CONGRESUL DE LA VIENA

(1814-1815)

Congresul de la Viena (18 septembrie 1814 – 9 iunie 1815) a fost o conferință a

statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a
reinstaura în Europa ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției
Franceze. Scopul Congresului de la Viena a fost restabilirea vechilor regimuri
absolutiste, și înlăturarea urmărilor ocupației franceze în Europa. Între preocupările
majore ale congresului s-a numărat favorizarea autorităților tradiționale, adică a
nobilimii conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost „restaurație“ și „legitimism“. Restaurația

consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor
revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică
ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor
legitime și puterea absolută a acestora.
Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul
Klemens von Metternich al Imperiului Austriac, Robert Stewart, viconte de
Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței, Charles-Maurice de
Talleyrand-Périgord, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac Heinrich Friedrich
Karl vom Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană.
La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape toate statele europene,
însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Așadar, soarta
Europei a fost hotărâtă de către delegațiile marilor puteri, așa cum se va repeta de
două ori în secolul următor, XX, la marile conferințe de pace de la Paris, din
1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a Europei și a întregii
lumi, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial.
Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relațiilor internaționale
moderne, marcat de semnarea Declarației Puterilor cu privire la desființarea
comerțului cu negri și adoptarea Regulamentului cu privire la rangurile
reprezentanților diplomatici, aflat în vigoare și astăzi, ambele documente fiind
anexate la tratatul principal, iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat Actul final.
Acesta preciza granițele hotărâte de marile puteri.
Cele mai importante decizii luate în cadrul Congresului:
 Franța are obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupe străine
care să staționeze pe teritoriul ei;
 Regatul Unit al Țărilor de jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos
Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor
franceze de expansiune;
 Regatul Prusiei câștigă, la vest, Westfalia și Renania, iar în est Pomerania și
devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane;
 Austriei i se restituie teritoriile pierdute: Tirolul, Salzburgul până la Bavaria și
primește provinciile ilirice, Lombardia și Veneția;
 Rusia obține 2/3 din Polonia, inclusiv Varșovia, constituie într-un regat
autonom al Poloniei țara Rusiei, obținând titlul de rege al Poloniei. Rusia mai
obține Finlanda și i se recunoaște anexarea Basarabiei, răpită din trupul
Moldovei prin pacea ruso-turcă de la București ( 16 mai 1812 );
 În Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor
 Statele Germane vor fi reunite în Confederația Germană condusă de o dietă
federativă prezidată de Austria;
 Suedia primește Norvegia
 Se recunoaște independența și neutralitatea perpetuă a Elveției.