IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

FIŞA INSTRUCTIV-TEHNOLOGICĂ nr. 1, 2

pentru lucrarea de laborator
Disciplina: Mașini și instalații pentru prelucrarea primară și păstrarea producției agricole
Tema: Clasificarea morilor. Tehnologia de fabricare a pastelor făinoase.
Specialitatea 71550 Mecanica agricolă
Grupa MA3/1
Tipul lecţiei: Lucrare de laborator
Locul de lucru: Laborator
Durata: 90 min.
Competenţe (subcompetenţe dezvoltate în cadrul lecţiei)
1. Consolidarea cunoştinţelor teoretice referitoare la clasificarea morilor, tehnologia de fabricare a pastelor
făinoase şi căpătarea deprinderilor practice pentru efectuarea reglărilor.
2. Explicarea construcţiei şi principiul de funcţionare a morii de grâu.
3.Observarea şi analizarea stării tehnice.
4. Efectuarea reglărilor tehnologice şi tehnice.
Obiectivele lecţiei practice
- Să cunoască destinația morii și a liniei tehnologice de fabricare a pastelor făinoase.
- Să poata aprecia starea tehnică și construcția a morii și a liniei tehnologice.
- Să evalueze rezultatele obținute și să intocmească darea de seamă.
Utilarea locului de lucru fișă-instructivă, secțiile morii, linia tehnologică de fabricare a pastelor
făinoase.
Bibliografie Lucian Ioanca, Iosif Kathrein. Condiționarea și valorificarea superioară a materiilor prime
animaliere în scopuri alimentare. Tehnologii și instalații. Editura Cereș, București, 1989.
Constantin Neagu. Utilaj pentru prelucrarea primară și păstrarea produselor agricole. Iași Institutul
Politehnic.1987.
Cerinţele securităţii şi sănătăţii în muncă
Întroducere în temă (evocarea)
Moara este o mașină folosită la măcinarea cerealelor, pentru a se obține făină și mălai, sau la fărâmițarea
diferitor materiale, precum cărbunele sau minereurile, în granule de dimensiuni mici.
Unitățile de morărit, indiferent că fabrică făină de grâu, de secară sau mălai, că sunt de mică, medie sau mare
capacitate sunt alcătuite din secții în care se desfășoară operații distincte. În ordinea desfășurării procesului
tehnologic, acestea sunt:
- silozul de cereale;
- secția de curățire și condiționare;
- moara propriu-zisă;
- secția de omogenizare;
- secțiile ambalare și depozitare;
- laboratorul de analize fizico-chimice;
- secția de întreținere și reparații;
- conducerea tehnico-economică a unității.
Fiecare dintre aceste secții are un anumit rol în desfășurarea activității unității.
Sarcini de lucru (realizarea sensului).

Nr. Timp/
Denumirea activităţii
d/o min
1. Constucția morilor de grâu 45
2. Tehnologia de fabricare a pastelor făinoase 45

Succesiunea îndeplinirii sarcinilor şi conţinutul acestora (reflecţii)

1. După construcție, morile se clasifică în:

 Moară cu bile
 Moară cu tăvălugi
 Moară cu valțuri
 Moară cu fluid.
Moara cu bile este constituită dintr-o tobă cu diametrul de 0,9-5 m și lungimea de 0,9–8 m, în care se rotesc
bile de fontă, oțel ș.a. Se folosește în industria minieră la fărâmițarea cărbunelui, minereului, la
producerea cimentului etc.
Moara cu tăvălugi (numită și moară chiliană sau colergang) este alcătuită dintr-o cupă metalică în care se
rostogolesc tăvălugi de metal, strivind materialul încărcat, și din câteva lopeți îndoite pentru amestecarea
acestuia. Este folosită la producerea ceramicii și a materialelor refractare.
Moară cu valțuri (numită și concasor cu cilindri netezi) alcătuit din doi cilindri cu diametre egale, cu
suprafețe netede, așezați orizontal și paralel. Se rotesc în sens contrar unul față de altul cu același număr de
turații sau cu viteze diferite.
Moara cu fluid macină materialul până la granule de 0,001-0,005 mm diametru, care se debitează în ejectoare
alimentare cu aer comprimat (4-8 atmosfere) sau cu abur supraîncălzit.
2. Valoarea alimentara ridicata a produselor fainoase se bazeaza nu numai pe apotul lor energetic, conferit de
continutul sporit in hidrati de carbon si grasimi, ci si pe valoarea tuturor componentilor, acestia reprezentand
forme care se asimileaza usor de catre organismul uman. Puterea calorica a pastelor fainoase atinge 4000
kcal/kg. Cat priveste pastele, s-a stabilit ca, pe langa unele insusiri deosebite pe care le au, cum ar fi
continutul ridicat de proteine vegetale si elemente nutritive integrale ale fainii, unitatea nutritiva a pastelor
fainoase este de 17 ori mai ieftina decat aceea obtinuta din carne.
Pastele fainoase sunt produse obtinute dintr-un aluat crud,necopt,nefermentat, modelat in diferite forme si
uscate.
Pastele fainoase reprezinta produse alimentare cu durata relativ mare de conservare, obtinute din faina de
grau bogata in gluten si apa, cu sau fara utilizarea unor adaosuri, ca: oua; pasta de tomate; suc de morcovi;
spanac etc. Utilizarea pastelor fainoase in alimentatie se bazeaza pe urmatoarele insusiri ce le caracterizeaza:
- valoare nutritionala ridicata, datorita umiditatii scazute pe care o au, continutului ridicat de glucide si
protide, ca si gradul avansat de asimilare a acestor componenti;
- durabilitate la conservare,putandu-se pastra timp indelungat in conditi obisnuite, la temperatura
camerei, fara a-si micsora calitatile nutritive si gustative;
- rapiditate si simplitate la prepararea pentru consum, ca si diversitatea formelor in care se pot gati.
Produsele obtinute din prelucrarea cerealelor au fost considerate intotdeauna componente esentiale ale unei
alimentatii echilibrate datorita:
- compozitiei lor chimice;
- posibilitatilor variate de prelucrare;
- accesibilitați în asimilare.
Aceste produse asigura zilnic organismului uman circa 45% din totalul proteinelor, 65% din
totalul caloriilor si un aport insemnat de glucide, vitamine (mai ales B1, B2, B3, PP, E), saruri minerale (P, K,
Mg).
Valoarea nutritiva a produselor de morarit si panificatie este determinata de :
- structura și compozitia chimica a bobului cerealier (de grau, porumb, orez, secara, orz,ovaz);
- modul de obținere a acestor produse, care prezintă particularitați de la o grupă la alta și chiar de la un
sortiment la altul.

Intocmirea darii de seama (extensii).

1. Denumirea lucrarii practice.
2. Scopul lucrarii.
3. Însuşirea regulilor de securitate a muncii.
4. Sarcina de lucru:
4.1. Descrieți consrtucția morii cu tăvălugi.
5. Concluzii pe lucrul indeplinit.
Intrebari de control
1. Prezentați schema procesului tehnologic de fabricare a pastelor făinoase.
Profesorul: _______________ Corneliu Pogorevici
Examinat la şedinţa catedrei
Proces-verbal № _____ din _______________
Şef de catedră
 IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca
FIŞA INSTRUCTIV-TEHNOLOGICĂ nr. 3, 4
pentru lucrarea de laborator
Disciplina: Mașini și instalații pentru prelucrarea primară și păstrarea producției agricole
Tema: Recoltarea inului. Producția tutunului. Soiuri de tutun.
Specialitatea 71550 Mecanica agricolă
Grupa MA3/1
Tipul lecţiei: Lucrare de laborator
Locul de lucru: Laborator
Durata: 90 min.
Competenţe (subcompetenţe dezvoltate în cadrul lecţiei)
1. Consolidarea cunoştinţelor teoretice referitoare la cultivarea inului, titunului şi căpătarea deprinderilor
practice pentru efectuarea reglărilor tehnologice.
2. Explicarea tehnologiei de cultivare a inului și tutunului.
3. Efectuarea reglărilor tehnologice şi tehnice.
Obiectivele lecţiei practice
- Să cunoască procesul tehnologic de cultivare.
- Să poata aprecia starea tehnică și construcția mașinilor.
- Să evalueze rezultatele obținute și să intocmească darea de seamă.
Bibliografie Lucian Ioanca, Iosif Kathrein. Condiționarea și valorificarea superioară a materiilor prime
animaliere în scopuri alimentare. Tehnologii și instalații. Editura Cereș, București, 1989.
Constantin Neagu. Utilaj pentru prelucrarea primară și păstrarea produselor agricole. Iași Institutul
Politehnic.1987.
Cerinţele securităţii şi sănătăţii în muncă
Întroducere în temă (evocarea)
Inul pentru fibre se cultivă pentru fibrele aflate în tulpină (18-25%), care se folosesc în diverse
țesături. De pe un hectar de in pentru fibre, se poate obține o cantitate de fibre din care să se
producă cca 1200-1400 m² de pânză.
Pânza de in se folosește pentru:

 haine de calitate superioară;

 lenjerie de pat și corp;
 pictură;
 curele de transmisie
 sfoară cu diverse utilizări;
 parașute, corăbii și încălțăminte.
Fibrele de in prezintă:

 însușiri fizice, hidrofizice și termice superioare altor categorii de fibre;

 conductibilitate termică bună, care permite un schimb activ între corpul uman și mediu; fibra de in se
folosește la confecționarea unor obiecte de artizanat de mare valoare (de exemplu dantele, în Irlanda).
Fibrele sunt de două categorii:

 fibrele lungi (fuiorul) – utilizate pentru confecționarea țesăturilor în amestec cu fibrele de cânepă, mătasea
naturală și cea sintetică;
 fibrele scurte (câlții) – utilizate pentru confecționarea țesăturilor mai grosiere (saci, prelate), a unor materiale
nețesute termoizolante și fonoizolante.
Puzderia (lemnul) rămasă după extragerea fibrelor se folosește la fabricarea plăcilor aglomerate
utilizate în construcții, industria mobilei și la producerea celulozei. De pe o suprafață de 40000-
60000 ha, se poate obține echivalentul a 100000- 150000 m³ material lemnos de cea mai bună
calitate. Tulpinile de in (lemn + fibre) se pot utiliza pe scară largă în industria celulozei și a hârtiei
de foarte bună calitate.
Sarcini de lucru (realizarea sensului).

Nr. Timp/
Denumirea activităţii
d/o min
1. Recoltarea inului. 45
2. Producția tutunului. 45

Succesiunea îndeplinirii sarcinilor şi conţinutul acestora (reflecţii)

1. Inul pentru fibre se cultivă numai în asolamente de lungă durată (minim 6 ani), pe sole cu
suprafață cât mai mare, uniforme ca fertilitate, neinfestate cu buruieni problemă (Lolium
remontum, Avena fatua, Polygonum convolvulus, Agropyrum repens, Sorghum halepense, Setaria
ssp. etc.), cât mai plane, pentru a putea executa în condiții bune lucrările mecanice, inclusiv
cele de recoltare. Pe solele pe care au fost aplicate amendamente cu calciu, inul pentru fibre
se cultivă după trei ani de la aplicarea acestora.

Rotația culturilor
În asolament, inul pentru fibre se cultivă după plante care:

 părăsesc terenul timpuriu;

 lasă solul curat de buruieni;
 lasă terenul într-o stare perfectă de fertilitate şi aprovizionare cu apă.
Astfel de culturi sunt:

 gramineele perene (cele mai bune premergătoare pentru inul de fibre;

 cerealele păioase (grâu, orz, secară, orzoaică de toamnă și de primăvară);
 prășitoarele gunoite, la doi ani după aplicarea gunoiului;
 porumbul, hibrizii timpurii și semitimpurii, dacă nu au fost folosite erbicide cu efect remanent (triazine) și nu
lasă resturi vegetale pe sol.
Inul pentru fibre nu se cultivă după:

 trifoliene perene imediat după desființarea culturii și leguminoase pentru boabe, din cauza excesului de azot
lăsat în sol, care diminuează calitatea fibrelor de in;
 după sfeclă pentru zahăr, sfeclă furaj eră și gulie furajeră.
Este interzisă monocultura, inul revenind pe aceeași solă după un interval de minim 6 ani. Se evită
monocultura, pentru că favorizează atacul unor boli specifice: antracnoza, fuzarioza, rugina, al
unor ciuperci de sol care îi afectează sistemul radicular și pentru că apare fenomenul de „oboseală
a solului”, care afectează plantele de in. Acest fenomen este cauzat de:

 acumularea în sol a unor organisme dăunătoare;

 parazitarea unor microorganisme pe sistemul radicular;
 acumularea în sol a unor ioni toxici pentru plantele de in (fier, aluminiu, mangan);
 epuizarea unor micro- și macroelemente care creează dezechilibre de nutriție;
 acidifierea pronunțată a solului;
 prezența în sol a unor substanțe emise de rădăcina inului, care, în concentrație mare, devin toxice pentru in.
Inul pentru fibre este o excelentă plantă premergătoare pentru numeroase plante cultivate. Este o
foarte bună plantă protectoare pentru chimion în primul an de vegetație. În unele țări, inul se
cultivă suprapus peste culturi de Lolium perene, care, la recoltarea inului, pot deveni suport pentru
topitul la rouă al tulpinilor.

Fertilizarea culturilor de in pentru fibre

Inul pentru fibre este sensibil la fertilizare, din cauza:

 sistemului radicular slab dezvoltat;

 capacității reduse a rădăcinii de solubilizare a compușilor mai greu solubili din sol;
 perioadei scurte de vegetație, în care planta acumulează o cantitate mare de substanță uscată;
  consumului specific ridicat de elemente nutritive; pentru o tonă de tulpini + capsule, inul pentru fibre
consumă:
o 8,3-20,8 kg/ha azot;
o 3,26-12,5 kg/ha fosfor;
o 7,14-18,0 kg/ha potasiu;
o 4,28-7,0 kg/ha calciu; 1,1-1,28 kg/ha magneziu.
Inul pentru fibre are un consum mare de azot, potasiu și mai redus de fosfor. Perioada critică de
nutriție se situează între fazele de brădișor și înflorit, când inul consumă: 77% din azot, 61% din
fosfor, 68% din potasiu și 83% din calciu. Pentru a se obține producții bune, atât din punct de
vedere cantitativ, cât mai ales calitativ, fertilizarea inului trebuie să se facă echilibrat, ținându-se
seama de efectul elementelor nutritive asupra producției.

Azotul insuficient cauzează reducerea producției și a conținutului de fibre în tulpini. În exces,

azotul are efecte negative asupra calității fibrelor și provoacă ruperea plantelor. Azotul se aplică în
doze începând de la 60 kg/ha, în funcție de planta premergătoare, fertilitatea solului și soiul
cultivat. Fosforul contrabalansează acțiunea negativă a azotului. El determină creșterea producției,
a conținutului de fibre în tulpini, îmbunătățește calitatea tulpinilor și fibrelor, reduce perioada de
vegetație și asigură o culoare uniformă a tulpinilor la maturitate (galbenă, galben-verzuie).

Fosforul se aplică în doze de 30+90 kg/ha, în funcție de fertilitatea fosfatică a solului. Potasiul are
un rol important în ce privește conținutul de fibre și calitatea acestora. El mărește rezistența la
cădere și la boli a plantelor de in. Se aplică în doze de 30-90 kg/ha. Îngrășămintele cu fosfor și
potasiu se aplică sub lucrările de bază ale solului (dezmiriștire, arătură), respectiv sub cele de
întreținere a arăturii. Azotul se aplică sub primele lucrări de pregătire a patului germinativ. Pe
solurile acide, corectarea pH-ului se face cu carbonat de calciu. Doza de amendament se stabilește
în funcție de aciditatea hidrolitică. Pe solele amendate, inul se amplasează după un interval de
minim trei ani.

Lucrările solului la culturile de in pentru fibre

Inul pentru fibre este o cultură cu pretenții deosebite în ce privește lucrările solului și calitatea
patului germinativ. După plantele premergătoare, se face dezmiriștirea, urmată de arătură la
adâncimea de 20-22 cm, care trebuie să încorporeze perfect resturile vegetale în sol. Până la
„intrarea în iarnă”, arătura se lucrează cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colți reglabili.
Este bine ca arătura să fie nivelată și curată de buruieni.

Patul germinativ se pregătește primăvara cât mai devreme. Acesta trebuie să fie: nivelat, afânat pe
adâncimea de semănat și ușor așezat la adâncimea de încorporare a seminței, Se pregătește cu
combinatorul, cultivatorul și numai în cazuri excepționale cu grapa cu discuri (când terenul nu a
fost nivelat din toamnă, este prea tasat sau se aplică erbicide volatile).

Când se seamănă inul pentru fibre?

Pentru semănat se folosește sămânța din recolta anului precedent, cu indici de calitate superiori:
P=99% și G=92%, lipsită de semințe de buruieni (crucifere sălbatice, odos, Lolium remontum) și
cuscută. Înainte de semănat, sămânța se tratează împotriva bolilor care se transmit prin
intermediul ei: TIRAM 80 WP – 3,0 kg/t; TIRADIN 70 PUS – 3,5 kg/t; TIRAMET 600 SC – 3,0 l/t;
TIRAMET 60 PTS – 3,0 kg/t.
Pentru prevenirea atacului de dăunători din sol și de pe sol, în primele faze de vegetație, sămânța
se tratează cu: PROMET 400 CS – 15 1/t; COSMOS 50 ST, CRUISER 350 FS – 10-12 1/t sau GAUCHO –
0,6 1/t. Aceste produse înlocuiesc insecticidele pe bază de Carbofuran 7 din grupa I de
toxicitate. Tratamentul se face pe cale uscată sau semiumedă, utilizând mașini speciale de tratat,
astfel încât semințele să nu se prindă una de alta. Perioada de semănat este primăvara devreme,
după semănatul cerealelor de primăvară. Se seamănă atunci când, la 5 cm în sol, timp de 4-5 zile,
temperatura se menține la 4-5 °C.

În zonele foarte favorabile, semănatul inului pentru fibre se face în intervalul 15 martie-10 aprilie
(Depresiunea Harghita-Covasna și Depresiunea Domelor). Semănatul timpuriu stimulează
formarea producției de tulpini și fibre. Este indicat ca inul pentru fibre să fie semănat mai timpuriu.
Întârzierea semănatului duce la pierderi mari de producție. Densitatea se stabilește în funcție de
soiul cultivat (rezistența la cădere), calitatea seminței, perioada de semănat, pierderile de plante în
cursul vegetației și calitatea patului germinativ.

Se seamănă 2000-2600 b.g./m², între 2500 și 2600 b.g./m² în zone cu soluri brune și precipitații la
nivel optim și 2000-2400 b.g./m² în zone cu soluri fertile și precipitații în cursul vegetației la nivel
optim. În zonele secetoase, densitatea nu va depăși 2200 b.g./m². Indiferent de zonă, densitatea de
semănat se reglează astfel încât la recoltare să se realizeze o densitate de 1800-2000 de
plante/m². Cantitatea de sămânță necesară este de 130-160 kg/ha, în funcție de MMB și densitatea
folosită.

Inul pentru fibre se seamănă cu semănători universale, la distanța de 12,5 cm între rânduri. Prin
modificarea așezării brazdelor pe cadrul semănătorii, se pot realiza distanțe între rânduri de 4-7
cm. În țările mari cultivatoare de in pentru fibre (Franța, Olanda, Irlanda), distanța între rânduri
este de 6,5-7 cm. Adâncimea de semănat se stabilește în funcție de textura și umiditatea solului și
se localizează la 1,5-3 cm.

Atunci când, după recoltare, topitul tulpinilor se face la „rouă” (Cehia, Slovacia), inul pentru fibre se
poate semăna împreună cu timoftica (15-30 kg/ha) sau raigras peren, 2400 b.g./m² in + 10-25 kg/ha
raigras peren. Când se realizează culturi suprapuse de in peste raigras sau timoftica, semănatul
inului se face perpendicular pe direcția rândurilor de ierburi.

Atât producția de tulpini, cât și componentele producției de fibre sunt influențate pozitiv de
cultivarea inului suprapus peste cultura de Lolium, care, în anul doi de cultivare, poate da producții
bune de fân. Tehnologia de semănat a inului pentru fuior în rânduri încrucișate (1/2 din cantitatea
de sămânță într-un sens și 1/2 din sămânță în alt sens) nu asigură nici sporuri de producție şi nici
beneficii economice fată de tehnologia obișnuită.

2. Recoltarea Frunzele de tutun se recoltează la maturitatea tehnică (industrială) când frunzele au atins
maximum de dezvoltare. Foile de pe aceiaşi plantă nu ajung la maturitatea tehnică în acelaşi timp, ci treptat
de la bază spre vârf.
Diferenţa de maturitate între foile de la bază şi foile de la vârf este de 20-25 de zile. Culoarea deschisă a
frunzelor, pierderea luciului, apariţia de pete gălbui spre vârf şi margini, căderea perişorilor, răsfrângerea
uşoară a marginilor în jos constituie semne exterioare ale maturităţii tehnice. Tot ca semne ale maturităţii
tehnice se menţionează 4 5 ruperea cu uşurinţă a frunzelor de pe tulpină, un anumit grad de lipiciozitate a
acestora şi, uneori, băşicarea limbului. Datorită coacerii treptate a foilor de la bază spre vârf şi recoltatul se
face în mai multe etape (de obicei 5-6), intervalul de timp de la o recoltă la alta fiind de 6-7 zile. La o
singură recoltare se desprind de plante 2-7 foi, mai puţine de la baza tulpinii şi mai multe de la mijloc şi vârf.
Recoltatul se face manual, rupând foaie cu, în direcţia laterală şi în jos, pentru a nu vătăma tulpina. Foile se
aşează cu grijă pe pământ, la marginea plantaţiei, unde se lasă câteva ore pentru o uşoară vestejire, astfel ca să
se poată umbla cu ele fără să se rupă. Se pun în coşuri, cu peţiolul către pereţi. Dospitul şi uscarea este un
proces care determină îngălbenirea frunzelor de tutun şi îmbunătăţirea calităţii lor.
Factorii care determină transformările ce se petrec în frunze în timpul dospirii sunt temperatura şi
umiditatea. Temperatura optimă de dospire este cuprinsă între 25 şi 360 C. Umiditatea relativă cea mai
favorabilă desfăşurării normale a procesului de dospire este cuprinsă între 75 şi 85%. La recoltare, frunzele de
tutun conţin 80-85% apă. În timpul procesului de dospire ele nu trebuie să piardă mai mult de 35-45% din
cantitatea iniţială de apă. Durata procesului de dospire este de 1-2 zile. Foile galbene se înroşesc şi apoi trec
în culoare brună închisă. În această fază procesul de dospire s-a încheiat. Foile de tutun se aşează pe
gherghefuri, care nu sunt altceva decât nişte rame aşezate vertical, între marginile cărora se aşează foile de
tutun cu peţiolul în sus. Aceste rame se pun în solarii, sau în alte încăperi unde se asigura umiditate şi
temperatură optimă. Uscarea. Prin uscare se asigură fixarea culorii şi eliminarea apei. Sunt două metode de
uscare: uscarea naturală şi uscarea la căldură artificială. Uscarea naturală se face la soare la tutunurile
orientale şi pentru cele de mare consum, la umbră şi cu curenţi de aer pentru ţigările de foi. Uscarea la căldură
artificială se practică în două variante: uscarea la foc indirect şi uscarea în masă compactă. Pentru dospirea şi
uscarea tutunului se construiesc solarii îmbrăcate în folie de polietilenă. Durata de uscare a tutunului este de
30-45 zile. Predarea recoltei. Pentru predare foile de tutun se aşează unele peste altele, în păpuşi (15-25 foi)
sau fascicule (8-10 foi)
Intocmirea darii de seama (extensii).
1. Denumirea lucrarii practice.
2. Scopul lucrarii.
3. Însuşirea regulilor de securitate a muncii.
4. Sarcina de lucru:
4.1 Pregătirea terenului pentru plantarea inului și tutunului.
5. Concluzii pe lucrul indeplinit.
Intrebari de control
1. Când se recoltă inul pentru fibre.
2. Cum se planteză tutunul.
Profesorul: Corneliu Pogorevici
Examinat la şedinţa catedrei
Proces-verbal № _____ din _______________
Şef de catedră

IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

FIŞA INSTRUCTIV-TEHNOLOGICĂ nr. 5, 6
pentru lucrarea de laborator
Disciplina: Mașini și instalații pentru prelucrarea primară și păstrarea producției agricole
Tema: Pricipalele operațiuni tehnologice și influența lor asupra calității produselor din carne. Preparate la
cald și pasterizate.
Specialitatea 71550 Mecanica agricolă
Grupa MA3/1
Tipul lecţiei: Lucrare de laborator
Locul de lucru: Laborator
Durata: 90 min.
Competenţe (subcompetenţe dezvoltate în cadrul lecţiei)
1. Consolidarea cunoştinţelor teoretice referitoare la pricipalele operațiuni tehnologice și influența lor asupra
calității produselor din carne, preparate la cald și pasterizate.
şi căpătarea deprinderilor practice pentru efectuarea reglărilor tehnologice.
2. Efectuarea reglărilor tehnologice şi tehnice.
Obiectivele lecţiei practice
- Să cunoască operațiile tehnologice.
- Să poata aprecia starea tehnică și construcția mașinilor.
- Să evalueze rezultatele obținute și să intocmească darea de seamă.
Utilarea locului de lucru
Fișa instructive-tehnologică, placarde, manuale ș.a.
Bibliografie Lucian Ioanca, Iosif Kathrein. Condiționarea și valorificarea superioară a materiilor prime
animaliere în scopuri alimentare. Tehnologii și instalații. Editura Cereș, București, 1989.
Constantin Neagu. Utilaj pentru prelucrarea primară și păstrarea produselor agricole. Iași Institutul
Politehnic.1987.
Cerinţele securităţii şi sănătăţii în muncă
Întroducere în temă (evocarea)
In procesul de prelucrare a cărnii, principalele elemente cu influenţă majoră asupra preparatelor obţinute sunt
materiile prime şi auxiliare, materialele şi procesul tehnologic.
Produsele obţinute prin prelucrarea cărnii pot fi clasificate uzual astfel:
Preparate obţinută din carne tocată:

 preparate din carne crudă: cârnaţi proaspeţi, pastă pentru mici, carne tocată;
 preparate tip mezeluri;

Preparate obţinute din carne netocată:

 preparate obţinute din carne afumată;

 specialităţi din carne;

Conserve şi semiconserve din carne.

Sarcini de lucru (realizarea sensului).

Nr. Timp/
Denumirea activităţii
d/o min
1. Pricipalele operațiuni tehnologice și influența lor asupra calității produselor din 40
carne.
2. Preparate la cald și pasterizate. 40

Succesiunea îndeplinirii sarcinilor şi conţinutul acestora (reflecţii)

1. Influenţă mare asupra calităţii produselor din carne are tehnologia de fabricaţie şi mai ales modul de
desfăşurare a operaţiunilor tehnologice. Operaţiunile de tranşare, dezosare, alegere şi sortare pe calităţi,
curăţire, fasonare şi dimensionare optimă a bucăţilor din carne determină proprietăţile organoleptice şi
estetice ale produselor finite.
Tocarea, gradul de mărunţire şi malaxarea cărnii determină creşterea randamentelor de prelucrare, a
capacităţii de legare a apei şi a gradului de hidratare înlesnind procesele de sărare şi maturare; toate acestea au
efect favorabil asupra consistenţei, frăgezimii, suculenţei, gustului, aromei, culorii şi aspectului tuturor
tipurilor de produse.
La fabricarea unor produse din carne tocată - salamuri sau cârnaţi - se utilizează două semifabricate de bază:
bradtul şi şrotul.
Bradtul este o pastă de legătură utilizată ca parte componentă la fabricarea mezelurilor cu structură omogenă
sau eterogenă, cărora le asigură consistenţă, elasticitate, suculenţă. Bradtul se obţine prin tocarea fină a cărnii,
cu ajutorul maşinilor de tocat fin (cutere maşini cu cuţite şi site, sau mori coloidale), după o prealabilă
mărunţire la maşina de tocat tip Volf, prin sita de diametrul ochiurilor de 3 mm. În timpul tocării, carnea
încorporează o cantitate suplimentară de apă ce se adugă sub formă de fulgi de gheaţă, iar pasta obţinută
capătă capacitatea de a lega compoziţia produselor (bucăţi de carne şi slănină). Menţinerea culorii roşii este
asigurată prin adaos de azotiţi.
Şrotul se obţine prin tocarea cărnii maturate de vită şi porc (pentru anumite preparate se foloseşte şi carnea de
oaie). Şroturile se realizează din cărnurile dezosate şi alese pe calităţi, tăiate în bucăţi de 200-300 g şi
malaxate cu amestecul de sărare, inclusiv polifosfaţi. După malaxare, şrotul se aşează în tăvi sau recipiente pe
roţi, care se menţin în frigorifere la temperatura de 4°C timp de 24-48 de ore.
Sărarea şi maturarea constituie operaţiuni esenţiale la fabricarea tuturor produselor din carne. Compoziţia
amestecului de sărare şi metodele de sărare aplicate diferă în funcţie de categoria de produse ce urmează a fi
obţinute. Carnea destinată obţinerii specialităţilor şi semiconservelor se sărează "în bucată", iar carnea
destinată bratului şi şrotului se sărează în stare tocată.
Maturarea cărnii sărate are loc în depozite frigorifice la temperaturi de 2-40C şi poate dura între 2 şi 21 zile
în funcţie de produs. În timpul maturării, au loc procese fizico-chimice şi biochimice complexe care conduc
la frăgezirea cărnii, la formarea caracteristicilor gustative şi a pigmenţilor specifici cărnii sărate
(nitrozopigmenţi).
La obţinerea celor mai multe produse din carne se aplică tratamente termice (pasteurizare,
blanşare, fierbere, coacere, sterilizare, afumare) în urma cărora produsele devin comestibile,
fără pregătire culinară prealabilă. Aceste tratamente permit stabilizarea culorii şi formarea
compuşilor de gust şi aromă specifici, inactivează sau distrug parţial sau total microflora de
alterare, conferind astfel conservabilitatea produselor.

2. Preparate pasteurizate

Preparatele pasteurizate includ tobe, produsele tip caltaboş, sângerete şi leber.

Tobele se obţin din carne de pe căpăţâni de porc, slănină şi şoriciul aferent, organe şi alte subproduse de
abator comestibile, condimente şi eventual adaosuri (derivate proteice, arpacaş, orez etc.). Componentele
reţetei se fierb, se toacă în bucăţi mai mari, se introduc în membrane naturale largi, se pasteurizează la
temperatura de 75-800C, timp de 1,5-3 h, în funcţie de grosime şi se răcesc cu apă.
Tobele prezintă în secţiune bucăţi de componente, înglobate în aspic sau într-o masă formată din sânge şi
arpacaş pastificat; componentele nu se separă la o tăiere atentă.
Produsele tip caltaboş şi sângeretele se obţin din organe şi subproduse de abator (carne cap porc, inimă,
rinichi, splină, şorici, urechi, ficat, plămâni, sânge şi altele) fierte şi tocate cu maşina prin site cu diametrul
ochiurilor de 3 ... 8 mm; la acestea se adaugă supă de la fierberea capului de porc, slănină, arpacaş, ceapă,
usturoi şi condimente.
Produsele tip leber se obţin din carne cap porc, slănină, ficat şi alte organe sau subproduse fierte, arpacaş
hidratat sau amidon pregelificat, ceapă şi condimente tocate şi pastificate la cuter. Compoziţia omogenizată se
introduce în membrane cu grosimi de cel mult 60 mm, se pasteurizează la temperaturi cuprinse între 75-80 0C
şi se răceşte cu apă.
Preparatele pasteurizate conţin apă (între 55-75%), grăsimi (30-36%), substanţe proteice (8-10%), clorură de
sodiu 3% şi azotiţi 7 mg/100 g produs.
Preparate afumate la cald şi pasteurizate

- Preparatele afumate la cald şi pasteurizate se clasifică în preparate cu structură omogenă şi

preparate cu structură eterogenă.
Din grupa preparatelor afumate la cald şi pasteurizate cu structură omogenă, fac parte: parizerul, salamul
polonez, crenwurştii, cârnăciorii pentru bere etc.
Acestea se obţin prin prelucrarea la cuter din bradt, slănină moale, adaosuri, condimente, apă şi fulgi de
gheaţă. Compoziţia astfel pregătită se introduce în membrane, batoanele se supun zvântării, se afumă la cald
şi se pasteurizează (în centrul produsului temperatura trebuie să atingă 68-690C). Datorită omogenizării la
cuter, produsele se prezintă în secţiune ca o pastă fină de culoare roz, compactă şi uniformă.
Preparatele din carne cu structură eterogenă se obţin din bradt, şrot tocat, slănină cuburi şi în unele cazuri
subproduse de abator. Compoziţia omogenizată în malaxoare este supusă aceloraşi operaţiuni tehnologice ca
şi produsele cu structură omogenă.
Deoarece componentele nu sunt tocate fin, preparatele eterogene din carne, afumate la cald
şi pasteurizate, prezintă în secţiune un aspect mozaicat determinat de prezenţa bucăţilor de
slănină sau a bucăţilor de carne. Sortimentele se diferenţiază între ele după felul şi calitatea
cărnii din care se obţin, după formă sau dimensiuni precum şi după caracteristicile nutritive şi
organoleptice.

Preparate afumate la cald, pasteurizate şi afumate la rece

Aceste preparate (salam de vară, cabanos etc.) se obţin din bradt maturat, şrot, din carne de
vită, carne de porc, slănină tare şi condimente prin afumare la cald, pasteurizare şi afumare la
rece (uscare). După o afumare caldă timp de 20-80 minute, batoanele se fierb 1,53 ore şi apoi
se afumă la fum rece 12-24 ore.

Preparatele trebuie să prezinte suprafaţa curată, nelipicioasă, cu înveliş continuu,

nedeteriorat, culoare galben-cărămizie, până la brun-roşcat, fără mucegai sau mâzgă. Nu se
admite prezenţa grăsimii topite. În secţiune prezintă compoziţie bine legată şi aderentă la
înveliş; carnea de culoare roz până la roşie în funcţie de sortiment, slănina de culoare albă,
uniform repartizată. Consistenţa este semitare, elastică. Mirosul şi gustul sunt plăcute, de
produs afumat şi de condimentat, caracteristice fiecărui sortiment.

Intocmirea darii de seama (extensii).

1. Denumirea lucrarii practice.
2. Scopul lucrarii.
3. Însuşirea regulilor de securitate a muncii.
4. Sarcina de lucru.
5. Descrieți operațiuni tehnologice și influența lor asupra calității produselor din carne.
6. Concluzii pe lucrul indeplinit.
Intrebari de control
1. Care sunt defectele mezelurilor.
Profesorul: Corneliu Pogorevici
Examinat la şedinţa catedrei
Proces-verbal № _____ din _______________
Şef de catedră

IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

FIŞA INSTRUCTIV-TEHNOLOGICĂ nr. 7, 8
pentru lucrarea de laborator
Disciplina: Mașini și instalații pentru prelucrarea primară și păstrarea producției agricole
Tema: Fabricarea margarinei si a grăsimilor vegetale comestibile. Refrigerarea în aparate schimbătoare de
căldură cu perete dispărțitor.
Specialitatea 71550 Mecanica agricolă
Grupa MA3/1
Tipul lecţiei: Lucrare de laborator
 Locul de lucru: Laborator
Durata: 90 min.
Competenţe (subcompetenţe dezvoltate în cadrul lecţiei)
1. Consolidarea cunoştinţelor teoretice referitoare la fabricarea margarinei si a grăsimilor vegetale
comestibile, refrigerarea în aparate schimbătoare de căldură cu perete dispărțitor.
2. Explicarea construcţiei şi principiul de funcţionare a mașinii de fabricarea margarinei si a grăsimilor
vegetale comestibile, refrigerarea în aparate schimbătoare de căldură cu perete dispărțitor
3.Observarea şi analizarea stării tehnice.
4. Efectuarea reglărilor tehnologice şi tehnice.
Obiectivele lecţiei practice
- Să cunoască destinația mașinilor.
- Să poata aprecia starea tehnică și construcția mașinilor.
- Să evalueze rezultatele obținute și să intocmească darea de seamă.
Utilarea locului de lucru
Fișa instructivă, trusă de scule, instrucţiunea tehnică a maşinii, placarde, manuale ș.a.
Bibliografie Lucian Ioanca, Iosif Kathrein. Condiționarea și valorificarea superioară a materiilor prime
animaliere în scopuri alimentare. Tehnologii și instalații. Editura Cereș, București, 1989.
Constantin Neagu. Utilaj pentru prelucrarea primară și păstrarea produselor agricole. Iași Institutul
Politehnic.1987.
Cerinţele securităţii şi sănătăţii în muncă
Întroducere în temă (evocarea)

Margarina reprezintă o emulsie stabilă concentrată de tipul apă în ulei şi se obţine din grăsimi vegetale, mai
rar grăsimi animale, având ca fază dispersată apa sau laptele. Stabilitatea emulsiilor se realizează cu ajutorul
emulgatorilor, care determină micşorarea tensiunii superficiale la limita de separaţie a celor două faze şi
crearea unei pelicule de protecţie pe suprafaţa picăturilor fazei disperse.

Dacă se ţine cont de rolul nutriţional, sortimentele de margarină se pot grupa astfel:

 margarine folosite pentru introducerea în alimentaţie a unor substanţe necesare organismului;

 margarine folosite ca suport pentru vitaminele liposolubile (A,D,E) în vederea completării necesarului
organismului;
 margarine pentru introducerea în dietă a unor substanţe care previn diverse maladii;
 margarine hipocalorice folosite la combaterea obezităţii;
 margarine cu acizi graşi folosite la corectarea unor dereglări metabolice.

Sarcini de lucru (realizarea sensului).

Nr. Timp/
Denumirea activităţii
d/o min
1. Mașină de fabricarea margarinei si a grăsimilor vegetale comestibile. 40
2. Refrigerarea în aparate schimbătoare de căldură cu perete dispărțitor. 40

Succesiunea îndeplinirii sarcinilor şi conţinutul acestora (reflecţii)

1. Materiile prime şi auxiliare folosite la fabricarea margarinei sunt baza de grăsimi, apa sau laptele,
substanţele de gust şi culoare, emulgatori şi vitaminele. Baza de grăsimi o constituie amestecul de grăsimi
solide şi uleiuri lichide, având o pondere de 82-84 % din compoziţia emulsiei.

Amestecul trebuie să fie plastic în intervalul 10-30 grade C, să se topească la 37 grade C, iar din punct de
vedere calitativ să fie comestibil. De obicei baza de grăsimi folosită la fabricarea margarinei este alcătuită din
ulei fluid şi solidificat de floarea soarelui, ca atare sau în amestec cu uleiuri de soia, rapiţă sau din germeni de
porumb, solidificate sau fluide.
 Laptele folosit la fabricarea margarinei are rolul de a îmbunătăţi gustul şi aroma. De regulă acesta se
pasteurizează la 63-65 grade C timp de 20 minute, după care este supus fermentării în scopul de a-i dezvolta
aroma şi gustul specific untului, dar şi pentru mărirea conservabilităţii sale. Apa folosită trebuie să fie
potabilă şi cu o duritate permanentă de 140, margarina având ca fază dispersă apa prezentând o mai mare
durabilitate faţă de cea cu lapte.

Emulgatori. Ca stabilizatori de emulsie se folosesc lecitina alimentară în proporţie de 0,2- 0,3 % şi un

emulgator sintetic constituit dintr-un amestec de mono şi digliceride, obţinut prin reesterificarea grăsimilor cu
glicerină în prezenţa hidroxidului de sodiu.

Alte materii auxiliare. În afara substanţelor menţionate, la prepararea margarinei se mai folosesc sarea
comestibilă şi zahărul pentru ameliorarea gustului, soluţie uleioasă de caroten ca substanţă colorantă,
vitamine pentru creşterea valorii nutritive, soluţie de acid sorbic cu rol de conservant şi amidon ca substanţă
revelatoare.

Fabricarea margarinei se face după schema tehnologică din figura de mai jos, operaţiile fiind realizate într-o
instalaţie de tipul Kombinator (fig. 12.22), a cărei funcţionare este descrisă în continuare. Grăsimile vegetale
sunt încălzite (temperate) cu 3-4 grade C peste punctul de topire în rezervoarele de temperare 1, prevăzute cu
circuite de încălzire şi agitatoare cu palete.

Ingredientele se prepară în recipientele 2, separat pentru fiecare în parte: emulgatorii se dizolvă în ulei la 50-
60 grade C; zahărul se dizolvă în lapte sau apă, soluţia se filtrează , se încălzeşte la 90-95 grade C pentru
distrigerea drojdiilor şi mucegaiurilor, după care se răceşte; sarea se dizolvă în apă într-o proporţie de 22-25
% şi se filtrează; colorantul se diluează cu ulei rafinat până la 2 %; vitaminele se diluează cu ulei rafinat rece
în proporţie de 1/1.

Pregătirea bazei de grăsimi se face prin dozarea grăsimilor cu dozatorul basculant 3, în porţii conform reţetei
de fabricaţie, din care 65-67 % este ulei solidificat cu punctul de topire cuprins între 32-35 grade C şi 15-17
% ulei fluid. Laptele din tancul 13 este trimis de pompa 12 în rezervorul tampon 8, iar cu pompa 7 la răcitorul
cu plăci 6 unde este adus la 4-5 grade C, colectat în tancul izoterm 5 după care este trecut în vanele de
pasteurizare şi fermentare 9. Atât laptele fermentat, cât şi apa sunt dozate cu dozatorul basculant 4, margarina
cu apă conţinând 15,5-16,5 % apă, în timp ce margarina cu lapte conţine 9,5-1,05 % apă şi 6,0-6,5 % lapte.

Emulsia primară se obţine în malaxoarele de emulsionare 10 în două variante tehnologice:

 prima variantă: se introduce în aparat 1/3 din faza negrasă (apoasă) şi 1/3 din faza grasă, se agită continuu 3
minute după care se adaugă restul de 2/3 din ambele faze, malaxându-se timp de 10 minute;
 a doua variantă: se introduce 1/3 din faza grasă, apoi soluţiile cu ingredientele liposolubile, se malaxează timp
de 3 minute după care se introduce restul bazei de grăsimi, faza negrasă şi în final soluţia de sare.

Omogenizarea emulsiei primare se face în omogenizatorul 14 prin trecerea emulsiei în picături mici şi fin
dispersate, după care aceasta este trimisă la pasteurizatorul 15. Pasteurizarea emulsiei are scopul de a mări
conservabilitatea margarinei şi constă în încălzirea ei la 85 grade C, menţinerea timp de 15 secunde şi răcirea
la 38-40 grade C.

Răcirea şi prelucrarea plastică se face în agregatul Kombinator, prevăzut cu doi cilindri de răcire şi
emulsionare, folosiţi la fabricarea margarinei ambalate în pachete şi un cilindru de plastifiere care serveşte la
fabricarea margarinei ambalate în cutii sau lăzi, ori la fabricarea grăsimilor vegetale comestibile.
 Omogenizarea şi postmaturarea margarinei se desfăşoară în tubul de temperare 17, aici margarina
consolidându-şi structura cristalină şi temperatura. Prin gura de descărcare a tubului de temperare margarina
trece la maşina de format şi ambalat 18, de aici la maşina de fardelat care introduce pachetele în cutii şi cu
transportorul 20 acestea ajung la locul de depozitare. Surplusul de margarină care nu intră la formare este
dirijat la vasul tampon 11, de unde se adaugă în proporţii mici la emulsia proaspătă.

Fabricarea grăsimilor vegetale comestibile

Aceste grăsimi culinare se utilizează în panificaţie, patiserie şi la gătit, fiind pregătite pentru a înlocui untura
şi sunt grăsimi aproape pure (minim 99 % grăsimi). Se deosebesc două grupe distincte de grăsimi:

 grăsimi hidrogenate, obţinute prin amestecarea mai multor uleiuri solidificate cu diverse grade de hidrogenare
şi cu indicele de iod cuprins între 60-65;
 grăsimi compundate, obţinute prin amestecarea uleiurilor hidrogenate cu uleiuri lichide, cu indicele de iod de
cca. 80.

 Baza de grăsimi este constituită în mod deosebit din uleiuri de soia, prepararea grăsimilor realizându-se prin
mai multe procedee, deosebirea dintre ele constând în modul în care se face răcirea şi prelucrarea plastică.

2. Refrigerarea în aparate schimbatoare de caldura cu perete despărțitor

Metoda este utilizata la racirea lichidelor (lapte, bere, vin, smantana, mixul de inghetata s.a.). Racirea se
realizeaza in aparate schimbatoare de caldura in care de o parte a peretelui despartitor circula un agent de
racire, iar de cealalta parte circula lichidul care urmeaza a fi racit. Agentul de racire poate fi un agent
frigorific, un agent intermediar sau apa. Sunt de preferat agentii de racire care, in cazul unor eventuale scapari
prin neetanseitati, nu afecteaza calitatea produsului. Astfel de agenti sunt apa, solutia de alcool-apa s.a. In
cazul utilizarii apei se pot utiliza scheme care cuprind in circuitul apei si un acumulator de frig sub forma de
gheata.

Aparatele schimbatoare de caldura utilizate pot fi cu functionare discontinua, in sarje (vane cu pereti dubli,
vane cu serpentina imersata) sau cu functionare continua (aparate cu placi, aparate multitubulare in manta,
aparate cu fascicol de tevi in teava, aparate teava in teava sau aparate cu stropire exterioara).

Vanele cu pereti dubli sunt recipienti in care agentul de racire circula in spatiul dintre peretele exterior si cel
interior, iar lichidul care trebuie racit se afla in recipient. Pentru marirea vitezei de racire, la interiorul
recipientului se gasesc agitatoare cu elice care, prin miscarea imprimata lichidului, maresc coeficientul de
convectie termica. In cazul vanelor cu serpentina imersata, agentul de racire circula la interiorul tevilor
serpentinei.

Exista variante de aparate prevazute atat cu manta dubla, cat si cu serpentina interioara. In acest caz, viteza de
racire este mai mare si, deci, duratele procesului sunt mai mici.

Aparatele cu placi sunt larg utilizate datorita avantajelor importante pe care le prezinta: coeficienti global de
transfer termic ridicati, consumuri specifice de metal mici, gabarite reduse, posibilitatea de a regla capacitatea
de racire prin scoaterea sau adaugarea unor placi, posibilitatea usoara de curatire si dezinfectare. In plus, cu
acelati tip de placi, deci practic cu acelasi aparat, se poate realiza intr-un compartiment racirea, iar in alt
compartiment, inseriat cu primul (de partea lichidului alimentar), o incalzire pentru pasteurizare.

Aparatele multitubulare in manta sunt de obicei de tipul orizontal. Agentul de racire circula in spatiul dintre
tevi si manta, iar lichidul alimentar circula in interiorul tevilor pentru a fi astfel posibila curatirea si
dezinfectia. Datorita constructiei, aceste aparate pot functiona cu presiuni mai mari fata de cazul aparatelor cu
placi, ceea ce permite utilizarea agentilor frigorifici ca agenti de racire.

Aparatele cu fascicol de tevi in teava si aparatele teava in teava au de regula gabarite si greutati mai mari in
raport cu cele multitubulare in manta (la o aceeasi putere termica).
Aparatele cu stropire exterioara sunt constituite in tevi in forma de serpentine sau de tip gratar, la interiorul
carora curge agentul de racire. Lichidul care trebuie racit este distribuit la partea superioara a suprafetelor de
racire, curgand sub forma de pelicula pe tevi. Aceste aparate se preteaza in cazurile in care, tehnologic, este
necesara o buna aerare a lichidului. Are avantajul unei usoare curatiri si dezinfectari dar este din ce in ce mai
putin utilizat la racirea lichidelor alimentare datorita celor doua mari dezavantaje: usoara contaminare
microbiologica prin contact direct si intens cu aerul si pierderi mari in greutate prin evaporare.

Intocmirea darii de seama (extensii).

1. Denumirea lucrarii practice.
2. Scopul lucrarii.
3. Însuşirea regulilor de securitate a muncii.
4. Sarcina de lucru.
5. Descrieți construcția mașinii de fabricarea margarinei și a grăsimilor vegetale comestibile.
6. Concluzii pe lucrul indeplinit.
Intrebari de control
1. Descrieți refrigerarea în aparate schimbatoare de caldura cu perete despărțitor.
Profesorul: Corneliu Pogorevici
Examinat la şedinţa catedrei
Proces-verbal № _____ din _______________
Şef de catedră

IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

FIŞA INSTRUCTIV-TEHNOLOGICĂ nr. 9, 10
pentru lucrarea de laborator
Disciplina: Mașini și instalații pentru prelucrarea primară și păstrarea producției agricole
Tema: Mașină de spălat tomate și transportorul de sortat. Condiționarea fructelor.
Specialitatea 71550 Mecanica agricolă
Grupa MA3/1
Tipul lecţiei: Lucrare de laborator
Locul de lucru: Laborator
Durata: 90 min.
Competenţe (subcompetenţe dezvoltate în cadrul lecţiei)
1. Consolidarea cunoştinţelor teoretice referitoare la mașină de spălat tomate și transportorul de sortat,
condiționarea fructelor şi căpătarea deprinderilor practice pentru efectuarea reglărilor.
2. Explicarea construcţiei şi principiul de funcţionare la mașină de spălat tomate și transportorul de sortat,
condiționarea fructelor.
3.Observarea şi analizarea stării tehnice.
4. Efectuarea reglărilor tehnologice şi tehnice.
Obiectivele lecţiei practice
- Să cunoască destinația mașinilor.
- Să poata aprecia starea tehnică și construcția mașinilor.
- Să evalueze rezultatele obținute și să intocmească darea de seamă.
Utilarea locului de lucru
Mașină de spălat tomate și transportorul de sortat, condiționarea fructelor, trusă de scule, instrucţiunea tehnică
a maşinii, placarde, manuale ș.a.
Bibliografie Lucian Ioanca, Iosif Kathrein. Condiționarea și valorificarea superioară a materiilor prime
animaliere în scopuri alimentare. Tehnologii și instalații. Editura Cereș, București, 1989.
Constantin Neagu. Utilaj pentru prelucrarea primară și păstrarea produselor agricole. Iași Institutul
Politehnic.1987
Cerinţele securităţii şi sănătăţii în muncă
Întroducere în temă (evocarea)
Linia de sortare pentru sortarea roșiilor cherry.
Constând din:
2 Aweta KG4-16 1 mașini de sortare a roșiilor cherry, ambele cu lift
4 tăvi de colectare cu 4 cântăriri mecanice Aweta
4 transportoare de colectare 500 x 80 cm (2 ieșiri pe fiecare transportor de colectare)
Banda transportoare 500 x 60 cm (în spatele transportoarelor de colectare)
Ambele mașini de sortare sunt 4 mașini de sortare cu 16 ieșiri + 1 dimensiune mare. Mașinile sunt dispuse
una lângă alta, mașina de sortare din spate umplând transportoarele mașinii de sortare din fața ei, dublând
astfel capacitatea de sortare. Ultimele 8 ieșiri au 4 transportoare de colectare, cu 2 ieșiri care alimentează 1
transportor de colectare. După aceasta, roșiile cherry pot fi transportate într-o bandă transportoare și apoi
transportate într-un ambalator sau roșiile cherry pot fi transformate direct în cutii, prin coșurile de scurgere.
Masina spala si dezinfecteaza legumele si fructele utilizand ultimele tehnologii. Toate partile care intra in
contact cu produsele sunt realizate din otel inoxidabil alimentar. Utilajul de spalat legume si fructe
dezinfecteaza produsele cu bule de aer.
Operaţiunile de condiţionare diferă ca număr, mod şi moment de efectuare, în funcţie de specie, destinaţie,
calitate şi dotare tehnică. În funcţie de specificul produsului şi destinaţia lui, condiţionarea precum şi
ambalarea legumelor se pot face de către unitatea producătoare, la centrele de condiţionare sau la depozitele
de legume, de către muncitorii calificaţi.
Sarcini de lucru (realizarea sensului).

Nr. Timp/
Denumirea activităţii
d/o min
1. Mașină de spălat tomate și transportorul de sortat. 40
2. Condiționarea fructelor. 40

Succesiunea îndeplinirii sarcinilor şi conţinutul acestora (reflecţii)

1. Masini de spalat fructe și legume:
Impuritatile sub forma de praf, nisip, pamant si microorganisme impune spalarea legumelor si fructelor care
se face in general prin inmuiere,prin frecarea particulelor intre ele si de organele de transport si stropire; in
cazul fructelor cu textura moale spalarea se face prin stropire.
Masinile de spalat pot fi grupate dupa caracteristicile constructive in:
-masini cu miscare de translatie a organului de transport;
-masini cu miscare de rotatie;
-masini cu miscari vibratorii;
Orientarea moderna este pentru realizarea unor masini de spalat multi-functionale cu piese interschimbabile
pentru a devenii liniile de prelucrare a legumelor si fructelor.
a). Masini de spalat cu dusuri tip 283:este destinata spalarii produselor cu textura moale sau la spalarea finala
a produselor.
b). Masini de spalat cu ventilator;este destinata spalarii rosii,prune,mere, cartofi.
c). Masina de spalat cu perii:se foloseste la castraveti,cartofi(textura tare),productivitate
1200-3000kg/h,consum de apa 3-5m3/h.
d). Masina de spalat radacinoase
e). Masini de spalat prin flotatie:la mazarea verde
2. Punctele de condiţionare din unităţile producătoare trebuie să fie dotate cu hale pentru condiţionare,
şoproane pentru ambalaje, pentru depozitarea temporară a legumelor necondiţionate, platforme adăpostite
pentru sortare, calibrare, ambalare precum şi spaţii de depozitare a produselor condiţionate, până la predarea
lor. Depozitarea şi centrele de condiţionare sunt prevăzute cu construcţii speciale, dotate cu instalaţii
complexe.
Sortarea - constă în separarea legumelor corespunzător pe calităţi, după gradul de vătămare, abateri de la
formă, stare fitosanitară conform STAS. La unele specii, înainte de sortare sau odată cu această lucrare, se fac
unele intervenţii, cum ar fi: tăierea rădăcinilor, a frunzelor exterioare (varză, conopidă, salată), îndepărtarea
frunzelor uscate (ceapă) aşezarea în legături (verdeţuri, ridichi de lună, ceapă, praz, sparanghel) împletirea în
funii (ceapă şi usturoi uscat).
Lucrarea de sortare se poate efectua la mese simple, iar în cazul centrelor de condiţionare, cu ajutorul benzilor
de sortare cu care sunt dotate instalaţiile de condiţionare).
Calibrarea - constă în clasarea produselor pe mai multe categorii de mărimi (diametru, lungime, greutăţi) şi
se poate efectua manual, prin folosirea unor şabloane şi calibratoare prevăzute cu orificii de dimensiuni
diferite, sau pe cale mecanică, cu maşini de calibrat după diametru sau greutate.
Spălarea se efectuează în scopul îndepărtării pământului şi substanţelor chimice de pe produse, manual sau
prin intermediul unor maşini speciale.
Operaţiunile de condiţionare diferă în funcţie de produs, de destinaţia acestuia, prezentând o mare importanţă
în special pentru cel destinate păstrării.
Ambalarea - constă în aşezarea produselor în anumite ambalaje care trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
- să fie rezistente pentru cantitatea pe care o vor cuprinde şi pentru manipulările impuse;
- să fie uşor de mânuit şi cu greutatea specifică mică;
- să fie aspectuoase, în special pentru produsele destinate consumului proaspăt;
- să fie ieftine, de preferat paralelipipedice pentru a fi uşor paletizate sau stivuite.
Pentru ambalare se folosesc diferite tipuri de lăzi, confecţionate din lemn sau material plastic precum şi saci
sau săculeţi din fibre plastice sau textile, de diferite capacităţi. Pentru transportul şi manipularea legumelor
verdeţuri se mai pot folosi coşuri din nuiele de răchită, iar pentru export diferite alte tipuri de ambalaje din
lemn sau carton, coşuleţe, suporturi. Aşezarea în ambalaje presupune produse omogene, de aceeaşi calitate,
calibru şi grad de maturare.

Intocmirea darii de seama (extensii).

1. Denumirea lucrarii practice.
2. Scopul lucrarii.
3. Însuşirea regulilor de securitate a muncii.
4. Sarcina de lucru.
5. Construcția mașinii de spălat tomate și transportorul de sortat. Condiționarea fructelor.
6. Concluzii pe lucrul indeplinit.
Intrebari de control
1. Explicaţi procesul tehnologic de funcţionare al maşinii.
2. Explicaţi care sunt reglările tehnologice ale maşinii.
Profesorul: Corneliu Pogorevici
Examinat la şedinţa catedrei
Proces-verbal № _____ din _______________
Şef de catedră