Regimul juridic al actelor

administrative
LECT. UNIV. DR. LAURENTIU ȘONERIU
regimul juridic al actelor administrative - un ansamblu de reguli ce guvernează formarea,
modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte;

se manifestă cu privire la legalitatea actelor de drept administrativ, forţa lor juridică şi

forţa lor probantă, mod de intrare în vigoare, de executare şi de încetare a efectelor
juridice;

actele administrative dispun de prezumţia de legalitate, sunt obligatorii şi se pun direct în

executare;

se evidenţiază caracterul lor de acte de putere sau de autoritate prin opoziţie, de exemplu, cu
actele juridice civile, ale căror efecte vizează, de regulă, numai părţile participante la raportul
juridic respectiv.
Condițiile de valabilitate ale
actelor administrative
 1. Respectarea supremației Constituției în
emiterea/adoptarea actului aministrativ

► Actul administrativ - ca orice act juridic, trebuie să respecte, în primul

rând, principiul supremației Constituției, conform prevederilor art. 1 alin. (5)
din Constituția României, republicată.
 2. Respectarea principiului legalității în
emiterea/adoptarea actului administrativ

► Actul administrativ - trebuie să fie emis/adoptat în conformitate cu legea, ca act juridic

al Parlamentului, precum și cu celelalte acte normative cu forță juridică superioară ex.
Ordonanțele Guvernului (respectarea principiului ierarhiei actelor normative).
 Relația legalitate-oportunitate

Def. Oportunitatea actului administrativ – capacitatea organului administrativ de a

emite/adopta actul, de a alege dintre două sau mai multe soluții posibile, pe cea care
corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.
► se fundamentează pe puterea discreționară de care dispune administrația;
► aprecierea necesității și oportunitatății actului aparține exclusiv autorităților publice
deliberative și executive - art. 240 din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ;
► instanțele de contencios administrativ pot cenzura oportunitea unui act doar în mod
excepțional – depăsirea limitelor puterii discreționare a administrației - exces de putere (art.
2 alin. (1) lit. n) Legea nr. 554/2004)
 3. Actul administrativ să fi emis/adoptat de
organul competent, în limita competenței sale
legale

► Def.: Competența - ansamblul atribuțiilor stabilite de lege, care conferă autorităților și

instituțiilor administrației publice drepturi și obligații de a desfășura, în regim de putere
publică și sub propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă – art. 5 lit. r) din
Codul administrativ;
 3. Competența

Competența poate fi:

► materială rationae materiae – ansamblul prerogativelor unei autorități publice, din
punct de vedere al conținutului și specificului acestora;
► competența materială generală – vizează toate domeniile de activitate ale vieții
economico-sociale, ex: Guvernul, Consiliile locale/județene, primarii, prefectul etc.
► competența materială specială – vizează numai anumite segmente ale activității, ex:
ministerele, serviciile publice deconcentrate.
 3. Competența

► teritorială (rationae loci) – națională și locală –limitele geografice în cadrul cărora se exercită competența;

► temporală (ratione temporis) - evocă întinderea în timp a prerogativelor unei autorități publice;

► personală (rationae personae) – este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept.
 3. Competența

Alte tipuri de competență :

► Competența delegată – atribuțiile legale sunt transferate împreună cu resursele financiare
corespunzătoare de la nivel central la nivel local – art. 5 lit. s) din Codul administrativ;

► Competență exclusivă - atribuțiile stabilite prin lege expres și limitativ autorităților publice
locale, pentru care au drept de decizie și dispun de resursele și mijloacele necesare – art. 5 lit.
ș) din Codul administrativ;

► Competență partajată - atribuții exercitate potrivit legii de autoritățile administrației publice

locale, împreună cu alte autorități administrative –art. 5 lit. t) din Codul administrativ.
 Transferul de competență
(Delegarea)
► Tipurile delegării
1. Delegarea de atribuții – delegatarul exercită competența în nume propriu – organ emitent- asumare
răspundere;
După emiterea deciziei de delegare, delegantul nu mai poate exercita atribuția respectivă.
2. Delegarea de semnătură – delegatarul exercită atribuția în numele delegantului care rămâne organ
emitent (semnarea pentru delegant);
3. Înlocuirea de funcționari – suplinirea (supleanța)și interimatul.
✔ A se vedea, O. Podaru, Drept administrativ, Vol. I. Actul administrativ. Repere noi pentru o teorie altfel.
Tomul 1. Noțiune., Ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2022.
 4. Conformitatea actului administrativ cu forma și cu
procedura de emitere/adoptare prevăzută de lege

Forma actului administrativ

► regula - forma scrisă
► obligativitatea formei scrise derivă din obligativitatea publicării actelor administrative.
► Motivarea actului administrativ – este obligatorie – art. 30-34 Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
► Proiectele actelor cu caracter normativ, supuse publicității se motivează prin: notă de
fundamentare, expunere de motive, referat de aprobare, raport de specialitate etc.
► Se impune respectarea regulilor de redactare a actelor normative – conform art. 35-39
din Legea nr. 24/2000, republicată.
 Forma actului admininistrativ

► Legea nr. 24/2000 nu prevede sancțiuni pentru situația în care motivarea nu este
publicată odată cu actul normativ, sau nu este afișată pe pagina web a instituției;

► În contextul adoptării unui Cod de procedură administrativă, de lege ferenda, s-ar impune
menționarea expresă a obligativității motivării tuturor actelor administrative, sub
sancțiunea nulității.
 Teoria funcționarilor de fapt-excepție de la
regulile de competență
► această teorie a fost impusă de necesitatea respectării principiului stabilității și securității
raporturilor juridice;

► este o aplicare a principiului aparenței în drept error comunis facit ius (a se vedea, în acest sens,
art. 102 din Codul civil: ,,Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod
public atribuțiile de ofițer de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt
valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii
acestor acte au cunoscut, în momentul întocmirii lor, lipsa acestei calități.”
 Teoria funcționarului de fapt-excepție de la
regula de competență
► în esență, se referă la actele administrative emise de către persoane necompetente -
funcționari ilegal numiți, persoane care nu au fost învestite cu o funcție publică, ex:
funcționarul public al cărui act administrativ de numire în funcție a fost anulat; primarul
care oficiază o căsătorie, deși mandatul îi expirase;

► pentru a nu perturba interesul public și buna funcționare a serviciului public, actele

administrative emise de către acești funcționari trebuie menținute ca valabile.
Vă mulțumesc!