Sunteți pe pagina 1din 2

1

Tema 7. Procesul şi sistemul de management.


1. Procesul de management
2. Sistemul de management

În cadrul oricărei organizaţii se desfăşoară diverse procese de muncă, care totuşi pot fi
diferenţiate în procese executive, în cadrul cărora resursa umană acţionează asupra diferitor
tipuri de resurse altfel decât cele umane pentru atingerea obiectivelor stabilite, cît şi procese
manageriale, în cadrul cărora o parte a resursei umane (managerii) acţionează asupra celeilalte
părţi (personalul condus) cu scopul de a atinge organizaţia la realizarea obiectivelor.
Procesul de management este ansamblul de intervenţii şi acţiuni, prin care managerul prevede,
organizează, antrenează, coordonează şi controlează activitatea personalului unei organizaţiei în
scopul atingerii obiectivelor stabilite, în condiţii eficiente şi efective.
Prin urmare, funcţiile managementului sunt de fapt, funcţii ale procesului de
management, este un ansamblu de funcţii interconectate şi intercondiţionate, astfel căpătând noi
trăsături de entitate distinctă.
Caracteristicile funcţiilor interconectate în procesul managerial este efectul emergent.
Emergenţa se manifestă ca urmare a faptului că efectul total obţinut prin funcţionarea întregului
ansamblu este mai mare decât suma efectelor părţilor luate separat.
Trăsăturile caracteristice ale unui proces de management sunt:
- dinamismul;
- continuitatea;
- stabilitatea;
- repetabilitatea.
Dinamismul procesului de management este determinat de schimbarea potenţial posibilă
atât a problemelor, a modului difirenţiat de tratare şi rezolvare a lor, cît şi a modalităţii variate
de interconectare dintre funcţii.
Continuitatea procesului de management este determinată de însăşi activitatea de
producţie presupune atingerea unor scopuri, astfel determinând şi o continuitate în procesul de
management.
Stabilitatea procesului de management este folosirea în mai multe cicluri de activitate ale
aceluiaşi instrumentar metodologic pentru fundamentarea anumitor tipuri de decizii, precum şi
utilizarea, un timp mai mult sau mai puţin îndelungat, a aceleiaşi structuri organizatorice.
Repetabilitatea procesului de management este determinat în cea mai mare măsură de
caracterul ciclic al relaţiei CAUZA-EFECT.
2

Deşi apar diferite schimbări în mediul extern şi, ca urmare, a mediului intern totuşi rămân
elementele fundamentale ale lor, astfel procesul de management se va desfăşura repetând în
esenţa procesului precedent.

Sistemul de management (al organizaţiei) ca o noţiune generală putem considera –


sistema ca o totalitate de elemente care interacţionează între ele, formând un întreg unitar.
În proiectarea unui sistem de management trebuie să se ţină seama de particularităţile
organizaţiei precum:
 specificul activităţii de producţie (servicii);
 structura resurselor disponibile;
 dimensiunea organizaţiei;
 pregătirea personalului;
 gradul de cultură al organizaţiei.
Datorită acestuia fapt există mai multe modele ale sistemului de management. Un sistem
de management compus din următoarele elemente:
 subsistemul organizatoric;
 subsistemul informaţional;
 subsistemul decizional;
 subsistemul metode şi tehnici de management.
Această structurare are, deci în vedere activităţile cheie în desfăşurarea -----------------
Subsistemul organizatoric.
Esenţa subsistemului organizatoric constă în stabilirea şi delimitarea proceselor de muncă
fizică şi intelectuală a componentelor acestora (mişcări, timp, operaţii, lucrări, sarcini, etc.)
precum şi gruparea lor pe posturi, compartimente, etc., corespunzător anumitor criterii
manageriale, economice, tehnice şi sociale în vederea realizării în cele mai bune condiţii a
obiectivelor previzionate ale firmei.
Acest subsistem este format prin reuniunea elementelor organizării formale şi a celei
organizării neformale.

S-ar putea să vă placă și