Scalele de evaluare trebuie diferenţiate de testele psihologice de eficienţă sau de
testele de personalitate care presupun existenţa unui material şi a unor probe standardizate şi de scalele de diagnostic destinate includerii unui subiect într-o categorie nosologica (exemplu: depistarea subiecţilor cu diverse handicapuri, tulburări de dezvoltare sau de învăţare). Sistemele evaluării clinice (scale, chestionare etc.) au ca punct de plecare listele simptomelor comportamentale, cărora le sunt aplicate elemente de măsură, permiţând aprecierea diverselor grade de intensitate sau de frecvenţă. Aceste sisteme sunt descriptive, ele nu fac trimiteri a- priori la o cauză sau la un mecanism patologic subiacent, ci sunt înainte de toate destinate supravegherii efectelor terapeutice.
Scale de autoevaluare – sunt administrate subiectului însuşi sub forma unui
chestionar care urmează a fi completat sau a unor fişe de clasat. Este, astfel, evitată intervenţia unui intermediar. Folosirea acestor scale este limitată la subiecţii cooperanţi ce înţeleg termenii utilizaţi. La copii, acest tip de scală poate fi folosit începând de la 8-9 ani. Scalele de evaluare cu evaluator extern – în care notele sunt atribuite în urma unui examen psihiatric clasic. Examinatorul va aprecia în aceasta situaţie următoarele aspecte: - relatările subiectului; - comportamentul subiectului; - relatările anturajului despre subiect. Scalele de comportament – sunt completate după observarea prelungită a comportamentelor subiectului în diverse situaţii spontane sau provocate. Se utilizează cu precădere în evaluarea autiştilor şi altor persoane cu deficienţe asociate.