Testament

Opera literară „Testament" scrisă de Tudor Arghezi, deschide volumul de debut al acestuia "Cuvinte potrivite" din
1927. Poezia se încadrează modernismului, întrunind trăsături specifice acestui curent literar, precum: estetica
urâtului, limbaj este alcătuit din termeni argotici, religioși, arhaisme, neologisme, fantezia metaforică, înnoirile
prozodice (versul liber, ingambamentul)
În sens denotativ, titlul poeziei "Testament" desemnează actul juridic prin care sunt transmise ultimele dorințe și
sunt lăsate valori materiale. Totodată, titlul face referire la cele două cărți ale Bibliei: Noul și Vechiul Testament.
Conotativ, titlul simbolizează creația argheziană pe care artistul o lasă moștenire generațiilor viitoare și legământul
pe care îl face cu strămoșii și urmașii cărora le impune continuitatea tradiției.
Tema este arta poetică în care Arghezi își exprimă viziunea asupra creației, despre menirea literaturii, a urâtului în
frumos, despre rolul artistului în societate, într-o manieră care îl particularizează.
Din punct de vedere structural și compozițional, poezia este alcătuită din cinci strofe inegale, grupate în trei secvențe
poetice. Prima secvență (strofele I și II) sugerează legătura dintre generații, secvența a doua (strofele III și IV) redă
rolul etic, estetic și social al poeziei, iar treia secvență poetică (ultima strofă) reprezintă contopirea dintre har și trudă
în poezie.
Strofa întâi, formulată ca o adresare directă a eului liric către un fiu imaginar, evidențiază sensul titlului, căruia îi lasă
drept moștenire "un nume adunat pe-o carte", poetul devenind în mod simbolic un tată. Bunul spiritual pe care îl
lasă drept moștenire reprezintă o "treaptă" în desăvârșirea cunoașterii.
În strofa a doua este prezentată o altă ipostază a cărții, ea căpătând o semnificație sacră, divină. Cartea devine un
document important, o carte de căpătâi a urmașilor, asemănătoare Bibliei: "hrisovul vostru cel dintâi". Poetul este
din nou un element de legătură dintre trecut și viitor, el preia suferința strămoșilor și o transmite mai departe prin
poezie: "osemintele vărsate în mine".
In strofa a treia poezia se materializează, ideea esențială a secvenței fiind transformarea elementelor concrete, care
prezintă socialul, în elemente estetice. Astfel, "sapa", unealtă folosită pentru a lucra pământul, devine "condei",
unealtă de scris, iar "brazda" devine "călimară", munca fizică a țăranilor fiind transfigurată în muncă intelectuală.
Strofa a patra prezintă în continuare ideea din strofa a treia, dar și sacralizarea trecutului care devine îndreptar moral
și dobândește veșnicie, opera literară căpătând valoare justițiară: "Am luat cenușa morților de vatră/ Și-am făcut-o
Dumnezeu de piatră".
In strofa a cincea se reia ideea transfigurării socialului in estetic, revolta socială si durerea fiind transformate în
poezie, subliniate prin metafora "vioara".
În ultima strofă, poezia prezintă o îmbinare între "slova de foc", care prezintă inspirație spontană, har, sensibilitate, și
"slova făurită", meșteșug, efort, migală. Condiția poetului este redată în versul "Robul a scris-o, Domnul o citește" în
care artistul este un truditor al condeiului ce se află în slujba cititorului, "Domnul".

La nivel stilistic, în operă s-au utilizat figuri de stil de o mare expresivitate și originalitate: metafora („slova făurită”),
epitet în inversiune („dulcea lui putere”), comparatii.

Din punct de vedere prozodic, poezia are strofe cu număr inegal de versuri, măsura de 9-10 silabe, rimă
împerecheată și ritm trohaic, cărora li se adaugă versul liber. Aceste elemente de prozodie sunt construite în jurul
motivului central, metafora "carte", termenul având o altă semnificație în fiecare strofă.

Așadar, poezia "Testament" scrisă de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă, care conține elemente specifice
curentului literar modernismul.