Limba română

Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând
multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană.

Este general acceptată ideea că limba română s-a format atât la nord cât și la sud de cursul inferior al
Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în această zonă. Limba română vorbită în nordul Dunării, în
România și Republica Moldova, este deseori numită limba dacoromână sau dialectul dacoromân,
pentru a o deosebi de celelalte trei limbi romanice de est. Însă opinia că idiomurile aromân,
meglenoromân și istroromân ar fi limbi aparte și nu dialecte ale limbii române nu este acceptată de
majoritatea comunității științifice a lingviștilor romaniști. Din însăși cercetarea materialului lingvistic
din cele patru dialecte reiese fără putință de tăgadă că nu poate fi vorba nici de „produsul” a două
sau mai multe popoare diferite (cum au impresia unii comentatori și cercetători ai aromânilor), încît
poate fi avansată cel puțin ipoteza originii aromânilor în același teritoriu etnogenetic, la nord de
liniile lingvistice propuse de cercetătorii Skok și Jiřeček. Cei mai mulți lingviști romaniști consideră
aceste trei idiomuri a fi dialecte ale aceleiași limbi:

aromâna (var. armâna) sau macedoromâna, vorbită pe arii relativ largi din [[Republica Macedonia de
Nord, Albania, Grecia, Bulgaria, Serbia și România, unde există importante comunități aromâne, mai
ales în Dobrogea. Se presupune că despărțirea dintre limba aromână și dacoromână s-a produs între
secolele al IX-lea și al XII-lea.

meglenita sau meglenoromâna, vorbită pe o arie relativ mică în regiunea Meglen din sudul
Peninsulei Balcanice. Se crede că meglenoromâna s-a separat mai târziu decât aromâna, și anume
aproximativ în secolul al XIV-lea, motiv pentru care asemănarea cu limba română actuală este mai
pregnantă.

istroromâna, vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria din Croația, geografic mult mai
apropiată de Italia decât România, dar prezentând asemănări evidente cu limba română.
Comunitatea de istroromâni se pare că există aici dinainte de secolul al XII-lea.

Toate aceste patru dialecte formează așa-numitul grup estic al limbilor romanice (dalmata, o altă
limbă din acest grup balcanic, a dispărut în secolul al XIX-lea). Distincția dintre dialect și limbă este
un subiect controversat în lingvistică, și foarte adesea influențat de interese politice. Din acest motiv
nu există un consens în privința statutului celor patru limbi din grupul de est al limbilor romanice.
Numeroși cercetători, printre care și majoritatea lingviștilor români, susțin că aceste limbi nu sunt
altceva decât dialecte ale aceleiași limbi. Alți lingviști afirmă că este vorba de patru limbi înrudite,
dar separate. Un mic număr de lingviști, mai ales din Grecia, susțin teoria potrivit căreia limba
aromână nu s-a desprins din limba română, ci s-a format independent prin romanizarea unei
populații grecești; această ipoteză este însă criticată de majoritatea lingviștilor, deoarece nu explică
o serie întreagă de caracteristici ale limbii aromâne, ca de exemplu articolul hotărât enclitic. Originea
istroromânei nu este înțeleasă în termenii clasici ai latinității post-romane și continuă să provoace
teoreticienii lingvisticii comparate indo-europene.