Limba nationala- limba oficila- limba minoritara

Specializarea: Interculturalitate și multilingvism în context european

Anul II
Student: Petre Maria- Denisa Prof. Coordonator: Raluca
Toma
 Lucrare de seminar

Definiția limbii naționale

Limba națională este limba care se vorbește de cei mai mulți oameni din acea țară. Sunt
cazuri, puține, în care limba oficială nu este aceeasi cu limba națională, cum ar fi Marele Ducat
al Luxemburgului unde nu există o limba oficiala, ci cea națională, anume luxemburgheza și alte
două limbi administrative. În țara nostră, România, limba națională este aceeași cu limba
oficială, aceea este limba română. Această limbă are un procentaj foarte mare de vorbitori, chiar
dacă există și limbi minoritare, româna este vorbită de 90% din populația țării. Limbile
minoritare despre care vorbim sunt: maghiara, romani, ucraineană, germană si turcă.

Așa cum elevii învață la școală încă din primele clase, limba română este o limbă de
origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de
limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă,
portugheză, catalană și reto-romană.

Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi
grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române,
inexistente în celelalte limbi romanice. Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord,
cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se
poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române.

Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma
spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română
mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De
asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova.

Dialectele limbii române

Dialectele şi subdialectele (graiuri) româneşti fac obiectul disciplinei numite

dialectologie. Potrivit specialiștilor, limba română are patru dialecte și anume:

-Dialectul Dacoromân – în Dacia istorică, la nord de Dunăre, pe teritoriul României de

astăzi.
 -Dialectul Aromân – în sudul Peninsulei Balcanice (Grecia, Macedonia, sudul Albaniei şi
Bulgaria, mai rar în România);

-Dialectul Meglenoromân – în sudul Bulgariei şi nordul Greciei, pe valea râului Vardar,

în regiunea numită Meglenia.

-Dialectul Istroromân – vorbit azi în Peninsula Istria din Croaţia

Dacoromâna, fie că o socotim limbă în sine, fie că o socotim un dialect al limbii române,
nu este împărțită în dialecte, ci cuprinde doar diverse graiuri, numite și subdialecte, cu diferențe
minore de pronunție și vocabular, dar inteligibile între ele. Graiurile limbii dacoromâne, în afara
românei standard, includ: graiul ardelenesc; graiul bănățean; graiul crișean; graiul bucovinean;
graiul moldovenesc; graiul maramureșean; graiul muntenesc. 1 Nota subsolSaramandu, Nicolae,
Studii aromâne şi meglenoromâne, Constanţa, 2003, p.23.

În cadrul României răsăritene, latina care se află la baza românei se individualizează, la

rândul său, prin sistemul vocalic, care se deosebeşte de sistemul vocalic al latinei vulgare (aflat
la baza limbilor romanice occidentale, inclusiv italiana) prin faptul că nu confundă vocalele [ō] şi
[ŭ]. 2 NOTA Rosetti, Alexandru, History of the Romanian language (Istoria limbii române), vol.
2, Bucharest, 1965-1969, p.76

Timp de câteva secole a avut loc o evoluție lentă, care a făcut ca latina să sufere
schimbări așa de mari încât în secolul 8 se poate vorbi de apariția limbii române, în urma unui
proces îndelungat de transformare a limbii latine. Elementele care dovedesc că în toate
provinciile romane se dezvoltă limbi noi (fapte fonetice, forme gramaticale sau cuvinte diferite
de cele din latina clasică) apar în textele latinești din Occident încă din secolul 6, ele fiind mai
numeroase în tot cursul secolului 7 și la începutul secolului 8.

În afară de România, limba română se mai vorbește în:

Republica Moldova, ca limbă oficială, fiind limba maternă pentru 2,5 milioane de
locuitori.

Regiunea Cernăuți, Ucraina ca limbă oficială la nivel local, fiind limba maternă pentru
peste 182000 de locuitori reprezentând 19,80 % din întreaga populație a regiunii.

Bugeac, Ucraina ca limbă oficială la nivel local, fiind limba maternă pentru peste 80.000
de locuitori reprezentând 13 % din întreaga populație a regiunii.

Provincia Autonomă Voivodina, Serbia, unde este limbă oficială.

Țările vecine cu România și Republica Moldova, adică Ucraina, Ungaria, Serbia (Valea
Timocului) și Bulgaria.

Cea mai mare comunitate de vorbitori de limba română din Asia se găsește în Israel, unde
în 1995 limba română era vorbită de 5% din populație, emigrată din România în Israel.

Morfologie

Substantivele românești se declină în funcție de gen (feminin, masculin și neutru), număr

(singular și plural) și caz (nominativ/acuzativ, dativ/genitiv și vocativ). Articolul, asemenea
adjectivelor și pronumelor, se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină.
Româna este singura limbă romanică în care articolul hotărât este enclitic, adică este atașat la
sfârșitul substantivului. Articolele au evoluat din pronumele demonstrative din limba latină.
Româna are patru conjugări verbale. Verbele pot fi puse la patru moduri personale, și anume
(indicativ, conjunctiv, condițional-optativ și imperativ) și patru moduri impersonale (infinitiv,
gerunziu, supin și participiu). https://historia.ro/sectiune/general/cum-si-cand-a-aparut-limba-
romana-569853.html

Limba oficială

O limbă oficială este o limbă care este desemnată în mod special să fie așa în constituția
țărilor, statelor, și a altor teritorii. (După această definiție, statele și zonele fără constituție duc
lipsă de limbă oficială.) Limba oficială este limba prevăzută pentru oficiile și instituțiile statului,
atât ele între ele, cât și în comunicația cu cetățenii. Limba oficială trebuie folosită de ex. la
formularea documentelor administrative, a legilor și normelor, la procese (pentru cereri,
dezbateri, protocoale), informarea cetățenilor, relațiile poliției cu cetățenii și multe altele.

Aproximativ o jumătate din țările lumii își definesc o limbă oficială. Unele au o singură
limbă oficială, ca de ex. Franța. Altele ca Belgia, Finlanda, Elveția, Afganistan, Bolivia, India și
Africa de Sud au chiar mai multe limbi oficiale. În unele țări, ca Irak, Italia și Spania, există o
limbă oficială pentru țară, dar în unele regiuni importante există în plus și limbi co-oficiale.
Unele țări, așa ca Statele Unite ale Americii, nu au o limbă oficială, însă în unele state federale
americane există totuși limbi oficiale. În final, unele țări nu au specificată o limbă oficială, cum
sunt Eritreea, Luxemburg, Suedia, Tuvalu sau Regatul Unit.

Drept consecință a colonizării, în unele țări din Africa și în Asia limbile oficiale și limbile
de studiu (franceza și engleza) nu sunt limbile naționale sau limbile cele mai răspândite. În
Irlanda „limba națională” oficială a statului, irlandeza, este de fapt vorbită doar de către un mic
contingent de oameni, pe când limba căreia îi este dată o stare legală inferioară (engleza) este de
fapt limba vorbită de majoritate. În India, unde sunt folosite zeci de limbi, dintre care 18 sunt
oficiale, pentru a ușura comunicarea, limba folosită în parlament nu a fost aleasă dintre acestea,
ci, ca un compromis, a fost aleasă engleza.O limbă oficială este o limbă care este desemnată în
mod special să fie așa în constituția țărilor, statelor, și a altor teritorii. (După această definiție,
statele și zonele fără constituție duc lipsă de limbă oficială.)

Limba oficială este limba prevăzută pentru oficiile și instituțiile statului, atât ele între ele,
cât și în comunicația cu cetățenii. Limba oficială trebuie folosită de ex. la formularea
documentelor administrative, a legilor și normelor, la procese (pentru cereri, dezbateri,
protocoale), informarea cetățenilor, relațiile poliției cu cetățenii și multe altele.

Aproximativ o jumătate din țările lumii își definesc o limbă oficială. Unele au o singură
limbă oficială, ca de ex. Franța. Altele ca Belgia, Finlanda, Elveția, Afganistan, Bolivia, India și
Africa de Sud au chiar mai multe limbi oficiale.

În unele țări, ca Irak, Italia și Spania, există o limbă oficială pentru țară, dar în unele
regiuni importante există în plus și limbi co-oficiale. Unele țări, așa ca Statele Unite ale Americii,
nu au o limbă oficială, însă în unele state federale americane există totuși limbi oficiale (Vezi
Limbi în Statele Unite). În final, unele țări nu au specificată o limbă oficială, cum sunt Eritreea,
Luxemburg, Suedia, Tuvalu sau Regatul Unit.

Drept consecință a colonizării, în unele țări din Africa și în Asia limbile oficiale și limbile
de studiu (franceza și engleza) nu sunt limbile naționale sau limbile cele mai răspândite. În
Irlanda „limba națională” oficială a statului, irlandeza, este de fapt vorbită doar de către un mic
contingent de oameni, pe când limba căreia îi este dată o stare legală inferioară (engleza) este de
fapt limba vorbită de majoritate.

În India, unde sunt folosite zeci de limbi, dintre care 18 sunt oficiale, pentru a ușura
comunicarea, limba folosită în parlament nu a fost aleasă dintre acestea, ci, ca un compromis, a
fost aleasă engleza. https://www.legal-land.ro/cod-procedura-penala/art-12-limba-oficiala-si-
dreptul-la-interpret/

Limbile minoritare din țara noastră

România este considerată una dintre țările cu cele mai dezvoltate legislații din Europa în
ce privește drepturile minorităților, acestea având și dreptul de a-și folosi limba proprie în
administrația locală și sistemul judiciar, în cazurile limitativ prevăzute de actele normative în
vigoare. Legea administrației publice locale prevede că „în unitățile administrativ-teritoriale în
care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul
locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea
acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și
a limbii materne”. Articolul 131 din aceeași lege precizează că prevederile privind folosirea
limbii minorităților naționale râmân aplicabile și în cazul în care, din diferite motive, după
intrarea în vigoare a legii, ponderea cetățenilor aparținând unei minorități naționale scade sub
procentul de 20%. Atunci când a apărut Legea administrației publice locale erau in vigoare datele
oficiale ale recensămantului din 1992. Lista localităților cu o pondere de peste 20% a unei
minorități naționale conform recensământului din 1992, unde autoritățile administrației publice
locale, instituțiile publice aflate in subordinea acestora, precum și serviciile publice
deconcentrate sunt obligate să asigure folosirea limbii minorității respective apare în Hotărârea
1206 din 2001.

Maghiară

Limba maghiară este o limbă regională a României, fiind vorbită în Transilvania, Banat,
Crișana, Maramureș și Moldova de către minoritatea maghiară. Astăzi este predată în secțiile
maghiare din școli. Are 1.431.807 de vorbitori, adică 6,6% din populația României. Este limba
majoritară în județul Harghita și în județul Covasna, iar în județele Mureș și Satu Mare este
utilizată de aproximativ 50% din populația acestor județe. Este vorbită în șase graiuri: sudic (în
Timiș), de la Tisa (în Arad), de nord-est (în Crișana), ardelenesc (în Transilvania și Maramureș),
secuiesc (în Harghita, Covasna, Mureș) și ceangăiesc (în Moldova).

Rromani

Limba rromani (țigănească) este utilizată de 1,2% din populația țării (273.500 de
persoane). O mare parte a rromilor nu mai vorbesc limba romani, ei folosind română. În unele
zone din Ardeal, rromii vorbesc maghiara. Limba romani se studiază în 41 din cele 42 de județe
ale României, existând un număr de 420–460 de cadre didactice rrome care asigură predarea
limbii romani în școli.

Ucraineana

Limba ucraineană a rămas în uz în ciuda faptului că utilizarea ei a fost deseori limitată

sau chiar interzisă și a fost păstrată de ucraineni în folclor, muzică și literatură. Potrivit
recensământului din 2011, 51.703 de persoane (0,3%) din populația României s-au declarat etnici
ucraineni, cu toate că neoficial se crede că sunt în jur de 300.000. Majoritatea lor se regăsește în
județele Maramureș, Suceava, Timiș, Caraș-Severin și Tulcea. Ei vorbesc graiurile huțul și
bucovinean (ambele făcând parte din grupul lingvistic ucrainean de sud-vest).

Germana

Limba germană este folosită de 2,4% din cetățenii români și datorită faptului că în 10%
din școlile din România se predă germana. În 2011 mai existau doar 37.000 de germani în
România, reprezentând 0,2% din populația țării. Germana este vorbită în trei dialecte: dialectul
săsesc (în județele Bistrița-Năsăud, Sibiu și Brașov), dialectul șvăbesc (în Banat și Satu Mare) și
țipțăresc (în Maramureș).

Rusa

După venirea comuniștilor la putere, limba rusă a fost studiată obligatoriu în toate școlile
din România ca a doua limbă maternă. Din 1965 nu a mai fost obligatorie, dar a rămas cea mai
studiată limbă străină, iar după prăbușirea comunismului a fost eliminată din toate țările aflate
sub influența fostei URSS. În anul 2014, în afara etnicilor care o studiau ca limbă maternă, mai
erau aproximativ 500 de elevi care studiau limba rusă în școlile din România, ca limbă modernă
2 sau 3.

În 2007, Vladimir Putin a semnat decretul prin care a fost înființată Fundația "Lumea
Rusă", finanțată din fonduri guvernamentale și implicată în deschiderea a peste 80 de centre
culturale în diverse țări de pe glob. Două astfel de centre au apărut și în România, în cadrul
Academiei de Studii Economice (2009) și Universității Babeș-Bolyai (2011), în care se predă
gratuit limba rusă pentru începători și sunt organizate diverse evenimente de promovare a culturii
rusești.

Engleza

Engleza este principala limbă străină vorbită în România. Limba engleză se învață și se
folosește în România de la începutul anilor 1800. Potrivit Eurostat, 17% dintre românii vorbitori
de engleză afirmă că vorbesc limba engleză foarte bine, 32% bine, iar 52% satisfăcător. Potrivit
aceluiași raport, în 2011 în România 99% dintre elevi învățau engleza ca principala limbă
modernă.

În studiul EF English Proficiency Index 2016, România ocupă locul 20 din 72 de țări
evaluate la nivel mondial în ceea ce privește competențele de limbă engleză pe care le au
locuitorii și modul în care aceștia reușesc să le pună în practică în relațiile sociale și profesionale.
Franceza

În România peste 25% dintre români vorbesc limba franceză. În prezent, un număr
important de tineri români învață franceza ca prima sau a doua limbă străină, iar învățământul
bilingv s-a dezvoltat în peste 63 de licee. România are mai bine de 10.000 de profesori de limba
franceză, reuniți în Asociația Profesorilor de Franceză (cu 13 filiale). Aproximativ 1,5 milioane
de elevi învață limba franceză. În ceea ce privește învățământul universitar, există deja mai multe
filiere francofone și mai bine de 300 de parteneriate regrupează instituții de învățământ superior
din România și străinătate, contribuind la asigurarea unei puternice mobilități internaționale. La
acestea se adaugă un număr semnificativ de studenți în cadrul secțiilor de limbă franceză și mai
mult de 20 de universități titulare ori asociate la Agenția Universitară a Francofoniei. Importanța
acordată studiului limbii franceze în România se manifestă, de asemenea, prin prezența a patru
institute și centre culturale franceze (situate în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara),
precum și a patru filiale ale Alliance française la Brașov, Constanța, Ploiești și Pitești.
https://rgnpress.ro/wp-content/uploads/2018/07/Multilingvism-si-limbi-minoritare-in-
Romania.pdf

Bibliografie

1. Saramandu, Nicolae, Studii aromâne şi meglenoromâne, Constanţa, 2003.

2. Rosetti, Alexandru, History of the Romanian language (Istoria limbii române), 2

vol., Bucharest, 1965-1969.

3. https://historia.ro/sectiune/general/cum-si-cand-a-aparut-limba-romana-569853.html
4. https://www.legal-land.ro/cod-procedura-penala/art-12-limba-oficiala-si-dreptul-la-interpret/

5. https://rgnpress.ro/wp-content/uploads/2018/07/Multilingvism-si-limbi-minoritare-in-
Romania.pdf