Diversitate lingvistică pe teritoriul României

Româna, cu cele patru dialecte ale sale – dacoromâna, aromâna,

meglenoromâna şi istroromâna – este continuatoarea latinei vorbite în părţile
răsăritene ale fostului Imperiu Roman.

Împreună cu dalmata (azi, dispărută) şi cu dialectele italiene centrale şi

meridionale, româna face parte din grupul apenino-balcanic al limbilor
romanice, deosebit de grupul pireneo-alpin10 prin câteva particularităţi care îl
individualizează:
- nonsonorizarea, în poziţie intervocalică, a oclusivelor [p, t, k] şi a
semioclusivei [s].

În cadrul României răsăritene, latina care se află la baza românei se

individualizează, la rândul său, prin sistemul vocalic, care se deosebeşte de
sistemul vocalic al latinei vulgare (aflat la baza limbilor romanice occidentale,
inclusiv italiana) prin faptul că nu confundă vocalele [ō] şi [ŭ].

Dacoromâna sau dialectul nordic este vorbită, în principal, în nordul

Dunării, anume în România şi în R. Moldova ca limbă maternă a populaţiei
majoritare, dar şi în imediata vecinătate a acestor două state, adică în
Ucraina, Ungaria, Serbia şi Bulgaria; în colectivităţi izolate se vorbeşte şi în
Croaţia şi în Bosnia-Herţegovina. Este singurul dialect care şi-a creat o
variantă standard – româna literară –, folosită ca limbă de stat în România şi
R. Moldova.

Aromâna, meglenoromâna şi istroromâna sau dialectele sudice se

vorbesc în statele balcanice (în sudul Dunării): în republicile ex-iugoslave:
Croaţia, Serbia, Bosnia- Herţegovina, Macedonia şi, de asemenea, în
Bulgaria, Grecia şi Albania.

Principala componentă a romanizării este cea lingvistică, implicând

învăţarea / adoptarea latinei de către autohtoni şi părăsirea / uitarea limbii
proprii.

Există mai multe limbi vorbite în România, deși limba română rămâne
singura limbă oficială națională. Este vorbită de aproximativ 90% din populație
ca limbă maternă, alte limbi minoritare importante fiind: limba maghiară,
limba romani (țigănească), limba ucraineană, limba germană și limba
turcă. România este considerată una dintre țările cu cele mai dezvoltate
legislații din Europa în ce privește drepturile minorităților, acestea având și
dreptul de a-și folosi limba proprie în administrația locală și sistemul judiciar,
în cazurile limitativ prevăzute de actele normative în vigoare.