Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Mihai Eminescu
1
În lirica eminesciană, ”teiul” este simbolul iubirii, iar motivul literar al florilor de tei, prin
imaginea olfactivă, amplifică intensitatea sentimentului de dragoste profundă, unică. Eminescu
alcătuieşte un scurt portret al iubitei, prin epitete cromatice „fruntea albă” şi „părul galben”, iar
jocul dragostei sugerează posibila fericire printr-un epitet specific eminescian, „dulce”, alăturat
sărutului: „Lăsând pradă gurii mele / Ale tale buze dulci…”. Iubita este tandră, şăgalnică,
ispititoare, iar cei doi îndrăgostiţi se contopesc şi se integrează total ritmurilor naturii.
A treia secvenţă poetică
Ultima secvenţă lirică este alcătuită din ultimele două strofe şi continuă descrierea
dorinţei puternice a poetului pentru împlinirea iubirii ideale, care ar putea fi un vis de fericire
deplină: „Vom visa un vis ferice”. Natura este personificată, umanizată, deoarece participă la
trăirea sentimentului de dragoste, creând un fundal muzical ce amplifică şi înalţă iubirea:
„îngâna-ne-vor c-un cânt / Singuratice izvoare, / Blânda batere de vânt”.
Cuplul de îndrăgostiţi este, aşadar, într-o totală armonie cu natura personificată, sugerând
prelungirea beatitudinii (fericire deplină) iubirii dincolo de realitate, de viaţă, spre eternitate, prin
motivul visului: „Adormind de armonia / Codrului bătut de gânduri / Flori de tei deasupra
noastră / Or să cadă rânduri-rânduri”.
Personificat, codrul participă afectiv, ca un prieten apropiat al poetului, la trăirea
sentimentului de dragoste: „Codrului bătut de gânduri”. În ultimele două versuri, florile de tei
specifice eroticii eminesciene dau eternizare sentimentului de dragoste, pe care îl proiectează
într-un viitor optimist, sugerat de timpul verbului, în formă populară: „Flori de tei deasupra
noastră / Or să cadă rânduri-rânduri”.
Limbajul şi expresivitatea textului poetic
Expresivitatea stilistică
Expresivitatea stilistică a poeziei sporeşte emoţia artistică a cititorului prin personificarea
„codrului bătut de gânduri”, a izvoarelor „singuratice”, a florilor de tei „înfiorate”, precum şi
prin adresarea directă, ca marcp a lirismului subiectiv manifestat în toată poezia.
Registrul stilistic
Registrul stilistic este popular, prin formele la viitor ale verbelor „or să-ţi cadă”, „şede-
vei”, care amplasează povestea de dragoste într-un cadru rustic. Verbele aflate la conjunctiv
ilustrează, în principal, concepţia lui Mihai Eminescu despre iubirea ideală, pe care n-o
împlineşte, dar o doreşte cu patimă: „să alergi”, „să-mi cazi”, „să ridic”, „să desprind”, „s-o
culci”.
Verbele la viitor sugerează optimismul eului liric privind posibila împlinire a iubirii
absolute, într-un cândva nedefinit, ca un vis de fericire ce urmează să se împlinească într-un
viitor neprecizat: „vom visa”, „îngâna-ne-vor”, „or să cadă”.
Sintagmele alcătuite din repetiţii au rolul de a intensifica sentimentul de dragoste ce s-ar
putea împlini numai în mijlocul naturii ocrotitoare: „singuri-singurei”, „rânduri-rânduri”, lăsând
loc speranţei meditative.
Metafora „Iar în păr înfiorate / Or să-ţi cadă flori de tei” sugerează emoţia puternică a
celor doi îndrăgostiţi, la care participă afectiv florile „înfiorate”.
2
Personificările prezente în poezie au rolul de a preciza participarea naturii la trăirea
sentimentului de iubire, fiind în deplină armonie cu cei doi îndrăgostiţi: „îngâna-ne-vor c-un cânt
/ Singuratice izvoare / Blânda batere de vânt”, „… armonia / Codrului bătut de gânduri”.
Epitetele din poezie compun imaginea iubitei, care are „fruntea albă”, „părul galbăn” şi „buze
dulci”, ilustrând concis dar sugestiv un portret fascinant, plin de gingăşie şi delicateţe al fetei.
Prozodia
Versurile au măsura doinei populare, de 7-8 silabe. Ritmul trohaic şi rima, care este construită
printr-o singură pereche în fiecare strofă, diminuează tonalitatea poeziei populare.
Mihai Eminescu sintetizează în poezia Dorinţa concepţia sa despre iubire, care poate fi o poveste
de dragoste ideală posibilă, manifestată numai în mijlocul naturii participative şi ocrotitoare.
Poezia Dorinţa este un mic poem pastoral, o poveste de iubire posibilă doar prin intermediul
visului de fericire deplină, de aceea poezia este o idilă.
3
Dorința
de Mihai Eminescu