Disciplina: EDUCAŢIE ECONOMICĂ

Profesor: doctor în Ştiinţe Economice, Ecaterina Burlea

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. ECONOMIA CA ȘTIINȚĂ A DECIZIILOR
1. Ce este economia? Problemele fundamentale ale economiei. Ramurile principale ale
științei economice
2. Resursele și nevoile economice
3. Costurile de oportunitate sau “cât te costă să faci o alegere”
4. Fenomenele, procesele și legile economice

1. Ce este economia? Problemele fundamentale ale economiei. Ramurile principale ale

științei economice
Este ora micului dejun, iar tu ești doar pe jumătate treaz. Aseară ai citit până târziu prima
unitate al noului tău manual de economie.
Te străduiești din răsputeri să deschizi ochii somnoroși. Clipești de câteva ori și încerci să te
concentrezi asupra unei farfurii cu fulgi de porumb din fața ta.
Dar de odată îți dai seama, înțelegând ceva din ceea ce ai citit, că acești fulgi cu lapte sunt
mai mult decât un simplu porumb, sunt însăși economia în miniatură.
Privind fulgii de porumb, îți dai seama că zeci de întreprinderi și mii de oameni au muncit
să pună acest fel de mâncare pe masa ta.
Fermierii au crescut și au recoltat porumbul, folosind îngrășăminte și tractoare produse de
oameni din alte orașe, regiuni și țări. Porumbul a fost stocat la elevatoare, iar companiile auto și
feroviare l-au transportat la fabrici unde, cu ajutorul utilajului fabricat la alte întreprinderi, a fost
transformat în fulgi de porumb. În timp ce agricultorii creșteau și prelucrau porumbul, alți
muncitori făceau cartonul din care se confecționează cutii pentru fulgi, alte întreprinderi au
imprimat, au tăiat și au modelat cutiile.
Când, în sfârșit, cutiile au fost umplute cu fulgi, un șofer le-a transportat la alimentara din
localitate, iar vânzătorul le-a pus pe raft pentru cumpărători.
Cine sau ce mobilizează eforturile necesare pentru producerea micului tău dejun?
Este incredibil, dar, probabil, în producerea fulgilor de porumb au fost implicați mai mulți
oameni decât fulgii din cutie. În țările cu economie de piață fermierii nu primesc indicații să
crească porumb și nimeni nu le ordonează în ce cantități s-o facă. Nimănui nu i se cere să
construiască fabrici de prelucrare a porumbului sau să producă cutii cu fulgi de porumb. De fapt,
nimeni nu indică nimănui îndeplinirea oricărei dintre sarcinile necesare pentru producerea micului
tău dejun.
De unde știu fermierii cât porumb să crească? De unde știu industriașii câte cutii de fulgi
de porumb să producă? Cine îi indică magazinului achiziționarea produselor cerealiere și a altor
produse alimentare care îți plac?
Deși pare de necrezut, dar anume cumpărătorii, prin intermediul procesului de liber schimb,
sugerează răspunsul la aceste întrebări.
Magazinele alimentare stochează produsele în speranța de a face un schimb cu tine și alți
cumpărători.
Un astfel de schimb are loc de fiecare dată când faci o cumpărătură.
De fapt, mesajul comunicat vânzătorului este: “Dacă îmi dai o cutie cu fulgi de porumb, îți
dau pe ea o anumită sumă de bani”.
La rândul său, vânzătorul îți spune: “Dacă îmi dai bani, îți dau o cutie cu fulgi de porumb”.
Piața apare oricând și oriunde oamenii fac schimburi libere între ei.
Atunci când liberul schimb pe piață determină modul principal de organizare a producției,
rezultatul este economia de piață.
Economia este definită ca un studiu în care oamenii utilizează resursele rare de care dispun,
la un moment dat, în vederea unei cât mai bune satisfaceri a nevoilor existente în acel moment.
Probleme fundamentale ale economiei: CE, CUM, CUI (PENTRU CINE)
În absolut orice idee de afacere, există aceste 3 probleme fundamentale
Ce bunuri și servicii trebuie produse și în ce cantități? Oamenii aleg tipurile și cantitățile de
bunuri și servicii pe care trebuie să le producă. Producerea în cantitate mai mare a unui bun lasă
mai puține resurse pentru producerea altor bunuri. Răspuns la această întrebare presupune alocarea
1
 Disciplina: EDUCAŢIE ECONOMICĂ
Profesor: doctor în Ştiinţe Economice, Ecaterina Burlea
resurselor economice între diferite alternative, decizii ce se bazează pe costurile de oportunitate.
Concepte despre care vom discuta în următoarele teme.
Cum vor fi produse aceste bunuri și servicii? Există mai multe modalități de a construi un
spital, o școală. Va fi din lemn sau cărămidă? Va avea un spațiu mare sau relativ mai mic, iar în
funcție de asta, va fi cantitatea de resurse folosită diferită. Deci răspunsul la această întrebare
determină modul de combinare a resurselor economice.
Cine va beneficia de aceste bunuri și servicii? Care vor fi categoriile de consumatori: copii,
tineri, persoane în vârstă, femei sau bărbați, persoane cu venituri mai mari sau mai mici... Și
întrucât nu poți satisface dorințele tuturor, bunurile și serviciile produse trebuie împărțite între
oameni care doresc mai mult decât pot avea în realitate. De exemplu, nu există suficiente bunuri
pentru toți cei care își doresc mai mult decât unul. Prin urmare, cine va obține bunurile produse?
Economia organizează și coordonează toate aceste opțiuni. Însă, o economie nu este ceva
separat de oamenii care participă la ea. Modul în care o societate răspunde la aceste întrebări
descrie tipul de sistem economic al respectivei societăți.
În majoritatea țărilor dezvoltate funcționează sistemul economiei de piață, care deseori este
numită economia liberei inițiative. Indiferent de denumire, economiile de piață se bazează pe un
set întreg de concepte importante și principii numite piloni ai liberei inițiative. Acești piloni pe
care se bazează economia de piață: proprietatea privată, sistemul de prețuri, concurența și
antreprenoriatul - vor fi analizați în una din următoarele teme.
Într-o economie de piață, nimeni (nici un individ aparte sau un grup separat) nu decide ce să
producă, cum să producă și pentru cine să producă. Totuși, aceste decizii sunt luate de către
oameni.
Economia contemporană, ca știință complexă este abordată și cercetată la diferite niveluri.
Există și denumiri specifice pentru fiecare domeniu de studiu:
Microeconomia (din greacă micros - mic) presupune studierea economiei, preponderent, la
nivelul resurselor și bunurilor, prin prisma comportamentului economic individual al
consumatorilor și producătorilor, precum și mecanismul funcționării diverselor piețe.
Microeconomia cercetează alegerile pe care le fac indivizii, familiile, întreprinderile: Ce preț
trebuie să plătim pentru un bilet la concert? Ce salarii trebuie să plătim angajaților? Trebuie sau
nu să investim în tehnologii noi? Care este reacția consumatorilor referitor la noua campanie
publicitară.
Mezoeconomia ocupă o poziție intermediară între micro- și macroeconomie și studiază
procesele economice la nivelul ramurii (sistem bancar, agro-industrial, transport, turis, educație
...), ale regiunii, orașului, raionului.
Macroeconomia (din geacă macro - mare) studiază sistemul economic național ca un tot
întreg. Macroeconomia studiază o serie de aspecte care facilitează înțelegerea modului de
funcționare a economiei naționale: Cât de repede se schimbă nivelul producției naționale? În ce
ritm cresc prețurile? Câți oameni sunt șomeri? Cum se schimbă venitul național?
Macroeconomia caută soluții pentru problemele economice care afectează întreaga
economie, cum ar fi șomajul, sărăcia, creșterea economică, inflația, deficitul bugetar.
Mondoeconomia (economia mondială) – cea mai „tânără” parte a teoriei economice. Ea a
apărut ca urmare a proceselor ce țin de activitatea integraționistă și de globalizare.
Mondoeconomia studiază problemele economiei mondiale: diviziunea internațională și
specializarea muncii, comerțul internațional și sistemul valutar, migrația capitalului și a forței de
muncă. Are loc internaționalizarea vieții economice cu toate consecințele ei.

2. Resursele și nevoile economice

Problema centrală a comportamentului economic este alegerea rațională. Dar de ce trebuie
să facem aceste alegeri?
• Fiindcă noi nu putem avea tot ceea ce ne dorim.
• Fiindcă resursele care ne sunt oferite sau pe care le posedăm sunt cu mult mai puține, decât
am vrea să fie.

2
 Disciplina: EDUCAŢIE ECONOMICĂ
Profesor: doctor în Ştiinţe Economice, Ecaterina Burlea
• Fiindcă nevoile pe care noi le avem sunt foarte multe, foarte diverse și mereu se dezvoltă
odată cu dezvoltarea societății.
Alta ar fi situația dacă resursele ar fi nelimitate sau chiar abundente și dacă nevoile ar fi
constante sau măcar posibil de limitat la o anumită măsură. Din păcate, situația este tocmai inversă.
A fost și va fi întotdeauna inversă, adică, resursele sunt din ce în ce mai puține, iar nevoile din ce
în ce mai multe. Limitarea resurselor față de nevoi aparține tuturor societăților, comunităților
sociale și timpurilor istorice.
Resursele sunt limitate deoarece însăși mediul natural este limitat. Este limitat de mărimea
planetei, de raportul dintre apă și uscat, de formele de relief, de accesibilitatea diferită în funcție
de climă, de cataclismele naturale etc.
Resursele sunt limitate nu numai pentru că n-ar exista, ci și datorită unor restricții de
accesibilitate, cum ar fi: proprietate în care se află, barierele administrative și teritoriale sau gradul
insuficient de dezvoltare a tehnologiilor apte de a le descoperi și exploata.
O foarte severă limitare a resurselor apare, paradoxal, tocmai prin efortul pe care omul îl
face de a folosi cât mai eficient și înțelept resursele de care dispune.
Cu cât tehnica și tehnologia evoluează, cu cât omul reușește să exploateze mai profund
resursele naturale și să creeze noi resurse pe cale artificială, cu atât mediul natural se degradează
prin așa numitele efecte secundare. Poluarea, infestarea surselor de apă, distrugerea stratului de
ozon și multe alte efecte de acest gen determină, direct sau indirect, imediat sau ulterior, limitarea
accesului la resurse.
Dar oare tot ceea ce ne dorim reprezintă și, nemijlocit, nevoie? Există oare diferențe între
dorințe și nevoi?
Să discutăm următorul exemplu:
Cu certitudine că, deseori visați la anumite bunuri sau servicii: la un smartphone nou sau la
o pereche nouă de pantofi (cu toate că cea pe care o ai la moment ai procurat-o acum două luni),
la un abonament la sala de forță sau la o procedură cosmetică, la o călătorie în pustiu sau la o
croazieră. Evident că lista poate fi continuată! Dar este important să puteți delimita ce dorești de
ceea ce ai nevoie. Nu toate dorințele noastre sunt și nevoi. Dorințele sunt nevoile încă
nesatisfăcute, adică starea psihologică a celui care crede că îi lipsește ceva. De exemplu, am putea
trăi și fără cea de-a doua pereche de pantofi sau fără croazieră. Am putea folosi smartphone-ul pe
care îl avem la moment și să ne dezicem de altul nou.
Nevoile economice reprezintă un ansamblu de cerințe, care pot fi satisfăcute. Nevoile
umane, odată înțelese de oameni, devin mobilul demarării unor acțiuni economice, transformându-
se în interese economice.
Conceptul de interes desemnează ceea ce este important pentru cineva. El exprimă motivul
activității omenești și se concentrează în străduința depusă pentru desfășurarea unei activități sau
pentru satisfacerea unor trebuințe.
Interesele economice - manifestări conștientizate ale nevoilor umane ce determină anumite
comportamente în vederea realizării performanțelor economice, necesare dobândirii bunurilor
capabile să satisfacă nevoi. Interesele economice alcătuiesc un sistem complex format din
interesele personale (ale individului), colective (ale grupului), generale (ale societății), private și
publice, curente și de perspectivă, periodice (cu frecvențe diferite), accidentale, pasive (fără a fi
însoțite de acțiune) și active (dublate de acțiune), regionale și naționale, etc. În cadrul acestui
sistem, interesele personale reprezintă forța motrice a oricărei activități; apărarea de către fiecare
individ a propriului interes duce la asigurarea interesului general.
Astfel, economia, în general - activitate, știință și politică – înseamnă adaptarea resurselor
limitate la nevoi nelimitate.
Economia încearcă să rezolve problema satisfacerii necesităților umane cu resurse puține și
care se pot utiliza alternativ. Oricât de mult însă ne-am strădui, nu vom fi în stare să satisfacem
toate dorințele și nevoile.
Resursele economice sunt caracterizate prin raritate, aceasta fiind un fenomen general, spre
deosebire de penurie, care este temporară, conjuncturală, limitată în spațiu.

3
 Disciplina: EDUCAŢIE ECONOMICĂ
Profesor: doctor în Ştiinţe Economice, Ecaterina Burlea
EXEMPLE: Emilia a luat bancnota de 20 lei pe care tocmai i‐a dat‐o bunica la intrarea în
magazin. Deși foarte recunoscătoare, fata nu a putut alunga gândul: „Am doar 20 lei, dar uite-te la
toate lucrurile extraordinare de aici!”
„Avem nevoie atât de un atacant puternic, cât și de un fundaș, deși, în anul curent, nu ne mai
putem permite decât o singură angajare. Ce facem, domnule antrenor? Dacă am găsi un fundaș
bun, cred că am renunța la atacant”.
...și acum știri. Procedura de votare s‐a încheiat și un calcul preliminar indică că alegătorii
trebuie să decidă între două inițiative. Ambele impun o mărire a impozitului pe proprietate. Prima
inițiativă care prevede finanțarea construcției a două școli noi este pe cale de a fi aprobată, pe când
cea de‐a doua ‐ un proiect de amenajare a orașului, va fi probabil respinsă. Urmăriți ediția de la
ora 11 pentru rezultatele finale.”
Fiecare dintre exemplele anterioare ilustrează că oamenii nu pot avea totul de ce au nevoie.
Emilia nu are bani îndeajuns pentru a cumpăra tot ce-și dorește.
Echipa de fotbal nu are posibilități pentru a atrage toți jucătorii buni de care are nevoie.
În sfârșit, este puțin probabil ca primăria să găsească bani suficienți pentru toate proiectele
pe care intenționează să le înfăptuiască.
Penuria este rezultatul imposibilităților de a satisface dorințele nelimitate și mereu în
creștere. Penuria rezultă din imposibilitatea de a satisface nevoile tuturor.
Ne confruntăm cu penuria și atunci când avem multe de făcut, iar timpul este limitat.
Resimțim penuria și la cumpărături. Ca și Emilia, se poate întâmpla să dorim mai multe bunuri sau
servicii, dar să nu ni le putem permite pe toate. Toți se confruntă cu penuria: de la consumatori la
firme. Proprietarii și managerii companiilor nu pot să angajeze toți muncitorii de care ar avea
nevoie sau să procure tot utilajul și consumabilele necesare. Și guvernele se confruntă cu penuria
mijloacelor financiare. În consecință, folosirea banilor, a timpului și a altor resurse presupune
alegeri raționale.

3. Costurile de oportunitate sau “cât te costă să faci o alegere”

Te-ai gândit până acum că, de fiecare dată când faci o alegere (chiar și când nu faci o alegere)
te „costă” ceva?
Costul de oportunitate reprezintă alternativa cea mai bună la care renunțăm atunci când
facem o alegere.
Din perspectiva costului de oportunitate, îți mai poți răspunde la următoarele întrebări:
• Ce pierd dacă aleg asta? (care este costul de oportunitate al alegerii?)
• Ce pierd dacă NU aleg asta?
Imaginați-vă că doriți să cumpărați un telefon de 15000 lei, dar mai doriți și un computer de
15000 lei, aveți nevoie și de un televizor de 15000 lei. Dar... vă puteți permite un singur lucru de
15000 lei, și nici într-un caz toate 3 odată.
Trebuie să faceți o ALEGERE!
Cel mai probabil, atunci când trebuie să vă hotărâți în privința unei alegeri, vă gândiți la ce
anume aveți de câștigat.
Să presupunem că după ce cântăriți toate cele trei posibilități, hotărâți să cumpărați telefonul.
La ce renunțați făcând această alegere? Pe de altă parte, ați fi putut alege fie computerul, fie
televizorul.
Dacă telefonul acum este mai important decât computerul sau televizorul, atunci computerul
sau televizorul reprezintă costul de oportunitate pentru telefonul cumpărat sau costul real al
alegerii. Costul de oportunitate se exprimă prin cea mai bună alternativă la care renunțați făcând o
alegere.
Costul alternativ, costul alegerii și costul de oportunitate înseamnă, în fond, același lucru.
Totuși, economiștii deseori includ cuvintele de oportunitate pentru a ne reaminti de
posibilitățile reale pe care le sacrificăm atunci când facem vreo alegere.
Și afacerile se confruntă cu costurile de oportunitate.

4
 Disciplina: EDUCAŢIE ECONOMICĂ
Profesor: doctor în Ştiinţe Economice, Ecaterina Burlea
O firmă poate procura telefoane și computere sau alte obiecte electronice, poate angaja și
instrui personal, renunțând în același timp la posibilitatea de a cumpăra mai multe mese și scaune
pentru a amenaja sala restaurantului sau o serie de alte mărfuri.
Oriunde am privi, găsim costuri de oportunitate.
Mereu suntem în situația unei alegeri, dar alegerea trebuie să fie efectuată în mod rațional.
O alegere este rațională dacă, de pe urma sa, se obțin beneficii mai mari decât costurile pe care le
implică.
Întrucât resursele sunt limitate, trebuie să facem alegeri raționale referitor la folosirea lor.
Fiecare alegere implică beneficii și costuri. O alegere se consideră rațională dacă de pe urma sa se
obțin beneficii mai mari decât costurile pe care le implică. Economiștii însă își concentrează atenția
asupra beneficiilor marginale și a costurilor marginale. Marginal indică un spor al costurilor sau al
beneficiilor, ca urmare a ultimei decizii.
De exemplu, în fiecare dimineață vă pieptănați în fața oglinzii. Cât de mult timp vă aranjați
coafura depinde de beneficiile marginale (suplimentare) pe care le veți avea. Privindu-vă în
oglindă, constatați că aranjarea ar putea să mai dureze, până veți fi mulțumiți de coafură. Beneficiul
câtorva minute suplimentare depășește costul suplimentar al timpului de aflare în fața oglinzii și,
tocmai de aceea, continuați să vă coafați.
În scurt timp, părul începe să arate așa cum doriți. Prin urmare, beneficiul suplimentar
obținut din timpul de aflare în fața oglinzii scade. În același timp, costul de oportunitate pentru
timpul suplimentar în fața oglinzii crește, mai ales dacă nu reușiți nici măcar să luați micul dejun
și nu doriți să întârziați la școală.
Veți sta în fața oglinzii atâta timp cât considerați că beneficiul marginal depășește costul
marginal, dar, la un anumit moment, costurile marginale încep a depăși beneficiile marginale.
În esență, nu faceți alegerea totul sau nimic: de a vă pieptăna sau de a nu vă pieptăna. Faceți
doar alegerea cât timp să vă pieptănați și cât timp să folosiți pentru alte activități.
În sectorul real (în economie) conceptul marginal este utilizat pentru a determina limita până
la care este rațional de majorat volumul de producție.
Spre exemplu: dacă pentru producerea a 6 000 de articole o companie are costuri de 520 000
lei și pentru producerea a 7 600 articole are costuri de 650 000 lei, costul marginal va fi egal cu
86,66 lei. (650 000 lei - 520 000 lei) / (7 500 - 6 000) = 86,66 lei. Această cifră indică că la
producerea suplimentară a unui articol costul articolului va constitui 86,66 lei. Dacă prețul de
vânzare depășește acest cost marginal, compania ar trebui să majoreze volumul de articole produs
întrucât venitul obținut din vânzare depășește costul adițional.
La fel este și în cazul altor opțiuni.
De exemplu, mergeți la magazin după cumpărături, aveți nevoie de produse alimentare și
detergenți. Alegerea, în acest caz, nu este între a cumpăra produse alimentare sau detergenți, ci
cât să cheltuiți pentru produse alimentare și cât pentru detergenți. Deci, veți face o alegere liberă,
dar veți decide în baza unui compromis între beneficiile marginale și costurile marginale la care
vă așteptați.
Proprietarii și managerii firmelor fac același lucru. Să luăm exemplul unui magazin de piese
auto. Managerii lui trebuie să hotărască câte piese de schimb să păstreze în stoc. Pentru a asigura
piața de deservire auto, magazinele deseori păstrează în depozit până la 16000 de piese. Un stoc
de 8000 de piese n-ar fi suficient pentru deservirea tuturor cumpărătorilor. Iată de ce beneficiul
marginal de suplimentare a stocului din magazin cu încă o piesă depășește costul marginal de
păstrare a ei. Însă, pe măsură ce numărul de piese ajunge la 16000, costul marginal depășește
beneficiul marginal, adică costul păstrării și evidenței acestor piese este mai mare decât venitul
probabil, generat de ele. În acest moment, managerii magazinului vor înceta să suplimenteze stocul
cu mărfuri, conducându-se de același principiu pe care îl aplicați și voi dimineața când, după un
anumit timp, încetați să vă coafați.
Așa cum am relatat mai sus, deducem că, costul de oportunitate poate fi abordat din două
puncte de vedere diferite: al producătorului și al consumatorului.
Reprezentarea grafică a costului de oportunitate se realizează prin așa numita curbă sau
frontieră a posibilităților.
5
 Disciplina: EDUCAŢIE ECONOMICĂ
Profesor: doctor în Ştiinţe Economice, Ecaterina Burlea
Frontiera (curba) posibilităților de producție (FPP) reflectă toate posibilitățile alternative de
producere (consum) a 2 bunuri atunci când resursele existente sunt utilizate integral și cu eficiență
maximă.
Orice punct plasat pe FPP (A,B,D,E,F) exprimă o
variantă posibilă de producere a bunurilor X și Y,
resursele fiind utilizate complet și cu maximă eficiență.
Orice punct din interiorul FPP (G) desemnează o
situație posibilă, dar în condițiile subutilizării resurselor
economice și/sau folosirii lor ineficiente.
Orice punct din exteriorul FPP (C) desemnează o
combinație imposibilă în prezent.
În pofida caracterului limitat al resurselor, în
pofida costurilor de obținere a diverselor informații
privind alegerile ce ni le dorim, precum și a incertitudinii
viitorului, trebuie să facem alegerea optimă.
Aceasta nu înseamnă că ne comportăm ca niște computere umane, care calculează și
cântăresc în mod rațional orice cost posibil sau eventual beneficiu. Aceasta înseamnă doar că
încercăm în condiții de incertitudine și lipsă (uneori) de informații totale să luăm decizii care, după
părerea noastră, ne vor avantaja.
Gândirea economică reprezintă un mod rațional de evaluare a acestor opțiuni. Folosind
noțiuni, cum ar fi costul marginal și beneficiul marginal, putem înțelege mai bine consecințele
diferitor decizii într-o lume a penuriei.

4. Fenomenele, procesele și legile economice

Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activității economice, respectiv acele
aspecte care apar și se manifestă la suprafața acestei activități și pot fi cunoscute de oameni în mod
direct. Termenul are etimologie greacă, din cuvântul “phenomenon” - care înseamnă “ceea ce
apare”, adică un fapt observabil. Multitudinea de întrebări cărora economia este chemată să dea
răspuns este efectul existenței multor fenomene complicate.
Exemple: inflație, șomaj, preț, curs valutar, marfă, profit...
Procesul economic exprimă transformările cantitative, calitative și structurale ale
fenomenului, care evidențiază desfășurarea acestuia în timp și spațiu. Exemplu: creșterea
prețurilor, structura șomajului, modificarea profitului, etc.
Rezultă că, privite în mișcare, în dinamica lor, fenomenele se transformă în procese
economice.
Legea economică reflectă legăturile esențiale, necesare, repetabile și relativ stabile ale
fenomenelor și proceselor economice. Legile economice nu sunt impuse de a fi respectate, dar ele
reies din realitatea economică, sunt obiective și ne ajută în luarea unor decizii raționale.
Exemplu: caracterul limitat al resurselor a permis formularea legii rarității resurselor:
“volumul, structura și calitatea resurselor evoluează mai lent decât volumul, structura și
intensitatea nevoilor”; iar caracterul nevoilor limitate a permis formularea legii nevoilor
crescânde: “pe măsura dezvoltării societății, nevoile umane cresc cantitativ și se modifică
calitativ”.