Sunteți pe pagina 1din 1

Mesajul unui text literar constă în îmbinarea armonioasă a ideilor, sentimentelor, convingerilor

exprimate într-un mod nemijlocit prin mijloacele artistice, astfel încât textul să aibă o anumită
semnificație, cititorul pătrunzând dincolo de țesătura textuală a operei literare.

Textul suport este extras din opera literară ,,Călin (File din poveste)’’, de Mihai Eminescu, care este
o creație lirică în care se configurează tema naturii, surprinsă într-un cadru autumnal ce se lasă învăluit
de o ,,seară sură’’ . Tema naturii este susținută prin elemente care revin constant în lirica eminesciană,
precum lacul, codrul ca spațiu etern, astrul selenar, izvorul. Mesajul textului este sugerat de conținutul
de idei prin care se prezintă particularitățile naturii feerice din opera lirică. Vocea textuală, se află în
ipostaza de contemplator și îsi exprimă sentimentele de emoție și încântare față de tabloul din natură .
Acesta își face simțită prezența încă de la începutul versurilor prin folosirea persoanei a II-a singular a
verbelor ,,a trece’’, ,,a vedea’’, ,,a auzi’’

Un element fascinant al peisajului prin care se susține tema naturii este pădurea care ,,suspină
lin’’ (personificare) din cauza toamnei care începe să-i scutere codrii de frunzele uscate. Mesajul
desprins din aceste versuri este că vocea textuală este în consonanță cu natura, lasându-se copleșită de
peisajul trist al codrului față de care își manifestă afecțiunea ,,De când codrul, dragul codru, troienindu-
și frunza toată/ Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată,’’, omul rezonând cu schimbările
naturii ,,Tristă-I firea, …’’. Element de reurență în creația eminesciană pădurea este prezentă în
continuare sub forma ,,codrilor de aramă’’ sau a ,,codrilor de argint’’ (metafore ambele sintagme ),
devenind un spațiu cu un colorit ireal.

Alt element fascinant al peisajului este luna care întregește cadrul nocturn, pătrunzând cu razele
sale puternice până în adâncul codrului, care pare că o lasă să-i dezmierde frunzele. Astrul selenar al
romanticilor este prezent și în partea a VIII- a , reflectându-și razele în apă ( ,,cuibar rotind de ape peste
care luna zace’’), în timp ce aerul este răcoros și plin de miresme. În asociere cu celelalte elemente ale
cadrului natural, luna contribuie la realizarea unei atmosfere feerice, conferind strălucire suprafețelor
acvatice, înseninând gândul și sufletul.

În plus, mijloacele de expresivitate artistică a dețin un rol important pentru modul în care se
relevează mesajul textului, limbajul textului impresionând prin bogăția stilistică și expresivă a
vocabularului. Astfel, prin metafora ,,codrii de aramă’’ se creează o imagine artistică vizuală inedită a
pădurii care pare de culoarea aramei sub lumina propagată de lună. Repetia verbului ,,suspină’’ în
personificările relevante pentru mesajul textului ,,pădurea lin suspină’’, ,,trunchii suspină’’, ,,izvoarele
suspină’’ generează sentimentele de melancolie și redate prin imagini auditive estompate care se
armonizează cu peisajul încântător, contribuind la starea de reverie generată de ,,mândrul întuneric’’.

Realitatea este transfigurată conform propriei viziuni poetice prin elementele cadrului natural
care, pe lângă perspectiva predominant vizuală, conferă dinamică peisajului: ,,Ele trec cu harnici unde și
suspină-n flori molatic/ Când coboară-n ropot dulce din tăpșanul prăvălatic, / Ele sar în bulgări fluizi
peste prundul din răstoace’’’ (enumerație).

Atât prin temă, cât și prin elementele peisagistice, cât și prin ocurența mijloacelor de expresivitate
artistică, consider că fragmentul extras din ,, Călin (file din poveste), scris de Mihai Eminescu relevează
mesajul textului care are o încărcătură subiectivă, cititorul putând înțelege mesajul în funcție de
propriile idei, cunoștințe și emoții, de orizontul său de lectură și de așteptări.

S-ar putea să vă placă și