Raritatea în economie

În fiecare zi suntem obligaţi să luăm decizii, uneori referitoare la probleme

mărunte - cu ce mă îmbrac azi, ce mănânc azi, cât cheltuiesc azi la piaţă e.t.c. - alteori
cu privire la probleme importante: mai îmi iau un serviciu sau urmez un MBA, îmi
cumpăr un apartament sau investesc banii la bursă. Orice decizie implică cel puţin o
variantă sacrificată în favoarea celei alese: de exemplu, dacă vreţi să urmaţi un MBA,
trebuie să sacrificaţi salariul celui de-al doilea job, pentru că resursele de timp pe
care le aveţi nu vă permit exercitarea ambelor activităţi. Dacă alegeţi un apartament,
sacrificaţi investiția la bursă, pentru că banii de care dispuneţi pentru investiții sunt
insuficienţi pentru a face ambele achiziţii. Insuficienţa resurselor în raport cu
trebuinţele oamenilor, care aşa cum am văzut formează obiectul de studiu al
economiei, constituie subiectul capitolului ce urmează.

1. Tensiunea nevoi – resurse

De-a lungul existenţei noastre consumăm continu bunuri şi servicii,

majoritatea procurate de pe piaţă, iar restul oferite de natură sau produse de noi
înşine. Dacă un bun ne este oferit în mod gratuit de natură, spunem că el este un bun
liber; dacă dimpotrivă, trebuie să facem un efort pentru a accede la un bun, acela
este un bun economic. Bunurile libere, ca aerul pe care-l respirăm, sunt singurele
de care beneficiem după nevoie şi care aparent sunt nelimitate. Bunurile economice
sunt limitate, adică insuficiente în raport cu nevoile pe care le avem. Desigur că
există bunuri pe care le avem în cantităţi suficiente, din care nu dorim la un moment
dat să avem mai mult. Dar privite global, bunurile de care dorim să dispunem sunt
mult mai multe decât cele pe care ni le permitem efectiv. Explicaţia acestui fapt stă
în aceea că dorinţele ţin de imaginaţia noastră, pe când resursele pe care le avem
depind de cât de bine şi cât de mult muncim.
Resursele de care dispune omenirea depind de ceea ce oferă Terra şi de ceea
ce descoperă gândirea umană, pe când nevoile depind de obiceiurile de consum şi
de dorinţele fiecărui individ. Cum zilnic dorinţele oamenilor se înnoiesc, alte nevoi
adăugându-se celor deja existente, este evident că nevoile cresc foarte rapid, într-un
ritm cu mult superior resurselor. Gândiţi-vă unde ar ajunge omenirea dacă ştiinţa ar
evolua la fel de repede ca imaginaţia noastră!

Nevoile reprezintă totalitatea dorinţelor, aşteptărilor, cerinţelor care se manifestă la nivelul unui
individ, a unui grup sau la nivelul societăţii în ansamblul său.
Nevoile sunt dinamice şi nelimitate, în sensul că se multiplică şi se diversifică permanent, astfel
că niciodată nu putem spune că le-am satisfăcut pe toate.

Nevoile noastre pot fi clasificate după ordinea în care le satisfacem în primare,

secundare, terțiare și quaternare.
primare- cele care țin de existența noastră biologică (hrană, adăpost, reproducție);
secundare – latura noastră socială – educație, familie, societate, nevoia de frumos,
recunoaștere socială;
terțiare – cele care sunt legate de superflu (nevoile de lux);
cuaternare - cele care se referă la existența noastră ca specie pe această planetă (de
mediu înconjurător, de apărare, de administrație, securitate socială).
Deşi nelimitate ca număr şi în continuă dezvoltare, nevoile sunt limitate în
capacitate în sensul că nu putem consuma continuu, la infinit dintr-un bun. De
exemplu, dacă veniţi flămânzi dintr-un traseu montan, după două fripturi este foarte
posibil să vă săturaţi, ceea ce înseamnă că nevoia de hrană dispare, fiind limitată ca
volum, ea o să reapară însă după câteva ore, ceea ce reflectă caracterul regenerabil
al nevoilor.
O altă caracteristică a sistemului de nevoi este concurenţa. Să presupunem
că primiţi cadou de Crăciun o sută de euro cu care aţi dori să mergeţi la munte pentru
Revelion, dar şi să vă cumpăraţi o canadiană ultramodernă. Evident, banii sunt prea
puţini pentru a împlini ambele dorinţe, ceea ce înseamnă că cele două nevoi intră în
concurenţă, cea care va câştiga fiind aceea pe care o consideraţi dumneavoastră cea
mai urgentă. Nevoile sunt complementare ceea ce conduce la o permanentă
diversificare a nevoilor, deplasaea cu autoturismul personal necesită pe lângă
autoturism, combustibil, permis, asigurare, etc.
Spuneam că nevoile se acoperă prin utilizarea resurselor economice. Prin
resurse economice vom înţelege totalitatea resurselor naturale, umane şi create de
oameni ce pot fi utilizate sau sunt efectiv utilizate în producţia de bunuri şi servicii.

Caracteristica fundamentală a tuturor resurselor economice este caracterul lor limitat, adică insuficienţa
în raport cu nevoile.

De aceea, problema fundamentală a economiei este utilizarea eficientă a

resurselor.

Resursele pot fi calsificate după numerose criterii, dar cea mai utilizată
clasificare este aceea care le împarte în două categorii: materiale şi umane. Resursele
materiale cuprind resursele naturale şi capitalul, iar resursele umane sunt formate
din muncă şi abilitatea întreprinzătorului. Conţinutul noţiunilor de "resurse naturale"
şi "resurse umane" este evident, de aceea nu ne vom opri asupra lui. Prin capital vom
înţelege ansamblul bunurilor produse de oameni şi destinate producerii altor bunuri
şi servicii. De exemplu, materiile prime, instalaţiile industriale, computerele ş.a..
Abilitatea întreprinzătorului se referă la capacitatea lui de a-şi asuma riscul unei
afaceri şi de a adopta decizii cu privire la destinaţia şi modalităţile de combinare a
resurselor de care dispune.
Unii economişti adaugă celor două categorii de resurse menţionate mai sus o
a treia categorie: resursele informaţionale, care sunt rezultatul activităţii de cercetare
ştiinţifică.

Caracteristica fundamentală a tuturor resurselor economice este caracterul lor

limitat, adică insuficienţa lor în raport cu nevoile. De aceea, problema
fundamentală a economiei este utilizarea eficientă a resurselor. Eficienţă
înseamnă să utilizăm cel mai bine posibil resursele pe care le avem, sau, pe scurt
maximizarea raportului dintre rezultate şi consum şi minimizarea raportului dintre
consum şi rezultate.
Îndeplinirea obiectivului de eficienţă economică presupune ca sistemul
economic să răspundă continuu la patru întrebări: ce să producă, cum să producă,
cât să producă şi pentru cine să producă.
Răspunsul dat întrebărilor: ce producem? şi cât producem? determină o
anumită alocare a resurselor între diverse combinaţii de bunuri. Inevitabil, dacă
dorim să producem mai mult dintr-un bun, trebuie să renunţăm la o anumită cantitate
din alt bun, deoarece resursele sunt insuficiente. De exemplu, dacă o economie
produce numai maşini agricole şi autoturisme şi doreşte să fabrice mai multe
autoturisme, în condiţiile în care volumul resurselor nu s-a modificat, trebuie să
renunţe la un anumit număr de maşini agricole.
Răspunsul la întrebarea cum să producem presupune o altă opţiune: cea dintre
diversele posibilităţi tehnice de producţie existente la un moment dat într-o
economie.
Întrebarea pentru cine să producem conduce la o veche preocupare a ştiinţei
economice: distribuirea veniturilor în societate. În principiu, distribuţia venitului
naţional ar trebui să aibă la bază eficienţa economică a fiecăruia. De multe ori, mai
ales în societăţile polarizate în foarte bogaţi şi foarte săraci, este greu de explicat de
ce o minoritate consumă majoritatea venitului naţional. Statul, prin politica de
protecţie socială încearcă să îmbunătăţească repartizarea veniturilor, dar este adesea
criticat că realizează acest lucru în detrimentul eficienţei economice.
 2 Costul de oportunitate

Costul de oportunitate, cost oportun sau costul șansei sacrificate este un

instrument de analiză pe care îl folosim frecvent în alegerile pe care le facem. Chiar
dacă suntem obișnuiți să avem o exprimare în bani pentru un cost, în foarte multe
situații pentru costul oportun nu avem o exprimare valorică, general valabilă. În
situația prezentată mai sus, cantitatea de maşini agricole sacrificate pentru un
autoturism suplimentar produs poartă numele de cost oportun.

În general, prin cost oportun înţelegem prețuirea (aprecierea pe care o dăm)

celei mai bune dintre alternativele de alocare a resurselor, sacrificată în favoarea
alternativei alese. De exemplu, dacă aţi avut de ales între a urma studiile de master
timp de un an, a lucra la firma X pentru un salariu de 24000 de lei pe an, a lucra la
firma Y pentru un salariu de 25000 de lei pe an sau a lucra la firma Z pentru un
salariu de 31000 de lei pe an şi aţi ales studiile masterale, costul oportun este de
31000 de lei pe an. Însă nu vom putea exprima valoric cât înseamnă participarea la
acest curs în detrimentul a două ore de lectură, sau plimbat prin parc, sau vizionat
un film, sau.., sau.. oricare dintre activitățile posibile pe care a-ți fi făcut-o dacă nu
participați la acest curs.

Alegerile pe care le facem în condiții documentate și de rutină sunt mai comode.

3. Frontiera posibilităţilor de producţie

Conceptele de raritate a resurselor şi cost oportun pe care le-am explicat până

acum pot fi mai uşor analizate cu ajutorul unui grafic care poartă numele de
frontiera posibilităţilor de producţie (sau curba transformării).

Frontiera posibilităţilor de producţie evidenţiază ansamblul combinaţiilor de

bunuri economice ce pot fi realizate pe termen scurt în condiţiile utilizării integrale
şi cu maximum de eficienţă a resurselor disponibile.

Pentru exemplificare să considerăm un agent economic care poate produce

doar două bunuri: grâu și cartofi în următoarele variante:
 Tab. 1. Posibilităţile de producţie a grâului și cartofilor
Varianta A B C D E
Grâu 0 100 200 250 275
(tone)
Cartofi 500 400 250 90 0
(tone)

Reprezentat grafic, acest tabel va conduce la următoarea frontieră a

posibilităţilor de producţie:
cartofi

500

A(250,250)

0
275
grâu
Graf.1. Frontiera posibilităţilor de producţie

Frontiera posibilităţilor de producţie ne furnizează următoarele informaţii:

- combinaţile de produse aflate în exteriorul frontierei sunt imposibil de atins pe
termen scurt ( de exemplu, economia nu poate produce concomitent 250 de tone grâu
şi 250 de tone de cartofi corespunzător punctului (A);
- utilizarea integrală şi cu maximum de eficienţă a resurselor presupune alegerea
unei variante de combinare a bunurilor aflată pe frontieră;
- orice combinaţie de bunuri din interiorul frontierei indică o utilizare ineficientă
şi/sau incompletă a resurselor;
- costul de oportunitate relevat de panta frontierei, este în creştere, pe măsură ce se
renunţă la o cantitate tot mai mare dintr-un bun în favoarea celuilalt bun.

Pentru a demonstra această afirmaţie (costul de oportunitate în creştere), haideţi să

calculăm costul oportun pentru ambele produse:
 Tab. 2: Costul de oportunitate
Varianta A B C D E
Cost 1 1,5 3,2 3,6
oportun grâu
Cost 1 0,66 0,31 0,27 -
oportun
cartofi

Costul oportun a fost calculat astfel:

- pentru grâu, pentru a fabrica primele 100 de tone de grâu, am renunţat la 100 de
tone de cartofi, deci renunţăm la o tonă de grâu pentru o tonă de cartofi. Apoi pentru
a creşte producţia cu încă 100 de tone de grâu, trebuie să renunţăm la 150 de tone de
cartofi, adică la 1,5 tone de cartofi/tona de grâu ş.a.m.d.;

- pentru cartofi, primele 90 de tone de cartofi au fost produse cu preţul renunţării la

25 de tone de grâu, deci 0,27 de tone de grâu/tona de cartofi. Pentru următoarele 160
tone de cartofi s-a renunţat la 50 de tone de grâu, deci 0,31 tone de grâu/tona de
cartofi. ş.a.m.d..

Rezultă cu uşurinţă formula de determinare a costului oportun:

COy= -ΔX/ΔY

în care: COy este costului oportun al producerii unui bun (Y); ΔX este cantitatea
sacrificată din celălalt bun (X), iar ΔY cantitatea câştigată din bunul analizat (Y).

Creşterea costului oportun pe măsură ce se renunţă la o cantitate tot mai mare

dintr-un bun în favoarea altuia exprimă conţinutul legii creşterii costurilor relative.

Explicaţia acţiunii acestei legi se află în caracterul specializat al resureslor

economice. Astfel, în exemplul nostru, vom putea adapta resursele destinate
fabricării grâului pentru producerea de cartofi până la un punct, dincolo de care
adaptarea devine imposibilă. Ce-aţi zice de recoltarea cartofilor cu combina de
treierat grâul?!
 La explicaţia anterioară trebuie adăugată şi observaţia că, în general, în
economie acţionează legea randamentelor factoriale descrescătoare, Potrivit acesteia
dacă se adaugă unităţi succesive dintr-un factor de producţie variabil (cum ar fi
factorul muncă) la o cantitate dată de factor fix (capital), de la un anumit nivel,
producţia suplimentară obţinută începe să scadă. Vom reveni asupra legii
randamentelor neproporţionale în capitolul destinat comportamentului economic al
producătorului.

Pe termen lung creşterea economică conduce la creşterea resurselor

economice naţionale şi deplaseaza frontiera posibilităţilor de producţie către dreapta,
astfel:

Y
Frontiera înainte de
creşterea economică

Frontiera după
creşterea economică

X
Graf. 2. Efectul creşterii economice asupra frontierei
posibilităţilor de producţie

Creşterea economică poate fi extensivă sau intensivă. În cazul unei creşterii

economice extensive, deplasarea frontierei se datorează în principal creşterii
cantităţii de resurse atrase în activitatea economică. Creşterea economică intensivă
are la bază îmbunătăţirea eficienţei utilizării resurselor economice, rezultată din
acumularea de experienţă, aplicarea noilor cunoştiinţe şi tehnologiilor moderne.
Despre factorii care determină creşterea economică vom detalia în partea
destinată macroeconomiei.
IDEII ÎN REZUMAT

1. Problema generală a economiei este raritatea, adică insuficienţa resurselor în

raport cu nevoile.
2. Principalele caracteristici ale nevoilor umane sunt:
- caracterul nelimitat şi dinamic
- capacitatea limitată
- caracterul regenerabil
- concurenţa
3. Resursele economice sunt formate din totalitatea resurselor naturale, umane şi
create de oameni ce pot fi sau sunt efectiv utilizate în producţia de bunuri şi servicii.
4. Resursele se pot clasifica în materiale, umane şi informaţionale. Resursele
materiale cuprind resursele naturale şi capitalul, iar reusursele umane sunt formate
din muncă şi abilitatea întreprinzătorului. Resursele informaţionale sunt rezultatul
activităţii de cercetare ştiinţifică.
5. Raritatea resurselor implică necesitatea utilizării lor eficiente şi ridică patru mari
probleme economiei: ce, cum, cât şi pentru cine să producă?
6. Costul de oportunitate reprezintă cea mai bună alternativă de alocare a resurselor
sacrificată în favoarea alternativei alese.
7. Frontiera posibilităţilor de producţie evidenţiază ansamblul combinaţiilor de
bunuri economice ce pot fi realizate în condiţiile utilizării complete şi cu maximum
de eficienţă a resurselor disponibile.
8. Legea creşterii costurilor relative sau a creşterii costului oportun exprimă faptul
că, pe măsură ce se produce tot mai mult dintr-un bun în defavoarea altuia, costul
oportun creşte.
9. Creşterea costului oportun se datorează specializării resurselor şi acţiunii legii
randamentelor factoriale descrescătoare.
10. Creşterea economică permite, pe termen lung, deplasarea frontierei posibilităţilor
de producţie spre dreapta.

După, Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009