contribuţia pe care preoţii, persoanele consacrate şi laicii o vor putea da
conform competenţei specifice, dat fiind faptul că utilizarea corectă a mijloacelor de comunicare
socială intră în responsabilitatea întregului popor al lui Dumnezeu.
5. Trebuie, în fine, să sperăm că această instrucţiune va fi primită în mod favorabil de toţi aceia
care exercită o activitate profesională în sectorul comunicaţiilor şi a celor care, cu bunăvoinţă, se
îngrijesc de adevăratul progres al familiei umane. Prin schimbul reciproc de idei şi prin
cooperarea lor eficace, marile avantaje oferite de aceste mijloace vor fi extinse de fapt spre
adevăratul bine al tuturor.

PRIMA PARTE
COMUNICAŢIILE SOCIALE ÎN PERSPECTIVA CREŞTINĂ: ELEMENTE DOCTRINARE
6. Mijloacele de comunicare socială, deşi se adresează fiecăruia în parte, ating şi afectează
întreaga societate9, deoarece transmit rapid informaţii despre condiţiile de viaţă din lumea de
astăzi unei mulţimi nenumărate de oameni şi oferă cheia pentru înţelegerea mentalităţii din timpul
prezent.
Ele sunt, aşadar, pe drept considerate necesare pentru activitatea şi pentru relaţiile profunde şi
tot mai complexe ale societăţii noastre. În această perspectivă se reflectă asupra mijloacelor
comunicaţiilor sociale aceleaşi principii doctrinare care reglementează viaţa oamenilor, conform
perspectivei creştine. De fapt, scopul cel mai nobil al acestor invenţii constă în a atrage atenţia
asupra aşteptărilor şi problemelor omenirii, pentru a căuta să fie rezolvate în cel mai scurt timp
posibil, şi a-i uni pe oameni într-o solidaritate tot mai strânsă. Pe acest principiu de fond se
bazează respectul creştinilor faţă de amplele posibilităţi pe care le oferă aceste mijloace
bunăstării umane.
7. În orice domeniu angajarea umană se străduieşte să corecteze şi să îmbunătăţească mereu
condiţiile de viaţă pe pământ şi mai ales atunci când se aplică cele mai recente descoperiri ale
ştiinţei şi minunatele invenţii ale tehnicii, perspectiva creştină pozitivă despre om, despre
exigenţele sale şi despre întreaga sa istorie, află un răspuns - de multe ori inconştient - la
porunca divină dată omului ca el să stăpânească pământul10 şi să descopere în acelaşi timp în
aceasta o participare şi o continuare a operei creatoare şi răscumpărătoare a lui Dumnezeu11.
În această perspectivă intră direct mijloacele de comunicare socială, întrucât servesc schimbului
de cunoaşteri ştiinţifice dintre oameni şi de aceea intensifică în el colaborarea. De fapt,
Dumnezeu, făcându-l pe om după chipul său, i-a dat şi posibilitatea de a participa la puterea sa
creatoare pentru edificarea cetăţii pământeşti12.
8. Comunicarea socială, prin natura sa, tinde să facă în aşa fel încât omul, înmulţind schimburile
reciproce, să ajungă la o mai mare conştientizare a angajării comunitare a vieţii. Astfel, fiecare
individ, împreună cu alţi oameni, fraţi ai săi, se simte într-un fel condus de mână de Dumnezeu ca
să realizeze în istorie planul divin13.
Credinţa creştină ne aminteşte că uniunea fraternă dintre oameni (scop primar al oricărei
comunicări) îşi află izvorul şi într-un fel un model în misterul măreţ al eternei comuniuni trinitare a
Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, uniţi într-o unică viaţă divină.
9. Desigur, mijloacele de comunicare pot aduce o mare contribuţie la întărirea relaţiilor umane:
dar dacă pregătirea morală şi intelectuală este deficitară, sau lipseşte bunăvoinţa, utilizarea lor
poate duce la un efect contrar, adică la a crea neînţelegeri şi disensiuni mari între oameni, cu
consecinţe vătămătoare. Într-adevăr, prea des se constată că prin mijloacele de comunicare sunt
negate sau nerecunoscute însăşi valorile fundamentale ale vieţii umane. Din experienţa acestor
devieri derivă clar angajarea creştinului de a-l elibera şi salva pe om de păcat, care a intrat în
istorie prin căderea primului om14.
10. Când omul, din vină proprie, îi întoarce spatele Creatorului său, din cauza dezordinii pe care
orice greşeală o produce, este în discordie cu sine, supărat cu fraţii săi, inhibat în capacitatea de
a comunica15. Însă iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni nu poate fi refuzată. El de fapt a luat
primul iniţiativa, dând curs istoriei mântuirii16 prin restabilirea unui dialog cu oamenii: la împlinirea
timpurilor a intrat în comuniune cu ei17 şi "Cuvântul s-a făcut trup"18. Dobândind mântuirea
neamului omenesc, prin moartea şi învierea sa, Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, Cuvântul şi
chipul Dumnezeului nevăzut19, ne-a făcut pe toţi părtaşi de adevăr şi de însăşi viaţa
dumnezeiască, cu o bogăţie şi o îmbelşugare incomparabile. El, unic mijlocitor între Tatăl şi
omenire, restabileşte pacea şi comuniunea cu Dumnezeu, în timp ce reface fraternitatea dintre
oameni20. De atunci cel mai solid fundament şi supremul model de comuniune între oameni se
află în Dumnezeu, care a devenit fratele lor şi le-a poruncit discipolilor săi să ducă vestea bună la
toţi oamenii, totdeauna şi pretutindeni21, proclamând-o "la lumină" şi "de pe acoperişuri"22.
11. În timpul vieţii sale pământeşti Cristos s-a arătat comunicatorul perfect. Prin întruparea sa, el
a luat chipul acelora care ar fi primit mesajul său, exprimat prin cuvintele sale şi prin întreaga sa
viaţă. El vorbea pe deplin integrat în condiţiile reale ale poporului său, proclamând tuturor fără
deosebire vestea divină a mântuirii cu tărie şi perseverenţă, şi adaptându-se la modul lor de a
vorbi şi la mentalitatea lor.
De altfel, "comunicarea" se extinde cu mult dincolo de simpla manifestare a gândurilor minţii sau
de exprimarea sentimentelor inimii. Comunicarea deplină comportă adevărata dăruire de sine sub
impulsul iubirii; însă comunicarea lui Cristos este cu adevărat duh şi viaţă23. Prin instituirea
Euharistiei, Cristos ne-a încredinţat cea mai înaltă formă de comuniune care putea fi împărtăşită
oamenilor. În Euharistie se realizează de fapt comuniunea dintre Dumnezeu şi om şi de aceea
cea mai intimă şi mai desăvârşită formă de unire între oameni. Cristos, în fine, ne-a dăruit Duhul
său dătător de viaţă, care este începutul comuniunii şi al unităţii 24. În Biserică - trupul mistic al lui
Cristos şi mister al plinătăţii lui Cristos glorificat -, el cuprinde toate lucrurile create 25. De aceea,
întăriţi de cuvânt şi de sacramente, noi înaintăm în Biserică spre speranţa ultimei întâlniri, când
"Dumnezeu va fi totul în toţi"26.
12. "Printre minunatele descoperiri ale tehnicii"27, care sporesc comunicaţiile sociale printre
oameni, creştinul află mijloacele pregătite de providenţa lui Dumnezeu pentru a facilita unirea
celor care sunt peregrini pe acest pământ; ele favorizează de fapt noi relaţii şi dau naştere, s-ar
putea spune, unui nou limbaj care le permite oamenilor să se cunoască mai profund şi care
facilitează deschiderea faţă de ceilalţi.
De aceea, cu cât se înţeleg oamenii mai uşor şi sunt dispuşi la o înţelegere reciprocă, cu atât mai
rapid vor fi conduşi la restabilirea dreptăţii şi a păcii între ei, a bunăvoinţei active şi a fraternităţii
solidare şi a unităţii, care este ţinta supremă. Ca urmare, mijloacele de comunicare trebuie să fie
enumerate printre mijloacele cele mai valide şi eficiente pentru întărirea iubirii, care este expresie
şi totodată producătoare a comuniunii.
13. Toţi oamenii de bunăvoinţă trebuie, aşadar, să simtă urgenţa de a-şi uni eforturile pentru ca
prin comunicaţiile sociale să se aducă o contribuţie validă la căutarea cu folos a adevărului şi la
progresul uman permanent. În realizarea acestui program, creştinul primeşte o forţă deosebită
din credinţa sa, gândindu-se că mesajul evanghelic, răspândit prin intermediul lor, tinde spre
marele ideal de a restabili fraternitatea oamenilor sub paternitatea lui Dumnezeu. Înţelegerea şi
cooperarea eficientă dintre oameni derivă în fond din voinţa lor liberă, care este influenţată de
factori psihologici, sociologici şi tehnici. De aceea importanţa şi semnificaţia ultimă a mijloacelor
de comunicare depind de modul în care libertatea umană le utilizează.
14. Principiile morale care reglementează mijloacele de comunicare trebuie să se bazeze pe o
considerare justă a demnităţii omului, deoarece acela care alege modul de utilizare a lor este
omul însuşi, chemat să devină coresponsabil al comunităţii fiilor adoptivi ai lui Dumnezeu. Pe de
altă parte, aceste principii derivă din natura specifică a comunicaţiilor sociale şi din caracteristicile
proprii fiecărui mijloc în parte. Această învăţătură este confirmată de constituţia Gaudium et spes:
"Căci din însăşi condiţia lor de creatură, toate lucrurile sunt înzestrate cu consistenţa, cu adevărul
şi cu bunătatea lor proprie, cu propriile legi şi cu propria organizare, pe care omul trebuie să le
respecte, recunoscând metodele specifice ale fiecărei ştiinţe sau arte"28.
15. Dacă vrem să situăm corect în istoria creaţiei şi a întrupării răscumpărătoare mijloacele de
comunicare şi să evaluăm valoarea lor morală, trebuie să luăm în consideraţie omul în totalitatea
sa, începând mai întâi un studiu precis asupra naturii comunicaţiilor sociale şi a mijloacelor lor.
De aceea este o datorie de conştiinţă a tuturor comunicatorilor (adică pentru aceia care le
utilizează în scop profesional) să dobândească o serioasă competenţă în materie29; şi, pe măsură
ce creşte influenţa comunicatorului asupra procesului de comunicare, creşte şi obligaţia sa.
Acelaşi lucru trebuie spus, cu atât mai mult, pentru cei care au obligaţii educative sau de difuzare
şi deci influenţează gusturile şi alegerile altora, mai ales ale tinerilor imaturi sau ale celor care
sunt lipsiţi de cultura de bază. Această datorie morală cuprinde toate acele comportamente care
pot într-un fel sau altul să înalţe sau să reducă valorile umane ale individului sau ale grupului.
Aşadar, trebuie să încercăm orice cale, pentru ca receptorii (adică aceia care citind, ascultând,
privind, utilizează aceste mijloace) să dobândească o formare care să le permită să interpreteze
diferitele mesaje, să aibă din ele cât mai mult folos şi să-şi asume în cele din urmă rolul lor activ
în viaţa socială. Numai în acest fel mijloacele de comunicare vor ajunge la deplina lor eficacitate.
16. Un bilanţ al tuturor realizărilor care se pot obţine, utilizând diferitele mijloace de comunicare
într-o anumită zonă geografică, trebuie să fie considerat pozitiv în măsura în care aceste realizări
contribuie la binele comun30. Ştirile, transmisiunile culturale şi cele recreative trebuie să
servească vieţii şi progresului comunităţii. Informaţia nu trebuie să se limiteze la propagarea de
fragmente rupte de contextul general, ci trebuie să integreze în prezentare toate circumstanţele,
pentru ca cititorii sau spectatorii să-şi poată da seama cu exactitate de problemele societăţii şi să
lucreze pentru rezolvarea lor. Trebuie, aşadar, să se ajungă la o proporţionare echilibrată între
informaţie publică, instrucţie în domeniul învăţământului, spectacole şi divertismentul uşor şi cel
cu caracter obligatoriu.
17. Orice comunicare trebuie să conţină unele cerinţe fundamentale care sunt sinceritatea,
onestitatea, veracitatea. Nu sunt suficiente, aşadar, buna dispoziţie şi intenţia bună pentru a face
ca o comunicare să fie credibilă; ea trebuie să redea ştirile conform perceperii exacte a realităţii şi
să reflecte adevărul în toate exigenţele sale cele mai profunde. Validitatea şi moralitatea unei
comunicări nu derivă doar din cât este de bun subiectul, nici din scopul doctrinar al celui care a
conceput-o. Factori esenţiali sunt şi modul în care este structurată comunicarea, tehnicile
limbajului şi ale persuasiunii, circumstanţele concrete, publicul însuşi căruia i se adresează
comunicarea31.
18. O înţelegere mai profundă şi o mai mare toleranţă între oameni, colaborarea rodnică dintre
toţi, pe care comunicarea o poate favoriza în mod minunat, culminează cu finalităţile poporului lui
Dumnezeu, de unde primesc confirmare şi perfecţiune. "Promovarea unităţii este în concordanţă
cu misiunea profundă a Bisericii, căci ea este în Cristos, ca un sacrament, adică semn şi
instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenescť"32.

PARTEA A DOUA
CONTRIBUŢIA COMUNICAŢIILOR SOCIALE LA PROGRESUL UMAN
Capitolul I
INFLUENŢA COMUNICAŢIILOR ÎN SOCIETATE
19. Mijloacele moderne de comunicare dintre oameni par să-i lege pe contemporanii noştri într-un
cerc tot mai strâns în care toţi dialoghează pentru a reclădi fraternitatea şi colaborarea;
discursurile cotidiene ale oamenilor se răspândesc şi se împletesc în spaţii stabilind un colocviu
public, universal.
Torentul de informaţii şi opinii, care coboară din aceste canale, face aşa încât oamenii, în orice
parte a pământului, să devină în aşa măsură părtaşi la gravele probleme şi la dificultăţile care cad
asupra fiecărui om şi asupra întregii societăţi, încât realizează condiţiile necesare înţelegerii şi
condescendenţei reciproce, şi de aceea chiar a progresului general al tuturor.
20. Perfecţiunea sporită a mijloacelor de comunicare înlătură şi distruge barierele pe care
circumstanţele timpului şi ale locului le ridicaseră între oameni. Se prezintă, aşadar, ca făuritori ai
unei mai strânse apropieri şi ai unei mai solide unităţi: informaţiile fac într-o clipă înconjurul lumii
şi le permit oamenilor să se simtă implicaţi mult mai activ în evenimentele vitale ale lumii de
astăzi.
Instruirea la orice nivel află un mare ajutor în aceste mijloace de care va depinde în mare măsură
lupta împotriva analfabetismului şi progresul în sectorul educaţiei, atât al celei de bază cât şi al
celei la nivel superior.
Ele pot, în plus, să ofere un ajutor efectiv promovării şi eliberării autentice a oamenilor, mai ales
în ţările în curs de dezvoltare; stabilesc şi întăresc o mai mare egalitate între cetăţeni, procurând
tuturor claselor sociale, fără discriminare, posibilitatea de a se bucura de bunurile intelectuale şi
de posibilităţile recreative.
În fine, îmbogăţesc minţile, conducându-le prin intermediul sunetelor şi al imaginilor la
conştientizarea realităţilor pozitive şi concrete şi la cunoaşterea regiunilor foarte îndepărtate şi a
civilizaţiilor vechi. La popoarele care nu sunt alfabetizate, mijloacele de comunicare servesc la a-i
conduce pe locuitori în recunoaşterea sinceră a valorilor culturii native şi a obiceiului tradiţional, la
asimilarea rapidă a mentalităţii moderne şi la adaptarea rapidă la actualul stil de comportament
social.
21. Din această evaluare pozitivă ne convingem că de fapt comunicaţiile sociale sunt mijloace
foarte valide pentru progresul uman, şi că trebuie depăşite cu curaj dificultăţile pe care ele le
comportă.
Tocmai aceste dificultăţi trebuie să-i convingă atât pe comunicatori cât şi pe receptori să
abordeze soluţionarea multor probleme. Cum va fi posibil ca ştirile, numeroase şi în continuă
actualizare, răspândite cu o mare viteză, adesea într-un climat de agitaţie, să poată fi selectate şi
redate cu grijă? Se ştie că mijloacele de comunicare socială se adresează prin natura lor unui
public numeros fără discriminare şi că, pentru a nu risca să fie afectate interesele multor
receptori, se situează adesea pe poziţii de neutralitate: în aceste cazuri, cum se va putea, acolo
unde există în viaţa socială o structurare pluralistă, să se separe cu uşurinţă ceea ce este
adevărat sau fals, onest sau neonest? Cum se va putea evita, în regim de concurenţă liberă, ca
obţinerea favorului publicului să constrângă sau să îndemne mijloacele de comunicare să aprindă
sau să provoace tendinţele mai puţin nobile ale naturii umane? Cum se va putea împiedica
posibilitatea ca un monopol condus de câţiva să ajungă să reducă la tăcere un autentic colocviu
în societate? Ce abilitate va trebui urmărită pentru ca în comunicările transmise prin aceste
tehnici, mai ales prin televiziune, să nu fie lezate relaţiile umane? Deoarece ele adesea îl invită
pe om să evadeze din realitate, ca într-un vis, cum s-ar putea evita această abatere de la
angajarea cotidiană a vieţii? Cum am putea împiedica să se producă în om indolenţa şi lenea
intelectuală? În fine, ce remediu am putea găsi pentru ca referinţa continuă, exagerată la
sentiment să nu împiedice activitatea raţiunii?
22. Prăbuşirea normelor morale, care se observă în diferite sectoare ale vieţii de astăzi, este o
foarte mare îngrijorare pentru oamenii oneşti. Or, indicele acestei schimbări se întâlneşte cu
uşurinţă în toate mijloacele de comunicare. În ce proporţie li se poate imputa vina pentru această
situaţie este o temă de studiat. Într-adevăr, mulţi specialişti, cu motive valide, afirmă că aceste
mijloace nu fac altceva decât să reflecte şi să înregistreze obiceiurile deja în act din societate; alţii
în schimb consideră că ele contribuie la exaltarea acelor tendinţe şi la o mai mare răspândire a
lor; astfel, în timp ce sunt prezentate ca şi cum ar fi de-acum intrate în comportamentul comun,
puţin câte puţin pătrund în uzul social. Mai sunt alţii care consideră că cea mai mare
responsabilitate pentru această situaţie o au tocmai mijloacele de comunicare.
Un lucru este sigur: societatea noastră este ameninţată de viciu: pentru a găsi un remediu
eficient, este necesară colaborarea părinţilor şi a educatorilor, a păstorilor de suflete şi a tuturor
celor care sunt preocupaţi de binele comun. În această încercare lăudabilă, mijloacele de
comunicare pot oferi un ajutor valid, chiar dacă nu este posibil ca influenţa lor să facă abstracţie
de obiceiurile şi de viaţa însăşi a oamenilor.
23. Pentru a aprofunda cunoaşterea şi posibilităţile aplicării avantajelor reale oferite societăţii de
comunicaţiile sociale, căutând să evităm pe cât posibil piedicile din aceasta, este oportun să
supunem unei examinări atente aspectele principale ale influenţei lor asupra relaţiilor umane.

1. Opinia publică
24. Mijloacele de comunicare sunt ca un spaţiu public, unde oameni pot să pună întrebări şi să
răspundă unii altora. Expunerea şi confruntarea deschisă a diferitelor opinii au profunde influenţe
în viaţa societăţii, o îmbogăţesc şi-i grăbesc dezvoltarea.
25. Datorită faptului că fiecare om vrea să comunice spontan altora sentimentele, opiniile,
emoţiile sale, aşa încât gândirea şi comportamentul multora devine normă comună, atunci avem
de-a face cu "opinia publică", opinie care este o caracteristică specifică şi o notă distinctivă a
naturii sociale a omului. Deja Pius al XII-lea descrisese în mod incisiv opinia publică definind-o
"ecoul natural, rezonanţa comună, mai mult sau mai puţin spontană, a evenimentelor şi situaţiilor
actuale în sufletele şi minţile oamenilor" 33. Libertatea de a manifesta propria gândire este o
componentă inderogabilă pentru formarea opiniei publice.
Într-adevăr, opiniile exprimate public fac cunoscută altora mentalitatea critică a grupurilor cu o
mai mare influenţă într-o societate definită din punct de vedere geografic, cultural şi social.
26. Libertatea de a manifesta propriul sentiment şi propria gândire este desigur cerută dacă se
doreşte formarea unei "opinii publice" echilibrate. Este, aşadar, oportun să afirmăm, împreună cu
Conciliul Vatican II, că această libertate de manifestare a propriei gândiri trebuie recunoscută
tuturor oamenilor, atât indivizilor cât şi grupurilor, numai să fie respectate limitele onestităţii,
moralităţii şi ale binelui comun34. Deoarece viaţa socială se întăreşte prin colaborare, este
necesară o liberă confruntare de păreri, care au o oarecare importanţă. Prin libertatea de
exprimare, părerile vor fi supuse examinării: unele vor fi aprobate sau acceptate; altele respinse
sau corectate, altele călăuzite sau primite cu soluţii de compromis. Părerile cele mai valide şi
sigure vor fi atunci alese pentru a duce la o angajare comunitară de acţiune.
27. Obligaţia comunicatorilor, în lumina a ceea ce s-a spus mai sus, rezultă a fi foarte mare. Ei
exercită o mare influenţă în a face să apară ideile, în a le primi şi răspândi, în timp ce uşurează
confruntarea lor liberă şi critică.
28. Fiecare cetăţean trebuie să se simtă angajat în formarea opiniei publice 35, servindu-se, dacă
este necesar, de interpreţi autorizaţi ai gândirii sale. În plus, aceia care prin poziţia lor sau prin
darurile lor naturale sau prin alţi factori au un loc important în societate, dacă-şi manifestă
părerea, influenţează foarte mult în formarea opiniei publice. Responsabilitatea lor este, aşadar,
cu atât mai mare cu cât comportamentul lor influenţează asupra altora.
29. Condiţiile prin care este permisă dezvoltarea răspândirii de idei particulare - acest lucru are
loc prin aşa-zisele "campanii publicitare" - trebuie căutate în salvgardarea demnităţii omului şi în
căutarea adevărului. În plus, intenţia promotorilor şi modalităţile campaniei trebuie să tindă spre
binele comun, în respect faţă de drepturile individuale sau de grup, precum şi faţă de drepturile
naţiunii proprii şi ale altor naţiuni din lume.
30. Este, aşadar, cu totul inadmisibil un tip de propagandă care se opune binelui comun, şi care
tinde să împiedice un răspuns sincer şi public, care deformează în mod deliberat realitatea
situaţiilor sau favorizează apariţia de prejudecăţi în oameni prin difuzarea de ştiri incomplete,
omiţându-le pe cele mai importante sau transmiţându-le conform unei selecţii interesate; acest
lucru împiedică de fapt legitima libertate de alegere din partea publicului.
Condamnarea trebuie să fie şi mai explicită prin confirmarea puterii tot mai mari de sugestie a
unor asemenea tehnici propagandistice, confirmare dată de ştiinţele pozitive, îndeosebi de
psihologie, care studiază comportamentul omului, şi de însăşi dezvoltarea continuă a
comunicaţiilor sociale.
31. Nu orice opinie, pentru faptul că se răspândeşte foarte repede, constituie opinie publică,
pentru care este necesar un număr semnificativ de adeziuni. De fapt, pot circula în acelaşi timp şi
în aceeaşi zonă socială, păreri contrastante, chiar dacă fiecare dintre ele este sprijinită de mai
multe adeziuni. În plus, părerea majorităţii nu este în mod necesar cea mai bună sau cea mai
apropiată de adevăr. Pe de altă parte opinia publică este mereu fluidă iar omul nu trebuie să-şi
însuşească imediat această opinie, care inspiră mentalitatea şi comportamentul comun; ba chiar
pot exista motive valide pentru a i se opune.
32. Cu toate acestea, opiniile libere şi comune, datorită faptului că reflectă gândirea şi voinţa
poporului, trebuie să fie examinate cu atenţie mai ales de către autorităţile atât religioase cât şi
civile.

2. Dreptul de a fi informat şi de a informa

33. O opinie publică nu se poate forma corect dacă nu există în societate în prealabil dreptul de
acces la sursele şi la canalele de ştiri şi dreptul la libera exprimare. Libertatea de gândire şi
dreptul pasiv şi activ la informare sunt inseparabile. Ioan al XXIII-lea36, Paul al VI-lea37 şi Conciliul
Vatican II38 au subliniat prin expresii clare dreptul la informare, care astăzi este esenţial pentru
viaţa şi dezvoltarea individului şi a societăţii.

a) Accesul la surse şi la canalele de ştiri

34. Omul din timpul nostru nu se poate lipsi de informaţie, care trebuie să răspundă criteriilor
corectitudinii, acurateţei, exactităţii şi fidelităţii, pentru ca el să poată aprofunda cunoaşterea lumii
moderne în continuă evoluţie şi să se adapteze noilor situaţii, în care este implicat în fiecare zi, în
deplină cunoaştere a responsabilităţilor sale şi să poată să-şi asume astfel un rol activ şi
responsabil în grupul său social şi să se simtă integrat în mod vital în actualele probleme de ordin
economic, politic, cultural şi religios. Strâns legat de dreptul la informare este şi obligaţia omului
de a căuta: acest drept de fapt nu poate fi exercitat decât dacă omul care trebuie să fie informat
oferă şi colaborarea sa. Aşadar, trebuie să existe o mare disponibilitate de mijloace eficace,
pentru a putea alege pe cele mai potrivite exigenţelor individuale şi sociale. Dacă nu există
posibilitatea unei adevărate alegeri între diferite mijloace de comunicare, dreptul se reduce la un
simplu enunţ teoretic.
35. Şi societatea, în toate structurile sale, are nevoie de informare pentru a explica activităţile
sale, aşa cum are nevoie de cetăţeni bine informaţi; aşadar, dreptul la informare nu se poate
limita astăzi la sfera individuală, ci trebuie să fie considerat esenţial pentru binele comun.
36. Profesia de a transmite ştirile comportă, aşadar, o obligaţie gravă, care a devenit dificilă din
cauza obstacolelor continue, create adesea în mod voit de cei care sunt interesaţi să ascundă
adevărul.
Această problemă îi priveşte în mod particular pe trimişii speciali, care sunt mereu în mişcare şi
merg în orice parte a lumii pentru a asista personal la evenimente 39. Pentru a nota "faptele tocmai
în timpul desfăşurării lor"40, nu ezită să se expună pericolelor mortale şi mulţi dintre ei de fapt au
murit desfăşurându-şi obligaţia profesională. Deoarece oamenii au dreptul să fie informaţi asupra
evenimentelor şi asupra contextului lor, mai ales în acele ţări care, în preocuparea mare a întregii
omeniri, sunt scena unor dureroase evenimente de război, trebuie să fie, aşadar, salvgardată în
măsura cea mai eficientă sănătatea şi securitatea acestor reporteri.
De aceea Biserica nu poate să nu dezaprobe şi să nu respingă utilizarea violenţei faţă de aceste
persoane şi faţă de cei care lucrează în domeniul comunicaţiilor; ei, căutând ştirile şi
transmiţându-le cu fidelitate, revendică şi promovează dreptul fundamental al oamenilor la
informare.
37. Dincolo de dificultatea, proprie tuturor oamenilor, de a descoperi pe deplin adevărul şi de a-l
transmite altora, se întâmplă ca reporterii, fiind nevoiţi să transmită mereu ceva nou, să ilustreze
numai acele detalii care sunt de o arzătoare actualitate; ei, de fapt, trebuie să se încreadă în
discernământul pe care îl dovedesc în alegerea, dintr-o mare de ştiri, a acelora pe care le
consideră de o deosebită importanţă şi de interes public.
De aici rezultă că informaţiile devin parţiale, inutile şi nu mai reproduc situaţiile în deplina lor
gravitate.
38. Transmiterea ştirilor trebuie să fie promptă, completă şi inteligibilă. De aceea reporterii se
servesc tot mai mult de interviuri luate unor persoane competente în domeniul tratat pentru a
avea comentarii despre originea şi circumstanţele evenimentelor relatate şi pentru a le confrunta
cu propriile observaţii critice. Aceste comentarii sunt adesea cerute pe loc, ba chiar uneori cu
câteva minute înainte de eveniment. Se întâmplă, în plus, ca persoane de încredere, care sunt pe
deplin conştiente de îndatoririle lor, mai ales atunci când se află în poziţii de conducere sau de
responsabilitate morală, să ezite în mod justificat în a rezuma în grabă faptele şi în a le interpreta,
înainte de a lua contact cu evenimentele înseşi în realitatea şi contextul lor. Or, întrucât
mijloacele de comunicare, prin natura lor, necesită transmitere şi comentariu imediat, adesea
apar tocmai comentarii mai puţin pregătite, ale unora care acceptă cu mai multă uşurinţă să
colaboreze. Se cuvine ca cine are o competenţă serioasă în problemele care trebuie tratate, să
împiedice ca acest lucru să se întâmple, îngrijindu-se să aibă pregătită, pe cât posibil, o
documentare asupra faptelor mai recente ca să fie ei primii care fac publică o informaţie cât mai
completă.
39. O altă dificultate apare din faptul că ştirile, dacă vor să fie proaspete şi să atragă atenţia,
trebuie să fie răspândite aproape instantaneu. Să se ţină cont şi de faptul că dorinţa de a-i
preceda pe alţii în difuzarea ştirii se plăteşte scump, fără a mai pune la socoteală faptul că graba
sfârşeşte prin a se trece cu vederea exactitatea ştirii. Jurnaliştii trebuie să ţină cont de preferinţe,
de gusturi, de pregătirea culturală a publicului lor şi să observe care sunt ştirile care sunt dorite
mai mult decât altele.
În aceste împrejurări atât de dificile, comunicatorii, atunci când răspândesc informaţiile, trebuie să
se simtă angajaţi să respecte înainte de toate realitatea faptelor.
40. Dincolo de dificultăţile care provin din însăşi natura mijloacelor de comunicare şi din
răspândirea lor, o altă problemă li se prezintă jurnaliştilor: şi anume, ei trebuie să explice faptele
unui public adesea agitat şi distrat, adaptându-se la exigenţele lui şi atrăgându-i atenţia. Pe de
altă parte ceea ce se comunică nu poate excita şi impresiona în mod exagerat publicul, aşa încât
acesta să perceapă în mod distorsionat mesajul transmis, situându-l în afara contextului sau
amplificându-l peste dimensiunile sale reale, ca şi cum ar fi o acţiune scenică.
41. Receptorii, care trebuie să pună laolaltă fragmente de informaţii, riscă să aibă o viziune
globală a faptelor incompletă sau disproporţionată. Un anumit echilibru va putea fi atins cu aportul
ştirilor din surse multiple şi diferenţiate, având grijă să se trieze toate în mod critic. Receptorii, în
plus, trebuie să-şi dea seama de situaţia căreia trebuie să-i facă faţă cei care lucrează în
comunicaţii şi să nu se aştepte de la ei o perfecţiune care depăşeşte desigur capacitatea umană.
Au însă dreptul/datoria de a cere rectificarea promptă şi publică a ştirilor care au fost false sau
incomplete; să ceară inserarea unor detalii importante omise; să reclame ori de câte ori faptele
au fost prezentate în mod distorsionat, situându-le, de exemplu, în afara contextului; să
protesteze atunci când faptele sunt exagerate sau invers, când nu au avut importanţa cuvenită.
Acest drept trebuie să fie recunoscut receptorilor de către normele unui cod deontologic acceptat
de comunicatori. Dacă acest cod lipseşte, apărarea dreptului despre care s-a vorbit mai sus este
încredinţată legilor oricărei naţiuni sau convenţiilor internaţionale.
42. Cu toate acestea, dreptul la informare are limite bine determinate şi nu poate intra în conflict
cu alte forme de drept, precum dreptul la adevăr care tutelează reputația individului şi a societăţii;
dreptul la salvgardarea vieţii private, care apără sfera intimă a familiilor şi a indivizilor41; dreptul la
secret, când este cerut de necesitate, de obligaţia profesională sau de binele comun.
Atunci când este în joc binele comun, este necesară o mare prudenţă şi discreţie în difuzarea
ştirilor.
43. Atunci când trebuie să se acorde spaţiu în cronică faptelor de brutalitate şi violenţă, trebuie
procedat cu mult tact şi cu perspicacitate. Desigur, violenţa şi cruzimea fac parte din viaţa umană
şi se manifestă deschis în aceste vremuri ale noastre atât de tulburi. Descrierea lor poate servi
pentru a suscita în receptori o corectă reacţie faţă de aceste crime. Însă, atunci când descrierea
acestor fapte crude este făcută într-o formă exagerată şi legată de imagini prea realiste, devine
periculoasă deoarece riscă să falsifice reprezentarea vieţii umane. Se poate chiar - după cum
consideră mulţi experţi - să provoace în publicul mai slab o anumită psihoză, sau anumite
atitudini, în baza cărora se consideră un lucru normal rezolvarea prin brutalitate şi violenţă a
inevitabilelor controverse din viaţă.

b) Libertatea de a comunica
44. Dreptul de a fi corect informat este inseparabil de libertatea de a comunica. De fapt, întreaga
viaţă socială se bazează pe un continuu schimb şi un neîntrerupt colocviu atât individual cât şi
comunitar; acest lucru îl cere înţelegerea reciprocă şi colaborarea dintre oameni. De când
omenirea s-a putut folosi de mijloacele de comunicare, a dobândit o nouă dimensiune, deoarece
un număr tot mai mare de oameni este implicat în viaţa şi progresul societăţii.
45. Omul este social prin natura sa. Trebuie, aşadar, să poată expune în mod liber ideile sale şi
să le compare cu ale altora. Acest lucru este cerut astăzi, mai mult decât în trecut. Producţiile
culturale şi ştiinţifice sunt actualizate mai mult printr-o muncă de grup decât printr-o angajare
individuală. În plus, de fiecare dată oamenii, urmând înclinaţia naturală, îşi oferă reciproc un drept
şi fac în acelaşi timp un serviciu societăţii.
46. Societăţile, care acceptă aportul grupurilor eterogene şi care sunt numite "pluraliste", acordă
o mai mare importanţă liberei circulaţii a ştirilor şi opiniilor, pentru ca toţi cetăţenii să se simtă
agenţi responsabili în viaţa socială şi să apere această libertate în legislaţia lor. "Declaraţia
universală a drepturilor omului" a confirmat ca fundamentală această libertate, afirmând implicit
libertatea în utilizarea comunicaţiilor sociale.
47. În viaţa practică, această libertate de a comunica implică pentru indivizi şi grupuri facultatea
de a-şi procura ştirile şi de a le difuza, precum şi de a avea acces la utilizarea mijloacelor de
comunicare. Pe de altă parte, o libertate de comunicare, care în practicarea ei nu ţine cont de
cerinţele autentice ale unui astfel de drept la informare şi de limitele sale, devine o formă de
automulţumire pentru cine transmite şi nu un adevărat progres pentru oamenii care ascultă.

3. Educaţia, cultura şi timpul liber

48. În vastul sector al educaţiei, mijloacele de comunicare asumă un rol tot mai extins şi
determinant. În multe locuri, aparatele audiovizuale şi formele atât de comode de înregistrare
sonoră şi vizuală, numite "casete", precum şi aparatele radiofonice şi televizoarele au devenit
mijloace didactice normale ale profesorilor. De aici rezultă că aportul celebrilor oameni de ştiinţă
poate fi pus la dispoziţia multor altor oameni în orice parte a lumii.
În alte locuri, asemenea mijloace fac deja parte integrantă din programul de învăţământ, în timp
ce oferă în acelaşi timp adolescenţilor şi adulţilor posibilitatea de a perfecţiona formarea lor
culturală.
În locurile unde lipsesc mijloacele didactice adecvate, aceste mijloace contribuie la instruirea
religioasă şi oferă multiple forme de educaţie primară şi un remediu analfabetismului. Dau şi
posibilitatea unui studiu legat de medicină, igienă şi agricultură, în timp ce furnizează multiple
indicaţii pentru dezvoltarea comunităţii.
Acolo unde s-a putut, această muncă realizată cu mijloacele de comunicare a căpătat tonul unui
autentic colocviu. Astfel, cel educat nu este îndrumat doar la primirea în mod pasiv a unor noţiuni,
ci se obişnuieşte să se exprime tocmai utilizând aceste mijloace.
49. Mijloacele de comunicare socială, care au deja o deosebită importanţă în ce priveşte cultura
modernă şi răspândirea ei, reuşesc, de asemenea, să pună, cu o eficienţă proprie lor,
capodoperele artistice şi culturale în contact cu marile mase de oameni şi poate curând cu întreg
neamul omenesc. Acest lucru contribuie la progresul autentic al societăţii, în aceeaşi măsură cu
care se tinde la eliminarea oricărei inegalităţi economice şi sociale.
50. Deoarece aceste mijloace pot să îmbogăţească cultura contemporană, comunicatorii trebuie
să fie pe deplin conştienţi că fiecare om are dreptul de acces la această cultură. Aşadar, trebuie
să profite de vastele posibilităţi oferite de aşa-zisele "mass-media" pentru a ajunge la un număr
cât mai mare de oameni şi de grupuri. Aceste "mass-media" permit, de asemenea, să se
răspundă la diferite exigenţe şi interese culturale, în timp ce, cu o prezentare abilă şi atrăgătoare,
află motive de studiu în întreg sectorul artelor liberale. Ele constituie un mijloc simplu pentru
cetăţean de a-şi îmbogăţi patrimoniul cultural, cu condiţia să adauge reflecţia personală prudentă
şi un schimb prietenesc de impresii cu ceilalţi.
51. Un exemplu de posibilităţi culturale oferite de mijloacele de comunicare îl găsim analizând
serviciul pe care ele îl pot aduce literaturii şi artei din multe ţări, care în relatările lor, în
reprezentări, în cântece, în dansuri păstrează un vechi patrimoniu de cultură populară.
Datorită perfecţiunii tehnice aceste mijloace permit valorilor originale ale culturii să aibă o foarte
largă răspândire, să fie înregistrate aşa încât să poată fi apreciate în mod repetat şi să fie
reintroduse în teritoriile în care au dispărut deja; astfel, ele ajută fiecare naţiune la a conştientiza
propriile valori culturale şi la a transmite cunoştinţele lor altor popoare, ca să le aprecieze şi să
poată asimila din ele valorile pozitive.
52. Nu putem să uităm că numeroase capodopere ale minţii omeneşti - mai ales în domeniul
muzical, literar şi teatral - au început ca forme creative. Este clar, aşadar, că asemenea
divertismente comportă o adevărată îmbogăţire culturală42.
Astăzi, prin mijloacele de comunicare, cele mai nobile forme de expresie artistică oferă o
autentică "re-creere", în sensul cel mai profund al termenului, unui număr tot mai mare de
oameni. Acest lucru este astăzi indispensabil în modul nostru atât de complicat de a trăi.
Chiar şi o simplă recreere capătă o valoare a sa, deoarece înalţă sufletul de la grijile cotidiene şi-l
face să petreacă timpul liber în mod util.
De aceea marea varietate de producţii, pe care mijloacele de comunicare le oferă pentru
petrecerea timpului liber, constituie un serviciu valid adus societăţii noastre.
Receptorii trebuie însă să practice un serios autocontrol, pentru a evita pericolul ca, atraşi de
aspectul estetic al operelor prezentate sau de curiozitatea pe care le suscită, să ajungă să
neglijeze îndatoriri urgente sau să risipească inutil timpul.
53. Comunicaţiile sociale constituie, desigur, un nou aspect al culturii contemporane, deoarece
reuşesc să influenţeze nenumărate mase de oameni. Desigur, pot să îmbogăţească această
cultură, dar şi să o degradeze adaptându-se la posibilităţile intelectuale ale ascultătorilor şi ale
cititorilor cei mai nepregătiţi.
Mijloacele de comunicare pot să îndepărteze cu uşurinţă pe om de la interesele culturale cele
înalte şi mai rodnice atunci când le dedică prea mult timp: frecventarea spectacolelor uşoare va
duce în mod inevitabil la scăderea simţului critic şi estetic al celui care posedă o cultură
superioară. Se poate totuşi elimina acest pericol, dacă înşişi comunicatorii vor avea nu doar un
mare respect faţă de valorile autentice ale culturii, ci vor uni acestei orientări de bază şi o vastă
cunoaştere a artei de a educa.
Nu trebuie uitat mai ales că mijloacele de comunicare sunt capabile să ofere producţii de un
foarte înalt nivel artistic, şi că aceste producţii nu trebuie în mod necesar să fie complicate şi
inaccesibile înţelegerii maselor.

4. Formele expresiei artistice

54. Comunicaţiile sociale răspândesc în lume formele tradiţionale ale expresiei artistice, dar
creează şi altele noi, reuşind să cuprindă întreaga lume şi să multiplice legăturile dintre popoare,
în timp ce la crearea producţiilor lor contribuie, cu o tot mai mare angajare, oameni cu origini
etnice cele mai variate.
Este, aşadar, natural ca autorii şi receptorii înşişi să caute un numitor comun cu adevărat
universal al sensibilităţii şi criticii, nu doar pentru a păstra formele artistice tradiţionale şi moderne,
ci pentru a accepta şi aprecia producţiile oricărui popor, ale oricărei culturi, oricărui grup etnic
integrat în zona aceleaşi civilizaţii.
55. Producţiile artistice, care ajută la creşterea umană, trebuie să fie recunoscute la justa lor
valoare. Frumuseţea de fapt înnobilează sufletul care o contemplă. Orice expresie artistică poate
săpa în adâncul naturii umane, poate manifesta, prin intermediul gestului exterior, realitatea
spirituală interioară şi-i poate aduce omului o mai bună cunoaştere de sine care să fie benefică
nu doar pe plan literar şi artistic, ci şi în domeniul moral şi religios. "Este cunoscut faptul că voi,
scriitorii şi artiştii, ştiţi să extrageţi din povestea umană, oricât de umilă sau de tristă ar fi, o notă
de bunătate, şi imediat o rază de frumuseţe străbate opera voastră. Nu vi se cere să o faceţi pe
moraliştii; dar ne bazăm încă pe abilitatea voastră magică de a face să se întrevadă raza de
lumină care se află dincolo de misterul vieţii omeneşti"43.
56. Cine vrea să înţeleagă în profunzime dimensiunile spirituale ale unei epoci trebuie să
consulte, pe lângă istoria politică, şi pe cea artistică şi literară. Capodoperele artei creative pot să
dea de fapt, adesea într-un mod mult mai profund şi mai îngrijit al unei cercetări conceptuale,
măsura precisă a temperamentului, aspiraţiilor, gândirii, sensibilităţii unui popor. Chiar şi atunci
când artiştii, ieşind într-un fel din această lume, se abandonează inspiraţiei fanteziei, deschid
preţioase ferestre asupra naturii şi comportamentului omului. Chiar romanele, create de geniul
fervid al unui autor, care prezintă întâmplări omeneşti într-un scenariu de ficţiune, pot să înveţe
despre adevăr. Deşi este vorba de fapte imaginare, ele se referă la probleme trăite, deoarece fac
să intre în joc elemente ale naturii umane44; ba chiar aceste producţii pot să-şi afunde rădăcinile
în cauze profunde din care să izvorască iniţiativa care-l edifică pe om. Într-adevăr, aruncând o
rază de lumină asupra acestor cauze, fac în aşa fel încât oamenii cei mai sensibili întrevăd şi
aproape că prevestesc în ce direcţie se va dezvolta progresul uman.
57. Papa Pius al XII-lea învaţă că viaţa umană "nu ar putea fi înţeleasă, cel puţin în marile şi
gravele conflicte, dacă s-ar închide ochii în faţa vinovăţiilor care sunt adesea cauza lor (...).
Aşadar, poate oare un film să asume drept conţinut un asemenea subiect? Cei mai mari poeţi din
toate timpurile şi din toate popoarele s-au ocupat de această problemă dificilă şi crudă, şi o vor
face şi în viitor (...) când conflictul cu răul, şi chiar biruinţa sa temporară, în raport cu tot
ansamblul, serveşte la cea mai profundă înţelegere a vieţii, a direcţiei sale corecte, a controlului
conduitei proprii, a clarificării şi consolidării în judecată şi acţiune; atunci o asemenea problemă
poate fi aleasă şi inserată, ca un conţinut parţial, în ansamblul acţiunii filmului însuşi. Acest lucru
se aplică la criteriul care trebuie să controleze orice gen artistic asemănător"45. Un asemenea
comportament serveşte la progresul moral. Tot la fel inspiraţia artistică şi obligaţia morală
superioară, deşi sunt distincte între ele, nu pot în nici un fel să se afle în conflict; ba chiar fiecare
dintre ele subliniază şi confirmă validitatea celeilalte.
58. Din punct de vedere moral, uneori poate crea dificultăţi o producţie care prezintă răul şi
păcatul unui public nepregătit, sau aproape nepregătit, să înţeleagă semnificaţia pozitivă a
contextului general al operei. Pot exista de fapt spectatori fie foarte tineri, fie cu o insuficientă
cultură sau educaţie. Artistul are foarte clar în faţa sa tabloul vieţii cu toate aspectele pozitive şi
negative; dar nu se întâmplă aşa şi cu toţi spectatorii. De aceea devine necesar un criteriu
inspirat de o cât mai mare prudenţă, atunci când opera artistică este destinată unui public fără
deosebiri, în care se pot afla spectatori de orice clasă. Acest lucru este valabil mai ales atunci
când tema producţiei artistice este lupta omului cu răul.

5. Publicitatea
59. Puterea publicităţii se face simţită tot mai mult în organizarea modernă a vieţii noastre şi
nimeni nu se poate feri de influenţa ei. Ea este fără îndoială sursă pentru multe avantaje sociale.
Prin publicitate de fapt cumpărătorii află despre bunurile necesare şi despre serviciile care sunt
disponibile, cu scopul de a face să crească circulaţia produselor. Astfel comerţul se dezvoltă în
beneficiul comunităţii. Nu putem decât să recunoaştem valoarea acestui element la procesul
economic, cu condiţia să fie tutelată libertatea de alegere a cumpărătorului şi ca în munca de
convingere să se dea preferinţă mai degrabă bunurilor de primă necesitate decât altor produse.
Publicitatea trebuie apoi să fie autentică, ţinând cont în mod natural de formele sale expresive
specifice.
60. Dacă totuşi se face reclamă unor produse nocive sau cu totul inutile, dacă în ce priveşte
calitatea produselor puse în vânzare se afirmă lucruri false, dacă se încearcă să se exploateze
tendinţele primare ale omului, cei care sunt responsabili de această publicitate dăunează
societăţii şi pierd ei înşişi din credibilitate şi reputaţie. Se dăunează apoi indivizilor şi familiilor,
când se caută să se creeze în ei necesităţi false, când se insistă mult pentru a-i face să cumpere
articole inutile, făcându-l pe cumpărător să rişte să nu se îngrijească de necesităţile primare.
De aceea, operatorii din publicitate vor trebui să-şi impună limitele corecte pentru a nu transforma
metoda comercială într-un atentat la demnitatea umană şi într-un procedeu nedrept faţă de
societate.
Trebuie evitate mai ales acele anunţuri publicitare în care este exploatat în orice sens, fără
ruşine, aspectul sexual pentru câştig, sau acele anunţuri care pătrund în subconştientul sufletului
omenesc, aşa încât pun în pericol libertatea cumpărătorilor.
61. Utilizarea prudentă a publicităţii în schimb poate da un nou impuls activităţii popoarelor pentru
creşterea nivelului de viaţă.
Se dăunează însă grav atunci când publicitatea şi persuasiunea comercială insistentă se
adresează, fără nici un discernământ, popoarelor cu o slabă structură economică, mai ales în
ţările în curs de dezvoltare. Această dezvoltare de fapt nu poate să consiste în a satisface
necesităţile care sunt create artificial, cu scopul de a delapida puţinele resurse locale, fără a ţine
cont de necesităţile reale şi de sporirea bunurilor indispensabile.
62. Uriaşele capitaluri investite în publicitate pot să ameninţe scopurile fundamentale ale
mijloacelor de comunicare. Structura însăşi şi organizarea aparatului publicitar pot de fapt să facă
publicul să creadă că prima motivaţie a comunicării este doar cea de a stimula cerinţele omului
pentru cumpărarea de bunuri de consum.
În plus, libertatea mijloacelor de comunicare socială poate fi pusă în grav pericol de puternice
imbolduri ale intereselor economice. Deoarece este clar că asemenea mijloace nu pot exista fără
o solidă bază financiară, rezultă că au posibilitatea de a supravieţui numai acelea care reuşesc
să tragă un profit cât mai mare din publicitate. Se deschide astfel calea spre concentraţii
monopoliste, care sunt o piedică în practicarea dreptului de a informa şi de a fi informat, şi a
dreptului la libera circulaţie a ideilor în societate.
Aşadar, este necesar să salvăm cu orice preţ, în acest domeniu, un echilibrat "pluralism", dacă
este nevoie chiar cu intervenţii legislative specifice, pentru a împiedica posibilitatea ca resursele
care provin din publicitate să fie destinate doar spre marile concentrări ale mijloacelor de
comunicare.

Capitolul II
CONDIŢIILE IDEALE PENTRU O ACŢIUNE EFICACE
63. Pentru ca mijloacele de comunicare socială să aducă un real serviciu creşterii umane, este
necesar să cunoaştem înainte de toate importanţa pe care o are pentru funcţionarea lor factorul
uman, a cărui prezenţă în acest domeniu are un rol mult mai determinant decât cel al mijloacelor
mecanice şi electronice, şi ele deosebite. Aportul la binele social al mijloacelor de comunicare nu
apare de fapt în mod automat.
Atât comunicatorii cât şi receptorii trebuie, aşadar, să aibă o instruire şi o formare adecvată, care
să le permită să tragă foloase cât mai multe din utilizarea mijloacelor de comunicare.
Este necesar, aşadar, ca toţi să fie conştienţi de îndatoririle lor respective şi să fie pregătiţi să le
abordeze atât ca indivizi cât şi ca membri ai comunităţii umane.
Este de datoria autorităţilor, atât civile cât şi ecleziastice, precum şi a educatorilor, să-şi asume
responsabilităţile pentru ca binele societăţii, pe care aceste mijloace îl favorizează într-un mod
deosebit, să fie pe deplin realizat.

1. Formarea
64. Astăzi este necesară pentru toţi oamenii o formare care să ducă la înţelegerea deplină a
principiilor de bază privitor la utilizarea mijloacelor de comunicare socială în comunităţi, şi să se
urmeze directivele legate de aceasta, care vor fi examinate aici. Asemenea mijloace, de fapt,
îmbogăţesc omul din punct de vedere intelectual şi moral, numai dacă sunt cunoscute pe deplin
caracteristicile şi funcţionarea lor; ele pot în schimb să slăbească libertatea individului dacă nu
sunt evaluate în mod suficient. Această formare trebuie să cuprindă, aşadar, descrierea clară şi
precisă a naturii caracteristice fiecărui mijloc; informarea în ce priveşte prezenţa şi utilizarea lui
într-un teritoriu anume; învăţarea modului cel mai bun de utilizare, ţinând cont mereu de referinţa
necesară la individ şi societate.

a) Formarea "receptorilor"
65. De această formare au nevoie înainte de toate receptorii, nu doar pentru a trage cât mai
multe foloase din utilizarea comunicaţiilor sociale pentru propriul uz, ci şi pentru ca ei să poată
participa la dialogul societăţii şi la o colaborare reciprocă şi eficace între toţi membrii comunităţii
umane; de asemenea, pentru a afla căile cele mai bune pentru a atinge toate aceste scopuri,
printre care excelează implicarea în apărarea dreptăţii din lume şi eliminarea inegalităţilor
stridente dintre naţiunile bogate şi cele subdezvoltate.
66. Pentru a obţine acest rezultat, receptorul are nevoie să poată dispune punctual de noţiuni
mereu actualizate; această actualizare continuă trebuie să fie îngrijită de persoane competente şi
să aibă loc prin conferinţe, discuţii, mese rotunde, lecturi specializate, întâlniri de studiu, cursuri
orientative.
67. Nu va fi niciodată prea curând începută misiunea de a dezvolta în tineri gustul artistic, simţul
critic, conştiinţa îndatoririlor morale în alegerea lecturilor, a proiecţiilor cinematografice, a
transmisiunilor radiofonice şi televizate.
Într-adevăr, plecând de la constatarea că cei mici sunt vulnerabili cu mai multă uşurinţă din cauza
imaturităţii lor, trebuie subliniat că obişnuinţa de a se autocontrola, dobândită la o vârstă fragedă,
le va servi pentru întreaga viaţă.
Tineretul este generos, altruist, spontan şi sincer. Calităţi minunate, care prin autocontrol vor
putea fi păstrate numai dacă tinerii vor învăţa repede să le respecte şi să le păstreze.
De aceea, părinţii şi educatorii îi vor orienta pe tineri prin indicaţii potrivite în a alege mijloacele de
comunicare, chiar dacă, aşa cum va fi necesar uneori, vor trebui să fie rezervaţi în a-şi exprima
judecata definitivă în privinţa unei astfel de alegeri. Dacă vor considera necesar în vreun caz să
formuleze o judecată negativă asupra alegerii făcute de fiii lor, să aibă chibzuinţa de a explica pe
cât se poate mai bine motivele atitudinii lor. Se obţine de fapt mai mult prin convingere decât prin
interzicere, mai ales în sectorul educativ. Trebuie să amintim şi faptul că reacţiile psihologice ale
copilului nu sunt egale cu cele ale adultului, şi că se poate întâmpla, aşadar, ca anumite forme de
comunicare, pe care omul matur le consideră plictisitoare şi lipsite de interes, să fie pe placul
copiilor şi în general al tinerilor. Este apoi important faptul că mulţi adolescenţi pot deveni la
rândul lor instructori şi formatori ai celor de seama lor. Tocmai vârsta lor îi face deschişi la noi
forme de cultură şi facilitează dialogul cu prietenii. Experimentarea acestor forme de educaţie s-a
dovedit a fi foarte pozitivă.
68. Va fi apoi foarte util pentru părinţi şi educatori să asiste la programele de televiziune şi cele
cinematografice care-i atrag mai mult pe tineri, precum şi să citească publicaţiile preferate de ei;
vor putea astfel să discute cu ei despre acestea căutând să le ascută simţul critic. Atunci când
sunt analizate producţiile, care pot suscita nesiguranţe sau perplexităţi, părinţii să caute să
îndrume cu răbdare şi gradual pe fiii lor spre relevarea aspectelor pozitive şi să analizeze toate
componentele acestora într-o viziune globală a contextului.
69. Formarea în ce priveşte comunicarea trebuie să fie integrată în mod regulat în şcoli pentru a-i
instrui pe elevii de diferite grade de învăţământ, în mod treptat, dar, cu siguranţă, să se orienteze
asupra principiilor şi să facă o alegere conştientă în lectura cărţilor şi în producţiile moderne şi să
le înţeleagă. Să afle un loc potrivit în programele de învăţământ şi această disciplină, care va fi
aprofundată separat în conferinţe şi reuniuni, mereu sub îndrumarea specialiştilor.
70. Este evident faptul că părinţii şi educatorii nu pot îndeplini bine această îndatorire dacă nu au
o convingere bine întemeiată a validităţii mijloacelor de comunicare. Trebuie să amintim aici
acelora care s-au născut pe când aceste mijloace nu erau, că ei reuşesc să înţeleagă mult mai
greu decât tinerii limbajul acestor mijloace. Părinţii sunt uneori preocupaţi deoarece mijloacele de
comunicare oferă un spaţiu larg tuturor problemelor, chiar şi celor mai spinoase, atât sociale cât
şi religioase. Or, dat fiind faptul că majoritatea familiilor sunt preocupate ca fiii lor să utilizeze bine
aceste mijloace, părinţii să ştie şi să acorde necesara încredere acestor mijloace moderne,
gândindu-se că fiii lor, născuţi, crescuţi şi formaţi într-un alt climat social, sunt destul de pregătiţi
să reacţioneze împotriva solicitărilor multe şi variate la care pot fi expuşi.

b) Formarea "comunicatorilor"
71. Nu este greu de găsit comunicatori lipsiţi de o formare adevărată şi specifică. Pentru ca
prestaţiile lor să fie la înălţimea misiunii, trebuie să aibă o pregătire culturală adecvată. Trebuie,
aşadar, să sperăm că vor fi înfiinţate, în şcolile superioare, catedre de comunicaţii sociale pentru
acordarea de grade academice în această disciplină. Înainte de a asuma responsabilităţi
profesionale, comunicatorii trebuie să posede o solidă pregătire teoretică şi tehnică.
72. Comunicatorii nu trebuie însă să fie pregătiţi doar tehnic, ci şi cultural. Deoarece mijloacele de
comunicare sunt în slujba omenirii, comunicatorii trebuie să simtă datoria de a-l sluji pe om;
această disponibilitate se va putea naşte numai în aceia care caută să-l înţeleagă şi să-i iubească
cu adevărat pe om.
Comunicatorii vor simţi tot mai mult frumuseţea profesiei lor şi vor reuşi să o facă purtătoare de
noi beneficii pentru societate cu cât vor fi mai convinşi că dincolo de aceste mecanisme, care
transmit vocile şi imaginile lor, trăiesc şi lucrează adevăraţi oameni. De aceea, cu cât
comunicatorii vor reuşi să cunoască publicul şi să-i respecte exigenţele intelectuale şi morale, cu
atât mai mult vor şti să adapteze comunicările lor la necesităţile receptorilor favorizând un spirit
comunitar adevărat şi nou.
2. Oportunităţi şi îndatoriri

a) Ale "comunicatorilor"
73. Comunicatorii promovează, prin acţiunea lor, dialogul rodnic care se desfăşoară în familia
umană; ei îndrumă schimburile culturale în acel tip de mare "masă rotundă" care este constituită
de mijloacele de comunicare. De aceea, îndatorirea lor specifică este aceea de a salvgarda
finalităţile comunicării sociale favorizând în toate modurile progresul uman şi făcându-i pe oameni
să se apropie şi să comunice cu sinceritate între ei.
74. Aşadar, în căutarea subiectelor care să fie transmise, comunicatorii se vor îngriji să
împlinească exigenţele legitime ale publicului lor, ţinând cont şi de variatele opinii ale diferitelor
grupuri care au o oarecare autoritate şi o anumită importanţă. Pentru a atinge acest scop, este în
interesul comunicatorilor să prevadă care vor fi spectatorii şi ascultătorii comunicărilor lor care vor
trebui să fie stabilite cu colaborarea ascultătorilor înşişi. Numai astfel comunicatorii vor putea să
aibă o cunoaştere adecvată a exigenţelor întregului public şi a pregătirii lor specifice conform
vârstei, a categoriei sociale, a pregătirii culturale. Numai cu această condiţie se va instaura în
societate, printre oameni pregătiţi, liberi şi conştienţi de îndatoririle lor, acea continuă şi largă
circulaţie de idei, pe care mijloacele înseşi de comunicare trebuie să le promoveze.
75. Cei care transmit ştirile "sunt obligaţi, prin funcţia lor, să studieze mereu şi să observe
încontinuu lumea exterioară, stând mereu cu fereastra deschisă asupra lumii, obligaţi să scruteze
faptele, evenimentele, opiniile, curentele de interes şi de gândire"46.
De aceea, comunicatorii trebuie nu doar să rămână la realitatea faptelor, ci să scoată în evidenţă,
prin comentariile lor, pe cele mai importante şi semnificative, să explice semnificaţia lor, să pună
în evidenţă raporturile şi legăturile de cauzalitate. Astfel, receptorii, la care ştirile ajung de-a
valma, vor fi ajutaţi să le situeze din nou în contextul lor general şi vor putea face o evaluare
exactă a importanţei lor, aşa încât să-şi poată forma o opinie şi o orientare asupra vieţii societăţii.
76. În plus, comunicatorii nu trebuie să uite că, tocmai datorită naturii înseşi a mijloacelor de
comunicare încredinţate lor, vin în contact cu o masă largă şi nemăsurată de oameni. Aşadar, în
timp ce nu pot să nu fie fideli vocaţiei lor intelectuale şi artistice, trebuie totuşi să ţină cont în
acelaşi timp de formidabila putere pe care o asemenea vocaţie o comportă, adică aceea de a-i
conduce pe oameni la fericire şi progres, şi să conştientizeze gravele îndatoriri care derivă de
aici. Cu spirit de egalitate şi cu echilibru, vor ţine cont în mod cuvenit de minorităţile din publicul
lor. În plus, dacă în mod legal sau faptic vreun mijloc de comunicare deţine monopolul, acest
echilibru este şi mai necesar, deoarece monopolul tinde să transformare dialogul în soliloc.
77. Comunicatorii care devalorizează producţiile lor, căutând doar exploatare comercială şi
economică sau o popularitate superficială şi efemeră, nu aduc doar un serviciu de proastă
calitate clienţilor lor, ci mai devreme sau mai târziu vor scădea şi ei în reputaţie şi în demnitatea
profesională.
78. Prezenţa şi acţiunea criticilor este cu atât mai necesară pentru ca orice fel de comunicare să
ajungă tot mai mult la înalte niveluri de seriozitate şi de eficienţă şi pentru a-i ajuta pe
comunicatorii înşişi să se perfecţioneze; criticii de fapt sunt un fel de cenzori ai profesiei, fiind şi ei
comunicatori care prin sugestiile lor pot preveni criticile din afară.
Fiecare critic trebuie să reflecte şi să fie convins că este esenţial pentru profesia sa să posede o
integritate şi o incoruptibilitate dovedite. Îndemnaţi doar de simţul dreptăţii şi de iubirea faţă de
adevăr, trebuie să arate prin concluzii exacte şi echilibrate aspectele pozitive şi negative ale
diferitelor comunicări. De aceea ei sunt cu adevărat foarte utili receptorilor, deoarece îi ajută să
formuleze o opinie clară asupra a ceea ce primesc. Nu trebuie să ne gândim că funcţia lor, şi ea
cu adevărat creatoare, este de o importanţă secundară. E de ajuns să ne gândim că adesea
criticul, cu capacitatea sa de a înţelege şi de a pătrunde în opera de artă, reuşeşte să pună în
valoare semnificaţii şi bogăţii pe care nici măcar un artist nu le-a putut observa cu claritate.
Criticilor li se cere însă un simţ deosebit al măsurii, pentru a nu abate atenţia receptorilor de la
operele analizate la propriile comentarii.
Criticilor li se cere un deosebit simţ al măsurii ca să nu distragă atenţia receptorilor în beneficiul
propriu.
79. Pentru a depăşi mai bine dificultăţile sădite în profesia lor, comunicatorii să se reunească în
asociaţii, cu scopul de a favoriza aprofundarea culturală, schimbul de idei, cooperarea reciprocă.
Împreună vor putea ulterior să lucreze la alcătuirea unui cod moral, întemeiat pe baze doctrinare
solide şi pe experienţe recunoscute.
În el se vor prezenta indicaţii etice referitoare la prestaţiile profesionale ale comunicatorilor,
mereu în vederea exigenţelor globale ale sectorului comunicării.
Normele codului deontologic să se inspire mai mult dintr-un criteriu pozitiv decât din unul negativ.
În loc să se sublinieze defectele care trebuie evitate, vor trebui să ofere directive concrete pentru
un serviciu tot mai eficient pentru societate.
80. Mijloacele de comunicare necesită folosirea de mari capitaluri atât pentru organizarea cât şi
pentru funcţionarea lor, mai ales cu imboldul continuu dat de progresul tehnologic de a reînnoi
structurile. Or, întrucât cine posedă şi conduce aceste mijloace trebuie să recurgă aproape mereu
- direct sau indirect - la finanţare publică sau privată, finanţatorii pot exercita o influenţă benefică,
cu condiţia să fie alese acele acţiuni care merită să fie ajutate, propunându-şi să colaboreze la
binele comun şi nu doar să aibă un profit economic. Pe de altă parte, dacă ei vor fi convinşi că
mijloacele de comunicare socială pot fi mai curând întreprinderi rentabile, dar în acelaşi timp
forme autentice de serviciu cultural şi social, să fie foarte atenţi să nu limiteze libertatea legitimă a
comunicatorilor, autorilor şi receptorilor.

b) Ale "receptorilor"
81. Posibilităţile receptorilor sunt foarte mari şi ca urmare responsabilităţile lor sunt mai
importante decât ceea ce se crede de obicei. Stabilirea unui colocviu adevărat şi autentic depinde
de fapt în mare parte de receptori. Dacă ei, în schimb, vor primi în mod pasiv propunerile
comunicării, discursul se va îndrepta doar spre o singură direcţie şi va rămâne fără un interlocutor
adevărat, în ciuda eforturilor comunicatorilor de a deschide dialogul.
82. Receptorul se poate considera activ când reuşeşte să interpreteze cu grijă ştirile, judecându-
le în lumina faptelor anterioare şi a contextului general. La fel, când se face o selecţie a lor, cu
prudenţă şi spirit critic, când se integrează o ştire pe care a primit-o incompletă cu detaliile luate
din alte surse, în fine când este gata să expună în public consimţământul său, observaţiile sale
parţiale sau opinia total contrară.
83. Cine obiectează că cetăţenii, care iau parte la această dezbatere publică, au o mică influenţă
deoarece sunt indivizi izolaţi, nu ar trebui să uite că ei devin o adevărată putere, dacă se reunesc
în grup. Aşa cum există asociaţii ale comunicatorilor, tot la fel şi simplii cetăţeni trebuie să se
reunească în cercuri sau asociaţii proprii pentru a-şi face auzit glasul. Tot la fel, pot să adere la
alte organizaţii care au aceleaşi scopuri, chiar dacă sunt mai ample.

3. Colaborarea

a) Dintre cetăţeni şi autorităţile civile

84. Deoarece comunicaţiile sociale servesc la progresul societăţii, atât cetăţenii cât şi autorităţile
publice au obligaţia precisă de a se interesa de acestea. Este spre avantajul comun revendicarea
libertăţii comunicării şi procurarea condiţiilor necesare, pentru ca toţi cei care sunt implicaţi în
sectorul comunicaţiilor să se comporte cu deplină cunoaştere a responsabilităţilor lor, în respect
faţă de persoana umană şi în căutarea binelui propriei ţări şi a tuturor popoarelor.
85. O adevărată comunitate civilă cere înainte de toate să fie recunoscută iniţiativa indivizilor şi a
grupurilor, iar în calitatea lor de comunicatori şi receptori să exercite un autocontrol responsabil.
În această perspectivă este util, şi adesea necesar, ca operatorii media să dea viaţă organizaţiilor
care-şi propun un asemenea scop.
86. Rolul autorităţilor civile în acest sector trebuie să se explice mai mult în formă pozitivă decât
în formă negativă. Iar obligaţia lor nu este de fapt aceea de a frâna sau de a reprima, chiar dacă
în unele cazuri este necesar să se recurgă la măsuri corective. Conciliul Vatican II a subliniat că
libertatea umană trebuie să fie, cu toate forţele, respectată şi apărată, şi că poate fi limitată numai
atunci când binele comun o cere47. Cenzura poate fi aplicată, aşadar, numai în cazuri extreme.
Autorităţile civile înseşi trebuie apoi să recunoască actualitatea principiului "subsidiarităţii",
concept subliniat de mai multe ori de magisteriul Bisericii. Conform acestui principiu, puterile
publice nu trebuie să ia acele iniţiative pe care indivizii sau grupurile le pot lua la fel de bine, şi
uneori chiar mai bine.
87. În lumina acestor principii, se observă necesitatea de legi care să protejeze libertatea de
comunicare şi dreptul la informare pentru ca amândouă să fie salvgardate de presiuni de ordin
economic, politic, ideologic care pot împiedica libera ei practicare. Legislaţia trebuie şi să
garanteze cetăţeanului dreptul deplin la critică publică a întregii gestiuni a mijloacelor de
comunicare, mai ales când gestiunea capătă forma de monopol; mai ales dacă ea este statală.
Nu se poate nega faptul că activitatea mijloacelor de comunicare trebuie să fie disciplinată în
zilele noastre de norme legislative care să tuteleze în mod eficient pluralitatea utilizării lor în faţa
concurenţei comerciale, care tinde spre o concentrare exagerată. În plus, trebuie salvgardate de
lege renumele, demnitatea şi valorile culturale ale indivizilor şi grupurilor şi trebuie garantată
libertatea religioasă în utilizarea acestor mijloace.
88. Este recomandat într-un mod deosebit profesioniştilor precum şi asociaţiilor care lucrează în
acest domeniu ca, din iniţiativă proprie, să promoveze congrese reglementate de norme proprii,
pentru a studia şi stabili directive pentru tot ceea ce priveşte comunicarea socială. Vor fi chemaţi
la acest congres, în mod oportun, reprezentanţi ai diferitelor asociaţii şi a variate categorii sociale.
Se speră ca astfel, pe de o parte, să poată fi eliminată interferenţa autorităţilor civile şi cea
apăsătoare a centrelor de putere economică, iar, pe de altă parte, să fie creată o colaborare
eficientă între comunicatori, aşa încât să fie întărită influenţa comunicaţiilor sociale în vederea
binelui comun. În unele cazuri totuşi este necesară intervenţia publică pentru a constitui comisii
de supraveghere a mijloacelor de comunicare. Aceste comisii vor trebui să aibă o structură
echilibrată juridică pentru a putea fi cu adevărat reprezentative pentru orice opinie publică din
cadrul comunităţii.
89. Dispoziţiile legislative, cu toată forţa lor, vor trebui să-i apere pe tineri de daune grave de
ordin psihologic şi moral, pe care ei le pot primi din unele transmisiuni, cu pericolul unor traume
permanente.
Pentru formarea tinerilor şi adolescenţilor, vor fi stabilite prin lege mijloacele necesare activităţii
didactice a familiei şi şcolii.
90. La fel, autorităţile publice să fie invitate să sprijine financiar toate iniţiativele care privesc
mijloacele de comunicare socială, pentru ca ele să contribuie în mod decisiv la binele comun. În
acest sector putem aminti agenţiile pentru difuzarea ştirilor, editarea de cărţi şi publicaţiile
didactice, producţia de film şi de transmisiuni radio-televizate dedicate copiilor, toate iniţiativele
care cu greu pot înregistra un bilanţ activ.
Intervenţia publică trebuie să încurajeze şi producţia de filme cinematografice de înalt nivel
artistic, editarea de cărţi şi organizarea de spectacole cu o valoare deosebită, care, pentru a fi
destinate unui cerc restrâns de public, nu s-ar putea autofinanţa.
91. Responsabilitatea puterilor publice în sectorul mijloacelor de comunicare socială are astăzi
dimensiuni mondiale: să fie, aşadar, stipulate convenţii internaţionale, pentru a garanta
dezvoltarea deplină a comunicării, fără discriminare de rase şi să fie exclusă orice formă de
monopol. În acordurile internaţionale să fie prevăzute modalităţi pentru utilizarea de sateliţi
artificiali. Vor fi astfel recunoscute fiecărui popor dreptul şi posibilitatea de a face auzit glasul său
în colocviul mondial.

b) Dintre naţiuni
92. Printre diferitele forme de colaborare internaţională, care este cerută de însăşi natura
mijloacelor de comunicare, o importanţă deosebită o au ajutoarele pentru crearea şi
perfecţionarea mijloacelor înseşi la popoarele în curs de dezvoltare. Într-adevăr, lipsa comunicării
sau comunicarea deficitară sunt clare indicii ale unei dezvoltări lente a societăţii; puţinele mijloace
disponibile sunt în acelaşi timp efect şi cauză ale acestei înaintări lente. Nici o naţiune nu poate
procura cetăţenilor săi informaţia necesară şi educaţia potrivită dacă nu este dotată cu un modern
echipament tehnic de comunicaţii sociale, fără de care este pus în pericol la rândul său progresul
economic, social şi politic.
93. "Progresul, a spus Paul al VI-lea, este noul nume al păcii" 48. De aceea, naţiunile
industrializate şi avansate tehnic trebuie să acorde asistenţa lor, ca şi în alte sectoare, şi în cel al
comunicării, popoarelor care nu şi-o pot procura singure.
Asistenţa cuprinde pregătirea operatorilor şi tehnicienilor şi furnizarea echipamentelor necesare,
deoarece datoria de a se îngriji de binele comun nu poate fi considerată înscrisă în propriile
graniţe teritoriale, ci se extinde la întreaga lume. Această datorie este cu atât mai urgentă cu cât
tot mai rapid şi mai desăvârşit este progresul tehnologic. Ajutorarea popoarelor în curs de
dezvoltare trebuie să cuprindă şi instituirea în teritoriile lor a şcolilor pentru problemele
comunicaţiilor pentru ca aspiranţii la o astfel de specializare să nu fie obligaţi să emigreze, spre
dauna gravă a ţării de origine care ar pierde astfel multe elemente calificate.
94. Această ajutorare a altor popoare trebuie să contribuie la întărirea şi păstrarea tradiţiilor lor
etice, a culturii lor, a patrimoniului lingvistic şi artistic, care conţin atâtea valori umane.
Cooperarea nu va fi înţeleasă, aşadar, ca un gest de ajutor, ci ca un schimb de valori printr-o
îmbogăţire reciprocă.
95. În naţiunile în curs de dezvoltare, îndeosebi în acelea unde analfabetismul împiedică un
adevărat progres, mijloacele audiovizuale pot să realizeze o operă foarte validă de instruire şi de
formare în sectorul agriculturii, al organizării industriale şi comerciale, al igienei şi al sănătăţii
publice, al şcolii, al pregătirii familiale şi al relaţiilor sociale.
Pentru a finanţa aceste programe, care nu pot permite desigur marje de profit, trebuie să se
recurgă la contribuţia dezinteresată a fiecărui cetăţean, la afluxul de bani din sectorul privat şi
public din ţările bogate şi ajutoarele fundaţiilor internaţionale.

c) Dintre toţi creştinii, credincioşii şi oamenii de bunăvoinţă

96. Comunicaţiile sociale nu vor ajunge finalitatea lor de a contribui la progres, dacă nu vor
înfrunta problemele dificile care chinuie pe omul modern şi nu-i vor inspira speranţa sigură că va
reuşi să le rezolve. De aceea, vor trebui să facă să sporească mereu colaborarea dintre oamenii
care cred în Dumnezeul cel viu, mai ales între cei care se recunosc uniţi de legătura baptismală,
conform învăţăturii pe care Conciliul Vatican II a dat-o în documentele despre ecumenism şi
despre religiile necreştine49.
97. Un examen aprofundat al producţiilor moderne ale comunicaţiilor îi va face pe creştini să-şi
dea seama tot mai mult de spiritul şi de înclinaţiile societăţii contemporane care adesea este
separată de Dumnezeu. Regizorii şi jurnaliştii ne oferă un cadru foarte semnificativ al acestei
"separări", atunci când laudă libertatea omului cu toată forţa persuasivă a geniului lor şi cu toată
profunzimea gândirii lor. Puterea lor creatoare şi stilul descriptiv merită admiraţia şi recunoştinţa
noastră50.
98. Îndemnaţi de credinţa lor, credincioşii din întreaga lume pot să aducă o contribuţie validă la
comunicaţiile sociale, nu doar pentru a se afirma progresul uman din societate şi din valorile
spirituale, ci şi pentru ca prin ajutorul providenţei divine să se instaureze, în condiţii optime,
dialogul cel mai înalt şi universal, care să facă tot mai activă în viaţa fiecăruia fraternitatea
comună a oamenilor, sub privirea lui Dumnezeu, Părintele tuturor.
99. Acest ajutor solidar poate afla diferite expresii şi realizări. Amintim câteva dintre ele, care sunt
la îndemâna tuturor: transmisiunile radiotelevizate pregătite împreună, serviciile comune de
formare pentru familii şi îndeosebi pentru tineri, simpozioanele şi dezbaterile între public şi
specialişti în comunicare, acordarea de premii, cu participarea tuturor, pentru cele mai bune
producţii, schimbul de programe şi de cercetări ştiinţifice. Toate acestea pentru ca mijloacele de
comunicare să fie utilizate cât mai bine, punând accent mai ales pe formarea profesională şi
respectând paritatea drepturilor dintre toate popoarele.
100. Pentru a putea pune în practică aceste indicaţii, trebuie stabilit împreună programul de lucru
şi de finanţare. În această perspectivă Conciliul Vatican II sugera, ca mijloc foarte valid, Ziua
Mondială a Comunicaţiilor Sociale. Tuturor credincioşilor în Dumnezeu le este adresată invitaţia
de a dedica în mod activ această zi rugăciunii şi reflecţiei asupra problemelor cele mai fierbinţi şi
asupra viitoarelor posibilităţi ale comunicaţiilor sociale de a promova schimburile de idei dintre
responsabilii diferitelor sectoare, de a afla noi mijloace şi noi căi care să stimuleze activităţile şi
iniţiativele menite să facă să înainteze aceste comunicaţii spre avantajul omenirii întregi.
În fine, întreg poporul lui Dumnezeu - păstori şi credincioşi - îşi vor aduce contribuţia lor
generoasă la eforturile şi propunerile oamenilor de bunăvoinţă, pentru ca mijloacele de
comunicare să contribuie tot mai mult la punerea în practică a dreptăţii, păcii, libertăţii şi
progresului uman.
PARTEA A TREIA
COMUNICAŢIILE SOCIALE ŞI IMPLICAREA CATOLICILOR
101. Conciliul Vatican II le-a adresat catolicilor un viu îndemn de a avea în vedere şi de a
aprofunda noile obligaţii şi îndatoriri care le revin, în lumina principiilor creştine, din progresul
tehnologic al mijloacelor de comunicare. Aşa cum a fost expus pe scurt în prima parte, însăşi
istoria mântuirii scoate în evidenţă marea şi nobila valoare a comunicaţiilor sociale în opera
creatoare şi răscumpărătoare a lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să o continue. Asumându-şi
cu hotărâre obligaţia în acest sector, Biserica este interesată să analizeze legăturile vitale dintre
doctrina catolică şi natura intimă a comunicaţiilor sociale; astfel, ea realizează mandatul divin
încredinţat ei de a-şi îndrepta grija pastorală asupra întregii lumi pentru progresul uman şi
vestirea evangheliei.
În a doua parte a acestei instrucţiuni au fost ilustrate condiţiile necesare pentru ca mijloacele de
comunicare să poată contribui în mod eficient la sporirea şi răspândirea progresului uman. Care
este contribuţia specifică pe care lumea creştină şi catolică o poate da acestui progres se va
arăta pe scurt în această a treia parte, care va scoate în evidenţă locul ocupat de comunicaţiile
sociale în viaţa şi acţiunea catolicilor.

Capitolul I
APORTUL CATOLICILOR LA COMUNICAŢIILE SOCIALE
102. Poporul lui Dumnezeu doreşte să aducă o contribuţie eficace la comunicaţiile sociale prin
mijloacele moderne; pentru ca acestea să fie cu adevărat în slujba omenirii, nu încape îndoială că
aportul lor cel mai constructiv trebuie situat în transmiterea valorilor spiritului.
Biserica, în acest spirit de slujire, speră înainte de toate ca legile fundamentale ale comunicării să
fie înţelese cu mai multă claritate şi să fie respectate cu mai multă atenţie, şi în acelaşi timp ca
demnitatea persoanei, atât a comunicatorului cât şi a receptorului, să fie recunoscută în toate
dimensiunile sale şi tratată cum se cuvine, pentru ca această comunicare, prin care oamenii
devin apropiaţi unul de altul, să se transforme cu adevărat în comuniune.
103. De aceea, catolicii implicaţi în sectorul comunicaţiilor, când îşi desfăşoară activitatea cu
competenţă, împlinesc nu doar o nobilă îndatorire profesională, ci participă şi la misiunea
creştinilor în lume. Pe lângă această mărturie fundamentală, pe care o oferă ca tehnicieni şi
colaboratori la locul de muncă şi în organizaţii neconfesionale, ei vor căuta să facă cunoscut
punctul de vedere catolic în toate problemele care necesită o atenţie deosebită din partea
societăţii. Astfel, vor putea da şi ei un ajutor valid acelora care se ocupă de ştiri şi le transmit, ca
să nu neglijeze evenimentele religioase, care interesează publicul lor, şi să dea importanţa
cuvenită aspectului religios al evenimentelor transmise. Este clar că prezenţa acestor catolici nu
trebuie să fie menită să exercite o presiune ideologică, ci doreşte să aducă un serviciu autentic,
care prin calităţile sale intrinsece pozitive să fie acceptat de colegii de profesie.
104. Comunicatorii catolici au dreptul de a primi de la Biserică acea asistenţă pastorală necesară
pentru o misiune atât de dificilă care-i angajează atât de mult.
105. Biserica, recunoscând importanţa acestei profesii şi dificultăţile care o însoţesc, doreşte mult
să intre în contact şi să deschidă un dialog cu comunicatorii de orice opinie religioasă, pentru a
contribui la soluţionarea problemelor specifice profesiunii şi pentru a fi cât mai utilă societăţii.
106. În plus, episcopii şi preoţii, persoanele consacrate şi laicii, care reprezintă în vreun fel
Biserica, să se simtă mereu tot mai angajaţi să-şi aducă propria contribuţie în presă şi să ia parte
la transmisiunile radiotelevizate şi cinematografice. Este o participare care poate aduce roade
negândite şi deci trebuie să fie mult încurajată. Însă natura însăşi a mijloacelor de comunicare
cere ca aceia care le utilizează să fie bine pregătiţi din punct de vedere tehnic şi artistic. Apoi,
revine birourilor naţionale şi organizaţiilor specializate să ofere o formare oportună şi completă
celor care sunt deja implicaţi, sau sunt pe cale de a fi, în aceste forme de comunicare.
107. Biserica crede că este foarte urgent să se ofere oportunitatea unei formări creştine
receptorilor înşişi. Prin această prestaţie ea aduce un serviciu preţios şi comunicaţiilor sociale,
deoarece receptorii mai bine pregătiţi din punct de vedere cultural vor putea dialoga în mod valid
şi în acelaşi timp vor putea să ceară comunicări de o înaltă calitate.
În fine, organizarea şcolară catolică trebuie să abordeze în mod mai activ marea sa îndatorire în
acest domeniu; în toate şcolile să se ofere elevilor o învăţătură care să formeze nu doar cititori,
ascultători sau spectatori competenţi, ci să le dea şi posibilitatea de a utiliza în mod activ toate
posibilităţile de expresie pe care le oferă mijloacele de comunicare. Astfel, tinerii vor deveni cu
adevărat cetăţeni ai erei comunicaţiilor sociale, care pare că a început în timpul nostru.
108. Abordarea teoretică şi practică a comunicaţiilor sociale va trebui să afle un loc în cadrul
disciplinelor teologice, în particular în morală şi pastoraţie şi, cel puţin pentru elementele
esenţiale, şi în textele catehetice. Acest lucru se va putea realiza cu atât mai bine cu cât va fi mai
mare implicarea teologilor înşişi într-un studiu mai aprofundat în ce priveşte principiile expuse în
prima parte a acestei instrucţiuni.
109. Părinţii şi educatorii, preoţii şi cei care conduc asociaţiile catolice să nu ezite să-i îndrepte
spre una din profesiile comunicaţiilor sociale pe acei tineri care dovedesc că au o înclinaţie
deosebită şi sunt dotaţi cu calităţile intelectuale necesare. Pentru a-i pregăti bine pe aceşti tineri
şi pentru a-i ajuta pe candidaţii cei mai buni, sunt necesare mijloace financiare şi burse de studiu.
Este foarte important să fie ajutaţi episcopii din ţările în curs de dezvoltare şi să se pună la
dispoziţia lor finanţări pentru formarea tehnico-culturală a aspiranţilor cu posibilităţi de a se instrui
şi antrena în utilizarea mijloacelor de comunicare, în ţara lor.
110. În domeniul responsabilităţilor respective este necesar ca episcopii şi preoţii, persoanele
consacrate, precum şi asociaţiile de laici, să se implice în colaborarea formării specifice creştine
în acest sector, fără a neglija contextul social; să fie mereu la zi dobândind o oarecare
familiaritate chiar în utilizarea directă a mijloacelor înseşi; să caute să se întâlnească cu alţi
comunicatori pentru a aprofunda problemele puse de comunicaţiile sociale şi pentru un schimb
rodnic de idei şi de experienţe.
111. Chemaţi să se integreze în viaţa modernă şi să exercite în ea un apostolat eficace, viitorii
preoţi, persoanele consacrate, în perioada lor de formare, în seminarii şi institute, vor trebui să-şi
dea seama de influenţa enormă a mijloacelor de comunicare asupra societăţii şi în acelaşi timp
să cunoască funcţionarea lor tehnică. Această cunoaştere trebuie să fie considerată parte
integrantă din formarea lor şi condiţie indispensabilă pentru o slujire pastorală eficientă în
societatea de astăzi, tot mai mult condiţionată de utilizarea acestor mijloace51. În plus, atât preoţii
cât şi persoanele consacrate ar trebui să ştie să urmărească cu atenţie apariţia reacţiilor şi a
opiniei publice pentru a se sintoniza cu modul de a reacţiona al oamenilor de astăzi, dat fiind
faptul că vestirea cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie adresată contemporanilor noştri, iar
comunicaţiile sociale oferă o contribuţie foarte validă în acest sens. Elevii, apoi, care
demonstrează înclinaţii şi talente deosebite în acest domeniu, să fie îndrumaţi spre o formare
superioară.
112. Recenziile critice ale transmisiunilor radiotelevizate, ale filmelor cinematografice, ale
revistelor pot oferi un ajutor valid pentru formarea culturală şi religioasă precum şi pentru o
alegere atentă, îndeosebi de către familii, în utilizarea mijloacelor de comunicare. În acest
domeniu trebuie să fie urmărite în mod deosebit opiniile cu adevărat competente, care sunt
exprimate în diferite regiuni, la cererea episcopilor, de către anumite organisme referitor la
importanţa, utilitatea, moralitatea şi evaluarea creştină a filmelor, transmisiunilor radiotelevizate şi
a producţiilor scrise.
113. În fine, universităţile catolice şi alte institute similare să facă tot mai vie formarea lor
culturală, completând-o cu aprofundarea ştiinţifică şi cu munca de cercetare în ce priveşte
comunicaţiile sociale. Aşadar, se vor îngriji să adune toate studiile realizate în domeniu, să ofere
mijloacele pentru studiul ulterior şi să difuzeze pe scară largă rezultatele obţinute, în slujba culturii
creştine. Pentru a realiza acest program va fi necesar să se găsească ajutoare financiare şi să se
stabilească o colaborare cu alte instituţii culturale.

Capitolul II
UTILITĂŢI PENTRU CATOLICI

1. Opinia publică şi comunicarea reciprocă în viaţa Bisericii

114. Biserica se străduieşte intens să multiplice şi să întărească legăturile de unire între
credincioşii săi, deoarece ştie că dialogul şi comunicarea sunt indispensabile pentru eficienţa
vieţii catolice; pe de altă parte, ea acţionează în societatea umană, în care trebuie să se
integreze tot mai mult prin dialog şi printr-o relaţie tot mai vie. Or, aceste relaţii de dialog şi de
comuniune Biserica le poate realiza făcând schimb de ştiri şi informaţii, dedicând o atenţie
deosebită opiniei publice din interiorul şi din afara comunităţii ecleziale, realizând un colocviu cu
lumea modernă şi dând viaţă unei acţiuni de colaborare pentru a rezolva gravele probleme ale
omenirii.

a) Dialogul în Biserică
115. Biserica este un trup viu şi are nevoie de opinia publică, fiind alimentată de dialogul dintre
diferitele sale mădulare. Numai cu această condiţie ea poate răspândi doctrina sa şi poate lărgi
cercul său de influenţă. "... Ar lipsi ceva din viaţa ei, dacă opinia publică ar lipsi; vina acestei
carenţe ar cădea asupra păstorilor şi a credincioşilor"52.
116. De aceea este necesar ca toţi credincioşii catolici să fie pe deplin conştienţi că au acea
adevărată libertate de exprimare, care se întemeiază pe "simţământul credinţei" şi pe iubire. Pe
"simţământul credinţei" care este insuflat şi susţinut de Duhul adevărului, pentru ca poporul lui
Dumnezeu, sub îndrumarea magisteriului sacru şi respectând învăţăturile sale, să adere neclintit
la credinţa transmisă şi să o pătrundă mai adânc prin judecată dreaptă şi să o aplice mai pe
deplin în viaţă53. Apoi, pe iubire, care ne înălţă la comuniune prin libertatea lui Cristos, care,
eliberându-ne de păcat, ne-a făcut capabili să judecăm fiecare lucru cu libertate, în armonie cu
voinţa sa.
Cine are responsabilitate în Biserică să se îngrijească să intensifice în comunitate schimbul liber
de afirmaţii, de opinii legitime şi să emane, aşadar, norme care să favorizeze condiţiile necesare
în acest scop54.
117. Este foarte largă zona de studiu în care se poate realiza acest dialog intern; deşi adevărurile
de credinţă aparţin esenţei înseşi a Bisericii şi nu pot fi lăsate în nici un caz la libera interpretare a
indivizilor, totuşi Biserica înaintează o dată cu istoria umană şi trebuie, aşadar, să devină
capabilă pentru integrarea în lume orientându-se în mod oportun după contingenţele timpului şi
ale locului, fie pentru ca adevărurile de credinţă să fie propuse în mod valid în diferite situaţii
istorice şi culturale, fie pentru a actualiza acţiunea pastorală după ritmul reînnoirii care are loc în
lume.
De aceea, când un catolic intenţionează să urmeze cu fidelitate indicaţiile magisteriului, poate, ba
chiar trebuie, să se considere angajat într-un studiu liber pentru a ajunge la o înţelegere mai
profundă a adevărurilor revelate sau pentru a face o prezentare a lor mai potrivită pentru
societatea noastră pluralistă aflată în permanentă schimbare. Acest dialog liber din Biserică nu
dăunează desigur consolidării şi unităţii sale; dimpotrivă, prin rapida circulaţie a opiniei publice,
dialogul poate favoriza armonia în intenţii şi opere. Dar pentru ca acest colocviu să se poată
alimenta şi intensifica în mod util este foarte important ca toţi să păstreze, chiar şi când nu există
consens, o iubire profundă şi să se simtă însufleţiţi de dorinţa de a continua şi de a întări
înţelegerea şi colaborarea.
Este necesar de fapt să se acţioneze îndemnaţi de adevărata voinţă de a edifica şi nu de a
distruge şi din dorinţa arzătoare de comuniune cu Biserica, acea comuniune pe care Cristos a
lăsat-o ca semn distinctiv al adevăratei Biserici şi, aşadar, al celor care cred cu adevărat în el55.
118. Din aceste motive este necesar să se facă o clară distincţie între sectorul cercetării ştiinţifice
şi cel al instruirii credincioşilor. În primul rând, cercetătorii trebuie să aibă libertatea necesară
activităţii lor şi posibilitatea de a pune la dispoziţia altora rezultatele cercetărilor lor, prin
publicarea de articole despre reviste şi cărţi. În domeniul învăţăturii religioase trebuie să fie
propuse drept doctrine ale Bisericii doar acelea care sunt recunoscute ca atare de magisteriul
autentic şi în plus acele concluzii teologice care pot fi afirmate cu siguranţă.
Deoarece se întâmplă adesea ca, datorită structurii funcţionale înseşi a mijloacelor de
comunicare, opinii teologice noi insuficient maturizate şi adesea scoase din contextul lor să fie
larg răspândite, receptorii trebuie să evalueze cu spirit critic şi să nu le confunde cu adevărata
doctrină a Bisericii, ţinând cont în plus de grava deformare pe care adesea o poate suferi
adevăratul sens al unor asemenea opinii prin stilul de prezentare şi prin limbajul propriu unor
anumite mijloace de comunicare.
119. Când se afirmă că opinia publică este esenţială pentru Biserică, trebuie să se recunoască în
consecinţă fiecărui credincios în parte dreptul de a obţine toate informaţiile indispensabile pentru
a aborda responsabilităţile sale în sectorul vieţii ecleziale. Acest lucru implică disponibilitatea de
mijloace de comunicare care să răspundă nu doar diferitelor exigenţe, ci - dacă circumstanţele
sugerează acest lucru - şi inspiraţiei catolice declarate, şi care să fie foarte potrivite pentru
misiunea care trebuie desfăşurată.
120. O corectă punere în practică a angajamentelor de viaţă şi de slujire în Biserică necesită
stabilirea, în sens reciproc şi la scară mondială, a unui flux continuu de informaţii şi de sugestii
între autorităţile ecleziastice de orice grad, instituţiile catolice şi credincioşii înşişi. Pentru a atinge
cât mai bine acest scop, este necesar să se dea viaţă unor instituţii diferite (ca de exemplu,
agenţii de ştiri, purtători de cuvânt oficiali, săli de reuniune, consilii pastorale), dotate cu mijloace
potrivite.
121. De fiecare dată când cazurile tratate în mediul eclezial necesită secretul, trebuie să se
observe normele generale care reglementează această problemă în sectorul instituţiilor civile. Pe
de altă parte, pentru bogăţiile spirituale ale Bisericii în dimensiunea largă a misiunii sale se cere
ca orice informaţie referitoare la programele sale şi la apostolatul său felurit să strălucească prin
exactitate, adevăr, sinceritate. Într-adevăr, când autorităţile ecleziastice nu vor să transmită
informaţii, care răspund exigenţelor amintite mai sus, favorizează mai degrabă circulaţia de
zvonuri decât prezentarea adevărului. Secretul trebuie, aşadar, păstrat numai în măsura strict
necesară pentru a salvgarda renumele şi reputaţia cuiva sau pentru a respecta drepturile
indivizilor sau ale grupurilor.

b) Dialogul dintre Biserică şi lume

122. Mesajul Bisericii este adresat nu doar credincioşilor, ci are dimensiuni universale. În baza
poruncii divine explicite56 şi a dreptului la informare recunoscut întregului neam omenesc, la a
cărui viaţă pământească ea participă în mod solidar, Biserica trebuie să facă cunoscută doctrina
sa şi să informeze despre activitatea sa. În plus, conform învăţăturii Conciliului Vatican II, trebuie
să ştie "să citească semnele timpului", pentru că şi acestea transmit într-un fel cuvântul lui
Dumnezeu şi dovedesc împlinirea istoriei mântuirii, sub călăuzirea Providenţei.
Biserica trebuie, aşadar, să-şi dea seama de reacţiile pe care lumea contemporană le are, şi nu
doar în sectorul catolic, în faţa evenimentelor şi ale curentelor moderne de gândire. Cu cât
mijloacele de comunicare dovedesc şi interpretează acele reacţii, cu atât mai mult sunt de folos
necesarei cunoaşteri a lumii de către Biserică.
123. Cei care au responsabilităţi pastorale în Biserică trebuie, prin mijloacele de comunicare
socială, să vestească cu perseverenţă adevărul în plinătatea sa şi să se străduiască în acelaşi
timp să fie prezentată o imagine fidelă a Bisericii şi a vieţii ei. Deoarece ele sunt adesea unicul
canal de informare dintre Biserică şi lume, cine nu s-ar îngriji în mod suficient de ele ar ajunge de
fapt să îngroape darurile primite de la Dumnezeu. În timp ce Biserica doreşte şi speră ca agenţiile
de informare şi mijloacele de comunicare să-şi îndrepte atenţia spre temele religioase şi să le
trateze cu acel respect şi acea discreţie care sunt cerute de însăşi natura lor, din partea sa
trebuie să le ofere o informare completă, exactă, nereticentă, aşa încât să-şi poată desfăşura
bine misiunea lor.
124. Ceea ce s-a spus deja57 are deplină valoare şi în ce priveşte ştirile şi comentariile faptelor
care privesc viaţa Bisericii. Aşadar, face parte din prudenţa pastorală a autorităţii ecleziastice să
se îngrijească să nu le fie luată de către alţii iniţiativa în acest domeniu dificil. Este oportun deci
ca deciziile şi consultările în materie eclezială să fie comunicate, cerând angajarea celei mai mari
rezerve înainte de divulgare, din partea persoanelor competente, pentru ca acestea să poată
oferi apoi publicului o prezentare exactă şi o analiză profundă şi să aducă astfel un serviciu
preţios Bisericii înseşi.
125. În trei direcţii se polarizează, aşadar, interesul catolicilor pentru comunicaţiile sociale: ele 1)
ajută Biserica să se prezinte lumii moderne; 2) facilitează dialogul în interiorul ei; 3) o informează
asupra mentalităţii concrete a oamenilor contemporani, cărora, dintr-o poruncă divină, ea trebuie
să le prezinte mesajul mântuirii. Pentru a realiza această misiune Biserica trebuie să folosească
un limbaj care să poată fi înţeles astăzi, plecând de la gravele probleme care preocupă omenirea.

2. Utilităţi ale comunicaţiilor sociale pentru răspândirea evangheliei

126. Cristos le-a poruncit apostolilor şi urmaşilor lor să înveţe "toate popoarele" 58 să fie "lumină a
lumii"59, să proclame evanghelia oriunde şi oricând. Aşa cum Cristos însuşi, în viaţa sa
pământească, ne-a dat dovadă că este "comunicatorul" perfect, şi aşa cum apostolii au utilizat
tehnicile de comunicare pe care le aveau la dispoziţie, la fel, astăzi, pentru acţiunea pastorală
trebuie să ştim să utilizăm posibilităţile şi mijloace cele mai recente.
Aşadar, nu va fi ascultător faţă de porunca lui Cristos cine nu foloseşte în mod corespunzător
posibilităţile oferite de aceste mijloace pentru a extinde la un număr cât mai mare de oameni raza
de răspândire a evangheliei. De aceea, Conciliul Vatican II îi îndeamnă pe catolici să utilizeze
mijloacele de comunicare socială "fără întârziere şi cu cea mai mare eficienţă în multiplele opere
de apostolat"60.
127. Această activitate este mai necesară ca oricând în faţa abundenţei comunicaţiilor sociale, de
care omul de astăzi este înconjurat şi în care este într-un fel cufundat, cu o influenţă continuă
asupra modului său de a gândi şi a atitudinilor adoptate, în domeniul religios şi în orice alt sector.
128. Recentele invenţii îi oferă omului modalitatea de a întâlni adevărul evanghelic, permiţându-le
creştinilor, care trăiesc în regiuni foarte îndepărtate între ele, să participe la aceleaşi rituri
religioase solemne prin care întreaga comunitate creştină se simtă uită şi prin care toţi sunt
invitaţi să participe la viaţa intimă a Bisericii. Considerăm că este inutil să amintim că aceste
iniţiative trebuie să fie studiate şi stabilite conform naturii mijlocului de comunicare ales. Într-
adevăr, altul e limbajul mijloacelor de comunicare, şi altul cel al amvonului! Şi să nu fie ignorată
exigenţa obligatorie ca acele comunicări care au caracter religios să fie la fel, în ce priveşte
demnitatea şi tehnica prezentării, cu comunicările de orice alt fel.
129. Comunicaţiile sociale sunt în plus de o foarte mare utilitate pentru răspândirea doctrinei
creştine. De fapt, se poate obţine colaborarea specialiştilor în ştiinţe religioase şi a experţilor în
toate problemele care sunt tratate, şi asta cu toate resursele tehnice care permit o prezentare
atrăgătoare şi la zi. Mijloacele de comunicare, prin însăşi structura lor, pot servi la reînnoirea
întregii organizări catehetice şi la sporirea potenţialului iniţiativelor. În fine, deoarece aceste
mijloace sunt căi normale de difuzare a ştirilor care fac cunoscute atitudinile şi mentalitatea
oamenilor moderni, ele constituie o ocazie optimă pentru a-l ajuta pe creştin să discute despre
evenimentele şi problemele de fiecare zi şi să reflecteze asupra principiilor fundamentale ale
credinţei şi asupra aplicării lor în diferitele circumstanţe ale vieţii.
130. Omul de astăzi, obişnuit cu bogăţia de expresie şi cu forţa de persuasiune a mijloacelor de
comunicare socială, tinde să-şi rafineze gustul, motiv pentru care nu mai acceptă prestări
mediocre în spectacole şi cu atât mai mult în manifestările religioase, precum riturile liturgice,
predicarea, cateheza.
131. De aceea, cu scopul de a face cu adevărat interesantă şi eficientă expunerea principiilor
credinţei şi ale tradiţionalei cateheze, este necesar să se servească, pe cât e posibil, de
mijloacele tehnice adaptându-se la limbajul şi la stilul comunicaţiilor sociale moderne.
132. Biserica poate manifesta gândirea sa şi evaluările sale utilizând mijloacele de comunicare
care nu sunt în proprietatea sa, dar de a căror ospitalitate se poate servi, conform unor condiţii
determinate, precum şi utilizând pe acelea pe care ea însăşi le administrează. Condiţiile care
trebuie respectate sunt diferite de la o naţiune la alta şi pentru feluritele mijloace al căror serviciu
se cere. În acest sens revine autorităţilor religioase îndatorirea de a da membrilor lor directive
practice, după ce a consultat experţi pe plan local sau naţional şi, dacă este necesar, şi
internaţional.
133. Această activitate multiplă a catolicilor care lucrează pentru progresul uman în lumina
evangheliei, şi care sunt implicaţi în sectorul comunicaţiilor sociale şi utilizează în mod
corespunzător aceste mijloace îndemnaţi de providenţa divină, necesită ajutoare şi finanţări tot
mai mari. Catolicii sunt invitaţi să devină conştienţi de responsabilităţile lor în acest sector şi de
obligaţia lor de a contribui cu generozitate perseverentă, "ar fi de neconceput ca fiii Bisericii să
permită ca cuvântul mântuirii să fie împiedicat să se răspândească..."61.
134. Luând în consideraţie incidenţa tot mai sporită a mijloacelor de comunicare socială asupra
vieţii întregii omeniri şi, în particular, a Bisericii, conferinţele episcopale se vor îngriji să acorde un
spaţiu important problemelor pastorale legate de comunicaţii, integrându-le în programele lor şi
sprijinind financiar realizările din acest sector, utilizând resursele locale şi recurgând la
cooperarea internaţională.

Capitolul III
INIŢIATIVA ŞI IMPLICAREA CATOLICILOR ÎN FIECARE DIN MIJLOACELE DE
COMUNICARE
135. Am ilustrat aportul catolicilor, atunci când am vorbit despre implicarea care derivă pentru toţi
comunicatorii în general din conştientizarea îndatoririlor lor şi din convingerile lor religioase 62. Au
fost apoi examinate responsabilităţile generale ale catolicilor, ca atare, în domeniul comunicării 63.
Rămâne să analizăm îndatoririle credincioşilor în ce priveşte fiecare mijloc în parte, fie că este în
responsabilitatea Bisericii, fie că este deschis să găzduiască servicii de inspiraţie catolică.

1. Presa
136. Presa, datorită structurii sale particulare, constituie un mijloc de o enormă importanţă. Prin
varietatea sa multiplă şi bogăţia subiectelor pe care le poate trata, presa, scrutând evenimentele
în cele mai mici detalii şi în originile lor cele mai ascunse, lărgeşte cunoaşterea şi înţelegerea lor,
în timp ce totodată provoacă atenţia cititorului şi aprinde în el dorinţa de cunoaştere. De aceea,
ea rămâne un complement foarte valid al mijloacelor audiovizuale, reuşind să ascută simţul critic
al cititorilor şi să-i ajute să formuleze o judecată echilibrată.
Datorită vastităţii temelor pe care le poate trata şi a favorizării cunoaşterii mai profunde a
evenimentelor, presa este unul dintre spaţiile privilegiate pentru dialog social. În plus, prin
paginile subţiri ale unei broşuri sau ale unei "cărţi de buzunar", în zilele noastre sunt la îndemâna
oricui toate capodoperele culturii religioase şi ale literaturii mondiale, opere tehnice şi ştiinţifice, şi
mai ales lecturi de natură recreativă. Benzile desenate şi povestirile ilustrate pot fi foarte utile şi
pot oferi puncte de plecare pentru popularizarea biblică şi hagiografică. Pentru aceste contribuţii,
funcţia presei trebuie să fie mai bine cunoscută şi sprijinită.
137. O organizaţie editorială catolică - dedicându-se publicării de cotidiene, reviste, periodice -
poate deveni un mijloc foarte eficient pentru o înţelegere reciprocă între Biserică şi lume,
facilitând schimbul de informaţii şi stimulând crearea opiniei publice. Este necesar, aşadar, să se
evite pericolul de slăbire a consistenţei activităţilor deja în act, dând viaţă unor noi activităţi fără
prudenţa necesară.
138. Activitatea scriitorilor catolici se adresează întregului şi vastului domeniu al informaţiei,
criticii, interpretării fiecărui sector şi aspect al vieţii de astăzi, şi a fiecărei probleme care îl
preocupă pe omul de astăzi, dar mereu în perspectiva creştină a vieţii. Dacă este necesar, ei
trebuie să se îngrijească şi de rectificarea prezentării de ştiri care ating teme religioase şi care
privesc viaţa Bisericii. Presa catolică va fi, aşadar, ca o oglindă fidelă a lumii, şi în acelaşi timp un
far care să o lumineze; în plus, va fi un spaţiu de întâlnire pentru un schimb rodnic de puncte de
vedere.
De aceea sunt necesari oameni de valoare şi fonduri suficiente pentru a ajunge la un nivel
indiscutabil de competenţă profesională şi de perfecţiune tehnică.
139. Pe lângă această organizare editorială, catolicii trebuie să creeze şi să facă să funcţioneze
agenţii de informare foarte bine echipate, pentru ca dialogul în interiorul Bisericii şi între Biserică
şi lume să poată fi dus înainte în mod util. Se vor trage foloase şi în domeniul profesional, printr-o
transmitere neîntreruptă de ştiri despre viaţa Bisericii care să fie proaspete, obiective, exacte.
Aceste agenţii, în plus, îşi vor realiza scopul, ajutându-se reciproc pe plan internaţional cu scopul
de a găsi şi de a difuza ştiri în întreaga lume.
140. Credincioşilor le este adresat un îndemn insistent de a citi regulat presa de inspiraţie
catolică şi care este cu adevărat demnă de acest titlu, nu numai pentru a cunoaşte ştirile de
actualitate din Biserică, ci şi pentru a-şi forma o mentalitate creştină citind comentariile. Aici nu se
intenţionează să se interfereze în nici un fel asupra libertăţii individului de a citi ceea ce i se pare
convenabil şi nici măcar de a nu recunoaşte un legitim pluralism al organelor de informare legate
de tradiţiile locale, precum şi al opiniilor propuse de jurnalişti de altă origine. În plus, este clar că
scriitori catolici, pentru a avea o mare audienţă, trebuie să demonstreze că posedă o pregătire
culturală şi tehnică de un înalt nivel.
141. Atunci când evenimentele cotidiene ridică probleme particulare care cuprind principiile
fundamentale ale conştiinţei creştine, jurnaliştii catolici se vor strădui să le interpreteze în armonie
cu magisteriul Bisericii. În rest, clerul şi laicii vor favoriza libertatea de exprimare şi vor ţine cont în
măsura cuvenită de diversitatea multiplă a publicaţiilor şi de evaluări. Asta nu doar pentru a veni
în întâmpinarea diferitelor cereri şi a diferitelor interese ale cititorilor, ci şi pentru a favoriza opinia
publică în Biserică şi în lume64.
Publicaţiile catolice, care sunt considerate oficiale de autorităţile sau de instituţiile Bisericii,
trebuie să se străduiască încontinuu, conform practicii stabilite în domeniul profesional, să
informeze suficient asupra opiniei acelui organism ai cărui purtători de cuvânt sunt. Fiecare
publicaţie periodică să rezerve un spaţiu corespunzător pentru un forum liber, cu posibilitatea
efectivă de participare, unde să se pună bine în evidenţă faptul că organizaţia editorială nu
intenţionează să intre în esenţa problemelor care sunt încă în discuţie.

2. Cinematografia
142. Cinematografia s-a integrat deja în mod stabil şi-şi prinde rădăcini în viaţa contemporană,
exercitând o influenţă decisivă în domeniul educativ, cultural, recreativ, ştiinţific. Regizorii află în
ea mijlocul pentru a interpreta, sub orice aspect, spiritul lumii de astăzi. Îmbunătăţirile tehnice,
care atrag tot mai mult favoarea publicului, şi disponibilitatea ieftină de aparaturi pentru proiectare
fac să se prevadă şi într-un fel dau garanţia că în viitor va spori tot mai mult numărul de filme şi
că acestea vor fi utilizate tot mai mult. De aici va rezulta o cunoaştere mai aprofundată a lumii
cinematografice şi a problemelor culturale pe care ea le cuprinde.
143. Aceste progrese trebuie să fie urmărite cu cea mai mare atenţie de cei care au
responsabilitatea îngrijirii sufletelor, ca să poată oferi, mai ales prin sporita colaborare
internaţională, ocazii splendide de utilizare a instrumentului cinematografic în sectorul pastoraţiei.
Astăzi, într-adevăr, se pot produce filme, mai rapid şi mai uşor decât înainte, care să răspundă la
diferite exigenţe ale publicului şi la circumstanţele cele mai diferite şi să fie proiectate nu doar în
marile şi micile săli cinematografice, ci chiar şi în case private.
144. Multe filme abordează cu eficacitate persuasivă subiecte care favorizează progresul omului
şi-i înalţă sufletul la valori superioare; asemenea producţii merită atenţia şi aprecierea tuturor. De
aceea, organizaţiile catolice, care au competenţa deosebită în materie, vor trebui să acorde
ajutorul lor efectiv acelora care iau parte la producerea de filme bune şi să încurajeze difuzarea
acestora. În acest sens va fi bine să se amintească faptul că multe filme, care sunt recunoscute
de toţi drept adevărate capodopere, au ca subiect o temă specific religioasă. Acest lucru
dovedeşte că arta cinematografică are fără îndoială toate posibilităţile pentru a trata aceste teme
în modul cel mai elevat; de aceea, acest lucru constituie o vie încurajare de a realiza opere de
acest gen.
145. Organizaţiile cinematografice catolice vor colabora strâns cu organizaţii asemănătoare, care
se ocupă de alte mijloace de comunicare, ca să fie realizate, distribuite şi proiectate filme
inspirate din principii religioase. La acest angajament vor uni şi pe acela de a utiliza în cateheză
acele mijloace multiple şi noi care pot fi cumpărate la un preţ mult mai mic, precum discurile,
benzile, casetele video, aparatele de proiecţie cu imagini fixe sau mobile, aparatele de înregistrat.
146. În regiunile unde există un mare procent de analfabeţi, filmele pot fi un ajutor valid pentru
realizarea unei instruiri cel puţin rudimentare şi chiar pentru a oferi instruirea religioasă. Limbajul
imaginilor suscită puternice emoţii în oamenii necultivaţi şi le transmite mai uşor ştiri şi subiecte
de reflecţie. Cine se îngrijeşte cu adevărat de progresul uman şi de credinţă nu poate ignora
aportul foarte mare al acestor mijloace şi al acestor ajutoare. Este evident, în orice caz, că
alegerea filmelor trebuie să ţină cont de mentalitatea şi de gradul de cultură al fiecărui popor.
147. Deoarece aceia care lucrează în lumea artei cinematografice se află în faţa unei complicate
problematici în desfăşurarea activităţii lor, catolicii, şi în primul rând organizaţiile catolice care
lucrează în acest sector, trebuie să caute şi să faciliteze ocaziile de dialog cu oamenii din
cinematografie. Aceste întâlniri le vor demonstra că arta lor este respectată ca o profesie nobilă şi
frumoasă şi îi vor convinge pe toţi că acest mijloc tehnic poate fi de mult folos pentru progresul
uman.

3. Transmisiunile radiofonice şi televizate

148. Inventarea radioului şi a televiziunii a dat omenirii noi posibilităţi de comunicare şi a introdus
un nou mod de viaţă. Transmisiunile ajung în aproape toate regiunile de pe pământ şi într-o clipă
depăşesc vechile bariere dintre state şi culturi diferite. Pătrund în intimitatea caselor şi cine le
răspândeşte are posibilitatea de a influenţa simţămintele şi mentalitatea multor oameni.
Progresele tehnice continue, mai ales utilizarea sateliţilor artificiali pentru transmisiuni, precum şi
posibilitatea de a înregistra transmisiunile şi de a le retransmite, au eliberat aceste mijloace de
orice limitare în timp şi spaţiu. Şi se prevede ca în viitor raza lor de acţiune să sporească în
amplitudine şi putere.
Radioul şi televiziunea oferă posibilităţi ample de a petrece timpul liber în mod plăcut şi servesc la
cunoaşterea culturii şi a vieţii întregii lumi. Ecranul televizorului prezintă în plus persoane,
evenimente, obiecte unui mare număr de spectatori, ca şi cum aceştia ar fi prezenţi. În fine,
tehnicile radioteleviziunii fac să apară noi expresii artistice, care îl pot afecta pe om în diferite
moduri.
149. Motivaţiile şi aspectele religioase ale vieţii umane trebuie să aibă locul lor în cadrul
transmisiunilor obişnuite.
150. Diferitele transmisiuni religioase, pe care resursele radioului şi ale televiziunii le permit,
favorizează contactele între credincioşi şi îmbogăţesc în mod minunat devoţiunea lor şi viaţa lor
religioasă. Sunt şi instrumente optime pentru cateheză şi îi pot forma pe catolici să-şi asume în
mod responsabil locul lor în slujirea Bisericii şi a lumii. În plus, sunt de ajutor bolnavilor şi
persoanelor în vârstă care nu pot participa direct la viaţa Bisericii.
În fine, aceste transmisiuni pot atrage atenţia multor oameni care, deşi sunt departe de Biserică
sau cu totul agnostici, au o nevoie subconştientă de hrană spirituală. În plus, pot duce vestea
evangheliei în acele regiuni în care nu este încă prezentă Biserica. Pentru toate aceste motive
catolicii trebuie să simtă urgenţa de a duce înainte o operă adecvată de animare prin
perfecţionarea continuă a conţinutului şi a tehnicii acestor transmisiuni.
151. O importanţă deosebită se cuvine transmisiunii Liturghiei şi a altor celebrări liturgice; ele
trebuie să fie pregătite cu cea mai mare grijă atât din punct de vedere liturgic cât şi din punct de
vedere tehnic. Trebuie să se ţină cont şi de diferitele poziţii spirituale ale acelora care se află în
zona de difuzare a transmisiunilor şi atunci când acestea se fac prin conexiuni internaţionale este
necesar să se acorde o atenţie deosebită concepţiilor şi obiceiurilor diferitelor ţări. Frecvenţa şi
lungimea acestor transmisiuni va trebui să fie reglementată în baza unor exigenţe motivate ale
celor care le urmăresc.
152. Predicile şi conferinţele religioase trebuie să se adapteze limbajului sau modului expresiv al
mijlocului utilizat. Cei care vor trebui să realizeze aceste activităţi vor fi aleşi cu multă atenţie şi nu
înainte de a dobândi o serioasă pregătire şi o cunoaştere practică a tehnicilor de transmitere.
153. Transmisiunile religioase, precum operele de natură narativă, comentariile, ştirile,
dezbaterile radiofonice şi televizate, aduc o contribuţie importantă la educaţie şi dialog.
Ceea ce s-a afirmat deja despre activitatea literară a catolicilor trebuie să fie aplicat şi în acest
sector. Normele generale despre dreptul de a exprima în mod liber diferite opinii trebuie să fie
strict aplicate, mai ales când mijloacele de comunicare sunt supuse unei gestionări de monopol.
154. Publicul vede în mod automat în cei care iau parte la transmisiunile religioase - ecleziastici
sau laici - purtători de cuvânt oficiali ai Bisericii. Ei trebuie, aşadar, să-şi dea seama de acest fapt
şi să facă orice efort pentru a evita posibilele confuzii. Vor fi conştienţi de responsabilitatea
îndatoririi lor în opiniile pe care le exprimă, în modul de a le expune şi în atitudinea lor şi, în fine,
vor cere sfatul autorităţilor ecleziastice competente, când va fi necesar.
155. Cine urmăreşte transmisiunile radiotelevizate va încerca să contribuie la îmbunătăţirea celor
religioase, exprimându-şi în mod clar opinia în această privinţă.
156. Pentru a asigura o prezenţă activă a Bisericii în domeniul radioteleviziunii, atât pentru
transmisiunile în general cât şi pentru cele cu specific religios, trebuie să se stabilească o strânsă
colaborare şi o înţelegere reciprocă între responsabilii catolici din sector şi responsabilii
instituţiilor radiofonice şi de televiziune.
157. În statele în care Biserica nu are acces la mijloacele de comunicare socială, ascultarea de
transmisiuni religioase este unicul mijloc pentru catolici de a avea ştiri despre viaţa Bisericii şi de
a primi propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu.
Prin solidaritatea creştină, această situaţie dificilă comportă obligaţia gravă, pentru episcopi şi
pentru toţi credincioşii din alte naţiuni, de a uni forţele pentru a veni în întâmpinarea acestor fraţi
în Cristos şi de a-i ajuta, difuzând transmisiuni radiofonice sau televizate care să trateze teme
religioase corespunzătoare exigenţelor lor.

4. Spectacolele teatrale
158. Teatrul, care este una dintre formele cele mai vechi şi mai eficiente de comunicare dintre
oameni, astăzi şi-a sporit considerabil audienţa, ţinând cont de cei prezenţi în săli şi de cei care
urmăresc transmisiunile radiofonice şi televizate. În plus, multe piese au fost adaptate pentru film.
159. Activitatea teatrală, venind în contact cu alte forme de comunicare, a dat viaţă unor noi
genuri de spectacole, numite pe drept "multimedia". Aceste genuri, deşi se inspiră din teatrul
tradiţional, au originalitatea şi autonomia lor expresivă şi oferă o sinteză a vastelor posibilităţi ale
fiecărui mijloc de comunicare.
160. Teatrul modern este adesea ideologic şi devine un laborator experimental pentru noi teorii
de avangardă despre om şi comportamentul său social. Influenţa acestor noi forme şi orientări
practice, care derivă din aceasta, este exercitată puternic asupra unei audienţe tot mai mari şi
condiţionează şi alte mijloace.
161. Biserica urmăreşte cu simpatie şi atenţie arta teatrală, care la începuturile sale era strâns
legată de teme cu caracter religios. Acest interes vechi pentru problemele teatrului trebuie să-i
însufleţească pe creştinii de astăzi, pentru a avea din el cât mai mult folos. Dramaturgii trebuie să
fie sprijiniţi şi încurajaţi să aducă pe scenă problematica religioasă modernă; acest lucru este
adesea un stimul eficient pentru o ulterioară difuzare prin alte mijloace de comunicare.

Capitolul IV
STRUCTURI, PERSONAL ŞI ORGANIZARE
162. Incidenţa comunicaţiilor sociale asupra comportamentelor umane, marea lor eficacitate,
problemele care derivă din ele pentru conştiinţa catolicilor sunt consideraţii care impun un
potenţial pastoral adecvat.
Este necesar ca personalul implicat în acest sector să fie competent şi activ, ca organismele
pastorale specifice să fie bine structurate, înzestrate în mod corespunzător cu aparaturi, abilitate
să-şi desfăşoare activitatea şi dotate cu finanţări adecvate. În fine, trebuie să fie promovate
organizaţii care să se implice în realizarea acestor forme aparte de apostolat.
163. În plus, toţi credincioşii vor trebui, prin rugăciune şi ajutor - individual şi comunitar - să
sprijine asigurarea condiţiilor cele mai bune pentru ca Biserica să-şi poată realiza astăzi misiunea
având la dispoziţie cele mai recente mijloace de comunicare, mai utile ca oricând la răspândirea
mesajului evanghelic, la luminarea conştiinţelor oamenilor, la promovarea unei colaborări care
serveşte în mod real la progresul realităţilor umane pătrunzându-le cu spiritul creştin.
164. Persoanele care lucrează în organismele şi iniţiativele din domeniul mijloacelor de
comunicare trebuie să-şi împlinească îndatorirea cu un spirit cu adevărat pastoral. Pregătirea
personalului - ecleziastic sau laic - este printre principalele îndatoriri ale responsabililor din acest
sector în Biserică.
165. O informare la zi asupra prezenţei şi a situaţiei comunicaţiilor sociale, un plan pastoral bine
gândit în acest sens, o coordonare inteligentă a mijloacelor înseşi în fiecare sector de apostolat
sunt, pe drept, de competenţa autorităţilor ecleziastice, care trebuie să promoveze realizarea şi
împlinirea activităţii de control. Ele vor trebui desigur să se refere la sugestiile şi îndrumările date
lor de experţi cu adevărat competenţi în diferite sectoare.
Conform decretului "Inter mirifica", prin autorităţi responsabile se înţelege: fiecare episcop în
parte pentru dieceza sa65, comisia episcopală sau un episcop delegat pentru fiecare naţiune66,
Comisia Pontificală pentru Comunicaţii Sociale pentru întreaga Biserică67.
166. Multiplele iniţiative şi organizaţii, care lucrează în apostolatul comunicaţiilor sociale, trebuie
să fie dezvoltate şi să lucreze în strânsă colaborare între ele 68. Autorităţile ecleziastice vor
îndemna des şi cu toată stăruinţa pe catolici şi instituţiile lor să ia în mod liber iniţiative în acest
sector. Îşi vor rezerva totuşi responsabilitatea acestor iniţiative, care sunt proprii prin natura lor
preoţiei ministeriale, şi a acelora care, conform circumstanţelor timpului şi ale locului, necesită un
serviciu pastoral al ierarhiei în ce îi priveşte pe credincioşi.
167. Autorităţile ecleziastice competente, la care se face referinţă la nr. 165, îi vor sprijini pe
responsabili, pentru ca Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale să fie pregătită şi celebrată cum
se cuvine în fiecare an. Aceasta este şi o ocazie potrivită pentru a exprima recunoştinţă pentru
activitatea lor faţă de cei care se dedică apostolatului comunicaţiilor69. În plus, vor fi prezentate cu
regularitate conferinţelor episcopale bilanţurile financiare legate de necesităţile apostolatului în
sectorul comunicaţiilor sociale.
168. Episcopii fiecărei dieceze trebuie să se îngrijească în mod intens de apostolatul
comunicaţiilor, cu ajutorul consilierilor ecleziastici şi laici. Să se constituie acolo unde este posibil
un birou diecezan sau cel puţin interdiecezan. Una din îndatoririle acestuia va fi aceea de a
studia un plan pastoral diecezan şi de a se îngriji de punerea lui în practică până la nivel parohial,
pe lângă datoria de a pregăti în dieceze celebrarea anuală a Zilei Mondiale.
169. În fiecare naţiune să se constituie un birou naţional dedicat tuturor mijloacelor de
comunicare socială, cu secţiuni reunite sau chiar distincte pentru fiecare sector (presă, cinema,
radio, televiziune), dar care să colaboreze strâns între ele. În orice caz, întreaga structurare şi
aplicare trebuie să depindă de o conducere unică70.
170. Birourile naţionale şi diecezane trebuie să promoveze, să stimuleze, să coordoneze
activităţile catolicilor din sectorul comunicaţiilor sociale. Vor depune un efort deosebit pentru
pregătirea specifică a clerului şi a laicilor; vor organiza, aşadar, conferinţe, cursuri, dezbateri
publice, simpozioane de studiu, prezentări critice ale operelor cu aportul unor adevăraţi
specialişti. Astfel, publicul va învăţa să facă alegeri cât mai bune şi prudente. În plus, îşi vor da
părerea în ce priveşte filmările şi transmisiunile cu caracter religios.
171. La fel şi birourile naţionale şi diecezane vor menţine contactul şi vor încerca să stabilească
relaţii cordiale cu profesionişti în domeniul comunicaţiilor şi cu organizaţiile respective. Vor veni în
întâmpinarea oricărei exigenţe a lor, procurându-le materiale de documentare, oferindu-le sfaturi
şi asistenţă. Vor organiza la nivel naţional Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale şi se vor îngriji
de adunarea de fonduri sugerată pentru această zi de decretul conciliar71.
172. Comisiile episcopale naţionale pentru comunicaţii sau episcopii delegaţi au misiunea, în
cadrul jurisdicţiei lor, să conducă întreaga activitate a birourilor naţionale din propriul teritoriu şi să
emane directive generale pentru acţiunea pastorală în acest sector. Va fi oportun şi să se
stabilească un contact şi cu alte comisii naţionale şi să se ofere o colaborare eficace Comisiei
Pontificale pentru Comunicaţii Sociale. Îndatoririle acestei comisii sunt descrise în decretul
conciliar "Inter mirifica" 72şi în scrisoarea apostolică "In fructibus multis"73.
173. Pe continentele şi în regiunile unde s-a constituit o singură conferinţă între episcopatele a
diferite naţiuni, această conferinţă să aibă un birou care să fie competent pentru întreg
continentul şi supus autorităţii unui episcop sau a unei comisii de episcopi.
174. Fiecare episcop, fiecare conferinţă sau adunare episcopală şi Sfântul Scaun însuşi vor avea
un purtător de cuvânt oficial şi permanent, care va trebui să transmită ştiri şi informaţii şi să
ilustreze documentele Bisericii care urmează a fi publicate, aşa încât să facă semnificaţia
acestora mai clară şi să ofere o interpretare sigură a lor. Purtătorul de cuvânt va căuta să dea,
într-un timp cât mai scurt şi cu deplină fidelitate, ştiri despre viaţa şi activitatea Bisericii, în
sectorul competenţei sale. În plus, se recomandă cu insistenţă ca organizaţiile catolice cele mai
importante să aibă purtători de cuvânt ficşi şi permanenţi, cărora li se vor încredinţa îndatoriri
similare.
Toţi aceşti purtători de cuvânt, precum şi cei care reprezintă în vreun fel Biserica în mod public,
vor trebui să aibă o pregătire solidă teoretică şi practică în domeniul relaţiilor publice, pentru a
cunoaşte exigenţele publicului căruia trebuie să se adreseze, conform circumstanţelor, şi să
poată stabili cu el contacte utile, întemeiate pe încredere şi înţelegere reciprocă. Or, încrederea şi
înţelegerea reciprocă pot să apară şi să se menţină numai dacă indivizii au respect şi
consideraţie unul faţă de altul, conform cu adevărul.
175. Pe lângă instituirea unui purtător de cuvânt oficial, trebuie să se îngrijească să circule un
continuu flux şi reflux de ştiri care să prezinte tuturor adevăratul chip al Bisericii şi să furnizeze
orice informaţie utilă despre reacţiile, curentele de gândire şi aspiraţiile opiniei publice ca să fie
informate autorităţile ecleziastice. Pentru a obţine acest lucru, trebuie să se stabilească relaţii de
prietenie şi de respect între Biserică şi oameni şi cu organizaţiile lor; astfel se va realiza un
schimb continuu, în care fiecare dă şi primeşte74.
176. Publicarea de buletine de ştiri oficiale este indispensabilă pentru ca dialogul Bisericii să fie
pozitiv şi deschis, dialog ce se desfăşoară în interiorul şi în afara ei, şi care se referă la
implicaţiile religioase ale evenimentelor de actualitate. Aceste buletine, redactate cu seriozitate şi
exactitate, trebuie să ajungă la cei interesaţi în cel mai scurt timp posibil şi în formele tehnice cele
mai potrivite (buletine, teletext, fotografii...), oferind un cadru complet al evenimentelor şi
situaţiilor în care au avut loc.
177. Institutele religioase trebuie să fie conştiente de responsabilităţile ecleziale multiple şi
importante din sectorul comunicaţiilor sociale şi să analizeze cu atenţie care poate fi spaţiul
concret în care pot participa la acest apostolat, întotdeauna în armonie cu constituţiile lor.
Institutele înfiinţate cu scopul apostolatului în comunicaţiile sociale trebuie să colaboreze strâns
între ele şi să fie într-un permanent contact cu birourile diecezane, naţionale, regionale sau
continentale, pentru a stabili un program comun referitor la operele de apostolat în sectorul
comunicaţiilor sociale.
178. Birourile naţionale75 şi birourile centrale ale institutelor religioase vor oferi colaborarea lor
organizaţiilor internaţionale catolice pentru presă (UCIP), pentru cinematografie (OCIC) şi pentru
radioteleviziune (UNDA), în armonie cu statutele aprobate de Sfântul Scaun pentru fiecare
organizaţie în parte76.
179. Aceste organizaţii internaţionale catolice pentru comunicaţii sociale - fiecare în propria sferă
de competenţă şi în modalităţile stabilite de propriul statut - îşi propun să susţină asociaţiile
catolice profesionale din sector, în fiecare naţiune în parte. Acest sprijin este multiplu: favorizează
studiul şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare; sporesc înţelegerea reciprocă şi schimbul de
ajutor dintre naţiuni; fac anchete actualizate despre aportul catolicilor în sectorul comunicaţiilor;
favorizează coordonarea şi cooperarea dintre diferite iniţiative internaţionale; întreprind acţiuni
comune în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare; stimulează noi producţii artistice. În plus, trebuie
adăugată producerea şi distribuirea de filme, de programe radiotelevizate, de orice alt gen de
materiale audiovizuale, precum şi scrieri care pot să contribuie la progresul social şi la viaţa
însăşi a poporului lui Dumnezeu.
În fine, aceste organizaţii catolice internaţionale sunt îndemnate să-şi realizeze împreună şi să
coordoneze studiul şi căutarea de soluţii pentru problemele comune.
180. Conferinţele episcopale, care se folosesc mai ales de activităţile birourilor naţionale şi ale
asociaţiilor catolice angajate în acest sector, vor asigura organizaţiilor internaţionale ajutorul
economic necesar pentru desfăşurarea misiunii lor.

CONCLUZIE
181. Aici se pune o problemă foarte dificilă, adică dacă suntem în pragul unei ere cu totul noi a
comunicaţiilor sociale sau nu; cu alte cuvinte, dacă în comunicaţii se realizează nu doar un
progres în cantitate, ci şi în calitate. E foarte greu de răspuns. Un lucru e sigur: cu progresul
ştiinţific şi cu evoluţia tehnologiei, care a lansat sateliţii artificiali, nu va trece mult şi întreaga
omenire va primi în acelaşi timp cronici radio sau televizate din toată lumea. Sunetele şi imaginile
vor putea fi înregistrate în felurite aparate şi reproduse după voie cu scop cultural sau recreativ,
favorizând astfel o legătură mai strânsă între oameni, o sporire a culturii şi o întărire a păcii.
182. Au sporit, aşadar, deodată, în mod vertiginos, responsabilităţile şi îndatoririle poporului lui
Dumnezeu în faţa noilor angajamente, deoarece au sporit ca niciodată şi posibilităţile lui de a
influenţa pozitiv pentru ca mijloacele de comunicare socială să dea un impuls eficient la progresul
durabil al omenirii, la deplina dezvoltare a lumii a treia, la colaborarea fraternă dintre popoare, şi
la vestirea evangheliei mântuirii, care să ducă până la marginile pământului mărturia
Mântuitorului.
183. Această instrucţiune pastorală precizează unele directive teoretice şi practice de ordin
general, situaţia actuală a comunicaţiilor nepermiţând abordarea în detaliu. Însăşi concepţia
creştină despre viaţă comportă principii imutabile, care se întemeiază pe mesajul iubirii, în care
se identifică "vestea bună" a evangheliei, şi pe demnitatea omului, care are vocaţia de a fi fiul
adoptiv al lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, toţi sunt convinşi că aplicarea practică a principiilor şi formelor pastorale trebuie
să se adapteze la condiţiile reale ale diferitelor ţări în care este diferit gradul de maturizare
tehnologică, socială şi culturală, şi la influenţa schimbătoare a comunicaţiilor asupra societăţii şi
la exigenţele structurale, vizând mereu perfecţionările şi îmbunătăţirile care vor fi posibile în acest
sector.
De aceea, din analizarea acestei fluidităţi permanente, care este o caracteristică a mijloacelor de
comunicare, se evidenţiază necesitatea, pentru aceia care au o oarecare responsabilitate
pastorală, de a se implica într-o continuă actualizare în domeniu.
184. Rămâne încă un larg spaţiu studiului şi cercetării pentru aprofundarea posibilităţilor de a
influenţa pozitiv comunicaţiile sociale care trebuie să ajute şi să servească omul, să contribuie la
procesul educativ în general şi în particular la cel de învăţământ, şi la formarea integrală a
persoanei umane. Aşa cum este deschisă calea în ce priveşte aportul comunicaţiilor sociale în
diferite arii culturale şi în diferite tipologii etnice.
La baza acestor studii asupra modalităţilor cele mai bune de finalizare a mijloacelor de
comunicare, asupra posibilităţilor lor actuale de utilizare, asupra enormelor incidenţe pe care le
pot avea în domeniul psihologic şi cultural, trebuie să existe o organizare ştiinţifică solidă şi
riguroasă a cărei exigenţă devine acum mai urgentă decât în trecut. Universităţilor înfiinţate
recent sau mai demult li se deschide un câmp imens de lucru. Problemele specifice care trebuie
abordate au astăzi o importanţă enormă şi sunt la acelaşi nivel cu cele ale disciplinelor predate
de învăţământul tradiţional. Biserica îi asigură pe cercetători şi pe cei care studiază materiile
ştiinţifice care ţin de comunicaţii sociale că va lua în consideraţie concluziile studiilor lor şi va face
tot posibilul pentru ca, în ceea ce priveşte competenţa sa, să fie puse în practică şi îndreptate
spre folosul tuturor oamenilor.
185. Pentru a obţine ceea ce s-a afirmat mai sus, este necesar să se stabilească, printr-un studiu
la nivel ştiinţific, care sunt posibilităţile reale de acţiune ale Bisericii în sectorul comunicaţiilor
sociale; cum pot fi programate pe plan mondial îndatoririle sale în acest sector, conform
exigenţelor reale, pentru ca mereu credincioşii catolici să abordeze acele angajamente care
răspund cu adevărat importanţei tot mai sporite a mijloacelor de comunicare.
186. Biserica, în timp ce nu vrea să întârzie prea mult publicarea acestei instrucţiuni pastorale, se
simte mereu îndemnată să se întâlnească şi să dialogheze cu profesioniştii din comunicaţiile
sociale pentru a realiza în acest sector o acţiune pastorală cu adevărat eficientă şi pentru a-i
îndemna pe toţi să facă mijloacele de comunicare cu adevărat utile progresului omului spre slava
lui Dumnezeu.
Comisia Pontificală pentru Comunicaţii Sociale a pregătit cu grijă această instrucţiune, conform
mandatului încredinţat ei de către Conciliul Ecumenic Vatican II, cu colaborarea experţilor şi a
persoanelor competente din toate părţile lumii, cu intenţia precisă ca publicarea acesteia să
marcheze mai degrabă începutul unei ere noi, decât sinteza unei epoci.
187. Poporul lui Dumnezeu, fiind în pas cu evenimentele care ţes firul istoriei, şi îndreptându-şi cu
imensă încredere privirea spre viitor, atât în calitate de comunicator cât şi ca receptor, întrevede
deja cât este de promiţătoare noua eră: cea a comunicaţiilor sociale.
Suveranul pontif Paul al VI-lea a aprobat această instrucţiune pastorală despre comunicaţiile
sociale în ansamblu şi în fiecare parte, a confirmat-o prin autoritatea sa supremă şi a cerut
promulgarea ei ca să fie respectată de cei pe care îi priveşte; în ciuda oricărei dispoziţii contrare.

Roma, 23 martie 1971, în Cea de-a V-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale.

+ Martin G. O'Connor, arhiepiscop tit. de Laodicea Siriei, preşedinte
+ Agostino Ferrari-Toniolo, episcop tit. de Tarasa din Bizacena, vicepreşedinte
Andrew M. Deskur, secretar

Note
1 Miranda prorsus, în AAS, XLIX (1957), p. 765.
2 Gaudium et spes, în AAS, LVIII (1966), p. 1025-1120.
3 Unitatis redintegratio, în AAS, LVII (1965), p. 90-112.
4 Dignitatis humanae, în AAS, LVIII (1966), p. 929-946.
5 Ad gentes, în AAS, LVIII (1966), p. 947-990.
6 Christus Dominus, în AAS, LVIII, (1966), p. 673-696.
7 Inter mirifica, în AAS, LVI (1964), p. 145-157.
8 Cf. Inter mirifica, 23.
9 Cf. Inter mirifica, 1.
10 Gen 1,26-28; cf. Gen 9,2-3; Înţ 9,2-3 şi Gaudium et spes, 34.
11 Cf. Gaudium et spes, 34.
12 Cf. Gaudium et spes, 57.
13 Cf. Gaudium et spes, 36; Pacem in terris, în AAS, LV (1963), p. 257 şi următoarele.
14 Cf. Rom 5,12-14.
15 Cf. Gen 4,1-16; 11,1-9.
16 Cf. Gen 3,15; 9,1-17; 12,1-3.
17 Cf. Evr 1,1-2.
18 In 1,14
19 Col 1,15; 2Cor 4,4.
20 Cf. Ad gentes, 3.
21 Mt 28,19
22 Mt 10,27; Lc 12,3.
23 In 6,63.
24 Cf. Lumen gentium, în AAS, LVII (1965), nr. 9, p. 14.
25 Ef 1,23; 4,10.
26 1Cor 15,28.
27 Inter mirifica, 1.
28 Gaudium et spes, 36.
29 Cf. Gaudium et spes, 43.
30 Principiul este amintit de scrisoarea enciclică Mater et magistra cu aceste cuvinte: "Cea mai
mare... dintre aceste condiţii de viaţă, prin care oamenii pot în mod mai intens şi mai uşor să
ajungă la propria desăvârşire" (AAS, LIII (1961), p. 417. Cf. şi Pacem in terris, în AAS, LV (1963),
p. 272-274; Dignitatis humanae, 6; Gaudium et spes, 26 şi 74.
31 Cf. Inter mirifica, 4.
32 Gaudium et spes, 42; Lumen gentium, 1.
33 PIUS AL XII-LEA, Discurs către jurnaliştii catolici, 17 februarie 1950, în AAS, XLII (1950), p.
251; cf. şi Gaudium et spes, 59 şi Pacem in terris, în AAS, LV (1963), p. 283.
34 Gaudium et spes, 59.
35 Cf. Inter mirifica, 8.
36 Cf. Pacem in terris, în AAS, LV (1963), p. 260.
37 Cf. Discurs din 17 aprilie 1964 la Seminarul Naţiunilor Unite despre libertatea informaţiei, în
AAS, LVI (1964), p. 387 şi următoarele.
38 Cf. Inter mirifica, 5; 12
39 PIUS AL XII-LEA în discursul către jurnaliştii americani la 21 iulie 1945, în Osservatore romano,
22.07.1945.
40 Idem, 27 aprilie 1946, în Osservatore romano, 28.04.1946.
41 "Iar în ceea ce priveşte modalitatea ei, (comunicarea) să fie cinstită şi adecvată, adică să
respecte cu sfinţenie, în dobândirea şi difuzarea ştirilor, legile morale precum şi drepturile legitime
şi demnitatea omului" (Inter mirifica, 5).
42 Cf. Miranda prorsus, în AAS, XLIX (1957), p. 765.
43 PAUL al VI-lea, Discurs către profesioniştii informaţiei ţinut la 6 mai 1967, în AAS, LIX (1967),
p. 509.
44 Cf. PIUS AL XII-LEA, Discurs către cineaştii italieni reuniţi la Roma, 21 iunie 1955, în AAS,
XLVII (1955), p. 509.
45 PIUS AL XII-LEA, Discurs la Congresul Cinematografic Internaţional din Roma, 28 octombrie
1955, în AAS, XLVII (1955), p. 822-823.
46 PAUL AL VI-LEA, în discursul adresat Consiliului Director al UCSI, în Osservatore romano,
24.01.1969.
47 Dignitatis humanae, 7.
48 PAUL AL VI-LEA, Scrisoare către ES U. Thant, secretar general al Naţiunilor Unite, AAS, LVIII
(1966), p. 480. Cf. şi Discurs adresat delegaţilor prezenţi la Cel de-al II-lea Simpozion de la
Milano, în AAS, LVIII (1966), p. 589.
49 Cf. Unitatis redintegratio, în AAS, LVII (1965), pp. 90-112. Cf. şi Nostra aetate, în AAS, LVIII
(1966), p. 740-744.
50 Ca în cazul instrucţiunii pregătite de Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Upsala (1968), p. 381.
51 Cf. Congregaţia pentru Educaţia Catolică, Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis, în
AAS, LXII (1970), p. 321-384. Vezi în mod deosebit par. 4 şi nr. 68.
52 PIUS AL XII-LEA, Discurs către participanţii la Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Catolici
ţinut la Roma,
la 17 februarie 1950, în AAS, XLII (1950), p. 256.
53 Cf. Lumen gentium, 12.
54 Cf. Riflessioni e suggerimenti circa il dialogo ecumenico, în Osservatore romano, 21-22
septembrie 1970.
55 Cf. In 17,21.
56 Cf. Mt 28,12.
57 Cf. paragraful 38 al acestei instrucţiuni.
58 Mt 28,19.
59 Mt 5,14.
60 Inter mirifica, 13.
61 Inter mirifica, 17.
62 Cf. par. 102-113.
63 Cf. par. 126-134.
64 Cf. paragrafele 114-121 unde se vorbeşte de dialogul din Biserică. Cf., în plus, enciclica lui
Paul al VI-lea, Ecclesiam suam, precum şi a principiile fundamentale despre dialogului, mai ales
nr. IV, 4, b şi IV, 5.
65 Cf. Inter mirifica, 20.
66 Cf. ibidem, 21.
67 Cf. ibidem, 19.
68 Cf. Apostolicam actuositatem, nr. 19 şi 21.
69 Cf. Inter mirifica, 18.
70 Cf. Inter mirifica, 21.
71 Cf. Inter mirifica, 18.
72 Cf. Inter mirifica, 19.
73 Cf. In fructibus multis, în AAS, LVI (1964), p. 289-292.
74 Cf. paragrafele 138-141.
75 Cf. par. 169.
76 Cf. Inter mirifica, 22.

Traducere de Cristina Grigore © Editura Presa Bună Bd Ştefan cel Mare, 26 RO-6600-Iaşi Tel.+ fax:
0232/211527 E-mail: cornel@mail.dntis.ro www.ercis.ro