Sunteți pe pagina 1din 2

RAPORT DE EVALUARE INIŢIALĂ

Grupa Mica-Mijlocie Buburuzele


An școlar: 2022-2023
Prof. Înv. Preșcolar: Nicolau Alexandra-Cristina

Grupa mică-mijlocie Buburuzele, cuprinde 13 de preşcolari, 7 băieţi şi 6 fete.


Evaluarea iniţială constituie punctul de constatare a progreselor fiecărui preşcolar în parte şi a
grupei în ansamblu. Rolul evaluării iniţiale este de stabilire a demersului didactic din perioada
următoare. Evaluarea iniţială am realizat-o prin aplicarea de probe orale, scrise, practice,
jocuri, probe ce au fost aplicate atât în activităţile de grup cât şi în activităţile individuale.
Evaluarea s-a aplicat unui număr de 13 preşcolari, iar competenţele urmărite au fost în funcţie
de domeniile de dezvoltare ale copiilor.
DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂŢIIŞI IGIENEI PERSONALE
1. Motricitate grosieră şi motricitate fină în contexte de viaţă familiare.
2. Conduită senzorio-motorie, pentru orientarea mişcării.
3. Sănătate (nutriţie, îngrijire, igienă personală) şi practici privind securitatea personală.
DEZVOLTAREA SOCIO-EMOŢIONALĂ
1. Iniţierea interacţiunilor cu adulţii şi cu copiii de vârste apropiate.
2. Manifestarea unor comportamente prosociale, de acceptare şi respectare a diversităţii.
3. Dezvoltarea conceptului de sine.
4. Autocontrol şi expresivitate emoţională.
CAPACITĂŢI ŞI ATITUDINI DE ÎNVĂŢARE
1. Manifestarea curiozităţii, a interesului şi a iniţiativei în învăţare.
2. Finalizarea sarcinilor şi a acţiunilor (persistenţa în activităţi).
3. Activare şi manifestare a potenţialului creativ.
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ŞI A PREMISELOR CITIRII ŞI
SCRIERII
1. Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute.
2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situaţii de comunicare.
3. Manifestarea unor premise ale citirii şi scrierii, în contexte de comunicare cunoscute.
4. Ascultarea activă a mesajului pentru înţelegerea şi receptarea lui (comunicare receptivă).
5. Exprimarea orală a mesajului, a emoţiilor etc. (comunicare expresivă). 6. Manifestarea unei
atitudini pozitive faţă de limba română.
DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ŞI CUNOAŞTEREA LUMII
1. Relaţii, operaţii şi deducţii logice în mediul apropiat.
2. Cunoştinţe şi deprinderi elementare matematice pentru rezolvarea de probleme şi
cunoaşterea mediului apropiat.
3. Caracteristici structurale şi funcţionale ale lumii înconjurătoare.

În urma evaluării iniţiale au fost observate următoarele comportamente:


1. 10 dintre preșcolari pronunţă relativ corect cuvintele fără omisiuni sau inversări de sunete,
ori grupuri de sunete şi formulează propoziţii simple ca răspuns la întrebările primite. 3
preșcolari au acest comportament în dezvoltare.
2. Enumeră părţile componente ale corpului uman, denumeasc unele obiecte de îmbrăcăminte
şi încălţăminte, denumeasc alimentele de bază ale omului (lapte, pâine, ouă, biscuiţi),
acţionează conform cerinţelor educatoarei. Toţii preşcolarii au nivelul acestui comportament
atins cu excepţia unuia care are comportament în dezvoltare.
3. Califică obiectele dupa criteriul formei şi al mărimii, construiesc structuri după un model
dat, sesizează relaţii spaţiale între grupe de obiecte, plasează obiecte în poziţiile indicate. Toţi
preşcolarii au acest comportament în dezvoltare.
4. Au dobândită autonomia în activitatea zilnică, cunosc norme elementare de conveţuire în
grup (formule de politeţe). Toţi preşcolarii au nivelul acestui comportament atins cu excepţia
unuia care are comportament în dezvoltare.
5. Mănâncă singur, rupe hârtia în bucăţi şi o mototoleşte, după demonstraţie; modelează
plastilina. Toţi preşcolarii au nivelul acestui comportament atins cu excepţia unuia care are
comportament în dezvoltare.
6. Trasează linii pe suprafeţe limitate, diferenţiază culori după criterii asociate unor aspecte
întâlnite în mediul apropiat.Un număr de 8 copii au comportamentul atins, restul de 5 copii,în
dezvoltare.
7. Audiază cu interes cântece cu o linie melodică simplă, intonează linia muzicală a unui
cântec. Un număr de 10 preşcolari au comportamentul în dezvoltare.
8. Execută la comandă mişcări specifice diferitelor segmente ale corpului. Un număr de 3
copii au comportamentul atins, restul de 8 copii, în dezvoltare.
În vederea dobândirii de către preşcolari a tuturor comportamentelor, se vor lua măsuri
specifice pentru fiecare dimensiune de dezvoltare, realizându-se activităţi de grup sau
individuale, în special sub formă de joc.

S-ar putea să vă placă și