Sunteți pe pagina 1din 1

Evaluare autism

Examenul psihologic al copilului autist constituie un demers ale cărui aspecte practice,
tehnice şi clinice au un statut specific. Astfel, evaluarea capacităţilor cognitive şi sociale,
precum şi evaluarea comportamentului sunt indispensabile pentru precizarea diagnosticului şi
pentru prefigurarea indicaţiilor terapeutice. Tulburările de comportament ale copilului autist
fac uneori extrem de dificilă utilizarea metodelor de examinare standardizată. Se pare, însă, că
această problemă priveşte mai puţin copilul şi patologia sa, cât mai degrabă investigaţia
clinică şi instrumentele de evaluare utilizate. Evaluarea trebuie să ţină seama de antecedentele
copilului, examinatorul practicând cel mai adesea o metodologie multiplă de cercetare a
cazului.

Probele de evaluare
În evaluarea autismului se utilizează probe de tipul scalelor de evaluare care sunt destinate
înregistrării comportamentului unui subiect într-o situaţie concretă, reală în manieră
obiectivă, precisă. Comparativ cu testele, scalele de evaluare nu necesită participarea
subiectului examinat (care în cazul autiştilor este adeseori dificil de realizat). Scalele de
evaluare se bazează pe intervenţia unui observator competent care poate utiliza şi ajutorul
altor persoane care cunosc bine subiectul, asigurând în acest fel o completare echilibrată a
itemilor probei respective. Ele permit măsurarea intensităţilor unor comportamente sau
simptome la un moment dat. Scalele de evaluare nu sunt chestionare ci sunt probe complexe
care conţin procedee destinate înregistrării şi cuantificării informaţiei obţinute despre un
subiect pe baza sesizării unor simptome obiective. Simptomul unei scale poate fi definit ca
fiind ”orice fenomen anormal in comportamentul, atitudinea sau ideile subiectului” (Debray,
1969) cuantificat de la 0 la un maxim, sau de la absent la foarte important .

Aceste instrumente se pot prezenta sub diverse forme, cum ar fi:


- chestionare;
- liste de simptome care trebuie scoase in evidenta – checklist;
- inventare;
- scale de apreciere;

S-ar putea să vă placă și