Alexandru ISVORANU

COMENTARIU
LA CARTEA RUT

Editura UNIVERSITARIA Craiova

2001
COMENTARIU LA CARTEA RUT
 D escrierea CIP a Bibliotecii Naţionale

ISV O R A N U , A LEX A N D RU
Comentariu la cartea Rut

Isvoranu Alexandru - Craiova: Universitaria, 2001

268 pagini; format - 14,8/21 cm

Tipografia: REDUTA COM

Tel: 051-144289
Bibliogr. ISBN 973-8042-10-1
222.32
 Preot dr. Alexandru ISVORANU

COMENTARIU LA CARTEA RUT

Carte tipărită cu binecuvântarea

I.P.S. Dr. TEOFAN SAVU
Mitropolitul Olteniei

E d itu ra U N IV E R S IT A R IA
C R A IO V A , 2001
 Coperta 1: Grota 4 Q U M RAN în care au fost
descoperite fragm ente din cartea R ut; Reproducere după
N .A .Beecham Qumran. Guide M ustre, Souvrir, Israel.

Coperta 4: Sanda din secolul al XVIII-lea folosită

în ceremonia dreptului de răscumpărare şi a căsătoriei de
levirat (Rut 4,7)/ M uzeul din Israel /. Reproducere după
Shalom M. Paul, G.W ., B.S., E.S., Illustrated Dictionary
Concordance o f the Bible, Jerusalem, 1986, p. 621.

ISBN 973-8042-10-1
 CUVÂNT INTRODUCTIV

U na dintre cărţile can o n ice ale V ech iu lu i

T estam en t, care nu a m ai fost a b o rd ată în m od sp ecial, şi
cu un ap arat critic bo g at. în te o lo g ia ro m ân c sc ă este şi
scriere a can o n ică Rut.
în lu crarea de faţă, ab o rd area în cep e cu d atele
g en era le privind cara c te riz a re a şi d en u m irea acestei
scrieri vechi testam en tare al cărei perso n aj p rin cip al.
R ut, este m en ţio n at în g en e a lo g ia M ân tu ito ru lu i H risto s
(M atei 1, 5). A cest perso n aj b iblic p o artă un n u m e sem it
sem n ificativ pe care sp ecialiştii l-au tâlcu it d iferit în ceea
ce p riv eşte o rig in ea sa m o ab ită.
P entru co m en tariu l te x tu lu i biblic, au to ru l a utilizat
atât lucrări p atristice, cât şi de sp ecialitate în lim b a
ro m â n ă şi în alte lim bi străin e. O îm p ărţire ju d ic io a s ă a
te x tu lu i scrip tu ristic o cu p ă un spaţiu im p o rtan t în p artea
de în cep u t, bogat în afirm aţii u tile citito rulu i in teresat de
cu n o a şte re a istoriei b ib lice din p erio ad a Ju d ecăto rilo r. în
ceea ce p riv eşte p ro b lem a au to ru lu i b iblic, s u n t/în şira te
d iferite opinii cum ar fi aceea că ag h io g rafljJ^ar fi o
p erso an ă din B etleem a cu intenţii b u n e ’' şi care a trăit pe
v re m e a regelui D avid (sec. X î.H r.), ad ică ju d e c ă to ru l-
pro fet S am uel. A lţi teologi ap reciază că autorul sfân t a
red ac tat cartea R ut în p erio a d a p o st-ex ilică, ad ică rdupă
edictul de elib erare al ev reilo r, p ro m u lg at de reg ele
C irus al p erşilor, în anul 538 î.H r.

5
 A u to ru l cărţii R ut a u rm ărit la re d ac tarea scrierii
sale un scop care co n stă atât în a rătarea p ro n iei divine,
cât şi în ch e m a re a n e am u rilo r la m ân tu ire. Intr-o v iziu n e
m ai nouă, se su sţin e că scopul în treg ii istorisiri ar fi
acela de a p re z e n ta pe “ R u t ca pe un m odel de
d ev o tam en t şi un m o d el al ideii de leg ătu ră fam ilială” .
Cititorul acestui interesant comentariu va observa că
partea introductivă formează chiar primul capitol în care autorul
remarcă locul scrierii sfinte în canonul biblic şi problema
textului, integrităţii şi istoricităţii lui.
Urmărind învăţătura ortodoxă, autorul lucrării de faţă
apără atât integritatea cărţii Rut, cât şi realitatea istorică a
descrierilor din această scriere canonică vechitestamentară.
Precizarea că numele biblice au înţeles simbolic şi exprim ă o
realitate subliniază poziţia autorului cu privire la susţinerea
realităţii istorice consem nate de aghiograf în scrierea sa.
Capitolul II este comentariul propriu-zis la o traducere
după textul ebraic. Făcând o paralelă între textul ebraic şi cel
românesc se poate constata izbânda traducătorului în
obţinerea unei reuşite variante de traducere în limba română,
care este conform ă cu originalul. Deosebirile de formă şi nu
de fond faţă de textul oficial al B isericii,sunt fireşti, ţinând
seama de specificul limbii ebraice în care a fost redactată
cartea Rut.
Cele patru capitole ale cărţii Rut sunt traduse în limba
română într-o formă clară şi adecvată
Comentariul cărţii este eşalonat pe şase titluri. Astfel în
primul titlu intitulat “De la Betleemul lui Iuda în Şesul
M oabiţilor”, autorul se referă la timpul în care a trăit Rut,
ceea ce pune în lum ină caracterul istoric al celor consemnate
de aghiograf în această scriere canonică. Cadrul istoric al
evenim entelor descrise în cartea Rut este perioada
Judecătorilor, când într-adevăr, din cauza unei foamete ce s-a

6
 abătut peste ţinutul lui Iuda, o familie de evrei s-a aşezat în
părţile M oabului, ţară situat geografic în partea estică a
Canaanului. Familia lui Elimelec a plecat din Betleemul
Iudeii şi a ajuns în ţara M oab, cunoscută israeliţilor în
perioada Vechiului Testament. în acest ţinut, îşi va alia
obştescul sfârşit Elimelec şi cei doi fii ai săi, rămânând în
viaţă doar Naomi, care s-a hotărât să se repatrieze şi să se
despartă de nurorile sale, Orpa şi Rut. Alături de Naomi a
rămas numai Rut. care o va însoţi la Betleem, cuvintele sale
adresate soacrei “poporul tău va fi şi poporul meu",
convingând-o că ea, ca noră, îi este cu adevărat ataşată.
In continuare. Comentariul este însoţit de foarte multe
şi interesante informaţii de ordin istoric, geografic şi cu
privire la persoana lui Rut şi Boaz cu care aceasta se va
căsători. Din această căsătorie se va naşte Oved, bunicul
regelui David, din familia căruia, "la plinirea vremii" se va
naşte M ântuitorul Hristos.
In general, comentariul este bine structurat pe
problem ele desprinse din textul cărţii Rut, apreciat de autor
ca o “capodoperă biblică” . Această apreciere o întâlnim de
fapt în ultimul subcapitol al comenatriului în care se
subliniază totodată valoarea teologică, şi care ţine locul
concluziilor care decurg în mod firesc în urma unor cercetări
m inuţioase pe marginea textului scripturistic.
Pentru creştini. Rut moabiteanca rămâne în istoria
mântuirii lumii un personaj biblic important şi cu un profil
religios-moral evident. A ceastă strălucită persoană
moabiteancă reprezintă peste veacuri o figură feministă
reprezentativă sau, cum o apreciază un mare teolog al
tim purilor noastre P.C. Pr. Prof. Dr. Nicolae Neaga, “un
florilegiu de inim ă... prin care s-a anticipat ideea că toate
neam urile vor fi părtaşe harului divin şi vor cunoaşte taina
întrupării lui Iisus, fiul lui David". P.C. Sa, în urmă cu 20 de

7
ani. ne îndem na la un studiu asupra cărţii Rut, dorinţă care i
s-a îm plinit prin această lucrare.
Concluziile autorului pun în evidenţă atât valoarea
teologică a cărţii, cât şi actualitatea mesajului său pentru
familia cinstită şi ocrotită de Dumnezeu.
Un astfel de com entariu bazat pe textele originale <şi
care ţine seama de traducerile româneşti ale Sfintei Scripturi
lărgeşte orizontul de cercetare biblică şi în acelaşi timp
îm bogăţeşte literatura teologică de specialitate. Atât
specialistul cât şi credinciosul obişnuit vor cunoaşte multe
informaţii pe m arginea textului din cartea Rut al cărui
personaj principal este o femeie m oabiteană deosebită, care s-
a înrudit cu o evreică şi pe care n-a mai vrut să o părăsească
şi a însoţit-o la întoarcerea ei în patria sa.

Pr. Prof. Dr. EM ILIAN CORNIŢESCUL

Facultatea de Teologie O rtodoxă - Bucureşti
ACTUALITATEA UNEI CAPODOPERE BIBLICE
DE ACUM TREI MILENII

C artea R ut face parte din a treia grupă de scrieri ale

Bibliei ebraice (Chetuvim) şi totodată şi dintr-o grupă mai
specială num ită “m eghilot” , adică “ Sulurile”, care sunt scrieri
scurte, rânduite a se citi, în întregim e, la una sau alta dintre
sărbătorile iudaice. Spre edificare, menţionăm că din această
grupă mai fac parte: “Cântarea Cântărilor”, care se citeşte la
Paşti, “Estir”, care se citeşte la sărbătoarea Purim sau a
Sorţilor, “Plângerile lui Ierem ia”, care se citeşte la
sărbătoarea din 9 Av, când se com em orează dărâm area
tem plului de către babilonieni, în 586 î.d.Hr. şi de către
rom ani, în 70 d.Hr. Cartea R ut se citeşte la Cincizecime,
Când, pe lângă prăsnuirea dării Legii pe muntele Sinai, se
m archează şi încheierea secerişului. A fost rânduită într-o
astfel de zi, întrucât eroina principală, moabiteanca Rut, se
îndeletnicea cu strânsul spicelor de pe urm a secerătorilor care
efectuau această im portantă lucrare pe holdele celor bogaţi.
Cuprinsul cărţii este o naraţiune sim plă despre destinul
unei fam ilii iudaice din Betleem ul Iudeii, care, din cauza
lipsurilor din Ţara Sfântă, recurge la m etoda atât de actuală şi
astăzi a im igrării, dar care nici în noua ţară nu reuşeşte să-şi
asigure o existenţă mai bună. Din contră, trăieşte drama
destrăm ării prin decesul capului familiei şi chiar al celor doi
fii, singura supravieţuitoare fiind Noemi, care interpretează
nenorocirea abătută asupra familiei ei ca o pedeapsă de la
D um nezeu pentru că şi-a părăsit ţara.
în această familei a intrat, prin căsătorie, o păgână,
m oabiteanca Rut, care de fapt devine eroina principală a
9
 cărţii, dar şi o personalitate consem nată nominal în derularea
evenim entului mesianic.
în literatura teologică rom ânească de specialitate, cu
excepţia câtorva studii, nu avem o lucrare mai extinsă asupra
acestei scrieri biblice. în schimb, la alte popoare creştine şi
necreştine (evrei) putem vorbi de o întreagă bibliotecă ce
abordează tem atica acestei cărţi şi îi subliniază mesajul. Pr.
A lexandru Isvoranu citează peste 200 de cărţi de introducere,
exegeză şi critică, care stau în legătură cu această scriere
vechitestamentară. Este vorba desigur şi de comentarii
patristice cum sunt cele datorate lui Ipolit, Origen şi Teodoret
de Cyr, dar şi de studii şi com entarii din Evul Mediu şi
contemporaneitate. Obişnuit, observaţiile cu privire la lista
bibliografică se fac la sfârşitul prezentării unei cărţi, noi însă
am început cu acest aspect spre a sublinia nevoia unei astfel
de lucrări şi în limba română şi de a aprecia strădania
autorului, pr. A lexandru Isvoranu de a fi com pletat un gol.
Această lucrare este structurată pe două mari capitole,
fiecare dintre acestea fiind apoi împărţite în mai multe
subcapitole.
Capitolul I acoperă în chip firesc şi necesar problemele
introductive la cartea Rut.
Reţinem aprecierea cu privire la vechim ea istorisirii
cuprinsă în carte: aproxim ativ 3000 de ani.
Cât priveşte problem a autorului, ca şi în cazul altor
scrieri biblice, şi aici părerile sunt împărţite, situaţie
determ inată de faptul că în carte nu ni se dă nici un indiciu în
această privinţă. Totuşi, câteva supoziţii se pot face. Astfel,
autorul trebuie să fi fost originar din Betleem, pentru că
descrie cu lux de amănunte această cetate. El a fost cu
siguranţă şi un bun cunoscător al istoriei poporului evreu,
lucru care se poate constata din genealogiile din finalul cărţii.
Talmudul avansează ideea că autorul a fost profetul şi
judecătorul Samuel. Aceeaşi opinie o împărtăşesc şi unii vestiţi
10
 bărbaţi ai antichităţii creştine, precum Isidor de Sevilla, Fericitul
Augustin şi Teodoret de Cyr şi, după ei, mulţi critici şi
comentatori din Evul Mediu şi contemporaneitate.
Criticii raţionalişti şi majoritatea com entatorilor
protestanţi îl socotesc pe autorul cărţii un anonim.
Adepte ale mişcării feministe stăruie asupra ideii că în
persoana autorului nu trebuie să vedem neapărat un bărbat, ci
mai degrabă o femeie. Dar nici în acest caz nu se precizează
numele autoarei.
Punctul de vedere îm părtăşit de autorul acestei lucrări
este că totuşi balanţa opiniilor înclină mai mult spre Samuel,
fără însă ca acest lucru să constituie o certitudine.
Referitor la timpul scrierii cărţii, părerile sunt împărţite şi
aici. Faptul că în finalul istorisirii se face referire la regele David,
este cert că scrierea căiţii trebuie să fi avut loc în timpul sau după
domnia acestui rege. Evident că sunt şi opinii care coboară data
scrierii cărţii până în exilul babilonian, respectiv în vremea lui
i 'zdra şi Neemia. Numai că o astfel de datare vine în contradicţie
cu situaţia de după exil şi, în special, cu realităţile din timpul lui
Ezdra şi Neemia, când căsătoria cu femei păgâne era interzisă cu
stricteţe evreilor.
Autorul lucrării de faţă agreează ideea scrierii cărţii în
perioada anteexilică şi mai precis în jurul anului 1000 î.d.Hr.
Un aspect esenţial al acestei părţi introductive îl
constituie definirea scopului acestei cărţi, pentru că în
legătură cu acest lucru se elucidează şi motivaţia prezenţei
acestei scurte scrieri în canonul biblic.
Şi asupra acestei probleme, părerile sunt foarte
îm părţite, după cum ne asigură autorul. Predom inantă este
opinia potrivit căreia prin scrierea acestei cărţi s-ar fi urmărit
fixarea genealogiei lui David, iar, în al doilea rând, de a se
com bate ideea greşită că numai evreii au garantată şansa
mântuirii, în virtutea genealogiei lor după trup din Avraam.
Prin introducerea unei păgâne în spiţa neamului Iui Mesia.
care se va naşte din seminţia lui David, se avansează pregnant
ideea m ântuirii universale.
Partea a doua a lucrării, respectiv capitolul al II-lea,
după îm părţirea autorului, o reprezintă com entariul cărţiidupă
o traducere proprie. Pr. Alexandru Isvoranu ne asigură dintru
început că a făcut traducerea după textul masoretic şi că nu au
existat dificultăţi, limba cărţii fiind cursivă. Oricum, autorul
s-a folosit de un vast aparat critic, reprezentat de dicţionare şi
gramatici, care apar în lista bibliografică din finalul cărţii.
Autorul ne mai încredinţează şi de faptul că, pentru redarea
sensului cât mai apropiat de textul autograf, s-a folosit şi de
Septuaginta şi Vulgata, precum şi de unele traduceri moderne
în diferite limbi, şi, bineînţeles, de traducerile româneşti,
precum Biblia de la Bucureşti (1688), cea de la Buzău
(1854), a m itropolitului Andrei Şaguna (1858) şi cea sinodală
din 1914.
Urmărind traducerea făcută de autor am putut constata
seriozitatea muncii pe care a facut-o.
Ca o rem arcă personală, doresc să arăt că am parcurs în
anul universitar 1998-1999, cu studenţii de la studii
aprofundate, traducerea prim elor două capitole ale cărţii Rut,
ceea ce îmi perm ite a aprecia şi mai m ult corectitudinea
muncii de traducere pe care a facut-o pr. Alexandru Isvoranu.
Din curiozitate, am comparat traducerea sa cu a Bibliei din
1988, putând astfel constata o mai mare fidelitate a acestei
traduceri în raport cu textul original, decât se întâm plă a
exista între traducerea din 1988 şi textul masoretic.
De asemenea, tot din curiozitate, am dorit să cunosc felul
în care autorul lucrării a reuşit să dea sens unor sintagme
ebraice mai dificile, cum este spre exemplu cea din cap. 4, 1:
pe care traducerea din 1988 pur şi simplu a omis-o.
autorul a recurs la traducerea expresiei cu “cutare”, spre a-1
menţiona pe bărbatul aidă mai apropiată a Noeminei, pe care

12
 Booz l-a interpelat în legătură eu disponibilitatea sa de a se
căsători cu Rut. într-adevăr, unul dintre sensurile sintagmei
menţionate este şi acela de “cutare”, dar mai înseamnă şi un
oarecare sau cineva. Desigur că topica limbii române i-ar fi
permis autorului să utilizeze în locul acelei expresii şi forma
“acelei rude”, dar prin folosirea cuvântului “cutare”, autorul s-a
arătat mai fidel textului original.
Comentariul cărţii este desigur partea cea mai
sem nificativă a lucrării, unde autorul are prilejul de a
sintetiza idei şi consideraţii teologice valoroase, care definesc
rolul şi locul cu adevărat im portant al scrierii în ansamblul
canonului biblic vechitestamentar.
încă o dată, autorul lucrării subliniază că naraţiunea cărţii
nu este o ficţiune literară, ci redarea unui fapt istoric cu o
implicaţie directă şi imediată în istoria mântuirii, pornind de la
această idee, autorul conturează în detaliu şi cu o largă cuprindere
întreaga epocă a judecătorilor, cu scăderile şi faptele pozitive
demne de luat în seamă. Dar lasă să se înţeleagă că scopul
principal al cărţii Rut n-a fost să pună în lumină o anumită
perioadă istorică din viaţa poporului evreu, ci mai ales că anunţa
apropierea erei mesianice, prin apariţia în istorie a lui David,
strămoşul direct şi chiar simbolul Izbăvitorului făgăduit. Ar fi
nesemnificativ apoi să acceptăm că doar drama unei familii de
evrei l-a impresionat pe autorul biblic şi l-a determinat să o
transpună în scris. Familia despre care el vorbeşte trebuie socotită
acel ferment prin care va creşte toată frământătura, adică se va
contura mai clar rolul hărăzit lui Israel, de pregătitor al mântuirii.
Viziunea autorului biblic al cărţii precede viziunea profeţilor care
vor trece şi ei dincolo de cercul îngust al înţelegerii de către foarte
mulţi israeliţi, cum că mântuirea le-ar fi hărăzită numai lor, în
calitate de urmaşi după trup ai lui Avraam. Şi autorul cărţii Rut şi
profeţii vor veni cu acest corectiv: mântuirea este hărăzită pentru
toate neamurile pământului. Moabiteanca Rut. înainte de magi,
vine să-l întâmpine pe Mesia. Cuvintele pe care le adresează
13
 soacrei sale, prin care îi cere îngăduinţa de a rămâne cu ea şi de a-
L accepta pe Dumnezeul ei ca pe propiul Dumnezeu, pune în
evidenţă acea întoarcere a neamurilor spre credinţa adevărată,
prin părăsirea idolatriei şi îmbrăţişarea monoteismului.
Autorul acestei lucrări valorifică desigur şi mesajul
moral al naraţiunii cărţii Rut, prin evidenţierea unor trăsături
de caracter precum fidelitatea, devotam entul, iubirea,
toleranţa şi respectul care trebuie să predom ine între generaţii
şi între membrii familiei şi chiar între rase şi popoare.
Absenţa unui capitol aparte dedicat teologiei cărţii este doar
aparentă, deoarece în ceea ce se vrea a fi sinteza finală a lucrării,
avem de fapt o bine echilibrată sinteză teologică. Acestei părţi, de
altfel, pr. Alexandai Isvoranu i-a şi dat un titlu sugestiv: “Mesaj
divin - răspuns uman peste veacuri”.
In acest final, autorul găseşte prilejul de a stabili o
legătură intrinsecă între Revelaţia Vechiului Testament şi
concretizările acesteia în Noul Testam ent, între prevestirile
profeţilor şi relatările evangheliştilor. Aici găsim evidenţiate
încă o dată, pe scurt, idei presărate pe tot parcursul lucrării şi.
în special, în partea de comentariu, precum fidelitatea şi
bunătatea lui Dumnezeu şi răscum părarea tuturor prin
trimiterea lui M esia, care îi va recapitula pe toţi întru Sine şi
le va oferi în dar mântuirea.
Dacă în Pentateuh predomină prezenţa elementului
masculin în pregătirea mântuirii, prin cartea Rut, ne
încredinţează autorul, se asociază la acestă pregătire în chip
decisiv, şi factorul feminin ceea ce ne apropie şi mmai mult
de înţelegerea locului şi rostului Sfintei Fecioare M aria în
derularea evenim entelor ultime din înfăţişarea planului vaşnic
al lui Dumnezeu de a mântui obiectiv pe toţi.

Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan

Facultatea de Teologie - Sibiu
 CAPITOLUL I

SCU R TĂ PR EZEN TA R E A CĂRŢII

ELEM EN TE DE ISAG OGH IE

1.1. GENERALITĂŢI

în lucrarea de faţă vom acorda o atenţie deosebită

cercetării cărţii Rut, care, aparent o naraţiune simplă de acum
trei mii de ani, este atât evocarea unui m om ent deosebit din
istoria poporului ales, cât şi o răscruce în istoria mântuirii
neam ului omenesc.
Toate cărţile Sfintei Scripturi cuprind cuvântul lui
D um nezeu descoperit oam enilor, revelaţia divină fiind
percepută m ai clar sau mai puţin clar, după puterea de
exprim are a scriitorului inspirat, care a aşezat în tiparele
cuvintelor om eneşti adevărurile făcute cunoscute lui de
D um nezeu. Dintre toate cărţile care alcătuiesc canonul biblic,
adică cele care au fost păstrate în rândul celor ce constituie un
îndreptar pentru oam eni în calea lor spre desăvârşire, în
urcuşul lor spre D um nezeu, în osteneala lor în vederea
câştigării m ântuirii, cartea R ut este scrierea în care inspiraţia
divină se întrevede fară prea m ultă greutate. Lectura ei
sensibilează sufletul cititorului şi îl face să vibreze după
divin, îl transform ă într-un vas ales, în care se revarsă harul
dum nezeiesc şi îl face să sim tă căldura şi dragostea
Creatorului şi Proniatorului, întâlnindu-se cu El în realitatea
unor întâm plări simple, dar pline de rosturi tainice ale
sinergiei divino-umane.

15
 Cartea Rut, deşi are doar patru capitolele şi 85 de
versete, fiind aşadar una dintre cele mai scurte cărţi ale
Bibliei, a ferm ecat totdeauna pe cititorii ei. “Graţia şi
sim plitatea expunerii, nobleţea şi înălţim ea sentimentelor,
absenţa dificultăţilor exegetice serioase îi asigură un statut
privilegiat printre cărţile asupra cărora se revine cu plăcere”. 1
Acţiunea este delim itată limpede în cadrul geografic şi
istoric al Ţării Sfinte, astfel încât “m inunata istorie a unei
femei frumoase urmeaază unei linişti ce se aşterne după
furtună, scenelor tulburătoare din vrem ea Judecătorilor,
constituind o fermecătoare imagine a vieţii de familie într-o
vreme când în ţară dom nea anarhia şi războiul”.2
Dincolo de istorisirea unor întâmplări oarecum
obişnuite, de preocuparea pentru unele problem e ale unei
familii, folosind imagini, simboluri şi mijloace de descriere
găsite şi în alte cărţi ale Bibliei, cartea Rut devine o
paradigm ă a mâinii lui Dumnezeu care orientează viaţa
om ului,3 cu toate că Dumnezeu nu apare direct. El este acolo
în spatele scenelor în aceeaşi m ăsură în care El este prezent în
succesiunea naraţiunii. Dumnezeu lucrează prin oameni şi
pentru oameni, căci “Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice
neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El “
(Faptele A postolilor 10, 34-35).

Paul P. JO U O N , Ruth: C o m m e n ta ire p h ilo lo g iq u e et

e x e g e tiq u e . Ed. C o li S u b sid ia b ib lica 9 , R o m e, B ib lic a l Institut, 1 9 8 6 , p.
IX.
2 H en ry H. H A L L E Y , Rut, străb u n ica lui D avid . în cep u tu l
fa m ilie i m e sia n ic e , în "M anual b ib lic - un c o m en ta r iu b ib lic a b rev ia t” ,
trad, din lb. e n g le z ă de D oru M otz, Editura " D o o r o f H ope", O radea,
1 99 5 , p. 175.
L eonard L. T H O M P S O N , T h e B o o k o f Ruth. In trod u cin g
B ib lic a l Literature. A M ore F antastic C ou ntry, E n g le w o o d C liffs, N e w
Jersey, 197 8 , p. 130.

16
 Cartea captează prin com plicaţiile intrigilor, prin
suspans şi printr-un deznodăm ânt fericit4, fiind o "povestire
adevărată, frumos relatată prin care adânca credinţă şi
pătrundere spirituală ale scriitorului necunoscut sunt
revelate” .'
în general, scrierile Vechiului Testament înfăţişează
aspecte din istoria mântuirii neamului omenesc, dintr-o
vreriie în care omul se afla sub umbra păcatului şi a morţii,
când el tânjea după desfătarea paradisului pierdut, iar paşii
săi erau povăţuiţi de D um nezeu să caute cărările ce duc către
El, nutrind nădejdea unei ridicări în mult aşteptatele vremuri
mesianice.
Cu toate acestea, în cartea Rut nu găsim nici pic de
răutate sau fapte lipsite de dem nitate, scrierea nu se separă de
restul Bibliei, “ci ea se încadrează, prin începutul şi sfârşitul
său, în întreaga istorisire biblică” . 6
Pe vrem ea Judecătorilor (Rut 1, 1), epocă încadrată
aproxim ativ între anii 1380-1050 î.d.Hr, o familie din
Betleem, Elimelec cu soţia sa N aom i7, îm preună cu cei doi fii
ai lor M ahlon şi Chilion, din cauza unei foamete, em igrează
în părţile M oabului, la răsărit de M area Moartă. Vremea în
care se petrece acest lucru corespunde cu “o perioadă foarte
frăm ântată a istoriei lui Israel, marcată de instabilitate şi
decadenţă religioasă şi m orală” . Odată ajunsă în ţinutul

4 A lic e L A F F E Y , R uth. T h e N e w Jerom e B ib lica ] C o m m en ta ry ,

L ondra, 1 9 9 0 , p. 5 53.
5 J o y c e J. B A L D W IN , Ruth. K om m en tar zur B ib e l, Z ürich,
19 9 2 . p. 3 3 1 .
6 Ib id em , p. 3 3 4 .
7 în m ajoritatea traducerilor rom ân eşti, n u m ele e ste redat prin
N o e m in a , ca urm are a fo lo sir ii pentru traducere a varian tei g r ec eşti
S ep tu a g in ta .
8 D IC Ţ IO N A R B IB L IC , v o i. 3. trad. din Ib. fr. D e C on stan tin
M O IS A , Editura S tep h an u s, B u cu reşti. 1998. p. 2 1 6 .

17
 M oabului, familia trăieşte o vreme fâră griji. Cei doi fii se
căsătoresc cu două moabitence: O rpa9 şi Rut. După
aproxim ativ 10 ani, moare Elimelec şi la scurtă vreme şi cei
doi Iii, astfel că Naom i a rămas doar cu cele două nurori,
într-o ţară străină. Aflând că la Betleem foam etea s-a sfârşit,
s-a hotărât să se întoarcă, sfătuind cu acest prilej pe cele două
nurori să rămână în ţara lor, la casele părinţilor lor. deoarece
în Canaan vor avea puţine şanse de a-şi reface familia.
Orpa o ascultă, dar Rut se ataşează de ea şi refuză să se
despartă zicând: "‘N u mă sili, te rog, să te părăsesc şi să mă
îndepărtez de la tine; căci unde vei merge tu. voi merge şi eu
şi acolo unde vei locui tu, voi locui şi eu, poporul tău va fi
poporul meu şi Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu. Unde
vei muri tu, voi muri şi eu şi acolo voi fi îngropată, orice îmi
va face mie Domnul şi orice îmi va adăuga, căci numai
moartea mă va despărţi de tine” (Rut 1, 16-17).
Naomi îm preună cu nora sa Rut au ajuns în Betleem pe
la începutul secerişului. Condiţiile de trai erau grele. Ca să
facă faţă trebuinţelor, Rut a mers pe câmp să strângă spice în
urma secerătorilor. Ea se dovedeşte harnică, modestă şi
plăcută la înfăţişare, câştigând bunăvoinţa secerătorilor şi a
proprietarului ogorului în care aduna spice. Acesta era Boaz
l0. o rudă apropiată, un om bogat şi de vază, care, potrivit
legislaţiei mozaice, avea drept de răscum părare asupra sa,
alături de o altă rudă care a renunţat la acest drept. La
insistenţele soacrei sale. Rut se căsătoreşte cu Boaz, nu
înainte însă de a respecta un obicei mai vechi cu o procedură
în faţa bătrânilor cetăţii, un fel de instanţă judecătorească.
Din căsătoria ei cu Boaz s-a născut Oved, care a avut fiu pe

" O rtografia n u m elu i, având ca text S ep tu a g in ta , va fi In

varian tele rom ân eşti, O rfa. N o i ani ortografiat cu O rpa.
10 E d iţiile rom ân eşti, având c a punct de p leca re textu l g r e c e s c ,
redau n u m ele prin B o o z .

18
leşai (lesei), tatăl psalm istului şi îm păratului David. Cinstea
şi devotam entul lui Rut sunt pe deplin răsplătite. 11 Rut, o
m oabiteancă, este în spiţa neam ului din care se va naşte
Mesia, iar N aom i e m ângâiată în durerea ei pentru răbdare.
D incolo de rândurile acestei istorisiri se întrezăresc
nerostite adevăruri divine, iar cunoaşterea acestora, prin
stăruinţă asupra textului, prin com entariul şi exegeză s-a făcut
de m ult sim ţită şi în rândul credincioşilor români, dornici să
înţeleagă m ai bine ceea ce Dum nezeu a făcut cunoscut
oam enilor la o vrem e anume rânduită şi a lucrat în loc şi timp
cu persoane alese să reprezinte peste vreme tipuri ale unor
vremuri care vor veni.

1.2. N UM ELE CĂRŢII RUT

D intre cele 39 de cărţi canonice al Vechiului Testam ent

doar două poartă num e de femei: Rut şi Estera, nume care în
cărţile respective sunt la rândul lor ale unor eroine în jurul
cărora se ţese istorisirea faptelor şi care joacă un rol deosebit
în derularea evenim entelor relatate. Rut era m oabită din
părţile de răsărit ale M ării M oarte, pe când Estera era evreică.

11 Pr. P rof. D r. N ic o la e N E A G A , P erson alităţi fe m in in e în e p o c a

V e c h iu lu i T e sta m e n t. în “ M itr o p o lia A r d e a lu lu i” , nr. 9 -1 0 , 1 9 5 9 , p . 6 6 9 ;
Id em , F e m e i c e le b r e în S fân ta Scriptură. în “ în v ie r e a ”, F o a ie r e lig io a s ă
ed itată d e A r h ie p is c o p ia T im işo a r e i, an V III, 1 9 9 6 , nr. 4 ( 1 4 2 ) , p. 3; Pr.
T e o d o r B U R C U Ş , C artea Rut. în “M itr o p o lia A r d e a lu lu i”, nr. 1-3, 1 9 7 4 ,
p. 7 8 -8 0 ; Pr. P rof. V la d im ir P R E L IP C E A N , Pr. P rof. D r. N ic o la e
N E A G A , Pr. P rof. D r. G h e o rg h e B A R N A , Pr. Prof. M ir ce a C H IA L D A ,
S tu d iu l V e c h iu lu i T e sta m en t. P en tru In stitu tele T e o lo g ic e , ed . a Il-a , E dit.
In stitu tu lu i B ib lic şi d e M isiu n e al B is e r ic i O rto d o x e R o m â n e, B u c u r e şti,
1 9 8 5 , p . 1 7 5 -1 7 8 .

19
 Cartea Rut laudă într-un stil ales "loialitatea exem plară
a unei moabite care devine străbunica regelui David, fapt care
o face respectată chiar de către evreii vremii sale”. 12
Numele Rut apare de 14 ori în carte: cap. 1 :4 , 14. 15.
16. 22. cap. 2: 2. 8. 18. 19. 21; cap. 3: 5; cap. 4 . 5. 10, 13. în
restul cărţilor Sfintei Scripturi mai aflăm numele lui Rut în
genealogia redată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (1.
5). Din textul cărţii constatăm că Rut este de origine
m oabită13, lucru ilustrat de explicaţia care însoţeşte numele şi
anume: “Rut m oabiteanca” (1, 22; 2: 2, 21; 4, 5. 10). dar şi de
naraţiunea propriu-zisă a textului, fiind vorba de Şesul
M oabiţilor (1: 1. 2, 6. 22; 3, 3). ţara M oabiţilor (2. 6), ca
localizare geografică, atunci când este menţionat locul de
naştere al lui Rut.
Rut este. aşadar, o tânără din neamul moabiţilor. iară să
cunoaştem alte amănunte despre familia sa sau despre
condiţia sa socială, aceasta având în vedere datele
inform ative pe care le avem din textul cărţii, dar şi din textul
scrierilor vechitestamentare. Cu toate acestea. Rut este
considerată de tnidraşele rabinice drept prinţesă, presupusă a
11 chiar fiica lui Eglon, regele M oabului, nepotul lui Balak,
ceea ce ar explica desem narea ei ca origine a monarhiei
davidice,14 după unele opinii.
Preocupări etimologice pentru a explica numele Rut au
existat din vechime. Ca urmare a acestui fapt, unii

12 A n dre LACOQUE, S u b v e r s iv e s ou un p en tateu q u e

fe m in e s. Paris. 199 2 , p. I0Ü.
'' “ D e n u m ir e a cărţii Rut v in e d e ia Rut m oa b itea n ca . a cărei
istorie o d e sc r ie ” , D am ian D 1K U , P o 6 t , E toayw yri o tr |v r ic d a ta Aia0r|Kr],
T e sa lo n ic , 198 5 . p. 67; F. W. B U S H . Rut. D a s A lte T esta m en t, B a se l.
199 0 , p. 7 1 8 .
1,1 M id raş R U T R A B B A , S ota 4 7 b şi San hedrin 105 b, citai de
D avid B A N O N . Rut ou la bon te, M o n tp e llie r, 1 9 8 9 , p. 19.

20
com entatori l-au considerat a fi cu un sens de nepătruns15 sau
“inexplicabil” 16. încercarea de a explica ştiinţific num ele
personajului Rut a fost însă o preocupare continuă cu toate
că, de m ulte ori, rezultatele au fost controversate.
Cea mai veche şi cea mai răspândită ipoteză este aceea
după care num ele Rut n-ii [Ruth] ar putea fi o contragere a
apeletivului ebraic m in [R e’uth] şi aceasta ar trebui să
însem ne “prietenă, tovărăşe” .17 Părerea aceasta a fost însuşită
deja de vechea traducere PEŞITO , adică traducerea siriană a
V echiului Testament.
Sem nificaţia num elui R ut a făcut obiectul unor
cercetări mai atente din partea teologului germ an Hans
BRU PPA CH ER, care îşi concretizează aceste preocupări într-
un studiu bine docum entat18, unde analizează mai multe
opinii şi acceptă pentru fiecare opinie în parte argumentele
form ulate, aducând în acelaşi tim p şi contraargum ente atât
personale, cât şi dintre cele deja exprimate. D in analiza
acestuia reţinem urm ătoarele ipoteze:
1). Prim a ipoteză, deja exprim ată mai sus, pleacă de la
susţinerea că num ele “R ut” ar deriva de la n-lin [R e’uth]
“prietenă, prietenie”, care, deşi a fost acceptată de m ulţi

15 M artin N O T H , D ie isr a e litisc h e n P erson n am er im R a h m en der

g e m e in s e m itis c h e n N a m e n g e b u n g . (N u m e le isra elite a le p e r so n a je lo r în
cadrul n u m e lo r se m itic e o b işn u ite ), Stuttgart, 1 9 2 8 , p. 153.
16 W ilh e lm R U D O L P H , P a s B u c h Ruth. D a s H o k e lie d , D ie
K la g e lie d e r , K o m m en ta r zu m A lte n T e sta m en t, X V II, 2 ed ., M o h n , 1 9 6 2 ,
p. 2 5 .
17 H a n s B R U P P A C H E R , D ie B e d e u tu n g de N a m e n s R uth.
T h e o lo g is c h e Z e itsc h r ift (T h z ), Jah gan g, B a se l, 1 9 6 6 , p. 12; Jack M.
S A S S O N , R uth. A N e w T ra n sla tio n w ith a P h ilo lo g ic a l C o m m e n ta r y and
a F o rm a list F o lk lo r ist In terp retation , B a ltim o r e and L o n d o n , 1 9 7 9 , p. 2 0 -
2 1 ; Jan d e W A A R D , E u g e n e A . N id a , M a n u e l du traducteur p ou r le L ivre
d e R ut. Stu ttgart, 1 9 9 0 , p. 114; M ario M A Ş IN I, D e libro di Rut. “L e c tio
d iv in a ” , P a d o v a , 1 9 9 4 , p. 3 1 .
18 H ans B R U P P A C H E R , o p . c it., p. 12.

21
comentatori şi filologi preocupaţi de această problemă printre
care: Lagarde, Konig, Kautzscb, Bertholet, Gesenius şi alţii,
au fost şi dintre aceia care au obiectat considerând-o
nejustificată din punct de vedere lingvistic deoarece dispariţia
consoanei 11 [ayn] ar fi o abatere de la legea fonetică
19
semitică.
2). Cuvântul propriu “Rut” a fost dedus şi din n w i
[re’ut], de data aceasta cu “alef" X, nu cu y [ayn], ca în
primul caz, rădăcina fiind în acest caz n x i [ra'a(h)] “a vedea,
a considera, a exam ina, a recunoaşte, a observa”,20 numele
însem nând “Cea care dă atenţie, Cea care ia în considerare
(cuvintele soacrei)” sau “Cea care a fost privită” de
autoritatea lui D um nezeu.21 Din punct de vedere lingvistic ar
fi posibilă dispariţia lui K [alei], aspect întâlnit des în scrierile
Vechiului Testament. Numele ar însem na “ Privirea,
înfăţişarea” . Problem a care se pune în cazul acesta este că,
dacă, din punct de vedere lingvistic, elidarea lui “a le f' se
poate accepta cu uşurinţă şi s-ar conclude varianta derivării
din această rădăcină, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre
faptul că sunt aduse unele argumente în favoarea interpretării
care se face ţinând seama de o anum ită atitudine a lui Rut faţă
de soacra ei, sau a lui Dumnezeu faţă de ea sau faţă de alte
personaje ale istorisirii, argumente care însă nu sunt
convingătoare. Se mai apelează şi la un oarecare simbolism,
iar rezultatul nu este concludent, cu toate că metoda se va mai
repeta şi în alte încercări.
3). O părere cu mai puţine argum ente de susţinere este
şi aceea după care numele “Rut” ar proveni de la presupusul

19 Ib id em , p. 12-13; W A A R D + N 1 D A , op . c it.. p. 114.

20 M . N . Ph. S A N D E R , D ic tio n n a ire H eb reu -F ran cais. Paris,
18 5 9 , p. 6 6 0 ; B e n ja m in D A V ID S O N , The A n a ly tic a l H eb rew and
C h ald en L e x ic o n , M ic h ig a n , 1994, p. 6 7 0 .
21 H. B R U P P A C H E R , op. cit., p. 13.

22
verb nrn [rathath] “a se cutremura, a trem ura de frică, a
dârdâi”, m otivată de realitatea că R ut s-a cutremurat, s-a dat
înapoi din faţa păcatelor. A spectul acesta are într-adevăr un
corespondent în realitate, dar etim ologic are puţine baze de
susţinere. A cest verb nu se întâlneşte în Vechiul Testament,
cu toate că ar exista, ca argum ent, un cuvânt înrudit la
profetul O sea 13, 1, anume nrn [retheth] “groază, spaimă,
frică” . C onform acestei teorii, R ut ar fi “Cea care se teme,
grijulia, fricoasa etc”, dar nici această teorie nu stă în picioare
77
din punct de vedere lingvistic.
4). O anum ită parte din rândul cercetătorilor arată că
derivarea num elui Rut s-ar putea face de la verbul m i
[rawah] “a bea pe săturate, a se înviora sângele lor” . Ideea
aceasta s-a născut din dorinţa de a exprim a cât mai sugestiv
una dintre atitudinile influente ce o caracterizează pe Rut, o
virtute care iese mai bine în evidenţă pe parcursul povestirii.
Ca urm are, num ele lui Rut s-ar traduce “răcorire, mângâiere,
desfătare, înviorare”24 şi aceasta pentru că ea o înviorează şi o
m ângâie pe soacra ei prin devotam entul pe care i-1 dovedeşte,
dar mai ales prin dăruirea unui descendent în neam .25 Apoi,
ea înviorează şi desfată cu dem nitate pe cel de-al doilea soţ,
aşa cum reiese din depănarea faptelor din această scriere
vechitestam entară.
A stfel, considerând diferite opinii referitoare la
etim ologia num elui Rut, am putea reţine că Rut exprim ă mai
m ulte noţiuni: prietenă, tovarăşe, privirea, grijulia,

22 Ib id em , p. 14.
23 SANDER, op. cit., p. 675.
24 H. B R U P P A C H E R , o p . cit., p. 14
25 Ib id em .

23
mângâierea, desfătarea, înviorarea, însoţitoarea26. cam arada,27
umilă, supusă, recunoscătoare "x etc.
Comentatorul grec Atanasiu Hastupi nu îm părtăşeşte
opinia după care Rut ar însem na “prietenă”, găsind-o
insuficient întem eiată29, în timp ce com entatorul german
H ertzberg este de părere că etim ologia ar trebui să rămână
neclară. Având în vedere spiritul oriental şi stilul poetic în
care se exprim ă unii autori în limba ebraică, poate că nu este
întâm plător la acest nume n n , faptul că, citit invers sună Tin
[tur] care însem nează “turturică”, după cum şi fiica lui Iov se
numeşte “porum biţă” (Iov 42, 14).30
O anum ită rezervă faţă de ipoteza general recunoscută o
are şi com entatorul francez Andre W ENIN într-o lucrare
recentă,31 adică traducea prin “prieten, apropiat” este
considerată că ar reda un sens nu tocmai clar.
Având în vedere aceste aspecte considerăm că numele
Rut înseam nă “ Prietenă”, optând pentru această opinie din
următoarele considerente:
1. Ipoteza aceasta este cea mai veche şi are
mai mulţi adepţi în rândul filologilor şi comentatorilor.

26 J o s e f S C H A R B E R T , Rut, Stuttgart, 1 9 9 4 , p. 12; B uit L.

M O N L O U B O U , Rut, D ic tio n n a ire B ib liq u e U n iv e r se l, Paris, 1984, p.
6 5 4 ; M . B E E C H IN G , Rut, D icţion ar B ib lic , Ed. C artea C reştin ă, O radea,
199 5 , p. 1138.
21 H. E G E IR A U T , Rut, D a s G ro sse B ib e lle x ik o n , B and 3,
Z urich , 198 9 , p. 1309.
:s H erbert G . M A Y , T he B o o k o f Ruth. T h e Interpreter’s O n e-
V o lu m e C o m m en ta ry on the B ib le, Londra, 197 1 , p. 150.
29 A tan asiu P. H A S T U P I, PouO. Etxaywyiri £to xr|v fla ^ m a v
A ia9r|K r|v, A ten a, 19 8 1 , p. 39.
,0 H ans W ilh elm HERTZBERG, D ie B u ch er Josu a. Ruth.
G o tin g en , 196 9 , p. 2 6 2 ; W A A R D + N 1 D A , op . c it., p. 114; A ndre W E N IN .
Le L ivre de Ruth. U n e ap p ro ch e narative, C ah ier E v a n g ile, nr. 104, Paris,
199 8 , p. 16.
A n dre W E N IN , op. c it.. p. 16.

24
 2. A ceastă părere corespunde şi din punct de
vedere lingvistic, dacă avem în vedere faptul că Rut era
m oabiteancă şi ca atare între lim ba m oabită şi lim ba ebraică
existau m ici diferenţe, ceea ce ar putea să fie şi în cazul
cuvântului Rut, aceasta ca răspuns la unele îndoieli exprim ate
privind regula fonetică semitică.
3. Toate celelalte opinii sunt m ult mai târziu
exprim ate şi au foarte puţini susţinători.
4. M ajoritatea celorlalte ipoteze au la bază
speculaţii pornite din interpretarea sim bolică sau din supoziţii
pornite din constatarea intrigii.
5. N um ele “R ut” corespunde interpretării cu care
suntem de acord chiar şi în cazul în care avem în vedere
atitudinea, devotam entul, perseverenţa şi dem nitatea de care
dă dovadă personajul. Dacă ar fi să-l interpretăm conform
conţinutului scrierii, el ar corespunde şi dacă am accepta
interpretarea sim bolică a numelor. Subliniem însă că în cazul
de faţă este vorba doar de o persoană istorică şi numele a fost
purtat de o fem eie deosebită în .perioada vechitestamentară.

1.3. CUPRINSUL SCRIERII

O istorisire scurtă, în patru episoade, fascinează pe

cititor prin sim plitate şi concizie, dar şi prin adâncul şi
bogăţia adevărului revelat, care, aşa cum este înveşm ântat,
pare la prim a vedere im perceptibil. Aşa cum sunt înşiruite,
evenim entele acoperă o perioadă de două luni, dacă facem
abstracţie de prezentarea lapidară din prim ele cinci versete
ale prim ului capitol, şi această relatare im plică patru

25
personaje majore: Rut, Naomi, Boaz şi o rudă a soţului, a lui
M ahlon, căreia nu i se dă num ele.32
în carte nu există personaje negative. Atât Rut şi
Naomi, cât şi Boaz sunt personaje pozitive, împodobite cu
virtuţi, cu tărie de caracter şi stăpâniţi de umanism. Este
adevărat că avem şi “personaje secundare: Orpa şi ruda lui
M ahlon, care refuză să facă uz de dreptul de răscumpărare,
însă nu sunt personaje negative, aceştia sunt priviţi chiar cu
simpatie, nu sunt nici dezaprobaţi şi nici blam aţi” .33
Cu toate că avem în cartea Rut un cuprins modest ca
întindere, nu putem să nu observăm cu uşurinţă mulţim ea de
informaţii prezentate concentrat, dar şi planul bine conturat.
Am putea spune chiar că derularea evenimentelor se
îm pleteşte pe un schelet nefacut de mână omenească.

Cuprinsul cărţii Rut a fost îm părţit în patru capitole,

care poartă următoarele titluri:
1. Rut şi Naomi
2. Rut adună spice în ţarina lui Boaz
3. Făgăduinţa pentru căsătorie
4. Căsătoria lui Boaz cu Rut34

’2 Jack M . S A S S O N , Ruth and N a o m i. T he E n c y c lo p e d ia o f

R e lig io n , E ditat de M ircea E liad e, v o i. 12, N e w Y ork , 1986, p. 4 9 1 .
” G o a ly a h u C O R N F E L D , Jo h a n n es B O T T E R W E C K , H. R.
M U L L E R -S C H V E F E , Rut, Di B ib e l und ihre W elt, E ine E n c y k lo p e d ie
zur H e ilig e n S c h ift, v o i. 2, H am burg, 1 9 6 9 , p. 1287. E lo g ii asupra
con ţin u tu lu i p rivin d lip sa oricărei răutăţi sau nedreptăţi n-au în târziat să
apară în c ă din tim p u rile v e c h i, cartea Rut fiin d în m are c in ste la ev re i. Şi
când ne g â n d im că în cărţile V e c h iu lu i T e sta m en t întâlnim atâtea
m an ifestări o m e n e şti, care c o n firm ă e x iste n ţa om en irii su b um bra
păcatului şi a m orţii, a c est lucru apare şi m ai e v id en t.
,4 B ib lia sau Sfân ta Scriptură, Editura Institutului B ib lic şi de
M isiu n e al B .O .R ., B u cu reşti, 1997, p. 2 9 0 - 2 9 3 . P recizăm că în lucrarea
de faţă am f o lo s it traducerea proprie făcu tă d u p ă textu l m a so retic, în care
am păstrat g rafia n u m elo r cât m ai ap roap e de con ţin u tu l fo n e tic al

26
 A ceasta este cea mai sim plă îm părţire a cărţii, dar şi cea
mai relevantă, care reuşeşte să puncteze esenţialul şi să
sistem atizeze derularea faptelor. Se pot face însă şi alte
îm părţiri ale conţinutului, dacă ţinem seam a şi de nevoia de a
sublinia mai m ulte aspecte care se conturează şi dacă vrem să
evidenţiem şi elem entele mai puţin majore. De la început este
însă bine să precizăm că disecarea materialului nu s-a făcut
întotdeauna fară m otive tendenţioase, de interpretare,
confesionale sau raţionaliste.
Tot în patru părţi distincte s-a sugerat o îm părţire de
mulţi traducători şi com entatori, care însă au propus alte
titluri, cum ar fi de pildă:
1. N aom i cu nurorile ei în M oab (cap. 1);
2. Rut pe păm ântul lui Boaz la seceratul orzului
(cap. 2);
3. Rut lângă Boaz la arie (cap. 3);
4. Boaz la poarta cetătii ’ ce are ca rezultat
TC hotărârea
căsătoriei între el şi Rut (cap. 4 ) ;
A ceastă îm părţire respectă în fond ceea ce s-a urm ărit
prin îm părţirea propriu-zisă în capitole, spre a uşura lectura
textului şi pentru a-i sistem atiza conţinutul.
Unii com entatori au găsit de cuviinţă fie să propună
titluri diferite la aceleaşi capitole36, fie doar acelaşi num ăr de

a lfa b e tu lu i e b ra ic, a stfe l în c â t n u m e le d ate în trad u cerile ro m â n eşti de

pân ă acu m : N o e m in a , B o o z , O rfa, v o r fi ortografiate prin: N a o m i, B o a z ,
O rpa. în u ltim u l c a p ito l al cărţii R u t vor m ai apărea şi alte n u m e redate
altfel d e c â t în tra d u cerile rom ân eşti.
35 J o s e f S C H A R B E R T , op . c it., p. 6.
36 A ş a fac d e pildă: D a v id F. H IN S O N , Ruth. O ld T e sta m en t
In trod u ction , 2 , L on d on , 1 9 7 4 , p. 117; C h ristian F R E V E L , D a s B u c h Rut.
Stuttgart, 1 9 9 2 , p. 14; Eduard J. Y O U N G , Ph. D ., Ruth. A n In trod uction
to th e O ld T e sta m en t, M ic h ig a n , 1 9 5 6 , p. 8 2 9 ; A lb e r to J. S O G G IN , Ruth.
In tro d u ctio n to th e O ld T e sta m en t, P h ila d elp h ia , 1 9 7 6 , p. 3 9 5 ; R u d olp h
S M E N D , R u t. D ie fü n f M e r g illo t, D ie E n tsteh u n g d e s A lte s T esta m en ts,

27
titluri, însă îm părţind cuprinsul altfel decât îl delimitează
capitolele din Biblie.
Intr-un com entariu relativ recent, Frederic W. BUSH 37
îm parte cuprinsul cărţii Rut în patru acte şi fiecare act în câte
trei scene, primul act începând cu un prolog care pune în
discuţie problem a, iar actul trei şi patru mai conţin, una şi
respectiv două aşa-numite “excursiuni”, un fel de elemente de
legătură între diferitele scene punctate în derularea acţiunii.
Com entatorul grec N icolau M. PAPA D OPU LU 38
îm parte cuprinsul cărţii în cinci părţi principale, astfel:
1. Cap. 1, 1-5 Elimelec şi Naomi în Moab.
M oartea lui şi a fiilor. Orpa şi Rut
2. Cap. 1, 6-22 Naomi şi Rut în Betleem
3. Cap. 2. Cunoaşterea lui Rut de către Boaz
4. Cap. 3 Sfatul lui Naomi către Rut ca să se
îndrepte spre Boaz
5. Cap. 4 Căsătoria lui Rut cu Boaz şi naşterea
bunicului lui David
Cuprinsul cărţii Rut poate fi îm părţit şi în şase părţi
distincte, care, pe scurt, pot fi numite:
1. M oab (1,1-18)
2. Betleem (1, 19-22)
3. Ţarina (2, 1-23)
4. Treieratul (3, 1-18)
5. Poarta (4, 1-12)
6. Concluzii şi genealogie (4, 13-22).39

Stuttgart, 1 9 8 4 , p. 2 1 5 ; Paul M . S H A L O M , T h e B o o k o f Ruth. Illustrated

D ic tio n a ry and C o n co r d a n ce o f the B ib le , Jeru sa lem , 198 6 , p. 8 6 9 .
’7 F rederic W . B U S H , op . c it., p. 1.
,R N ic o la u M . D .T ., P A P A D O P U L U , P o n e , .. . A ten a, 199 5 , p.
7 7. In c in ci părţi structurează cu p rin su l cărţii Rut şi L ’A b b e C R A M P O N .
A stfel: 1. Rut şi N a o m i. F oam etea în ţara lui lu d a (1 , 1-22); 2. în câm pul
lui B o a z (2 , 1 -23); 3. în aria lui B o a z (3 , 1-18); 4 . B o a z se că să to re şte cu
Rut (4 , 1-17); 5. G e n e a lo g ia lui D a v id (4 , 1 8 -2 2 ).

28
 O propunere de a îm părţi cuprinsul cărţii Rut în şase
capitole, cu o introducere şi o concluzie, face însă distincţie
între aceste capitole sugerând că patru capitole sunt
principale şi trei sunt intermediare. Pornind de la textul biblic
l-am putea secţiona astfel:
1,1-5 Introducere - starea lui Naom i A

1. - 1 ,6 - 1 8 Cap. Principal - întoarcerea acasă a lui

N aom i şi hotărârea lui Rut
2. - 1, 19-22 Cap. Interm ediar - Sosirea în
Betleem
3. - 2, 1-17 Cap. Principal - întâlnirea lui R ut cu
Boaz
4. - 2, 18-23 Cap. Interm ediar - Dialogul dintre
N aom i şi Rut
5. - 3, 1-15 Cap. Principal - Planul lui N aom i şi
realizarea lui
6. - 3, 16-18 Cap. Interm ediar - Dialogul dintre
N aom i şi Rut
7. - 4, 1-12 Cap. Principal - Boaz răscum pără
ogorul şi pe Rut
4, 13-22 încheiere - N unta, naşterea urm aşului,
i*sfârşitul suferinţei lui N aom i, genealogia lui D avid.40
A celaşi num ăr de titluri îl propune şi E. F.
CA M PBELL, pe care le form ulează astfel:
1. O fam ilie de emigranţi: 1, 1-5.
2. Reîntoarcerea în ţară 1, 6-22
3. Printre spice străine 2, 1-23
4. Făgăduinţa în căsătorie 3,1 -1 8
5. Soluţia la poarta oraşului 4 ,1 -1 2

39 L u is Pettibone SM IT H , T he B o o k o f Ruth. Introduction and

E x eg esis, T h e Interpreter’s B ible, vol. II, A b in gdon , N ash ville, 1980, p. 831.
40 H a n s E G E IK R A U T , o p . c it.. p. 1 3 10; H erm an G U N K E L ,
R uth, in h is R a d en an d A u fsä tz e . G o ttin g e n , 1 9 1 3 , p. 7 0 .

29
 6. Lui Naomi i s-a născut un fiu 4, 13-17
7. Un adoas genealogic 4 , 18-22.41
Cuprinsul cărţii Rut mai este secţionat în şapte
segmente, plus o introducere la o traducere rom ânească de
sorginte am ericană42, îm părţire care nu este fapt lipsită de o
tendinţă de interpretare, cu toate că titlurile încearcă să
delim iteze scenele importante din istorisire. Astfel, se poate
reţine urm ătoarea schiţă:
1. îm prejurări potrivnice pentru Naomi (1. 1-51
2. Naom i si Rut (1. 6-22)
A. H otărârea lui Naom i de a părăsi M oabul (1,6 -1 3 )
B. D ragostea hotărâtă a lui Rut (1, 14-18)
C. Naom i şi Rut la Betleem (1, 19-22)
3. Rut îl întâlneşte pe Boaz la seceriş (2. 1-23)
A. Providenţa lui D um nezeu reflectată în hotărârea lui
Rut (2, 1-16).
B. Rut îm parte hrana cu Naomi (1, 19-22)
4. Rut si Boaz la aria de treierat (3. 1-18)
A. Sfatul lui Naomi cu privire la Boaz (3, 1-5)
B. Rut cere lui Boaz să-şi exercite dreptul de
răscum părare ca rudă (3, 6-9)
C. Răspunsul dat de Boaz lui Rut (3, 10-18)
5. Boaz se căsătoreşte cu Rut (4. 1-13)
A. Boaz îşi exercită dreptul de răscum părare (4, 1-12)
B. Căsătoria şi naşterea unui fiu (4, 13)
6. V iaţa îm plinită a lui Naom i (4. 14-17)
7. G enealogia: de la Pereţ la David (4, 18-22)
N u sunt lipsite de formulări im presionante ale ideilor
principale din cuprins nici alte ediţii, dar ceea ce este dem n

41 E dw ard F. C A M P B E L L , T h e B o o k o f Ruth. T h e O xford

C o m p a n io n to th e B ib le , O x fo rd , 199 3 , p. 6 6 2 .
42 B IB L IA de studiu pentru o viată deplină. ( o nouă versiune
rom ânească după C. C om ilescu ), Springfield, M issouri (U .S .A .), 1992, p. 364.

30
de subliniat este faptul că majoritatea se grăbesc să folosească
alte cuvinte pentru a lăsa să se întrevadă un singur fond, cel
compartimentat în cele patru capitole ale cărţii.
O împărţire a cuprinsului în opt segmente43 propune
evidenţierea următoarelor idei:
1. Cap. 1,1-5: Preistorie
2. Cap. 1, 6-22: întoarcerea acasă
3. Cap. 2, 1-23: R ut pe ogorul lui Boaz
4. Cap. 3, 1-15: R ut pe aria de treierat a lui Boaz
5. Cap. 3, 16-18: Sfatul soacrei
6. Cap. 4, 1-12: întâlnirea de la poartă
7. Cap. 4, 13-17: Copil binecuvântat
8. Cap. 4, 18-22: Genealogia.
Em ile OSTY 44 îm parte cuprinsul cărţii Rut în zece
capitole:
1. N aom i în câm pia M oabului (1, 1-5)
2. R ut refuză să se despartă de Naom i (1 ,6 - 1 8 )
3. Sosirea la Betleem a lui Naom i şi Rut (1, 19-22)
4. Rut m unceşte în ogorul lui Boaz (2, 1-23)
5. N aom i dă sfaturi lui Rut (3, 1-5)
6. R ut se culcă la picioarele lui Boaz în tim p ce el
dorm ea (3, 6-15)
7. Rut se întoarce la N aom i (3, 16-18)
8. Boaz se căsătoreşte cu Rut (4, 1-12)
9. R ut are un fiu, pe Oved (4, 13-17)
10. Genealogia lui D avid, nepotul lui Oved (4, 18-
21).
Cuprinsul cărţii Rut nu poate fi suficient analizat dacă
nu sunt urm ărite cu atenţie şi structuri al căror elem ent

43 R e ib h o ld T H E N , B ib e lk u n d e . A lte s T esta m en t, R e g en sb u r g ,
1991, p. 91.
44 E m ile O S T Y , J o se f T R IN Q U E T , La B ible. Ed. Seuil, 1973, p. 536.

31
central este purtător de sens43. Astfel, urmărind unitatea
lucrării, J. HALLAIRE, într-un studiu bine documentat,
consideră mai nim erită metoda după care, apreciind strânsa
legătură dintre capitole, care nu pot primi decât un singur titlu
(“Istoria unei fam ilii”) să fie considerate proporţiile
segm entelor şi corespondenţa lor pe planuri diferite “ar fi,
fără îndoială, mai uşor să se descopere alte structuri
purtătoare de sens de această dată şi succeptibile de a uşura
înaintarea în înţelegerea cărţii” .46 Studiul se extinde la nivel
de frază şi expresie, urmărind să evidenţieze corespondenţe
structurale menite să ilustreze mâna unui bijutier într-o
lucrare m iniaturizată, lucrare care se profilează cu tablouri
rânduite perfect simetric şi uimind prin perfecţiunea
formelor. Cartea Rut are aşadar “un plan unificator, o
arhitectură” .47
O altă precizare asupra cuprinsului cărţii Rut poate fi
cea legată de cuvintele călăuzitoare sau de cuvintele cheie ale
fiecărui capitol în parte. Fără să fie o sim plă speculaţie, deşi
fac obiectul unor comentarii de natură să lămurească teologia
cărţii, cuvintele călăuzitoare dau celor patru părţi profil
propriu. Aceste cuvinte sunt: şuv (a se întoarce), lakat (a
strânge), faras (a se întinde) şi gaal ( a răscum păra).48
Ideile principale şi elementele de legătură dintre acestea
sunt rânduite proporţional după un plan bine conturat, care se

4' R. M E Y N E T , Q u e lle e st d o n c c ette p arole '?. c o l. L e ctio

d iv in a . 9 9 A , Paris. C erf, 1979, p. 138.
46 J. H A L L A lR E , Un jeu de structures d an s le L ivre de R ut,
N o u v e lle R e v u e T h e o lo g iq u e , v o l. 1 13, nr. 5, se p t.-o c t., 1991. T ournai, p.
708.
47 S te p h en B E R T M A N , S y m m e tric a l D e sig n in the B o o k o f
Ruth, in “ Journal of B ib lic a l L iterature”, v o l. 84, P h ilad elp h ia,
P en n sy lv a n ia . 196 5 , p. 168.
4S Erich Z E N G E R , D as B u ch Rut. E in lein tu n g in d as A lte
T estam en t, Stuttgart, 199 5 , p. 146.

32
poate constata la o atentă com paraţie între capitole şi
conţinutul lor.
BERTMAN49 observă că un plan simetric structurează
cartea, astfel încât trei secţiuni bine distincte din prima jumătate
(respectiv capitolele 1 şi 2) se potrivesc, în ordine inversă, cu alte
trei secţiuni din partea a doua (capitolele 3 şi 4).
A. P R IM A JU M Ă T A T E a cărţii cuprinde:
I. Secţiunea I este o povestire de familie (1, 1-5)
II. A doua secţiune delim itată de călătoria fem eilor
(1, 6-7 şi 1, 22) priveşte legăturile de
rudenie (1, 8-18) şi vorbeşte despre o
întâlnire între fem eile din Betleem şi Naom i
(1, 19-21)
III. A treia, după introducerea lui Boaz, conţine
cinci elem ente distincte:
1. Rut prim eşte perm isiunea lui N aom i să strângă
spice de pe câm p (2, 2)
2. R ut merge la câm p (2, 3)
3. Boaz caută să afle identitatea lui Rut (2, 4-7)
4. Boaz cere ca R ut să rămână, o socoteşte dem nă
de a fi binecuvântată şi-i oferă m âncare. De
asem enea, le cere şi oam enilor săi să aibă o
atitudine îngăduitoare faţă de Rut.
5. întorcându-se acasă, R ut povesteşte lui N aom i
despre întâlnirea sa şi cere sfaturi.
B. A D O U A JU M Ă T A T E a cărţii se deschide cu
cinci elem ente similare:
I. 1. N aom i o trim te pe Rut la arie (3, 1-5)

49 St. BERTM AN, op . c it., p. 1 6 5 -1 6 6 . Cu o oarecare

sim p lific a r e , structura a c e a sta v a fi în su şită şi a p reciată şi de: O tto
K A IS E R , D a s B u c h R u th. E in le in tu n g in das A lte T e sta m en t, F reib urg,
1 9 8 4 , p . 1 95; P h illis T R IB L E , T h e B o o k o f Ruth. T h e A n c h o r B ib le
D ic tio n a r y , v o l. 5 , D o u b le d a y , 1 9 9 2 , p. 8 4 3 -8 4 4 .

33
 1. Rut se duce la arie (3, 6)
2. Boaz întreabă despre identitatea lui Rut (3, 7-9)
3. Boaz o consideră pe Rut dem nă de binecuvântare,
îi cere să răm ână şi-i oferă mâncare. De
asemenea, o protejează de ceilalţi bărbaţi
(3, 10-15).
4. Odată întoarsă la Naomi, Rut îi povesteşte întâlnirea
şi din nou primeşte sfaturi (3, 16-18)
II. Secţiunea a doua corespunde celei din prim a
jum ătate (tot a doua în ordine) tratează legăturile de familie
(4, 1-13) şi vorbeşte despre întâlnirea dintre femeile din
Betleem şi Naom i (4, 14-17).
III.Secţiunea de final (4, 18-22) cuprinde genealogia lui
David, întorcându-se, prin conţinut, la tem a istoriei de familie
de la începutul istorisirii.
Acest plan simetric “asigură unitatea povestirii, conferă
echilibru şi ritm, subliniază motivele principale şi sugerează
bogăţia şi com plexitatea formei, conţinutului şi
înţelesurilor” .50
Totalitatea capitolelor 1-4 este m enţinută prin
corespondenţe culturale: toate capitolele se term ină cu o
discuţie explicativă; în toate capitolele este un dialog în
partea centrală a textului ca să ordoneze scena singulară.
Structurile corespondente de aici, care merg până la
am ănunte, încheie un mom ent al enunţului. La mijloc (cap. 2,
3), apare enunţul principal al cărţii, căci punctul culm inant al
soluţionării se găseşte deja în actul final.
Constatăm, în ultimile opinii pe care le-am prezentat
până acum, unele nuanţe care nu se referă nici la structura
cuprinsului cărţii sau la modul derulării evenimentelor
propriu-zise, nici la acţiunea istorică în sine, ci structurează
cuprinsul vizând com poziţia form ală a lucrării ca scriere, ca

50 P h illis T R IB L E , op . cit., p. 8 4 3 .

34
operă literară. Astfel, avem o im agine de ansam blu asupra
cuprinsului cărţii Rut, im agine care ne ajută să înţelegem
fondul pe care îl cuprinde istorisirea cărţii.
Cuprinsul cărţii Rut pune în evidenţă şi câteva aspecte
în planul tim pului. Astfel, “din punctul de vedere al timpului,
cartea este îm părţită în chip iscusit. Ea porneşte dintr-un
spaţiu atem poral şi devine tem poral mai strânsă, până când la
final se depărtează într-un viitor nedeterm inat”.51
Un com entator contem poran face sublinierea că “pe
planul tim pului, evenim entele se succed continuu, intervalul
de tim p al actelor izolate până la punctul culm inant în actul
patru devine tot mai scurt. D upă zece ani în M oab, urm ează
puţinele săptăm âni ale recoltei (actul 2), în care se joacă
acţiunea decisivă, într-o singură zi (de dimineaţă: 2, 7; la
prânz: 2, 14-16; până seara: 2, 17). D upă aceea, evenim entele
se com prim ă în actul 3 într-o singură noapte pe arie (de seara:
3,2, miezul nopţii: 3, 8, până la ivirea zorilor 3, 14), până
când, în sfârşit, în actul 4, evenim entele îşi găsesc punctul lor
final urm ărit, o dată cu întrunirea juridică de la poartă în
dim eneaţa zilei după “noaptea pe arie”. De aici tim pul se
deschide în viitor, mai întâi până la naşterea fiului lui şi până
la sfârşitul vieţii lui N aom i, iar apoi, până în tim pul lui
David, care, la rândul lui, pe baza coloritului m esianic al
povestirii, face ca istoria lui R ut să intre în totalitate în
m em oria istorică”.52
Cuprinsul cărţii Rut este mai mult decât o istorisire, o
istorie a unei familii, o scurtă genealogie, o întâm plare
separată sau decât o povestire superbă, este mai m ult chiar
decât un capitol din viaţa poporului biblic. Cuprinsul cărţii
Rut este un segment bine conturat din istoria mântuirii

51 C h ristian F R E V E L , op . c it ., p. 14.
52 E rich Z E N G E R , op. c it., p. 145.

35
 neamului om enesc, căci dincolo de cuvinte, de fraze, de idei,
străluceşte prevestitor peste veacuri.
O analiză practică mai atentă dă posibilitatea formulării
a trei concluzii cu funcţii diferite, la cartea Rut:
1. Este vorba, în primul rând, de naşterea unui copil de
sex bărbătesc (Rut 4, 14-16), care vine ca o com pensaţie pentru
m oartea celor doi fii, M ahlon şi Chilion, relatare cu care începe
istorisirea (Rut 1, 1-5).
2. A doua concluzie o constituie referirea la
Oved ca străm oş al lui David, “deplasând perspectiva
tem porală în istorie pentru a forma o legătură între viitor şi
generaţiile trecute” .53
3. O a treia concluzie este genealogia însăşi (Rut
4, 18-22), care oferă un context mai larg pentru mica familie
a lui Elimelec ( Rut, 1, 1-5).
Având în vedere faptul că această carte poartă numele
unui personaj feminin, relatările privesc în majoritate femeile,
predom inând dialogul între femei, “orientarea androcentrică a
acestor final uri contrastează cu viaţa femeilor, cu universul
feminin din această povestire. Astfel de tensiuni deschid
naraţiunea pentru mai multe interpretări”,54 aceasta fiind
părerea com entatorului Phillis TRIBLE. Vor fi aspecte pe
care le vom avea în vedere la com entarea textului.
Cu toate acestea, ne rezum ăm în a sublinia faptul că,
cuprinsul cărţii Rut este de o concentraţie rar întâlnită în alte
scrieri ale V echiului Testament, iar cele câteva sugestii pe
care le-am preferat unui număr imens de posibilităţi în
privinţa îm părţirii conţinutului, sub toate aspectele: al
derulării evenim entelor, al artificiilor folosite, al cuvintelor
cheie, al spaţiului şi timpului, nu vin decât să confirme faptul

” P h illis T R IB L E , o p . c it ., p. 8 4 5 .
54 Ibidem .

36
că: un plan simetric, aproape im posibil de conceput în mintea
om enească, susţine succinta povestire.
Cât priveşte m ultitudinea de problem e care se nasc din
intriga acţiunii, sub aspect istoric, moral, social, religios şi cu
perspective m esianice, toate acestea se cer puse în discuţie
prin aprofundarea înţelesurilor cărţii Rut, printr-o cercetare
com plexă, prin com entarea şi exegeza cuprinsului.
Cunoaşterea elem entelor structurale ale cuprinsului
cărţii R ut constituie un pas decisiv în cercetarea atât de
necesară pentru dezlegarea atâtor taine pe care adevărul
revelat le presară în versetele expuse într-o lim bă lim pede şi
în idei clare. A ceste taine se dezleagă treptat, pe m ăsura
lecturii, a m editaţiei, a adâncirii înţelesurilor, dar, mai ales,
prin cunoaşterea istoriei şi arheologiei poporului biblic, fară
de care exegeza textului n-ar linişti pe deplin setea
cercetătorului.

1.4. A U TO R U L CĂRŢII R UT ŞI DATA SCRIERII

1.4.1. A utorul

Problem a privind autorul scrierii, precum şi cea privind

tim pul alcătuirii depind una de alta, se determ ină şi se
com pletază reciproc, astfel încât cercetarea lor se va face
sim ultan şi succesiv pentru a fi cât mai aproape de răspunsul
cel m ai corect şi cel dorit, în cazul de faţă.
A şa cum se întâm plă cu mai multe dintre cărţile
V echiului Testam ent, inform aţiile interne oferite de textul
cărţii R ut nu sunt clare şi nici directe în ceea ce priveşte
răspunsul la întrebarea: Cine a scris cartea Rut ?
Cel care a com pus această scriere nu face nicăieri nici o
referire la persoana sa ca persoană istorică. El prezintă istoria
unei fam ilii, vorbeşte despre o mare foamete, provocată

37
probabil de o secetă prelungită, plasează acţiunea, în cea mai
mare parte, în Betleemul lui luda, descrie unele obiceiuri care
fac obiectul dreptului mozaic şi redă cu lux de amănunte
dialoguri care constituie esenţa istorisirii. In rest, despre sine,
nimic. De remarcat că îşi încheie relatarea cu o genealogie.
Vechii evrei, asemenea altor popoare orientale, aveau
obiceiul consem nării în scris a genealogiilor pe familii şi
neamuri, mai ales că ei erau poporul ales, din care urma să se
nască Mesia şi, deci, trebuiau să urmărească îm plinirea
făgăduinţei dată lui Avraam şi urm aşilor lui în acest sens. La
fel se petrec lucrurile cu evenim entele importante, demne de
ţinut minte, acestea inserându-se în cronici speciale.
Scrierile sfinte aveau un caracter aparte. Ele erau
cuvântul lui Dumnezeu către oameni, ele deveneau călăuză
către Dumnezeu, îndreptar în efortul oam enilor de a împlini
voia lui D um nezeu şi poruncile Sale. Pentru a căpăta
autoritate, pentru a fi selectate în rândul celor revelate şi
recunoscute ca atare, un cuvânt greu de spus îl avea
personalitatea şi autoritatea autorului. Ori, în cazul de faţă noi
cunoaştem foarte puţine despre acesta. Nu tot aşa au stat
lucrurile pe vrem ea când a fost scrisă cartea, de vreme ce s-a
bucurat dintru început de mare cinste şi apreciere. Autorul ei
trebuie să fi fost foarte cunoscut, deoarece nici numele, nici
alte am ănunte despre el nu ne sunt oferite de cuprinsul
scrierii.
Trebuie însă să precizăm de la bun început că “nu s-a
păstrat nici o tradiţie în ceea ce priveşte identitatea autorului
în literatura Vechiului Israel, excluzând tradiţiile rabinice
foarte târzii'0-'' De fapt, problema cu anonimatul este o
practică ce continuă tradiţia lumii vechi în general. Cartea
Rut se înscrie pe această linie şi adoptă acest dezinteres în
ceea ce priveşte identitatea autorului. N u este o situaţie

55 F rederic W . B U S C H , op. c it., p. 16.

38
singulară sau întâlnită rar, relativ la cărţile V echiului
Testament. Dim potrivă, acest aspect este predom inant şi
caracteristic, de vrem e ce atunci când e vorba de autori,
răspunsul se lasă aşteptat.
D upă unii com entatori, autorul “ trebuie să fi trăit în
Betleem de unde a aflat istorisirea despre R ut”56. Unele
precizări din desriere lasă să se întrevadă că autorul cunoştea
bine Betleem ul şi îm prejurim ile, câm piile dimprejur, poarta şi
piaţa de lângă poartă unde se faceau tranzacţiile, judecăţile,
anunţurile etc. Betleem ul apare, în lum ina cărţii Rut, “ca oraş
al bunătăţii şi al pâinii, ca oraş al sentim entelor dătătoare de
viaţă şi locul de naştere al copiilor prom iţători”57, aşa cum
este David.
U n punct de plecare în a presupune ceva despre autor, îl
constituie genealogia de la sfârşitul scrierii (4, 18-22), cu
toate că num ele nu-1 avem oferit de nici o sursă.
A stfel, autorul trebuie să fi fost contemporan cu David.
Dacă ar fi scris-o mai târziu, ar fi putut fi prezentaţi în
întregim e urm aşii lui Rut (4, 17); linia genealogică nu s-ar fi
încheiat cu D avid.58 în m od cert n-ar fi lipsit dintre vlăstarele
răsărite din Boaz, regele şi înţeleptul Solomon.
A utorul este un iudeu, lucru dovedit de lim ba în care
scrie, dar şi de cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor mozaice.
Apoi, el insistă s-o num ească pe Rut “m oabiteanca” (1, 22; 2,
2, 21; 4, 5, 10) sau “străină” (2, 10), şi aceasta în raport cu el.
Ca urm are a problem aticii pusă în discuţie şi a modului
de abordare, se dovedeşte a fi “un om cu intenţii bune si
m ijloace drepte, care nu vine să justifice deloc toate

56 G a a ly a h u C O R N F E L D , Jo h a n n es B O T T E R W E C K , H . R.
M U L L E R -S C H W E F E , o p . c it.. p. 1 2 8 8 .
57 C h ristian F R E V E L , o p . c it.. p. 11.
58 D r. A lf o n s S C H U L T Z , D a s B u c h der R ich ter u n d d as B u c h
R uth. B o n n , 1 9 2 6 , p. 113.

39
căsătoriile m ixte, unirea m atrim onială a iudeilor cu străine
oarecare, nedem ne şi idolatre. El vine să spună că tolerează
căsătoriile cu femei virtuoase şi care adoptă credinţa
iudaică” .59
In afară de faptul că cunoştea obiceiurile şi tradiţiile
iudaice, autorul cunoştea bine si întreaga istorie a poporului
iudeu, ca urmare, ştia ce rol jucaseră Rahila, Lia şi Tam ara în
privinţa perpetuării numelui patriarhilor Vechiului
Testament, a înm ulţirii iudeilor şi a atragerii binecuvântării
lui D um nezeu (4, 11-12).
A fost exprim ată şi părerea că autorul cărţii Rut este,
de fapt, un editor literar, istorisirea sa nefiind în întregim e o
nouă creaţie artistică, pentru că el “a transpus în proză un
vechi poem transm is pe cale orală tim p de mai multe
secole” .60A ceasta în situaţia datării perioadei postexilice.
Talmudul, care este o “culegere de legi şi tradiţii,
com pendiu de com entarii şi explicaţii rabinice...versiunea
scrisă a Legii orale, păstrată de generaţii, începând de la
M oise”61, consem nează o tradiţie după care cartea Rut ar fi
fost scrisă de Samuel.

59 C. P IE P E N B R IN G , H istoire de peuple d ’Israel. Paris, 1898, p. 605.

60 G e o r g e T. M O N T A G U E , S .M ., T h e B o o k o f Ruth. T ob it.
N e w Y ork, 1 9 7 3 , p. 10.
61 M ic h a e l S H A P 1R O , M ândria e v r e ia sc ă . 101 tradiţii e v re ie şti.
trad. D a n ie la T e tic , Editura A n tet, O radea, 1997, p. 61. C u vântu l
“ talm u d ” v in e d e la verb ul ebraic "ID1? [lam ad ], care în sea m n ă “ a în v ă ţa ” ,
“ a stu d ia ”, d e un de “ta lm u d ” care în se a m n ă “învăţătură, d octrin ă” . Sub
d en u m irea de “ T a lm u d ” , c u n o a ştem o c o le c ţie de tradiţii e v re ie şti
r eferitoare la V e c h iu l T estam en t, precum şi la to a te a sp e c te le vieţii
e v reieşti: c iv il, m oral, filo s o fic , ju r id ic, m e d ica l şi r e lig io s. T oate a c e ste
tradiţii, su b form a unei e x e g e z e su b tile, au în c ep u t să s e transm ită pe c a le
orală în că din se c o lu l IV î.d .H r., iar în sc r is, a în c ep u t a se fixa abia în
se c o lu l al IlI-le a d.H r., d e fin itiv â n d u -se abia în ju ru l anului 5 0 0 d.H r.
A se vedea şi: Fernand COM TE, C ărţile S fin te . Edit.
E n c ic lo p e d ic ă , B u cu reşti, 1994, p. 191; D a g o b er t D . R U N E S , D icţio n a r

40
 în partea a patra, num ită “ Seder N ezichin”, în tratatul
intitulat Baba Batra, citim următoarele: “Cine le-a scris ?
(cărţile Bibliei): M oise a scris cartea sa, secţiunea lui
Varlaam şi Iov. Iosua a scris cartea sa şi ultimele opt versete
ale Pentateuhului. Samuel a scris cartea sa. Judecătorii si R ut.
David a scris Psalm ii prin zece bărbaţi...Ierem ia a scris
cartea sa, Regii şi Plângerile. lezechiel şi colegiul său au scris
Isaia, Proverbele, Cântarea C ântărilor şi E clesiastu l...” . 62
Alte referiri directe care să nom inalizeze autorul nu avem,
decât opinii care să îm părtăşească consem narea din Talmud.
Este foarte adevărat că inform aţia este destul de târzie, dar se
pare că această consem nare nu face altceva decât să confirm e
o convingere de veacuri, o aluzie la un anum it autor, aluzie
care se bazează pe ceea ce s-a crezut şi a fost recunoscut în
timp. Să fi fost o părere deşartă ? Să fie doar o opinie iară
argum ente care să o susţină ? Este într-adevăr foarte greu să

d e iu d a ism , trad. d e V iv ia n e P rager, E ditura H asefer, B u c u r e şti, 1 9 9 7 , p.

2 6 8 - 2 7 0 ; Pr. P rof. Dr. D u m itru A B R U D A N , D ia c . P rof. Dr. E m ilia n
C O R N IŢ E S C U , A r h e o lo g ia b ib lic ă . E ditura In stitutu lu i B ib lic şi de
M is iu n e al B .O .R ., B u c u r e şti, 1 9 9 4 , p. 4 2 - 4 7 ; C o n f D r, Pr. P etre S E M E N ,
A r h e o lo g ia b ib lic ă în a c tu a lita te . E dit. T rin itas, la şi, 1 9 9 7 , p. 3 0 -3 3 ; C . I.
F E IB E R G , T a lm u d u l. în “D ic ţio n a r b ib lic ” , E d. C artea C reştin ă, O rad ea,
1 9 9 5 , p. 1 2 5 3 -1 2 5 4 ; A n d re L A M O R T E , T alm u d u l. în “D ic ţio n a r b ib lic ” ,
trad. C . M o is a , v o i. 3 , E ditu ra S tep h a n u s, B u c u r e şti, 1 9 9 8 , p. 3 5 6 -3 5 7 .
62 T a lm u d u l IV . S e d e r N e z ic h in , B a b a B atra 14 b, co n fo r m
T a lm u d d e B a b z lo n e , e d itio n d e V iln e (R o m m ), 1 8 9 6 , c itat d e P P aul
J O U O N S . J., R uth. C o m m e n ta ire P h ilo lo g iq u e et e x e g e tiq u e . R o m e
1 9 5 3 , p. 14. T e x tu l m e n ţio n e a z ă în c on tin u are şi p e c e ila lţi autori ai
cărţilor c a n o n ic e , a şa cu m au fo st reţin u ţi de tradiţie: “D a v id a scris
p s a lm ii prin z e c e bărbaţi: A d a m , prim ul o m , M e lc h is e d e c , A b rah am ,
M o is e , H em a n , A s a f, Iedutan şi c e i trei fii ai lui C ore. Ierem ia a scris
cartea sa, R e g ii şi P lâ n g er ile . le z e c h ie l şi c o le g iu l său au scris Isaia,
P ro v e rb ele , C ân tarea C ân tărilor şi E c le sia stu l. B ărbaţii m arii s in o g o g i au
sc r is le z e c h ie l, c e i 12 p ro feţi m ai m ic i, D a n ie l şi su lu l lui Estir. E zdra a
sc r is cartea sa şi g e n e a lo g ia c ro n ic ilo r p ân ă la a sa” (P . JO U O N , op . cit.,
p. 14).

41
putem da un răspuns com plet la astfel de întrebări. De fapt,
nu sunt nici întrebări care ar dori un răspuns gata făcut sau un
răspuns care să am âne alte întrebări, ci doar un răspuns
absolut necesar, dar care să aibă credibilitate sau. cel puţin, să
corespundă aşteptărilor într-o măsură acceptabilă.
Paul JOU O N remarcă faptul că, în textul din
Talmud, verbul inD [kathadh] este folosit în sensul de “a
pune în scris” sau “ a edita” şi nu în sensul de “a fi autor” .
Astfel, Iezechiel (şi colegiul său!) nu poate fi autorul cărţii lui
Isaia. Acest text ne precizează doar că rabinii epocii
talmudice considerau că Samuel ar fi pus în scris cartea Rut.63
Samuel a fost "cei mai de seamă dintre judecători şi
primul dintre prooroci” .64 Este de fapt ultimul dintre
judecători şi primul mare profet posterior lui Moise. Era fiul
lui Elcana, levit din Ram a (I Regi 1: 1, 19; 2, 11) şi al Anei,
care, stearpă fiind, s-a rugat lui Dumnezeu să aibă un fiu, pe
care a jurat că-1 va dedica pentru toată viaţa lui Dumnezeu (1
Regi 1, 11). Samuel înseamnă "ascultat” sau "Dumnezeu a
ascultat” . A fost adus la cortul din Şilo şi încredinţat preotului
Eli, ca acesta să-l pregătească spre a sluji Domnului. In
vremea lui Eli, religia Israelului a fost într-o stare permanentă
de decădere. Chiar fiii lui Eli “nu-L cunoşteau pe Domnul” (I
Regi 2, 12), profanând Cortul Sfânt prin ticăloşia şi desfrâul
caracteristice religiei canaanite. Samuel a crescut în
apropierea Cortului Sfânt, neafectat de atitudinea fiilor lui
Eli. El locuia chiar lângă Cortul Sfânt, purta efodul de in
subţire, veşmântul îm brăcat de preoţi când oficiau ( I Regi 2,
18). El îl asista pe Eli la slujbă (I Regi 3 ,1 ,1 5 ).
Preotul Eli a fost mustrat de către un prooroc al cărui
nume nu-1 cunoaştem. Apoi, Dumnezeu îi descoperă şi lui

P. J O U O N . op. cit., p. 14.

64 Fernand C O M T E . M arile figuri a le B ib lie i, trad. M ih aela
V o ic u , Editura H u m an itas. B u cu reşti, 1992, p. 192.

42
 Samuel pedeapsa care avea să se abată asupra casei lui Eli din
pricina nelegiuirii fiilor săi care aveau să moară. Samuel era
cam de 12 ani când a trăit experienţa chem ării la lucrarea de
prooroc, iar când a mai crescut în vârstă, tot Israelul l-a
recunoscut ca profet (1 Regi 3, 20-21). In urm a luptei cu
filistenii, în care au pierit şi fiii lui Eli, chivotul Legii fusese
luat de filisteni, iar la aflarea acestor veşti, m urise şi preotul
Eli. Chivotul a fost retum at de filisteni, iar, după m oartea lui
Eli, Samuel îşi exercită autoritatea sa de conducător politic ca
judecător, dar şi de conducător religios, ca prooroc şi preot,
deşi nu era din neam ul lui Aaron, din spiţa căruia se alegea
marele preot.
Sub îndrum area lui Samuel, poporul lui Israel câştigă
victoria îm potriva filistenilor, care, atât cât va fi Samuel
conducător, nu-i vor mai ataca pe israeliţi. Samuel a zidit un
altar la Rama, iar când a îm bătrânit a rânduit pe cei doi fii ai
săi ca judecători, dar aceştia, prin lăcomie şi necinste, se
dovedesc nevrednici de această dregătorie, iar poporul îi cere
lui Sam uel să le ungă un rege.
înainte de a le îm plini dorinţa aceasta, Samuel îl roagă
pe D um nezeu să-l lum ineze ce să facă şi este încredinţat că
de fapt nu pe Samuel îl refuză ei drept conducător, ci pe
Dum nezeu însuşi. Samuel îi avertizează pe israeliţi de
greutăţile care îi aşteaptă dacă vor avea un rege, dar aceştia
insistă şi el le unge rege pe Saul. O vreme, relaţiile dintre cei
doi sunt bune, viaţa poporului prosperând. Trebuie rem arcat
faptul că cuvintele lui Samuel aveau autoritate în popor.
Astfel, el le spune la sfârşitul activităţii sale aceste cuvinte:
“De vă veţi teme de Domnul de-I veţi sluji Lui şi de veţi
asculta glasul Lui, de nu vă veţi împotrivi poruncilor
Dom nului şi de veţi um bla şi voi şi regele care domneşte
peste voi în urm a Dom nului Dumnezeului vostru, atunci
m âna D om nului nu va fi îm potriva voastră” (I Regi 12, 14).
Astfel, “după experienţa tristă a atâtor ani, evreii, alegând
43
îm părat peste ei şi conducându-se după sfatul lui Samuel,
aveau să înceapă o viaţă de ani plini de fapte bune şi rodnice,
atât pe tărâmul vieţii naţionale, cât şi al celei religioase, care
atinge punctul ei cel mai înalt de dezvoltare în vremea lui
Solomon, prin şi după zidirea tem plului” .65 Poporul biblic se
bucură de putere, belşug şi prosperitate, şi toate acestea
deoarece cuvintele profetice ale lui Samuel au fost "cuvinte
care zdruncinaseră din temelii conştiinţele adormite ale
evreilor tim pului său, trezindu-le la o viaţă de gând şi faptă
închinată tem erii şi slujirii lui D um nezeu” .66
După o vreme, între el şi regele Saul se produce o
ruptură, Saul călcându-şi jurăm intele şi nerespectând Legea,
după care l-a uns în secret pe David, acesta fiind ultimul său
act (I Regi 16). După aceea, “a murit Samuel şi s-a adunat tot
Israelul de l-au plâns şi l-au îngropat în casa lui, în Ram a” (I
Regi 25, l) .67
Lui Samuel i se atribuie cărţile: Judecători, Rut şi o
mare parte din I Regi, până la episodul care istoriseşte despre
moartea sa ( 1 Regi 25, 1).
Exegeţii mai vechi, influenţaţi de tradiţia consem nată în
Talmud au socotit pe Samuel drept autor al cărţii Rut.
In rândul acestora se numără: Isidor de Sevila, Fericitul
Augustin, Teodorot de Cyr şi alţii.68

65 Ion V . G E O R G E S C U , A ctu a lita tea p rofeţilor. I. B u cu reşti,

1 93 4 , p. 2 1 .
66 Ib id em , p. 2 2 .
67 M artin B O C IA N , U rsu la K R A U T , Iris L E N Z , S a m u e l. în
“ D ic ţio n a r e n c ic lo p e d ic de p erson aje b ib lic e ” , Editura E n c ic lo p e d ic ă ,
B u cu reşti, 1 9 9 6 , p. 3 7 8 -3 8 0 (trad. G a b riela D an tiş şi H erta Sp u h n );
Fernand C O M T E , S a m u el. în op . c it., p. 1 9 2 -1 9 3 ; D . F. P A Y N E , S a m u e l.
în “ D ic ţio n a r b ib lic ” , Editura C artea C reştin ă, O rad ea, 199 5 , p. 1 1 49-
1 150; D icţio n a r b ib lic , (trad. C M oisaJ Edit. S tep h an u s, v o i. 3. B u cu reşti,
1998p . 2 3 2 -2 3 3 .
68 R u d o lp h u s C O R N E L Y , In trod uctia s p e c ia lis in L ibros S a c r o s
V e te r is T e sta m en ti. v o i 1, Paris, 1925, p. 2 3 5 .

44
 Com entatorul Rudolphus CORNELY consideră că
opinia după care Samuel ar fi autorul cărţii R ut este urm ată
de “cei m ai m ulţi interpreţi vechi”69 şi el însuşi o consideră
“mai probabilă decât toate celelalte” .70
H UM M ELA U ER, însă, consideră că autorul cărţii este
nesigur, iar Samuel nu ar fi autorul, ci doar editorul.71
Paul JOU O N este de părere că accepţia după care
Samuel este autorul ar fi influenţată de tradiţia iudaică sau a
fost form ulată din nou conjunctural, însă, şi într-un caz, şi în
celălalt, ea nu se impune. D ar el se întreabă, oarecum
justificat: “D acă autorul este Samuel sau un contem poran al
lui Samuel şi, deci, un personaj separat de Boaz printr-o
singură generaţie, cum se explică faptul că obiceiul
descălţării a căzut într-un interval atât de scurt în uitare, încât
autorul a sim ţit necesitatea să-l explice ? A cela care admite
valoarea argum entului lingvistic va putea să întrebe, de
asem enea,... dacă este plauzibil ca Samuel sau un
contem poran de-al său să fi folosit în proza sa aram aism e şi
neologism e” .72
Traducătorii Bibliei de la Buzău, în introducere,
consideră pe Samuel autor al cărţii Rut, bazându-se pe faptul
că această părere a fost adoptată de mulţi. Astfel, citim: “ ...
N u se ştie cine a scris această carte: foarte m ulţi vreau, cum
că Samuel o ar fi scris, carele după cum mai adevărat să vedeA li

şi cartea Judecătorilor şi cea întâi a îm păraţilor” le-ar fi

scris.

69 Ib id em , p. 2 3 3 .
70 Ib id em , p. 2 3 4 .
71 Fr. d e H U M M E L A U E R , C o m m en ta riu s in L ib ros Jud icu m et
Ruth. în C u rsu s S crip turae S a cra e, IV , P aris, 188 8 , p. 3 6 0 .
72 P aul J O Ü O N , o p. c it .. p. 15.
73 S e referă la cartea I R e g i, care în traducerile m ai v e c h i a le
B ib lie i p oartă d e n u m ir e a d e I S a m u el.

45
 Constatăm că atât comentatorii ortodocşi, cât şi cei catolici
înclină să-l presupună pe Samuel drept autor al cărţii Rut.
Unii comentatori ortodocşi greci ca: loil
G HIA N N A CO PU LO S,74 P. N. TREM PELA ,75 Panaghiotu
M PRA TSIO TU ,76 Damian D IK U 77 care au publicat o serie
întreagă de com entarii, sau textul Sfintei Scripturi însoţit de
scurte glose invocă părerea tradiţională care îl desemnează pe
Samuel ca autor, dar, în acelaşi timp, lasă să se înţeleagă că,
mai degrabă, am considera autorul cărţii Rut ca necunoscut,
atât pentru lipsa unor argumente interne şi externe
covârşitoare, cât şi pentru faptul că această opinie nu mai este
îm părtăşită de toţi.
Criticii raţionalişti şi m ajoritatea com entatorilor
protestanţi se mulţumesc cu afirm aţia că autorul cărţii Rut
este anonim, fără să mai insiste asupra acestei probleme. Spre
exem plificare, vom apela la câteva dintre opiniile exprim ate
mai recent.
Com entatorul am erican J. Ii. KENNEDY este de părere
că autorul cărţii Rut este anonim cu toate că “tradiţia iudaică
78
îl consideră autor pe Samuel, dar iară dovezi solide’', însă
tot el face constatarea că “stilul70
literar este o inevitabilă
.

aluzie la istoriile lui Samuel” . . '

Otto K AISER consideră atribuirea cărţii Rut lui Samuel
drept o sim plă ipoteză, care însă, în opinia sa, “se dovedeşte

74 A rhim . lo il G H IA N N A C O P U L O S , K p u a i. P ou6 H llc A m a

Aiari~|K~n K a ia touo O . vol III, A tena, 1957, p. 158.
' T. N . T R E M P E L A . l7tou vnu a s ig xr|v PouQ. A tena. 1961, p. 7.
76 P an agh iotu I. M P R A T S IO T U , T o B tB /qov P ou9 Eioaya)yr] ;;io
in v n aA .aiav A ia in K n v , A ten a. 197 5 , p. 168.
77 D am ian D IK U , P o r 0 ,...T e s a lo m c , 1 9 8 5 , p. 69.
78 H arder J. KEENEDY, Ruth, The B roadm an B ib le
C o m m en ta ry , v o l. 2 , N a s h v ille , T e n n e ss e e , 197 0 . p .4 6 5 .
7<> Ibidem .

46
 80
nesolidă din m otive obiective” , fară însă să explice aceste
m otive sau să le formuleze.
Pentru “autor anonim ” subscrie de pildă şi
com entatorul BUSCH, m otivând că din carte rezultă că ar fi
putut fi scrisă după dom nia lui David şi, în cazul acesta, a
trecut un interval considerabil de tim p de la evenim entele
relatate, de vrem e ce autorul se vede nevoit să Oactualizeze
1
obiceiuri, rânduieli din vechiul Israel, acum uitate.
în ultim a vrem e, sub influenţa mişcării feministe,
luându-se drept argumente: tem a principală, predom inarea
persoanelor feminine, punctele de vedere exprimate, s-a ajuns
la concluzia că toate ar sugera o prezenţă fem inină în
procesul narativ.
Samuel SANDMEL83 şi Andre LACOQUE se întreabă
dacă nu cumva autorul acestei cărţi este o femeie, plecând de la
constatarea că, deşi joacă un rol important, Boaz nu este
protagonistul masculin al povestirii, în timp ce este la îndemâna
oricui să constate că moabita nu încetează să urce pe scara
socială: ea se numeşte mai întâi “străină” ( 2, 10), apoi
“slujitoare” (2, 13; 3, 9), pentru a deveni în final “femeia care
intră în casa ta” (2, 15), “fiica mea” (3, 11), spre a sfârşi ca (3,
11) egala, într-un fel, a omului “puternic şi bogat” (2,1).
Este cert însă că nu există nici un fel de argum ent
pentru a susţine că autorul cărţii Rut este o femeie. Aceasta,
în prim ul rând, că tradiţia iudaică nu face nici cea mai vagă
aluzie în acest sens: Apoi, chiar dacă în istorisire predom ină
persoanele fem inine, fem eile nu au un rol didactic sau

80 O tto K A IS E R , op . c it .. p. 1 94.
81 F red eric W . B U S C H , o p . c it.. p. 7 1 9 .
82 A th a lia B R E N N E R , N a o m i and Ruth. “ V e tu s T e sta m en tu m ” ,
v o l. 3 3 , 1 9 8 3 , p. 3 8 7 .
83 S a m u el S A N D M E L , T h e E n jo y m e n t o f S crip ture. L o n d o n ,
fvlew Y o r k , O x fo r d U n iv e r sity P ress, 1 9 7 2 , p. 2 5 .
84 A n d r e L A C O Q U E , o p . c it .. p. 126.

47
profetic decât extrem de rar, nu se m enţionează nici în carte,
dar nici în alte scrieri ale Vechiului Testament ceva care să
vină în spijinul acestei ipoteze. Se cunoaşte din Vechiul
Testament că scribii erau bărbaţi, nu femei. Femeile aveau
alte îndeletniciri şi în nici un caz nu erau folosite pentru astfel
de munci sau preocupări.
Discuţiile asupra problemei legată de autorul cărţii Rut
pot însă continua, cu toate că se impun unele concluzii.
Putem împărtăşi părerea că Samuel a scris cartea Rut,
aceasta ca urmare a numărului mare de adepţi ai acestei
opinii, dar şi pentru faptul că acestuia i se potrivesc cel mai
bine concluziile desprinse din carte şi anume: că este vorba
de un iudeu care cunoştea limba, obiceiurile, preceptele legii
m ozaice, istoria poporului biblic, că este un om drept şi
cinstit, înţelept şi modest, dar şi cu autoritate.
Părerea aceasta este cu adevărat cea mai plauzibilă, dar
nu se impune imperativ, atâta vreme cât nu avem nici cea mai
vagă dovadă internă sau externă, care să ne spijine în a ne
pronunţa concret în acest sens.

1.4.2. Data scrierii

în com paraţie cu alte cărţi ale Vechiului Testament,
cartea Rut pune foarte puţine problem e criticii biblice şi
comentatorilor. Şi totuşi, una dintre cele mai importante
problem e este cea legată de data scrierii. Citind cu atenţie
cuprinsul cărţii Rut ne dăm seama că autorul adoptă un aşa
stil de povestire, încât identitatea sa se învăluie în mister. Nu
acelaşi lucru se poate spune despre datele pe care ni le oferă
cu privire la vrem ea la care a fost scrisă istorisirea. Problem a
care apare în legătură cu aceasta este interpretarea care se dă
indiciilor oferite de cuprins.
Urmărind, de-a lungul vremii, cum au fost exprimate
opiniile privind datarea scrierii, am avut prilejul să constatăm că

48
 acestea sunt foarte diferite şi aceasta în contextul în care, în
foarte multe cazuri, aceleaşi argumente la diferiţi autori sunt
folosite pentru a exprima păreri diferite. N u rare sunt cazurile
când unul dintre comentatori foloseşte argumente pentru datarea
într-o anumită epocă şi aceleaşi argumente sunt folosite de un
altul, pentru a susţine o cu totul altă datare.
N u este de m irare acest lucru dacă ţinem cont că în
realitate critica raţionalistă face acelaşi lucru cu toate cărţile
Sfintei Scripturi şi are în vedere mai ales problem ele de
formă, decât de fond, textul şi nu adevărul revelat sau
m esajul scrierilor.
Este necesar să luăm însă în consideraţie şi elementele
lingvistice care se evidenţiază şi vin în sprijinul datării
scrierii, dar şi elem entele juridice, chestiunile de drept
m ozaic doar am intite şi care, corelate cu alte surse, ne
plasează într-o perioadă istorică sau într-alta. De asemenea,
nu se pot neglija anum ite chestiuni care fac parte din
preceptele religioase, din credinţa iudaică şi care pot constitui
argum ente teologice.
G reutatea de a lămuri suficient problem a mai porneşte
şi de la argum entele înseşi. Este suficient să observăm că
începutul povestirii ne plasează în tulburata vrem e a
Judecătorilor, iar genealogia de la sfârşitul cărţii se încheie cu
am intirea m arelui rege David. Astfel, fraza cu care începe
cartea are nuanţa de: “A fost odată”85şi la fel şi precizarea că
“acesta era obiceiul în vechim e în Israel” (4, 7), atunci când
se referă la procedura desem nării beneficiarului căsătoriei de
levirat, pare o aluzie la un tim p foarte îndepărtat.
O altă situaţie este creată de atitudinea unor
com entatori faţă de istorisirea însăşi a faptelor, pentru că nu
se poate pronunţa asupra datei redactării cărţii până nu

85 H erb ert G . M A Y , T h e B o o k o f R uth. T h e Interpreter’s O n e-

V o lu m e C o m m e n ta r y o n th e B ib le , L o n d o n , 1 9 7 1 ,p. 2 6 1 .

49
recom andă lim pezirea unor problem e care să lămurească şi să
susţină o anum ită opinie în acest sens. De pildă, unii susţin că
pentru datare trebuie mai întâi să stabilim dacă este vorba de
o povestire a unor întâmplări adevărate, reale, sau este vorba
de o ficţiune, şi cu ce scop a fost ea scrisă.86 Este de la sine
înţeles că asupra unora dintre aceste aspecte trebuie să
stăruim, iar asupra altora să revenim.
Termenul de la care poate începe datarea cărţii Rut este
epoca Judecătorilor, iar termenul până la care poate fi plasată
datarea este epoca de după exil, vremea lui Ezdra şi Neemia.
După epoca pe care o propun, părerile privind data
scrierii se pot grupa în trei categorii:
- propuneri pentru o dată până în vrem ea lui David;
- datarea în vrem ea regalităţii de după David sau în
timpul exilului;
- opinii pentru o apartenenţă temporală post-
exilică;
Aşa cum era de aşteptat, pentru fiecare dintre opiniile
exprim ate s-au formulat şi argumente care să le susţină.
Aceste argum ente pot fi: literare, juridice şi teologice şi
fiecare dintre acestea sunt folosite pentru a justifica opţiunea
pentru o datare sau alta.
Tradiţia rabinică a consemnat în Talmud că Samuel ar
fi autorul cărţii Rut. Din cartea Judecătorilor şi din cartea I
Regi cunoaştem epoca în care Samuel a activat ca judecător
şi profet. Un punct de spijin ni-1 oferă un argument intern,
acela care, deşi singurul, vine să precizeze timpul în care se
petrec evenim entele descrise. Este adevărat că precizarea nu
merge până acolo încât să putem delimita exact anii, însă vor

86 G aalyah u C O R N F E L D , Joh an n es BOTTERW ECK. H. R.

M U L L E R -S C H W E F E , op. c it., p. 1287. De fapt aceşti critici
m in im a liz e a z ă v a lo a re a isto rică a cărţii, p lecâ n d a stfe l la cercetarea cu o
ser ie în treagă de în d o ie li şi presupuneri.

50
 apărea pe parcursul scrierii alte elemente, care, prin
comparaţie, vor deveni la rândul lor puncte de spijin pentru o
anum ită datare. Aşadar, vom porni mai întâi de la prim ul
verset al scrierii, unde se spune: “ Şi era în zilele când
cârmuiau judecătorii şi s-a întâm plat să fie o foam ete în
ţa ră ...” (Rut 1,1). De la început ne plasează în atm osfera
judecătorilor.
Epoca judecătorilor este foarte frământată. Ea este
descrisă în m are parte în cartea Judecătorilor unde se
istorisesc evenim ente şi fapte ce se întind pe o perioadă de
peste 200 de ani, vrem e cuprinsă între m oartea lui Iosua
(Judecători 2, 6-23) şi sfârşitul vieţii lui Samuel (I Regi 8).
Precizarea că “în vrem ea aceea, nu era îm părat în Israel”
(Judecători 17, 6; 18, 1; 19,1; 25,25), presupune consem narea
în scris, pe bază de docum ente, cam în vrem ea regelui Saul,
când deci era peste Israel un rege sau poate mai târziu.
Istorisirea din cartea R ut începe cu m enţiunea că cele
ce urm ează a fi prezentate s-au întâm plat “în zilele când
cârm uiau judecătorii” (1,1). A ceasta nu lămureşte şi faptul că
tot atunci s-ar fi scris şi cartea Rut, dar ne ajută să stabilim
anum ite coordonate, com parând alte descrieri ivite pe
parcursul prezentării faptelor.
Expresia din prim ul verset ne sugerează că redactarea
cărţii este ulterioară epocii cu care începe istorisirea.
U n argum ent mai limpede şi mai grăitor îl aflăm în
capitolul 4, verset 17 unde este am intit David ca urm aş al lui
Rut. Indicaţia aceasta este m ult m ai importantă, autenticitatea
ei nu poate fi suspectată. N um ele lui David mai apare în
genealogia de la sfârşitul cărţii (4, 18-22), a cărei autenticitate
a fost pusă sub semnul întrebării, considerându-se un adoas
ulterior, fară argum ente convingătoare în acest sens. Aşadar,
dacă ultim a m enţiune ar putea fi dintr-o epocă postdavidică,
m enţiunea din versetul 17 nu a fost contestată sau pusă în
discuţie din acest punct de vedere niciodată. Deci scrierea
51
cărţii putea să fie făcută după epoca Judecătorilor, însă “nu
putea fi anterioară lui David” .
Factori interni şi externi îndreptăţesc aşezarea cărţii în
perioada preexilică. Comentatorul grec M PRATSIOTU crede
că această carte a fost scrisă în ultimii ani de domnie ai lui
David, bazându-se pe ultimele versete, în care David nu este
amintit cu titlul de rege. Un alt argum ent îl găseşte în detaliile
legate de viaţa fam ilială relatată în carte. Pentru această
epocă pledează şi arhaismeleo o cărţii şi asemănarea ei cu
conţinutul cărţii Judecătorilor. De asemenea, perioada de
presupusă pace, de care se vorbeşte în carte, nu este exclus să
fi fost anterioară epocii zbuciumate a Judecătorilor,89 căci
cartea aduce vorba despre vremurile de linişte.
Pentru motivul că prim ele indicii ne sem nalează
legătura cu epoca Judecătorilor, cartea Rut a şi fost
considerată o vreme drept un adaos la cartea Judecătorilor.
Părerea aceasta a fost îm părtăşită şi de traducătorii unor ediţii
90
romaneşti.
O dată precisă când s-au petrecut evenimentele
menţionate în Rut este imposibil de stabilit. Au fost unii
critici care au considerat că foam etea s-a petrecut în timpul
invaziei m adianiţilor (Judecători 6, 8; 9, 17), iar losephus
Flavius91 afirm ă că Boaz a trăit în timpul judecătorului Eli,
mare preot din familia lui Itamar (I Regi 1, 9; III Regi 2, 27; I

87 P. J O U O N . op. c it., p. 12.

88 P an agh iotu 1. M P R A T S IO T U , op. c it., p. 169.
89 Ib id em , p. 171.
90 “ A c e a s tă carte e ste c a un a d a o s la cărţile Ju d ecătorilor, că
fa p te le c e le c e s e p o m e n e sc într-în sa pre v r e m ile J u d ecătorilor s-au
întâm plat, dar pre vrem ea cărui Jud ecător, nu se ş t i e . . . ” B ib lia sau
T estam en tu l V e c h i si N o u , B uzău, 1855, p. 95.
91 F la v iu s 1 0 S E P H U S , A n tich ităţi iu d a ic e. V . 9. 1. citat de F.
V 1 G O U R O U X , M . M . B A C U E Z , Le L ivre de Ruth. în M anuel B ib liq u e ,
v o i. II, P aris, 1 8 8 3 , p. 4 6 1 .

52
Paralipomena 24, 3, 6). A cest lucru ar intra în contradicţie cu
cronologia, întrucât Oved, a cărui naştere este m enţionată la
sfârşitul aceleiaşi cărţi, nu putea să se fi născut în tim pul lui
* • Q?
Eli, ci trebuie să se fi născut m ult mai înainte.
Este lim pede că istorisirea cuprinde întâm plări din
vremea Judecătorilor. Care însă dintre judecători, nu se poate
preciza. Cât despre data când a fost scrisă: “U ssenius o
plasează sub Şamgar, alţii sub D ebora şi părerea celor care
susţin că s-a petrecut sub Şam gar sau sub D ebora este mai
verosim ilă decât a celor care o plasează sub Eli”.93
întrucât în genealogia finală, David nu este num it rege,
Cornely Rudolphus consideră că autorul cărţii Rut ar fi
alcătuit-o pe aceasta în ultim ii ani de domnie ai lui Saul, când
David era deja uns rege, dar nu putea să-şi exercite acest
drept din cauza opoziţiei create, el fiind nevoit să-şi ducă
părinţii la regele M oabului spre a fi acolo în siguranţă (I Regi
22, 3).94
U n alt com entator mai face o precizare în acest sens,
susţinând că, deoarece are de-a face cu păstrarea
providenţială a liniei străm oşeşti a lui David, “trebuie să fl
fost com pusă la ceva tim p după ce David devine persoană
rem arcabilă, posibil în tim pul domniei lui Solomon, ca
urmare a colecţionării în acea perioadă a povestirilor similare
care arătau degetul selectiv al lui Dumnezeu prin multele
generaţii de la A vraam la D avid” .95 Dar, în acest caz, de ce
D avid nu ar fi fost num it cu titlul de rege ?

92 G uillau m e D E S P R E Z , L e L ivre de Ruth. La Sainte B ib le traduit en

français, a v ec l ’explication du sen s literal du sen s spirituel; Tirre de Saints Peres
d es A uctors E cclesiastique, tom e III, Paris, 1782, p. 788.
93 Ib id em , p. 7 8 4 .
94 R u d o lp h u s C O R N E L Y , o p . c it.. p. 2 3 4 .
95 W ood F. GEOFFREY, R u th. în “T h e Jerom e B ib lic a l
C o m m e n ta r y ” , v o l I, T h e O ld T e sta m en t, L o n d o n , 1 8 6 8 , p. 6 0 3 .

53
 Pentru foarte mulţi comentatori şi critici data scrierii
cărţii Rut este vrem ea lui David, dar. el nu este amintit cu
titlul de rege pentru că încă nu fusese recunoscut peste tot
poporul.
Episcopul TEODORET de Cyr, într-un scurt
com entariu la cartea Rut îşi exprim ă părerea că timpul
compunerii acesteia ar putea îl im ediat după m oartea lui
David. ca urm are a faptului că acesta este amintit în
genealogia finală (4, 22).9’
Edm ond JACO B, bazat pe constatarea umanismului
epocii solom oniene şi deschiderea ei către străinătate,
consideră că data scrierii cărţii este înainte de această epocă.
De asemenea, asem ănările cu limba şi spiritul cărţii literaturii
deuteronom ice exclud posibilitatea alcătuirii acestei scrieri în
97
epoca de după exil. Pentru perioada monarhiei înclină şi
W einfeld98, constatând că:
1) G enealogia de la sfârşitul cărţii culminează cu
David;
2) Versetul de început vorbeşte despre Judecători
la trecut;
3) Obiceiul descălţării sandalei într-o anum ită
tranzacţie era subiect al obligaţiilor scrise şi deci
autorul se vede nevoit să-l explice.
Referitor la obiceiul acesta al scoaterii sandalei, trebuie
să precizăm că în cartea Rut există o anum ită deosebire faţă
de prevederile legii mozaice din Deuteronom (25, 5-10). Aşa
cum se cunoaşte, potrivit căsătoriei de levirat, fratele unui
bărbat care a m urit fară să fi avut un moştenitor de parte

% T E O D O R E T de Cyr, In R uth.. J. P. M ig n e , P. L. L X X X , 80,

c o l. 5 2 6 (Ediţia, A tena, 1994).
97 E d m o n d J A C O B , op. cit., p. 157.
48 M oshe W E IN FELD , The Book of Ruth. E n c y c lo p a e d ia
Judaica, voi 14, Jeru salem , 1 978, p. 521.

54
bărbătească trebuia să se căsătorească cu cum nata sa văduvă,
pentru a-i face un urmaş, spre a perpetua num ele şi
m oştenirea decedatului. Legea deuteronom ică afirm ă că
bărbatul acela care refuză să îndeplinească o asem enea
îndatorire crucială va trebui să suporte să fie um ilit în public
prin descălţarea lui de o sandală de către văduva în discuţie.
Cercetând com parativ, observăm însă că în Rut 4, 7-10,
sandaua este scoasă de urm ătoarea rudă, pentru a sim boliza
dorinţa lui ca Boaz să ia atât păm ântul lui Rut, cât şi al lui
Naomi. Probabil diferenţa dintre Rut 4, 7-10 şi Deuteronom
25, 5-10, constă în faptul că urm ătoarea rudă nu era atât de
apropiată. N ici Boaz şi nici ruda fără num e nu erau fraţii lui
M ahlon. A poi, se pare că autorul a trăit într-o perioadă în care
tranzacţii de felul acesta erau deja subiect al obligaţiilor
scrise. (Ierem ia 32, 11) şi de aici “el a găsit necesar să explice
generaţiei sale că în acele zile, scoaterea sandalei şi nu
docum entul scris valida tranzacţia. Oricum, acest schim b în
realitatea juridică legislativă, nu im plică în mod obligatoriu o
mare distanţă în tim p între evenim ent şi descrierea lui.99"
Alţi com entatori au argum entat că natura leviratului în
Rut este în aşa fel încât precede legislaţia din Deuteronom şi
în cazul acesta trebuie să fie preexilică. Astfel, B EW E R 100 şi
B U R R O W S101 propun ideea că mariajul dintre Boaz şi Rut
este parte a responsabilităţii de clan bazată pe “go’el”
“răscum părătorul”, şi astfel reprezintă faza precedentă aceleia
de la D euteronom 25, care este lim itată strict familiei.
CORNEELO propune o datare pe vrem ea prim ilor regi,
însă înainte de regii Iosafat şi Ioram, deoarece pe vrem ea

99 Ib id em .
100 J. B E W E R , T h e G e ’ullah in the B o o k o f Ruth. A m e r i c a n
Journal o f S e m i t i c L a n g u a g e s and Literature, 5 9, 1 9 0 2 - 1 9 0 3 , p. 1 4 3 - 1 4 4 .
101 M . B U R R O W S , T h e M a rr ia g e o f B o a z and Ruth, Journal o f
B i b l ic a l Literature, 5 9 , 1 9 4 0 , p. 4 5 0 - 4 5 4 .

55
acestora a avut loc răscoala regelui M eşa al Moabului care a
eliberat Moabul de sub stăpânirea israeliţilor, stăpânire care
data din vremea lui O m ri.10
Evenimentul s-a petrecut aproxim ativ în anul 850
î.d.Hr. şi este relatat în IV Regi 3, 1-7; 9, 20-27, confirm at şi
de una dintre cele mai importante descoperiri din Palestina şi
Transiordania, şi anume m onum entul numit Piatra
M oabului.Hb După această dată, Moabul îşi cucereşte
independenţa, şi se declanşează vrajbă între cele două
popoare. D escinderea familiei lui Elimelec în Moab nu mai
putea avea loc după această dată, dar nu numai atât, nici
istorisirea nu s-ar mai fi scris după această dată, deoarece în
descriere totul este calm, liniştit, lipsit de orice răutate,
Moabul putând fi un loc de refugiu, aşa cum a fost pentru
părinţii lui David. Aşadar, scrierea cărţii s-a făcut înainte de
evenimentul în urma căruia Moabul şi-a dobândit
independenţa.
După E. REUSS, cartea Rut “a fost redactată după
ruinarea regatului de nord, pentru a sublinia drepturile casei
lui David asupra teritoriului lui Efraim, David fiind în acelaşi
timp descendent al unui iudeu şi al unui efraim it".104

102 G a a ly a h u C O R N F E L D , Jo ha n ne s B O T T E R W E C K , H. R. M..
op. cit.. p. 1288.
I0'’ A se v e d e a a m ănu nte la: Ernst W U R T H W E I N , D e r T e x t des
A lte s T e s t a m e n t s , Stuttgart, 1 973, p. 122; H. D O N N E R , W. R O L L I N G ,
K a n n a an a isc h e und A r a m a isc h e Inschriften. I, 1971, p. 71-84; H.
GREBMANN, A lto r ie n ta lisch e te x te zum A lte n T estam en t. 1962; K.
G AL LIN G , T e x tb u c h zur G e s c h ic h t e Israel. 1 9 68. p. 51-53; Alan
M I L L A R D , T reasures from B ib le T i m e s . O x fo rd , 1991, p. 117; Werner
K E L L E R , A r h e o l o g ia V e ch iu lu i si N o u lu i T e sta m e n t. Bucureşti, 1995, p.
9; J. A. T H O M P S O N , Piatra m oabitä. în D ic ţio n a r Biblic, Oradea, 1995,
p. 8 6 5 ; D ic ţio n ar B ib lic , trad. C. M o is a , v oi 2, Edit. Stephanus, Bucureşti,
1996, p. 3 8 1 - 3 8 3 , 3 92 .
104 E. R E U S S , D ie G e s c h ic h te der H e i l ig e n Schriften d e s Alten
T e stam en t, B r a u n s c h w e ig , 1881, p. 2 9 3 .

56
“N ecesitatea cerem oniei sandalei din 4, 7, indică faptul că a
trecut ceva tim p până ce evenim entele au fost înregistrate”.105
în D euteronom 25, pierderea sandalei, scuiparea şi
pronunţarea blestem ului a im plicat faptul că m d a care nu a
dorit să-şi îndeplinească datoria era dem nă de învinovăţit, în
tim p ce în Rut 4 înm ânarea sandalei pare să sim bolizeze
numai renunţarea la un drept.
Slaba sem nificaţie din R ut sugerează că Deuteronom ul
este mai vechi. Cu siguranţă, ruda mai apropiată nu şi-a
recunoscut obligaţia de a lua pe R ut în căsătorie. Este astfel
posibil să ne aflăm în faţa situaţiei că “deşi obiceiul căsătoriei
de leviart era am intit, acesta începea deja să nu mai fie
folosit. D e-a lungul unei generaţii sau două, cerem onia
sandalei poate foarte bine să fi cerut explicaţii” .106
D acă ar fi să luăm în consideraţie unele aspecte de
limbă, “cartea ar fi fost scrisă m ult după David, însă nu şi
după robia babiloniană, pentru că legătura nunţii nu se
spijină pe lege, ci pe acel levirat, şi pentru că, după robie,
căsătoriile m ixte, inclusiv cu moabitence, au fost
interzise” .107
D atarea cărţii în perioada dintre dom nia lui H ischia şi
losia, deci între 700 şi 620 î.d.Hr. se bazează pe faptul că
înainte de dom nia lui losia căsătoria lui Boaz cu Rut era
privită cu bunăvoinţă, pe când sub losia acest lucru ar fi fost
im posibil ca urm are a înnoirii legământului (D euteronom 23;
I Regi 11). 108 Excepţionala măiestrie, stilul îngrijit,
capacitatea de transpunere în situaţia personajelor, va aprecia
SCH ARBERT, “ne fac să credem că perioada în care a fost

105 J. E. B A L D W I N , op . cit.. p. 2 7 7 .
106 Ib id e m , p. 2 7 8 .
107 D a m i a n D I K U , P od 9. T e s a l o n i c , 1 9 8 5 , p. 6 9 .
108 J. S C H A R B E R T , Rut, Stuttgart, 1 9 94, p. 7.

57
concepută cartea să fíe perioada clasică a literaturii israelite,
perioada regatului, însă nu perioada tim purie a regalităţii” .109
O dată târzie reţin şi unele studii mai recente110, care s-
au preocupat de lăm urirea acestei probleme.
Jepsen vede în cartea Rut “o carte a consolidării, a
mângâierii, scrisă către sfârşitul exilului” . 111
O mare parte din argumentele formulate şi prezentate
ca susţinând o datare m onarhică sau exilică pot fi tot aşa de
bine folosite pentru a opina spre începutul monarhiei, mai
ales când acest lucru se are în vedere pe ansamblu şi nu se ia
în consideraţie doar un aspect sau altul.
M otivul pentru care o serie întreagă de comentatori au
fixat timpul scrierii după exil este mai întâi faptul că întâlnim
în carte o opoziţie faţă de exclusivism ul în legătură cu
străinii, îndeosebi pe vrem ea lui Ezdra şi Neemia. Nu acesta
este însă singurul argum ent invocat într-o datare postexilică.
Datarea postexilică a lucrării se bazează pe:
1) Presupusa legătură cu reform ele lui Ezdra şi
N eem ia când s-a făcut o încercare de eliminare a
legăturilor moabite definitiv din naţiunea
teocratică.
2) S-a susţinut că genealogia de la sfârşitul cărţii
este asemănătoare cu acelea din perioada
postexilică în limbaj şi conţinut (Rut 4, 18; 1
Paralipom ena 2, 4 ).112

109 Ib idem , p. 6.
110 Je an-L uc V E S C O , La date du Livre Rut. in R e v u e B ib iiq u e ,
nr. 2, 1967, p. 2 3 5 - 2 4 7 ; A n dre L A C O Q IJ E , D a te et m ilie u du Livre de
Rut, R e v u e d ’ H istoir e et de P h ilo s o p h ie R e l ig i e u s e , Strassburg, 1979, p.
583-593.
111 A. J E S R E N , Das Buch Ruth, T h e o l o g i s c h e Stu dion und
Kritiken, 108, N .F . 3, 1 9 3 7 - 1 9 3 8 , p. 4 2 8 .
112 R o la n d K. H A R R I S O N , T h e B o o k o f Ruth. Introduction to
the O ld T e sta m en t, M ic h ig a n , 1 969, p. 1060. S u b lin ier ea lui Harrison se

58
 3)
în text sunt prezente o serie întreagă de expresii
şi form ulări de provenienţă aram aică sau
cuvinte caracteristice limbii ebraice târzii.113
4) D escălţarea sandalei (4, 7) este explicată ca un
obicei învechit. 114
5) Autorul cărţii a ştiut ediţia D euteronom ică a
Judecătorilor (Judecători 2, 16, 18; 3, 10 etc.).115
O anum ită influenţă asupra datării scrierii în perioada
postexilică a exercitat-o, la sfârşitul secolului trecut, şcoala
lui W ELLH AU SEN , îm părtăşind această părere mai apoi şi:
Bertholet, N owak, Steurnagel, Gautier, Sellin116, iar mai nou,
EISSEN FELD T 117, Andre LA CO QU E, Erich Z E N G E R 118 şi
alţii.
A ndre LA CO Q U E se foloseşte de unele aspecte
etim ologice pentru a susţine o dată a scrierii cam în secolul al
V -lea î.d.Hr.

referă la c o m e n ta t o r i care p la se a z ă data scrierii cărţii în p e r io a d a

p o s t e x i l ic ă , p ărerea sa fiin d pentru o datare m ai timpurie.
113 L u ise Peltibone S M IT H , Jam es T. C L E L A N D , o p. cit., p. 830.
114 I b i d e m .
115 Ibid em .
116 F. B l e e k W E L L H A U S E N , E in le it u n g in das A lt e n T e sta m en t.
1 8 7 8 , p. 2 0 4 ; A l f r e d B E R T H O L E T , D a s B u c h Ruth. D i e f ü n f M e g i l lo t ,
F reib urg, 1 8 9 8 , p. 4 9 ; D . W . N O W A K , Richter-R u th. H a n d k o m m e n ta r
z u m A l t e n t e sta m e n t, G o tin g e n , 1 9 0 0 , p. 180; S T E U R N A G E L , L e h rbuch
der E in le in t u n g in das A lt e n T e sta m en t, p. 4030; L. G A UTIER,
I n trod uction a l ’A n c i e n T e sta m e n t . 1 9 3 9 , p. 150; E .S E L L I N , E in le in tu n g
in das A l t e n T e s t a m e n t. H e i d e l b e r g , 1 9 3 5 , p. 7. A se v e d e a precizări la R.
K . H A R I S S O N , op. cit., p. 1 0 60 .
117 W a h r e n d O . E I S S E N F E L D T , E in lein tu n g in das A lt e n
T e s t a m e n t . T u l l in g e n , 1 9 7 6 , p. 6 4 5 .
118 E r ic h Z E N G E R , D a s B u c h Ruth. Stuttgart, 1 9 9 5 , p. 148.
119 A n d r e L A C O Q U E , D a t e et m i li e u du L iv re d e Rut. R e v u e
d ’H is t o ir e et d e P h i lo s o p h ie R e l i g i e u s e , Strassburg, 1 9 7 9 , p. 5 8 3 - 5 9 3 .
A u to r u l f a c e o interpretare m a i m u l t a l e g o r ic ă a se m n ific a ţie i n u m e l o r

59
 Recent, com entatorul şi criticul biblic contemporan
Erich ZENGER, susţinând apariţia cărţii după exil,
form ulează urm ătoarele argumente:
1. Rut oferă, sub noţiunea teologică de “m ântuitor''
(go’el), o legătură creativă de levirat şi dreptul de
răscum părare a proprietăţii neamului, am bele în favoarea lui
Naomi şi a lui Rut, astfel încât se poate vorbi de o “Halacha”
(explicare, com entariu) la Levitic 25 şi Deuteronom 25.
Acest gen de relaţii cu Tora nu este adm isibil în timpul de
dinaintea exilului.
2. Accentul puternic ce se pune asupra familiei şi
relevarea rolului său pentru com unitate este plauzibil ca
reacţie la prăbuşirea statului.
3. Legătura dintre “întoarcerea” din străinătate şi
naşterea unui fiu pentru Noami, care răm ăsese iară urmaşi
am inteşte de m etofora teologică din Plângerile lui Ierem ia şi
Isaia 40-66. A ceasta ar vrea să spună că, asemenea motive
literare ar fi com une cărţilor am intite şi deci din aceeaşi
vreme.
4. A cţiunea din cartea Rut determ inată de nume proprii
sugestive (Elimelec: “Dumnezeul meu se arată ca rege”,
Naomi: “încântătoare, drăguţă” sau “iubitor de D um nezeu” ,
Rut: “prietenă, însoţitoare, semen, aproape” , Orpa: “cea care
se întoarce”, M ahlon şi Chilion: “bolnăviciosul şi
slăbănogul” , Boaz: “în el este puterea” , Betleem: “casa
pâinii”) este tipică pentru literatura de după exil.
5. Perspectivă fem inină ce determ ină central cartea Rut
nu putea fi im aginată astfel înainte de exil.
6. Diversitatea raporturilor intertextuale revendică o
origine în timpul de după exil. Rut, care nu o părăseşte pe

proprii din carte, g ă s i n d u -l e c o r e sp o n d e n t în realitatea istorică a poporului

bib lic, u n ele a s p e c t e fiin d d e tip m e sia n ic.

60
Naomi, este o figură de contrast pentru Avraam, care îşi
părăseşte soţia (Facere 12, 10-20).
7. A titudinea faţă de fem eile străine din vrem ea lui
Ezdra 10 şi N eem ia 10 face din R ut un răspuns de apărare şi
deci ar fi fost scrisă în această epocă.120
Foarte m ulţi teologi m oderni interpretează adm iterea
acestui tip de căsătorii ca un protest al autorului îm potriva
m ăsurilor luate de Ezdra şi N eem ia, ceea ce conduce la
explicaţia logică că acestui scop al cărţii trebuie să-i
corespundă o datare postexilică, în contradicţie cu tradiţia
exegetică.121
S-au exprim at şi opinii derutante. De pildă, deşi
recunoaşte că “extraordinarul stil clasic al cărţii şi folosirea
unui m are num ăr de forme verbale arhaice sunt în întregim e
proprii perioadei prim are a literaturii ebraice” 122, H arvey este
de părere că în form a ei prezentă, cartea Rut arată o
considerabilă evidenţă a unei date postexilice, datând-o
aproxim ativ în perioada 450-250 î.d.Hr. 23
De asem enea, teologul grec GHIANNACOPULOS se
pronunţă m ai întâi despre vrem ea în care se petrec
evenim entele din carte şi, mai apoi, fixează şi o dată a scrierii
acesteia, în să la o distanţă nu tocm ai justificată. Astfel,
“având în vedere faptul că se m enţionează despre Boaz ca
urm aş al lui Salm on cu păcătoasa Rahav din Ierihon, se
fixează ca dată a scrierii: după prim a perioadă a
Judecătorilor” .124

120 E r ic h Z E N G E R , op. c it .. p. 148.

121 B . M . V E L L A S , T h e B o o k o f Ruth and Its P ur po se .
T E O A O T I A , T O M O S 1, A te n a , 1 9 5 4 , p. 5.
122 D. H A R V E Y , B o o k o f Ruth, The Interpreter’s Dictionary o f the
Bible, A n illustrated Encyclopedia, Abin gdon, Nashville, 1980, p. 132.
123 Ib id em .
124 A r h im . Ioil G H I A N N A C O P U L O S , op. cit... p. 158.

61
 GINSBERG ia şi el în consideraţie elementele de
natură lingvistică puse în discuţie de alţi comentatori şi
opinează pentru tim puri postexilice, însă lasă să se întrevadă
opinia că totuşi argum entele ar fi insuficiente, ceea ce ÎL
îndreptăţeşte să creadă că, dacă această carte n-a fost scrisă
înainte de exil, atunci ea “are la bază o veche tradiţie, poate
chiar o sursă scrisă, destul de veche”. 12'
Din dorinţa de a arunca o rază de lum ină asupra uneia
dintre problem ele principale pe care le ridică cercetarea
asupra cărţii Rut, anume aceea a tim pului când a fost
alcătuită, am studiat mai multe opinii, din epoci diferite, şi
am com parat argum entele folosite pentru o propunere sau alta
în această chestiune, astfel încât putem avea o poziţie care să
ne apropie de adevăr. Dacă nu sunt atât de precise, totuşi
argum entele de care ne folosim duc foarte aproape de timpul
compunerii.
Unele studii şi comentarii recente, ţinând seama de
opiniile exprim ate în trecut şi făcând totodată o analiză mai
amplă, au scos în evidenţă clasicismul şi eleganţa limbii
ebraice, în care a fost scrisă cartea Rut, facându-i pe autorii
acestor studii şi pe mulţi dintre com entatori să prefere în
scrierile lor varianta scrierii cărţii în perioada preexilică.
Limba şi stilul cărţii l-au determ inat pe DRIVER să fie
de acord cu o dată preexilică, el negăsind vreun semn de
deteriorare în stil şi comparându-1 cu părţile clasice ale cărţii
lui Samuel. De asemenea, el consideră că, în ceea ce priveşte
limba folosită, nu există nimic sem nificativ care să arate o
dată postexilică, pentru că autorul cărţii a scris într-un stil
ebraic în conform iatte cu perioada despre care el a scris.126

125 H.L. G IN D SB E R G , The F iv e M e g i l lo t h and lo nah.

Philad elph ia, 1 9 69, p. 20.
126 S. R. D R I V E R , A n Introduction to the Literature o f the O ld
T e stam en t, Edim b urg, 1913, p. 4 5 4 - 4 5 5 .

62
 A nalizând stilul şi com parând cartea cu alte scrierii ale
V echiului Testam ent, W EIN FELD form ulează mai multe
opinii dintre care ne atrag atenţia câteva, demne de reţinut, şi
anume:
1. Fundalul antic al cărţii este sim ilar istorisirilor
patriarhilor, dar şi începutului perioadei monarhice.
2. Devotam entul lui Rut se aseam ănă celui dintre
David şi Ionatan, iar conţinutul expresiei “Orice îmi va face
mie D om nul” din Rut 1 ,1 7 este acelaşi cu I Regi 20, 13.
3. M anierele graţioase: prosternare (Rut 2, 10), cuvinte
de laudă şi apreciere (Rut 2, 11-12) se aseam ănă cu cele din I
Regi 25, 23; 32-33; 15, 23; II Regi 2, 5, exprim area
gratitudinii (Rut 2, 13) aduce cu cele întâlnite în Facere 33, 9;
47, 25; I Regi 1, 18; II Regi 16, 4; luarea de răm as bun prin
sărut, plâns (Rut 1, 9, 14) este întâlnită în Facere 31, 28; 32,
1; 50, 1; II Regi 19, 40; III Regi 19, 20. Şi exem plele pot
continua.127
Elem entele argum entării de natură juridică pun într-o
oarecare dificultate posibilitatea datării cărţii. Am observat că
autorul se vede nevoit să explice obiceiul descălţării sandalei,
ca urm are a faptului că “acesta era obiceiul în vechim e în
Israel” (4, 7) şi aceasta ar fi din două motive: că obiceiul
fusese uitat şi deci vrem ea în care scrie ar fi după exil, şi apoi
că această practică ar fi intrat în desuetudine, atitudine care
ar corespunde aceleiaşi epoci.
A şa cum am putut constata însă, nici una, nici alta
dintre aceste presupuneri nu sunt suficient întemeiate,
argum entele pe care se bazează fiind folosite foarte bine şi
pentru o datare în tim pul regalităţii.
Cu privire la căsătoria unui israelit cu o m oabiteancă,
referitor la datare, lucrurile com portă şi alte explicaţii mai
simple.

127 M o s h e W E I N F E L D , o p . cit., p. 5 2 2 .

63
 De fapt, căsătoria cu parteneri străini nu a prezentat o
problem ă pentru perioada de până la David şi Solomon. Nici
interpretarea nu divulgă interdicţia, ci abia timpul lui Ezdra şi
Neemia. Pentru viaţa în ţară străină, pentru diaspora, pare
însă că această interdicţie să nu fie valabilă sau să nu fie
acceptată cum dovedeşte exemplul E sterei.128
îm potriva celor care ar aşeza cartea după robia
babilonică, folosind motivul form ulat mai sus, există
argumentul de la Judecători 3, 6-7, potrivit căruia acest tip de
129
căsătorii erau deja probate.
Lim ba aram aică era cunoscută evreilor în sec. VIII
î.d.H r., aşa cum ne este dovedit de docum entele vremii, dar
unele inscripţii ne precizează faptul că influenţa sa se făcuse
sim ţită cu mult înainte de exil. Pentru aceasta nu trebuie să ne
surprindă că întâlnim câteva aram aisme într-o carte scrisă
înainte de exil, de vrem e ce putem constata prezenţa unor
cuvinte asem ănătoare la alţi scriitori biblici, despre care ştim
sigur că au trăit înainte de ex il.130 Aşa aflăm, de exem plu, la:
Ierem ia 4, 29 □''ŞŞIH [uvakefim] “pietre, stânci” ; Isaia 38,
■"QÉ5 [savar] “a aştepta, a spera, a nădăjdui” , acesta din
urmă fiind întocmai ca în Rut 1, 13 : nrQtoFI “să
aşteptaţi” .131
Sunt considerate aram aisme urm ătoarele cuvinte:
■pi?3in (2, 8, 21) Ţ p yn (3, 4) ■p»Tfi (3, 18)
'FIIT I (3, 3) TODKil (3, 4 ).132

128 Arndt M E I N H O L D , T h e o l o g i s c h e S c h w e r p u n k t e im B uch

Ruth und ihr G e w i c h t für se in e Datierung. T h e o l o g i s c h e Zeitschrift,
Jahrgang 3 2 , H eft 3, Mai/Juni 1976, p. 131.
129 P anag hio tu M P R A T S I O T U , o p . cit.. p. 170.
130 Paul J O U O N , o p . cit.. p. 14.
131J. S A S S O N , op. cit.. p. 2 5.
1,2 Susan N I D I C H , Ruth, T h e H e b r e w B i b l e and Its M odern
Interpreters, C h ic o -C a lifo r n ia , 1985, p. 4 5 2 - 4 5 3 ; D .R .G . B E A T T I E , The

64
 însă aceste argumente au fost folosite pentru datări
diferite. Astfel, folosirea aramaic'ii nu spijină neapărat o
datare postexilîcă din urm ătoarele considerente:
1. - în timpul lui Ezechiel, conducătorii din
Ierusalim puteau foarte bine înţelege aram aica
(II Regi' 18,26).
2. - din timpul lui David erau legături strânse între
Aramul sirian şi Israel, care aveau ca urmări şi
îm prumuturi lingvistice;
3. - unele aram aism e s-au dovedit a fi termeni
vest-semitici timpurii, care ar fi fost parte a
genealogiei am belor lim bi.Ij3
între anumite expresii din Rut, se află unele foarte
asem ănătoare cu cele din literatura nordică, de unde se poate
trage concluzia că această carte ar fi fost com pusă în Israelul
de N o rd .134 Şi totuşi această propunere nu a atras aderenţi,
mai ales că nu ne sprijină cu nim ic în privinţa fixării datei de
apariţie a cărţii.
în ceea ce priveşte limba ebraică clasică în care a fost
scrisă, s-a constatat că "aceasta se ridică la nivelul celor mai
bune părţi din Samuel” 135 şi nim ic privitor la limbă nu arată o
dată postexilică, întrucât şi stilul este diferit de cel al cărţilor
postexilice.
O riginea timpurie a scrierii mai este sprijinită de
descrierea anum itor obiceiuri sociale israelite în stadiul de
început al dezvoltării lor.136

Book of Ruth as E v i d e n c e for Israelite Legal Practice. V e tu s

T e s t a m e n tu m , nr, 2 4 , 1 9 7 4, p. 2 5 3 ; Edw ard C A M P B E L , T h e B o o k of
Ruth, C o m p . B ib le , O xford , 1 9 93, p. 6 6 2 .
133 J.G. B A L D W I N , Ruth. The N ew B ib le C om m entary,
L o n d o n , 1972, p. 2 7 7 - 2 7 8 .
134 M o s h e W E I N F E L D , op. cit.. p. 5 2 2.
135 J . G . B A L D W I N , op. c it ., p. 2 7 8 .
136 G e o f f r e y F. W O O D , Ruth, Londra, 19 68, p. 6 0 4 .

65
 Cercetătorii care caută un sâmbure istoric în spatele
legăturii genealogiei lui David cu istoria lui Rut, înclină spre
datarea în epoca mai târzie a regilor, ca să obţină spaţiu
pentru dezvoltarea lui David spre o figură ideală a
poporului.137
Dim ensiunile mici ale genealogiei de la sfârşitul cărţii
pledează mai degrabă pentru o dată de alcătuire timpurie şi
nu târzie. De asemenea, “caracterul direct al naraţiunii pare să
implice faptul că David nu devenise încă un personaj
legendar în Israel, aşa stând lucrurile, tradiţiile ‘Epocii de
A ur' ar fi cerut încă o dată prezenţa lui Solomon în
genealogie” . Ij8
Luând în considerare faptul că în cărţile istorice ale
regilor, urmaşi ai lui David, se găsesc legile şi tradiţiile unor
triburi ancestrale şi îşi manifestă un interes deosebit în felul
cum originea aleasă a fost păstrată, se poate găsi un punct de
asemănare cu aceste tendinţe şi în cartea Rut. “Atmosfera
cărţii Rut este în întregim e liniştită şi este greu să găseşti un
interes polemic în ea. Mai mult, dacă ar fi fost polemică,
oamenii de ştiinţă fîxişti, reformatorii, ar fi putut să
folosească povestirea exact aşa, că Rut, o moabiteancă, şi-a
părăsit ţara şi lucrurile sale pentru a deveni membru exem plar
al poporului lui Dumnezeu. In consecinţă, mulţi autori
sprijină o dată a com punerii acestei cărţi mult mai aproape de
timpurile descrise, poate în jurul anilor 950-850 î.d.H r.”, 139
afirm ă G. M ontague.
Totuşi, datarea cărţii Rut în timpul regelui David,
aproxim ativ în jurul anului 1000 î.d.Hr.. are cele mai multe

' ’7 O tto K A I S E R , op. cit., p. 196.

n8 Roland K. H A R 1 S S O N , op. cit., p. 1 0 5 9 - 1 0 6 4 .
1,9 G e o r g e T. M O N T A G U E , T h e B o o k o f Ruth. Tobit. N e w
Y ork, 1 973, p. 9 - 1 0 .

66
şanse de a fi acceptată, dacă luăm în consideraţie argum entele
puse în discuţie, care pledează pentru o astfel de propunere.

1.5. SCOPUL S C R IE R II C Ă RŢII RUT

1.5.1.Aspecte generale

Scopul sau scopurile cărţii Rut nu sunt exprim ate

explicit în cuprins şi nici alte cărţi vechitestamentare nu ne
oferă dovezi clare, pentru ca acestea să devină mai evidente.
Pentru a se formula o anum ită părere în acest sens s-a apelat
la argum ente interne şi externe, de ordin lingvistic sau istoric,
directe sau indirecte, la diferite comparaţii şi analogii uneori
folosindu-se chiar speculaţii sau simple presupuneri. Este
necesar să precizăm de la început că scopul scrierii cărţii nu
este unul singur, ca urmare a bogăţiei de sensuri şi
com plexităţii conţinutului acesteia. Apoi, pentru determ inarea
scopului pentru care a fost scrisă această carte un rol
important îl are, în mod evident, stabilirea datei când s-a
redactat această scriere, întrucât, odată lămuriţi asupra
scopului propus de autor, se facilitează rezolvarea problemei
referitoare la stabilirea datei la care această carte a fost scrisă.
Aşa cum era de aşteptat, opiniile în legătură cu scopul
cărţii Rut sunt la fel de diverse şi contradictorii ca şi cele care
au în vedere fixarea datei când a fost ea scrisă. Aceasta, în
primul rând. pentru că cele două probleme se leagă între ele
şi, în al doilea rând, pentru caracterul complex al scrierii,
coroborat cu felurite moduri de a explica şi înţelege cartea
Rut. Există abordări dintre cele mai diverse, de aici
m ultitudinea, dar şi coloritul opiniilor exprimate. Va fi foarte
greu de crezut că se va ajunge la o părere unanimă într-o
astfel de problemă.

67
1.5.2. Neam ul davidic şi scopul mesianic

Pornind de la scopul pe care îl are Vechiul Testament

prin toate scrierile sale, anume acela de a fi "călăuză spre
H ristos” (Galateni 3, 24), “um bră celor viitoare” (Coloseni 2,
17), scopul acestei scrieri este “să se arate genealogia lui
David şi, prin el, genealogia lui H ristos” 140, Mesia a cărui
venire şi operă de Răscum părare este scopul ultim al
Vechiului Testament. Aşadar, “principalul scop al cărţii Rut
este arătarea arborelui genealogic al lui David” 141 şi, în felul
acesta, stabilirea originii lui Mesia, care astfel, prin David,
face parte din neamul lui Iuda şi aşa prin El se împlineşte
profeţia lui Iacob care zice: “Nu va lipsi sceptrul din Iuda,
nici toiag de cârm uitor din coapsele sale, până ce va veni
îm păciuitorul, Căruia se vor supune popoarele” (Facere 49,
10)-
întreaga istorisire cuprinsă în cartea Rut descoperă
1d")
“interesul pentru istoria dinastiei lui D avid” , dar scopul
scrierii ar fi şi acela “de a arăta că descendenţa lui David
dintr-o m oabită era prevăzută în ‘planul lui D um nezeu’, că El
preţuieşte nu numai pe poporul său, ci şi pe străini, dacă
aceştia cred în El şi în poporul ales de El şi că şi necazul şi
sărăcia fac parte din planul de mântuire al D om nului” .14j
Cartea Rut descrie într-adevăr un episod din istoria unei
familii, dar descrierea în sine nu poate avea drept scop, aşa
cum s-a sugerat, să arate cât de apăsătoare era am eninţarea
stingerii unei fam ilii şi, în consecinţă, a numelui ei, deoarece
“istoria nu poate fi privită separat de caracteristicile ei de

140 Pr. Prof. V la d im ir P R E L I P C E A N , N . N „ G. B „ M. C., o g ,

eit., p. 177.
141 D a m ia n D I K U . op. cit., p. 68.
142 J. S H A R B E R T , Rut, “ M a r i e n l e x i k o n ” , 5, R e gen sb u r g, 1993,
p. 606.
14j Idem , Rut, Stuttgart, 1994, p. 7.

68
istorie a fam iliei” 144, dar aghiograful descrie “crizele trăite”
ce ar am eninţa continuitatea unei familii şi, prin urmare,
prelungirea numelui, dar evenimentul devine unul
monum ental, care datorită legăturii cu regele David, face ca
14S
num ele familiei să aibă un renume nepieritor. "
Părerea că scopul principal al scrierii este să stabilească
arborele genealogic al lui David şi că o străină intră în
com unitatea lui Israel a fost susţinută de foarte mulţi
com entatori mai vechi şi mai noi, ca: Teodoret, Episcop de
Cyr, Pillion, Eissfeidt, Vigouroux, Gunkel. Weiser,
Herausgegheben, Lorentz, W einfeld, Herbert May, Geoffrey
Wood ş.a.
TEODORET, Episcop de Cyr, subliniază că motivul
principal pentru care Duhul Sfânt a inspirat scrierea, a fost
întruparea Fiului lui D umnezeu, care a descins din Rut pe
cale trupească. El adaugă că Sfântul Evanghelist Matei,
scriind şi el genealogia lui Iisus Hristos, n-a vorbit de mai
multe femei ilustre ca Sarra, Rebeca, însă le-a rem arcat pe
Tam ar, Rahav, Rut şi chiar pe soţia lui Urie, pentru a ne
învăţa că Domnul Nostru, unicul Fiu al lui D umnezeu, s-a
făcut om din iubire pentru toţi oamenii, pentru cei drepţi şi
pentru cei păcătoşi, pentru evrei şi pentru toate celelalte
■ 146
neamuri.

144 O. E 1 S S F E L D T , E in leitu n g in das A lte testa m en t. T u b in ge n ,

19 5 6 , p. 5 9 2 - 5 9 3 .
145 O s w a l d L O R E N T Z , T h e T h e m e o f the Ruth Story, The
C a th o lic B ib lic a l Quarterly, v o l. 2 2 , N e w Y ork, 19 60, p. 3 9 2 ; Andre
L A C O Q U E , S u b v e r s iv e s ou un P en tateu q u e d e f e m m m e s . L e c t io divina
148, L es Editions du Cerf, Paris, 1 992, p. 103.
I4fa T E O D O R E T , E p is c o p d e Cyr, In Ruth, 3 4 6 , A, in J .P .M ig n e ,
P .G ., 80, Paris, I 8 6 0 , col. 5 1 8 - 5 1 9 .
“ Cur scripta est Ruth historia ? Primum propter Christum
D om inu m . Ex ea e n im ortus est s e c u n d u m carn em . Et idea d iv in u s
q u o q u e M a th e u s c o n s c r ib e n s g e n e a lo g i a m , virtute q u id e m i n sig n e s ac
c e l e b r e s praetermisit m u lier es , Saram et R e b e c a m , et alias: T am ar aute m

69
 Tot TEOD O RET precizează că, deşi era necesar să fie
scrisă istorisirea despre Rut, din cauza lui lisus Hristos, care a
binevoit să coboare din ea pe cale trupească, această
istorisire, prin ea însăşi, poate fi foarte utilă celor care ştiu să
tragă folos pentru m ântuirea lor din acele feluri de exemple
ale unei virtuţi deosebite; pentru că nu se poate vedea o
desprindere mai desăvârşită de toţi cei apropiaţi, nici o
supunere mai desăvârşită faţă de o soacră, decât a fost cea a
lui Rut faţă de N ao m i.147

1.5.3. A rătarea Proniei divine şi chem area n eam urilor la

m ântuire

Prin rânduiala lui Dumnezeu, Rut, o moabiteancă,

datorită virtuţiilor sale, a devenit vrednică de a fi înşirată în
genealogia M ântuitorului. Origen apreciază că “numele

et Rahab m e m in it, et Rut, et uxoris Uriae, d o c e n s q u o d propter o m n e s

h o m i n e s u n igen itu s D e i F ilius h o m o factus sit, tum Jud aeos, tum alias
ge n t e s, tum pe c ca tor es, tum j u s to s. N a m Ruth q u id e m erat M oabitis.
B e sa r b e e autem nefarie tuit c o n ju n cta regi. Rahab autem erat: sed per
fidem est c o n s e c u t a salutem ; sic q u o q u e T ham ar e a d e m ilustra est. nom
e n im propter interperantiam c o n su e t u d in e m habuit cum socero ; sed
v i d e n s e a m n o ile sibi filiu m c o n ju n g er e , su ffurata est c o n c u b it u m , ut
produceret b e n e d ic tio n e m . Itaque post hanc p r o g e n ie m , aliam non
accepit, sed abstinuit m a trim o n is. Videre autem p ote st qu isqu is, q u o m o d o
Ruth propter pictatem ac r e lig io n e m parentes q u id e m reliquerit, so c r u m
autem , se c u ta sit” .
Fericitul T E O D O R E T al Cyrului s-a născut în anul 3 9 3 la
A n tio h ia. a fost d isc ip o lu l lui T e o d o r al M o p su e s tie i, s-a călugărit în 4 1 6 ,
iar în 4 2 3 este ales e p i s c o p de Cyr pe Eufrat. M oa re în 4 5 8 . S in o dul V
E c u m e n ic ( C o n st a n tin o p o l - 5 5 3 ) c o n d a m n ă C e le Trei C ap itole , în care
se inclu dea c o n d a m n a re a a c elei părţi din opera lui T e o d o r e i care se
îndrepta îm potriva sin od u lu i III e c u m e n ic ( E f e s - 4 3 1 ) şi lua apărarea lui
Nestorie.
147 Ibidem; A se v e d e a şi G u illa u m e D E S P R E Z , op. cit., p. 784;
F. V ig o u r o u x , M anuel B i b i iq u e . Paris, 1883, p. 6 3 - 6 4 .

70
fericit de Rut poartă chipul neam urilor, Rut, care, părăsindu-
şi patria, a fost introdusă în neam ul israelitean” . 148 Prin
adm iterea ei în genealogia M ântuitorului, deci a ascendenţilor
lui M esia, alături de alte femei păgâne sau păcătoase
“orgoliul naţional al evreilor a fost înfrânt. Acest popor ar fi
trebuit să-şi am intească de făgăduinţa dată lui Avraam că în
el ‘se vor binecuvânta toate neam urile'. Iar nouă să ne arate,
precum spune Fericitul IERON1M, că, pentru ca Hristos
întrupat să şteargă păcatele, n-a fost umilitor, nici înjositor să
. 149
se nască din strămoşi păcătoşi .
Scopul cărţii ar putea fi şi acela de a arăta “grija
providenţială a lui Dumnezeu faţă de aceia care şi-au pus
încredere în El, indiferent de rasa lor”, IM) vizând prin aceasta
o perspectivă mesianică. După alţii, scopul cărţii ar fi însă:
“acela de a relata o pitorească poveste despre originea
dinastiei lui David sau de a da o lecţie despre practica iudaică
postexilică în legătură cu deschiderea faţă de străini” . 1:11
Acest din urmă aspect nu este justificat de calmul, liniştea şi
atitudinea binevoitoare care se întrevede în cuprinsul
istorisirii şi nici de argumentele care pledează pentru o datare
din epoca m onarhică timpurie.

148 O R I G E N , Ruth. J. P. M ig n e , P. G „ voi. 12, Paris, 1 8 5 7, col.

9 9 0 : “ Et n o m e n se c u n d e Ruth ( 1 , 4 ) G en tiu m figurat gerit, Ruth que
relictis patriis, Israeliticae genţi inserta e s t e . . . ”
O rig en ( 1 8 5 - 2 5 4 d.Hr) scriitor b ise r ic es c din p erioad a patristică,
n ă scu t la A le x an d r ia. A fost c ondu că tor ul şc o lii c a teh etice din C'ezareea
( 2 4 0 d .H r.) şi creatorul t e o lo g i e i ştiin ţific e în Răsărit. O pera sa nu mără
aprox. 2 0 0 0 d e titluri, î n d e o s e b i cu caracter e x e g e t ic , a p o l o g e t ic şi
d o g m a t i c , utiliz ând m e to d a a le g o r ic ă în interpretarea B ib lie i. A avut şi
u n ele g r eş eli d 4 e credinţă şi c o n c e p ţ ie fiin d c o n d a m n a t de S in o d u l V
E c u m e n i c , C o n st a n t in o p o l 5 5 3 d.Hr. ( V e z i Pr. loan M. Stoian, D ic ţion a r
r e l i g i o s , Edit. G a ra m on d, B ucureşti, 1 9 9 4, p. 193).
119 Pr. Prof. V. P R E L IP C E A N , N . N., G. B„ M. C„ op. cit, p. 177.
15(1 J.G. B A L D W I N , Ruth. Londra, 1972, p. 2 7 7 .
151 G e o r g e T. M O N T A G U E , op. cit ., p. 7.

71
 Herbert M AY susţine că scopul principal al scrierii este
de a arăta că o străină intră în com unitatea lui Israel şi devine
străm oaşa lui David. Acest lucru contravine cu Ezdra 9, 10 şi
N eem ia 13, 23-27, însă îşi găseşte temei în alte scrieri ale
Vechiului Testam ent (Facere 38, 8; 16, 1-2, Numeri 15, 15-
16; Isaia 2, 1-4; 19, 21-25; 45, 22-25; 56, 6 -8).152
Trebuie însă să constatăm că nu la aceasta se referă
formularea pentru precizarea scopului principal al scrierii.
Cartea Rut nu a avut ca scop să prezinte o simplă “biografie a
străm oşilor evlavioşi ai lui David” 153 sau de “a-i procura
regelui David înaintaşi onorabili şi interesanţi” 154, aşa cum s-
a afirm at de fapt, cu toate că nu există temeiuri concludente
că scrierea ar face propagandă neam ului davidic. Este ceva ce
depăşeşte această sferă. Preocuparea ia numai ca punct de
plecare statutul monarhic al lui David pentru a face legătura
în trecut şi pentru a stabili o legătură neîntreruptă pe firul
genealogic, dar scopul este mult mai înalt: acela de a pregăti
pe cititor pentru vremurile ce vor veni, pentru vremurile
mesianice, scriitorul fiind inspirat de Dumnezeu să scrie
aceasta.
Legat de acest scop ultim, devine limpede că Pronia
divină influenţează şi conduce viaţa omului. Cu naşterea lui
Oved începe istoria lui David, dar implicit şi istoria
m ântuirii.1"'"
Teologul ortodox V E LLA S156 a studiat în detaliu
problem a aceasta atât de interesantă privind scopul pentru
care ar fi fost scrisă cartea Rut. El a analizat mai întâi vechile

152 Herbert G. M A Y , op. c it ., p. 150.

1,1 Cristian, F R E V E L , op. cit.. p. 35.
154 Ibidem .
155 Frederic W. B U S H , op. cit.. p. 7 2 2 ; H. W. H E R T Z B E R G , o p ,
cit., p. 2 5 9 ; B. S. C H ILD S, Introduction to the O ld T e sta m en t as
S c r ipture, P hila d elph ia, 1979, p. 2 5 9 .
156 B. M. V E L L A S , op. c it., p. 2 0 1 - 2 1 0 .

72
opinii pe care, în mare parte, le-am prezentat aici, dar a pus în
discuţie şi opinii care s-au exprim at atât sub aspect prioritar,
cât şi sub aspect secundar. Recunoaşte faptul că nu s-a
formulat nici o concluzie unanim acceptată de către cei care
au cercetat această problemă. Astfel, după ce citează şi
exam inează cele mai de seam ă opinii exprim ate în trecut, se
angajează în form ularea unor păreri personale. Fiecare dintre
opiniile exam inate sunt însoţite de temeiuri pe care se
fundam entează şi li se stabileşte atât gradul de crezământ, cât
şi motivele pentru care una sau alta dintre păreri nu poate să
reziste.
Astfel, cu privire la opinia după care principalul scop
este “dezvăluirea descendenţilor lui D avid... şi stabilirea
originii lui M esia ca desecendent al casei lui Iuda” 157, se
observă şi unele neajunsuri şi anume:
1. - proporţia dintre corpul povestirii şi scurta
genealogie finală este vizibilă, astfel încât nu era
nevoie de o povestire cu atâtea detalii ca să se
scoată în evidenţă ceva cuprins în ultimele
versete (4, 17-22);
2. - de fapt, m ica genealogie priveşte mai m ult pe
Rut, decât pe David;
3. - figura dom inantă din carte este Rut, nu David;
4. - cu toate că asocierea lui M esia cu David
este corectă, totuşi istorisirea nu se referă în nici
1^8
un verset la aceasta. ‘
Şi totuşi, opinia în discuţie cu privire la scop se bucură
de cea mai mare accepţiune din partea comentatorilor.

157 Ib idem
158 Ib idem , p. 2 0 4 .

73
1.5.4. U n sco p m o r a l

Mulţi dintre critici şi comentatori sunt de acord că

există şi o intenţie a autorului de a face o educaţie morală,
“de a transm ite o atitudine etică principală, de a pune în
evidenţă virtuţii le, rânduielile drepte care privesc fam ilia".1:14
Problem a însă se mai lămureşte dacă avem în vedere că
se com pleteză cu susţinerea că scopul ar mai fi “de a arăta
pietatea lui Rut şi de a învăţa cu câtă dăruire Dumnezeu
răsplăteşte credincioşia, chiar şi atunci când aceasta apare la
o femeie neisraelită, pe care Dumnezeu a hărăzit-o să devină
bunica lui David şi străm oaşa lui Iisus” .160 Aceasta ar fi, în
opinia Episcopului TEODORET de Cyr, cel de-al doilea scop
al cărţii.161 Ideea a fost acceptată de către mulţi cercetători
mai vechi şi mai noi. Cu toate acestea, şi acestei susţineri i s-
au adus unele obiecţii, cum ar fi de pildă faptul că
devotamentul lui Rut este faţă de soacră, de care n-ar
despărţi-o nici religia diferită, apoi raportat la alte scrieri,
numele lui D um nezeu este folosit foarte rar şi chiar El este
ţinut oarecum departe de întreaga desfăşurare a
evenim entelor.162
Legat însă de aceste aspecte este nevoie să precizăm
faptul că episodul povestit de cartea Rut nu este un simplu
episod din viaţa unei familii sau a unei comunităţi din
Betleem, ci este un episod din istoria mântuirii neamului
omenesc. De aceea, constatând caracterul mesianic, vizibil în
ciuda obiecţiilor exprim ate mai sus, apare im plicit un alt
aspect al scopului scrierii şi anume acela că toate neamurile

150 Robert v o n A. H E R A U S G E G E B E N , A. I M LI.II I. Das

B uch Ruth. E in leitu n g in die H e i l ig e Schrift, V ie n a , 1963, p. 6 6 0 1 .
I(,° ib id e m , p. 2 0 4 .
1(’' PG, 80, c o l. 5 1 9 .
162 B:M : V E L L A S , op. cit.. p. 2 0 5 .

74
sunt chem ate la mântuire şi Răscum părarea prin M esia face
posibilă m ântuirea tuturor oam enilor din toate locurile şi din
toate timpurile, realizarea ei depinzând de modul de
participare la acest act. "‘D um nezeu vrea să îm părtăşească
m ântuirea Sa tuturor, adică şi celor străini de evrei” .163

1.5.5. Un scop istoric şi didactic

După opinia com entatorului grec G HIANNA-

COPULOS scrierea are un dublu scop: unul istoric şi altul
didactic. Astfel, din punct de vedere istoric, cartea s-a scris ca
să arate “formarea viitoarei mari case ale lui David” 164, sau
după opinia altui teolog contem poran grec “urm ăreşte să-i
prezinte pe strămoşii lui D avid”, 165 ceea ce vizează practic
acelaşi aspect, subliniind “locul favorizat al casei lui David
în planul istoric al lui D um nezeu” .166
Cât priveşte scopul didactic, acelaşi
GHIA NNACOPULOS subliniază că, din lectura atentă a
scrierii, se poate lesne constata că cele trei persoane speciale:
Rut, Naom i şi Boaz se întrec între ele prin virtuţi, ca de pildă:
m area iubire şi ascultare a lui Rut faţă de soacra sa şi faţă de
adevăratul Dumnezeu, sârguinţa şi m odestia în
com portam entul ei zilnic. A titudinea lui Naomi după plecarea
din M oab şi sosirea în Betleem constituie “model de
abnegaţie şi sârguinţă al com portam entului soacrei faţă de
noră”. 167 Dar, totodată şi “m oralitatea şi mărinim ia lui Boaz

l6, S a m u e l A M S L E R , Le Livre de Rut. în “ Le Journale de la vie

a u jo u r d ’hiu la B i b l e ’', nr. 4 7 . 2 0 iun. 1 9 7 1 , p. 8.
164 A r h im lo il G H I A N N A C O P U L O S , op. cit., p. 157.
163 N i c o la u P A P A D O P U L U , P ou9, Atena. 1 995, p. 78 . Un s c o p
istoric şi unul didactic g ă se şt e în cartea Rut şi P anagliiotu 1.
M P R A T S I O U T U . op. c it ., p. 168.
166 G e o f f r e v F. W O O D , Ruth, L ondra, 1968, p. 6 0 5 .
167 A rhim loil G H I A N N A C O P U L O S , op. cit., p. 157.

75
fată
’
de Rut1¿o
este model de com portam ent pentru toate
veacurile” . Astfel că Rut este “un simbol al intrării
neam urilor în Biserica lui Hristos. Toate acestea ne duc cu
gândul la Pronia divină, care recom pensează virtuţiile acestor
trei persoane deosebite, având de grijă ca din urmaşii lui Rut
şi Boaz să se nască David şi, din neamul lui, Hristos, care va
fi slava lui Israel şi m ântuirea întregii lum i” .169
G U N K EEL170 şi G RESSM A N N 171 văd şi un alt scop,
acela de a face o anum ită polem ică la nivelul textului, care se
conturează în spatele relatării. Astfel, Rut “moabita” este
străină. Ea nu face parte din poporul ales. Cu toate acestea ea
îşi întem eiază o familie în Betleem, se pune sub aripa
ocrotitoare a Dumnezeului lui Israel, se evidenţiază în noua ei
patrie prin dragostea pentru semeni, câştigă adm iraţia celor ce
o cunosc şi graţia divină, drept pentru care urmează să devină
urm aşa lui David.
Cartea şi-ar mai propune ca scopuri: “să laude
I 72
loialitatea”, să prezinte cele mai de seamă virtuţi ale
familiei israelite: devotament, generozitate faţă de părinţi,
delicateţe a sentimentelor, ca de altfel şi o credinţă simplă şi
adevărată care ştie să recunoască existenţa lui Yahve în
• • 173
evenimentele obişnuite ale vieţii.
Apoi, cartea vrea să arate, după opinia lui W AGNER
că, în vremea Judecătorilor, când flecare făcea ce vroia, când
Dumnezeu este renegat şi a apărut idolatria, există oameni
care-şi păstrează credinţa în Dumnezeu. Dumnezeu

168 Ibid em , p. 158.

169 Ibidem .
170 H. G U N K E E L , op. cit„ p. 73.
171 H. G R E S S M A N N , Ruth, Schriften des Alten Testament, ed. a Il-a,
Gottingen, Vanderhoeck Ruprecht, 1922, p. 17.
l7:A n dre L A C O Q U E , S u b v e r s i v e s . . . . p. 100; H. M A Y , op. cit..
p. 150.
173 B .M . V E L L A S , op. cit., p. 2 0 5 .

76
binecuvântează legea credinţei şi poate interveni cu ajutorul
său dacă îi ascultă poruncile.174
Autorul alcătuieşte o splendidă pledoarie pentru
credincioşii în Dumnezeul lui Israel, fără frontiere, şi-i
cheam ă pe credincioşi să fie deschişi către alte popoare. Se
întâlnesc în carte nume ca Lia şi Rahela care erau nişte
străine şi veneau din M esopotam ia. A m intirea numelui lor ar
fi un argument care să întărească această idee. Scopul cărţii ar
fi fost “acela de a relata o pitorească poveste despre originea
dinastiei lui David sau de a da o lecţie despre practica
iudaică post-exilică în legătură cu deschiderea faţă de
străini” 175 sau că autorul “a scris povestea pentru a corecta
particularism ul ce caracteriza iudaismele după exilul
babilonian şi după reconstruirea Tem plului din Ierusalim
(515 î.d.H r.)” .176 W einfeld este de părere că ipoteza conform
căreia cartea a fost scrisă ca un protest îm potriva atitudinii lui
177
Ezdra şi N eem ia faţă de femeile străine nu are nici o bază.
O cercetare atentă ne dă posibilitatea să constatăm că
opinia după care Rut ar fi fost scrisă ca protest îm potriva
m ăsurilor riguroase ale lui Ezdra şi N eem ia în încercarea lor
de a com bate căsătoriile mixte, a apărut pe la mijlocul
secolului trecut în Germ ania şi Olanda. Este evident că
această opinie implică şi datarea scrierii cărţii Rut în perioada
postexilică. Se pare că scrierea are un oarecare efect de

174 Rainer WAGNER, Das Buch Ruth, Prax isb uch

K u r z b ib e ls c h u le so Lerne ich die B ib e l K en n e n , Stuttgart, 1991, p. 155.
175 G e o r g e T. M O N T A G U E , op . c it.. p. 7.
176 THE NEW EN C Y C LO PA ED IA BR ITANICA, R e ady
refe re n c e, C h ic a g o , 1 993, p. 2 6 2 .
177 M o s h e O. W E I N F E L D , op. c it ., p. 5 19; G. C O R N F E L D , J.
B O T T E R W E C K , op. c it.. p 1228; A rnold M . G O L B E R G , J o sua- Richte r-
S a m u e l 1- S a m u e l 11, Freiburg, 1 967 , p. 125. A c e e a ş i op in ie o îm p ăr tăşe sc
şi K U E N E N , S T E U E R N A G E L , B E R T H O L E T , B E W E R , C O R N ILL şi
alţii ( v e z i M P R A T S I O T U , op. c it ., p. 168).

77
"descurajare a exclusivism ului evreiesc în favoarea unei
atitudinii misionare faţă de naţiunile din ju r’' 178. Este însă
îndoielnic faptul că acesta ar fi fost de fapt şi scopul expres al
scrierii. De altfel, dacă autorul ar fi intenţionat să implice o
asem enea tendinţă, scrierea “s-ar fi exprim at singură într-un
fel sau altul, de exem plu, ca un motiv al rudei pentru a nu se
căsători cu Rut şi ca opunere a lui Boaz la aceasta1'. 179
Aşadar, părerea aceasta nu are nici o bază, deoarece, dacă
acesta ar fi fost scopul, atunci acest lucru ar fi fost exprimat
direct în istorisire. Mai mult chiar, observăm că ruda care
refuză îşi motivează gestul cu urmările pe care le-ar fi avut
tranzacţia asupra moştenirii proprii: “nu voi putea s-o
răscumpăr (pe Rut pentru mine) ca nu cum va să stric
moştenirea m ea’" (Rut 4,6).
O altă problem ă care apare este aceea că, de fapt,
căsătoriile cu străinii fac obiectul interdicţiilor matrimoniale,
aşa cum se observă din insistenţele evidente de la
Deuteronom, dar acolo se justifică prin primejdia
asim ilării.180 în Deuteronom aflăm că : “ Şapte neamuri:
Hetei, Gherghesei, Amorei, Canaanei, Ferezei, Hevei şi
Iebusei... să nu te încuscreşti cu ele, pe fiica ta să nu o dai
după fiul lui şi pe fiica lui să nu o dai după fiul tău. Că vor
abate pe fii de la M ine ca să slujească altor dumnezei şi se va
aprinde asupra voastră m ânia Domnului şi curând te va
p ie rd e ...” (Deut. 7, 1, 3-4). Se vede, de asemenea, clar că
motivul era ferirea de idolatrie şi păstrarea monoteismului.
Situaţia este posibilă şi condiţia este valabilă tot atât de bine
dacă scrierea aparţine vremurilor de început ale monarhiei,
iar aceasta nu se im punea ca un scop în sine. Este limpede că

178 J.G. B A L D W I N . op. cit., p. 277 .

179 M o s h e O. W E I N F E L D , op. cit., p. 5 19.
1X0 Sab atin o M OSCAŢI, V e c h i le civ iliz aţii se m ite. Editura
M erid iane, Bucureşti, 1975. p. 197.

78
de fapt cartea R ut “nu luptă îm potriva m ăsurilor luate de
Ezdra, dar în acelaşi tim p nu se declară în favoarea
căsătoriilor mixte... autorul presupune doar că aceste căsătorii
r*p i. * » 181
ar n fost perm ise .
îm potriva argum entelor formulate pentru susţinerea
intenţiei m enţionate mai sus, Paul JO U O N 182 aduce
urm ătoarele contraargumente:
1. Ipoteza ar p resu p u n e,faptul că această carte
Rut este posterioară m ăsurilor lui Ezdra şi N eem ia îm potriva
căsătoriei cu străinii, ceea ce nu este nicicum dovedit. Chiar
adm iţând că lucrarea nu este scrisă înaintea exilului, poate fi
foarte bine anterioară reform elor lui Ezdra şi Neemia.
2. Contem poranii lui Ezdra şi N eem ia ar fi
rem arcat fară-ndoială caracterul tendenţios al cărţii şi atunci
se naşte întrebarea dacă ar mai fi fost adm isă în canonul
evreiesc palestinian.
3. D acă tendinţa despre care vorbim exista, ea
trebuia să apară undeva, în special în scena în care Boaz
interpelează ruda, aceasta ar fi trebuit să arate că refuză să se
căsătorească cu Rut pentru că era străină.
4. Cum ar fi putut fi exploatat cazul atât de
particular al căsătoriei lui Boaz cu Rut, văduva unui israelit,
ataşată fară ezitare de soacra sa, israelită, devenită israelită
prin religie, contra unei m ăsuri legislative posterioară cu
câteva secole, indispensabilă pentru a apăra religia,
m oravurile şi lim ba Israelului ?
în opinia lui John GRAY, scopul pe care şi l-a propus
autorul cărţii Rut ar fi acela de a dovedi că David descinde
din Efraim prin M ahlon şi din Iuda prin Boaz şi a fost prin
urm are îndreptăţit să guverneze regatele unite. 183 La această

181 B . M . V E L L A S , o p . cit., p. 2 0 6 .
182 P. J O U O N , op. c it ., p. 6.
183 John G R A Y , Josua. Judges. Ruth. Londra, Edinburg, 1986, p. 385.

79
concluzie se ajunge plecând de la asocierea denumirii de
efraimit (efratit) cu Betleemul, ca urmare a denumirii date
după clanul sau tribul efraimit-efratit (Judecători 12, 5; I Regi
1, 1). A ceasta este totuşi o speculaţie legată de o realitate
istorică. Nu deranjează cu nimic folosirea relatărilor în
susţinerea unei realităţi, dar aceasta nu exclude posibilitatea
scrierii cărţii Rut chiar în vrem ea lui David, iar dacă ceea ce
este relatat în cartea Rut este folosit ca argum ent probant în
consolidarea domniei lui David, acest lucru vine doar cu o
com pletare a celor pe care le susţinem. Insă autorul n-a scris
numai pentru David şi nici numai pentru iudei, dacă este să
luăm în considerare faptul că s-a scris în vrem ea regalităţii
timpurii.
Aşa cum constată de fapt un cercetător, bun cunoscător
al istoriei poporului biblic: “autorul nu doreşte să justifice
toate căsătoriile mixte, adică unirea m atrim onială a iudeilor
cu femei străine, nedemne şi idolatre. Vrea doar să spună că.
tolerează căsătoriile cu femei virtuoase şi care adoptă
* • 184
credinţa iudaică” . Apoi, în ansamblul ei, cartea Rut nu
numai că prezintă “căsătoriile dintre oam eni de altă credinţă
ca fiind adm ise, ci dim potrivă le binecuvântează, adm iţând că
lui Rut, o străină, i s-a oferit cinstea de a deveni bunica lui
D avid”.

1.5.6. Intenţia de a susţine căsătoria de levirat

A mai fost from ulată şi părerea că scopul cărţii Rut ar fi

acela de scoatere în evidenţă şi de susţinere a căsătoriei de
levirat "amintindu-1 pe regele David prin prisma altor două

"i,< C. P R I P E N B R I N G , H istoire du p e u p le d'Israël. Paris, 1898,

p. 605.
I8' Albert V I N C E N T , Le livre de Rut. Paris, 1952, p. 5.

80
 1Sfi
căsătorii de levirat”. Căsătoria de levirat este căsătoria între
cumnaţi în anumite împrejurări sociale. Denumirea vine de la
latinescul levir, fratele soţului, adică cumnatul. Când un
bărbat căsătorit murea înainte de a fi avut un fiu, fratele
acestuia trebuia s-o ia în căsătorie pe văduva fratelui său,
pentru a-i ridica urmaşi, ca să nu i se piardă numele şi
moştenirea. Primul copil rezultat din acestă căsătorie trebuia
să poarte numele decedatului şi bunurile acestuia, fiind
t R7
considerat ca fiu al primei însoţiri. Cumnatul putea să
refuze, însă în acest caz era dezonorat printr-un blam public.
S-a susţinut că în Rut este descrisă o situaţie specială când
legea căsătoriei de levirat intrase în desuetudine, iar
procedura era uitată de vreme ce autorul se vede nevoit să dea
unele explicaţii în acest sens.
Deşi este considerat ca un scop principal, opinia aceasta
nu are mulţi adepţi, pentru că este clar că autorul nu apără
această instituţie a căsătoriei de levirat, ci, pur şi simplu, n-o
pune la îndoială, ca şi cum aceasta ar fi un fapt deja existent,
vechi în timpul acelor zile.188 De fapt, în cartea Rut, căsătoria
de leviart este un element subordonat, folositor numai în
cadrul subiectului povestirii, fară a fi ideea principală a
acţiunii, de aici respingerea convingerii de mai sus, de către
mulţi cercetători moderni, ca de pildă: Stenemagel, Gunkel,
Goettsberger, Fadyen, Haller, Pfeiffer şi alţii.189

1.5.7. O pinii raţionaliste

Unii raţionalişti moderni socotesc cartea lipsită de

caracter supranatural sau de vreun rost mai înalt, socotind

186 A l i c e L A F F E Y , op. c it ., p. 5 5 3 .
187 F. C O M T E , Rut. M a rile figuri ale B ib lie i, edit. citată, p. 188.
188 B . M . V E L L A S , o p . cit., p. 2 0 6 .
189 Ibidem.
81
această scriere drept “o idilă rustică sau un poem cu acţiune
fictivă şi cu persoane sim bolice” l90. Alţii au încercat să
înţeleagă cartea Rut prin prisma mitului, considerând-o drept
o formă denaturată de povestire, ca un fel de Midraş. ceva
care să fi avut la bază un mit antic, care ar fi venerat pe
Tam m uz-A donis şi Astarta sau Issis şi Ossiris, zeii fertilităţii
191, teorie total nefondată şi în contradicţie cu spiritul
scrierilor Vechiului Testament. Tot atât de lipsite de temei
sunt şi părerile după care numele ar fi simbolice, plecându-se
de la înţelesul care reiese în urm a traducerii acestora. De
asemenea, ideea că s-a scris cartea pentru a crea o plăcere
inegalabilă cititorului, deci autorul a scris doar de dragul
artei, iară un scop adânc, nu se justifică.
Hertzberg dem onstrează că în Rut nu este vorba de
delectare, pur şi simplu, a cititorului, spunând că “mult timp
s-a crezut că bucuria ar fi singurul sentiment pe care cartea
vrea să-l insufle cititorului; acest lucru este îm potriva
spiritului Vechiului Testam ent” .192
Este lămurit faptul că, oricât am încerca, nu putem
atribui scrierii cărţii un singur scop, aceasta ca urmare a
bogăţiei de idei pe care le concentrează în cuprinsul său atât
de redus. S-au relevat astfel diferite obiective: sociale,
politice, religioase şi morale, astfel încât un com entator
contemporan propune chiar o listă mai mare care ar include
drept scopuri ale alcătuirii cărţii, printre altele, pe
următoarele: "păstrarea obiceiurilor israelite, legitimarea lui
David şi a monarhiei sale, istorisirea pur şi simplu a unei
poveşti, încurajarea prozelitism ului, promovarea

1111 Fr. Prof. V. P R EE1P C EA N , N. N „ G. B„ M. C., op. cit.. p. 177.

191 B .M .V E L L .A S , op. cit.. p. 207; W IN C K L F .R , Ruth.
Alterien ta!isch e Porshun g en Dritte Reihe, 1, 19 02, p. 6 5 - 7 8 ; P. J O U O N ,
op. cit.. p. 6.
,9: H .W . ME^RTZBERG, D ie B u c h e r Josua. Richter. R u th..
G o ttin gen , 1 985, p. 2 5 9 .
82
universalism ului îm potriva naţionalism ului, pream ărirea
virtuţiilor prieteniei şi loialităţii, glorificarea legăturilor de
fam ilie, păstrarea traditiilor specifice femeilor şi m ărturie a
faptelor lui D um nezeu” .
S-a m ai sugerat existenţa unui scop politic, anume acela
de a consolida relaţiile cu M oabul, relaţii deja existente.194
A poi, că povestirea are ca subiect “dovada puterii
iubirii” 195 sau că vrea să înveţe “cum acţionează
D um nezeu” 196, acest lucru fiind form ulat prea general ca să
cuprindă intenţia cărţii.
Este evident că scopul scrierii nu este unul singur şi că
în toate părerile em ise există câte o parte din adevăr, astfel
încât, reunite, să dea un întreg şi scopul să fie multiplu.

1.5.8. Scopul scrierii într-o viziune mai nouă

O anum ită poziţie, diferită de opiniile vehiculate de alţi

cercetători, form ulează B-M - VELLAS. El ia în consideraţie
evidenţa răspunsului pe care Rut îl dă soacrei sale atunci
când, răm asă num ai cu nurorile, în ţară străină, N aom i le
roagă pe acestea să se întoarcă în casa părintească, deoarece
ea nu m ai poate avea alţi fii, care, după rânduiala leviratului,
să se căsătorească cu ele şi să le dea urmaşi, ca aceştia să
continue num ele fiilor decedaţi; ele sunt tinere şi, deci, nici
n-ar trebui să aştepte până s-ar îm plini acest lucru, dacă totuşi
ar fi posibilă naşterea altor copii de către soacră. Rut spune
soacrei sale: “N u m ă sili, te rog, să te părăsesc şi să m ă duc
de la tine, căci, unde te vei duce tu, voi veni şi eu şi unde vei

193 P h illis T R 1 B L E , T h e B o o k o f Ruth. T h e A n c h o r B i b l e

D i c t io n a r y , v o l. 5 ( O - S H ) , D o u b l e d a y , 1 9 9 2 , p. 84 6.
194 G . C O R N F E L D , J. B O T T E R W E C K , pp. cit.. p. 1 2 88 .
195 C. F R E V E L , o p . cit.. p. 35.
196 Ib id em .

83
înnopta tu, voi înnopta şi eu, poporul tău va fi poporul meu şi
Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu.
acolo voi muri şi eu şi acolo voi fi îngropată, orice îmi va
face mie Domnul şi orice îmi va adăuga, căci numai moartea
mă va despărţi de tine ! “ (Rut 1, 16-17).
Scopul întregii istorisiri ar fi, aşadar, de a prezenta “pe
Rut ca pe un model de devotament şi un model al ideii de
197
legătură fam ilială'’ şi autorul, intenţionat, “accentuează cât
de bine plăcut este aceasta lui Dumnezeu, ca unitatea
legăturilor familiale între membri să fie păstrată chiar dacă
condiţiile ar putea fi tragice, cum au fost în cazul lui Rut” .198
Este adevărat că ideea aceasta face obiectul unei părţi
considerabile ca extindere, din cuprinsul cărţii, intriga fiind
ţesută pe o astfel de realitate din viaţa unei familii, dar este
nevoie de privire spre mai adânc, spre fond, luând în
consideraţie ansamblul, nu numai anum ite părţi care se
descoperă sub diferite aspecte.
In spijinul acestei părţi, VELLAS aduce argumente din
istoria poporului biblic, arătând că din cele mai vechi timpuri
Israel consideră ideal ca o familie să răm ână nedespărţită,
astfel încât fraţii, rudele apropiate să locuiască împreună, şi în
acest fel proprietatea familiei să nu fie înstrăinată (Geneză
13, 6; 36, 7). A existat o vreme, în care, din cauza unor
decăderi generale şi a unor influenţe străine, familia a început
să se dezm embreze, situaţie în care unitatea familiei era
ameninţată. A ceastă situaţie a determ inat pe mulţi profeţi să
ia atitudine şi să com bată cauzele acestei decăderi.
Dacă ar fi să acceptăm că scopul cărţii Rut este acela de
a face un apel la păstrarea unităţii fam iliale, având ca model
ataşamentul lui Rut faţă de soacra sa şi faţă de casa şi religia
soţului său, atunci acesta ar putea fi luat în consideraţie doar

11,7 B . M . V E L L A S , op. cit., p. 209 .

198 Ibidem.

84
ca un scop secundar, rămânând vizibil caracterul profetic
mesianic al scrierii.
Nu încape nici o îndoială că această relatare din cartea
Rut are un caracter tipic. Este doar un început să constatăm
caracterul mesianic, deoarece fiecare element din relatare se
descoperă în acest sens. Betleemul va fi locul de naştere al lui
David, dar, “la plinirea vremii” şi al lui Hristos. Neamurile
nepărtaşe la spiţa genealogiei davidice vor fi primele părtaşe
ale harului revărsat prin Apostolii lui Hristos la Cincizecime,
şi pentru aceştia vor primi Apostolii porunca: “Mergând,
învăţaţi toate neam urile...” (Matei 28, 19-20). Sutaşul
Comeliu va fi primul roman covertit la creştinism, ca
mântuire şi confirmare (Faptele Ap. 10).
Autorul cărţii Rut este luminat de sus să citească în
rânduiala divină şi, atât cât înţelege cu mintea, să pună în
cuvinte, ca mărturie peste veacuri, nepieritoare adevăruri spre
luare aminte, spre smerenie şi îndemn la virtute, spre
recunoştinţă şi conlucrare cu harul divin, în vederea câştigării
mântuirii.

1. 6. LO C U L ÎN CANON. INTEG RITATEA ŞI

ISTO R IC IT A TE A TEXTULUI

1.6.1 L ocul în canon

Locul pe care îl ocupă fiecare carte în canonul Sfintei
Scripturi îşi are justificarea sa, dacă ţinem seama de condiţiile
pe care trebuie să le îndeplinească o scriere, pentru a fi
inserată în catalogul acelora care sunt recunoscute drept
călăuzitoare spre desăvârşirea morală şi mântuire, fiind
inspirate de Duhul Sfânt, apoi să se ţină cont şi de
împrejurările istorice în care s-au scris, sau pe care le
reprezintă oricare dintre aceste scrieri.

85
 Cartea Rut a fost aşezată în rândul cărţilor canonice
chiar de la apariţia sa. Este îndeobşte recunoscut faptul că
“ colecţionarea cărţilor sfinte ale evreilor s-a făcut treptat, pe
măsura redactării lor şi a luat sfârşit în epoca post exilică,
epoca de reorganizare a vieţii religioase, politice şi
economice a poporului evreu - opera de codificare fiind
strâns legată de numele lui Ezdra şi al colaboratorilor săi (sec.
V î.H r.)199.
Folosirea Cărţii Rut în Noul Testam ent (Matei 1 , 5 ;
Luca 3, 32) este un argum ent pentru canonicitatea sa.
lo sif Flavius num ără 22 de cărţi socotite canonice : 5
ale lui Moise, 13 ale profeţilor, 4 care conţin nume la adresa
lui Dumnezeu şi precepte morale 20°. Numărul 22 corespunde
totalului literelor alfabetului ebraic. In Talmud avem 24 de
cărţi, practic sunt aceleaşi numai că la lo sif Flavius, Rut este
unită cu Judecătorii, iar Plângerile lui Ierem ia sunt unite cu
cartea profetului ieremia. In Talmud, atât Rut, cât şi
Plângerile sunt cărţi de sine stătătoare.
Poziţia în canon după cartea Judecătorilor este
influenţată de textul cu care începe cartea Rut : “ Şi era în
zilele când cârm uiau judecătorii” (Rut 1 ,1 ). Această poziţie
se întâlneşte în Septuaginta şi Vulgata.
MELITON de Sardes (+ 170) aşază Cartea Rut după
20 I
Judecători şi înainte de Cărţile Regilor .

199 Pr. Prof. M ircea C H I A L D A , Cărţile a n a g h i n o s c o m e na ale

V e c h i u lui T e st a m e n t în B ise ric a O r to d o x ă . în, “ O r t o d o x ia ” , an X I V ,
1962, nr. 4, p. 4 9 4
:oM l o s i f F L A V I U S , Contra A p i o n e m . I, 8, v e z i la Pr. Prof. M.
C H I A L D A , op. c i t ., p. 4 9 4 .
201 “ Privitor la V e c h iu l T e s t a m e n t . . . iată lista : Facerea, Ieşirea,
N u m e r ii, L eviticul, D e u te r o n o m u l, lisus H avi, Judecătorii, Rut, patru cărţi
ale R egilor, două ale C ronicilor, Psalm ii lui D a v id , P ildele sau
în ţe le p c iu n e a lui Solom on, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Iov,
Proorocii lsa ia şi Ierem ia, cei d o i s p r e z e c e !a un lo c, le z e c h i e l, D an ie i,

86
 De asem enea, el o consideră drept com ponentă a cărţii
Judecătorilor, invocând o mai veche tradiţie iudaică. Aceeaşi
părere o au şi Io sif Flavius şi Origen. A şezarea între
Judecători şi I Regi este “ în acord cu încadrarea istorică a
conţinutului” 202. Fericitul Augustin, a cărui atitudine a rămas
norm ativă pentru veacurile urm ătoare la apuseni aşază Cartea
Rut după Judecători şi o consideră un prolog la cărţile
Regilor 03.In unele m anuscrise ale traducerii Vulgatei, cartea
Rut face parte dintr-un grup de cărţi numit “ O ctateuh” 204,
alături de cele cinci cărţi ale lui M oise, Josua şi Judecători.
Practic, ordinea în canon a răm as aceeaşi până astăzi, dar
denum irea grupului constituie un elem ent specific.
In B iblia ebraică cărţile Vechiului Testam ent sunt
grupate în trei categorii :
1. “T ora” sau “L eg ea ” : cărţile lui M oise ;
2. N ebiim “P rofeţii” - a. Profeţii anteriori :
Josua, Judecători, I-IV Regi;
- b. Profeţii posteriori : Isaia, Ieremia,
Ezechiel şi cei 12 profeţi mici ;
3. K etubim “Scrierile” sau H aghiografele care cuprind
: Psalm i, Proverbe, Iov, Cântarea Cântărilor, Rut, Plângerile,
Ecclesiastul, Ester, Daniel, Ezdra, Neem ia, I, II
Paralipom ena205.

E z d r a ” , lista e s t e r ep rod usă de către E u seb iu de C e za r e ea , Istoria

b i s e r ic e a s c ă . IV , 2 6 , traducere r o m â n e a s c ă Pr. Prof. T e o d o r B O D O G A E ,
c o l e c ţ i a P .S . B . , v o i. 13, Ed. Institutului B i b l i c şi M is iu n e al B .O .R .,
B u c u r e şt i, 1 9 8 7 , p. 177.
202 H erbert G . M A Y , op. cit., p. 151
203 Fericitul A U G U S T I N , D e doctrin a Christiana, II, 8, 12, P.L.,
v o l. 3 4 , c o l. 4 0 .
204 E st e v o r b a d e “ C o d e x O tt o h o n ia n u s” din sec. VIII d. Hr., care
s e află î n B i b l i o t e c a v atica n ă din R o m a . Octateuhu! a fost tradus de
F ericitul Ie r o n i m între anii 3 9 8 - 4 0 5 .
205 L. D E N N E F E L D , H is to ir e d e s liv res de l ’A n c i e n Testam ent.
Str asburg, 1 9 2 9 , p. 8.

87
 Scrierile sau “ketubim ” cuprind un num ăr de cinci cărţi
numite “ M eghiloth” , cărţi care îndeplinesc un rol deosebit în
anum ite sărbători iudaice. Acestea sunt : Cântarea Cântărilor,
care se citeşte la Paşti, Rut la Cincizecim e (sau Şavuot),
Plângerile lui Ieremia. la 9 av (căderea Ierusalimului),
Ecclesiastul la Sărbătoarea Corturilor şi Estera la sărbătoarea
Purim. Locul cărţii Rut este în acest caz după Psalmi,
Proverbe şi Iov.
După o inform aţie din Talmud (Baba Bathra 11, b)
ordinea H aghiografelor este Rut, Psalmii, Iov, Proverbe,
Ecclesiastul şi I, II Paralipomena. A ceasta se justifică prin
aceea că “ Rut, care aminteşte originile lui David ar fi ca o
prefaţă la Psalm i”206 şi, în acest caz Psalmii, care în mare
parte aparţin lui David sunt aşezaţi după Rut, respectându-se
astfel principiul cronologic. Aşadar Rut aparţine perioadei
Judecătorilor, iar Psalmii, după ea, întrucât David a fost mai
târziu.
Există însă şi o altă ordine în cadrul grupului “Meghilot”.
Astfel, vom avea o succesiune cronologică : Rut (în vremea
Judecătorilor), Cântarea Cântărilor (în vremea tinereţii lui
Solomon), Ecclesiastul (Solomon vârstnic). Plângerile (vremea
lui Ieremia) şi Estera (perioada persană) 207.
La începutul sec. al IV-lea şi începutul sec. al V-lea,
când se presupune că au fost alcătuite Constituţiile
Apostolice, care au în partea a treia aşa numitele canoane ale
Apostolilor, cartea Rut este considerată o carte de sine
stătătoare şi urm ează imediat după cartea Judecătorilor.
Canonul 85 al acestei colecţii făcând recomandare
credincioşilor ce scrieri sunt vrednice de cinstire. înşiră şi

206 Paul J O U O N . op. cit., p. 17.

207 Jack M. S A S S O N , op. cit., p. 12.

88
numele cărţilor, numărul şi ordinea lor în canonul biblic208,
adică aşa cum am amintit mai sus.
In Bibliile româneşti locul cărţii Rut este între
Judecători şi I Regi.
Un critic modern constată că, deşi este aşezată între
Judecători şi I Regi, totuşi cartea Rut trebuie considerată
“ suplimentară pentru trecut şi introductivă pentru viitor”209.
Sărbătoarea Rusaliilor, la care se citea cartea Rut,
corespunde Rusaliilor creştine şi era închinată recunoştinţei
datorată lui Dumnezeu cu ocazia sfârşitului recoltării grâului,
despre care este vorba şi în Rut.
In Biblia lui Luther, cartea este plasată urmând
210
modelul din Septuaginta şi Vulgata.
Locul după Judecători este motivat de menţiunea din
introducere aşa cum am precizat mai sus, iar locul în
Meghilot şi, ca urmare, mutarea de la locul iniţial este datorat
atât rolului pe care l-a avut în cult (folosirea la Sărbătoarea
• • 211
Cincizecimii), cât şi "ideilor clare şi a spiritului liber” prin
care se caracterizează cuprinsul său.

208 C a n o n u l 85 al Sf. A p o s t o l i r e c o m a n d ă urm ătoarele : “ Fie

v o u ă tuturor cărţi v r e d n ic e d e cin stire a c e s te a : F acerea, Eşirea, L e vitic ,
N u m e r i , A d o u a L e g e , A lui Iisus N a v i una, ale J udecătorilor una, Rut
una, a le îm p ăr a ţilor patru. Parai ip o m e n a două, Ezdra două, Estir una, ale
M a c a b e i l o r trei, Jov una, Psaltirea una, ale lui S o l o m o n trei, P ilde,
E c le s ia s t, Cân tarea Cântărilor, ale P rofeţilor d o u ă sp r e z e c e , a lui Isaia una,
a lui Ie r e m ia una, a lui I e z e c h ie l una, a lui D a v i d un a...” . N . M I L A Ş ,
C a n o a n e le B i s e r i c ii O r t o d o x e , voi. I, A rad, 1 9 3 0, p. 3 1 4 ; A rhid. Prof. Dr.
Io an N . F L O C A , C a n o a n e le B ise r ic ii O r t o d o x e , N o t e şi com en tarii,
B u c u r e şti, 1 9 9 1 , p. 4 8 .
209 J. H a r d e e K E N N E D Y , op. cit., p. 4 6 5 .
210 H a n s W i l h e l m H E R T Z B E R G , op. c it, p. 2 5 9 .
211 Ib id em . p. 2 5 9 - 2 6 0 .

89
 In traducerea Ecum enică a Bibliei (TO B)212, cărţile
Vechiului Testam ent sunt îm părţite în patru grupe :
Pentateuhul, Cărţile profetice. Alte scrieri şi Cărţile
deuterocanonice (sau apocrife). Cartea Rut este aşezată în
grupa “ Alte Scrieri” , între Proverbe şi Cântarea Cântărilor.

1.6.2. Integritatea şi istoricitatea

Cartea Rut are o unitate bine conturată şi un plan

structurat simetric, evenimentele derulându-se ca de la sine,
după un plan în care imaginile de la suprafaţă dezvăluie acte
neobservate, cu toată naturaleţea, în care sunt prezentate
am ănuntele povestirii.
Cu vrem ea însă, s-au lansat unele teorii cu privire la
com punerea cărţii. Astfel, după una dintre opinii, ar fi existat
trei stadii evolutive în istoria definitivării cărţii Rut şi anume
: un vechi poem epic de origine canaanită, o versiune ebraică
dinainte de exod şi o schiţă finală după exod 213. Teoria
aceasta nu-şi găseşte temei în cuprinsul cărţii, chiar dacă
unele argumente par a sprijini acest lucru. De pildă, dacă se
iau ca punct de sprijin cuvintele “ şi era în zilele” (1, 1).
căutând să se explice că partea de început ar fi aparţinut unei
epoci, restul altora, atunci cum s-ar explica faptul că multe
scrieri din Vechiul Testament folosesc acelaşi procedeu, ceea
ce constituie de fapt un specific al scrierilor
vechitestamentare.
După altă teorie ar fi existat posibilitatea alcătuirii
cărţii în două povestiri orale, una despre Naomi şi alta despre

212 La B ib le, T raduction O ecum énique de la B ib le (T O B I

A llia n c e B ib liq u e U n iv e r s e ll e - Le Cerf, 1992, p. 1025.
2I ’ G. G L A Z M A N , T h e O rigin and D ate o f the B o o k o f R u th.
T h e C atolic B iblical Q uaterly, v ol. 2 1 , N e w York, 1965, p. 2 0 7 ; Phillis
T R I B L E j op. c it., p. 8 4 3 .

90
Rut. Fiind iniţial independente, aceste două istorisiri ar fi avut
un mediu social şi geografic comun, ca şi aceeaşi temă a
reversibilităţii femeii 14.
Nici una dintre aceste ipoteze nu s-a bucurat de o
acceptare generală, astfel încât unitatea cărţii este
recunoscută de majoritatea exegeţilor. Chiar şi cei care au
căutat asemănări poetice cu alte locuri din Vechiul
Testament, pentru a susţine mai întâi existenţa unui poezii
narative, n-au avut succes.
In privinţa unităţii şi integrităţii cărţii nil pot fi puse
probleme majore. Aproape toţi exegeţii şi cercetătorii au fost
de acord în privinţa unităţii, excepţie făcând doar aspectele
legate de genealogia de la sfârşit (4, 18 - 22). Au existat
critici, însă într-un număr redus, care consideră această parte
ca o adăugire mai târzie 215. Acest lucru nu a constituit un
obiect de dispută, ci doar de interpretare.
Genealogia nu are caracter de încheiere a povestirii,
şi nici chiar precizarea de a sublinia o idee centrală a cărţii.
Din Rut moabiteanca se va trage spiţa marelui David. Şi
această încheiere este chiar foarte potrivită.
Obiecţia care s-a adus a fost aceea că registrul
genealogic este oarecum scurtat, lipsind unele generaţii. S-a
făcut o comparaţie cu I Paralipomena, capitolul 1 - 9 . Motivul
este acela că de fapt, autorul nu avea nevoie să repete
întocmai genealogiile întregi ale poporului evreu, ci doar “ să
ne permită să ştim că destinele viitoare se nasc din actul când
Rut lua, după cât se pare, decizia personală de a rămâne la
Naomi şi a sluji Dumnezeului ei” . Mai mult chiar, este

214 A t h a ly a BRENNER Naomi and Ruth. “ V etus

T e s t a m e n t u m ” , v o i . 3 3 , 1 9 8 3 , p. 3 8 7 .
215 R o b e r t v o n A . H E R A U S G E G E B E N , A. F E U I L L E T , op. cit..
p. 6 6 0 ; J o s e f S C H A R B E R T , Ruth. Stuttgart, 1 9 9 4, p. 2 7 ; şi alţii.
216 J o y c e G. B A L D W I N , R uth. K o m m e n t a r zur B i b e l, Zürich,
1 9 9 2 , p. 3 4 1 .

91
vorba de faptul că însăşi Rut ştia că în calitate de străm oaşă a
lui David, ea aparţinea străm oşilor lui Iisus H ristos217.
Lipsa de legătură dintre cele expuse rezum ativ în
versetul 17 şi restul textului (v. 18, 22) este doar aparentă,
deoarece se face o revenire pentru a încadra pe Oved în
trecut, prin redarea celor mai cunoscute nume şi a-1 lega de
viitor, până la David. Atât a considerat autorul necesar şi a
fost suficient, mai întâi pentru a fi înţelese toate cele relatate
şi apoi pentru a nu lipsi de frumuseţe, conciziune şi atracţie
expunerea..
Pentru unii cercetători, reprezentanţi ai criticii
negative, conţinutul acestei cărţi este o creaţie idilică şi nu o
istorie concretă.
S-a exprim at şi punctul de vedere conform căruia
218
această carte este un “ roman istoric” încercându-se chiar
formularea unor dovezi în favoarea ficţiunii şi potrivnice
istoricităţii. cum ar fi : eliminarea unor trăsături neplăcute din
im aginea barbară a perioadei date în Judecători, idealizarea
personajelor principale, atmosfera cărţii diferită de cea din
Judecători şi altele.
Cartea însă se referă clar la o anum ită perioadă bine
determinată, de pildă epoca Judecătorilor, necontestată
istoric, la poporul iudeu şi la cel moabit, relatare despre care
nu mai încap discuţii.
Situaţia de criză în cazul unei calamităţi naturale,
care determ ină o anum ită măsură de protecţie pentru
supravieţuire, prin migrare în zone mai fertile, este iarăşi o
realitate, iar măsura un act cunoscut şi cu alte prilejuri.
De exem plu, o anum ită situaţie l-a făcut pe Avraam
să vină din Haran în ţara Canaan, “ iar când s-a făcut o

Idem.
218 R. H. P F L 1F F E R , Ruth, Introduction to the O ld T estam en t,
N e w Y ork : Harper, 1 9 5 2, p. 78.

92
foamete în ţinutul acela” (Facere 12, 10), el a migrat în Egipt
cu familia. O situaţie similară îi obligă pe fraţii lui Iosif să
meargă în Egipt împreună cu tatăl lor Iacob (Facere 46, 6). La
fel se justifică şi plecarea lui Elimelec, împreună cu Naomi şi
cei doi fii ai lor Mahlon şi Chilion, care atunci când s-a făcut
foamete în ţară, au mers să locuiască o vreme în Moab.
Căsătoriile cu moabite nu au fost interzise în
toată istoria poporului evreu, ci doar în anumite momente
bine determinate, şi atunci justificate cu unele norme legale.
Un scriitor de ficţiune nu căuta strămoaşa lui David tocmai
între moabitence.
David este cunoscut ca persoană istorică şi de
asemenea, avem mărturii din alte scrieri vechi testamentare
despre relaţiile poporului evreu cu moabiţii. Chiar David şi-a
dus părinţii să stea o vreme în Moab, până ce el însuşi va
scăpa de prigoana lui Saul (I Regi 22, 3-4). Acest lucru ar fi
greu de contestat.
Betleemul este cetatea în care avea să se nască
David şi, la plinirea vremii Hristos. Nu poate fi tăgăduită
existenţa istorică a Betleemului, ea fiind atestată de
descoperirile arheologice.
Despre Rut şi faptele sale povestite în această carte
care îi poartă numele, dau mărturie tradiţiile iudaice
consemnate în Talmud, chiar dacă acesta va da o interpretare
proprie celor istorisite de agiografi.
Deşi autorul a trăit după epoca Judecătorilor, el redă
totuşi o istorisire care se bucura de multă apreciere din partea
cititorilor cărora s-a adresat şi a prezentat fidel obiceiurile
timpului. De fapt, tocmai aceste obiceiuri constituie un
argument al autenticităţii, deoarece ele au existat şi sunt
confirmate în celelalte scrieri, chiar dacă există mici deosebiri

93
între ele. “ Obiceiurile timpului despre care vorbeşte cartea
2 I9
Rut o fac exactă şi adevărată.” .
Dacă în privinţa tranzacţiei se apelează la procedură
mai veche, aceasta se datorează practic unei extinderi a razei
de aplicare a prescripţiilor legii din Levitic 25, 25.
In cartea Rut se istorisesc aşadar nişte realităţi şi
acest lucru îl dovedesc îndeosebi sim plitatea şi realismul
derulării povestirii, în care nimic nu este exagerat şi nimic
imposibil.
Din punct de vedere tipologic, cartea Rut se înscrie în
şirul celorlate cărţi ale Vechiului Testament, nefiind vorba doar
de o simplă istorie de familie, ci un capitol din istoria omenirii,
Rut fiind strămoaşa lui David, iar din neamul lui David se va
naşte dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria.
O altă mărturie a istoricităţii este am intirea cărţii Rut
de două ori în Noul Testament, atunci când este redată
genealogia M ântuitorului şi apare într-un loc Rut (Matei 1, 5)
şi, în alt loc, Boaz (Lc. 3, 32). Este o dovadă hotărâtoare, de
vreme ce în aceste locuri se vorbeşte despre ei ca fiind
persoane istorice.
Dacă n-ar fi fost vorba despre o istorie reală, cartea n-ar fi
atras atât de mult şi n-ar fi fost acceptată în canon. Mai mult, ea a
fost mult apreciată chiar şi în tradiţia iudaică mai târzie.
în cartea Rut, numele pot fi interpretate simbolic,
iară a-şi pierde valoarea istorică. Astfel, Elimelec înseam nă
“Dumnezeul meu este rege”, Naom i - plăcută, M ahlon -
bolnăvicios, Chilion - ofilit, Orpa - căprioară, Rut - prietenă,
Boaz - cel puternic. După unii com entatori, “ ar putea fi
născocite de im aginaţia populară, ceea ce ar însem na că ar fi
existat o versiune mai veche sau că cele relatate ar fi fost

2|l> Edw ard J O U N G , Ru th. Introduction to the O ld T e stam en t,

M ic h ig a n . 1 956, p. 3 3 0 .

94
 'j'yo •
păstrate prin tradiţia populară” . Majoritatea numelor din
Vechiul Testament au un înţeles simbolic, ceea ce nu
înseamnă că ele nu pot fi şi reale. Genealogia însăşi de la
sfârşitul scrierii este un argument al istoricităţii, chiar dacă
din motive care privesc scopul scrierii nu redă toate
generaţiile, ci numai ce este reprezentativ.

220 R o b e r t v o n A . H E R A U S G E G E B E N , A . F E U I L L E T , o p . c it..
p. 660 .
95
 CAPITOLUL II

COMENTARIU
EXEGEZĂ ŞI TEOLOGIE

2.1. DE LA BETLEEM UL LUI IUD A ÎN ŞESUL

M O ABIŢILOR

2.1.1. Epoca Judecătorilor şi flagelul unei foam ete .

"Şi era în zilele când cârmuiau

judecătorii şi s-a întâmplat să fie o foam ete
în ţară. Atunci un om din Betheem Iu Iuda s-
a dus să locuiască în şesul Moabililor, el şi
fe m eia şi cei doi fii ai săi. Şi numnele omului
era Elimelec şi numele soţiei lui era Naomi,
iar numele celor doi f i i era M ahlon şi
Chil ion, Efrateni din Bethheem ul lui Iuda şi
au venit în şesul M oabililor şi au rămas să
trăiască acolo'' (Rut 1, 1-2).

Pentru a putea defini cât mai corect şi complet rolul

cărţii şi locul cu adevărat importante ale cărţii Rut în
ansamblul canonului biblic vechi testam entar este necesar o
sinteză de idei şi consideraţii teologice, care se întrevăd odată
cu derutarea istorisirii din text.
Ne stau mărturie şi sprijin în acest sens precizările de
ordin istoric şi geografic confirm ate de descoperirile
arheologice şi corelate cu datele şi lămuririle din alte scrieri
biblice.
96
 Spre a obţine rezultatul dorit în această preocupare,
pentru a realiza un real folos în înţelegerea acestei scrieri
divino-umane, pentru întărirea credinţei în Dumnezeu cel bun
şi drept, cel milostiv şi purtător de grijă faţă de omul cel
credincios cinstitor de Dumnezeu, este nevoie să călătorim
împreună cu alţi lămuritori ai Sfintei Scripturi de-a lungul
veacurilor, pe firul istorisirii din cartea şi să facem la vreme
popasuri duhovniceşti; spre a primi lumină şi căldură divină
în înţelegerea cuvintelor purtătoare de sens.
Ceremonioasele cuvinte cu care începe cartea Rut dau
acesteia un caracter istoric, deoarece delimitează perioada în
care au avut loc evenimentele relatate, chiar dacă acest timp a
rămas nedefinit. Astfel, primele versete servesc drept prolog
al unei drame ce urmează a fi istorisită în detaliu. Predomină
aici informaţiile de ordin istoric, dar şi geografic.
Aghiograful ne sugerează să ne îndreptăm atenţia asupra unei
epoci din istoria timpurilor vechitestamentare, cunoscută sub
numele de epoca judecătorilor, dar, totodată, se conturează ca
repere geografice; “Betleemul lui Iuda şi şesul Moabiţilor”.
Din aceste cuvinte deducem că nu poate fi vorba de o ficţiune
sau de o simplă nuvelă prezentată de autorul sfânt.
Verificarea informaţiilor de mai sus prin comparaţie, sau
apelând la datele oferite de Arheologia biblică, ne scutesc de
aventura unei investigaţii inutile şi fară rezultat. Datele sunt
precise şi constituie argumente de netăgăduit.
Epoca judecătorilor are o durată incertă, în general
acceptându-se o perioadă de peste un secol şi jumătate 221
până la circa patru secole 222, pendulându-se între secolele

221 Albert VINCENT, op. cit., p. 14-15. Unele cronologii

încearcă să stabilească oarecare limite plecând de la cuprinsul cărţii şi
coroborând datele cu descoperirile arheologice. O fixare corectă a
perioadei nu este posibilă.
222 Pr. Prof. V. Prelipcean, Pr. Prof. N. Neaga şi alţii, Studiul
Vechiului Testament. Bucureşti, 1985, p. 167.
97
XIV-XI î.d.Hr., adică de la m oartea lui Iosua şi până la
instaurarea prim ului rege în Israel sau începutul domniei lui
Saul, evenim ente care sunt descrise în cartea Judecătorilor.
Urmărind firul istoriei poporului biblic, observăm că în
timpurile patriarhale tatăl era acela care avea deplina putere
judecătorească asupra tuturor m em brilor familiei sale.
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul unui trib: şeful acestuia
era, implicit, şi judecător peste toţi cei care făceau parte din
tribul respectiv. După ieşirea din Egipt, M oise a exercitat
această funcţie de judecător. El a fost unicul judecător (Ieşire
18, 13-27; 2, 14), până când, la recom andarea socrului său, în
vederea evitării propriei lui epuizări, rânduieşte judecători
peste câte 1.000, 100, 50 sau 10 oameni, rămânând în
com petenţa sa doar cazurile mai dificile (Ieşire 18, 13-26).
Postul de judecător era transm is ereditar urmaşilor
(Deuteronom 1, 15-17; 21,2). Urmaşul lui M oise, Iosua, a
fost num it judecător suprem, el fiind “plin de duhul
înţelepciunii” (Deuteronom 34, 9) şi toţi i se supuneau. La
sfatul lui M oise, Iosua a aşezat judecători în toate cetăţile şi
tot Moise a recom andat să transm ită preoţilor diferendele
prea dificile (D euteronom 16, 18-20; 17, 2-13; 19, 15-20.
Iosua 8, 33; 23, 2; 24, 1; I Regi 8, 1).
După m oartea lui Iosua, însă, lucrurile s-au schim bat
deoarece el nu a lăsat un urmaş. La conducerea poporului au
urmat bătrânii triburilor, iar când peste Israel s-au abătut
asupritori străini. Dumnezeu a rânduit pe unii bărbaţi viteji,
numiţi judecători, care aduceau ţara la izbândă şi o eliberau
de asupritori. “D upă ce reuşeau să izbăvească poporul şi să
dovedească, prin aceasta, că Dumnezeu îl chemase, bărbatul
respectiv era considerat apărătorul drepturilor naţionale” .223

22’ D ic ţio n ar bib lic, voi. 2, trad. d e C. M o is a , Edit. Stephanus,

Bucureşti. 1 996, p. 2 1 9 .

98
 în vremea judecătorilor, forma de guvernământ era
teocraţia, ceea ce înseamnă că Dumnezeu era considerat
conducătorul suprem, care purta de grijă poporului, care, la
rândul său, trebuia să păzească poruncile sale. Insă poporul
lui Israel, odată ajuns în “Pământul Făgăduinţei” şi fărâmiţat
în douăsprezece formaţiuni, după cele douăsprezece seminţii,
fiecare cu statutul său, cu conducătorul şi teritoriu propriu, a
început să uite binele făcut de Dumnezeu şi poruncile Sale
şi astfel să se îndepărteze de la Legea mozaică şi de
Dumnezeu, adoptând obiceiuri şi practici ale popoarelor
păgâne cu care au intrat în contact. Pentru aceasta şi-au atras
mânia divină şi s-au abătut asupra fiilor lui Israel asupritori
străini, de care au fost izbăviţi prin persoane alese, întărite de
Duhul lui Dumnezeu dintre care se cunosc: Otniel, Ehud,
Şamgar, Debora, Barac, Ghedeon, Tola, Iair, Ieftae, Ibţan,
Elon, Abimelec, Abdon şi Samson. Pe lângă aceştia, au mai
exercitat puterea judecătorească Eli şi Samuel (I Regi 4, 18;
7, 15), primul, în calitatea sa de mare preot, iar al doilea, ca
profet al lui Dumnezeu.
Poporul israelit era destul de fărâmiţat ca urmare a
lipsei de unitate, a hărţuielilor din partea populaţiilor vecine,
dar şi din cauza populaţiilor conlocuitoare care n-au fost
exterminate aşa cum poruncise Domnul. Deseori, poporul se
cufunda în idolatrie, se semnalau multe tulburări, asasinate,
perversiuni sexuale, de aceea perioada judecătorilor avea un
caracter sumbru şi societatea era dominată de anarhie.
Mărturie stau precizările din Cartea Judecătorilor, ca de pildă:
“în zilele acelea, nu era rege în Israel, ci fiecare facea ce i se
părea că este drept” (Judecători 17, 6; 18, 1; 19, 1; 21, 25).
Cunoscând aceste aspecte vom putea lesne constata că
cele relatate în cartea Rut contrastatează în chip evident cu
situaţia zugrăvită în Cartea Judecătorilor. Urmărirea atentă a
derulării evenimentelor ne va lămuri pe deplin în acest sens.

99
 Pe vrem ea judecătorilor, s-a întâm plat ca asupra
păm ântului Ţării Sfinte să se abată o calam itate care avea să
pună sub semnul întrebării existenţa m ultor israeliţi..
în acest timp “s-a întâmplat să fie foamete în ţară “ (1,1),
această situaţie fiind frecventă în Palestina, când din cauza
secetei, adică a lipsei ploilor timpurii şi târzii (Ieremia 5, 24; Osea
1
6, 3; Deuteronom 11, 10-14) , culturile agricole erau
compromise. Cuvântul care defineşte această stare este 2131
[ra’av] şi este întâlnit în Vechiul Testament de foarte multe ori.
Ar putea să apară supoziţia că această foamete s-ar
datora incursiunilor madianite despre care se vorbeşte în
Cartea Judecătorilor (Judecători 6, 4). Cu toate că acest lucru
ar fi posibil, nu avem nici o dovadă că ar fi vorba de una şi
aceeaşi foamete.
în unele cazuri, în Vechiul Testam ent, foametea este
am intită însoţită de alte rele ca “ lingoare şi molimă rea”
(Deuteronom 32, 24). Profetul Ieremia a făcut o descriere
am ănunţită a unei foamete, consecinţă a unei secete: “Cei
mari trim it pe cei mici după apă: aceştia m erg la fântâni , dar
nu găsessc apă şi se întorc cu vasele goale... ogoarele au
crăpat, pentru că n-a fost ploaie pe păm ânt; de aceea plugar*
îşi acoperă capetele şi sunt tulburaţi. Până şi cerboaica naşte
în câmp şi îşi părăseşte puii, pentru că nu este ia rb ă ...”
(Ierem ia 14, 3-6).
Sunt şi unele situaţii în care foam etea ne este prezentată
de autorii sfinţi ca o pedeapsă divină pentru necredincioşia
omului. “ Pentru că tu n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău

224 L o u is e P ettibon e S M I T H , op. c it., p. 8 3 3 .

225 Astfel, întâlnim cuvântul 3 5 n [ra’av] “fo a m e te ” în: Facere 26 . I ;
4 1 , 2 7 ; 4 1, 30, 31, 36, 50, 54; 4 7 , 13; Ieşire 16, 3; D euteronom 28, 48; 32, 24;
II Regi 24, 13, III Regi 28 , 34; IV Regi 8, 1; Isaia 5, 13; 14, 30; 51, 19;
Ieremia 1 1 , 2 2 ; 14, 12, 15. 16, 18; 1 5 , 2 ; 1 6 , 4 ; 18, 21; 21 , 7, 9; 27, 8, 13; 29,
18; 32, 24, 36; 34, 17; 38, 2, 9; 42 , 16, 22; 44, 12, 13, 18, 27; Ezechiel 5, 12;
16, 6. 11, 12; 12, 16; 14, 21; 34. 29; 36, 30; A m o s 8, II .

100
cu veselia şi cu bucuria inmii. când erai îm belşugat de toate,
vei sluji vrăjmaşului tău, pe care-1 va trimite asupra ta
Domnul Dumnezeul tău când vei fi în foamete şi în sete,...
acela va mânca rodul dobitoacelor tale şi rodul pământului
tă u ...” (Deuteronom 28. 47-51). Uneori vrăjmaşii “veneau
mulţi ca lăcustele” (Judecători 6, 5). “mâncând roadele
păm ântului" (Judecători 6. 4). Cu alte cuvinte, din alte
relatări ale scrierilor Vechiului Testament aflăm că vremurile
de foamete erau cauzate uneori de războaie.
Despre foametea am intită în cartea Rut (1,1) nu avem
mărturii că ar fi fost cauzată de năvălirea altor neamuri, de
vreo secetă prelungită şi nici că ar fi fost o pedeapsă divină,
ca o consecinţă a unor nelegiuiri săvârşite de locuitorii
Betleemului. Fia este asem ănătoare cu situaţia care l-a făcut
pe Avraam să emigreze în Egipt şi mai târziu pe Iacob
îm preună cu fraţii lui losif.
Părăsirea locului de baştină, a locului unde ar fi avut
rude, proprietate şi bunuri dobândite prin moştenire sau
realizate prin eforturi proprii, nu era recom andată de
legislaţia mozaică şi acest lucru era justificat dacă luăm în
seamă normele legate de: caracterul de neam ales al
poporului israelit, modul în care era reglem entată
posibilitatea moştenirii proprietăţii, procedura de
răscum părare a averilor vândute în cazuri de lipsă, felul cum
se m oştenea numele, toate acestea coroborate cu condiţiile
istorico-geografice şi econom ice cu care se confrunta viaţa
poporului biblic.
Pentru un flagel aşa cum este foametea. Talmudul face
precizarea: “Când o epidemie bântuie în oraş, intră în casa ta ....
dar dacă acolo bântuie foametea, salvează-te”.226 Astfel,

12(' T A L M U D U L , B a v a Q u m m a , 6 0 b , cf. D a vid B A N O N , Ruth

au de la b o n t e , în “ Buletin du C entre Protestant d ’ Etudes, n ov. 19 89. an
4 1 , nr. 4 - 5 , p. 15.

101
Elimelec n-a făcut decât să se conformeze acestei ordonanţe.
De altfel, tot aşa a procedat mai înainte Avraam (Facere, 12,
10), Isaac (Geneză 26, 1) şi fraţii lui Iosif împreună cu tatăl lor,
când în Canaan a fost “foamete mare” (Facere 47, 4) şi din
cauza ei au plecat în Egipt.
O foamete mare întâm plată pe vrem ea judecătorilor, la
care se face referire în primul verset al cărţii Rut, constituie
oarecum un reper istoric şi social, dacă luăm în consideraţie
că acest fenomen era frecvent şi el este des amintit în Sfânta
Scriptură. De fapt, epoca Judecătorilor la care se face
referire, cât şi tim pul în care se petrec evenim entele istorisite
în Rut reprezintă o vreme în care poporul ales se îndepărtează
tot mai mult de Dumnezeu. In ciuda intervenţilor divine
salvatoare repetate. Israelul nu încetează să calce poruncile
Domnului, să se închine la idoli, să practice imoralitatea şi să
se lase dominat de anarhie, motive pentru care atrage asupra
lui nefericirea prin pedeapsa divină. Ţara Canaan era “pământ
roditor şi larg, ţara în care curge lapte şi m iere” (Ieşirea 3, 8),
dar iată că “din cauza răutăţii locuitorilor. Dumnezeu
foloseşte diferite mijloace pedagogice pentru îndreptare,
927
inclusiv foam etea” .“
Aşa cum se poate lesne constata din cele relatate în
cartea Judecătorilor, perioada descrisă aici s-a caracterizat în
general prin: practicarea idolatriei pe scară largă, sincretism
religios (com binarea unor elemente specifice religiei păgâne
cu cele proprii credinţei adevărate ale poporului biblic),
tulburări sociale şi rivalităţi între triburi, nedreptate socială şi
imoralitate, precum şi alte păcate ale necredincioşiei. Ne este,
de asemenea, cunoscut, dintr-o relatare din cartea I Regi că în
tim pul Judecătorilor “Cuvântul Domnului este rar şi nici
vedeniile nu erau dese” (1 Regi 3 ,1 ).

22/ Panaghiotu T R E M P E L A , l7to[ivma c ia Trjv P o u 9, Atena,

1961, p. 12.

102
 întâm plările istorisite în cartea Rut vin să com pleteze
oarecum tabloul epocii Judecătorilor, fiind în acelaşi timp
într-o vizibilă discordanţă, ca urmare a caracterului deosebit
al scenelor liniştite din istoria unei familii de evrei, la prima
vedere Iară o importanţă anume. Insă. în realitate, este istoria
unei familii rânduită de Dumnezeu să aibă o legătură
deosebită cu neamul lui David din care se va naşte
Izbăvitorul lumii.
Cuprinsul cărţii Rut nu redă nici o poveste sau vreo
ficţiune. Aşadar, s-a întâmplat atunci o foamete în ţară. Lia a
fost în ţara lui Israel. Unele traduceri în limbile moderne
adaugă chiar la text cuvântul 'is ra e l" ca să precizeze că nu
este vorba de altă ţară. De fapt, acest lucru este întărit şi de
am ănuntele istorisite în continuare. Din cauza acestei
foamete, “un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască
în şesul M oabiţilor" ( 1.1) îm preună cu soţia şi cei doi fii ai
săi. Se înţelege că nu este vorba de o foamete care să-şi aibă
' 8
cauza în "im prudenţa populaţiei"“'-', ci este rezultatul unei
catastrofe naturale.

2.1.2. Betleemul Iui Iuda

In limba ebraică. Betleeem □ni<r rPZl |Betlehem] "Casa

pâinii" este format din două cuvinte: ITZ1 [bet] - “casă" şi nn1?
flehem] = "pâine". Cu toate că fenomenul cuvintelor compuse nu
este propriu limbilor orientale, aşa cum se întâmplă cu limbile
europene, totuşi cuvântul !T3 [bet] foloseşte la formarea mai
multor denumiri de localităţi cum ar fi de pildă: Betel "Casa
Domnului" (Facere 12, 8; Judecători 21. 19), Bet-haron "casa
lâţărniciei” (Iosua 16. 3, 5; 18, 13), Bet-Peor "casa Iui Peor”
(Deuteronom 3, 29; 4. 46; Numeri 21, 20; 23, 28; 33, 47-49). Bet-

” s W A A R D + N I D A , op. c it ., p. 15.

103
Ţur (Bet-Sur) “casa stâncii, casa de piatră”, (Iosua 15, 58; I
Paralipomena 2, 45) etc.
Num ele de Betleem se pare că a fost dat tocmai datorită
fertilităţii locului. Betleemul este “aşezat la hotarul cu
păm ânturile cultivate, într-o zonă potrivită deopotrivă
creşterii anim alelor şi cultivării ogoarelor. Aşezarea sa, nu
departe de drumul de coastă dintre Hebron şi Ierusalim şi
aproape de capul văii Terebinthos, care duce spre S-V, îl
făcea să fie odinioară un punct strategic şi un loc de
popas” .229
Betleemul este înconjurat “de cele mai frumoase
grădini de măslini, smochini şi vie, iar în partea de sud-vest
dispune de o vale, care este cea mai bogată în grâu, fată de
■ 230
v ec in ă tă ţi .
Se mai cunoaşte o altă localitate purtând tot numele de
Betleem, dar care se afla pe teritoriul lui Zabulon (Iosua 19,
15) şi care se pare că a fost locul de baştină al judecătorului
Ibţan (Judecători 12, 8, 10), localitate situată la aproxim ativ
11 km. de Nazaret. însă Betleemul de care se face referire
aici este pe teritoriul lui Iuda, de unde şi menţiunea
explicativă de “ Betleemul lui Iuda” (Rut 1,1,2, 7). Betleemul
lui Iuda nu este citat pe lista localităţilor atribuite lui Iuda
(Iosua 15), însă traducerea Septuaginta îl menţionează (Iosua
15, 59). Acest Betleem a fost num it iniţial Efrata sau mai
târziu Betleem Efrata (Facere 35, 19; Judecători 17, 7; M ihea
5, 1). în apropiere de Betleem a fost îngropată Rahela, soţia
patriarhului Iacob, conform precizărilor din cartea Facerii:
“ Iar dacă a murit, Rahela a fost îngropată lângă calea ce duce
la Efrata, adică la Betleem ” (Facere 35, 19).

229 D ic ţio n a r e n c ic l o p e d i c al B ib lie i, transpunere r o m â n e a sc ă de

Dan S L U Ş A N S C H I , ed. H um anitas, Bucureşti, 1 9 9 9 , p. 87.
2,0 D iac. Dr. T. N E G O I Ţ Ă , B e th l e h e m . în Studii bib lice,
Bucureşti, 1935, p. 27 .

104
 Din cartea I Paralipomena aflăm o altă menţiune: “ Fiii
lui Iuda au fost: Fares, Heţron, Cârmi, Hur şi Ş obal...P anuel,
tatăl lui Ghedor şi Ezer, tatăl lui H uşa sunt fiii lui Hur, întâiul
născut din Efrata şi tatăl lui Betleem ” (I Paralipom ena 4, 1,4).
Aşadar, Efrata ar fi fost o persoană din tribul lui Iuda căreia i
se dăduse în stăpânire cetatea Betleem ului şi care era
considerat un fel de fondator sau restaurator al cetăţii.231
Locuitorii acestei cetăţi sunt numiţi efrateni (Rut 1,2) sau
efraimiţi (Judecători 12, 5).
Profetul M iheia foloseşte am bele denumiri când zice:
“Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din
tine va ieşi stăpânitor peste Israel, iar obârşia lui este dintru
început, din zilele veşniciei” (M iheia 5, 1). Betleemul a ajuns
o cetate celebră când a devenit cetatea lui David, deoarece
aici s-a născut el şi era cetatea străm oşilor săi. In Betleem se
va naşte şi M esia aşa cum prezisese profetul Miheia.
începutul istoriei lui Rut are printre reperele geografice
această cetate a Betleemului. De fapt, întreaga acţiune a cărţii
se va petrece în Betleemul Iudeii, cu excepţia episodului
descinderii în Moab relatat lapidar (1, 1-6). Aproape de
Betleem, se află un câmp al păstorilor, iar alături un altul care
poartă num ele de “Câmpul lui Boaz”, unde tradiţia spune că
s-ar fi desfăşurat o parte din evenim entele relatate îndeosebi
în partea a doua a cărţii Rut.
Despre această familie din Betleemul Iudeii se spune că
s-a dus să locuiască în M oab din cauza foametei. Pentru a
exprim a această stare se foloseşte cuvântul “g u r'\ adică “să
locuiască” . Termenul TU [gur] se foloseşte pentru a desem na
->32
pe cel care locuieşte undeva în calitate de străin " . Astfel,
Elimelec a plecat din Betleem pentru a locui în părţile

2,1 Ibid em , p. 28; F. V I G O U R O U X , Ephrata. în D ic tion n a ire de

la B ib le, vol. II, fasc. X V , Paris, 1899, p. 1882.
232 L. CI. F IL L IO N , Ruth. La Sain te B ib le, Prais, 1922, p. 197.

105
M oabului, pentru o perioadă de vreme, eventual până când
vor dispărea consecinţele calamităţii care l-a iac ut să-şi
părăsească ţinutul natal, rudele şi proprietăţile.
In şesul acesta al M oabului trăieşte un popor care
vorbeşte altă limbă, are alte obiceiuri şi are altă religie.
Elimelec, ce) al cărui Dumnezeu este rege, fuge din Casa
pâinii Dn1? rPIl [bet-lehem], izgonit de foamete. El se
îndreaptă spre un păm ânt unde alţi dumnezei sunt regi şi unde
este suficientă hrană. 233
Deci, o foamete întâm plată în părţile Betleemului
determ ină m igraţia unei familii într-o zonă în care acest flagel
nu-şi făcuse apariţia şi anume în părţile M oabului.

3.1.3. Şesul M oabiţilor

M oab este num e propriu, iar şesul M oabiţilor un reper

geografic.
D enum irea de Şesul M oabiţilor este legată de numele
lui M oab, fiul lui Lot, născut în urma unirii incestuoase dintre
acesta şi fiica sa mai mare (Facere 19, 37-38). Moab este
frate cu Amon. M oab înseam nă “el este din tatăl meu". Unii
com entatori au tradus cuvântul prin “care tată”, “iară tată”,
“provenit dela un tată” . Moabul este asociat de lipsa de taţi,
din cauza morţii băieţilor (“m e’ab” înseam nă “iară taţi”).234
M oabiţii se şază la est de Iordan, ca şi amoniţii şi
edom iţii în secolul cuprins între anii 1250-1150 î.d.Hr., secol
care a fost de altfel martorul unor mari schimbări în Orientul

2jj Ellen V a n W O L D E , Ruth and N a o m i , Londra, S C M Press,

1 9 97 , p. 6 -7 .
2j4 C o l u m b C A R M I C H A E L , “T r e a d in g ” in the B o o k o f Ruth,
Z e is c h r ift für die A l te s t a m e n t li s c h e W is s e n s c h a f t , Berlin, N e w York,
1 9 80 , p. 2 5 1 .

106
M ijlociu.2^ Ei aveau deja cetăţi întărite, oraşe şi fortificaţii
proprii,2’6 la venirea israeliţilor din Egipt. Graniţa nordică a
Moabului a variat, de-a lungul timpului, în jurul lui A rnon.2j'
Hi venerau pe zeul Chemoş şi practicau grozăviile lui Baal.2jX
Din relatările Vechiului Testament aflăm că moabiţii şi-
au manifestat de multe ori ostilitatea faţă de Israel (Numeri
22, 1; 25, 3; Judecători 3. 12-13; II Paralipomena 20, 1-30; II
Regi 13, 20; 24, 2). Unii dintre prooroci i-au stigm atizat ca
vrăjmaşi ai împărăţiei lui Dumnezeu (Isaia 15, 16; 25, 10;
Ieremia 9, 26; 25, 21; 27, 3, 48; Iezechiel 25, 8-11; Amos 2,
1-2: Sofonie 2. 8-11). “Am onitul şi Moabitul să nu intre în
obştea Domnului , nici al zecelea neam în veci să nu intre în
obştea Domnului, pentru că nu v-au întâmpinat cu pâine şi cu
apă în cale. când veneaţi din Egipt, şi pentru că au plătit
îm potriva ta pe Valaam, fiul lui Beor, din Petorul
M esopotam iei, ca să vă blestem e” (Deuteronom 23, 3-4;
N eem ia 13. 1-2).
Se cunoaşte din docum entele vechi că sub Ramses al II-
lea , s-a derulat o cam panie de război în ţara Moab.
aproxim ativ in 1283 î.d.Hr. “ . oraşul principal fiind Dibon.
Un docum ent egiptean din vremea acestui rege am inteşte de
Moab. în Sfânta Scriptură, Moabul mai este amintit în situaţii
conflictuale în vremea Judecătorilor (Judecători 3, 12). Mai

Allan M ILLARD, A r h e o logia ş i Biblia. în Enciclopedia

B ib lie i, Edit. L o g o s , Cluj, 1996. p. 47 .
2.6 Ibid em , p. 46.
2.7 D a m ia n N O E L , L es o r ig i n e s d 1Israel. Cahier E v a n g ile , nr. 99,
Paris, 1 997, p. 21.
2.8 John Charles E L L I C O T T , T h e B o ok o f Ruth, Ellicott B ib le
C o m m e n t a r y in O n e V o l u m e , L o n d o n , 1 971. p. 222; Abraham H E G E V ,
M o a b . in Diction na ire a r h e o lo g iq u c de la B ible, Jerusalim. 1972, p. 2 0 6 .
A lla n M I L L A R D . P o poarele B i b l ie . în E n c ic lo p e d ia B ibliei.
Edit, cit., p. 30 8 ; H oria M A T E I , C ivilizaţia lumii an tic e . M ic dicţionar
h ie gra fic. Bucureşti. 1983. p. 3 27 .

107
târziu, şi Saul s-a luptat cu moabiţii (I Regi 14, 47), iar David
a desăvârşit cucerirea (II Regi 8, 12), dar în timpul lui erau
relaţii de prietenie (I Regi 22, 3). David era descendent din
moabiteanca Rut (Rut 4, 17), aşa cum se va vedea în
comentariul pe care îl facem în continuare.
Cu vremea, după divizarea regatului lui Israel, Moabul
şi-a recăpătat independenţa doar pentru o vreme. Omri
supune ţara M oabului , care este nevoită să plătească tribut în
miei, berbeci cu lână (IV Regi 3,4). Conform IV Regi 1, 2-
17), la m oartea regelui Ahab, fiul său O hozia domneşte puţin,
murind în urma unei căzături întâm plătoare în palatul său.
Pe când era im obilizat la pat, regele M oabului, Meşa,
profită de aceasta pentru a se răscula, cucerind Ramot-
Galaadul. O hozia moare, îl urmează Ioram, fratele său, care
încearcă să restabilească situaţia cu M oabul, oraganizând o
expediţie ce regrupa Israelul, Iuda şi un contingent edomit.
Armatele reunite ocolesc punctele întărite ale M oabului,
câştigă câteva victorii, dar la Chir Hareşet situaţia se schimbă
în favoarea lui M eşa, care nu ezită să-şi sacrifice propriul fiu
pentru a-şi încuraja soldaţii. M oabul îşi recapătă
independenţa.240
In vrem ea lui Ezdra, căpeteniile poporului au venit la
acesta şi i-au zis: “Poporul lui Israel şi preoţii şi leviţii nu s-
au deosebit de popoarele cele de alt neam şi de urâciunile
lor, adică de Canaanei, Hetei, Ferezei, Iebusei, Amoniţi,
M oabiti, Egipteni şi Amorei. Pentru că au luat pe fiicele

240 Paul M . S H A L O M , G. W ., B . U .E . S . , M o a b , M o a b i t e s . în
D ic tion n a ire de la B i b l e (Par F. V ig o u r o u x ) , f a sc ic u le X X V I I , Paris,
1 906, p. 1 1 5 2 - 1 1 7 8 ; G aalyah u C O R F E L D , J ohan ne s B O T T E R W E C K , H.
R. M U L L E R -SC W E F E , M oab. Die B ib e l und ihre W elt Eine
E n z y k l o p a e d ie zur H e i l ig e Schrift, vol. 2, H am burg, 1969, p. 1 0 4 5 -1 0 5 3 ;
Pr. Lector A le x a n d r u I S V O R A N U , Piatra M o a b u lu i si legătura ei cu
poporul bib lic vech ¡te sta m entar. în A n a le le U n iversităţii din C raiova,
seria T e o l o g i e , an III, nr. 3, 1998, p. 61.

108
acestora soţii pentru ei şi pentru feciorii lor şi s-a am estecat
sămânţa cea sfântă [“zera hakkodeş”] cu popoarele cele de alt
neam [“ beamey haaraţot"]. ba încă mâna celor mai însemnaţi
şi mai de frunte a fost cea dintâi în această nelegiuire'' (Ezdra
9, 1-2).
Acest lucru era in contradicţie cu porunca dată de
Dumnezeu lui Moise: “Nu cum va să intri în legătură cu
locuitorii ţării aceleia, pentru că ei, urmând după dumnezeii
lor .şi aducând jertfe dum nezeilor lor te vor pofti şi pe tine să
guşti din jertfa lor şi vei lua fiicele lor soţii pentru fiii tăi şi
fetele tale le vei mărita după feciorii lor şi vor merge fetele
tale după dumnezeii lor şi fiii tăi vor merge după dumnezeii
lor” (Ieşirea 34. 15-16). Locuitorii “ţării aceleia” (Ieşirea 34,
15) privesc şi pe moabiţi, iar motivul pentru care Moise
prim eşte această poruncă este clar formulat în cartea Ieşirea şi
anume păstrarea monoteismului poporului biblic. Cât priveşte
“săm ânţa cea sfântă”, expresie întâlnită la Ezdra ca rostită de
căpeteniile poporului ales. este în strânsă legătură cu
făgăduinţă divină dată evreilor la ieşirea din Egipt: “îmi veţi
fi îm părăţie preoţească şi neam sfânt " (Ieşirea 19, 6).
“Poporul care l-am iac ut pentru Mine ca să mă preaslăvească
întru laude" (Isaia 43. 21).
Mai târziu, Moabul a devenit tributar Asiriei, apoi
Babiloniei şi, în cele din urmă, a încetat să existe ca o
naţiune. Moabul este delim itat de Marea Moartă, graniţa
răsăriteană formează treptat un teren în pantă spre pustiul
Moab. Arnonul despărţea ţara în două jum ătăţi, din care
partea sudică este mai înaltă, mai abruptă, mai sălbatică.241
Teritoriul platoului M oabului este foarte diferit de
întinderile Edonului spre sud. Totuşi cereale ca grâul şi orzul
se cultivă numai pe o arie restrânsă în nordul M oabului. dar
terenul oferă bogate păşuni pentru turmele de oi. Se pot zări

211 G aaly ah u C O R F E L D , J.D., J l.R M .-S ., op. c it., p. 1046.

109
 şi azi corturile negre ale beduinilor care-şi păzesc turmele de
oi, care ar putea fi urmaşii regelui M eşa al M oabului, care
fiind crescător de oi, “trebuia să dea annual regelui Israelului
o sută dc mii de miei şi lâna a o sută de mii de berbeci” ( IV
Regi 3, 4). Bogăţia M oabului poate fi cauza mândriei de care
erau acuzaţi locuitorii Iui de către Isaia (25, 10-11) şi Ieremia
(49, 29).242 După unii comentatori ’‘pământul M oabului pare
să fi fost de o bogăţie şi o fertilitate excepţională” (Isaia 16;
Ierem ia 48).243
Călătoria familiei lui Elimelec din Betleem îi va
conduce propabil la început lângă Ierihon, apoi prin vadurile
Iordanului pe teritoriul tribului lui Ruben. Prin ţara deluroasă
a acestui trib, o altă călătorie lungă îi va duce la Arnon, râul
de frontieră."44 Zona în care a poposit familia lui Elimelec
este definită drept “ţara de la estul Mării Moarte, aşezată la
900 m înălţime pe un podiş brăzdat de cheiuri adânci” .24^
Acest podiş se află la sud de Arnon. deoarece în rest, cea mai
mare parte a Moabului este formată din munţi stâncoşi şi
abrupţi. De altfel, “de pe munţii din sudul Betleemului, acest
podiş ar fi fost posibil de observat” .246
Termenul folosit aici pentru desem narea acestei forme
geografice est la plural 3K1I3 [bisdey Moav] = “în
câm piile” sau “în şesurile” M oabului, ceea ce Septuaginta şi
Vulgata au redat printr-o formă de singular. Insă, întrucât
termenul niţ> [sade(h)] nu-1 găsim asociat cu alt nume decât
cu Moab. atunci sintagma “bisdey M oav” formează un nume
propriu în sensul de “şesul M oabului”247. constituind o

242 The N e w Jerome B ib lical C o m m entary. Londra, 1990, p. 1183.

241J. Ch. El L IC O T T , o p. c it., p. 2 2 2.
244 lbidcm .
245 C olin H E M E R . A ş ezări si locuri ale B ib lie i. în E n c ic lo p e d ia
B ib lie i, edit. cit., p. 2 7 0 .
246 J o y c e C>. B A L D W I N , op. c it., p. 337 .
247 Paul J O U O N , op. cit., p. 3 1.

110
denum ire generică. Considerăm această părere dem nă de
împărtăşit.
Aşadar, un om strâm torat de unele încercări, face
eforturi să supravieţuiască, pribegind spre tărâmuri încă
îndestulate de hrană. S-a crezut că a părăsit, pentru o vreme,
neamul şi credinţa, legea şi obiceiurile şi a plecat într-o ţară
unde este cinstit alt Dumnezeu decât cel adevărat. Acest lucru
îl sugerează chiar numele.
în Vechiul Testament, ca şi în alte culturi vechi, există
o strânsă legătură între sufletul cuiva şi numele acestuia.
Personalitatea, cu toate particularităţile şi energia ei, este intr-
un anum it sens prezentă în nume. A cunoaşte num ele unei
persoane înseam nă a dobândi putinţa de a pătrunde în
adâncurile fiinţei ei şi de acolo să intri în relaţie cu ea, poate
chiar să ai şi un oarecare control asupra ei.248 N um ele
persoanelor biblice au o anum ită semnificaţie, dar înainte de
toate ele sunt nume, cu toate că sunt purtătoare de sens.
Elimelec, Naomi, M ahlon şi Chilion sunt numele a patru
persoane pe care nu le mai găsim nicăieri în Sfânta Scriptură,
decât în cartea Rut. Cuvântul propriu Elimelec înseam nă
"Dum nezeul meu este rege”. Num ele acesta mai este întâlnit
în tăbliţele de la Tell-el-Am arna sub forma "M ilkilu”249,
precum şi în documentele de la Raş Şamra, dar şi în unele
inscripţii canaanite din secolul al X lV -lea î.d.H r.2:,()
Septuaginta îl redă prin Alim eleh, iar Vulgata prin
Helimeleh. După analiza sem iotică pe care Rabi M eir o face
acestui nume, Elimelec înseam nă “regalitatea va trebui să-mi

248 E p i s c o p .K a ll i s t o s W A R E , Puterea N u m e l u i . Edit. Christiana,

B ucureşti, 1 9 91, p. 35.
249 J. G. B A L D W I N , op. cit., p. 3 3 7 ; P. J O U O N , op. cit-;, p. 32.
2M) II. M A Y , op. c it, p. 151.
revină”251. în viziunea multor comentatori Elimelec ar fi un
num e tipic mesianic, fiind viţă din arborele lui lesei.252
Personajul biblic Elimelec pleacă dintr-o ţară în care
Dum nezeu conducea prin anumite persoane alese (judecători,
prooroci), într-o ţară în care locuitorii se închinau la
dumnezei străini (Chemoş). Dumnezeu era în Israel cel care
conducea, formă cunoscută sub num ele de teocraţie.
Teocraţia este de fapt specifică poporului ales, fiind forma de
guvernare caracteristică poporului biblic.
N esiguranţa generată de lipsa hranei relevă în chip
insinuant un mesaj: “ Când omul se înrădăcinează pe pământ
considerându-1 precum casa sa stabilă, Dumnezeu intervine
pentru a-1 îm pinge spre orizonturi diverse şi mai bune.
Vechiul Testam ent recunoaşte una dintre constantele sale în
căutarea siguranţei şi liniştea posesiei pământului
făgăduit”.253
în contextul evenim entelor relatate de aghiograf în
cartea Rut, s-a sugerat că Elimelec a părăsit zona de
oblăduire a lui Dumnezeu cel adevărat şi a căutat îndestulare
în pământ străin. Nim ic însă nu ne îngăduie să susţinem
acest lucru. Cel puţin scrierea nu ne oferă nici un temei în
acest sens, cu toate că cele petrecute cu el în păm ânt străin ar
putea să presupună doar această idee. Foam etea care l-a
obligat pe Elimelec să plece cu familia în M oab “m ajoritatea
exegeţilor o consideră ca pe un flagel al dreptăţii lui
Dumnezeu mâniat de nelegiuirile acestui popor” , 254 adică ale
poporului ales. Fuga însă de mânia lui Dumnezeu nu scuteşte

251 M idraç R U T R A B A , citât de D a v id B A N O N , op. cit.. p. 16.

252 André L A C O Q U E , Date et m ilie u du liv r e de Ruth. R e v u e
d 'h isto ir e et de p h ilo s o p h ie r elig ie u s e, Strassburg, 1 9 79, p. 591.
25> M ario M A S I N I , op. cit.. p. 27.
254 G u illa u m e D E S P R E Z , op. c it.. p. 789 .

112
pe nimeni de urmările acesteia, oriunde s-ar afla fie chiar şi
în Moab.
Cercetând consemnările autorului sfânt expuse în cartea
Rut. se poate spune că mai există şi o altfel de foam ete decât
aceea de cele necesare traiului şi anume o dorinţă arzătoare
de a fi aproape de Dumnezeu prin îm plinirea poruncilor lui.
A cunoaşte pe Dumnezeu, a asculta cuvântul Său, descoperit
prin aleşii săi. este proprie omului dintotdeauna şi de
pretutindeni. Profetul Amos avertiza pe contemporanii săi că
“vin zilele, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite
foamete pe pământ, nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci
de auzit cuvintele Dom nului” (Amos 8, 11). Acest lucru îl va
lămuri şi întări Mântuitorul Hristos. când va spune că “Nu
numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din
gura lui Dumnezeu" (Matei 4. 4).
Şesul M oabiţilor este un reper geografic cunoscut în
cărţile Vechiului Testament. D enumirea este generică şi se
referă la un podiş aflat la răsărit de M area Moartă. Desemnat
ca loc de retragere pentru unii oameni aparţinând poporului
ales, în cazul unor grele încercări survenite în urma
neîm pliniţii poruncilor divine, drept semne de avertism ent
spre îndreptare, şesul M oabiţilor simbolizează un loc al
speranţelor şi al încrederii că Dumnezeu nu lasă să piară pe
cel care nu-şi pierde nădejdea în El.
 2.2. GRELE ÎNCERCĂRI ÎN ŢA RĂ STRĂINĂ
CO NVERTIRE ŞI DECIZIE

2.2.1.M oartea lui Elim elec şi a fiilor săi

"Şi a murit Elimelec, bărbatul lui

Naom i şi ea a rămas cu cei doi fii ai săi. Şi ei
au luat soţii dintre moabitance, numele
uneia era Orpa, iar numele celeilalte era
Rut. Şi au trăit acolo cam zece ani. Şi au
num it cei doi fii ai lor, M ahlon şi Chilion şi
a răm as fem eia fără bărbatul ei şi fără cei
doi fi i ai săi" (Rut 1, 3-5)

A junsă în ţinutul M oabului, familia lui Elimelec se

înţelege că a dus-o bine şi a găsit cele necesare traiului. Mai
m ult chiar, se integrează în com unitatea moabită. S-a
întâm plat însă ca Elimelec să moară. Deci, după o vreme de
prosperitate, începe o perioadă de grele încercări. Atenţia
autorului sfânt se îndreaptă spre Naomi, ea devenind eroina
principală pentru o bună parte a istorisirii.
Termenul [w attişa’er], tradus aici prin “ea a
răm as” are sensul de “a rămâne în viaţă, a supravieţui”255, în
cazul de faţă N aom i a fost părăsită de Elim elec prin moarte,
iar ea a rămas să supravieţuiască acestei încercări şi altora
care vor urma. N u cunoaştem cărui motiv s-a datorat moartea
lui Elimelec, deoarece nu se aminteşte despre vreo suferinţă
sau vreo altă cauză.
M oartea lui Elimelec ar fi putut fi pentru autor prilej de
a reproşa că familia din Betleem nu s-a statornicit într-o ţară
în care era cinstit adevăratul Dum nezeu256, dar acesta se

255 P. J O U O N . op. c it ., p. 34.

256 B A L D W I N , J o y c e G „ op. c it ., p. 3 3 7 .

114
rezum ă să indice faptele în m ăsura în care o privesc pe
Naomi. El accentuează durerea doliului său, pentru că ea nu
mai are nici o putere, nici o speranţă pentru viitor.
Elimelec moare, însă durerea despărţirii de familie va fi
alinată mai târziu. Am observat că numele lui înseam nă
"Dum nezeul meu este regele” . însă unii com entatori l-au
tradus cu "regalitatea va trebui să-mi revină”' 57, adică el se
trăgea din neamul lui Iuda şi din urmaşii lui va fi regele, deci
Mesia.
Cei doi fii. Mahlon şi Chilion, s-au căsătorit cu două
moabitence: Orpa şi Rut. “Nu este clar dacă M ahlon şi
Chilion au trăit îm preună în M oab zece ani sau s-au căsătorit
. „ . - -,.2 5 8
cu zece am înainte ca sa moara .
Cuvântul “căsătorie” nu apare în text, cum de altfel, nu
apare nicăieri în Vechiul Testament. în orice îm prejurare în
care este vorba despre un bărbat că se căsătoreşte, se
foloseşte expresia “şi-a luat soţie” . Noţiunea de căsătorie va
fi folosită mult mai târziu, deşi “a lua soţie” înseam nă tot o
legătură de lungă durată între un bărbat şi o femeie, având ca
scop principal naşterea de urmaşi (Rut 4, 13). Ceea ce este
însă demn de subliniat ca un fapt care deosebeşte vizibil
situaţia este realitatea că “relaţia dintre cei doi nu presupunea
egalitatea celor doi parteneri. Femeia era legată de bărbat,
depindea de acesta, dar bărbatul nu depindea exclusiv de
femeie, el îşi putea lua încă o soţie”.09
Dacă ar fi să apreciem relatarea biblică după
simbolismul numelor, atunci se presupune că se aştepta un
astfel de sfârşit tragic. M ahlon ar însem na “ bolnav”, “cel ce

257 B A N O N D av id, op. c it.. p. 16.

258 S A S S O N , J. M., op. c it., p. 21.
259 W O L D E , Ellen van, Ruth and N a o m i , Londra, 1997, p. 7.

1 15
este bolnăvicios'’260, iar Chilion înseam nă “ cel ofilit”261, “cel
ce se stinge” .262 M ahlon s-a căsătorit cu Rut care înseamnă
“prietenă”, iar Chilion cu Orpa, care înseam nă “căprioară”,
iar după unii com entatori ar avea şi sensul de “cea care
întoarce spatele” . Cei care încearcă să explice obârşia
numelui Orpa de la “oreph” B~\V “ceafa, spate” îşi întemeiază
presupunerea pe o aluzie la faptul că ea şi-a părăsit soacra,
aşa cum vom vedea din istorisire şi s-a întors la ai săi. Acest
gest ar fi echivalentul unei apostazii şi această greşeală ar
consta în a întoarce spatele adevăratului Dumnezeu (Ieremia
2, 27; 32, 33; II Paralipom ena 29, 6).263 Mertzberg însă este
de părere că etim ologia cuvântului Orpa trebuie să rămână
neclară, deoarece, deşi m ajoritatea rabinilor şi com entatorilor
au opinat pentru traducerea prin “cea care arată ceafa”, totuşi
• • • w ^ ->64 • • /
v
istorisirea nu-i reproşeaza întoarcerea cu nici un cuvânt."
Revenind la istorisirea din cartea Rut, aflăm că după o
vreme de aproxim ativ zece ani de şedere în Moab, au murit şi
cei doi fii, M ahlon şi Chilion. Se înţelege că moartea unuia a
survenit imediat după m oartea celuilalt, astfel încât Naomi
trebuie să îndure o puternică lovitură, supravieţuind însă şi de
data aceasta însoţită de încă două văduve. Autorul
accentuează situaţia grea în care se afla Naomi, printr-o
repetare a descrierii stării de fapt “şi a rămas femeia iară
bărbatul ei şi iară cei doi fii ai săi” (v. 5), cu toate că despre
m oartea soţului relatase două versete mai înainte. “O moarte
ar fi fost suficientă să-i strice lui Naomi sentimentele pentru
Moab. Dar trei ! Naom i a simţit cu siguranţă o vendetă

260 H E R A U S G E G E B E N , R., F E U IL L E T , A ., o p . c it . . p. 6 2 2 ;
J o s e f S H A R B E R T , op. cit., p. 6; Dr. A lf o n s S C H U L Z , D a s B uch Ruth.
B o n n , 19 26, p. 117.
261 H. M A Y , od. c it .. p. 151.
262 J. S H A R B E R T , op. cit.. p. 6.
263 J. H A L L A 1 R E , op. c it .. p. 722.
264 H ans W i lh e l m H E R T Z B E R G , op. c it .. p. 2 6 2 .

116
personală împotriva ei. Rut (1. 1-8) reaminteşte celor mai
mulţi care ar fi principala întrebare despre Dumnezeu. Dacă
există un Dumnezeu iubitor, atunci de ce se întâm plă toate
aceste lucruri rele ? Biserica. în asemenea situaţie, dă
răspunsuri simple, chiar sadice: “A fost voia D em nului” ori
"Dum nezeu avea nevoie de e! în cer” sau “ El este într-un loc
mai bun". în cartea Rut. aghiograful evită într-un mod
înţelept să dea un răspuns.2(0
în lumina datelor scripturistice reiese că Naomi. văduvă
şi fără copii, prin străini, este lipsită de orice fel de sprijin.
Viaţa ei este pusă în pericol mult mai mult decât fusese pusă
de foam etea din Betleem. Acasă ar mai fi găsit poate ajutor
pe la rude. “ Este o mărturie a declinului şi a suferinţei iudaice
când un om din Israel este nevoit să-şi părăsească ţara lui
pentru că ducea lipsă de acele binecuvântări ale pământului
care erau promise “ Pământului Făgăduinţei”, şi consecinţa
firească a acestui declin este că cei doi fii ai lui Elimelec şi-
au luat neveste dintre femeile lui M oab”.-66 Un fiu din
neamul ales, căsătorindu-se cu o femeie din Moab. a ridicat-
o pe ea de la nivelul moral scăzut. El a considerat-o pe
aceasta ca fiind soţia sa legitimă prin şederea sa în Moab.
Unii văd în moartea lui Elimelec şi a fiilor acestuia,
pedeapsa lui Dumnezeu pentru neluarea în considerare a
Legii Lui.267 Astfel Naomi rămâne singură, ca una la care
vine dintr-o dată pierderea copiilor şi văduvia. Apoi cei doi
fii au murit tară să lase urmaşi. De acum, pentru Noami
începe o altfel de viaţă. O văduvă tară copii era totalm ente

265 Jam es C. H O W E L L , Ruth I. 1-8. în 'Interpretation” , vol. 5 1,

nr. 3, iul., 1997. M in n e a p o lis , 1997, p. 2 8 2 .
26,1 J. G. B A L D W I N , op. cit.. p. 33 9.
2h7 C harles John E L L I C O T , op. c it ., p. 22 2.
dependentă de bunătatea propriei familii , dar Naomi nu
mai avea neamurile sale aproape de ea.

2.2.2. încercarea lui Naom i de a-şi lăm uri nurorile să

răm ână în M oab

"Şi s-a sculat ea şi nurorile ei să se

întoarcă din şesul Moabiţilor, deoarece a
auzit în şesul M oabiţilor că a cercetat
D om nul p e poporul său şi i-a dat pâine. Şi ea
a plecat din locul în care a trăit acolo, iar
cele două nurori ale sale erau împreună cu
ea şi au pornit la drum pentru a se întoarce
în păm ântul lui Iuda. Naom i a zis atunci
celor două nurori ale ei: "Duceţi-vă şi
întorceţi-vă fiecare la casa mamei sale şi să
fa c ă D om nul milă cu voi cum aţi fă c u t şi voi
cu cei m orţi şi cu mine.
Va da vouă Domnul, ca să găsiţi
odihnă fieca re (femeie) în casă bărbatului
său şi le-a sărutat şi ele au ridicat glasul lor
şi au plâns. Şi ele au zis către ea: "Nu, ci ne
vom întoarce (vom merge) împreună cu tine
la poporul tău. Şi a zis Naomi: "întoarceţi-
vă, fiicele mele, pentru ce să mergeţi cu
m ine? M ai am eu oare f i i în pântecele meu,
ca să vă fie vouă bărbaţi?" Intoarceţi-vă
fe tele mele, că sunt prea bătrână ca să mai
fiu a unui bărbat. Căci dacă aş zice că am
nădejde şi chiar să fiu în noaptea aceasta a
unui bărbat şi chiar de voi naşte fii care de

268 Luis Pettibone SMITH, op. cit., p. 834.

118
 aceea să aşteptaţi până ce vor creşte şi din
această cauză să fiţi împiedicate de a vă
mărita (de a avea câte un soţ)? Nu, fiicele
mele, căci îmi pare foarte rău de voi.
deoarece mâna lui Dumnezeu s-a ridicat de
la m in e”. (Rut 1. 6-13)

Aflând că în Betleem nu mai este secetă, şi deci nici lipsă

de hrană. Naomi s-a hotărât să plece din Moab. “A cercetai
Domnul pe poporul său şi i-a dat pâine" (Rut 1, 6), adică hrană,
căci “Dumnezeu este cei care omoară, dar şi însufleţeşte,
sărăceşte sau îmbogăţeşte (1. 20; 4, 14) şi a cărui îndurare şi
devotament nu pier niciodată".2'’0 Dumnezeu a cercetat pe
poporul său în sens favorabil, pentru a-1 salva (Geneză 2 1 ,2 ;
Ieşirea 3, 16; 13, 19; 30, 12; Isaia23. 17; Luca 7, 16).
Naomi s-a sculat cu nurorile ei ca să se întoarcă în
Betleem. Iniţial ambele nurori au rămas s-o însoţească pe
Naomi la întoarcerea în Betleem, ceea ce înseam nă că o
călătorie de aproximativ 50-60 km. au pornit la drum
împreună. Nurorile aveau faţă de soacra lor o deosebită
afecţiune, arătată atât prin dorinţa lor de a o însoţi în
pământul lui Iuda. cât şi prin lacrimile lor (1, 10).
Cuvântul "a se întoarce" fşubj este folosit de 12 ori
numai în primul capitol al cărţii Rut.
Această plecare va fi decisivă pentru Naomi. Ea a
survenit datorită aflării ştirii că Dumnezeu a reîntors
abundenţa în Iuda. “Ochii Domnului spre cei ce se tem de
dânsul spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească
din moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe ei în foamete"
(Psalm 32, 18-19). în cazul acesta, sfârşitul foametei a fost o
dovadă clară a intervenţiei lui Dumnezeu. “în mila sa
providenţă, Dumnezeu a vizitat poporul său. Condiţiile păcii

-h‘) H. E G E I K R A U T . o p. c i l . , p. 1310

1 19
şi începerea ploilor abundente au fost darurile lui
Dum nezeu” .270
Mulţi com entatori au atras atenţia asupra faptului că
cele două nurori şi Naomi ”au pornit la drum pentru a se
întoarce în pământul lui Iuda” (1, 7), însă aceasta presupune
că mai fuseseră la Betleem, ceea ce nu concordă cu relatarea
7I ^
istorisirii." întoarcerea este valabilă numai pentru Naomi,
nu şi pentru nurori.
în versetul 6 se exprim ă hotărârea de a se întoarce în
Betleem. ceea ce presupune o oarecare pregătire în acest sens,
iniţiativa întoarcerii aparţinând lui Naomi, iar în versetul 7
avem confirm area acestei hotărâri, prin aceea că au pus în
aplicare hotărârea, numai că Naomi a fost urmată şi de cele
două nurori. Evreica N aom i constată că nu sunt şanse să mai
supravieţuiască în com unitatea m oabită iară sprijin şi fară
speranţe. Este posibil ca Naomi să fi luat această hotărâre
numai în ceea ce o priveşte pe ea. De fapt acest lucru se va
adeveri mai departe. Surpriza apare când cele două nurori se
hotărăsc să o urmeze. Trebuie să se fi înţeles foarte bine, din
mom ent ce nurorilor moabite nu li se întrevedea nici o şansă
de mai bine în pământul lui Iuda. în Moab, alta era situaţia şi
altele erau perspectivele. Şi totuşi ele erau ataşate atât de mult
de soacra lor, încât riscă orice însoţind-o. “N enorocirea şi
necazul sunt legături de nezdruncinat, întărire a dragostei,
72
dobândire a smereniei şi a evlaviei” .'
Nurorile aveau toate motivele să răm ână în ţara lor:
abundenţa în cele necesare traiului, iubirea de părinţi şi de
locurile natale, legătura firească faţă de religia paternă şi

270 J. H. K .E N N E D Y , op. cit., p.4 68.

271 W A A R D + N I D A , op. cit., p. 8.
272 Sfântul I O A N G U R Ă D E A U R , Comentariile sau Explicarea
epistolei către Filipeni a Sfanţului Apostol P avel. trad. de Arhim. T e o d osie
A T A N A S I U (1 9 0 3 ), reeditare, Editura Icos, Bucureşti, 1998, p. 279.

120
dependenţa de o soacră. Dar N aom i, prin com portam entul său
deosebit, dezminte dictonul de “soacră, poamă acră” şi atrage
sim patia şi respectul celor două nurori, generând hotărârea
acestora de a o urma în Betleem. Intre Naomi şi nurorile sale
are loc un dialog înduioşător, cu o mare încărcătură
emoţională. Ea le cere celor două nurori să se întoarcă
"fiecare la casa mamei sale” (1. 8). cu toate că din Rut 2, 11
aflăm că tatăl lui Rut încă mai trăieşte.
Discuţia dintre Naomi şi nurorile sale, relatată începând
cu versetul 8 al primului capitol, ar li avut loc, după unii
com entatori.27, la graniţa dintre Moab şi Iuda, în Valea
Iordanului, lucru care nu reiese clar din istorisire, fa u re
AYNARD formulează ipoteza că cele trei văduve au ajuns la
Betleem şi de acolo s-ar li întors Orpa la insistenţele lui
Naomi, cuprinsă fiind de rem uşcări,"74 şi realizând situaţia
concretă ce o aştepta în păm ânt străin. Apoi s-a mai afirm at
că despărţirea dintre Naomi şi Rut de Orpa, deci întoarcerea
acesteia din urmă. ar li putut avea loc în câmpiile M oabului.
înainte de râul Iordan."'^ Această ultimă părere este mai
vrednică de crezare, având în vedere faptul că Naomi ar fi
fost condusă o bucată de drum şi apoi ar fi avut loc discuţia în
care ea insista ca nurorile să rămână, aducând o serie întreagă
de argum ente convingătoare în acest sens, asupra cărora vom
insista în continuare.
Mai întâi insă. ne atrage atenţia expresia lui Naomi
"întoarceţi-vă fiecare în casa mamei sale” (1. 8). De ce nu a
zis "în casa tatălui” sau “în casa părintească" ? Explicaţia se
află în faptul că era un obicei la popoarele semite, ca fiecare

•7Î W A A R D 4 N I D A , o p. c it.. p. 22.

: 4 L a m e A Y N A R I ) , Le livre de Ruth. La B ib le an f é m i n in . D e
l 'a n c ie n n e tradition a un c h r istia n ism e helleni.se, Paris. 1990, p. 84.
27s H. M A Y . op. c it.. p. 151; B. M. V E L L A S . op. cit.. p. 201:
W A A R D - i N 1 D A , op. cit. p. 22.

121
 femeie să aibă cortul său (Facere 31, 33; Judecători 4, 17) şi
fiicele locuiau cu mamele lor acolo. In dialogul său cu
nurorile sale, Naomi pledează cu insistenţă şi cuvintele sale
încep cu o binecuvântare: “ Să facă Domnul milă cu voi. cum
aţi făcut şi voi cu cei morţi şi cu m ine” (1. 8). Dumnezeul lui
Israel este Dumnezeul dreptăţii. El este Judecătorul (II
M acabei 12, 6), Cel ce cunoaşte gândurile ascunse (II
Macabei 3, 39), Cel ce are puterea deplină. însă, în acelaşi
tim p “la Domnul este milă şi m ultă mântuire la El" (Psalm
129, 7), El este “milostiv, îndelung răbdător, plin de îndurare
şi de dreptate" (Ieşire 34, 6). Bunătatea lui este neschim bată
şi veşnică, după cuvântul psalmistului că “în veac este mila
Lui" (Psalm 135, 1). “M ulţum irile lui Naomi sunt o
rugăciune de binecuvântare, în care cuvântul ebraic 1DH
[hesed] “m ilă" este folosit atât pentru bunătatea şi dragostea
lui Dumnezeu faţă de poporul Său, cât şi pentru bunătatea
m oabitencelor faţă de mort şi faţă de N aom i".276
' * * ?77 '
Două principii“ au călăuzit-o pe Noami când a
îndem nat pe nurori să se întoarcă în patria lor:
1. Să nu le despartă de rudele lor şi să nu le scoată
din ţara lor pentru a le duce într-o ţară
necunoscută şi a le antrena în sărăcia şi lipsa la
care se vedea costrânsă, fară să le dea mai întâi
libertatea de a alege ceea ce cred că le este mai de
folos.
2. Să nu angajeze cu uşurinţă pe calea unei religii
atât de severe, ca cea a iudeilor, nişte tinere
femei, care nu cunoşteau urmările acestei
angajări, de team ă că după ce vor fi îm brăţişat
această religie, ele să nu o părăsească la fel de
uşor. Sau dacă stăruiau în idolatrie era temei să se

276 G e o r g e T. M O N T A G U E , o p. cit., p. 13.

277 G. D E S P R E Z , op. cit., p. 7 9 1 .

122
 teamă de prezenţa şi de exemplul lor care ar fi
putut să trezească indignare în Israel şi să nu fie o
dezonoare pentru ea însăşi. Astfel, alegerea pe
care urmau s-o facă să fie dovada cea mai sinceră
a adevăratei înclinări a inimii lor.
De altfel, Naomi le opune nurorilor sale motive
raţionale şi autoritatea ei maternă. înainte însă de a-şi formula
argum entele, ea se roagă Dumnezeului ei pentru ele ca să le
răsplătească dragostea şi devotamentul şi de vreme ce sunt
tinere, ele trebuie să-şi refacă într-un fel căm inul, să-şi
asigure protecţie şi siguranţă, odihnă şi linişte, "fiecare în
casa bărbatului său" (1 ,9 ).
Cuvântul nn-lip fmenuchaj din Rut 1, 9, tradus în
ediţiile româneşti prin “adăpost”, înseam nă de fapt “odihnă”
278. ca şi în capitolul 3 versetul 1, “o expresie care în Vechiul
Testam ent se referă la popor ca la un întreg; ea se referă la
faptul că Ţara Palestinei este pentru Israel ţara liniştii şi
aceasta înseam nă mai mult decât faptul că acum furtunile
războiului tac”.279 Aşadar, “m enucha” înseam nă “ loc de
odihnă” . Este un loc unde oamenii se liniştesc şi se pot
bucura de libertate (Iosua 1. 13, 15). Această linişte trebuie
însă folosită pentru a-şi aduce aminte de Dumnezeu, de
->o(j
iubirea Lui şi pentru a-I respecta întocmai poruncile."
Iosua scrie că “ Domnul Dumnezeul vostru a liniştit pe
fraţii voştri, dar să vă siliţi a împlini cu grijă poruncile şi
L e g e a ...” (Iosua 22, 4-5), iar psalmistul David precizează:
“Cel ce locuieşte în ajutorul celui prea înalt, întru

■7S D ic tio n n a ir e 1 l e b r c u - Francais. Paris, 1859, p. 3 7 9 . B ib lia de

la 168 8 traduce prin “o d ih n ă ” , la fel şi G ala G alac tion ( B ib lia , ed. a Il-a,
19 90).
279 H. W. H E R Z B E R G , op. c it, p. 2 6 2 .
2S0 M aurice C O G A G N A C , S i m b o l urile b i b li c e . L e x ic T e o l o g i c ,
trad. din lb. franceză de M ic h a e la S l ă v e s c u , Edit. H u m a n itas, Bucureşti.
1 9 9 7 , p. 2 6 9 .

123
 acoperământul Dum nezeului cerului se va sălăşlui” (Psalm
90, 1-2) căci “Domnul m ă va paşte şi nim ic nu-mi va lipsi. La
loc cu păşune acolo m -a sălăşluit, la apa odihnei m-a hrănit”
(Psalm 22, 1-3). “Cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a
odihnit şi el de lucrurile lui, deci trebuie să intrăm în acea
odihnă, ca nim eni să nu cadă în aceeaşi pildă a
neascultării..."' (Evrei 4, 10-11).
Aşadar, în Rut 1, 9 termenul “m enucha” are o
sem nificaţie particulară. Aceasta “constă în a se bucura de
com uniunea cu D um nezeu şi a păzi poruncile Sale” .281
H ERZBERG interpretează locul de odihnă ca fiind
căsătoria. Naomi îşi exprim ă convingerea că Dumnezeu va
rândui în aşa fel încât fiecare dintre nurorile sale va afla
odihnă în casa bărbatului său, deci într-un cămin. Nu este
vorba neapărat de “o partidă bună”, ci de faptul că doar în
căsătorie tinerei femei îi este dat drumul pentru a fi fericită şi
a fi pusă la adăpost cât trăieşte. în cadrul familiei, se găseşte
“liniştea voită de Dumnezeu. Ar fi nejustificat să nu profiţi de
ocazia care se oferă, cu atât mai mult cu cât, după cum s-a
spus, situaţia celor două femei era nesigură” .282 Naomi le
doreşte nurorilor să înceapă o nouă viaţă în ţara lor.
Dialogul dintre soacră şi nurori este de-a dreptul
patetic. FILLION observă chiar că “este em oţionant să o vezi
uitând de propria m ângâiere pentru a se gândi la interesul
lor” .283 Deşi avea o inim ă de m am ă pentru nurori, “ea nu avea
o casă unde să le prim ească” 284, m otiv pentru care le face o
dublă urare, care are un aspect general, adică acela de a primi
binecuvântarea Dom nului în schimbul devotam entului; apoi

281 Dicţionar biblic, voi. 2, ed. cit., p. 459.

282 H. W. HERZBERG, op. cit., p. 262.
28j L. CL. FILLION, Ruth. La Saint Bible, Paris, 1922, p. 198.
284 Ibidem.
124
are şi un aspect special, acela de a avea parte de o recăsătorire
care să Ie aducă cu adevărat fericirea.
Pentru început însă, nurorile “au ridicat glasul lor şi
au plâns” când au văzut că Naomi şi-a însoţit mişcătoarele
cuvinte cu o îm brăţişare şi un sărut în semn de rămas bun în
momentul despărţirii. H otărârea lor rămâne aeeaşi: nu se vor
despărţi de soacră, căreia îi declară “vom merge cu tine la
poporul tău” (1. 10). Cât timp au stat îm preună cu N aom i. au
avut vreme suficientă să cunoască istoria poporului ales,
legile după care se conduc israeliţii, despre cultul
adevăratului Dumnezeu, iar caracterul ales al soacrei le
determ ină la un risc pe care nu-1 pot realiza de moment.
în textul biblic, urm ează un moment aparte, atunci
când Naomi încearcă să le convingă pe nurori, dezvoltându-le
motivele de care trebuie acestea să ţină seamă şi să se
despartă de ea. în termenii cei mai tulburători şi mai afectuoşi
28\ Naomi insistă şi repetă în aşa fel argumentele, pentru a
concluziona că răm ânerea în Moab este de fapt singura
soluţie şi nu există o altă alternativă. De trei ori le numeşte
“fiicele m ele” (1, 11, 12, 13). Ca să fie mai convingătoare
Naomi nu se sileşte să le m ărturisească şi un adevăr care ţine
de o intimitate feminină, anume acela că ea este la o vârstă la
care. din punct de vedere biologic, nu mai poate concepe alţi
fii, fiind o aluzie directă la lipsa de urmaşi. Ea nu spune că
este atât de bătrână, încât nu ar mai putea întem eia o familie,
ci că, chiar de ar avea o legătură conjugală în vederea
conceperii de prunci, acest lucru nu mai este posibil la ea.
De asemenea, Naomi mai aduce nurorilor un
argum ent care i se pare cel mai demn de luat în seamă, făcând
aluzie la aşa-numita căsătorie de levirat. Pe scurt, această
căsătorie de levirat (numită aşa de la cuvântul “ levir”, care
înseam nă în limba latină cumnat) se referea la situaţia în care

2S" Ib id e m. p. 199.

125
atunci când un bărbat căsătorit moare înainte de a fi avut
vreun fiu, fratele sau ruda cea mai apropiată trebuia să
răscumpere posesiunea celui decedat şi, în acest scop, era
obligat de lege să ia în căsătorie pe văduva fratelui său,
pentru a-i ridica urmaşi, ca nu cum va să i se înstrăineze
moştenirea. în aceste condiţii, primul copil rezultat din
această a doua căsătorie era considerat ca fiu al primei
însoţiri.286 Aici este doar o prim ă referire privind acest tip de
căsătorie. însă în continuare se va reveni asupra acestuia, ceea
ce va necesita şi alte elemente com entariului. Naomi face şi
această precizare: “Dacă aş zice că am nădejde şi chiar să fiu
în noaptea aceasta a unui bărbat şi chiar de voi naşte fii, oare
de aceea să aşteptaţi până ce vor creşte şi din această cauză să
fiţi îm piedecate de a vă mărita ?” (1, 12-13). Cu alte cuvinte,
nu ar fi justificată o astfel de aşteptare pentru firescul motiv
că la rândul lor vor fi bătrâne, când prezum tivii urmaşi ai lui
Naomi ar ajunge la vârsta la care ar putea să se căsătorească.
De asemenea, Naom i le deplânge pe nurori, mărturisind
sincer că îi pare foarte rău de ele, de situaţia în care se află,
de speranţele lor spulberate în urma unei astfel de ddeclaraţii.
Este trist pentru ele, dar pentru Naomi este mult mai trist,
prevăzând un viitor sumbru, mângâiat doar de nădejdea că la
Betleem mai speră în ajutorul vreunei rude sau cunoştinţe.
“Naomi a pierdut ceea ce în mod normal poate oferi cuiva o
•*) o “7

identitate” . ' Căsătoria prin levirat era pentru Naomi baza

unui dublu argument. Orpa şi Rut trebuiau să se întoarcă unde
288
exista posibilitatea să se recăsătorească. De fapt, tipul
acesta de căsătorie de levirat constituia un obicei general în
Vechiul Orient, inclusiv în Moab.

286 F. C O M T E , M arile figuri ale B i b l ie i , ed. cit., p. 188.

287 Ellen van W O L D E , op. cit., p. 9.
288 J.H. K E N N E D Y , o p . cit., p. 4 6 8 .

126
 Ca o concluzie la cele prezentate, pentru a determ ina
nurorile să se hotărască să răm ână în Moab, Naomi le dă de
înţeles ca pe capul ei s-au adunat aproape toate relele şi că a
ajuns aproape în pragul deznădejdii. Pentru ea viaţa parcă nu-
şi mai are rostul. Mâna lui Dumnezeu s-a depărtat de la ea,
căci nu mai simte purtarea de grijă şi binecuvântarea sa. în
starea jalnică în care se afla, Naomi face nişte afirmaţii dure.
"îm părtăşind idei religioase nepotrivite ale poporului ei, ea a
asociat experienţele adverse ale vieţii cu actele de pedepsire
ale lui Dumnezeu. Prin urmare tristeţea pierderii şi
dezorganizării au fost explicate ca pedeapsă pentru păcat,
chiar dacă a ştiut sau nu că păcătuieşte” .289
Toate argumentele formulate de Naomi au avut drept
scop să le facă să înţeleagă că nu are rost ca ele, nurorile sale,
să îm partă soarta cu ea şi în acest fel să le oblige să răm ână în
patria lor.290 Cât succes a avut pledoaria ei vom putea costata
în continuare. Cert este că cuvântul lui Naomi este
im presionant şi structurat în chip minunat. Se revarsă din
cuvintele lui Naomi atât dragostea pe care o nutreşte pentru
nurorile sale, cât şi durerea pe care nu se poate abţine să nu o
recunoască drept o stare reală de fapt, care o apasă,
explicând-o ca urmare a unei pedepse divine.
Naomi îşi exprim ă m area ei supărare, căci ea este
văduvă şi are două nurori văduve, cărora le spune: “ ...m ie-m i
pare foarte rău de voi, deoarece mâna Domnului s-a ridicat de
la m ine” (1, 13). “ Mâna lui Dum nezeu este simbolul puterii şi
îndurării lui”.29i Dumnezeu are putere absolută în calitate de
creator, aşa cum însuşi se descoperă: “Eu am făcut păm ântul
şi pe om şi vieţuitoarele cele de pe faţa păm ântului cu puterea
M ea cea mare şi cu braţul M eu cel puternic şi l-am dat cui am

389 Ibid em , p. 4 6 9 .
290 D a m ia n D I K U , op. cit., p. 67 .
291 M aur ic e C O G A G N A C , op. c it ., p. 2 3 6 .

127
vrut” (Ierem ia 27, 5 şi 32, 17). El poartă de grijă poporului
pe care l-a ales, dar în acelaşi timp, “cu m âna sa cea tare şi cu
braţul său cel înalt” (Deuteronom 7, 19) tot El este acela care
“pedepseşte, iartă. adună şi readuce în sânul
Legăm ântului”.242 Creaţia, cârmuirea, izbăvirea şi judecata
sunt diferite feluri de a se manifesta ale aceleeaşi puteri
divine (Iezechiel 20, 33-44).
Acţiunile binefăcătoare ale lui Dumnezeu îl arată în
toată splendoarea fiinţei Sale: “Chiar străinul, care nu-i din
poporul tău Israel, de va veni pentru numele Tău din pământ
îndepărtat, căci ei au să audă de numele Tău cel mare şi de
m âna Ta cea puternică şi de braţul Tău cel întins” ...(III Regi
4, 41-42; II Paralipom ena 6, 32). Aşadar respectarea
rânduielilor legii şi împlinirea voii divine sunt necesare
pentru ca mâna Domnului să nu apese peste om. Dar apăsarea
poate să fie şi o încercare a credinţei şi nădejdii în
Dumnezeul cel adevărat, aşa cum se întâm plă cu Naomi care
va fi răsplătită pentru aceste virtuţi. Ea se aseam ănă în acest
sens cu Iov, care şi el la rândul lui simţea cum îl apasă mâna
Domnului fară încetare, motiv pentru care se roagă:
“Depărtează mâna Ta deasupră-mi şi nu mă mai tulbura cu
groaza Ta” (Iov 13, 21).
"însuşi Dumnezeu trebuie să întindă mâna Lui
mântuitoare, căci omul, prăbuşit prin păcatul strămoşesc în
prăpastia pierzaniei, nu se mai poate ridica singur. Dar nu
numai pentru a se ridica, ci şi pentru a creşte şi pentru a se
desăvârşi în viaţă, în Hristos, omul are trebuinţă de ajutor
dum nezeiesc".293
Naomi odată cu exprim area durerii ce o apasă ca
urmare a faptului că mâna lui Dumnezeu s-a ridicat de la ea.

292 Ibidem , p. 2 3 3 .
2‘h Hristu A N D R U T S O S , D o g m a t i c a , trad. de Pr. Prof. D.
S tă n ilo aie, Sibiu , 19 30, p. 2 3 5 .

128
pogorându-se asupra ei blestemul şi mânia lui Dumnezeu,
umplând-o de amărăciune, m ărturiseşte în mod indirect
credinţa în puterea lui Dumnezeu care revarsă milă şi
binecuvântare. Cuvintele ei sunt atât argum ente de
nezdruncinat pentru a determ ina pe nurori să se despartă de
ea. cât şi un îndemn pentru acestea că ele ar putea avea mai
multe şanse decât ea, aşteptându-le o soartă mai bună.

2.2.3. Orpa rămâne în Moab. Ataşam entul lui Rut faţă de

Naomi.

"Şi din nou au ridicai glasul lor şi s-au

tângui! şi a sărutat Orpa pe soacra ei (şi a
plecat), iar Rut s-a ataşat de ea (de Naomi).
Şi ea (Naomi) a zis (către Rut): "Iată
cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la
dumnezeii săi. Intoarce-te după cumnata la".
Şi a zis Rut: "Nu mă sili, le rog, să le
părăsesc şi să mă îndepărtez de la line; căci
unde vai locui tu, voi locui şi eu, poporul tău
va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi şi
Dumnezeul meu. Unde vei muri tu. voi muri
şi eu şi acolo voi fi îngropată, orice îmi va
face mie D omnul şi orice îmi va adăuga, căci
numai moartea mă va despărţi de tine."
Văzând (Naomi) că era hotărâtă să meargă
cu ea, a înceta! să-i mai vorbească.” (Rut 1,
14-18).

Scena înduioşătoare a dialogului dintre soacră şi nurori

se întregeşte prin tânguiri şi gesturi de rămas bun. Cumplitul
tablou pe care îl zugrăveşte Naomi nurorilor o înspăim ântă pe
O rpa şi, cu toată părerea de rău, "a sărutat Orpa pe soacra ei"

129
(1, 14) şi a plecat spre casa mamei sale. Ea a înţeles că Naomi
le previne că ar avea o soartă am ară dacă m erg cu ea şi atunci
se supune îndem nurilor ei, întorcându-se în Moab. Atitudinea
sa nu este condam nată de Naomi care se străduise din
răsputeri să se facă înţeleasă, de vreme ce “soarta ei este cea
a unei însingurate fără protecţie juridică şi asigurarea
bătrâneţii” .294
Gestul lui Orpa de a se întoarce în casa părintească nu
este în nici un fel condam nat de autor, însă prin acesta iese
mai mult în evidenţă Rut, dacă luăm în calcul faptul că
întoarcerea lui Orpa constituie un prilej ispititor pentru Rut.
De fapt Naomi nici nu întârzie să formuleze încă un argument
în plus spre a o determ ina şi pe Rut să urmeze exemplul
cumnatei sale. O dată cu aceasta, Naomi face şi o precizare că
O rpa s-a întors “la dumnezeii ei” (1, 15), fară să constituie o
expresie de reproş, ci tocmai să sublinieze că ea nu are
interesul să le facă pe nurorile ei prozelite.“ ' Alegerea
aparţine fiecăreia. Rut rezistă şi la cea de-a treia încercare a
soacrei de a o determ ina să decidă asemenea cumnatei sale.
Când Naomi spune despre Orpa că s-a întors “la dumnezeii
ei”, se referă la zeul Chem oş cinstit în Moab.
în condiţiile în care Orpa a decis să se întoarcă spre
Moab, Naomi avea să vadă ce se va întâm pla de acum cu Rut.
Ea, cel puţin, ştia că trebuia să se întoarcă în Betleemul din
care plecase.
Verbul [şub] “a se întoarce”296 este foarte des
folosit în Vechiul Testam ent : în forma qal de 679 de ori, în
hifil de 351 de ori, în nifal de 5 ori, în piei de 10 de ori şi o

294 H. W . H E R Z B E R G , op. cit., p. 2 6 3 .

295 H. M A Y , op. c it., p. 151.
296 G E S E N 1 U S , H e b r e w G ram m a r , O xfo rd , 1980, p. 2 3 8 .

130 ■
dată în hofal 297, având în form a qal sensurile de : a s e vmişca
într-o direcţie specială, a se m işca într-o direcţie opusă;
im plicarea că cineva va ajunge din nou la punctul de plecare,
astfel că verbul “şub” folosit în relaţie cu Dum nezeu se referă
298
la întoarcerea (convertirea) către Dumnezeu. Form a qal
mai are şi sensul de: “el s-a întors în locul în care era mai
înainte”, iar în form a hitpael: “eu m-am restaurat, m-am
transform at” şi cu sensul de a plăti (a achita) datoria.299
în cele mai m ulte cazuri, verbul “şub” indică
mom entul iniţial al acţiunii: “a purces să, s-a sculat să, a
porni la drum spre casă”.300
întoarcerea din M oab spre Betleem presupune mai
multe problem e, care necesită lămurire.
N aom i, în credinţa sa, ştia că ea mai poate nădăjdui
într-o nouă intervenţie a lui Dumnezeu, chiar dacă acum nu
se mai distingea nici un semn în acest sens. De fapt, ea nu se
m âniase pe D um nezeu, ci cu o anum ită resem nare,
recunoştea o stare de fapt, însă ştia că Dumnezeul ei este m ult
orji
mai m are decât problem ele ei.
în acest context, unele com entarii din evul m ediu302 cu
o anum ită viziune alegorică sugerează că Naom i şi Rut sunt

297 W.L. HOLLADY, The root subh in the Old Testament.

Leiden, 1959, p. 7.
298 Drd. Pr. JERPĂLĂU Gheorghe, Ideea de pocăinţă în Vechiul
Testament. în “Glasul Bisericii”, an XLIII, 1984, nr. 10-12, p. 747.
299 E.W. LANE, An Arabic-English Lexicon. N ew York, 1 9 5 5 ,1,
p. 361.
300 Josef SHARBERT, op. c i t , p. 12.
301 C. MESTERS, Rut. Una Storia della Biblia. Pane, famiglia.
terra. (Figure biblique, 5), Cittadele A ssisi, 1986, p. 47.
302 Este vorba de două comentarii anonime păstrate în manuscris,
apărute în secolul al XlI-Iea şi care se folosesc de scrierile unor Sfinţi
Părinţi şi scriitori bisericeşti, carea au comentat cartea Rut sau au fost
preocupaţi de unele problemele pe care aceasta le ridică, printre care:
Sfântul Am brozie, Fericiutul Augustin, Sfântul Grigorie cel Mare, Sf.
131
salvate prin intermediul speranţei şi găsesc un loc sub soare,
căci tot Vechiul Testam ent este m işcat de dorinţa de a auzi
doctrina evanghelică care e casa acelei pâini care a coborât
din cer şi este născut la Betleem, referindu-se la Mesia.
Revenind la dialogul dintre Naomi şi Rut constatăm că
în efortul său de a-i aduce lui Rut încă un argument ispititor
şi vizibil ca să se întoarcă, anume hotărârea lui Orpa,
cum nata sa, Naomi se alege cu un m are eşec. De data aceasta
refuzul categoric al lui Rut este form ulat şi rostit pe un ton
atât de clar şi cu atâta hotărâre, încât în final Naomi nu a mai
putut rosti nici m ăcar un cuvânt, de uimire.
Nu numai că a ' să se întoarcă în Moab, dar Rut îşi
agumentează decizia atu. . .omplet încât soacra sa rămâne iară
cuvinte. Rut spune soacrei sale: “Nu m ă sili, te rog, să te
părăsesc şi să mă duc de la tine, căci unde te vei duce tu, voi
veni şi eu, şi unde vei înnopta tu, voi înnopta şi eu, poporul tău
va fi şi poporul meu şi Dumenezeul tău va fi şi Dumnezeul meu.
Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi acolo voi fi şi îngropată,
orice îmi va face mie Domnul şi orice îmi va adăuga, căci numai
moartea mă va despărţi de tine” (1, 16-17).
Rut nu-şi dezm inte numele care înseam nă prietenie,
încă din mom entul în care Orpa a hotărât să se întoarcă,
luându-şi rămas bun de la soacra sa, despre Rut ştim că s-a
ataşat de ea. Nici Orpa nu s-a despărţit de soacră cu uşurinţă,
motiv pentru care autorul precizează că ridicând glasul lor au
plâns în hohote şi, după ce Orpa a sărutat pe soacra ei, a
plecat cu lacrimi în ochi. Nu se spune nim ic despre vreun
gest de rămas bun dintre Rut şi Orpa. A ceasta nu înseam nă că

Isidor de S e v ila , B e d a V en e rab ilu u l, A lc u in , R ab a p u s M aurus şi alţii.

C e l e d o u ă com en tarii scrise în lim ba latină au fost publicate relativ recent
în : Gérard de M A R T E L , C o m m en ta ria in Ruth e c o d i c i b u s G e n o v e f ensi
4 5 si C lagenfurtnesi (G 4 5 , C I 3), col. C orpu s C h ristisn o ru m , c on tin u atio
m e d ie v a lis , L X X X 1 , Turnholti, B r ep o ls, 1990 (aici am citaat din G 4 5 . p.
7 7 şi C 13 p. 3 4 4 ).

132
acest lucru nu s-a petrecut, dar Orpa putea spera că şi Rut îi
va urma mai târziu exemplul şi apoi este vorba de un
amănunt nesemnificativ, câtă vreme autorul vrea să scoată în
evidenţă fară prea multe cuvinte bunătatea lui Naomi şi
ataşamentul nurorilor faţă de ea.
Răspunsul lui Rut rămâne celebru. Un ataşament
izvorât dintr-o prietenie sinceră o face chiar să izbucnească
tumultuos într-o declaraţie jurământ, căreia nu-i mai rezistă
nici o obiecţie şi care n-are nevoie de nici un comentariu din
partea lui Naomi.
Gestul lui Rut este mai întâi gestul unui adevărat
prieten. în Vechiul Testament noţiunea de prieten este redată
prin termeni ca 3nx [ahev], ITl [rea], ŞTI [reya] desemnând
pe cel care este ataşat de altul printr-o legătură de afecţiune
(Iov 2, 11; Proverbe 18, 24; Ecleziast 6, 1; Matei 11, 9). Prin
prieten se înţelege “cel care este în bunele graţii sau se bucură
de favoarea cuiva” .303 Avraam este numit “prietenul lui
Dumnezeu” (II Paralipomena 20, 7; Isaia 4 1 ,8 ; Iacob 2, 23),
iar referitor la Moise aflăm că “Domnul grăia însă cu Moise
faţă către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său” (Ieşirea
33, 11). Mai întâlnim destule exemple de prietenie în Vechiul
Testament, ca de pildă: David cu Ionatan, Iov şi Elifaz,
Bildad, Tofar, Elihu; regele Ezechia şi profetul Isaia, regele
Iosia şi profetul Ieremia. “Adevărata prietenie naşte virtutea
iubirii generoase şi universale”.304
în scrierile Vechiului Testament sunt sugerate o serie
întreagă de criterii pentru fixarea şi consolidarea prieteniei,
precum şi însuşiri ale acesteia305, dintre care amintim:

303 Pr. Magistrand Gheorghe BEJGU, Prietenia, după Sfânta

Scriptură. în “Studii T eologice”, an IX, 1957, nr. 1-2, p. 69.
304 Ibidem, p. 84.
305 Ibidem, p. 72-73.
133
 - întotdeauna prietenii trebuie aleşi dintre cei
care sunt demni de a fi iubiţi (Proverbe 12, 26; 22, 24).
- A devărata prietenie trebuie să fie statornică şi
la bine şi la rău (Iov 6, 27; P salm i,27, 11; 87, 19; Proverbe
17, 17; 3, 28; 25, 14). “Prietenia întotdeauna ne primeşte şi ne
face egali” .306
- Sunt cu adevărat prieteni aceia care sunt
sinceri unii faţă de alţii (Proverbe 17, 15; 27, 4-5).
- O caracteristică vizibilă şi verificabilă a
prietenie: este fidelitatea (Judecători 16, 15, 17; Proverbe 25,
9; înţelepciunea lui Sirah 26, 16-19; 20, 24; 9. 13; Proverbe
29, 5; Ezdra 3, 23).
- A devărata prietenie se întăreşte prin dulceaţa
cuvintelor şi bunele maniere (Proverbe 27, 9; I Regi 18, 1;
20,41-42; 18,23).
- Este de preferat prietenia veche unei prietenii
noi (înţelepciunea lui Sirah 9, 12-13; 7, 19; II Macabei 6, 22).
Prietenia înseam nă a avea încredere în cineva, a avea o
credinţă care nu se schimbă oricum. “Credinţa se cere
îm plinită prin iubire. A-ţi mărturisi credinţa în cineva
înseam nă a-i făgădui im plicit că eşti gata să-i închini viaţa şi
că toate eforturile tale vor merge în sensul împlinirii
pretenţilor pe care acela le-ar ridica faţă de tine. Cu alte
vorbe, credinţa im plică făgăduinţa devotamentului total faţă
de cel căruia i-o m ărturiseşti. Adică credinţa implică iubirea
ca pe o firească întregire a ei” .307
Iată, aşadar, că Rut era pătrunsă de o iubire curată, o
credinţă de nestrăm utat în Naomi şi de un devotam ent izvorât

■’06 M in u c iu F E L IX , D ia lo g u l O ctavius. IV, 6, traducere

r o m â n e a scă de P.I. P A P A D O P O L şi Da vid P O P E S C U , în voi. A p o lo g e ţ i
de lim b a latină, col. P .S .B ., voi. 3, Bucureşti, 19 81, p. 3 5 5 .
'°7 Pr. Prof. Dr. Dum itru BELU, D espre iubire. Editura
O m n i s c o p , Craiova, 1 9 97, p. 75.

134
din acestea două la un loc. Este însă demn de subliniat că
“prietenia atât de duioasă dintre Rut şi Naomi este importantă
pentru continuarea spiţei genealogice a Domnului nostru Iisus
Hristos (Matei 1, 5) şi pentru participarea altor neamuri la
moştenirea făgăduinţelor. Prin consecinţele ei, prietenia
* jo8
aceasta este tipul universalismului creştin”.
Cuvintele pe care le rosteşte Rut către soacra sa la
plecarea din Moab sunt cuvinte potrivite a le imita tinerii
(bărbat şi femeie) când îşi rostesc jurământ de credinţă unul
faţă de altul în privinţa întemerii unei familii: va urma unul
pe celălalt acolo unde interesul comun o cere, vor locui în
acelaşi sălaş, rudele unuia vor deveni rudă cu celălalt şi vor
avea aceeaşi credinţă călăuzitoare în Dumnezeu care îi
binecuvântează şi le revarsă harul său în Taina Cununiei. Un
angajament asemănător cu cel al lui Rut rostesc şi aceştia,
când, cu mâinile pe Sfântul Evanghelie şi pe Sfânta cruce
rostesc jurăm ânt în faţa Sfântului Altar că vor păzi legătura
dragostei şi a unirii între ei până la mormânt, curată,
neîntreruptă, dreaptă şi cinstită şi că nu se vor abate de la
datoriile lor nici unul, nici altul, urmând ce este plăcut lui
Dumnezeu şi oamenilor (Molitfelnic, Slujba Cununiei).
Rut nu face numai o afirmaţie prin care să răspundă la
un îndemn căruia nu i se supune, ci făgăduieşte că o va urma
pe Naomi oriunde va merge aceasta şi că acolo unde îşi va
găsi ea un sălaş va sta lângă ea, iar poporul său va fi şi
poporul iui Rut. Ea va accepta ca neamuri ale sale, neamurile
lui Naomi. Obiceiurile poporului acesteia vor fi respectate şi
de Rut. Şi nu este vorba numai de obiceiuri şi de datini. Rut
realizează că poporul lui Naomi este un popor ales şi credinţa
în Dumnezeul lui Israel este credinţa cea adevărată, astfel
încât ea părăseşte credinţa în zeii moabiţi şi împărtăşeşte
credinţa în Dumnezeul lui Israel. Ea se converteşte la credinţa

308 Pr. Mgr. Ene BEJGU, op. cit., p. 74.

135
în adevăratul Dumnezeu, deşi Naomi nu i-a cerut niciodată
acest lucru. Până aici n-a fost nevoie să-i facă lui Naomi o
astfel de declaraţie.
“Poporul tău va fi şi poporul m eu” spune la un moment
dat Rut, descoperind m area taină a mântuirii neam urilor prin
poporul ales al lui Israel. Şi într-adevăr “scopul alegerii lui
Israel este acela că el trebuia să se ţină cu inima aproape de
Dumnezeul său care l-a ales mai m ult decât alte naţiuni,
pentru că va fi m ijlocitor (Isaia 61, 6). Israel trebuia să ţină
aprinsă lum ina revelaţiei divine, devenind şi pentru celelalte
neamuri drept far călăuzitor aşezat pe înălţime care
răspândeşte lum ina sa peste toate neam urile” (Isaia 2, 2-6;
M iheia 4, 1-5).309
Planul lui Dumnezeu privind m ântuirea neamului
omenesc a cuprins alegerea unui popor din care să se nască
Răscum părătorul, neam ales însă prin care să se pregătească
şi m ântuirea celorlalte neamuri pe pământ. Toţi pământenii
suntem fiii aceluiaşi părinte, iar izbăvirea este pentru toţi,
poporul biblic fiind o treaptă în această răscumpărare,
procesul desăvârşindu-se la “plinirea vrem ii” (Galateni 4, 4),
încât Israelul este numai instrumentul prin care Dumnezeu
vine în lume s-o mântuiască.310

309 Pr. C o n f. Dr. Petre S E M E N , învăţătura desp re sfânt si

sfin ţe n ie în cărţile V e c h i u l u i T e s t a m e n t . te ză d e doctorat, în “ T e o l o g i e şi
viaţă” , an II ( L X V I I I ) , nr. 4 - 7 , 1992, p. 2 3 2 .
’ I0 “ D u m n e z e u a făcut aleg e re a lui Israel în p e sp e c t iv a
universală. A legerea se înscrie într-un plan al lui Dum nezeu, cu
d im e n s iu n e a te m p o ra lă şi sp aţială mult mai largă decât şi-a im agin at-o
Israel. A l e g e r e a im p lic ă întreaga creaţie. D eparte de a tl o sfâşiere, o
rupere a unităţii n e a m u lu i o m e n e s c printr-o preferinţă limitată arbitrar la
un singu r popor, e a este, dim potrivă, un prim p a s spre refacerea unităţii
u n iv er sa le grav afectată d e cădere. Israelul e ste instrum entul prin care
D u m n e z e u intră în lu m e s-o m ântuia scă. El e c a le a pe care şi-a a l e s - o
D u m n e z e u ca să-şi d e s c o p e r e planurile S a le şi iubirea pentru întreaga
om e n ire . Toţi o a m e n ii sunt fiii lui D u m n e z e u , toţi au suferit c o n s e c in ţ e l e

136
 Cuvintele rostite de Rut “Dumnezeul tău va fi şi
Dumnezeul meu” (1, 16) întăresc convingerea că există un
singur Dumnezeu. Dintru început a existat monoteismul, iar
politeismul nu este decât o plăsmuire umană în condiţii
istorice şi geografice diferite.
Toţi fiii pământului provin de la o singură pereche de
oameni: Adam şi Eva, zidiţi de mâna cea nevăzută şi
atotputernică a marelui Creator. Toţi suntem fraţi între noi, ca
fii ai aceluiaşi părinte. Purtarea de grijă a Părintelui ceresc se
întinde peste toţi deopotrivă.
Convingerea că toţi oamenii sunt plămădiţi din acelaşi
aluat şi, întocmai ca într-o familie uriaşă, avem aceeaşi
frăţească menire în lume, l-a făcut pe Iov să exclame: “Cel ce
m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe
robul meu ?” (Iov 31, 15).
Apostolul neamurilor se va exprima mai direct, anulând
interdicţia lui Neemia (cap. 13, 1), zicând: “Voi ştiţi că nu se
cuvine unui iudeu să se lipească sau să se apropie de cel de
alt neam, dar mie Dumnezue mi-a arătat că pe nici un om să
nu-1 socotesc spurcat sau necurat” (faptele Apostolilor 10,
28). Cu mult timp înainte însă Isaia rostise: “Să nu zică cel de
alt neam, care s-a alipit de Domnul: Domnul mă va despărţi
de poporul Său !... Că aşa zice D omnul...Şi pentru străinii
alipiţi de Domnul ca să slujească şi să iubească numele
Domnului şi să fie slujitorii Săi, toţi câţi păzesc ziua de
odihnă ca să nu fie pângărită şi stăruie în legământul meu. Pe

căderii şi tuturor li s-a promis răscumpărarea, prin aceeaşi iconomie

divină. Linia mântuirii nu exclude pe nimeni şi nu se limitează la un grup
de oameni. Grupul ales să reprezinte întregul Israel a fost doar prima
treaptă în opera de răscumpărare, treaptă pe care în cele din urmă
Dum nezeu a depăşit-o la “plinirea vremii” (Galateni 4, 4), conform
iconom iei sale” (Arhim. Chesarie GHEORGHESCU, învăţătura ortodoxă
despre iconomia dum nezeiască si iconomia bisericească. în “Studii
T eologice”, an XXXII, 1980, nr. 3-6, p. 318).
137
aceştia îi voi duce în muntele cel sfânt al M eu şi îi voi bucura
în locaşul Meu de rugăciune” (Isaia 56, 3, 5-7).
Aşadar, înaintea lui Dumnezeu nu există rasă
superioară şi rasă inferioară, popor chem at să conducă şi
popor sortit să fie condus, ci toate neam urile sunt privite la
fel, toţi oam enii sunt egali: “Cu adevărat înţeleg că
Dumnezeu nu se uită la faţă, dimpotrivă, pe cel ce se teme de
El şi face dreptate, de orice neam ar fi, îl prim eşte” (F.Ap. 10,
34-35). Tot Sfântul Apostol Pavel învaţă că: “Nu mai este
iudeu sau elin, tăiere îm prejur sau netăiere împrejur, rob sau
slobod, scit sau barbar, ci toţi suntem una în Iisus H ristos”
(Coloseni 3, 11) prin care au căzut toate barierele, toate
zidurile despărţitoare, ridicate artificial în decursul vremii
între diversele categorii de oameni.
Când M ântuitorul zice: “Tatăl nostru” (Matei 6, 9) şi nu
“Tatăl m eu” , ne arată că nu ne putem prezenta înaintea lui
D um nezeu rupţi de ceilalţi oameni, semenii noştri, ci în
strânsă legătură cu ei, indiferent de naţionalitate sau rasă,
aşadar formăm aceeaşi familie cu acelaşi destin: desăvârşirea
fiinţei omeneşti.
“Dumnezeu nu este al unei naţiuni, ci este Dumnezeul
întregii om eniri”311 şi aceasta pentru că, după cum observăm
în cartea Rut, Dumnezeu acţionează în culise şi intervine
ajutând.312
în timp ce oam enii respectă legea alianţei şi trăiesc
potrivit cu poruncile, Dumnezeu îi poate ajuta şi le poate
alina necazurile.313
Derularea evenim entelor din Rut ne dem onstrează că
Dumnezeu, chiar în timpul Vechiului Testament nu e legat de

J" Rainer W A G N E R . op. cit., p. 153.

,l2 Ib id e m . p. 153.
Ib id e m . p. 154.

138
un anumit popor, ci are o privire pentru omenire în afara
Israelului, de fapt.314
Cuvintele lui Rut “poporul tău va fi şi poporul meu şi
Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu” sunt interpretate
uneori în legătură cu istoria poporului ales, în sensul că
Dumnezeu s-a identificat în asemenea măsură cu Israelul
încât nu poate fi despărţit de poporul său, iar mântuirea vine
prin iudei ( loan 4, 22), căci Domnul spune: “Cine nu este cu
Mine este împotriva Mea” (Matei 12, 30) şi cine nu este
alături de Israel, nu este alături de nici un Dumnezeu. Popasul
în Moab şi întoarcerea spre casa pâinii şi spre pământul
făgăduinţei este socotit a corespunde cu cei 1900 de ani de
răspândire în lume a evreilor şi întemeierea statului în
1948.315
Dumnezeul lui Israel a devenit şi Dumnezeul nostru.
Mesia Răscumpărătorul se trage din neamul iudeilor, născut
în acelaşi Betleem al Iudeii, Casa Pâinii, şi prin El avem
mântuirea, căci este Pâinea Vieţii, după cuvintele Lui: “Eu
sunt Pâinea vieţii, cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată
şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată” (loan 6, 35).
Apoi afirmaţia: “Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi
acolo voi fi îngropată” (1, 17) înseamnă că Rut doreşte ca
mormântul său să fie alături de cel al lui Naomi, familia
acesteia devenind de acum şi familia ei. “Numai moartea ne
va despărţi” spune ea, în viaţa aceasta, iar după moarte vor fi
iot alături. “Rut se împăcase cu gândul să moară şi să fie
îngropată împreună cu Naomi. Era deplin pregătită să-şi ia
locul alături de Naomi, chiar dacă aceasta însemna separare

314 Ibidem. p. 155.

315 Norbert LIETH, Cartea lui Rut în lumina istoriei mântuirii.
Arad, 1997, p. 19.
139
de viaţa pe care o trăise înainte, chiar dacă urm a să fie uitată
de toţi cei de care fusese odată le g ată...”.316
Rut face un angajament solemn pe care îl încheie cu o
formulă de jurăm ânt: “Orice îmi va face mie Domnul şi orice
îmi va adăuga” (1, 17), ceea ce corespunde cu orice
nenorocire s-ar întâm pla sau orice necaz mai mare decât cele
pe care le-a îndurat până acum, ar trebui să i se mai adauge
spre a-1 suporta. Cu toate acestea nu se va despărţi de Naomi.
Faptul că “soarta lui Rut se agaţă de o femeie care nu-i
promite nimic concret constituie o paralelă cu soarta lui
Avraam în puţin prom iţătorul său viitor alături de Sarra cea
sterilă. Aşa cum Avraam, cu puterea lui Dumnezeu, devine
tatăl unei mari naţiuni, la fel şi Rut, prin soarta ei, devine
progenitoarea dinastiei davidice”.317
Pateticele cuvinte ale lui Rut şi solem nitatea cu care le
încheie o lasă pe Naom i fară replică, atâta vreme cât îşi dă
seama că are în faţă o convertită la iudaism, este membră de
acum a comunităţii iudaice prin jurăm ânt, iar orice încercare
de înduplecare este inutilă, motiv pentru care ea a încetat să
mai vorbească. Ea nu a tăcut pentru că ar fi supărat-o
cuvintele nurorii sale, ci a tăcut în semn de respect. La aşa
ceva nu se aştepta şi orice cuvânt ar fi fost o impietate. Pentru
Naomi exista de acum clar o “mărturisire de credinţă”318 în
faţa căreia orice îndoială era exclusă. Rut căpătase aceste
convingeri de la N aom i, care îi strecurase în suflet precepte
ale legii iudaice fară s-o oblige să le urmeze, dar cu libertatea
de a decide în ce m ăsură sunt folositoare sau nu. Este ceea ce
se întâm plă şi azi când s-ar putea spune: eu te povăţuiesc cum
este bine, te învăţ, dar nu te oblig, deoarece tu vei suporta

1,6 H. L. HEIJKOOP. Cartea Rut. Dilienburg2, Germany, 1992, p. 52.

517 George T. MONTAGUE, op. cit., p. 15.
318 Gillis GERLEM AN, Ruth. Das Hohelied. Neukirchen- Vluyn,
1965, p. 20.
140
consecinţele propriei alegeri. De fapt, în acest mod se
încheie orice încercare a lui Naomi de a o descuraja pe Rut.
Autorul nu ne mai spune nimic după acest dialog, care,
aşa cum am putut constata, s-a încheiat cu sublinierea că
Naomi “a încetat să-i mai vorbească”, ceea ce corespunde cu
“a încetat să-i mai vorbească despre aşa ceva”, adică despre
oportunitatea de a se întoarce Rut în Moab. Orice argument în
acest sens a fost epuizat. Aceasta nu înseamnă că nu ar fi
vorbit între ele despre altceva, despre credinţa în Dumnezeul
lui Israel, despre anumite planuri de viitor, oricum autorul nu
ne mai relatează nimic. Este vorba, aşadar de un
consimţământ liniştit din partea lui Naomi.
Rut s-a ataşat de soacra sa şi i-a făcut jurământ că
numai moartea le va despărţi. De remarcat, o formulă
asemănătoare de jurământ se foloseşte şi în I Regi 14,
44; 20, 13, iar Rut în versetul 17 nu foloseşte termenul
Elohim aşa cum fac străinii ( II regi 19, 2; 20, 10), ci
“Yahve”. Văduva din sarepta Sidonului (III Regi 17, 12)
foloseşte numele Yahve pentru a denumi pe Dumnezeul lui
Ilie, nu al ei 319, ceea ce arată că Rut avea de acum ca
Dumnezeu al ei pe Dumnezeul lui Israel, pe care îl adora
Naomi.
Aşadar, “marea iubire a lui Dumnezeu străluceşte către
cei de alt neam, iar Rut acceptă credinţa iudaică atunci când
* n a
declara Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu” . In felul
acesta dragostea lui Rut pentru Naomi învinge duşmănia
191
dintre poporul moabit şi Israel , iar ca urmare a faptului că

319 Luise Pettibone SMITH, op. cit.. p. 837.

320 Klara BUTTING, D ie Bedeutung der Rolle Rut im Judentum:
Dem M essiaa die Tur Offnen. Bibel und Kirche. 54, Yahrgang, 3, Quartal
3, 1999, p. 114.
321 Ibidem, p. 113.
141
Rut o însoţeşte pe Naomi, la rândul său Naomi o întâmpină
cu m oştenirea iudaică.322

2.3. ÎNTO AR C EREA LA BETLEEM . RĂSPLĂTIREA

V IRTUŢILOR

2.3.1. Rut şi Naomi

"Şi au mers amândouă până ce au venit

la Betleem. Şi s-a întâmplat că venind ele în
Betleem, a năvălit întregul oraş pe ele şi au zis
(femeile): "Oare aceasta este Naomi?" Iar ea
le-a zis: "Nu mă mai numiţi Naomi, numiţi-mă
Mar a, căci Atotputernicul m-a amărât pe mine
foarte mult. îndestulată am plecat de aici şi
Domnul m-a întors cu mâinile goale ". De ce să
mă numiţi pe mine Naomi, când Domnul mâa
făcut să sufăr şi cel Atotputernic mi-a făcut
rău?''. Aşadar s-a întors Naomi şi împreună cu
ea şi Rut moabiteanca, cea venită din şesul
Moabiţilor. De acolo au venit ele la Betleem, la
începutul secerişului orzului". (Rut 1, 19-22).

După aproape zece ani de şedere în Moab, în urma unei

lungi călătorii Naomi se întoarce la Betleem, îm preună cu
Rut moabiteanca, cea care nu voise în nici un chip să se
despartă de ea şi îmbrăţişase credinţa în Dumnezeul lui
Israel.
La sosirea în Betleem a celor două călătoare se
produce o oarecare agitaţie în rândul locuitorilor, mai ales al
femeilor care ies în întâm pinarea noilor venite şi exclamă:
“Oare aceasta este N aom i?’' (1, 19). “ Poate fi interpretat şi

,22 Ib idem , p. 114.

142
sub forma: Aceasta este Naomi, binenţeles aceasta fiind o
afirmaţie retorică”.323 Este un moment emoţionant să te
întâlneşti cu rudele pe care nu le-ai văzut de zece ani.
Probabil că şi starea sărăcăcioasă în care Naomi se afla a
crescut uimirea localnicilor. Găsindu-i pe cei de aici
îndestulaţi şi plini de voioşie, starea sufletească a lui Naomi
devine şi mai descurajatoare, ceea ce o face să rostească un
fel de jeluire. Când a plecat din Betleem, era îndestulată, avea
locuinţă, pământ şi alte bunuri, iar acum, la întoarcere, este
lipsită de resurse, pierzându-şi soţul şi pe cei doi fii.
După ce probabil că le-a istorisit pe scurt necazurile
sale, le-a adresat şi rugămintea să nu o mai numească Naomi,
care înseamnă “Cea Plăcută”, “Cea Suavă”, “Graţioasă”,
“Bucurie”, ci să o numească Mara.
M ara îOO înseamnă “Amară”, “Amărăciune” şi este o
formă feminină aramaică. Schimbarea numelui indică o
schimbare a statutului ca atunci când Avram devine Avraam
(Facere 17, 5), iar Iacob devine Israel (Facere 32, 28). în
cazul lui Naomi, schimbarea numelui în Mara este o
propunere izvorâtă poate din disperarea ei, având ca urmare
faptul că nu-şi mai putea regăsi propria situaţie în numele ei.
32 Dacă privim aşa, “Amărăciune” este opusul numelui de
“Bucurie”, “Cea Plăcută” . Durerea a făcut din Naomi aproape
altă femeie, care din veselă a devenit îndurerată. Ea a fost
supusă la grele încercări de Dumnezeu, care: întocmeşte
lumina şi dă chip întunericului Cel ce sălăşluieşte pacea şi
răstriştei îi lasă cale” (Isaia 45, 7).
Naomi spune “îndestulată am plecat de aici şi Domnul m-
a întors cu mâinile goale... Domnul m-a făcut să sufăr şi cel
Atotputernic mi-a făcut rău” (Rut 1, 21). Cu paralelismul
specific genului poetic ebraic, autorul vrea să întărească ideea că

323 Jack M. SASSO N, op. cit., p. 32.

324 Christian FREVEL, op. cit., p.,20.
143
Naomi a fost pusă la o grea încercare, pierzându-şi soţul şi pe
cei doi fii, iar pe deasupra mai este însoţită şi de o noră, pentru
care îşi face griji cu privire la viitorul ei. Şi totuşi, Naomi se
aseamănă aici oarecum cu Iov, care într-o încercare mult mai
grea a rostit resemnat şi cu încredere în Dumnezeu: “Dacă am
primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele
rele ?“ (Iov 2, 10) căci “Domnul a dat, Domnul a luat, fie
numele Domnului binecuvântat” (Iov, 1, 21) şi “Fericit este
omul pe care Dumnezeu îl mustră” (Iov 5, 17).
Sfântul M axim M ărturisitorul explică această atitudine
spunând că “a sta neclintit în îm prejurări aspre şi a răbda
relele; a aştepta sfârşitul încercării şi a nu da drumul iuţimii la
întâmplare; a nu vorbi cuvânt neînţelept, nici a gândi ceva din
cele ce nu se cuvin unui închinător al lui Dumnezeu, sunt
semnele îndelungatei răbdări... M ulte din cele ce ni se
întâm plă, ni se întâm plă spre îndrum area noastră sau spre
stingerea păcătelor trecute sau spre îndreptarea neatenţiei
prezente, sau spre ocolirea păcatelor viitoare. Cel ce socoteşte
că pentru una dintre acestea i-a venit încercarea, nu se
răzvrăteşte când e lovit, nici nu învinovăţeşte pe acela prin
care i-a venit încercarea, căci fie prin acela, fie prin altul el a
avut să bea paharul judecăţilor dumnezeieşti. Ci el priveşte
spre D um nezeu şi-I mulţumeşte Lui care a îngăduit
încercarea şi se învinovăţeşte pe sine şi prim eşte certarea cu
32^ ’
inimă bună” . "
Declaraţia lui Naomi nu este o acuzaţie la adresa lui
Dumnezeu pentru încercările cărora este supusă, ci doar o
explicaţie la rugăm intea pe care o adresează de a nu mai fi
num ită Naomi, cea Plăcută, cea Fericită, pentru că nu se mai
potriveşte cu starea ei de om am ărât şi îm povărat de griji şi

325 Sfântul M A X I M M Ă R T U R I S I T O R U L , C u v ânt a s c e ti c . 2 2 ,

trad. rom. Pr. Prof. Dr. D. S tăn iloaie, în F ilocalia, voi. 2, Sibiu, 1 9 47, p.
13 -14. ‘ .

144
neajunsuri, pentru care numele Mara (cea Amară) ar fi mai
potrivit.
Aşa cum se va vedea, cu ea se va împlini cuvântul lui
Isus Sirah că “până la vreme va răbda cel cu îndelungă
răbdare şi pe urmă i se va răsplăti lui cu bucurie” (1, 22-23).
Naomi a răbdat lipsuri şi necazuri care la un moment dat au
facut-o să ceară cunoştinţelor sale s-o numească “amărâta”,
“oropsita”, cea rânduită de Dumnezeu să îndure singurătate,
despărţire de cei dragi, izolare între străini, lipsită de mila
altora, dar resemnată totuşi şi cu multă nădejde. Este
împlinită sentinţa pe care avea s-o dea mai târziu Mântuitorul
Hristos: “Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”
(Luca 21, 19).
Amărăciunea o orbeşte pe Naomi. Ea nu mai vede că
nu era “îndestulată” atunci când a plecat în pământ străin, cu
atât mai mult nu vede că acum nu era chiar cu mâinile goale
la întoarcere. Este adevărat, soţul şi fii săi au murit, dar Rut
este cu ea. Cu toate acuzaţiile aduse lui Dumnezeu pentru
necazurile care au năpădit-o, ea îl numeşte totuşi
“Atotputernicul”. El este chiar “cel mai puternic dintre toţi şi
dintre toate, este Atotputernicul care din a sa omniprezenţă a
pogorât asupra ei suferinţă. Nimic nu se întâmplă fară o
anumită cauză. Lucrurile merg rău pentru ea, aşadar
Atotputernicul Dumnezeu trebuie să stea în spatele lor” .
Denumirea de Şadai apare de două ori în cartea Rut (1,
20-21) într-o formă simplă aşa cum îl întâlnim şi în Numeri
24, 4, 16 şi Iov 5, 17 şi 9, 2. De fapt numai în Iov îl întâlnim
de 31 de ori şi în general în Vechiul Testament este întâlnit
de 48 de ori, atât în forma simplă, cât şi în forma compusă.327

326 Ellen van WOLDE, op. cit.. p. 14.

327 Harriet LUTZKY, Shaddav as a Goddess epithet. Vetus
Testamentum, vol. XLVIII, nr. 1, 1998, E. J. Brill, Leiden, Netherlands,
p. 15-36.
 în forma com pusă apare: '‘El Şadai” . S-a opinat că “cel mai
potrivit lucru ar fi să derivăm pe Şadai de la rădăcina 112)'
328
[şadad] “ a fi tare, a fi sănătos”, tradus de Septuaginta prin
îiavTOKpaxcop sau to^ipos. Acesta ar reprezenta vechiul nume
al lui Dumnezeu. Prin acest term en “se redă noţiunea de
putere divină care este unul dintre atributele lui Dumnezeu.
Această putere divină s-a arătat prin aducerea la existenţă a
tuturor celor văzute şi nevăzute. Prin ea, Dumnezeu
dovedeşte că El este izvorul a toată puterea în cer şi pe
- - . „ 329
pam ant .
A fost uneori acceptată ideea că Şadai ar proveni de la
"aşer dai”, “cel care e suficient”, ceea ce a dus la traducerea
de către Septuaginta prin ucavoa, aşa cum este cazul din
cartea Rut. Termenul Şadai întâlnit în capitolul 1, versetele
20 şi 21 ar suporta aici o uşoară deviere posibilă semantic şi
astfel “ Dumnezeu este descris în acest context în privinţa
familiei afectate şi copleşite de calamitate ca Cel îngrozitor
sau ca Cel D istrugător’\ 3j0
Cea mai întem eiată părere însă este aceea după care
numele de Şadai provine de la babiloneanul “şadu rabu”, care
înseam nă “munte m are” şi în acest caz Şadai ar fi "cel mai
mare cu putinţă”, “cel atotputernic” . ' M ărturiile biblice
justifică acest nume al lui Dumnezeu ca “A donai” (Isaia 1,
24; 6, 1-8), căci El este Domn, fiind Creatorul (Psalm 103,
Isaia 43, 1) şi Domnul întregii lumi (Osea 3, 11, 13; M ihea 4,
3) şi întreg păm ântul este plin de slava Lui (Psalm 6, 3),
deoarece El a făcut cerul şi pământul (Facere 1,1; Psalm 93,

'2it Pr. Prof. A th a n a sie N E G O I Ţ Ă , T e o l o g i a bib lică a V e ch iu lu i

T e s t a m e n t, Editura “ Cred inţa noastră” , Bucureşti, 1 9 9 2 , p. 8.
,29 Pr. C o n f. Dr. Petre S E M E N , op. c it., p. 58 .
J. Harder K E N N E D Y , op. c it ., p. 4 7 0 .
Pr. Prof. A th a n a sie N E G O I Ţ Ă , op. c it ., p. 8.

146
2; 95, 4; Isaia 60, 20) şi este Domnul Domnilor (Deuteronom
10, 27; Psalm 136, 3 ) .332
Dumnezeu nu a dorit pentru nimeni suferinţă, ci numai
a îngăduit-o, aşa cum bine se vede în cazul lui Iov. Naomi
recunoaşte pe Dumnezeu ca Atotputernic, dar nu se revoltă,
de fapt ea nici nu se adresează lui Dumnezeu, ci femeilor care
au întâmpinat-o în Betleem. Ea nu înţelege tot ce se întâmplă
cu ea, dar recunoaşte că în toate se află mâna Iui Dumnezeu.
în acelaşi timp, ea îşi mărturiseşte încrederea în
Dumnezeu care a fost întotdeauna “scăpare săracului şi ajutor
la vreme potrivită în necazuri” (Psalm 9, 9), căci
“Binecuvântat esté omul care nădăjduieşte în Domnul şi a
cărui nădejde este Domnul” (Ieremia 17, 7).

2.3.2. R ut adună spice pe ogorul Iui Boaz

"Şi N aom i avea o rudă după bărbatul

său, un om p uternic şi bogat, din neam ul lui
Elim elec şi num ele acestuia era Boaz. Şi Rut
m oabiteanca a zis către Naomi: "Vreau să
m erg p e un ogor şi să adun spice în urma
aceluia în ochi căruia voi găsi milă". E a i-a
răspuns: "M ergi fiic a mea!". Şi m ergând ea,
a venit să adune spice p e un ogor în urma
secerătorilor. Ş i s-a întâmplat că partea
aceea de ogor era a lui Boaz, care era din
neam ul lui Elim elec". (Rut 2, 1-3).

Aşa cum am putut constata Naomi împreună cu Rut au

sosit în Betleem la începutul secerişului orzului. Culesul
orzului începe de obicei în luna abib (martie-aprilie), iar după

332 Pr. Dr Dumitru VIEZUIANU, Hristologia epistolei către

Romani a Sfântului Apostol Pavel. Râmnicu Vâlcea, 1999, p. 56.
147
ce se term ina recoltatul orzului, la vreo două săptămâni
începea recoltatul grăului. Erau secerate mai întâi lanurile din
câmpie, care se coceau mai devreme decât cele din regiunea
de deal.
In Betleem, Naomi avea o rudă a bărbatului său, “un
om puternic şi bogat” (2, 1) pe nume Boaz, nume care se
traduce prin “în el este puterea” . El era un om influent şi
bogat, cunoscut şi care avea un cuvânt greu de spus.333
Cuvântul i n vQ [myoda] întâlnit şi în alte scrieri ale
Vechiului Testam ent ( II regi 10, 11; Psalm 31, 12; Iov 19,
14) însem nând “prieten intim, apropiat”, desem nează aici o
rudă a soţului lui Naomi, care va ju c a un rol deosebit în
derularea faptelor de aici înainte.
Cum se poate lesne observa, autorul nu ne spune în ce
lei erau rude Boaz şi Elimelec. Urmărind cu atenţie legăturile
de rudenie conform datelor din alte scrieri s-a susţinut că
Salmon, tatăl lui Boaz, despre care se vorbeşte în genealogia
lui Iisus (M atei 1, 4-5), ar putea să fi fost fratele lui
Elimelec, soţul lui Naomi şi în felul acesta, unchiul lui Boaz.
A ceastă părere a fost acceptată ca cea mai potrivită de
m ajoritatea exegeţilor, mai ales datorită faptului că nu a
apărut nimic care să o contrazică. Precizarea care se face în
continuare cu privire la Boaz că era un om puternic şi bogat”
(2, 1) vine şi justifică afirm aţiile lui Naomi cu privire la
starea sa m aterială înainte de a pleca din Betleem, când era
“îndestulată” şi ca urmare “ea fusese privită în ţara sa ca o
persoană foarte importantă, înainte ca Dumnezeu să o
lovească prin foamete şi prin pierderea soţului său şi a
134 1
copiilor săi, care erau tot sprijinul ei” .' Boaz însă, conform
acestor sublinieri, nu era numai un om bogat, cu putere şi

133 J. S C H A R T B E R T , op. c it ., p. 15.

334 G. D E S P R E Z , op. c it ., p. 7 9 6 .

148
influenţă, ci era şi un om cu pricepere şi onoare.335 Unele
traduceri şi com entarii rabinice l-au identificat, în mod
eronat, pe Boaz cu judecătorul Ibţan. Tem eiurile care să
dea crezare acestei afirm aţii sunt neconvingătoare.
N aom i era acum în ţara sa, aproape de rudele sale, în
tim p ce R ut era o străină, am ândouă fiind însă fară prea multe
şanse de a fi apărate de greutăţile şi povara lor în societatea în
care se aflau.
R ut se dovedeşte însă cu m ultă iniţiativă şi încearcă să
facă orice pentru a depăşi această situaţie, mai ales că era şi o
fem eie harnică. Ea era convinsă că “cel ce m unceşte ogorul
său, se satură de pâine, iar cel ce um blă după deşertăciuni
este un om lipsit de m inte” (Proverbe 12, 1), pentru că “mai
m ult preţuieşte un om sm erit dar harnic, decât unul care face
pe m arele, dar lipsit de pâine” (Proverbe 12, 9). “M unca este
m ediul în care se face posibilă realizarea personalităţii, este
singurul m ijloc prin care se pot crea bunuri m ateriale şi
spirituale, fiindcă fară m uncă nu există bunăstare şi propăşire,
ci num ai regres şi decadenţă”.337
Rut dă dovadă de un caracter nobil. Ea cere îngăduinţă
soacrei sale să facă ceva pentru câştigarea existenţei. “Vreau
să m erg pe un ogor şi să adun spice” (2, 2), cuvinte care
descoperă hotărâre, ferm itate şi în acelaşi timp m ult respect şi
dem nitate. R ut apelează la aşa-num itul “drept al săracilor”338,
care era prevăzut de legile israelite. Faţă de străini şi săraci,
israeliţii aveau o anum ită atitudine umanitară, atitudine care
nu se întâlneşte la alte popoare din lumea antică. Astfel,
aflăm îndem nuri ca acestea: “ Să iubiţi şi voi pe pribeag”

335 Fr. B U S H , op. cit., p. 100; Edw ard F. C A M P B E L , op. cit., p. 90.
336 D ic ţ io n a r b ib lic, Ed. cit., B u c u r e şti, 1 9 9 5 , p. 174.
337 Drd. E m ilia n C O R N I Ţ E S C U , Raportul dintre părinţi si co pii
d u p ă cărţile d id a c t ic e a le V e c h i u l u i T e s ta m e n t , în “ Studii T e o l o g i c e ” ,
1 9 6 9 , nr. 1-2, p. 105.
338 J. S C H A R B E R T , op. cit., p. 16.

149
 (Deuteronom 10, 19), “Aceaşi lege să fie pentru străin ca şi
pentru băştinaş” (Ieşire 12, 40).
Străinul se bucura de ocrotirea dreptăţii ca şi băştinaşul:
“Să ascultaţi de fraţii voştri şi să judecaţi drept pricina ce ar avea
un om, atât cu fratele lui, cât şi cu cel străin ""(Deuteronom 1,
16). Apoi era prevăzut şi un mod concret de ajutorare a săracilor
şi străinilor. “Când veţi secera holdele voastre... nu seceraţi
totul pâna la fir în ogorul vostru, iar ceea ce rămâne după
secerişul tău să nu aduni” (Levitic 19, 9). “La fel şi în via ta, să
nu culegi strugurii rămaşi, nici boabele ce cad în via ta să nu le
aduni, lasă-le pe acestea săracului şi străinului” (Levitic 19, 10).
“Străinul care s-a aşezat la voi... să-l iubiţi ca pe voi înşivă şi
voi aţi fost străini în pământul Egiptului” (Levitic 19, 34). Mai
târziu, profetul Ieremia avea să avertizeze: “Dacă nu veţi
strâmtora pe cel străin şi pe văduvă, nu veţi vărsa sânge
nevinovat... şi nu veţi merge după alţi dumnezei spre pieirea
voastră, atunci vă voi lăsa să trăiţi în locul acesta şi pe
pământul acesta, pe care l-am dat părinţilor voştri din neam în
neam” (Ieremia 7, 6-7). -
în ceea ce priveşte dreptul de proprietate, în Vechiul
Testament, Dumnezeu este adevăratul proprietar al
păm ântului, iar omul este numai uzofructual. Există numai o
proprietate care obligă, astfel încât folosirea ei trebuie să fie
pusă în serviciul colectivităţii. “Ajutorul dat unui lipsit, unui
om în nevoie, nu este o pom ană făcută din compăţimire, ci
este un act de dreptate. Pentru cuvântul milostenie avem în
Vechiul Testam ent expresia “şecada” = dreptate. Sărac uit
prim ind ajutorul, prim eşte un drept al său, întrucât /el este
copărtaş la dreptul de folosire al păm ântului” .339
Aşa cum constatăm din cartea Levitic, proprietarii sunt
îndemnaţi să lase în urmă câte ceva atât la seceratul orzul in

Pr. Prof. V a ld im ir P R ELIP C EA N , P r o b le m e s o c i a le în

V e c h i u l T e s t a m e n t. în ’‘Studii T e o l o g i c e ” , nr. 1-2, 1 9 49, p. 57.

150
sau grâului, cât şi ia culesul viilor. Mai mult chiar, legea
prevedea să fie lăsat şi un mic colţ nesecerat din ogorul
proprietarului pentru văduve, orfani, leviţi şi străinii care
locuiau în ţară.
Unii nu respectau cele prescrise de lege. adică nu
îngăduiau strângerea de spice rămase după seceriş. Rut se
duce acolo unde acest lucru este îngăduit. “în urma aceluia în
ochii căruia voi găsi m ilă”, adică va strânge spicele rămase în
urma secerătorilor acelui proprietar care, prin bunătatea
inimii lui, va fi de acord cu acest lucru. Strângerea spicelor în
timpul recoltei era un obicei prevăzut de lege, care venea în
sprijinul văduvelor, orfanilor şi călătorilor.
însă, “s-a întâm plat că partea aceea de ogor era a lui
Boaz. care era din neamul lui Elimelec” (2, 3). Dumnezeu
este acela care cârm uieşte toate împrejurările vieţii în
purtarea sa de grijă faţă de lume. “înţelepţi-te-voi şi te voi
îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge, aţinti-voi spre
tine ochii M ei” (Psalm 3 1 ,9 ) căci “ Domnul risipeşte sfaturile
neam urilor, leapădă gândurile popoarelor şi defaimă sfaturile
căpăteniilor" (Psalm 32, 10) şi “n-au lipsă cei ce se tem de
El” (Psalm 33. 9). Sfântul Ioan Damaschin conclude că
“singur Dumnezeu este prin fire bun şi înţelept. Aşadar,
pentru că este bun, poartă de grijă, căci cel care nu poartă de
grijă nu este bun” .341
Nim ic nu se petrece întâm plător, ci totul decurge sub
privirile binevoitoare ale lui Dumnezeu care le cârm uieşte pe
toate după un plan divin, Iară să fie ştirbită libertatea noastră
de a alege o cale sau alta. Paşii lui Rut au fost călăuziţi în

î4n Ibidem , p. 59.

Sfân tul Ioan D A M A S C H I N , D o g m a tica. P.G. 9 4 , traducere în
Ib. rom ână de Pr. Dumitru F E C I O R U , ediţia a lll-a . Editura Scripta,
B ucureşti. 1 993, p. 90.

151
 chip divin către un câm p anume, în aşa fel încât planurile lui
Dumnezeu să fie îm plinite în chip fericit.342
Cu privire la strângerea spicelor care rămân pe urma
secerătorilor, o interpretare alegorică dintr-un comentariu mai
vechi sugerează că “ Recolta este inteligenţa spirituală a
Scripturii. Spicele care rămân nerecoltate sunt vorbele
Scripturii care, răm ânând ascunse în mister, se oferă aproape
în mare m ăsură nepline de înţeles până când se exercită
asupra lor m editaţia... şi oricând este utilă meditaţia Sfintei
Scripturi deoarece din ea se adună spicele pline de cea mai
profundă şi inteligentă învăţătură spirituală”. 43
Rut soseşte în câmpul lui Boaz şi începe să strângă
spicele rămase în urma celor care secerau şi legau recolta în
snopi.
Prin strângerea de spice de pe urm a secerătorilor, Rut
dovedeşte că este nevoită să facă acest lucru din cauza
condiţiei sale m ateriale modeste. Ea era şi străină şi orfană şi
văduvă, concentrând în sine toate com ponentele femeii
sărace, şi încă săracă până la punctul de a fi nevoită să
cerşească. ’44 Cel care cerşea, trebuia să apeleze la mila celui
care avea. O altă străină în Noul Testament vine şi afirmă că
“şi câinii m ănâncă din farămiturile care cad la masa
stăpânilor lor” (M atei 15, 27).
Rut nu a cerut îngăduinţa să plece în Moab unde era
pâine şi îndestulare, ci ea cere voie soacrei să înfrunte lipsa
prin m uncă cinstită şi, mai mult decât atât, ea nu cere soacrei
să meargă împreună, o respectă, o protejază, ci cere
îngăduinţa să se ducă singură, ea spune “să mă duc” nu “să
345
m ergem .

,4: C harles John E L L I C O T T , o p . c it ., p. 2 2 3 .

’4’’ C o m m e n t a r ia in Rut, G 4 5 , p. 120 şi 139.
’'44 M a n o M A Ş I N I , op. cit., p. 92.
,45 Panaghiotu N. T R E M B E L A , op. cit., p. 3 6.

152
 Este o notă a caracterului nobil şi a bunătăţii de care dă
dovadă Rut. Ea îşi manifesta din nou întreaga energie şi milă
filială şi se oferea pe ea însăşi pentru o ocupaţie umilitoare şi
penibilă, mai ales că era o străină.

2.3.3. întâlnirea dintre Rut şi Boaz

"Şi iată Boaz a venit din Betleem şi a zis

secerătorilor: "Domnul să fie cu voi!" Iar
aceştia iâau răspuns: Domnul să te
binecuvinleze! Apoi a zis Boaz către
slujitorul său cel împuternicit peste
secerălori: "A cui este această femeie
tânără?" Şi a răspuns slujitorului cel
împuternicit peste secerălori şi a zis:
"Această fem eie tânără este o moabiteancă,
aceea care a venit cu Naomi din şesul
Moabiţilor. Ea muia zis: "Vreau să adun şi
să strâng (spice) printre snopi, în urma
seceră/orilor". Şi a venit de azi dim ineaţă şi
până acum, stând la ea acasă puţin". Şi a zis
Boaz către Rut: "Ascultă, fiica mea, să nu te
duci să aduni pe alt ogor şi, de asemenea, să
nu te depărtezi de (ogorul) acesta, ci să te
alături slujitoarelor mele". (Rut 2, 4-8)

în timp ce Rut aduna cu sârg spice în urma secerătorilor

într-o ţaină, care s-a întâmplat să fie a lui Boaz. iată că a sosit
şi acesta, venind din Betleem. Rut nu-l cunoştea pe Boaz.
Boaz se adresează lucrătorilor săi cu cuvinte de salut:
“ Domnul fie cu voi”. De remarcat că Boaz, ca un bun
gospodar, venise să supravegheze personal desfăşurarea
secerişului. Fii se poartă cu prietenie şi demnitate faţă de
 servitorii săi. Form ulele de salut “arată până la ce nivel
am intirea legământului către Domnul pătrunsese în viaţa şi
moravurile poporului ales” .346
Când un om binecuvântează pe altul, el îl roagă pe
Dumnezeu să-i acorde viaţă şi belşug. Dar el poate, de
asemenea, să recunoască în opera celuilalt binecuvântarea lui
Dumnezeu (Rut 2, 20; 3, 10; Facere 14, 19); atunci el îi arată
că viaţa lui D um nezeu îşi face opera în el. Astfel vede
Elisabeta când o declară pe Fecioara M aria binecuvântată
între femei (Luca 1, 42-43).347
Intre sosirea lui Rut, care trebuie să se fi produs
dim ineaţa devrem e, şi sosirea lui Boaz, care vine pe la
jum ătatea zilei sau chiar mai târziu, s-a scurs o bună bucată
de timp. De fapt, Boaz a venit să verifice progresul recoltei.
348 CAM PBELL este de părere că “timpul scurs între sosirea
lui Rut şi cea a lui Boaz a fost suficient ca să-i permită
supraveghetorului să-şi formeze o im presie bună despre
Rut” .349 acesta ştia deja cine este Rut pentru că avusese grijă
ca, atunci când Rut ceruse perm isiunea să strângă spice de pe
ogor, să o întrebe o serie întreagă de lucruri, astfel încât acum
era în m ăsură să dea informaţiile cerute lui de către Boaz.
Zărind-o pe Rut, Boaz întreabă pe supraveghetorul
secerătorilor “a cui este această femeie tânără ?” . întrebarea
lui este în concordanţă cu obiceiul statornicit în Orientul
Apropiat ca fiecare femeie să aparţină unui bărbat, fie el tatăl,
soţul sau stăpânul ei, deci era în grija cuiva. Supraveghetorul
îi spune că “această femeie tânără este o m oabiteancă, aceea
care a venit cu Naom i din şesul M oabiţilor” (2, 6). Se
înţelege că Boaz auzise de ea, de fapt acest lucru se va vedea

346 L. C. F IL L IO N , Ruth. La Sainte B ib le. Paris, 1922, p. 2 0 1 .

■>47 A n dre W E N I N , op. cit., p. 27.
348 J.M. S A S S O N , op. c it .. p. 45 .
349 Edw ard C A M P B E L L , o p . c it .. p. 93.

154
în versetele următoare. El află acum despre vrednicia şi
marea pricepere a tinerei femei, care a strâns spice aproape
tară să se odihnească.
înainte însă de a începe să strângă. Rut ceruse
perm isiunea supraveghetorului secerătorilor pentru a face
acest lucru. Apoi, de când a început lucrul, n-a stat deloc.
Precizarea că: “Stă aici de azi dim ineaţă şi până acum, stând
la ea acasă puţin” (2, 7) se referă tocmai la faptul că a lucrat
fară întrerupere. Cât despre faptul că a stat la ea acasă foarte
puţin, este posibil ca această expresie să nu vizeze neapărat
vreun drum acasă la Betleem, ci mai degrabă că trebuie să-şi
fi făcut vreun adăpost de crengi pentru a se apăra de arşiţa
zilei şi pentru a depozita acolo cele ce a strâns şi astfel să nu
fie vorba de o casă, ci pur şi simplul de un adăpost modest
im provizat, ceea ce se obişnuieşte în astfel de situaţii.
TREM PELA crede că Boaz nutrea chiar şi o simpatie
faţă de R ut3MI, de aceea se interesează de ea. De altfel. Boaz a
realizat de la început că trebuie să fie vorba de o văduvă sau
de o străină, căreia obiceiul păm ântului îi garanta dreptul de a
aduna spice în urma secerătorilor. Boaz nu o văzuse până
atunci pe Rut, în ciuda reputaţiei pe care aceasta şi-o
dobândise.
în răspunsul pe care îl dă supraveghetorul, se
precizează că este “o m oabiteancă” (2, 6), adică o străină, ca
să nu i se poată reproşa ceva care nu este prevăzut de lege,
deoarece dreptul de a strânge spice nu era prevăzut pentru
oricine, ci în mod deosebit pentru văduve şi străini.
Supraveghetorul a lăudat-o pe Rut pentru vrednicia ei. lucru
care îl im presionează în mod plăcut pe Boaz. Acesta are “o
reacţie de simpatie, poate de tandreţe spontană pentru acea
tânără (2, 5)” .JM

350 P /N . T R E M P E L A , op. c it ., p. 4 0
351 M a rio M A Ş I N I , op. c it ., p. 104.

155
 Termenul rni?3 [na’arah] înseamnă: tânără, slugă,
servitoare, slujitoare, fată, fecioară, iar în textul din Rut (2, 5)
“trim ite la im aginea unei tinere mai mare decât o
adolescentă” . Ea se menţine rezervată, nu pierde vremea,
adună spice fără întrerupere. Toate acestea atrag atenţia lui
Boaz.
Boaz se adresează lui Rut cu cuvintele “ascultă, fiica
m ea”, vrând prin aceasta să-i ceară lui Rut să prim ească de la
el un sfat, iar apelativul de “fiica m ea” sugerează că Boaz nu
mai era un tânăr, ci era mai în vârstă faţă de Rut. El îi spune
lui Rut să adune spice numai după ogorul său şi să nu mai
meargă în altă parte, pe alt ogor, unde ar putea să aibă
neplăceri, fie că nu va fi lăsată să adune, fie să i se adreseze
cuvinte jignitoare sau să fie brutalizată, ca una care este fără
protecţie, fiind văduvă. Boaz îi oferă protecţie şi se arată
foarte binevoitor.

2.3.4. Bunăvoinţa Iui Boaz

"Ochii tăi să fie la ogorul in care Cei

vor secera şi să mergi după ele, căci am
poruncii slujitorilor să nu se alingă de tine şi
când îţi va f i sete, să m ergi şi să hei din
vasele din care vor bea şi slujitorii mei. Şi a
căzut ea cu fa ţa la păm ânt şi s-a închinat
p â n ă la păm ânt şi i-a zis lui: "De ce am aflat
eu milă înaintea ta pentru a mă primi, de
vreme ce sunt o străină. Şi a răspuns Boaz şi
a zis ei: "Intr-adevăr, mi s-a spus mie tot ce
ai fă c u t cu soacra ta după moartea soţului
tău: că ai părăsit p e tatăl tău şi p e mama ta

',52 Ib idem, p. 104.

156
 şi păm ântul naşterii tale şi ai venit la un
popor, pe care nu-l cunoşteai nici ieri nici
alaltăieri. Să-ţi răsplătească D om nul fapta ta
şi să fie plata ta deplină de la D omnul
Dumnezeul lui Israel, tu care ai venit pentru
a te adăposti sub aripile lui".
Şi ea a zis: "Am aflat milă înaintea la,
dom nul meu, deoarece m-ai m ângâiat şi ai
vorbit din inimă slujitoarei tale, iar eu nu
sunt nici ca una dintre slujitoarele tale". Şi i-
a zis Boaz la vremea mesei: "Vină aici
aproape şi m ănâncă din pâine şi înmoaie
bucata ta de pâine în oţet". Şi a şezut ea de
partea slujitorilor şi el i-a oferii ei grâu
prăjii şi a mâncat şi s-a săturat şi a lăsat să
mai rămână. Şi ea s-a ridicat ca să mai
strângă (spice), iar Boaz a poruncit
slujitorilor săi zicând: "Să adune şi printre
snopi, iar voi să nu o dojenaţi: Şi, de
asemenea, scoţând să-i aruncaţi şi din snopi,
să o lăsaţi să adune şi să n-o mustraţi.
Şi a adunat ea în câmp p â n ă seara şi a
bătut ceea ce a adunat şi a fost cam o efă de
orz. " (Rut 2, 9-17)

Bunăvoinţa lui Boaz se concretizează prin aceea că,

după ce sfătuieşte pe Rut să fie aproape de slujitoarele sale, o
asigură că a poruncit slujitorilor să nu se atingă de ea, să nu o
supere nici măcar cu vorba. Gândindu-se că setea este un
m are chin în zilele de secerat pentru lucrătorii care nu aveau
un izvor pc aproape, Boaz îi uşurează lui Rut continuarea
muncii, să nu mai ducă grija procurării apei de la distanţe
mari, ci îirecomandă să meargă să-şi stâmpere setea la
vasele din care vor bea slujitorii săi. Era aceasta o favoare în
157
plus, ceva mai m ult decât o simplă bunăvoinţă sau o atitudine
conform prescripţiilor legale faţă de o străină şi o văduvă .
Comportamentul lui Boaz o tulbură pe Rut care "a
căzut cu faţa la păm ânt şi s-a închinat până la păm ânt” . Ea şi-
a exprim at recunoştinţa faţă de mărinim ia lui Boaz şi se
socoteşte nevrednică de atâta bunăvoinţă, întrebându-se
uimită căror merite se datorează faptul că Boaz îi dă atâta
atenţie de vreme ce ea este o străină.
Explicaţia nu întârzie să apară. Ea se desluşeşte din
răspunsul lui Boaz. Acesta cunoştea în detaliu situaţia lui
Rut. Nu apucase s-o cunoască însă personal, faţă către faţă,
prilejul apărând abia acum.
Aşa, el ştia ce fel de comportament a avut Rut faţă de
soţul său pe vremea când acesta trăia. Apoi, când acesta n-a mai
fost, ea era liberă să se întoarcă la casa părintească, lucru
recomandat şi de soacra sa. Cu toate că părinţii săi trăiau, ea se
ataşează de soacra sa. preferă să împartă soarta tristă cu aceasta,
să-şi lase neamurile şi religia sa şi să urmeze pe Noami şi
credinţa acesteia. De asemenea, “dacă ar fi cunoscut dinainte
poporul şi locul unde se va instala şi în mijlocul căruia va trăi,
atunci s-ar fi putut explica oarecum alegerea ei". ' Aceste
sacrificii nu scapă atenţiei şi aprecierii lui Boaz. El înalţă o
rugăciune pentru Rut zicând: “Să-ţi răsplătească Domnul fapta
ta şi să fie plata ta deplină de la Domnul Dumnezeul lui Israel,
tu care ai venit să te adăposteşti sub aripile lui” (2, 12). Rut este
acum în ţara lui Yahve. Ea beneficiază de darurile divine date
poporului biblic, de purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de
poporului ales, care aşa cum a făgăduit lui Naomi, va fi şi
poporului său.
Cuvintele lui Boaz nu sunt simple expresii
ceremonioase, ci ele constituie o binecuvântare cu caracter
profetic. Ele se vor adeveri când Rut este binecuvântată cu

353 P.H. T R E M B E L A , op. cit., p. 4 3.

158
copii3"4, astfel încât Boaz, tară să-şi dea seama, vorbeşte
despre el, îm plinirea binecuvântării rostite de el va fi
îm plinită de Dumnezeu chiar prin căsătoria lui Rut cu Boaz.
“ Să te binecuvânteze Domnul !” Şi aşa a fost. Rut a
devenit una din strămoaşele lui M esia. Cu alte cuvinte, Boaz
a vrut să-i spună lui Rut că: “Cu bunătatea pe care ai arătat-o
faţă de soţul tău pe când trăia şi faţă de soacra ta, pe care ai
urmat-o şi ai însoţit-o în această ţară, părăsindu-ţi patria, este
încă întrecută cum va această iubire pe care o dovedeşti faţă
de am intirea celui cu care Dumnezeu te-a unit prin căsătorie,
dorind să-i dai copii care să îm piedice stingerea numelui său
şi să iei de soţ pentru aceasta dujsă cum porunceşte legea, pe
una dintre rudele sale apropiate” . ''
Boaz nu ia în seamă că el era bogat şi ea era săracă, ci
el se opreşte cu aprecierea asupra respectului pe care ea îl
păstra am intirii soţului ei, gândindu-se numai cum să-i aducă
cinstire, chiar dacă el, mort fiind, nu mai era în m ăsură să-i
recunoască bunătatea. Şi pentru aceasta a spus că iubirea sa o
depăşea chiar şi pe aceea de care dăduse până atunci dovadă,
pentru că era cu adevărat generoasă.
Dumnezeul lui Israel, care a iubit dreptatea şi care, ca
drept şi Atotputernic, are şi voinţa şi putinţa să săvârşească
lucrările cele bune. nu este asem enea zeilor mincinoşi şi Iară
viaţă ai m oabiţilor, El este viu şi adevărat. 3r’6 El răsplăteşte
faptele cele bune. Rut, de îndată ce a părăsit patria sa şi s-a
aşezat în ţara lui Israel, a devenit o prozelită, iar, din acest
m om ent, singura ei nădejde era numai în Dumnezeul lui

” 4 A lfr ed B E R T H O L E T , D a s B uch Ruth: D ie f u n f M e g i l l o t ,

Freiburg, 1898, p. 61; O s w a l d L O R E N T Z , The T h e m e o f the Ruth S t o r y .
T h e C a t h o lic B ib lic a l, Quarterly, vol. 2 2 , N e w York, 1960, p. 3 9 3 .
■’55 G u illa m e D E S P R E Z , op. cit., p. 8 03 .
’5<> P. N . T R E M B E L A , op. cit., p. 45 .

159
Naomi. Ea nutrea speranţa în purtarea de grijă a adevăratului
Dumnezeu, sub oblăduirea Căruia ea se pune.
Rut îşi exprim ă încă o dată recunoştinţa faţă de Boaz.
când îi m ărturiseşte că i-a produs o deosebită mulţumire
sufletească, o mângâiere neaşteptată, când acesta i-a vorbit pe
placul inimii. Cuvintele lui au mişcat-o, el fiind sincer ,
generos şi demn în acelaşi timp. în această situaţie, ea găseşte
de cuviinţă că trebuie să i se adreseze ca unui stăpân, deşi se
consideră nevrednică, deoarece ea nu este nici măcar una
dintre slujitoarele sale (2, 13).
Boaz nu se rezum ă numai la îm plinirea prescripţiilor
legale, ci acordă lui Rut şi alte privilegii. Astfel, el o invită să
servească masa îm preună cu el: “Vino aici aproape şi
m ănâncă din pâine şi înm oaie bucata ta de pâine în oţet". Şi a
şezut ea de partea slujitorilor şi el i-a oferit ei grâu prăjit şi
a mâncat şi s-a săturat şi a lăsat să mai răm ână” (2. 14). După
câte ştim, “vinul sub forma de oţet constituia hrana zilnică a
poporului evreu”3'’7, aşa cum reiese din Judecători 19. 19 şi
din îndemnul pe care Boaz i-1 face lui Rut (2. 14). Tot atunci
Boaz a dat lui Rut “grâne prăjite”, adică boabe de grâu prăjte
(Rut 2. 14). “G rânele” este un cuvânt general care poate
desemna toate felurile de cereale: grâu, orz sau mei.
Boaz a oferit cu generozitate, însă Rut a consumat atât
cât a fost necesar să-şi potolească foamea şi restul a strâns şi
a pus la o parte ca să ducă şi soacrei sale. Rut dovedeşte că nu
poartă numai de sine grijă, ci se gândeşte şi la soacra sa. Atât
de mare era lipsa încât, probabil Naomi nu avea nici strictul

',5, Dr. M ir ce a C H I A L D A , S a c r if ic iile V e c h i u lui T e s t a ment.

C aranseb eş, 19 4 1. p. 101.
:'58 Merril C. T E N N E Y , Jam es I. PACK .E R, W illiam W H IT E ,
V iata cotid ia n ă în vrem u rile b ib lic e , trad. de O lim p ia S. C O S M A , Editura
A g a p e , Făgăraş, 1997. p. 108.

160
necesar de hrană pentru a-şi duce zilele. Prin gestul său. Rut
dovedeşte că este foarte cumpătată.
Sfântul Atanasie SinaituL Patriarhul Antiohiei, priveşte
scena din Rut 2, 14, în care Boaz o invită pe Rut: “Vino de
mănâncă din pâine şi-ţi înm oaie bucătura ta în oţet”, ca pe o
prefigurare a Bisericii lui Hristos în care hrana dată prin
Sfânta Taină a Euharistiei duce la com uniunea suprem ă cu
Hristos. Sfântul Părinte com pară întâlnirea lui Rut cu Boaz cu
o întâlnire pascală, astfel încât “ Rut cea vrednică de adm iraţie
(ca frumoasa Biserică), după ce s-a apropiat de însuşi Boaz în
câmp ca de Hristos, fiindu-i foame, a fost hrănită de acesta şi
a devenit soţia acestuia".'^9 De asemenea. Sfântul 1POLIT
spune că îndemnul adresat lui Rut este chem area către
“vasele alese”, adică profeţii cei de demult şi apostolii, pentru
a veni la Iisus Hristos, Izvorul Nemuririi ca să se
îm părtăşească din harul Său şi să bea de acolo neamurile cele
însetate ( Isaia 55. 1). ,<>()
Simpatia lui Boaz pentru Rut, aprecierea sinceră pe
care i-o acordă, îl determină nu numai să-i acorde protecţie şi
anum ite drepturi legale, ci să-i ofere şi privilegii în plus.
El dă poruncă slujitorilor să-i ofere posibilitatea de a
strânge mai mult decât prin simpla adunare de spice, care
rămân în urma secerătorilor. ci le spune “să adune şi printre
snopi., şi, de asemenea, scoţând să-i aruncaţi şi din snopi să o
lăsaţi să adune şi să nu o m ustraţi" (2, 16).
Rezultatul este că Rut “a adunat în câmp până seara şi a
bătut ceea ce a adunat şi a fost cam o efa de boabe de orz" (2,
17), ceea ce înseam nă o cantitate enorm ă pentru condiţiile în

Sfântul A T A N A S I L S I N A I T U L , Patriarhul Antiohiei. Libri XII.

An ag ogicarum contemplationum in I lexaem eron, Liber seplimus, 887, în
J.P.MICJNE, Patroloaiae areacae (P.O.), voi. 84, Atena, 1987. col. 943.
IPOLIT, K c u tE v o t. E k' n io E p u n v e iq q P o u 6 . Bi[RioOr|K'ii
EXAi^ov ria tepcov kcu EKKXtiatacmKUJV Euyypcxcpecov, v 0 ^- 6, A tena, 1956.
p. 156.

161
care a fost realizată, Tot ce a strâns, ea a bătut, probabil cu un
băţ şi apoi. îndepărtând paiele, a strâns boabele care erau cam
o eft. Efa este o unitate de măsură de capacitate pentru
cereale solide având aceeaşi valoare cu batul care se folosea
pentru lichide, echivalând cu aproximativ 35 litri, 361
Rezultatul efortului iacut de Rut este neaşteptat de mare,
Destoinicia ei şi bunăvoinţa lui Boaz au concurat la această
realizare.

2.3.5. Sfatul înţelept al soacrei

"Şi s-a ridicat şi a venit în cetate şi a

vrut să vadă soacra ei ceea ce adunase şi a
scos şi a dat ei ceea ce rămăsese după ce se
săturase. Şi a zis soacra sa către ea: "Unde
ai adunai tu astăzi şi unde ai lucrat?
Binecuvântai să fie cel ce a avut milă de
tine (cel ce le-a cunoscut)!". Şi a povestit
soacrei sale la cine a lucrat şi a zis: "Numele
bărbatului la care am lucrat astăzi este
Boaz".
Şi a zis Naom i nurorii sale:
"Binecuvântat să fie cel de către D omnul,
care nu a părăsit p e cei vii şi pe cei morţi.
Omul acesta ne este rudă - i-a mai spus
Naom i - este unul dintre cei care au asupra
noastră drept de răscumpărare Şi a zis Rut
moabita: "El chiar a zis către mine: "Să te

’6I Robert G. B R A T C H E R , P oid s, m o n n a ie s , m e su r e s et unite de

t e m p s , în E u g e n e A N I D A , C o m m e n t traduire la B ible, P ublie par
l’A l l ia n c e bib liqu e u n iv er se lle , 1967, p. 25 7 -2 6 4 .; D ie B ib el,
Ö k u m e n i s c h e r Text, Stuttgart, 1 980, p. 1 4 0 2 - 1 4 0 6 ; D ic ţion ar b i b li c , vol.
I, Edit. S teph anu s, B ucureşti, 1995, p. 5 8 0 - 5 8 1 .

162
 lipeşti de slujitorii cure-sunt ai mei, pună vor
termina lot secerişul meu"._
Şi a zis Naomi către Rut, nora sa:
"Este bine, fiica mea, căci vei ieşi cu
slujnicele lui, astfel nu le vor ocări pe tine în
ah ogor". Şi ea s-tf ataşat de slujnicele lui
Boaz pentru a udunu (spice) până la
terminarea secerişului orzului şi secerişului
grâului, apoi s-a întors la soacra sa. Şi-u zis
Naomi, soacra sa: "Fiica mea. n-ar trebui
oare să-ţi caut un loc unde să te aşezi (un
adăpost), pentru ca să-ţi fie bine? Şi acum.
Boaz, cu ule cărui slujnice ui fost, nu este el
oare ruda noastră? iută, el vântură orzul pe
urie în uceustă noupte. Aşudur, spulă-te
unge-te şi pune-ţi hainele tale pe tine şi să
cobori în urie şi să nu le fa c i cunoscută
acelui bărbat până nu va fi terminat el de
mâncat şi de hăul. Insă. când el va fi să se
culce, tu să afli tocul în care trebuie să
doarmă şi să vii să dai la o partea veşmântul
de pe picioarele lui şi să te culci şi el îţi va
spune ţie ce să faci. "
htr ea (Rut) i-a răspuns: "Tot ceea ce
mi-ui spus voi face. " (Rut 2. 18-3.5)

Rut a venit în Betleem. aducând cu ea tot ce adunase în

acea zi şi i-a arătat lui Noami orzul rezultat. De asemenea.
Rut a oferit soacrei sale partea sa de grâu prăjit, primit de la
Boaz şi păstrat de ea special pentru Naomi. după ce şi ea
mâncase şi se săturase. Naomi intuieşte că ceva s-a întâmplat,
înainte de a alia unde a strâns spice, ea zice: '‘Binecuvântat să
fie cel ce a avut milă de tine" (2, 18). bănuind că a fost un om
foarte generos că i-a îngăduit lui Rut să strângă spice. Unii
163
proprietari nu perm iteau acest lucru, chiar dacă era o
prescripţie de lege. N aom i realizează că Rut a fost favorizată
într-un anum it fel.
Rut face cunoscut numele proprietarului ogorului pe
care ea adunase spice. Acesta era Boaz. Auzind aceasta,
Naomi dezvăluie faptul că Boaz este o rudă apropiată şi încă
una dintre acele rude cu drept de “goel” sau de
răscumpărare. N u vom intra în amănunte cu privire la acest
lucru, făcând obiectul comentariului din capitolul patru al
cărţii.
Verbul [gaal] “a răscumpăra”, este tradus de
Septuaginta prin X'uxpouv. Noţiunii “preţ de răscumpărare”
din Vechiul Testament, unde Yahve ca m ântuitor sau
salvator, poartă epitetul de “Goel” (Isaia 61, 14; Psalm 19,
15) îi corespunde în Septuaginta term enul de )o)xpov , care
are sensul de salvator, eliberator, izbăvitor. Vulgata a tradus
verbul «gaal» prin «redimere».
“G oel” înseam nă rudă apropiată care are obligaţii, ca
de pildă: dacă cineva dintre rude a fost ucis, “goel” trebuia să
întreprindă acţiune de pedepsire a crimei. “G oel” avea
obligaţii şi în cazul căsătoriei de levirat, adică între cumnaţi,
în cazul când acesta murea fară să fi avut urmaşi. “Din
punctul de vedere al comunităţii primitive, eşecul oricărui om
de a-şi pierde fiul ar putea fi comparat cu omorârea unuia
dintre membri. întocmai precum cea mai apropiată rudă a
omului ucis a fost desemantă să se răzbune asupra
criminalului nu ar fi normal dacă com unitatea în această
manieră priveşte m oartea unui membru fără să-l lase pe fiu ca
pe o pierdere pentru care cea mai apropiată rudă ar face
reparaţia” /’62

,62 Millar B U R R O W S . The M arriage o f B o a z and Ruth, in

Journal o f B iblical Literature, vol. LIX , 1940, N e w Y ork, p. 4 5 4 .

164
 Naomi îl numeşte pe Boaz “ rudă", “unul dintre cei care
au asupra noastră drept de răscum părare" (2, 20). Cuvântul
“IţjŞiN faşer] “cel care” din textul de la Rut 2, 20 este aici
oarecum echivoc, punându-se în chip justificat întrebarea “la
cine se referă: la Boaz sau la Yahve ?”. JOUON este de
părere că referirea se face la Yahve, “căci nu se poate spune
că Boaz şi-ar fi păstrat bunătatea faţă de Naomi şi, mai ales,
faţă de Rut pe care nu o cunoştea, nici faţă de Elimelec şi fiii
săi. Se referă deci la Dumnezeu care, prin Boaz, este
adevărat, îşi arată bunătatea sa faţă de Naomi şi Rut,
sprijinindu-le în nevoile lor, îşi va arăta apoi bunătatea sa faţă
de morţi, căci Boaz, fiind un goel, Noami speră şi prevede că
el se va căsători cu Rut şi va asigura urmaşi soţului său
defunct".363
Prin acest răscumpărător îşi întinde Dumnezeu mila sa,
iar “prin bunătatea acestui om, grija ^providenţială a lui
Dumnezeu era element convingător".' ,4 “G oel”, care Ia
început era răzbunătorul sângelui risipit s-a transform at cu
timpul în cel care răscumpără sau eliberează. Răscum părarea
din moarte era un vis mai vechi: “ Şi nici preţ de răscumpărare
sunetului său. Se va osteni în veac şi va vieţui fară sfârşit ?”
(Psalm 48, 8-9).
Răscum părarea din moarte trebuia percepută nu ca o
dobândire a nemuririi, ci ca o amânare a neiertătoarei plăţi
(Isaia 38, 16). Răscum părarea este văzută de Iov într-un mod
diferit; răscumpărătorul său este viu, întotdeauna prezent în
clipa în care trupul este nimicit, redat ţărânei. Iov îl va vedea
în sfârşit pe Atotstăpânitorul care nu voia să se arate la
judecată, care se mulţumea să-şi facă simţită în furtună
prezenţa inefabilă (Iov 38, 1). Dincolo de simbolul

,b' Paul J O U O N , op. c it .. p. 63.

,<>4 J. H ardee KENNEDY, Ruth, The Broadm an B ib le
C o m m e n t a r y , vol. 2, N a s h v ille . T e n n e s s e e , 1970, p. 4 7 3 .

165
răscumpărării se ascunde ideea învierii care, asemenea
Facerii lumii, este o faptă liberă a lui Dumnezeu. Omul nu are
dreptul la nemurire. Dacă vreodată după moarte se ridică din
nou la viaţă, va fi din mila Domnului, care este viu şi care
este şi Dumnezeul celor vii” (M arcu 12, 16-17).36:1 “ Patimile
omeneşti (gelozia, mânia, adulterul) şi caracterul instinctual
al îndurării form ează un lanţ care se întreţese cu simbolica
goel-ului (răzbunare, răscumpărare, ocrotire, apărare). Astfel,
se stabilesc legăturile dintre Dumnezeu şi oameni şi dacă
Domnul acceptă să joace un joc ce pare a fi prea omenesc
este pentru că El se află în inima creaţiei sale. El care
cercetează inimile şi trupurile, ştie foarte bine ce înseam nă o
patimă, o înflăcărare din iubire, o hotărâre nebunească şi
imensa tristeţe ce poate să-l cuprindă pe omul care trece drept
înţelept. S-ar putea de altfel, ca el să-şi dezvăluie secretul
libertăţii în toiul nesăbuinţei sale”.366
Naomi îi recom andă lui Rut să ia în consideraţie
cuvintele lui Boaz, care îi ceruse să se ataşeze de slujnicile lui
şi să nu adune spice în alt ogor, unde ar putea să aibă parte de
neplăceri. Rut a ascultat de sfatul înţelept al soacrei sale şi a
adunat spice în ogorul lui Boaz până la term inarea
secerişului.
însă, Naomi făureşte planuri mari pentru Rut. îşi pune
problem a dacă nu ar fi cazul să aibă un adăpost sigur, prin
întem eierea unei familii şi să fie în siguranţă alături de un soţ.
Ca o mamă ambiţioasă şi perceptivă, ea o sfătuieşte apoi pe
Rut să se pregătească pentru o impresie maximă. “Chiar dacă
actul era un ritual curios asociat cu o lege veche levită. cum
de altfel este posibil, Naomi îi cere să arate cutezanţă pentru
o femeie cu caracter bun” .367

!05 M aur ic e C O C A G N A G , op. c it ., p. 3 4 9 - 3 5 0 .

Jbb Ibid em , p. 2 0 6 .
167 J: H. K E N N E D Y , op. c it ., p. 4 7 4 .

166
 Cunoscând obiceiurile locului, Naomi ştia că secerişul
se va încheia cu o petrecere chiar pe arie. după ce pe seară
când va bate vântul, recolta va fi vânturată. Astfel, ea o
îndeam nă pe Rut "spală-te. unge-te şi pune-ţi hainele tale pe
tine şi să cobori în arie" (3. 3). iar când B oa/ va merge la
culcare "să vii să dai la o parte veşmântul de pe picioarele
lui şi să te culci, şi el îţi va spune ţie ce să Iaci" (3. 4).
Rut o ascultă pe soacra sa cu atenţie şi o asigură pe
acesta că va împlini tot ce i-a spus să facă. Paul HUM BERT
este de părere că pregătirea lui Rut are o semnificaţie dincolo
de de orice îndoială şi ar fi vorba de un preludiu la
căsătorie.’08 El face referire la un pasaj din profetul
lezechiel, care merită redat pentru semnificaţia pe care o are:
"Atunci am trecut Eu pe lângă tine şi te-am văzut, şi iată
aceea era vremea ta, vrem ea iubirii. Atunci mi-am întins Eu
poala mantiei Mele peste tine şi am acoperit goliciunea ta, ţi-
am făcut un jurământ, am făcut un legământ cu tine. zice
Domnul Dumnezeul şi tu ai fost a Mea. Apoi te-am spălat, cu
apă. am curăţat de pe tine sângele tău şi te-am uns cu
untdelemn. Ţi-am dat veşminte brodate. încălţăminte de piele
fină. o legătură de vison pentru cap şi o mantie de mătase.
Te-am gătit cu podoabe şi ţi-am pus brăţări la mâini şi salbe
la gât. Ţi-am dat un inel în nas şi cercei în urechi şi pe cap ţi-
am pus coroană m inunată“ (lezechiel 16. 8-12).
Paul JOUON este însă de o altă părere şi anume că:
"Rut va trebui să se spele şi să se ungă eu ulei înm iresmat
(Judita 10. 3) mai puţin pentru a plăcea lui Boaz. cât mai ales
din respect pentru un om pe care-l consideră infinit deasupra
ei. Naomi nu-i spune să-şi schim be hainele, aceasta nefiind
cerută de situaţie. Şi apoi. sărmana moabită ar 11 putut s-o

’6,s Paul H U M B E R T , Art et lecon de l'histoire de R uth. R e v u e

de T f i e o l o g i e et p h ilo so p h ie , nr. 2 6 , 1938. p. 2 6 9 - 2 7 0 .

167
facă ? Dar Rut va trebui să se învelească în haina sa cea mare
pentru a nu fi recunoscută” .
întâlnirea din arie poate fi socotită un prilej de a pregăti
o eventuală căsătorie, deşi aşa cum e descrisă pare doar un
angajam ent din partea lui Boaz de a rezolva greutăţile
suportate de Rut şi Naomi. Astfel, scena de aici se term ină cu
“dovada clară a hotărârii lui Boaz de a avea grijă de aceste
două văduve după cum o cere obiceiul şi generozitatea” .370 S-
a formulat şi părerea că Rut şi Boaz au fost logodiţi chiar în
noaptea aceea, la sfârşitul secerişului orzului, însă, în acest
caz n-ar mai fi avut loc procedura de judecată de la poarta
cetăţii de mai târziu şi apoi nu se putea şti dinainte dacă
cealaltă rudă apropiată renunţa, sau nu, la Rut.

2.4. JE R T F Ă ŞI R Ă S C U M P Ă R A R E

2.4.1. întâlnirea din arie şi prom isiunea pentru căsătorie

"Şi a coborât în arie, după ce a făcut

tot ceea ce i-a poruncii ei soacra sa. Şi a
mâncat Boaz şi a băut şi a fo s t bine dispusă
inima lui, apoi a venit să se culce în capătul
unei grăm ezi (de orz). Iar ea (Rut) a venit
încetişor şi a dat la o parte veşmântul de pe
picioarele lui şi s-a culcat."
Şi s-a întâmplat că p e la miezul nopţii a
tresărit bărbatul şi s-a răsucit şi iată o
fem eie care dormea (sta culcată) la
picioarele lui. Şi el a zis către ea: "Cine eşti
tu?". Iar ea i-a răspuns: "Eu sunt Rut,
slujitoarea ta, întinde aripa ta peste

:'M P. J O U O N , op. cit., p. 68.

’7" J. S A S S O N , op. c it., p. 66,
168
slujitoarea ta că tu îmi eşti răscum părător
(rudă cu drept de răscum părător)."
A tunci el i-a zis: "Binecuvântată eşti tu
de către D om nul, fiic a mea, că ai fă c u t să fie
bunătatea ta cea de p e urmă mai m are decât
prima, că n-ai um blat după vreunul dintre
cei tineri, fie sărac, fie bogat. Şi acum, fiic a
mea, să nu-ţi fi e frică, căci tot ceea ce mi-ai
zis îţi voi fa c e ţie, fiin d că toată poarta
poporului meu ştie că eşti o fem eie vrednică.
Şi acum, fiin d că este adevărat că eu îţi
sunt rudă cu drept de răscumpărare mai
apropiată decât mine, rămâi aici în noaptea
acesta şi de dim ineaţă dacă va fi să te
răscumpăr, bine să te răscumpere, iar dacă
nu va vrea să te răscumpere, te voi
răscumpăra eu, viu este Domnul. Culcă-te
până dim ineaţă."
Şi ea a dormit la picioarele lui până
dimineaţa şi s-a sculat înainte de a se
cunoaşte unul pe altul. Şi a zis el: "Să nu se
ştie că a venit o fem eie în arie". Apoi i-a zis:
"ridică veşm ântul p e care-l ai pe deasupra şi
ţine-l şi ea l-a ţinut, iar el i-a măsurat şase
m ăsuri de orz şi i l-a aşezat p e ea, şi a mers
în cetate.
Şi ea a venit la soacra sa şi acesta a
întrebat-o: "Cine eşti tu, fiic a mea?". Iar ea
(Rut) i-a povestit tot ce a fă c u t pentru ea
bărbatul acela. A poi a adăugat: "Aceste şase
măsuri de orz mi le-a dat el, căci a zis: "Să
nu te întorci cu mâinile goale la soacra ta".
Iar aceasta i-a zis: "Şezi, fiic a mea,
până ce vei şti cum se va sfârşi acest lucru,
169
 căci bărbatul acela nu se va linişti, dacă nu
va term ina lucrul acesta chiar astăzi". (Rut
3,6 -1 8 ).

Rut a îm plinit cele pe care i le spusese Naomi şi a

coborât în arie. Ea a dat dovadă de ascultare şi respect faţă
de soacra sa, care urm ărea să-i asigure o căsnicie onorabilă şi
să-i fie bine. La rândul său, Rut a putut să spere oarecum că
Boaz ar fi atras s-o ia de soţie , dacă judecăm după cuvintele
de apreciere pe care acesta i le adresase subliniind că ştie
despre toate sacrificiile lui Rut şi ataşamentul faţă de soacra
sa. însă Rut se afla într-o stare umilă şi modestă şi nu
îndrăznea să ia un soţ atât de bogat şi influent, cum era Boaz.
Planul lui Naomi a fost fară îndoială întocm it la inspiraţia lui
Dumnezeu, de vreme ce ea adaugă profetic: “El îţi va spune
ţie ce să faci” (3, 4).
într-adevăr în toată această istorie a lui Naomi şi Rut “
apare ceva atât de sfânt, încât se observă cu uşurinţă degetul
lui Dumnezeu, care predispunea cugetele după îndrum ările
înţelepciunii sale veşnice, pentru o însoţire preacurată, din
care urma să se nască unul din strămoşii lui Iisus Hristos”.371
Urmărind mai departe istorisirea faptelor constatăm că
Boaz încheie secerişul cu veselie şi aceasta “era o stare
sufletească ce trebuia să-l îndrepte mai mult ca de obicei spre
172
bunăvoinţă .
Ca un bun gospodar Boaz se bucură de recoltă, însă
îm preună cu slujitorii săi. El dă dovadă de bunătate prin
raporturile de simplitate şi cordialitate pe care le are cu
slujitorii. Odată încheiat seceratul, urm a treieratul şi
vânturatul. Se alegea un loc plat care servea drept arie. Snopii

371 G u illa m e D E S P R E Z . op. cit.. p. 8 0 2 .

372 E. P A L IS , B o o z . în F. V I G O U R O U X , D ic tio n na ire de la
B ib le, v ol. I, fasc . X I, Paris, 18 97, p. 1850

170
erau aduşi în arie, zdrobiţi apoi de picioarele boilor sau
măgarilor, vânturarea se făcea către seară când brize reci
băteau dinspre M editerană. Snopii zdrobiţi erau aruncaţi în
aer cu o lopată de vânturat sau furcă şi vântul îndepărta
pleava (Isaia 30, 24; Matei 3, 12), în timp ce mormanul de
grâu (v. 7) creştea pe lângă picioarele vânturătorilor.
Boaz se hotărăşte să-şi petreacă noaptea pe aria de
treierat pentru a supraveghea recolta. Planul lui Naomi avea
la bază două realităţi: că Boaz va fi bine dispus atât din
cauza unei recolte bogate, cât şi din cauza unei petreceri la
care va participa cu muncitorii şi apoi că îşi va petrece
noaptea afară, sub cerul liber. Rut avea să urm ărească de
departe ca să ştie unde se culcă şi să se culce şi ea la
picioarele lui.
Este limpede că Naomi urmărea ca Rut să se
căsătorească cu Boaz. Se pune însă, în chip firesc, întrebarea
dacă nu ar fi existat o altă cale spre atingerea acestui scop,
deoarece procedeul acesta ar fi putut să conducă la alungarea
de acolo a lui Rut cu ocară şi ruşine, sau ca Boaz să fi folosit
ocazia oferită să tragă concluzii ju rid ice/
Cu toate că îl putea considera pe Boaz ca fiind în
mom ente euforice, de destindere, generate de mai mulţi
factori, mai ales de petrecerea din ţarină, totuşi el face o altă
dovadă. Boaz se bucură îm preună cu slujitorii, cinstindu-i pe
aceştia. Bogatul se bucură îm preună cu săracul. Adevărata
valoare a omului nu ţine de cele exterioare şi bogăţia
adevărată o constituie chipul lui Dumnezeu, pe care îl purtăm
.*•••> -374
cu toţii in noi.
Boaz este un om chibzuit, prevăzător, mai în vârstă sau,
cel puţin, un bărbat trecut de prima tinereţe şi cu toate că “a fost
bine dispusă inima lui” (3, 7). el nu a căzut pradă ispitei şi n-a

’ ' H ans W ilh e lm H E R Z B E R G , op. c it ., p. 2 74 .

1/4 Panaghiotu N. T R E M P E L A , op. c it ., p. 64.

171
fost înclinat spre plăcere, ci “a tresărit” (3, 8) simţind o oarecare
teamă şi nelinişte ca orice om cu frică de Dumnezeu şi sincer. A
întrebat chiar cu un anumit ton de reproş “Cine eşti tu ?” (3, 9).
D edata aceasta Rut, încurajată de soacra sa, îşi asumă deja o
altă condiţie, nu mai este o străină, ci îndrăzneşte să-i spună lui
Boaz: “Eu sunt Rut, slujitoarea ta” (3, 9). Aşadar a făcut deja un
pas în faţă spre Boaz. A continuat apoi prin a solicita protecţie
“întinde aripa ta peste slujitoarea ta că îmi eşti rudă cu drept de
răscumpărare” (3, 9).
îmbrăcămintea unei persoane este un articol foarte
personal, astfel că a servit adesea ca simbol al eului cuiva.
Aşa de pildă Elisei îi cere lui Ilie că dacă rânduieşte
Dumnezeu să fie luat de lângă el, Duhul care este în Ilie să fie
îndoit în Elisei, se înţelege cu condiţia ca acesta să merite cel
puţin cu vigilenţa ca momentul despărţirii să nu-i rămână
neobservat. Vigilenţa lui Elisei este răsplătită prin faptul că
Ilie îi aruncă mantia , cu care ucenicul săvârşeşte aceleaşi
fapte minunate ca şi Ilie (IV Regi 2, 8-15). Cu alt prilej, când
Iehu a juns rege peste Israel, supuşii “s-au grăbit să-şi ia
fiecare haina sa şi i-a aşternut-o pe trepte” (IV Regi 9, 13).
Gestul a vrut să exprime supunerea şi ataşamentul pe care îl
au cei care fac acest gest, faţă de noul rege.
Prin “aripa ta” (Rut 3, 9) referitor la colţul veşmântului
de deasupra, este semnificat aici un angajament de căsătorie,
ca în Deuteronom 22, 30. A pune aripa peste cineva este un
gest de protecţie în vederea împlinirii unui angajament, astfel
încât, în cazul de faţă gestul este argumentat de un drept pe
care Boaz îl are faţă de Rut “dreptul de răscumpărare” prin
căsătoria de levirat.
Aruncarea marginii îmbrăcămintei peste femeie nu este
simbolul unei simple ocrotiri, ci exprimă dorinţa încheierii

’75 G e o f f r e y F. W O O D , Ruth. T h e J e ro m e Biblic al C o m m e n ta r y ,

v o l. I, T h e O ld T e sta m en t, Londra, 1969, p. 6 0 8 .

172
unei căsătorii cu adevărat. Astfel, în textul: ‘'Atunci mi-am
întins eu poala mantiei Mele peste tin e... ţi-am făcut un
jurăm ânt, am făcut un legământ cu tin e ..." (lezechiel 16, 8),
ca şi în alte locuri (D euteronom 20, 1; 27, 20) această idee se
confirmă. Un argument în acest sens mai poate fi adus şi
faptul că acelaşi simbol îl foloseau şi arabii până în tim purile
mai m oderne.376
Term enul ebraic de ^33 [canaf] “aripă”, înseam nă de
asem enea “căm aşă” sau o bucată a unei podoabe care nu este
fixă, zboară. Cuvântul îl mai întâlnim în Rut 2, 12 “sub
aripile lui”, fiind vorba de punerea sub protecţia
D um nezeului lui Israel. Când Rut îl roagă pe Boaz să
îm prăştie, să întindă canap-ul lui peste ea, îl invită de fapt să
fie agentul binecuvântării divine pe care el a dorit-o pentru ea
de răscum părare.37'
A şa cum am constatat din comentariul la Rut 2, 20,
legislaţia privind căsătoria de levirat prevedea că dacă murea
un bărbat fară să lase copii, bărbatul care era ruda cea mai
apropiată (de fapt levirul sau cum natul) să se căsătorească cu
văduva că să-i ridice m oştenitor mortului şi s-o protejeze pe
văduva acestuia. Această rudă se chema 'g o e f sau
răscum părător, pentru că îşi însuşea văduva îm preună cu
m oştenirea fratelui său şi o elibera de ruşinea de a fi lipsită
de copii (Deuteronom 25, 5-10). Naomi o învaţă pe Rut cum
să se com porte faţă de acest răscumpărător care îl
prefigurează pe Dumnezeu pentru Israel şi pe Domnul lisus

376 W .R . S M I T H , K in sh ip and M arriage in Early A r a b ia . 1 9 03, p.

105, la G illis G E R L E M A N , Ruth. D a s H o h e lie d . N e u k ir c h e n - V l u y n ,
1 9 65, p. 32.
’77 Jam es G. W ILLIAM S, W omen R e cou n te d . N arrative
T h in k in g and the G o d o f Israel. S h e ff ie ld , 1982, p. 87.

173
 Hristos pentru Biserică şi pentru neamul omenesc (Gal. 4, 4-
5; Evrei 2, 16-17)” .378
în versetul 9 al capitolului 3 se revine la apelativul de
“rudă cu drept de răscum părare”, în contextul solicitării lui
Rut făcută lui Boaz de a-şi întinde poala hainei peste ea,
tradus de noi prin “aripa ta” . Este aici o aluzie la un obicei
tradiţional în care bărbaţii tineri îşi acopereau tinerele soţii cu
poala mantiei cu filactelii numită Tallit, pe care era scrisă
Legea, deci cu simbol protector în baza Legii. în acelaşi timp,
expresia folosită de altfel şi de Boaz (Rut 2, 12) are o
semnificaţie m etaforică vizând aripile protectoare ale
vulturului pentru puii săi. ca simbol al dragostei şi grijii lui
Dumnezeu faţă de poporul Său (Deuteronom 32, 11 ).j7<;
Boaz este un om credincios, lucru care se constată uşor
din modul de adresare: “ Binecuvântată eşti tu de către
D om nul” (3, 10). Strategia lui Naomi şi-a atins scopul. Boaz
găseşte noi elemente pentru a aduce elogii lui Rut. Faptele ei
bune şi lăudabile de până atunci sunt întrecute de faptul că s-a
orientat spre el şi nu a căutat să se căsătorească cu tineri fie
săraci sau bogaţi. El nu refuză propunerea lui Rut, care
apelează cu dem nitate la dreptul de goel, pe care poate să-l
exercite Boaz asupra ei, însă el ştie că mai este o rudă care ar
avea acelaşi drept şi dacă acela va refuza, atunci el va împlini
acest lucru.
Răspunsul lui Rut în ţarina lui Boaz nu este “un răspuns
în limbajul dragostei conjugale” ~,8() şi nici nu are “sensul
specific existenţei unei femei ispitită de un bărbat” ~,<S1

,7S V a s iie T A L P O Ş , S tudiu introductiv în L egea. Istoria si P o e z ia

V e c h iu lu i T e s t a m e nt, Editura D idac tică şi p e d a g o g i c ă , R .A ., Bucureşti,
19 99. p. 20 2.
'7,) Ibidem.
’K<’ C. C A R M I C H A E L , T r e a d ing in t h e . . . , p. 2 5 6 .
381 E.F. C A M P B E L . R u t h . .. , p. 156.

174
(Facerea 3,4; Judecători 19, 3; O sea 2, 16), ci exprim ă adânca
recunoştinţă pentru sentimentul lui Boaz.382
Boaz se simte dator să-i facă cunoscut lui Rut faptul că
se bucură de o aşa reputaţie încât “toată poarta poporului
meu, zice el, ştie că eşti o femeie vrednică” (3, 11) ceea ce
înseam nă că “toţi care intră şi ies prin această poartă”383 a
Betleem ului discută despre ea şi apreciază calităţile sale
deosebite. La poarta cetăţii se faceau anunţurile, tranzacţiile,
judecăţile etc.
Pe poarta cetăţii, aproape fiecare om trebuia să treacă
de două ori pe zi, bărbaţii la muncile câmpului, femeile la
izvor sau la fântână. Aici era o piaţă unde se purtau discuţii şi
unde au putut să audă mulţi despre Rut că e o femeie
virtuoasă.
Fericitul AUGUSTIN vede în Rut modelul
credincioşiei nurorii faţă de soacra sa. Rămasă văduvă şi tară
copii, ea, o moabită, se ataşează cu încăpăţânare nu numai de
Naomi, ci şi de patria acesteia şi de religia ei. ’84 Prin această
credincioşie şi prin râvna sa pentru muncă, a atras asupra ei
privirile lui Boaz care i-a spus că tot poporul Betleemului ştia
că era o femeie virtuoasă (Rut 3, 11) şi astfel devine una
dintre strămoaşele lui Mesia.
Teodoret, episcop de Cyr, constată că este de admirat
pietatea şi dreptatea judecăţii şi purtării lui Boaz, căci el ar fi
zis: “ Eu nu încalc legea, luând de soţie pe această moabită, ci
eu arăt dim potrivă că îndeplinesc această lege atunci când
doresc să împiedic prin aceasta stingerea amintirii

,s2 C. C A R M I C H A E L . op. c i t ., p. 2 56.

,8' J ose p h S C H A R B E R T . Ruţ, Stuttgart, 1994, p. 22.
’84 Fericitul A U G U S T I N , D e b o n o v itu itu tis , 2 9 , în O u v r es de
Saint A u g u s ti n . 3 ( L ' a s c e t i s m e chretien ). Paris, 1949, p. 4 6 1 - 4 6 2 .
,85 Ib idem, p. 4 6 2 . în lim ba română, textul de la Rut 3, I ! este
redat d e noi prin "toată poarta poporului m eu ştie că eşti o f e m e i e
v r e d n ic ă ” (a se v e d e a cap. 'T ra d u c er e" ).

175
defunctului. Boaz vede deci în această căsătorie numai
îm plinirea voinţei lui Dumnezeu şi ceea ce datora memoriei
rudei sale. Fericiţi cei care, creştini fiind, şi prin urmare
obligaţi la o mai m are perfecţiune, îl im ită m ăcar pe acest om
drept din vechime, în modestia sa, în spiritul său de dreptate,
în generozitatea sa şi în um ila sa simplitate, care urmăresc ca
şi el, atunci când vor să se căsătorească, mai curând ceea ce
voinţa Domnului cere de la ei şi nu ceea ce le inspiră ambiţia,
avariţia sau patim a şi care, încheind astfel o căsnicie
binecuvântată, pot să îi dea lui Dumnezeu copii, care devinio / :
ca
şi strămoşi ai lui M esia, prin îndeplinirea voinţei sale.
Boaz face lui Rut o promisiune solem nă de căsătorie.
Totuşi el ia unele măsuri. Mai întâi îi recom andă lui Rut să nu
aibă nici un fel de teamă, reputaţie ei fiind un argument care
este mai presus de prevederile legale ale dreptului de
răscumpărare. El cere un răgaz pentru a elimina orice
obiecţiune din partea cuiva şi face acest lucru cu demnitate. Ii
îngăduie să doarm ă acolo alături de el, fără a se cunoaşte unul
pe altul, adică nelăsându-se pradă poftelor trupeşti. Boaz nu
este în stare de un astfel de act josnic, atâta vreme cât nu este
legal. De fapt nici Rut nu putea fi stăpânită de o astfel de
dorinţă. Cererea sa viza perpetuarea numelui soţului său şi
aceasta fară a pierde în vreun fel reputaţia de care se bucura.
Mai mult chiar, spre a evita orice fel de bârfa obişnuită în
astfel de prilejuri, îi cere lui Rut să plece din arie în mod
discret spre a evita privirile bănuitoare şi presupunerile
neîntemeiate asupra moralităţii celor doi.
La plecare, Boaz a cerut lui Rut să dezbrace veşmântul
cel de deasupra, un fel de acoperământ cu care femeile îşi
înfaşurau trupul, punând-o să-l întindă şi să-l ţină întins
pentru ca Boaz să toarne şase măsuri de orz. Părerile sunt

3S6 T E O D O R E T , E p is c o p de Cyr, In R u th . P.O. voi. 80. 1864,

col. 517.
176
diferite cu privire la echivalentul unei măsuri, dar oricum,
era vorba de circa un sac de boabe, din mom ent ce a fost
nevoie ca Boaz să-i aşeze greutatea în spinare. Finalul
versetului 15 l-am tradus prin “şi a mers în cetate” ca urmare
a faptului că în originalul ebraic avem ”PI?n K’T l [wayavo
hair], fiind vorba de forma qal, imperfect consecutiv,
persoana a 111-a singular, m asculin de la verbul KÎ2 [bo] “a
veni, a m erge”, urmat de "PUn [hair] “în cetate, în oraş” . Este
adevărat că în ediţiile critice se face trimitere în note şi la
cuvântul K'ini [watav*o] “şi a venit” deci la forma fem inină ca
existând în unele manuscrise. Păstrarea însă în text a formei
verbale la masculin ne dă posibilitatea să presupunem că, deşi
aparent e vorba de Rut, probabil că în cetate a mers şi Boaz şi
a ajutat-o pe Rut să ducă povara. De fapt, el mai avea un
m otiv să plece grabnic în cetate şi anume să convoace ruda
apropiată cu drept de goel ca să lămurească lucrurile cât mai
repede în legătură cu Rut şi cererea sa. De această părere este
şi com entatorul grec TREM PELA.387
Ajunsă la Naomi, aceasta se exprim ă surprinsă: “Cine
eşti tu, fiica mea ?”, răspunzându-i probabil cererii lui Rut de
a-i deschide uşa, cu sensul de “tu erai, în sfârşit, fiica mea ?” .
Rut i-a povestit toată întâm plarea din arie, arătându-i şi
cantitatea de orz pe care Boaz i-a dat-o cu precizarea: “Să nu
te întorci cu mâinile goale la soacra ta” (3, 17), semn că Boaz
se hotărâse să scoată din sărăcie pe cele două văduve, după ce
va chibzui suficient şi va epuiza toate mijloacele legale.
Acest lucru o determ ină pe Naomi să o asigure pe Rut că
totul va fi bine, că nu trebuie să se mai neliniştească, pentru
că ea nutreşte convingerea că “bărbatul acela nu se va linişti,
dacă nu va term ina lucrul acesta chiar azi” (3, 18), adică
rezolvarea lui nu suferă nici un fel de amânare. Rut ascultă de

-S7 Panaghiotu N. T R E M P E L A , op. c it ., p. 72.

177
sfatul soacrei sale şi nu va avea ce să regrete, pentru că soacra
sa av ea‘dreptate.
Naom i ştia că, deşi nu ieşise aşa cum plănuise ea, Boaz
era o persoană în care se putea avea încredere. De fapt, un
semn în acest sens a fost şi ajutorul pe care acesta l-a oferit
prin cantitatea de orz înm ânat lui Rut. Cuvintele finale ale lui
Naomi sunt expresia speranţei că toate lucrurile se vor
îm plini înbine şi aceasta mai ales dacă luăm în consideraţie
că Boaz nu a tratat pe Rut cu un refuz, ci i-a făcut cunoscut
faptul că este vorba doar de o prioritate.

2.4.2. Procedura în cazul dreptului de răscum părare şi a

căsătoriei de levirat.

"Atunci boaz a urcat la poarta cetăţii şi

a şezut acolo. Şi iată că trecând ruda cea
m ai apropiată cu drept de răscumpărare, cel
de care vorbise Boaz, a zis acestuia: "Abate­
le din drum şi şezi aici, cutare". Iar acesta s-
a abătut din drum şi s-a aşezat. Iar el (Boaz)
a luat zece oameni dintre bătrânii cetăţii şi
le-a zis: "Vă rog să vă aşezaţi a ici." Şi s-au
aşezat.
A poi a zis celui ce avea drept de
răscumpărare: "Partea de ogor care a fo s t a
rudei noastre Elimelec, o vinde Naomi, cea
care s-a întors din şesul Moabiţilor. Şi eu am
zis să fac cunoscut auzului urechii tale şi să-
ţi spun: cumpăr-o în prezenţa celor ce şed
aici şi în fa ţa bătrânilor poporului meu.
Dacă vrei s-o cumperi, cumpără, şi dacă nu
o vei răscumpăra, spune-m i ca să ştiu, acum,
căci nu mai este nimeni afară de. tine care să

178
 aibă dreptul de răscumpărare şi după tine
sunt e u ”. Iar acela a zis: "O voi
răscumpăra ".
Şi a zis Boaz: "In ziua când vei
cumpăra ogorul din mâna lui Naom i, atunci
trebuie s-o cum peri, de asemenea, şi p e Rut
moabiteanca, fem eia celui mort, spre a ridica
numele celui mort asupra m oştenirii lu i." Şi
cel care avea drept de răscumpărare a
răspuns: "Nu voi putea s-o răscumpăr pentru
mine, ca nu cumva să stric m oştenirea m ea,
cumpără-ţi tu dreptul meu de răscum părător
pentru mine, căci eu nu voi putea s-o
răscumpăr".
Şi acesta era obiceiul în vechime în
Israel: la răscumpărare sau la vreun schimb,
pentru a întări orice lucru, îşi scotea fiecare
sandaua sa şi o dădea celuilalt şi acesta era
obiceiul în Israel. Iar răscumpărătorul acela
a zis către Boaz: "Răscumpăr-o pentru tine!"
Şi a scos sandaua sa (şi a dat-o acestuia).
Şi a zis Boaz către bătrâni şi către tot
poporul: "Voi sunteţi martori în această zi că
am cumpărat tot ceea ce este al lui Elimelec şi
tot ce este al lui Chilion şi al lui Mahlon de la
Naomi. Şi, de asemenea, pe Rut moabiteanca,
solia lui Mahlon mi-am cumpărat-o de la soţie,
spre a menţine numele celui mort asupra
moştenirii lui şi să nu fie şters numele celui
mort dintre rudele sale. Voi astăzi sunteţi
martori. " (Rut 4, 1-10)

Boaz a convocat la poarta cetăţii pe ruda cea mai

apropiată cu drept de răscumpărare, dar totodată a luat zece
179
oameni dintre bătrânii cetăţii şi s-au aşezat cu toţii la sfat.
Poarta cetăţii era inima cetăţii. Am putut constata, într-un
dialog dintre Boaz şi Rut, că toată poarta cetăţii ştia despre
faptele lăudabile ale lui Rut, ceea ce înseam nă că aici se
discutau noutăţile, aici se faceau tranzacţiile şi judecăţile,388
fiind mai uşor de găsit martori pentru că pe acolo treceau toţi
locuitorii cetăţii.
Deşi se pare că Boaz a chemat pe num e pe ruda cea mai
apropiată, autorul nu ne precizează num ele acestuia. S-ar
putea interpreta că acesta este nevrednic de a i se da numele,
şi ca urmare apare în ochii cititorului ca un personaj negativ.
“ Domnul cutare nu merită un nume, pentru că nu voieşte să
m enţină numele decedatului. Celui care nu permite mortului
să aibă un nume, nu i se recunoaşte lui însuşi un nume. El
- - - - • i , 389
este socotit sa ram ana anonim .
Boaz îl invită pe acesta să se aşeze şi, în continuare, are
loc un dialog numai între el şi această rudă, având de faţă
martorii tranzacţiei, în calitate de juriu. Interesant este că
Boaz dovedeşte o îndemânare dem nă de apreciat în
m anevrarea acestui caz destul de delicat. Pentru început el
aduce în discuţie doar problem a legată de o bucată de pământ
pe care Naomi o vinde ca aparţinând lui Elimelec. Curios este
faptul că se m enţionează pentru prim a dată acest lucru,
înainte de scena de la poartă nu s-a făcut nici cea mai vagă
aluzie la existenţa acestei parcele. Trebuie însă lămurite unele
lucruri ca să putem înţelege corect cele ce au urmat.
Evreii au avut dintru început un puternic sentiment de
familie sau solidaritate de clan. Un om a dat naştere la fii,
nepoţi, adică la un clan. Toţi membrii acestui clan erau
consideraţi extinderi ale acestui patriarh iniţial, membrii unui

,8li L. K O H L E R , Die hebräische R e ch teg e m e n d e . in Der hebräische

M ansch, Darmstadt, 1980, p. 143-172; Fr. B U S H , op. cit„ p. 720.
~89 Ellen van W O L D E , op. c it.. p. 9 5.

180
 corp care creşte (Facere 29. 14; 37. 27; Judecători 9. 1-2, II
Regi 5. 1; 19. 11-13).
Continuitatea şi integritatea clanului trebuie să-i
preocupe în mod serios pe toţi. Dacă vreun membru era
omorât, vărsarea de sânge nu era numai a lui, ci întreg clanul
sângera. Astfel, întâlnim obiceiul restabilirii echilibrului
social prin omorârea celui vinovat (Numeri 35. 19-21;
Deuteronom 19. 6-13). Ruda care a dus la îndeplinire această
îndatorire era cunoscută ca "goel hadda.”, adică "răzbunător
de sânge al clanului'' sau "geullah” adică "răscum părător”.390
Trebuie avut în vedere însă că, în conform itate cu
legislaţia mozaică goelul era obligat la răscum părarea unei
rude aliate în sclavie (Levitic 25, 47) sau a unei ţarini, a
moştenirii familiei care era înstrăinată (Levitic 25. 25-28) sau
devenea răzbunător al neamului (Numeri 35, 19; Judecători 8,
18-21) sau se căsătorea cu văduva fratelui spre a-i asigura
succesiunea (Deuteronom 25. 5-1 8).
în cazul de faţă, datoria este dublă: răscum părarea
bucăţii de pământ a lui Elimelee (Rut 4, 4) şi căsătoria cu Rut
(3, 9, 13: 4. 6). Ruda [karov] este goelul cel mai
apropiat căruia îi revin toate îndatoririle enumerate mai sus.
Boaz nu este prima rudă (3, 12).
Pământul. în vechiul Israel nu se vindea sau cum păra
(levitic 25, 23; I Regi 21, 1-3). "Nimeni în afara familiei,
respectiv a neamului nu putea să-l ia în stăpânire. Când o
familie sărăcea, ruda cea mai apropiată era obligată să
cum pere pământul ca el să răm ână în familei sau în neam " . 3 1 ) 1
Se pare că moştenirea la care se face referire abia acum nu
însem na nimic pentru Naomi. Boaz cunoaşte însă bine
situaţia şi abate în mod intenţionat atenţia de la latura

'l)l1 G e o ff r e y F. W O O D , op. c it., p. 6 04 .

Wl I r. IH SI I. op. c it ., p. 7 2 0.
personală (deoarece pe el îl interesa Rut), Ia o problem ă
economică.
Legea răscumpărării spune că dacă un om oarecare este
forţat, din cauza sărăciei, să vândă o parte din proprietatea sa,
răscumpărătorul trebuie să vină şi să răscumpere ceea ce ruda
şa a vândut şi aceasta pentru ca pământul să nu ajungă în
m âinile altui neam.
în cazul de faţă, ruda apropiată crede la început că
răscum părarea păm ântului ar fi singura lui obligaţie şi
acceptă. Lucrurile însă nu stăteau chiar aşa. Atunci când va
cumpăra ogorul, va trebui s-o ia şi pe Rut de soţie spre a-i
ridica nume celui mort asupra moştenirii, ştire în urma căreia
ruda refuză categoric şi repetat.
Instituţia iudaică a leviratului a fost posibilă “prin
înjosirea persoanei ‘fem eie’ şi reducerea ei la funcţia
indispensabilă a reproducerii” .392 Prin căsătoria de levirat,
femeia produce soţilor fraţi fii care să prelungească numele
şi, în felul acesta, şi persoana primului soţ pe care-1 are
femeia.
Trebuie să precizăm însă că “m odul în care Rut şi
bucata de păm ânt sunt răscumpărate se deosebeşte de metoda
care este descrisă în Levitic 25, 25 (vezi Ieremia 32, 6-8).
Răscum părarea pământului este condiţionată de căsătoria cu
Rut. Aceasta este o extindere a legii de levirat” .393 Cu toate
acestea, constatăm că “obiceiul descris în Rut 4, 7 era vechi,
- . . . • - ,-394
insa totuşi in uz .
Problem a care apare însă în situaţia descrisă la
începutul capitolului 4 este oarecum delicată. Astfel, ruda cea

,93 A n c a M A N O L A C H E , D in p r o b le m a tic a actuală a f e m e i i . în

“ M itr o p olia Banatului", an X X X V , 19 85, nr. 7 -8 , p. 4 3 9 .
; w Q o o ly a h u CORNFELD, Johan ne s BOTTERWECK, H.R.
MUL, LE R- S C H V E F E, op. c it .. p. 1288.
,94 Ibidem .
182
mai apropiată cu drept de răscumpărare, crezând că este
vorba doar de moştenire, acceptă bucuros. De asemenea,
dacă era vorba numai să se însoare cu o văduvă (Rut sau
Naomi). atunci moştenirea lui nu ar fi fost am eninţată în
vreun fel. însă, apărând obligaţia de a avea un urmaş care să
m oştenească pământul, atunci el ar fi suferit o pierdere dublă
şi în acest caz se retrage, lăsând locul lui Boaz.
Convingerea că “numele unui om trăia în familia
acestuia era universală. Astfel, copii sunt o binecuvântare a
lui Dumnezeu, pentru că numai ei pot păstra viu numele
tatălui şi îl puteau trece mai departe generaţiilor viitoare.
Scopul prim ar al căsătoriei de levirat era de a atinge acest
scop, fiind astfel în conformitate cu concepţia israelită, ca
numele unui om care murea fără să lase un copil, putea fi
păstrat” .395
Pentru ruda în discuţie, căsătoria cu Rut însem na atât
dobândirea unei soţii în plus, cât şi riscul ca proprietăţile
răscum părate să treacă apoi în posesia fiilor lui Rut şi nu să
aparţină fiilor săi pe care posibil că îi avea. Apoi. mai luăm
în calcul şi faptul că copii ei ar fi putut deveni o
responsabilitate a lui şi ar mai fi avut şi pretenţii filiale de
m oştenitori asupra proprietăţii lui.396 în acest caz, el nu avea
altă soluţie decât să renunţe, ceea ce nu întârzie să facă. El se
răzgândeşte tocmai pentru faptul că deşi cunoştea bine legea,
el s-a gândit că văduva ar fi Naomi şi deci aceasta nu mai
putea avea copii care sa moşteneasca proprietatea.
Referitor la parcela de păm ânt despre care se spune că
era proprietatea lui Naomi şi aparţinuse lui Elimelec (Rut 4,
3) se constată că nu există nici o indicaţie în Vechiul

w O s w a l d L O R E N T Z , T h e T h e m e o f the Ruth S t o r y . . . . . p. 395 .,

G e o r g e M O N T A G U E , op. c it.. p. 18.
'',7 Eryl W. D A V IE S , Ruth IV, 5 and the Duties o f the G o ’e l. in
"Vetus T estam en tum ”, vol. 38 , 1988, p . ; Ellen van W O L D E , op. cit., p. 97.

183
Testam ent că o văduvă ar putea m oşteni proprietatea de la
soţul ei.',y8 Sistemul normal sau procedura legală era de la tată
la fiu. dar dacă omul acela nu avea nici un fiu, fiica sa era
moştenitoarea. Dacă însă el nu avea nici iii. nici fiice,
moştenirea trecea la cea mai apropiată rudă bărbătească. în
acest caz se pune firească întrebare: cum a ajuns Naomi în
posesia proprietăţii lui Elimelee ?
în secolul al X-lea, comentatorul SALMON ben
Yeroham 'm sugera trei posibile răspunsuri la acestă
întrebare:
a), m am a ar moşteni fiii, dacă aceştia ar muri iară
moştenitori;
b). în cazul lui Naomi s-a aplicat obiceiul "zestrea
păm ântului” ;
c). pământul să rămână lui Rut până când se va naşte
următorul proprietar al fiilor lui Naomi: M ahlon şi Chilion.
Pornind de la citirea literală a cuvintelor lui Boaz: "Tu
cumperi pământul” (Rut 4, 5) s-a ajuns de către comentatori, la
ideea că Naomi şi Rut ar avea o moştenire comună. Văduva ar
avea un contract de căsătorie, mama moşteneşte ce rămâne din
averea fiilor ei. Contractul căsătoriei ar specifica ce parte anume
din proprietatea soţului ar cădea în posesia soţiei în cazul în care
soţul moare, sau în cazul în care acesta divorţează.400 Aceasta s-a
numit practica moştenirii prin văduvie.

’9S D .R .G . BEATT IE, The B o o k o f Ruth as E v id e n c e for

Israelite Leaal Practice. în “ V e tu s T e sta m en tu m " , 2 4 , 1 974, p. 2 5 4 .
C o m entariu l atribuit lui S A L M O N ben Y e r o h a m la cartea Rut
a fo st publicat de I. D. M A R K O N în Livre d ’h o m m a tîe a la m e m o ir e du
Dr. S a m u e l P O Z N A N S K I , V arşovia , 19 27, se c ţia ebraică, p. 7 9 - 9 6 .
R e ferinţele la so lu ţiile propu se de autor au fo st citate după D .R .G .
B E A T T I E , op. c it., p. 2 5 4 .
4(1(1 A c e a s t ă so lu ţie a fost formulată în Evul M ed iu de rabinul
ABRAHAM ibn Ezra în com en tariul său la cartea Rut cuprins în B ib lia
rabinică, citat de D .R .G . B E A T T I E , op. c it ., p. 2 5 5 . Abraham ibn Ezra

184
 Faptul că apare în discuţie o parcelă de păm ânt dă
naştere la o serie întreagă de întrebări, atât cu privire la
procedură, cât şi la condiţia socială. Un com entariu relativ
recent sugerează că, întrucât în Numeri 27, 8-11 se afirm ă că
văduvei nu poate să-i revină nici un fel de m oştenire în
privinţa pământului, în cartea Rut, această lege ar fi ignorată,
iar din Ieremia 32, 7-11 se înţelege că pământul se oferă rudei
celei mai apropiate înainte de a fi scos la vânzare, nu că ar fi
fost răscumpărat după ce a ieşit din proprietatea familiei.401
Fiecare familie are un patrimoniu moştenit din
generaţie în generaţie, aşa cum l-a moştenit din vrem ea lui
Iosua. Proprietar nu este nimeni, ci toţi se consideră nişte
păstrători ai unui bun ce traversează secolele din generaţie în
generaţie. Astfel, “faptul de a beneficia descendenţii săi de
proprietatea lui asigură perenitatea numelui său. De aceea
este o greşeală nereparabilă să fie vândută această proprietate
unui om care nu face parte din familie, fie el şi regele lui
Israel, cum a fost cazul lui Nabot (III Regi 21. 1-9). Prin
urmare, esenţa poruncii leviratului ar consta în aceea că fiul
născut din relaţia femeii defunctului şi a fratelui sau a rudei
celei mai apropiate va moşteni proprietatea defunctului şi

(108 9 -1 1 6 4 ) a fost exeget, f ilo s o f, m e d ic, pasio nat de a str olo gie ,
traducător în limba ebraică al câtorva lucrări l e x ic o g r f lc e scrise în arabă.
C o m e n ta r iile sa le asupra cărţilor Sfintei Scripturi cuprind fr ecven t şi
con sid e r aţii filo s o f ic e , el a c ceptâ n d că textul biblic ar putea fl suportul
unei e x e g e z e spirituale. C o m e n ta r iile b ib lice ale lui Abrahan ibn Ezra au
fost im prim ate în toate B ib liile rabinice.
1,11 Luise P ettibone SM IT I1. op. c it ., p. 847-848. Autorul
f o r m u lea z ă o serie întreagă de întrebări: “ D a c ă s-ar în ţ e le g e că parcela era
vândută, când a vând ut-o N a o m i ? înainte de a fl plecat în M o a b ? Atunci
de c e a v ân d u t-o ea şi nu E l im e le c în tim p ce era în M oab ? A tu nci, cum a
fo st î n c h e ia tă afacerea ? Fundalul care e oferit în capitolu l 1 nu su g er e ază
relaţii în timpul absenţei ei. II mai p o s e d ă ea încă ? Atunci de ce e n ecesar
ca Rut să adu ne sp ice

185
astfel va contribui ca numele defunctului să nu dispară, nici
să nu se stingă".402
Parcela de pământ despre care se aminteşte abia acum ca
fiind oarecum proprietatea lui Naomi, fie fusese ipotecată de
Elimelec din lipsă de cele necesare traiului înainte de a pleca în
Moab. fie, din cauza lipsei sale îndelungate, i-o luase cineva,
aşa cum s-a întâmplat în vremea lui Elisei proorocul ( IV Regi
8, 1-6). Boaz leagă căsătoria cu Rut de răscumpărarea
pământului, dar împlineşte vechea obligaţie patriarhală de a
“restabili numele celui mort şi moştenirea lui". '
De observat că în Rut 4, 7 avem com binate la un loc
trei tradiţii, care nu se mai găsesc îm preună în altă parte:
căsătoria de levirat, răscumpărarea şi moştenirea. întâlnim
. . . t • i• - • 404
numai aici o tranzacţie care le implica pe toate trei.
Pentru a înţelege această realitate, vom apela la sursa de
referinţă în această privinţă şi anume porunca deuteronomică
unde se zice: “De vor trăi fraţii îm preună şi unul din ei va
muri fară să aibă fiu, femeia celui mort să nu se mărite în altă
parte după străin, ci cumnatul ei să intre la ea, să şi-o ia soţie
şi să trăiască cu ea. întâiul născut pe care-1 va naşte ea să
poarte numele fratelui celui mort. pentru ca numele acestuia
să nu se şteargă în Israel. Iar dacă el nu va voi să ia pe
cum nata sa, aceasta să se ducă la poarta cetăţii, înaintea
bătrânilor şi să zică: ‘Cumnatul meu nu vrea să păstreze
numele fratelui său în Israel, nevrând să se căsătorească cu
m ine’. Iar bătrânii cetăţii lui să-l cheme şi să-l sfătuiască şi.
dacă el se va ridica şi va zice: ‘Nu vreau s-o iau’, atunci
cum nata lui să se ducă la el acolo, în faţa bătrânilor, să-i
dezlege sandaua din piciorul lui, să-l scuipe în obraz şi să
zică: ‘Aşa se cuvine omului care nu vrea să zidească fratelui

4U2 D a v id B A N O N , op. c it .. p. 32.

40:1 M o s h e O. W E I N F E L D , op. cit.. p. 5 1 8 .
4(14 Millar B I J R R O W S , op. cit.. p. 4 4 5 .
186
său casă în Israel. Şi casa acestuia se va numi în Israel casa
desculţului"' (Deuteronom 25, 5-10).
Prin scoaterea sandalei, femeia imită retragerea lui
Onan de la îm preunarea cu cum nata sa şi-l scuipă în faţă să
semnifice risipirea seminţei lui Onan. Prin dezonorare. imită
pe Onan. cu scopul de a condam na expresiv refuzul pasiv al
fratelui obligat de lege să facă urmaş fratelui decedat.405
Trebuie să observăm însă că modul în care Rut şi
bucata de pământ sunt răscum părate se deosebeşte de metoda
descrisă în Levitic 25 sau la Ieremia 32, 6-8, deoarece
răscum părarea pământului este condiţionată de căsătoria cu
Rut. După unii comentatori, aceasta este o extindere a legii
de levirat.406 Apoi, obiceiul privind scoaterea sandalei, cu
toate că era vechi, era încă în uz.407
Reamintit în capitolul 4, versetul 7, obiceiul este socotit
că se practica ‘în a in te” D'OŞ1? [lefanim], ceea ce înseam nă “în
vechim e”, iar sandaua se descălţa celui care refuza să
exercite dreptul de “goel” , folosindu-se aici cuvântul
[al hagula], “răscum părare” . Se înţelege de aici. în
mod clar, că acestă practică era oarecum uitată din moment
ce se dau detalii despre desfăşurarea ei. Comentatorul L ’Able
A. CRAM PON crede că acest obicei şi-ar avea originea în
faptul că “ ... luarea în posesie a unui bun se baza pe a pune
piciorul pe el. A-şi scoate încălţăm intea şi a o da altuia
devine deci semnul natural (vizibil) de transm itere a
proprietăţii” lox sau, în cazul nostru, de renunţare a intrării în
posesiune a pământului.

403 C o lu m b C A R M I C H A E L , T read in g in the B o o k o f R u th.

Z e is ch rift fur die A lt te s ta m e n t lis c h e W isse n s c h a ft, Berlin. N e w York,
1980, p. 2 5 1 .
41,6 G o o lv a h u C Q R N F E L D . J.B.. W .S .. H.R., , op. c it., p. 1288.
4"' lbidem .
408 L ’A b le A. C R A M P O N , La Sainte B i b l e , traduction d'apres
Ies t e x te s orig ina u x, Paris, 19 30, p. 2 7 3 .

187
 Tranzacţia de la poarta cetăţii relatată în acest ultim
capitol al cărţii Rut, ne face să înţelegem că între procedura
aplicată aici şi cea folosită în alte relatări asemănătoare există
unele deosebiri. De pildă, cerem onia scoaterii sandalei este
legată de căsătoria de levirat prescrisă în Deuteronom 25, 9,
dar acolo ni se spune că văduva scoate sandaua cumnatului
ei, pe când în Rut 4, 7 ruda îşi scoate de bunăvoie sandaua, în
legătură cu răscum părarea bucăţii de păm ânt.409
Scoaterea sandalei descrisă în Deuteronom 25, 9
sugerează Paul KRUGER, ar trebui privită “din punctul de
vedere al văduvei şi nu din cel al levirului, căci dacă gestul
semnifică, în m od simbolic, renunţarea la dreptul de
proprietate, aceasta nu înseam nă că acest gest are aceeaşi
semnificaţie şi în alt context (Deuteronom 25, 9) în
împrejurări diferite”.410 Deci, cele două pasaje descriu aceeaşi
acţiune din două perspective. Aceasta apare clar dacă
remarcăm că gestul din Deuteronom poate să nu stabilească
transferul de proprietate, pentru că acest gest să fi fost făcut,
el renunţase la proprietate.411
încălţăm intea devine astfel simbolul dreptului de
proprietate. Scoţând sandaua, cineva se lipsea de un drept şi-l
transm itea în acest fel altcuiva. Cercetând mai atent
originalul ebraic constatăm că “ruda” i'py] (w aişlof
naalo] “şi-a scos sandaua sa” (4, 8) înaintea lui Boaz, dar
înainte de a face acest gest a com unicat în mod clar decizia sa
când s-a adresat lui Boaz cu cuvintele: “Cumpără-mi tu
dreptul meu de răscum părător pentru tine” (4, 6), astfel încât
gestul venea să confirme cuvintele. A cesta este motivul

409 Millar B U R R O W S , op. cit„ p. 44 5 ; Paul A, K R U G E R , The

Re m o val o f the Sandal in D eute ronom 2 5 , 9 : “ A Rite o f Passage ?” , in “Vetus
Testam en tum ” , vol. XLV1, nr. 4, oct. 1996, E,J, Brill, Leiden, p. 535.
410 Paul A. K R U G E R , op. c it .. p. 5 3 5 .
4,1 Ib idem
188
pentru care considerăm că ¡-a şi înmânat sandaua lui Boaz.
de aceea în traducere am adăugat în parenteze "şi a dat-o
acestuia”, pentru că aceasta constituie o urmare logică a
ideilor anterioare.
Astfel, predarea sandalei semnifică atât renunţarea la
dreptul de răscumpărare din partea celui care face acest gest,
cât şi faptul că cel care o primeşte acceptă datoriile inerente
noului său statut.
Urmărind cu atenţie toate aceste aspecte şi comparând
cu alte situaţii similare ne dăm seama că statutul femeii este
fundamental legat de dreptul proprietăţii (Exod 20, 17;
Deuteronom 5, 21). “Căsătoria este mai mult un contract între
două grupuri decât între două persoane, negocierile înaintea
căsătoriei fiind adesea lungi şi complicate. Acesta nu este un
act particular; el garantează securitatea femeii, a văduvei, a
orfanului. în plus. ea regularizează comportamentul sexual,
• . •. 4 1->
orientându-1 spre creare şi legimitatea copiilor”. ~
O altă problemă care apare aici este cea privind
căsătoria dintre Boaz şi Rut, care este prezentată ca având
acelaşi scop ca şi căsătoria de levirat “ să nu fie şters numele
celui mort dintre rudele sale” (Rut 4, 10; Deuteronom 25, 6),
însă nici Boaz şi nici ruda mai apropiată cu drept de
răscumpărare nu aveau calitatea de cumnaţi cu Rut. Deşi nu
există nici un temei conform căruia datoria levirului s-ar
putea extinde asupra altei rude, 413 totuşi în relatarea din Rut
ni se demonstrează că acest lucru este posibil.
Cu toate că nu se derula după aceleaşi proceduri, o
parte din practici au fost în uz şi la fenicieni414 şi babilonieni

412 Andre LACOQUE, Subversives.... p. 26.

4I ’ Millar BURROWS, op. cit.. p. 445.
414 Andre LEMAIRE pune în raport o inscripţie feniciană
descoperită recent, asupra dreptului de goel cu căsătoria lui Rut
moabiteanca ( Une inscription phenicien découverte recemment. “Eretz-
Israel’-, Archaelogical, Historical and Geographical Studies, vol. 20,
189
415 aşa cum s-a dem onstrat în urm a cercetărilor arheologice.
Cert este însă că în cartea Rut avem “o extindere a legii
leviratului în ceea ce priveşte subiectul şi obiectul său’' 4 h,
astfel încât procedurile se justifică.
în felul acesta, după ce s-a încheiat procedura legală la
locul de tranzacţii şi de judecăţi de la poarta cetăţii, Boaz a
zis către bătrâni şi către tot poporul: “Voi sunteţi martori în
această zi că am cum părat tot ceea ce este al lui Elimelee şi
tot ceea ce este al lui Chilion şi al lui M ahlon de la Naomi.
Şi. de asemenea, pe Rut moabiteanca, soţia lui Mahlon mi-am
cumpărat-o de soţie spre a menţine numele celui mort asupra
moştenirii lui şi să nu fie şters numele celui mort dintre
rudele sale. Voi astăzi sunteţi m artori” (4, 9-10).
Concluzia care s-a impus din discuţia lui Boaz cu ruda
care refuză să-şi exercite dreptul de răscum părător este că
martorii prezenţi au auzit dialogul dintre cei doi şi că aceştia
sunt convinşi că au fost respectate prevederile legale, fiind de
acord cu rezultatul procedurii derulate şi putând oricând să
depună mărturie peste vreme despre corectitudinea deciziei
finale. Această decizie finală este că Rut trebuie să se
căsătorească cu Boaz. Scena de la poarta cetăţii s-a derulat în
faţa unui tribunal şi a unui auditoriu, iar lui Boaz i-ar fi
revenit dreptul să înjosească pe cel care refuza dreptul de
răscumpărare. Este scutit de acest drept prin interpelarea
m artorilor în privinţa bunurilor dobândite şi a
responsabilităţii pe care şi-o asumă faţă de cel mort.417

Y ig a e l Y a d in M em o r ia l V o l u m e . Edit. A. B e n - T O R , J.C. G R E E N F I E L D ,
A. M A L A M A T , Jeru salem , 1989, p. 3 36).
4I> D .R .G . B E A T T I E , op. cit., p. 25; E. L IP IN S K I, Le m a ria ge
de Ruth , V e tu s T e st a m e n t u m , vol. 26, 1 9 76 , p. 1 24 -1 2 7 ; P.
C R U V E I L H I E R , Le levirat c h e z les hebreux et c h e z les a s s y r ie n s . “ R e v u e
B i b l iq u e ” , Paris, 1925, p. 5 2 4 - 5 4 6 .
416 P. C R U V E I L H I E R , o p . c it .. p. 530.
417 A n dre W E N 1 N . op. c it .. p. 60.
190
 Boaz a fost pentru Rut mai întâi protectorul ei, acela
care a vegheat asupra reputaţiei ei (Rut 3, 14) şi asupra
deplinei ei siguranţe (2, 8-9), apoi i-a asigurat apa (2, 9) şi
hrana (2, 14). In cele din urmă, Boaz a fost “răscumpărătorul’'
ei (4, 10). “Mărinimosul ‘răscumpărător’ Boaz este pentru
creştini o trimitere la Mântuitorul, care se va naşte din
neamul său”. 418 Vestea cea bună a Răscumpărării întregii
omeniri nu s-a dat numai poporului iudaic, ci Mântuitorul a
poruncit apostolilor: “Mergând învăţaţi toate neamurile”
(Matei 28, 19) sau “Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi
Evanghelia la toată făptura” (Marcu 16, 16), iar Sfântul
Apostol Pavel, care a împlinit cu mult zel această poruncă a
fost numit Apostolul Neamurilor. “Pentru ce, Doamne, ai
coborât pe pământ, dacă nu pentru omul răspândit pe tot
pământul ?” 419 se întreabă Sfântul Alexandru al Alexandriei.

2. 5. POPORUL ALES ŞI UNIVERSALITATEA

M ÂNTUIRII

2.5.1. Rut binecuvântată: naşterea Iui Oved, bunicul lui

David

"Şi tot poporul care era la poartă şi

bătrânii au răspuns: "Să facă D om nul pe
fem eia aceasta ce vine la casa ta, ca pe
Rahela .şi ca pe Lea, care am ândouă au
ridicat casa lui Israel. Şi tu să faci avere în
Efrata şi să se slăvească (cheme) numele tău
în Betleem. Şi să fie casa ta precum casa lui
Pereţ (Pares) p e care Tamara l-a născut lui

4,8 G illis G H E R L E M A N , op. c it ., p. 35.

419 S e r m o de anima. P.G. X V III , 60 2 ..
191
 Iuda, din sămânţa pe care ţi-o va da ţie
D om nul din această femeie tânără"
Şi a luat Boaz pe Rut spre a - ifi soţie şi
a intrai el la ea şi D omnul a făcut-o să
zăm islească şi a născut un fiu. Şi au zis
fem eile către Naomi: "Binecuvântat să fie;
D om nul care nu te-a lăsat p e tine fără
răscum părător chiar astăzi! Să fie lăudat
(cunoscut) numele lui Israel! Şi va f i ţie spre
reînoirea sufletului şi spre a sprijini
bătrâneţea ta, căci l-a născut nora ta care te­
ii iubit, ea care este (face) pentru line mai
bină (mai mult) decât şapte fii". Şi a luat
Naom i copilul şi l-a aşezai la sânul ei şi i-a
fo s t lui doică. Şi l-au numit p e el vecinele cu
nume zicând: "un fiu a fo s t născut pentru
N aom i" şi au chemat numele lui O ved
(Obed). Ei este tatăl lui Işai (lesei), tatăl lui
David. (Rut 4, 11-17)
Boaz a primit girul comunităţii după încheierea
procedurii juridice. Toţi cei care au fost de faţă şi bătrânii,
care au fost martori, au rostii în cor o binecuvântare de
căsătorie. Această binecuvântare se adresează lui Boaz.
Despre Rut nu ni se spune că ar fi fost de faţă, deşi aşa cum
este formulată, ea se adresează şi lui Rut.
Boaz este omul binecuvântat (Rut 2. 4) şi el
binecuvântează pe Rut: "Binecuvântată eşti tu de Domnul
D um nezeu” (3, 10), căci după cuvântul profetului leremia:
"Binecuvântat fie omul care nădăjduieşte în Domnul şi a
cărui nădejde este Domnul, deoarece acesta va fi ca pomul
sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile pe lângă râu şi nu
ştie când vine arşiţa; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă
nu se teme şi nu încetează a rodi” (lerem ia 17, 7-8).

192
 Binecuvântarea rostită la poarta Betleemului este urare
de fericire adresată într-un m om ent de bucurie, dar în acelaşi
timp şi o profeţie. Este greu de acceptat că textul acestei
binecuvântări a fost alcătuit pe loc, structurat într-un chip atât
de minunat. împărtăşim opinia lui Ellen van W OLDE după
care “acest text nu este o binecuvântare pe care ei (bătrânii)
au com pus-o special pentru Boaz şi Rut. ci o urare oficială,
standard, pe care ei o pronunţă adesea la logodne sau
ceremonii de căsătorie”. 420 De altfel, ne surprinde că se
urează unei văduve care zece ani a fost stearpă să aibă
doisprezece fii, am intindu-se astfel trei mame străvechi
Rahela. Lia şi Tamara, modele pentru fiicele lui Israel şi
Betleem, deşi Rut nu era nici aşa tânără şi nici din Betleem
sau din Israel. Cele două versete (11-12) au “o structură tipic
poetică” .4' 1
Dacă analizăm cu atenţie această form ulă de
binecuvântare, rostită atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie
vedem că. cu foarte mici deosebiri de formă, fondul poate 11
regăsit în rânduiala creştină a Tainei Sfintei Cununii, la
sfârşitul căreia se rostesc către mire şi mireasă următoarele
cuvinte: “Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca
Isaac, să te înmulţeşti ca Iacob, umblând în pace şi lucrând în
dreptate poruncile lui Dumnezeu. Şi tu mireasă, mărită să fii
ca Sarra, să te veseleşti ca Rebeca. să te înmulţeşti ca Rahela.
veselindu-te cu bărbatul tău şi păzind rânduielile Legii, că aşa
a binevoit Dumnezeu” (M olitfelnic. Slujba cununiei).
Binecuvântarea din Rut 4, 11-12 are trei segmente,
fiecare constituind o binecuvântare de sine stătătoare. Primul
din aceste segmente “preamăreşte curajul personal al mirelui
4')') _t
când s-a unit cu m ireasa”, fund totuşi adresată miresei. A

I-llen van W O L I M . op. c it., p. 197.

121 W A A R D i - N I D A , op. c it., p. 103.
422 Jack M. S A S S O N . op. c it ., p. 151.

193
doua coloană îl îndeamnă pe Boaz să stabilească o familie
bună în Betleem,423 iar al treilea segment este cu privire la
casa lui Iuda.
Sfântul Ambrozie spune că binecuvântarea pe care tot
poporul i-a dat-o lui Rut era un fel de profeţie, prin care, cei care
o adresau, declarau că Ii sus Hristos trebuia să se nască din
seminţia ei în Efrata, adică în Betleem şi numele său a devenit
vestit în Betleem atunci cănd acest oraş a fost locul naşterii lui
Mesia, care s-a născut din ea pe linie trupească.424
Urarea făcută lui Boaz “să fie casa ta !” se referă la
neamul lui, la seminţie, la urmaşi.
Sunt invocate aici numele soţiilor patriarhilor Iacob: Lia şi
Rahela. S-a presupus că aceste nume sunt amintite “pentru a
conferi o consistenţă patriarhală istorisirii din Rut’' 425 sau pentru ca
virtuţile lui Rut să fîe egalate cu cele ale strămoşilor de seamă 426,
preamârindu-se îndeosebi strămoşii lui David. 427
Lui Rut i se doreşte aceeaşi fecunditate ca şi aceea a
celor două renumite mame, iar lui Boaz bogăţie şi

T reb u ie observat că autorul foloseşte aici term enul

r n I?] [naara] pentru Rut, la fel c a în Rut 2, 5, term en pe care noi l-am
tradus prin " f e m e ie tânără” . D e m enţionat că pentru fecioară se fo lo se a u
alţi doi term eni “ b e tu la h ” şi “ a lm a h ” .. “ B e tu la h ” în se a m n ă "fecioară
tânără” (care încă nu se g â n d e ş te la măritat) de la radicalul "batal” "a
despărţi, a se p a r a” , c ă ci fe cio a re le erau izolate d e restul lum ii şi trăiau
a s c u n s e şi n e v ă z u t e de bărbaţi, având faţa ac o p e rită cu un văl, pe stradă.
C u v ântu l " alm ah ” în s e a m n ă “ f e cio a ră ” , de c i o fată de vârsta căsătoriei,
dar necăsătorită încă. T e rm e n u l “a lm a h ” v in e de la verbul “a la m ” = "a
a sc u n d e , a păstra în secret, a ft n e v ă z u t” .
42j Ibidem.
424 Sfântul A M B R O Z I E , D e fide 1, 3, citat de G u i ll a m u m e
D E S P R E Z , op. cit., p. 8 1 2.
425 J e an-L uc V E S C O , op. cit., p. 2 4 5 .
426 R M. HALS, The Theology of the Book of R u th,
P hilad elph ia, 19 69, p. 105.
427 Paul H U M B E R T , op. cit., p. 1 0 7 - 1 0 8 .

194
prosperitate în Efrata şi să se slăvească numele lui în Betleem
(4. 11). Rahela şi Lia sunt aduse în faţa lui Rut ca exem ple,
că şi ele părăsiseră locul lor de baştină şi-l urmaseră pe
Iacob. Tam ara este am intită ca una care şi ea era străină, fiind
canaaneancă, iar Rut moabiteancă. Tamara l-a născut pe Pereţ
(Fares) din legătura cu luda, tot în urma legăturii bazate pe
legea leviratului. Rahela putea să-i fie cunoscută din
povestirile localnicilor, chiar şi lui Rut, pentru că ea avea
mormântul aproape de Betleem. pe drumul ce duce la El rata
(facere 35. 18-19). De remarcat faptul că urarea pentru -Rut
nu cuprinde referire la Sarra. soţia lui Avraam. pentru că ea
era stearpă şi nici la Rebeea soţia lui Iacob. din acelaşi
motiv.
De fapt. între istoria lui Iuda şi Tamara (Facere 38) pe
de o parte, şi cea a lui Rut (cap. 4) pe de altă parte. M oshe O.
W EIN FEFI) 4"'s constată că sunt unele asemănări, dintre care
menţionăm:
1. Pereţ (Fares). fiul lui Iuda şi al Tamarei, s-a născut
ca şi Oved, fiul lui Boaz şi al lui Rut. dintr-o căsătorie de
levirat. Vom vorbi în continuare despre acest Oved. Pereţ.
unul dintre cei doi gemeni, ai Tamarei (Facere 38. 24-30) a
fost strămoşul unui clan din care au provenit două neamuri,
purtătoare ale numelor lîilor săi (Numeri 26. 20-21; 1
Paralipomena 2. 4-5). FI a fost unul dintre strămoşii lui
David. deci şi al lui llrislos (Matei 1, 3).
2. Alăt în primul, cât şi în al doilea ca/., nu a fost
levirul propriu-zis (goel) cumnat sau cea mai apropiată rudă
(Rut 3, 12) care îşi îndeplineşte datoria căsătoriei de levirat.
ci o altă rudă.
3. Ambele istorisiri privesc câte o femeie de origine
străină. Aşa cum am menţionat deja, Tamara era canaanită.
iar Rut ştim că era moabită. Şi una şi cealaltă, aşteptând

l2fi M o s h e 0 . \ \ I INI I I I). op. c it ., p. 51 9.

195
îm plinirea căsătoriei de levirat, recurg la câte o stratagemă
pentru a o obţine. Tam ara se deghizează într-o femeie de
moravuri uşoare, iar Rut se aşază noaptea pe arie la picioarele
lui Boaz (Rut 3, 1).
4. Din punct de vedere literar, ambele istorisiri au ca
motiv obstacolele puse în calea apariţiei unei importante
familii în istoria naţiunii.
Rut a devenit oficial soţia lui Boaz. Devotamentul,
sacrificiile, virtuţile deosebite ale lui Rut sunt răsplătite de
Dum nezeu şi aceasta îşi află odihna şi siguranţa, aprecierea şi
îndestularea în casa lui Boaz. Unirea lor este binecuvântată
de Dumnezeu şi obiectivele pentru care s-au derulat
procedurile în vederea încheierii acestei căsătorii vor fi atinse
şi îm plinite cu prisosinţă.
Singura dată în întreaga carte, când naratorul
consem nează că D um nezeu acţionează direct este după ce
Boaz răscum pără pe Rut, după care autorul spune că: “A luat
Boaz pe Rut spre a-i fi soţie şi a intrat la ea şi Domnul a
făcut-o să zăm islească şi a născut un fiu” (4, 12). Se ştie că
Rut fusese căsătorită cu Mahlon timp de zece ani fără să
rămână gravidă, deşi nicăieri nu se face vreo aluzie la
sterilitate. Din textul amintit mai sus deducem că ea a rămas
gravidă imediat, însă se menţionează că Boaz “a intrat la ea”,
deci s-au cunoscut unul pe altul ca soţ şi soţie în vederea
procreaţiei. Dar, “copilul nu este numai un produs al
sexualităţii umane, ci în acelaşi timp este un dar al lui
D um nezeu... Boaz îşi exprimase dorinţa către Rut ca
Dumnezeu să o răsplătească şi să-i com pleteze strădania (2,
12)... Dar în acelaşi timp, acţiunea lui singură nu este
suficientă, căci Dum nezeu a dat şi concepţia şi sarcina, şi
astfel devine clar că Dumnezeu nu acţionează singur şi fară
intermediar, ci întotdeauna cu cooperarea omului". 429

429 Ellen van W O L D E , op. c it., p. 10 2-1 0 3 .

196
 Naşterea unui băiat asigura perpetuarea numelui şi a
neamului (II Regi 18, 18), pentru aceasta momentul naşterii
unui băiat era prilej de bucurie mai mare decât naşterea unei
fete (Rut 4, 15; Ieremia 20, 15). 430 Femeile din Betleem se
bucură îm preună cu Boaz şi Rut, dar fericesc şi pe Naomi
zicând: "Binecuvântat să fie Domnul care nu te-a lăsat pe tine
tară răscumpărător chiar astăzi ! Să fie lăudat numele lui
Israel !”(4. 14). Urarea continuă cu exprim area încrederii că
odată născut un moştenitor al lui Elimelec şi M ahlon, acesta
va fi sprijin şi mângâiere pentru bătrâneţile lui Naomi şi “spre
reînnoirea sufletului” ei, facând-o să întinerească, să recapete
încredere în viaţă şi în rostul vieţii, să constate că speranţele
ei n-au fost zadarnice, iar am ărăciunea ei se şterge odată cu
acesta. Astfel, prin angajarea lui Rut şi afecţiunea şi
solidaritatea practicată de Boaz. se pune capăt în final, cu
ajutorul lui Dumnezeu, nu numai sterilităţii lui Rut, ci este
umplut şi golul lui Naomi (1, 12, 21), în timp ce ea devine
doica micului Oved. “Anularea sterilităţii înseam nă pentru
Flimelec şi Mahlon că lanţul vieţii lor nu este rupt, că ei au
"un nume" în fiul dăruit dc Dumnezeu, care le ocroteşte viaţa
proprie de întunericul unui trecut uitat” . 431
în Rut 4. 14, femeile îl numesc pe copil
răscumpărătorul lui Naomi, iar în versetul 17 ele spun că "un
fiu a fost născut pentru N aom i” . Avem aici o com binaţie a
4^p
două tradiţii: căsătoria de levirat şi răscumpărarea. ^ A fost
salvat de la uitare şi numele lui Elimelec prin naşterea unui
fiu care să ducă mai departe numele lui Mahlon. Când
vecinele exclamă: "Un fiu s-a născut lui N aom i”, aceasta
înseamnă: "un urmaş, un nepot”, ţinând seama de faptul că se

4,l) Pr. Prof. Dr. Dumitru A B R U D A N . Diac. Prof. Dr. Emilian

C O R N I Ţ E S C U , A r h e o l o g ia b iblică, éd. cit.. p. 128.
11 Christian FREVEL.. oe._cijL. 39.
Miliar BLJRROWS, op. c it.. p. 4 4 6 .

197
foloseşte cuvântul ’‘ben" care are şi astfel de sensuri. Astfel,
în cazul lui Boaz şi Rut, “primul copil va fi copilul lui
M ahlon printr-o ficţiune legală şi copilul lui Boaz prin
paternitate reală” .433 Rut a iubit mult pe Naomi, iar dacă cifra
şapte înseam nă plinătate, faptul că Rut a născut un fiu, acest
lucru face cât ar fi avut şapte fii. In vechiul Israel, dacă
dobândeai şapte fii era semnul binecuvântării lui Dumnezeu,
înseam na că D um nezeu îţi arăta o mare bunătate, deci este şi
cazul lui Rut.
“Naomi a luat copilul şi l-a aşezat la sânul ei şi i-a fost
doică” (4, 16). Nu înseam nă prin aceasta că ar fi vorba de o
adopţiune, ci pur şi simplu că a purtat de grijă lui. Vecinele
lui Rut i-au pus num ele de Oved, care înseam nă “cel ce
slujeşte lui Dum nezeu” . “ Succint, dar elocvent, autorul relevă
urmările grăitoare ale unei credinţe ca a lui Rut.
Angajam entul ei total faţă de Iahve a reînviat arborele
genealogic mort al lui Elimelee, care a înflorit mai târziu cu
David şi cu dinastia aleasă”. 434
Cuvintele de bucurie ale femeilor sunt în acelaşi timp
un imn de slavă înălţat lui Dumnezeu care nu a lăsat pe
Naomi iară Răscumpărător, pentru care m otiv “Să fie lăudat
(sărbătorit) numele lui în Israel!” (4, 14). Partea finală a urării
se referă la răscum părător, care va fi lăudat de tot poporul, în
tot Israelul se va vorbi de el, îl va considera mare, el va
deveni celebru, 4jr> argumentul apărând în versetul 17 unde se
specifică "El este tatăl lui Isai (lesei), tatăl lui David” .
Aşadar, Oved intră în spiţa genealogică a regelui David şi în
felul acesta devine celebru, făcând în acelaşi timp parte din
genealogia lui Mesia.

4” Harold H. R O W L E I , T h e Marriage o f R u th , in the Servant o f

the Lord and other E s s a y s on the O ld T estam en t, L ond on, 1952, p. 181.
4,4 G e o ff r e y F. W O O D , op. cit„ p. 6 0 9 .
435 W A A R D + N 1 D A , op. cit., p. 109.

198
2.5.2. G e n e a lo g ia lui D a vid

"Şi aceasta este spiţa neam ului Iui

Perei. Lui Perei i s-a născut Llelron (Pereţ a
procreat pe lleţron).
Lui lleţron i s-a născut (llelron a
procreat pe Ram. Lui Ram i s-a născut (Ram
a procreat pe Aminadav). Lui Am inadav i s-a
născut Nahşon (Aminadav a procrea! pe
Nahşon) şi lui Nahşon i s-a născuI (Nahşon)
şi iui Nahşon i s-a născu/ (Nahşon a procreai
pe) Salmon.
Lui Salmon i s-a născu! (Salmon a
procreat pe) Boaz; lui Boaz i s-a născut
(Boaz a procreat pe) Oved. Lui O ved i s-a
născut Işai (lesei) (O ved a procreat pe Işai)
şi lui Işai (lesei) i s-a născut (O ved li
procreat pe) David. (Rut 4. 18-22)

Ultimele versete ale cărţii Rut cuprind Genealogia lui

David. "O genealogie este o expresie orală sau scrisă de
legături descendente de mai multe persoane raportate la mai
mulţi predecesori". bi>
Genealogiile erau liste ale străm oşilor unei familii sau
persoane. Unele dintre ele sunt incomplete, altele conţin şi
unele aparente inadvertenţe. In cartea Rut se cuprinde spiţa
neamului lui Pereţ până la David.
Legătura dintre genealogia davidică şi cea patriarhală
devine proeminentă atunci când sunt luate în consideraţie
următoarele fapte:

1,6 R.R. W I L S O N , G e n e a l o g y and H is t o ry in the Biblic al W o rld.

Co ll. Yar N e a r Eastern R esearches, 7, L ond o n. 1977, p. 9.

199
 1. Scrierea de m ână a liniei genealogice nil'pin [toldot]
437, diferită de apariţia din Pentateuh, se găseşte numai în
cartea Rut 4, 18.
1. Investigaţii recente au arătat că genealogiile regale
în Vechiul O rient Apropiat s-au constituit conform
urm ătoarelor argumente:
a), arborele genealogic a cărui formulare este în
cea mai mare parte artificială, referindu-se
la strămoşi comuni din grupuri etnice
diferite şi care este paralel listei genealogice
din Facere 11,10-26.
b). fraza determ inantă care menţionează
descendentul specific al unei dinastii sau
popor ca Avraam, Isaac sau Iacob.
c). actualul arbore genealogic al regelui implicat
(ca în Rut 4, 18-22).438
Primul şi ultimul argument include, de obicei, zece
generaţii, pe când cel de-al doilea este o listă scurtă numai cu
două sau trei generaţii.
Privind genealogia din Rut 4, 18-22, care cuprinde, aşa
cum am văzut, arborele genealogic al lui David, se constată
că, dacă s-ar încerca o datare conform acestei liste, osteneala
nu s-ar solda cu nici un rezultat. De pildă, pentru cei 430 de
ani de şedere în Egipt sunt enum erate numai cinci generaţii

437 Cu vântu l [toldot] este su bstantiv c o m u n , numărul

plural, f e m in in , stat construct de la r n ^ i n “t o l e d e t” n i ^ i n [tolada(h)] care
înse am nă: naştere, gen e raţie, origine, istorie, spiţa fam iliei sau a
ne am u lu i.
438 A. M A L A M A T , K in g Lists o f the O ld B a b y lo n ia n Period and
B ib lic a l G e n e a l o g i e s . Journal for the A m e r ic a n Oriental S o c ie ty , nr. 88,
19 68, p. 163; R. W E I N F E L D , op. cit., p. 520 .

200
439 după Iuda: Pereţ, Hetron, Ram, Aminadav, Hashon
(Numeri 1, 7), iar pentru restul, de circa 600 de ani, numai
patru generaţii până la David: Salmon, Boaz, Oveb, Işai
(lesei), “care în realitate sunt străm oşii direcţi ai lui David ce
puteau fi cunoscuţi” . 440 Având în vedere aceste aspecte,
genealogiile nu pot servi de bază pentru cronologia istoriei
evreilor, aşa cum a încercat s-o facă R. LEPSIUS. 441
G enealogia care încheie cartea Rut (4, 18-22) este parte
integrală din aceasta, nu un adaos ulterior, întrucât ea
serveşte ca o antiteză structurală, dacă urmărim istorisirea
ameninţării neamului lui Elimelee de la începutul cărţii (1,
1-5) 442’
D atorită faptului că în genealogia finală nu apare
num ele lui Elimelee, iar Oved este num it fiul lui Boaz, unii
com entatori s-au grăbit să considere versetele 18-22 un adoas
ulterior, 443 însă acest lucru nu este posibil. Mai întâi, această
parte este o reluare a celor menţionate în versetul 17, o
com pletare care îşi atinge scopul propus, acela de a releva
apartenenţa lui Boaz în spiţa lui David. Apoi din genealogia
finală lipsesc multe nume, ea fiind prescurtată. De pildă,
A m inadav şi Nahşon au fost contemporani cu M oise şi nu
este posibil ca între Nahşon şi Boaz să fi existat numai o
generaţie. De fapt, această afirm aţie este susţinută de alte liste
genealogice, din celelalte cărţi ale Vechiului Testament: I

439 A . A . B O L Ş A C O V - G H I M P U , D ate ale B ib lie i c o n fir m a t e de

c er cetările a r h e o lo g i c e si isto rice. în Studii T e o l o g i c e , an X X II, 1971, nr.
1-2, p. 9 3.
440 Ibidem .
441 R. LEPSIUS. Chronologie der Aegypter. Berlin. 1849, p. 31 5-3 7 9 .
442 Kirsten N IE L SE N , Ruth. A Com mentary, London, 1997, p. 97.
44> A. M A L A M A T , op. cit„ p. 163; J o y c e B A L D W I N , op. c it ., p.
3 4 1 ; H E R A U S E G E G E B E N , op. c it ., p. 6 6 0 ; S H A R B E R T , op. c it ., p. 27;
W. H E R Z B E R G , op. cit., p. 2 8 3 şi mulţi alţii.

201
Paralipomena 2, 1-15; Geneză 35, 22-26; 36; 46, 8-27; Ieşirea
6, 14-25; Numeri 1, 2-15; I Paralipomena 5, 1-8, 11-15.
Rabani M AURI susţine că scopul pentru care a fost
încorporată această genealogie la cartea Rut a fost acela de a
arăta că D um nezeu îşi împlineşte făgăduinţele Sale,
adeverindu-se în acelaşi timp cele profeţite de patriarhul
Iacob: “N u va lipsi sceptrul din Iuda, nici toiag de cârm uitor
din coapsele sale, până ce va veni îm păciuitorul, Căruia se
vor supune popoarele” (Facere 49, 10), iar despre David, care
era născut din sem inţia lui Iuda, aflăm că: “Juratu-s-a
Domnul lui David adevărul şi nu-1 va lepăda: “Din rodul
pântecelui tău voi pune pe scaunul tă u .. (Psalm 131. 11). în
felul acesta pot fi mai uşor înţelese şi celelalte profeţii
m esianice care se referă la Răscum părătoail tuturor,
M ântuitorul Iisus Hristos. 444
Sfântul IOAN GURĂ DE AUR spune că includerea lui
Rut în genealogia M ântuitorului Iisus Hristos s-a făcut “spre
a arăta puterea lui Dumnezeu şi purtarea sa de grijă” 445 şi nu
este de ajuns să ne m inunăm numai că a luat trup şi S-a făcut
om, ci că a voit să aibă astfel de neamuri, că nu I-a fost ruşine
deloc de păcatele străm oşilor. “ Iisus nu s-a rnşinat de nici una
dintre slăbiciunile noastre, învăţându-ne prin aceasta ca noi să
nu ne ruşinăm de păcatele strămoşilor, ci să căutăm un singur
lucru, virtutea. Un om care caută virtutea nu va putea fi
vătăm at cu nimic, chiar dacă strămoşul lui a fost de alt neam.
446 De asemenea, Rut, ca una ce era străină de neamul

444 “ Et sic tibi patebit o m n iu m patriarcharum atque prophetarum

or acu la ad d is p e n s a tio n e m pertinere D o m in i S alv ator is ac R e d e m p tor is
noştri Jesus C hristi” ( R a b an i M A U R I , C o m m e n t a r iu in in librum R u th.
P.L. 108, col. 1224).
445 Sfântul I O A N G U R Ă D E A U R , O m ilii la M a te i, trad. Pr. D.
Fecio ru, în c o l. P .S .B ., nr. 2 3 , Editura Institutului B i b l ic şi de M is iu n e al
B .O .R ., Bucureşti, 1 9 94, p. 39.
446 Ibidem .

202
evreiesc, intră totuşi în rândul străm oşilor lui Hristos,
devenind prin aceasta “participarea altor neamuri la originea
firii omeneşti a lui Hristos, ca o recapitulare a tuturor la
w ~ „ 447
aceasta fire .

2.6. M ESAJ DIVIN. RĂSPUNS UMAN PESTE

VEACURI

Mesajul cărţii Rut se brodează pe liane de lum ină şi

dragoste divină, cu personaje unice şi detalii variate, cu
evenim ente captivante şi dialoguri sobre, cu replici concise,
pătrunzătoare şi pline de semnificaţii, întinzându-se spre cer
ca un curcubeu viu colorat, prin care Dumnezeu işi aduce
aminte de oameni şi se face cunoscut lor prin oameni.
Dumnezeu grăieşte oam enilor prin cuvinte puţine, dar,
bogăţia adevărurilor cuprinsă în acestea nu poate fi cunoscută
niciodată deplin. Adîncimea şi înălţim ea lor, însă, îl
îndeam nă pe fiecare să caute, să înţeleagă, să cunoască şi să
scruteze cu ochii credinţei căldura ce se revarsă spre cei care
ard de dorul după divin şi însetează după cuvântul lui
Dumnezeu.
Cartea Rut este o capodoperă biblică ce uimeşte pe
oricare cititor prin tezaurul inepuizabil de adevăruri
exprim ate în cuvinte puţine, impresionând în acelaşi timp
prin structura simetrică, perfect dim ensionată, şi prin
simplitate.
Teologia cărţii Rut abundă în idei doctrinare bine
conturate, mereu actuale şi demne de subliniat aşa cum am
putut observa în mare parte în comentariul pe care l-am făcut.
Credincioşia şi bunătatea lui Dumnezeu, providenţa şi
răscum părarea se întâlnesc în planul istorisirii, de o frumuseţe

44' loan M I H Ă L Ţ A N , E p is c o p u l Oradei, Preoţia Mântuitorului

H ristos şi Preoţia B ise ric ea sc ă . Editura E p is co p ie i Oradea. 1993, p. 36.

203
rară, a unei vieţi de familie în' contextul social-istoric dat al
com unităţii israelite cu perspective în universalitatea
mântuirii neamului omenesc.
Jocul de cuvinte de la începutul istorisirii, având
rădăcina “şub” = a se întoarce, poate fi un mod de a sugera,
ca o dim ensiune autentică a lui Israel de “a se întoarce” în
Iudeea sub form a lui Rut. Un aspect al autenticităţii israelite
este o femeie străină. Ea merge pe un păm ânt necunoscut din
dragoste pentru soacra ei israelită, se refugiază sub aripile
Dumnezeului lui Israel, arată “hesed” (bunătate) sau
“dragoste stabilă, atât lui Naomi, cât şi lui Boaz şi are un fiu
pe care Naomi îl îngrijeşte la bătrâneţea ei” . 448 Alegerea şi
folosirea unor cuvinte cheie face din cartea Rut o povestire de
excepţie. Ele conduc cititorul şi ascultătorul prin povestire la
anum ite puncte, care se află fie în interiorul, fie în exteriorul
. .. 449
povestirii.
întâlnim în cartea Rut termenul de “hesed” care
desem nează “fie binele pe care îl facem celui ce nu ne
datorează nim ic,fie binele pe care îl facem celui ce l-a
m eritat... orice vine de la Dumnezeu este numit hesed” 450
şi este tocmai ceea ce face Rut moabiteanca: bunătate
dezinteresată.
Bunătatea şi devotamentul, recunoştinţa şi respectul
dovedite de Rut pentru generozitatea cu care se poartă cu ea
şi pe care o porunceşte şi oam enilor săi, ca şi cum ar fi ţinut
de casa sa, poate foarte bine să ne înfăţişeze într-un mod
excelent acel respect profund şi acea adoraţie interioară a
unui suflet, care fiind cu totul pătruns de nim icnicia şi
nevrednicia sa este într-o continuă adm iraţie şi recunoştinţă

448 Jam es W I L L I A M S , op. cit., p. 88.

449 C H . F R E V E L , op. cit.. p. 17.
450 M A I M O N I D E , Le G u id e d e s Egares, (G hidu l rătăciţilor). III,
cap. 53 , Lagrasse, 1 9 79 , p. 6 2 8

204
pentru bunătatea de nespus a lui Dum nezeu faţă de el şi care
exclamă, într-un sfânt avânt de bucurie: " De ce am aflat eu
milă înaintea ta pentru a mă primi, de vreme ce eu sunt o
străină?” (Rut 2, 10).
Este evident că "independent de intenţia centrală a
autorului de a portretiza posibilul destin puternic şi fidelitatea
faţă de Iahve susţine fecunditatea poporului său, atât Boaz
cât şi Rut sunt modele de "hesed” şi com pasiunea,
generozitatea şi grija care motivează legământul şi fidelitatea
familială în Israel... Felul în care Rut şi Boaz se m anifestă
unul faţă de altul nu arată nimic din precipitarea care ar putea
caracteriza oameni de încredere îndoielnică. Cartea Rut
este de aceea, nu doar o istorie, ci o dram atică educare,
instruire pentru credinţa israelită” .4M
Cuvântul "hesed” este oarecum un cuvânt cheie pentru
întreaga carte, el desemnând credinţa şi încrederea în ajutorul
lui Dumnezeu, ajutor pe care Naomi îl doreşte şi pentru
nurorile sale deoarece şi ele dovediseră loialitatea pentru soţii
lor morţi şi pentru soacra lor. Ea are încredere în îndurarea lui
Dumnezeu pentru că El nu a înşelat încrederea şi aşteptările
nici celor vii. nici celor morţi, deoarece El este plin de
îndurare pentru cei în viaţă, tot aşa cum a fost şi pentru cei
care au murit pentru ca lace sa apara un răscum părător
care se va îngriji, ca cei care au murit, soţul şi fiii să aibă
urmaşi, să nu se stingă neamul. In Sfânta Scriptură, "hesed”
desem nează în general "atitudinea contractuală de loialitate în
dragoste în cadrul legământului între Dumnezeu şi
israeliţi” .4'"'3
Dumnezeu este cauză a tuturor lucrurilor şi
întâmplărilor. El conduce viaţa oamenilor şi "veghează

451 G .T . M O N T A G U E , op. c it ., p. 19.

4,2 J. S C H A R B E R T . op. c it., p. 6 0 6 .
45:’ A. L A C O Q U E , S u b v e r s iv e s . .. . p. 101.

205
asupra tuturor, iar cei ce se încred în El, vor găsi îndurare şi
lin işte ".4M
Rut aparţinea unui popor exclus pe veci de la alianţa cu
Israel, deci şi cu Dumnezeul acestuia. Drept culme a
paradoxului, “Rut ajunge să fie tocmai modelul iubirii
credincioase care păstrează legământul de alianţă şi
străm oaşa lui David, deci şi a lui M esia” . 453 Astfel, cartea
Rut are şi un caracter tipic mesianic. Acţiunea ei
sim bolizează pe scurt întreaga istorie a mântuirii neamului
omenesc.
Sfântul IOAN GURĂ DE AUR aseam ănă istoria vieţii
lui Rut cu viaţa fiecăruia dintre noi, căci aşa cum Rut şi-a
părăsit neamul, rudele şi obiceiurile strămoşeşti, devenind
părtaşă m arilor bunătăţi, tot astfel şi creştinii în Biserică,
îndepărtându-se de relele obiceiuri, dobândind frumuseţea
virtuţiilor devin părtaşi mântuirii spre care tin d .456
U niversalism ul mântuirii înţeles din unirea lui Boaz cu
Rut care era de alt neam este exprim at de Sfântul
TEOFILACT al Bulgariei în Tâlcuire la Evanghelia de la

4 4 F. B U S H , o p . c it ., p. 7 2 3.
455 D ic ţio n ar e n c ic l o p e d i c al B ib lie i, ed. cit., p. 523.
4:16 “ Rut era d e alt n e am , trăia în c e a m ai neagră sărăcie. Totuşi,
când a v ă z u t-o B o a z , n-a disp reţuit nici sărăcia ei, nici nu s-a scârbit de
prostul său neam . T ot aşa şi Hristos s-a căsătorit cu B iserica, deşi Biserica
era de alt neam şi foarte săracă, tac ân d -o părtaşă marilor Sale bunătăţi. Şi
du pă c u m Rut, de n-ar fi părăsit mai întâi pe tatăl ei. de n-ar fi dispreţuit
ca sa, neam ul, patria şi rudele, n-ar fi avut parte de o înrudire atât de mare,
tot aşa şi B iserica, după c e a părăsit o b ic eiu r ile stră m oşeşti, a ajuns dragă
Mirelui. A c e l a ş i lucru îl sp un e şi profetul D a v id , adresând u-se Bisericii:
“ U ită pe poporul tău şi ca sa părintelui tău şi va pofti împăratul frum useţea
ta” (P sa lm 4 4 , 1 2-1 3). A ş a a făcut şi Rut, de a c e e a a şi ajuns m a m ă de
îm păraţi, precum şi B iserica . Că D avid se trage din R u t... Rut, prin
urmaşii săi. a născut pe D av id, m arele împărat; iar D av id nu se ruşinează
de străm oşii săi". Sfântul IO A N G U R Ă D E A U R , O m ilii la M a te i, trad.
Pr. D. F ecioru, P .S .B ., 2 3 , Bucureşti, 1994, p. 4 1 - 4 2 .

206
Matei, prin cuvinte ca acestea: “Rut aceasta era de ait neam,
dar s-a însoţit cu Boaz. Aşa şi B iserica cea din păgâni, de alt
neam fiind şi afară de aşezământ, a părăsit neam ul său şi
închinarea la idoli şi pe tatăl ei, diavolul, şi s-a unit cu Fiul lui
D um nezeu” . 457
ORIGEN consideră că “chem area neam urilor şi-a avut
originea în căderea lui Israel, de aceea apostolii,
propovăduind iudeilor în adunări, le-au zis: “Vouă v-a fost
adresat cuvântul mântuirii, dar de vreme ce l-aţi lepădat şi vă
socotiţi nevrednici de el, iată ne întoarcem spre neam uri” (F.
Ap. 13, 26, 46). Şi ca unul care ştie ce spune, Apostolul zice
în alt loc: “ Prin căderea lor, neam urilor le-a venit mântuirea,
ca Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele” (Rom. 11, 11).
Aşadar, multele greşeli ale acestui popor au avut drept
urmare părăsirea lui şi venirea noastră la “nădejdea
m ântuirii” (I Tesaloniceni 5, 8), noi care eram “străini de
lum e” (Efeseni 2, 1 2 ).458
Sfântul Apostol Pavel exprim ă universalismul mântuirii
prin cuvintele: “Nu mai este nici elin, nici iudeu, nici tăiere
îm prejur, nici netăiere îm prejur, barbar, scit, rob ori liber, ci
toate şi întru toţi Hristos” (Coloseni 3, 11). Ceea ce a fost
prefigurat prin moabiteanca Rut, s-a îm plinit prin Hristos, cel
prin care “au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe
păm ânt, cele văzute şi cele nevăzute...toate s-au făcut prin El

4,7 Sfân tul TEOFILACT al B ulgariei, T âlcu irea S fin te lo r

E v a n g h elii de la M atei si M a r c u . Edit. Eoipiu, Bucureşti, 1998, p. 12.
“ Ruth haec, a lie n ig e n a fuit, c o n ju n cta est tam en B o o z : ita et E c c l e s s i a ex
g e n tib u s , a lie n ig e n a e x sist e n s, et a te sta m en tis extrariu, orbita e ste populi
sui et c u ltu s sim ulacro rum , et diab o li patris sui, cui ju n cta erat, et nupsit
fîlio D e i ” . Cf. T E O F I L A C T , A r h ie p isc o p u l B ulgarie i, J . P .M I G N E , P.G.,
123. reedit. Ate na. 1 9 9 0 ,p. 151 C.
4>!i O R I G E N , O m ilii la Cartea profetului le r e m ia . O m ilia a IV-a,
2, în voi. O rige n , Scrieri a l e s e , partea I, col. P .S .B .. Bucureşti, 1981 (trad.
de Pr. Prof. T. B o g o d a e ) , p. 3 69.

207
 şi pentru El” (Coloseni 1, 16). El singur, “prin trupul Lui
divino-um an, Biserica, cuprinde toate, plineşte toate în toate
lumile (Efeseni 1, 20-23; Coloseni 1, 16-20; 3, 15). Din El
izvorăşte continuu puterea dum nezeiască şi divino-umană, ce
umple to ate... Când omul se încorporează în trupul divino-
uman al lui Hristos, el se umple de simţământul
atoateplinătăţii şi al atoateunităţii. Pentru el nu mai există
moarte, ci pretutindeni plinătatea evanghelică, nemurirea şi
veşnicia” . 59 La îm părtăşirea din roadele jertfei lui Hristos
sunt chem ate toate neam urile păm ântului. în măsura în care
dau răspuns chemării universale şi se adăpostesc sub aripile
Dom nului D um nezeului celui viu şi adevărat, mâna
Domnului este peste ei şi Domnul nu-şi va întoarce faţa de la
cei care vin să m ănânce din cina Lui. “Iniţiativa umană şi
binecuvântarea divină formează o relaţie de parteneriat". 460
Universalitatea păcatului presupune şi universalitatea
m ântuirii, adică a ridicării din robia păcatului.
Teologia cărţii Rut este numită de unii exegeţi
contem porani, drept o “teologie autohtonă” 461 care “îl vede
pe Dumnezeu aproape de oam eni” 462. iar cartea Rut întreabă
în mod direct: “Cum trebuie să reacţioneze oamenii la această
a • ^ 463
apropiere mantuitoare . ‘
Rut este o “carte a învingerii m orţii” 464, în special a
morţii sociale, este o “chem are la însoţire solidară în moarte,
care nu încetează odată cu m oartea soţului iubit, ci este

459 A rhim andrit Justin P O P O V 1C I, O m u l şi D u m n e z e u l - O m .

trad. Pr. Prof. loan Ică şi D iac. loan I. Ică jr., Editura D e isis, Sibiu, 1997,
p. 2 0 2 - 2 0 3 .
460 W . S. P R 1 N S L O O , T h e T h e o l o g y o f the B o o k o f Ruth. V e tu s
T e sta m e n tu m , v o l. X X X , Fase. 3, p. 3 3 8 .
461 Christian F R E V E L , op. c it ., p. 35.
462 Ib idem .
4Cu Ibidem .
464 Ibidem, p. 37.

208
continuată de cei rămaşi singuri în urmă. Rut o scapă cu greu
pe soacra sa de moartea socială prin însoţirea ei (1, 16) şi prin
provocarea amintirii m orţilor’*465. Cartea Rut este o "poveste
a unei prietenii dintre fem ei'’, care îşi iau în mâini viaţa prin
autodeterm inare întreprinzătoare şi cu aceasta schim bă
societatea.466
In cartea Rut, “D um m nezeu nu vorbeşte niciodată, nici
nu săvârşeşte minuni, dar povestirea abundă în form ule şi
acte sacre. Câţiva comentatori descoperă un Dumnezeu
ascuns, dirijând acţiunile oamenilor. Alţii sugerează că
vorbirea şi acţiunea umană în sine manifestă dictarea. Oricare
ar fi nuanţele, cartea Rut operează dihotomii între divin şi
uman şi între credinţă şi fapte”. 467
In partea de început a istorisirii, D um nezeu apare
pentru a da hrană (1 ,6 ), dar apare şi întrebarea “Cine a trimis
foam etea?” (1, 2). Dumnezeu este dătătorul de viaţă, astfel
că m oartea lui Elimelec şi a celor doi fii ai săi nu este
considerată ca atribuită divinului (1, 1-5), ci mai degrabă
acestuia îi este atribuită naşterea lui Oved. Numai Naomi are
un prilej să se plângă de faptul că doar ea a avut oarecum
parte de o stare de lucruri mai aparte. Dar plângerea ei se
transform ă în bucurie, răbdarea ei este răsplătită şi încrederea
ei binecuvântată. Ea ştie că Dumnezeu nu I-a uitat nici pe cei
vii, nici pe cei morţi (2, 19-20) şi îndeam nă la răbdare şi pe
Rut. De asemenea, Naomi prevede schim barea în bine, pentru
aceasta urzeşte un plan bine gândit cu privire la scena din aria
de treierat. întreaga acţiune a cărţii se derulează între
credincioşie şi binecuvântare.

’■ lbidem .
466 lbidem .
467 Philis T R I B L E , op. c it ., p. 845.

2 09
 O serie întreagă de “întâmplări care par pure
coincindenţe, sunt de fapt opera lui D um nezeu”. 4 8 Aşa, de
pildă: sosirea la Betleem a lui Naomi cu Rut poate să fie o
sim plă întâm plare, dar când Rut strânge spice exact în ogorul
lui Boaz, care soseşte tocmai atunci de la Betleem, este un
lucru totuşi aparte; apoi rolul pe care-1 are ruda cu drept de
răscum părare pare firesc, însă rezolvarea la care ajunge Boaz
pare o rânduială mai presus de cele omeneşti.
Aparentele coincidenţe din cartea Rut sunt manifestări
ale purtării de grijă a lui Dumnezeu. A cest lucru îl face pe H.
HAAG să sublinieze că: "Dum nezeul ascuns acţionează prin
intervenţii ascunse. Şi aceasta fară apariţia vreunei autorităţi
sau instituţii religioase (profet, preot, cult). Singura
m anifestare religioasă este rugăciunea şi lăudarea Domnului.
Nu mai este vorba de fiinţe intermediare (îngeri, diavol)...
Asta înseam nă că instrum entele Providenţei sunt actorii
omeneşti. Expresia grijii materne a lui Dumnezeu este
Naomi; aceea a generozităţii este Boaz; aceea a tandreţei este
Rut. Oamenii acţionează sub protecţia lui Dumnezeu. Aripile
Domnului, sub care Rut a venit să se adăpostească (2, 12),
sunt aripile lui Boaz (3, 9). Toate aceste manifestări ale
Providenţei şi ale bunătăţii divine nu sunt nimic altceva decât
expresia credincioşiei lui Dumnezeu faţă de credincioşii Săi
şi mai ales faţă de poporul Său” . 469
Intre personajele cărţii Rut predom ină femeile. în
contrast cu perspectivele patriarhale, femeile hotărăsc singure
şi predom ină în lupta lor pentru supravieţuire. “Rolul
femeilor în iudaism este în mod tradiţional legat de punctul
central pe care îl ocupă casa. O casă nu este un simplu loc
unde revii pentru a te odihni, ea este punctul central al vieţii

' (> M ario M A S1N 1, op. cit.. p. 13.

469 H. H A A G , Livre de Ruth. D ic tio n n a ire de la B ible, vol. X,
Paris, 1 985, p. 1 1 1 7 - 1 1 1 8 .

2 10
religioase şi trebuie să fie creată ca atare. în unitatea
familială, îm plinirea spirituală a femeii a fost tradiţional
470
realizată printr-o astfel de creativitate” .
îm potriva părerii că în Vechiul Testament femeia ar fi
doar un obiect de procreare şi că ar fi pusă în slujba
bărbatului, atâtea femei vechitestam entare dem onstreză că şi
chipul femeii este la fel de divers şi înaintat ca şi cel al
bărbaţilor, femeile fiind, ca şi bărbaţii, capabile de lucruri şi
mai bune, şi mai rele. 471 Astfel, femeia apare ca parteneră cu
drepturi depline alături de bărbat la dialogul între Dumnezeu
şi poporul israelitean.
Teologia feministă contem porană nu a omis să ia în
calcul, între temeiurile tezelor revendicative, nici cartea Rut,
ca de altfel întreaga Sfântă Scriptură. 472 LACOQUE
consideră cartea Rut “un pam flet de teologie fem inistă”473,
denum ire care contrastează cu bogăţia de adevăruri cuprinsă
în carte. M işcarea feministă încearcă să lămurească fem eia de
astăzi că nu trebuie să se mulţum ească numai cu rolul modest
şi întunecat în “intimitatea fam ilială şi umbra protectoare a
căminului fam iliar’. 474
Rut se constată a fi o figură feministă, reprezentativă
prin devotamentul ei faţă de realităţile vieţii, plăcută la
înfăţişare, sociabilă, modestă şi harnică, "un florilegiu de
inim ă... o apariţie rară, o noră plină de gratitudine şi o
văduvă de o cinste personificată... prin ea s-a anticipai ideea
că toate neamurile vor fi părtaşe harului divin şi vor cunoaşte

4/(1 Brian L A N C H E S T E R . E le m e n t e de iu d a is m . Bucureşti, 1995,

p. 12.
471 S a m u el A M S L E R , Le livre de R u th, ed. cit., p. 9.
472 Von Marie T heres W ACKER, Theolot» i ete m in ist isch
D i s z i p l inen - S c h w e r punkte R i c h t u n g e n . P a tm os V e rlag D u sse d o r f . 1988,
p. 17; Erich N E U M A N , D ie G r o s se M utter. Freiburg, 1985.
47’ A n dre L A C O Q U E , op. cit., p. 28.
474 Laure A Y N A R D , La B ib le au f e m in in . Paris, 1990, p. 3 1 6 .

211
taina întrupării lui Iisus, Fiul lui David’\ 475 Rut este o pildă
neobişnuită de virtute şi m ilă în vremuri grele şi în mijlocul
unui popor idolatru, 476 de unde concludem că loialitatea,
devotamentul şi solidaritatea oam enilor reprezintă virtuţi
demne de adm iraţie. 4/7
Rut o străină se face model pentru toţi cei străini de
adevăratul D umnezeu, pentru îndreptare, întoarcerea la
Dumnezeu şi câştigarea îm părăţiei Sale.
Cu adevărat noi suntem toţi străini faţă de Dumnezeu,
de când, prin păcat, ne-am îndepărtat de El şi am devenit acel
popor pe care nu-1 mai considera ca fiind poporul Său. Este
de ajuns să aruncăm o privire în treacăt asupra acestor
adevăruri, fără a ne opri pentru a le pune în vedere : îai pe
larg şi să lăsăm m editaţia persoanelor pioase şi luminate, să le
• * 478
pătrundă cu mai m ultă lumină.
Este cunoscut faptul că m ajoritatea profeţiilor
mesianice se caracterizează prin aceea că acordă prioritate de
mântuire poporului biblic. Acesta este un privilegiu care stă
în strânsă legătură cu promisiunile făcute de Dumnezeu
patriarhilor evrei şi cu încheierea legământului pe Muntele
Sinai. A ceastă întâietate însă nu exclude mântuirea celorlalte
neamuri, deoarece din binecuvântările adresate patriarhilor
înţelegem că sunt vizate toate neam urile pământului, iar
profeţii reiau această idee când afirmă că şi neamurile vor
veni la Ierusalim ca să cunoască cuvântul lui Dumnezeu. Rut
este un martor al accesului universal la mântuire.

4/5 Pr. Prof. N . N E A G A , F em e i c eleb re în Sfânta S c r iptură. Rut,

în '‘în v ie r e a ” , an VII, nr. 4 ( 1 4 2 ) , T im işoara, 19 96, p. 3.
476 F. C O M T E , Cărţile S fi n t e , ed. cit., p. 133.
477 J o s e f S C H A R B E R T , Rut, M a r ie n le x ik o n , R eg en sb u r g, 1993.
p. 6 0 6 .
478 G. D E S P R E Z , op. cit., p. 7 9 9 .

212
 Bunătatea umană şi devotamentul altruist n-ar trebui să
fie controlate de prejudecăţi rasiale. 479
In cartea Rut se manifestă cele mai de seamă virtuţi ale
familiei israelite: devotamentul, generozitatea faţă de părinţi,
delicateţea sentimentelor, ca de altfel şi o credinţă sim plă şi
adevărată care ştie să recunoască existenţa lui Yahve în
• 480
evenim entele obişnuite ale vieţii.
Cartea Rut, prin conţinutul său, are o deosebită valoare
morală şi socială, dacă luăm în consideraţie com portamentul
personajelor, cu exemplul lor de conduită care instruieşte
asupra valorilor bunătăţii umane, a generozităţii care trece
dincolo de graniţele geografice. Fără cunoaşterea legilor care
guvernează viaţa societăţii israelite nu poate fi înţeleasă
cartea Rut. Astfel, solidaritatea familială, responsabilitatea
asigurării vieţii materiale şi a vieţuirii în posteritate a dus la
crearea dreptului de răscumpărare a averii înstrăinate şi la
crearea legii de leviart, ca numele celui decedat să trăiască în
posteritate.
Căsătoria de levirat şi dreptul de răscum părare sunt
două prescripţii ale Legii mozaice care sunt puse în practică
în istoria lui Rut. având însă fiecare câte o particularitate şi o
sem nificaţie aparte.
Cartea Rut este o chem are la mântuire, dar în acelaşi
tim p oferă şi un exem plu concret oam enilor pentru a
răspunde chemării divine. Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii
să se mântuiască, nu numai unii. Proniatorul răsplăteşte după
prevederile planului divin, participarea omului la propria
ridicare şi mântuire. Pasul obiectiv este mâna întinsă de
Creator, aspectul subiectiv este hotărârea, răspunsul,
dispoziţia şi contribuţia personală în întâm pinarea chemării
divine, ca şansă spre realizarea desăvârşirii propriei persoane.

K E N N E D Y , op. c it ., p. 4 6 9 .
4X0 J. M . ( A R R I I R! . op. cit., p. 530.

213
 Deoarece cartea Rut conţine una dintre cele mai bine
structurate şi încântătoare istorisiri ale Vechiului Testament,
este justificată preocuparea noastră atât în ceea ce priveşte
forma, cât şi conţinutul acesteia, nutrind speranţa că cititorii
vor afla în aceste pagini delectare, îndrum are duhovnicească,
încurajare în tot ce întreprind pentru desăvârşirea caracterului
şi îm podobirea sufletului cu virtuţi.

CONCLUZII

1. Cartea Rut, deşi are doar patru capitole şi 85 de

versete, fiind una dintre cele mai scurte cărţi ale Bibliei, a
fermecat totdeauna pe cititorii ei. Pe vrem ea judecătorilor
(Rut 1,1), epocă încadrată aproxim ativ între anii 1380-1050
î.Hr., s-a întâm plat ca asupra păm ântului Ţării Sfinte să se
abată o calam itate care avea să pună sub semnul întrebării
existenţa m ultor israeliţi. Astfel, o familie din Betleemul lui
Iuda, Elimelec cu soţia sa Naomi, îm preună cu cei doi fii ai
lor, M ahlon şi Chilion, em igrează în părţile M oabului, la
răsărit de M area Moartă. Odată ajunsă în ţinutul M oabului,
fam ilia trăieşte o vrem e fară griji. Cei doi fii se căsătoresc cu
două moabitence, Orpa şi Rut. După aproxim ativ zece ani,
moare Elimelec şi, la scurtă vreme şi cei doi fii ai săi, astfel
încât Naomi rămâne doar cu cele două nurori într-o ţară
străină.
Aflând că la Betleem foametea s-a sfârşit, Naomi a
hotărât să se întoarcă, sfătuind cu acest prilej pe cele două
nurori să răm ână în ţara lor, la casele părinţilor lor, deoarece
în Canaan vor avea puţine şanse de a-şi reface familia. Orpa o
ascultă, dar Rut se ataşează de ea şi refuză să se despartă
zicând: “Nu mă sili, te rog, să te părăsesc şi să mă depărtez

214
de la tine; căci unde vei merge tu, voi merge şi eu şi acolo
unde vei locui tu, voi locui şi eu, poporul tău va fi poporul
meu şi Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu. Unde vei
muri tu, voi muri şi eu şi acolo voi fi îngropată, orice îmi va
face mie Domnul şi orice îmi va adăuga, căci numai m oartea
mă va despărţi de tine” (Rut 1, 16-17).
Naomi îm preună cu nora sa Rut au ajuns în Betleem pe
la începutul secerişului. Condiţiile de trai erau grele. Ca să
facă faţă trebuinţelor, Rut a mers pe câmp să strângă spice în
urma secerătorilor. Ea se dovedeşte harnică, modestă şi
plăcută la înfăţişare, câştingând bunăvoinţa secerătorilor şi a
proprietarului ogorului în care aduna spice. Acesta era Boaz,
o rudă apropiată, un om bogat şi de vază, care, potrivit
legislaţiei mozaice, avea drept de răscum părare asupra sa,
alături de o altă rudă, care a renunţat la acest drept. La
insistenţele soacrei sale, Rut se căsătoreşte cu Boaz, nu
înainte însă de a respecta un obicei mai vechi cu o procedură
în faţa bătrânilor cetăţii, un fel de instanţă judecătorească.
Din căsătoria ei cu Boaz s-a născut Oved, care a avut fiu pe
Ieşai (lesei), tatăl psalmistului şi împăratului David. Cinstea
şi devotamentul lui Rut sunt pe deplin răsplătite. Rut, o
moabiteancă, este în spiţa neamului din care se va naşte
M esia, iar Naomi este mângâiată în durerea ei pentru răbdare.
2. Numele cărţii vine de la eroina principală a celor
istorisite în ea. Rut, care înseam nă "Prietenă, Prietenie".
3. Cu toate că avem în cartea Rut un cuprins modest ca
întindere, nu putem să nu observăm cu uşurinţă m ulţim ea de
inform aţii prezentate concentrat, dar şi planul bine conturat.
Planul este conceput simetric, iar cuprinsul cărţii este de o
concentraţie rar întâlnită în alte scrieri ale Vechiului
Testament.
4. Autorul cărţii Rut trebuie să fi trăit în Betleem,
contem poran cu David, fiind un om cu bune intenţii, care
cunoştea bine întreaga istorie a poporului iudeu, limba,
215
obiceiurile şi preceptele legii mozaice. Cei mai mulţi
cercetători îl desemnează drept autor pe Samuel.
5. Data scrierii cărţii Rut s-a stabilit atât avându-se în
vedere elementele istorice, cât şi cele lingvistice. S-au propus
ca perioade în care ar fi putut li scrisă: până la regele David,
în vremea regalităţii, în timpul exilului, în perioada post-
exilică. Avându-se în vedere limba clasică în care a fost
scrisă, precum şi descrierea unor obiceiuri israelite în stadiul
de început al dezvoltării lor, s-a stabilit datarea cărţii Rut în
timpul regelui David, aproximativ în jurul anului 1000 î.Hr.
6. Scopul sau scopurile cărţii Rut nu sunt exprimate
explicit în cuprins şi nici alte cărţi vechitestamentare nu ne
oferă dovezi clare, pentru ca acestea să devină mai evidente.
Astfel, s-a apelat la argumente interne şi externe, directe sau
indirecte, de ordin lingvistic sau istoric, la diferite comparaţii
şi analogii, deducându-se că scopul cărţii Rut este multiplu.
Cartea Rut s-a scris ca să se arate genealogia lui David
şi, prin el, genealogia lui Hristos, Mesia, a cărui venire şi
operă de Răscumpărare este scopul ultim al Vechiului
Testament. Apoi, un alt scop al scrierii cărţii Rut este acela de
a arăta că o moabiteancă, datorită virtuţiilor sale a devenit
vrednică de a fi înşirată în genealogia Mântuitorului şi de aici
concluzia că şi păgânii, deci celelalte neamuri, vor fi părtaşi
ai graţiei divine dacă vor ajunge la cunoştinţa adevăratului
Dumnezeu. Se împlinea făgăduinţă dată lui Avraam că întru
el se vor binecuvânta toate neamurile pământului. A fost
subliniat şi un scop moral: de a arăta pietatea lui Rut şi de a
învăţa cu câtă dăruire Dumnezeu răsplăteşte credincioşia,
chiar şi atunci când aceasta apare la o femeie neisraelită.
Cartea Rut are şi un scop istoric şi didactic, urmărind să arate
formarea viitoarei mari case a lui David, iar prin faptul că
personajele se întrec în virtuţi, devin model de comportament
pentru loate veacurile, iar Rut devine simbol al intrării
neamurilor în Biserica lui Hristos. Au mai fost formulate şi
2 16
scopuri secundare privind căsătoriile mixte şi preamărirea
căsătoriei de levirat.
7. Locul în canon al cărţii Rut este după cartea
Judecătorilor şi înainte de cărţile Regilor.
8. Textul cărţii Rut ni s-a păstrat în două codexuri
foarte vechi: Codex de Alepp şi Codex Leningradensis. Intre
Septuaginta şi Vulgata există diferenţe foarte mici. unele
generate de oarecare explicaţii. In 1952 au fost descoperite la
Qumran şi câteva mici fragmente din Rut, care vin în
sprijinul autenticităţii şi integrităţii acesteia. Peşito şi Midraş
Rut Rabbah nu se depărtează de textul masoretic, decât în
cazul midraşului. cu interpretări şi explicaţii scurte. Unitatea
cărţii a fost întotdeauna recunoscută, fiind pusă în discuţie
doar genealogia finală care a fost considerată un adaos.
în cartea Rut se istorisesc nişte realităţi şi acest lucru îl
dovedesc simplitatea şi realismul derulării povestirii în care
nimic nu este exagerat şi nimic imposibil. Fără a-şi pierde
valoarea istorică, numele au fost interpretate simbolic. Astfel,
Elimelec înseamnă "Dumnezeul meu este rege", Naomi -
"Cea Plăcută", Mahlon - "bolnăvicios". Chilion - "ofilit",
Orpa - “căprioară". Rut - "Prietenă", Boaz - "Cel puternic".
9. Traducerea de faţă a cărţii Rut s-a făcut după textul
masoretic. La realizarea acestora s-a utilizat "Ghidul
traducerii cărţii Rut" (WAARD+ NIDA în limba franceză şi
în limba engleză), comentarii şi concordanţe, precum şi toate
traducerile în limba română ale cărţii Rut.
10. Cartea Rut este acea scriere din Vechiul Testament
care uimeşte pe oricare cititor cu tezaurul inepuizabil de
adevăruri exprimate în puţine cuvinte, impresionând în
acelaşi timp prin structura simetrică, perfect dimensionată, şi
prin simplitate.
Teologia cărţii Rut abundă în idei doctrinare bine
conturate, mereu actuale şi demne de subliniat. Crcdincioşia
şi bunătatea lui Dumnezeu, providenţa şi răscumpărarea se
2 17
întâlnesc în planul istorisirii unei vieţi de familie în contextul
social-istoric dat al comunităţii israelite, cu perspective în
universalitatea mântuirii neamului omenesc.
Bunătatea şi devotamentul, recunoştinţa şi respectul
dovedite de Rut ne înfăţişează acea adoraţie interioară a unui
suflet, care fiind cu totul pătruns de nevredncia sa, este într-o
continuă admiraţie şi recunoştinţă pentru bunătatea de nespus
a lui Dumnezeu faţă de el.
Dumnezeu este cauză a tuturor lucrurilor şi,
întâmplător, El conduce viaţa şi veghează asupra tuturor, iar
cei ce se încred în El, vor afla îndurare şi linişte.
11. Cartea Rut are un caracter tipic mesianic. Acţiunea
ei simbolizează pe scurt întreaga istorie a mântuirii neamului
omenesc. La împărtăşirea din roadele jertfei lui Hristos sunt
chemate toate neamurile pământului. în măsura în care dau
răspuns chemării universale şi se adăpostesc sub aripile
Domnului Dumnezeului celui viu şi adevărat, mâna
Domnului este peste ei şi Domnul nu-şi întoarce faţa de la cei
care vin să mănânce din cina Lui. Universalitatea păcatului
presupune şi universalitatea mântuirii.
Aparentele coincidenţe din cartea Rut sunt manifestări
ale purtării de grijă a lui Dumnezeu.
Rut, o străină, se face model pentru toţi cei străini de
adevăratul Dumnezeu, pentru îndreptare, întoarcere la
Dumnezeu şi câştigare a împărăţiei Sale.
Bunătatea umană şi devotamentul altruist n-ar trebui să
fie controlate de prejudecăţi rasiale.
12. Cartea Rut este o chemare la mântuire, dar în
acelaşi timp oferă şi un exemplu concret oamenilor pentru a
răspunde chemării divine. Dumnezeu răsplăteşte, după
prevederile planului divin, participarea omului la ridicare şi
mântuire. Pasul obiectiv este mâna întinsă de Creator,
aspectul subiectiv este hotărârea, răspunsul, dispoziţia şi

218
contribuţia personală în întâmpinarea chemării divine, ca
şansă spre realizarea desăvârşirii propriei persoane.
Conţinutul de adevăruri adânci care se revarsă din
lectura atentă a cărţii Rut şi din meditarea asupra fondului
bogat de idei cu valabilitate de veşnicie constituie mesajul de
necontestat al acestei capodopere biblice.

SU M M A R Y

1. The Book o f Ruth, although it contains only four

chapters and 85 verses, thus being one o f the shortest books
o f the Bible, has always charmed its readers. During the time
o f the Judges (Ruth I, 1), approximately between 1380-1050
B.C., there was a great disaster that came upon the Holy
Land. It threatened the lives o f many Israelites. Because o f
these tragic events, a family from Bethlehem in Judah,
Elimelech and his wife Naomi, together with their two sons.
Mahlon and Chi 1ion, left their home and went to live in
Moab, in the East o f the Dead Sea. Once they had reached
this place, they lived happily for a while. The two sons
married two local girls. Orpah and Ruth. While they were
living there. Elimelech died, and Naomi was left alone with
her two sons anf their wives. About ten years later, Mahlon
and Chilion also died, and naomi was left all alone, without
husband or sons, but only with her two daughters-in-law, in a
foreign country.
When she found out that the famine had come to an end
in Bethlehem, she decided to return to her former home and
she advieed her two daughters-in-law to stay in their native
country, at their parents' home. One o f them, Orpah,
followed her advice, but the other one, Ruth, who cared so
much for her, refused to stay and said: “D on’t ask me to leave
219
you! Let me go with you. Wherever you go, I will go;
wherever you live, I will live. Your people will be my people,
and your God will be my God. Wherever you die, I will die,
and that is where I will be buried. May the Lord’s worst
punishment come upon me if I let anything but death separate
me from you!” (Ruth, 1, 16-17).
Naomi, together with her daughter-in-law, Ruth,
arrived in Bethlehem at the time o f the barley harvest. Life
was very harsh., it order to face it, Ruth went to the field to
gather the corn that the harvest workers left. She proved to be
modest, hardworking and good-looking, thus winning the
good will o f the workers and o f the landowner. The owner o f
the field she used to work on was Boaz, a close relative and a
very rich and honoured person. According to the Mosaic
legislation, he and another relative were entitled to redeem
her. The other relative gave up his right and, as her mother-
in-law requested, Ruth married Boaz, not before obeying to
another old custom: a meeting with the old people o f the
town, who formed a sort o f juridical authority. After their
marriage, Obed was born. His son was Jesse, the father o f the
author o f the Biblical Psalms, King David. Ruth's honesty
and devotion were fully rewarded. Thus, Ruth a woman from
Moab became a part o f the nation out o f which Messiah was
going to be born and N aom i’s grief is soothed as a reward for
her patience.
2. The name o f this book is the name o f its main
character, Ruth, which means “friend” or “friendship”.
3. Although the book is not too large, it contains a lot
of information which the reader can easily notice. These
pieces o f information are linked to detailed comments and the
plan o f the book, its parts, are very accurate. The book is
symmetrical, and its content is very concentrated which is
very rarely found amongst the parts o f the Old Testament.

2 20
 4. The author o f the Book of Ruth must have lived in
Bethlehem and he must have been contemporary with King
David. He was a well-intentioned person who knew, for sure,
the whole history o f the Jewish people, their language and
customs as well as the rules op the Mosaic law. Most o f the
researchers consider Samuel as the author o f the book.
5. The time during which the book is supposed to have
been written was established taking into account historical, as
well as linguistic elements. Most o f the researchers took into
consideration the following periods: before King David, the
Kings' period, the period o f the exile, aftee the exile. Taking
into account the classical language o f the book, as well as the
descriptions of some Jewish customs which were at their
beginning then, the most probable period for the writing of
the book is the time o f King David, approximately 1000 B.C.
6. The purpose o f this book is not explicitly stated,
neither in tis content, nor in other Biblical books. None of
these offer certain proofs for explaining the purpose o f the
book. Thus, for explaining it, the researchers used direct or
indirect, external or internal, linguistic or historical
arguments and annalogies. They have reached the
explanation that the purpose o f the book is multiple.
The book was written to show David’s descent and
trough it, Christ’s descent, because His birth and His work o f
Redemption for mankink is the ultimate purpose o f the Old
Testament. Another purpose for writing this book is to show
that a woman from Moab, due to her virtues, was worthy to
take part in Christ’s family line. The idea understood from
this is that even other people besides the Israelites, even
pagans, if they coma to know the true God, may have His
mercy. Thus, God’s words, when He promised Abraham that
through him all the people on Earth will be blessed, were
fufilled.

221
 Researchers have also stressed out a moral purpose of
the book, that o f showing Ruth’s faith and o f teaching people
how God rewards faith even for a non-Israelite person.
There is also another historical and didactical purpose
o f this book: showing how the future kindred o f David will
be formed. The fact that all the characters o f the book are
virtuous, leads to their forming o f a model o f good behaviour,
and Ruth becomes a model o f peace and understanding that
amounts to the glory o f Christ’s Holy Church.
Other purposes o f the book have been found as far as it
implies mixed marriages.
7. The Book o f Ruth is placed after the Judges and
before the Kings within the Bible.
8. The text o f the book has been preserved into two
very old copies, named: Codex de Allep and Codex
Leningradensis. Between Septuaginta and Vulgata there are
very small differences, which come from certain notes and
explanations. In 1952 a few fragments o f the Book o f Ruth
were discovered at Qumran, which supports the arguments
about the authenticity and integrity o f the book.
“ Pesito” and “ Midrash Ruth Rabbah” are not far away
from the masorite text, except for the “M idrash”, with short
explanations. The unity o f the book has alawys been
acknowledged, except for the final genealogical table which
is considered to be added later to the book.
Real events are told in the Book o f Ruth and this is also
proved by the simplicity and realism o f the story, where
nothing is exaggerated and nothing is impossible. Without
losing their historical value, the names have been
symbolically interpreted. Thus, the meaning o f Elimelech is
“ My God is the King”, Chilion means “faded”, Orpah means
“deer”, Mahlon - “ sick”, Ruth - “friend”, Boaz - “the strong
one” .

222
 9. This translation o f the Book o f Ruth was done using the
masorite text. Also, “The Guide for Translating the Book of
Ruth” was used (WAARD and NIDA in French and in English),
together with other comments as well as with all the Romanian
translations of the Book o f Ruth
10. The Book o f Ruth is part o f the Old Testament
books which amazes any reader by its inexhaustible treasure
o f accurate words o f wisdom and truth. At the same time, its
symmetrical, perfectly dimensioned and xet simple structure
is amazing for the competent reader.
The theological side o f the Book o f Ruth is composed
o f some well-structured, actual and important ideas. G o d ’s
faith and good-will, Providence and redemption are concepts
found within a story o f the life o f a family in the social and
historical environment o f the old Israelite community, and,
more than this, they are part o f a vision o f humane salvation.
Ruth’s goodness and devotion, her gratefulness and
respect prove the inside faith o f a soul which, being totally
aware o f its unworthiness lives in a continuous admiration
and devotion for the inimaginable goodness God has shown
towards it.
God is the cause o f all things and happenings. He leads
the life o f all people, He sees all, and those who believe in
Him will find His mercy and peace.
11. The Book o f Ruth has got typical Messianic
features. Its content symbolizes the whole story o f human
redemption. All the people on Earth are Wellcome to share
the fruit o f Christ’s sacrifice. G od’s mercy will be upon them
and He will not turn His face from those who want to share
His "dinner”, as long as they answer His universal call and
long for His protection. The universality o f sin implies the
universality o f salvation. The apparent coincidences within
the Book o f Ruth are manifestations o f G od’s care for people.

223
 Ruth, a stranger, becomes a model for all who have not
known God yet, for their coming back on His right ways and
for their winning o f His kingdom.
Human kindness and unselfish devotion should not be
controlled by race prejudices.
12. The Book o f Ruth is a call to salvation, but at the
same time it gives the people an accurate example o f how to
respond to this call. God awards people according to His
devine plan, if they take part in their own improvement and
salvation.
To respond to the divine call, as a chance to improve
on e’s self, implies two aspects: an objective aspect which is
G od's helping hand, always there for everybody, and a
subjective aspect which is formed by everyone’s personal
contribution - o ne’s willingness to obey G od's wills, one’s
power o f decision-.
The powerful truths which emerge from this book, if
read carefully, and from a deep meditation over the rich and
universal ideas within it, are the messages that this Biblical
masterpiece is carying to the people.

R E SU M E

1. Le livre de Ruth, bien q u ’il ait seulement quatre

chapitres et 85 versets, étant l’un plus courts livres de la
bible, a toujours ravi ses lecteurs. A l’epoque de Juges (Ruth
1,1), periode qui s'etend aproximativement entre 1380-1050
avant J.C., sut la terre du Pais Saint s’est abattue une famine
qui semblait péricliter l’existence de beaucoup d'israelits.
Ainsi, une famille de Bethleem en Juda, Elimelek avec sa
femme Noemi et ses deux fils. Malon et Kilion, partent dans
le pays de Moab, a l'est de la Mer Morte. Arrive ici, la
2 24
famille vit sans soucis. Les deux fils epousent deux Moabites,
Orpa et Ruth. Apres une dizaine d'annees, Elimelek meurt et
peu de temps après. Meme ses deux fils meurent et voila
Noemi seule, avec ses deux belles-filles, dans un pays tout
étranger.
En entendant qu’a Bethleem la famine est finie, Noemi
s’est décidé de renter, conseillant ses deux belles-filles de
rester dans leur pays, chez elles, parce-qu'en Canaan elles
aurant peu de chances de se refaire la famille. Orpa l’ecoute
mais Ruth reste avec noemi, en refusant de se séparé d'elle et
dit: “N ’insiste pas pour que je t'abandonne et que je returne
chez moi. La ou tu iras, j'irai; la ou tu t'installeras, je
m'installerai. Ton peuple sera mon peuple; ton Dieu sera mon
Dieu. La ou tu mourras, ju mourrai et c'est la que je serai
enterree. Que le Seigneur m'inflige la plus terrible des
punitions si ce n ’est pas la mort seule qui me séparé de toi!”
(Ruth 1,16-17).
Noemi avec sa belle-fille Ruth, sont arrives a Bethleem
quand on commençait a recolter l'orge. Pour faire face aux
besoins, Ruth est allee dans un champ pour ramasser les epis
que les maissonneurs laissaint derriere eux. Elle fait preuve
d'etre travailleuse, modeste et belle, en gagnant vitement la
bienveillance des maissonneurs et du propriétaire du champ
ou elle ramassait las epis. Celui-ci était Boaz, un parent, un
homme riche et renomme qui, selon la législation mosaique,
avait le droit de rachat sur elle, avec un autre parent qui a
renonce a ce droit. Aux insistances de sa belle-mere. Ruth
epouse Boaz. pas avant de respecter une vielle tradition avec
une certaine procédure devant les anciens de la ville, une
sorte d ’instance judiciaire. Ils ont eu un fils, appele Obed, qui
a eu comme fils Jesse, le pere du psalmiste et du roi David.
I/honnetete et la devoument de Ruth sont pleinement
recompenses. Ruth, une Moabite, fait partie du peuple duquel

225
maitra Messie et Noemi est caressee dans sa douleur pour sa
patience.
2. Le nom du livre provient de l’heroine principale,
Ruth, qui signifie “Amie, Amitié” .
3. Bien q u ’il ait un contenu modeste comme etendu,
dans le livre de Ruth on peut observer aisement la multitude
des informations presenties. Mais en meme temps, le plan
bien precise. Le plan est concu simetrique et le contenu du
livre est une concentration rarement recontree dans d ’autres
écrits de l’Ancien Testament.
4. L’auteur du livre de Ruth doit avair vécu a Bethleem,
contemporain a David, étant un homme de bonne intention,
qui connaissait bien toute l’histoire du peuple juif, la langue,
les traditions et les precepts de la loi mosaique. La plupart
des chercheurs considèrent Samuel comme auteur.
5. La date de l’ecriture du livre de Ruth a ete etablie en
tenant compte des elements historiques et linguistiques. On a
propose comme périodes dans lesquelles il aurait pu etre
écrit: jusqu'au roi David, pendant la regalite, pendant l’exile
ou pendant la periode qui a suivi l'exile. Ayant en vue la
langue classique dans laquelle a ete écrit le livre et la
description de quelques habitudes israelites qui se trouvaient
au commencement de leur développement, on a établi la
datation du livre de Ruth au temps du roi David, environ
l’annee 1000 avant J-C.
6. le but ou les buts du livre de Ruth ne sont pas
explicitment exprimes dans le contenu et meme pas autre
livres de l’Ancien Testament ne nous en affrent pas des
temaignages claires. Ainsi, on a fait appel aux arguments
internes et externes, directes et indirectes, d ’ordre
linguistique ou historique a divers comparaisons et analogies,
en déduisant que le but du livre est multiple.
Le livre de Ruth est écrit pour q u ’on montre la
genealogie de David et par lui, la genealogie de Jésus Christ,
226
 Messie, don't la venue et l'oeuvre de rachat est le but final de
l’Ancien Testament. Puis, un autre but du livre de Ruth est
celui de montrer q u ’une Moabite, a cause de ses vertues est
devenue meritaire d'etre eniilee dans la généalogie du
Sauveur et d'ici resuite la conclusion que nieme les payons,
donc les autres peuples, serant participants a la grace divine
s'ils arriverant a la connaissance du veritable Dieu.
S'accomplissait ainsi la promesse donnée a Avraam. qui en
lui seront bénis tous ies peuples de la terre, lin nieme temps,
a etc souligne aussi un but moral: celui de monteur la piete de
Ruth et d'apprender avec combien de bienfaisance
recompense Dieu la fidélité, même quand celle-ci appartient a
une femme d'un autre peuple, l.e livre Ruth a aussi un but
historique et didactique, en essayant de montrer la formation
de la prochaine grande maison de David, et par le fait que les
personnages se dépassent en vertue, elle devienment des
modi les de comportement pour toutes les siecles et Ruth
devient un symbole de rentrance des peuples dans l'Lglise
de Christ. On a ete formules des buts secondaires en
concernants les mariages mixtes et la glorification du
mariage de levirat.
7. Le lieu du livre de Ruth dans le canon est après le
livre des Juges et avant les livres des Rois.
8. Le texte du livre se trouve dans deux codexes très
vieux: Codexe cl 'Ali e p et Codexe Leningradensis. Lntre
Septuaginte et Vulgate il y a des très petites differences,
quelque-unes generics de certaines explications. Ln 1952. a
Q umran on a ete découverts quelques petits fragments de
Ruth, qui viennent a l'appui de son authenticité et de son
intégrité. Pcÿito et Midraij Ruth Rabbah ne s'éloignent du text
masoretique que dans le cas de Midraç avec des
interpretations et courtes explication. L'unite du livre a
toujours ete reconnue, étant posee en discution seulement la
généalogie finale qui a ete considéré une annexe.
227
 Dans le livre de Ruth on raconte des realites et cette
chose est temoignee de la simplicité et du realisme du
déroulement de l ’histoire dans laquelle rien n ’est exagere et
rien n ’est impossible. Sans perdre leur valeur historique, les
noms ont ete interprétés de point de vue symbolique. Ainsi,
Elimelek signifie “M on Dieu est Roi”, Noemi “L ’agreable”,
Mahlon - “m a la d if’, Chilion - “flétri”, Orpa - “ la chevrette”,
Ruth - “Amie”, Boaz - “Le puissant”.
9. La présente traduction du livre de Ruth a ete faite
selon le texte masoretique. Pour la réalisation de celles-ci on
a utilise “ Le guide de la traduction du Livre de Ruth”
(WAARD et NIDA, en français et en anglais), des
commentaires et concordances et en meme temps toutes les
traductions en roumain du livre de Ruth.
10. Le livre de Ruth este l’ecriture de l’Ancien
Testament qui etonne chaque lecteur avec l ’inépuisable trésor
des vérités exprimees en peu de mots, en impressionant en
meme temps par la structure simetrique, parfaitement
dimensionnee et par la simplicité.
La theologie du livre abonde en idees doctrinaires bien
mises en evidence, toujours actuelles et dignes d ’etre
soulignées. La fidélité et la bonté de Dieu, la providence et le
rachat se rencontrent sur le plan du récit d ’une vie de famille
dns le contexte social-historique donnee de la communauté
israelitee, avec des perspectives dans l’universalite du salut
de l’humanite.
La bonté et le devoument, la reconnaissance et le
respect témoignés de Ruth nous relevent T’doration intérieure
d” ne ame, qui profondement emue de son humulite, se trouve
dans une continuelle admiration et reconnaissance envers
l’immense bonté de Dieu. Dieu est la cause de toutes les
choses et, fortuitement, Il conduit la vie et veille sut tous, et
ceux qui ont confiance en Lui, trouverant endurance et
quitude.
228
 11. Le livre de Ruth a un caractere tiriquement
messianique. Son action symbolise brièvement l'entiere
histoire du salut de l'humanite. Tous les peuples de la terre
sont appelles a se nourir avec les fruits du sacrifice de Christ.
Dans la mesure dans laquelle ils repondent a l’appel universel
et s'abritent sous les ailles de Dieu Seigneur vif et veritable,
la main de Dieu est sur eux et Dieu n ’oublie pas ceux qui
viennent diner chez Lui. L’universalite du peche suppose
aussi l’universalite du salut.Les apparentes coincidences du
livre sont des manifestations de la providence de Dieu.
Ruth, une etrangere, devient un model pout tous les
étrangers du veritable Dieu, en vue de l’amendement, de
retour a Dieu et du gagnement de Son Royaume.
La bonté humaine et le devoument altruiste ne
devraient pas etre contrôles par des préjugés racials.
12. Le livre de Ruth est un appel au salut, mais, en
meme temps, offre un example concret aux gens, pour
repondre a l'invitation divine. Dieu recompense selon les
prévoyances du plan divin, la participation de l'hom me au
redressement et au salut. Le pas objectif est la main etendue
par le Createur, l'aspect subjectif est la decision, la reponse,
la disposition et la contribution personelle a l’accueil de
l'appel divin, compris com me une chance vers la realisation
du perfectionnement de la propre personne.
Le contenu plein de profondes vérités qui résultent de
l'attentive lecture du livre de Ruth et de la reflexion sur le
fond riche en idees. avec vaJabilite d'eternite, constitue
l'incontestable message de ce chef-d'oeuvre biblique.

229
 riEPIAIWH IT A EAAHNIKA

To ßißAio P ovô kyjüi 4 KE(jxxX,aia Kai 85

gti)(o\)ç. To ßißA.10 aireó sivai arcó xa |_iiKpóxEpa
ßißXia xr|ç ITaÀaiàç Aia0f]Kr|ç. H laxopia tiotj
7iEpiYpá(j)£xai axo ßißAio SiaôpajiaxiÇexai Kaxà xr\v
îTEpioôo xeov Kpixœv. K axà cxuvÉTreia xo ßißAio
axjyKaxaA-éYKxai ax a laxopiKà ßißXia xr|ç n.A. Kai
xo7TO0Exeixai apéacoç pexà xo ßißXio xoov Kpixcov.
Zxr|V EßpdiKT| BißA.o xo ßißXio avf|K£i axr|v xpixr)
opàôa ßißX/icov nov (bÉpEi xov xixXo A yiôypacpa.
Tr|v ETto^f] xcov Kpixcùv étcecte jiEyá^ri Tæiva
axri x“ Pa XCÜV Iopocr|À.ixüûv. E ^aixiaç xr|ç )iEYdÀ,T]ç
TüEivaç Évaç àvOpooîioç ano xr\v Bt|0/\„eé|i , o
EXi |iéàex , o oixoioç Kaxayôxav a no xr\
Ioi>8a îifiyE va iieivei Ttpoaœpivà axr|v Mcoocß.
MôA-iç EYKaGiaxavxai ô(icoç axr| Mcoaß o EXi(j.ëXex
7iE0aïvEi, evcî) 01 5i)0 Y"0101 xox> TtavxpEÎiovxai
MooaßixEi;. H ¡lia a r ó xiç Ôi>o ovopâ^Exai Po\)0. H
Pou0 |iExà xov 0dvaxo xov dcvÔpa xr|ç ôev
EYKaxaÀ.Ei7iEi xr|v 7CE0epà xr|ç Ncoe|Tiv, Trapa xo
YEYOvôç óxi am fi xr|V TiapaKivEi va xo kocvei. H
avxiSpaari xriç axrjv TtpoxpoTtf] xr|ç 7tE0£pàç xr|ç
Eivav ôjiov 6a jieOcîveiç exjv ekeî 6a JiEdâvœ tcai
6a Ta(j)œ Kai eţco. Msxá ano auxf) xt|v a7có(j)aar|
xr]ç Po-00 ETtiaxpÉ(|)0'üv Kai oi ôi)o axr| Bt|0Xeé|j..
Ekei x^P1! ^'î'nv oXôyux^ a(j)OGiœari axrjv 7iE0Epd
xr|ç Kai axr|v aixoSoxil tod a?a]0ivoi> ©eoî> xcdv
IapariÀ,ixœv, Ttapá xr|v EiScü/loÀ,axpiKfi KaxayœYTi
230
tt|ç, aŞ,icovExai r\Po\)0 va Ttavxpemei xov evdpexo
BoôÇ, o ottoioç xr| a w a v t à va Koifiaxai ax a
X,oopoc(j)ia xov, onov EpyaÇôxav jae Eîtip-É^Eia. O
BoôÇ, o orcoiôç f\xav gxevôç avyyE vf\q x r |ç
oiKoyévEiaç xov EXi|ieA.éx, ajiÉKxriaE ¡aaÇi jie xrjv
Po-üB xov Qßf|5, Ttaxépa xov iE aaai, a n o xov otcoîo
yEwf|0r|KE o Aam5, o K a x á a à p K a aîrôyovoç xou
Xpiaxoi). ' Exgi t| Po"ü0 gxt|v imo|j.ovf|, xr|v
ama7idpvT|ar| xr|ç, xrjv GE|avôxr|xa, xr|v imo|iovf] xriç
Kai xri Çcovxav'Ti Tuiaxri icpoç xov ©eô 7cpo|iriv\)ei xr|v
éXeuari xou Avxpcoxf] I^ goîi X piaxoú
IjtouÔaiôxrixa xr|ç 8iaxpißf|<;. H öiaxpißf)
eiv ai oT||j.avxiKTi yiaxi aaxpÀ-Eixai Kai 7tpoa7ca0EÍ
va ôoûgei a7iavxf]aeiç ge noXXà epcüXTuaaxa Ttou
Oexei ri E7iiaxri|j.oviKfi épEUva y ia xo ßißXio Povd.
A v x à E ivar
1. E^riyEÏxai xo ôvojaa xou ßißX.io'ü. P ovd
a x a Eßpaiica GT||a.aivEi <piXia.
2. O G\>yypa(j)Éaç xou ßißX.io'U 7ipÉ7iEi va
éÇr|aE Kaxd xr¡v E7cox,fl xod Aamô. rioXX-oi
EpEwrixÉç 7riGXEÍ)ODV óxi Eivai o Za^ou^A,.
3. H iGxopiKT) K ai (j)i^oXoyiKf| avà^U)GT|
XOD ßlßX-lOl; TtpOGÔÉpEl K ai ÔAA.EÇ GT|(J.avXlKÉÇ
jrXr|po(|)opiEç. T a laxopitcoçnÀoXoyiKà a u x à ÔEôo|j.Eva
oôfiyrjGav noXXovq epedvtixeq v a moGXTpi^o'uv óxi xo
ß iß /lio k%£i ypayEÏ rtEpixüou gxo 1000 n. X.
4. To TtEpiEXPiiEvo xov ßißX.iot) 5ey paç
ôiacfxoxiÇEi aKpißcoQ y ia xov gkotcô xr|ç auyypacjïïiç
tod. rii0avf| 7tpó0ECTT| tod aDyypa(f)éa eivai va
Kaxa(j)avei ri yevealoyia tou XpiaTot. AXXà noXv
ar||j,avTiKÔ eivai emariç ôti |aia eiôoo^oXâTpiaaa
yDva'iKa KaTé^ei toco cr||j.avTiKf| 0éar| ctto
yeveaÀoyiKÔ ôévôpo tou XpicrtOD, kocGgûç am ó tiod
lieTpà 6ev eivai r| KaTaycoyf| xr\q aXXà r| apeTf| ttiç
Kai o aycbvaç ttiç yia xr\v a7tÔKTT|ar| xr|ç ayiÔTT|Taç.
5. H SiaTpißf^ aaxoX.eiTai aKÓ|ir| |o.e
ôidt(|)opa ariiaavTixa 0é(a.aTa, xa orcoia aKpipoaç
avaôeiKVDODV Kai tt|v E7iio,TT||j,oviKÓT'r|Ta tt|ç. A v k x
eivai Ta aicôÀ,OD0a-
a. r\ 0ear| tod ßißXioD avá¡ieaa c
áXXa ßißAAa ttjç n.A. Kai r\ a^éari tod (j,e aDTa.
ß. H ¡j,8Tá(()paari tod ßißXioD <JTr|
poD|iaviKTi y^ooaaa.
y. ri 0eoX.oyia tod ßißXioD.
o |ie a a ia v iK Ô ç t o d x a p a K T fip a ç .
6. TeXiKá o aDyypa^eaç t t |ç SiaTpißfiq
Sivei t t | Ôikt| to d a7tàvTr|ar| o t o eparcr^a y ia to
aKOTCó aDyypa(()fiç to d ßißX/iOD. A d tó exei K a0apá
TivEDjiaTiKÓ 7cepiex,ó^ievo. A d tó tcod 0éA,ei o
GDyypa(j)éaç va (a,aç rcei eivai, ttoûç r\ yvcoar] to d
0eoD 8ev e^apTotTai a n o Tr|v KaTaycoyfi (iaç -r|
PoD0 fiTav eiócoA,oA,áTpiaaa- aXXá a n o tt|v
7ipó0ear| jiaç va yvcopicyoD¡j.e t o 0 eó Kai arcó ttiv
évTaari to d ayoova ¡aaç y ia xr\v a7tÓKTT|ar| ttiç
ayiÔTTiTaç. TeÁAKá t o ßißXio ttiç llovO eivai ( lia
7ipôaKÀ,r|ari Kai y ia xr\ ô ik ti |iaç acoTipia.

232
 B I B L I O G R A F I E

I. EDIŢII ALE SFINTEI SCRIPTURI

1. BIBLIA HEBRAICA STUTTGARTENSIA. Stuttgart,

1990 şi 1997.
2. SEPTUAGINTA, Stuttgart, 1979.
3. BIBLIA SACRA, VULGATA, Stuttgart, 1994.
4. BIBLIA DE LA BUCUREŞTI, 1688, reeditată 1988.
5. BIBLIA DE LA BLAJ, 1795.
6. BIBLIA, BUZĂU, 1855.
7. BIBLIA LUI ANDREI ŞAGIJNA, Sibiu, 1856-1858.
8. SFÂNTA SCRIPTURĂ A VECHIULUI ŞI NOULUI
TESTAMENT, Iaşi, 1874.
9. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIP IURÂ. Bucureşti, 1914.
10. LA SAINTE BIBLE, de L. CL. FILLION, Paris, 1922.
11. LA SAINTE BIBLE, de I/A h le CRAMPON. Paris,
19 3 0 .
12. BIBLIA ADICĂ DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ, trud.
de V: RADU şi GALA GALACTION.
Bucureşti. 1938. Reeditată 1990.
13. BIBLIA. Traducere de Patriarh Nicodim Munteanu,
Bucureşti, 1944.
14. LA BIBLE, de Emile OSTY, Josef TRINQUET, Edit.
Seuil. 1973.
15. DIE BIBEL, Okumenischer Lext, Stuttgart, 1980.
16. Nouvelle Edition de la BIBLE, trad. de Luis SEGOND,
avec les commentaires de C. I.
SCOFIELD, Paris, 1989.
233
17. LA BIBLE, Traduction Oecumenique de la Bible (ŢOB)
Alliance Biblique Universelle, Le Cerf,
Paris, 1992.
18. GOOD NEWS BIBLE, Today English Version, New
York, 1992.
19. BIBLIA DE STUDIU PENTRU O VIAŢĂ DEPLINĂ (o
nouă versiune după C. Cornilescu),
Springfield, Missouri (USA), 1992.
20. W OLFGANG RICHTER, BIBLIA HEBRAICA
TRANSCRIPTA. M EG HILOTH . Eos
Verlag St. Ottilien, 1993.
21. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ. Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1997.

II. COM ENTARII SI REFERIRI PATRISTICE

22. ALEXANDRU, Episcopul Alexandriei, Sermo de anima.

P.G., 18,602.
23. ATANASIE SINAITUL, Sf., Patriarhul Antiohiei, Libri
XII anagogicarum contemplationum in
Hexaemeron, Liber septimus, 887, P.G..
89, Atena. 1987, col. 943.
24. AUGUSTIN, Fericitul. De bono vituitatis. 29, în “ Ouvres
de Saint Augustin”, 3, (L’ascentisme
cretien), Paris, 1949.
25. Idem, De doctrina christiana, II. 8, 12, P.L., voi. 34.
26. DAMASCFI1N, Sf. Ioan, Dogmatica, P.G. 94, traducere
în limba română de Pr. Prof. Dumitru
FECIORU, ediţia a IU-a, Editura Scripta,
Bucureşti, 1993.
234
27. DESPREZ, Guillaume, La Sainte Bible traduit en
francais. avec Texplication du sens literal
et du sens spirituel, Tirer de Saints Peres
des Auctors Ecclesiastique, tome III.
Paris, 1782, p. 784-813.
28. EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria bisericească,
traducere românească de Pr. Prof. Teodor
BOGODAE, colecţia P.S.B., voi. 13,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1987.
29. GURĂ DE AUR, Sfântul Ioan, Omilii la M atei, trad. Pr.
D. Fecioru, P.S.B., 23, Bucureşti. 1994, p.
41-42.
30. Idem, Comentarii sau Explicarea Epistolei către Filipeni a
Sfântului Apostol Pavel, traducere de
Arhim. Teodosie ATANASIU (1903),
reeditare, Editura Icos, Bucureşti, 1998.
31. IPOLIT, F k m a Epimviao PonQ. P.G., 6, Bi(:5/aoTr|KTi
EIXr|0V0|i llaispcov kcu lÎKKÂ.i]oiaaxiKoov
Evyypa(peo)v (Biblioteca greacă a
părinţilor şi scriitorilor bisericeşti), Atena,
1956.’
32. M ĂRTURISITORUL, Sf. Maxim, Cuvânt ascetic 22,
traducere în limba română Pr. Prof. Dr.
Dumitru STĂNILOAIE, în Filocalia. voi.
2, Sibiu, 1947.
33.MINUCIU, Felix, Dialogul Octavius, traducere în
româneşte de P.I.PAPADOPOL şi Davia
POPESCU, în voi. Apologeţi de limbă
latină, colecţia P.S.B., voi. 3. Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române. Bucureşti.
1981.
34. ORIGEN, Omilii. Ruth. P.G. 12, Paris, 1857, col. 989-
990.
35. Idem, Omilii la Cartea profetului Ieremia. Omilia a IV-a,
2, în vol. Origen, Scrieri alese, partea I,
col. P.S.B., Bucureşti, 1981.
36. TEODOR PODROMUS, Tetrasticha in Vetus
Testamentum, P.G. 133, Paris, 1864, col.
1146.
37. TEODORET, Episcop de Cyr, In Ruth, P.L. 80, Paris,
1860.
38. TEOFILACT, Arhiepiscopul Bulgariei, Ennaratio in
Evangelium Matthei. cap. 1, 3-5, P.G.
123, Atena, 1990, p. 151.

III. D ICŢIO NARE, G RAM ATICI SI C O NCO RDANTE

BIBLICE

39. ALEXANDRE, C., Dictionnaire grec-francais. Paris,

1982.
40. ALEXANDRU, Ion, Curs de limba ebraică. Bucureşti,
1975.
4 L ANCHOR BIBLE DICTIONNARY. TH E, voi. 5,
Dobleday, 1992.
42. ATLAS BIBLIC, traducere din limba germană de
Steliana Simu, Editura Aquila 93, Oradea,
1999.
43. ATTIAS, Jean Christophe, BENBASSA, Esther,
Dicţionar de civilizaţie iudaică,
LAROUSSE, traducere de Şerban
Velescu, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureşti 1999.

236
44. BAAD, Otto J., The Interpreter’s Dictionary o f the Bible,
vol. 3, Nashville. 1962.
45. BAILLY, M.A., Dictionnaire Grec-Praneais, onzieme
edition revue, Paris, 1894.
46. BAUER, H., LEANDER, P., Historische Grammatik der
Hebräischen Sprache, 1918-1919.
47. BAUM GARTNER, Walter, KOEHLER Ludwig,
Hebräisches und aramaisches lexicon zum
Alten Testament, vol. I, Leiden, 1967; vol.
II _ 1 9 7 4 , vol. III - 1983. vol. IV - 1990.
vol. V - 1995, vol. V I - 1996.
48. BEYER, K., Althebraische Grammatik, Gotiingen, 1969.
49. BOCIAN, Martin, KRAUT, Ursula, LENZ, Iris,
Dicţionar enciclopedic de personaje
biblice, traducere în limba română de
Gabriela Dantis şi Herta Apuhn, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1996.
50. BUJOR, I.L, CHIRIAC, Fr., Gramatica limbii latine,
ediţia a Il-a, Bucureşti, 1971.
51. CHABOT, Alphons, Grammaire Hebraique elementaire,
sixieme edition, Vienne et St. Louis. 1908.
52. CLINES. David .I.A., The Dictionary o f Classical
Hebrew, vol. I- 111, Sheffield. 1993.
53. CORN1ŢESCU, Pr. Prof. Dr. Emilian, ABRUDAN, Pr.
Prof. Dr. Dumitru, Limba ebraică biblică,
pentru Facultăţile de Teologie, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1996.
54. DAVIDSON. Benjamin, The Analytical Hebrew and
Chaldee Lexicon. Michigan, 1981.
55. DAVIS, John D., Dictionary o f the Bible, Michigan,
1972.

237
56. DICTIONNAIRE ARHEOLOGIOUE DE LA BIBLE.
Jerusalem, 1972.
57. DICTIONNAIRE DE LA BIBLE, vol. 12, Paris, 1996.
58. DICTIONNAIRE DE LA VIE SPIRITUELLE. Paris,
1987.
59. DICTIONNAIRE ENCYCLOPEDIQUE DE LA BIBLE.
Brepols, 1987.
60. DICŢIONAR BIBLIC, traducere din limba franceză de
Constantin Moisa, vol. I - 1995. vol. II -
1996, vol. III - 1998, Editura Stephanus,
Bucureşti.
61. DICŢIONAR ENCICLOPEDIC AL BIBLIEI.
transpunere românească de Dan
SLUŞANSCHI, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1999.
62. DICŢIONAR ENCICLOPEDIC DE IUDAISM, traducere
de Viviane Prager, C. Litman, Pieu
Goldstein, Editura HASEFER, Bucureşti.
2000 .
63. ENCICLOPEDIA BIBLIEI, Editura Logos, Cluj, 1996.
64. ENCYCLOPEDIA JUD A ICA , voi. 14, Jerusalem, 1974.
65. FEYERABEND, Dr. Karl, Hebrasch-Deutsches
Wörterbuch, Berlin, 1905.
66. GESENIUS, W., Hebrew Grammar, Oxford, 1980.
67. GESENIUS, Wilhelm, (ed. H. DONNER), Hebräisches
und aramisches handworterbuch über das
Alte Testament, Berlin, 1995.
68. GESENIUS, Wilhelm, Hebräische Grammatik.
Hildesheim - Zurich - N ew York, 1983.
69. GESENIUS, Wilhelm, (ed. H. DONNER), Hebräisches
und aramisches handworterbuch über das
Alte Testament, Berlin, 1995.
70. HÂRLĂOANU, Dr. Alfred, Dicţionar explicativ ebraic-
român, Editura Nemira, Bucureşti, 1998.
238
71. HARRISON, R.K., PH.D., D.D., Biblical Hebrew , Teach
Yourself Books, Hodder and Stoughton,
Londra, 1992. ■
72. HARVY, D.. The Interpreter's Dictionary o f the Bible, an
Illustrated______Encyclopedia, vol. 4,
Nashville, 1962.
73. HATCH, Edwin, REDPATH A., M.A., A Concordance to
the Septuagint, vol. I, II, Atena. 1993.
74. HOLLADAY, William L., A Concise Hebrew and
Aramaic Lexicon of the Old Testament,
Leiden, 1971.
75. ISVORANU, Pr. Dr. Alexandru, Aspecte filologice
privind traducerea cărţii Rut, Editura
Universitaria, Craiova, 2000, 232 p.
76. ISVORANU, Pr. Dr. Alexandru, Limba ebraică biblică.
Editura Universitaria, Craiova. 2000. 196 p.
77. JOUON. P. Paul S.J., Grammaire de Fhebrew biblique,
Graz, 1965.
78. KELIN, Ernst, A Comprehensive Etymological
Dictionary of the Hebrew Language for
Readers o f English, Jerusaiem, 1987.
79. KÖNIG, E., Hebräisches und Aramäisches Wörterbuch
zum Alten Testament, Leipzig, 1910.
80. LANE, E.W., An Arabic-English Lexicon, New York,
1955.
81. LISOWSKI, Gerard, Konkordantz zum Hebräischen
Alten Testament, Stuttgart, 1958.
82. MAYER, Lambert, Traite de grammaire hebraique.
Gerstenberg, 1972.
83. MEYER, Rudolf, Hebräische Grammatik, Berlin, 1992.
84. MONLOUBOU, L. et BUIT, Du F.M., Dictionnaire
Biblic Universelle, Paris, 1984,
85. MUULEN, E.T., Jr., Dictionary o f Deities and Demons in
the Bible. (D DP), Koln, 1995.
239
86. NEGOIŢĂ, Athanasie, Gramatica limbrii ebraice.
Bucureşti, 1946.
87. NITZULESCU, Dr. N„ Elemente de gramatică a limbii
ebraice. Bucureşti, 1877.
88. Nouvelle Dictionnaire Biblique. Saint-Legier sur Vevey
(Suisse), 1979.
89. POPESCU, Constantin I., Gramatica limbii ebraice.
Bucureşti, 1904.
90. POPESCU-MĂLĂIEŞTI, Ioan, Gramatica limbii ebraice.
Bucureşti, 1904.
91. REDPAN, Henry A., M.A., A Dictionnary o f the Bible,
vol. IV, Edinburg, 1934.
92. REYMOND, Philippe, Dictionnaire d ’Hebreu et
d'Aram een Biblique. Editure du Cerf.
Paris. 1991.
93. ROWLEY, H.H., Atlas zur Bibel, R. Brockhaus Verlag
Wuppertal, 1991.
94. RUNES, Dagobert D., Dicţionar de iudaism. Rituri,
obiceiuri şi concepte iudaice, traducere
din limba engleză de Viviane Prager,
Editura Hasefcr. Bucureşti, 1997.
95. SANDERS, M. N. Ph.. Dictionnaire Hebreu-Francais.
Paris, 1859.
96. SEMEN, Pr. Conf. Dr. Petre, Elemente de gramatică a
limbii ebraice. Iaşi, 1996.
97. SERB, Teodor, Călăuză biblică, în revista “Mitropolia
Banatului”, nr. 1-4, 1976, p. 49-193; nr. 5-
8, 1976, p. 329-341.
98. SHALOM, M. Paul, G.W., B.v., E.S.. lllustrated
Dictionary and Concordance o f the Bible,
Jérusalem, 1986.
99. STOIAN, Pr. I.M., Dicţionar religios. Editura Garamond,
Bucureşti, 1994.

240
100. TATAR, Vaier, Gramatica elementară a limbii latine.
Dicţionar român-latin, Editura Corint,
Bucureşti, 1998.
101. THE IN TERPRETER’S DICTIONARY OF THE
BIBLE. VOL. 3, Nashville, 1962.
102. THE IN TERPRETER’S DICTIONARY OF THE
BIBLE AN ILLUSTRATED
ENCYCLOPEDIA, Abingdon, Nashville,
1980.
103. THE INTERPRETER’S DICTIONNARY OF THE
BIBLE, vol. I-V, Nashville. Tennessee
(USA), 1990.
104. TOUZARD, J., Grammaire hebraique, Paris, 1923.
105. VIGOUROUX, F., Dictionnaire de la Bible, Paris, 1897.
106. WALKE, Bruce K., M.O. CONNOR, An Introduction to
Biblical Hebrew Syntax. Eisenbrauns.
1990.
107. WALTON, John H., Diagrame şi tabele cronologice ale
Vechiului Testament, traducere de Adrian
PASTOR, Editura LOGOS, Cluj, 1993.
108. ZORELL, Franciscus, S.J., Lexicon hebraicum et
aramaicum Veteris Testamenti, Roma.
1968.
109. DICŢIONARUL EXPLICA I IV ROMÂN, ediţia a II-a.
Editura Univers, Bucureşti, 1998.

IV. LUCRĂRI, ARTICOLE SI STUDII

110. ABERCROMBIE. John R.. A Computer-Assisted Study

of a ’Textual Failly in the Book o f Ruth, in
“Textus", vol. XIII; Jerusalem. 1896, p.
95-110.

241
111. ABRUDAN, Pr. Prof. Dr. Dumitru, CORNIŢESCU,
Diac. Prof. Dr. Emilian, Arheologia
biblică. Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Română,
Bucureşti. 1994.
112. AMSLER, Samuel. Le Livre de Ruth, în “Journale de la
vie aujourd'hui la Bible”, nr. 47, 20 iun.
1971, p. 4-11.
113. ANWERS, J. M., Une lecture malicieuse du livre de
Ruth, Bruxelles, 1990.
114. AYNARD. Laure, La Bible au feminin, Paris. 1990. p.
316.
115. Idem, Le Livre de Ruth, La Bible au feminin. De
l ’ancienne tradition a un christianisme
hellenise, Paris, 1990.
116. BAAILLET, M., MILIK, M „ Ronald de VAUX. Les
“petites grottes” de Qumran (Discoveries
in the Judaean Desert). 3, Oxford, 1962. p.
71-75.
1 17. BALDWIN, J.G., Ruth. The New Bible Commentary.
Londra, 1972.
118. Idem, Ruth, Kommentar zur Bibel. Zurich, 1992, p. 334-
341.
119. BANON, David, Ruth ou la bonte, în “Buletin du
Centre Protestant d ’Etudes", nov. 1989, an
41. nr. 4-5. Montpellier, 1989.
120. BARTHELEMY. Dominique, Ruth. Critique textuelle
de l'Ancien Testament, Gottingen, 1982.
121. BAUER, J.B., Das Buch Ruth in der jüdischen und
christlischen Überlieferung, Bibel und
Kirche 18, Stuttgart, 1963, p. 116-119.
122. BEATTIE, D.R.G., The Book o f Ruth as Evidence for
Israelite Legal Practice. Vetus
Testamentum. nr. 24, 1974, p. 251-267.
2 42
¡23. BEECHING, M., Rut, Dicţionar biblic, Editura Cartea
Creştină, Oradea. 1995, p. 1139.
124. BEJGU, Pr. Magistrand Gheorghe, Prietenia după
Sfânta Scriptură. în “ Studii Teologice”, an
IX, 1957. nr. 1-2.
125. BELU. Pr. Prof. Dr. Dumitru, Despre iubire. Editura
Omniscop (reeditare), Craiova. 1997.
126. BERTHOLET, Alfred. Das Buch Ruth. Die fünf
Megillot, Freiburg, 1898. p. 49-69.
127. BERTMAN, Stephen, Symmetrical Design in the Book
o f Ruth, în “Journal o f Biblical
Literature”, vol. 84, Philadelphia,
Pennsylvania, 1965, p. 165-168.
128. BLANCARD, F.T., The Art o f Composition, Boston.
Ginn, 1934.
129. BOLSACOV-GHIMPU, A.A., Date ale Bibliei
confirmate de cercetările arheologice şi
istorice, în “ Studii Teologice”, an XXIII,
1971, nr. 1-2, p. 85-95.
130. BOX, G.H. GRAY, Buchanan G., MALDEN, Hughlast,
ROBINSON, LI. Wheeler, SMITH, G.
Adam, SOU TER, Helps to the Study of
the Bible. London, 1931.
131. BRENNER, Athalia, Naomi and Ruth, "Vetus
Testamentum”. vol. 33, 1983, p. 385-397.
132. Idem, A Feminist Companion to Ruth. Sheffield, 1993.
133. BREWER. J., The Ge'ullah in the Book o f Ruth,
American Journal of Semitic Languages
and Literature, 59, 1902-1903, p. 143-148.
134. BRUPPACHER, Hans, Die Bedeutung de Namens Ruth,
Theologische Zeitschrift, Jahgang, Basel,
1966.
135. BURCUŞ, Pr. Teodor, Cartea Rut. în revista "Mitropolia
Ardealului” , nr. 1-3, 1974. p. 77-80.
243
136. BURROWS, M., The Marriage o f Boaz and Ruth.
Journal o f Biblical Literature, 59, 1940. p.
445-454.
137. BUSH, Frederic W., Ruth. Das Alte Testament, Basel,
1990, p. 718-725.
138. Idem, Ruth, Esther. Word Biblical Commentarq. Dallas,
1996.
139. BUTTING, Klara. Die Bedeuturm der Rolle Ruth im
Judentum: Dem Messias die tur offnen.
Bibel und Kirche. 54. Jahrgang, 3, Quartal
3, 1999.
140. CAMPBEL, Edward F., The Book o f Ruth, The Oxford
Companion to the Bible, Oxford, 1993. p.
662-664.
141. Idem, The Book of Ruth. The Oxford Companion to the
Bible, Oxford, 1993, p. 662-664.
142. CARM ICHAEL, Columb, ‘Treading’ in the Book of
Ruth, Zeitschrift fur die
Alttestamentlische Wissenschaft, Berlin,
New York, 1980, p. 248-266.
143. GARRIERE, J.M., l/oruanisation des lois en Dt. 19-26
les lois sur le marriage, Nouvelle Revue
Theologique, Jouillet-Aout, 1992,
Tournai, p. 519-532.
144. CHIALDA, Dr. Mircea, Sacrificiile Vechiului
Testament, Caransebeş, 1941.
145. Idem, Cărţile anaghinoscomena ale Vechiului Testament
în Biserica Ortodoxă, în "Ortodoxia”, an
XIV. 1962, nr. 4, p. 489-539.
146. CLAUDEL, Paul, Introduction au Livre de Ruth, Texte
integral de L’Ouvrage de l’Abbe Tardif de
Moidrey, Paris, 1938.
147. COGAGNAG, Maurice, Simbolurile biblice. Lexic
teologic, traducere din limba franceză de
2 44
 Mihaela Slăvescu, editura Humanitas,
Bucureşti, 1997.
148. COMTE, Fernand, Cărţile Sfinte, Editura enciclopedică,
Bucureşti, 1994.
149. Idem. Marile figuri ale Bibliei, traducere de Mihaela
Voicu, Editura Humanitas, Bucureşti,
1992.
150. CONNON, W.W, The Book o f Ruth, Theology 15.
London. 1928, p. 310-319.
151. CORNEEY, Rudolphus, Introductio specialis in Libros
Sacros Veteris Testamenti, voi. I, Paris.
1925.
152. CORNFEED, Goolyahu, BOTTERWECK. Johannes.
MULLER-SCFIVETE, H.R.. M oab. Die
Bibel und ihre Welt Eine Enzyklopaediae
zur Heilige Schrift. voi. 2, Hamburg,
1969, p. 1045-1053.
153. CORNIŢESCU, Drd. Emilian, Raportul dintre părinţi şi
copii după cărţile didactice ale Vechiului
Testament, în “ Studii Teologice", nr. 1-2.
1969.
154. COSMA. Olimpiu, Interlinear grec-român, voi. I,
Evanghelia după Matei, Editura Agape,
Făgăraş. 1998.
155. CRAMPON, L’Able A., La Sainte Bible, traduction
d ’apres Ies textes originaux. Paris, 1930.
156. CREŢIA, Petru, Cartea Iov, Eclasiastul, Carte lui Iona,
Cartea lui Rut, Cântarea Cântărilor,
Editura Humanitas, Bucureşti. 1995.
157. CRUVEILHIER, P., Le levirat chez Ies hebreux et chez
Ies assyriens, “ Revue Biblique”, Paris,
• 1925, p. 524-546.

245
158. DA SILVA, A., Ruth. Une Evaneile pour la femme
cTauiourcThui. Mediaspaul, 1996 (col.
“ Parole d'actualite”, 4).
159. DENNEFELD, L., Histoire des livres de l'Ancien
Testament, Strasburg, 1929.
160. DIKU, Damian, PouQ, Eiaaycoyr| atr|v riaXaia Aia0r|Kr|,
Tesalonic, 1985.
161. DRIVER, G.R., Once Again Abbreviations, în “Textus”,
vol. IV, Jerusalem, 1964, p. 80.
162. Idem., An Introduction to the Literature o f the Old
Testament. Edinburg, 1913.
163. EGEIRAUT, Rut, Das Grosse Bibellexikon, Band. 3,
Zurich, 1989, p. 1309-1310.
164. EISSFELDT, Wohrend 0 ., Einleitung in das Alte
Testament, Fubingen, 1956.
165. ELCPIINGER, A., DHEILLY, J„ Le livre de Ruth.
“ Lectures bibliques”, Paris, 1951.
166. ELLICOTT. John Charles, The Book o f Ruth, Ellicott
Bible Commentary, in One Volume,
London, 1971.
167. FEIBERCi, C.I., Talmudul, în “ Dicţionar biblic”, Editura
Cartea Creştină, Oradea, 1995, p. 1253-
1254.
168. FEUILLET, Robert A., Einleitung in die Heilige Schrift,
Viena, 1963.
169. FLOCA. Arhidiacon Prof. Dr. loan N., Canoanele
Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii.
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.
1991.
170. FREVEL, Christian, Das Buch Ruth. Stuttgart, 1992.
171. GEORGESCU, Ion V., Actualitatea profeţilor. 1,
Bucureşti, 1934.

246
172. GERLEMAN, Ruth, Das Hohelied, Neukirchen-Vluyn,
1965.
173. GERLEMAN, G., Ruth, Neurirchen, 1981.
174. GHEORGHESCU, Arhim. Chesarie, învăţătura
ortodoxă despre iconomia dumnezeiască
$i iconomia bisericească, în “Studii
Teologice”, an XXXII, nr. 3-6, 1980 şi
extras.
175. GHEORGHIU, Dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după
Matei, comentar. Cernăuţi, 1925.
176. GHIANNACOPULOS, Arhim. Ioil. Kpixai, Po»0 II
I la ^ a ia Aiormicn Kaxa touo (). voi III.
Atena, 1957, p. 156-179.
177. GINSBERG. H.L., The Five Megilloth and Jonah.
Philadelphia, 1969.
178. GLANZMAN, G., The Origin and Date o f the Book of
Ruth, The Catholic. Biblical Quaterly, vol.
21, New York, 1965.
179. GOLDBERG, Arnold M., Josua-Richter-Ruth-Samuell-
Samuel II, Freiburg, 1967. ‘
180. GRAY, John, Josua, Judges, Ruth. Londra, Edinburg.
1986.
181. GRESSMAN, Ruth, Schriften des Alten Testament
ediţia a 11-a. Gottingen. Vandehoer
Ruprecht, 1922.
182. GRÜSSFLLD. B., The Targums to the Five Megilioth,
New York, 1973, p. 3-19.
183. GUNKEL. Herrmann, Ruth, Reden und Aufsatze
Gottingen, 1913, p. 65-92.
184. HAAG, H. Livre de Ruth, Dictionnaire de la Bible, vol.
X, Paris. 1985, p. 1117-1118.
185. HALLAIRE. .!., Un jeu de structures dans le Livre de
Ruth, în revista “Nouvelle revue

2 47
 theologique”, vol. 113, nr. 5, sept.-oct.,
1991, Tournai, p. 708-727.
186. HALLER, M., Die fünf Megillot, Handbuch zum Alten
Testament, 18, Tubingen:Mohr, 1940, p.
1- 20 .
187. HALLEY, Henry H., Manual biblic, un comentariu
biblic abreviat, traducere din limba
engleză de Doru Motz, Editura “Door o f
Hope", Oradea, 1995.
188. HALS, R.M., The Theology o f the Book o f Ruth,
Philadelphia, 1969.
189. HARRISON, Ronald, The Book o f Ruth. Introduction to
the Old Testament, Michigan, 1969, p.
1059-1064.
190. HARTMANN, D., Das Buch Ruth in der Midrash
Literatur, Leipzig. 1901.
191. HARVEY, D., Book o f Ruth, The Interpreter’s
Dictionary o f the Bible An Illustrated
Encyclopedia, Abingdon. Nashville, 1980.
192. HASTUPI, Atanasiu P.I, PouO. Eiraycoyiri eta ir|V
l l a k i t t v Aia0r|Kr|v a Atena. 1981. p. 393-
397.
193. HEIJKOOP, H.L., Cartea Rut. Dillenburg, Germany.
1992.
194. HEMER, Colin, Aşezări şi locuri ale Bibliei, in
Enciclopedia Bibliei, Editura Logos, Cluj.
1996.
195. HERAUSGEGEBEN, Robert von A., FEUILLET A.,
Das Buch Ruth, Einleitung in die Heilige
Schrift, Wien, 1963, p. 656-662.
196. HERTZBERG, Hans Wilhelm, Die Bucher Josua, Ruth.
Uber fest und erflart, vol. 4, Gotingen.
1969.

248
197. HINSON, David. F.. Ruth. Old Testament Introduction
2. London, 1974, p. 116-118.
198. HOWELL, James C., Ruth 1. 1-8, în Interpretation, vol.
51. nr. 3, iul. 1997, Minneapolis, 1997, p.
282.
199. HUBBARD, Robert L., Ruth 4. 17: a new solution. în
Vetus Testamentum, vol. 38. 1988, p.
293-301.
200. HUMMELAUER, Commentarius in Libros Judicum et
Ruth, în “Cursus Scripturae Sacrae". IV,
Paris, 1888.
201. IMSCHOOT, P. van., Theologie de l'Ancien Testament.
Tome I, Dieu, Tournai, 1954.
202. ISVORANIJ, Pr. Lect. Alexandru, Piatra Moabului şi
legătura ei cu poporul biblic
vechitestamentar. în Analele Universităţii
din Craiova, scria Teologie, an III, nr. 3.
1998. p. 56-66.
203. JEPSEN, A., Das Buch Ruth, 1heologischen Studion
und Kritiken, 108, N.F. 3, 1937-1938. p.
416-428.
204. JERPĂLĂU, Drd. Pr. Gheorghe, Ideca de pocăinţă în
Vechiul Testament, în “Glasul Bisericii7',
an XLIII, 1984, nr. 10-12.
205. JOIJON. Paul P.. Ruth: Commentaire philologique et
exegetique, Ed. Coli. Subsidiu biblica, 9.
Roma, Biblical Institut, 1986.
206. KAISER, Otto, Das Buch Ruth. Eileitung in das Alte
Testament, Freiburg, 1984. p. 194-198.
207. Idem, Einleitung in das Alte Testament. Guterloch.
1970.
208. K I 1 I I R. Warner, Arheologia Vechiului şi Noului
Testament. Editura Psychomassmedia -
Interferenţe, Bucureşti, 1995.
249
209. KENNEDY, J. Hardee, Ruth, The Broadman Bible
Commentary, vol. 2, Leviticus-Ruth,
Nashville, Tennessee, 1970.
210. KÜHLER, L., Die hebräische Rechtsgemende. Der
hebräische Mensch, Darmstadt, 1980, p.
143-172.
211. KREUZER, Siegfried, Ruţh, în Bibliographisches
Kirchenlexikon, Herzburg. 1994, p. 112-
114.
212. KRUGER, Paul A., The Removal o f the Sandal in
Deuteronom 25, 9: a rite o f passage?, în
Vetus Testamentum, vol. XLVI, nr. 4,
E.J.BRILL, Leiden, 1996.
213. LABUSCHAGNE, C.F., The Crux in Ruth 4. 11.
Zeitschrift für die altestamentlische
Wissenschaft 79, 1997, p. 364-367.
214. LACOQUE, Andre, Date et milieu du Livre de Rut.
Revue d ’Histoire et de Philosophie
religieuse, Strasburg, 1979, p. 583-593.
215. Idem, Subservives ou un pentateuque de femmes, Paris,
1992.
216. LAFFEY, Alice, Ruth, The New Jerome Biblical
Commentary, Londra, 1990, p. 553-557.
217. LAMAIRE, Andre, Istoria poporului evreu. Editura de
Vest, Timişoara, 1994.
218. Idem, Une inscription phenicien decouvert recentment,
“ERETZ-ISRAEL”, Archaeological,
Historical and Geographical Studies, vol.
20. Yigael Yadin Memorial Volume. Edit,
a. Ben, TOR, J.C. GREENFIELD, A.
MALAMAT, Jerusalem, 1989, p. 320-
338.

2 50
219. LAMORTE. Andre, Talmudul. în “ Dicţionar biblic",
traducere de C. Moisa. voi. 3, Editura
Stephanus, Bucureşti, 1998.
220. EANCHESTER, Brian, Elemente de iudaism.
Bucureşti, 1995, p. 12.
221. L1ETH. Norbert, cartea lui Rut în 'lumina istoriei
mântuirii. Arad, 1997.
222. LIPINSK1, E., Le marriage de Ruth. Vetus
Testamentum, voi. 26. 1976, p. 124-127.
223. LOPUHIN, A.P., Istoria biblică a Vechiului şi Noului
Testament, traducere românească de
Patriarhul Nicodim, Bucureşti, 1944-1947.
224. LORENTZ. Oswald, The Theme o f the Ruth Story, The
Catholic Biblical Quarterly, vol. 22, New
York, 1960.
225. LUTZKY, Harriet, Shadday as a Goddess Epithet, Vetus
Testamentum, vol. XLVIII, nr. 1, 1998.
E.J. Brill, Leiden. Netherlands, p. 15-36.
226. MAIMONIDE, Le Guide des Egares. (Ghidul
rătăciţilor). Ill, cap. 53, Lagrasse, 1979. p.
628
227. M ALAMAT, A.. King List o f the Old Babylonian
Period and Biblical Genealogies. în
"Journal o f the American Oriental
Society" (JAOS), nr. 88, 1968, p. 163-
173.
228. MANOLACLIE, Anca, Din problematica actuală a
femeii, în "Mitropolia Banatului", an
XXXV, 1985, nr. 7-8.
229. MARTEL, De Gerard, Commentaria in Ruth e codicibus
Genovefensi 45 şi Clagenfurtensi 13 (G.
45, C. 13), colecţia Corpus Christianorum.
continualio medievalis. LXXXL
Turnholti, Brepols. 1990.
230. MAŞINI, Mario, De libro di Rut. “ Lectio divina”,
Padova, 1994.
231. MATEI, Horia C., Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar
hiegrafic, Bucureşti, 1983.
232. MAY, Herbert G.. The Book o f Ruth. The Interpreter's
One-volume Commentary on the Bible,
Londra. 1971, p. 150-154.
233. MEINNOLD, Arndt, Theologische Schwerpunkte im
Buch Ruth und ihr Gewicht für seine
Datierung, Theologische Zeitschrift,
Jahrgang, 32, Heft 3, Mai/Juni. 1976, p.
129-137.
234. MESTERS, C., Rut. IJna storia deila Biblia. Pane.
famiglia, terra (Figure biblique. 5).
Cittadela, Assisi, 1986.
235. MEYER, Ivo, SPIEGEL, Josef F., Wirentdecken die
Bibel, Freiburg, 1992.
236. MEYNET. R., Quelle est done cette parole ?. col. Lectio
divina, 99 A, Paris, Cerf, 1979.
237. MI LAŞ. N.. Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, Arad,
1930.
238. MILLARD, Allan, Arheologia şi Biblia, în Enciclopedia
Bibliei, Editura Logos, Cluj. 1996, p. 47.
239. MILLARD, Allan, Popoarele Bibliei. în Enciclopedia
Bibliei, Editura Logos, Cluj, 1996.
240. Idem. Treasures from the Bible Times, Oxford, 1991.
241. MONTAGUE, George T„ The Book o f Ruth. Tobit.
New York, 1973.
242. MOSCAŢI, Sabatino, Vechile civilizaţii semite. Editura
Meridiane, Bucureşti, 1975.
243. MPRATSIOTU, Panaghiotu' I„ To BißXiov Poi)9
EiggycoYri cio m v n a ^ a ia v Aiamicriv.
Atena, 1975, p. 167-171.

2 52
244. NEAGA, Pr. Prof. Dr. Nicoale, Femei celebre în Sfânta
Scriptură: Rut. în “învierea”, Foaie
religioasă editată de Arhiepiscopia
Timişoarei, an III, 1996, nr. 4 (142).
245. Idem, Personalităţi feminine în Vechiul Testament, în
revista “Mitropolia Ardealului”, an IV,
1959
246. Idem, Valoarea socială a Vechiului Testament. Sibiu,
1929.
247. NEGEV, Abraham, M oab, în Dictionnaire arheologique
de la Bible. Jerusalem, 1972.
248. NEGOIŢĂ, Athanasie, Bethlehem. în “ Studii biblice”,
Bucureşti, 1935.
249. Idem, Bunurile pământeşti după Vechiul Testament. în
“Mitropolia Olteniei”, an XVII, 1976, nr.
5-6, p. 329-338.
250. Idem, Teologia biblică a Vechiului Testament. Editura
“Credinţa Noastră”, Bucureşti, 1992.
251. Idem, Manuscrisele eseniene de la Marea Moartă,
Biblioteca Orientalis, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1993.
252. N EW JEROME BIBLICAL COMM ENTARY. The.
Londra. 1990.
253. NIDA, Eugene A., Comment traduire la Bible, publie
par l'Alliance biblique universelle, 1967.
254. NIDICH, Susan, Ruth, The Hebrew Bible and its
Modem Interprétés, Chico-California,
1985.
255. NIELSEN, Kirsten, Le choix contre le droit dans le livre
de Ruth. De Faire de battage au tribunal,
în “Vêtus Testamentum", 35, 1985, p.
201 - 212 .

253
256. Idem, Ruth. A Commentary. Luisville, Westminster
John Knox Press and London, SCM Press,
1997.
257. NOEL, Damian, Les origines d ’Israël. Cahier Evangile,
nr. 99, Paris, 1997.
258. NOTH, Martin, die israelitschen Personennamen im Rahmen
der gemeinsemitischen Namengebung.
Stuttgart, 1928.
259. NOVAC, D.W., Richter- Ruth. Handkommentar zum
Alten Testament. Gottingen, 1900, p. 179-
201.
260. ORVILLE, J., NAVE, A.M., Ruth, in N ave’s Tropical
Bible, Chicago, 1974, p. 1202.
261. OSTERLEY, Willaim O., The Book o f Ruth. An
Introduction to the Books o f the Old
Testament, London, 1961.
262. OSTY, Emile, TRINQUET, Joseph, La Bible. Ed. Seuil,
1973, p . 535-543.
263. PALIS, E., Booz, în Dictionnaire de la Bible, par F.
VIGOUROUX, vol. I, fascicule XI, Paris,
1897.
264. PAPADOPULU, Nicolau M.D.T., PouQ, Luvto^ oo
eiaaytoyrii eia xr|v naX aiav Aiaxr|Kr|v,
Atena, 1995, p. 77-78.
265. PAYNE, D.F., Samuel, în “Dicţionar biblic”, Oradea,
1995, p. 1140-1150.
266. PAYNE. J.B., Ph.D., Cartea Judecători. în Dicţionar
biblic, Editura Cartea Creştină, Oradea,
1995, p. 722-727.
267. PFEIFFER, R.H., Ruth, Introduction to the Old
Testament, New York, Harper, 1952.
268. PIEPENBRING, C., Histoire de peuple d’Israël. Paris,
1898, p. 604-607.

254
269. PO PO V ICI, Arhimandrit Justin , Omul si Dumnezeul-
O m , trad. Pr. Prof. loan Ică şi Diac. loan I.
Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997, p. 202-
203.
270. POPOVICI, Arhimandritul Justin, Omul si Dumnezeul-
O m . traducere de Pr. Prof. loan I. Ică şi
Diac. loan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu,
1997.
271. PORTEN, B„ The Scroll o f Ruth. A Rhetorical Study.
Gratz College Annual o f Jewish Studies 7.
1978, p. 23-49.
272. PRELIPCEAN, Pr. Prof. Dr. Vladimir, NEAGA, Pr.
Prof. Nicolae, BARNA, Pr. Prof.
Gheorghe, CHIALDA, Pr. Prof. Mircea,
Studiul Vechiului Testament, Pentru
Institutele Teologice, ediţia a Il-a, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1985.
273. PRELIPCEAN, Pr. Prof. Vladimir, Probleme sociale în
Vechiul Testament. în “ Studii Teologice”,
nr. 1-2, 1949.
274. Idem, Viaţa religios-morală după concepţia Vechiului
Testament, în “Mitropolia Olteniei”, an
XIV, 1962, nr. 5-6, p. 271-283.
275. PRINSLOO, W.S., The Theology o f the Book o f Ruth,
Vetus Testamentum, vol. XXX, Fase. 3, p.
338.
276. RÄUBER, D.F., Literary Values in the Bible. The Book
of Ruth, în Journal o f Biblical Literature
89, 1970, p. 27-37.
277. RENDTORFF, R., Das Alte Testament Eine
Einführung, Neurirchen, 1985.

255
278. REUSS, E., Die Geschichte der Heiligen Schriften des
Alten Testament. Braunschweig, 1881, p.
293-298.
279. RUDOLPH, Wilhelm, Das Buch Ruth. Das Hohelied,
Die Klagelieder, Kommentar zum Alten
Testament. XVII, a II-a ediţie, Mohn,
1962, p. 23-72.
280. SANDMEL, Samuel, Ruth. The Hebrew Scriptures, An
Introduction to Their Literature and
Religious Ideas, New York, p. 489-493.
281. Idem, The Enjoyment o f Scripture, London, New York,
Oxford University Press, 1972.
282. SASSON. Jack M., The Issue o f G e'ullah in Ruth, in
Journal for the Study of the Old
Testament, Issue 5, 1978, Sheffield , p.
52-64.
283. Idem. Ruth and Naomi. The Encyclopedia o f Religion,
Edil. Mircea Eliade, vol. 12, New York,
1986, p. 491-492.
284. Idem., Ruth. A New Translation with a Philological
Commentarq and a Formalist Folklorist
Interpretation, Baltimore and London,
1979.
285. SCHARBERT, Josef, Ruth, Marienlexikon, Regensburg,
1993, p. 606.
286. Idem, Ruth, Stuttgart, 1994.
287. SCHULTZ, Dr. Alfons, Das Buch der Richter und das
Buch Ruth, Bonn, 1926.
288. SELLIN, Ernst, Einleitung in das Alte Testament,
neubearbeitet von Georg Fohrer, ediţia a
II-a. Heidelberg, 1969.
289. SEMEN, Conf. Dr. Pr. Petre, Arheologia biblică in
actualitate. Editura Trinitas, Iaşi, 1997.

256
290. Idem, învăţătura dentre sfânt si sfinţenie în cărţile
Vechiului Testament, teză de doctorat, în
“Teologie şi viaţă” , an II (LXVIII), nr. 4-
7, 1992.
291. SHALOM, M. Paul, G.W., B.V., E.S., Moab, Moabites.
în Dictionnaire de la Bible (par F.
VIGOUROUX), fascicule XXVII; Paris,
1906, p. 1152-1178.
292. Idem, The Book o f Ruth. Illustrated Dictionary and
Concordance o f the Bible, Jerusalem,
1986, p. 869-870.
293. SHAPIRO, Michael, Mândria evreiască, 101 tradiţii
evreieşti, traducere de Daniela Tetic,
Editura Antet, Oradea, 1997.
294. SIMOTA, P., To BiB?aov xna PonO, 0eoaaA,ovucri,
1962.
295. SMED, Rudolph, Die funf Megillot, Die Entstehung des
Altes Testaments, Stuttgart, 1994, p. 215-
216.
296. SMITH, Louise Pettibone, CLELAND, James T., The
Book o f Ruth, Introduction and Exegesis,
The Interpreter’s Bible, vol. II, Abingdon,
Nashville, 1980, p. 829-852.
297. SMITH, W.R., Kinship and Marriage in Early Arabia,
1903.
298. SOGGIN, Alberto J., Ruth, Introduction to the Old
Testament, Philadelphia, 1976, p. 395-
397.
299. ŞTEF, Anca Felicia, Manual de limbă greacă veche.
Editura Humanitas, Bucureşti, 1996.
300. TALPOŞ, Vasile, Studiu introductiv în Legea, Istoria şi
Poezia Vechiului Testament. Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,
1999.
257
301. TAMISIER, R., Le Livre de Ruth, dans Luis Pirot,
Albert CLAMER, La Sainte Bible, Paris,
1949.
302. TARNAVSCHI, Dr. Vasile, Introducere în sfintele cărţi
ale Testamentului Vechîu. Cernăuţi, 1928.
303. Idem. Arheologia biblică. Cernăuţi, 1930.
304. TENNEY, Merril, C„ PACKER, James I., WHITE,
William, Viaţa cotidiană în vremurile
biblice, traducere de Olimpiu S. Cosma,
Editura Agape, Făgăraş, 1997.
305. THEN, Reinhold, Bibelkunde, Altes Testament,
Regensburg, 1991.
306. THOM PSON, Dorothy and Thomas, Some Legal
Problems in the Book o f Ruth, în Vetus
Testamentum, 18, 1968, p. 79-99.
307. THOM PSON, J.A., Piatra m oabită. în “ Dicţionar
Biblic”, Oradea, 1995, p. 865-867.
308. TH O M PSO N, Leonard L., The Book o f Ruth,
Introducing Biblical Literature. A More
Fantastic Country, Englewood Cliffs, N ew
Jersey, 1978, p. 130-135.
309. TREM PELA, T.N., l7to|j.vrma eio xr)v Pou9, Atena,
1961.
310. TRIBLE, Phillis, The Book o f Ruth, The Anchor Bible
Dictionary, vol. 5, Doubleday, 1992, p.
842-848. >
311. VAUX, Roland De, Ancient Israel, vol. I, N ew York,
1965.
312. VELLAS, B.M., The Book o f Ruth and Its Purpose,
TEOAOEIA, TO M OS 1, Atena, 1954, p.
201 - 210 .
313. VESCO, Jean-Luc, La date du Livre de Rut, “Revue
Biblique”, nr. 2, 1967, p. 235-247.

258
314. VIGOUROUX, F., BACUEZ, M.M., Le Livre de Ruth.
Manuel biblique, vol. II, Paris, 1883.
315. VIGOUROUX, F., Ephrata, în Dictionnaire de la Bible,
vol. II, fase. XV, Paris, 1899.
316. VINCENT, Albert, Le Livre de Rut, Paris, 1952.
317. WAARD, Jan de, NIDA, Eugene A., Manuel du
traducteur pour le Livre de Ruth, Stuttgart,
1990.
318. WACKER, Von Marie Theres, Theologiefeministisch
Disziplinen - Schwerpunkte Richtungen,
Patmos Verlag Dussedorf, 1988, p. 17;
Erich N EU M A N , Die Grosse Mutter,
Freiburg, 1985.
319. W AGNER, Rainer, Das Buch Ruth, Praxis buch
Kurzbibelschule so Lerne ich die Bibel
Kenner, Stuttgart, 1991.
320. W ANBACQ, Benjamin N., Le Marriage de Ruth,
Melange Tisserat, vol. I, Roma, 1954, p.
449-459.
321. W ARE, Episcop Kallistos, Puterea Numelui, Editura
Christiana, Bucureşti, 1991.
322. WEINFELD, Moshe 0 ., The Book o f Ruth.
Encyclopaedia Judaica, Jerusalem, 1978,
p. 518-522.
323. WEISER, Arthur, Einleitung in das Alte Testament.
Gottingen, 1957.
324. WENIN, Andre, Le livre de Ruth, Une approche
narative, Cahier Evangile, nr. 104, Paris,
1998.
325. WILLIAMS, James G., Women Recounted. Narrative
Thinking and the God o f Israel, Sheffield,
1982.
326. W ITZENRATH, H., Das Buch Ruth, Munich, 1975.

259
327. WOLDE, Ellen van, Ruth and N aom i. Londra, SCM
Press, 1997.
328. WOOD, Geoffrey F., Ruth. The Jerome Biblical
Commentary, vol. I, The Old Testament,
Londra, 1968.
329. W U RTH W EIN , Ernst, Der Text des Alten Testaments.
Stuttgart, 1973.
330.. Idem, Die fü nf Megillot, Handbuch zum Alten
Testament, 18, ediţia a II-a, Tubingen,
Mohr/Siebeck, 1969.
331. YOUNG, Edward J. Ph.D., Ruth. An Introduction to the
Old Testament, Michigan, 1956, p. 829-
832.
332. ZENGER, Erich, Das Buch Ruth. Einleitung in das Alte
Testament, Stuttgart, 1995.
333. Idem, Ruth. Ewanghelisches Kirchenlexikon, vol. 3,
Gottingen, 1992, p. 1736-1737.
334. ZIMMERLI, Walther, Esquisse d ’une theologie de
FAncien Testament. Ed. du Cerf, Fides,
Paris, 1990.
335. ZLOTOW ITZ, M „ SHERMAN, N „ Ruth. Traduction et
commentaire fonde sur les sources
talmudiques. midrachiques et rabbiniques.
Colbo, 1987.

260
 C O N SE M N Ă R I

“ Lucrarea C om entariu la cartea Rut este bine

structurată, temeinic argumentată (aşa cum reiese din
bibliografia bogată folosită) şi frumos expusă.
Dat fiind faptul că în limba română, în afară de
câteva pagini scrise într-o revistă teologică (de Pr. T.
Burcuş), nu avem un comentariu la această carte, redusă ca
dimensiuni (având doar 4 capitole), dar bogată în idei,
lucrarea Pr. Dr. Alexandru Isvoranu reprezintă o contribuţie
reală la înţelegerea mesajului ei şi la îmbogăţirea literaturii de
specialitate” .

Pr. Prof. Dr. Constantin C o rn iţescu

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

* * *

“ Lucrarea Pr. Lector Alexandru Isvoranu, cu titlul :

Com entariu la cartea R ut, reprezintă o încununare a muncii
didactice şi cărturăreşti de peste două decenii a autorului.
Este o încununare şi o culme, întrucât ea concretizează tot ce
a dat autorul mai bun, mai reprezentativ până în prezent. Ea
se distinge prin claritate, prin bogăţia ideilor şi printr-o
sezizabilă notă de erudiţie, ceea ce face ca lectura ei să
capteze interesul cititorului.
Cartea Rut, de care se ocupă, deşi ca extensiune este
mică, de numai patru capitole, cu 85 de versete, are o
deosebită însemnătate în ceea ce priveşte istoria mântuirii, ea
este o dovadă nepreţuită de credinţă şi corectitudine morală a
unor persoane care trăiesc sub oblăduirea Legii divine. Cele
261
trei personaje principale ale cărţii: Naomi, Rut şi Boaz
prezintă exemplul de viaţă curată cu strălucite calităţi
sufleteşti. Naomi, m am ă şi soacră, este plină de înţelepciune.
Rut este pătrunsă de un sentiment curat de dragoste, este
harnică şi cu încredere în soacra ei; Boaz, bărbat onest, drept
şi plin de sentimente umanitare. Toate cele trei personaje sunt
persoane cu o viaţă morală pilduitoare în mijlocul unei lumi
copleşite de idolatrie şi destrămare morală.
Istoria acestei cărţi arată că Rut, femeie de alt neam, ajunsă
prin providenţa divină în sânul poporului evreu, s-a făcut vrednică
să fie înscrisă în genealogia lui David şi, prin el, în Cartea neamului
lui Iisus Hristos, Mântuitorul întregii omeniri. Dincolo de
istorisirea unor întâmplări oarecum obişnuite, de preocuparea
pentru unele probleme ale unei familii, cartea Rut devine, după
cum observa autorul lucrării, o paradigmă “a mâinii...” lui
Dumnezeu, care orientează viaţa omului. Cu toate că Dumnezeu
nu apare direct, El este în spatele scenelor în aceeaşi măsură în care
El este prezent în succesiunea naraţiunii. Dumnezeu lucrează prin
oameni şi pentru oameni.
Lucrarea Pr. Isvoranu cucereşte cititorul prin
frumuseţea limbii literare, prin claritatea şi cursivitatea
ideilor, prin bogăţia informaţiei, ca rod al studierii unei
bibliografii impresionante. Ea alternează expunerea sobră,
ştiinţifică, aşa cum este în cazul analizei textului ebraic şi în
comentariu, cu gingăşia scenelor evocate. Autorul pare că a
stat undeva prin preajmă, admirând înţelepciunea Noeminei,
onestitatea lui Booz şi, mai ales, trăgând cu ochiul către
frumoasa Rut. Cu alte cuvinte, s-a identificat cu naraţiunea pe
care a relatat-o” .

Pr. Conf. Dr. D ionisie STAM ATO IU

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova
* * *

262
 “Autorul reuşeşte să demonstreze că, dintre
puţinele femei prezente în peisajul biblic, Rut este tandră,
credincioasă, un prieten cu suflet de miere, capabilă de orice
sacrificiu.
Altminteri, preotul Alexandru Isvoranu, original
şi profund, îngenunchiat de mai bine de două decenii, într-o
maturitatea impresionantă, în slujba lui Dumnezeu, înaintează
cu fiecare an ce trece, cu paşi hotărâţi şi siguri, pe drumul
mântuirii şi înţelegerii, în pace, a omenirii, atât de necesare
acum la început de mileniul trei” .

Col.dr. Nicolae V ă d u v a
jurist şi poliţist - Craiova

263
 A legorie la cartea Rut

"Cine este această femeie tânără? "

(Rut 2, 5)

O tânără ca Rut, frumoasă, printre fem ei mai rar găseşti,

O miss ca ea, din întâmplare, o dată în viaţă întâlneşti.

Atâtea nopţi nemţeşti de zbucium i-aţi dăruit la Regensburg,

Sondând adâncuri nepătrunse - Rut v-a vrăjit în acel burg!

l-a ţi stat adesea la picioare - şi nicidecum nu v-a stat ea...

Doar una-i Rut moabiteanca... altfel, nimeni n-o cucerea!

A meritat misterioasa - comorile se sapă greu,

Dar cât de mare-i bucuria când aur scoţi din minereu.

Răbdarea care-aţi investit-o şi râvna de-a descoperi,

Adânci, pecetluite taine, arată arta de-a iubi.

Destinu-a vrut să o cunoaşteţi şi să-i şoptiţi sfinte poveşti

Să-i îndrumaţi p a şii în taină, la Facultate-n Bucureşti.

Acolo-n ziua sorocită, cumva răpit, transfigurat

A ţi depănat povestea voastră - sublimul chin, fă ră păcat.

A fo st a doua cununie slujită-n Duh şi Adevăr,

Canonică, neprihănită, fă ră de şarpe, fă ră m ăr...

Comisia vădit mişcată, protocolar s-a bucurat:

"Sublim, părinte Isvoranu, cu-înţelepciune aţi lucrat!"

"Aţicochetat frum os cu Rut,

Femeia care v-a plăcut -
V-a dat un titlu p e vecie
De "DOCTOR ÎN TEOLOGIE"
Dr. Vasile Iacob - Sibiu

264
 LISTA DE ABREVIERI

conf. - conferenţiar
dr. - doctor
Drd - doctorand
ed. - ediţia
Edit. - editura
IBM BOR - Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române
op. cit. - opera citată
p. - pagina
pr. - preot
Prof. - profesor
rev. - revista
sf. - sfânt
TOB - Traduction Oecumenique de la Bible.
lb. - limba
trad. - traducere
fr. - franceză
idem - acelaşi autor
ibidem - acelaşi autor, aceeaşi operă
nr. - numărul
P.G. - Patrología Greacă, J. P. Migre.
col. - coloană
coli. - colecţia
Arhim. - Arhimandrit

265
 CUPRIN S

CU V Â N T INTRODUCTIV - Pr.prof.dr. Emilian

CORNIŢESCU - (Bucureşti).................................................5
ACTUALITATEA UNEI CA POD OPERE
BIBLICE DE ACUM TREI
MILENII - Pr.prof.dr. Dumitru A B R U D A N ................... 9
CAPITOLUL 1..................................................................................15
SCURTĂ PREZENTARE
A CĂRŢII ELEM ENTE DE IS A G O G H IE ..........................15
1.1. G E N E R A L I T Ă Ţ I ................................................................................15
1.2. N U M E L E CĂRŢII R U T ................................................................. 19
1.3. C U P R I N S U L S C R I E R I I .................................................................25
1.4. A U T O R U L CĂRŢII R U T ŞI D A T A S C R I E R I I ............ 37
1.4.1. Au t or u l ...........................................................................................37
1.4.2. Data s c r i e r i i ................................................................................ 4 8
1.5. S C O P U L SCRIERII CĂRŢ I I R U T .......................................... 67
1.5.1 .Aspecte generale...................................................... 67
1.5.2. Neamul davidic şi scopul mesianic.....................68
1.5.3. Arătarea Proniei divine şi chemarea
neamurilor la m ântuire...........................................70
1.5.4. Un scop m oral.......................................................... 74
1.5.5. Un scop istoric şi didactic.................................... 75
1.5.6. Intenţia de a susţine căsătoria de levirat......... 80
1.5.7. Opinii raţionaliste....................................................81
1.5.8. Scopul scrierii într-o viziune mai nouă.............. 83
1 . 6 . L O C U L ÎN C A N O N . I N T E G R I T A T E A
ŞI I S T O R I C I T A T E A T E X T U L U I ......................................... 85
1.6.1 Locul în c a n o n ...........................................................85
1.6.2. Integritatea şi istoricitatea.......................................90
CAPITOLUL II. COMENTARIU.
EXEGEZĂ ŞI TEOLO G IE......................................................96

267
2.1. D E L A B E T L E E M U L LUI I U D A ,
$
ÎN Ş E S U L M O A B I Ţ I L O R ............... .........................................96
2.1.1. Epoca Judecătorilor şi flagelul
unei f o a m e te ........................................................... 96
2.1.2. Betleemul lui Iuda................................................ 103
3.1.3. Şesul M o ab iţilo r.................................................. 106
2.2. G R E L E Î N C E R C Ă R I ÎN Ţ A R Ă
S T R Ă I N Ă C O N V E R T I R E ŞI D E C I Z I E ................................114
2.2.1 .Moartea lui Elimelec şi a fiilor săi..................114
2.2.2. încercarea lui Naomi de a-şi lămuri
nurorile să rămână în M o a b ...............................118
2.2.3. Orpa rămâne în Moab. Ataşamentul lui
Rut faţă de N aom i................................................ 129
2.3. Î N T O A R C E R E A L A B E T L E E M .
R Ă S P L Ă T I R E A V I R T U Ţ I L O R ................ ............................... 142
2.3.1. Rut şi Naomi ........................................................142
2.3.2. Rut adună spice pe ogorul lui B o a z ............... 147
2.3.3. întâlnirea dintre Rut şi B o a z ............................. 153
2.3.4. Bunăvoinţa lui B o a z ........................................... 156
2.3.5. Sfatul înţelept al soacrei..................................... 162
2.4. J E R T F Ă ŞI R Ă S C U M P Ă R A R E ............................................ 168
2.4.1. întâlnirea din arie şi promisiunea
pentru căsătorie.....................................................168
2.4.2. Procedura în cazul dreptului de
răscumpărare şi a căsătoriei de levirat...........178
2. 5. P O P O R U L A L E S ŞI
U N I V E R S A L I T A T E A M Â N T U I R I I .....................................191
2.5.1. Rut binecuvântată: naşterea lui
Oved, bunicul lui David............... .......................191
2.5.2. Genealogia lui D av id .......................................... 199
2.6. M E S A J DI V I N . R Ă S P U N S U M A N
P ES TE V E A C U R I .............................................................................203
CONCLUZII ..................................................................... 214
S um m ary........................................................................... 219
R e s u m e ............................................................................. 224
268
 H E P I A H ^ H E T A E A A H N I K A ................................................ 2 3 0
B I B L I O G R A F I E ....................................................................................233
C O N S E M N Ă R I .......................................................................................26 î
L I S T A D E A B R E V I E RI ....................................................................265
C U P R I N S ......................................................................................................2 6 7

269
 A ceastă carte s-a tipărit cu sprijinul material oferit cu
generozitate şi dragoste pentru teologia şi cultura
românească, de către:
- Pr. M IRCEA V ULCĂN ESCU - Craiova
- Director POM PILICĂ ŞELEA
- Director A N TO N IE AURICĂ SOLOM ON
Alături de m ulţum irile noastre, D um nezeu să le
hărăzească fam iliilor lor şi celor dragi tot binele şi răsplată
veşnică.

270
 De acelaşi autor:

1 - Comentariu la Psalmul 50, Editura Sitech, Crai ova, 1999.

2 - Aspecte filologice privind traducerea cărţii Rut, Editura
Universitaria Craiova, 2000.
3 - Limba ebraică biblică, Editura Universitaria Craiova,
2000 .
4 - Exerciţii practice pentru învăţarea limbii ebraice biblice (în
colaborare) Editura Universitaria Craiova, 2000.

ISBN 973-8042-10-1