Clasificarea generală a scalelor de evaluare

Scalele de evaluare trebuie diferenţiate de testele psihologice de eficienţă sau de

testele de personalitate care presupun existenţa unui material şi a unor probe standardizate şi
de scalele de diagnostic destinate includerii unui subiect într-o categorie nosologica (exemplu:
depistarea subiecţilor cu diverse handicapuri, tulburări de dezvoltare sau de învăţare).
Sistemele evaluării clinice (scale, chestionare etc.) au ca punct de plecare listele simptomelor
comportamentale, cărora le sunt aplicate elemente de măsură, permiţând aprecierea diverselor
grade de intensitate sau de frecvenţă. Aceste sisteme sunt descriptive, ele nu fac trimiteri a-
priori la o cauză sau la un mecanism patologic subiacent, ci sunt înainte de toate destinate
supravegherii efectelor terapeutice.

Scale de autoevaluare – sunt administrate subiectului însuşi sub forma unui

chestionar care urmează a fi completat sau a unor fişe de clasat. Este, astfel, evitată intervenţia
unui intermediar. Folosirea acestor scale este limitată la subiecţii cooperanţi ce înţeleg
termenii utilizaţi. La copii, acest tip de scală poate fi folosit începând de la 8-9 ani.
Scalele de evaluare cu evaluator extern – în care notele sunt atribuite în urma unui
examen psihiatric clasic. Examinatorul va aprecia în aceasta situaţie următoarele aspecte:
- relatările subiectului;
- comportamentul subiectului;
- relatările anturajului despre subiect.
Scalele de comportament – sunt completate după observarea prelungită a
comportamentelor subiectului în diverse situaţii spontane sau provocate. Se utilizează cu
precădere în evaluarea autiştilor şi altor persoane cu deficienţe asociate.