Curs 6.

Alegerea instrumentelor de
cercetare

Alegerea metodelor şi tehnicilor.

Este influenţată de:

- tema de cercetare
- concepţia teoretico-metodologică a cercetătorului
- experienţa şi competenţa cercetătorului
- mediul sociologic general, care poate impune recurgerea la
metodici specifice
- mijloacele materiale şi umane
- timpul avut la dispoziţie.
Influenţa principală asupra alegerii metodei de cercetare o exercită tema şi
scopul cercetării.

În cazul unei cercetări exploratorii, de obicei, fără a fi însă obligatoriu se

utilizează o metodă calitativă: interviuri, observaţie nestructurată .
Dacă scopul cercetării este descriptiv, constînd în obţinerea unui profil cît
mai exact al persoanelor, evenimentelor sau situaţiilor, metoda privilegiată
este ancheta. Opţiunea pentru aceasta este condiţionată de o cunoaştere bună
a situaţiei de cercetat.
Scopul cercetării este explicativ, explicaţie sub forma unei relaţii cauzale,
opţiunea se va îndrepta spre experiment, fie în varianta sa pură, fie prin
utilizarea unei metode care permite respecatrea designului experimental
(observaţie structurată, anchetă).

Tipologia anterioară are caracter orientativ. În fapt fiecare metodă poate fi

utilizată în fiecare caz.
Alţi factori de influenţă asupra alegerii metodelor:
- tipul întrebării de cercetare:
- gradul de control pe care cercetătorul îl are, doreşte să-l aibă
asupra evenimentelor.
- Dacă interesul este îndreptat spre evenimente trecute sau
prezente.

Metode Tip de întrebare Control asupra Eveniment actual

evenimentului
Experiment Cum? Da Da
De ce?
Anchetă Cine? Nu Da
Observaţie structurată Ce?
Unde?
Cît de mulţi?
Cît de mult?
Analiza documentelor – Cine? Nu Nu
Analiză cantitativă de Ce?
conţinut
Unde?
Cît de mulţi?
Cît de mult?
Interviu Cum? Nu Da
De ce?
Analiza documentelor – Cum? Nu Nu
Analiză calitativă de De ce?
conţinut

Construcţia instrumentelor
Orice instrument trebuie să îndeplinească două cerinţe fundamentale, indiferent
de tipul investigaţiei empirice: fidelitatea şi validitatea.

Fidelitatea: capacitatea instrumentului de cercetare de a reproduce în mod

constant anumite însuşiri constante ale fenomenului.
Validitatea: proprietatea instrumentului de a dezvălui cercetătorului ceea ce
acesta urmăreşte să obţină în cercetare.
Un instrument poate fi fidel fără a fi valid.
Testarea fidelidăţii: - metoda test-retest – singura posibilitate de atesta
fidelitatea întrebărilor unice (o singură întrebare pentru un concept). Aceeaşi
întrebare se pune pe acelaşi eşantion la interval de 2 săptămîni. Dacă obţinem
o corelaţie egală sau mai mare de 0,8 întrebarea este fidelă. Este o metodă
discutabilă, datorită dificultăţilor practice puse de reluarea cercetării, cît şi
datorită distorsiunilor provocate de memoria subiecţilor: de exemplu,
amintirea primelor răspunsuri are ca efect creşterea artificială a fidelităţii.
- utilizarea mai multor indicatori: Nu este aplicabilă în toate
cazurile. Exemplu: vîrsta, sexul. În plus este condiţionată de
utilizarea unor întrebări gata testate.
- Atenţia la formulare, pregătirea operatorilor de interviu,
codarea răspunsurilor, evitarea întrebărilor pentru care este
puţin probabil să existe opinie.
Validitatea: proprietatea instrumentului de a măsura ceea ce îşi propune să
măsoare. Nu măsura este validă, ci utilizarea ei.
Depinde de cum a fost definit conceptul ce este măsurat.
Există trei modalităţi de evaluare a validităţii:
- validitatea de criteriu: se bazează pe compararea răspunsurilor la noile
întrebări ce măsoară un concept, cu măsurile existente şi acceptate. Dacă
există o corelaţie ridicată, instrumentul este valid.Această evaluare pune 2
probleme: a) este necesară asumarea validităţii primului instrument. b) pentru
multe concepte, nu există o măsurare de comparaţie.
O altă posibilitate: utilizarea grupurilor. Construim o scală de evaluare a
orientării politice. O utilizăm în cadrul a două grupuri: - de stînga şi de dreapta,
criteriul fiind afilierea la partide plasate astfel pe eşichierul politic. Dacă
membrii partidelor de stînga obţin scoruri de stînga, iar membrii partidelor de
dreapta scoruri de dreapta, scala este validă. Probleme: apartenenţa partinică
s-ar putea să fie determinată de alte criterii decît cele ideologice.
- validitatea de conţinut: măsura în care indicatorii evaluază diferitele
aspecte ale conceptului. Exemplu: testul de aritmetică ce conţine numai
probleme de scădere este evident invalid. Validitatea de conţinut este
dependentă de cum este definit conceptul.
- validitatea de construct: se referă la cît de conform este rezulatul măsurării
cu expectaţiile teoretice. Exemplu: evaluarea validităţii unui nou instrument de
măsurare a alienării. Teoria noastră susţiene că, cu cît clasa este mai scăzută, cu
atît alienarea este mai ridicată.

Există 2 pericole: - noua măsurare nu concordă cu teoria, de unde ştim

că nu noi greşim: poate fi incorectă teoria sau instrumentele ce măsoară
celelalte concepte.
- trebuie evitată realizarea unui instrument astfel încît acesta să sprijine
teoria. Cercul vicios: utilizăm teoria pentru a valida instrumentul şi apoi utilizăm
instrumentul pentru a confirma teoria.
Pentru a desemna obiectul unei investigaţii, nu este niciodată suficient să se indice
obiectul material vizat, ci trebuies specificate însuşirile studiate
O primă accepţiune a termenilor cantitativ-calitativ rezultă din specificul
însuşirilor şi relaţiilor ce caracterizează obiectele studiate, respectiv din
modalitatea de abordare, de investigare şi interpretare a acestor însuşiri şi
relaţii.

Astfel avem:
un obiect însuşirea stări
public vizionare televiziune intens/redus

Însuşirile pot fi evaluate din punct de vedere calitativ -fiecare stare este o
calitate a însuşirii, respectiv cantitativ: - cînd stările ce caracterizează însuşirea
posedă un caracter de gradualitate, trecerea de la o stare la alta înseamnă o
creştere sau descreştere a intensităţii manifestărilor. Variaţia poate fi:
 - continuă: treceri line, diferențele între poziții
apropiate greu de sesizat.
- Discretă
Deşi majoritatea trăsăturilor sunt continue, ele se evaluează discret.

Evaluarea cantitativă a acestor însuşiri constituie măsurarea. Măsura este o

expresie numerică a intensităţii însuşirii studiate.
Şi în cercetarea presei, ca în orice cercetare socială, dificultăţi majore
derivă din stabilirea unităţilor de măsură, a etalonului („cu ce măsurăm”) şi din
stabilirea regulilor de atribuire a numerelor pentru obţinerea măsurii.

Important: abordarea cantitativă nu se suprapune cu măsurarea.

Distincţia numărare-măsurare. Măsurarea operează cu însuşirile obiectelor.
Numărarea operează cu obiectele.
Astfel, un obiect ce ne interesează din punct de vedere al unei însuşiri
calitative (fiecare stare este distinctă) poate fi abordat cantitativ prin numărare.
Iar un obiect ce ne interesează din punct de vedere al unei însuşiri cantitative
poate fi evaluat calitativ, luînd în considerare un singur caz.

Însuşire Obiect Exemplu

Calitativ Calitativ Programul de televiziune vizionat de un individ
cantitativ Calitativ Numărul de ore de vizionare tv. al unui individ
calitativ Cantitativ Modalitatea de receptionare a programelor de
televiziune de către populatia unui oras (antena
individuala, cablu, satelit)
cantitativ cantitativ Numărul mediu de ore de vizionare tv intr-o
perioada de timp al copiilor intre 6 si 14 ani

La nivelul general/epistemicc, al abordării teoretice/paradigmatice, cantitativ este

considerat echivalent cu o abordare naturalistă, pozitivistă, orientată spre
explicaţie, iar calitativ cu o abordare fenomenologică, interesată de înţelegere.
Bryman, diferenţe între cercetarea cantitativă şi calitativă:

cercetare cantitativă Cercetarea calitativă

Rolul cercetării Preparator; cercet. Mijloc de a explora
calitative Calitativă este de interpretările actorilor
rangul II, datele
obţinute trebuiesc
verificate. Este utilă
pentru formularea
ipotezelor, a găsi indicii
Relaţia cercetător- distantă Apropiată
subiect
Poziţia cercetătorului exterioară Interioară (nevoia de a
în raport cu subiectul vedea lumea prin ochii
subiectului)
Relaţia confirmare Emergenţă
teorie/concepte şi
cercetare
Strategia de cercetare structurată Nestructurată
Finalitatea cercetării Nomotetică Ideografică
Imaginea realităţii Statică, externă Procesuală şi
sociale actorului construită social de
actor
Natura datelor Tari, fidele Bogate, profunde
Selecţia unităţilor de Eşantionare statistică Întreaga populaţie sau
cercetat eşantionare teoretică
Timpul alocat Scurt, episodic Lung, continuu
cercetării datelor
 Stilul raportului de Cifre, tabele, Limbaj natural,
cercetare grafice,comentarii în metaforic cu puţine
limbaj natural date statistice

Neumann

Stil cantitativ Stil calitativ

Măsurare obiectivă a faptelor Construirea realităţii sociale,
semnificaţia culturală
Centrarea pe variabile Centrarea pe procesele interactive,
cazuri
Validitatea/fidelitatea datelor Autenticitate
Liber de valori Valori prezente şi explicite
Independentă de context Constrîngeri situaţionale
Multe cazuri, subiecţi Puţine cazuri, subiecţi
Analize statistice Analize tematice
Cercetătorul este detaşat Cercetătorul este implicat

Complementaritatea calitativ-cantitativ

În planul metodologic propriu-zis, al strategiei metodologice se susţine, în

mod obişnuit, ideea cã abordarea cantitativã este cea care se bazeazã pe tehnici
structurate (experiment, anchetã cu chestionar standardizat, plan observaţional
riguros, etc.), pe când cea calitativã uzeazã de tehnici nonstructurate (observaţia
coparticipativã, interviuri individuale intensive, interviuri de grup, studii de caz,
analiza autobiografiilor).
Pe un astfel de plan, se poate argumenta uşor complementaritatea şi, în
foarte multe circumstanţe, necesitatea îmbinãrii celor douã tipuri de metode.
Aşa de exemplu, elaborarea unui chestionar ar trebui sã fie precedatã, îndeosebi
în cazul unor populaţii sau probleme mai puţin cunoscute, de un studiu
pregãtitor, în care sã se foloseascã interviuri individuale şi de grup libere şi de
profunzime, analize de documente, autobiografii etc. Sau, tot aşa de bine, în
urma aplicãrii unui chestionar se poate trece şi la utilizarea altor metode,
intensiv-calitative. De altfel, dimensiunea structurat-nestructurat este un
continuu, pe care analiza de conţinut, observaţia sau interviul, se gãsesc undeva
în zona centralã.