Tema 3 teoria Constitutiei

În opinia autorilor autohtoni, termenul „constituţionalism” provine de la cuvântul grecesc

„nomoi”, prin care se înţelegea un cadru distinct de legi care nu puteau fi modificate de
Adunarea Populară şi care au fost sursa de inspiraţie pentru Aristotel în ideea de „politeia”,
conform căreia legile constituie fundamentul statului. [1]

Fenomenul constituţionalismului a apărut în secolul al XVII-lea, în vâltoarea luptei împotriva

monarhiei absolute, determinată de mişcarea ideologică cu denumirea „constituţionalism”, care
a avut ca rezultat adoptarea primelor constituţii în SUA şi Franţa, în a doua jumătate a secolului
al XVIII-lea. Esenţa acestei mişcări a constat în garantarea drepturilor naturale ale omului şi în
limitarea puterilor şi substituirea cutumelor existente. Fenomenul constituţionalismului, de fapt,
a stat la originea Constituţiei, în accepţiunea secolului luminilor. În această perioadă, unele state
feudale au fixat în documente scrise anumite reguli fundamentale asupra raporturilor dintre
guvernanţi şi guvernaţi, reguli care urmau să prevaleze, având valoare de principii de conduită
politice şi juridice, faţă de cutumele existente.[2] În opinia dr. L.Tiunova, geneza
constituţionalismului a fost influenţată de următorii factori obiectivi: lichidarea muncii forţate, a
iobăgiei; crearea societăţii civile; adoptarea economiei de piaţă; recunoaşterea dreptului suveran
al poporului asupra puterii statale şi a dreptului său de a stabili regimul politic şi forma de
guvernământ în stat.[3] Suntem de părerea că, la factorii menţionaţi de dr. L.Tiunova ar fi
necesar de adăugat încă un factor primordial: existenţa drepturilor naturale ale omului. În opinia
noastră, anume necesitatea asigurării exercitării drepturilor naturale ale omului a şi determinat
apariţia fenomenului constituţionalismului, care, iniţial, reprezenta o mişcare ideologică având
drept scop organizarea puterii statale într-un mod în care să fie protejate drepturile naturale ale
omului.

Până la revoluţia liberală (am utilizat intenţionat acest termen, deoarece unul din scopurile
acestei revoluţii a fost recunoaşterea drepturilor naturale ale omului) din Franţa în anul 1789 şi
proclamarea independenţei statelor americane în 1776, în majoritatea statelor relaţiile sociale
privind instaurarea şi exercitarea puterii în stat erau reglementate de dreptul cutumiar.
După înfăptuirea revoluţiei au fost adoptate constituţii scrise. Potrivit filosofului Immanuel Kant,
rolul unei constituţii este acela de a proteja drepturile omului. Această idee a fost stipulată în
Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789: „Orice societate în care
garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor stabilită, nu are constituţie”, „se
permite tot ce nu este interzis de lege”, „izvorul suveranităţii statale este poporul”, au fost
consfinţite „exprimarea liberă a gândurilor şi ideilor”, „prezumţia nevinovăţiei”.[4]

[1] Costachi, Gh. Guceac, I. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia Republicii Moldova spre
statul de drept. Chişinău: Tipografia Centrală, 2003, p.87.

[2] Hauriou, A. Gieguel, J. Droit constitutionnel et institutions politiques. Paris: Editions

Montreshien, 1989, p. 282.

[3] Тиунова, Л. Б. Прававое государство и конституционализм. Вестник ЛТУ, 1991. Сер. 6,

вып. 3, nr.20, c.120-123.
[4] Duculescu, V. Protecţia juridică a drepturilor omului. Bucureşti: Lumina Lex, 1998, p.458.

1. Tema 3

În opinia autorilor autohtoni, termenul „constituţionalism” provine de la cuvântul grecesc

„nomoi”, prin care se înţelegea un cadru distinct de legi care nu puteau fi modificate de
Adunarea Populară şi care au fost sursa de inspiraţie pentru Aristotel în ideea de „politeia”,
conform căreia legile constituie fundamentul statului. [1]

Fenomenul constituţionalismului a apărut în secolul al XVII-lea, în vâltoarea luptei împotriva

monarhiei absolute, determinată de mişcarea ideologică cu denumirea „constituţionalism”, care
a avut ca rezultat adoptarea primelor constituţii în SUA şi Franţa, în a doua jumătate a secolului
al XVIII-lea. Esenţa acestei mişcări a constat în garantarea drepturilor naturale ale omului şi în
limitarea puterilor şi substituirea cutumelor existente. Fenomenul constituţionalismului, de fapt,
a stat la originea Constituţiei, în accepţiunea secolului luminilor. În această perioadă, unele state
feudale au fixat în documente scrise anumite reguli fundamentale asupra raporturilor dintre
guvernanţi şi guvernaţi, reguli care urmau să prevaleze, având valoare de principii de conduită
politice şi juridice, faţă de cutumele existente.[2] În opinia dr. L.Tiunova, geneza
constituţionalismului a fost influenţată de următorii factori obiectivi: lichidarea muncii forţate, a
iobăgiei; crearea societăţii civile; adoptarea economiei de piaţă; recunoaşterea dreptului suveran
al poporului asupra puterii statale şi a dreptului său de a stabili regimul politic şi forma de
guvernământ în stat.[3] Suntem de părerea că, la factorii menţionaţi de dr. L.Tiunova ar fi
necesar de adăugat încă un factor primordial: existenţa drepturilor naturale ale omului. În opinia
noastră, anume necesitatea asigurării exercitării drepturilor naturale ale omului a şi determinat
apariţia fenomenului constituţionalismului, care, iniţial, reprezenta o mişcare ideologică având
drept scop organizarea puterii statale într-un mod în care să fie protejate drepturile naturale ale
omului.

Până la revoluţia liberală (am utilizat intenţionat acest termen, deoarece unul din scopurile
acestei revoluţii a fost recunoaşterea drepturilor naturale ale omului) din Franţa în anul 1789 şi
proclamarea independenţei statelor americane în 1776, în majoritatea statelor relaţiile sociale
privind instaurarea şi exercitarea puterii în stat erau reglementate de dreptul cutumiar.
După înfăptuirea revoluţiei au fost adoptate constituţii scrise. Potrivit filosofului Immanuel Kant,
rolul unei constituţii este acela de a proteja drepturile omului. Această idee a fost stipulată în
Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789: „Orice societate în care
garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor stabilită, nu are constituţie”, „se
permite tot ce nu este interzis de lege”, „izvorul suveranităţii statale este poporul”, au fost
consfinţite „exprimarea liberă a gândurilor şi ideilor”, „prezumţia nevinovăţiei”.[4]

Prof. G. Vrabie, de asemenea, consideră că fenomenul constituţionalismului a apărut ca o

„mişcare” concretizată în adoptarea şi perfecţionarea constituţiilor scrise la nivelul unui stat
suveran, iar cu timpul s-a extins dincolo de frontierele statului şi astăzi este dublat de mişcarea
ce se manifestă la nivel regional, având drept efect adoptarea unor statute (miniconstituţii), şi de
mişcarea ce se manifestă la nivel european, care tinde spre adoptarea unei legi fundamentale
pentru Uniunea Europeană.[5] Susţinem această idee, subliniind că iniţial fenomenul
constituţionalismului a apărut în Anglia, SUA şi Franţa, ulterior răspândindu-se în toată lumea şi
manifestându-se astăzi la nivel regional, naţional şi european.
În opinia noastră, în epoca modernă, constituţionalismul european este influenţat de factori
obiectivi, şi anume protecţia de facto şi de jure a drepturilor omului de către Consiliul Europei şi
UE. În cadrul Consiliului Europei funcţionează deja Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare - CEDO), pe care Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea Loizidou contra Turciei din 23
martie 1995, a definit-o drept „instrument constituţional al ordinii publice europene”. Susţinem
opinia lui Liviu Popescu precum că CEDO a devenit o Constituţie a Europei, din care lipseşte
numai sistemul instituţional de organizare politică, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului
poate fi asimilată cu o Curte Constituţională Europeană.[6]

La nivelul UE există Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene şi organele UE ce asigură

respectarea drepturilor omului pentru cetăţenii UE. De aici conchidem că constituţionalismul –
ca stare de fapt – asigură exercitarea drepturilor omului şi eliminarea discriminării, atât la nivel
naţional, cât şi la nivel european.

La Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională cu genericul „Dezvoltarea constituţională a

Republicii Moldova la etapa actuală”, care a avut loc la 22-23 septembrie 2004 în oraşul Bălţi, dr.
A. Guştiuc a menţionat că reglementările constituţionale, ca şi societatea, evoluează, adoptând
poziţii corespunzătoare realităţii ori de câte ori aceasta suferă modificări.[7]

[1] Costachi, Gh. Guceac, I. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia Republicii Moldova spre
statul de drept. Chişinău: Tipografia Centrală, 2003, p.87.

[2] Hauriou, A. Gieguel, J. Droit constitutionnel et institutions politiques. Paris: Editions

Montreshien, 1989, p. 282.

[3] Тиунова, Л. Б. Прававое государство и конституционализм. Вестник ЛТУ, 1991. Сер. 6,

вып. 3, nr.20, c.120-123.

[4] Duculescu, V. Protecţia juridică a drepturilor omului. Bucureşti: Lumina Lex, 1998, p.458.

[5] Vrabie, G. Le constitutionalisme européen – phénomène complexe et intégrateur. Buletinul

ştiinţific nr.17, Universitatea “Mihail Kogălniceanu”, Iaşi: Cugetarea, 2008, p.5.

[6] Popescu, C. L. Auotonomia locală şi integrarea europeană. Bucureşti: Editura ALL BECK, 1999,
p.107.

[7] Guştiuc, A. Prodan, M. Gârlea, R. Evoluţia constituţionalismului Republicii Moldova prin

prisma preceptelor economico-financiare. Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice
internaţionale Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală. Chişinău, 2004,
p.337.