Sunteți pe pagina 1din 3

12 gânduri ca să-ți dai seama dacă parohia ta

este o familie sau o adunare de oameni


Claudiu Balan
E simplu, nu-ți trebuie scheme teologice și nici să studiezi canoanele Bisericii.
Ca să fiți o familie ar trebuie să se întâmple cumulat cele de mai jos:
1. Uită-te în jurul tău când ești la liturghie și dacă nu știi nici măcar
cum îi cheamă pe oamenii din jurul tău, nu ești într-o familie. Deși
nici să-i știi numele nu este ajuns, ar trebui să fi vorbit cu el în viața ta
de câteva ori, să fi schimbat câteva gânduri sincere, și să te fi bucurat
că-l întâlnești acolo.
2. Uită-te în agenda telefonului acum și vezi câte număre de telefon
ai ale celor din parohia ta și de câte ori le suni pe lună sau pe an. Asta
îți va răspunde rapid cât de apropiat ești cu preotul și cu credincioșii din
parohia ta.
3. Dacă în parohie vă întâlniți doar la slujbele bisericii și niciodată
în cadrul informal sunteți doar o adunare de oameni. Dacă vă
întâlniți și la cateheze și discuții libere cu părintele, și la activități de
voluntariat pentru problemele parohiei, și la muncă, și în excursii, tabere, și la
cineva acasă, și la botezul unui copil, și la nunta unui prieten din parohie, și la
un meci de fotbal, și la o ieșire în natură, și în concedii, atunci sunteți o familie.

4. Dacă în parohia voastră doar preoții vorbesc și credincioșii


niciodată, atunci nu sunteți o familie, ci o adunare formală în scop
religios. Dacă există cel puțin o ocazie pe săptămână sau pe lună în care
preotul să vorbească public (nu la spovedanie) cu credincioșii deschis și
să le afle gândurile, năzuințele și problemele și să se consulte cu ei,
atunci ești într-o familie.
5. Dacă la Sfânta Liturghie la momentul sărutului păcii când se cântă
la strana: „Pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și
nedespărțită” oamenii se îmbrățișează (sau măcar își dau mâna)
zicându-și unul altuia: „Hristos în mijlocul nostru! / Este și va fi!”
atunci sunteți o familie. Sărutarea păcii este un gest de intimitate și de
mare bucurie pentru cei ce trăiesc în Hristos, și arată unitatea noastră și
bucuria de a ne aduna în jurul Domnului.
6. Dacă majoritatea credincioșilor din parohia ta se împărtășesc la
fiecare liturghie atunci sunteți o familie. Dacă preotul acceptă ca
oamenii să se împărtășească foarte rar și doar în cele 4 posturi de peste
an, atunci nu sunteți într-o comuniune reală cu Hristos în fiecare
Duminică și sărbătoare.

1
7. Dacă după fiecare liturghie rămâneți împreună și luați masa sau
măcar o gustare și mai vorbiți unul cu altul și vă mai bucurați unii de
alții măcar jumătate de oră sau o oră atunci sunteți o familie. Dacă abia
aștepți să se termine slujba și să ieși din biserică atunci nu te simți ca-n
familie acolo.
8. Dacă preotul paroh nu face cateheze biblice în mod constant, ca
să cunoască toți măreția și frumusețea Dumnezeului nostru și a credinței
pe care am primit-o, atunci nu sunteți o familie ci o adunare de oameni.
Efortul constant de a-L cunoaște pe Dumnezeu ne apropie de El și unii de
alții și ne ajută să conștientizăm în ce ne-am botezat.

9. Dacă poți împărtași motive de rugăciune cu cei din parohia ta,


dacă vă purtați reciproc în rugăciune atunci sunteți o familie.
10.Dacă aveți în parohie grupuri speciale dedicate copiilor, tinerilor,
familiilor, bătrânilor atunci sunteți o familie și arătați că vă interesează
în mod real de fiecare în parte.
11.Sunteți o familie dacă preotul discută la predică despre
probleme reale ale voastre azi: dependențele de telefoane, de
calculatoare, de știri, de filme, de pornografie, de desfrânare, de alcool,
de jocuri de norc, de droguri, de dorința permanentă azi de a avea
confort și de a căuta plăcere, de problemele familiei, de divorțuri, de
avort, de contracepție, de feciorie, de ce serviciu să ai și cum să trăiești,
de tehnologie, de viața în Hristos în mileniul 3 nu doar despre cum a fost
ea pe vremuri. Dacă preotul doar predică și atunci formal și ne ancorat
în problemele reale ale voastre azi, sunteți o adunare de oameni fără
scop și fără a se mișca ceva real în voi.
12.Sunteți o familie dacă aveți un păstor bun care vă ajută real să
vă schimbați viața. O familie a lui Hristos are nevoie de un păstor bun,
de la el începe totul. Ce înseamnă să fii un preot bun? E mult de
discutat… dar în mod esențial înseamnă să cheme pe toți la potir și să-i
înveți pe toți Cuvântul adevărului. Să încerci să le dai tuturor cât mai
des Cuvântul Scripturii și Sfânta Împărtășanie. Oferindu-le Sfânta
Euharistie și cuvântul Domnului din Biblie viața parohiei se așează pe o
temelie bună. Dar nici asta nu este de ajuns… ci trebuie și trăirea
preotului în Adevăr și Iubire, și exemplul lui personal. Dar este
necesară și implicarea credincioșilor.
E clar că toate cele de mai sus aplicate deodată și abrupt nu vor aduce
rezultatele scontate. Ci toate trebuie să fie într-o devenire, în timp, cu
discuții, cu răbdare, cu rugăciune, cu schimbări mici dar sigure.
Preotul trebuie să întâmpine toate schimbările pe care le aduce în parohie cu
cateheză continuă ca să explice credincioșilor că ceea ce urmează să facă are
temei în voia și lucrarea lui Dumnezeu.

2
Familia Bisericii înseamnă să ajungem toți una cu Dumnezeu așa cum
Domnul Iisus Hristos își dorește, dar acest deziderat se lucrează zilnic, și nu e
ușor, dar nici greu. Măcăr să conștientizăm că nu suntem o familie și apoi
toate câte vor urma vor fi în direcția schimbării bune.
Rar găsești parohii-familii în Biserica Ortodoxă Română, dar să nu
deznădăjduim. Să punem început bun!
În general stăm ca străinii în biserici și venim fiecare pentru el, și ca să
obținem ceva de la Dumnezeu și de la preot. Dar lucrurile ușor ușor se
schimbă și la noi… ierarhii și preoții tineri vin cu alt duh de trăire și păstorire,
mult mai potrivită sufletului omenesc, departe de formalismul care atât de
mult răcește inimile.
Să cerem Domnului să facă familii din adunările noastre!
Să vorbim cu preoții noștri și să le spunem adevărul, acolo unde lucrurile nu
merg bine.
Să facem fiecare ce putem pentru a mișca puțin lucrurile.
Nu e normal să vorbim de teologie înaltă și de învățăturile adânci ale
Evangheliei lui Hristos dar noi să nu fi invitat măcar odată pe cineva din
parohie acasă la noi.
Nu e normal ca preoții să ne cheme numai la masluri și acatiste și niciodată la
discuții libere, la cateheze biblice, la întâlniri prietenești.
Până la a fi o familie să încercăm măcar să fim amici unii cu alții și apoi
prieteni. A fi familie înseamnă cu mult mai mult!

Sursa: https://ortodoxiatinerilor.ro/12-ganduri-ca-sa-ti-dai-seama-daca-parohia-ta-
este-o-familie-sau-o-adunare-de-oameni/

S-ar putea să vă placă și