Una din extraordinarele sale poezii este „Legământ” închinată marelui poet

român din toate timpurile Mihai Eminescu. Ea a fost publicată în 1964 în revista
„Nistru”. Aparține genului liric.

În poezia „Legământ” G. Vieru ne-a amintit că nu suntem singuri. Este o

confesiune sinceră, o rugăminte cuviincioasă, un testament spiritual propus
urmașilor, o contopire totală cu zestrea spirituală. În fiecare strofă simțim cinstire
nemărginită exprimată lui Eminescu prin versuri simple cu textul unui testament
care nu admite nici metafora, nici ambiguitatea.

Poezia abordează tema unei mărturii sincere, iar ideea este dorința lui de a
lăsa deschisă cartea (testamentul) urmașilor săi. Ea se axează pe câteva motive:
motivul morții inevitabile, motivul generațiilor, motivul testamentului, motivul
părinți-copii, motivul codrului. Laitmotivul este „cartea” (cărții sale; mijlocul ei; s-
o lăsați deschisă; așezați-mi-o).
 Legământ de Grigore Vieru

Lui Mihai Eminescu

Ştiu: cândva, la miez de noapte,

Ori la răsărit de Soare,

Stinge-mi-s-or ochii mie

Tot deasupra cărţii Sale.

Am s-ajung atunce, poate,

La mijlocul ei aproape.

Ci să nu închideţi cartea

Ca pe recile-mi pleoape.

S-o lăsaţi aşa deschisă,

Ca băiatul meu ori fata

Să citească mai departe

Ce n-a dovedit nici tata.

Iar de n-au s-auză dânşii

Al străvechii slove bucium,

Aşezaţi-mi-o ca pernă

Cu toţi codrii ei în zbucium.