CREAŢIA MUZICALĂ CU DESTINAŢIE DIDACTICĂ

3. JOCUL DIDACTIC MUZICAL

Despre joc s-au emis o mulţime de păreri care s-au constituit într-un număr de teorii ce
încearcă să-i explice originea, specificitatea şi finalitatea.
Pentru a înţelege mai bine specificul acestora, vom aborda prezentarea lor într-o manieră
sintetică, sub formă tabelară (tabelul 9), relevând şi punctele slabe sau aspectele controversate,
după cum apar la Rodica Mariana Niculescu, 1999, pp.45-80).

Tabelul 9. Teorii despre joc

Teoria
Conţinutul teoriei Aspecte controversate
autor/autori
Karl Gross -aspectul reducţionist,
- a realizat studii la animale.
Teoria pre- referitor mai mult la
-activitatea puilor de animale e un pre-
exerciţiului sau integrarea speciei umane în
exerciţiu prin joc (pseudoactivitate)
a exerciţiului lanţul vieţuitoarelor conform
pentru activitatea viitoare
pregătitor tezei evoluţioniste.
-între jocul animalelor şi jocul copiilor
-autorul nu a putut constata
nu sunt deosebiri esenţiale.
prezenţa sentimentului şi a
-surprinde legătura dintre speţele
ficţiunii în jocul copiilor.
aflate la un nivel înalt pe scara
-E. Claparède atrage atenţia
filogenetică şi spcificitatea conduitei
că, departe de a fi pre-
lor şi anume: cu cât se urcă pe scara
exerciţiu de instincte, sau
evoluţiei, cu atât activitatea
conduite utile, la copii,
instinctuală e mai slabă la naştere,
jocurile reproduc ceea ce
cerinţa de exercitare a instinctelor
impresionează copilul, fapt
proprii e mai mare, varietatea jocurilor
ce determină asimilarea
e mai complexă şi desfăşurarea lor e
realităţii ca act de trăire,
mai inedită.
necesar în procesul adaptării.
H.Carr - jocul e un exerciţiu, funcţiile ludice
Teoria jocului nu se referă la formarea şi
ca post- perfecţionarea instinctelor şi au rol în
- sub forma sa biologică
exerciţiu sau întreţinerea instinctelor deja existente.
(ideea unui raport de
jocul ca - jocul procură organismului
întretinere a funcţiei-organ),
stimulent al stimularea necesară creşterii
ipoteza a fost criticată de
creşterii organelor. El acţionează ca un
Wundt care a arătat că
stimulent de creştere, mai ales asupra
finalismul nu poate ţine loc
sistemului nervos. Jocul membrelor
de cauză.
favorizează creşterea musculară,
activitatea însăşi a musculaturii fiind
un factor al dezvoltării sale.
Teoria - prezintă jocul ca o activitate ce - această teorie contestă
exerciţiului facilitează şi suplimentează întregul teoriile anterioare: jocul nu e
complementar proces al creşterii, inclusiv nici pre-exerciţiu , nici post-
(acompensaţiei) consolidarea somatică prin exerciţiul exerciţiu, ci are rolul de a
dezvoltă teoriile muscular, în special. K. Lange susţine
lui K.Gross şi că jocul este o activitate de proiectare
H.Carr, şi de compensare mai ales a acelor
continuate de funcţii care sunt comandate de
S.Freud, K. cerinţele directe ale vieţii şi de crea alte funcţii necesare mai
Jung, Adler,K. trebuinţele implicate în viaţa curentă, târziu în viaţa individului.
Lange. dar şi de acelea pe care viaţa le solicită - nu poate explica
în măsură inegală, latent, din acest multitudinea de jocuri şi
punct de vedere jocul contribuind la complexitatea jocului la
subtila adaptare la mediu. copil.
- adepţii freudismului consideră jocul
ca o formă maladivă, nepericuloasă de
activitate în care sunt prezente
fenomenul sublimării şi mecanismul
de refulare.
Schaller -E. Claparède consideră că
- jocul este o recreere; el odihneşte
Lazarus argumentaţia nu e suficientă
organismul, de aceea este forma de
iar teoria are caracter
activitate abordată de copilărie E cea
echivoc. E greu de presupus
mai veche teorie explicativă a jocului
că oboseala îndeamnă la joc
şi în acelasi timp cea mai simplă.
şi nu la repaus.
F.Schiller E. Claparède consideră că
K.W.Spencer surplusul de energie
Teoria -teoria susţine că orice copil are un favorizează jocul, dar nu
surplusului de surplus de energie pentru că nu şi-l poate constitui o explicare a
energie poate consuma în absenţa unei acestuia prin energia
ocupaţii serioase. Energia se acumulată în exces.
acumulează treptat şi se descoperă Sunt copii foarte obosiţi care
prin canalele create deja de obisnuinţă, adorm pe jucăriile lor de
în centrii nervoşi. Mişcările produse oboseală sau sunt
astfel şi fără utilitate imediată convalescenţi abia întremaţi
constituie jocul. care se joacă în ciuda
absenţei surplusului
energetic.
S. Hall - consideră acţiunea cathartică foarte - intuieşte însemnătatea
Teoria importantă; jocul curăţă speţa umană jocului pentru dezvoltare
recapitulării (a de numeroase instincte. chiar dacă nu explică în
atavismului) - jocul exercită conduita într-o ordine profunzime diversele aspecte
ontogenetică ce repetă antropogeneza. ale problemei.
F.Fröebel - pune jocul la baza întregului său - are tendinţa de a explica
sistem educaţional; a impus ca din natura jocului prin aspecte
analiza jocului să nu fie omisă ale cauzalitaţii biologice.
problematica biofiziologică.
-animalul nu se joacă pentru că e tânăr
ci are o tinereţe pentru că simte nevoia
de a se juca.
- consideră jocul un instinct care
îndeamnă toate animalele tinere să
 facă exerciţii ncesare dezvoltării
morfologice şi psihice.
Teoria lui - jocul este o activitate de asimilare,
J.Piagèt-teoria activitate ce are o funcţie dublă: prima
dezvoltării de repetiţie activă şi consolidare sub
cognitive prin formă de asimilare funcţională sau
joc reproductivă, responsabilă de
dezvoltare prin funcţionalitate.
- a doua funcţie a asimilării este de
- J.Piagèt consideră că există
factură mentală şi constă în digestia
o perioadă în prima şi a doua
mentală. Prin repetări de conduite în
copilărie, când jocurile au un
joc se constituie treptat scheme de
caracter egocentrist.
acţiune şi scheme mentale
- referirile la egocentrism ca
corespunzatoare acţiunilor, controlului
element dominant în jocurile
şi reprezentării acestora.
copiilor mici sunt
- jocul simbolic constituie polul
discutabile.
extrem al asimilării realului. Obiectul
simbol este un substituent al
obiectului real (băţul e cal, spadă,
lopată ... )
- jocul simbolic are un rol esenţial la
dezvoltarea echilibrului dintre
asimilare şi acomodare.

Pedagogia secolului XX numită şi „Şcoala nouă” a inovat forme axate pe activitatea practică.
Forma şi metoda specifică activităţii şcolare a fost şi a rămas în concepţia şcolii active, jocul.
Prezentăm, în tabelul 10, câţiva reprezentanţi din aria europeană care au avut o contribuţie
importantă la promovarea jocului didactic muzical şi la dezvoltarea învăţământului muzical.

Tabelul 10. Concepţiile pedagogiei muzicale europene cu privire la joc

INIŢIATOR CONCEPŢIA MUZICALĂ POZIŢIA FAŢĂ DE JOC

METODǍ
Emile Jaques -concepe un sistem de gimnastică -nu defineşte activitatea
Dalcroze ritmică insoţită de muzică; ritmică drept joc dar
- educaţia muzicală să fie în conţinutul exerciţiilor sale
concordanţă cu nevoile naturale ale promovează spiritul ludic.
copiilor. -R.Steiner a continuat pe
-recomandă însuşirea cântecului însoţit această linie dezvoltând
de mişcări pentru a fixa retenţia. euritmia educaţională în
-sugerează asocierea ritmului muzicii şcolile Waldorf.
cu mişcări corespunzatoare
caracterului ei (mers obişnuit, fugă,
sărituri).
Carl Orff -ideea învăţatului Li Gi care l-a -instrumentele Orff (jocuri
inspirat pe Orff este că mâinile, de pahare, baghete de
palmele, loviturile pe coapse, percuţie, pietre, clopoţei,
ordonează ritmul, iar respiraţia tobe, triangluri,
ordonează melodia. xilofoane,zăngănitoare,
 -în „Muzica poetică”, lucrarea sa cineli,etc.) sunt folosite în
prezintă exerciţii muzicale pentru faza de iniţiere, apoi se
învăţarea tehnicii instrumentale. folosesc instrumente
-corpul omenesc e principalul preclasice şi clasice.
instrument, iar celelalte instrumente -sunt promovate mişcările
sunt o continuare a corpului. ritmice,dansul, pantomima,
-metoda lui Orff este esenţialmente cântecele comice din
ludică. folclorul copiilor.
Kodaly -sistemul său „educaţie muzicală -principiul „să pornim de la
Zoltan generală” incepe de la grădiniţă şi copil”.
vizează lichidarea analfabetismului -adept al educaţiei active,
muzical prin „planul de 100 de ani”; promovează jocul şi
-recomandă solmizaţia relativă; reprezentaţiile muzicale
promovează muzica populară,dar şi pe şcolare în faţa publicului.
cea cultă.
Maurice -a stabilit două sensuri ale educaţiei -consideră jocul un
Chevais muzicale: exerciţiu care-i trezeşte
-de a învaţa pe copii cântece; elevului bucuria,
-de a învaţa muzica prin educarea entuziasmul.
auzului, imitarea lecturii după notaţia -este fondatorul educaţiei
muzicală; muzicale prin joc didactic
-arta şi jocul sunt două forme de muzical, ca preexerciţiu
activitate care au aceleaşi componente: funcţional plăcut.
plăcerea, sentimentele, spiritualitatea,
libertatea, voinţa de a le practica.

Maurice -inventatorul instrumentului electronic-activitatea de joc e

Martènot numit „undele Martènot”. considerată o activitate prin
-clasifică jocurile în: jocuri cu titluri
care reuşeşti să iubeşti
sau exerciţii-joc pentru însuşirea unormuzica sau să-ţi însuşeşti
operaţii, activităţi, noţiuni, mişcări mijloacele pentru a te
necesare solfegierii, dictării muzicale,
integra în viaţă, pentru a-ţi
improvizaţiei muzicale. valoriza potenţialul
energetic şi creativ, dar şi
pentru a te relaxa.
Pierre Boulez -promovează metoda Percustra, o -utilizează în mod original
metodă ce utilizează corpul propriu jocul .
pentru acompaniamentul muzical. -jocul utilizat este unul de
Consideră că dacă ar utiliza elementele creaţie, cu elemente
naturale (mâinile, picioarele, vocea) naturale: plescăit de limbă,
atât copilul cât şi adultul îşi vor şuierat lung sau scurt,
evidenţia în mod cert personalitatea. pocnetul degetelor, râsul,
plânsul etc.
Dimitrie -în concepţia sa orice om cu o dotare -concepţia sa porneşte de la
Kabalevski intelectuală normală poate deveni basmul după care Pământul
receptor al muzicii. se sprijină pe trei balene
-în etapa preşcolară educaţia muzicală (cele trei genuri muzicale).
porneşte de la trei mari genuri: marşul, Copiii descoperă treptat
cântecul de joc şi cel vocal. muzica pe care o îndrăgesc.
 Necesitatea educaţiei muzicale a fost puternic susţinută de mari personalităţi ale culturii
româneşti, alături de reprezentanţi ai pedagogiei muzicale româneşti. Mărturii despre
popularizarea jocurilor în Romania ne furnizează documentele de muzicologie şi scrierile despre
educaţie şi învăţământ din secolul al XX-lea.
Prezentăm (tabelul 11), sumar, câţiva reprezentanţi ai domeniului şi contribuţiile lor la
dezvoltarea învăţământului muzical românesc.

Tabelul 11. Reprezentanţii învăţământului muzical românesc

AUTOR CONTRIBUŢIE POZIŢIA FAŢA DE JOC

Alexandru -sursa creaţiilor lui e creaţia originală

-adept al jocului muzical, în
Voevidca proprie, apoi cântecele populare, special al jocurilor
muzica bisericească străbună şi muzicale montessoriene,
cântecele din colecţiile europene dar şi a celor froebeliene
pentru copii. sau a jocurilor pe suport
muzical.
Manya Botez -înfiinţează la Bucureşti în 1930 -foloseşte jocul didactic
Şcoala de Educaţie Muzicală pentru muzical, improvizaţia ca
Copii, pe care o frecventau persoane procedeu de dezvoltare a
de vârste diferite, dar cu acelaşi nivel sensibilităţii muzicale, a
de dotare şi muzicalitate. Adeptă a lui educaţiei pianistice printr-o
Dalcroze şi Martenot, practică o educaţie muzicală
educaţie muzicală cu mişcare. preinstrumentală.
Liviu Comes -recomandă folosirea jucăriilor -adept al jocului musical
didactice pentru a-i introduce pe copii deoarece acesta angajează
în lumea polifoniei; pe micii interpreţi într-o
-stabileşte etapele transformării activitate multilaterală,
cântecului simplu în într-o formă cântând în grup, în dialog,
atractivă a jocului muzical; cu mişcări, gesturi şi
-susţine ideea că orice cântec poate acompaniament ritmic;
deveni joc didactic muzical ce serveşte -sugerează utilizarea
realizării, în mod conştient, a unei compoziţiilor
sarcini din programa şcolară. instrumentale, a cântecelor
şi a jocurilor pentru copii;
-consideră că interesul
copiilor faţa de muzică e o
necesitate biopsihică.
George -autor a unor materiale curriculare, -promovează formaţiile
Breazul expoziţii de inedite jucării şi muzicale şcolare,
instrumente muzicale, materiale, cărţi implicarea „puilor de
referitoare la educaţia muzicală în români” în viaţa culturală şi
România; artistică a comunităţii.
-are o concepţie originală de educaţie
muzicală prin valorificarea cântecului
popular şi a muzicii bisericşsti
străbune;
-pledează şi pentru asimilarea valorilor
muzicii universale;
Ana Motora- -contribuţii creatoare la dezvoltarea -promovează jocul didactic
 Ionescu metodologiei educaţiei musicale; muzical şi creează jocuri a
-promovează programa franceză de tip căror valoare este şi astăzi
vocal Chevais-Martenot; apreciată.
-face pentru prima dată distincţia între
„a asculta” şi „a audia”;
-elaborează creaţii didactice valoroase:
o multitudine de culegeri de cântece,
manuale, lucrări de metodică, lucrari
stiintifice etc.
Ion Şerfezi -fondatorul metodicii educaţiei -apreciază valoarea creaţiei
muzicale din România; folclorice autentice şi
-tratatul de metodica din 1967 recomandă valorificarea ei
îmbunătăţeşte metodologia educaţiei în clasă.
muzicale conţinând idei valoroase şi în
prezent;
-promovează educaţia muzicală în
spiritul gândirii didactice practice.
Constantin -ctitor în istoria etnomuzicologiei -subliniază rolul muzicii în
Brăiloiu româneşti, formarea omului şi susţine
-contribuţii valoroase în pedagogia promovarea jocului muzical
muzicală; în practica muzicală
-recomandă valorificarea folclorului în şcolară.
şcoală.

În funcţie de disciplina la care sunt folosite, jocurile muzicale se pot clasifica în două mari
categorii:

 Jocuri didactice pe suport muzical ce exersează teme extramuzicale şi au ca scop

repetarea şi memorarea prin intermediul cântecului a unor noţiuni din afara
disciplinei, cunoscându-se faptul că prin intermediul textului cântat se realizează o
memorare mai eficientă şi o însuşire mai trainică a cunoştinţelor.
 Jocurile didactice muzicale ce îşi propun ca într-un context insolit real sau imaginar
să reconstituie, prin repetabilitate, dinamica un subiect, o temă, o problemă din
curriculumul disciplinei.

Jocul trebuie înţeles ca fiind atât o metodă cât şi o formă de învăţământ. În general, un joc
muzical poate deveni joc didactic muzical dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

 vizează un obiectiv al educaţiei muzicale;

 foloseşte un conţinut muzical accesibil, atractiv şi recreativ;
 foloseşte reguli de joc cunoscute anticipat de către copii.
Prin varietatea şi diversitatea lor, jocurile didactice muzicale:
 dezvoltă imaginaţia şi creativitatea copiilor;
 stimulează spiritul de iniţiativă şi spiritul de echipă;
 dezvoltă deprinderile de muncă independentă.

Structura acestei forme de organizare a activităţii didactice este liberă, neîncorsetată în

secvenţe. Jocul didactic muzical cuprinde de regulă:
  introducerea în joc (formula introductivă: “Hai să ne jucăm de-a......lansată de
propunător sau de copii”);
 explicarea şi exemplificarea regulilor jocului (instructajul);
 desfăşurarea jocului;
 încheierea jocului (evaluarea conduitei jucătorilor).

Cadrul didactic poate participă activ la joc, conducându-l indirect sau poate conduce în mod
direct, urmărind evoluţia jocului, controlând modul în care copiii respectă regulile de joc.
Jocul diactic muzical poate fi utilizat:

 ca activitate de sine stătătoare (având structura de mai sus);

 ca moment al activitǎţii, intercalat pe parcursul sau în finalul activitǎţii.

Jocurile didactice muzicale, pot fi:

 melodice;
 ritmice;
 psiho-motrice - cu mişcări sugerate de textul cântecului, mişcări de dans pe cântec sau
audiţie (jocuri-dans);
 pentru însuşirea elementelor de expresie, de formare a competenţelor legate de
intensitatea sunetelor şi tempo-uri;
 pentru diferenţierea timbrelor;
 pentru formarea deprinderilor armonico-polifonice;
 de formare a deprinderii de audiere;
 de formare a deprinderii de a cânta în colectiv;
 jocuri de cultură vocală;
 de creaţie.

În funcţie de creaţia muzicală cu care se combină, distingem:

 jocul cu suport pe cântec;

 jocul cu suport pe exerciţiu;
 jocul cu suport pe audiţie.
Tehnologia didactică a organizării şi desfăşurării jocurilor didactice muzicale (după Ilea,
A., Stoica, M., Beatrice, P., 1992) este prezentată prin intermediul tabelelor 11-12)

Jocul cu suport pe cântec- presupune dinamizarea activităţii de cântare prin îmbogăţirea ei

cu diferite mijloace şi procedee de interpretare.
Orice cântec poate deveni joc prin formularea unor sarcini, cum ar fi:

 interpretarea cu solist, pe roluri, în dialog, pe grupe de copii;

 marcarea timpilor prin utilizarea de instrumente muzicale, de bătăi din palme, de
paşi de dans;
 interpretarea cu acompaniament muzical;
 executarea unor mişcări sugerate de text sau de mersul liniei melodice;
 alternarea execuţiei cu audiţia interioară.
 În însuşirea jocului muzical cu suport pe cântec este necesar să se parcurgă următoarele
etape:
Tabelul 11. Tehnologia didactică de transmitere a jocului cu suport pe cântec

Propunătorul Copiii

- dirijează reactualizarea cântecului; -execută cântecul;

-anunţă titlul jocului, demonstrează, explică sau -observă, recepţionează, analizează şi stabilesc
stabileşte cu copiii mişcările; mişcări;
-execută concomitent cu copiii/ elevii; -execută în colectiv, ajutaţi de profesor;
-urmăreşte corectitudinea. -execută independent.

Jocul cu suport pe exerciţiu - asigură un cadru atractiv activităţii de formare a deprinderilor

muzicale. Exemple: „Bate ca mine”, „Cântă ce auzi”- pentru reproducerea formulelor ritmice sau
fragmentelor melodice.
Sarcinile cadrului didactic şi ale copiilor sunt:

Tabelul 12. Tehnologia didactică de transmitere a jocului cu suport pe exerciţiu

Propunătorul Copiii

-anunţă titlul şi scopul jocului; -ascultă, recepţionează cerinţele;

-demonstrează sau explică jocul; -observă, intuiesc, înţeleg cerinţele;
-execută jocul; -execută jocul cu profesorul;
-urmăreşte şi corectează; -reexecută jocul independent;
-evaluează. -participă la evaluare.
Jocul cu suport pe audiţie - facilitează recunoaşterea auditivă a unor probleme muzicale ce
ţin de timbru, nuanţă, tempo etc. Se desfăşoară mai frecvent sub forma ghicitorilor. Exemple:
„Cine a cântat?”, „Câte voci auzi?”, „Ghiceşte instrumentul!” etc. Jocurile bazate pe audiţie
presupun o pregătire anterioară specifică acestui mijloc. Exemplificăm tehnologia de realizare a
jocului „Ghiceşte instrumentul!” prin intermediul tabelului 13.

Tabelul 13. Tehnologia didactică de transmitere a jocului cu suport pe audiţie

Propunătorul Copiii

-anunţă titlul jocului; -deduc sarcinile ce le revin;

-explică jocul: copiii ascultă melodiile prin înregistrare, -recepţionează;
recunosc pe rând instrumentele, copilul câştigător
dirijează un cântec ales;
-dirijează activitatea copiilor: împarte jetoane pe care -desfăşoară activitatea propusă: preiau jetoanele, le
sunt desenate instrumente muzicale, observă gradul de observă, recunosc şi denumesc instrumentele muzicale;
atenţie al copiilor, corectează greşelile copiilor;
-evaluează activitatea copiilor. -participă la evaluare.