1.

Forme şi cauze ale scoaterii din funcţionare a angrenajelor

 forme principale de deteriorare‐ ruperea dintilor, distrugerea suprafetelor functionale
 forme specifice de rupere, forme specifice de istrugere a flancurilor ‐ cu reprezentări grafice
explicative
Acţiunea repetată a sarcinii pe dinte datorită intrării respectiv ieşirii lui periodice din
angrenare, conduce la o solicitare complexă care poate să determine deteriorarea angrenajului şi
scoaterea acestuia din funcţiune. Angrenajele se pot deteriora prin ruperea dinţilor sau prin
distrugerea suprafeţelor funcţionale (flancurilor active) ale dinţilor.

Ruperea dinţilor:
- este cea mai periculoasă formă de deteriorare a angrenajelor, are caracter imprevizibil, şi
poate conduce la distrugerea altor organe de maşini din componenţa transmisiei.
- este cauzată de oboseala materialului sau de suprasarcinile care apar în transmisie.
- Ruperea dinţilor prin oboseală apare la angrenajele executate din oţel cu duritate mare
a flancurilor active la roţile din fontă şi mase plastice, ca urmare a solicitărilor pulsatorii
(datorate intrării și ieșirii ciclice a dintelui în angrenare).Preîntâmpinarea ruperii dinţilor prin
oboseală se realizează prin limitarea solicitărilor de încovoiere la valori admisibile şi/sau prin
mărirea rezistenţei la oboseală la piciorul dintelui.
- Ruperea dinţilor datorită suprasarcinilor se produce atât la la danturile cu duritate mare
(rupere fragilă) cât şi la cele cu duritate mică (rupere prin deformare plastică). Ruperea dinţilor poate
avea loc la baza acestora sau (la roţile dinţate cu dinţi înclinaţi) pe porţiuni ale acestora.Preîntâmpinarea
ruperii dinţilor la suprasarcini, se poate face prin calcul de verificare, considerând că suprasarcina
acționează static.
- Ruperea unor porţiuni de dinte apare în cazul unor erori de execuţie şi/sau a utilizării unor
arbori elastici, mai ales la danturi cu unghi mare de înclinare; sarcina se concentrează pe anumite
porţiuni de dinte, care se rup. Pentru a preîntâmpina ruperea unor porţiuni de dinte se măreşte precizia
de execuţie a roţilor dinţate şi/sau rigiditatea arborilor.
Deteriorarea flancurilor active ale dinţilor: constă în modificarea locală a formei flancurilor
active ale dinţilor. Principalele forme de deteriorare a flancurilor active ale dinţilor sunt: ciupirea, exfolierea,
griparea, uzarea abrazivă, lustruirea, deformarea plastică a flancului etc
Ciupirea flancurilor active ale dinţilor cunoscută şi sub denumirea de pitting sau oboseală
"Hertziană", este o formă de deteriorare prin oboseală de contact a stratului superficial al dintelui,
determinată de tensiunile de contact pulsatorii. Apare la angrenajele executate din oţeluri cu duritate
mică şi medie, care funcţionează bine unse, în carcase închise. Ea împiedică funcţionarea normală a
angrenajului, fără a-l scoate complet din funcţiune.
Pentru a preîntâmpina apariţia ciupiturilor, se limitează tensiunile maxime de contact la valori
admisibile sau se măreşte rezistenţa la contact a flancurilor dinţilor, prin durificarea superficială a
acestora (călire, cianurare, nitrurare), se fac deplasări de profil pozitive cât mai mari, se micşorează
rugozitatea flancurilor şi/sau se utilizează lubrifianţi aditivaţi.
Exfolierea stratului superficial de pe flancurile active ale dinţilor este o formă de deteriorare
prin oboseală a angrenajelor şi apare în cazul durificării superficiale a danturii roţilor. Exfolierea se
manifestă prin desprinderea de material de pe suprafaţa dintelui ca urmare a unor microfisuri de
oboseală apărute la graniţa dintre stratul durificat şi stratul de bază
Griparea este o formă a uzării de adeziune şi apare la angrenajele puternic încărcate, care
funcţionează la viteze periferice mari, la temperaturi ridicate sau cu viteze de alunecare mari dintre
dinţi. Griparea este favorizată atât de ungerea insuficientă a angrenajului cât şi de vâscozitatea
necorespunzătoare a uleiului.
Uzarea abrazivă este deteriorarea angrenajelor care funcţionează la viteze mici, în medii
impure, a angrenajelor deschise, sau care funcţionează în carcase închise cu deficienţe la sistemul de
ungere şi/sau la cel de etanşare (ceea ce permite pătrunderea unor particule abrazive între flancurile
 dinţilor).
Pentru a evita deteriorarea flancurilor active prin uzare abrazivă, se recomandă îmbunătăţirea
sistemului de ungere şi a celui de etanşare.
Lustruirea este o formă de uzare abrazivă la scară mică, producând pe suprafeţele active un finisaj
de oglindă. Lustruirea este favorizată de lubrifianţii activi d.p.d.v. chimic care sunt contaminaţi cu particule
abrazive fine. Lustruirea poate fi de la uşoară la severă.
Deformarea plastică a flancurilor dinţilor apare la roţile dinţate realizate din oţeluri moi,
puternic încărcate, care funcţionează la viteze mici, cu ungere insuficientă. Forţele de frecare mari
produc curgerea plastică a materialului în această zonă şi formează adâncituri pe pinioane şi proeminenţe
pe dinţii roţii conduse
Evitarea deformării plastice a flancurilor se poate realiza prin îmbunătăţirea condiţiilor de ungere,
mărirea durităţii suprafețelor flancurilor etc,

MATERIALE ŞI TEHNOLOGII UTILIZATE LA REALIZAREA ROŢILOR DINŢATE

Materialul ales trebuie să asigure durabilitatea angrenajului, capacitatea de a prelua sarcinile
exterioare, fără deteriorarea flancurilor active sau ruperea dinţilor, pentru o perioadă de timp
impusă prin proiectare. Astfel, în funcție de aplicație se pot utiliza:
 materiale nemetalice: mase plastice, textolit, poliamide etc.
 materiale metalice: neferoase (bronz/aliaj Cu-Sn, alamă/aliaj Cu-Zn, aluminiu şi aliajele acestuia) şi
feroase (fonte, oţeluri);
Materialele nemetalice au caracteristici mecanice reduse, utilizându-se în construcţia roţilor puţin
încărcate. Sunt folosite la realizarea angrenajelor care necesită funcţionarea silenţioasă sau care lucrează
în medii corozive.
Materialele metalice: neferoase și feroase
Aliajele neferoase asigură o funcţionare silenţioasă, îmbunătăţesc condiţiile de frecare dintre
flancuri, fiind astfel utilizate în construcţii la care se impune silenţiozitate şi condiţii de antifricţiune.
Fiind materiale deficitare şi scumpe, se folosesc numai pentru confecţionarea coroanei melcate, corpul
roții melcate executându-se din fontă sau oţel.
Aliaje feroase: fonte, oțeluri
Fontele se folosesc la roţile dinţate de dimensiuni mari, încărcate cu sarcini mici, care funcţionează
la viteze mici. Se poate folosi fonta cenuşie sau cea cu grafit nodular. Principalul dezavantaj al fontelor
este fragilitatea și rezistenața mecanică mai redusă decât oţelurile. Fontele se folosesc în construcţia
roţilor melcate şi a roţilor angrenajelor deschise. Sunt utilizate fonte cenușii cu grafit lamelar, fontele cu
grafit nodular, fontele maleabile perlitice şi fontele aliate.

 oțeluri de îmbunătățire/cementare‐ caracteristici specifice, tratamente, domenii de utilizare

Oţelurile sunt materialele cele mai utilizate în construcţia roţilor dinţate, cel mai frecvent sunt
utilizate oţeluri laminate sau forjate. În funcţie de tratamentul termic aplicat şi de tehnologia de
danturare, oţelurile utilizate în construcţia roţilor dinţate se împart în:
 oţeluri moi, cu duritatea superficială mai mică de 350 HB;
 oțeluri dure, cu duritatea superficială mai mare de 350 HB.
În construcţia angrenajelor slab încărcate se pot utiliza oţeluri carbon obişnuite, netratate termic, sau
cele turnate.
Pentru construcţiile uzuale întâlnite în componenţa maşinilor, a transmisiilor de putere se
folosesc cu precădere oţeluri de îmbunătăţire sau de cementare.
Oţeluri de îmbunătăţire (conţinut de carbon mai mare de 0,2%) sunt folosite în construcţia roţilor
dinţate încărcate cu sarcini mici sau medii. Îmbunătăţirea se realizează înaintea operaţiei de danturare.
Oţelurile de cementare (conţinut redus de carbon, < 0,25%): sunt supuse tratamentului
termochimic de cementare (îmbogăţirea în carbon a stratului superficial) urmată de călirea acestuia. Astfel
se asigură durităţi mari ale stratului superficial, obținând în acelaşi timp un miez relativ moale și păstrând
tenacitatea (miezului) dintelui..