Sunteți pe pagina 1din 1

Temă: miza tezei de doctorat

Reprezentarea grafică, o ipostază a discursului arhitectural. Atmosfera în imaginea


contemporană de arhitectură.
Arhitectura este un mediu prin care sunt stimulate toate simțurile. Prin atmosferă, arhitectul
creează cadrul pentru o înțelegere senzorială și emoțională a spațiului. Cu toate acestea, reprezentarea
arhitecturii, înainte de a fi construită, a fost dintodeauna în primul rând una vizuală. Secolul XX
reprezintă un punct de cotitură în acest sens. Imaginea devine în momentul de față un instrument foarte
important, însă riscul de a pierde esența proiectelor printr-o percepție pur vizuală devine o problemă
majoră.
Așadar, apare în mod firesc întrebarea: Poate o imagine să comunice fidel sensul unui proiect, dar
și atmosfera sa, aceea despre care spunem că stimulează simțurile? Raportându-ne la evoluția tehnicilor
digitale putem presupune că diversele moduri prin care un proiect poate fi reprezentat, până în acest
moment, pot face ca înțelegerea lui să nu mai fie una pur vizuală, ci una interactivă, care facilitează
experimentarea mai aproape de realitate a unui spațiu și angajează, în acest mod, experiența personală a
utilizatorului.
Metodologia studiului conține mai multe metode de cercetare diferite, dar complementare, cum ar
fi: abordarea teoretică din punctul de vedere al evoluției istorice, analiză teoretică prin studii de caz a unor
proiecte de arhitectură și experimentarea prin ateliere și cursuri de reprezentare sau școli de desen.
Lucrarea de față își propune să studieze, pe de o parte, dacă și în ce mod poate reprezentarea
grafică a proiector de arhitectură duce la o creștere a calității mediului construit, iar, pe de altă parte, în ce
măsură integrarea, încă din fazele incipente ale proiectelor, a reprezentării poate îmbunătăți calitatea
finală a acestora. Totodată, principalul scop al lucrării este de a determina modurile în care proiectele de
arhitectură ar putea să fie reprezentate astfel încât să angajeze o experiență dincolo de domeniul esteticii.
Rezultatul acestui demers ar putea fi util, pe de o parte, în mediul universitar, prin angajarea studenților
într-un proces de înțelegere a codurilor grafice folosite, de multe ori, fără legătură cu intențiile
manifestate în proiect, și pe de altă parte, în profesie, pentru a ameliora comunicarea dintre arhitecți și
beneficiarii direcți ai proiectelor lor.

S-ar putea să vă placă și